ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A AGENŢIILOR

DE TURISM DIN REPUBLICA MOLDOVA

MODULULMANAGEMENTUL

SERVICIILOR TURISTICE

autor: Nicolae PLATONConferenţiar universitar

doctor în economie

CHIŞINĂU-2010

Cursul Managementul în turism

Tema I. Bazele managementului în cadrul agenţiei de turism1.1. Definirea obiectul şi metoda de studiu al managementului ca ştiinţă1.2. Funcţiile managementului în cadrul agenţiei de turism1.3. Premizele care influenţează asupra managementului firmei turistice1.4. Definirea sistemului de management al agenţiei de turism

Tema II. Teoria şi practica managerială a agenţiei de turism2.1. Conceptul de firmă turistică ca obiect al managementului2.2. Obiectivele firmei de turism2.3. Funcţiile firmei de turism2.4. Cultura managerială în cadrul firmei de turism

Tema III. Rolul deciziei în gestionarea firmei de turism3.1. Conceptul şi factorii deciziei manageriale3.2. Tipologia deciziilor manageriale3.3.Etapele procesului decizional3.4. Rolul informaţiei în procesul de luare a deciziei

Tema IV. Personalitatea managerului – ca resursă de bază a succesului firmei de turism4.1. Particularităţile muncii cadrelor de conducere în cadrul firmei de turism 4.2. Stilurile de management existente în firmele de turism 4.3. Tipurile de manageri

Tema V. Managementul riscurilor în cadrul firmei de turism5.1. Riscul în businessul turistic5.2. Funcţiile şi clasificarea riscurilor

Tema VI. Managementul Resurselor Umane în Turism6.1. Recrutarea personalului6.2. Selecţia personalului6.3. Adaptarea angajaţilor6.4. Pregătirea profesională6.5. Evaluarea performanţelor6.6. Recompensarea angajaţilor

2

Tema 1. Bazele managementului în cadrul agenţiei de turism

1.1. Definirea obiectul şi metoda de studiu al managementului ca ştiinţă1.2. Funcţiile managementului în cadrul agenţiei de turism1.3. Premizele care influenţează asupra managementului firmei turistice1.4. Definirea sistemului de management al agenţiei de turism

1.1. Definirea obiectul şi metoda de studiu al managementului ca ştiinţăPrin management ca ştiinţă se înţelege conducerea, gestionarea şi organizarea procesului de producţie în

vederea generalizării şi sistematizării unor reguli, principii, metode şi tehnici, care să contribuie la creşterea eficienţei activităţii desfăşurate şi atingerea scopurilor propuse.

Managementul ca sistem al conducerii cuprinde tot procesul de producţie al firmei turistice şi include:- dirijarea cu procesul de producere;- dirijarea cu serviciul de marketing;- dirijarea cu activitatea financiară;- dirijarea cu serviciul resurse umane;- evidenţa, controlul şi analiza activităţii economiceObiectul managementului ca ştiinţă a conducerii, cuprinde cercetarea legilor şi legităţilor privind ciclul de viaţă a firmei turistice, precum şi relaţiile dintre colaboratori în procesul conducerii cu firma.Metoda managementului presupune analiza ştiinţifică a comportării omului în firmă, legătura şi influenţa reciprocă dintre firmă şi resursele umane.

1.2. Funcţiile managementului în cadrul agenţiei de turismFuncţia de previziune include o totalitate de activităţi prin care se stabilesc obiectivele firmei pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi resursele şi principalele mijloace necesare realizării lor.În procesul de previziune managerul stabileşte scopurile şi obiectivele firmei turistice, determină necesităţile de resurse materiale, financiare, umane, stabileşte termeni concreţi de îndeplinire a scopurilor propuse. Funcţia de organizare include totalitatea acţiunilor prin care se creează mecanismul de conducere cu firma turistică, sistemul condus şi stabilirea legăturilor dintre acestea. Totodată funcţia de organizare stabileşte procesele de management cu ajutorul cărora se fixează şi se conturează procesele de muncă fizică şi intelectuală şi a componentelor lor. Funcţia de coordonare include totalitatea acţiunilor prin care managerul general creează şi menţine o atmosferă armonioasă în procesul de muncă, combină deciziile şi acţiunile personalului firmei turistice în cadrul sistemului organizatoric, care se află într-o continuă schimbare.Funcţia de antrenare include procesul de muncă prin care conducătorul firmei de turism influenţează asupra activităţilor angajaţilor săi, în vederea atingerii obiectivelor stabilite, luându-se în consideraţie satisfacerea necesităţilor, care îi motivează pe colaboratori să lucreze.Funcţia de control-evaluare include totalitatea proceselor de control şi evaluare operativă a rezultatelor obţinute de firma turistică în procesul activităţii sale, identificarea devierilor de la obiectivele propuse iniţial şi a cauzelor care le-au generat, pentru a fi întreprinse măsuri care să asigure eliminarea lor, în scopul menţineri unui echilibru dinamic al firmei. Funcţia de control-evaluare se manifestă cu o intensitate mai mare la sfârşitul unei etape a procesului de management, cînd se face o evaluare finală a rezultatelor obţinute şi se planifică acţiuni pentru o etapă viitoare.

1.3. Premizele care influenţează asupra managementului firmei turisticePremisa economică, are ca scop orientarea activităţii de management, încât aceasta să favorizeze maximizarea profitului;Premisa psiho-sociologică, are ca scop intervenţia omului în conceperea şi funcţionarea sistemului de management al firmei;Premisa metodologică, presupune o abordare constantă a firmei turistice şi a managementului său;Premisa tehnică, are ca scop utilizarea potenţialului tehnic al firmei turistice în procesul activităţii curente şi de perspectivă.Premisa juridică, exprimă necesitatea ca prevederile actelor normative în vigoare să fie luate în considerare în proiectarea, funcţionarea şi perfecţionarea sistemului de management al firmei turistice.

1.4. Sistemul de management al agenţiei de turismSistemul de management al firmei turistice reprezintă totalitatea elementelor cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor şi relaţiilor de management în vederea obţinerii unor rezultate cît mai înalte.Sistemul organizatoric este alcătuit din ansamblul resurselor umane şi departamentelor organizatorice a firmei turistice, constituite astfel încît, să asigure premisele obţinerii şi realizării obiectivelor planificate.

3

Sistemul informaţional este alcătuit din totalitatea datelor, informaţiilor, procedeelor şi mijloacelor de prelucrare a informaţiilor existente în cadrul firmei turistice, care are ca scop asigurarea suportului informaţional necesar stabilirii şi îndeplinirii obiectivelor planificate. Sistemul decizional este alcătuit din ansamblul deciziilor luate şi aplicate în cadrul firmei turistice. El este specific managementului, motiv pentru care constituie un adevărat sistem de comandă ce reglează întreg sistemul de activităţi al firmei turistice. Prin intermediul sistemului decizional se execută toate funcţiile procesului de management.

Tema II. Teoria şi practica managerială a agenţiei de turism

2.1. Conceptul de firmă turistică ca obiect al managementului2.2. Obiectivele firmei de turism2.3. Funcţiile firmei de turism2.4. Cultura managerială în cadrul firmei de turism

2.1. Conceptul de firmă turistică ca obiect al managementuluiFirma turistică este o întreprindere constituită dintr-un grup de oameni cu concepţii comune, uniţi conform

unui statut juridic, care desfăşoară un complex de procese de muncă, utilizând mijloacele de muncă, concretizate în produse şi servicii turistic destinate comercializării, în vederea obţinerii unui profit.

Firma turistică trebuie să dispună de un plan pentru realizarea obiectivelor propuse. În economia de piaţă succesul sau eşecul firmei turistice depinde de managementul organizatoric.

Firma există pentru a satisface necesităţile clienţilor. La baza activităţii firmei trebuie pusă satisfacerea necesităţilor clientului.

Potenţialul de venituri al firmei de turism depind de gradul în care oferta satisface necesităţile clienţilor. Cheltuielile firmei depind de modul în care este alcătuit managementul organizatoric al firmei, sistemul de execuţie, precum şi eficienţa lor. În acelaşi timp, concurenţa impune prin natura ei ca firmele să fie mereu cu un pas înaintea aşteptărilor clientului şi cu un pas înainte faţă de firma concurentă.

Fiecărei firme turistice îi este specific propriu sistem managerial de activitate.

2.2. Obiectivele firmei de turismObiectivul de bază a firmei de turism este stabilirea sarcinilor pe termen scurt, mediu şi de durată în vederea realizării doleanţelor potenţialilor turişti prin:- satisfacerea cererii pe măsura manifestării acesteia, în funcţie de cerinţele pieţei turistice;- reducerea costurilor şi creşterea profiturilor, fără a pierde din calitate; - flexibilitatea ofertei în dependenţă de destinaţiile solicitate;- ajustarea ofertei turistice conform standardelor internaţionale;- asigurarea concordanţei între obiectivele întreprinderii şi aspiraţiile personalului.Obţinerea de profit este un alt obiectiv de bază, care trebuie racordat cu prevederile strategice ale firmei pe termen mediu şi de durată. Preţurile şi tarifele mari la serviciile turistice pot influenţa negativ cererea şi ca consecinţă, pierderea potenţialilor turişti.Adaptarea permanentă la evoluţia pieţei turistice este un alt obiectiv al firmei turistice care presupune racordarea activităţii în aşa mod, ca să reziste schimbărilor permanente ce au loc pe piaţă. Este vorba de relaţiile cu clienţii, furnizorii, prestatorii de servicii, concurenţii.Asigurarea climatului intern constituie un alt obiectiv, deoarece de gradul de cooperare între factorii umani (conducerea firmei, cadrele specializate, angajaţii), depinde succesul activităţii firmei de turism. Reuşita acestui proces, depinde în acelaşi timp şi de calitatea resurselor umane, metodele de organizare şi conducere, politica salarială şi cea socială.Următorul obiectiv este extinderea activităţii firmei de turism în cadrul pieţelor existente. Extinderea este condiţionată de politica de preţ a firmei folosită în relaţiile cu partenerii şi potenţialii turişti, de spectru de servicii acordate, de diversitatea ofertei.Consolidarea economică este următorul obiectiv al firmei de turism care prevede diminuarea permanentă a riscului în raport cu mediul concurenţional.

2.3. Funcţiile firmei de turismFuncţiile firmei turistice reiese din însă-şi obiectivele sale, care sînt acelea de a vinde, a cumpăra, a utiliza

factorii de producţie ( producţia, munca capitalul). A administra înseamnă a prevedea, a organiza, a coordona, a conduce şi controla.

Reieşind din cele menţionate putem deduce următoarele funcţii pentru firmele turistice:Funcţia de cercetare-dezvoltare cuprinde activităţile prin care se studiază, se concepe, se elaborează şi se

realizează viitorul cadrului tehnic, tehnologic şi organizatoric al firmei turistice. Pentru realizarea acestei funcţii firma turistică efectuează studii, elaborează proiecte privind crearea şi diversificarea produselor turistice, caută noi tehnologii avansate în vederea deservirii calitative a potenţialilor turişti.

Funcţia de producţie cuprinde ansamblul activităţilor firmei în vederea formării pachetelor, realizării şi prestării serviciilor turistice. Costul produsului turistic se stabileşte în dependenţă de achiziţionarea componentelor care-l formează şi de consumul eforturilor factorului uman.

4

Funcţia comercială cuprinde totalitatea de activităţi îndreptate spre aprovizionarea tehnică, aprovizionarea cu componentele care formează pachetul turistic, comercializarea lor, cooperarea internaţională. Deasemenea funcţia comercială include studiul pieţei privind elaborarea politici de preţ şi politicii de distribuţie.

Funcţia de marketing cuprinde acţiunile de cercetare a pieţei interne şi externe, necesităţile şi comportamentul potenţialilor turişti, determinarea distribuţiei optime, strategiile în mediul concurenţial cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalităţi de comercializare a produsului turistic. Funcţia de marketing cuprinde în sine proiectarea mijloacelor şi eforturilor pentru obţinerea unui profit maxim.

Funcţia financiar-contabilă cuprinde activităţi privind asigurarea şi utilizarea mijloacelor financiare necesare în procesul economic al firmei de turism, urmăreşte maximizarea profiturilor.

Funcţia de personal asigură rolul de administrare şi gestionare a resurselor umane în cadrul firmei turistice.

2.4. Cultura managerială în cadrul firmei de turismCultura managerială a firmei reprezintă un sistem de valori fundamentale, coduri şi reprezentări, recunoscute de

către toţi angajaţii, reflectă tipurile şi stilurile de management practicate în cadrul întreprinderii.Cultura managerială exprimă modul de conducere a afacerilor, reflectă gîndirea managerilor, standardele etice,

tipurile de comportament, politicile manageriale adoptate, tradiţiile, atitudinile şi evenimentele specifice care au marcat evoluţia firmei turistice.

Cultura managerială a firmei turistice se constituie dintr-o serie de postulate prin care aceasta se deosebeşte de altele, îi dă personalitate, susţine o anumită poziţie a acesteia.

Se cunosc o serie de postulate care se utilizează de către firmele turistice: valori – preferinţe colective care se impun în grup şi reprezintă reguli de acţiune; norme – reguli specifice de comportament uman; simboluri – constau în insigne, uniforme, ecusoane caracteristice firmei turistice; tradiţii culturale – situaţii de protocol specifice fiecărei firme turistice; marca comercială – denumire cu simbol prin care firma turistică promovează şi comercializează serviciile turistice.

Importanţa culturii manageriale provine şi din faptul că ea participă la satisfacerea a două necesităţi clasice ale firmelor de turism:a) de adaptare la mediul extern, care cuprinde investigaţiile referitoare la locul ocupat de firma turistică în cadrul pieţei turistice; b) de integrare internă, care se referă la gradul de aderenţă al personalului la obiectivele firmei turistice, colaborarea între angajaţi, climatul de muncă, elemente care influenţează funcţionalitatea firmei.

Tema III. Rolul deciziei în gestionarea firmei de turism

3.1. Conceptul şi factorii deciziei manageriale3.2. Tipologia deciziilor manageriale3.3. Etapele procesului decizional3.4. Rolul informaţiei în procesul de luare a deciziei

3.1. Conceptul şi factorii deciziei managerialeDecizia este un produs al managementului firmei de turism şi reprezintă un curs de acţiune ales, în scopul realizării

anumitor obiective, în condiţii de eficienţă maximă.Decizia managerială este acea decizie, care are urmări nemijlocite asupra deciziilor, acţiunilor şi comportamentelor a cel puţin unei alte persoane.

La definirea unei decizii manageriale se are în vedere următoarele aspecte:a) existenţa mai multor alternative la realizarea obiectivelor urmărite de firma turistică;b) orientarea deciziei spre realizarea obiectivelor planificate;c) influenţarea acţiunilor altor persoane prin decizia lansată.Factorul primar ai deciziei manageriale este decidentul. Decidentul este persoana sau grupul de persoane care urmează să aleagă varianta cea mai avantajoasă din mai multe variante posibile, privind adoptarea deciziei, avînd o influenţă mare asupra calităţii deciziei. Decidentul poate fi individual sau colectiv. Calitatea deciziei depinde de calităţile, cunoştinţele şi aptitudinile decidentului, motiv pentru care este necesară atragerea unui număr cît mai mare de persoane la procesul decizional. În acest scop decidentul trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să posede cunoştinţe referitoare la industria turistică; să posede cunoştinţe în legătură cu problemele care fac obiectul deciziei; să aibă capacitatea de a utiliza principalele tendinţe, modificări şi caracteristici esenţiale ale mediului micro şi

macroeconomic în care activează firma turistică; să dispună de capacitatea de analiză şi sinteză a diverselor fenomene legate de activitatea turistică; să prevadă reacţiile persoanelor implicate în procesul de adoptare a deciziei.Deoarece complexitatea deciziei este în creştere, se impune realizarea unei pregătiri specifice în domeniul managementului, care să asigure o profesionalizare a decidenţilor, deoarece de corectitudinea deciziei luate va depinde succesul firmei turistice.

5

3.2. Tipologia deciziilor managerialePentru soluţionarea unei probleme de decizie se culeg şi se prelucrează informaţii, se modelează procese şi

fenomene, se evaluează variantele, se încearcă să se confrunte diferite ipoteze şi soluţii. Decizia reprezintă capacitatea oamenilor, cu anumite responsabilităţi, de a lua hotărâri în toate problemele ce

intră în sfera lor de competenţă.Tipologia deciziilor este determinată de criteriile utilizate, de complexitatea factorilor care condiţionează caracterul

deciziilor şi de conţinutul lor. Avînd în vedere marea diversitate a deciziilor, se impune o anumită grupare a lor după o serie de criterii:1) după gradul de cunoaştere a pieţei turistice de către decident se cunosc:- decizii luate în condiţii de certitudine – cînd se cunosc posibilităţile de realizarea a obiectivului propus.- decizii luate în condiţii de incertitudine sau risc – cînd sînt caracterizate de existenţa mai multor variante posibile, dar

nu se cunosc consecinţele privind veridicitatea deciziei luate.2) după natura obiectivelor urmărite şi orizontul de timp pot fi:- decizii strategice elaborate pentru perioade mari de timp, cînd firma turistică îşi stabileşte cursul general de activităţi. - decizii tactice elaborate pe perioade între o lună şi un an, vizează activitatea curentă a firmei turistice, se referă la

problemele ei importante, asigură realizarea obiectivelor şi deciziilor strategice prevăzute în planurile pe termen lung. Deciziile tactice sînt adoptate la nivel ierarhic superior şi mediu.

- decizii curente care se referă la perioade scurte de maxim o lună, sînt extrem de numeroase, se adoptă de către nivelurile ierarhice medii şi inferioare în condiţii de certitudine şi vizează desfăşurarea zilnică a procesului de management din cadrul firmei turistice.

3) după frecvenţa de adoptare pot fi:- decizii unice, care se elaborează şi se emit o singură dată;- decizii periodice, care se emit la intervale de timp determinate;- decizii aleatoare, care se repetă în mod neregulat.4) după sfera de competenţă pot fi:- decizii fundamentale, emise de managerul care poartă integral responsabilitatea pentru consecinţele acestora;- decizii avizate, a căror aplicare presupune avizarea anterioară de către un nivel ierarhic superior.

3.3. Etapele procesului decizionalAdoptarea şi aplicarea deciziei manageriale include mai multe etape:

1. Stabilirea şi definirea problemei. Această etapă constă în identificarea problemei decizionale. Sesizarea unei situaţii decizionale este posibilă atunci cînd există mai multe căi de acţiune pentru rezolvarea problemei.

2. Identificarea criteriilor şi obiectivelor decizionale. Această etapă include luarea de decizie de către decident referitor la stabilirea comisionului firmei în costul pachetului turistic, gradul de încărcare a capacităţii de producţie a firmei, reducerea cheltuielilor, productivitatea muncii, etc.

3. Culegerea, evaluarea şi selectarea informaţiei necesare. Această etapă prevede culegerea datelor din interiorul şi exteriorul firmei turistice în corespundere cu obiectivul urmărit.

4. Analizarea informaţiei selectate. Această etapă prevede sistematizarea informaţiei în corespundere cu problema analizată.

5. Elaborarea variantelor de acţiune posibile. Această etapă se foloseşte pentru evaluarea corectă a alternative decizionale propuse, cu indicarea avantajelor şi dezavantajelor potenţiale ale fiecăreia.

6. Alegerea variantei optime de decizie. Această etapă prevede selectarea deciziei, în funcţie de criteriile recomandate şi evaluările efectuate. Fiecărei variante îi corespund anumite consecinţe, iar numărul acestora depind de numărul de criterii luate în considerare. Determinarea consecinţelor este o activitate previzională, ce influenţează în mare măsură alegerea variantei optime.

7. Comunicarea deciziei. Această etapă prevede transmiterea variantei optime a deciziei adoptate, persoanelor sau grupurilor de persoane, responsabile pentru aplicarea ei.

8. Aplicarea deciziei. Această etapă prevede punerea în practică a deciziei luate conform termenului stabilit. Aplicarea deciziei trebuie înfăptuită cu mare atenţie, mai ales în cazul cînd generează schimbări radicale în cadrul firmei turistice.

9. Controlul şi evaluarea rezultatelor obţinute. Această etapă permite compararea rezultatelor obţinute cu cele propuse. Controlul şi evaluarea are un rol deosebit, deoarece pe baza lor se trag concluzii pentru viitor la luarea noilor decizii.

3.4. Rolul informaţiei în procesul de luare a decizieiSistemul decizional este strâns legat de sistemul informaţional. Procesul managerial în cadrul firmei de turism

este bazat pe informaţie, actul managerial se realizează în cadrul treumveratului Informaţie – Decizie – Acţiune.Sistemul informaţional este reprezentat de un total de fluxuri informaţionale, folosind metode şi proceduri

privind implicarea resurselor materiale, financiare şi umane la selectarea, sistematizarea, analizarea şi prelucrarea informaţiei, în vederea utilizării ei în procesul activităţii de turism.

Sistemul decizional are scop de a utiliza informaţia pentru a orienta cursul de acţiuni al firmei de turismPentru adoptarea unor decizii bune este necesar ca sistemul informaţional să fie analizat permanent pentru a fi înlăturate deficienţele care influenţează negativ întreaga activitate a firmei de turism.Sistemul informaţional utilizat trebuie să răspundă obiectivelor firmei turistice şi să ajute efectiv la formularea deciziilor manageriale. Pentru îmbunătăţirea sistemului informaţional trebuie luate în considerare o serie de principii:

6

- sistemul informaţional trebuie să fie corelat cu sistemul decizional;- sistematizarea, analiza şi prelucrarea informaţiei trebuie efectuată de persoane competente;- sistemul informaţional să fie concentrat asupra abaterilor care pot influenţa calitate deciziei;- informaţia parvenită trebuie să fie completă; - sistemul informaţional trebuie să fie eficient şi flexibil.Pentru executarea eficientă a deciziei, în cadrul firmei turistice se impune o astfel de organizare, care să asigure implicarea persoanelor competente în luarea deciziilor la diferite niveluri, asigurându-se o coordonare adecvată a centrelor de decizie.

.

Tema IV. Personalitatea managerului – ca resursă de bază a succesului firmei de turism

4.1. Particularităţile muncii cadrelor de conducere în cadrul firmei de turism 4.2. Stilurile de management existente în firmele de turism 4.3. Tipurile de manageri

4.1. Particularităţile muncii managerului în cadrul firmei de turismÎn management, teoriile, principiile, normele şi tehnicile formează ştiinţa, iar aplicarea lor în practică într-o

manieră personală, în funcţie de o totalitate de factori, dintre care experienţa şi talentul, constituie arta de a conduce.Din momentul în care un salariat este numit într-o funcţie de conducere, indiferent de nivelul ierarhic pentru care

a fost selecţionat, el obţine pe lîngă profesia de bază, aceea de manager.În alegerea unui viitor cadru de conducere în cadrul firmei turistice trebuie avute în vedere pe lîngă cunoştinţele

de specialitate, care sînt absolut necesare, - şi calităţile personale, simţul de a prevedea, personalitatea, aptitudinile de a decide, capacitatea de acţiune, curajul, adică talentul de manager.

Gîndirea managerială nu poate fi creatoare fără o cunoaştere profundă a sistemului de afaceri al firmei turistice, a clienţilor şi furnizorilor. De aceea, este recomandabil conducerea firmei turistice prin echipe manageriale, conducere colegială, spirit de echipă.

Orice manager, în activitatea sa, trebuie să-şi formeze o echipă, să fie dinamic şi să poată transmite dinamismul său şi echipei pe care o conduce, să aibă iniţiativă şi receptivitate faţă de schimbări, să fie exemplu de muncă şi comportament în colectivul condus.

Managerul firmei turistice este învestit cu autoritate pentru funcţia îndeplinită, ceea ce îl obligă la responsabilitate juridică şi morală, responsabilitate de a prelua asupra sa consecinţele deciziilor primite.

Pe lîngă experienţă, managerul trebuie să fie economist, jurist, şi psiholog, să folosească metode moderne de management.

În activitatea de conducere cu firma turistică este necesar să se utilizeze o serie de metode de conducere. Metoda de conducere reprezintă modul în care managerul general desfăşoară procesul de conducere pentru a

pune în acţiune factorii umani, materiali şi financiari implicaţi în vederea obţinerii unor rezultate propuse.Scopul metodelor de conducere este de a crea un mecanism eficient de activitate în cadrul firmei turistice, de a

îmbunătăţi luarea deciziilor şi de a mări responsabilitatea individuală.

4.2. Stilurile de management existente în firmele de turismStilul de management reprezintă modalităţile în care managerii îşi exercită atribuţiile care le revin, în

conformitate cu funcţiile managementului, exprimat prin atitudinea faţă de subalterni.Stilul de muncă al managerului firmei de turism este legat de calităţile, personalitatea şi temperamentul său,

depinzînd totodată de motivaţia sa economică.Factorii care influenţează stilul de management pot fi prezentaţi sub următoarea formă:

1. Capacitatea profesională, exprimată prin totalitatea cunoştinţelor de care dispune managerul, în funcţie de particularităţile postului ocupat;

2. Capacitatea organizatorică, exprimată prin calităţi organizatorice, fără de care este greu de conceput activitatea firmei turistice;

3. Atitudinea faţă de angajaţi, exprimată prin modul de influenţă asupra angajaţilor la îndeplinirea atribuţiilor funcţionale;

4. Motivarea personalului, exprimată prin modalităţile de remunerarea a personalului, conform lucrului efectuat;5. Aprecierea muncii colaboratorilor, exprimată prin avansarea pe scara ierarhică;6. Delegarea autorităţii, exprimată prin împuternicirea colaboratorilor la luarea deciziilor în toate situaţiile care le

afectează munca; 7. Principialitate şi corectitudine, exprimată prin aprecierea corectă şi obiectivă a angajaţilor.

7

În cadrul firmelor turistice sînt prezente cel mai frecvent, 2 stiluri de management:

Stilul autoritar, reprezentat prin managerul autocrat, care exercită autoritatea sa, asupra subalternilor în procesul de conducere cu firma turistică. Autocratul se bazează pe propriile calităţi şi obişnuieşte să adopte singur toate deciziile. Pretinde la supunere totală din partea angajaţilor.

Stilul democrat participativ, reprezentat de conducătorul democrat, care stimulează comunicarea şi se bazează pe consultarea cu subalternii. Nu are nici un fel de restricţii în abordarea în comun cu angajaţii a tuturor problemelor care necesită să fie rezolvate.

4.3. Tipurile de manageriExistă mai multe clasificări a tipurilor de manageri, dar îi vom caracteriza pe cei mai frecvenţi întîniţi la

conducerea firmelor turistice: Managerul democrat, deţine autoritate finală, însă implică angajaţii în luarea deciziilor. Conducătorul democrat se caracterizează printr-o pregătire serioasă în domeniul managementului. Managerul democrat deleghează pe scară largă realizarea sarcinilor care urmează a fi îndeplinite, comunicarea înfăptuindu-se în ambele sensuri. El dezvoltă iniţiativa personală şi spiritul creator, ceea ce creează un climat de muncă favorabil dezvoltării personalităţii angajaţilor. Managerul autocrat, care impun decizia şi se înconjoară numai de oameni care sînt de acord cu ei. De obicei ei folosesc poziţia sa pentru a impune angajaţii să facă ceva, sînt adepţi ai constrângerilor, resping iniţiativele personale. Delegarea şi consultarea subordonaţilor sînt extrem de rar întîlnite la acest tip de manager. Plăcerea de a comanda, combinată cu subaprecierea subalternilor, generează o atmosferă încordată în cadrul firmei turistice. Managerul liberal, cedează responsabilitatea şi permite subordonaţilor să lucreze cum doresc, se bazează mult pe puterea lor de convingere. Insistă pentru maximizarea eficace a eforturilor subalternilor la obţinerea de rezultate, pretinde la performanţe ridicate. Sînt adepţii unei comunicări minime cu colaboratorii.

Nu există nici un tip pur de manager din cele descrise. Există doar combinaţii între ele. Tipul cel mai eficient depinde de interacţiunea între colaboratori, de caracteristicile situaţiei de muncă şi de personalitatea conducătorului. Pentru fiecare firmă turistică îi este caracteristic tipul său de manager. Dar deoarece majoritatea firmelor turistice sînt private, predomină tipul managerial autoritar bazat pe puterea pe care o conferă poziţia de proprietar.

Tema V. Managementul riscurilor în cadrul firmei de turism

5.1. Riscul în businessul turistic5.2. Funcţiile şi clasificarea riscurilor

5.1. Riscul în businessul turisticOrice activitate antreprenorială în condiţiile economiei de piaţă presupune existenţa unui anumit risc.Riscul reprezintă estimarea subiectivă a rezultatelor obţinute, condiţionate de pierderi sau venituri. Afacerea legată de activitatea în turism aparţine unui singur întreprinzător care îşi asumă întregul risc, sau

aparţine mai multor persoane asociate, care se înţeleg să împartă într-un anumit mod drepturile şi obligaţiile, dividendele financiare şi posibilele pierderi.

Fiecare întreprinzător are modul său specific de concepere şi dezvoltare a businessului turistic. Prevenirea eşecului este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea unor anumitor reguli:- cunoaşterea businessului turistic în profunzime;- derularea afacerii după un plan bine conturat şi argumentat economic;- administrarea raţională a resurselor financiare;- recrutarea personalului calificat;- flexibilitate şi adaptare la cerinţele pieţei turistice.

Riscul economic poate fi definit prin modul de acţiune în mediul de afaceri turistic în care factorii necontrolabili pot interveni şi influenţa negativ asupra rezultatelor economice. Deaceea posibilele riscuri trebuie evaluate şi acceptate numai în anumite limite.

5.2. Funcţiile şi clasificarea riscurilorÎn businessul turistic sînt cunoscute următoarele funcţii ale riscului:Funcţia inovaţională. Acestei funcţii îi este specific luarea unei decizii riscante, care ulterior poate contribui la

desfăşurarea cu succes al businessului turistic.Funcţia regulatorie. Capacitatea managerului de a risca poate servi ca stimulent efectiv în dezvoltarea firmei, dar

poate servi şi ca element distructiv al afacerii.Funcţia de apărare. Riscul este un component inevitabil al economiei de piaţă, deaceea managerul trebuie să fie

pregătit pentru suportarea unor eşecuri care pot apărea în procesul de activitate a firmei turistice. Funcţia analitică. Politica gestiunii riscurilor presupune posibilitatea de a alege, adică de a studia şi prognoza

diverse situaţii care ar diminua impactul riscului asupra businessului turistic.

Clasificarea riscurilor:Din punct de vedere a provenenţei riscurilor, pot fi riscuri interne şi riscuri externe.

8

Riscurile interne sînt legate de managementul organizatoric ale firmei turistice. Riscurile interne, pot apărea în procesul de activitate a firmei turistice şi sînt legate de resursele umane, de felul cum vor reacţiona în diverse situaţii.

Riscurile externe sînt legate de procesele care au loc în mediul exterior al firmei turistice.După gradul de pericol se desting:- riscuri acceptabile, care au ca consecinţă pierderea beneficiului preconizat;- riscuri critice, care au ca consecinţă pierderea capitalului investit;- riscuri catastrofale, care duc la falimentarea afacerii.Din punct de vedere a oportunităţii delimităm riscuri justificate şi riscuri nejustificate.După motivele apariţiei delimităm:- riscuri politice, care sînt cauzate de blocadele economice, conflicte armate, tulburări politice;- riscuri tehnice, care sînt cauzate de primirea din partea partenerilor a răspunsurilor cu caracter negativ,

neatingerea scopurilor stabilite etc;- riscuri de producţie care sînt cauzate de micşorarea volumului de producţie, creşterea cheltuielilor, ofertă

restrînsă;- risc antreprenorial, care este cauzat de imposibilitate menţinerii veniturilor la capitalul investit;- risc ramural, care este cauzat de modificarea situaţiei economice a ramurii;- risc natural, care este cauzat de catastrofele ecologice, calamităţi naturale;- risc comercial, imposibilitate de a comercializa producţia turistică existentă în firma turistică, reducerea

volumului de producţie, cerere scăzută, scăderea calităţii produselor turistice;- risc generat de inflaţie, este cauzat de creşterea preţurilor şi scăderea capacităţii de cumpărarea a banilor;- risc inovaţional, este caracterizat prin eşecul de acaparare a noilor segmente de piaţă, valorificarea noilor

destinaţii turistice;- risc valutar, care este cauzat de modificarea cursului valutar;- risc investiţional, risc cauzat de pierderea capitalului investit, sau primirea unor dividende financiare mai mici

decât au fost iniţial planificate;- risc creditar, este cauzat de imposibilitatea de achitare a creditului obţinut şi a procentelor bancare.

Tema VI. Managementul Resurselor Umane în Turism6.1. Recrutarea personalului6.2. Selecţia personalului6.3. Adaptarea angajaţilor6.4. Pregătirea profesională6.5. Evaluarea performanţelor6.6. Recompensarea angajaţilor

6.1. Recrutarea personaluluiRecrutarea personalului este procesul de selecţie a celui mai potrivit candidat pentru a ocupa o anumită

funcţie, folosindu-se criterii specifice.La baza recrutării stau: cerinţele pentru ocuparea postului pregătirea aptitudinile capacitatea fiecărui candidat.

