martie 2010 - cdep.ro file2 c u p r i n s rolul parlamentelor naŢionale prevĂzut În tratatul de...

- martie 2010 -

2

C U P R I N S

ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE PREVĂZUT ÎN TRATATUL DE LA LISABONA ------------------------------------------------------------------- 3

CARE ESTE SCOPUL TRATATULUI DE LA LISABONA? ----------------------------------- 8

CUM VA LUCRA UNIUNEA EUROPEANĂ PRIN TRATATUL DE LA LISABONA ? ---------------------------------------------------------- 12

CUM VOR FI LUATE DECIZIILE ÎNTR-O UNIUNE CU 27 DE STATE MEMBRE? --- 19

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI PUTEREA CETĂŢENILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ-------------------------------------------------------------------------- 22

CINE ŞI PENTRU CE ESTE RESPONSABIL ?------------------------------------------------- 25 CCIINNEE ŞŞI PI PEENNTTRRU CU CE EE ESSTTE RE REESSPPOONNSSAABBIIL ?L ?

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI SPAŢIUL DE LIBERTATE, SECURITATE ŞI JUSTIŢIE -------------------------------------------------------------------------- 28

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI ASPECTE DE ORDIN ECONOMIC------------------ 32

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI ASPECTE SOCIALE ------------------------------------ 35

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI POLITICA EUROPEANĂ DE EXTINDERE--------------------------------------------------- 38

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI ACŢIUNEA EXTERNĂ A UNIUNII EUROPENE ------------------------------------------------------------------------------- 40

ÎNALTUL REPREZENTANT AL UE PENTRU AFACERI EXTERNE ŞI POLITICA DE SECURITATE -------------------------------------------------------------------------------------------- 43

SERVICIUL EUROPEAN PENTRU ACŢIUNEA EXTERNĂ --------------------------------- 45

PRESEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN -------------------------------------------------- 47

REZOLUŢII ALE PARLAMENTULUI EUROPEAN PRIVIND ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL PARLAMENTELOR NAŢIONALE ÎN TEMEIUL TRATATULUI DE LA LISABONA ------------------------------------------------------------------ 49

REGULI PRIVIND PARTICIPAREA PARLAMENTULUI GERMAN LA PROCESUL DE ADOPTARE A DECIZIILOR ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ EVIDENŢIATE ÎN DECIZIA DIN 30 IUNIE 2009 A CURŢII CONSTITUŢIONALE FEDERALE GERMANE------------------------------------------------------------------------------- 55

ANEXA NR.1 PREVEDERI RELEVANTE ALE TRATATULUI DE LA LISABONA PRIVIND ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE------------------------------------------ 60

ANEXA NR.2 PRIVIND TIPUL DE DOCUMENTE CARE SE TRANSMIT PARLAMENTELOR NAŢIONALE------------------------------------------------------------------ 73

ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE PREVĂZUT

ÎN TRATATUL DE LA LISABONA

1) Rolul parlamentelor naţionale prevăzut în Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona prevede o creştere semnificativă a rolului parlamentelor naţionale în cadrul UE. Pentru prima dată, parlamentele naţionale sunt menţionate în corpul principal al tratatului, care precizează în mod explicit că „parlamentele naţionale contribuie activ la buna funcţionare a Uniunii”. Astfel, articolul 12 TUE (Tratatul privind Uniunea Europeană) defineşte rolul parlamentelor naţionale şi enumără o serie de noi drepturi şi obligaţii, prin care parlamentele naţionale îşi pot asuma noul rol conferit acestora de către noul tratat.

Articolul 12 (TUE)

Parlamentele naţionale contribuie în mod activ la buna funcţionare a Uniunii:

(a) prin faptul că sunt informate de către instituţiile Uniunii şi prin primirea de notificări privind proiectele de acte legislative ale Uniunii în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene;

(b) prin respectarea principiului subsidiarităţii în conformitate cu procedurile prevăzute în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii;

(c) prin participarea, în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie, la mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spaţiu, în conformitate cu articolul 70 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi prin implicarea în controlul politic al Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust, în conformitate cu articolele 88 şi 85 din respectivul tratat;

(d) prin participarea la procedurile de revizuire a tratatelor, în conformitate cu articolul 48 din prezentul tratat;

(e) prin faptul că sunt informate cu privire la cererile de aderare la Uniune, în conformitate cu articolul 49 din prezentul tratat;

(f) prin participarea la cooperarea interparlamentară dintre parlamentele naţionale şi cu Parlamentul European, în conformitate cu Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în cadrul Uniunii Europene.

3

http://www.europarl.europa.eu/webnp/cms/lang/en/pid/1

4

Noile dispoziţii referitoare la rolul parlamentelor naţionale introduse de Tratatul de la Lisabona şi la care se face referire în articolul 12 TUE, sunt grupate în articolele 5, 12, 48 şi 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, articolele 69, 70, 71, 85, 88 şi 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) cât şi în Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în UE şi Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii 1.

Articolele şi protocoalele menţionate mai sus vizează următoarele aspecte:

1.1 Rolul specific în asigurarea respectării principiului subsidiarităţii (articolele 5 TUE, 69 TFUE).

În acest sens, Protocolul nr. 2 introduce un mecanism de control al subsidiarităţii, oferind instituţiei legislative posibilitatea de a opri procedura legislativă ordinară, dacă un număr determinat de parlamente naţionale contestă respectarea principiului subsidiarităţii de către o anumită propunere legislativă.

1.2 Participarea la procedurile de revizuire ale tratatelor: dreptul de a fi notificat (de către Consiliu) asupra oricărei iniţiative luate de Consiliul European pentru a activa clauzele pasarelă şi, respectiv, de a se opune unei asemenea decizii (articolul 48 TUE).

1.3 Dreptul de a fi notificat în legătură cu cererile de aderare la Uniunea Europeană (articolul 49 TUE).

1.4 Dreptul de a fi informat despre conţinutul şi rezultatele evaluărilor privind punerea în aplicare a politicilor Uniunii în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei (articolele 70 TFUE).

1.5 Dreptul de a fi informat în legătură cu lucrările comisiei permanente formate în cadrul Consiliului, pentru a asigura promovarea şi întărirea cooperării operaţionale privind securitatea internă (articolele 71 TFUE).

1.6 Implicarea în monitorizarea politică a Europol şi în evaluarea activităţilor Eurojust (articolele 85 şi 88 TFUE).

1.7 Dreptul de a fi notificat privind propuneri pentru o decizie ce influenţează aspecte ale dreptului familiei cu implicaţii transfrontaliere, care ar putea face subiectul actelor adoptate prin procedura legislativă ordinară şi dreptul de a se opune unei asemenea decizii (articolul 81 TFUE).

1.8 Dreptul de a i se atrage atenţia asupra propunerilor întemeiate pe articolul 352 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (articolul 352 TFUE).

1.9 Dreptul de a fi informat de către instituţii şi de a li se trimite proiecte de acte legislative europene, cum ar fi rezoluţiile legislative şi poziţiile Consiliului, ordinea de zi şi procesele-verbale ale reuniunilor Consiliului, rapoartele anuale ale Curţii de Conturi,

1 A se vedea textul în anexă.

5

cât şi rapoartele anuale ale Comisiei privind aplicarea articolului 5 TUE (Protocoalele nr. 1 şi 2).

1.10 Rol specific în configurarea, împreună cu Parlamentul European, organizării şi promovării în mod curent şi eficient a cooperării interparlamentare (Protocolul nr. 1).

Pe lângă cele menţionate mai sus, trebuie notat că articolul 10 TUE, care consacră principiul democraţiei participative, menţionează că reprezentanţii în Consiliu şi Consiliul European răspund în mod democratic în faţa parlamentelor naţionale proprii sau a cetăţenilor acestora.

2. Responsabilitatea instituţiilor în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la parlamentele naţionale

Punerea în aplicare a dispoziţiilor tratatului, enumerate mai sus, referitoare la parlamentele naţionale intră în responsabilitatea unor instituţii diferite. Astfel, este responsabilitatea Consiliului de a asigura notificarea şi informarea parlamentelor naţionale, pentru situaţiile la care se face referire în articolele 48 şi 49 TUE şi în articolele 71 şi 81 TFUE.

Comisia este responsabilă pentru următoarele dispoziţii:

2.1 Articolele 85 şi 88 TFUE: În propunerile pentru un regulament privind structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi sarcinile Eurojust şi Europol, pe care Comisia trebuie să le adopte, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia trebuie, de asemenea, să determine modalităţile privind implicarea Parlamentului European şi a parlamentelor naţionale în evaluarea şi controlul activităţilor Eurojust şi Europol.

2.2 Articolul 70 TFUE: Comisia trebuie să informeze parlamentele naţionale despre conţinutul şi rezultatele evaluărilor punere în aplicare a politicilor Uniunii în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie de către autorităţile statelor membre. Aceste evaluări sunt realizate de statele membre în colaborare cu Comisia.

2.3 Articolul 352 TFUE: Comisia trebuie să atragă atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor legislative întemeiate pe articolul 352 TFUE.

2.4 Protocoalele nr. 1 şi 2: Comisia trebuie să trimită în mod direct parlamentelor naţionale, în acelaşi timp ca organului legislativ al Uniunii, documentele sale de consultare, programul său legislativ anual şi orice alt instrument de planificare legislativă sau de politică, cât şi proiectele actelor sale legislative şi proiectele modificate.

Trebuie precizat faptul că toate documentele de consultare ale Comisiei sunt deja trimise parlamentelor naţionale, cât şi acele propuneri legislative care trebuie trimise şi Parlamentului European, în contextul aşa-numitului dialog politic, lansat în 2006. Totuşi, trebuie menţionat faptul că articolul 2 din Protocolul nr. 1, cât şi articolul 4 din Protocolul nr. 2 prevăd ca toate proiectele de acte legislative trimise

6

parlamentelor naţionale, inclusiv acelea care până la acea dată erau trimise numai Consiliului, iar nu şi Parlamentului European.

3. Mecanismul de control al subsidiarităţii prevăzut de către Comisie în Protocolul nr. 2 – Cadru juridic

Articolul 5 TUE menţionează faptul că „parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în respectivul [P]rotocol [nr. 2]”. Această procedură, cunoscută drept „mecanism de control al subsidiarităţii”, este prevăzută în detaliu în Procedura nr. 2.

Comisia înaintează parlamentelor naţionale proiectele actelor sale legislative şi proiectele sale modificate, în acelaşi timp ca şi organului legislativ al Uniunii.

Orice parlament naţional sau orice cameră a unui parlament naţional poate trimite Comisiei, în termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ, un aviz motivat în care să menţioneze considerentele nerespectării principiului subsidiarităţii de către proiectul în cauză. Comisia ţine cont de avizele motivate.

Fiecare parlament naţional are două voturi. În cazul unui sistem parlamentar bicameral, fiecare din cele două camere are câte un vot.

„Cartonaşul galben”

Proiectul trebuie revizuit atunci când unde avizele negative reprezintă cel puţin o treime din totalul voturilor alocate parlamentelor naţionale [18 din 54]. În cazul unui proiect de act legislativ trimis în temeiul articolului 76 TFUE acest prag reprezintă un sfert [14 din 54].

După o asemenea revizuire, Comisia poate decide menţinerea, modificarea sau retragerea propunerii. Decizia trebuie motivată.

„Cartonaşul portocaliu”

Acolo unde avizele negative privind nerespectarea unei propuneri legislative, care se încadrează în procedura legislativă ordinară, reprezintă cel puţin o majoritate simplă a voturilor alocate parlamentelor naţionale [28 din 54], propunerea trebuie revizuită.

După o asemenea revizuire, Comisia poate decide menţinerea, modificarea sau retragerea propunerii.

Dacă alege menţinerea propunerii, Comisia va trebui să justifice, într-un aviz motivat, considerentele respectării principiului subsidiarităţii a propunerii. Acest aviz motivat, cât şi avizele motivate ale parlamentelor naţionale, trebuie trimise legislativului Uniunii, pentru a fi luate în considerare în cadrul procedurii.

Înainte de finalizarea primei lecturi, instituţia legislativă trebuie să aprecieze dacă propunerea legislativă este compatibilă cu principiul subsidiarităţii, luând în considerare avizele exprimate şi împărtăşite de majoritatea parlamentelor naţionale, cât şi de avizul motivat al Comisiei; dacă, printr-o majoritate de 55% a membrilor Consiliului sau o majoritate a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea nu este compatibilă cu principiul subsidiarităţii, propunerea legislativă nu se va mai examinează ulterior.

7

Fişa 12

Care este scopul Tratatului de la Lisabona?

1) De ce noul tratat?

Până în prezent, Europa a fost construită mulţumită unei succesiuni de

tratate negociate de către state. Această metodă a dus la rezultate pozitive şi a făcut posibilă continuarea construcţiei Europei pentru mai mult de cincizeci de ani.

De la începutul anilor ‘90, Uniunea s-a confruntat cu o provocare dublă:

acceptarea de noi state membre pentru a completa proiectul reconcilierii europene care a pornit la începutul anilor 1950;

sporirea eficienţei procesului de adoptare a deciziilor: drept consecinţă a sporirii numărului de membri, pare corespunzător a evita pericolele blocajului şi a garanta, totuşi, legitimitatea deciziilor.

Scopul Constituţiei europene a fost îmbunătăţirea eficienţei instituţiilor Uniunii şi democratizarea lor.

După blocarea procesului de ratificare, care a rezultat din „NU-ul” francez şi olandez în primăvara anului 2005, problema a persistat şi a trebuit rezolvată.

Acest răspuns a fost furnizat de Tratatul de la Lisabona, un compromis asupra căruia, în final, au convenit toţi şefii de stat şi de guvern întruniţi în capitala portugheză la 18-19 octombrie 2007.

8

2 Fişe ale Fundaţiei Robert Schuman (decembrie 2009) www.robert-schuman.eu Documente coordonate de Thierry CHOPIN, în colaborare cu Lorraine de BRABOIS, Pauline DESMAREST, Mathilde DURAND şi Xavier-Alexandre RELIANT. Traduse de Helen LEVY (fr.-en.)

http://www.robert-schuman.eu/

9

2) CE INCLUDE TRATATUL DE LA LISABONA ?

Cu privire la clauzele instituţionale, (partea întâi din „Constituţie”), Tratatul de la Lisabona poartă următoarele clauze:

Uniunea dobândeşte personalitate juridică;

cei trei piloni fuzionează;

este introdusă o nouă regulă a majorităţii duble3;

afirmarea regulii co-deciziei între Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri ca procedură legislativă ordinară;

preşedinţie stabilă a Consiliului European - pentru o durată de 2 ani şi jumătate, care se poate reînnoi o singură dată;

crearea unei noi poziţii: „Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politică de securitate”;

dreptul la iniţiativă cetăţenească;

sporirea participării democratice ş.a.

Personalitatea juridică

Aceasta implică capacitatea de a încheia acorduri, de a fi parte la o convenţie internaţională sau membru al unei organizaţii internaţionale.

Pilonii Uniunii Europene

Tratatul de la Maastricht a organizat Uniunea Europeană în jurul a trei piloni principali:

Primul pilon: pilonul comunitar, care corespundea celor trei Comunităţi:

- Comunitatea Europeană (CE);

- Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM);

- şi fosta Comunitate Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), care a fost creată pentru 50 de ani şi care şi-a încetat existenţa la 22 iulie 2002.

Al doilea pilon: pilonul dedicat politicii externe şi de securitate comună;

Al treilea pilon: pilonul dedicat cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală.

A fost păstrată, deşi nu in extenso, Carta drepturilor fundamentale (partea a doua a „Constituţiei”); o clauză face referire la aceasta şi va fi obligatorie din punct de

3 A se vedea fişa nr. 3 – Cum vor fi luate deciziile într-o Uniune cu 27 de state membre?

vedere juridic, cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi a Poloniei, care beneficiază de câte o măsură derogatorie4.

În partea a treia din „Constituţie” vor fi păstrate măsurile referitoare la extinderea noii reguli a majorităţii duble într-un număr crescut de domenii (de exemplu, cu privire la vize şi monitorizarea circulaţiei străinilor, sistemul comun de azil, politica comună de imigraţie şi cooperarea judiciară în materie penală etc.).

Cu privire la măsurile referitoare la procedura de revizuire (partea a patra din „Constituţie”), a fost menţinută regula unanimităţii.

Totuşi, Tratatul de la Lisabona include posibilităţi de a modifica tratatele, făcând astfel posibilă evitarea procedurilor greoaie de revizuire.

- „clauzele pasarelă” (care permit Consiliului European să decidă – în unanimitate şi exceptând domeniul apărării – trecerea în anumite domenii la regula de vot cu majoritate calificată);

- „clauzele de flexibilitate” pentru extinderea competenţelor Uniunii.

3) TRATATUL DE LA LISABONA NU MAI ESTE „CONSTITUŢIA

EUROPEANĂ”

„Constituţia europeană” a sugerat abrogarea tuturor tratatelor în vigoare pentru a le înlocui cu un singur text, căruia i-a fost stabilită o vocaţie constituţională.

Tratatul de la Lisabona s-a limitat la modificarea tratatelor în vigoare, de aici numele de „Tratat de reformă” sau de modificare.

