Institutul Polonez din București și Wikipedia în limba română organizează un concurs de promovare a

Poloniei prin articole scrise pe Wikipedia.

Articolele acestei săptămâni sunt Dinastia Severilor, Ion Popescu-Băjenaru, Paradă și Roman de capă și

spadă. Oricine poate contribui la îmbunătățirea lor.

Bun venit la Wikipedia! Dacă doriți să contribuiți vă recomandăm să vă înregistrați/autentificați.

RomâniDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Români

Martha Bibescu • Constantin Brâncuși • Dimitrie Cantemir •Henri Coandă • Mihai Eminescu • George Enescu • Avram Iancu • Nicolae Iorga • Mihail Kogălniceanu • Titu

Maiorescu •Inocențiu Micu-Klein • Nadia Comăneci

Populație totală

23,623,8901

(incl. moldoveni și vlahi conform datelor de mai jos)[1][2][3]

Regiuni cu populație semnificativă

România 16.792.868 (Recensământ 2011) [4]

Republica

Moldova73.276 (rec. 2004)

(2.815.125 incl. moldoveni2)

[5]

Italia 997.000 (1.139.583

incl. moldoveni)

[6]

Spania 798.104(818.104 incl. moldoveni)

[7]

Statele Unite 518,653 (rec. 2001) [8]

Germania 300.000(311.872 incl. moldoveni)

[9][10]

Canada 192.170 [11]

Ucraina 150.989 (rec. 2001)

(409.608 incl. moldoveni)

[12]

Regatul Unit 94.000 [13]

Franța 50.000 [14]

Austria 46.288 [15]

Belgia 45.877 [16]

Portugalia 39.312(52.898 incl. moldoveni)

[17]

Serbia 29.332 (rec. 2011)

(64.663 incl. „vlahi”)

[18]

Ungaria 26.345 [19]

Grecia 25.375 (rec. 2006)

(35.295 incl. moldoveni)

[20]

Cipru 24.376 (rec. 2011) [21]

Suedia 22.079 [22]

Australia 18.320 (rec. 2006) [23]

Irlanda 17,304 [24]

Olanda 16.987 [25]

Danemarca 10.862 [26]

Norvegia 6.869 [27]

Cehia 5.069 [28]

Elveția5.000 [29]

Japonia 3.300 [30]

Rusia 3.201 (rec. 2010) [31]

(159.601 incl. moldoveni)

Africa de Sud 3000 [32]

Noua Zeelandă 3000 [33]

Turcia 1.304 [34]

Bulgaria 891 (4.575 incl. 'vlahi') [35]

Kazahstan 421 (14,666 incl. moldoveni) [36]

Limbi vorbite

Română

Religii

Biserica Ortodoxă, Biserica Română Unită cu Roma

Grupuri înrudite sau legate cultural

Aromâni • Istroromâni • Meglenoromâni • Italieni •Francezi • Spanioli • Portughezi • Catalani • Galicieni •Valoni

Note

1. nu s-au adunat cei 910.264 plecați peste hotare înregistrați în

recensamântul din 2011 deoarece se presupune ca au fost deja

enumerați în datele oficiale din țările unde au reședința permanentă.

2. Limba română este numită drept „moldovenească” de către autoritățile

moldovenești și transnistreni.

Există două definiții posibile pentru Români :

Conform definiției etnice, sunt un popor european din familia popoarelor indo-europene, vorbitor al limbii

române, o limbă neo-latină din familia limbilor indo-europene. Poporul român astfel definit s-a format în

urma etnogenezei românești, din geto-daci și romani, înteritoriile geto-dacice. Este acceptată ideea

că românii s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. Această definiție se referă la strămoși și la

limbă, cuprinde toți vorbitorii limbii române indiferent de cetățenia lor, și numai aceștia. Această definiție

este conformă „dreptului strămoșesc” cunoscut juridic ca Ius sangvinis.

Conform definiției politice, aplicată în dreptul internațional (și prin urmare la trecerea

oricărei frontiere) Românii sunt cetățenii României , indiferent de originile și limbile lor, și numai aceștia.

Această definiție este conformă „dreptului pământean” cunoscut juridic ca Ius soli.

Cuprins

  [ascunde] 

1   Denumirea

2   Origini

3   Răspândire

4   Românii moldoveni de peste hotare

5   Note

6   Bibliografie

7   Bibliografie suplimentară

8   Legături externe

9   Vezi și

Denumirea[modificare]

În istorie, până în sec. XIX, Românii au deținut endonimul de rumâni (termen istoric învechit) și exonimul

de vlahi, olahi sau valahi (care în limbile popoarelor înconjurătoare însemna români : în Bulgaria, precum și în

unele regiuni din Serbia (Timoc), Grecia,[37] Macedonia și Cehia,[38] exonimul acesta este utilizat încă astăzi).