S-a ajuns la concluzia că, într-o firmă turistică, angajatul este mai mult decât o simplă componentă a factorilor productivi. Deaceea recrutarea personalului trebuie să aibă prioritate deoarece are drept scop identificarea şi atragerea candidaţilor competitivi pentru completarea necesarului net sau a nevoilor suplimentare de personal firmei turistice.

Scopul activităţilor de recrutare şi selecţie a specialiştilor în domeniul turismului este de a obţine necesarul numeric şi calitativ de angajaţi pentru satisfacerea necesităţilor în forţă de muncă ale firmei turistice.

Cât priveşte responsabilitatea pentru recrutare şi selecţie, aceasta este efectuată de către serviciul “Departamentul Resurse Umane” al fiecărei firme. Acesta trebuie să fie capabil să satisfacă aşteptările şi cerinţele managerului general al firmei turistice la nivelul celor mai potrivite şi moderne tehnici şi practici ale domeniului, pentru adoptarea deciziilor referitoare la personal.

În privinţa conţinutului activităţilor de recrutare şi selecţie acestea cuprind acţiuni suplimentare privind angajarea personalului, localizarea resurselor potenţiale şi atragerea unor candidaţi corespunzători. Cât priveşte selecţia ea are loc din momentul în care există o listă a candidaţilor pentru funcţia respectivă.

Funcţiile vacante la firmele turistice din republică în multe cazuri sînt acoperite din surse interne. Dacă însă se ajunge la concluzia că postul vacant nu poate fi încadrat prin surse interne, atunci serviciul de management al personalului face o trecere în revistă a posibilelor surse externe ce pot furniza candidaţi corespunzători. Acestea de obicei pot fi:- recomandările făcute de însăşi angajaţii;- instituţiile de învăţământ;- oficiile forţelor de muncă;- publicitatea externă.

9

În ultimul timp în republică se observă o tendinţă destul de avansată privind rolul publicităţii în procesul de recrutare. O primă cerinţă referitoare la publicitate arată că ea trebuie concepută astfel încât să atragă atenţia, să creeze şi să menţină interesul, să stimuleze acţiunea din partea celor interesaţi. Însă pentru a răspunde la aceste necesităţi publicitatea trebuie să aibă în vedere următoarele: analiza riguroasă a cerinţelor:a) câte posturi trebuie ocupateb) termenul angajăriic) studierea fişei de post şi a specificaţiei pentru extragerea informaţiilor necesare.selectarea persoanelor competente, la care trebuie să ajungă mesajul publicitar; determinarea şi popularizarea “punctelor tari” ale firmei şi postului, care pot constitui o atracţie pentru candidaţi; alegerea mass-mediei adecvate privind lansarea spotului publicitar; alegerea textului astfel încât să conţină informaţii despre firmă postul vacant, cerinţele faţă de candidat, avantajele oferite, salariul propus, modul în care firma poate fi contactată.

Din lista candidaţilor care s-au prezentat în urma ofertei lansate de firmă, o preselecţie se poate face pe baza curiculum vitae, care trebuie să respecte anumite condiţii de alcătuire. Astfel, el trebuie să conţină informaţii referitoare la:- detalii personale (nume, adresă , vârstă, starea civilă, etc.);- experienţă (firma, postul ocupat, durata angajării, motivul plecării);- calificări;- starea de sănătate;- interese extraprofesionale;- alte informaţii considerate de către candidat importante.

După efectuarea selecţiei, candidaţii se pot grupa în trei categorii; uşor de selectat posibili de selectat nepotriviţi

Cei din ultima categorie vor fi anunţaţi cu politeţea cuvenită că cererile le-au fost respinse, în timp ce primele două grupe vor participa la selecţie.

6.2. Selecţia personalului

La etapa evaluării prealabile se poate de efectuat autoevaluarea, caz în care candidatul decide singur dacă îşi menţine sau nu candidatura după ce s-a informat în detaliu asupra elementelor de conţinut ale postului, asupra cerinţelor privind aptitudinile necesare.

Instrumentele de selecţie care pot fi aplicate de către firmele turistice se pot nominaliza în ordinea respectivă:1) Testarea în vederea selecţiei personalului. Calificate după obiectivele urmărite se pot constata următoarele testele:a) testele de cunoştinţe - pentru realizarea selecţiei atunci când numărul celor recrutaţi este mare şi informaţiile conţinute în curiculum vitae nu sînt suficiente pentru a face concluzia necesară. b) testele de cultură generală - se utilizează în situaţiile în care inteligenţa este un factor cheie şi necesitând garantarea unui nivel maxim de inteligenţă.c) testele de aptitudini profesionale - care sînt utilizate în cazul angajării unor persoane tinere cu puţine calificări, adică fără experienţă;d) testele de personalitate - care constau în chestionare fără răspunsuri corecte sau greşite, în care candidatul este întrebat ce părere are despre sau cum ar reacţiona în diferite situaţii.2) Chestionarele care sînt sistematizate după obiectivele urmărite şi categoriile de informaţiile oferite. În chestionarele utilizate se identifică următoarele;a) caracteristica personalăb) interesele - ele pot fi identificate cu ajutorul unor chestionare care evaluează preferinţele candidaţilor pentru anumite ocupaţii.3) Studiile de caz - care se realizează prin discutarea de către candidaţi a unui studiu de caz, în timpul acestui exerciţiu ei fiind observaţi. 4) Interviul - care este o conversaţie dirijată şi este larg utilizat pentru acei candidaţi consideraţi corespunzători după primele evaluări.

Pentru ca interviul să-şi atingă scopul trebuie ca acela care îl conduce să ştie ce informaţii caută şi cum le poate obţine. Principiile generale care trebuie să fie respectate în conducerea unui interviu pot fi sintetizate astfel:- culegerea şi studierea informaţiei necesare despre candidat;- pregătirea încăperii în care se va desfăşura interviul;- începerea discuţiei într-o manieră deschisă, apropiată, dar menţinând controlul discuţiei;- adresarea unor întrebări deschise, care necesită mai mult decât “da” sau “nu” ca răspuns;- încurajarea candidatului în timpul discuţiei;- efectuarea oricăror însemnări într-o manieră deschisă;- acordarea posibilităţii candidatului de a spune tot ceea ce crede că poate fi în favoarea lui şi de a pune întrebări;- încheierea interviului trebuie făcută cu fermitate, tact şi politeţe;- alocarea timpului pentru lămurirea şi definitivarea impresiilor asupra candidatului.5) Referinţele - se utilizează concomitent cu aplicarea metodelor de selecţie menţionate anterior. Referinţele de obicei conţin următoarea informaţie:

10

- perioada de angajare;- denumirea funcţiei;- activităţile desfăşurate;- absenţele, motivul plecării.6) Scrisoarea de motivaţie în care se indică motivul alegerii firmei turistice respective. (Anexa 1)

6.3. Adaptarea angajaţilorAdaptarea este procesul de acomodare a persoanei selectate la condiţiile specifice activităţii firmei. Scopurile acestei activităţi sânt:

- facilitatea parcurgerii stadiului iniţial, când totul pare străin noului angajat;- crearea unei atitudini favorabile faţă de firmă astfel încât noul venit să fie dornic să rămână în cadrul ei;- obţinerea unor rezultate eficiente în activitate într-un timp cît mai scurt.

Această activitate având cerinţă proprie şi specific pronunţată solicită parcurgerea unor etape, care, în activitatea firmelor de obicei este ignorată.

O primă etapă o reprezintă primirea în firmă, când persoana angajată trebuie să fie întâmpinată de o persoană care să-i dea câteva informaţii de bază asupra firmei, a condiţiilor de angajare, chiar dacă o parte din ele sînt deja cunoscute. În continuare, persoana angajată este condusă la locul de muncă şi prezentată şefului direcţiei în care va lucra. Întrevederea, chiar dacă nu durează mult, trebuie să cuprindă o prezentare generală a activităţii direcţiei şi, mai important, să stabilească un contact direct între noul angajat şi manager astfel încât acesta să nu fie privit ca o figură îndepărtată, iar angajatul ca un simplu nume. Prezentarea detaliată a sarcinilor, condiţiilor de lucru, a programului, altor cerinţe, trebuie făcută de şeful direct. Prin această prezentare se urmăreşte crearea unei atmosfere destinse, creşterea interesului angajatului faţă de postul ocupat şi faţă de firmă, informarea lui asupra principalelor modalităţi de lucru, indicarea standardelor de performanţă şi a comportamentului aşteptat.

Instrumentele utilizate în activitatea de integrare sînt diferenţiate la diferite firme în funcţie de specificul situaţiei şi personalitatea noului venit. În general, la majoritatea firmelor pot fi utilizate două modalităţi relativ simple:a) Mapa de întâmpinare, care reuneşte informaţii utile noilor angajaţi. Ea cuprinde următoarele informaţii:- lista de telefoane;- adresele interne ale fiecărui angajat sau sector important pentru a facilita primirea şi transmiterea documentaţiei,- formularele care sînt utilizate la colectarea şi difuzarea informaţiilor privind activitatea firmei;- lista echipamentelor, cu menţionarea localizării şi funcţionării fiecăruia;- prezentarea unor aspecte legate de mediul de muncă cum ar fi biblioteca, posibilităţi de servire a prânzului etc.;- programele de activitate zilnică cu menţionarea momentului începerii şi încheierii activităţii, a perioadei de pauză;- glosarul care conţine lista firmelor cu care se conlucrează cel mai des;- descrierea activităţii firmei cu ajutorul unei liste a tuturor unităţilor, sectoarelor componente, cu prezentarea tipului de activitate a fiecăruia, a managerilor, şi altor informaţii suplimentare semnificative;- descrierea proiectelor în cazul în care există la firmă proiecte care se desfăşoară simultan, influenţându-se reciproc, listă ce cuprinde denumirea, scopul şi persoana responsabilă pentru fiecare proiect, lucru util în vederea formării unui orizont mai larg şi înţelegerea interdependenţelor;regulamente şi instrucţiuni privind modul, locul unde pot fi găsite fiecare, ele se referă la o mare varietate de teme: securitatea muncii, proceduri disciplinare şi de soluţionare a nemulţumirilor etc.;b)Desemnarea unui îndrumător.

Uneori mapa nu este suficientă deşi oferă toate informaţiile necesare, însă ea nu oferă “contactul uman” care poate produce noului angajat o impresie favorabilă de durată. Rolul de îndrumător trebuie încredinţat unei persoane care poate produce o impresie pozitivă noului angajat şi care dispune de o serie de calităţi:- trebuie să fie o persoană plăcută. Cu ajutorul îndrumătorului atmosfera aparent rece de la început poate deveni mai caldă şi familială. Angajatul va putea depăşi astfel neliniştea primelor momente, întrebând şi învăţând ce are de făcut:- să fie răbdător. Mulţi angajaţi nu au răbdarea să răspundă la întrebări pe care le consideră elementare, dar pentru noul venit ele sînt esenţiale pentru înţelegerea contextului activităţii;- are capacitatea de a comunica într-un stil clar, concis pentru a nu-l deruta pe începător;- nu are o atitudine indiferentă. O asemenea atitudine conduce la o stare de nervozitate şi negativism, angajatul trebuie încurajat ca să simtă că este o parte integrantă a colectivului şi poate contribui efectiv la succesul firmei;- are o atitudine pozitivă.

6.4. Pregătirea profesionalăExistenţa unor angajaţi care nu mai reuşesc să ţină pasul, pe plan profesional, cu cerinţele care au loc în modul

de desfăşurare a activităţilor din economia de piaţă reprezintă o problemă dificilă pentru firmele turistice.Tot mai frecvente sînt cazurile în care salariaţii consideraţi ani de-a rândul ca eficienţi la posturile lor, îşi

îndeplinesc cu tot mai mare dificultate responsabilităţile, iar performanţele lor sînt tot mai reduse. Un program de pregătire profesională va da rezultate numai dacă se bazează pe o analiză clară a necesităţilor

firmei turistice.Succesul programului va depinde de măsura în care se ştie ce trebuie predat, de ce, pentru cine şi în ce mod.Obiectivele unui astfel de program rezultă din necesităţile interne ale firmei turistice şi sînt în concordanţă cu

obiectivele sale generale. Managerul firmei turistice trebuie să menţină o stare de presiune continuă asupra salariaţilor şi managerilor săi pentru ca aceştia să fie motivaţi pentru a se autoperfecţiona, evitându-se astfel uzura cunoştinţelor.

11

Pentru toţi angajaţii pregătirea profesională este un proces de instruire, pe parcursul căruia participanţii dobândesc cunoştinţe teoretice şi practice necesare desfăşurării activităţii lor prezente.

Obiectivele pregătirii profesionale pot fi constituite din: - perfecţionarea capacităţii de rezolvare a problemelor; - executarea unor lucrări specifice activităţii de turism; - rezolvarea unor sarcini noi; - îmbunătăţirea capacităţii de comunicare; - pregătirea unor schimbări.

Stabilirea cerinţelor de pregătire profesională presupune parcurgerea următoarelor etape:- precizarea obiectivelor firmei turistice, pe componente structurale şi pe fiecare salariat; - stabilirea noilor cunoştinţe care sînt necesare salariaţilor pentru a-şi îndeplini sarcinile în mod eficient; - stabilirea metodelor de pregătire. - elaborarea programului de pregătire profesională.

6.5. Evaluarea performanţelor Evaluarea resurselor umane presupune trei activităţi necesare:a) evaluarea comportamentului;b) evaluarea potenţialului şi a capacităţii de evoluţie;c) evaluarea performanţelor obţinute.

Dacă primele două activităţi servesc la selecţia şi orientarea carierei resurselor umane, cea de-a treia vizează în mod direct rezultatele obţinute şi performanţele, reflectând în mare măsură calitatea operaţiunilor anterioare.

Evaluarea performanţelor persoanei nou angajate după pregătirea profesională trebuie făcută la sfârşitul perioadei termenului de încercare şi ea constă în activităţile de analiză şi compararea rezultatelor obţinute a potenţialului fizico-intelectual, profesional şi managerial cu obiectivele şi cerinţele postului ocupat. Astfel managementul performanţelor va permite stabilirea punctelor forte şi slabe, identificarea soluţiilor de creştere a rezultatelor în perspectivă. În acelaşi timp, va oferi angajaţilor posibilitatea de a comunica asupra problemelor de muncă şi a aspiraţiilor ce îi preocupă.

Evaluarea performanţelor personalului în firmele turistice este dictată de necesităţi legate de: exprimarea corectă a obiectivelor şi repartizarea lor; determinarea direcţiilor şi a modalităţilor de perfecţionare a personalului şi de mărire a eficienţii muncii; micşorarea riscurilor provocate de menţinerea sau promovarea unor persoane incompetente.

Evaluarea şi mărimea salariului stabilit, ar trebui să fie dependent unul faţă de altul. Metodele de evaluare care pot fi utilizate în firmele turistice sînt:

Evaluarea generală, prin care managerul răspunzător de resursele umane prezintă comentariile sale asupra angajaţilor. Dar în acest caz de multe ori se ivesc o serie de probleme cum ar fi:- inexistenţa unui consens asupra criteriilor selectate pentru evaluare;- rezultatul depinde de abilitatea managerilor de a se exprima în scris;- aprecierile nu exprimă o atitudine precisă.Gradarea este o formă a evaluării pe baza caracteristicilor. În cadrul ei sînt definite anumite niveluri de manifestare a unei caracteristici. S-a constatat însă că există tendinţa de a încadra toţi subordonaţii în categoria bună sau satisfăcătoare.Autoevaluarea este o tendinţă recentă care se întâlneşte în firmele turistice şi constă în obţinerea unor informaţii din partea angajatului înaintea interviului de apreciere. Acesta este rugat să completeze un formular în care să menţioneze:- dacă şi-a atins sau nu obiectivele;- aprecierea punctelor tari şi slabe de la firmă;- dacă simte sau nu nevoia unei perfecţionări.

Astfel autoevaluarea poate genera un sentiment de corectitudine şi o mare implicare din partea angajaţilor în obţinerea performanţelor firmei.

6.6. Recompensarea angajaţilorRecompensarea angajaţilor este un instrument important al managementului prin care se influenţează eficienţa

activităţii firmei turistice.Fiecare firmă turistică îşi stabileşte raporturile cu angajaţii prin negocieri directe dar continuă, cu mici excepţii,

să folosească şi vechile metode de salarizare, specifice economiei centralizate.Orice director de firmă turistică este nevoit să facă o corelaţie între nivelul salariului şi performanţele obţinute

de angajat în timpul activităţii. Numai că acest lucru nu este uşor de realizat. Aprecierea corectă a performanţei permite departajarea între angajaţii care execută acelaşi gen de activitate. De cele mai multe ori se constată o tendinţă de creştere a salariului odată cu vârsta sau cu vechimea în aceiaşi unitate, fără ca performanţele să fie mai ridicate.

Preocuparea patronilor şi a angajaţilor este de a realiza o relaţie cît mai corectă între efortul depus şi recompensă, de a diferenţia prin salariu pe angajaţii mai pregătiţi de cei mai puţin pregătiţi, pentru a determina o creştere a randamentului şi a productivităţii firmei turistice.

Un stimulent realizează legătura directă între recompensă şi productivitate, având rolul de a impulsiona creşterea performanţei. Dar nu pentru toţi angajaţii sînt valabile aceleaşi modalităţi de stimulare a performanţei. Pentru unii sînt importanţi banii, în timp ce, pentru alţii mai important poate fi timpul liber compensator sau alte forme de recunoaştere a performanţei. Este destul de important ca stimulentele să nu creeze diferenţieri artificiale între angajaţii firmei care pot genera nemulţumiri şi tensiuni.

12

În unele firme turistice există tendinţa proprietarilor de a angaja personal pe timp limitat, sau sezonier, în scopul evitării unor obligaţii şi cheltuieli, ceea ce duce la pierderea unor drepturi de către angajaţi. Astfel, datorită neplăţii contribuţiei de asigurări sociale, angajaţii nu au dreptul de a primi ajutoare medicale, ajutor de şomaj şi altele. De asemenea angajaţii pierd continuitatea şi vechimea de muncă, cu unele consecinţe băneşti imediate sau în perspectivă.

Perfecţionarea recentă a cadrului legislativ şi normativ (Codul muncii Monitor oficial anul X Nr.159-162 din 29.07.2003) în domeniul relaţiilor de muncă contribuie la o mai bună precizare şi respectare a drepturilor, obligaţiilor şi răspunderilor care revin patronilor şi angajaţilor, ceea ce are efect benefic pentru toţi cei implicaţi.

Alături de drepturi, orice angajat are şi obligaţii sau îndatoriri. Obligaţia sau îndatorirea, poate fi definită ca fiind legătura juridică prin care o persoană poate fi determinată de o altă persoană prin intermediul firmei turistice.

Anexa 1

Scrisoare de motivaţie.

Subsemnatul Ion Mugur am luat cunoştinţă cu interes de anunţul Dumneavoastră, publicat în ziarul „Turism şi odihnă” din 01.09.2005.

Animat de puternica dorinţă de a reuşi, precum şi de ambiţie, perseverenţă şi posibilităţi reale de afirmare, propun atenţiei Dumneavoastră candidatura mea pentru ocuparea funcţiei de manager pe rezervări şi vânzări.

Beneficiind de o pregătire universitară adecvată sînt pregătit pentru a pune la dispoziţia firmei Dumneavoastră avantajele formării mele teoretice şi pe cele practice, conform experienţe de care dispun.

Documentându-mă asupra activităţii firmei , am constatat că profilul şi realizările firmei Dumneavoastră corespund aspiraţiilor mele.

Mă simt onorat să pot contribui, în echipa firmei Dumneavoastră, alături de specialişti De asemenea, îmi permit să apreciez că cerinţele pentru ocuparea postului respectiv, pe care îl supuneţi analizei

candidaţilor, corespunde formării mele profesionale.Cu convingerea că atenţia Dumneavoastră va fi reţinută de candidatura mea, vă rog să agreaţi, stimate Doamne,

stimaţi Domni, expresia sentimentelor mele cele mai devotate şi distinse.

20 septembrie 2007 Semnătura

Anexa 2CURICULUM VITAE

DATE PERSONALENume: MugurPrenume: IonData naşterii: 24 octombrie 1976Stare civilă: celibatarDomiciliu permanent: mun. Chişinău bd. Dacia 89 ap.76Domiciliu după viza de reşedinţă: or. Hînceşti str. Independenţei 18 ap.65.

Telefon de contact: 76-89-72, mob. 0-29127624

STUDII1995 – 2000 Academia de Studii Economice din Moldova, facultatea Bussiness şi Administrarea Afacerilor,

specialitate Turism şi Servicii Hoteliere.1983 – 1994 Liceul teoretic din or. Hînceşti.

LIMBI STRĂINELimba engleză – scris, citit, vorbitLimba franceză – cunoştinţe de bază

Limba rusă - scris, citit, vorbit

EXPERIENŢA PROFESIONALĂ 1997 iunie-august practica de producţie firma “Alegro-TUR” 1998 – 1999 Firma turistică “Odeon”, manager pe vînzări.

APTITUDINI PERSONALE Cunoştinţe de informatică: - utilizare: Windows: Word, Excel, Acces. Posed abilităţi de comunicare. Posesor al permisului de conducere de categoria “B”.

ACTIVITĂŢI EXTRAPROFESIONALEoct. 1995 – 1997: membru al Ligii Studenţilor ASEM, departamentul Turism.

13

- membru al Comitetului de organizare a Forului Internaţional Studenţesc „Tineretul pentru democraţie”septembrie 1998: participarea la conferinţa internaţională studenţească cu lucrarea “Dezvoltarea durabilă a

turismului în Moldova”, locul III.

REFERINŢE: Directorul firmei “Odeon” Ion Botnaru.

PASIUNI lectura, filmele, teatrul, natura.

Data întocmirii: 20 septembrie 2007 Semnătura

14

Cursul Marketingul în turism

Tema № 1 Esenţa marketingului în turism1.1. Conceptul de marketing1.2. Planificarea de marketing1.3. Funcţiile marketingului turistic1.4. Principiile marketingului turistic1.5. Obiectivele marketingului turistic

Tema 2. Studierea pieţei turistice. Realizarea cercetărilor de marketing în turism2.1. Oferta turistică

2.2. Cererea turistică

2.3. Realizarea cercetărilor de marketing în turism2.4. Segmentarea pieţei turistice.2.5. Distribuţia în turism

Tema 3. Politica de promovare a serviciilor turistice3.1. Esenţa comunicaţiilor de marketing3.2. Componentele submixului promoţional în marketingul turistic3.2.1. Reclama 3.2.2. Relaţiile cu publicul3.2.3. Vânzările directe3.2.4. Stimularea vânzărilor

Tema 4. Politica de preţ ca componentă a mixului de marketing turistic4.1. Esenţa politicii de preţ4.2. Procedura elaborării politicii de preţ

4.2.1. Obiective în fixarea preţurilor4.2.2. Analiza restricţiilor 4.2.3. Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor4.2.4. Stabilirea preţurilor la produsele turistice

4.3. Alternative strategice de stabilire a preţurilor

15

Tema № 1 Esenţa marketingului în turism1.1. Conceptul de marketing1.2. Planificarea de marketing1.3. Funcţiile marketingului turistic1.4. Principiile marketingului turistic1.5. Obiectivele marketingului turistic

1.1. Conceptul de marketingNoţiunea de marketing provine de la cuvântul englez „market” - (piaţă), stabilind astfel

regulile de activitate pe piaţă prin desfăşurarea diverselor tranzacţii.Prima definiţie dată conceptului de marketing a fost formulată de Asociaţia Americană de Marketing înfiinţată în anul 1937 şi care redă următorul conţinut: „realizarea activităţilor economice care dirijează fluxul bunurilor şi serviciilor de la producător la consumator sau utilizator”. (Smedescu Ion – Marketing, Editura Universitară, Bucureşti 2005, pag.24).

Gherasim Toader în manualul său Marketing turistic, Editura Economică, Bucureşti 1999, pag 15, formulează următoarea definiţie „marketingul desemnează tot ceea ce trebuie întreprins de o firmă, în conformitate cu mediul său intern şi extern, pentru satisfacerea clientelei mai bine decât concurenţa, în vederea obţinerii profitului dorit”.

Una dintre definiţiile frecvent invocate de specialişti este definiţia dată marketingului de Philip Kotler: ”marketingul este un proces social şi managerial prin care grupurile şi indivizii obţin ceea ce le trebuie şi ceea ce doresc prin crearea şi schimbul de produse sau valori cu alte grupuri de indivizi”. (Kotler Ph. – Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, p.35).

Dacă este să atribuim definiţia lui Ph. Kotler pentru industria turistică, primim următoare schemă:

Dorinţele reprezintă forma de manifestare a necesităţilor umane de a călători, fiind influenţate în permanenţă de conjuctura pieţei turistice şi de mediul intern şi extern a individului.

Piaţa turistică reprezintă locul în care se întâlneşte şi se confruntă cererea cu oferta de produse turistice, respectiv spaţiul special amenajat în care cumpărătorii şi vânzătorii de servicii turistice se întâlnesc pentru a efectua tranzacţia.

Produse turistice reprezintă ansamblu complex de bunuri şi de servicii oferit consumatorilor.Tranzacţia constă în schimbul de valori între două părţi.Valoarea şi satisfacţie constă în avantajul oferit de produsul turistic în raport cu preţul plătit.

Punctul de plecare în desfăşurarea activităţii de turism trebuie să-l constituie cercetarea necesităţilor pentru odihnă şi călătorii, asigurându-se o cît mai completă şi eficientă satisfacere a acestora. În acest sens, pornindu-se de la piaţă şi consumatori, marketingul turistic reprezintă ansamblul de metode şi tehnici orientate spre evidenţierea şi satisfacerea necesităţilor consumatorilor, motivate de dorinţa de cunoaştere, odihnă, distracţie, tratament etc., de rînd cu organizarea unor agenţii sau asociaţii capabile de a satisface la maxim aceste categorii de nevoi.

Necesitatea implementării marketingului în firmele turistice ţine de:16

Piaţa turistică Produsele turistice

Dorinţa de a călători

Tranzacţia Valoare şi Satisfacţie

existenţa unei libere concurenţe între firmele turistice; posibilitatea clienţilor de a selecta un produs turistic potrivit dintr-un spectru mai larg existent

pe piaţă; informarea continuă a clienţilor reali şi potenţiali privind întregul pachet de servicii oferit de

firmele turistice.

1.2. Planificarea de marketingStrategiile de marketing reprezintă fundamentul strategiilor manageriale ale întreprinderilor de

turism, elaborarea şi implementarea lor necesitând eforturi intelectuale şi financiare relativ mari, dar care se justifică pe deplin, contribuind la micşorarea riscurilor şi incertitudinii.

Scopul oricărei întreprinderi turistice constă în planificarea activităţii pentru o anumită perioadă de timp, în vederea obţinerii de profit. Astfel, complexitatea mediului extern, în care o întreprindere turistică îşi desfăşoară activitatea, precum şi schimbările ce au loc permanent au condus, la creşterea importanţei acordate planificării strategice a activităţii. După autoarea Stăncioiu Aurelia planificarea de marketing, reprezintă un proces complex ce cuprinde etape operaţionale succesive, valori şi ipoteze, în care, pe baza analizei situaţiei existente a unei întreprinderi, se identifică şi se stabilesc obiectivele de marketing ale acesteia, căile şi mijloacele prin care acestea se pot atinge, posibilităţile de evaluare a stadiului de realizare a lor, precum şi eventualele corecţii în cazul nerealizării indicatorilor de performanţă propuşi.

Principalele avantaje ale planificării de marketing constau în: creşterea nivelului de motivaţie managerială şi o mai bună cooperare între departamentele

întreprinderii turistice; stabilirea unor obiective de marketing realiste şi o mai mare probabilitate de realizare a

lor; probabilitatea mai mare de a identifica evoluţiile ulterioare probabile ale pieţelor şi

produselor turistice; flexibilitate în condiţii de fluctuaţie a pieţei turistice; gândire sistematică de perspectivă, în alocarea mai eficientă a resurselor organizaţionale în

funcţie de oportunităţile pieţei turistice.Procesul planificării de marketing se desfăşoară în 5 etape şi finalizarea lui presupune

implementarea programului de marketing al întreprinderii turistice:1. stabilirea obiectivelor generale de marketing;2. analiza situaţiei existente;3. stabilirea obiectivelor şi a strategiilor de marketing;4. stabilirea bugetului de marketing;5. elaborarea programului de marketing, controlul, evaluarea şi eventualele corecţii.Analiza mediului, analiza şi alegerea opţiunilor strategice sînt elementele esenţiale ale planificării

de marketing. Managerul trebuie să decidă asupra unei strategii globale de marketing care să atragă clienţii – şi să obţină avantaj competitiv – pe piaţa turistică. Strategia trebuie să fie corespunzătoare capacităţilor întreprinderii de turism şi cerinţelor pieţei produsului turistic.

Planificarea strategică de marketing îşi propune să stabilească poziţia pe care întreprinderea de turism o ocupă vizavi de concurenţii săi, precum şi stabilitatea şi maturitatea ei demonstrată în ochii clientelei prezente şi viitoare.

Prin urmare, principalele componente ale unei decizii strategice de marketing turistic sunt:1. Scopurile şi obiectivele, prin intermediul cărora întreprinderea turistică îşi determină locul pe care

îl va ocupa în viitor pe piaţa turistică, definit prin intermediul segmentelor de piaţă pe care le va deţine, respectiv prin volumul vânzărilor, numărul de clienţi, volumul ofertei, profitul preconizat etc;

2. Imaginea şi poziţia pe piaţa turistică, firma fiind cît se poate de interesată să ştie care vor fi solicitările şi doleanţele clienţilor reali şi potenţiali, şi care vor posibilităţile furnizorilor de servicii, participanţi la integrarea produsului turistic.

3. Strategiile şi programele, care stabilesc acţiunile care trebuie să le întreprindă firma turistică în vederea realizării obiectivelor;

4. Bugetul, respectiv resursele necesare atingerii scopurilor propuse;

17

5. Controlul periodic şi sistematic al modului în care se derulează acţiunile, se utilizează resursele şi se realizează obiectivele, în contextul oferit de mediul intern şi extern în care îşi desfăşoară activitatea firma de turism.

Elaborarea planurilor strategice de marketing turistic este o activitate complexă, care presupune luarea în considerare a unei multitudini de factori foarte diferiţi ca natură şi ca mod de acţiune, condiţionaţi de mediul intern şi extern al întreprinderii turistice.

1.3. Funcţiile marketingului turistic

Funcţiile marketingului la nivelul întreprinderii de turism contribuie la estimarea potenţialului firmei, planificarea programului de marketing, organizarea şi conducerea activităţii de marketing, evaluarea şi adaptarea efortului de marketing.

În lucrarea „Noul marketing în mileniul III”, profesorii J. Drăgan şi M. Demetrescu, consideră că funcţiile marketingului au trei finalităţi:

1) evaluarea posibilităţilor pe care le oferă piaţa;2) atragerea, stimularea şi crearea cererii prin produs, preţ şi promovare;3) satisfacerea cererii prin canalele de distribuţie.Corespunzător acestor funcţii, activităţile de marketing de marketing cuprind următoarele

principale domenii: investigarea permanentă a solicitărilor şi doleanţelor consumatorilor – turişti; adaptarea produselor şi serviciilor turistice la cerinţele pieţei turistice, condiţionate de

puterea de cumpărare a consumatorilor; dezvoltarea produselor şi serviciilor turistice prin diversificarea calităţii şi preţurilor; stimularea cererii prin promovarea vânzărilor şi comunicarea cu piaţa turistică; sporirea profiturilor firmei prin rentabilitatea vânzărilor şi eficienţa activităţilor de

marketing; estimarea permanentă a costurilor de marketing.Profesorul C. Florescu clasifică funcţiile marketingului astfel: investigarea pieţei, a necesităţilor de consum, reprezintă punctul de plecare a întregii

activităţi de marketing. Prin realizarea acestei funcţii se urmăreşte obţinerea de informaţii referitoare la pieţele prezente şi potenţiale, la ansamblul nevoilor de consum, la comportamentul consumatorilor;

conectarea dinamică a firmei la mediul economico-social se constituie într-o altă funcţie a marketingului. Această funcţie solicită firmei o atitudine activă, de adaptare la condiţiile de mediu, de stabilire a unor oportunităţi, de influienţare chiar a consumului pentru anumite produse sau servicii;

satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor de consum, asigură finalitatea activităţii oricărei firme interesată să desfăşoare o activitate de marketing, recunoaşterea socială a concordanţei dintre produsele sau serviciile turistice prestate prin calitatea oferită.

Maximizarea eficienţei economice, obţinerea profitului, constituie funcţia ce implică optimizarea desfăşurării tuturor proceselor economice ce alcătuiesc fluxul complet producţie – consum.Autorul S. Belousov în manualul Marketing, editura Fenix, 2003, divizează funcţiile marketingului în 4

grupe distincte: Funcţia analitică (presupune studierea pieţei, a consumatorilor, concurenţilor, etc.). Funcţia de producere ( organizarea prestării de servicii, implementarea unor tehnologii noi,

managementul calităţii şi a capacităţii de a concura a firmelor turistice). Funcţia de vânzare (orientată spre organizarea servirii şi a sistemului de formare şi stimulare a

cererii, elaborarea politicii de preţ şi distribuţie, perfecţionarea politicii de produs). Funcţia de conducere şi control (organizarea compartimentului de marketing, planificarea

strategică şi operaţională, comunicaţiile de marketing, controlul marketingului).