Aceasta explică de ce multe state au ales ratificarea pe cale parlamentară, în special Franţa, după cum a anunţat preşedintele Republicii în timpul campaniei prezidenţiale.

Aceste ratificări au dat naştere unor dezbateri publice privind noul tratat, între reprezentanţi aleşi în mod democratic.

Acest nou tratat aduce modificări:

o Tratatului privind Uniunea Europeană - Tratatul de la Maastricht (1992) (TUE)

Modificările afectează instituţiile, cooperarea sporită, politica externă şi de securitate, politica de apărare

o Tratatului de la Roma (1957)

Detaliază competenţele şi domeniile de intervenţie din partea Uniunii Europene

Devine „Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene” (TFUE).

10

4 Conform Protocolului nr. 30 privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în Polonia şi în Regatul Unit.

Această schimbare în perspectivă, care, în esenţă, apare a fi una formală, furnizează un răspuns la cererile făcute de anumite ţări, cum ar fi Olanda, Republica Cehă, şi Regatul Unit, care au crezut, pe durata negocierilor, că ar trebui să se renunţe la următoarele:

- simbolurile „constituţionale” (termenii: „Constituţie”, „Ministerul European al Afacerilor Externe”, „ legi” şi „legi cadru”);

- simbolurile Uniunii (drapelul, imnul, moto-ul etc.).

11

Fişa 2

CUM VA LUCRA UNIUNEA EUROPEANĂ PRIN

TRATATUL DE LA LISABONA ?

Datorită inovaţiilor instituţionale, Tratatul de la Lisabona face posibilă:

◊ Reformarea instituţiilor Uniunii extinse;

◊ Ieşirea din blocajul instituţional în care s-a aflat Uniunea în ultimii

doi ani.

1) COMISIA EUROPEANĂ:

UN COMISAR PENTRU FIECARE STAT

Comisia Europeană deţine un rol central.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona:

Prima Comisie învestită în temeiul noului tratat (2009 – 2014) a inclus, ca înainte, un comisar pentru fiecare stat membru.

Dacă în cursul negocierilor pentru noul tratat s-a propus ca, începând cu 2014, numărul comisarilor să corespundă cu două treimi din statele membre (i.e. 18 într-o Uniune ce cuprinde 27 state membre), iar aceştia să fie aleşi conform unui sistem egal de rotaţie între state (articolul 17 alineatul (5) TUE), ulterior, s-a renunţat la acest sistem, intenţionându-se păstrarea regulilor prezente.

Astfel, ca răspuns la preocupările irlandeze exprimate în cursul referendumului din iunie 2008, Concluziile Consiliului European (11-12 decembrie 2008) au dispus păstrarea principiului un comisar pentru un stat membru. Această regulă a fost reluată şi în Concluziile Consiliului European din 18-19 iunie 2009. Modificarea urmează a fi operată prin Tratatul privind aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană.

12

2) UN CONSILIU EUROPEAN STABIL

Consiliul European reprezintă şefii de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene. Scopul său este de a defini orientările majore adoptate de către Europa.

ÎNAINTE de Tratatul de la Lisabona

(PRIN TRATATUL de la NISA – 2001)

Fiecare stat membru prezidează Uniunea Europeană timp de şase luni, prin rotaţie.

→ Această situaţie zădărniceşte stabilitatea măsurilor întreprinse de către Consiliul European.

Prin Tratatul de la Lisabona

Cea mai importantă inovaţie constă în crearea unei preşedinţii stabile.

Asemenea Parlamentului European şi Comisiei, Consiliul European are un preşedinte cu normă întreagă care nu poate îndeplinească un mandat naţional.

Acesta este ales cu majoritate calificată de către Consiliul European pentru doi ani şi jumătate (mandat care se poate reînnoi o singură dată).

Preşedintele Consiliului European:

- atribuie o voce şi un simbol Uniunii Europene;

- reprezintă Uniunea în arena internaţională, „la nivelul său şi în această calitate”, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate;

- prezidează şi coordonează lucrările Consiliului European;

- asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza lucrărilor Consiliului Afaceri Generale;

- acţionează pentru facilitarea coeziunii şi a consensului în cadrul Consiliului European;

13

- prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

3) UN NOU PROCES DE ADOPTARE A DECIZIILOR ÎN CADRUL CONSILIULUI DE MINIŞTRI

Rolul principal al Consiliului de Miniştri ai statelor membre ale Uniunii (care include diverse configuraţii, în funcţie de sectoarele implicate, precum economia şi finanţele, agricultura etc.) este de a aproba „legile europene”.


• Consiliul de Miniştri se reuneşte în şedinţe publice (ceea ce nu era cazul în temeiul tratatelor anterioare) atunci când „o lege” este dezbătută şi aprobată (articolul 16 alineatul (8) TFUE)5, ceea ce anunţă un pas înainte în procesul de democratizare a Uniunii Europene.

Prin urmare, jurnaliştii vor putea informa cetăţenii despre dezbaterile care au loc în cadrul Consiliului.

• A fost modificată regula de vot6.

Într-adevăr, spre deosebire de Parlamentul European, unde votul are loc cu majoritate simplă, regulile de vot în Consiliu iau în considerare ponderea respectivă a fiecărui stat, astfel încât „legile” aprobate să reflecte atât voinţa majorităţii cetăţenilor europeni, cât şi realitatea ponderii agreate de statele membre ale Uniunii. Aceasta este ceea ce numim „dubla majoritate”

În temeiul tratatelor anterioare, majoritatea calificată era definită conform unui sistem de ponderare complex al voturilor, prin care fiecare stat membru beneficia de un anumit număr de voturi, cele mai multe în funcţie de ponderea demografică. Tratatul de la Lisabona7 înlocuieşte acest sistem cu unul mai transparent, mai democratic, bazat pe dubla majoritate a statelor şi a populaţiei; aceasta înseamnă că, în cadrul Consiliului, o „lege” este adoptată în cazul în care întruneşte aprobarea a 55% din statele membre ale Uniunii (adică 15 state membre într-o Uniune care cuprinde 27 de state membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii)8. Acest nou sistem este mai democratic dar şi 5 În scopul adaptării la cadrul noului tratat a fost adoptată Decizia 2009/937/UE a Consiliului din 1 decembrie 2009 de adoptare a regulamentului său de procedură (JO L 235, 11.12.2009, p. 35), care precizează la articolele 7-8 reguli privind caracterul public al unor deliberări ale Consiliului. 6 A se vedea Fişa nr. 3 – Cum se vor lua deciziile într-o Uniune cu 27 de membri? 7 Dispoziţiile pertinente se regăsesc la articolul 16 alineatul (4) TUE şi la articolul 238 alineatul (2) TFUE.

14

8 Ulterior datei de 01 noiembrie 2014, pragul pentru majoritatea calificată ar urma să crească la 72% din membrii Consiliului, cu păstrarea pragului de 65% din populaţia Uniunii.

15

mai eficient în comparaţie cu sistemul actual aplicat prin Tratatul de la Nisa, deoarece facilitează formarea unei majorităţi în procesul de adoptare a deciziilor şi prin urmare este vital într-o Uniune care cuprinde 27 de state.

Minoritatea de blocare trebuie să cuprindă cel puţin patru membri ai Consiliului, în caz contrar considerându-se a fi întrunită majoritatea calificată9.

Ponderarea actuală de voturi

Stat membru Voturi atribuite Stat membru Voturi atribuite

Germania 29 Slovacia 7

Regatul Unit 29 Danemarca 7

Franţa 29 Finlanda 7

Italia 29 Irlanda 7

Spania 27 Lituania 7

Polonia 27 Letonia 4

România 14 Slovenia 4

Olanda 13 Estonia 4

Grecia 12 Cipru 4

Republica Cehă 12 Luxemburg 4

Belgia 12 Malta 3

Ungaria 12

Portugalia 12

Suedia 10

Austria 10 Total 345

Bulgaria 10 Majoritate calificată

255

9 Ulterior datei de 1 noiembrie 2014, minoritatea de blocare ar urma să includă cel puţin numărul minim de membri din Consiliu, care reprezintă mai mult de 35% din populaţie statelor membre participante, plus un membru, în caz contrar considerându-se întrunită majoritatea calificată.

4) UN ÎNALT REPREZENTANT AL UNIUNII PENTRU AFACERI EXTERNE ŞI POLITICA DE SECURITATE

Tratatul de la Lisabona instituie funcţia de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.

Au fuzionat funcţiile îndeplinite anterior de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de comisar european pentru relaţii externe.

Acesta asigură o mai bună coerenţă şi unitate acţiunilor

externe ale Uniunii Europene. El conduce politica externă şi de securitate comună a Uniunii; contribuie cu propuneri la elaborarea acestei politici şi le aduce la îndeplinire. Aceleaşi reguli se aplică şi pentru politica de securitate şi apărare comună.

Înaltul Reprezentant, numit de Consiliul European şi învestit de Parlamentul European, care are şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene, prezidă Consiliul afacerilor externe din cadrul Consiliului de Miniştri şi participă la lucrările Consiliului European.

Consiliul European este cel care numeşte şi demite Înaltul Reprezentant; numirea şi demiterea se hotărăsc cu majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei.

16

5) PARLAMENTUL EUROPEAN: O INSTITUŢIE MAI INFLUENTĂ

PRIN TRATATUL de la LISABONA

o Prerogativele Parlamentului sunt întărite din punct de vedere legislativ, bugetar dar şi al controlului politic

care reprezintă un autentic pas înainte în sensul democratizării Uniunii Europene10

o Parlamentul învesteşte preşedintele Comisiei, la propunerea Consiliului European, „luând în calcul alegerile pentru Parlamentul European.”

ceea ce acordă preşedintelui Comisiei o mai mare legitimitate democratică, care are o importanţă majoră într-o instituţie apreciată deseori ca „deconectată” de cetăţenii săi;

ceea ce conferă posibilitatea de a politiza alegerile europene şi de a creşte, fără îndoială, nivelurile de interes al votanţilor europeni, al căror vot abia atunci va avea dominaţie asupra vieţii politice europene.

În termeni reali, va fi mult mai dificil să se atribuie [portofoliul] concurenţa sau piaţa internă unui comisar prea liberal, dacă după alegerile europene majoritatea în Parlament tinde spre stânga; tot aşa cum va fi la fel de dificil să dea [portofoliul] ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale unui comisar care tinde prea mult spre stânga dacă majoritatea parlamentară se află la dreapta.

1710 A se vedea Fişa nr.4 – Tratatul de la Lisabona şi competenţele cetăţenilor în UE.

6) CURTEA DE JUSTIŢIE

18

Această instituţie continuă să răspundă de:

respectarea şi interpretarea dreptului Uniunii pe întregul său teritoriu;

soluţionarea litigiilor dintre statele membre şi, de asemenea, dintre

Uniune şi statele membre, precum şi între instituţii şi cetăţenii Uniunii Europene.

Potrivit noului tratat (articolul 19 TUE), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cuprinde Curtea de Justiţie, Tribunalul (fostul Tribunal de Primă Instanţă) şi tribunale specializate (precum Tribunalul Funcţiei Publice). Este prevăzută posibilitatea înfiinţării unor tribunale specializate pe lângă Tribunal; în această privinţă, Parlamentul European şi Consiliul, în temeiul procedurii legislative ordinare, pot adopta regulamente. Comisia sau Curtea de Justiţie au competenţa de a formula propuneri în acest sens (articolul 257 TFUE).

19

Fişa 3

Cum vor fi luate deciziile într-o Uniune cu 27 de state membre?

Una dintre provocările majore cu care s-a confruntat Uniunea încă de la începutul anului 1990 a fost creşterea eficienţei instituţiilor comunitare în ceea ce priveşte luarea deciziilor.

Obiectivul Tratatului de la Lisabona cuprinde sporirea capacităţii Uniunii de a lua decizii şi de a acţiona într-o Uniune care din 1 mai 2004 a integrat douăsprezece noi state membre, garantând, în acelaşi timp, legitimitatea deciziilor şi acţiunilor - ca principală condiţie pentru Europa în scopul de a se apropia mai mult de cetăţeni săi.

1) O NOUĂ REGULĂ DE VOT ÎN CONSILIUL DE MINIŞTRI PENTRU A FACILITA PROCESUL DE ADOPTARE A DECIZIILOR

Împreună cu Parlamentul şi Comisia, Consiliul de Miniştri, este cea de-a treia „parte” a „triunghiului instituţional”. Aprobă „legile” propuse de Comisie, însă în conformitate cu regula specifică: „majoritatea calificată”.

Ce înseamnă „majoritatea calificată” ?

Se spune că majoritatea este „calificată” deoarece, încă de la începutul construirii Europei, pentru ca o decizie europeană luată de Consiliul de Miniştri (ce reuneşte reprezentanţii statelor) să fie acceptată şi considerată legitimă, trebuie să câştige sprijin dincolo de majoritatea simplă (50% din voturi plus unu), luând în considerare ponderea statelor.

Înainte de Tratatul de la Lisabona

(prin Tratatul de la Nisa-2001) Prin Tratatul de la Lisabona

20

Majoritatea calificată calculată în conformitate cu o ponderare a

voturilor: Statele membre au un anumit număr de voturi, în special în funcţie de ponderea demografică.

Majoritatea dublă calculată în conformitate cu două criterii:

1. State: 55% din statele UE (adică la 27, 15 state membre) 2. Populaţia: 65% din populaţia UE O majoritate de blocare trebuie să includă cel puţin 4 state membre.

Nu este doar un sistem mult mai democratic, dar este, de asemenea, mult mai eficient în comparaţie cu sistemul utilizat în Tratatul de la Nisa (2001), deoarece facilitează crearea majorităţilor şi, ca urmare, deciziile pot fi luate - un detaliu vital într-o Uniune cu 27 de state membre.

2) „COMPROMISUL DE LA IOANNINA” Noua regulă de vot (majoritatea dublă), care apare odată cu Tratatul de la

Lisabona, nu va intra în vigoare până în anul 2014 sau poate chiar în anul 2017.

Într-adevăr, pentru a putea câştiga în faţa Poloniei pe perioada negocierilor a fost inclusă o măsură tranzitorie, în cazul în care statele membre care se opun unui text sunt semnificative ca număr, dar insuficiente pentru a bloca decizia (1/3 dintre statele membre sau 25% din populaţie), toate statele membre se angajează să găsească o soluţie pentru a grupa oponenţii, cu rezervarea opţiunii de a vot în orice moment.

Compromisul Ioannina îşi are denumirea de la o reuniune informală a miniştrilor afacerilor externe care a avut loc în oraşul Ioannina din Grecia, în anul 1994. Prin acest compromis se permite unui grup de state care sunt aproape de minoritatea de blocaj – dar care nu au reuşit asta – să solicite reexaminarea unei decizii adoptată prin majoritate calificată în cadrul Consiliului.

3) EXTINDEREA VOTULUI CU MAJORITATE CALIFICATĂ SPRE NOI DOMENII

Creşterea eficienţei procesului de adoptare a deciziilor implică, de asemenea, extinderea votului cu majoritate calificată în noi domenii.

Majoritatea calificată înlocuieşte votul cu unanimitate în anumite domenii implicând probleme majore care rezultă din cereri ale opiniei publice, precum adoptarea de măsuri referitoare la controlul frontierelor externe, azil, imigraţie sau măsuri referitoare la primirea celor care cer azil şi tratarea acestor cazuri.

21

Fişa 4

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI PUTEREA CETĂŢENILOR

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

1) SPORIREA ROLULUI JUCAT DE PARLAMENTUL EUROPEAN

Creşterea democraţiei reprezentative cuprinde un element central al democratizării Uniunii inclus în Tratatul de la Lisabona.


Sunt extinse puterile Parlamentului European:

În domeniul legislativ:

- Extinderea procedurii legislative de co-decizie (Consiliul de Miniştri şi Parlamentul) la aproape 50 de noi domenii

Această procedură oferă Parlamentului European puteri legislative comparabile cu cele ale Consiliului de Miniştri.

- Această procedură se aplică în principal actualelor domenii de competenţe ale Uniunii Europene (în particular, piaţa internă şi guvernarea economică) şi la unele dintre noile competenţe care au fost adăugate.

În al doilea caz, ar trebui să observăm că puterile legislative ale Parlamentului European se axează acum pe controlul persoanelor la frontiere, pe măsuri care guvernează acceptarea şi soluţionarea cazurilor celor care solicită azil, cât şi pe lupta împotriva imigraţiei ilegale.

22

În domeniul bugetar:

- Parlamentului European i-au fost acordate drepturi egale de decizie la fel cu cele ale Consiliului de Miniştri, în special în ceea ce priveşte adoptarea bugetului anual (în timp ce anterior Consiliul avea ultimul cuvânt asupra aşa-numitelor cheltuieli „obligatorii”, reprezentând o parte majoră a bugetului european, în special cheltuielile aferente agriculturii).

În cazul controlului politic:

- Parlamentul alege Preşedintele Comisiei, la propunerea Consiliului European. Parlamentul trebuie să ia în considerare rezultatul alegerilor europene împreună cu majoritatea care a câştigat.

