MANEVRA NAVEI LA AMBARCAREA/DEBARCAREA PILOTULUI 1.2.1. GENERALITĂŢI Manevra pentru ambarcarea sau debarcarea pilotului, se execută, ori de câte ori nava ajunge în zone unde navigaţia este periculoasă şi o bună conducere a navei, impune necesitatea unui cunoscător al condiţiilor locale, această persoană fiind pilotul. Zonele de ambarcare a pilotului sunt cu claritate marcate pe hărţile de navigaţie şi un prealabil schimb de informaţii între staţia de pilotaj şi navă va avea loc pentru stabilirea detaliilor ambarcării cum ar fi: - poziţia precisă (lat. şi long. sau relevment şi distanţă la un obiect cunoscut); - ora la care pilotul va urca la bord; - mijlocul prin care pilotul vine la navă - pilotină sau helicopter; - viteza şi drumul indicate către punctul de întâlnire; - bordul în care se pregăteşte scara de pilot şi distanţa faţă de nivelul apei. În cazul în care pilotul este adus la navă cu pilotina, nava va manevra cu viteză redusă, pregătind scara în bordul de sub vânt şi manevrând de aşa manieră încât să facă adăpost pilotinei. Dacă pilotul vine cu helicopterul şi acesta se apropie în maniera uzuală din pupa, nava va trebui să menţină viteza constantă prin apă şi să ţină prova cu vântul 300 în prova babord. Dacă zona de operare nu este în pupa, nava trebuie să ţină vântul 300 în babord sau chiar la travers dacă aria este la centru sau 300 înapoia traversului la tribord dacă aria este la prova. La debarcarea pilotului, manevrele sunt de aceeaşi natură, viteza de deplasare va fi redusă la nivelul cerut de pilot, se va urmări coborârea pilotului şi îndepărtarea pilotinei după care nava va putea reveni la condiţii normale de marş. Acele zone de navigaţie şi manevră unde cu toate indicaţiile cărţilor pilot, ale hărţilor şi amenajărilor de navigaţie, siguranţa navei nu este garantată, autorităţile locale impun folosirea obligatorie a pilotajului, solicitarea asistenţei pilotului făcându-se din timp de la serviciul de pilotaj, de către agentul navei. Pilotul unui port sau canal este un bun cunoscător al regiunii şi manevrelor impuse de condiţiile locale şi are sarcina de a indica comandantului navei, drumul de urmat şi locul, dana sau geamandura la care urmează a ancora, acosta sau lega. După funcţiile pe care le îndeplinesc piloţii pot fi: de coastă, de port, de bară (la bara Sulina), de fluviu, de strâmtoare, pilot de linie (pentru diferite sectoare ale Dunării şi braţelor sale) şi pilot special (pentru unele sectoare dificile ale Dunării-cataractele, Porţile de Fier). Aproape fiecare canal, port, fluviu sau strâmtoare are regulamentul său de pilotaj. Relaţiile dintre comandanţii navelor şi piloţi sunt prevăzute în RSB, iar în conformitate cu acesta comandantul navei rămâne tot timpul responsabil de manevră, executând indicaţiile pilotului numai după ce s-a asigurat că nu sunt periculoase. În practică piloţii acreditaţi sunt consultaţi atât în ceea ce priveşte cunoaşterea locurilor, dar şi în privinţa manevrelor de făcut. Pilotul nu trebuie să comande direct nava decât în cazuri deosebite, dar în aceste cazuri manevra pe care pilotul intenţionează să o execute, trebuie să fie propusă comandantului care trebuie să fie de acord cu ea. Comandantul trebuie să urmărească cu atenţie manevra şi să o întrerupă de îndată ce apreciază că este periculoasă. În unele cazuri, foarte rare, pilotul este prin prevederi ale regulamentelor locale, singurul responsabil de manevra navei (canalul Panama). În regiuni necunoscute, când nu se dispune de pilot, comandantul navei se poate ajuta de indicaţiile date de pescari, comandanţi de nave de cabotaj, etc., datele fiind folosite cu precauţie totuşi, nefiind surse autorizate. Pe vizibilitate redusă, la intrări în porturi necunoscute, dacă nu se cunoaşte exact poziţia navei şi nu se dispune de un pilot, este bine să se iasă cu nava în larg sau să se ancoreze aşteptând condiţii favorabile de intrare în port. 1.2.2. ÎNDATORIRILE PILOTULUI - să informeze comandantul navei despre regimul de navigaţie, să acorde indicaţii tehnice la pilotarea navei şi să-i semnaleze toate schimbările ce au survenit în sistemul respectiv de navigaţie; - să cunoască adâncimile reale ale apei din raion, restricţiile şi reglementările autorităţii portuare şi să-l informeze pe comandant despre acestea; - să cunoască locul unde trebuie să fie dusă nava şi facilităţile pe care le oferă la manevră; - să prezinte comandantului navei Buletinul de pilotaj, care cuprinde date referitoare la caracteristicile navei, pescaj, TRB, TRN, starea de funcţionare a instalaţiilor de guvernare, ancorare, a maşinilor, manevra executată, ora ambarcării/debarcării pilotului; - comandantul