Refuzul multor istorici străini de a folosi substantivul « Români » sau adjectivul« române » pentru a desemna

populațiile sau statele românești anterior anului 1859, este din punct de vedere istoric neîntemeiat, deoarece

« Români » este atestat încă din sec. XVI[39], și deoarece adjectivele « Germane » sau « Italiene » sunt folosite

curent de aceiași istorici pentru a denumi statele și populațiile din Imperiul Germanic sau din Italia dinaintea

apariției statelor unitare german și italian în 1871.

Denumirea de „români” pentru vorbitorii limbii române, este timpuriu atestată atât în Transilvania, în Țara

Românească, Dobrogea, cât și înMoldova dintre Carpați, Nistru și Mare, nu numai de cronicari moldoveni

precum Miron Costin [40] , Ion Neculce sau Grigore Ureche, ci deasemenea de umaniști renascentiști din secolul

al XVI-lea care, fiind în majoritate trimiși ai Sfântului Scaun, au călătorit în aceste ținuturi[41].

Origini[modificare]

Articol principal: Originile românilor.

La sfârșitul secolului al VI-lea limba română și poporul român erau, în linii mari, formate astfel că

venirea slavilor din Nord-Europa la sud de Dunăre nu a făcut decât să nuanțeze oarecum caracteristicile limbii

române, prin contactul lor cu autohtonii români din spațiul carpato-dunărean. Ca urmare, limba română este o

limbă neolatină. După cucerirea romană din 106 în Dacia (dar și înainte de această dată înMoesia) a luat

naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele

slave în epoca migrațiilor, dar nu atât de mult încât să adopte limba slavă ca limbă de circulație.

O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI-lea în spațiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul

teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilați de populația românească carpato-dunăreană, abia

ieșită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul Șchei(de la Brașov) provine tocmai de la denumirea

dată de protoromâni slavilor: șchiau „slav” (lat. sclavus „slav”[42]). Însă cea mai mare parte a acestor slavi a

continuat migrația către sud; aceștia au trecut Dunărea și i-au împins pe protoromânii de acolo spre Sud, în

munți. În acest fel, venirea slavilor i-a despărțit pe aceștia de străbunii vorbitorilor dialectelor românești nordice

(daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale

sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice suntaromâna și meglenoromâna, ambele vorbite

în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice, iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria).

Fete românce în port popular maramureșean

Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor

neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton (de exemplu galii in

Franța, celtiberii în Spania) venirea romanilor a fost urmată și de un al treilea ingredient care în cazul

popoarelor latine occidentale a fost de origine germanică (francii în Franța, vizigoții in Spania), pe când la

poporul român, acest al treilea element asimilat l-au constituit slavii, dar abia după secolul al VI-lea (d.Hr).

Etnogeneza românilor transilvăneni este (înainte de Regatul lui Burebista) însă substanțial diferită, în aceste

ținuturi atât primele forme de stăpânire cât și primele urme arheologice care atestă existența unei civilizații cu

fundament etnic și cultural sunt de origine celtică, în acest sens nu putem afirma că elementul etnogenetic

primordial a fost cel dacic, deși este cert ca în momentul venirii celților ținutul Transilvaniei trebuie să fi fost

locuit. Un argument în acest sens este și conflictul ulterior din sec.I î.Hr. dintre dacii carpato-dunăreni și celții

panonici în timpul regelui dac Burebista. Este însă evident că gradul de asimilare a culturii celtice a fost atât de

înalt încât numeroasele elemente arheologice de pe teritoriul Transilvaniei postceltice sunt complet diferite de

cele dacice din regiunile extracarpatice și întru totul atribuibile culturii La Tène (aparținând celților).Astfel

elementul celtic este cel mai notabil factor primordial în cadrul etnogenezei românilor transilvăneni. Succesiv,

odată cu cucerirea romană s-a adăugat elementul latin. Notabil este de asemenea faptul că după retragerea

aureliană pe teritoriul Transilvaniei a fost și o capitală a regatului gepizilor (populație de origine

germanică) panonici care au stăpânit o parte din Transilvaniapentru mai bine de 200 de ani și au lăsat multiple

dovezi arheologice ale unei statornice civilizații germanice, mai importante fiind cele două necropole nobile de

la Apahida. Având în vedere acest ultim factor, este evident că în cazul românilor transilvăneni cel de-al treilea

element etnogenetic este vechi-germanic, ca și în cazul majorității popoarelor neolatine.

Dacii, care probabil atinseseră un anumit grad de romanizare înainte de cucerirea traiană, au dăinuit sub

stăpânirea romană și s-au integrat în viața economică și socială a noii provincii, alcătuind totodată suportul

influenței pe care imperiul a exercitat-o în timp asupra teritoriilor din afara Daciei romane. Elementele romane

cu rol primordial în romanizarea dacilor au fost, în principal, soldații și coloniștii. Cei mai mulți dintre ei au

rămas să viețuiască la nord de Dunăre după retragerea aureliană (271), reprezentând baza continuității

procesului de romanizare.

Limbile Daco-Traco-Ilire.

 

Linia Jirecek : romanizarea s-a produs la nord de aceasta.

 

Etnogeneza Românilor.