Acest lucru va conduce la o politizare a alegerilor europene şi ca urmare va da o pondere votului cetăţenilor europeni care ar putea astfel influenţa cursul afacerilor politice europene.

Alegătorii vor putea influenţa în mod direct orientarea politică a Preşedintelui Comisiei şi a echipei sale. Acelaşi lucru va fi aplicat la alegerile politice în privinţa colegiului comisarilor.

Odată cu Tratatul de la Lisabona, Parlamentul European, singura instituţie comunitară care aleasă prin vot universal direct, urmează a înregistra o sporire radicală a puterilor şi al influenţei politice în „triunghiul instituţional” (Comisie, Consiliul de Miniştri şi Parlamentul European).

2) DEMOCRAŢIA PARTICIPATIVĂ Pentru a aduce cetăţenii mai aproape de procesul de adoptare a

deciziilor în Europa, Tratatul de la Lisabona introduce, pentru prima dată, detalii care urma să favorizeze participarea cetăţenilor la viaţa democratică a Uniunii.


- Tratatul creează dreptul la iniţiativa cetăţenească.

Cetăţenii europeni pot cere Comisiei să propună „un proiect de lege”, în cazul în care strâng cel puţin un milion de semnături dintr-un număr semnificativ de state membre.

- Tratatul recunoaşte importanţa dialogului dintre cetăţeni, asociaţiile societăţii civile şi instituţiile Uniunii (în special pentru Comisie).

Prin urmare, sporeşte posibilitatea organizaţiilor şi a asociaţiilor societăţii civile de a lua parte la deciziile europene.

23

- Şedinţele Consiliului de Miniştri vor fi publice (nu era cazul anterior) atunci când dezbat şi votează legislaţia europeană.

Transparenţa şi natura publică a activităţii Consiliului facilitează participarea societăţii civile. Jurnaliştii pot informa cetăţenii despre dezbaterilor care au loc în Consiliu.

- În ceea ce priveşte problemele sociale, dialogul este confirmat prin recunoaşterea diverselor posibilităţi de consultare, în special reuniunea socială tripartită între partenerii sociali europeni şi Uniune.

24

• Aceste măsuri atribuie cetăţeniei europene „conţinut”, „alături de cetăţenia naţională, fără să o înlocuiască”.

• Odată cu Tratatul de la Lisabona se conturează o nouă etapă în definirea cetăţeniei europene - un element central în crearea unei democraţii europene.

25

Fişa 5

CINE ŞI PENTRU CE ESTE RESPONSABIL ?

Tratatul furnizează un răspuns la întrebarea „Cine şi pen m

întăreşte responsabilităţile la diferite niveluri de putere.

1) E DE REPARTIZARE A CO

Repartizarea competenţelor între Uniunea Europeană şi statele br

in Tratatul de la Lisabona;

„Principiul atribuirii de competenţe” garantează faptul că Uniunea nu îşi p statelor, fără acordul prealabil

Aunor c tele membre.

2) Car Tratat

Compe ale Uniunii, în domenii în care aceasta legiferează sing

enţă necesare funcţionării pieţii interne;

Tratatul de la Lisabona clarifică repartizarea competenţelor între Uniunea Europeană şi statele membre.

tru ce este responsabil ?”. Acesta constituie un element decisiv în de ocratizarea Europei în măsura în care

CARE SUNT PRINCIPIILMPETENŢELOR ?

mem e se face astfel:

Uniunea beneficiază de competenţele care îi sunt atribuite de către statele membre pr

Restul competenţelor continuă să aparţină statelor.

oate extinde competenţele în detrimentul celor aleal acestora.

r trebui remarcat faptul că Tratatul de la Lisabona prevede posibilitatea restituirii ompetenţe către sta

e sunt tipurile de competenţe? ul de la Lisabona distinge trei categorii principale de competenţe:

tenţele exclusiveură cum ar fi:

uniunea vamală;

stabilirea normelor de concur

26

politica comercială comună;

este prevăzută de un act legislativ al Uniunii sau este necesară pentru a

i să îşi exercite o competenţă internă ori în măsura în care modificării

Comcompet tatelor dacă Uniunea nu îşi exercită propriile competenţe:

rnă;

ctele specifice definite în tratat;

nomică, socială şi teritorială;

cu excepţia conservării resurselor biologice ale mării ;

mediul;

protecţia consumatorului;

tehnologică şi spaţială;

În ă, sunt domenii în care statele membre au competenţe exc în care Uniunea poate asigura susţinere sau coordonare (cu excluderea tuturor aspectelor privind armonizarea), cu respectarea importanţei europene a acestor aspecte:

protecţia şi îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă medicală umană;

industria;

cultura;

turismul;

politica monetară a statelor membre care au făcut trecerea la moneda unică europeană;

conservarea resurselor biologice ale mării, ca parte a politicii comune în domeniul pescuitului;

încheierea unui acord internaţional când această încheiere

permite Uniuniexistă un risc de atingere a unor reguli comune saudomeniului de aplicare al acestora.

petenţe partajate între Uniune şi statele membre cu exercitarea enţelor s

piaţa inte

politica socială, pentru aspe

coeziunea eco

agricultura şi pescuitul,

transporturi;

reţelele transeuropene;

energia;

spaţiul de libertate, securitate şi justiţie;

obiectivele comune de securitate în domeniul sănătăţii publice, astfel cum sunt definite prin tratat;

cercetare , dezvoltare

cooperare pentru dezvoltare şi ajutor umanitar;

cele din urmlusive, dar

educaţie, formarea profesională, tineretul şi sportul;

protecţia civilă;

27

cooperarea administrativă.

Ar trebui să ţinem cont de faptul că statele îşi coordonează politicile economice

securitate este reglementată de un sistem special.

ETENŢE VA DOBÂNDI UNIUNEA?

şi de ocupare a forţei de muncă în cadrul Uniunii, în timp ce politica externă şi de

3) CE NOI COMPPrin Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona nu atribuie noi competenţe exclusive pe ru nt Uniune.

Tratatul de la Lisabona prevede un anumit număr de noi competenţe care se încadrează în categoria:

• „competenţelor partajate” (precum spaţiu şi energie);

• „susţinere, coordonare şi acţiuni complementare (pre prcum otecţia civilă, proprietatea intelectuală, turismul, cooperarea administrativă şi sportul).

În aceste domenii se aplică procedura legislativă ordinară (co-decizia cu Parlamentul şi majoritatea calificată în Consiliu).

În plus faţă de aceasta, Tratatul de la Lisabona sporeşte rolul Uniunii în anumite domenii, în special în cel al „libertăţii, securităţii şi justiţiei” (a se vedea fişa nr. 6 - Tratatul de la Lisabona şi spaţiul de libertate, securitate şi justiţie), precum şi în privinţa relaţiilor externe şi apărării (a se vedea fişa nr. 10 ra– T tatul de la Lisabona şi acţiunea externă a Uniunii).

P urin rmare, Tratatul de la Lisabona deschide calea către o politică energetică cu adevărat europeană, care să permită Uniunii să:

• legifereze pentru a armoniza funcţionarea pieţei de energie;

• intensifice securitatea statelor membre ale Uniunii în privinţa aprovizionării cu energie;

• promoveze economisirea energiei şi dezvoltarea unor noi forme de energie regenerabilă.

Fişa 6

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI SPAŢIUL DE LIBERTATE,

SECURITATE ŞI JUSTIŢIE

De la instituirea sa la 1 ianuarie 1993, vastul spaţiu european al liberei circulaţii a pers

Pe lângă problemele curente induse de această situaţie (de exemplu în privinţa ţarea u iesc

în state membre diferite) absenţ ea Uniunii Europene împotri

Tratatul de la Lisabona permite Uniunii dezvoltarea propriilor acţiuni şi politic

1) CONSOLIDAREA MIJLOACELOR

Tratatul de la Lisabona consolidează eficacitatea procesului de adoptare a deciziilor în domeniul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie.

În această materie, Consiliul de Miniştri urmează a utiliza votul cu tă, iar Parlamentul European dobândeşte puterea de co-

oanelor, a mărfurilor nu a beneficiat de acţiuni de coordonare din partea diverselor sisteme juridice specifice fiecărui stat membru.

tutelei copiilor după pronun nui divorţ dintre doi cetăţeni comunitari care trăa activităţilor coordonate a limitat acţiun

va reţelelor criminale internaţionale.

i care răspund aşteptărilor cetăţenilor în privinţa securităţii şi justiţiei.

28

DE ACŢIUNE ÎN PRIVINŢA SECURITĂŢII

majoritate calificadecizie.

De exemplu, regula majorităţii calificate nu se aplică în privinţa controlului frontierelor externe ale Uniunii şi a azilului.

Prin urmare, Uniunea poate armoniza regulile referitoare la acordarea azilului.

Această situaţie face posibilă:

▪ renunţarea la sistemul complex prin care multiple reguli sunt juxtapuse şi inaplicabile în diverse state membre ale Uniunii;

▪dezvoltarea unei politici comune de azil.

• frontierel

Tratatul include instituirea unui „sistem integrat de administrare a or

Gestio rne ale statelor membre ale Uniunii Europene.

şi a traficului de persoane.

Cu precizarea că deciziile se adopu

• Ceea ce înseamnă că urmeacătre Uniune şi de către statele sale condiţiilor privind imigrarea.

e Miniştri vor

e la definirea infracţiunilor şi a sancţiunilor într-un

În privinţa domeniului penal, există garanţii ce protejează statele care pot precia că sistemul lor juridic ar putea fi ameninţat (a se vedea pct. 3).

• Tratatul de la Lisabona recunoaşte existenţa Oficiului European de oliţie (Europol) care poate susţine acţiunea forţelor naţionale de poliţie în bţinerea şi analizarea de informaţii. Această forţă europeană de poliţie aflată la

începutul activităţii sale poate, de asemenea, coordona, organiza şi chiar treprinde investigaţii şi operaţiuni împreună cu forţele naţionale de poliţie.

externe” şi sporirea atribuţiilor „Frontex” - Agenţia Europeană pentru narea Cooperării Operative la Frontierele Exte

• De asemenea, tratatul sporeşte mijloacele Uniunii Europene de luptă împotriva imigraţiei ilegale

29

tă cu majoritate calificată prin „co- ropean.

ză a exista o politică comună aplicată de membre, care urmăreşte definirea regulilor şi

În domeniul penal, Parlamentul European şi Consiliul d

decizie” cu Parlamentul E

decide cu majoritate calificată adoptarea de norme minime cu privir

anumit număr de domenii ale criminalităţii transfrontaliere (terorism, trafic ilicit de droguri şi de arme, spălarea

banilor, exploatarea sexuală a femeilor, infracţiunile informatice etc.).

a

Po

în

30

2) Fundamentele justiţiei europene Prin Tratatul de la Lisabona

Tratatul de la Lisabona instituie principiul cooperării juridice spori nală, prin intermediul te atât în materie civilă, cât şi peprinc roce” (fiecare sistem juridic recunoaşte ipiului „recunoaşterii recipcă deciziile adoptate de către alte sisteme juridice ale altor state membre sunt valabile şi aplicabile).

Aceste măsuri privesc în special:

- cooperarea pentru obţinerea de probe;

- accesul efectiv la justiţie;

- cooperarea între autorităţile juridice ale statelor membre în privinţa urmăririi penale şi a executării deciziilor;

- instituirea de reguli şi proceduri pentru asigurarea recunoaşterii tuturor tipurilor de hotărâri şi decizii judecătoreşti în cadrul întregii Uniuni Europene.

Tratatul de la Lisabona deschide, de asemenea, posibilitatea creării unui Parchet european.

Acesta va avea competenţa de a cerceta, urmări şi trimite în judecată infractori, chiar dacă infracţiunile sunt limitate doar la cele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Consiliul European, hotărând cu unanimitate, va putea extinde atribuţiile Parchetului european pentru a combate infracţiunile grave de dimensiune transnaţională (precum terorismul, traficul de persoane, traficul de droguri etc.).

Pe lângă aceasta şi în anticiparea înfiinţări Parchetului european, Eurojust, care în prezent are simple atribuţii de coordonare, ar putea sugera iniţierea unor proceduri de urmărire – care, în prezent, sunt de competenţa autorităţilor naţionale.

Eurojust

Înfiinţat în 2002, Eurojust este un organ în cadrul Uniunii Europene însărcinat cu îmbunătăţirea eficienţei autorităţilor competente din statele membre în privinţa acţiunii lor împotriva infracţiunilor grave ale criminalităţii organizate transfrontaliere. Eurojust stimulează şi îmbunătăţeşte coordonarea urmăririi şi trimiterii în judecată. De asemenea, susţine statele membre în sporirea eficienţei urmăririlor şi a trimiterilor în judecată.

3) Oportunităţi de exceptare

garanţii înale sistem ale statelor membre.

de neparticipare. Sunt Regatului Unit al Marii Britanii şi a Irlandei în privinţa politicilor

referitoare la frontierele externe, azil, imigraţie şi cooperarea judiciară în

- Cu todecise în aceste materie (clauza de participare).

Însă, în vederea evitării vreunui tip de blocaj, Tratatul de la Lisabona a uşurat utilizarea formelor de „cooperare consolidată” pentru a permite statelor să aplice o procedură specifică în situaţia în care doresc.

4) În privinţa aspectelor de drept penal, Tratatul de la Lisabona introduce sensul că, în acest domeniu, sunt respectate principiile fundamentale elor juridice

Anumite state membre beneficiază de clauze cazurile

materie civilă.

ate acestea, ele pot adopta şi aplica, de la caz la caz, măsurile europene

31

Fişa 7

MIC

1) Recunoaşterea Eurogrupului

TRATATUL DE LA LISABONA ŞI ASPECTE DE ORDIN ECONO

Înainte de Tratatul de la Lisabona (Tratatul de la Nisa – 2001) Politica monetară: - Banca Centrală

Statele membre din zona euro: - din 1999: Austria, Germania,

32

Eurogrupul Reuniune lunară neoficială a miniştrilor economiei şi finanţelor din statele membre ale zonei euro. Aceste reuniuni le permit conlucrarea, în special, în privinţa politicii bugetare. Cu începere din ianuarie 2005, eurogrupul a fost prezidat de către Jean-Claude Juncker, prim-ministru şi ministru de finanţe din Luxemburg.

Odată cu Tratatul de la Lisabona Nu există multe modificări, însă a fost instituită e nţxiste a oficială a Eurogrupului. ↓ A fost clarificată structurarea legăturilor între statele membre care au adoptat euro, în vederea asigurării unei cooperări mai mari în privinţa politicilor lor economice, bugetare şi fiscale.

Europeană (BCE) este Belgia, Spania, Finlanda, Franţa, competentă în privinţa statelor din zona euro. Irlanda, Italia, Luxemburg, - fiecare stat care nu este membru al zonei euro Olanda, Portugalia; este competent în privinţa propriei sale politici - din 2001: Grecia; monetare. - din 2007: Slovenia; - cu începere de la 1 ianuarie Politici bugetare şi fiscale: 2008: Cipru şi Malta; - statele membre sunt singurele competente. - din 2009 : Slovacia - cu toate acestea, ele trebuie să îşi coordoneze politicile lor cu alte state membre şi să asigure respectarea regulilor din Pactul pentru stabilitate şi creştere.

2) Pactul pentru stabilitate şi creştere Ce este Pactul pentru stabilitate şi creştere?

- Pactul pentru stabilitate şi creştere, care a fost semnat în 1997 de către viitorii membri ai zonei euro, instituie trei reguli principale:

- deficitul public trebuie să rămână sub 3% din PIB;

- datoria publică trebuie menţinută sub 60% din PIB;

- statele trebuie să urmărească echilibrul bugetar pe termen mediu.

Pentru încurajarea aplicării pactului, au fost înfiinţate mai multe proceduri de supraveghere:

- supravegherea preventiv ă ă multilaterală: statele din zona euro prezintobiectivele lor bugeta rogram de stabilitate re pe termen mediu într-un pactualizat anual. Pe această bază, Consiliul adoptă concluzii şi formulează recomandări;

- o procedură a deficitului excesiv: în cazul în care regulile din Pactul pentru stabilitate şi creştere nu sunt respectate, Consiliul emite recomandări şi poate impune sancţiuni sub forma unei amenzi care poate avea un cuantum între 0,2% şi 0,5% din PIB.


Comisia îşi menţine rolul de gardian al tratatelor în privinţa controlului deficitului public ca parte a Pactului pentru stabilitate şi creştere.

Comisia dobândeşte dreptul de a emite avize către statele membre care înregistrează un deficit excesiv.

Procedura de sancţionare va fi adoptată de către Consiliul de Miniştri, pe baza unei propuneri de la Comisie (iar nu a unei simple recomandări, precum a t în vigoare a Tratatului fos cazul înainte de intrareade la Lisabona).

Consiliul de Miniştri poate respinge o iniţiativă adoptată de

33

către Comisie.

Se observă că s-a produs o reajustare a prerogativelor în privinţa controlului respectării regulilor Pactului pentru stabilitate şi creştere.

