MANAGEMENT

Titularul cursului

Dr.conf. Irina Movilă

Ministerul Educaţiei al Republicii MoldovaUniversitatea de Stat “Alecu Russo”, Bălţi

Conţinutul cursului

30 ore de prelegeri 30 ore de seminare 4 credite academice Evaluarea – examen în formă orală

Bibliografia de bază a cursului:

Emilian, Radu (coord.). Fundamentele managementul firmei/www.ase.ro/biblioteca digitală;

Moga, Toader; Radulescu, Carmen. Fundamentele managementului/www.ase.ro/bibliotecadigitală;

Moga, Toader (coord.). Management/www.ase.ro/bibliotecadigitală; Nicolescu, Ovidiu; Verboncu, Ioan. Fundamentele

managementuluiorganizaţional/www.ase.ro/biblioteca digitală; Burlacu, Natalia; Cojocaru Vadim. Management. Chişinău, ASEM,

1999.

Tema 1. Evoluţie şi etape în ştiinţa conducerii

1. Necesitatea conducerii ştiinţifice şi conceptul de management

2. Etape în evoluţia gândirii despre conducerea organizaţiilor

3. Şcoli de management

1. Necesitatea conducerii ştiinţifice şi conceptul de management

Oamenii numai împreună îşi pot atinge obiectivele comune

Conducerea neştiinţifică se bazează pe calităţile personale şi experienţa de viaţă a conducătorului. Reuşita depinde, în acest caz, doar de intuiţia, flerul, imaginaţia, experienţa şi talentul acestuia.

Conducerea ştiinţifică bazată pe metode şi tehnici ştiinţifice de culegere şi prelucrare a informaţiilor şi de analiză a realităţilor economice şi sociale.

Managementul are multiple dimensiuniManagementul este:

ProfesieProfesiemanagementmanagement

Artă Artă Ştiinţă Ştiinţă

ProcesProces

Categorie socială

Categorie socială

MeserieMeserie

Managementul este o artă. Rezultatele extrem de diferite obţinute de conducătorii care au la dispoziţie metode, instrumente, principii etc. identice, precum şi resurse similare sunt argumentele principale ale acestui punct de vedere.

Managementul este o ştiinţă. Respectiv, un corp sistematizat de legi, principii, teorii, instrumente şi cerinţe ce trebuie să fie respectate în procesul conducerii efective a activităţii întreprinderilor

Managementul este o categorie socială. Managementul poate fi privit şi drept un grup de oameni (cadre de conducere, manageri) ale căror caracteristici de comportament şi stil de viaţă sunt similare, atat în timpul serviciului, cat şi în afara lui.

Managementul este o profesie, o meserie care presupune o deontologie, un cod etic, obiective şi practici de comportament prestabilite, pentru a căror aplicare trebuie acumulate cunoştinţe şi îndemînări în perioada de pregătire pentru profesia de conducător.

Managementul este un proces. Dimensiune, foarte populară de altfel, potrivit căreia un grup de oameni (cadrele de conducere) direcţionează acţiunile colaboratorilor lor (ale tuturor celorlalţi angajaţi din ntreprinderea respectivă) în vederea atingerii unor obiective comune; în acest scop, procesul presupune parcurgerea unei serii coordonate de acţiuni, paşi etc.

Managementul este realizarea, cu ajutorul comunicării, a unui proces de influenţare interpersonală exercitat într-o situaţie anumită şi îndreptat spre atingerea sau îndeplinirea unor obiective.

Concluzie Managementul este ştiinţa

şi arta de a folosi capitalul propriu, potenţialului uman, financiar, mijloacele materiale şi de a îndruma oameni cu funcţii şi specializări diferite pentru a atinge un obiectiv comun.

2. Etape în evoluţia gândirii despre conducerea organizaţiilor

Există patru etape in dezvoltarea gîndirii despre conducere:

Etapa I – a conducerii ştiinţifice

Etapa a II-a – a organizării

Etapa a III-a – a conducerii bazate pe obiective

Etapa a IV-a – a apariţiei teoriei generale a dezvoltării

Etapa I – a conducerii ştiinţifice – pune pe primul plan obţinerea unor realizări maxime cu eforturi minime, prin evitarea atît a irosirii, cît şi a ineficienţei muncii direct productive.

Principalele metode ale etapei: experimentul, elaborarea normelor de muncă, planificarea muncii şi respectarea normelor stabilite, asigurate prin verificarea rezultatelor muncii cu ajutorul unui instrumentar adecvat.

Etapa a II-a – a organizării – preocupările în domeniul conducerii se axau, în principal, pe problemele organizării, aceasta determinînd structura muncii de conducere.

Principala funcţie a conducerii este controlul execuţiei, în scopul desfăşurării activităţii în condiţii corespunzătoare.