 

Istoriografia țărilor slave de nord și maghiară nu admite ca loc de etnogeneză a Românilor (vlahilor) decât o zonă

restrânsă din centrul Balcanilor.

 

Istoriografia țărilor slave de sud nu admite ca loc de etnogeneză a Românilor (vlahilor) decât o zonă restrânsă din

Ardeal.

 

Formațiuni politice românești, sec. IX-XIII.

 

Harta etnică a României după recensământul din 2011.

 

Românii din România conform recensământului din 2002

 

Românii din Republica Moldova conform recensământului din 2004.

 

Românii din Ucraina conform recensământelor din 1989 și 2002

 

Românii din Serbia conform recensământului din 2002

 

Românii în Balcani

Răspândire[modificare]

Răspândirea românilor în România conform recensământului din 2011

Răspândirea limbilor de origine română în interiorul spațiului balcanic

Românii locuiesc în spațiul carpato-danubiano-pontic, în număr de aproximativ 26 de milioane. Doar 19,4 de

milioane locuiesc înRomânia, restul fiind dispersați în țările învecinate.

În Ucraina trăiesc cca. 409.000 de români (persoane declarate fie drept „români”, fie drept „moldoveni”), mai

ales în regiunile Cernăuți(181.800) și Odessa (123.000). De asemenea trăiesc numeroși români în regiunea

Transcarpatică (32.000 de români maramureșeni), dar și moldoveni transnistreni în regiunile Nikolajev (16.673)

și Kirovograd (10.694).

Alte comunități mai mici de români se găsesc în Serbia (Voivodina și Timoc; în total 74.630 conform ultimului

recensământ, însă numărul lor real este estimat la 200.000-400.000), în Bulgaria și în Ungaria.

Se estimează că peste 1 milion de emigranți români locuiesc în Statele Unite ale Americii. Cele mai mari

comunități se găsesc în Ohio,Indiana, Michigan, Illinois, Pennsylvania și New York. În Canada locuiesc peste

300.000 de români, iar în Germania 250.000 de români și 500.000 etnici germani (sași și șvabi) născuți

în România.

După aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, un număr mare de români s-au stabilit temporar

în Italia și Spania. Potrivit cifrelor oficiale, în 2009 câte 1 milion de cetățeni români locuiesc și lucrează în

fiecare din aceste două țări latine.

O mare parte din populația Israelului e originară din România sau din Republica Moldova, sau sunt descedenți

din emigranți evrei care provin din aceste țări. Evreii din țările române au susținut legături cu Țara Israel timp

de secole - evreii religioși, care aveau posibilitatea, plecau la bătrânețe ca să moară și să fie îngropați pe

tărâmurile considerate de ei ca patria lor originară. Comunitățile evreilor din România îi ajutau economic pe

acești evrei, care trăiau într-o mizerabilă sărăcie în cele patru orașe în care existau comunități evreiești de mii

de ani, la Ierusalim, la Hebron, la Tiberias și la Țefat. După Congresul sionist de la Focșani, 1881, a început o

emigrație evreiască organizată spre Țara Israel (1.332 evrei din România numai în anul 1882).

Refuzul tânărului stat român de a acorda cetățenie evreilor și intensificarea antisemitismului au produs, la

sfârșitul veacului al XIX-lea, un mare val de emigranți evrei săraci, pedeștri, care au părăsit România mergând

pe jos în drumul lor spre Apus sau spre „Țara Israel”[43]. Emigrația sionistă a continuat, dar nu în masă,

deoarece guvernele care stăpâneau Țara Israel nu permiteau asta. În jumătatea de secol, care a urmat celui

de al doilea Război Mondial, au părăsit granițele României 400.000 de evrei și mai mult de 300.000 din ei s-au

stabilit în Israel.

În Israel, sunt și români creștini, unii din ei călugări în mănăstiri, alții sunt muncitori români care au venit pentru

o perioadă de muncă și au rămas în Israel. Printre românii creștini sunt și rude de evrei sau descedenți ai

românilor drepți între popoare care au primit cetățenia israeliană.

După aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, un numar mare de români s-au stabilit temporar

în Italia și Spania.

Teritorii locuite de către vorbitori de limba româna înaintea primului război mondial

Potrivit cifrelor oficiale, în 2009 câte 1 milion de cetățeni români (așa-numițiicăpșunari) locuiesc și lucrează în

fiecare din aceste două țări latine.

