Materialism

1
Noțiunea de Materialism (derivat de la Materia) caracterizeaza trei poziții diferite: Materialismul epistemologic sau ontologic este o poziție filozofică, care atribuie tuturor proceselor și fenomenelor lumii materia, regularitatea lor și raporturile dintre ele. La întrebarea „Ce există?“, materialismul răspunde: Doar materie. Materialismul asumă deci că și gândurile sau ideile sunt doar manifestari ale materiei sau atribute ale acesteia. Îi explică ființei umane mediul înconjurator și procesele care se desfăsoară în acesta fără elemente spirituale sau imateriale, ca de exemplu Dumnezeu, a cărui existență nu poate fi evaluată (verificată sau infirmată) de Știința, mai ales de experiment. Conceptul "fizicalismului" este folosit în filozofia prezentă ca echivalentul materialismului. Opusul acestuia este idealismul epistemologic (și: ontologic), pentru care ideile sunt de fapt realitatea; totul ce noi percepem ar fi doar imaginile acestora. Vezi și: Monismul neutral. Materialismul dialectic (câteodata și: materialism economic), ce provine de la Karl Marx, este asemanator cu materialismul epistemologic, insa nu este identic cu el. Aplicat la istoria omenirii, Marx nu vede materialismul ca fiind indemnat si concretizat de idei sau de spiritul uman ci de interese si conflicte de interese. Societatile asadar nu se modifica prin idealuri ci din cauza luptelor de clase

description

jhfgdxfhjhkjblkjhgkhfjgjhfdgfhgtjykjl

Transcript of Materialism

  • Noiunea de Materialism (derivat de la Materia) caracterizeaza trei poziii diferite:

    Materialismul epistemologic sau ontologic este o poziie filozofic, care atribuie tuturor

    proceselor i fenomenelor lumii materia, regularitatea lor i raporturile dintre ele. La ntrebarea

    Ce exist?, materialismul rspunde: Doar materie. Materialismul asum deci c i gndurile

    sau ideile sunt doar manifestari ale materiei sau atribute ale acesteia. i explic fiinei umane

    mediul nconjurator i procesele care se desfsoar n acesta fr elemente spirituale sau

    imateriale, ca de exemplu Dumnezeu, a crui existen nu poate fi evaluat

    (verificat sau infirmat) de tiina, mai ales de experiment. Conceptul "fizicalismului" este

    folosit n filozofia prezent ca echivalentul materialismului. Opusul acestuia

    este idealismul epistemologic (i: ontologic), pentru care ideile sunt de fapt realitatea; totul ce

    noi percepem ar fi doar imaginile acestora. Vezi i: Monismul neutral.

    Materialismul dialectic (cteodata i: materialism economic), ce provine de la Karl Marx, este

    asemanator cu materialismul epistemologic, insa nu este identic cu el. Aplicat la istoria omenirii,

    Marx nu vede materialismul ca fiind indemnat si concretizat de idei sau de spiritul uman ci de

    interese si conflicte de interese. Societatile asadar nu se modifica prin idealuri ci din cauza

    luptelor de clase