Liceul Teoretic ,,Ion Creangă”, Ungheni, Republica Moldova

Conferinţa Republicană a elevilor ,,Spre viitor”

Ediţia a IV-a

Tema:Geografie.Caracterizarea generală a Mării Negre

Realizator: Coniuhov Ina

Coordonator ştiinţific: Nucă Ana

Ungheni 2010

Cuprins:1. Ce fel de mare este Marea Neagră.2. Marea Neagră nu poate fi o mare continentală.3. Aşezarea geografică a Mării Negre.4. Consecinţele aşezării geografice.5. Originea numelui.6. Dimensiuni.7. Clima din regiunea Mării Negre.8. Geologia şi geofizica bazinului Mării Negre.9. Crusta oceanică.10. Crusta continentală.11. Relieful bazinului Mării Negre.12. Salinitatea apelor.13. Densitatea apelor.14. Curenţii din Marea Neagră.15. Flora şi fauna Mării Negre.16. Marile asociaţii de organisme marine.17. Peştii, păsările şi maniferele din marea Neagră.18. Originea geografică a faunei Mării Negre.19. Relictele sermatice.20. Fauna cu origine mediteraneană.21. Fauna dulciolă .22. Invadatori recenţi. 23. Specii introduse intenţionat. 24. Populaţia din statele riverane.25. Populaţia şi aşezările omeneşti din regiunile costiere. 26. Porturile importante de pe coasta Mării Negre.27. Presiunea umană asupra Mării Negre. 28. Poluarea.29. Eutrofizarea.30. Suprapescuitul .31. Reducerea biodiversităţii. 32. Alterarea structurii şi funcionării regiunilor umede.33. Eroziunea ţărmurilor.35. Alterarea esteticii peisajelor36. Protecţia mediului în Marea Neagră. 37. Ocrotirea celor mai impotrante habitate marine costiere.37. Ocrotirea speciilor rare. 38. Bibliografie.

Ce fe de mare aste Marea Neagră? Marea Neagră este o mare semiînchisă (Semi-Enclosed Sea) componentă a Mării Mediteraniene ( Mediterana Europeană, sau Mediterana Eurafricană), de al cărei bazin principal se leagă prin mai multe strîmtori şi bazine: Str. Bosfor, M. Marmara, Str. Dardanele şi M. Egee.

Marea Neagră nu poate fi o mare continentală, deoarece: are bazinul dezvoltat atît pe crustă contintinentală, cît şi pe crustî oceanică; morfologia bazinului este asemănătoare cu cea a bazinelor oceanice (este fercvent

considerat un ocean miniatural) , cu margini continentale şi cîmpie abisală; acvatoriul se află în relaţii avtive de schimb cu Marea Mediterană şi prin aceasta cu

restul Oceanului Plantar. Între bazinele bine individualizate ale Mării Mediteraniene (M. Ionică, M. Tireniană, M. Egee, M. Adriatică, M. Alboran, M. Azov, M. Marmara), Marea Neagră are cea mai mare suprafaţă, cea mai mare adîncime, cel mai mare volum şi cea mai mare complexitate.

Locul Mării Negre între bazinele bine individualizate ale Mării MediteranieneNr. crt.

Marea Tipul mării Suprafaţa km² % din totalul suprafeţei

1 Neagră semiînchisă 466 200 34,002 Ionică deschisă 250 000 18,003 Tireniană deschisă 200 000 14,004 Egee deschisă 180 000 13,005 Adriatică deschisă 130 000 9,006 Alboran deschisă 110 000 8,00

7 Azov semiînchisă 38 000 3,00 8 Marmara semiînchisă 11 000 0,80

TOTAL 1 385 200 100,00

Aşezarea geografică a Mării Negre. Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este aşezată în partea estică a Europei Sud-Estice, între 40º55' şi 46° 32' lat. N, şi între 27º 27' şi 41º 42' long. E, într-o regiune în care platformele stabile străvechi intră în contact cu munţii tineri generaţi de orogeneza alpină.

În nord se află o succesiune de cîmpii şi podişuri dezvoltate pe Platforma Europei Orientale şi pe Platforma Scitică: Podişul Volhino-Podolic, Podişul Doneţului, Podişul Privolgia, Cîmpia Mării Negre, care comunică, prin Culoarul Manici, cu Cîmpia Precaspică.În sud se află Munţii Pontici cu altitudini moderate ( 1500-200 m) , cu excepţia părţii estice, unde ating 3937m în virful Kavron.În est, limita bazinului Mării Negre este dată de Munţii Caucazul Mare(altitudinea maximă 5642 m în virful Elbrus) şi Munţii Caucazul Mic, despărţiţi de Depresiunea Kolkhida, un bazin tectonic format recent prin prăbuşirea şi scufundarea continuă a blocului Georgian. Munţii Caucaz formează o barieră în calea vînturilor reci din nord şi nord-est, favorizînd prezenţa unui climat local subtropical pe costa estică şi sud-estică a bazinului.În vest, limita bazinului este trasată pe marginea estică a podişurilor joase dezvoltate pe platformele Moesică şi Scitică, precum şi pe orogenul nord-dobrogean.

Consecinţele aşezării geografice. Aşezarea geografică a Mării Negre, aşa cum a fost prezentată mai sus, determină principalele procese climatice şi biotice, precum şi principalele procese de interacţiune mare-atmosferă.Aşeuarea latitudinală. Faptul că prin mijlocul bazinului Mării Negre trece paralele de 43º lat. N aşază Marea Neagră în centrul zonei temperate, ceea ce are două implicaţii esenţiale:

prezenţa sezoanelor bine marcate în concordanţă cu succesiunea solstiţiilor şi echinocţiilor;

radiaţia solară variază între 130 000 si 150 000 cal/cm². Această valoare medie anuală a radieţiei totale este mai mică faţă de radiaţia totală recepţionată de Marea Mediterană, dar suficientă pentru asigurarea energiei necesare dezvoltării tuturor proceselor fizice, chimice şi biologice.