Românii moldoveni de peste hotare[modificare]

Cu mici excepții în timp, conform constituției, cetățenii Republicii Moldova sunt moldoveni, iar limba oficială în

stat este limba moldovenească. Această situație este o consecință a confruntării, în acest stat, între doctrinele

„românismului” și „moldovenismului”, confruntare care a iscat câteva neînțelegeri între autoritățile de

la București și cele de la Chișinău. „Moldovenismul” este o concepție apărută în URSS încă înainte de1940, în

timpul Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldovenești din Ucraina, prin care se încearcă și în prezent

să se demonstreze, că în conștiința națională și în limba localnicilor, identitatea românească ar fi artificială și

marginală, prin reinterpretarea a posteriori a identității locale medievale și tradiționale

a voievodatului Moldovei[44], care, în realitate, nu a fost niciodată potrivnică identității românești, ci parte a

acesteia.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, mai multe reforme legislative au consolidat poziția etnicilor români din

Moldova, mai ales prin stabilirea limbii române ca limbă oficială[45]. Relațiile dintre guvernele Republicii Moldova

și României au fost la început foarte cordiale, România fiind primul stat din lume care a recunoscut

independența Republicii Moldova. Când parlamentarii moldoveni au ales calea independenței mai degrabă

decât cea a unirii cu România, președintele Mircea Snegur a dezvoltat doctrina numită un popor, două state.

Această doctrină susține că Republica Moldova este o „patrie a moldovenilor români, ruși, ucraineni, găgăuzi,

bulgari ș. a., toți cetățeni egali în drepturi și toți deopotrivă moldoveni, fie că aparțin limbii, istoriei și culturii

poporului român, rus, ucrainean, găgăuz sau bulgar”.

După alegerile din 1996, identitatea românească a populației majoritare și bășinașe a început să fie negată din

nou, articolele 12 și 13 din noua constituție ulterior adoptată, susținând, ca în epoca sovietică, că ar exista

„diferență dintre limba română și limba moldovenească, dar păstrând această limbă ca „limbă de stat și de

comunicare interetnică [46]. După alegerile din 2001, câștigate dePartidul Comuniștilor din Republica Moldova,

s-a încercat inițial să se acorde limbii ruse statutul de limbă de stat, dar inițiativa a eșuat datorită opoziției; în

schimb, limba rusă a recăpătat statutul de limbă de comunicare interetnică (pierdut în septembrie 1989), ceea

ce în practică îi obligă pe toți locuitorii republicii Moldova să cunoască limba federației Ruse, nu și limba de stat

a țării.

De atunci, relațiile dintre guvernele Republicii Moldova și României s-au tensionat, Vladimir Voronin acuzând

România de imperialism, chiar dacă oficial, președintele Voronin și președintele Traian Băsescu și-au declarat

intenția de a îmbunătăți colaborarea bilaterală.

„Moldovenismul” s-a mai manifestat în Republica Moldova prin refuzul guvernului de a reveni la denumirile

moldovenești inițiale ale mai multor localități rusificate fie în perioada imperială rusă (1812-1917) fie în perioada

sovietică ((1940-41 și 1955-91)[47]. Astfel, de exemplu, s-a renunțat la Edinița (rămasă Edineț, de la Единець),

la Sturzeni (rămasă Ucrainca, de la Украйнка), la Ciubărciu(rămas Ciobruci, de la Чобручь) sau

la Frumoasa (rămasă Cahul, de la Кагул : denumire tătară de fapt, dar, ori de câteori Imperiul Rusesc a avut

de ales între o denumire moldovenească și alta, o alesese sistematic pe cea de-a doua).

În 2006, Școala Româno-Franceză Gheorghe Asachi din Chișinău a fost forțată să își schimbe numele

în Școala Moldo-Franceză Gheorghe Asachi. Guvernul a fost acuzat că modifică doar denumirile care se referă

la limba română, acesta întrucât altor școli ca Școala Ruso-Ucraineană Necui-Levițki li s-au permis să își

păstreze denumirea. În semn de protest, patru elevi de la Școala Asachi au înlocuit pancarta cu noua denumire

cu o alta pe care era din nou specificat vechiul nume. Cei patru elevi au fost acuzați de „huliganism grav în

grup"[48].

În Transnistria, situația este și mai rea. După războiul din 1992 dintre separatiști și Republica Moldova,

populația românofonă a fost persecutată în mod repetat, ducând la emigrarea a unui număr de 5.000-10.000

de românofoni din regiune. Deși în Transnistria trăiește un număr semnificativ de românofoni, limba română nu

este folosită în public aproape niciodată. Școlile românești reprezintă circa 11% din numărul total de școli din

Transnistria, deși conform recensământului din Transnistria în 2004, românii sunt 31,9% din populație.

Majoritatea acestor școli sunt forțate să folosească alfabetul chirilic rusesc și manualele comuniste publicate cu

circa patru decenii în urmă.

Numai șase școli sunt autorizate să predea în limba română și să utilizeze și alfabetul latin. Sunt însă semne

că și asupra acestora se fac presiuni pentru a fi închise. Criza școlară din 2004 este un exemplu în acest sens,

guvernarea prorusă din Tiraspol încercând să închidă cu forța două dintre aceste școli. La orfelinatul

din Tighina, copiii români întorși din vacanță au găsit orfelinatul închis de poliție. După ce au stat o noapte

afară, au intrat cu forța în clădire și au stat acolo, fără apă și electricitate timp de câteva luni, până când,

datorită intervențiilor Republicii Moldova, a României cât și a OSCE, situația a fost rezolvată.[49] Mulți părinți

români au fost arestați sau concediați din cauza simpatiilor politice sau determinării lor de a își ține copii în școli

cu limba de predare româna.