18

Analizând opţiunile diverşilor autori se poate de menţionat că investigarea pieţei reprezintă funcţia premisă, realizarea ei constituind punctul de plecare în orientarea întregii activităţi a întreprinderii de turism.

1.4. Principiile marketingului turisticDesfăşurarea într-o nouă orientare a activităţilor de marketing presupune utilizarea unor

instrumente moderne, constituite din metode şi tehnici adecvate cercetărilor necesităţilor de consum, investigării cerinţelor pieţei turistice, optimizării acţiunilor întreprinderilor turistice în vederea fundamentării deciziilor de marketing şi asigurării condiţiilor realizării lor eficiente în practică.

Principiul de bază a marketingului turistic poate fi considerat orientarea rezultatelor finale ale întreprinderilor turistice în conformitate cu doleanţele reale şi necesităţile consumatorilor – turişti. Esenţa acestui principiu poate fi comentat astfel: „Determină necesitatea turistică şi satisface-o”. Însă, pentru aceasta sînt necesare cunoştinţe destul de temeinice în ceea ce priveşte cunoaşterea pieţei turistice, cunoaşterea concurenţilor, cunoaşterea comportamentului consumatorilor, cu toate că în majoritatea cazurilor consumatorii singuri nu cunosc ceea ce doresc. Astfel, una din principalele scopuri ale marketingului este: - „determinarea preferinţelor consumatorilor”.

Pentru a realiza o definire cît mai clară şi exactă a marketingului trebuie avute în vedere şi principiile sale, fiind considerate elemente esenţiale:

1. Renovarea produselor. Ofertele vechi, neactualizate nu atrag clienţii. 2. Oferirea unor servicii calitative va asigura succesul firmei.3. Oferirea unor produse turistice care sunt necesare şi corespunzătoare necesităţilor clienţilor.4. Studierea cererii existente pe piaţa turistică. 5. Evidenţierea direcţiilor turistice prioritare. 6. Corespunderea politicii de marketing (strategiilor şi tacticilor) obiectivelor stabilite de

întreprindere. 7. Testarea destinaţiilor noi până la lansarea lor pe piaţă. La crearea unor tururi noi este

necesar de a organiza info-tururi pentru a evidenţia posibilele dificultăţi, nereguli şi a le soluţiona.8. Analiza greşelilor de marketing. Luarea în calcul a experienţelor din trecut este

recomandabilă, iar negarea unor greşeli repetate şi vădite va duce la micşorarea veniturilor şi înrăutăţirea imaginii firmei turistice.

9. Analiza ciclului de viaţă al produsului. La fiecare etapă a ciclului de viaţă al produsului, este necesar de a modifica mixul de marketing.

10. Evaluarea corectă a concurenţilor. Activitatea de marketing se va realiza cu succes în condiţiile utilizării principiilor nominalizate

mai sus, care urmează a fi adaptate în conformitate cu conjuctura pieţei turistice.

1.5. Obiectivele marketingului turisticPlanificarea de marketing pentru o întreprindere de turism are ca scop stabilirea de obiective

de marketing, care să asigure atingerea scopurilor propuse. Atingerea obiectivelor de marketing presupune, alegerea dintre alternativele posibile, a strategiei de marketing corespunzătoare resurselor ei.

Complexitatea produselor turistice, ca şi varietate, determină divizarea lor în servicii, care prin combinare formează pachetele turistice, capabile să satisfacă necesităţile şi doleanţele fiecărui consumator. În acest context, misiunea de bază a managerului pe marketing, constă în stabilirea obiectivelor de marketing, avându-se în vedere situaţia externă şi internă a întreprinderii de turism.Intervenţia pe piaţă constă în vânzarea câtor mai multe produse şi servicii turistice. Rolul hotărâtor îl au calitatea lor, precum şi poziţionarea firmei de turism pe piaţă, care trebuie să conducă la existenţa cererii şi la dezvoltarea ei continuă.

Dezvoltarea produsului constă în încercarea de vânzare a noi produse şi servicii pe pieţele existente. Această opţiune este preferabilă în cazul în care pe piaţă există o concurenţă mare, iar calitatea produselor şi a serviciilor oferite de întreprindere nu este cea mai atrăgătoare sau în zona respectivă.

Dezvoltarea pieţei implică vânzarea produselor şi serviciilor existente pe noi pieţe. Se ajunge la această opţiune în cazul în care calitatea şi volumul mare al produselor şi serviciilor existente

19

impun noi pieţe deoarece pieţele existente nu asigură absorbţia lor sau există dorinţa şi capitalul necesar pentru expansiunea întreprinderii turistice.

Diversificarea se rezumă la vânzarea de produse şi servicii noi pe pieţe noi. Este cea mai riscantă opţiune şi trebuie susţinută de un volum mare de publicitatea, atât pentru produse şi servicii, cît şi pentru zonele în care se află noile pieţe.

Obiectivele de marketing ale întreprinderilor de turism trebuie să satisfacă următoarele cerinţe: să fie elaborate pentru fiecare piaţă selectă; să fie acceptabile, adică să îndeplinească principalele grupuri de interese din exteriorul şi

interiorul întreprinderii; să fie flexibile, în cazul modificărilor apărute în mediul extern sa intern al întreprinderii

turistice; să fie clare, înţelese de către toţi angajaţii întreprinderii turistice; să fie posibil de evaluat rezultatele intervenţiei pe piaţă; să fie posibil de estimat efortul financiar în concordanţă cu rezultatul obţinut; să fie elaborate pentru o anumită perioadă de timp.Stabilirea obiectivelor de marketing dau posibilitate managerului pe marketing de a evalua şi

ajusta dacă este cazul, la timp programele de marketing ale întreprinderii turistice, de a stabili criteriile pentru analiza eficienţei acestora.

După autoarea A. Stăncioiu obiectivele de marketing se pot grupa în funcţie de scopul propus:1) obiective legate de creşterea profitului:

profitul net; profitul brut; recuperarea investiţiilor

2) obiective de piaţă: diversificare serviciilor şi produselor turistice; acaparare noilor pieţe de desfacere;

3) obiective referitoare la volumul vânzărilor: cifra de afaceri; durata sejurului; numărul de turişti deserviţi

4) obiective referitoare la concurenţă: lider de piaţă; performanţe în raport cu concurenţii; atragerea unor segmente de piaţă.În vederea urmăririi stadiului de realizare a obiectivelor propuse, întreprinderea turistică

trebuie să-şi stabilească standardele de performanţă, pentru ca ulterior să le utilizeze în atingerea scopurilor propuse.

Obiectivele propriu – zise ale întreprinderii se clasifică în: obiective de producţie; obiective de financiare; obiective de marketing; obiective de resurse umane; obiective de cercetare - dezvoltare;

20

Ierarhia obiectivelor întreprinderii de turism schematic poate fi prezentată astfel:

Sursa: A. Stăncioiu. Planificarea de marketing în turism. Editura Economica, Bucureşti, 2005

Compatibilitatea şi realismul obiectivelor întreprinderii turistice constituie sarcina managerului pe marketing şi se poate realiza prin dezvoltarea unei metode de marketing pentru resursele umane, care să asigure recunoaşterea şi recompensarea permanentă a personalului angajat al întreprinderii.

Tema 2. Studierea pieţei turistice. Realizarea cercetărilor de marketing în turism.

21

Obiectivelegenerale aleîntreprinderii

turistice

Obiective de

producţie

Obiective financiare

Obiective de

marketing

Obiective de resurse

umane

Obiective de cercetare-dezvoltare

Obiective de produs

Obiective de preţ

Obiective de

promovare

Obiective de

distribuţie

Obiective ale

publicităţii

Obiective de

promovare

Obiective ale vânzării profesional

2.1. Oferta turistică

2.2. Cererea turistică

2.3. Realizarea cercetărilor de marketing în turism2.4. Segmentarea pieţei turistice.2.5. Distribuţia în turism

2.1. Oferta turistică

Piaţa turistică este sfera de interferenţă a ofertei turistice materializate prin producţia turistică şi cererea turistică materializată prin consum turistic.

Pentru a putea caracteriza oferta turistică este necesar iniţial de a defini noţiunile de produs şi serviciu.

Astfel, produsul poate fi definit ca un bun material sau un tip de activitate, proprietăţile de consum ale căruia satisfac anumite dorinţe, necesităţi.

Oferta turistică este formată din totalitatea elementelor potenţialului turistic natural şi antropic şi activităţile de valorificare a acestor elemente în vederea satisfacerii cererii turistice.

Producţia turistică este formată din serviciile prestate de facto de către firmele turistice într-o anumită perioadă.

Procesul de prestare reprezintă oferirea propriu-zisă a serviciului turistic clientului: discuţii cu reprezentanţii firmei, deplasarea spre destinaţia de odihnă şi revenirea acasă, servirea în hotel şi în restaurant, etc.

Rezultatul final al prestaţiei este reprezentat de satisfacţia consumatorilor în raport cu aşteptările sau schimbările ce au avut loc în cadrul relaţiei firmă turistică – client.

Specialiştii în marketingul serviciilor propun mai multe criterii de determinare a calităţii serviciilor. În opinia experţilor americani, există cinci elemente definitorii pentru calitatea serviciilor, care pot fi identificate cu condiţiile de bază pe care o firmă de servicii trebuie să le îndeplinească.

Determinanţii ofertei turisticeI. Teritoriul – este materia primă a ofertei turistice. Capacitatea optimă de primire exprimă numărul maxim de turişti care pot fi primiţi de un teritoriu fără prejudiciu mediului ambiant şi social. El include:

componenta naturală, configuraţia geografică a teritoriului: litoral, munţi, câmpii, peşteri; condiţii meteorologice: climă, soarele, ploi, curenţi de aer, calamităţi naturale, etc.; patrimoniul cultural şi istoric: arta, arheologie, obiective istorice, religioase, folclor; balneologie: izvoare termale şi minerale, etc.; flora şi fauna: originalitate, diversitate, exclusivitate, etc.

II. Baza tehnico-materială. a) Baza tehnico-materială a cazării. b) Baza tehnico materială a alimentaţiei. c) Baza tehnico-materială a transportului:

d) Baza tehnico materială a agrementului. III. Infrastructura.

Această componentă a ofertei este analizată ca infrastructura turistică: amenajări, dotări şi mijloace care aparţin acesteea - reţea de informare turistică, magazine artizanale şi de alte tipuri, parcări, servicii de închiriere a mijloacelor de transport sau echipamente turistice, schi, nautice, etc. Infrastructura este caracterizată prin serviciile apă-canalizare, energie electrică, comerţ, servicii de securitate, medicale, telecomunicaţii, internet, frizerii, saloane de frumuseţe, etc.IV.Personalul firmei turisticeV. Formalităţile turistice. Paşaportul şi viza (viză turistică, viză de afaceri, etc.);Formalităţile vamale (coridor roşu şi verde);Controlul valutar şi regulile de schimb valutar;Controlul sanitar (vaccinarea, certificat despre starea sănătăţii, transportarea animalelor, produselor biologice, alimentare, medicamente, etc.)Securitatea socială şi ecologică a turiştilor, Regimul de intrare şi ieşire din ţară, etc.

Oferta turistică poate fi divizată după un şir de criterii:- după scop: cognitiv, de odihnă, afaceri şi congrese, urban, tratament balneologic, sportiv, de vânătoare, ecologic, religios, studii, rural, etc.;- după mobilitate: mobil, staţionar, mixt;- după forma de participare: individual, de grup, de familie;- după vârstă: pentru copii, juniori, tineret, maturi, seniori, mixt;- după sezonalitate: sezon activ, demisezon, extrasezon;- după criteriul geografic: internaţional, regional, local, transfrontalier;- după forma deplasării: terestru, utilizarea mijloacelor clasice de transport, utilizarea mijloacelor exotice;- după tipul mijloacelor de transport: auto, aerian, feroviar, fluvial-maritim, ciclism, hipism, combinat.

2.2. Cererea turistică22

Cererea turistică se formează în ţara de reşedinţă a turistului.

Consumul turistic se realizează la locul amplasării ofertei turistice.

Consumul turistic se realizează în câteva etape:

Pregătirea către consum;

Deplasarea către destinaţie;

Consumul propriu-zis;

Revenirea la locul de reşedinţă.

Cererea turistică este determinată de:

* veniturile populaţiei care rămân după satisfacerea necesităţilor de primă importanţă;

* timpul liber:

- la sfârşitul zilei;

- la sfârşitul săptămânii;

- în timpul concediului anual.

* factorii demografici: dinamica populaţiei, structura pe sexe, vârstă, etnie, componenţa familiei, nivelul urbanizării, etc.;

* factorii motivaţionali: fiziologici (odihnă, tratament), sociali (stabilirea relaţiilor), cognitivi (culturali, educativi), religioşi (pelerinaj), alţi factori – etnici, vizita rudelor etc.;

* factori conjuncturali: profesionali, de natură economică, politică, moda, etc. .

2.3. Realizarea cercetărilor de marketing în turismCercetarea de marketing presupune măsurarea, selectarea, colectarea, prelucrarea şi analiza informaţiilor care

fundamentează şi stau la baza deciziilor din sfera marketingului. Cercetarea de marketing este veriga ce leagă consumatorul cu vânzătorul prin informaţia obţinută din activitatea

de marketing. Informaţiile oferite permit firmei de turism să-şi cunoască mediul în care funcţionează, să identifice oportunităţile existente, să evalueze alternativele acţiunilor sale de marketing şi efectele lor.

Principalele domenii ale cercetărilor de marketing:1. Studierea întreprinderilor turistice în ansamblu – resurse disponibile, capacitatea de adaptare a întreprinderii la schimbările mediului, calitatea managementului, etc.;2. Studierea pieţei – capacitate, structură, conjunctură, dinamica fenomenelor de piaţă, cererea, oferta, concurenţii, preţuri şi tarife, exporturi de turişti, importuri de turişti, cota de piaţă, intermediari, etc.;3. Componentele mediului extern – evoluţia generală a economiei şi a ramurii turistice, cadrul instituţional şi legislativ, mediul tehnologic şi social-politic, cultural, etc.;4. Necesităţile de consum şi comportamentul de cumpărare;5. Mixul de marketing ş.a.

Etapele procesului cercetării de marketing

1. Identificarea problemei şi a obiectivelor cercetării.2. Determinarea necesităţilor de informaţii şi estimarea prealabilă a valorii acestora.3. Alegerea surselor de informaţii.4. Selectarea modalităţilor de culegere şi sistematizare a informaţiilor.5. Selectarea şi prelucrarea informaţiilor.6. Interpretarea datelor, redactarea studiului şi elaborarea concluziilor.

2.4. Segmentarea pieţei turistice.Segmentarea este procesul de divizare a pieţei în subgrupe de consumatori cu necesităţi şi preferinţe asemenea.Procesul segmentării pieţei presupune:1. selectarea criteriilor de segmentare;2. divizarea propriu-zisă a pieţei şi analiza fiecărui segment;3. selectarea celor mai atractive segmente;4. elaborarea unei politici de marketing pentru fiecare segment selectat.Pentru a fi eficient, un segment din piaţa turistică trebuie să respecte unele cerinţe:1. să fie identificabil în raport cu alte segmente;2. să fie estimabil privind potenţialul acestuia;3. să fie suficient de mare încât ar merita o politică de marketing separată;4. să ia în calcul atât consumatorii reali, cît şi cei potenţiali.

Cele mai aplicabile criterii de segmentare a pieţei turistice: criteriul geografic: după ţara de provenienţă;

23

criteriul demografic: vârstă, sex, situaţie familială, structura familiei, etc.; criteriul social-economic: venituri, studii, profesie, clasă socială; criteriul comportamental: frecvenţa consumului, atitudini, preferinţe, intensitatea de consum, scopul călătoriei,

etc.

2.5. Distribuţia în turismDistribuţia reprezintă ansamblul mijloacelor şi operaţiunilor care contribuie la punerea la dispoziţia consumatorilor –

turişti a produselor şi serviciilor turistice realizate de o firmă turistică.Funcţiile distribuţiei:

- asigurarea accesibilităţii produsului turistic;- studierea cererii potenţiale dintr-o zonă;- informarea clienţilor;- stimularea cumpărării;- oferirea informaţiilor pentru cercetări de marketing;- promovarea imaginii firmei turistice (destinaţiei turistice) etc.

În turism conceptul de distribuţie trebuie analizat în două aspecte:1. asigurarea accesibilităţii produsului turistic prin: informare, sisteme de rezervare şi vânzările, transport, agrement, etc.;2. asigurarea mişcării propriu-zise de la producător la consumator.

Canalul de distribuţie este reprezentat de totalitatea organizaţiilor independente încadrate în procesul de asigurare a accesibilităţii serviciului pentru consumator. Intermediarii sunt folosiţi pentru a putea extinde piaţa şi numărul efectiv al consumatorilor, decât ar reuşi o firmă turistică de sinestătător.

Triunghiul strategic al distribuţiei este constituit de:1. firmele turoperatoare;2. agenţiile de turism;3. consumatorii – turişti.

Lungimea canalului de distribuţie este determinată de numărul de intermediari care sunt implicaţi în procesul de distribuţie a produselor şi serviciilor turistice.

Funcţiile canalului de distribuţie sunt:- Informare;- promovarea ofertei turistice;- stabilirea contactelor;- adaptarea ofertei la cerinţele consumatorilor;- negociere;- finanţare, asigurarea riscurilor.

Tema 3. Politica de promovare a serviciilor turistice3.1. Esenţa comunicaţiilor de marketing3.2. Componentele submixului promoţional în marketingul turistic3.2.1. Reclama 3.2.2. Relaţiile cu publicul3.2.3. Vânzările directe3.2.4. Stimularea vânzărilor

3.1. Esenţa comunicaţiilor de marketingComunicaţiile de marketing presupun transmiterea unor mesaje către segmentele - ţintă ale

consumatorilor cu scopul de ai atrage şi ai determina să procure produsul şi serviciile turistice.Astfel, firmele turistice îşi promovează continuu produsele şi serviciile turistice către consumatori şi clienţi,

orientându-se spre realizarea câtorva obiective:1. informarea potenţialilor clienţi privind produsul şi serviciile turistice, condiţiile de vânzare;2. convingerea consumatorilor să dea preferinţă anume acestor produse turistice; 3. impunerea consumatorilor să acţioneze în prezent.

Obiectivele activităţilor promoţionale- a informa; - a convinge; -- a acţiona.

Funcţiile activităţilor promoţionale - furnizarea de informaţii atât cumpărătorului, cît şi intermediarilor;- neutralizarea informaţiilor defavorabile ce se răspândesc prin zvonuri;- stimularea cererii;- diversificarea produselor şi serviciilor turistice;- fidelizarea clienţilor prin diverse activităţi;- formarea unei imagini favorabile a produsului turistic;

24

- justificarea preţurilor la produsele şi serviciile turistice;- informarea publicului cu privire la noile produse şi servicii turistice formate.

Aceste obiective se pot atinge cu ajutorul reclamei, relaţiilor cu publicul, stimulării vânzărilor, marketingului direct, târgurilor şi expoziţiilor, etc.

3.2. Componentele submixului promoţional în marketingul turisticEste deosebit de important de a asigura o sincronizare a informaţiilor ce se comunică prin toate

activităţile promoţionale, care formează sub-mixul promoţional.Comunicarea este un proces, în rezultatul căruia trebuie să se asigure o sesizare identică a mesajului atât de către

emiţător, cît şi de receptor. Firmele turistice trebuie să urmărească cu atenţie conţinutul mesajelor transmise, pentru a evita reacţiile negative ale mediului.

Sistemul de comunicaţie prin care firma turistică pune în circulaţie o informaţie sau o atitudine – este format din următoarele elemente: - sursa de informare;- mesajul transmis;- canalul de difuzare a mesajului; - destinatarul mesajului (consumatori, intermediari, parteneri de afaceri, etc.).

În majoritatea cazurilor emiţătorul este interesat de modul în care a fost recepţionată informaţia şi ca urmare se adoptă sisteme de comunicare, care asigură un dialog permanent cu mediul extern al firmei turistice.

În lista factorilor-cheie de influenţă ai eficienţei comunicaţiilor de marketing, putem evidenţia:- Obiectivele comunicaţiilor. Emiţătorul trebuie să cunoască cu exactitate care sunt segmentele ţintă ale auditoriului pe care urmează să le informeze şi care este reacţia dorită la mesaj.- Elaborarea mesajului. Este necesar de a lua în calcul experienţele din trecut ale consumatorilor şi particularităţile înţelegerii mesajului de către auditoriile ţintă. Dacă mesajul nu va fi perceput, comunicarea nu se va realiza.- Planificarea canalelor de difuzare a mesajului. Emiţătorul trebuie să transmită mesajul prin canale, care în mod eficient îl transmit spre destinatari. Pentru a-şi atinge scopul, mesajul promoţional trebuie să realizeze o primă acţiune - să atragă atenţia. Astfel, selectarea unui canal potrivit de comunicare are un rol esenţial.- Eficienţa mesajelor. Emiţătorul, în baza semnalelor inverse / feed back –ului trebuie să aprecieze reacţia auditoriilor la mesajele transmise.

3.2.1. ReclamaÎn anul 1948, Asociaţia Americană de Marketing defineşte reclama drept: ”orice formă de prezentare şi

promovare nepersonală a unor idei comerciale, de produs sau serviciu ce sunt plătite de un susţinător/sponsor”.Reclama este cea mai cunoscută componentă a sub-mixului promoţional. În esenţă, reclama este o prezentare

nepersonală a unor produse şi servicii prin intermediul mijloacelor de informare în masă. Ea este nepersonală, deoarece nu se adresează unei persoane concrete, ci unui grup care formează auditoriul – ţintă.

În literatura de specialitate se discută mult despre efectele psihologice ale mesajelor de reclamă. Formula AIDA (A – atenţie; I - interes; D – dorinţă; A – acţiune) ţine de specificarea principalelor efecte pe care trebuie să le realizeze mesajul promoţional asupra destinatarului.

Trebuie de menţionat că mesajele promoţionale pe care le recepţionăm sunt un produs finit a unui şir de investigaţii, planuri strategice, decizii tactice, care formează procesul de reclamă.

În funcţie de obiectivul reclamei, distingem:- reclamă de informare – care comunică consumatorilor privind caracteristicile produsului sau serviciului turistic;- reclamă de convingere – poartă un caracter agresiv şi are drept scop major să convingă consumatorii să cumpere un produs sau un serviciu turistic concret, evitând oferta concurenţilor;- reclama comparativă – o varietate a reclamei de convingere, care se bazează pe compararea propriilor produse turistice în raport cu cele ale concurenţilor;- reclamă de reamintire – are drept scop primordial de a reaminti consumatorilor potenţiali de existenţa unui produse sau servicii turistice concrete şi de caracteristicile lor;- reclamă de întărire sau confirmare – o varietate a reclamei de reamintire, care are scopul de a confirma consumatorilor reali despre corectitudinea alegerii făcute, cu scopul repetări de achiziţionare a produselor turistice.

Caracteristicile principalelor mijloace de reclamă

Mijloc de reclamă Avantaje Limite1. Televiziune combină imaginea, sunetul şi mişcarea, cheltuieli mari, o slabă

25

sensibilizează toate simţurile, beneficiază de un nivel de atenţie sporită, are o sferă de cuprindere largă

selectivitate a auditoriului, influenţă pe termen scurt

2. Radioul utilizare în masă, o înaltă selectivitate geografică şi demografică, cheltuieli reduse

este posibilă doar prezentarea audio, provoacă o atenţie mai mică decât televiziunea, influenţă pe termen scurt

3. Presă – ziare şi reviste

flexibilitate, acoperire largă, mari posibilităţi de selectivitate a publicaţiilor specializate, existenţa unui auditoriu secundar de cititori; eficienţa reclamei este determinată de tipul revistei/ziarului, de tiraj, de auditoriu, locul de amplasare al mesajului, frecvenţa şi timpul în care se publică, etc.

timp de viaţă scurt, cheltuieli relativ mari, operativitate scăzută

4.Tipărituri: cataloage, pliante, prospecte, broşuri, agende şi calendare, ghiduri informative

o receptivitate sporită, mari posibilităţi de materializare a unor idei cît de diferite şi prin mijloace diverse, o lungă durată a utilizării, lipsa unor limite privind informaţiile prezentate, lipsa materialelor concurenţilor, o posibilitate mare de cuprindere /acoperire a unui mare auditoriu de clienţi potenţiali

dificultăţi tehnice, cauzate de modul lor de realizare, costuri şi cheltuieli relativ mari, operativitate scăzută, dificultatea distribuirii în rândul segmentelor-ţintă de clienţi

5. Târguri şi expoziţii prezentarea şi demonstrarea calităţilor produselor în consum, posibilitatea stabilirii unor relaţii de afaceri, influenţa pozitivă a elementele atmosferei de “sărbătoare”

mari cheltuieli de organizare şi participare, periodicitate relativ scăzută, o acoperire relativ mică pe segmente de consumatori

6.Reclama audiovizuală: filme documentare, filme promoţionale de prestigiu, filme de reclamă.

acţiune eficientă asupra auditoriului, care se explică prin îmbinarea imaginii, sunetului şi a mişcării, o mare selectivitate a auditoriului pentru vizionări speciale, posibilitatea stabilirii unor relaţii de afaceri imediat după prezentare

operativitatea mică, complexitate tehnică, cheltuieli mari

7. Suvenire-reclamă: suvenire cu simbolica firmei, cu gravuri sau inscripţii, articole cadou, genţi, pachete, mape, hîrtie de ambalat pentru cadouri ş.a.

o eficienţă sporită în consolidarea relaţiilor de afaceri, un grad înalt de intrare în consum, influenţe promoţionale multiple asupra celor din jur în cazul utilizării

limitează posibilitatea de exprimare a ideilor promoţionale, cheltuieli relativ mari în cazul unei distribuiri în masă

8.Reclama prin poştă o selectivitate sporită a auditoriului, flexibilitate şi operativitate, adresare personală, cheltuieli relativ mici

dificultatea selectării listelor adresanţilor, o receptivitate redusă

9.Reclama exterioară: panouri stradale, afişe, transparante, tablouri electrice, afişe luminoase, ecrane, vitrine, indicatori rutieri, designul oficiilor, îmbrăcămintea persona-lului, reclama pe mijloace de transport.

flexibilitatea şi operativitate, o frecvenţă sporită a unor efecte, influenţe repetate asupra auditoriului.

lipsa selectivităţii auditoriului, limitarea unor posibilităţi mai creative de realizare în raport cu alte mijloace

10. Internet Flexibilitate, cheltuieli relativ mici O receptivitate redusă a publicului, se pot contacta doar clienţii consumatori ai Internetului

3.2.2 Relaţiile cu publicul

26

Institutul de Relaţii Publice din Marea Britanie, creat în an. 1948 defineşte relaţiile publice ca “eforturile planificate şi de durată, orientate spre crearea şi menţinerea unor relaţii de bunăvoinţă şi bună înţelegere între societate şi întreprinderi”.

Principalele direcţii de acţiune ale relaţiilor publice

RELAŢII PUBLICE

opinia şi relaţiile publice,relaţiile guvernamentale /lobism/viaţa societăţiirelaţiile industriale şi financiarerelaţiile internaţionale,relaţiile cu cumpărătorii,cercetări şi statisticămass-media

Sferele de competenţă a specialiştilor de Relaţii Publice:1. Consultanţă în baza legilor de comportament al oamenilor.2. Evidenţierea posibililor tendinţe şi previzionarea urmărilor.3. Cercetarea opiniei publice, a relaţiilor şi aşteptărilor publicului şi recomandarea măsurilor necesare pentru formarea opiniei şi satisfacerea aşteptărilor.4. Stabilirea şi menţinerea unei comunicări bilaterale, bazate pe adevăr şi informare completă.5. Evitarea conflictelor şi a neînţelegerilor.6. Contribuţie în formarea unui respect bilateral şi responsabilitate socială.7. Armonizarea intereselor personale şi sociale.8. Contribuţie în formarea unor bune relaţii cu personalul, furnizorii şi consumatorii.9. Îmbunătăţirea relaţiilor de producţie. 10. Atragerea personalului calificat şi micşorarea “fluctuaţiei cadrelor”.11. Reclama bunurilor şi serviciilor.12. Creşterea profiturilor.13. Crearea “imaginii proprii”.

În categoria mijloacelor de informare în masă utilizate în relaţiile cu publicul se includ:1. presa tipărită – de afaceri, profesională,2. televiziunea,3. radioul.

Press-relizul (comunicat de presă) – este un mesaj cu caracter de ştiri, pregătit pentru transmitere prin mass-media.

Articolul – presupune o lucrare mai complexă în care se prezintă subiecte ce tratează tematici din turism, informaţii despre anumite persoane, făcându-se o analiză succintă a căilor de soluţionare a problemelor discutate.În cazul unor informaţii mai ample, pe care întreprinderea doreşte să le transmită publicului, se pot organiza conferinţe de presă.

Brifing pentru presă, spre deosebire de conferinţa de presă, se organizează pentru a comunica despre situaţia reală din întreprinderea turistică, nu de noutate.

Interviul pentru presă. Se recomandă ca iniţiativa să fie preluată de cel ce dă interviul, deoarece cel mai mare interes în prezentarea unei informaţii de valoare o are reprezentantul întreprinderii.

Factorii de pregătire a unui interviu:- o cunoaştere prealabilă a listei temelor şi a întrebărilor, pe care jurnaliştii o pot transmite prin fax sau e-mail;- repetarea răspunsurilor, cu ajutorul unor colegi competenţi şi presupunerea unor posibile întrebări şi răspunsuri;- ideea cheie a interviului, care fiind clar formulată, va asigura o transmitere corectă a mesajului spre auditoriu;- regula celor trei teze de bază, care se recomandă a fi scrise pe hîrtie, pentru o bună redare a ideii principale;- sinceritate şi competenţă în discutarea problemei;- o conduită firească va confirma sinceritatea;- numai aprecieri pozitive, atât faţă de propria firmă turistică, cît şi faţă de concurenţi, pentru a nu fi citat de diverşi jurnalişti şi a evita interpretările greşite ale publicului. Nu există întrebări proaste – există răspunsuri incorecte;- Regula celor trei secunde, presupune un răspuns promt.

3.2.3 Vânzările directe“Marketingul direct este un sistem interactiv de marketing, în care se utilizează unul sau câteva mijloace de

comunicare pentru a obţine o reacţie anume şi /sau pentru încheierea unei afaceri în orice regiune.” În această definiţie se pune un accent sporit pe “o reacţie anume”, care de regulă presupune o comandă din partea clientului, motiv din care marketingul direct mai este numit marketingul comenzilor directe.

Această formă de promovare şi vânzare poate cuprinde o arie mai mică de piaţă, dar are ca avantaje: personalizarea relaţiilor, selectivitatea deciziilor, evitarea concurenţei deschise, transmiterea unor mesaje mai complete către potenţialii clienţi, controlul mai rapid al eficienţei.

Vânzarea personală poate fi realizată la oficii, birouri turistice, prin presă, telefon, televizor, fax, poştă.

27

Pentru sporirea eficienţei se recomandă crearea unei baze de date cu adresele clienţilor fideli sau abonaţilor, a unor categorii de profesionişti, selectări pe segmente.

3.2.4 Stimularea vânzărilorStimularea vânzărilor a apărut cu circa 50 de ani în urmă în SUA şi se consideră a fi un mijloc mai

puţin rafinat decât reclama, deoarece acestea poartă un caracter epizodic sau este o componentă finală a reclamei. Astfel, cheltuielile de realizare a lor se includ în bugetul de reclamă.

Stimularea vânzărilor este un ansamblu de activităţi care se utilizează la toate etapele ciclului de viaţă al produsului turistic pentru o creştere pe termen scurt a vânzărilor, cît şi a numărului de consumatori noi.

Spre deosebire de reclamă, stimularea vânzărilor oferă posibilitatea de a influenţa rapid asupra volumului cererii. Astfel, comportamentul consumatorului se schimbă rapid, iar produsul turistic se transformă imediat în viziunea lui într-un avantaj indiscutabil, care îl transformă în client real.

Spectrul larg de activităţi de stimulare a vânzărilor are un singur scop – în cel mai eficient mod să atragă şi să satisfacă necesităţile clienţilor.

Obiectivele stimulării vânzărilor

Strategice Specifice De unică dată

- a creşte numărul consumatorilor;- a creşte intensitatea de cumpărare

de către acelaşi consumator;- a creşte interesul din partea

consumatorilor;- a creşte volumul circulaţiei

mărfurilor;- a realiza planurile privind vânzările;

- acreşte vânzările serviciilor şi produselor turistice mai convenabile

- a asigura regularitate în vânzarea produselor şi serviciilor turistice sezoniere

- a lupta cu concurenţii- a activiza vânzările la

unele produse turistice ce nu se bucură de cerere

a profita de unele ocazii anume –Crăciun, Anul nou, Paşte, perioada

concediilor, alte sărbători, etc.- a utiliza o ocazie unică creată –

aniversarea firmei, alte - evenimente interne, - a susţine compania de reclamă.