3) Bugetul european

34

Tratatul de la Lisabona include o clauză prin care

Prin intermediul Consiliului de Miniştri, statele nu

Parlamentul European va decide în acest domeniu având un statut de egalitate cu Consiliul de Miniştri.

mai pot avea ultimul cuvânt, aşa era anterior, în privinţa „cheltuielilor obligatorii”.

Cheltuieli obligatorii/cheltuieli neobligatorii

Anterior, cheltuielile operative în bugetul comunitar erau împărţite în două tipuri:

- cheltuieli obligatorii: ele reprezintă cheltuieli care rezultă în mod automat din tratat şi din norme comunitare; ele implică, în principal, cheltuielile agricole;

- eltuieli, în special în cheltuieli neobligatorii: ele vizează alte chdomeniul politicii de coeziune economică şi socială, politici interne (ce u etc.), activităţi externe şi rcetare, cultură, formare profesională, medicheltu

Regula unanimităţii va continua să se aplice în definirea cadrului financiar.

Acea ontinua să aibă

Cu toate acestea, trebuie menţionată existenţa unor „clauze pasarelă” care ula unanimităţii la aceea a majorităţii care ar

introduce o flexibilitate mai mare în definirea cadrului financiar european.

ieli administrative.

sta semnifică faptul că fiecare stat membru va cdrept de veto în privinţa:

5) definirii şi stabilirii contribuţiei sale la bugetul comunitar;

6) adoptării cadrului financiar al Uniunii Europene.

permit transferul de la reg

Cadru financiar şi perspective financiare

Acesta este un program multi re -anual de cheltuieli, caconcretizează, din perspectivă financiară, priorităţile politice ale Uniunii. El stabileşte plafoane de cheltuieli pentru Uniunea Europeană pentru o anumită perioadă şi impune, în consecinţă,

o disciplină bugetară.

Fişa 8

TATUL DE A LISABONA ŞI ASPECTE SOCIALE TRA L

alurilor şi serviciilor.

Iniţial, pentru motive de ordin istoric, Uniunea European s-a constituit pe fundamente economice, adică o piaţă comună, ulterior piaţa unică cu libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor, capit

Tratatul de la Lisabona consolidează dimensiunea socială a Europei, prin introducerea de noi elemente în privinţa drepturilor şi a conţinutului şi obiectivelor, precum politicilor şi mijloacelor de adoptare a deciziilor.

al în domeniul competenţelor statelor.

or, obiectivelor şi

Trebuie menţionat că politicile sociale rezidă în princip

1) Dimensiunea socială a drepturilpoliticilor Uniunii Europene


Carta drepturilor fundamentale dobândeşte statut juridic, ceea ce afectează actele Uniunii. Ea include:

• „libertatea de alegere a ocupaţiei şi dreptul la muncă”;

• reptul lucrătorilor la informare şi la consultare în cadrul „dîntreprinderii”;

• „dreptul de negociere şi de acţiune colectivă”;

• „prot ţia ec în cazul concedierii nejustificate”.

na garantează că aceste drepturi au Tratatul de la Lisaboo forţă jur că ceste drepturi sociale trebuie idi obligatorie, odată ce agarantate de către judecătorii naţionali şi comunitari.

35

Tratatul de la Lisabona atribuie Uniunii Europene noi obiective sociale:

• ocuparea deplină a forţei de muncă şi progresul social;

• combaterea marginalizării sociale şi a discriminării;

• promovarea justiţiei;

• eradicarea sărăciei etc.

O „clauză socială” impune luarea în considerare a cerinţelor sociale în politicile Uniunii.

Aceste cerinţe se află în legătură cu „promovarea unui nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare, combaterea excluziunii sociale, precum şi de cerinţele privind un nivel ridicat de educaţie, de formare profesională şi de protecţie a sănătăţii”.

În sens concret, aceasta înseamnă că orice lege europeană care este contrară acestor obiective poate fi anulată de către Curtea de Justiţie.

Tratatul de la Lisabona confirmă şi rolul partenerilor sociali şi consolidează dialogul social. Astfel, în fiecare an, Consiliul European de primăvară este dedicat creşterii şi ocupării profesionale.

2) In

domeniul social Acţ

domeniu social sunt de natură să susţină şi să ajudecise cAceasta impli

diului de muncă, pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor;

condiţiile de

ţa forţei de muncă şi tratamentul la locul de muncă;

ovaţii în procesul de adoptare a deciziilor în

iunile Uniunii Europene în

te statele, iar acestea pot fi u o majoritate calificată.

că:

îmbunătăţirea me

muncă;

informarea şi consultarea lucrătorilor;

integrarea persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă;

egalitatea dintre bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte şansele pe pia

36

lupta împotriva marginalizării sociale şi modernizarea sistemelor de protecţie socială.


- Extinderea majorităţii calificate la servicii sociale pentru lucrători migranţi în Uniunea Europeană urmăreşte să facă posibilă luarea în considerare pentru lucrătorii migranţi şi familiile acestora a tuturor perioadelor de muncă, în scopul primirii alocaţiile la care au dreptul.

- Dacă un stat, membru al Uniunii Europene, apreciază că o astfel de m sură este contrară unor „aspecte importante ale sistemului său de ăsecuritate socială” va putea cerere Comisiei elaborarea unui nou proiect ori va formula un „recurs” la Consiliul European.

- De asemenea, Tratatul de la Lisabona permite Consiliului European să decidă şi să transfere spre majoritatea calificată într-un anumit număr de materii.

Aceasta poate implica:

- adop îmbunătăţirea cooperării între statele tarea de măsuri care vizează membre în privinţa protecţiei lucrătorilor pentru cazul de încheiere a unui contract de muncă;

- reprezentarea colectivă şi apărarea intereselor lucrătorilor şi angajatorilor;

- condiţii de angajare pentru resortisanţi ai unor ţări terţe care lucrează în mod legal în Uniune.

Acest detaliu va face posibilă îndepărtarea unor potenţiale blocaje în acest domeniu, odată ce regula unanimităţii este păstrată în privinţa unor decizii într-un anumit număr de probleme în această materie.

În cele din urmă, Tratatul de la Lisabona asigură temei juridic pentru serviciile publice („servicii de interes economic general”), ceea ce permite instituţiilor Uniunii să definească principii şi condiţii care guvernează instituirea şi funcţionarea acestora.

Trebuie menţionat că finanţarea şi înfiinţarea de servicii publice este încă parte a competenţei statelor.

37

38

şa 9 Fi

TRATATUL DE LA LISABONA

ŞI POLITICA EUROPEANĂ DE EXTINDERE Extinderea Uniu

(Bulgaria şi Român dezbatere a referendumurilor din Franţa şi din Regatul Ţărilor de Jos. Astfel, a devenit necesară reexamina eaintegrat aceste coreferiri la criteriile

1) CRITERIILE DE ADERARE LA UNIUNEA E

• Pentru

nii Europene cu zece noi state în 2004 şi cu încă două ia) la 1 ianuarie 2007 a reprezentat temă de

r politicii de extindere. Tratatul de la Lisabona a ncluzii ale dezbaterilor. Pentru prima dată sunt făcute de aderare la UE într-un tratat al Uniunii.

UROPEANĂ

a face parte din Uniunea Europeană, este necesară nirea a trei condiţii: îndepli

riteriul politic: stabilitatea instituţiilor ce garantează democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor

c

omului şi protecţia minorităţilor;

criteriul economic: existenţa unei economii de piaţă funcţionale şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din Uniunea Europeană;

criteriul acquis-ului comunitar: capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din calitatea de stat

litice,

Aceste condiţii sunt cunoscute drept „Criteriile de la

ga a inclus şi o responsabilitate pentru Uniunea Europeană, aşa-numita „capacitate de

membru, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii poeconomice şi monetare.

Copenhaga”, după numele localităţii unde s-a reunit Consiliul European în 1993.

• Consiliul European de la Copenha

integrare”, prin care se defineşte capacitatea Uniunii Europene de a asimila noi state membre şi de a menţine impulsul de integrare europeană.

39

2) ODALITAŢILE DE RETRAGERE DIN UNIUNEA EUROPEANĂ

Este specificată, pentru prima dată, o clauză de retragere din Uniunea Europeană.

⇒ Acordu e st gociat cu statul în cauză. După aprobarea Parlamentului European, Consiliul hotărăşte cu o majoritate calificat .

M

l d abilire a modalităţilor de retragere este ne

ă

⇒ Dacă statul, care a părăsit Uniunea Europeană, doreşte să se realăture ulterior, atunci este necesară o nouă cerere de aderare şi îndeplinirea condiţiilor de aderare.

PRIN TRATATUL DE LA LISABONA

Criteriile de aderare nu sunt m• enţionate explicit dar se face referire la acestea în articolul 49 TUE : „se iau în considerare criteriile de eligibilitate aprobate de către Consiliul European”.

• Statele candidate trebuie să respecte valorile Uniunii Europene (respectarea demnităţii umane, libertăţii, egalităţii, statului de drept, drepturilor omului şi ale minorităţilor).

• Statul candidat înaintează cererile de aderare Consiliului, care decide asupra lor cu unanimitate. Statul candidat trebuie să informeze Parlamentul European şi parlamentele naţionale, care nu au, totuşi, un rol în procedura de aderare. Consiliul decide cu unanimitate.

40

Fişa 10

TRATATUL DE L EXTERNĂ

UN REPREZENTANT EXTERN UNIC

A LISABONA ŞI ACŢIUNEA A UNIUNII EUROPENE

RESÂND CĂTRE 1) PROGAL UNIUNII EUROPENE

Tratatul de la Lisabona aduce inovaţii majore care furnizează Uniunii mi loacele necesare dezvolj tării coerenţei şi unităţii politicii sale externe.


• Tratatul de la Lisabona creează postul de Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, care fuzionează posturile de Înalt Reprezentant pentru Politica externă şi de securitate comună şi de comisar european pentru relaţii externe.

El/Ea devine unul dintre vicepreşedinţii Comisiei şi, de asemenea, răspunde în faţa Consiliului.

Sarcinile sale cuprind:

- reprezentarea externă a Uniunii Europene

•

- prezidarea Consiliului Afaceri Externe, care reuneşte miniştrii afacerilor externe din Uniunea Europeană.

• El/Ea are un serviciu diplomatic european la dispoziţia sa.

Acest lucru favorizeaz politici externe comune, precum şi ă dezvoltarea unei coeren ă a Uniunii Europene.

ţa şi unitatea de acţiune extern

http://www.presseurop.eu/ro/content/article/131891-o-voce-pentru-europa-dar-care

41

2) PROGRESÂND CĂTRE O CREŞTERE A INFLUENŢEI TERNAŢIONALE A UNIUNII EUROPENE

IN


Acesta oferă Uniunii Europene un „statut juridic”. Statutul juridic

Acordarea personalităţii juri-dice presupune capacitatea de a încheia acorduri, de a fi parte la o convenţie interna-ţională sau de a fi membru al unei organizaţii interna-ţionale.

Acest lucru va permite sporirea rolului pe care îl joacă în arena internaţională şi promova-rea valorilor şi intereselor, atât în ceea ce priveşte comerţul exte-rior, politica de dezvoltare şi ajutor umanitar, precum şi crea-rea de standarde internaţionale care să reglementeze globalizarea.

http://images.google.co.uk/imgres?imgurl=http://www.eastwoodescape.co.uk/images/bigpics/european.jpg&imgrefurl=http://www.eastwoodescape.co.uk/european.html&usg=__j1nnxQNYsshuZXMN655enVGFYdI=&h=400&w=261&sz=34&hl=fr&start=649&um=1&itbs=1&tbnid=dciCm60SY5k42M:&tbnh=124&tbnw=81&prev=/images%3Fq%3Dlogo%2Beuropean%2Bparliament%26start%3D640%26um%3D1%26hl%3Dfr%26sa%3DN%26rlz%3D1T4RNWN_enRO248RO250%26ndsp%3D20%26tbs%3Disch:1

3) PROGRESÂND CĂTRE O POLITICĂ EUROPEANĂ E APĂRARE Tratatul de la Lisabona asigură un progres major în ceea ce priveşte politica de

şi apărare comună şi anunţă un pas important spre dezvoltarea politicii de ărare europeană.

D

securitate ap


Se introduce "clauza de apărare reciprocă".

Dacă unul dintre statele membre ale Uniunii Europene este atacat, celelalte state sunt obligate să-i acorde ajutor.

De asemenea, se introduce o „clauză de solidaritate".

Acest lucru înseamnă că Uniunea şi fiecare dintre membrii săi trebuie să ofere

asistenţă prin toate mijloacele posibile unui stat membru afectat de o catastrofă naturală sau umană ori solidaritate în cazul unui atac terorist. Se extinde potenţialul Uniunii în ceea ce priveşte lupta împotriva

terorismului, misiunile de prevenire a conflictelor, operaţiunile de stabilizare post-conflict etc.

Se introduce „cooperarea structurată permanentă”, deschisă tuturor

statelor care se angajează să ia parte la principalele programe europene de echipare militară şi să furnizeze unităţi de luptă care să fie disponibile pentru o acţiune imediată a Uniunii Europene.

Prin urmare, acemisiuni militare ns la solicitările făcute de c Se confirmă existenţa Agenţiei Europene de Apărare, în vederea dezvoltării

unei politici europene reale priv d armamentul şi în vederea coordonării dotării diferitelor forţe armate naţionale. Aceasta reprezintă o inovaţie majoră.

Tratatul de la Lisabona extind ii la aspectele industriale şi comerciale în domeniul armamen

ste state sunt pregătite să îndeplinească cele mai solicitante în numele Uniunii Europene ca răspu

ătre Naţiunile Unite.

in

e sfera de activitate a Uniun

tului.

42

ÎNALTUL REPREZENTANT PENTRU AFACERI EXTERNE SI

43

POLITICA DE SECURITATE &

SERVICIUL EUROPEAN PENTRU ACŢIUNEA EXTERNA11

1

tica de securitate.

funcţiilluni), de c rnă şi de securitate comună) şi de către omiTratatu

ărcinat, în cadrul Comisiei, atât cu

ale acţiunii externe a Uniunii.

• reprezintă Uniunea în problematici privind politica externă şi de securitate ul politic, în numele Uniunii, cu părţi terţe şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor

e serviciul european pentru acţiunea externă şi asupra delegaţiilor Uniunii în ţări terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe Şi politica de securitate

În cadrul reuniunii informale de la Bruxelles din 19 noiembrie 2009,înaintea intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 0decembrie 2009, şefii de stat sau de guvern din UE au convenit asupra numirii dnei. Catherine ASHTON ca Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi poli

Care sunt atribuţiile sale?

În domeniul afacerilor externe, Înaltul Reprezentant exercită e care au fost exercitate anterior de către preşedinţia prin rotaţie (la fiecare şase

ătre Înaltul Reprezentant pentru PESC (politica exte c sarul pentru relaţii externe. Conform articolelor 18 şi 27 din

l privind Uniunea Europeană, Înaltul Reprezentant:

• conduce politica externă şi de securitate comună a Uniunii;

• contribuie prin propuneri la dezvoltarea acestei politici, pe care o aduce la îndeplinire în calitate de împuternicit al Consiliului, asigură executarea deciziilor adoptate în acest domeniu;

• prezidează Consiliul Afaceri Externe;

• este unul dintre vicepreşedinţii Comisiei. Asigură coerenţa acţiunii externe a Uniunii. Este însresponsabilităţile care îi revin în domeniul relaţiilor externe, cât şi cu coordonarea altor aspecte

comună, conduce dialog

internaţionale.

• conduc

11 Secretariatul general al Consiliului UE, noiembrie 2009

44

plinirea mandatului său, Înaltul Reprezentant este asistat de Serviciul european pentru acţiunea externă. Beneficiază de sprijinul Consiliului şi a serviciilor omisiei, în mod corespunzător.

Înainte de Tratatul de la Lisabona

În 1999 (prin Tratatul de la Amsterdam) a fost instituită funcţia de Înalt eprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. Dl. Javier Solana a fost, ână la intrarea în vigoare a tratatului, Înalt Reprezentant al UE pentru PESC. Atribuţiile ale erau de a acorda asistenţă Consiliul în domeniul de referinţă prin contribuţii aduse formularea, pregătirea şi punerea în aplicare a deciziilor de politică externă şi ecuritate. Acţiona în numele Consiliului în desfăşurarea dialogului politic cu părţi terţe. reşedinţia prin rotaţie a UE (la fiecare şase luni) a permis accesul la Consiliul de faceri externe, fiind totodată reprezentantul Uniunii în acţiuni ale PESC, punând în plicare deciziile luate în acest domeniu şi exprimând, de asemenea, poziţia UE pe plan ternaţional.

Modalităţi de numire

Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, cu acordul preşedintelui Comisiei, numeşte Înaltul Reprezentant.

Împreună cu preşedintele Comisiei şi cu ceilalţi membrii ai Comisiei, este supus votului Parlamentului European.

Modalităţi de sprijin

În înde

C

RpslasPaain

ui d organizarea şi funcţionarea SEAE (serviciul european pentru acţiunea externă).

„În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant este susţinut de un serviciu european pentru ac ă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplom

sc prin decizie a Consiliului. Consiliul hotărăşte, la Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi cu

aprobarea Comisiei.”