Cetățenii care au exprimat vederi proromânești sau chiar promoldovenești sunt supuși unei politici de

persecuție și intimidare în Transnistria. Grupul Ilie Ilașcu este cel mai cunoscut și bine documentat dintre

aceste cazuri[50].

În decembrie 2003, președintele moldovean Vladimir Voronin a protestat împotriva politicii României,

speculând că aceasta se recomandă ca avocat al Republicii Moldova în relațiile sale externe și cerând

neimplicarea guvernului român în problemele interne și internaționale ale Moldovei. În același timp, un număr

de ziare moldovenești speculează că in realitate numărul de românofoni declarați la recensământul din 2004

din Republica Moldova ar întrece cu mult numărul de așa-ziși „vorbitori ai limbii moldovenești”.

Se poate deasemenea aminti crâncena luptă dusă prin tastaturi și ecrane de „moldoveniști” în

cadrul enciclopediei interactive Wikipedia, pentru a instaura o versiune în „limba moldovenească” deosebită de

cea în limba română. Tentativa a eșuat, nu pentrucă administratorii Wikipediei au luat poziție pentru „români”

împotriva „moldoveniștilor”, ci din motive tehnice și practice : acceptând o versiune „moldovenească”, s-ar fi

ajuns, pentru orice subiect, la existența a două articole diferite în aceiași limbă (din aceleași motive nu s-a

acceptat nici instaurarea unor versiuni americane, australiene sau neozelandeze în limba engleză, diferite de

versiunea britanică, sau unei versiuni austriece diferită de cea germană).

Deși în ultimul timp, au apărut semne de progres în problema identitară între Republica Moldova și România de

când Vladimir Voronin nu mai este președinte (2009), practic situația românilor basarabeni este că, atâta

vreme cât nu va fi modificată Constituția republicii Moldova, ei sunt considerați „minoritate națională” în propria

lor patrie dacă se declară „Români”, singura cale de a evita această clasificare fiind să se declare „Moldoveni”,

în timp ce ucrainenii și rușii se pot declara nestingherit ce sunt, fară ca nicio lege să-i constrângă să se afirme

„diferiți” de semenii lor din Ucraina și Rusia și să se declare „moldoruteni” sau „moldomuscali”.

Note[modificare]

1. ̂  Ethnologue Romanian

2. ̂ http://unilat.org/DPEL/Promotion/L_Odyssee_des_langues/Roumain/ro

3. ̂  aNumărul total în tabel ajunge până la 23,746,125. Cu toate acestea, cifrele pentru Italia, Spania, Germania, Belgia, Portugalia,

Grecia, Cipru, Țările de Jos, Suedia și Irlanda includ toți cetățenii din România (i.e. nu doar etnicii români). De asemenea,

numărul imigranților relativ recenți moldoveni din Germania, Italia, Spania și Portugalia a fost deja inclus în recensământul din

Republica Moldova din 2004. Ținând cont de estimările Ethnologue pentru Serbia (250.000 români în loc de 64.663 potrivit

datelor recensământului oficial sârb din 2011), presupunând totodată o proporție de 90% - 10% pentru cetățeni români în

străinătate (bazată pe tabloul etnic din interiorul României conform recensământului din 2011) și scăzând cetățenii moldoveni

numărați și în recensământul moldovenesc din 2004, rezultatul final este 23.520.682 - un număr foarte aproape de cel prezentat

de Ethnologue.

4. ̂  Rezultatele Definitive ale recensământului din 2011

5. ̂  CIA World Factbook

6. ̂ http://www.istat.it/salastampa/comunicati/in_calendario/inddemo/20110124_00/

testointegrale20110124.pdf] ISTAT - Istituto Nazionale di Statistica Indicatori demografici(1° gennaio

2011) 1

7. ̂  Instituto Nacional de Estadística - Population and Housing Censuses 2011

8. ̂  [1].

9. ̂  Departamentul Românilor de Pretutindeni - Germania

10. ̂  Datele Oficiului Statistic German - datele includ doar rezidenții români, nu și cetățenii Germani de etnie

română.

11. ̂  Statistics Canada. target audience - Demographic Information- Sarmis ROMEDIA

12. ̂  (Recensământul din Ucraina 2001 - români și moldoveni).

13. ̂  UK Migration Statistics Quarterly Aug 2012

14. ̂  Departamentul Românilor de Pretutindeni Franța

15. ̂  Populatia Austriei intre anii 1951-2011 dupa nationalitate

16. ̂  Non-Profit Data 2012

17. ̂  Datele INE 2011

18. ̂  Recensământul 2011 în Serbia.

19. ̂  Recensământul Ungariei din 2011

20. ̂  „Recensământul 2006 în Grecia” (PDF).

21. ̂  „Recensământul 2011 în Cipru” (PDF).