Mijloacele de bază în stimularea vânzărilorAgenţii şi managerii de

vânzări din cadrul firmei turistice

Intermediari Consumatori

- premii;- stimulente materiale;- bonuri de reducere la

pachetele turistice;- stagii de perfecţionare; - finanţarea unor studii

speciale;- comisioane.

- reduceri;- vânzări la preţuri speciale;- oferire de materiale

promoţionale;- concursuri;- comisioane.

- cartele de fidelitate pentru cumpărare cu reducere /bilete avion, tururi de odihnă, mese la restaurant;

- vânzări la preţuri reduse;- oferirea unor servicii (suplimentare) gratis

/transport, câteva zile gratuite de şedere în hotel etc.;

- premii, concursuri, loterii.

Tema 4. Politica de preţ ca componentă a mixului de marketing turistic

28

4.1. Esenţa politicii de preţ4.2. Procedura elaborării politicii de preţ4.2.1. Obiective în fixarea preţurilor4.2.2. Analiza restricţiilor 4.2.3. Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor4.2.4. Stabilirea preţurilor la produsele turistice4.3. Alternative strategice de stabilire a preţurilor

4.1. Esenţa politicii de preţPolitica de preţ include în sine totalitatea deciziilor şi a activităţilor ce ţin de studierea factorilor de influenţă şi a

metodelor posibile de formare a preţurilor, de rând cu aplicarea practică a lor. Esenţa politicii de preţ poate fi redată prin:

- preţul este o variabilă complet abstractă;- pe parcursul etapelor ciclului de viaţă al produsului turistic preţul suferă schimbări frecvente – astfel, prin fixarea

unor preţuri ridicate sau scăzute se poate realiza o strategie privind produsul;- preţul este un indice al calităţii serviciului sau produsului turistic;- preţul poate fi un criteriu de poziţionare al produsului turistic;- prin diferite nivele ale preţurilor se poate asigura deschiderea /închiderea unor segmente de consumatori;- preţul poate fi considerat element de promovare a vânzărilor;- preţul contribuie la recuperarea investiţiilor, a cheltuielilor de distribuţie şi promovare;- elaborarea politii de preţ presupune o coordonare a eforturilor personalului din departamentele finanţe-contabilitate şi

marketing;- dacă deciziile privind celelalte variabile ale mixului de marketing se pot realiza în perioade relativ lungi, faţă de preţ

acestea au o aplicare imediată;- avantajele concurenţiale bazate pe preţ sunt mai puţin protejate şi pot fi imitate de firmele turistice concurente.

4.2. Procedura elaborării politicii de preţMetodologia privind fixarea sau revizuirea politicilor de preţ reprezintă o aplicare, specifică problematicii

preţurilor, a procedurii utilizate în elaborarea politicilor de marketing.

4.2.1. Principalele obiective în fixarea preţurilor:

Aceste etape sînt condiţionate de:1. Maximizarea volumului vânzărilor, implicit creşterea cotei de piaţă – prin practicarea unor preţuri mici

(argumentate prin sporirea vânzărilor şi mărirea rulajelor financiare) se poate asigura un anumit nivel al profitului pe termen lung;

2. Maximizarea (imediată - pe termen scurt) a profitului prin practicarea unor preţuri mari;3. Poziţionarea produsului turistic în categoria celor de înaltă calitate – prin preţuri mari;4. Obiectivul de supraveţuire.

4.2.2. Analiza restricţiilor. Analiza restricţiilor în stabilirea preţurilor determinate de legislaţie este valabilă numai pentru turismul social. La aceste categorii de produse şi servicii turistice prin lege pot fi fixate plafoanele preţurilor şi adaosurile comerciale.

4.2.3. Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor

1. Cererea – Legea cererii şi a ofertei. Elasticitatea cererii faţă de preţ. Preţuri prea mari - cerere redusă.2. Analiza preţurilor şi a produselor concurenţilor – produse turistice substituibile şi complementare.3. Intermediarii comerciali.

29

Concretizarea obiectivelor în fixarea preţurilor

Analiza restricţiilor

Analiza factorilor-cheie în stabilirea preţurilor: - evaluarea cererii şi estimarea în raport cu preţul; - estimarea costurilor şi cheltuielilor; - analiza concurenţei

Inventarierea preţurilor posibile şi previziunea efectelor preţurilor

Alegerea metodei de stabilire a preţurilor Stabilirea preţului

final

Aplicarea variaţiilor preţului

4. Strategia generală de marketing a firmei turistice.Previziunea efectelor preţurilor se poate referi la:

- previziunea reacţiei consumatorilor;- previzionarea volumului posibil al vânzărilor;- previzionarea reacţiei concurenţilor;- previziunea costurilor şi a rentabilităţii, care are scopul de estimare a costurilor totale şi în structură;- previziunea efectelor asupra celorlalte produse turistice oferite de firma turistică cu ajutorul coeficientului de

elasticitate a cererii şi ofertei turistice.

4.2.4. Stabilirea preţurilor la produsele turisticeProcedura de stabilirea a preţurilor este condiţionată de următoarele metode:

a) Preţuri orientate după costurile medii unitare / metoda cost plus adaos comercial – este una din cele mai frecvent aplicate metode în industria turistică, este simplă şi uşor de utilizat pentru firmele turistice;

b) Preţuri bazate pe elasticitatea cererii faţă de preţ - iau în calcul flexibilitatea cererii la modificarea preţurilor.c) Preţuri care iau în calcul comportamentul consumatorului – preţul de acceptabilitate al clientului, pe care

cumpărătorii sunt dispuşi să-l plătească pentru un produs turistic. Limita superioară este determinată de veniturile cumpărătorilor, iar cea minimă de asocierea unei imagini de slabă calitate la un preţ prea mic.

La formarea preţurilor pentru produsele turistice trebuie de avut în vedere următoarele aspecte:- comisionul firmei tur-operator;- comisionul agenţiilor de turism- comisionul intermediarilor care se plasează între tur-operator, agenţie de turism şi consumatorul - turist;

Formula care poate fi utilizată pentru calculul costului produsului turistic poate fi prezentată astfel:

Pcpt + Ii + Pt – Cî Ppt= ------------------------ Nt + Îg

Ppt – preţul produsului turisticPcpt – preţul de costul al componentelor produsului turisticIi- impozitele indirecte (TVA) dacă se aplică la unele serviciiPt – profitul turoperatoruluiCî - comisionul de intermediereNt – numărul de turiştiÎg – însoţitorii de grup

Formula respectivă poate fi comentată astfel:Preţul la produsul turistic este format din preţul de cost a componentelor care formează produsul, plus impozitele

indirecte sau TVA care se aplică la unele servicii, plus profitul tur-operatorului, minus comisionul de intermediere şi raportarea acestora la numărul de turişti care formează grupul turistic plus însoţitorii grupului turistic.

4.3. Alternative strategice de stabilire a preţurilorÎn condiţiile în care în cadrul pieţei turistice orientarea activităţii firmei este redată prin strategia de ansamblu a

dezvoltării sale, sistemul de preţuri este subordonat obiectivelor pe care le are în vedere pentru fiecare etapă în evoluţia sa. În aceste condiţii, există o serie de variante posibile ale strategiei de preţ care pot sta la baza activităţii firmei turistice. Varietăţile preţului pot fi prezentate astfel:

a) Reduceri şi rabaturi: reduceri pentru cantitate; reduceri extrasezoniere; reduceri pentru plata preventivă sau la momentul realizării contractului; reduceri speciale.

b) Preţuri speciale: oferte destinate să promoveze un produs turistic nou; credit gratuit sau cu dobîndă redusă – cumpăraţi acum produsul turistic, dar plătiţi-l în rate; “rabaturi excepţionale” iniţial se stabilesc preţuri foarte mari, iar apoi se aplică reduceri la fel de mari – 20-30-60%.

c) Preţuri diferenţiate: diferenţiate între diferiţi clienţi – studenţi, copii, grupuri organizate, etc.; diferenţiate între produse turistice similare, care se vînd la preţuri diferite, de ex. (camere de hotel renovate şi mai vechi), diferenţiere de imagine – în esenţă, acelaşi produs, dar cu denumire şi preţuri diferite (locurile în avion), diferenţiere în funcţie de locul achiziţiei produsului turistic – preţul de vânzare al produsului diferă mult în cazul când este cumpărat de la tur-operator sau de la agenţie de turism;

d) Preţuri psihologice.Multe firme turistice caută modalităţi psihologice de influenţă asupra consumatorilor prin stabilirea preţurilor

nerotungite, preţuri care se sfârşesc cu cifra 9, ex. 299,399, sau cu cifre repetate 222, 333, 444. Deseori firmele turistice din Moldova utilizează preponderent pentru destinaţia Turcia, următoarea modalitate de

stabilirea a preţului:- pentru hotel de 2 stele – 299 euro;- pentru hotel de 3 stele – 399 euro;- pentru hotel de 4 stele – 499 euro;- pentru hotel de 5 stele – 599 euro;

30

Cursul Economia Turismului

Tema I. Aspectele economiei turismului1.1. Esenţa disciplinei economia turismului 1.2. Eficienţa economică al turismului1.3. Importanţa turismului pentru economia ţării1.4. Impactul turismului asupra balanţei de plăţi.

Tema II. Economia turismului în cadrul firmei turistice2.1. Relaţiile economice în cadrul pieţei turistice2.2. Relaţiile financiare în cadrul firmei turistice2.3. Impactul legităţilor turistice asupra pieţei turistice2.4. Indicatorii economici şi financiari în cadrul firmei de turism

Tema III. Evaluarea rezultatelor activităţii firmei de turism3.1. Activitatea de producţie în cadrul firmei turistice3.2. Veniturile firmei turistice3.3. Cheltuielile firmei turistice3.4. Analiza economico-financiară a firmei turistice

Tema IV. Obiectivele şi funcţiile firmei de turism 4.1. Obiectivele firmei de turism4.2. Profitul ca indicator economic al activităţii firmei de turism4.3. Funcţiile firmei de turism4.4. Analiza SWOT

Tema V. Formarea preţurilor în industria turismului

5.1. Esenţa economică a preţului 5.2. Politica de preţuri în turism5.3. Mecanismul formării preţurilor5.4. Metodologia calculării preţului la produsul turistic.

Tema VI. Renta turistică6.1.Esenţa economică a rentei turistice6.2.Formele rentei turistice6.3.Renta turistică în condiţiile proprietăţii private

31

Tema I. Aspectele economiei turismului

1.1. Esenţa disciplinei economia turismului1.2. Eficienţa economică şi socială al turismului1.3. Importanţa turismului pentru economia ţării 1.4. Impactul turismului asupra balanţei de plăţi.

1.1. Esenţa disciplinei economia turismuluiTurismul astăzi - pentru economia multor ţări reprezintă o sursă reală de venituri, care contribuie la completarea

bugetului de stat cu resurse financiar - valutare, atrase de la turiştii străini. Astfel în timpul de faţă fiecare al 7 loc de muncă din lume este atribuit turismului.

Este cunoscut faptul că orice activitate economică trebuie să corespundă unor necesităţi concrete ale societăţii, să răspundă unor cerinţe reale ale vieţii materiale şi spirituale ale oamenilor.

Economia turismului reprezintă în sine un sistem de relaţii, care apar în sfera turismului, în rezultatul activităţii de producţie, unde este utilizat factorul uman, natural şi antropic.

Utilizarea cît mai eficientă a resurselor umane, materiale şi financiare ale societăţii reprezintă condiţia esenţială a progresului economico-social, care este una din trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă.

Activitatea turistică prin modul de organizare şi desfăşurare, se subordonează acestui obiectiv, urmărind obţinerea unor rezultate economice pozitive, concomitent cu satisfacerea calitativă a necesităţilor turiştilor.

Economia pentru fiecare gen de activitate, are ca scop obţinerea unor efecte optimale, de la utilizarea limitată a diverselor resurse. Factorii economici care de obicei sînt limitaţi, sînt chemaţi să satisfacă necesităţile fizice şi psihologice ale oamenilor.

Turismul ca marfă se comercializează sub formă de servicii. Prin natura lor, serviciile turistice trebuie să creeze condiţii optime pentru refacerea capacităţii fizice a organismului, simultan cu petrecerea plăcută a timpului liber.

Serviciile turistice se constituie ca un compartiment al economiei naţionale, cu trăsături şi reguli proprii de dezvoltare.

Prin conţinutul şi funcţiile lor, serviciile din turism răspund atît industriei de profil, cît şi celor ale consumatorilor.Caracterizând oportunitatea apariţiei şi dezvoltării serviciilor turistice, putem deduce funcţiile lor economice:

a) asigură dezvoltarea economiei turismului în corespundere cu evoluţia şi necesităţile economiei de piaţă;b)asigură dezvoltarea economiilor locale;c) stabilesc legături ce se pot realiza între principalele sectoare ale economiei, care sînt complementare turismului;d) determină o utilizare raţională a resurselor naturale, antropice şi a celor de muncă;e) asigură satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale ale turiştilor;În rezultatul creşterii productivităţii muncii şi perfecţionării proceselor de producţie, al promovării pe scară largă în

economie a progresului ştiinţific şi tehnic, se reduce timpul de muncă, sporind dimensiunile celui liber. Aceasta are drept consecinţă creşterea solicitărilor faţă de formele odihnei active.

În afară de servicii, turiştii au posibilitate să procure mărfuri cu destinaţie turistică. Astfel comasarea serviciilor şi mărfurilor cu destinaţie turistică formează noţiunea de produs turistic.

Produsul turistic include: tururi conform anumitor destinaţii; servicii excursioniste şi de agrement; servicii de cazare, masă şi transport; suvenire turistice.

Economiei de piaţă îi este caracteristic nu numai dezvoltarea unui sector al economiei, cum este de exemplu turismul, dar dezvoltarea în ansamblu a tuturor ramurilor care sînt complementare turismului. În acest context, dat fiind faptul că turismul utilizează ca componente a produsului turistic serviciile de alimentare, cazare, transport şi agrement, se poate de ajuns la concluzia că el se prezintă ca un catalizator interramural, care formează industria turismului.

Procesele economice care decurg în ramura turistică, se prezintă sub formă de activitate de producere – deservire, care asigură turiştii cu produse turistice calitative şi ca consecinţă se dezvoltă industria turismului.

1.2. Eficienţa economică şi socială al turismuluiTurismul a apărut în acea perioada a dezvoltării societăţii, când omul a încetat să muncească numai pentru a

supraveţui, gândindu-se şi la posibilitatea de a se odihni. Călătoriile asigură oamenilor anumite senzaţii plăcute şi posibilităţi de a se odihni.

Turismul este o satisfacţie şi totodată o curiozitate. Însă după cum se ştie curiozitatea şi satisfacţia trebuie plătită. Astfel apar relaţiile economice între prestatorii de servicii turistice şi potenţialii consumatori-turiştii.

Activitatea de turism, ca orice altă activitate umană şi economică, este pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de altă parte, producătoare de efecte.

Eficienţa economică este exprimată prin relaţia dintre rezultatele obţinute într-o anumită perioadă economică şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă. Latura economică a eficienţei este condiţionată de durata recuperării banilor investiţi.

Problema eficienţei se pune peste tot unde se consumă resurse materiale, umane şi financiare. În acest context, activitatea turistică trebuie să corespundă unor necesităţi concrete ale societăţii, să răspundă cerinţelor privind organizarea calitativă a odihnei active a turiştilor.

32

Eficienţa economică în turism are un caracter complex, deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activităţi specifice cum sînt: turismul intern, turismul internaţional, alimentaţia publică, prestări servicii, transporturi turistice, comercializarea suvenirelor.

Pentru a spori eficienţa economică a turismului în Republica Moldova, este necesar: de diversificat oferta turistică; de valorificat resurselor turistice naturale şi antropice care nu au fost incluse pînă în prezent în traseele turistice; de dezvoltat baza tehnico-materială a turismului în corespundere cu standardele internaţionale; de reparat drumurile de acces către obiectivele turistice, pentru a fi utilizate în orice sezon ale anului; de crescut ponderea serviciilor suplimentare; de organizat o reţea de distribuţie a suvenirelor pe lângă obiectivele turistice; de operat în activitatea turistică cu cadre calificate.

Eficienţa dezvoltării turismului mai rezidă şi în faptul că activităţile specifice ale acestuia nu epuizează „materia primă” pe baza căruia se dezvoltă. Resursele naturale şi antropice sînt permanente şi pot fi valorificate de către turism cu condiţia respectării normelor ecologice.

Evaluarea eficienţei economice a turismului se bazează pe totalul mijloacelor financiare, pe care turiştii sînt disponibili să-i consume pentru organizarea odihnei.

Mijloacele financiare pe care turiştii le planifică să le consume pentru odihnă, nimeresc în contul firmelor turistice care-i deservesc. Ulterior o parte din mijloacele financiare sînt cheltuite de către firmele turistice pentru plata componentelor, care formează pachetul turistic, altă parte rămîne sub formă de comision în cadrul agenţiei. Astfel rulajul mijloacelor financiare formează ciclu economic, care se întreţine între firma turistică şi turişti, în rezultatul căruia firma beneficiază de anumite mijloace financiare provenite din comision, iar turiştii primesc în schimbul banilor, produse şi servicii turistice.

În activitatea turistică eficienţa economică se cere a fi legată cu eficienţa socială. Asigurarea condiţiilor pentru petrecerea plăcută şi utilă a timpului liber, îmbogăţirea nivelului de pregătire, refacerea capacităţii de muncă, diversificarea serviciilor, satisfacerea necesităţilor morale şi spirituale, sînt elementele ce intră în noţiunea de eficienţă socială.

Eficienţa socială în turism reflectă activitatea întregului sistem al turismului, intern şi internaţional, adaptat cerinţelor unui turism de masă, potrivit exigenţilor creşterii nivelului de trai şi ridicării calităţii vieţii

Eficienţa socială este reprezentată de aportul bazei tehnico-materiale turistice, prin antrenarea unui număr cît mai mare de persoane la acţiunile turismului intern şi internaţional, în vederea asigurării celor mai bune condiţii de recuperare a capacităţii de muncă a turiştilor.

1.3. Importanţa turismului pentru economia ţăriiTurismul în Moldova – este un sector al economiei care este în curs de dezvoltare. Deaceea pe piaţa turistică, se

caută permanent noi soluţii pentru activitate şi căi de rezolvare a multiplelor probleme, care ţin de industria turistică.Motivul de bază pe care îl are o ţară, care doreşte să-şi dezvolte industria turistică, este acela de a primi dividende

economice şi totodată de a crea locuri de muncă pentru populaţia băştinaşă.Însă acest lucru nu este simplu de realizat fiindcă, fiecărei ţări îi este caracteristic specificul său economic, politic

şi social, îi sînt specifice direcţiile prioritare de dezvoltare a economiei naţionale.Pentru atragerea turiştilor străini, chiar dacă există obiective turistice de interes sporit, este necesară o industrie

turistică dezvoltată şi o infrastructură capabilă să pună la dispoziţia turistului nivelul şi standardul necesar de deservire, garantarea securităţii turistului, satisfacerea interesului şi necesităţilor lui.

În perioada odihnei, turistul care a acumulat un an de zile mijloace financiare, trebuie să primească satisfacţie de la cheltuiala de bani, chiar dacă îi consumă cu motiv sau fără motiv. Mai mult ca atît, neconsumarea mijloacelor financiare, poate să contribuie la reducerea satisfacţiei morale privind călătoria efectuată.

Din punct de vedere economic turistul este consumator de bunuri şi beneficiază de diverse servicii turistice, cheltuind pentru ele o anumită sumă de mijloace financiare. Ţării gazdă, prin intermediul firmelor turistice, îi rămîne numai rolul de a creaa aceste posibilităţi În acest mod, o parte de mijloace financiare intră în bugetul de stat sub formă de impozite şi taxe.

Varietatea ofertei de servicii turistice care poate fi propusă pe piaţa turistică a Republicii Moldova, poate să genereze dezvoltarea unei adevărate industrii turistice, ceea ce ar justifica tratarea fenomenului turistic ca o ramură distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare. Însă industria turismului poate fi dezvoltată numai într-o strînsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei naţionale, complementare turismului.

În scopul ridicării productivităţii industriei turistice şi sporirii calităţii produsului turistic, statul are un rol important în vederea pregătirii şi perfecţionării profesionale, a personalului de toate nivelurile. Acest proces de pregătire şi perfecţionare este întreprins prin intermediul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului. Efortul depus în acest proces este la fel de important, ca şi cel legat de investiţii financiare în infrastructură sau promovarea imaginii ţării.

Direct sau indirect, statul are un rol însemnat şi în procesul de orientare a cererii turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltării social-economice a ţării, respectiv al unui nivel determinat de venituri. Deaceeea este important de dezvoltat turismul de masă pe teritoriul republicii, cu scopul de a mări sezonalitatea activităţii turistice.

Un al moment important este acela ca, Republica Moldova să participe la acţiunile de promovare a turismului şi totodată să se implice în procesul elaborării diverselor reglementări legate de activitatea turistică internaţională prin simplificarea la maximum a formalităţilor de trecere a frontierei naţionale pentru turiştii străini.

33

Astfel în condiţiile unei economii moderne, politica de realizare a obiectivelor economice şi sociale de interes major pentru economia naţională, sînt în competenţă directă a organismelor statale, care sînt în drept să decidă direcţiile prioritare privind utilizarea fondurilor publice din bugetul de stat.

1.4. Impactul turismului asupra balanţei de plăţi.Dezvoltarea rapidă a turismului a determinat o serie de schimbări în structura relaţiilor economice între state.

Schimburile de mărfuri, cunoscute în trecut ca singurele forme de realizare a legăturilor comerciale internaţionale, au făcut loc treptat altor forme de relaţii, aşa cum este activitatea turistică prin schimbul de turişti, care în ultimul timp are un caracter economic destul de pronunţat. Astfel, includerea sectoarelor prestatoare de servicii prin intermediul turismului, au condiţionat mărirea importanţei acestor relaţii de tip nou şi au creat posibilitatea de stabilire a relaţiilor comerciale interstatale.

Rolul pe care îl are acest gen de relaţii în activitatea economică a statelor, rezultă din modul cum influenţează disponibilităţile valutare parvenite din activitatea turistică, asupra rezervelor valutare a ţării, care găzduieşte turiştii.

Comerţul exterior al unei ţări include întreaga activitate economică de import şi export înregistrată într-o perioadă determinată. Cunoaşterea cu exactitate a importului şi exportului realizat, corelarea intrării şi ieşirii de mărfuri pe o perioadă determinată de timp se realizează cu ajutorul balanţelor comerciale.

Balanţa comercială a unei ţări poate fi pozitivă, atunci cînd valoarea globală a exportului depăşeşte valoarea globală a importului, negativă, atunci cînd valoarea importului este mai mare decît valoarea exportului şi echilibrată, dacă valoarea globală a exportului coincide cu valoarea globală a importului.

Balanţa comercială presupune că toate mărfurile exportate în perioada de referinţă au fost în totalitate vîndute beneficiarilor din ţările importatoare, iar mărfurile importate au fost de asemenea cumpărate în totalitate de beneficiarii interni.

Balanţa comercială este o parte componentă a balanţei de plăţi, pe care o influenţează măsura în care exporturile sau importurile au fost realizate şi contravaloarea lor în valută a fost efectiv încasată sau plătită.

Între turismul internaţional şi balanţa de plăţi există o legătură directă. Creşterea considerabilă a încasărilor din turismul internaţional receptor şi respectiv a plăţilor pentru turismul internaţional emitent de fluxuri turistice, duce la creşterea influenţei turismului internaţional în cadrul balanţelor de plăţi externe ale diverselor ţări.

Evidenţa statistică turistică, parvine din datele oferite de către Organizaţia Mondială a Turismului.Avantajul economic pe care îl reprezintă turismul internaţional a determinat multe ţări în curs de dezvoltare,

inclusiv şi Moldova, să-şi sporească eforturile pentru dezvoltarea industriei turistice la nivel de ţară, pentru a spori atragerea resurselor valutare atît de necesare dezvoltării economiei naţionale.

Însă cu toate acestea în Moldova balanţa de plăţi rămîne a fi negativă la compartimentul dezvoltarea turismului internaţional. Turismul emiţător prevalează asupra turismului receptor. Turiştii din Moldova cheltuiesc mijloace financiare destul de considerabile pentru organizarea odihnei în afara ţării, contribuind astfel la exportarea valutei din ţară. Aceste resurse financiare nu pot fi compensate de la fluxul de turişti străini care vizitează Moldova, deoarece numărul lor rămâne a fi destul de mic. Lucru acesta se datorează lipsei unei infrastructuri turistice adecvate, costului înalt al taxelor consulare, preţurilor mari la capacităţile de cazare, gradului avansat de uzură a drumurilor, stării deplorabile a instituţiilor culturale.

Înlăturarea acestor obstacole va favoriza dezvoltarea turismului receptor şi ca consecinţă, va duce la echilibrarea balanţei de plăţi, acoperind alte sectoare ale economiei, care contribuie la menţinerea acestei tendinţe, precum este balanţa negativă de plăţi.

Tema II. Economia turismului în cadrul firmei turistice

2.1. Relaţiile economice în cadrul pieţei turistice2.2. Relaţiile financiare în cadrul firmei turistice2.3. Impactul legităţilor turistice asupra pieţei turistice2.4. Indicatorii economici şi financiari în cadrul firmei de turism

2.1. Relaţiile economice în cadrul pieţei turisticePiaţa turistică – reprezintă un sistem de relaţii economice, unde are loc procesul de schimbare a produselor şi

serviciilor turistice pe mijloace financiare şi invers, de transformare a mijloacelor financiare în produse turistice. Totodată, piaţa turistică reprezintă sfera economică de conexiune a ofertei turistice reprezentată prin producţia turistică şi cererea turistică reprezentată prin consumul produselor turistice. Dacă interesele economice ale firmelor turistice, care activează pe piaţa turistică coincid cu cele ale consumatorilor-turişti, atunci are loc actul de vânzarea-cumpărare a produsului turistic.

Astfel, piaţa turistică poate fi privită ca un instrument prin intermediul căreia are loc corelarea intereselor producătorilor cu cele ale consumatorilor, ea reprezentând pentru tur-operator sau agenţie de turism totalitatea consumatorilor cointeresaţi în procurarea produsului său turistic, iar pentru consumatori, totalitatea producătorilor de produse turistice, care urmează a fi procurate contra unui anumit cost.

Funcţionarea pieţei turistice are un caracter sezonier de activitate. Sezonalitatea în turism este influenţată de doi factori:

34

- factorul principal privind activitatea sezonieră a pieţei turistice este legat de aspectul natural-climateric;- factorul secundar este format din mai mulţi subfactori la care se referă:a) aspectul economic privind utilizarea produselor şi serviciilor turistice, legate de posibilităţile financiare conform ofertei

propuse;b) aspectul psihologic, care este caracterizat de tradiţii, modă, gusturi;c) aspectul tehnic, care este legat de posibilităţile de oferire a produselor şi serviciilor turistice în complex.d) disponibilitatea de timp liber;

Capacitatea pieţei turistice este reprezentată prin posibilitatea ei de asimilare a unui volum de produse turistice, adică posibilitatea de comercializare a lor în conformitate cu preţurile stabilite la ofertele propuse. Capacitatea pieţei turistice depinde de posibilităţile financiare a populaţiei, de mărimea preţului şi de oferta turistică existentă.

Piaţa turistică poate fi privită ca:- ansamblul cumpărătorilor şi vânzătorilor de produse turistice;- instrument de armonizare a intereselor cumpărătorilor cu cele ale vânzătorilor de produse turistice;- locul de comercializare a produselor turistice;- locul unde se manifestă relaţiile economice dintre cumpărătorii şi vânzătorii produsului turistic.

Piaţa turistică este însoţită permanent de confruntarea cererii produsului turistic înaintată de turist, cu oferta turistică propriu zisă propusă de firmele turistice. Acest proces ca consecinţă duce la stabilirea preţului la produsul turistic. Regula de bază la stabilirea preţului la serviciile turistice constă în dependenţa directă a cererii faţă de ofertă şi a ofertei faţă de cerere: dacă cererea este mai mare decât oferta – preţul creşte, dacă însă oferta este mai mare decât cererea – preţul scade.

Orice piaţă în procesul său de funcţionare se bazează pe trei legi economice de bază:1) legea costului2) legea cererii şi ofertei3) legea concurenţeiLegea costului formează disponibilitatea sau indisponibilitatea de procurare a produselor şi serviciilor, legea cererii şi ofertei răspunde de comportamentul consumatorului pe piaţă, iar legea concurenţei reglează mecanismul de funcţionare a pieţei.

2.2. Relaţiile financiare în cadrul firmei turisticeDin punct de vedere economic, existenţa unei firme turistice nu se justifică decît prin producerea şi livrarea pe

piaţă a unor produse turistice destinate satisfacerii necesităţilor consumatorilor. Produsul turistic se referă la finalitatea activităţii firmei turistice, el luînd forma unor servicii combinate a prestaţiei turistice.

Atît producătorul cît şi consumatorul produsului turistic îşi au interesele sale economice, care nu întotdeauna coincid. În cazul în care interesele coincid, atunci are loc actul de vânzare-cumpărare a produsului turistic. În cazul cînd interesele nu coincid, atunci de regulă cumpărătorul se adresează la altă firmă turistică care poate să-i ofere un produs turistic după posibilităţile sale financiare.

În vederea conceperii ofertei turistice, firmele turistice trebuie să cunoască produsele turistice solicitate, ponderea pe care trebuie să o aibă serviciile componente, caracteristicile care trebuie să le întrunească aceste produse pentru a fi acceptate, volumul şi nivelul cererii pentru produsele respective, tendinţele preţurilor şi tarifelor practicate de firmele concurente.

De formarea pachetelor turistice în industria turistică se ocupă firmele turistice tur-operatoare. Tur-operatorii sînt agenţii economici care activează în calitate de persoană juridică, posedă licenţă de turism şi se

ocupă de formarea pachetelor turistice, destinate comercializării acestora, prin intermediul agenţiilor de turism sau direct consumatorilor.

Tur-operatorii se diferenţiază după nivelul de integrare a produselor turistice şi după capacitatea lor de ofertă. Produsul pe care tur-operatorii îl oferă este pachetul de servicii format din servicii de transport, cazare, masă şi

agrement. Ei procură componentele produsului turistic (locuri în transportul terestru, feroviar, naval, aerian, locuri în capacităţile de cazare, locuri în instituţii de alimentaţie, alte servicii), formează pachetele turistice şi le comercializează, direct sau indirect, diferitor consumatori – turişti, în scopul obţinerii unui venit.

În multe cazuri tur-operatorul comercializează de sine stătător produsele turistice. Aceasta se face pentru obţinerea unui profit mai mare de la activitatea turistică. În cazul cînd produsul turistic este comercializat prin intermediul agenţiei de turism, firma tur-operatoare trebuie să cedeze o parte din comisionul său.

Tur-operatorul este forma cea mai diversificată a unei firme turistice, reprezentând o agenţie turistică en-gros, fiindu-i specifică o capacitate mai mare de activitate şi o specializare mai largă. În majoritatea cazurilor tur-operatorul elaborează şi vinde agenţiilor turistice tururi de masă în serie.

Funcţia organizării procesului de comercializare a produsului turistic are loc prin intermediul reţelei create între agenţia turistică şi firma tur-operator.

Agenţia de turism este un agent economic, înregistrat în calitate de persoană juridică care dispune de licenţă de turism şi care procură produsele turistice elaborate de tur-operator, emite pe ele foi turistice şi le comercializează turiştilor.

Agenţiile de turism nu dispun de propriile pachete turistice, ele îndeplinesc de obicei rolul de intermediar între producătorii produselor turistice – tur-operatorii şi consumatorii produsului turistic – turiştii.

Relaţiile financiare reprezintă rulajul bănesc întreţinut de către o firmă turistică, într-o anumită perioadă de activitate.

Finanţele îndeplinesc trei funcţii de bază, care determină esenţa lor:- formarea mijloacelor financiare;

35

- utilizarea mijloacelor financiare- controlul mijloacelor financiare

Primele două funcţii sînt legate de formarea şi utilizarea capitalului.Capitalul – reprezintă banii, care sînt utilizaţi pentru obţinerea profitului.

Relaţiile financiare în cadrul firmei turistice se realizează conform următoarei scheme:1 – turistul achită firmei turistice mijloace financiare pentru foaia turistică;2 – firma turistică emite turistului foaia turistică;3 – turistul schimbă foia turistică pe produsul turistic, adică pe anumite servicii turistice;4 - în timpul demarării odihnei, turistul îşi satisface necesităţile sale fizice, morale şi spirituale prin intermediul banilor plătiţi pentru procurarea produsului turistic, adică are loc procesul de întoarcere indirectă a banilor turistului;5 - firma turistică investeşte în dezvoltarea pieţei turistice, industriei turistice (bazei tehnico-materiale ) şi în formarea noilor tipuri de produse turistice;6 - firma turistică primeşte noi tipuri de produse turistice;7 - firma turistică achită impozitele şi alte taxe la buget.