Serviciul european pentru acŢiunea externĂ

Articolul 27 alineatul (3) TUE constituie temei juridic pentru decizia Consiliulprivin

ţiunea externatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor competente

ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, cât şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea externă se stabilepropunerea

În data de 30 octombrie 2009, Consiliul European a convenit asupra orientărilor serviciului european pentru acţiunea externă (SEAE) (doc. 14930/09). Înaltul Reprezentant a fost invitat să prezinte cât mai curând posibil o propunere pentru organizarea şi funcţionarea SEAE, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în vederea adoptării ei de către Consiliu, cel mai târziu la sfârşitul lunii aprilie 2010.

Ce este SEAE?

Conform orientărilor adoptate de către Consiliul European în octombrie 2009, SEAE va fi un serviciu unic sub autoritatea Înaltului Reprezentant. SEAE va avea un statut organizaţional ce va reflecta şi sprijini funcţiile şi rolul unic ale Înaltului eprezentant în sistemul UE.

laţiilor externe şi va asigura cooperarea strânsă cu statele membre. SEAE va fi

alcătuit din b egiunile şi ţările) şi tematice unice, care vor conti

R

Ce preocupări va avea?

SEAE va asista Înaltul Reprezentant în asigurarea coerenţei şi coordonării acţiunii externe a Uniunii, cât şi în pregătirea propunerilor de politică şi punerea acestora în aplicare după aprobarea lor de către Consiliu. De asemenea, va asista preşedintele Consiliului European cât şi pe membrii Comisiei în funcţiile respective în domeniulre

irouri geografice (care acoperă toate rnua să îndeplinească, sub autoritatea Înaltului Reprezentant, sarcinile

exercitate în prezent de structuri din cadrul Comisiei şi ale Secretariatului Consiliului.

45

Politicile de dezvoltare şi comercială, definite în tratat, ar trebui să rămână în responsabilitatea membrilor Comisiei.

Efectivul de personal

46

d, în acelaşi timp, un echilibru geografic corespunzător.

re a crizelor

i responsabilitatea directă a Înaltului Reprezentant.

tul său juridic?

Cum va fi finanţat?

Stabilire r şi va urmări eutralitatea bugetară. Va fi, probabil, necesar un număr limitat de posturi

suplimentare pentru agenţii temporari ai statelor membre, posturi finanţate în cadrul e

Delegaţii

Delegaţiile ComiReprezentant şi vor fi pSEAE (inclusiv şefi de de l din serviciile relevante ale Comisiei. Tot ersonalul va lucra sub autoritatea şefului de delegaţie. Delegaţiile UE vor coopera cu

lor membre. Acestea ar trebui să joace rolul de sprijin în privinţa protecţiei diplomatice şi consulare a cetăţenilor Uniunii în ţări terţe.

Personalul SEAE va fi numit de către Înaltul Reprezentant şi va fi atras din trei surse: departamente din Secretariatul General al Consiliului, ale Comisiei şi din servicii diplomatice naţionale ale statelor membre. Recrutarea se va baza pe merit, având ca obiectiv asigurarea unui serviciu de personal la cel mai înalt standard al eficienţei, abilităţii şi integrităţii, urmărin

Structuri de gestiona

Pentru a permite Înaltului Reprezentant să conducă politica europeană de securitate şi apărare (PESA), structurile UE de gestionare a crizelor ar trebui să facă parte din SEAE, luând în considerare pe deplin specificul lor. Aceste structuri vor forma o entitate inclusă sub autoritatea ş

Care va fi statu

SEAE ar trebui să fie un serviciu de natură sui generis, separat de Comisie şi de Secretariatul Consiliului. Ar trebui să aibă autonomie bugetară, administrativă şi de gestionare a personalului. SEAE va avea propria secţiune în bugetul UE, căreia urmează a-i fi aplicate regulile bugetare şi de control obişnuite. Înaltul Reprezentant va propune şi va executa bugetul SEAE.

a SEAE va fi ghidată de principiul eficienţei cheltuielilon

actuale.

le UE

siei vor deveni delegaţii ale Uniunii sub autoritatea Înaltului arte a structurii SEAE. Delegaţiile vor conţine atât personal al legaţie), cât şi persona

perspectivelor financiar

pserviciile diplomatice ale state

47

uncţia de

reuîna e la Lisabona din 01

fos nului Herman VAN ROMPUY în func

Care s

• prezidează şi impulsionează lucrările Consiliului;

European, în cooperare cu preşedintele Comisiei şi pe baza activităţilor Consiliului Afaceri Generale;

nii şi a consensului în

ica comună externă şi de securitate, fără a duce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi

politica de se

ă. Decizia de desemnare a dlui Herman VAN ROMPUY a fost luată, însă, în unanim

PREŞEDINTELE CONSILIULUI EUROPEAN12

În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, fPreşedinte al Consiliului European este una permanentă. La

niunea informală de la Bruxelles din 19 noiembrie 2009, inte de intrarea în vigoare a Tratatului d

decembrie 2009, şefii de stat sau de guvern din cadrul UE au t de acord cu alegerea domţia de Preşedinte.

unt atribuţiile sale?

În conformitate cu articolul 15 alineatul (6) din Tratatul Uniunii Europene, Preşedintele Consiliului European:

• asigură pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului

• acţionează pentru facilitarea coeziucadrul Consiliului European;

• prezintă Parlamentului European un raport după fiecare reuniune a Consiliului European.

De asemenea, la nivelul său şi în această calitate, asigură reprezentarea externă a Uniunii în probleme referitoare la polita

curitate.

Preşedintele nu poate exercita un mandat naţional în acelaşi timp cu cel de preşedinte al Consiliului.

Modalităţi de alegere şi durata mandatului

În conformitate cu tratatul, Consiliul European îşi alege preşedintele cu majoritate calificată pe o perioadă de doi ani jumătate, cu posibilitatea realegerii doar o singură dat

itate de către toate statele membre. Decizia a intrat în vigoare la momentul în care tratatul a intrat în vigoare.

ui din cadrul U12 Secretariatul General al Consiliul niunii Europene

48

isabona, Consiliul European are statut de instituţ

ntru afaceri externe şi politică de securitate ia parte la activităţile

impune, preşedintele convoacă o uniune extraordinară a Consiliului European.

Acorduri de sprijin

Consiliul European este asistat de Secretariatul General al Consiliului (ceea ce nu seamnă instituirea unei noi administraţii).

Personalul Secretariatului general se află la dispoziţia preşedintelui, inclusiv ţia pentru afaceri politice generale, serviciul juridic, diversele direcţii generale -

iul miniştrilor de Finanţe din statele membre UE), mediu, JAI etc., rviciile de traduceri, protocol, biroul de presă etc. Preşedintele dispune de propriul u cabinet.

Preşedintele are biroul său, încă de la desemnare, în clădirea „Justus Lipsius” a ului. Odată ce se va finaliza noua clădire a Consiliului European, dată estimată

entru anul 2013, preşedintele va avea biroul acolo.

Consiliul European

În conformitate cu Tratatul de la Lie. Aceasta oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării sale şi defineşte

orientările şi priorităţile politice generale europene. Nu exercită funcţii legislative.

Consiliul European este constituit din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, împreună cu preşedintele său şi cu preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii peConsiliului.

Consiliul European se reuneşte de două ori pe an, la fiecare şase luni, la convocarea preşedintelui său. Atunci când situaţia ore

în

DirecECOFIN (Consilsesă

Consilip

49

Rezoluţii ale Parlamentului European privind rolul Parlamentului European

şi al parlamentelor naţionale în temeiul Tratatului de la Lisabona

1. În data de 07 mai 2009 Parlamentul European, veni13nd în anticiparea intrării în

şi aplicării noului tratat, a adoptat patru rapoarte care au tratat consecinţele plan instituţional ale Tratatului de la Lisabona:

e la Lisabona (2008/2063(INI));

feritoare la dezvoltarea relaţiilor dintre Parlamentul European şi le na

i ale Parlamentului

şi de Apărare

privind alegerea surselor de energie rămân

ţin de competenţa

118 TFUE);

vigoare în

- Rezoluţia referitoare la noul rol şi noile responsabilităţi ale Parlamentului care decurg din Tratatul d

- Rezoluţia referitoare la impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituţional al Uniunii Europene (2008/2073(INI));

- Rezoluţia reparlamente ţionale, în temeiul Tratatului de la Lisabona (2008/2120(INI));

- Rezoluţia prin care se solicită Comisiei să prezinte o propunere de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind punerea în aplicare a iniţiativei cetăţeneşti (2008/2169(INI)).

Pentru problematica noilor atribuţii ale Parlamentului European şi ale parlamentelor naţionale prezintă interes special prima şi a treia rezoluţie.

2. Rezoluţia referitoare la noul rol şi noile responsabilităţEuropean

Rezoluţia a abordat următoarele materii: noile temeiuri juridice; competenţe în materie de codecizie, competenţele bugetare; competenţele de aprobare (în privinţa acordurilorinternaţionale); competenţele de control; drepturi de iniţiativă; drepturi de informare; noi proceduri.

În privinţa noilor temeiuri juridice s-au menţionat următoarele materii:

- extinderea sferei de acţiune externă a Uniunii (inclusiv acţiunile externe şi Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC)/Politica de Securitate Europeană);

- introducerea titlului XXI din partea a treia a TFUE - domeniul energiei; deşi regula este procedura legislativă ordinară, deciziile în competenţa statelor membre, iar măsurile de natură fiscală din acest domeniu necesită în continuare doar consultarea Parlamentului European;

- temeiul juridic pentru definirea principiilor şi condiţiilor care reglementează furnizarea serviciilor de interes economic general în conformitate cu procedura legislativă ordinară (articolul 14 TFUE şi Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general);

- modificările în domeniul politicii comerciale comune (PCC) (articolele 206 şi 207 TFUE) şi introducerea procedurii legislative ordinare şi a cerinţei de obţinere a aprobării pentru toate acordurile; toate aspectele care intră sub incidenţa PCC exclusivă a Uniunii, astfel încât vor exista doar „acorduri ale Uniunii”, iar nu acorduri comerciale mixte încheiate atât de Uniune, cât şi de statele membre;

- politica europeană a spaţiului (articolul 189 TFUE);

- temeiul juridic în materie de drepturi de proprietate intelectuală (articolul

13 Elaborate în cadrul Comisiei pentru afaceri constituţionale.

50

ficientă şi independentă” (articolul 298 TFUE);

consolidarea temeiului juridic pentru adoptarea de măsuri în domeniul prevenirii şi

puse procedurii legislative

domeniul politicii agricole comune (PAC), în care Parlamentul urmează a co-legifera cu

a pieţei unice, regulamentul privind plăţile directe,

ct al Consiliului din domeniul PAC, aflat în vigoare,

jurare având importanţă deosebită

r Uniunii Europene (articolul 336 TFUE).

său, în conformitate cu cadrul financiar multianual;

- politica pentru tineri (articolul 165 TFUE);

- temeiul juridic pentru reglementarea procedurilor administrative ale UE – „administraţia europeană transparentă, e

- combaterii fraudelor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 325 TFUE);

- un temei juridic pentru adoptarea de măsuri de sprijinire a formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie (articolele 81 şi 82 TFUE);

- posibilitatea instituirii unui Parchet European pentru combaterea infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii (articolul 86 TFUE);

- protecţia drepturilor copilului în cadrul obiectivelor interne şi externe ale Uniunii Europene (articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf şi alineatul (5) TUE);

- includerea turismului ca nou titlu în tratat (articolul 195 TFUE) care prevede că Uniunea acţionează în completarea măsurilor statelor membre; precizarea unui temei juridic pentru sport (articolul 165 TFUE).

În privinţa codeciziei (procedura legislativă ordinară), rezoluţia a constatat extinderea competenţelor Parlamentului European, referindu-se în special la:

- integrarea completă în TFUE a spaţiului de libertate, securitate şi justiţie (articolele 67-89), desfiinţându-se în mod oficial cel de-al treilea pilon; cele mai multe decizii în politicile din domeniul justiţiei civile, azilului, imigraţiei şi vizelor, precum şi cooperarea judiciară şi poliţienească în materie penală, urmează a fi suordinare;

- Consiliul, beneficiind de un statut de egalitate cu acesta din urmă; conform articolului 43 alineatul (2) TFUE codecizia urmează a viza cele patru texte, orizontale, principale din domeniu (organizarea comunăregulamentul privind dezvoltarea rurală, finanţarea PAC), alături de legislaţia privind calitatea, agricultura ecologică şi promovarea; s-a susţinut că articolul 43 alineatul (3) TFUE nu prevede un temei juridic sau o competenţă autonomă care ar permite adoptarea sau modificarea oricărui aîn temeiul acelei dispoziţii fiind necesară consultarea prealabilă a Parlamentului;

- punerea în executare a fondurilor structurale, împrepentru aceste fonduri în perioada de după 2013, în sensul sporirii transparenţei şi responsabilizării faţă de cetăţeni cu privire la aceste fonduri;

- Statutul funcţionarilo

Cu privire la noile competenţe bugetare, rezoluţia notează schimbări radicale în domeniul finanţelor Uniunii, îndeosebi în privinţa relaţiilor inter-instituţionale şi a proceselor decizionale, subliniind:

- necesitatea ajungerii la un acord între Consiliu şi Parlament, în limitele resurselor proprii, cu privire la programarea cheltuielilor, care devine obligatorie din punct de vedere juridic (articolul 312 TFUE);

- adoptarea de comun acord de către Parlament şi Consiliu a bugetului în ansamblul

51

ivit procedurii legislative ordinare rticolul 322 TFUE).

a Parlamentului urmează a fi necesară pentru o gamă largă a acordurilor

ă fie tratat, în mod normal, în

omisiei, precum şi a unui vot de cenzură,

şi avocaţilor generali ai Curţii de Justiţie şi

pus din şapte experţi care urmează a da un aviz asupra ndidaţilor;

viciului european pentru acţiunea

ectorul executiv al AEA

mponenţei Consiliului guvernatorilor BCE (articolul 40.2 din Statutul SEBC şi BCE);

a informa Parlamentul asupra regătirilor pentru reuniunile Consiliului European şi de a întocmi un raport privind

ătoare (dacă

- desfiinţarea distincţiei între cheltuielile obligatorii şi cele neobligatorii (articolul 314 TFUE) şi adoptarea regulamentului financiar potr(a

Aprobareinternaţionale. Rezoluţia a afirmat intenţia de a solicita Consiliului, dacă este cazul, să nu iniţieze negocierea acordurilor internaţionale înainte ca Parlamentul să îşi facă cunoscută poziţia şi să-i permită, pe baza raportului comisiei competente, să adopte, în orice etapă a negocierilor, recomandări care să fie luate în considerare înainte de încheierea negocierilor. În plus, orice acord „mixt” (care combină elemente specifice PESC şi pe cele care nu intră în sfera PESC) ar urma sconformitate cu un temei juridic unic, determinat de obiectul principal al acordului. Parlamentul urmează să aibă un drept de a fi consultat în toate situaţiile, cu excepţia unui acord care face referire exclusiv la PESC.

Rezoluţia a menţionat, în calitate de noi competenţe de control ale Parlamentului în special:

- alegerea preşedintelui Comisiei, pe baza unei propuneri a Consiliului European, luând în considerare alegerile pentru Parlamentul European; a vicepreşedintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, împreună cu ceilalţi membri ai Cfiind, prin urmare, răspunzător în faţa Parlamentului;

- noua procedură de numire a judecătorilor Tribunalului (articolul 255 TFUE), la care participă şi Parlamentul, prin desemnarea unui membru în comitetul comca

- controlul asupra procesului de instituire a Serexternă (SEAE);

- posibilitatea de participare la procesul de numire şi evaluare a reprezentanţilor speciali ai UE; la controlul asupra Agenţiei Europene de Apărare (AEA) şi a activităţilor acesteia, prin intermediul unor schimburi periodice de informaţii între dirşi comisia competentă a Parlamentului;

- rolul consultativ în privinţa modificării co

- un control parlamentar „mai intern” asupra agenţiilor, în special Europol şi Eurojust, (articolele 85 şi 88 TFUE).

Rezoluţia a menţionat ca drepturi de informare:

- obligaţia Preşedintelui Consiliului European deprezultatul acestor reuniuni, dacă este posibil în termen de două zile lucreste necesar, în cadrul unei reuniuni speciale a Parlamentului);

- obligaţia Preşedinţiei prin rotaţie a Consiliului European de a informa Parlamentul asupra programelor şi rezultatelor obţinute;

52

e ale niunii, implicând în mod corespunzător toate comisiile competente ale Parlamentului;

ă privind adoptarea dispoziţiilor de stabilire a modului de cţiune şi a competenţelor comisiilor temporare de anchetă (articolul 226 TFUE).

noile proceduri, rezoluţia a menţionat actele delegate (articolul 290

alitate), să definească prin

(3) TFUE,

arlamentelor”, acesta sporind

tuturor deciziilor Uniunii şi, respectiv, întărirea atribuţiilor

- obligaţia Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate de a informa şi de a consulta Parlamentul asupra acţiunilor externU

- obligaţia Comisiei de a informa (simultan) Parlamentul şi comitetul special menţionat la articolul 218 TFUE asupra progreselor înregistrate în procesele de negociere a acordurilor internaţionale.