22. ̂  Statistics Sweden 2011

23. ̂  Recensământul 2006 din Australia

24. ̂  CSO Emigration and Diversity - based on 2011 Census in Ireland

25. ̂  Biroul Central de Statistică Olanda 2012

26. ̂  Denmark|accessdate=3 Biroul de Statistică Danemarca

27. ̂  Statistics Norway - Persons with immigrant background by immigration category, country background and

gender. 1 January 2012 (Corrected 30 April 2012)

28. ̂  Departamentul Românilor de Pretutindeni Cehia

29. ̂  Departamentul Românilor de Pretutindeni Elveția

30. ̂  Departamentul Românilor de Pretutindeni Extremul Orient

31. ̂  Recensământul 2010 în Federația Rusă

32. ̂  [2]

33. ̂  [3]

34. ̂  [4]

35. ̂  Recensământ 2011 Bulgaria

36. ̂  Ethnic composition, religion and language skills in the Republic of Kazakhstan

37. ̂  The Vlahs (Armani)

38. ̂  Vlahia moravă

39. ̂  Vezi articolul: Etimologia termenilor român și România

40. ̂  Miron Costin : „Așa și neamul acésta, de carele scriem, al țărâlor acestora, numele vechiŭ și mai direptŭ

ieste rumân, adecă râmlean, de la Roma. Acest nume de la discălicatul lor de Traian, și cât au trăit [...] tot

acest nume au ținut și țin pănă astăzi și încă mai bine munténii decât moldovénii, că ei și acum zic și scriu

țara sa rumânească, ca și românii cei din Ardeal. [...] Și așa ieste acestor țări și țărâi noastre, Moldovei și

Țărâi Muntenești numele cel direptŭ de moșie, ieste rumân, cum să răspundŭ și acum toți acéia din Țările

Ungurești lăcuitori și munténii țara lor și scriu și răspundŭ cu graiul: Țara Românească.” în De neamul

moldovenilor

41. ̂  Astfel, Tranquillo Andronico notează în 1534, că valahii „se numesc romani” : „nunc se Romanos vocant”

(în: Endre Veress, pe Fontes rerum transylvanicarum: Erdélyi történelmi források, Történettudományi

Intézet, Magyar Tudományos Akadémia, Budapesta, 1914, p. 204) ; Francesco della Valle scrie în 1532 că

valahii „se denumesc romani în limba lor” iar mai departe, el citează chiar și o scurtă expresie românească :

„Sti rominest?” : „... si dimandano in lingua loro Romei... se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua

valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano, ...” (în : Claudiu

Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, în Bulletin de la

Section Historique, XVI, 1929, p. 1–90) ; după o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania,

Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se numesc pe ei înșiși „romanesci” :

„Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar

metalli...” (în : Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, București, Editura Stiințifică, 1970, vol.

II, p.158–161) ; Pierre L'Escalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea

mai mare parte a Transilvaniei „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba

«românește»” : „Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des

colonie romaines du temps de Traian l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains

et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain…” (în Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an

1574 de Venise a Constantinople, citat de Paul Cernovodeanu : Studii și materiale de istorie medievală, IV,

1960, p. 444) ; umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că „românii […] se numesc pe ei înșiși

«Romuini»” : „Ex Vlachi Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur.../Solo

Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti” (în Ioannes

Lebelius : De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11–12 apud Adolf Armbruster,

pe Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Științifică București, 1992, S. 84) ; istoricul polonez

Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie în 1554 că românii „se numesc pe limba lor romini după romani,

iar pe limba noastră (poloneză) sunt numiți, după italieni, valahi” : „qui eorum lingua Romini ab Romanis,

nostra Walachi, ab Italis appellantur” (în : Stanislaus Orichovius, Annales polonici ab excessu

Sigismundi citat de I. Dlugossus, Historiae polonicae libri XII, col 1555, apud Adolf Armbruster, Auf den

Spuren der eigenen Identität. Ausgewählte Beiträge zur Geschichte und Kultur Rumäniens, Editura

Enciclopedica, 1991, p. 182) în timp ce primatul și diplomatul ungar Anton Verancsics scrie în 1570 că

„românii se numesc romani” : „... Valacchi, qui se Romanos nominant...”, „Gens quae ear terras

(Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit

originem, tametsi nomine longe alieno...” (în Antonius Verantius, De situ Transsylvaniae, Moldaviae et

Transaplinae citat înMonumenta Hungariae Historica, Scriptores, II, Pesta, 1857, p. 120, apud Krista Zach,

pe Konfessionelle Pluralität, Stände und Nation. Ausgewählte Abhandlungen zur südosteuropäischen

Religions- und Gesellschaftsgeschichte, LIT Verlag Berlin, Hamburg, Münster, 2004, p. 40) iar eruditul

maghiar transilvan Martinus Szent-Ivany citează în 1699 expresii românești ca : „Sie noi sentem Rumeni” și

„Noi sentem di sange Rumena” : „Valachos [...] dicunt enim communi modo loquendi "Sie noi sentem

Rumeni" etiam nos sumus Romani. Item: "Noi sentem di sange Rumena": Nos sumus de sanguine

Romano” (în Martinus Szent-Ivany, Dissertatio Paralimpomenica rerum memorabilium Hungariae,