este răspunzător de manevrele sale chiar dacă pilotul este prezent la bord. Comandantul poate lăsa pilotul să dea comenzi direct, pentru executarea mai rapidă a manevrei, dar manevrele executate în aceste condiţii se consideră ca fiind ordonate de comandant; - înaintea executării manevrei de acostare a navei, pilotul trebuie să ştie dacă la dana respectivă există: - adâncimea necesară în funcţie de pescajul navei; - spaţiul necesar acostării în siguranţă; - în caz de vreme nefavorabilă pilotul va executa manevrarea navei numai dacă : - comandantul navei este de acord; - există aprobarea autorităţii portuare pentru executarea manevrei; - are convingerea fermă că manevra se va desfăşura în siguranţă. - în cazul când comandantul navei nu îndeplineşte indicaţiile tehnice ale pilotului, acesta este dator să rămână la bordul navei pe puntea de comandă şi să avertizeze comandantul asupra greşelii şi consecinţele ce vor rezulta; - dacă comandantul continuă în nerespectarea indicaţiilor pilotului, acesta va întocmi un raport şi îl va depune la administraţie şi căpitănia de port, din portul terminal al pilotării. Drept urmare pilotul poate cere oprirea navei în port pentru cercetări. - pilotul nu trebuie să părăsească nava până la terminarea manevrei, iar în cazul când pe timpul marşului sau manevrei, comandantul navei părăseşte puntea de comandă, pilotul trebuie să ceară comandantului să indice persoana responsabilă pentru conducerea navei. Dacă nu se conformează, pilotul va opri manevra, raportând imediat administraţiei. Răspunderea pentru eventualele daune produse de navă în orice împrejurări revine comandantului navei; 1.2.3. INFORMAREA COMANDANTULUI La urcarea pilotului la bord, comandantul trebuie să-l informeze pe acesta despre marfa de la bord, felul acesteia şi cantitatea, precum şi despre caracteristicile navei astfel: - dimensiunile navei: - lungime, lăţimea maximă, pescajele prova şi pupa; - distanţele dintre comandă şi pupa respectiv prova; - despre apendicii navei, stabilizatoare, bulb şi cu cât depăşesc aceştia corpul navei în apă; - manevrabilitatea navei: - tipul de propulsor,aparatura de comandă a acestuia, pasul elicei, viteza navei la diferite rotaţii pe minut; - raza (diametrul) de giraţie; - inerţia navei după stoparea maşinii de la diferite viteze; - viteza maximă înapoi, puterea maximă a maşinii la marş înapoi, în procente din puterea maşinii la marş înainte; - timpul necesar maşinii să răspundă la comenzi; - tipul instalaţiei de guvernare, timpul de răspuns al cârmei de la darea comenzilor, instalaţiile de cârme propulsor de la prova şi de la pupa; - aparatura de măsurare a distanţei la cheu pe timpul acostării; - tipul de sirenă, fluier şi modul de funcţionare. Comandantul înmânează pilotului, la terminarea manevrei, Buletinul de pilotaj, completat cu datele cerute de formular, semnat şi ştampilat cu ştampila navei. 1.2.4. MANEVRA NAVEI LA AMBARCAREA/DEBARCAREA PILOTULUI 1.2.4.1. Pregătiri la bord pentru ambarcarea/debarcarea pilotului Ambarcarea/debarcarea pilotului la bordul unei nave ce urmează să execute o anumită manevră, se execută la cheu sau la o navă aflată în marş, la ancoră sau în derivă, situaţie care presupune executarea următoarelor activităţi: - se arborează semnalul de aprobare pentru acostarea pilotinei în bordul de sub vânt şi curent; - la scară se pregăteşte un colac de salvare cu saulă şi geamandură luminoasă iar un ofiţer cu o staţie radio mobilă de comunicaţii, va întâmpina şi conduce pilotul, menţinând legătura cu comanda. Acesta împreună cu doi marinari din echipaj, cei mai instruiţi, ajută pilotul la urcarea/coborârea pe scara de pilot; - se pregăteşte un colac de salvare cu o saulă lungă de 30 m, pentru a putea fi folosit în caz de nevoie; - se instalează manevra ―Ţinte-bine‖, pe vreme rea; - se vor lua măsuri de iluminare a bordului de acostare şi de primire a pilotului; - se pregătesc baloane de acostare, bandule şi parâmele de legătură ce trebuiesc date la pilotină; - se pregăteşte scara de pilot conform prevederilor convenţiei SOLAS-74: Scara de pilot ca şi amenajările locului unde se face ambarcarea şi debarcarea pilotului la bordul navei trebuie să corespundă cerinţelor IMO şi recomandărilor IMPA, pentru asigurarea securităţii şi siguranţei pilotului. Scara de pilot este o lucrare de matelotaj, confecţionată din parâme, trepte şi traverse de lemn, rodanţe şi cârlige, cu un capăt care se poate fixa la bord, iar celălalt capăt se află la nivelul apei şi care permite urcarea la bord a pilotului sau a altor persoane, în siguranţă.