Referitor la noile drepturi de iniţiativă, rezoluţia menţionează:

- rolul Parlamentului de a iniţia amendamente la tratate;

- dreptul de iniţiativă în privinţa propunerilor legate de propria sa structură (articolul 14 TUE);

- procedura legislativă speciala

Referitor la TFUE), respectiv actele de punere în aplicare. În privinţa actelor delegate, Parlamentul şi-a afirmat rolul ca, împreună cu Consiliul (pe o poziţie de egacte legislative obiectivele, conţinutul, domeniul de aplicare şi durata unei astfel de delegări. Pentru categoria actelor de punere în aplicare, rezoluţia a notat abrogarea articolului 202 CE (referitor la competenţele de punere în aplicare) şi introducerea unei noi proceduri prin articolul 291 TFUE; în temeiul articolului 291 alineatul Parlamentul şi Consiliul adoptă în prealabil „normele şi principiile generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie”.

3. Rezoluţia privind relaţiile dintre Parlamentul European şi parlamentele naţionale

Rezoluţia a denumit Tratatul de la Lisabona „tratat al prolul parlamentelor naţionale în procesele politice din UE.

S-a făcut referire la „parlamentarizarea” Uniunii Europene, întemeiată pe două abordări fundamentale: extinderea atribuţiilor Parlamentului European în privinţa parlamentelor naţionale în ceea ce priveşte guvernele din ţările lor.

cipii de bază: eficienţă sporit ntară.

naţionale ve şi examinarea cu

european, astfel încât, un să nu devină superfluă, în special în ceea

ţional.

şte rnelor naţionale, ceea ce

i aduce Uniunea mai aproape de cet

Formele de cooperare interparlamentară implică două prină şi democratizare parlame

Sarcina şi funcţia principală a Parlamentului European şi a parlamentelorconstau în participarea la procesul de luare a deciziilor legislatiatenţie a opţiunilor politice la nivel naţional şi, respectiv, cooperarea lor strânsă pentru binele comce priveşte transpunerea dreptului UE în dreptul na

Pentru întâia oară parlamentele naţionale dobândesc un rol definit în ceea ce priveaspectele legate de UE, care diferă de rolul acordat guvecontribuie la un control democratic mai puternic şăţeni.

53

pturi:

securităţii şi justiţiei;

– ntru securitate internă;

embru al Uniunii Europene;

avans);

ţionare a Uniunii (dispoziţia tip „umbrelă”);

eforturilor pentru ca guvernele naţionale să răspundă pentru modul în

terparlamentare ad-hoc, la nivel de comisie, organizate la i

Parlamentele naţionale au dobândit trei categorii de dre

Informare cu privire la :

– evaluarea politicilor din domeniul libertăţii,

activităţile Comitetului permanent pe

– propunerile de modificare a tratatelor;

– candidaturile pentru obţinerea statutului de m

– revizuirile simplificate ale tratatelor (cu şase luni în

– propunerile de măsuri de completare a tratatelor.

Participare activă la:

– buna func

– controlul asupra Europol şi Eurojust, împreună cu Parlamentul European;

– convenţiile privind modificările tratatelor.

Formulare de obiecţii cu privire la:

– legislaţia care nu respectă principiul subsidiarităţii, prin intermediul procedurilor „cartonaşul galben” şi „cartonaşul portocaliu”;

– modificări ale tratatelor în procedura simplificată;

– măsurile de cooperare judiciară în domeniul dreptului civil (dreptul familiei);

– o încălcare a principiului subsidiarităţii, prin introducerea unei acţiuni la Curtea de Justiţie (dacă este permisă de legislaţia naţională).

S-a făcut referire la rolul parlamentelor naţionale la nivelul statelor membre: intensificareacare gestionează cheltuirea fondurilor UE; examinarea calităţii evaluărilor naţionale de impact, precum şi a modului în care guvernele naţionale transpun legislaţia UE şi pun în aplicare politicile şi programele de finanţare comunitare la nivelul statului, al regiunilor şi al autorităţilor locale; monitorizarea riguroasă a raportării planurilor naţionale de acţiune din cadrul Agendei de la Lisabona. Exercitarea controlului parlamentar asupra guvernelor naţionale se realizează în conformitate cu normele constituţionale şi legile aplicabile.

Parlamentele naţionale ar urma să aibă o misiune importantă în susţinerea dezbaterii naţionale privind Politica externă şi de securitate comună (PESC) şi Politica europeană de securitate şi apărare (PESA), în contextul în care s-a constatat că răspunderea în faţa parlamentelor pentru mecanismele financiare privind PESC şi PESA este insuficientă.

A fost vizată dezvoltarea noilor forme de dialog prelegislativ şi postlegislativ între Parlamentul European şi parlamentele naţionale. În privinţa formelor de cooperare, rezoluţia a menţionat: reuniuni periodice bilaterale mixte ale comisiilor specializate corespondente şi reuniuni innvitaţia Parlamentului European (care permit desfăşurarea dialogului, într-un stadiu incipient, cu privire la actele legislative sau iniţiativele politice actuale sau preconizate; acestea ar trebui menţinute şi dezvoltate sistematic pentru a forma o reţea permanentă de comisii corespondente); reuniuni bilaterale ad-hoc ale comisiilor în scopul dezbaterii unor preocupări naţionale; reuniunile ale preşedinţilor comisiilor specializate ale

54

amentelor naţionale şi al Parlamentului uropean, precum şi transpunerea acestora în dreptul naţional de către parlamentele ţionale, dacă este cazul.

COSAC ar trebui să rămână, în primul rând, un forum pentru schimbul de informaţii şi entru dezbateri privind aspectele politice generale şi cele mai bune practici referitoare exercitarea controlului asupra guvernelor naţionale. Informarea şi dezbaterile ar ebui să se concentreze, în al doilea rând, asupra activităţilor legislative din domeniul ertăţii, securităţii şi justiţiei şi asupra respectării principiului subsidiarităţii, la nivelul

opene. Rezoluţia a precizat că, în cadrul COSAC, activităţile Parlamentului uropean şi ale parlamentelor naţionale trebuie să fie complementare şi nu trebuie agmentate sau abuzate din exterior. S-a recunoscut rolul esenţial al informării

Conferinţei preşedinţilor şi a deputaţilor, după fiecare reuniune, cu privire la esfăşurarea şi rezultatele reuniunilor COSAC.

Parlamentului European şi ale parlamentelor naţionale (de exemplu: reuniuni ale preşedinţilor Comisiei pentru afaceri externe, Comisiei pentru afaceri constituţionale şi Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne).

Rezoluţia a făcut referire la IPEX, care permite urmărirea în timp real a procesului de examinare a documentelor UE la nivelul parlEna

platrlibUniunii EurEfr

d

Reguli privind participarea Parlamentului german la procesul de adoptare a deciziilor în Uniunea

Europeană evidenţiate în decizia din 30 iunie 2009 a Curţii Constituţionale federale germane

Introducere - Teme preliminare

În data de 30 iunie 2009, Curtea Constituţională federală din Germania a pronunţat decizia sa asupra Legii de ratificare a Tratatului de la Lisabona; în cuprinsul acestei decizii, Curtea a formulat o serie de condiţii ce trebuiau incluse în Legea privind extinde

l şi care privea un act legislativ al UE susţinând că a încălcat respectivul principiu, dreptul de a-şi face cunoscută opoziţia la o propunere legisla

o etenţe de exercitare a drepturilor sale; nu se uteau delega dreptul de a introduce o acţiune de subsidiaritate, respectiv dreptul de a

form

Uniuni

rului federal), cât şi cu privire la principiile constituţionale ale

rea şi sporirea drepturilor Bundestag-ului şi ale Bundesrat-ului în afaceri ale Uniunii Europene.

În versiunea iniţială, supusă controlului Curţii, legea enumera o serie de drepturi recunoscute Camerelor Parlamentului federal14: dreptul de a formula un aviz motivat („obiecţia de subsidiaritate”), dreptul de a introduce o acţiune în temeiul articolului 8 din Protocolul privind subsidiaritatea („acţiunea de subsidiaritate”), acţiune exercitată prin intermediul guvernului federa

tivă a UE în temeiul articolului 48 alineatul (7) paragraful (3) TUE şi articolului 81 alineatul (3) paragraful (3) TFUE. Guvernul federal era obligat să prezinte Bundestag-ului şi Bundesrat-ului informaţii detaliate „cel mai devreme posibil”, cel mai târziu la două săptămâni de la începerea termenului de opt săptămâni. Bundestag-ul putea acorda Comisiei sale de afaceri UE c mpp

ula o opoziţie.

În decizie, instanţa constituţională a formulat constatări esenţiale asupra naturii i astfel cum rezultă din noul tratat (legitimitatea democratică, principiul atribuirii

de competenţe şi absenţa aşa-numitei Kompetenz-Kompetenz15, limitele integrării europene, absenţa caracte

14 Bundestag şi Bundesrat.

5515 Competenţa Uniunii Europene de a-şi determina propria competenţă.

56

liu materiile în care Bundestag-ul şi, acolo unde e

Reguli

sistemului său de justiţie penală”. Interpretarea restrictivă, impusă în vederea protejării domen

sar de legitimare democratică prin in

statului membru (păstrarea suveranităţii naţionale, întinderea domeniului identităţii netransferabile a constituţiei, păstrarea domeniului naţional de acţiune pentru aspectele esenţiale ale legiferării). Curtea a afirmat propria competenţă de exercitare a controlului de constituţionalitate.

Au fost enumerate şi discutate în detaste cazul16, Bundesrat-ul sunt chemate să intervină în contextul noului tratat,

fiind precizate inclusiv aspecte de ordin procedural. Legea menţionată a trebuit modificată în sensul constatărilor realizate de instanţă, în vederea punerii ei în conformitate cu Legea fundamentală17.

şi condiţii privind participarea parlamentară în afaceri europene

La nivel principial, Curtea constituţională a evidenţiat faptul că parlamentele europene rămân o reprezentare a popoarelor statelor membre. Din perspectiva respectării principiului atribuirii de competenţe, s-a constatat existenţa unui risc de transgresare a respectivului; în consecinţă, răspunderea conceptuală pentru integrare revine statelor membre, în scopul împiedicării posibilităţii ca instituţiile UE să poate decide în mod nerestricţionat, adică fără un control exterior, cu privire la modul de interpretare a dreptului în temeiul tratatelor.

Curtea Constituţională a reţinut că Legea privind extinderea şi sporirea drepturilor Bundestag-ului şi ale Bundesrat-ului în afaceri ale Uniunii Europene încălca articolul 38 alineatul (1) coroborat cu articolul 23 alineatul (1) din legea fundamentală, în măsura în care cele două Camere nu obţinuseră suficiente drepturi de participare la procedurile europene de legiferare şi la procedurile de amendare a tratatului, următoarele materii nefiind elaborate într-o măsură necesară:

- În administrarea dreptului penal, înţeleasă în mod tradiţional ca sarcină centrală a autorităţii de stat; la nivelul UE, fundamentele corespunzătoare ale acestei competenţe, enunţate în tratate, trebuie interpretate în sens strict, iar nu extensiv, utilizarea acestora implicând o justificare particulară. Aşa-numita „frână de urgenţă”, reglementată în articolul 83 alineatul (3) TFUE, permite reprezentantului naţional în Consiliu, care răspunde în esenţă în faţa parlamentului său, să împiedice directive cu relevanţă în materie penală, prin invocarea unor „aspecte fundamentale ale

iului primordial democratic în sensul legii fundamentale, trebuie să constituie şi temeiul deciziei reprezentantului german în Consiliu, dacă decizia care se adoptă vizează domeniul recunoaşterii reciproce a hotărârilor şi deciziilor judecătoreşti şi, în general, materia dreptului procesual penal (articolul 82 alineatele (1) şi (2) TFUE). Din perspectiva dreptului constituţional german, gradul nece

termediul parlamentelor naţionale poate fi garantat doar de către reprezentantul

16 Este vorba despre competenţele ce revin entităţilor federate – landuri, ai căror reprezentanţi se reunesc în cadrul Bundesrat-ului. 17 Constituţia federală germană.

57

enerală, prin trecerea de la unanimitate la majoritate calificată.

d

întrebarea dacă şi în ce

pentru integra

urmă ori ale parlamentelor acestora. Există un drept e

fi ocolită printr-un amendament obişnuit la tratat. Din punct de vedere constituţional, Germa

undesrat-ului.

german în Consiliu care exercită drepturile statelor membre precizate în articolul 82 alineatul (3) şi articolul 83 alineatul (3) TFUE doar în temeiul unei instrucţiuni a Bundestag-ului şi, atunci unde legislaţia o prevede, a Bundesrat-ului. Reprezentantul guvernului în Consiliul European poate aproba amendarea tratatului doar dacă cele două Camere au adoptat o lege, într-un termen ce trebuie încă stabilit, care ia ca orientare articolul 48 alineatul (7) paragraful (3) TUE; regula se aplică şi altor domenii penale care, în sensul articolul 83 alineatul (1) paragraful (3) TUE, implică procedura „pasarelă” g

- În domeniul cooperării judiciare în materii civile, în măsura în care, potrivit articolului 81 alineatul (3) paragraful (1) TFUE, Consiliul urmează a institui reguli în reptul familiei cu implicaţii transfrontaliere; trebuie asigurată protejarea identităţii

centrale a constituţiei, astfel încât competenţa menţionată nu poate fi utilizată fără participarea obligatorie a organelor legislative naţionale;

- În politica comercială comună, drept consecinţă a dobândirii de către UE a unei competenţe exclusive (articolul 3 alineatul (1) litera (e) TFUE coroborat cu articolul 207 alineatul (1) TFUE) încetează existenţa necesităţii de participare a parlamentelor naţionale în conformitate cu cerinţele constituţionale aplicabile (articolul 59 alineatul (2) din legea fundamentală). Competenţa exclusivă poate conduce la reorganizări esenţiale a ordinii interne a statelor membre. Pentru Curte, a rămas deschisă

măsură calitatea de membru al statelor membre ale UE la OMC [Organizaţia Mondială a Comerţului] va înceta să existe la nivel material, rămânând doar la un nivel instituţional şi formal (i.e. de reprezentare). Guvernul german are obligaţia constituţională de a informa Bundestag-ul şi Bundesrat-ul asupra evoluţiilor în respectivele materii, în vederea exercitării unei responsabilităţi comune

re;

- Chiar după intrarea în vigoare a noului tratat, va continua să existe cerinţa obligatorie a aprobării parlamentare în vederea desfăşurării de forţe armate în străinătate; tratatul nu atribuie UE competenţa de utilizare a forţelor armate ale statelor membre fără aprobarea acestora din

fectiv de participare a Bundestag-ului la domeniile deciziilor suverane referitoare la afaceri externe. Ca regulă, în temeiul legii fundamentale, nu este posibilă desfăşurarea de forţe armate fără aprobare parlamentară; doar în situaţii excepţionale, guvernul federal are dreptul de a dispune în mod provizoriu, în cazul unui pericol iminent, desfăşurarea de forţe armate. Cerinţa aprobării parlamentare nu ar putea

niei i-ar fi interzisă participarea la un astfel de amendament;

- În domeniu social, tratatul nu restricţionează posibilităţile democratice ale Bundestag-ului de formulare a politicii sociale în acord cu principiul statului social; asemenea procedurilor referitoare la „frâna de urgenţă” în domeniul administrării dreptului penal, reprezentantul german în Consiliul poate exercita dreptul său doar pe baza instrucţiunii Bundestag-ului şi, dacă legislaţia o prevede, a B

58

bstractă). Prin aproba

ară; în consecinţă, în scopul exercitării răspunderii sale, tăcerea Bundestag-ului şi a Bundesrat-ului nu este consid

amentelor naţionale un drept de a-şi face cunoscută opoziţi

Bundesrat, într-un termen care trebuie

Bundestag-ul desemnează o Comisie pentru afaceri UE; aceasta din urmă poate fi împuternicită să exercite drepturile Bundestag-ului în temeiul articolului 23 din Legea fundamentală, dar şi drepturile acordate Bundestag-ului prin tratate. Conform Curţii, nu acordarea acestor drepturi, ci doar exercitarea lor poate, în anumite cazuri, să se confrunte cu obiecţii constituţionale.