Aşezarea longitudinală, între 27º şi 41º long. E plasează Marea Neagră în calea maselor de aer afectate de principalii centri barici: anticiclonul subtropical al Azorilor, anticiclonul continental Euroasiatic, ciclonii Nord-Atlantici şi din bazinul Mării Mediterane. Prezenţa marilor bariere orografice Munţii Carpaţi, Munţii Balcani, Munţii Caucaz şi Munţii Pontici modifică circulaţia majoră a atmosferei deasupra Mării Negre, impunînd aspecte climatice diferenţiate local.Deschiderea largă a părţii nordice a Mării Negre spre stepele pontice permite pătrunderea maselor de aer continentale reci şi uscate, cu influenţe deosebite asupra tuturor proceselor din bazinul vestic. Barajul Munţilor Caucaz faţă de masele de aer continentale este foarte eficient, permiţînd apariţia, în estul şi sud-estul bazinului, a unor condiţii climatice subtropicale umede.

Originea numelui. Numele de Marea Neagră (Black Sea, Mer Noire, Mare Nero, Schwarze Mer, Cernoe More, Kara Deniz) este de dată relativ recentă, datînd din secolul al XIV-lea şi nu are nici o legătură cu numele din Antichitate. Se pare că prezenţa numelui de Marea Neagră în Europa se datorează lui Dimitrie Cantemir, care a utilizat şi a răspînditit prin reputaţia sa ştiinţifică, numele latinesc de Mare Nigrum, care a fost tradusă apoi în toate limbile europene.

Dimensiuni. Suprafţa Mării Negre este de 466 200 km². Suprafaţa bazinului hidrografic aferent Mării Negre este de 1 874 904 km², din care 0,817 mil. km² aparţin Dunării, ceea ce reprezintă 43,57% din total. Lungimea totală a cumpenei apelor bazinului hidrografic aferent Mării Negre este de 11 200 km, din care 8650 km pe teritoriul Europei. Lungimea

Bazinului Mării Negre între Burgas şi Poti, pe paralela de 45º30' este de 1200km. Lăţimea maximă este de 610km şi este atinsă în vestul bazinului, între Oceacov şi Capul Eregli. Lăţimea medie este de 367,82 km. Perimetrul bazinului pe linia apei este de 4340 km, din care 1400 km pe teritoriul Turciei, 1400 km în Ucraine, 475 în Rusia, 310 în Georgia, 300 în Bulgaria şi 225 în România.Adîncimea maximă este de 2245 m, după datele primelor expediţii ruseşti. Măsurătorile recente au identificat o adîncime maximă de numai 2212 m. Adîncimea medie este de 1197 m.Distribuţia adîncimilor este foarte asimetrică, fapt semnalat încă din J. Murray (1900), care defineşte Marea Neagră ca un bazin adînc cu verasnte abrupte şi fundul plat. Analiza hărţii batimetrice realizate recent pe baza ultimilor ridicări acustice relevă următoarea distribuţie a adîncimilor: 50% din suprafaţa bazinului este ocupată de cîmpia abisală, situată sub – 2000 m, 25% reprezintă suprafaţa şelfurilor continentale, iar restul de 25% revine versantelor continentale şi glacisurilor continentale. Această distribuţie asimetrică se datorează originii tectonice a bazinului după cum vom vedea mai jos.Volumul total al apelor este de 530 000 km³. Distribuţia volumelor de apă relevă un minim pentru apele costiere ( 50 000 km³ sau 9,5% din total) şi maxim pentru apele adînci, întunecate, reci, lipsite de oxigen şi bogate în hidrogen sulfurat ( 480 000 km³, reprezentînd aproape 90% din totalul volumului apelor). Volumul total al apelor saturate cu oxigen este de 54 000 km³.Volumul total al apelor saturate cu hidrigen sulfurat este de 470 000 km³.Strîmtorile care leagă Marea Neagră cu mările vecine sunt: Str. Bosfor şi Str. Kerci.

Clima din regiunile Mării Negre.

Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind influenţată hotărîtor de principalii centri barici care guvernează circulaţia generală a atmosferei Europei de Sud-Est: anticiclonul sub-tropical al Azorelor şi de anticiclonul continental Euroasiatic, La care se adaugă activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantinc şi celui din Marea Mediterană.Clima Mării Negre prezintă, pe cea mai mare parte a suprafeţei caracter semiarid, evaporţia fiind de 300-400 km³ pe an, iar cantitatea de precipitaţii de numai 225-300 km³ pe an. Relieful continental din jurul Mării Negre determină distribuţia foarte neuniformă a factorilor dinamici ai climei deasupra acvatoriului. Poziţia bazinului Mării Negre cu deschidere largă, pe cea mai mare parte a laturii nordice, spre stepele pontice, de unde pătrund lesnicios masele de aer continentale uscate şi reci, barajul lanţului Munţilor Carpaţi şi Blacani, care reduce mult penetrarea influenţelor oceanice din vest, barajul

eficient al lanţului munţilor Caucaz, care creează condiţii de adăpost pe toată latura nord-estică şi estică faţă de influenţele excesiv continentale din nord-est, prezenţa, în sud, a Munţilor Pontici şi a Podişului Anatoliei determină un anumit model de distribuţie spaţială a parametrilor climatici.În funcţie de distribuţia spaţială a deschiderilor şi a barierelor continentale se diferenţiază evident trei compartimente cu climă specifică: vestic, central si estic, fiecare cu un sector nordic şi sudic.