Lungimea scării trebuie să fie astfel ca pilotul să nu urce mai puţin de 1,5m (5 picioare), şi nici mai mult de 9m (30 picioare). Parâmele laterale trebuie să fie din Manila neacoperite cu circumferinţa de cel puţin 60mm, continue şi fără înăditură, Treptele scării să aibă dimensiunile 48cm x 11,5cm x 2,5cm, din lemn de esenţă tare sau alte materiale cu proprietăţi echivalente şi fără noduri. Distanţa dintre trepte să fie de cel puţin 30cm şi nu mai mare de 38cm şi astfel asigurate ca să rămână în poziţie orizontală. Traversele (spreaderele), din lemn de esenţă tare trebuie să fie de cel puţin 1,80m lungime şi prevăzute la intervale care să prevină răsucirea. Traversa cea mai de jos trebuie să se afle la nivelul treptei a cincea măsurată de la partea inferioară a scării, iar două traverse alăturate să nu fie separate de mai mult de 9 trepte. În cazul în care bordul liber al navei este mai mic de 9 metri scara de pilot se coboară singură până la nivelul cerut de pilot. Condiţiile constructive care se pun scării sunt: - socarul scării să nu aibă chei de împreunare, noduri, matiseli; - treptele să fie egal spaţiate, orizontale şi egale ca lungime; - spreaderele să nu fie poziţionate între trepte; - pontilii de sprijin de diametru min 32 mm, înălţime min 70 cm şi distanţa între ei maxim 80 cm; - man ropes-ul se pune la cerere şi are diametrul minim 28 mm; Dacă bordul liber este mai mare de 9 metri, se aranjează scara combinată care trebuie să fie îndreptată spre pupa la un unghi de maxim 55˚, iar sub platforma de jos să aibă cel puţin 2 metri de scară de pilot. 1.2.4.2. Manevra de apropiere a pilotinei şi de ambarcare/debarcare a pilotului Această manevră se execută ţinând seama de condiţiile hidrometeorologice, maree, distanţa de siguranţă disponibilă spre prova şi distanţa de stopare în funcţie de inerţie, nava care primeşte pilotul putând fi în marş, la ancoră sau în derivă. O navă aflată în marş, va reduce viteza până la limita necesară şi suficientă de a permite pilotinei apropierea de ea şi menţinând permanent bordul de acostare a pilotinei, sub vânt. O navă ancorată sub acţiunea factorilor externi şi în special a vântului va fi orientată cu prova în vânt, astfel încât bordul corespunzător ancorei fundarisite va fi mai mult în vânt, celălalt bord va fi mai mult sub vânt şi deci va permite acostarea pilotinei.. O navă aflată în derivă sub acţiunea factorilor externi, în mare majoritate a situaţiilor, va avea poziţia de echilibru astfel că planul longitudinal al navei în derivă în raport cu direcţia din care acţionează vântul formează un anumit unghi, nava fiind orientată cu prova câteva carturi sub vânt şi având unul din borduri mai mult sub vânt. Manevra de acostare a pilotinei la nava aflată în marş, ancorată sau în derivă se va efectua în bordul de sub vânt, în acest bord acţiunea valurilor şi a vântului fiind mai puţin activă, iar impedimentul creat de lanţul ancorei fundarisite evitat. Apropierea de nava în marş, ancorată sau în derivă, se execută contra vântului (curentului), sub un unghi ales în funcţie de situaţie (20° – 45°), după ce în prealabil, s-a cerut aprobare pentru acostare,. Legăturile între nave, dacă este cazul, se transmit conform regulilor pentru acostare cu bordul la cheu, iar pe timpul manevrei se vor folosi de către ambele nave baloane de acostare. De regulă la navele aflate în marş nu se transmit legături între nave, avându-se în vedere ca pe timpul ambarcării/debarcării pilotului, cele două nave să fie lipite bord în bord (pilotina chiar împingând uşor în bordul navei) şi cu vitezele egale.1.2.5. MANEVRA DE PILOTAJ ASISTATĂ DE STAŢII RADAR DE LA COASTĂ Porturile sunt dotate cu staţii radar la uscat (shore – based radar), care au un rol foarte important în supravegherea situaţiei de navigaţie din zonă şi asistenţa pilotajului. Atribuţiile principale ale staţiilor radar de la coastă sunt următoarele: - informarea continuă a autorităţii portuare (Port Control),asupra traficului din zonă şi a poziţiei navelor aflate în mişcare sau la ancoră; - acordarea de asistenţă pilotării navelor de la punctul de ambarcare a pilotului spre danele portuare sau ancoraje interioare, în funcţie de situaţiile locale şi invers; - controlul poziţiei mijloacelor plutitoare si de balizaj ale zonei (nave far, geamanduri, etc.); - determinarea poziţiei navelor în caz de accidente (abordaje, eşuări, etc.) şi asistarea navelor de salvare pentru a ajunge la locul de intervenţie; Instalaţiile radar de la coastă sunt cu performanţe superioare celor de pe nave, au antene mult mai mari cu câştig ridicat de emisie,