Curtea a mai constatat că Acordul între guvernul federal şi landuri, în temeiul paragrafului (9) din Legea privind cooperarea dintre federaţie şi landuri în afaceri ale UE, nu era suficient, drept consecinţă a caracterului său juridic ambiguu; Bundestag-ul şi Bundesrat-ul trebuiau să ţină cont de obligaţia lor de exercitare a responsabilităţilor lor pentru integrare în numeroase situaţii care implică evoluţia dinamică a tratatelor:

- În timp ce procedura ordinară de amendare a tratatului este supusă cerinţei clasice de ratificare a acordurilor internaţionale, amendarea dreptului primar prin procedura simplificată (articolul 48 alineatul (6) TUE) impune, de asemenea, o lege de aprobare; aceeaşi cerinţă se aplică dispoziţiilor de amendare care corespund articolului 48 alineatul (6) TUE (articolul 42 alineatul (2) paragraful (1) TUE, articolul 25 alineatul (2), articolul 218 alineatul (8) paragraful (2) teza 2, articolul 223 alineatul (1) paragraful (2), articolul 262 şi articolul 311 alineatul (3) TFUE);

- În domeniul de aplicare al procedurii generale de tip „pasarelă” şi al clauzelor speciale „pasarelă”, legiuitorul nu poate renunţa, prin Legea privind extinderea şi sporirea drepturilor Bundestag-ului şi ale Bundesrat-ului, la aprobarea necesară şi obligatorie a unei iniţiative a Consiliului European sau a Consiliului pentru trecerea de la unanimitate la votul cu majoritate calificată în ceea ce priveşte adoptarea deciziilor în Consiliu şi pentru trecerea de la o procedură legislativă specială la procedura legislativă ordinară; el nu îşi poate da aprobarea „în rezervă” (i.e. prin anticipare a

rea unui amendament de drept primar la tratate în domeniul de aplicare al clauzei generale de tip „pasarelă” şi al clauzelor speciale de tip „pasarelă”, Bundestag-ul şi Bundesrat-ul stabilesc întinderea angajamentelor pe care se întemeiază un angajament internaţional şi poartă răspunderea politică pentru acesta faţă de cetăţean. În acest context, Curtea Constituţională a subliniat că răspunderea juridică şi politică a Parlamentului nu este, chiar în cazul integrării europene, restricţionată la o singură lege de aprobare, ci se extinde la executarea sa ulterio

erată suficientă. În măsura în care procedura generală de tip „pasarelă” şi clauza specială „pasarelă” acordă parl

a, aceasta nu este un echivalent suficient pentru cerinţa de ratificare. Prin urmare, este necesar ca reprezentantul guvernului german la Consiliul European sau la Consiliu să poată aproba o propunere de rezoluţie doar dacă este împuternicit să acţioneze astfel de către Bundestag-ul şi de către

determinat printr-o lege, care să ia ca orientare obiectivul articolului 48 alineatul (7) paragraful (3) TUE. Din punct de vedere constituţional este necesară acordarea către Bundestag a competenţei de a adopta decizii cu privire la exercitarea dreptului de a-şi face cunoscută opoziţia, independent de o decizie a Bundesrat-ului.

59

uie stabilită, care ia ca orientare obiectivul articolului 48 alineatul (7) paragraful (3) TUE; în această privinţă, tăcerea Bundestag-ului sau Bundesrat-ului nu poate fi interpretată drept aprobare.

- Era necesară adoptarea unei legi referitoare la utilizarea clauzei de flexibilitate temeiul articolului 352 TFUE.

- În contextul procedurilor „frânei de urgenţă”, conform articolului 48 alineatul ), articolului 82 alineatul (3) şi articolului 83 alineatul (3) TFUE, guvernul federal

oate acţiona în Consiliu doar pe baza instrucţiunii corespunzătoare a Bundestag-ului şi, în măsura în care prevede legislaţia, Bundesrat-ului.

- În domeniul cooperării judiciare în materii penale, exercitarea articolului 83 lineatul (1) paragraful (3) TFUE trebuie reglementată prin lege. În măsura în care, în ntextul articolului 82 alineatul (2) paragraful (2) litera (d) şi articolului 83 alineatul ) paragraful (3) TFUE, clauza generală de tip „pasarelă” este menită a se aplica, ea

impune aprobarea anterioară a Bundestag-ului şi a Bundesrat-ului în formularea unei gi, precum în celelalte ipoteze de aplicare a clauzei generale „pasarelă”. Dacă este ecesar, aceasta se aplică mutatis mutandis în situaţiile articolului 86 alineatul (4) TFUE

ţele oficiului procurorului european) şi articolului 308 teza 3 TFUE (statutul Băncii Europene de Investiţii).

Pe baza celorlalte clauze speciale de tip „pasarelă”, care nu dispun de un drept pentru parlamentele naţionale de a-şi face cunoscută opoziţia, legiferarea în UE se poate face doar într-o modalitate constrângătoare pentru Germania dacă Bundestag-ul şi, atunci când legislaţia o impune, Bundesrat-ul au aprobat respectivul proiect de decizie într-o perioadă care treb

în

(2p

aco(1

len(competen

60

Prevederi relevante ale Tratatului de la Lisabona

privind rolul parlamentelor naţionale

atul privind Uniunea Europeană

Instituţiile Uniunii aplică principiul subsidiarităţii în conformitate cu Protocolul privind i proporţionalităţii. Parlamentele naţionale asigură

l (2) al doilea paragraf TUE

Procedura de revizuire ordinară

ite Uniunii în cadrul tratatelor. Aceste proiecte se transmit parlam

ării modificărilor propuse, pre că o Convenţie compusă din repreze efilor de stat sau de guvern ai statelor

Anexa nr.1

Trat

Articolul 5 alineatul (3) al doilea paragraf TUE

aplicarea principiilor subsidiarităţii ş respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută

în respectivul protocol.

Articolul 10 alineatu

Statele membre sunt reprezentate în Consiliul European de şefii lor de stat sau de guvern şi în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în faţa parlamentelor naţionale, fie în faţa cetăţenilor lor.

Articolul 12 TUE

[…]18

Articolul 48 TUE

(1) Tratatele pot fi modificate în conformitate cu o procedură de revizuire ordinară. De asemenea, acestea pot fi modificate în conformitate cu unele proceduri de revizuire simplificate.

(2) Guvernul oricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezenta Consiliului proiecte de revizuire a tratatelor. Aceste proiecte pot viza, printre altele, fie extinderea, fie reducerea competenţelor atribu

Consiliului European de către Consiliu şi se notifică entelor naţionale.

(3) În cazul în care Consiliul European, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, adoptă cu majoritate simplă o decizie favorabilă examin

şedintele Consiliului European convoantanţi ai parlamentelor naţionale, ai ş

18 A se vedea p. 3, supra.

61

memb

tanţilor guvernelor statelor membre prevăzute la alineatul (4).Co

ezentanţilor guvernelor statelo

ate cu normele lor constituţionale.

ricărui stat membru, Parlamentul European sau Comisia poate prezen

arţială, a dispoz

oare numai după aprobarea de către statele

ţionarea Uniunii Europene sau cele ale titlului V din prezentul tratat prevăd că, într-un anumit domeniu sau într-un anumit otărăşte în unanimitate, Consiliul European poate adopta o decizie de autorizare a Consiliului de a hotărî cu majoritate calificată în domeniul sau în cazul r

opta o decizie de autorizare a adoptării respectivelor acte legislative în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

re, ai Parlamentului European şi ai Comisiei. Banca Centrală Europeană este, de asemenea, consultată în cazul modificărilor instituţionale în domeniul monetar. Convenţia analizează proiectele de revizuire şi adoptă prin consens o recomandare adresată Conferinţei reprezen

nsiliul European poate decide cu majoritate simplă, cu aprobarea Parlamentului European, să nu convoace Convenţia în cazul în care amploarea modificărilor nu o justifică. În acest ultim caz, Consiliul European stabileşte mandatul pentru Conferinţa reprezentanţilor guvernelor statelor membre.

(4) În vederea adoptării de comun acord a modificărilor care trebuie aduse tratatelor, preşedintele Consiliului convoacă o conferinţă a repr

r membre. Modificările intră în vigoare după ce au fost ratificate de toate statele membre în conformit

(5) În cazul în care, la expirarea unui termen de doi ani de la semnarea unui tratat de modificare a tratatelor, patru cincimi din statele membre au ratificat tratatul menţionat, iar unul sau mai multe state membre au întâmpinat dificultăţi în ratificarea respectivă, Consiliul European se autosesizează cu privire la chestiune.

Proceduri de revizuire simplificate

(6) Guvernul ota Consiliului European proiecte de revizuire, integrală sau parţială, a dispoziţiilor

părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, privind politicile şi acţiunile interne ale Uniunii.

Consiliul European poate adopta o decizie de modificare, integrală sau piţiilor părţii a treia din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Consiliul

European hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European şi a Comisiei, precum şi a Băncii Centrale Europene, în cazul unor modificări instituţionale în domeniul monetar. Această decizie intră în vig

membre, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Decizia prevăzută la al doilea paragraf nu poate extinde competenţele atribuite Uniunii prin tratate.

(7) În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind func

caz, Consiliul h

espectiv. Prezentul paragraf nu se aplică deciziilor care au implicaţii militare sau în domeniul apărării.

În cazul în care dispoziţiile Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd că actele legislative se adoptă de Consiliu în conformitate cu o procedură legislativă specială, Consiliul European poate ad

62

parlamentelor naţionale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni de la această transmitere, decizia menţionată la primul sau la al doilea paragraf nu se adoptă.

În absenţa oricărei opoziţii, Consiliul European poate adopta respectiva decizie. Pentru adop f, Consiliul European hotărăşte în unanimitate, după aprobarea Parlamentului European, care se pronun ompun.

a promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii. Parlamentul

European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunţă în unanimitate după consultarea ă aprobarea Parlamentului European, care se pronunţă cu majori

rivind funcţionarea Uniunii Europene

20

ii prevăzute

Orice iniţiativă luată de Consiliul European pe baza primului sau a celui de-al doilea paragraf se transmite

tarea deciziilor prevăzute la primul sau la al doilea paragra

ţă cu majoritatea membrilor care îl c

Articolul 49 TUE

Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 [TUE] şi c re se angajează să le

Comisiei şi duptatea membrilor din care este constituit.

Condiţiile admiterii şi adaptările impuse de aceasta tratatelor pe care se întemeiază Uniunea fac obiectul unui acord între statele membre şi statul solicitant. Acest acord se supune ratificării de către toate statele contractante, în conformitate cu normele lor constituţionale.

Tratatul p

Articolul 69 TFUE

Parlamentele naţionale asigură, cu privire la propunerile şi iniţiativele legislative prezentate în cadrul capitolelor 4 şi 519, respectarea principiului subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

Articolul 70 TFUE

Fără a aduce atingere articolelor 258, 259 şi 260 [TFUE] , Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta măsurile de stabilire a condiţiilor în care statele membre, în colaborare cu Comisia, realizează o evaluare obiectivă şi imparţială a punerii în aplicare, de către autorităţile statelor membre, a politicilor Uniun

19 Din Titlul V – „Spaţiul de liberate, securitate şi justiţie”: „Cooperarea judiciară în materie penală”, respectiv „Cooperarea poliţienească”. 20 Privind procedurile de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor de către state membre.

63

în pre

În cadrul Consiliului se instituie un comitet permanent care să asigure în cadrul Uniuni

a aduce atingere articolului 240 [TFUE], comitetul promovează coordo

ţii organelor, ai oficiilor şi ai agenţiilor în cauză ale Un le sunt informate cu privire la derularea acestor lucrări.

Uniunea dezvoltă o cooperare judiciară în materie civilă cu incidenţă transfr lor judiciare şi extrajudiciare. Această cooperare poate include adoptarea unor măsuri de apropiere a actelor

eră a actelor judiciare şi extrajudiciare;

re a probelor;

) accesul efectiv la justiţie;

tacolelor din calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, la nevoie

(3) Prin derogare de la alineatul (2), măsurile privind dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere sunt stabilite de către Consiliu, care hotărăşte în conformitate

zentul titlu, în special în scopul de a favoriza aplicarea deplină a principiului recunoaşterii reciproce. Parlamentul European şi parlamentele naţionale sunt informate cu privire la conţinutul şi rezultatele evaluării.

Articolul 71 TFUE

i promovarea şi consolidarea cooperării operaţionale în materie de securitate internă. Fără

narea acţiunii autorităţilor competente ale statelor membre. La lucrările comitetului pot fi implicaţi reprezentan

iunii. Parlamentul European şi parlamentele naţiona

Articolul 81 TFUE

(1) ontalieră, întemeiată pe principiul recunoaşterii reciproce a decizii

cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre.

(2) În înţelesul alineatului (1), Parlamentul European şi Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsuri, în special atunci când acestea sunt necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne, care urmăresc să asigure:

(a) recunoaşterea reciprocă între statele membre a deciziilor judiciare şi extrajudiciare şi executarea acestora;

(b) comunicarea şi notificarea transfrontali

(c) compatibilitatea normelor aplicabile în statele membre în materie de conflict de legi şi de competenţă;

(d) cooperarea în materie de obţine

(e

(f) eliminarea obs prin favorizarea compatibilităţii normelor de procedură civilă aplicabile în statele

membre;

(g) dezvoltarea unor metode alternative de soluţionare a litigiilor;

(h) sprijinirea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului din justiţie.

64

cu o p

e să determine aspect

ntelor naţion

ale de cercetare şi urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre sau care impun urmări e comune, prin operaţiuni întreprinse de autorităţile statelor membre şi de Europol şi prin informaţii furnizate de acestea.

cepere a urmăririi penale

văzute la litera (a);

sc, de asemenea, condiţiile de implicare a Parlamentului European şi a pa

e autorităţile naţion

ntru prevenirea şi combaterea criminalităţii grave care afectează două sau mai multe state membre, a terorismului şi a formelor de criminalitate ce aduc atinge n care face obiectul unei politici a Uniunii.

rocedură legislativă specială. Acesta hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Consiliul, la propunerea Comisiei, poate adopta o decizie carele din dreptul familiei care au implicaţii transfrontaliere, care ar putea face

obiectul unor acte adoptate prin procedura legislativă ordinară. Consiliul hotărăşte în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Propunerea menţionată la al doilea paragraf se transmite parlameale. În cazul opoziţiei unui parlament naţional, notificate în termen de şase luni

de la această transmitere, decizia nu se adoptă. În cazul în care nu există nicio opoziţie, Consiliul poate adopta respectiva decizie.

Articolul 85 TFUE

(1) Eurojust are misiunea de a susţine şi consolida coordonarea şi cooperarea dintre autorităţile naţion

rea penală pe baz

În acest context, Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, determină structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Eurojust. Aceste atribuţii pot include:

(a) începerea de cercetări penale, precum şi propunerea de în efectuate de autorităţile naţionale competente, în special cele referitoare la

infracţiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii;

(b) coordonarea cercetărilor şi a urmăririlor penale pre

(c) consolidarea cooperării judiciare, inclusiv prin soluţionarea conflictelor de competenţă şi prin strânsa cooperare cu Reţeaua Judiciară Europeană. Aceste regulamente stabile

rlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust.

(2) În cadrul urmăririlor penale prevăzute la alineatul (1) şi fără a aduce atingere articolului 86, actele oficiale de procedură judiciară sunt îndeplinite d

ale competente.

Articolul 88 TFUE

(1) Europol are misiunea de a susţine şi consolida acţiunea autorităţilor poliţieneşti şi a altor servicii de aplicare a legii din statele membre, precum şi cooperarea acestora pe

re unui interes comu

65

(b) coordonarea, organizarea şi realizarea de acţiuni de cercetare şi operative, desfăş

Aceste regulamente stabilesc, de asemenea, procedura de control al activităţilor Europo

ativ a Europol trebuie desfăşurată în cooperare cu autorităţile statului sau ale statelor membre al căror teritoriu este implicat şi cu acordu

rticolul 352 TFUE

) În cazul în care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fără ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul, hotărând în unanimitate la propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. La data la care dispoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu în conformitate cu o p cială, acesta hotărăşte în unanimitate, la propun uropean.

(2) Comisia, în cadrul principiului subsidiarităţii menţionate la articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană, atrage atenţia parlamentelor naţionale asupra propunerilor întemeiate pe prezentul articol.

) Măsurile întemeiate pe prezentul articol nu pot implica armonizarea actelor cu putere de lege şi a normelor administrative ale statelor membre în cazul în care tratate

privind Uniunea Europeană.

(2) Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, stabileşte structura, funcţionarea, domeniul de acţiune şi atribuţiile Europol. Aceste atribuţii pot include:

(a) colectarea, stocarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor, precum şi schimbul de informaţii transmise în special de autorităţile statelor membre sau de ţări ori autorităţi terţe;

urate împreună cu autorităţile competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de cercetare şi, după caz, în colaborare cu Eurojust.

l de către Parlamentul European, la care parlamentele naţionale sunt asociate.

(3) Orice acţiune cu caracter oper

l acestora. Aplicarea măsurilor coercitive este în sarcina exclusivă a autorităţilor naţionale competente

A

(1

rocedură legislativă speerea Comisiei şi după consultarea Parlamentului E

procedurii de control al

(3

le exclud o astfel de armonizare.