Tyrnaviae, 1699, p. 39 citat de Adolf Armbruster, Der Donau-Karpatenraum in den mittel- und

westeuropäischen Quellen des 10.-16. Jahrhunderts. Eine historiographische Imagologie., 1990, p. 161) ;

deasemenea, stolniculConstantin Cantacuzino explică în Istoria Țării Rumâneștioriginile și semnificația

denumirii de „român, românesc” dată Țărilor Române : „Însă vlahii, acești gheografi și mai toți istoricii câți

scriu de aceste țări, zicea și Moldovei și ceștiia; apoi o împarte în doao, una de sus; alta de jos, îi zic. Le zic

și: mai mare și mai mică; cea de sus, adecăte și mai mare, Moldova; cea de jos și mai mică, țara această

Muntenească numeind, cum îi zic mai mulți așa; că Rumânească numai lăcuitorii ei o chiamă, și doar unii

den ardeleni ăiî rumâni, pentru că și aceia și ceștea numai când să întreabă, ce iaste? Ei răspund: rumâni;

iar moldovénii să osebesc de să răspund: moldovani, săvai că și ei sunt de un neam și de un rod cu ceștea,

cum mai nainte mai pre larg vom arăta cu mărturiile multora. [...] și cum că apoi Traian mulțime de romani

du pretutindenea den biruințele lui au adus aicea de au așezat lăcuitori și paznici acestor țărî, den carii și

pănă astăzi să trag acești rumâni ce le zicem noi, iară grecii și latinii, vlahi și volahi le zic, încă ne-am

adeverit den istoricii cei mai de credință și mai numeiți ce sunt. [...] Și mai chiar vedem că rumânii den

Ardeal, moldovénii și céștea de țara aceasta, tot un neam, tot o limbă fiind, încă între dânșii mult să

osebesc, care aceasta iaste cum să véde den amestecătura vecinilor lor. Așadară și acéle trei neamuri, ce

zicem mai sus, den preavecinătatea romanilor, luând de-ale acelora cuvinte, și cu céle de moșie ale lor

amestecându-le, și stricându-și limba, au rămas în această ce acum sunt. [...] Însă dară, valahii, adecăte

rumânii, cum sunt rămășițele romanilor celor ce i-au adus aici Ulpie Traian, și cum că dintr-aceia să trag și

până astăzi, adevărat și dovedit iaste de toți mai adevărații și de crezut istorici, măcară că apoi le-au mutat

și numele, valahi zicându-le.” în Istoria Țării Rumânești.

42. ̂  Vd. Noul Dicționar Universal al Limbii Române, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007.

43. ̂  “Birlad” - Encyclopedia of Jewish - Communities in Romania, Volume 1 (Romania)

44. ̂  Gheorghe Negru, Politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Chișinău, Ed. Prut internațional,

2000,ISBN 9975-69-100-5; Sorin D. Ivănescu, Bogdan Schipor, Flavius Solomon și Alexandru

Zub, Basarabia: dilemele identității, Ed. Dosoftei, Iași 2001, ISBN 973-9135-99-4

45. ̂  Constitutia Republicii Moldova, Titlul 7, Articolul 7: „Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe

teritoriul RSS Moldovenești nr.3465-XI din 1 septembrie 1989”, Veștile nr. 9/217, 1989 afirmă „identitatea

lingvistică Moldo-Română”.

46. ̂  „Legea din 1 Septembrie 1989 despre folosirea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova rămâne

valabilă, cu excepția punctelor care contrazic prezenta Constituție.

47. ̂  Depă 1989, profesorul dr. filolog Anatol Eremia, lingvist specialist în onomastică și toponimie, din Institutul

de Limbă și Literatură (azi Institutul de Filologie) al AȘM și echipa sa au încercat să revină la denumirile

băștinașe, dar, de cele mai multe ori, statul republican s-a mulțumit să transcrie în litere latine denumirile

sovietice sau rusești ; vezi și cartea lui Anatol Petrencu : În serviciul zeiței Clio, Chișinău, 2001, ISBN 9975-

78-118-7

48. ̂  4 elevi moldoveni riscă închisoarea, pentru ca susțin că sunt români , Gândul, 8 iunie 2006.

49. ̂  en  OSCE report about Romanian language in Transnistria

50. ̂  *Lenore A. Grenoble, Language Policy in the Soviet Union, Springer, ISBN 1-4020-1298-5

BBC, Lichidarea școlilor românești din Transnistria [5]2004

Bibliografie[modificare]

Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii

române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7

Koch John T., Celtic Culture: A Historical Encyclopedia, ABC-CLIO, 2006.

Academia Română, „Istoria românilor”, 4 vol., Editura Enciclopedică, București 2001

„Istoria Românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi”, Constantin C. Giurescu și Dinu C. Giurescu,

1975

„Dicționar Biografic de Istorie a României”, Stan STOICA, Vasile MĂRCULEȚ, Stănel ION, Alexandru V.