Turistul, renunţând la resursele sale financiare în schimbul unui produs turistic, îşi satisface necesităţile sale morale, biologice şi psihologice. Astfel, firma turistică contribuie în mod nemijlocit la restituirea cheltuielilor financiare, efectuate prin intermediul serviciilor turistice primite.2.3. Impactul legităţilor turistice asupra pieţei turistice

Una din legile de bază ale pieţei este legea costului, care funcţionează şi pe piaţa turistică. Esenţa legii constă în aceea, că formarea preţurilor la anumite servicii şi produse turistice, este dictată de conjuctura pieţei şi mărimea totală a cheltuielilor privind utilizarea resurselor materiale şi umane.

Legea costului presupune formarea separată în cadrul firmelor turistice a cheltuielilor, legate de consum de materiale şi resurse umane, care în consecinţă duce la stabilirea individuală a preţului pentru produsele turistice, în conformitate cu cheltuielile efectuate. De aceea preţurile la produsele turistice diferă de la firmă la firmă. Cu toate acestea, piaţa turistică recunoaşte numai acele preţuri, care pot să concureze în raportul preţ-calitate.

Legea costului îndeplineşte 3 funcţii de bază:1. Funcţia de stimulare. Esenţa ei constă în aceea, că legea costului impune firmele turistice să micşoreze cheltuielile legate de organizarea muncii, să facă economii faţă de resurse şi capital, să sporească productivitatea muncii. 2. Funcţia de distribuţie. Legea costului prin mecanismul de formare a preţului de piaţă, determină firmele turistice să îndrepte capitalul şi resursele pentru acele destinaţii, unde beneficiul este mai mare. Datorită acestei funcţii se lămureşte faptul că, majoritatea firmelor turistice din Moldova în ultimul timp se ocupă de formarea pachetelor turistice costisitoare, dar care au priză la turişti.3. Funcţia de diferenţiere. Mecanismul de formare a preţului de piaţă pe unele firme turistice le falimentează, pe altele le îmbogăţesc considerabil.Legea costului în cadrul pieţei turistice acţionează ca o „mână invizibilă”, care îndreaptă firmele turistice spre realizarea scopului propus, conducându-se de legile pieţei.

Comportamentul consumatorilor-turişti este reglementat de acţiunea legii cererii şi ofertei. Această lege stabileşte dependenţa directă a preţului faţă de cererea şi oferta existentă. Esenţa ei constă în următoarele. Mărirea preţului la produsele turistice, atunci cînd piaţa turistică nu poate să le accepte, conduce la scăderea cererii. Şi invers, micşorarea preţului duce la creşterea cererii faţă de produsele turistice. Majoritatea consumatorilor de produse turistice sînt influenţaţi de către alţi consumatori de produse turistice, prin intermediul conversaţiei întreţinute pe marginea organizării odihnei. În rezultatul acestor discuţii, apar trei efecte care îi determină pe turişti să procure pachetul turistic:

- efectul de a se alătura majorităţii cînd îşi planifică odihna;- efectul de a se deosebi de ceilalţi;- efectul de a impresiona pe alţii.Pentru Republica Moldova în prezent este caracteristic efectul alăturării către majoritate, adică de a procura

produsul turistic, care este solicitat de toţi. Însă cu toate acestea, pentru mare majoritate a populaţiei, preţurile la produsele turistice rămân a fi inaccesibile, fapt ce duce la dezvoltarea turismului intern. Celelalte două efecte deasemenea îşi fac apariţia pe piaţa turistică de Moldova, dar au impact secundar.

Pentru satisfacerea la maxim a doleanţelor turiştilor, firmele turistice trebuie să găsească modalităţi de prelungire a sezonului turistic. Ca consecinţă, aceasta va duce la acumulări de resurse financiare atît de necesare pentru firmele turistice în perioada extrasezon a anului, iar pentru turişti posibilităţi de aşi organiza odihna şi agrementul.Mecanismul de funcţionare a pieţei turistice este dependent de legea concurenţei. Concurenţa stimulează preocupările pentru creşterea, diversificarea şi îmbunătăţirea calitativă a ofertei de produse turistice, pentru adaptarea ei la dinamica cerinţelor cererii.

Concurenţa pe piaţă turistică asigură plasarea preţurilor la cote reale, favorizează raţionalizarea costurilor, ca mijloc de sporire a profitului firmelor turistice.

2.4. Indicatorii economici şi financiari în cadrul firmei de turismDezvoltarea turismului ca ramură a economiei naţionale este caracterizat de un sistem de indicatori economici şi

financiari, care reflectă volumul vînzărilor serviciilor turistice prin prisma eforturilor şi efectelor.Analizînd activitatea unei firmei de turism pe perioada unui an, este necesar de calculat eficienţa sa economică,

care se calculă după formula:E = Vv/Vc

36

în care: E – eficienţa economică;Vv – volumul de vînzări anual al produselor şi serviciilor turistice;Vc – volumul anual al cheltuielilor de producţie

Eficienţa economică presupune că, firma turistică pe parcursul activităţii sale, trebuie să asigure recuperarea cheltuielilor, să fie rentabilă şi să contribuie la obţinerea profitului.

Profitul reprezintă, venitul cîştigat din utilizarea capitalului financiar în procesul desfăşurării activităţii turistice. Maximizarea profitului constituie motivaţia activităţii oricărei firme turistice.

Profitul brut (total) se calculă ca diferenţa dintre încasările obţinute într-o anumită perioadă de activitate din vînzarea bunurilor şi serviciilor turistice şi a cheltuielilor aferente de producerea acestora.

Profitul net reprezintă acea parte a profitului brut, care rămîne la dispoziţia firmei turistice după plata impozitelor prevăzute de legislaţia în vigoare. Profitul net se utilizează pentru plata dividendelor acţionarilor, investiţii de dezvoltare, participarea salariaţilor la repartizarea profitului, formarea fondurilor de rezervă.

Rata profitului reprezintă raportul procentual dintre masa profitului şi costul de producţie.Rp = Mp/Cp X 100în care:Rp – rata profituluiMp – masa profituluiCp – costul de producţieMasa profitului reprezintă suma totală a mijloacelor financiare dobândite sub formă de profit de o firmă turistică şi stabilită ca diferenţa dintre preţul de vânzare şi cost.Masa profitul poate fi prezentată sub următoarele aspecte:

1)nivelul productivităţii care influenţează volumul rezultatelor obţinute de firma turistică;2)tarifele de vânzare şi costuri. Orice scădere a costurilor şi creşterea tarifelor de vânzare, influenţează pozitiv asupra

ratei profitului;3)viteza de rotaţie a capitalului utilizat de firmele turistice.

Volumul total al vînzărilor reprezintă totalitatea încasărilor, exprimate în lei, ce se vor realiza după punerea în vânzare a produselor şi serviciilor turistice.

Volumul total al cheltuielilor reprezintă totalitatea mijloacelor financiare utilizate pentru formarea, promovare şi comercializarea produselor şi serviciilor turistice.

Gradul de utilizare a forţei de muncă este redat prin productivitatea muncii din cadrul firmei turistice, care se calculă după următoare formulă:Pm = Vtv/Naunde:Pm – productivitatea munciiVtv – volumul total a vînzărilor produselor şi serviciilor turisticeNa - numărul total de angajaţi din cadrul firmei turistice

Cînd este vorba despre turism, rata profitului reprezintă rata de rentabilitate pe produsul turistic, sau în general pe firma turistică. Calcularea ratei rentabilităţii se poate face în două variante:

Rentabilitatea economică:Rr = P/Vtv X 100unde: Rr – rata rentabilităţiiP – profitulVtv – volumul total al vînzărilor

Rentabilitatea financiară:Rr = P/ Vtc X 100unde: Rr – rata rentabilităţiiP – profitulVtc – volumul total al cheltuielilor

Deoarece produsul turistic este rezultatul unui ansamblu de activităţi specifice, sistemul de indicatori şi metodologia de calcul şi analiză a eficienţei economice se diferenţiază în funcţie de natura prestaţiei.

37

Tema III. Evaluarea rezultatelor activităţii firmei de turism

3.1. Activitatea de producţie în cadrul firmei turistice3.2. Veniturile firmei turistice3.3. Cheltuielile firmei turistice3.4. Analiza economico-financiară a firmei turistice

3.1. Activitatea de producţie în cadrul firmei turisticeÎn cadrul fiecărei firme de turism, dotarea tehnică, amplasarea şi suprafaţa oficiului, definesc şi concretizează

posibilităţile de activitate a acestei firme. Capacitatea de producţie a unei firme de turism reprezintă crearea maximă de produse turistice într-o anumită perioadă de activitate, în condiţiile utilizării potenţialului tehnic şi uman, a fondurilor fixe productive, corespunzător unui regim optim de lucru şi unei organizări raţionale a muncii.Cunoaşterea şi evaluarea corectă a capacităţilor de producţie contribuie la perfecţionarea organizării şi planificării producţiei, respectiv a managementului producţiei, care are ca scop elaborarea şi implementarea principalelor acţiuni ale planului tehnic de producţie şi financiar, descoperirea şi evaluarea corectă a posibilităţilor tehnice de creare a pachetelor turistice, precum şi stabilirea necesarului de utilaje pentru formarea lor.

Procesul de producţie este format din procesul tehnologic şi procesul de muncă.Procesul tehnologic reprezintă acea parte a procesului de producţie care exprimă transformarea directă,

cantitativă şi calitativă a obiectului muncii în producţie finită, care sînt produsele turistice. Procesul tehnologic cuprinde următoarele activităţi:1) Conducerea operativă a producţiei care reprezintă un complex de activităţi menite să stabilească sarcinile de producţie, precum şi condiţiile în care urmează să se desfăşoare producţia în termenele fixate şi cu cheltuieli minime. 2) Pregătirea produselor turistice care reprezintă ansamblul de activităţi din cadrul firmei turistice care definesc, fundamentează şi asigură resursele umane, materiale şi informaţionale necesare funcţionării eficiente a sistemului de producţie în raport cu obiectivele întreprinderii, într-o anumită perioadă de timp.3) Producţia posibilă care reprezintă volumul maxim de produse turistice ce poate fi creat şi realizat, ţinînd cont de conjuctura pieţei turistice.4) Produsele turistice finite care sînt acele produse, care au fost complet formate, adică nu sînt supuse unor modificări suplimentare, îndeplinesc condiţiile de calitate stabilite prin standardele în vigoare şi sînt gata pentru a fi comercializate.

Procesul de muncă constituie acea latură a procesului de producţie care reprezintă activitatea oamenilor la formarea şi circulaţia produselor turistice. Procesul de muncă cuprinde următoarele activităţi:1) Implicarea resurselor umane la procesul tehnologic, care reprezintă un complex de activităţi privind implicarea

oamenilor pe întreg procesul de producţie, de la crearea produsului turistic pînă la finisarea lui.2) Mecanizarea procesului de producţie, care prevede utilizarea noilor tehnologii informaţionale privind formarea

pachetelor turistice.3) Sistemul de distribuire reprezintă o succesiune de activităţi pe care angajaţii le efectuează în procesul de lansare a

ofertei turistice proprii către potenţialii clienţi.Pentru mărirea capacităţii de producţie în cadrul firmelor turistice sînt utilizaţii factorii de producţie. Aceşti

factori se prezintă sub următoarea formă:Mărimea oficiului şi dotarea tehnică. În calculul capacităţii de producţie se iau în consideraţie toate suprafeţele disponibile în oficiu, resursele umane şi întreg utilajul care participă nemijlocit la obţinerea produselor turistic.Normele tehnice de folosire a utilajului şi a suprafeţelor de producţie din cadrul oficiului.Mărimea acestor norme sînt influenţate de particularităţile tehnologiilor de formarea a produselor turistice folosite, de complexitatea programelor şi a bazelor de date utilizate în cadrul tehnicii de calcul de birou cu care se dotează locurile de muncă, de posibilităţile furnizorului care livrează părţile componente a produsului turistic, de nivelul calificării personalului, de modul de organizare a producţiei şi a muncii.

3.2. Veniturile firmei turisticePrin valorificarea resurselor financiare, materiale şi umane, firma turistică obţine un profit, devenind eficientă.

Indicatorii specifici de eficienţă ai activităţii de turism demonstrează în ultimul timp implicarea a unui număr impunător de persoane, dornice de a activa în domeniul industriei turistice. Acest fapt demonstrează că, turismul ca ramură a economiei naţionale care până nu demult era în proces de stagnare, îşi revigorează posibilităţile şi începe să ocupe un loc destoinic în activitatea comercială a Republicii Moldova.

Rezultate din încasări, veniturile firmei turistice au drept sursă principală vânzarea produselor şi serviciilor turistice.Mărimea veniturilor este puternic influenţată de volumul vânzărilor şi de preţurile produselor şi serviciilor turistice.

Preţurile, la rândul lor sînt determinate de adaosul comercial practicat şi costurile de formare a pachetului turistic.În urma încasărilor rezultă veniturile care sînt cu atât mai mari cu cît volumul vânzărilor produselor şi serviciilor

turistice este mai mare. În turism, veniturile provenite din activităţile de transport, cazare, alimentaţie publică, agrement, tratament balnear,

organizarea de acţiuni turistice, sînt determinate de circulaţia turistică, de utilizarea spaţiilor de care dispun, de oferta suplimentară de servicii.

Volumul circulaţie turistice poate creşte extensiv pe seama sporirii numărului de turişti şi intensiv prin mărimea duratei medii a sejurului. Ambele căi au ca efect sporirea numărului de zile/turist.

38

Atragerea turiştilor locali în extrasezon constituie un alt mijloc de sporire a încasărilor. Segmentul corespunzător poate fi antrenat în activităţi turistice pe teritoriul republicii la fiecare sfârşit de săptămână prin vizitarea obiectivelor turistice autohtone de interes istoric, arhitectural, folcloric. În acest sens trebuie lărgită oferta de produse turistice pe piaţă, lărgirea gamei serviciilor şi ridicarea calităţii lor, extinderea şi diversificarea acţiunilor publicitare, politica de preţuri.

Serviciile suplimentare prestate de firma turistică reprezintă o sursă importantă de venituri care contribuie la creşterea încasărilor medii pe turist. Sporirea acestora constituie o cale generală de creştere a eficienţei economice în activitatea turistică, ea fiind utilizată cu precădere în extrasezon. În acest caz serviciile suplimentare au rolul de a compensa calitatea mai redusă a elementelor naturale din structura ofertei.

Prestaţiile cum ar fi tichetingul, schimbul valutar, vînătoarea, pescuitul, reuniuni, tîrguri, expoziţii, activităţi de asigurare, transport turistic aduc venituri substanţiale firmei de turism.

3.3. Cheltuielile firmei turisticeCosturile activităţii desfăşurate în firma turistică condiţionează mărimea profitului realizat într-o perioadă dată. Ele

reflectă mărimea consumului de forţă de muncă, nivelul productivităţii muncii, gradul de utilizarea a bazei tehnico-materiale, eficienţa activităţii de conducere etc. Reducerea acestora reprezintă una din căile esenţiale ale creşterii eficienţei economice. Aplicarea acestei măsuri necesită gruparea costurilor în funcţie de modificarea lor în raport cu volumul încasărilor. Potrivit acestui criteriu costurile în activitatea firmei de turism sînt clasificate în două grupe:

- convenţional-constante;- variabile.

Gama foarte largă de cheltuieli efectuate de către firma turistică pentru realizarea produselor şi serviciilor turistice oferite spre vânzare, cuprinde atât pe cele constante, necesare menţinerii în stare funcţionabilă a oficiului şi bazei tehnico - materiale, cît şi pe cele variabile considerate ca cheltuieli pentru formarea produsului turistic.

Costurile convenţional-constante sînt generate de necesitatea menţinerii oficiului în stare de funcţionare indiferent de manifestarea cererii şi de volumul acestuia. În firma turistică sezonalitatea activităţii impune separarea acestora în costuri constante permanente şi sezoniere. O astfel de grupare porneşte de la constatarea că volumul costurilor constante este mai redus în perioada extrasezon, faţă de perioada în care se activează intens. Aceasta scote în evidenţă posibilitatea reducerii costurilor prin luarea unor măsuri dure de către conducerea firmei turistice şi anume:

- concediu din cont propriu pentru angajaţii neantrenaţi în activitatea de turism în perioada extrasezon;- reducerea cheltuielilor de publicitate;

- reducerea cheltuielilor de convorbiri telefonice;- alte activităţi de reducere a cheltuielilor posibile.

În perioadele de extrasezon, activitatea turistică scade ca urmare a diminuării calităţii elementelor naturale. Compensarea acestuia se face prin prestarea serviciilor suplimentare, care are ca scop obţinerea unor venituri, capabile în măsura posibilităţilor să acopere o parte din cheltuielile curente a firmei de turism.

Deosebit de utilă în analiza costurilor firmei de turism este gruparea acestora după conţinutul lor economic. Potrivit acestui criteriu, cheltuielile pot grupate în:- salarii şi contribuţia asigurărilor sociale;- poliţa de asigurare medicală;- amortizarea mijloacelor fixe;- cheltuieli de transport;- cheltuieli de publicitate;- cheltuieli pentru plata şi întreţinerea oficiului;- cheltuieli administrative;- convorbiri telefonice şi internet.Această categorie de cheltuieli poate fi atribuită la capitolul costuri convenţional-constante.

În procesul formării ofertei turistice apar cheltuieli de achiziţionare a componentelor produsului turistic. Această categorie de cheltuieli poate fi atribuită la capitolul costuri variabile.Ponderea ridicată deţinută de cheltuielile privind salarizarea, demonstrează atenţia care trebuie acordată de către conducerea firmei de turism faţă de necesitatea de personal în funcţie de evoluţia cererii, a ocupării maxime a personalului permanent în extrasezon.

Cheltuielile legate de promovarea ofertei turistice deţin şi ele o pondere destul de importantă.Cheltuielile de producţie reprezintă, totalitatea cheltuielilor pe care le face firma turistică pentru formarea produselor turistice destinate comercializării pe piaţa turistică. Dacă la aceasta se adaugă cheltuielile de distribuţie sau comercializare, publicitatea, adaosul comercial (comisionul) se obţine costul final.

Cheltuielile joacă un rol destul de important în calculele şi deciziile conducătorului firmei de turism. Pe de o parte, ele permit compararea încasărilor obţinute de la comercializarea produselor şi serviciilor turistice cu cheltuielile efectuate pentru formarea lor determinând profitul obţinut. Pe de altă parte, cînd este determinat costul pe fiecare produs sau serviciu turistic, el poate constitui ca bază pentru stabilirea preţului de ofertă. 3.4. Analiza economico-financiară a firmei turistice

Analiza aspectelor economico-financiare are ca obiectiv stabilirea unui diagnostic al situaţiei economico-financiare a unei firme turistice.

Activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercită, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date a întregului complex de cauze şi factori care o determină, fapt, care se realizează prin intermediul analizei economico-financiare. Aceasta şi determină necesitatea de a acorda o atenţie sporită aspectelor teoretice şi practice ale analizei

39

economico-financiare, ceea ce va permite conducătorilor şi managerilor firmelor turistice să se familiarizeze cu procedeele metodice de analiză a indicatorilor rezultativi şi să i-a cunoştinţă de sursele de informaţie necesare pentru efectuarea unui diagnostic economic.

În acest context, pentru a efectua analiza activităţii economice a firmei de turism este necesar de examinat următorii indicatori:1) Analiza volumului de vânzări a produselor şi serviciilor turistice. Pentru aceasta este necesar de a:a) aprecierea modificărilor volumului de vînzări în perioada de gestiune la nivel de:- firmă turistică (inclusiv pe trimestre);- destinaţii turistice- tipuri de produse şi servicii turisticeb) calcularea posibilităţilor de creştere a volumului de vânzări neutilizate în urma reducerii vizărilor la unele produse turistice faţă de perioada precedentă;aprecierea ritmicităţii vizărilor în cadrul firmei turistice;aprecierea poziţiei firmei turistice analizate faţă de firmele concurente;analiza operativă asupra îndeplinirii planului de vînzări în cadrul firmei turistice şi compararea datelor cu perioada de gestiune a anului precedent;2) Analiza disponibilităţii produselor turistice. Pentru aceasta este necesar de a:a) aprecierea schimbărilor în dinamica vânzării produselor turistice:- în cadrul firmei turistice;- la firmele turistice concurente;- pe piaţa turistică;b) aprecierea vânzărilor lunare pe categoriile de produse turistice:- în cadrul firmei turistice;- la firmele turistice concurente;- pe piaţa turistică;c) aprecierea vitezei de comercializarea a produselor turistice existente şi efectul economic primit în urma introducerii noilor produse turistice.3) Analiza asigurării şi utilizării potenţialului uman. Pentru aceasta este necesar de a:- evalua asigurarea firmei turistice cu personalul necesar;- analiza circulaţia şi fluctuaţia forţei de muncă;- determina productivitatea muncii;- aprecia utilizarea timpului de muncă.4) Analiza eficienţei utilizării oficiului şi bazei tehnico-materiale. Pentru aceasta este necesar de:- apreciat locul de amplasare a oficiului;- argumentarea economică privind cheltuielile de întreţinere a oficiului;- estimarea utilizării bazei tehnico-materiale;- evaluarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe a firmei turistice.5) Analiza profitului. Pentru aceasta este necesar de a:- analiza volumul vînzărilor produselor şi serviciilor turistice;- de a estima costul vînzărilor;

Analiza economico-financiară se bazează pe documentele de sinteză contabile cum ar fi:- bilanţul contabil;- raportul statistic 5-c;- raportul statistic 1-tur;- forma 4- BASS

Tema IV. Obiectivele şi funcţiile firmei de turism4.1. Obiectivele firmei de turism4.2. Profitul ca indicator economic al activităţii firmei de turism4.3. Funcţiile firmei de turism4.4. Analiza SWOT

4.1. Obiectivele firmei de turismObiectivul de bază a firmei de turism este stabilirea sarcinilor pe termen scurt, mediu şi de durată în vederea

realizării doleanţelor potenţialilor turişti prin:- satisfacerea cererii pe măsura manifestării acesteia, în funcţie de cerinţele pieţei turistice;- reducerea costurilor şi creşterea profiturilor, fără a pierde din calitate; - flexibilitatea ofertei în dependenţă de destinaţiile solicitate;- ajustarea ofertei turistice conform standardelor internaţionale;- sporirea calităţii produselor şi serviciilor turistice în raport cu cele analogice a firmei turistice concurente;- asigurarea concordanţei între obiectivele întreprinderii şi aspiraţiile personalului.

40

Obţinerea de profit este un alt obiectiv de bază, care trebuie racordat cu prevederile strategice ale firmei pe termen mediu şi de durată. Preţurile şi tarifele mari la serviciile turistice pot influenţa negativ cererea şi ca consecinţă, pierderea potenţialilor turişti.Printre obiectivele de bază a firmei de turism se poate enumera şi adaptarea permanentă la evoluţia pieţei turistice. Deaceea firma trebuie să-şi organizeze activitatea în aşa mod, ca să reziste schimbărilor permanente ce au loc pe piaţă. Este vorba de relaţiile cu clienţii, furnizorii, prestatorii de servicii, concurenţii.Asigurarea climatului intern constituie un alt obiectiv, deoarece firma de turism dispune de diverşi factori interni, care trebuie sistematizaţi calitativ şi organizatoric. Din componenţa lor fac parte : factorii financiari, comerciali, de producţie, aprovizionare, însă cel mai important rămîne factorul uman. De gradul de cooperare între factorii umani (conducerea firmei, cadrele specializate, angajaţii), depinde succesul activităţii firmei de turism. Reuşita acestui proces, depinde în acelaşi timp şi de calitatea resurselor umane, metodele de organizare şi conducere, politica salarială şi cea socială.Următorul obiectiv este extinderea activităţii firmei de turism în cadrul pieţelor existente. Extinderea este condiţionată de politica de preţ a firmei folosită în relaţiile cu partenerii şi potenţialii turişti, de spectru de servicii acordate, de diversitatea ofertei.Consolidarea economică este următorul obiectiv al firmei de turism care prevede diminuarea permanentă a riscului în raport cu mediul concurenţional. Consolidarea economică poate fi divizată în:- consolidarea financiară care prevede păstrarea capacităţii de plată faţă de furnizori, salariaţi, stat, etc. folosindu-se un

sistem decizional adecvat cerinţelor economiei de piaţă;- consolidarea comercială care prevede realizarea integrală a volumului de prestaţii turistice asumate, la preţuri

comparabile cu firmele turistice concurente la un nivel calitativ performant.-

4.2. Profitul ca indicator economic al activităţii firmei de turismConceptul de profit a primit în ultimul timp, foarte multe definiţii şi a devenit un criteriu de bază pentru

delimitarea şi interpretarea teoriilor economice.Acesta a fost definit de către numeroşi economişti astfel:Adam Smith: profitul este un venit care revine capitalului;Karl Marx: profitul este o formă de manifestare a plusvalorii;John Marshall: profitul este o recompensă acordată întreprinzătorului pentru calităţile sale şi pentru riscul la care se expune;Paul Smuelson – a explicat diversitatea de opinii privind profitul în felul următor;„ Asemenea păreri sînt condiţionate de inegalităţile care se formează în timp între diferitele grupări sociale pe baza profiturilor asigurate din venit”. Ca urmare, profitul este venitul dintr-o activitate care progresează, ca rezultat al diferenţei dintre venitul total şi costul total.

Una din funcţiile de bază a aparatului de conducere din cadrul firmei turistice, este mărirea profitului, rezultat din activitatea economică. Obţinerea profitului trebuie să fie concordată cu prevederile strategice ale firmei turistice, pe termen lung. Preţurile şi tarifele prea mari la produsele şi serviciile turistice, pot influenţa negativ cererea şi ca rezultat - pierderea clientelei. Este important ca managerii în activitatea sa cotidiană, să găsească modalităţi şi soluţii de micşorare a cheltuielilor de producţie, prin utilizarea unui management organizaţional optimal.

Pentru a se ajunge la profit este necesar de întreprins o anumită activitate. Activitatea comercială a unei întreprinderi se caracterizează prin structura preţului. Dimensiunile preţului de finalizare a valorii produselor turistice, în cazul firmei de turism, participă direct la formarea şi mărimea profitului ceea ce conduce la certitudinea că acesta este o componentă a preţului.

Pentru a obţine profit veniturile de la comercializarea produselor şi serviciilor turistice trebuie să fie mai mari decât cheltuielile. Dar pentru a obţine venituri, întreprinzătorul trebuie să-şi angajeze efectiv capitalurile sale, care îmbinate cu ceilalţi factori de producţie vor conduce la menţinerea stării de funcţionalitate a businessului turistic.

Derularea întregului proces de producţie presupune investigarea pieţei turistice, obţinerea preţului dorit în funcţie de cererea pieţei, ţinându-se cont de o serie de incertitudini sau riscuri. Din acest punct de vedere, profitul este o consecinţă a riscului, este rezultatul prevederii viitorului cu mai mare acurateţe decât au făcut-o majoritatea întreprinzătorilor concurenţi din businessul turistic.

Pentru o orientare mai precisă managerul general trebuie să răspundă la următoarele întrebări?- Cu câte procente va creşte anual volumul vânzărilor produselor turistice pe fiecare din destinaţiile turistice?- Este oportună înlocuirea unui produs turistic care este în descendenţă cu altul nou?- Care va fi profitul obţinut din comercializarea produselor turistice noi?

Planificare profitului trebuie organizată conform următoarei scheme:I. Determinarea scopurilor:- planificarea obiectivelor pe termen scurt, mediu şi de durată;- cerinţele înaintate faţă de firma turistică privind mărirea profitului;- elaborarea planurilor şi găsirea modalităţilor de realizare a lor.II. Participarea colaboratorilor în procesul de planificare:- managerii de rang superior;- managerii de rang mediu;- managerii de rang inferior.III. Metode de îmbunătăţire a planificării:- utilizarea tehnologiilor informaţionale privind prelucrarea informaţiei operative;

41

- controlul eficacităţii planificării efectuate;- corelarea cheltuielilor efective cu cele planificate;- evaluarea productivităţii muncii;- motivarea cheltuielilor efectuate;- aplicarea controlului lunar privind rezultatele obţinute;- primirea unei hotărâri de grup asupra celor realizate.IV. Influenţa diverşilor factori privind planificarea profitului.- utilizarea unui sistem de criterii, care ar aprecia realizarea obiectivelor propuse;- aprecierea rezultatelor;- sporirea eficacităţii de promovare a produselor şi serviciilor turistice;- determinarea segmentelor prioritare de piaţă care pot fi utilizate;- locul actual al firmei turistice în segmentul respectiv;- evaluarea eficacităţii reclamei;- stabilirea de către firma turistică a standardelor privind utilizarea efectivă a reclamei.

Pentru a se ajunge la profit, este necesar de realizat activităţi economice pe piaţa turistică prin intermediul preţului. Preţul final stabilit pentru valoarea produselor şi serviciilor turistice, participă direct la formarea şi mărimea profitului. Pentru a obţine profit veniturile trebuie să fie mai mari decît cheltuielile. Pentru aceasta întreprinzătorul trebuie efectiv să utilizeze mijloacele financiare, care combinate cu ceilalţi factori de producţie, vor conduce la menţinerea stării de funcţionalitate a firmei de turism.

Principalele funcţii ale profitului sînt următoarele:a) indică eficienţa activităţii economice;b) stimulează iniţiativa şi motivează investiţiile;c) determină acceptarea riscului în afaceri;d) stimulează preocupările pentru eficienţă;e) dezvoltă spiritul de întreprinzător.

Pentru obţinerea unui profit sigur realizat în urma activităţii de turism, un manager trebuie să parcurgă anumite etape şi anume:

1) etapa de previziune - care presupune stabilirea principalelor obiective ale firmei turistice;2) etapa de organizare - care presupune stabilirea şi delimitarea proceselor şi relaţiilor de muncă şi a

componentelor acestora în cadrul firmei turistice;3) etapa de coordonare – care prevede armonizarea deciziilor şi acţiunilor personalului firmei turistice;4) etapa de antrenare – care presupune includerea personalului firmei turistice la realizarea obiectivelor propuse;5) etapa de evaluare – care presupune analizarea performanţelor firmei turistice.

Pentru menţinerea profitului, managerul trebuie să creeze un anumit avantaj faţă de concurenţi, prin lansare de produse şi servicii turistice net superioare, din punctul de vedere a consumatorilor-turişti.

Principalii factori care influenţează la creşterea profitului sînt:- nivelul costului de producţie şi al preţului de vânzare al produselor şi serviciilor turistice;- varietatea şi structura produselor şi serviciilor turistice;- adaptarea permanentă la cerinţele pieţei;- viteza de rotaţie a mijloacelor financiare ale firmei turistice;- modalitatea de repartizare a veniturilor.

4.3. Funcţiile firmei de turismFuncţiile firmei turistice reiese din însă-şi obiectivele sale, care sînt acelea de a vinde, a cumpăra, a utiliza

factorii de producţie ( producţia, munca capitalul). A administra înseamnă a prevedea, a organiza, a coordona, a conduce şi controla.Reieşind din cele menţionate putem deduce următoarele funcţii pentru firmele turistice:- funcţia de cercetarea dezvoltare- funcţia de producţie- funcţia comercială- funcţia de marketing- funcţia financiar-contabilă- funcţia de personalFuncţia de cercetare-dezvoltare cuprinde activităţile prin care se studiază, se concepe, se elaborează şi se realizează viitorul cadrului tehnic, tehnologic şi organizatoric al firmei turistice. Pentru realizarea acestei funcţii firma turistică efectuează studii, elaborează proiecte privind crearea şi diversificarea produselor turistice, caută noi tehnologii avansate în vederea deservirii calitative a potenţialilor turişti.Funcţia de producţie cuprinde ansamblul activităţilor firmei în vederea realizării şi prestării serviciilor turistice. Asigurarea eficienţei activităţii de producţie depinde de modul în care această funcţie se integrează în celelalte activităţi. Scopul formării produselor turistice îl constituie realizarea lor conform standardelor corespunzătoare de calitate. Costul produsului turistic se stabileşte în dependenţă de achiziţionarea componentelor care-l formează şi de consumul eforturilor factorului uman.Funcţia comercială cuprinde totalitatea de activităţi îndreptate spre aprovizionarea tehnică, aprovizionarea cu componentele care formează pachetul turistic, comercializarea lor, cooperarea internaţională. Deasemenea funcţia comercială include studiul pieţei privind elaborarea politici de preţ şi politicii de distribuţie.