emiţătoarele sunt puternice cu o mare putere de separare atât radială cât şi unghiulară, sunt instalate în locuri care pot să asigure condiţii de acoperire cât mai favorabile ale zonelor de supravegheat. Operatorii de la staţiile radar de coastă care acordă asistenţă la conducerea şi pilotarea navelor, conducerea operaţiunilor de căutare şi salvare, etc., sunt aleşi dintre cei de specialitate, care au experienţă pe mare. Asistenţa pilotajului se practică mai ales în condiţii de vizibilitate redusă, la plecarea de la dană sau intrarea în port, deoarece folosirea informaţiilor numai de la radarul bordului nu sunt suficient de precise pentru asemenea condiţii de manevră şi navigaţie. Funcţionarea lor este influenţată negativ şi de existenţa obstacolelor din jur – nave, macarale, construcţii portuare, etc., care se interpun în calea fascicolului radar, creând în spatele lor zone de umbră, lipsite complet de conţinut. În asemenea situaţii, manevra şi conducerea navei care intră sau iese din port poate fi asistată cu rezultate bune prin informaţii primite de la o staţie radar de la coastă. În cazul navelor maritime cu radar la bord, staţia de la coastă are menirea de a completa informaţiile necesare pe care instalaţia proprie nu le poate asigura, îndeosebi a celor din zonele de umbră, cât şi a detaliilor din apropierea navei. Asistenţa de navigaţie a staţiei radar, de la coastă se acordă la cererea comandantului navei, cu condiţia ca la bord să existe un pilot local, care, pe lângă îndatoririle normale ce la are, trebuie să asigure şi legătura radio cu staţia radar. Funcţia operatorului de la staţia radar, care trebuie să fie un cunoscător al condiţiilor de navigaţie din zonă, est de a transmite informaţiile necesare conducerii navei – până în momentul când nava ieşită pe mare debarcă pilotul sau cea care intră în port acostează la dană sau ancorează. Luarea deciziilor pentru conducerea navei pe timpul manevrei, pe baza informaţiilor primite şi a condiţiilor existente, revine comandantului, asistat de pilot. Asistenţa acordată unei nave pentru intrarea în port, de exemplu, de către staţia radar de la coastă, se desfăşoară astfel: - Nava ce vine din larg pentru a intra în port ia drum de apropiere spre punctul de întâlnire a pilotinei, în vederea ambarcării pilotului, apropierea făcându-se cu ajutorul radarului de la bord. În cazul în care, comandantul consideră că este necesar să fie asistat de staţia radar de la coastă, pentru executarea manevrei de apropiere, în vederea ambarcării pilotului, poate intra în legătură radio cu aceasta, de la larg. Identificarea navei, de către staţia radar se face, de regulă, prin convenirea unei schimbări de drum, la o anumită oră, manevră, ce poate fi uşor localizată de către operator. În continuare, după identificare, operatorul transmite informaţiile, necesare de drum şi manevră pentru executarea, apropierii în vederea ambarcării pilotului. În anumite condiţii şi mai ales, la navele de mare tonaj, se recomandă ancorarea într-un anumit loc, urmând ca staţia radar, de la coastă să dirijeze pilotina spre navă, pentru ambarcarea pilotului. Pilotul după ambarcare, preia pilotajul pentru intrarea în port, menţinând legătura radio cu staţia radar, care transmite continuu toate informaţiile şi precauţiile necesare, conducerii şi manevrei navei, până când aceasta este acostată sau ancorată. Experienţa a demonstrat că staţiile radar de la coastă pot oferi informaţii la fel de utile şi navelor, care nu au în dotare instalaţii radar proprii, bineînţeles că aceste informaţii sunt mult mai multe şi mai complete, astfel încât comandantul şi pilotul să ştie în permanenţă elementele de poziţie, drum şi manevră necesare pentru conducerea navei în siguranţă.