Geologia şi geofizica bazinului Mării Negre.Bazinul Mării Negre (numit şi bazinul Euxinic) se află în partea sudică a plăcii litosferice euroasiatice în apropierea contactului cu plăcile litosferice africană şi arabică.Bazinul Mării Negre este un bazin tectonic alcătuit din două compartimente, vestic şi estic, separate de creasta Andrusov cu aspect de horst. Întreaga regiune se suprapune pe un fundament dezvoltat pe crustă oceanică si continentală distribuite neuniform în profilul transversal vest-est al bazinului.

Crusta oceanică tipică se află în partea centrală a bazinului vestic, sub Cîmpia Abisală Euxinică, delimitată de izobara de -2000m. Aici, nivelul discontinuităţii Moho se ridică spre suprafaţă, ajungînd în partea centrală a bazinului la numai 20 km sub nivelul actual al mării. Stratula bazaltic, cu o grosime maximă de 8 km, se suprapune mantalei superioare care are temperaturi de 500-600ºC şi este acoperit de sedimente neconsolidate cu grosimea de 7-14 km.

Crusta continentală este situată pe marginile bazinului vestic şi se caracterizează prin coborîrea discontinuităţii Moho de pina la circa 35 km adincime, prin îngroşarea stratului bazaltic care ajunge la 15-18 km şi prin extinderea largă a stratului granitic acoperit cu alte tipuri de sedimente consolidate. Bazinul estic este suprapus une scoarţe continentale cu strat bazaltic gros de 8-9 km peste care se află un strat granitic subţire acoperit de sedimente neconsolidate dezvoltate pe o grosime de 10-12 km. Această crustă continentală se îngroaşă din ce în ce mai mult spre est, unde atinge grosimi de peste 40 km. În partea centrală a Mării Negre se află creasta Andrusov formată din crustă continentală cu strat bazaltic mai gros peste care se află un strat granitic subţire şi apoi stiva de sedimente neconsolidate. La este de creasta Andrusov nu mai putem vorbi de scoarţă oceanică tipică datorită prezenţei stratului granitic subţire care acoperă stratul bazaltic.

Relieful bazinului Mării Negre. Relieful bazinului Mării Negre se subdivide, din punct de vedere morfotectonic şi morfostructural, în două provincii: centrală şi marginală. Provincia centrală, dezvoltată pe crusta bazaltică de tip oceanic şi parţial pe crusta continentală, cuprinde Cîmpia Abisală Euxinică situată la adîncimi sub 2000 m. Relieful tectonic primar a fost îngropat de sedimentele depuse în ultimii 80-100 milioane de ani, astfel încît relieful actual, dezvoltat pe sedimente neconsolidate fine şi ultrafine,se prezintă deosebit de plan şi neted.Provincia marginală are o structură mult mai complexă. Relieful aceste provincii poate fi asociat marginilor continentale oceanice, prezentînd diferenţe marcante pe fiecare dintre laturile sale.Latura nordică poate fi asemănată cu marginile continentale pasive, stabile, prezentînd toate trăsăsturile morfologice specifice: cîmpie costieră, cîmpii litorale, şelf continental larg extins, versant continental uşor înclinat, glacis continental larg.Laturile sudică şi estică sunt asemenătoare marginilor continentale active, instabile, fărăc cîmpii costiere cu cîmpii litorale puţine şi reduse ca extensiune, cu şelfuri continentale reduse, versant continental abrupt şi glacisuri continentale înguste şi abrupte.Latura vestică are trăsături mixte strîns legate de structură, tectonică şi morfogeneză.

Salinitatea apelor. Salinitatea medie anuală la suprafaţă variază între un minim de 14,5‰ , în largul Deltei dunării, şi un maxim de 20,7‰, în partea centrală a bazinului. În faţa gurilor Dunării salinitatea scade la 5-8‰ datorită volumelor mari de apă fluvială. Salinitatea medie anuală la suprafaţă are distribuţie zonată longitudinal, cu valor mici şi gradienţi mari, pe laturile vestică şi estică, cu valori peste 18,20‰, în partea centrală a bazinului.Variaţiile sezoniere ale salinităţii la suprafaţa mării înregistrează valori mari. Astfel:

iarna, valorile minime sunt de 15,44‰ şi se înregistrează în largul Deltei Dunării şi în Golful Odessa; cea mai mare parte a suprafeţei mării din compartimentul vestic are salinitatea de 18,19-18,28‰, partea central-estică are ape cu salinitatea maximă de 18,28‰, iar apele caucaziene de 17,97‰;

primăvara, minima este de 12,06‰ şi se înregistrează în largul Deltei Dunării şi în Golful Odessa; cea mai mare parte a apelor de la suprafaţă au salinităţi de 18,20-18,35‰;

vara, minima se înregistrează în faţa Deltei Dunării şi Golful Odessa, prezentîmd valori care variază între 14-15‰; în partea centrală a bazinului, salinitatea variază între 18-18,50‰, iar pe coasta caucaziană, între 16,9-17,5‰;

toamna se înregistrează valori minime în Nord-Vestul Mării Negre, unde variază între 14-16‰; în centru bazinului sunt salinităţi de 18-18,50‰, iar în apele caucaziene între 17-18‰.

Variaţiile sezoniere sunt legate evident de aportul apelor fluviale spre Marea Neagră şi de raportul dintre precipitaţiile atmosferice şi evaporare.Variaţia salinităţii pe verticală în bazinul adînc urmează o traiectorie specifică bazinului Mării Negre, diferă de restul Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei.Profilul vertical al ditribuţiei salinităţii în bazinul adînc prezintă trei etaje distincte:

stratul de amestec, între 0-30 m cu salinităţi care variază între 18,0-18,25‰; stratul haloclinei, situat între -30 şi -200 m, în care salinitatea creşte de la 18,25 la

21,5‰, gradientul fiind de 3,25‰; stratu intermediar,situat intre -200 m şi -1000 m, în care salinitatea creşte lent

atingînd 22,05‰ la -500 m, 22,20‰, la -700 m şi 22,9‰ la -1000 m;

stratul profund, situat sub -1000 m, în care salinitatea creşte foarte lent, atingînd 22,32 la- 1500 m, valoarea care se menţine constantă pînă la cele mai mari adîncimi.