42

Funcţia de marketing cuprinde acţiunile de cercetare a pieţei interne şi externe, necesităţile şi comportamentul potenţialilor turişti, determinarea distribuţiei optime, strategiile în mediul concurenţial cu scopul stabilirii celor mai adecvate modalităţi de comercializare a produsului turistic. Funcţia de marketing cuprinde în sine proiectarea mijloacelor şi eforturilor pentru obţinerea unui profit maxim.Funcţia financiar-contabilă cuprinde activităţi privind asigurarea şi utilizarea mijloacelor financiare necesare în procesul economic al firmei de turism, urmăreşte maximizarea profiturilor. Deasemenea ia include:- evidenţa contabilă financiară care are drept scop înregistrarea şi raportarea activelor, pasivelor, veniturilor şi

cheltuielilor firmei turistice;- evidenţa fiscală, care are ca scop stabilirea corectă a impozitelor în corespundere cu legile fiscale;- organizarea internă a evidenţei contabile care include asigurarea securităţii activelor, eficienţa operaţională, calitatea

şi veridicitatea datelor contabile;- elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil, care are drept scop crearea unui sistem de evidenţă,

cuprinzînd structura conturilor şi metodelor de înregistrare a datelor în ele pe cale mecanică sau electronică.- contabilitatea managerială care se referă la mijloacele de comunicare a datelor financiare către managerii firmei de

turism, prin analiza managerială a preţului de cost la serviciile turistice.Funcţia de personal asigură rolul de administrare şi gestionare a resurselor umane, care include următoarele activităţi:- planificarea necesităţilor de personal al firmei de turism;- recrutarea, selecţia şi angajarea resurselor umane;- descrierea atribuţiilor funcţionale;- organizarea pregătirii şi perfecţionării resurselor umane;- stabilirea şi aplicarea sistemului de salarizare;- stabilirea şi menţinerea climatului organizaţional şi motivaţional în cadrul firmei turistice;- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;- respectarea normelor de securitate şi de protecţie a muncii;- evaluarea performanţelor în muncă şi promovarea personalului.În organizarea acestor activităţi este necesar ca managerul să asigure în permanenţă un echilibru între interesele salariaţilor şi obiectivele şi rezultatele firmei de turism.Aplicarea acestor funcţii în practică, trebuie să fie într-o strânsă interdependenţă, formând sistemul organizatoric al firmei de turism, iar managerul trebuie să apeleze la tehnici moderne de organizare a muncii.

4.4. Analiza SWOTAnaliza SWOT reprezintă evaluarea posibilităţilor reale ale firmei turistice în procesul său de activitate, cu

părţile sale tari şi slabe, oportunităţi şi constrângeri.Abreviatura SWOT provine de la cuvintele engleze:STRENGTHS - PUNCTE FORTEWEAKNESSES - PUNCTE SLABEOPPORTUNITY- OPORTUNITATE, PRILEJ, OCAZIETHREATS- RISCURI (AMENINŢĂRI)

Analiza situaţiei existente reprezintă punctul de plecare în stabilirea strategiei de activitate a firmei turistice. Evaluarea firmei turistice, respectiv a produselor sale, a pieţelor, a clienţilor ei, a structurii şi culturii acesteia, a

modului cum îşi organizează activitatea economico-financiară şi îşi trasează strategiile de marketing, reprezintă analiza SWOT.

Analiza SWOT are ca scop studierea caracteristicilor esenţiale ale firmei turistice care îi dau identitate şi care o pot avantaja în activităţile viitoare.

Părţile tari şi părţile slabe reprezintă factorii interni ai firmei de turism, asupra cărora aveţi un anumit control şi influenţă.

Punctele tari reprezintă elementele de bază pe seama cărora firma de turism îşi dovedeşte superioritatea absolută şi relativă faţă de concurenţă în ceea ce priveşte calitatea serviciilor, preţurile practicate, serviciile auxiliar, amplasarea, personalul calificat şi cu experienţă, avansul tehnologic, promovare agresivă.

Punctele slabe reprezintă elementele care constituie slăbiciuni faţă de concurenţi.Analiza punctelor tari şi a punctelor slabe, se face la nivelul firmei turistice prin analiza capacităţilor comerciale,

financiare, productive şi organizatorice, fiecare element fiind apreciat ca reprezentând o forţă majoră sau o forţă minoră, o slăbiciune majoră sau una minoră.

Este important ca fiecare firmă turistică, periodic să-şi evalueze punctele tari şi punctele slabe. Acest lucru poate fi realizat prin completarea unui formular, care va cuprinde elementele care se referă la capacitatea comercială, financiară, productivă şi organizatorică a firmei. Firma turistică trebuie să urmărească în permanenţă valorificarea la maximum a punctelor tari şi să reducă la minimum influenţa punctelor slabe asupra activităţii firmei.Oportunităţile şi constrângerile reprezintă factorii externi, care nu se află sub controlul Dumneavoastră.

Oportunităţile, reprezintă un segment de piaţă caracterizat prin necesităţile sale în servicii turistice, capabile să le ofere firma turistică. Pe segmentul de piaţă respectiv, firma speră să obţină un avantaj comparativ în comparaţie cu concurenţii, ea fiind strâns legată de factorii săi de succes, respectiv de punctele tari.

Oportunităţile pe piaţa turistică există atunci cînd sînt necesităţi sau dorinţe nesatisfăcute, iar firma turistică are interesul şi capacitatea de ale satisface. Ocazii favorabile pot exista pe piaţă în funcţie de: mărimea acesteia, climatul economic, creşterea demografică, creşterea puterii de cumpărare, slăbiciunile concurenţilor.

43

Ameninţarea este o piedică apărută ca urmare a unei tendinţe sau a unei evoluţii nefavorabile a mediului în care activează firma turistică, iar absenţa unei acţiuni de piaţă defensive, ar duce la deteriorarea vizărilor sau profiturilor. Ameninţarea se corelează cu punctele slabe ale firmei.

Se prezintă următoarea schemă de evaluare a analizei SWOT a firmei de turism.

ANALIZA SWOT:Punctele forte ale firmei:

1. Existenţa resurselor financiare necesare;2. Existenţa unei lupte concurenţionale profesionale;3. Statut de firmă lider;4. Utilizarea deplină a inovaţilor tehnologice şi de marketing;5. Existenţa propriilor tehnologii şi standarde;6. Avantaje de cost;7. Publicitate efectivă;8. Experienţă în domeniu;9. Amplasare excelentă a oficiului;10. Un management performant;11. Priză la consumatori;12. Productivitate înaltă;13. Capacitate de produse şi servicii turistice efective;14. Bună gestiune a aprovizionărilor;15. Necesitatea de produse şi servicii turistice pe piaţă.

Punctele slabe ale firmei:1. Lipsa unei strategii concrete;2. Rentabilitate scăzută;3. Management organizatoric ne efectiv;4. Lipsa profesionalismului în rândurile angajaţilor firmei;5. Amplasarea nefavorabilă a oficiului;6. Contradicţie între elementele corporative ale diverselor subdiviziuni ale firmei;7. Întârzierea efectuării unor cercetări de piaţă;8. Parteneri de afaceri nesiguri;9. O gamă redusă de produse şi servicii turistice;10. O imagine nefavorabilă pe piaţă;11. O reţea îngustă de distribuţie;12. Publicitate ineficientă;13. Cheltuieli de producţie ridicate în comparaţie cu cele ale concurenţilor;14. Insuficienţă de dotări tehnice;15. Lipsa resurselor financiare şi materiale.

Oportunităţile firmei:1. Deservirea unei noi categorii de consumatori;2. Cucerirea unor noi pieţe de desfacere; 3. Diversificarea gamei de produse şi servicii turistice;4. Disponibilitate de produse turistice la un cost redus;5. Eliminarea barierelor comerciale pe pieţele turistice străine atractive;6. Legislaţie turistică adecvată cerinţelor pieţei turistice;7. Facilităţi fiscale;8. Binevoinţa concurenţilor.9. Majorarea ritmului de creştere a pieţei.10. Respectarea standardelor de calitate a produselor şi serviciilor turistice vă avantagează.

Constrângeri /Ameninţările firmei:1. Pătrunderea pe piaţă a unui concurent puternic;2. Creşterea vînzărilor produselor turistice substituibile;3. Micşorarea ritmului de creştere a pieţei;4. Schimbările nefavorabile al cursului valutar;5. Lobarea de interese din partea firmelor turistice concurente;6. Stagnare economică;7. Puterea de cumpărare a consumatorilor este scăzută;8. Schimbarea doleanţelor consumatorilor faţă de destinaţiile turistice;9. Situaţie demografică nefavorabilă;10. Introducerea din partea statului a unor condiţii, care necesită un efort financiar suplimentar.

44

Tema V. Formarea preţurilor în industria turismului

5.1. Esenţa economică a preţului 5.2. Politica de preţuri în turism5.3. Mecanismul formării preţurilor5.4. Metodologia calculării preţului la produsul turistic.

5.1. Esenţa economică a preţuluiFormarea preţurilor este cea mai importantă pârghie a administrării economice. Preţul în calitate de mecanism

economic reprezintă cheltuielile firmei turistice, necesare producerii şi realizării produsului turistic (serviciilor), ce corespund proprietăţilor şi calităţii de consum. Preţul – este forma în bani a costului mărfii, iar în cazul turismului – costul serviciilor.

Esenţa economică a preţului se reflectă în funcţiile acestuia: de evidenţă; de stimulare; de distribuire; de echilibrare a cererii şi ofertei; ca mijloc de amplasare raţională a producerii.

Se deosebesc un şir de metode de formare a preţurilor şi de strategii de aplicare a acestora:- “ preţ înalt;- “pătrunderea (introducerea) pe piaţă” – preţul este mai mic decât la concurenţi;- “succedarea liderului”- preţul este aplicat în coraport cu preţul firmei-lider.

5.2. Politica de preţuri în turismFormarea preţurilor în turism reprezintă un proces compus din mai multe etape, activitate care necesită

determinarea metodologiei acesteia.Metodologia formării preţurilor – este totalitatea de reguli generale, principii şi metode: de elaborare a concepţiei

formării preţurilor, determinarea şi fundamentarea preţurilor, alcătuirea conceptului de stabilire a preţurilor, dirijarea formării preţurilor.

Pentru producătorii produsului turistic preţul într-un grad mai mare, decât alţi factori ai producţiei determină rentabilitatea firmei, viabilitatea acesteia şi stabilitatea financiară. Aceasta este legat de faptul, că preţul este acea frontieră de tangenţă cu consumatorul, de gestionarea operativă şi calificată a căruia depinde succesul. Analizând cererea la produsul turistic, firma poate imediat să reacţioneze asupra elasticităţii acestuia pe calea operării cu preţul. Preţul este o pârghie activă, care permite unei firme turistice să-şi asigure competitivitatea.

Strategia de formare a preţurilor într-o firmă turistică depinde în primul rînd de particularităţile pieţei, pe care aceasta funcţionează. Piaţa turistică – este mai întîi de toate o piaţă de servicii, care sînt specifice prin natura lor. Strategia de preţuri în conformitate cu aceasta trebuie să se construiască în felul următor:

preţurile trebuie să fie diferenţiate în dependenţă de vîrsta consumatorilor (copii, tineri, studenţi, oameni de vîrstă medie şi de vîrsta a treia); de componenţa familiei (pentru copii se oferă reduceri de vîrstă); tematicii tururilor (de tratament, cognitiv, de studiere a experienţei străine şi a.) şi altele;

trebuie respectat principiul legăturii între preţ şi calitatea deservirii, cît şi pragul de jos al preţului cu scopul menţinerii prestigiului firmei, încrederii din partea clienţilor. Preţurile trebuie să difere în dependenţă de calitate;

trebuie efectuată diferenţierea sezonieră de preţuri; se cere stabilirea preţurilor gradate cu motivaţia necesară din partea realizatorilor de tururi şi servicii; trebuie folosite diferite forme de creditare, de eşalonare, de înlesniri, reduceri, compensări; este necesar de urmat anumite reguli în aplicarea diferitor tipuri de preţuri: stabilirea preţurilor standard şi

preţurilor variabile;Politica de preţuri a firmelor turistice trebuie să includă strategiile de preţuri orientate spre cumpărător.Strategia de orientare spre cumpărător presupune, că firma turistică:

menţine legături permanente cu clienţii (felicitări de sărbători, invitaţii la acţiunile organizate de firmă şi a.); tendinţa de a deservi înalt calitativ la toate nivelurile şi etapele; permanent îmbunătăţeşte stilul de lucru în firmă, fortifică colectivul de muncă ş.a.m.d.

Strategia de orientare la calitate. Calitatea de bază a produsului ( satisfacţia clientului de odihna primită, curăţenia şi confortul camerei de hotel, atitudinea respectuoasă şi atentă a conducătorului de grup şi a.) – este partea principală a strategiei de orientare la calitate. Calitatea produsului este garantată de sistemul de standarde interne ale firmei şi controlul respectării acestora. La nivelul de piaţă se foloseşte sistemul de standarde internaţionale ale calităţii ISO 9000 cu completări. Aceste standarde sînt puse la baza documentelor elaborate în prezent pentru sistemul de certificare în turism. Acestea sînt „Ordinea de certificare a serviciilor turistice” şi „Ordinea de certificare a serviciilor hoteliere”.

Factorii care influenţează nivelul preţurilor în turism: economici; reglementarea preţurilor de către stat, mai întâi de toate a celor fiscale;

45

dependenţa de consumatori; concurenţii; intermediarii participanţi la procesul de formare a produsului de la producător până la cumpărător; cheltuielile. O mare parte a cheltuielilor nu poate fi controlată de firmă, dar ele trebuie luate în

consideraţie la formarea preţurilor.

5.3. Mecanismul formării preţurilor

1.Fundamentarea preţurilor poate fi expusă în felul următor: existenţa de mai departe a firmei – scopul este condiţionat de greutăţile apărute în urma concurenţei

înalte, a schimbării dorinţelor consumatorilor, de factori interni. Pentru atingerea lui se folosesc preţurile micşorate – preţurile de infiltrare. Ele sînt destinate pentru ocuparea unei cote mai mari a pieţei şi contribuie sporirii volumului de realizări;

beneficiu maxim de scurtă durată – bazându-se pe analiza preliminară a cererii şi cheltuielilor la un anumit produs turistic, firma stabileşte un preţ înalt, capabil să asigure un beneficiu maxim;

menţinerea pieţei – scopul constă în păstrarea de către firmă a poziţiei pe piaţă sau a condiţiilor favorabile pentru activitatea sa;

sporirea maximă a desfacerii – firmele care urmăresc acest scop presupun, că majorarea volumului de desfacere va duce la micşorarea cheltuielilor pentru o unitate de producţie şi, în final, la sporirea beneficiului. În aceste cazuri preţul se stabileşte minimal;

„preţ maximal” – scopul se atinge prin intermediul stabilirii preţurilor înalte; „ lider de calitate” – firma, care şi-a întărit reputaţia, stabileşte un preţ mare, pentru a acoperi

cheltuielile mari, legate de sporirea calităţii şi alte cheltuieli.2. Determinarea cererii. Este imposibil de calculat preţul fără studierea cererii. De obicei preţul şi cererea se

află în dependenţă inversă unul faţă de celălalt. Având condiţii egale, cumpărătorul cu un buget limitat va renunţa la cumpărarea unui tur scump, dacă lui i se vor propune la alegere alte tururi alternative.

Diferenţa de abordare la determinarea cererii este determinată de tipul de piaţă. Factorii, care influenţează cererea:

necesităţile de produs turistic; lipsa alternativei sau concurenţilor: solvabilitatea consumatorilor potenţiali; deprinderile cumpărătorilor ş.a.

Cererea, determinată pe baza elasticităţii cu destinaţie specială, are gradul superior de preţ, pe cel inferior îl formează cheltuielile.

3. Aprecierea cheltuielilor. Cheltuielile se divizează în două tipuri: permanente, care nu depind de volumul producţiei; variabile, care depind de volumul vânzărilor. Ele formează cheltuielile totale ale întreprinderii. Firma turistică, stabilind politica de preţuri, trebuie să confrunte structura cheltuielilor cu volumul planificat de producere a produsului turistic şi să calculeze cheltuielile medii de formare a acestui produs.Sporirea cheltuielilor este posibilă până la o anumită limită. Mai sus de acest nivel producţia nu este competitivă. Producţia poate fi solicitată şi mai sus de limita determinată, dacă produsul turistic este competitiv şi este solicitat de consumator. În acest caz eficacitatea se atinge prin mărirea volumului de vânzări.4.Analiza preţurilor concurentului. Diferenţa între pragul de sus al preţului, format de cerere, şi pragul de jos, format de cheltuieli – iată „cîmpul de joc” al firmei turistice la stabilirea preţului.Firma turistică trebuie să studieze comportamentul concurenţilor şi preţurile pentru un produs analogic. Informaţia căpătată se utilizează ca punct de plecare pentru formarea preţurilor şi determinarea propriului său loc printre concurenţi.5. Metodele de formare a preţurilor. Trecând prin toate etapele enumerate mai sus, firma turistică poate să înceapă să determine preţul la produsul turistic. Preţul utilizat în mod optimal trebuie să recupereze în totalitate cheltuielile pentru producerea acestuia, iar vânzarea lui trebuie să asigure obţinerii unei anumite norme de beneficiu.Există cîteva metode de bază de calculare a preţului: cheltuielile medii plus beneficiu – este cea mai populară metodă şi constă în calcularea adaosului la preţul de

cost; metoda venitului pe capital – este orientată la cheltuieli. Firma turistică încearcă să stabilească un aşa preţ, care

va permite de obţinut un venit planificat pe capital. Aceasta se atinge pe calea introducerii în preţ a unui nivel concret de rentabilitate;

stabilirea preţului pe baza nivelului de preţuri curente – drept scop orientativ – preţurile concurenţilor. Firma turistică stabileşte un preţ mai mic, mai mare sau egal cu cel al concurenţilor. Aceasta depinde de obiectivul de preţuri şi de politica de preţuri a firmei;

stabilirea preţului pe baza valorii perceptibile a mărfii – factorul de bază – impresia cumpărătorului.6. Calcularea preţului. Etapa finală, dar nu definitivă, de stabilire a nivelului preţului pentru produsul turistic. Asupra pieţei şi perioadei de consum a produsului turistic şi a serviciilor, o influenţă permanentă o au o multitudine de factori: economici, politici, naturali şi a. Apare necesitatea de dirijare a preţurilor, care duce la modificarea preţului de bază. Modificarea se efectuează prin intermediul schimbării preţurilor în catalogul de preţuri, în price-foi, listele de preţuri, acordarea reducerilor, compensaţiilor, formelor de plată, stipulărilor din contracte.

46

Listele de preţuri, cataloagele – culegere de preţuri sistematizate pentru produsele turistice care urmează a fi comercializate. În contractul dintre parteneri şi în cel semnat cu clientul se stipulează dreptul firmei turistice de a modifica preţul în caz de schimbare a preţurilor la componentele produsului turistic. Aceste modificări se confirmă la prezentarea calculărilor în momentul vânzării.

Sconto – reduceri la plata numerar sau înainte de termen. Aceasta este micşorarea preţului iniţial de vânzare. Reduceri en-gros reprezintă scăderea preţului la cumpărarea en-gros a locurilor în avion, hotel, un anumit număr de tururi. Reducerile îl determină pe cumpărător să se adreseze a doua oară la una şi acelaşi firmă turistică, deoarece suma reducerilor la achiziţionarea repetată este mai mare, decât cumpărând aceeaşi marfă la vînzători diferiţi. Firma turistică deşi scade preţurile, grăbeşte vânzarea produsului său, ce reprezintă şi circulaţia capitalului, obţinând în rezultat beneficiu suplimentar.

Reduceri funcţionale. Se oferă agenţiilor turistice şi altor firme, care fac parte din reţeaua de realizare a turoperatorului.

Reduceri de sezon. Reducerile de avansezon şi postsezon pentru cumpărătorii, care achiziţionează produsul turistic sau servicii în perioada când lipseşte cererea la ele. Reducerile de sezon se folosesc pe larg de către hoteluri, companii aeriene, companii turistice.

Alte reduceri. Reducerea de preţ la tururile publicitare şi la alte măsuri publicitare, efectuate cu participarea firmelor turistice. Reducerea sau compensarea „clientului jubiliar” în cinstea zilei de fondare a firmei, a sărbătorii profesionale.

5.4. Metodologia calculării preţului la produsul turistic.Drept bază de formare a preţului servesc următoarele documente:

regulamentul intern a întreprinderii despre ordinea de formare a preţurilor şi aplicarea comisioanelor; legislaţia fiscală şi îndrumările metodice pentru impozitare; contracte, tratate, acorduri de agent cu partenerii, transportatorii, cu structurile de primire turistică cu

funcţiuni de cazare şi servire a mesei, companiile de asigurări, care participă în procesul de formare a turului;

În conformitate cu legităţile economiei de piaţă, în turism se stabilesc preţuri libere la comercializarea produselor turistice.

Preţurile libere la produs (mărfuri, servicii) se formează în baza preţului de cost, a comisionului adăugat, tuturor tipurilor de impozite, şi conjuncturii pieţei.

În dependenţă de formele de turism preţurile pot fi formate la: produsul turistic consumat în interiorul ţării (turism intern şi receptor); produsul turistic serviciu, consumat în exteriorul ţării (turism emiţător).

Ordinea, principiile, structura preţului în ambele cazuri este deopotrivă. Diferenţa constă doar în prezenţa sau lipsa unor elemente şi nivelul de beneficiu, care se aplică la baza calculării.

Tema VI. Renta turistică6.1.Esenţa economică a rentei turistice6.2.Formele rentei turistice6.3.Renta turistică în condiţiile proprietăţii private

6.1. Esenţa economică a rentei turisticeUtilizarea diverselor fenomene în interesul societăţii şi a omului, presupune din start cunoaşterea motivului apariţiei

acestor fenomene. Dacă ele au apărut şi au loc, înseamnă că ele pot fi utile şi pot fi întrebuinţate. Efectul social-economic a rentei turistice poate avea loc numai atunci, cînd vom cunoaşte:

- esenţa ei economică;- formarea şi utilizarea rentei;- conţinutul ei social.Renta turistică reprezintă utilizarea unui anumit teritoriu de interes turistic dotat cu obiective turistice, în scopuri

comerciale în vederea obţinerii unor anumitor venituri, beneficiarul acestor venituri fiind proprietarul acestor resurse. Altfel spus, renta turistică – reprezintă venitul atribuit proprietarului resurselor turistice, care poate fi: statul, organele publice centrale şi locale, firma turistică sau persoana fizică, care au drept de proprietate asupra acestor resurse.

În sectorul agrar şi sectorul de extragere a zăcămintelor naturale, formarea rentei este legată de drepturile de proprietate asupra utilizării pământului şi bogăţiilor subterane. În legătura cu aceasta sectorul agrar şi sectorul de extragere a zăcămintelor minerale formează un anumit tip de venituri, caracterizate prin renta funciară cu formele sale: ex. renta agricolă, renta petrolieră, etc.

Spre deosebire de sectorul agrar şi sectorul de extragere a zăcămintelor naturale, renta turistică poate fi caracterizată prin intermediul resurselor turistice şi antropice, disponibile într-o anumită zonă turistică, care pot fi utilizate pentru odihna şi agrementul turiştilor. Resurselor turistice poate fi atribuită şi infrastructura regiunilor turistice a Moldovei, care sa creat datorită implicării financiare a agenţilor economici.

Utilitatea resurselor turistice poate fi caracterizată prin folosirea lor pentru odihnă, pentru cură şi tratament, satisfacţia necesităţilor morale şi spirituale. Organizaţia Mondială a Turismului de comun acord cu Uniunea Internaţională a Organizaţiilor Turistice Oficiale, caracterizează tradiţional şase scopuri de bază a călătorilor şi turiştilor:

47

2) agrement, recreere, odihnă;3) vizitarea cunoştinţelor şi rudelor;4) scopuri profesionale şi de afaceri;5) cură şi tratament;6) scopuri religioase;7) alte scopuri, care la rîndul său, conţin un spectru bogat de necesităţi omeneşti;

Din punct de vedere al conţinutului şi utilităţii, resurse turistice pot fi divizate în trei grupe:1) resurse turistice balneo-sanatoriale;2) resurse turistice pentru recreere odihnă şi agrement;3) resurse turistice cultural-spirituale;În condiţiile economiei de piaţă toate tipurile de resurse sînt evaluate la costul lor de piaţă, iar în procesul de vânzare-

cumpărare pentru ele se achită o anumită sumă de bani. Astfel resursele turistice evaluate la costul lor de piaţă iau forma rentei şi veniturile provenite în urma utilizării lor, după conţinutul lor economic, iau forma unor venituri suplimentare.În această ordine de idei se pune întrebarea, este posibil ca în sfera turistică să fie create condiţii pentru formarea unor venituri suplimentare, care ar constitui fundamentul de provenienţă a rentei turistice? Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar de creat aşa condiţii de activitate, încît să se poată de utilizat tot potenţialul resurselor turistice, care stau în stare amorfă şi nu produc efecte economice. Anume integrare lor în circuitul turistic naţional şi internaţional ar contribui la formarea veniturilor suplimentare şi ca consecinţă, se va pune baza noţiunii de rentă turistică.

Modelul economico-tehnologic al turismului include patru activităţi de bază:1) prestarea serviciilor turistice;2) formarea pachetelor turistice;3)comercializarea produsului turistic;4)utilizarea produsului turistic.Serviciile turistice constituie ansamblu anumitor operaţiuni executate de agentul economic, care posedă licenţa de

turism şi asigură prestaţiile solicitate pentru un turist sau pentru un grup de turişti. Serviciile turistice constituie punctul iniţial al modelului economico-tehnologic al turismului, iar firma turistică reprezintă persoana juridică care formează şi comercializează aceste servicii.

6.2. Formele rentei turisticeÎn industria turistică a Republicii Moldova sînt create premise pentru formarea a trei tipuri de rentă turistică:

rentă turistică monopol rentă turistică diferenţiată rentă turistică absolutăRenta turistică monopol se formează în rezultatul administrării şi utilizării unui anumit teritoriu care conţine resurse

turistice unicale. Veniturile provenite de la acest tip de rentă sînt administrate de către stat prin intermediul consiliilor raionale, unde sînt amplasate aceste obiective turistice unicale.

Unicalitatea acestor resurse este absolută. Din punct de vedere numeric ele sînt reprezentate într-un singur exemplar, adică în mare măsură ele sînt limitate, nu pot fi reproduse din punct de vedere istoric, cultural şi spiritual. Moldova dispune de asemenea resurse unicale, care nu pot fi reproduse cu ar fi: complexul muzeistic „Orheiul Vechi”, „Valurile lui Traian”, „Suta de Movile”, peştera „Emil Racoviţă”.

Unicalitatea acestor resurse serveşte drept bază pentru formarea rentei turistice monopoliste. Resursele turistice respective reprezintă monopol al statului, fiind protejate şi utilizate sub un control riguros pentru a nu permite deteriorarea lor, însă şi fără a limita accesul la ele pentru grupurile de turişti dornice de ale vizita.

Monopolizarea acestor resurse şi utilizarea lor în scopuri comerciale nu înseamnă numai încasarea banilor de la turişti pentru completarea bugetelor raionale unde sînt amplasate aceste obiective, dar şi utilizarea parţială a acestor resurse financiare pentru dezvoltarea infrastructurii turistice locale, dezvoltând-o.

Amenajarea teritoriului mai ales unde sînt amplasate resursele turistice unicale, trebuie să fie efectuată astfel, încît să nu diminueze importanţa arhitecturală, istorică şi culturală a zonei.

Costurile de acces la aceste resurse turistice, trebuie să fie rezonabil, pentru a exclude evitarea lor de către turişti. Aceasta se referă şi la posibilitatea de diferenţiere a preţului pentru turiştii străini şi locali. Accesul la aceste resurse pentru turiştii străini trebuie să fie mai mare decît pentru cei locali. Tot aici se poate de prevăzut şi anumite facilităţi pentru categoriile vulnerabile de cetăţeni, dezvoltînd astfel turismul social.

Formînd produsul turistic local, firmele turistice iau în consideraţie cererea turiştilor pentru aceste resurse turistice şi în dependenţa de aceasta stabilesc preţul. Preţul de obicei variază în dependenţă de sezonul turistic şi poate fi stabilit în urma acţiunii următorilor factori:

- valoarea istorică, culturală şi spirituală a resurselor turistice;- unicalitatea lor în natură;- amenajarea infrastructurală a zonei;- utilitatea lor pentru societate;- accesibilitatea spre ele.

Trebuie de avut în vedere că sporirea cererii pentru aceste resurse turistice are un caracter determinant la stabilirea preţului. Dacă turiştii conştientizează despre unicalitatea acestor resurse şi le vizitează indiferent de preţul stabilit, atunci firmele turistice pot să beneficieze de cererea sporită şi să majoreze preţurile la servicii. Ca consecinţă a majorării preţului, veniturile provenite de la vizitarea acestor resurse turistice cresc şi utilitatea lor economică devine evidentă. Acest fapt ca consecinţă serveşte drept motiv pentru apariţia rentei turistice.

48

Dacă valoarea pămîntului se determină în dependenţă de producţia obţinută, atunci valoarea resurselor turistice unicale se determină în conformitate cu recolta bănească provenită de la utilizarea lor în scopuri turistice.

Se poate întîmpla de exemplu, ca „Valurile lui Traian”, sau „Suta de Movile” fiind şi ele resurse turistice unicale, nu sînt incluse în circuitul turistic naţional şi internaţional din diverse motive şi ca consecinţă utilitatea lor valorică se reduce la minim, cererea la ele este redusă şi ca consecinţă numărul de turişti care le vizitează este foarte mic. Acest fapt necesită implicarea directă şi activă a statului prin intermediul administraţiei publice locale, în vederea găsirii mijloacelor financiare necesare pentru dezvoltarea infrastructurii turistice a acestei regiuni, avînd ca scop includerea ei în circuitul turistic naţional şi internaţional. În acest context, monopolul statului asupra resurselor turistice unicale duce nu numai la obţinerea de venituri, utilizînd aceste resurse, dar şi la necesitatea efectuării unor investiţii, care cu timpul ar aduce dividende financiare. Datorită includerii în circuitul turistic naţional şi internaţional a noilor resurse turistice nevalorificate, va avea ca consecinţă nu numai efecte economice, dar şi crearea unor noi locuri de muncă.

Renta turistică diferenţiată se formează în rezultatul utilizării şi administrării resurselor turistice de importanţă medie. Este cunoscut că aceste resurse se caracterizează printr-o funcţionalitate diversă, utilizându-se pentru odihnă, tratament, satisfacerea necesităţilor turiştilor, dispun de un grad de confort diferit.

Resursele turistice sînt diverse şi ele satisfac necesităţile turiştilor în mod diferit. Diferenţierea calităţii resurselor turistice, duce în mod direct la formarea gradului de atractivitate faţă de ele, din partea turiştilor-consumatori. Deaceea este important ca firmele turistice lansând oferta respectivă, să găsească acel segment de turişti, care ar dori să viziteze aceste resurse, mai ales că preţul pentru ele trebuie să fie destul de atractiv. Această categorie de resurse turistice poate fi propusă turistului-consumator, care dispune de venituri financiare medii. Însă deoarece veniturile provenite de la asemenea categorii de resurse turistice sînt modeste, majoritatea firmelor turistice nu se complică să formeze asemenea produse turistice, care pe lângă toate trebuie promovate, necesitând eforturi financiare considerabile. Cu toate acestea, resursele turistice trebuie incluse în circuitul turistic naţional şi internaţional, iar gestionarea lor trebuie transmisă agenţilor economici cointeresaţi, care ar dori să le administreze, cu condiţia să dezvolte infrastructura turistică necesară în zona respectivă.

Renta turistică absolută se formează în rezultatul utilizării şi administrării resurselor turistice de importanţă redusă, precum şi utilizarea diverselor resurse, care sînt în gestiunea unor proprietari privaţi. Acest fapt poate stimula gospodăria privată pentru a se mobiliza la deschiderea unor pensiuni agroturistice, utilizând toate resursele disponibile în gospodărie. Lucru acesta este destul de complicat, deoarece gospodarul sau proprietarul casei, transformând-o în pensiune agroturistică, trebuie să depăşească barierul psihologic de a primi în casa proprie oameni străini şi pe lângă aceasta să le ceară bani pentru serviciile acordate.

Includerea zonei rurale în circuitul turistic, folosirea pământului pe care îl are în proprietate gospodarul pentru creşterea producţiei necesare alimentării turiştilor, utilizarea diverselor resurse care ar motiva atragerea turiştilor, crearea condiţiilor pentru odihnă şi agrement, duce inevitabil la formarea rentei turistice absolute. Administraţia publică locală trebuie să conştientizeze importanţa dezvoltării turismului în zonă, aspectului său economic şi social şi să creeze toate posibilităţile pentru proprietarii gospodăriilor, care doresc iniţierea acestei afaceri. Problema cea mai acută rămâne a fi motivarea turiştilor, pentru ca ei să viziteze zona respectivă. În acest sens este necesar de utilizat toate resursele turistice disponibile, legendele şi istoria localităţii, cultura şi obiceiurile populaţiei băştinaşe. „Casa Părintească” din Planca fiind amenajată corespunzător tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti, motivează turiştii să viziteze localitatea respectivă, contribuind astfel la obţinerea unor anumitor venituri.

6.3. Renta turistică în condiţiile proprietăţii privateRenta turistică cuprinde în sine nu numai un întreg complex de relaţii economice, dar şi un întreg complex de relaţii

sociale. După ce resursele turistice au fost puse în aplicare şi în urma utilizării lor sa format renta turistică, apare întrebarea

privind modalităţile de repartizare a ei.Orice rentă, inclusiv şi cea turistică, prevede obţinerea unor mijloace financiare de la utilizarea teritoriului unde sînt

amplasate resursele turistice. Însă trebuie de ţinut cont, că orice venit se transformă în rentă numai atunci, când dividendele financiare sînt atribuite proprietarului acestor resurse.