ȘTEFĂNESCU, Valentin VASILE, Valentina BILCEA, George MARCU, Constanța PIROTICI, Editura

Meronia, ISBN 973-8200-39-8 - [6]

Bibliografie suplimentară[modificare]

Imaginea românilor în spațiul lingvistic german. 1775-1918, Klaus Heitmann, Editura Univers, 1995

Legături externe[modificare]

Sintagma "românii de pretutindeni", încă neclarificată , 22 octombrie 2007, Evenimentul zilei

Vezi și[modificare]

Portal România

Românii din Voivodina

Aromâni

Megleno-români

Istro-români

Vlahi

Lista celor mai importanți români

v • d • m

România — Români — Limba română

Apărare • Așezări • Capitala • Climă • Conducători • Cultură • Demografie • Drapel • Economie • Educație • Floră • Faună • Geografie • Hidrografie • Istorie•Turism

Atlas • Cioturi • Formate • Imagini • Portal

v • d • m

Limba română

Graiuri Ardelean · Crișean · Bănățean · Maramureșean · Moldovenesc · Muntenesc · Dobrogean · Limba română din Ungaria · Româna ucraineană

Dialecte / limbi înrudite Dacoromână · Aromână · Meglenoromână · Istroromână

Lingvistică Gramatică (substantive, verbe, numerale) · Alfabet (Ă, Â, Î, Ș, Ț) · Vocabular · Fonologie

Istorie Latina vulgară · Limba dacă (cuvinte) · Romanizare (Traco-romani) · Protoromână (substrat) · Alfabetul chirilic român · Arhaisme românești

Instituții Academia Română (Dicționarul explicativ al limbii române) · Academia de Științe a Moldovei

Altele Români (origini) · Etimologia etnonimului · Uniunea lingvistică balcanică · Limba moldovenească · Denumiri românești ale unor localități străine

Mai multe articole despre limba română

v • d • m

Grupuri etnice din România

Conform recensământului din 2002, structura etnică.

Etnie majoritară Români (19.409.400 sau 89,45% din totalul populației din România)

Minorități naționale mari (1-10%) Maghiari (1.434.377 sau 6,61% din totalul populației) · Țigani (Rromi) (535.250 sau 2,46% din totalul populației)

Minorități naționale mici (0,1-1%) Ucraineni (61.091) · Germani (60.088) · Ruși-lipoveni (36.397) · Turci (32.596) · Aromâni (26.500) · Tătari (24.137) ·Sârbi

Minorități naționale foarte mici (sub 0,1%)

Bulgari (8.092) · Croați (6.786) · Greci (6.513) · Evrei (5.870) · Arabi (5.000) · Cehi (3.938) · Polonezi (3.671) · Italieni (3.331)

· Meglenoromâni (820 familii în 1996) · Albanezi (520) · Ruteni (262) · Carașoveni (207) ·Sloveni (175) · Secui (150) · Găgăuzi

Grupuri etnice dispărute Cerchezi (aprox. 10.000 în sec. XIX) · Arabi dobrogeni (câteva sute în sec. XIX)

Grupuri etnice imigrate recent(în special după 1990)

Arabi (4.911) · Chinezi (2.243) · Iranieni (610)

Istoria demografică a României

v • d • m

Popoarele Europei și grupurile etnice

Albanezi • Andorrani ( Catalani) • Armeni • Austrieci • Basci • Belgieni ( Flamanzi • Valoni) • Bieloruși •

Bulgari • Cehi • Croați • Danezi • Estoni • Finlandezi • Francezi • Georgieni • Germani • Greci • Irlandezi

Luxemburghezi • Macedoneni • Maghiari • Maltezi • Muntenegreni • Norvegieni • Olandezi • Polonezi • Portughezi

oli • Suedezi • Ucraineni

Categorii: 

Români

Etnicitate

Popoare europene

Meniu de navigare Creare cont

Autentificare

Articol

Discuție

Lectură

Modificare

Istoric

Pagina principală

Portaluri tematice

Cafenea

Articol aleatoriu Participare

Schimbări recente

Proiectul săptămânii

Ajutor

Portalul comunității

Donații Tipărire/exportareTrusa de unelteÎn alte limbi

Aragonés

العربية

Авар

Azərbaycanca

Беларуская

Беларуская (тарашкевіца)

Български

Bosanski

Català

Нохчийн

ᏣᎳᎩ

Čeština

Deutsch

Ελληνικά

English

Español

Eesti

فارسی

Suomi

Français

Gagauz

עברית

Hrvatski

Magyar

Bahasa Indonesia

Italiano

日本語 ქართული

Қазақша

한국어 Lietuvių

Македонски

Nederlands

Polski

Português

Русский

Srpskohrvatski / српскохрватски

Slovenčina

Slovenščina

Shqip

Српски / srpski

Svenska

Türkçe

Українська

Oʻzbekcha

中文

Modifică legăturile

Ultima modificare efectuată la 00:29, 25 noiembrie 2013.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și clauze

suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.

Politica de confidențialitate

Despre Wikipedia

Termeni

Dezvoltatori

Versiune mobilă