Distribuţia verticală a salinităţii în bazinul adînc este rezultatul proceselor de difuzinue multiplă şi amestec ale maselor de apă cu diferite origini.

Densitatea apelor. Densitatea sigma-t prezintă valori care cresc odata cu adîncimea, determinînd în mare măsură distribuţia pe verticală a principalelor componente chimice, cu toate procesele pe care le implică.Distribuţia densităţii în profil vertical prezintă următoarea etajare:

stratul superficial, situat între suprafaţă şi -10 m pînă la -15 m, cu densităţi sigma-tde 10,5-11 kg/m³.

Stratul picnoclinei permanente, situt între -15 m şi -120 m,în care densitatea sigma-t creşte de la 11-11,5 la 15,5-16 kg/m³, cu un gradient de 5-6 kg/m³.

Stratul profund, situat la adîncimi mai mari de 120 m, cu densitatea sigma-t de 16-16,5 kg/m³.

Menţionăm importanţa prezenţei picnoclinei ferme cu un gradient mare care influienţeaza hotărîtor desfăşurarea proceselor de transfer pe verticală. Cu toate acestea, activitatea eoliana intensă din timpul iernei generează frecvent procese de convecţie care determină ventilarea locală a picnoclinei şi a apelor profune pîna la adîncimi de 400-500 m.

Curenţii din Marea Neagră. Cercetările recente au demonstrat existenţa mai multor tipuri de circulaţie în bazinul Mării Negre: circulaţia majoră de suprafaţă din bazinul adînc, circulaţia de suprafaţă sub- bazinală şi de mezoscală, circulaţia verticală de tip upwelling şi downelling

Flora şi fauna Mării Negre. Plantele sunt reprezentate prin peste 304 specii de alge macrofite, majoritatea alge roşii, la care se adaugp algele brune şi algele verzi. Fanerogamele sunt reprezentate numai de 5 speciiAnimalele sunt reprezentate de majoritatea grupelor de nevertebrate, cu un total de 1750 de specii, iar dintre vertebrate sunt prezentaţi peşti, păsările şi mamiferele marine, cu un total de 164 de specii.

Marile asociaţii de organisme marine. Marile asociaţii de organisme marine sunt: planctonul, nectonul şi bentosul.

Planctonul este alcătuit din totalitatea organismelor care trăiesc plutind pasiv în masa apei, grupate în două categorii: fitoplanctonul şi zooplanctonul.Fitoplanctonul este format în cea mai mare parte din diatomee (136 de specii ceea ce reprezintă circa 80% din componenţa fitoplanctonului), după care urmează dinoflagelatele (cca 17% ), cyanophiceele, chlorophiceele, silicoflagelatele, în total 269 specii de alge. Cele mai frecvente specii de diatomeee aparţin genurilor Chaetouras şi Coscinoides.Zooplanctonul este format din 60 specii, majoritatea tintinide, rotiferi şi copepode, care predomină precum şi din cladoceri, meduze şi chetoghnathe. Numărul de specii care formează yooplanctonul este surprinzător de mic în comparaţie cu cel din Marea Mediterană.Interes deosebit prezintă planctonul stenoterm adaptat la viaţa în ape reci, care iarna şi primăvara este prezent în ape superficiale, iar vara coboară în stratul intermediar rece.Nectonul este format din peşti planctofagi cum sunt hamsia , stavridul mic, chefalul, scrumbia albastră, din peşti răpitori cum sunt pălămida, staridul mare şi bentofagi cum sunt limba de mare, cambula, calcanul, sturionii în primele stadii.Bentosul este format din 1790 de specii, majoritatea dintre polichete, nematode, moluşte, crustacei,briozoare, echinoderme, tunicate, care formează biocenoze variate pînă la adîncimea de aproape 200 m.

Peştii, păsările şi maniferele din marea Neagră. Peştii sunt reprezentaţi prin 3 specii din clasa Chondrichthyes şi 164 de specii din clasa Osteichthyes.Clasa Chondrichthyeeste reprezentată de rechin, vulpea de mare şi pisica de mare. Rechinul este larg răspîndit în apele de şelf şi ale bazinului adînc, la adîncimi de 20-80 m, apropiindu-se frecvent de ţărm.Cele mai cunoscute, prin valoarea lor economică, sunt speciile migratoare anadrome: scrumbia albastră, pălămida, stavridul, lufarul, hamsia şi chefalul.în larg sunt prezentaţi tonul şi peştele spadă.Dintre peştii neridici guvizii, blenidele şi labridele trăiesc în regiunile cu substrat pietros, iar limba de mare, cambula , calcanul,aterina,sturionii.în cele cu substrat nisipos.Sturionii sunt peşti cu scheletul cartilaginos osos,prezenţi în apele cotiere ale Mării Negre, de unde pătrund pe fluvii în perioada reproducerii. Cele patru specii au valoare economica deosebită, atît pentru carnea gustoasă, cît şi pentru icrele negre foarte căutate pe pieţelede peşte: morornul, păstruga, cega şi niestru. În prezent populaâiile, acestor specii sunt di ce in ce mai reduse cantiativ, din cauza suprapescuitului şi degradării biocenozelor bentale unde se hrănesc.Un peşte care apare temporar în apele Mării Negre este anghila, care se reproduce în Marea Sargasselor din Oceanul Atlantic. Larvele şi alevinii sun transportaţide Curentul Golfului şi deriva nord- Atlantică timp de 2-3 ani, ajungînd în largul Str. Gibraltar. Anghilele tinere trec, prin str. Gibraltar, în Marea Mediterană intrînd pe rîurile pe care se varsă în acesta. O parte ajung, prin Marea egee şi Marea Maramara în Marea Neagră unde staţionează, o perioadă, În apele litorale. De aici pătrund pe Dunăre pînă în bazinul superior, inclusiv pe rîurile României, unde rămîn pe timp de 10-15 ani, pînă la maturitatea sexuală, cînd încearcă să refacă drumul înapoi spre Marea Sargasselor pentru a depune icrele.Majoritatea mor în Marea Mediterană şi în apele atlantice din faţa Str. Gibraltar. Populaţia va fi refăcută pe seama anghilelor care au migrat pe rîurile americane şi care revin, în condişii bune, în Marea Sargasselor.