Proprietatea privată ca un sistem de relaţii socio-economice conţine patru aspecte:1) obiectul de atribuire – ceea ce anume i se atribuie proprietarului;2) subiectul de atribuire – cui anume i se atribuie acest bun;3) forma de atribuire – modalitatea de atribuire individuală sau colectivă;4) caracterul de atribuire – relaţiile de colaborare între persoanele care vor gestiona bunul material.Primul fază a acestui sistem caracterizează conţinutul bunului material, a doilea fază persoana nominală, adică

beneficiarul, a treia fază analizează relaţiile de utilizare şi gestiune a bunului primit între subiecţii proprietăţii, a patra fază relaţiile de natură social-economice.

Atribuite caracterizării problemei rentei turistice, aceste patru aspecte se pot caracteriza astfel: obiectul atribuirii în sfera turismului este reprezentat de resursele turistice transmisibile şi corespunzător de efectul lor economic în rezultatul gestionării lor de către firmele turistice. Firmele turistice gestionându-le obţin anumite mijloace financiare, care, o parte din ele se duc la capitolul venituri la firmă, o parte sub formă de dividende financiare se transmit proprietarului acestor resurse. În acest caz în rezultatul utilizării resurselor turistice au de câştigat atât firmele turistice, cît şi proprietarii resurselor.Resursele turistice pot fi atribuite sub următoarea formă, caracterizate pe principii economice: - individuală;- colectivă;

49

- de stat.Principiile juridice de atribuire a resurselor turistice recunoaşte numai două forme:- privată;- de stat.

Făcând o generalizare a celor menţionate, se poate de afirmat că, transmiterea resurselor turistice în proprietate privată, lipsesc organele de stat republicane şi locale de dreptul de a obţine renta turistică, adică de mijloacele financiare provenite de la utilizarea acestor resurse. Însă există şi altă parte a problemei. Dacă statul nu este în stare să gestioneze aceste resurse şi ele cu timpul pot fi degradate, atunci transmiterea lor rîmîne a fi unica soluţie. Aici însă, trebuie prevăzute toate momentele ce ţin de aspectul juridic şi economic privind transmiterea acestor resurse sectorului privat, de modalitate de utilizare a lor, fără a fi schimbat statul lor de funcţionare. Schimbarea statului de funcţionare a resurselor turistice este deja o experienţă tristă pentru Republica Moldova şi mai ales pentru industria turistică.

Aspectul pozitiv de transmitere a anumitor resurse turistice în gestiune privată, poate avea ca consecinţă valorificarea lor de către firmele turistice, prin includerea lor în circuitul turistic naţional şi internaţional. Industria turistică primeşte astfel noi resurse turistice, care ar diversifica oferta turistică a Republicii Moldova şi ar contribui la atragerea turiştilor străini.

Odată cu transmiterea acestor resurse turistice în gestiune privată, statul se lipseşte de dreptul de a obţine renta turistică, dar totodată o parte a rentei se poate de obţinut prin intermediul impozitelor percepute de către stat, care reprezintă fundamentul funcţionalităţii oricărei societăţi.

Resursele turistice rămase în gestiunea statului nu prezintă interes pentru agenţii economici implicaţi în sfera turistică, deoarece nu există motivaţii economice pentru finanţarea acelor bunuri materiale care nu îţi aparţin cu drept de proprietate.

În această ordine de idei, organele de stat abilitate cu aceste probleme, trebuie să efectueze o evaluare a resurselor turistice, a stării lor de funcţionalitate pentru a decide soarta lor de mai departe.

Cursul Tehnica operaţiunilor de turism

50

Tema 1. Bazele tehnicii operaţiunilor de turism

1.1.Noţiuni generale privind obiectul tehnica operaţiunilor de turism1.2.Terminologia utilizată în sfera turismului

Tema 2. Prestatorii serviciilor turistice

2.1.Tur-operatorii2.2.Agenţiile de turism2.3.Personalul firmelor de turism2.4.Atribuţiile funcţionale a personalului din cadrul firmei de turism

Tema 3. Încheierea contractelor cu furnizorii de servicii turistice

3.1.Importanţa contractelor în activitatea de turism3.2.Modalităţi de întocmirea a contractelor în sfera comercializării produselor turistice 3.2.1. Colaborarea cu structurile de primire turistică.3.2.2. Colaborarea cu unitatea de alimentaţie publică3.2.3. Colaborarea cu companiile de transport3.2.4. Colaborarea cu companiile aeriene3.2.5.Activitatea de tiketing3.2.6. Colaborare cu calea ferată3.3.Contractul de prestarea a serviciilor turistice

Tema 1. Bazele tehnicii operaţiunilor de turism

51

1.1.Noţiuni generale privind obiectul tehnica operaţiunilor de turism1.2.Terminologia utilizată în sfera turismului

1.1.Noţiuni generale privind obiectul tehnica operaţiunilor de turismTurismul include un ansamblu de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de

agrement sau în alte scopuri, realizate prin intermediul unor firme turistice, pe o durată limitată de timp, precum şi prin industriile adiacente care concură la satisfacerea necesităţilor de consum turistic.

În consecinţă, noţiunea de turism exprimă acţiunea de a vizita diferite locuri şi obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicînd atît deplasarea, cît şi şederea temporară în localităţile alese ca destinaţie pentru petrecerea timpului liber.

Obiectul disciplinei tehnica operaţiunilor de turism îi sînt specifice studierea legităţilor şi etapelor de formare a produsului turistic de către firmele de turism, relaţiile cu furnizorii care asigură firma cu componentele produsului turistic, precum şi furnizarea acelor servicii, care să satisfacă pe deplin necesităţile, dorinţele şi cerinţele consumatorilor turişti.

Mecanismului de formare a pachetului turist îi sînt specifice criteriile prin care firmele de turism selectează partenerii de afaceri şi componentele produsului turistic, care ulterior sînt utilizate pentru combinarea lui.

Pentru a înţelege esenţa noţiunii tehnica operaţiunilor este necesar de reda conţinutul său. Prin urmare, tehnica operaţiunilor reprezintă ansamblul metodelor şi regulilor, îmbinate cu o anumită măiestrie personală, aplicate pentru executarea unei operaţiuni sau lucrări.

Turismul organizat constituie acea formă de turism atribuită în special tehnicii operaţiunilor de turism, în care prestaţiile turistice, serviciile la care apelează turiştii, destinaţia călătoriei, precum şi perioada în care vor fi prestate aceste servicii sînt programate în prealabil pe bază de contracte sau alte angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate, sub forma unui pachet de servicii de tipul „totul inclus”, încheiate cu firmele de turism care asigură legătura organizată între solicitanţii de servicii şi prestatorii serviciilor cărora s-a convenit.

Firmele de turism depun eforturi considerabile pentru cuprinderea în acţiuni organizate şi semiorganizate a unor noi categorii de persoane, având ca scop lărgirea gamei itinerarilor, precum şi diversificarea confortului pentru serviciile turistice oferite.

1.2.Terminologia utilizată în sfera turismuluiTehnica turistică operează cu o serie de concepte a căror semnificaţie este elaborată în concordanţă cu terminologia

elaborată de Organizaţia Mondială a Turismului şi se prezintă astfel:Turism - domeniu al economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o perioadă mai mica de un an şi al căror motiv este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate in locul vizitat;Turism durabil - concepţie care constată că dezvoltarea turistică trebuie să fie suportabilă pe termen lung sub aspect ecologic, viabilă şi rentabilă sub aspect economic şi echitabilă sub aspect etic şi social pentru populaţia locală;Turism intern - activitate de turism practicată în teritoriul ţării. El se referă la rezidenţii unei ţări care vizitează propria lor ţară.Turism receptor – reprezintă acea parte a turismului internaţional care înregistrează sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti cetăţeni având domiciliul permanent în ţara emitentă;Turism emiţător – reprezintă acea parte a turismului internaţional care înregistrează plecările cetăţenilor unei ţări pentru călătorii în străinătate;Turism internaţional - activitate de turism cuprinzând turismul receptor si turismul emiţător;Turism rural - formă a turismului care se desfăşoară în mediul rural, orientată spre utilizarea resurselor turistice locale (naturale, culturale etc.), cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor locale, gospodăriilor ţărăneşti, de fermier etc.;Turism viti-vinicol – formă de turism practicată de turişti pentru vizitarea întreprinderilor viti-vinicole şi a regiunilor vinicole cu scopul de a îmbina plăcerea degustărilor produselor viti-vinicole cu cunoaşterea stilului de viaţă local, a mediului rural şi a activităţilor de agrement.Turism social reprezintă o formă a turismului practicat de clasele sociale cu posibilităţi financiare limitate;Turism cultural reprezintă o formă de turism specializată, care valorifică obiectivele turistice de ordin cultural ale unei zone din cadrul unei ţări.Turism de afaceri şi congrese reprezintă ansamblul activităţilor de călătorii organizate de întreprinderile economice şi de administraţiile publice pentru personalul lor, cu ocazia deplasărilor în interes profesional, comercial, participărilor la diferite reuniuni, congrese simpozioane, întruniri naţionale şi internaţionale;Turism urban – formă de turism în care toate serviciile turistice sînt furnizate în municipii şi oraşe atît pentru rezidenţi, cît şi pentru turiştii străini;Turism balnear – formă specifică a turismului de odihnă practicată de persoanele care se deplasează în staţiunile balneoclimaterice pentru îngrijirea sănătăţii sau prevenire unor boli;Turism sportiv – formă de turism practicată în scopul desfăşurării unor activităţi sportive;Turism ecologic – formă a turismului orientată spre cunoaşterea naturii şi conservarea ei;Turism de agrement, formă motivaţională de turism care cuprinde un complex de activităţi care vizează domeniile cultural-sportive, de distracţie, recreere, şi care sînt menite să asigure condiţii pentru odihnă, refacere fizică, practicarea unor sporturi, cunoaştere, instruire ş.a.Resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi specificul lor, sînt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în măsura în care nu sînt supuse unui regim de protecţie integrală.Resursele turistice pot fi:

52

- naturale: elemente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de substanţe minerale si alţi factori;- antropice: (create de mâna omului) monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee, elemente de folclor şi artă populară etc.;Patrimoniu turistic - resursele turistice naturale şi antropice, baza tehnico-materială, infrastructura generală, infrastructura turistică şi bunurile destinate consumului turistic;Potenţial turistic – totalitatea valorilor naturale şi valorilor economice, culturale, care în urma activităţii umane, pot deveni obiective de atracţie turistică.Structura de primire turistică - construcţie şi amenajare destinate cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului, transportului special destinat turiştilor, tratamentului balnear pentru turişti etc.;Staţiune turistică - localitate sau parte a unei localităţi cu funcţii exclusiv turistice;Localitate turistică - aşezare urbană sau rurală care cuprinde mai multe obiective de interes turistic;Ofertă turistică - totalitatea serviciilor prin care este valorificat patrimoniul turistic;Produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii oferite consumului turistic;Activitate de turism - acţiuni de prestare a serviciilor turistice;Servicii turistice - servicii prestate de către agenţii economici cu profil turistic, ce includ cazarea, masa şi transportul turiştilor, servicii de agrement, tratamentul balnear, asistenţă turistică şi alte servicii complementare;Pachet de servicii turistice - combinaţie prestabilită a cel puţin două din elementele următoare: cazare, alimentaţie, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii reprezentând o parte semnificativă din pachet, atunci când sînt vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci cînd aceste prestaţii depăşesc 24 de ore;Industrie turistică - totalitatea întreprinderilor destinate producerii de servicii turistice corespunzătoare standardelor de clasificare, care include mijloace şi servicii de cazare, unităţi şi servicii de alimentaţie, dotări şi servicii pentru congrese şi conferinţe, dotări şi servicii pentru agrement, transportul turiştilor, birouri de informare turistică, turoperatori şi agenţii de turism, firme specializate în turismul de sănătate, închirieri de mijloace de transport, echipament sportiv, activităţi comerciale pentru turişti;Licenţă de turism - document prin care se atestă capacitatea şi dreptul titularului de a presta servicii turistice în condiţii de calitate şi siguranţă pentru turişti;Certificat de turism - document prin care se atestă capacitatea profesională a persoanelor care îndeplinesc funcţii de administrare în unităţile turistice, precum şi alte funcţii, eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului;Ghid de turism - persoana care posedă informaţie profesională despre ţara (localitatea) de sosire, locurile pitoreşti, de interes istoric şi cultural, obiectele de demonstrare, precum şi limba acestei ţări sau limba turiştilor străini sau o limbă cunoscută de aceştia, acordă servicii informaţional-excursioniste, organizatorice şi asistenţă calificată participanţilor la itinerar, în limitele prevederilor contractului cu privire la prestarea serviciilor turistice;Registrul turismului - sistem informaţional ce conţine baza de date despre agenţii economici din turism şi despre patrimoniul turistic al ţării, gestionat de către Ministerul Culturii şi Turismului.

Tema 2 Prestatorii serviciilor turistice2.1.Tur-operatorii2.2.Agenţiile de turism2.3.Personalul firmelor de turism2.4.Atribuţiile funcţionale a personalului din cadrul firmelor de turism

2.1.Tur-operatoriiApariţia tur-operatorilor a avut drept cauză dezvoltarea turismului de masă pe distanţe mari şi diversificarea

produsului turistic, în rezultatul căruia sa produs specializarea activităţii firmelor de turism: unii elaborau produse turistice, descopereau destinaţii noi, includeau în pachetele turistice noi forme de turism, alţii se limitau doar la vânzarea pachetelor turistice tradiţional solicitate pe piaţă.

Necesitatea tur-operatorilor e legată şi de faptul că, o dată cu majorarea ofertelor structurilor de cazare şi alimentaţie, cât şi a centrelor turistice, turistul procurând un tur, ce include numai serviciul de cazare şi alimentaţie, nu are posibilitatea de a se odihni şi distra din plin.

În industria turistică tur-operatorii pot fi consideraţi drept firme angrosiste de produse turistice. Spre deosebire de agenţiile de turism, tur-operatorii sînt întreprinderi de mari dimensiuni, puternic concentrate pe plan naţional şi internaţional.

Tur-operatorii sînt agenţii economici care activează în calitate de persoană juridică, posedă licenţă de turism şi se ocupă de formarea pachetelor turistice, destinate comercializării acestora, prin intermediul agenţiilor de turism sau direct consumatorilor.

Funcţiile tur-operatorului:1. Cercetarea pieţei turistice privind examinarea doleanţelor turiştilor, pentru anumite produse şi programe turistice. 2. Formarea produselor turistice pentru satisfacerea necesităţilor consumatorilor-turişti şi lansarea lor pe piaţa

turistică.3. Cooperarea cu ofertanţii de servicii în baza contractelor:

53

structuri de primire turistică – pentru acordarea spaţiilor de cazare turiştilor; unităţi de alimentaţie publică – pentru acordarea serviciilor de alimentaţie; companiile de transport – pentru acordarea serviciilor de transport turiştilor; muzee, săli de expoziţii, parcuri şi alte instituţii – pentru acordarea deservirii excursiei; unităţi sportive - pentru utilizarea de către turişti a edificiilor sportive; unităţilor ce prestează servicii de agrement (cinematografe, teatre etc. ) – pentru vizitarea lor de către turişti. dendrarii, gospodării piscicole şi de vânătoare – cu scopul asigurării odihnii şi deservirii în aceste unităţi;

Cooperarea cu ofertanţii de servicii turistice pentru realizarea tururilor trebuie să poarte un caracter atât de moment cît şi de perspectivă. Permanent este necesar să se realizeze o prelucrare a tururilor şi a programelor turistice pentru actualizarea lor.

4. Estimarea costului turului şi fixarea preţului în raport cu cererea de pe piaţă. 5. Asigurarea turiştilor ce călătoresc pe traseele turistice, cu posibilităţi de achiziţionarea a obiectelor de artizanat,

suvenire, hărţi şi echipament respectiv. 6. Desemnarea însoţitorilor de grup, ghizilor de turism, care se vor ocupa cu deservirea grupurilor de turişti.7. Activităţi de reclamă cu scopul promovării produsului turistic propriu destinat consumatorilor – turişti.8. Distribuirea produselor turistice prin intermediu agenţiilor de turism.9. Exercitarea controlului asupra calităţii deservirii.10. Soluţionarea litigiilor apărute în timpul demarării vacanţei.

Tur-operatorii pot desfăşura următoarele activităţi: contactarea de servicii turistice de la prestatorii direcţi de astfel de servicii (unităţi de cazare, unităţi de servire a

mesei, transportatori, unităţi de prestare a serviciilor de agrement-divertisment) şi formarea de pachete turistice în domeniul turismului intern şi internaţional; comercializarea pachetelor de servicii proprii, de regulă, prin intermediul agenţiilor de turism, sau direct

consumatorilor; rezervarea şi comercializarea de bilete pentru diverse mijloace de transport, spectacole şi alte manifestări

culturale;Tur-operatorii se diferenţiază după nivelul de integrare a produselor turistice şi după capacitatea lor de ofertă. De

asemenea, ei se pot diferenţia după poziţionare, după destinaţie, după profilul socio-demografic al clientelei, după activităţile oferite.

Tur-operatorii se pot împărţi în două categorii principale:1) tur-operatori universali, care creează şi pun la dispoziţia beneficiarilor categorii diverse de produse;2) tur-operatori specializaţi, care sînt profilaţi pe un singur gen de turism.

Din punct de vedere al locului desfăşurării activităţii tur-operatorii se împart în:- tur-operatori interni;- tur-operatori receptori;- tur-operatori emiţători.

În structura organizatorică a unui producător de voiaje, departamentul producţie joacă un rol esenţial, tur-operatorul avînd ca misiune, în funcţie de obiectivele şi strategia aplicată, conceperea şi crearea de produse turistice. Departamentul producţie îndeplineşte patru funcţii:

1. funcţia de studiu de piaţă şi de previziune;2. funcţia de cercetare a produselor;3. funcţia tehnică de fabricare a produselor turistice;4. funcţia economică, legată de fixarea preţurilor.

Produsul pe care tur-operatorii îl oferă este pachetul de servicii format din servicii de transport, cazare în structurile de primire turistică, servicii alimentaţie, agrement, transfer la şi de la aeroport. Pe lângă acestea, pachetul poate cuprinde şi servicii de divertisment, plimbări, închirieri maşini şi altele. Avantajul pe care îl prezintă acest produs pentru turişti este preţul de achiziţie, care este mai mic decât suma tarifelor serviciilor cuprinse în pachet, dacă acestea ar fi fost procurate separat. Un alt avantaj pe care îl prezintă voiajul format pentru turist, este comoditatea achiziţionării unui singur produs de călătorie, turistul fiind scutit de grija luării unei decizii pentru achziţionarea fiecărui serviciu pentru a compune o vacanţă completă şi pentru alcătuirea unui program de vacanţă.

Achiziţionarea unui produs al unui tur-operator cu reputaţie reduce posibilitatea apariţiei riscurilor legate de calitatea produsului.

Dezvoltarea rapidă a pieţei turistice a generat schimbări în managementul firmelor şi în modul lor de operare, devenind absolut necesară o bază financiară solidă, pentru a se putea achita preţul serviciilor turistice achiziţionate de la prestatorii de servicii. Firmele tur-operatoare cu dimensiuni modeste, le este foarte complicat din an în an să-şi menţină poziţiile sale pe piaţa turistică, onorându-şi totodată şi obligaţiunile financiare faţă de parteneri.

Există 4 motive care îi face pe turişti să apeleze la tur-operator:- cazarea: tur-operatorii achiziţionează un număr considerabil de camere la structurile de primire turistică

cu mult timp înainte. Ei garantează cazarea turiştilor la destinaţiile de vacanţă cele mai solicitate, care altfel ar putea să nu fie disponibile la momentul luării deciziei privind destinaţia de vacanţă;

- reducerile: prin negocierile pe care le fac, tur-operatorii obţin reduceri importante pe care le transmit mai departe turiştilor. Aceste pachete de vacanţă pot fi cu 10-20% mai ieftine decît alternativa de achziţionarea directă a serviciilor turistice ce le compun;

- accesibilitatea: ca parte a pachetului de vacanţă se află şi vizitarea unor atracţii populare sau participarea la diverse distracţii la care, altfel, turistul ar avea un acces mai dificil;

54

- confortul: produsele turistice formate au avantajul efectuării unei singure plăţi pentru toate serviciile şi facilităţile incluse, ceea ce scuteşte turistul de grija achiziţionării fiecărui serviciu şi efectuarea fiecărei plăţi în parte;

Tur-operatorul asigură turistul cu o varietate mare de pachete turistice, facilitând totodată alegerea lui, luându-se în consideraţie doleanţele lui.

Tur-operatorul formând pachetele turistice joacă rolul unui producător, iar în cazul comercializării lor aparte – rolul unui angrosist. Astfel, spre exemplu, el poate vinde locuri la zboruri charter avia, pentru a completa numărul de locuri libere.

Deosebirile principale între tur-operator şi agenţia de turism:1. Din punct de vedere al venituluiTur-operatorul cumpără servicii turistice. Venitul său se formează ca diferenţa între preţul de achiziţie a componentelor produsului turistic şi cel de vânzare. Venitul agenţiei de turism este comisionul ce-l obţine în urma vânzării unui pachet turistic. 2. Din punct de vedere al disponibilităţii produsului turistic. Tur-operatorul mereu are în rezervă pachete turistice, spre deosebire de o agenţie de turism, care procură un anumit tur doar la cererea turistului.

Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai în baza licenţei de turism care este eliberată de către Camera de Licenţiere şi a certificatului de turism care este eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria turismului.

Tur-operatorii au următoarele drepturi: să formeze şi să comercializeze pachete de servicii turistice, în conformitate cu legislaţia; să reclame de la turişti şi parteneri repararea prejudiciului cauzat de ei; să beneficieze de asistenţă de specialitate şi de informaţii din partea Ministerului Culturii şi Turismului; să fie incluşi, în programele de reciclare profesională iniţiate de către Ministerul Culturii şi Turismului prin intermediul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului; să participe la acţiunile de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes turistic şi să fie incluşi în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei turistice naţionale; să beneficieze de facilităţile acordate în condiţiile legii; să anuleze contractul turistic fără rambursarea cheltuielilor deja efectuate în cazuri de forţă majoră; să anuleze contractul turistic în condiţiile când nu a fost format grupul de turişti în componenţa prevăzută în contract; să creeze asociaţii profesionale, în conformitate cu legislaţia.Turoperatorii au următoarele obligaţiuni: să obţină de la Camera de Licenţiere licenţă de turism şi certificat de clasificare pentru fiecare unitate care prestează servicii turistice; să presteze integral pachetul de servicii turistice prevăzute de contract; să funcţioneze cu personal certificat; să soluţioneze prejudiciile cauzate turiştilor în cazuri de încălcare a prevederilor contractului turistic; să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete despre programul turistic propus, drepturile şi obligaţiile lor, regulile de conduită, condiţiile de asigurare, modul de soluţionare a prejudiciilor, condiţiile de renunţare la servicii, precum şi regulile de trecere la frontieră; să contribuie la protecţia şi conservarea resurselor turistice; să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice în termenele stabilite de acestea; să prezinte în materialele publicitare informaţie obiectivă despre resursele turistice în scopul protejării calităţii produsului turistic; să contracteze servicii numai cu structuri de primire turistică clasificate; să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor turistice şi a tarifelor; să informeze turiştii, corect şi adecvat, cu privire la serviciile turistice pe care le prestează; să asigure integritatea bunurilor turiştilor şi repararea prejudiciului în cazul deteriorării sau furtului acestora, în conformitate cu legislaţia; să realizeze, potrivit prezentei legi, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului înconjurător; să plătească, în termenele stabilite, impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie.

2.2. Agenţiile de turismDiversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum şi complexitatea elementelor

componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporţii, au creat o multitudine de agenţii de turism care intermediază serviciile solicitate de turişti.

Agenţia de turism este un agent economic, înregistrat în calitate de persoană juridică care dispune de licenţă de turism şi care procură produsele turistice elaborate de tur-operator, emite pe ele foi turistice şi le comercializează turiştilor.

Agenţiile de turism pot desfăşura următoarele activităţi: comercializarea serviciilor şi pachetelor de servicii în cadrul turismului receptor; comercializarea serviciilor şi pachetelor de servicii în cadrul turismului emiţător; comercializarea serviciilor şi pachetelor de servicii în cadrul turismului intern;

55

comercializarea către consumatori a pachetelor de servicii contractate de la turoperatori; comercializarea către turişti a serviciilor proprii, precum şi a serviciilor contractate cu alte agenţii de turism licenţiate; vînzarea serviciilor proprii altor agenţii de turism; comercializarea serviciilor de cazare, masă, transport, agrement, asistenţă turistică, tratament şi cură balneară, etc.; rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mijloace de transport, spectacole şi alte manifestări artistice;

Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în industria turismului. Pot fi considerate ca agenţii de turism persoanele juridice şi fizice(în cazul întreprinderilor individuale), care dispun de mijloace de producţie şi fonduri circulante adecvate pentru conceperea şi prestarea de servicii în vederea satisfacerii cererii turistice.

Agenţiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării circulaţiei turistice, avînd rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilitarea contactelor organizate între clientela turistică potenţială din ţara de reşedinţă a turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice din ţara receptoare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru vizitare şi petrecerea concediilor.

Agenţiile de turism organizează, oferă şi derulează o gamă diversificată de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi agrementul turiştilor în cadrul călătoriilor întreprinse. În produsul turistic oferit se materializează nu numai serviciile prestatorilor, ci şi logica de combinare a serviciilor preluate cu serviciile proprii ale agenţiei, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai sporit de originalitate a produselor turistice şi a unei mai mari satisfacţii pentru consumatorii serviciilor cumpărate.

Spre deosebire de distribuţia mărfurilor şi produselor, în condiţiile specifice ale activităţii turistice se comercializează de fapt doar „imaginea” unui produs turistic şi nu produsul însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al produsului turistic şi momentul consumului efectiva al pachetului de servicii programate există un decalaj considerabil de timp şi spaţiu. În consecinţă, agenţiile de turism îndeplinesc, pe lîngă funcţiile comerciale de intermediere şi funcţii de informare-promovare a acţiunilor turistice, care devin o fază deosebit de importantă a valorificării produselor respective.

În evoluţia circulaţiei turistice din Moldova s-a format o reţea vastă de agenţii de turism, dintre care majoritatea s-au specializat pe comercializarea unor aranjamente specifice pentru turismul intern şi pentru turismul internaţional. În acest scop, agenţiile de turism stabilesc contacte permanente, pe baze contractuale cu prestatorii de servicii din ţară şi din străinătate.

Făcând o sinteză celor prezentate anterior, agenţiile de turism îndeplinesc următoarele funcţii de coordonare a activităţii turistice: de creaţie: agenţiile de turism promovează şi organizează pentru public noi excursii către noi destinaţii; de promovare: agenţiile de turism trezesc interesul publicului pentru vizitarea unor ţări, zone, staţiuni etc., prin intermediul diferitor forme de publicitate şi informare turistică; de informare: agenţiile de turism acordă toate informaţiile turistice solicitate de clienţii potenţiali la sediul acestora; de distribuţie: agenţiile de turism comercializează călătorii şi servicii ale prestatorilor; de realizare: agenţiile de turism organizează aranjamente sau programe special comandate pentru turiştii individuali şi pentru grupuri organizate.

Activitatea complexă a agenţiilor de turism ridică multiple probleme juridice şi economice, rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii turistice şi prestatorii de servicii turistice.

Trebuie precizat că agenţiile de turism îşi asigură beneficiile şi acoperirea costurilor din comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora acţionează, turiştii achitînd practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti comisioane suplimentare pentru serviciile agenţiei de turism.

Pornind de la specificul activităţii desfăşurate, responsabilitatea agenţiei de turism poate fi:- limitată, în cazul cînd este un simplu intermediar şi toate serviciile sînt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator.În funcţie de volumul şi specificul activităţii desfăşurate, agenţiile de turism pot organiza filiale proprii, de asemenea cu funcţii de intermediere.

Serviciile turistice pot fi prestate şi comercializate numai în baza licenţei de turism care este eliberată de către Camera de Licenţiere şi a certificatului de turism care este eliberat de către Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului.

Agenţia de turism are următoarele drepturi: să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în conformitate cu legislaţia; să reclame de la turişti şi parteneri repararea prejudiciului cauzat de ei; să beneficieze de asistenţă de specialitate şi de informaţii din partea Ministerului Culturii şi Turismului; să fie incluşi, în programele de reciclare profesională iniţiate de către Ministerul Culturii şi Turismului prin intermediul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului; să participe la acţiunile de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes turistic şi să fie incluşi în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei turistice naţionale; să beneficieze de facilităţile acordate în condiţiile legii; să obţină certificat de clasificare pentru fiecare gen de activitate de prestare a serviciilor turistice, iar în caz de îmbunătăţire a nivelului de dotare şi calităţii serviciilor, să obţină un nou certificat de acordare a unei clase superioare celei deţinute;

56

să anuleze contractul turistic fără rambursarea cheltuielilor deja efectuate în cazuri de forţă majoră; să anuleze contractul turistic în condiţiile când nu a fost format grupul de turişti în componenţa prevăzută în contract; să creeze asociaţii profesionale, în conformitate cu legislaţia.Agenţiile de turism au următoarele obligaţiuni: să obţină de la Camera de Licenţiere licenţă de turism şi certificat de clasificare pentru fiecare unitate care prestează servicii turistice; să presteze integral pachetul de servicii turistice prevăzute de contract; să funcţioneze cu personal certificat. să soluţioneze prejudiciile cauzate turiştilor în cazuri de încălcare a prevederilor contractului turistic; să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete despre programul turistic propus, drepturile şi obligaţiile lor, regulile de conduită, condiţiile de asigurare, modul de soluţionare a prejudiciilor, condiţiile de renunţare la servicii, precum şi regulile de trecere la frontieră; să contribuie la protecţia şi conservarea resurselor turistice; să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice în termenele stabilite de acestea; să prezinte în materialele publicitare informaţie obiectivă despre resursele turistice în scopul protejării calităţii produsului turistic; să contracteze servicii numai cu structuri de primire turistică clasificate; să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor turistice şi a tarifelor; să informeze turiştii, corect şi adecvat, cu privire la serviciile turistice pe care le prestează; să asigure integritatea bunurilor turiştilor şi repararea prejudiciului în cazul deteriorării sau furtului acestora, în conformitate cu legislaţia; să realizeze, potrivit prezentei legi, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului înconjurător; să plătească, în termenele stabilite, impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie.

2.3. Personalul firmelor de turismDezvoltarea turismului a avut rezultate benefice remarcabile, atît în ceea ce priveşte redresarea economiilor

naţionale ale mai multor ţări cu potenţial turistic valoros, dar şi prin faptul că, potrivit aprecierilor Organizaţiei Mondiale a Turismului, industria turismului se situează pe primul loc în lume în ceea ce priveşte contribuţia la ocuparea forţei de muncă.

Astfel, personalul angajat în industria turismului reprezintă circa 11% din totalul forţei de muncă ocupate la nivelul economiei mondiale.

Importanţa tratării strategice a turismului ca urmare a implicării acestuia în soluţionarea globală a problemei forţei de muncă, a impus, pe plan mondial, promovarea unor politici menite să asigure integrarea turismului în strategiile de combatere a şomajului şi alocării de investiţii în vederea creşterii nivelului de formare a aptitudinilor profesionale şi a calităţii personalului, încurajându-se parteneriatul sector public-sector privat.

Dimensiunile calităţii serviciilor prestate sînt determinate, în cea mai mare parte, de activităţile desfăşurate de personalul firmei de turism, care întră în contact direct cu consumatorii-turişti. Acest fapt pune în evidenţă îmbunătăţirea calităţii serviciilor în turism prin: corectitudinea, receptivitatea, bunăvoinţa şi amabilitatea personalului.

Prin urmare, în relaţia personal-client, compartimentul personalului, atitudinea acestuia, modul de a acţiona şi a reacţiona reprezintă criteriile esenţiale de apreciere a calităţii serviciilor, elemente care generează mulţumirea şi satisfacţia clientului.

Deoarece îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi creşterea productivităţii se regăsesc adesea într-o relaţie inversă, apare necesitatea desfăşurării activităţii într-o manieră care să asigure echilibrul între calitatea şi cantitatea serviciilor prestate, echilibru ce se constituie într-un obiectiv specific al utilizării personalului.