(4) Prezentul articol nu poate fi folosit pentru atingerea obiectivelor din domeniul politicii externe şi de securitate comună şi orice act adoptat în conformitate cu prezentul articol trebuie să respecte limitele prevăzute la articolul 40 al doilea paragraf din Tratatul

66

PROTOCOLUL (nr. 1)

PRIVIND ROLUL PARLAMENTELOR NAŢIONALE

ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

PĂRŢI CONTRACTANTE,

re sporită a parlamentelor naţionale la activităţile Uniunii Europene şi să consolideze capacitatea acestora de a-şi exprima punctul de vedere asupra proiectelor de acte legislative ale Uni-unii Europene, precum şi asupra altor chestiuni care pot prezenta un interes deose

mătoare, care se anexează la Tratat

TITLUL I

verzi, cărţi albe şi comun

ent de programare legislativă sau de strategie politică, simultan cu transmiterea acestora Parlamentului European şi Consiliului.

Consiliului se transmit parlamentelor naţionale.

ÎNALTELE

REAMINTIND faptul că modul în care parlamentele naţionale îşi exercită controlul asupra guvernelor lor respective în ceea ce priveşte activităţile Uniunii Europene ţine de organizarea şi practicile constituţionale proprii fiecărui stat membru;

DORIND să încurajeze o participa

bit pentru acestea;

AU CONVENIT cu privire la dispoziţiile urul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene şi la Tratatul de instituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice:

INFORMAŢII DESTINATE PARLAMENTELOR NAŢIONALE

Articolul 1

Documentele de consultare ale Comisiei (cărţi icări) se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale la data

publicării acestora. De asemenea, Comisia transmite parlamentelor naţionale și programul legislativ anual, precum şi orice alt instrum

Articolul 2

Proiectele de acte legislative adresate Parlamentului European şi

67

iei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlam

emise de Parlamentul European se transmit direct de Parlamentul European parlamentelor naţionale.

de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Invest

eşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor membre în cauză.

egislativ este emis de Curtea de Justiţ a Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul sau avizele motivate respective

Articolul 4

Se prevede un termen de opt săptămâni între data la care un proiect de act leg pus la dispoziţia parlamentelor naţionale în limbile oficiale ale Uniun

i. Cu excepţia cazurilor de urgenţă, motivate în mod corespunzător, nu se poate ajunge la niciun acord asupra unui proiect de act legislativ în cauză în decursul acestor opt săptămâni. Cu excepţia cazurilor de urgenţă motivate în mod corespunzător, se respectă un termen de zece zile între înscrierea unui

În înţelesul prezentului protocol, „proiect de act legislativ” înseamnă propunerile Comis

entului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ.

Proiectele de acte legislative emise de Comisie se transmit direct de Comisie parlamentelor naţionale, în acelaşi timp în care se transmit Parlamentului European şi Consiliului.

Proiectele de acte legislative

Proiectele

iţii se transmit de Consiliu parlamentelor naţionale.

Articolul 3

Parlamentele naţionale pot adresa preşedintelui Parlamentului European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de act legislativ cu principiul subsidiarităţii, în conformitate cu procedura prevăzută în Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii.

În cazul în care un proiect de act legislativ este emis de un grup de state membre, pr

În cazul în care un proiect de act lie, de Banc

instituţiei sau organului în cauză.

islativ esteii Europene şi data la care proiectul în cauză este înscris pe ordinea de zi

provizorie a Consiliului, în vederea adoptării acestuia sau în vederea adoptării unei poziţii în cadrul unei proceduri legislative. Sunt posibile excepţii în cazuri de urgenţă, ale căror motive sunt indicate în actul sau în poziţia Consiliulu

68

proiec

rticolul 5

zi şi rezultatele şedinţelor Consiliului, inclusiv procesele-verbal

n cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre.

Articolul 6

În cazul în c la articolul 48 alineatul (7) primul sau al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europ amentele naţionale sunt informate cu privire la iniţiativa Consi

urtea de Conturi transmite raportul său anual parlamentelor naţionale, cu titl , simultan cu transmiterea acestuia Parlamentului European şi Con

COOPERAREA INTERPARLAMENTARĂ rticolul 9

Parlamentul European şi parlamentele naţionale definesc împreună organizarea şi promovarea unei cooper şi periodice în cadrul Uniunii.

Articolul 10

O conferinţă a organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii poate supune atenţiei Parlamentului European, a Consiliului şi a Comisiei orice contribuţie pe care o consideră adecvată. În plus, o astfel de conferinţă promo imbul celor mai bune practici între

t de act legislativ pe ordinea de zi provizorie a Consiliului şi adoptarea unei poziţii.

A

Ordinea dee ale şedinţelor în cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor

de acte legislative, se transmit direct parlamentelor naţionale, simulta

are Consiliul European are în vedere să recurgă

eană, parlliului European cu cel puţin şase luni înainte de adoptarea unei decizii.

Articolul 7

Cu informativsiliului.

Articolul 8

În cazul în care sistemul parlamentar naţional nu este monocameral, dispoziţiile articolelor 1-7 se aplică camerelor din care acesta este format.

TITLUL II

A

ări interparlamentare eficiente

vează schimbul de informaţii şi sch

69

parlam asemenea, conferinţa organelor parlamentare

poate

parlamentele naţionale şi nu aduc atingere poziţiei acestora.

entele naţionale şi Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora. De

organiza conferinţe interparlamentare pe teme specifice, în special pentru a dezbate chestiuni de politică externă şi de securitate comună, inclusiv politica de securitate şi de apărare comună. Contribuţiile conferinţei nu angajează

PROTOCOLUL (nr. 2)

PRIVIND APLICAREA PRINCIPIILOR SUBSIDIARITĂŢII

ŞI PROPORŢIONALITĂŢII

ÎNALTELE PĂRŢI CONTRACTANTE,

DORIND să acţioneze astfel încât deciziile să fie luate la un nivel cât mai apropiat de cetăţenii Uniunii;

HOTĂRÂTE să stabilească condiţiile de aplicare a principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii prevăzute la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi să instituie un sistem de control al aplicării respectivelor principii,

NIT cu privire la dispoziţiile următoare, care se anexează la Tratat

ituţie asigură în permanenţă respectarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii definite la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

act legislativ, Comisia procedează la consultări extinse. Dup

Comisia îşi motivează decizi

AU CONVEul privind Uniunea Europeană şi la Tratatul privind funcţionarea Uniunii

Europene:

Articolul 1

Fiecare inst

Articolul 2

Înainte de a propune ună caz, aceste consultări trebuie să aibă în vedere dimensiunea

regională şi locală a acţiunilor preconizate. În caz de urgenţă excepţională, Comisia nu procedează la consultările menţionate.

a în cadrul propunerii.

70

nă propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui a

Consiliului se transmit de către acestea parlamentelor naţionale.

le, după caz. Motivele care conduc la conclu

legislative au în vedere necesitatea de a proceda astfel

ivul urmărit.

Articolul 6

cameră a unui parlament naţional poate adresa preşedintelui Parlamentului

Articolul 3

În înţelesul prezentului protocol, „proiect de act legislativ” înseam

ct legislativ.

Articolul 4

Comisia transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative şi proiectele sale modificate, în acelaşi timp în care le transmite organului legislativ al Uniunii.

Parlamentul European transmite parlamentelor naţionale proiectele sale de acte legislative, precum şi proiectele sale modificate.

Consiliul transmite parlamentelor naţionale proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, precum şi proiectele modificate.

La adoptarea acestora, rezoluţiile legislative ale Parlamentului European şi poziţiile

Articolul 5

Proiectele de acte legislative se motivează în raport cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Orice proiect de act legislativ ar trebui să cuprindă o fişă detaliată care să permită evaluarea conformităţii cu principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii. Fişa menţionată anterior ar trebui să cuprindă elemente care să permită evaluarea impactului financiar al proiectului în cauză şi, în cazul unei directive, evaluarea implicaţiilor acesteia asupra reglementărilor care urmează să fie puse în aplicare de statele membre, inclusiv asupra legislaţiei regiona

zia că un obiectiv al Uniunii poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii se bazează pe indicatori calitativi şi, ori de câte ori este posibil, pe indicatori cantitativi. Proiectele de acte

încât orice obligaţie, financiară sau administrativă, care revine Uniunii, guvernelor naţionale, autorităţilor regionale sau locale, operatorilor economici şi cetăţenilor să fie cât mai redusă posibil şi proporţională cu obiect

În termen de opt săptămâni de la data transmiterii unui proiect de act legislativ în limbile oficiale ale Uniunii, orice parlament naţional sau orice

71

ul subsidiarităţii. După caz, fiecărui parlament naţional sau fiecărei camer

emis de un grup de st

Articolul 7

a de avizele motivate adresate de parlamentele naţionale sau de o cameră a unuia dintre aceste parlamente naţion

gislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o treime din totalu

eastă decizie trebuie motivată.

tate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Ca urmare a unei astfel de reevaluări, Comisia poate hotărî fie să menţină propunerea, fie să o modifice, fie să o retrag

European, al Consiliului şi, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să se expună motivele pentru care consideră că proiectul în cauză nu este conform cu principi

e a unui parlament naţional îi revine sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competenţe legislative.

În cazul în care proiectul de act legislativ în cauză este ate membre, preşedintele Consiliului transmite avizul guvernelor

respectivelor state membre.

În cazul în care proiectul de act legislativ este emis de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii, preşedintele Consiliului transmite avizul instituţiei sau organului în cauză.

(1) Parlamentul European, Consiliul şi Comisia, precum şi, după caz, grupul de state membre, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ european este emis de acestea, ţin seam

ale.

Fiecare parlament naţional dispune de două voturi, repartizate în funcţie de sistemul parlamentar naţional. În cadrul unui sistem parlamentar naţional bicameral, fiecare dintre cele două camere dispune de un vot.

(2) În cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect le

l voturilor atribuite parlamentelor naţionale în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf, proiectul trebuie reexaminat. Acest prag este de o pătrime în cazul unui proiect de act legislativ prezentat în temeiul articolului 76 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene referitor la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie.

În urma acestei reexaminări, Comisia sau, după caz, grupul de state membre, Parlamentul European, Curtea de Justiţie, Banca Centrală Europeană sau Banca Europeană de Investiţii, în cazul în care proiectul de act legislativ este emis de acestea, pot hotărî fie să menţină proiectul, fie să îl modifice, fie să îl retragă. Ac

(3) De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, în cazul în care avizele motivate privind nerespectarea de către un proiect de act legislativ a principiului subsidiarităţii reprezintă cel puţin o majoritate simplă din voturile atribuite parlamentelor naţionale în conformi

ă.

72

Parlamentul Europ

) în cazul în care, cu o majoritate de 55 % a membrilor Consiliului sau cu o majoritate a voturilor exprimate în Parlamentul European, organul legislativ consideră că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsid

de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe cu privire la acţiunile referitoare la încălcarea principiului subsidiarităţii de către un act legislativ, formulate, în conformitate cu normele prevăzute la articolul 263 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de un stat membru sau transmise de acesta în conformitate cu dreptul său intern în numele parlamentului său naţional sau al unei camere a acestuia.

În conformitate cu normele prevăzute la articolul menţionat, astfel de acţiuni pot fi formulate şi de Comitetul Regiunilor împotriva actelor legislative în vederea adoptării cărora Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevede consultarea respectivului comitet.

Articolul 9

omisia p siliului Europe mentului European, Consiliului şi parlam nale

ropea Comitetului Econom

În cazul în care decide menţinerea propunerii, Comisia va trebui să justifice, printr-un aviz motivat, motivele pentru care consideră că propunerea este conformă cu principiul subsidiarităţii. Acest aviz motivat, precum şi avizele motivate ale parlamentelor naţionale, vor trebui prezentate organului legislativ al Uniunii, pentru a putea fi luate în considerare în cadrul procedurii:

(a) înainte de încheierea primei lecturi, organul legislativ (ean şi Consiliul) examinează compatibilitatea propunerii legislative cu

principiul subsidiarităţii, ţinând seama în special de motivele invocate şi împărtăşite de majoritatea parlamentelor naţionale, precum şi de avizul motivat al Comisiei;

(b

iarităţii, aceasta nu va mai fi examinată.

Articolul 8

Curtea

În fiecare an, C rezintă Con an, Parlaentelor naţio un raport privind aplicarea

articolului 5 din Tratatul pse transmite, de asemenea,Regiunilor.

rivind Uniunea Eu nă. Respectivul raport anual ic şi Social şi Comitetului

73

PRIVIND TIPUL

PAR N

Anexa nr.2

E SE TRANSMIT DE DOCUMENTE CAR

LAMENTELOR NAŢIO ALE

Tipul de documente şi informaţii transmise

Instituţia UE care transmite

Observaţii (rolul parlamentelor naţionale)

1. documente de consultare (cărţi verzi, cărţi albe, comunicări); program legislativ anual, „orice alt instrument de programare legislativă sau de strategie politică”

Comisia Europeană La data publicării lor, simultan cu transmiterea către Parlamentul European şi Consiliu.

2. proiecte de acte legislative (însoţite de o fişă de informare, cuprinzând menţiuni enunţate la articolul 5 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii)

Comisia Europeană sau, după caz, alte instituţii (Parlamentul European – pentru propriile proiecte legislative sau pentru cele modificate; Consiliu – pentru proiectele de acte legislative emise de un grup de state membre, de Curtea de Justiţie, de Banca Centrală Europeană sau de Banca Europeană de Investiţii).

În temeiul articolului 5 alineatul (3) TFUE, parlamentele naţionale asigură respectarea principiului subsidiarităţii pentru proiecte de acte legislative care nu intră în domeniile de competenţă exclusivă a UE. Controlul subsidiarităţii vizează în mod expres materiile incluse în cooperarea judiciară în materie penală, respectiv cooperarea poliţienească (articolul 69 TFUE). Articolul 2 din Protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în UE defineşte „proiectul de act legislativ” - propunerile Comisiei, iniţiativele unui grup de state membre, iniţiativele Parlamentului European, cererile Curţii de Justiţie, recomandările Băncii Centrale Europene şi cererile Băncii Europene de Investiţii privind adoptarea unui act legislativ. Acelaşi articol dispune transmiterea directă de către Parlamentul European a proiectelor de acte legislative emise de către acesta.

3. Rezoluţii legislative ale Parlamentului European şi poziţii ale Consiliului

Parlamentul European, respectiv Consiliul

Articolul 4 paragraful (4) din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii

4. ordinea de zi şi procesele verbale ale şedinţelor Consiliului

Consiliul UE

5. raportul anual privind aplicarea articolului 5 TUE.

Comisia Europeană Articolul 9 din Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii

6. notificări privind revizuirea tratatelor

Consiliul UE Pentru procedura de revizuire ordinară, notificarea se face în temeiul articolului 48 alineatul (2) TUE: „Aceste proiecte [de

74

revizuire a tratatelor] se transmit Consiliului European de către Consiliu şi se notifică parlamentelor naţionale”.

7. iniţiative privind clauza pasarelă

Consiliul European În temeiul articolului 48 alineatul (7) paragraful (3) TUE, parlamentele naţionale dispun de un termen de şase luni de la transmiterea iniţiativei

8. raportul anual al Curţii de Conturi

Curtea de Conturi Raportul este trimis parlamentelor naţionale spre informarea acestora.

9. cereri de aderare la UE ale altor state europene

Comisia Europeană Parlamentele au un drept de a fi informate (articolul 49 TUE).

10. informaţii privind conţinutul şi rezultatul evaluării măsurilor promovate în cadrul spaţiului de libertate, securitate şi justiţie

Comisia Europeană Drept de informare al parlamentelor naţionale, potrivit articolului 70 TFUE.

11. informaţii privind comitetul permanent privind cooperarea operaţională în materie de securitate internă, instituit în sensul articolului 71 TFUE

Consiliul UE Comitetul permanent funcţionează în cadrul Consiliului UE

12. propuneri privind reglementarea dreptului familiei

Comisia Europeană Potrivit articolului 81 alineatul (3) TFUE, această procedură legislativă specială impune notificarea parlamentelor naţionale; acestea dispun de un termen de şase luni pentru a decide cu privire la propunere.

13. informaţii privind activităţile Eurojust şi Europol (articolele 88 şi 85 TFUE)

Control politic exercitat de către parlamentele naţionale; viitoare regulamente adoptate de către Parlament şi Consiliu urmează să stabilească condiţiile de implicare a parlamentelor naţionale la evaluarea activităţilor Eurojust, respectiv Europol (articolul 85 alineatul (1) şi articolul 88 alineatul (2) paragraful (2) TFUE).

14. exercitarea de către UE a unor competenţe implicite, în sensul articolului 352 TFUE

Comisia Europeană Informare a parlamentelor na nale. ţio

75

Colectivul redacţional :

Andrei MOCEAROV

Mihaela Muraru MÂNDREA

Cristina STROESCU

OŢI

Mihai BANU

Luiza DĂNEŢ

Andreea DOBRE

Anina GOIA

Ilhan IBRAM

Alina PITULICE

Cristina RĂDULESCU

Mihaela ZĂVOIANU

Sursele foto:

www.europa.eu

Călin RAC

www.publications.europa.eu

www.ecb.int/pub;www.eurojust.europa.eu www.ec.europa.eu/aservices/photo

martie 2010 - cdep.ro file2 c u p r i n s rolul parlamentelor naŢionale prevĂzut În tratatul de...

Documents

Transcript of martie 2010 - cdep.ro file2 c u p r i n s rolul parlamentelor naŢionale prevĂzut În tratatul de...