Păsările tipic marine sunt puţine şi apar accidental în spaţiul Mării Negre. Aşa este furtunarul, oservat deasupra apelor litorale şi în larg mai ales în timpul migraţiilor pre sau post-nupţiale. Păsările de ţărmuri marine sunt mai numeroase, dar acestea au o arie de activitate foarte mare în apele interioare, deseori la distanţe mari de ţărm.Maniferele sunt reprezentate prin două specii de delfin, de focă şi de marsuin: delfinul comun, delfinul cu bot gros, foca mediteraneană şi marsuinul sau porcul de mare.

Originea geografică a faunei Mării Negre. Fauna din Marea Neagră s-a format pe parcursul evoluţiei bazinului, ăncepînd cu Marea Sarmatică, pînă în prezent. De aceea, în fauna actuală găsim relicte sarmatice, specii mediteraneene, specii atlantice, specii indo-pacifice şi specii dulcicole.Din totalul speciilor de nevertebrate şi vertebrate majoritatea (1320 de specii) au origine mediteraneană, 305 specii sunt dulcicole şi numai 125 de specii sunt relicte.

Relictele sermatice. În vastul bazin Sermatic care se întindea din bazinul Vienei, bazinul Pannonic, bazinul Getic, bazinul Euxinic, peste actuala cîmpie a Mării Negre, prin Mîneca Manici, pînă în bazinele Caspic şi Aral, a existat o faună de ape salmasre conservată bine în Marea Caspică, unde a fost ferită de alte influienţe marine. Această faună este prezentă în Marea Neagră sub forma relictelor sarmatice numite şi ponto-caspice. Dintre nevertebrateîn această categorie se încadrează specii de gasteropode, polichete, izopode, amfipode, miside. Dintre vertebrate, peştii sunt cei mai numeroşi: majoritatea speciilor de sturioni, scrumbii şi gobiide.

Fauna cu origine mediteraneană a pătruns în marea Neagră în cel puţin trei etape, ultima începînd cu 7200 de ani în urmă. În această categorie se încadrează majoritatea speciilor de nevertebrate şi vertebrate care populează azi apele Mării Negre.

Fauna dulciolă cuprinde specii euribionte cum sunt Percaria demidoffi, Acipenser nudiventris şi Acipenser guldenstadti, care rezistă bine la variaţii destul de mari ale salinităţii. Invadatori recenţi. Pe diverse căi, dar mai ales pe carenele navelor şi ăn apele de balast din tancurile petroliere, în ultimii 100 de ani, au fost introduse accidental 21 de specii de animale.Din Oceanul Atlantic prvin 7 specii, din care 2 specii sunt meduze, 2specii sunt crustacee ciripede, 2 specii sunt moluşte şi o specie de cenofor.Din Oceanul Pacific provin gasteropodul Rapana thomasiana şi bivalva Cunearca cornea.Din Marea Nordului provin 4 specii, printre care 2 specii de crabi.Majoritatea acestor specii invadatoare s-au acomodat bine în apele Mării Negre, concurînd speciile locale şi generînd dezechilibre ecologice.

Specii introduse intenţionat. În scopuri economice, medicale sau acvaristice au fost introduse inteţionat în Marea Neagră 13 specii. În scopuri economice au fost introduse 2 specii de crustacei, 1 specie de bivalvă şi 9 specii de peşti. Înn scopuri medicale a fost introdus, un peşteprovenind din Italia, Gambusia affinis, în vederea combaterii ţînţarilor transmiţători ai malariei, ştiindu-se că gambusia este mare consumator al larvelor de ţînţari. În scopuri acvaristice a fost introdus , din Japonia, peştele Oryzios latipes.

Populaţia din statele riverane. Statele riverane Mării Negre sunt România, Ucraina, Federaţia Rusă, Georgia, Turcia şi Bulgaria care,în anul 2000, aveau un total de 167 810 800 de locuitori distribuiţi astfel:Nr. crt. Statul Numărul de locuitori 1 Turcia 65 311 000 2 Ucraina 49 236 900 3 România 22 416 000 4 Federaţia Rusă 17 660 200 5 Bulgaria 8 166 600 6 Georgia 5 019 500 TOTAL 167 810 800