Etapa a III-a – a conducerii bazate pe obiective – se caracterizează prin alegerea şi realizarea unor obiective proprii întregii organizaţii sau numai unor compartimente din structura acesteia.

Acestei perioade îi este specifică munca de identificare şi rafinare a funcţiilor specifice procesului de conducere.

Etapa a IV-a – a apariţiei teoriei generale a dezvoltării. Suntem la începutul acestei etape a evoluţiei gîndirii despre conducere, despre rolul ei şi domeniile prioritare de interes.

3. Şcoli de management

Şcoala empirică Şcoala clasică Şcoala relaţiilor umane Şcoala sistemică Alte şcoli: mişcarea cantitativă, şcoala

sistemelor sociale, şcoala neoclasică, şcoala comportamentistă (behavioristă), şcoala dezvoltării economice, şcoala mediului (environmentalistă), şcoala culturii etc.

Şcoala empirică

Reprezentatul –

Peter Ferdinand Drucker

(19 Noiembrie 1909 –

11 Noiembrie 2005)

Vienna, Austria

Profesor universitar,

consultant şi scriitor ungar

Caracteristici ale şcolii empirice

dovedeşte o permanentă preocupare pentru ancorarea cercetărilor în domeniul producţiei, al organizării acesteia, cu scopul creşterii eficienţei afacerilor, pentru a putea evidenţia cele mai pragmatice metode şi recomandări;

"ieftinirea" structurilor organizatorice prin intermediul descentralizărilor şi al delegării de autoritate este, de asemenea, o caracteristică a şcolii;

analiza conducerii cercetării-dezvoltării, în vederea evidenţierii criteriilor de apreciere a eficienţei acestei activităţi, este tot mai studiată în ultimul timp, etc.

Şcoala clasică

Reprezentatul – Frederick Winslow Taylor

(20 Martie 1856 – 21 martie 1915)

Philadelphia, Pennsilvania U.S.

Ingener, expert, consultant în management

F.W. Taylor, întemeietorul şcolii clasice, şi-a formulat teoriile sale în volumul menţionat şi în celebra "mărturie" depusă în faţa unei comisii a Camerei Reprezentanţilor din ianuarie 1912, prin intermediul cărora şi-a făcut publice concepţiile în privinţa organizării şi conducerii întreprinderilor, concepţii care au dat naştere la ceea ce numim "sistemul Taylor de organizare a muncii".

Şcoala clasică

Reprezentatul – Henri Fayol

(29 Iulie 1841 – 19 noiembrie 1925) Istanbul, Turkey Ingener, expert,

consultant în management

Contribuţia lui H. Fayol la crearea şi dezvoltarea ştiinţei conducerii A reuşit să definească şi să grupeze în mod

corespunzător părţile componente ale întreprinderii din a căror interacţiune se atinge insuşi obiectivul final al activităţii acesteia.

A identificat şase grupe de activităţi ce trebuie realizate, respectiv operaţii: tehnice (de producţie), comerciale (de aprovizionare şi desfacere), financiare, de evidenţă (contabilă şi statistică), de asigurare şi de administrare (previziune, organizare, coordonare, control şi comandă).

Şcoala relaţiilor umane

Reprezentatul – George Elton Mayo

(26 decembrie 1880 – 7 septembrie 1949)

Australia psiholog şi sociolog

australian, teoretician al organizaţiilor

Elton Mayo, în principala sa lucrare The Human Problems of the Industrial Civilisation (Problemele umane ale civilizaţiei industriale) a pus bazele teoretice şi metodologice ale şcolii de conducere care a căpătat numele de şcoala relaţiilor umane (sau psihologică, behavioristă etc.).

Şcoala sistemică

Reprezentatul – Herbert Alexander Simon

(15 iunie 1916 – 9 februarie 2001)

Milwauke USA (Милуоки) economist american, laureat

al Premiului Nobel pentru economie (1978)

Şcoala sistemelor pleacă de la aprecierea întreprinderii drept un sistem complex, format dintr-o serie de subsisteme parţiale reprezentate, printre altele, de funcţiile acesteia, structurile formale şi neformale, indivizii etc.; în ceea ce priveşte managementul, şcoala acordă o atenţie egală atributelor acestuia (planificare, organizare, antrenare-influenţare şi evaluare-control) într-un sistem echilibrat şi analizează cu precădere legăturile reciproce ce se dezvoltă între subsisteme prin intermediul comunicaţiilor.

Alte şcoli ale managementului

Şcoală mişcărei cantitative; Şcoala sistemelor sociale; Şcoala neoclasică; Şcoala comportamentistă (behavioristă); Şcoala dezvoltării economice; Şcoala mediului (environmentalistă); Şcoala culturii, etc.

Vă mulţumim pentru atenţie !