Populaţia şi aşezările omeneşti din regiunile costiere. Regiunile costiere circum-euxinice adăpostesc în prezent o populaţie permanentă de circa 16 milioane de locuitori, la care se adaugă 4-6 milioane de turişti pe an. Această populaţie este distribuită foarte neuniform în statele riverane.Coastele ucrainene, cu un total de 6,8 milioane de locuitori, sunt cele mai populate. Principalele oarşe costiere sunt: Odessa (1 115 000 locuitori), Nikolaev (503 000 locuitori), Sevastopol ( 400 000 locuitori), Kerson (355 000 locuitori), Kerci (174 000 locuitori), Eupatoria (108 000 locuitori), Yalta (89 000 locuitiri).Coastele turceşti au o populaţie stabilă de 6,7 milioane de locuitori, pricipalele oraşe fiind: Kokaeli ( 1 3390 000 locuitori ), Sakarya ( 815 000 locuitori ), Bolu ( 576000 locuitori ), Zonguldak ( 647 000 locuitori ), Kastamonu ( 321 000 locuitori), Sino ( 206 000 locuitori), Samsun ( 1 199 000 locuitori ), Ordu ( 925 00 locuitori), Giresun ( 457 000 locuitori ), Trabyon ( 757 000 locuitori), Riye (256 000 locuitori ), Arvin (161 000 locuitori ).Coastele ruseşti au o ppopulaţie stabilă de 1 159 000 locuitori în oraşel: Novorosiisk ( 2444 000 locuitori ), Soci ( 142 000 locuitori ), Tuapse ( 66 000 locuitori), Anapa ( 58 000 locuitori ), Gelengik ( 52 000 locuitori ).Populaţia stabilă a coastelor bulgăreşti se cifrează la un total de 714 000 locuitori, principalele araşe fiind: Varna ( 313 000 locuitori) şi Burgas ( 210 000 locuitori).În Georgia populaţia costieră stabilă numără un total de 577 000 locuitori în oraşele: Batumi ( 137 000 locuitori), Poti ( 51 000 locuitori), Kobuleti ( 34 000 locuitori ).Populaţia costieră stabilă din România numără un total de 577 000 locuitori, majoritatea în oraşele Constanţa ( 350 000 locuitori), Mangalia ( 48 000 locuitori) şi Sulina ( 4 000 locuitori), restul în aşezările rurale costiere. Principala cauză a numărului redus de locuitori de pe coasta românească este legată de extensiunea largă a litoralului deltalic şi laginar, care oferă condiţii puţin propice dezvoltării unor aşezări omeneşti mari.Porturile importante de pe coasta Mării Negre. Porturile importante de pe coasta Mării Negre sunt: Constanţa şi Sulina ( România), Odessa, Sevastopol şi Zalta ( Ucraina), Tuapse, Poti şi Batumi ( georgia), Samsun şi Instambul ( Turcia), Burgas şi Varna ( Bulgaria).Coridorul prioritar VII de transport trans-european leagă porturile de la Marea Neagră cu Marea Nordului, de la Constanţa, prin canalul Dunăre Marea Neagră, pe Dunăre pînă la Regensburg, apoi, printr-o serie de canale, pînă la Rotterdam.

Presiunea umană asupra Mării Negre. Activităţile celor peste 168 milioane de locuitori care populează statele riverane Mării Negre, după cum s-a arătat mai sus, induc o

presiune umană reprezentată prin 386 loc.∕km²de mare. Luînd în considerare întreaga suprafaţă a bazinului hidrografic al Mării Negre, presiunea este desigur mult mai mare.Această presiune se exercită prin poluare, eutrofizare, suprapescuit, periclitatea speciilor rare, reducerea biodiversităţii, introducerea speciilor noi, alterarea structurii şi funcţionării regiunilor umede din jurul mării, degradarea ţărmurilor, alterarea esteticii peisajelor.

Poluarea. Poluarea cu metale grele. Metalele grele ( mercur, cadmiu, zinc, cupru, arsenic, nichel, crom) sunt aduse de fluvii contribuind la poluarea apelor. Îngrijorează mai ales cantităţile mari de cupru ( circa 1 400-1 500 t∕an), mercur ( 60 t∕an), cadmiu(280 t∕an), yinc ( 6 000 t∕an). Numai Dunărea transportă în Marea Neagră anual circa 55 t de mercur şi 240 t de cadmiu. Aceste metale grele se depun stocînd în sedimente, de unde sunt asimilate de moluşte şi peşti, ajungînd în final în organismul umanşi provocînd cele mai diverse afecţiuni.Poluarea cu pesticide organoclorurate. Pesticidele provin din agricultură şi sivicultură, fiind transportate de ape sau de vînt, valorilr maximefiind atinse în anii 1960 şi 1970, cînd s-a utilizat abuziv cantităţi mari de DDT şipesticede hidrocarbonatice clorurate. În anul 1989, concentraţia în Marea Meagră pentru DDt era de 0,5-2 mg/l în apele de larg şi de 7-30 mg/l în apele costiere. În prezent, cantitatea de DDT ajunsă în mare a scăzut, dar se menţin cantităţi importante de pesticide organo-clorurate.Poluarea cu produse petroliere. Produsele petroliere ajung în apa Mării Negre trnsportate de Dunăre (circa 53 000 t∕an), o dată cu apele uzate ( circa 30 000 t∕an) şi din surse industriale ( circa 15 000 t∕an). O contribuţie importantă, greu de cuantificat, revine navelor de diferite tipuri şi mai ales petrolierelor.Poluarea cu ape menajere.Anual se deverzează în Marea Neagră o cantitate de circa 517 milioane m³ de ape menajere care conţin detergenţi, resturi organice, germeni microbieni. Aceste ape, care sunt neepurate sau insuficient epurate, contribuie la eutrofizare, la poluarea cu substanţe toxice şi la poluarea microbiană a apelor costiere. Eutrofizarea. În condiţiile în care cantitatea de nutrienţi se menţinea la valori moderate, conform fluxurilor controlate natural, fitoplanctonul era format dintr-un număr mare de specii, iar algele macrofite erau reprezentate prin 141 specii, între carealga Phyllophora forma cîmpuri întinsepe şelful nord-vestic. Producţia primară realizată de fitoplagton şi algele macrofiteasigura bazalanţurilortrofice terminate cu peştii valoroşi din punct de vedere economic.Dezvoltarea forţată a agriculturii în majoritatea ţărilor din Jurul Mării Negre, dar în special în bazinele Dunării, Nistrului, Niprului şi Donului, prin utilizarea excesivă a îngrăşămintelor fosfatice şi azotoase, a dus la creşterea de sute de ori a cantităţii de nutrienţi din apele costiere ale Mării Negre. Anual ajung în mare circa 160 000 t de fosfor şi circa 800 000 t de azot. Pricipalele surse de azot sunt din agricultură ( 31%), din apele menajere ( 26%), din atmosferă ( 19%), din industrie ( 17%), iar pricipalele surse de fosfor sunt din apele menajere ( 46%),Agricultură (15%),, din industrie ( 15%), din atmosferă (8%).Ca urmare a eutrofizăriiaccelerate s-a dezvoltat exploziv populaţiile cîtorva specii din fitoplangton, ajungîndu-se la biomase enorme. A crescut turbiditatea şi a scăzut mult transparenţa apelor. Cantitatea deSubstanţă organică este cu mult mai mare decît capacitataea de descompunere, surplusul depunîndu-se pe fund sau pe plaje. În aceste condiţii, majoritatea macrofitelor bentale au

dispărut, iar lanţurile trofice care asigurau o productivitate echilibrată au fost grav afectate, producţia piscicolă scăyînd drasticProtecţia împotriva eutrofizării se poate realiza numai prin adoptarea unei strategii moderne de utilizare raţională a îngrăşămintelor chimice, de epurare eficientă a apelor menajere orăşeneşti şi din staţiunile turistice şi de refacere a regiunilor umede care au un rol filtrator esenţial al nutrienţilor transportaţi de fluvii.

Suprapescuitul. Numărul din ce în ce mai mare al navelor de pescuit ( 3 000 de nave de pescuit în 1985, 3 250 în 1990 şi 4 000 în 1997)şi utilizarea tehnicilor dure (plase de dimensiuni mari, dar cu ochiuri mici, traulare cu răzuirea fundului) a dus la reducerea efectivelor populaţiilor peştilor cu valoare economică, în special a sturionilor şi calcanului. La aceasta s-au adăugat şi efectele negative ale eutrofizării, precum şi ale expansiunii meduzeipieptene, specie carnivoră care se hrăneşte cu zooplancton şi alevini.Datorirtă acestor cauze situaţia pescuitului în Marea Neagră, după anul 1985, este deosebit de gravă. Astfel de la circa 850 000 t de peşte pescuit în anul 1985 s-a ajuns, în anul 1991, la numai 250 000 t, pentru a creşte in 1995 la 517 000t. Această creştere s-a realizat aproape exclusivpe baza hamsieipescuite în largul coastelor turceşti, ceea ce denotă tocmai declinul populaţiilor speciilor de peşti cu valoare economică ridicată.În acelaşi timp s-a redus drastic numărul de specii cu valoare comercială, pescuite industrial, de la 26 de specii, în perioada 1960-1970, la numai 5 specii,în prezent: hamsia, , şprotul, stavridul.

Reducerea biodiversităţii. Majoritatea ecosistemelor costiere au suferit schimbări majore. Este cazul ecosistemului bentonic cu Phyllophora, numit cîmpul lui Zernov, situat pe şelful nord-vestic, în prezent distrus aproape în totalitate. Apariţia în Marea Neagră a speciei Rapana thomasiana, originară din Marea Japoniei, care s-a adaptat repede, devenind un concurent al speciilor locale de moluşte, a adus la reducerea pînă la dispariţiei populaţiilor unora dinte acestea, cu repercusiuni asupra structurii şi funcţionării ecosistemelor litorale.La fel, apariţia şi dezvoltarea largă a populaţiei de mneniopsis leidyi a dus la reducerea drastică a populaţiei de Aurelia aurita şi a yooplagtonului iar, în final, la reducerea populaţiilor de peşti planctivori.Comunităţile zooplangtonice au pierdut mult din biodiversitataealor din perioada anterioară anilor60. astfel, biomasa zooplanctonuluia crescut de la 2,56 mg/ m³, în 1961, la 18,30 mg/ m³, în 1967, şi la 155,56 mg/ m³, în 1976-1977, pentru a ajunge la 871,9 mg/ m³în 1983. această creştere aberantă a biomasei este însoţită de reducerea biodiversităţii,majoritatea populaţiilors peciilor zooplanctoniceDispărînd în favoarea cîtorva speciidevenite dominante. Acestea sunt Noctiluca miliaris cu peste 15 000 indivizi/m³, Acartia clausi cu peste 8 500 indivizi/m³, Pleopsis polyphemoides cu 1 760 indivizi/m³. Este semnificativă evoluţia biomasei populaţiei de vară a specieia speciei Noctiluca miliaris care creşte de la 200 000 t în 1950, la 3 milioane t în anii 70 şi la 13 milioane în anii 1980-1985. se consideră ca în prezent sunt în pericol 160 de specii, între acestea fiind încadrate şi speciicare nu populează acvatoriul Mării Negre, fiind prezente numai ăn regiunile costiere.

Alterarea structurii şi funcionării regiunilor umede. Regiunile umede din jurul Mării Negre au un rol deosebit în filtrarea şi neutralizarea parţială a substanţelor poluanteşi fertilizanţilor, contribuind, în acelaşi timp, la menţinerea biodiversităţii şi a echilibrelor

naturale. Din acest punct de vedere, deltele, limanele şi lagunele adiacente mării au un rol esenţial.Amenajarea bazinelor hidrografice şi a deltelor a dus la apariţia unor schimbări ireversabile a structurii şi funcţionării sistemelor teritoriale respective, cu reducerea rolului lor benefic asupra apelor marine costiere.Necesitatea protecţiei regiunilor umede circum-euxinice o impus crearea unei reţele de rezervaţii şi refugii.

Eroziunea ţărmurilor. Majoritatea ţărmurilor Mării Negre sunt afectate de procese de eroziune cu pierderea, în fiecare an, a sute de hectaredin teritoriile statelor riverane.sunt afectate mai ales ţărmurile joase, nisipoase de pe litorarurile deltaice, lagunare şi limanice.Cauzele sunt multiple, dar primează creştera nivelului mării, reducerea cantităţii de aluviuni nisipoase transportate de fluvii, lucrărilecostiere inginereşti care întrerup fluxul aluviunilor în lungul ţărmului.Consecinţele sunt inducerea unor riscuri pe întregul litoralal Mării Negre, dar mai ales pe cele joase, reprezentate prin pierderea habitatelor, reducerea biodiversităţii, afecatrea şi distrugerea unor amenajări turistice, aşezări omeneşti,obiective industriale şi portuare.

Alterarea esteticii peisajelor. Peisajele marine costiere aveau, la începutul secoluli al XX-lea, o valoare estetică deosebită rezultată din predominarea structurilor naturale.Impactul antropic desfăşurat accelerat după primul război mondial şi în special după 1950 a dus la degradarea peisajelor costiereprin amplificarealucrărilor haotice de construcţii (amenajări portuare, staţiuni turistice, oraşe, industrii), fără preocuparea pentru dezvolatrea regională raţională şi estetică. O parte din aceste intervenţii umane sunt astăzipărăsite, reprezentînd cicatrice greu de vindecat, care afectează grav estetica peisajelor costiere.

Protecţia mediului în Marea Neagră. Între numeroasele acţiuni pentru protecţia mediului în Marea Neagră, locul principal este deţinut de Planul de acţiune strategicpentru restabilirea şi protecţia Mării Negre, elaborat la Instambul, Turcia, la 30-31 octombrie 1996 şi semnat de reprezentanţii guvernelor Bulgariei, Georgiei, României, Federaţiei Ruse, Turciei şi Ucraine.Planul de acţiune se bazează pe spiritul Declaraţiei Naţiunilor Unite asupra Mediului de la Rio de Janeiro şi pe Agenda21, precum şi pe prevederile Convenţiei de la Bucureşti, din aprilei 1992, şi Declaraţia de la Odessa, din aprilie 1993.Pornindu-se de la constatarea că starea Mării Negre se agravează continuu prin creşterea poluării, îmbogăţirii în nutrienţi, contaminări microbiologice, introducera speciilor exotice, managementul neadecvat al resurselor,pierderea ireversibilă a unor habitate şi primejduirea gravă a unor ecosisteme, se propune un set de pricipii de acţiune şi de acţiuni politice.Principiile de acţiune se bazează pe conceptul de dezvoltare durabilă, principiul precauţiei şi anticipării rezultatelor acţiunilor, utilizarea tehnologiilor curate, pe transparenţă şi participarea societăţii civile, precum şi colaborarea activă dintre ţările riverane.Acţiunile politice constau în reducerea poluării în bazinele hidrograficeaferente şi în acvatoriul Mării Negre, managementul resurselor vii (exploatarea resurselor comerciale, protecţia biodiversităţii,protecţia habitatelor şi peisajelor), dezvoltarea umană durabilă

( evaluarea impactului în mediu, managementulintegrat al zonei de coastă, dezvoltarea durabilă a agriculturii şi turismului, implicarea societăţii civile în luarea deciziilor).Pe baza acestui plan de acţiune strategic, fiecare stat riveran a elaborat un plan de acţiune strategic naţional, care cuprinde şi prevederileîn legătură cu colaborarea internaţională în domeniu.

Ocrotirea celor mai impotrante habitate marine costiere. Dintre biocenozele cele mai principale sunt cele dominate de midie care cuprinde peste 100 de specii de nevertevrate, cîmpurile de alge brune, la care se asociază 60 specii, precum şi cîmpurile cu alge roşii, cu circa 90 specii asociate.Una dintre cele mai interesante biocenoze bentonice din nord-vestul Mării Negreeste cea dominată de alga roşie Phyllophora nervosa, numită Cîmpul lui Zernov, după numele biologului rus Zernov care a studiat-o la începutul secolului al XX-lea. Suprafaţa cîmpului cu Phyllophora s-a redus continuu după anul 1960, ca urmare a reducerei tranparenţei apelor şi implicit a cantităşii de lumină necesară dezvoltării macrifitelor bentonice. Astfel,suprafaţa cîmpului cu Phillophora era de 10 000 km² în anul 1950, cînd se înregistra o biomasă de 10 milioane t. Suprafaţa cîmpului s-a redus la numai 50 km², în anul 1980, cînd biomasa era sub 500 000 t. Distrugerea celei mai mari părţi a cîmpului cu Phillophora a dus la degradarea întregii biocenoye, dispărînd majoritatea speciilor de spongieri, anemoze, izopode, amfipode, crabi, ascidii şi peste 40 specii de peşti.

Ocrotirea speciilor rare. În Marea Neagră au fost identificate 160 specii rare, pe cale de dispariţie. Acest număr cuprinde nu numai specii marine, ci şi specii specifice regiunilor umede ripariene cum sunt unele plante, insecte peşti, manifere şi mai ales păsări.Dintre cele 160 specii, 43 sunt plante, 1 spongier, 1 celenterat, 2 polichete, 4 insecte, 1 halacarid, 29 crustacei, 5 moluşte, 1 echinoderm, 1 acranian, 41 peşti, 25 păsări şi 6 manifere.Importanţă deosedită prezintă speciile de peşti şi manifere.Menţionez necesitatea ocrotirii sturionilor: nisetrul şi păstruga, care trăiesc în apele costiere din jurul Mării Negre, înregistrînd în prezent efective din ce ăn ce mai scăzute ale populaţiilor. Cauzele sunt legate de suprapescuit, de reducerea suprafeţelor de hrană optime, prin scăderea productivităţii comunităţilor bentonice, blocarea traseelor de migraţie pe fluvii, prin amplasarea lucrărilor hidrotehnice trasversale.Maniferele ocrotite sunt: delfinul comun, foca, marsuinul şi delfinul cu bot gros.

Bibliografie:

Pentru mai multe detalii/informaţii despre ariile protejate din lume, puteţi accesa site-ul:

1. www.google.ro 2. www.wikipedia.com

3. Emil Vespremeanu, Geografia Mării Negre, Ed. Universitară, Bucureşti, 2005, p 13-177