Structura personalului unei firme de turism este formată din:1. Personalul administrativ care îndeplineşte sarcini de gestiune generală (contabili, casieri) şi se împart în:- personal cu funcţii de conducere;- personal ordinar;- personal auxiliar (derdicătoare) etc.2. Personal tehnic format din:- personal cu funcţii de conducere;- personal destinat rezervării şi vânzării serviciilor de turism;- personal de execuţie.3. Personal specializat format din:- însoţitorii de grup sînt persoane profesioniste care însoţesc grupul de turişti în voiaj, punându-le la dispoziţie

serviciile comandate anticipat de către agenţie, pentru ca voiajul să se desfăşoare conform programului fixat, iar turiştii să nu aibă nici o preocupare vizând utilizarea mijloacelor de transport. Turiştii la rândul său trebuie să beneficieze de diversele bunuri şi servicii în localităţile de tranzit sau de destinaţie;

- ghizii turistici sînt persoane care se ocupă de întâmpinarea turiştilor în localităţile de destinaţie pentru a-i însoţi în vizitarea acestora, demonstrându-le frumuseţile naturii, obiectivele arheologice, artistice, folclorice, istoria localităţii etc. Exercitarea profesiei de ghid face obiectul unor reglementări care trebuie să le posede ghidul.

57

2.4. Atribuţiile funcţionale a personalului din cadrul firmei de turismFiecare angajat care activează în cadrul unei firme de turism îndeplineşte un ansamblu de atribuţii funcţionale, de

care depinde realizarea obiectivelor stabilite. Postul reprezintă un grup de sarcini, obligaţii şi responsabilităţi similare pe care le îndeplineşte un angajat.De multe ori termenii „post”, „funcţie”, „serviciu” sunt folosiţi unul în locul celuilalt (corespondentul în limba

engleză este „job” ). Totuşi, între ele există unele diferenţe.Funcţia este definită prin activitatea pe care o prestează o persoană, în mod sistematic şi organizat, în schimbul

unui salariu. Pentru realizarea unei funcţii pot exista unul sau mai multe posturi.Serviciul se poate defini ca îndatorire / ocupaţie pe care o persoană o are în calitate de salariat.Postul mai este definit ca o grupă de activităţi căreia îi sunt asociate îndatoriri, sarcini şi responsabilităţi de

îndeplinit. Definirea unui post cuprinde analiza, descrierea şi evaluarea acestuia.„Analiza postului” este o investigaţie sistematică a sarcinilor, îndatoririlor şi responsabilităţilor postului, precum

şi a calităţilor, cunoştinţelor şi abilităţilor necesare candidatului, pentru a-l face performant.Analiza postuluiPrimul pas în procesul de asigurare cu personal este cel de analiză a postului, care constă în identificarea

sistematică a sarcinilor, datoriilor şi responsabilităţilor postului, precum şi a calificării necesare titularului pentru a fi performant.

Analiza postului constă în studierea acestuia din punct de vedere al atribuţiilor ce îi revin, al responsabilităţilor, al nivelului de pregătire necesar candidatului pentru ocuparea postului său şi al condiţiilor de ocupare. Analiza postului reprezintă un proces de căutare a informaţiilor despre postul respectiv, ceea ce presupune culegerea informaţiilor cerute de post, referitoare la atribuţii, responsabilităţi, condiţii de lucru.

Deaceea pentru a identifica cerinţele postului trebuie să răspundem la următoarele întrebări:1. „Care sunt activităţile ce trebuiesc executate în cursul unei zile de lucru?”; 2. „Ce aptitudini şi calităţi trebuie să posede cel ce ocupă postul?”;3. „Munca se desfăşoară sub presiunea timpului sau se poate lucra în timpul prestabilit?”; 4. „Postul implică responsabilităţi speciale?”.Analiza postului presupune colectarea tuturor informaţiilor asupra caracteristicilor postului. Informaţiile care

facilitează diferenţierea posturilor se referă la activităţile desfăşurate în cadrul acestuia, la cerinţele de comportament, la condiţiile de muncă, legăturile cu alte posturi, performanţele aşteptate, maşinile şi echipamentele folosite. Toate aceste informaţii ajută la identificarea persoanei care ar putea să ocupe postul respectiv.

Rezultatul analizei postului este folosit pentru a proiecta sau reproiecta posturile şi a le pune în relaţii cu alte posturi din cadrul firmei turistice.

Analiza postului se efectuează în trei etape: identificarea postului; descrierea atribuţiilor funcţionale; stabilirea cerinţelor postului faţă de potenţialul candidat pentru ocuparea lui. Descrierea postuluiPentru a da angajatului mai multă responsabilitate şi iniţiativă, este necesar să se stabilească un anumit cadru în

care acesta să răspundă de acţiunile sale şi să-şi dezvolte iniţiativa. La aceasta serveşte şi descrierea postului.Descrierea postului se bazează pe concluziile rezultate în urma analizei postului, incluzând informaţii referitoare

la toate elementele ce caracterizează postul respectiv, precum şi lista principalelor sarcini şi responsabilităţi.Prin descrierea postului se precizează îndatoririle postului, modul de îndeplinire a acestora, necesitatea postului.

Descrierea postului este compusă din două părţi:1. identificarea postului, care constă în stabilirea rolului şi poziţiei acestuia, precum şi în precizarea atribuţiilor

funcţionale ce îi revin;2. specificarea postului, prin care se precizează cerinţele privind educaţia, experienţa, trăsăturile de personalitate,

aptitudinile necesare noului angajat pentru a putea ocupa postul respectiv.Sânt cazuri cînd unele agenţii de turism elaborează descrierea postului într-un mod foarte restrictiv, punând în final

clauze severe. Alte firme de turism, refuză să arate angajatului descrierea postului pe motivul că acesta ar putea refuza o sarcină

suplimentară care nu este cuprinsă în descriere.

Exemplu de atribuţii funcţionale în cadrul unei firme de turism:

Atribuţiile funcţionale ale directorului general:- coordonează întreaga activitate a agenţiei de turism;- aprobă activitatea financiară a agenţiei;- aprobă statele de personal ale agenţiei;- selectează, încadrează şi pregăteşte personalul agenţiei;- verifică şi controlează activitatea tuturor departamentelor şi subdiviziunilor în cadrul agenţiei de turism;- aprobă programele propuse de departamente şi subdiviziuni;- încheie contracte cu prestatorii interni şi externi;- aprobă bugetele de promovare şi publicitate;

58

- reprezintă agenţia de turism în relaţiile cu partenerii, asociaţiile profesionale şi alte instituţii;- verifică şi aprobă bilanţul agenţiei;- stabileşte politica de dezvoltare a agenţiei de turism şi informează Adunarea Generală a Acţionarilor despre măsurile

preconizate;- informează periodic, asupra activităţii generale a agenţiei, Adunarea Generală a Acţionarilor;- dispune de întreaga responsabilitate, libertate de decizie deplină şi autoritate completă asupra angajaţilor

întreprinderii.

Atribuţiile funcţionale ale directorului comercial:- coordonează activitatea economico- financiară a agenţiei de turism;- efectuează împreună cu contabilul-şef calculaţia de preţ a pachetului turistic;- stabileşte de comun acord cu directorul general comisionul pentru pachetele turistice;- analizează şi coordonează cu directorul general necesităţile de aprovizionare propriu zise ale agenţiei de turism; - analizează fondurile de investiţii ale agenţiei;- face demersuri pentru contractarea de credite;- stabileşte relaţii comerciale cu partenerii;- coordonează cu directorul general bugetele de promovare şi publicitate;- caută permanent noi parteneri şi oportunităţi de afaceri pentru mărirea volumului de încasări şi a prestigiului firmei;- înlocuieşte directorul general în lipsa lui.

Atribuţiile funcţionale ale contabilului-şef- efectuează toate operaţiunile de evidenţă contabilă;- ţine înregistrările contabile la zi; - face analize periodice ale conturilor;- întocmeşte bilanţul contabil;- întocmeşte borderourile de plată şi plăteşte salariile;- urmăreşte şi are responsabilitatea achitării la timp a datoriilor către stat;- are responsabilitatea păstrării contactului cu reprezentanţii organelor de control;- are obligaţia de a prezenta şi susţine informări asupra activităţii financiar-contabile şi fiscale în faţa directorului

general;- efectuează împreună cu directorul comercial calculaţia de preţ a pachetului turistic;- efectuează operaţiunile de bancă;- efectuează inventarierea anuală;

Atribuţiile funcţionale ale managerului de personal- întocmeşte statele de personal;- ţine evidenţa operativă a personalului;- prezintă directorului general informaţia privind necesităţile de personal; - efectuează la cererea directorului general încadrarea în cîmpul muncii la agenţia de turism ;- recrutează şi selectează personalul;- participă la adaptarea angajaţilor;- contribuie la instruirea şi reciclarea angajaţilor;- efectuează atestarea şi evaluarea personalului;- operează modificările în contractele şi cărţile de muncă.

Atribuţiile funcţionale ale managerului de rezervări şi vânzări- organizarea turismului intern, receptor şi emiţător;- organizarea studiul programelor de voiaj;- formarea itinerariilor;- alcătuirea devizului estimativ al costurilor pentru serviciile prestate;- studiază şi aplică în practică modalităţile de executare şi vânzare a pachetelor turistice;- organizează servicii de primire şi acces a turiştilor, la obiectivele turistice în limita atribuţiilor sale;- studiul serviciilor agenţiilor corespondente;- selectarea, pregătirea şi difuzarea la comandă a informaţiilor referitoare la hotelurile existente, itinerariilor turistice, mersul trenurilor şi cursele aeriene regulate, la instrucţiunile cu caracter valutar, vize, paşapoarte, asigurări.

Atribuţiile funcţionale ale managerului de relaţii cu clienţii- stabileşte şi menţine relaţii de colaborare cu celelalte agenţii;- formează o bază de date privind clienţii deserviţi;- păstrează şi actualizează permanent tarifele şi condiţiile tuturor contractelor la nivel naţional şi internaţional;- difuzează comenzile şi graficele la prestatori;- întreţine relaţii cu clienţii şi furnizorii;- susţine corespondenţa cu firmele turistice interne şi externe partenere;- verifică recepţionarea şi solicită confirmarea comenzilor.

59

Atribuţiile funcţionale ale managerului compartimentul ticketing- menţinerea şi realizarea contractelor cu companiile aeriene;- comercializarea biletelor avia.- întocmeşte şi verifică decontările periodice cu companiile aeriene;- ţine evidenţa încasărilor şi plăţilor;- are responsabilitatea corectitudinii întocmirii decontărilor şi efectuării plăţilor şi încasărilor;- propune acţiuni sau facilităţi care să concentreze un mai mare interes faţă de oferta firmei;- promovează programe şi modalităţi de vânzare care să amplifice volumul de încasări.

Atribuţiile funcţionale ale ghidului de turism- să preia de la agenţia de turism organizatoare tematica itinerarului turistic şi instrucţiunile de lucru referitoare la

derularea programului;- să preia grupul turistic pentru deservire;- să verifice dacă au fost lansate comenzile de cazare, masă, transport sau alte servicii complementare;- să verifice starea de curăţenie a autocarului şi funcţionarea staţiei de amplificare;- să preia de la organizator materiale publicitare, respectiv pliante, broşuri, hărţi, etc. ale localităţilor şi obiectivelor de

interes turistic prevăzute în program pe care le va pune la dispoziţia turiştilor la începerea acţiunii;- să asigure îmbarcarea turiştilor şi a bagajelor acestora în mijlocul de transport;- să comunice, la începerea acţiunii, programul ce urmează a fi efectuat, prezentând succint traseul şi alte informaţii;- să verifice dacă turiştii nu au uitat obiecte / lucruri în mijlocul de transport;- să asigure în mod operativ, pe baza diagramei, cazarea şi transportul bagajelor turiştilor în camere;- să fie cazat în aceeaşi unitate în care este cazat grupul de turişti pe care îl însoţeşte, iar în cazul acţiunilor de sejur,

numele său şi numărul camerei vor fi comunicate turiştilor;- să urmărească zilnic curăţenia în camere;- să asigure prin recepţie trezirea turiştilor, atunci cînd cere programul turistic;- să recomande turiştilor prestaţii suplimentare;- să asigure pregătirea unor meniuri corespunzătoare preferinţelor turiştilor;- să fie prezent la servirea meselor;- să asigure executarea tuturor acţiunilor înscrise în program;- să asigure ca, la încheierea programului turistic, plecarea turiştilor să se efectueze în condiţii bune.

Tema 3. Încheierea contractelor cu furnizorii de servicii turistice3.1.Importanţa contractelor în activitatea de turism3.2.Contracte în sfera comercializării produselor turistice 3.2.1.Colaborarea cu structurile de primire turistică.3.2.2.Colaborarea cu unitatea de alimentaţie publică3.2.3.Colaborarea cu companiile de transport3.2.4. Colaborarea cu companiile aeriene3.2.5.Activitatea de tiketing3.2.6. Colaborarea cu calea ferată3.3.Contractul de prestarea a serviciilor turistice

3.1.Importanţa contractelor în activitatea de turismÎn Republica Moldova se mai înregistrează încă un nivel foarte scăzut a gramaticităţii încheierii contractelor în

activitatea turistică şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Prin intermediul contractului în condiţiile economiei de piaţă este posibil de a evidenţia voinţa propriu zisă a participanţilor la relaţiile economice, de a aprecia necesităţile publice în mărfuri şi servicii şi de a asigura satisfacerea lor optimală.

Practica instanţelor judecătoreşti demonstrează că contractele sînt încheiate fără acurateţe, nu conţin condiţiile obligatorii referitoare la realizarea intereselor părţilor, nu includ măsuri pentru asigurarea executării obligaţiilor contractuale. La executarea contractelor date permanent apar dificultăţi, diferite neregularităţi, diferite interpretări de către părţi a unor şi aceleaşi condiţii şi drept rezultat - neîndeplinirea de către părţi obligaţiilor sale, ceea ce duce la numeroase litigii.

O atenţie deosebită este necesar de acorda părţilor contractului. În calitate de parte la încheierea contractului pot fi persoane ce posedă capacitatea juridică. Persoana juridică dobândeşte capacitatea juridică odată cu înregistrarea ei la Camera Înregistrării de Stat. Din momentul înregistrării firma turistică obţine statut de persoană juridică. În ceea ce priveşte persoana fizică capacitatea juridică se dobândeşte odată cu împlinirea majoratului – la vîrsta de 18 ani.

O importanţă deosebită în condiţiile trecerii la economia de piaţă are principiului libertăţii la încheierea contractului. Acest principiu constă în aceea că cetăţenii şi persoanele juridice sînt libere să încheie un contract, atât prevăzut cît şi neprevăzut de legislaţie. Încheierea contractului în ordine obligatorie se permite doar în cazul cînd obligaţia de a încheia contractul este prevăzută de lege.

60

Contractul se consideră încheiat din momentul în care părţile au ajuns la numitor comun asupra tuturor condiţii esenţiale a contractului. În cazul în care legea prevede o anumită forma pentru valabilitatea contractului, contractul se consideră încheiat din momentul împlinirii formei prevăzute de lege (de exemplu formă scrisă a contractului). Condiţii esenţiale ale contractului se consideră acelea, care sînt recunoscute obligatorii de către legislaţie, de asemenea toate condiţiile asupra cărora insistă parte contractantă. Astfel părţile sînt în drept de a stabili condiţiile contractului la voinţa lor, cu condiţia că acestea să nu contravină prevederilor legale. Important este nu numai încheierea contractului, dar şi executarea obligaţiilor contractuale.

Pentru părţile contractante Codul Civil conţine un şir de norme juridice pentru asigurarea executării obligaţiilor, printre care pot fi enumerate:

- clauza penală (penalitate) – prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciu, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o suma de bani sau un alt bun.;

- arvuna - suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea;

- gajul - este un drept real în al cărui temei creditorul (creditorul gajist) poate pretinde la satisfacerea creanţelor sale cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul, din valoarea bunurilor depuse în gaj în cazul în care debitorul (debitorul gajist) nu execută obligaţia garantată prin gaj.

O deosebită importanţă la încheierea contractului o are alegerea partenerului, care întotdeauna este însoţită de un potenţial risc. Riscul minim pentru firmele turistice locale poate fi atins în cazul încheierii contractului cu tur-operator cunoscut. De regulă un astfel de tur este bine promovat. La menţinerea preţului fixat de tur-operator al produsului turistic, în contract e posibilă negocierea unui comision de 5-10% din preţul fiecărui tur realizat pentru agenţia de turism. Însă tur-operatorii externi care au o imagine cunoscută, impun nişte condiţii contractuale foarte severe. În unele cazuri este mai avantajos de a încheia contracte nemijlocit cu ofertanţii de servicii turistice.

Dacă firma turistică încearcă să încheie contract cu un partener străin necunoscut, ea trebuie anticipat să execute o serie de investigaţii, care minimizează riscurile financiare.

În practica turistică internaţională deseori se utilizează forma verbală a relaţiilor dintre tur-operator şi agenţie de turism. Însă această formă, bazată pe încredere, poate fi utilizată doar între partenerii permanenţi. Cu scopul de a evita diferite neînţelegeri se recomandă forma scrisă a contractului.

În unele state au fost elaborate şi se publică în presă, pachete de condiţii contractuale de bază pentru tur-operatori şi agenţiile de turism, care pot fi citate în contract. În Germania există o lege specială “Regulile de bază a încheierii contractelor” din1977. La prezenţa în ţară a unor astfel de acte normative, poate fi practicată încheierea contractelor scurte şi laconice cu referinţă la aceste acte care de obicei sînt publicate în cataloagele tururilor pe ţări.

Pentru firmele turistice din Republica Moldova este mai avantajoasă încheierea contractului profesional pregătit, detaliat în 2 limbi. Limba în care se redactează contractul se alege de către părţi conform înţelegerii comune. Dacă firma străină se specializează pe piaţa Republicii Moldova contractul poate fi încheiat în limba solicitată de firma respectivă. Dar de regulă, contractele se redactează în 2 limbi, pe care le aleg partenerii.

Contractul se încheie şi se semnează în cel puţin 2 exemplare (pentru fiecare parte a contractul). Fiecare partener trebuie să posede ambele variante ale contractului, în cazul în care contractul a fost încheiat în 2 limbi. E necesar de a evidenţia în contract că fiecare exemplar are aceiaşi valoare juridică. Se indică de asemenea numărul exemplarelor contractului şi ordinea de multiplicare. Toate modificările în contract sînt însoţite de acorduri, întocmite în forma scrisă, şi reprezintă parte integrantă a contractului de bază. Termenul de executare a contractului este stipulat de nemijlocit în contract. În contract este binevenit de a fi inclus şi clauza confidenţialităţii.

Contractul este semnat de către conducătorii întreprinderilor, sau de o altă persoană împuternicită. Dacă contractul este semnat de către o persoană care nu are împuternicirea respectivă, atunci contractul este afectat de nulitate relativă. Semnăturile se autentifică cu sigiliul părţilor la finele contractului. Se permite autentificarea cu ajutorul semnăturii părţilor pe fiecare pagină a contractului.

3.2.Contracte în sfera comercializării produselor turistice Contractele cu furnizorii de servicii se realizează în baza unui contract tipic ce conţine condiţii privitor la deservirea

turiştilor şi relaţiile de parteneriat. Toate relaţiile cu partenerii - furnizori de servicii, privind deservirea turiştilor pe parcursul itinerarului turistic, se

încheie în forma unui contract scris. Ele pot să aibă o formă tipică a contractului de vânzare-cumpărare, sau contractului de deservire turistică.

Principalele clauze contractuale care trebuie stipulate în contract sînt: obiectul contractului, condiţiile de bază, durata contractului, costul serviciilor prestate, drepturile şi obligaţiunile furnizorului de servicii, drepturile şi obligaţiunile firmei de turism, responsabilităţile părţilor contractuale, adresele juridice şi rechezitele lor.

Contractul se consideră încheiat numai atunci, când părţile au ajuns la numitor comun privind clauzele contractuale.

3.2.1. Colaborarea cu structurile de primire turistică.În practica internaţională se cunosc şi se folosesc destul de des acorduri şi înţelegeri, care determină relaţiile între

unităţile de cazare şi firmele de turism. Unul dintre aceste acorduri este - Convenţia hotelieră din anul 1970, realizată sub egida Asociaţiei Internaţionale a Hotelurilor şi Federaţiei Internaţionale a Asociaţiei Agenţiilor de Turism. Convenţia determină obligaţiunile părţilor contractante, sfera lor de utilizare, tipologia contractelor hoteliere, regulile generale şi cele speciale ale încheierii lor, mărimea comisionului, regularitatea plăţilor, şi de asemenea condiţiile de anulare a contractului. În anul 1979 au fost efectuate un şir de schimbări în această convenţie. Astfel ea a primit denumirea de „Convenţia

61

Internaţională Hotelieră”, care din anul 1993, a devenit ca structură internaţională de reglementare a relaţiilor între hotele şi firmele de turism.

Ca volum şi valoare a tranzacţiilor, contractele între intermediari şi prestatori sînt cele mai tipice pentru activitatea de comercializare în turism şi sînt caracteristice pentru organizarea serviciilor de cazare în structurile de primire turistică.

Cazarea unui turist într-o structură de primire turistică de către o firmă de turism, determină apariţia între cele două părţi a unor drepturi şi obligaţii. Acesta este rezultatul nu numai a unor negocieri directe, dar şi a unor condiţii supuse în totalitate prevederilor legale şi actelor normative aplicabile relaţiilor dintre firmă şi structura de primire turistică, în legătură cu prestarea serviciului de cazare.

Se poate menţiona că anumite elemente legate de cantitatea, structura şi calitatea prestaţiei, pot face obiectul unor negocieri. Ele sînt de altfel şi singurele elemente consemnate în scris între părţi în cazul rezervărilor şi confirmărilor făcute prin corespondenţă.

Contractele privind cazarea turiştilor pe care le încheie firma turistică pot fi de mai multe feluri:a. cînd firma turistică se obligă să plătească un număr de paturi chiar dacă acestea vor fi ocupate sau nu ulterior. În

acest caz, avantajul constă în faptul că firma turistică poate oferi un preţ mai bun iar dezavantajul este că orice loc neocupat este o pierdere pentru firma turistică;

b. cînd firmei turistice i se alocă un număr de locuri pînă la o anumită dată. Acest tip de contract prezintă avantajul că, în urma negocierilor, se poate obţine un preţ rezonabil, iar pentru firma turistică scade riscul neocupării locurilor. După expirarea datei, firma turistică poate face rezervări prin fax pentru locurile neocupate;

c. rezervarea la comandă prin fax sau poşta electronică a locurilor solicitate de clienţi, al cărei avantaj este faptul că firma turistică nu-şi asumă nici un risc. Există şi dezavantaje: costul prea mare pentru turist, lipsă de locuri în vîrf de sezon turistic.

În afară de aceste condiţii stipulate, este necesar de luat în consideraţie şi garanţia, pe care ne-o acordă partenerul - furnizorul de spaţii de cazare: de exemplu dacă hotelul acordă camerele promise.

În relaţiile cu furnizorii de spaţii de cazare este necesar de luat în consideraţie şi de stipulat în contract faptul, că preţul pe perioada sezonului estival rămâne a fi neschimbat. Această condiţie va servi drept bază juridică pentru imposibilitatea de creştere a preţurilor.

3.2.2.Colaborarea cu unitatea de alimentaţie publicăAstfel de tipuri de contracte se încheie cu unităţile de alimentaţie separat numai în cazul, când instituţia de

alimentaţie este amplasată în afara unităţii de cazare şi condiţiile de servire a mesei nu sînt stipulate în contractul încheiat cu unitatea de cazare.

În condiţiile contractului de colaborare este necesar să se stipuleze: Cantitatea de servicii realizate pentru turişti; Regularitatea şi mărimea comenzii; Tipul alimentaţiei (masă suedeză, deservire ş. a.); Exemple de meniu; Exemple de tarife pentru diferite meniuri de alimentaţie; Termenele limită pentru anularea comenzilor; Termenele de prezentare a cererilor pentru alimentare; Obligaţiunile financiare pentru întreruperea serviciilor de alimentaţie, din vina uneia din părţi, cu indicarea

termenilor de plată.

3.2.3. Colaborarea cu companiile de transport Relaţiile internaţionale privind organizarea transportul auto de pasageri, sînt reglementate de acordul

European privind transportarea neregulată a călătorilor cu autocarele. În conformitate cu Acordul dat, la organizarea transportării neregulate a pasagerilor în ţările Europei de Vest şi de Est trebuie să se folosească un anumit set de documente, care trebuie să fie prezente în autocar în timpul transportării turiştilor:

foia de parcurs la care se anexează cecul şi bonul de plată; carnetul foii de parcurs; cartea verde; copia licenţei de transport a firmei; licenţa unităţii de transport; paşaportul tehnic al unităţii de transport; certificatul de clasificare a autocarului; certificatul de verificare tehnică a transportului; asigurarea obligatorie a transportatorului faţă de turişti; autorizaţiile necesare pentru ţările de tranzit. Relaţiile contractuale între firmele de turism şi întreprinderile prestatore de servicii de transport, se realizează

în baza contractului de arendă a unităţii de transport cu şofer, reglamentate de codul civil.Conform contractului privind arenda unităţii de transport cu şofer, compania de transport prezintă firmei turistice,

unitatea de transport şi stabilesc termenele privind utilizarea transportului şi modalităţile de plată. Şoferul autocarului trebuie să se racordeze condiţiilor stipulate de ambele părţi în contract.Dacă în contract nu au fost stipulate condiţiile de asigurare ale unităţii de transport, atunci toate cheltuielile legate

de folosirea unităţii şi pagubele aduse, sînt suportate de către întreprinderea de transport.

62

În afară de aceasta, în contractul de colaborare cu companiile de transport, este necesar să fie prezente următoarele date:

marca unităţii de transport, propuse pentru deservirea turiştilor; preţurile şi tarifele; oralul şi termenele de lucru ale transportului; itinerarele pe care vor fi folosite unităţile de transport; termenele privind prezentarea cererilor de alocare a transportului; termenele limită privind refuzul transportului fără consecinţe financiare; răspunderea financiară ale companiei de transport pentru întreruperea de furnizare a transportului pentru turişti; răspunderea financiară a firmei de turism pentru întreruperea folosirii unităţilor de transport pentru turişti; termenul maxim de aşteptare a transportului de către turişti în cazul întârzierii acestuia; termenul maxim de aşteptare a turiştilor de către unitatea de transport în cazul întârzierii acestora; drepturile de bază şi obligaţiunile turiştilor, ghizilor, în timpul folosirii unităţilor de transport; reduceri şi înlesniri.

În turismul internaţional o importanţă deosebită se acordă securităţii la trafic şi siguranţei turiştilor în timpul călătoriei cu autocarul. Astfel, prin hotărârea Comisiei Europene privind traficul internaţional de pasageri, au fost introduse condiţii obligatorii de echipare a unităţilor de transport cu 9 şi mai multe locuri cu un aparat special numit – tahometru. Acest analog al „cutiei negre” al avioanelor, reprezintă aparatul ce controlează deplasarea autocarului pe traseu şi cronometrează timpul de conducere de către şofer a unităţii de transport în timpul rutei, înregistrând toată informaţia pe tahograme.

Punctul ce stipulează prezenţa obligatorie în transport a tahometrului, se include de asemenea în contract. Acest punct trebuie discutat mai ales, în cazul organizării rutelor internaţionale.

3.2.4.Contractul de colaborare cu companiile aerieneMajoritatea pachetelor turistice includ călătoria cu avionul, iar pentru destinaţiile aflate la distanţă medie sau scurtă, zborurile charter reprezintă forma de turism dominantă.

Contractele cu companiile de transport aerian pun la punct detalii referitoare la modalităţile de folosire a aeronavelor, la costurile implicate, precum şi la penalităţile ce trebuie plătite în cazul nerespectării contractelor. Contractele încheiate cu transportul aerian având ca obiect cursele regulate constau în alocarea unui număr de locuri firmei de turism. Se indică de asemenea şi situaţia când compania aeriană poate să comercializeze locurile alocate firmei de turism, dacă ele nu au fost vândute în termenele stabilite în contract.

Contractele cu companiile aeriene pot fi de două tipuri:a) Contract cu blocuri de locuri la zboruri charter;b) Contract privind alocarea locurilor la comandă la rutele aeriene regulate.

Contract în baza blocului de locuri la zboruri charter.Cota pentru blocurile de locuri poate să fie „rigidă” şi „flexibilă”. Acest fapt influenţează atât asupra condiţiilor

contractului cît şi asupra reducerilor şi privilegiilor. În cazul blocului de locuri „rigid”, toată răspunderea privind nerealizarea biletelor se atribuie firmei de turism, indiferent de cauza nerealizării.Această modalitate are următoarele avantaje;

- posibilitatea de a primi un număr solicitat de locuri;- obţinerea unor reduceri esenţiale;- posibilitatea comercializării acestor locuri în vîrf de sezon, cînd se resimte lipsa lor.dezavantaje:- răspunderea financiară privind nerealizarea blocului de locuri;

În cazul blocului de locuri „flexibil” firma turistică este în drept să solicite locuri la avion numai în baza comenzii parvenite de la turişti. Această modalitate are următoarele avantaje:

- nu este necesară răspunderea financiară pentru necomercializarea blocului de locuri;dezavantaje:- costul blocului de locuri „flexibil” este mai ridicat în comparaţie cu blocul de locuri „rigid”;- probabilitate sporită de lipsă de locuri în vîrf de sezon.Contract privind alocarea locurilor la comandă la rutele aeriene regulate

Acest tip de contract prevede achiziţionarea blocurilor de locuri la rutele aeriene pentru diverse destinaţii, necesare la formarea pachetelor turistice de către firmele de turism. În contract se stabilesc termenele pentru un eventual refuz al firmelor de turism privind blocul de locuri sau a unei părţi a blocului de locuri din cauza nevinderii pachetelor turistice. Termenii fixaţi presupun posibilitatea de comercializarea a biletelor de către compania aeriană, sau de către alţi agenţi turistici.

Contractul cu compania aeriană privind cota de locuri include: orarul curselor aeriene; indicarea numărului de locuri solicitate; termenele de prezentare a cererii pentru procurarea biletelor; termenele de anulare a cererii de bilete fără suportarea consecinţelor financiare; tarife utilizate pentru biletele procurate, privilegii la plată; returul biletelor nefolosite şi răspunderea financiară.

63

3.2.5.Activitatea de tiketingActivitatea respectivă poate să o întreprindă firmele de turism care îndeplinesc următoarele condiţii: dispune de personal calificat în domeniul comercializării biletelor avia; dispune de tehnica necesară; dispune de programă computerizată privind rezervarea şi comercializarea biletelor tip „Amadeus”, „Galilelo” etc. dispune de aparataj privind imprimarea biletelor; dispune de un depozit financiar în favoarea companiilor aeriene sau în favoarea Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA) de minim 20 mii USD; Apartenenţa IATA;

După îndeplinirea condiţiilor menţionate mai sus, firma de turism obţine dreptul de comercializare a biletelor avia, simplificând astfel procedura de rezervare a biletelor pentru turiştii proprii. În acest context, firma turistică poate să activeze şi ca casa de comercializare a biletelor pentru diverse companii aeriene, având acces în reţeaua de rezervare, de sisnestătător să elibereze bilete.

Acest fapt acţionează benefic din punct de vedere financiar atît pentru companiile aeriene care obţin puncte suplimentare de comercializare a biletelor, cît şi pentru firma turistică, care obţine un anumit comision de la comercializarea lor.Acordul de colaborare încheiat între compania aeriană şi firma turistică trebuie să conţină următoarele aspecte: cine şi în ce condiţii asigură utilajul; ce volum de vânzări trebuie să îndeplinească firma. Această condiţie se pune de obicei atunci, cînd compania aeriană asigură firma turistică cu utilajul necesar; preţul de realizarea a biletelor pentru diverse destinaţii; comisionul alocat firmei turistice; cursul de schimb valutar cu care se operează; condiţiile de achitare a plăţilor – plata în avans sau plata de facto; termenele şi regularitatea de prezentare a rapoartelor către companiile aeriene;

Arendarea aeronavei pentru cursele charter. La organizarea zborurilor charter arendatorul şi compania aeriană determină traseul de zbor, discută

obligaţiunile părţilor, verifică corespunderea contractului cu regulile şi cerinţele internaţionale, determină costul rutei care include: arenda avionului, cheltuieli de combustibili, lucrul echipajului, deservirea în aeroport.În contractul special de charter se indică:

tipul aeronavei (marca); numărul de locuri disponibile pentru comercializare; costul de arendă a avionului; traseul zborului cu indicarea aeroportului de decolare şi aterizare; durata contractului; regularitatea zborurilor; posibilitatea de desfacere a contractului din partea părţilor şi sancţiunile aplicate.

Specificul curselor charter constau în aceea că, aeronava la transportarea primului grup de turişti într-o direcţie se duce plin, iar retur se întoarce gol. Şi la ultima rută se pleacă gol şi se întoarce plin (adică la 10 intrări turistice se organizează 11 rute). Organizatorii curselor charter trebuie să ia în calcul acest fapt, şi să includă cheltuielile corespunzătoare în costul rutelor care sînt ocupate de turişti.

După fiecare cursă charter este necesar de efectuat bilanţul veniturilor şi cheltuielilor pentru achitarea cu compania aeriană.

Rutele charter nu trebuie să intre în contradicţie cu cerinţele convenţiei internaţionale de la Varşava privind obligaţiunile transportatorului faţă de pasageri.

Practica programelor charter demonstrează că, rutele charter sunt rentabile dacă în timp de 4-5 luni se realizează minimum 15-17 rute tur-retur. Cursele de obicei se realizează de 1-2 ori pe săptămână şi foarte rar cu o periodicitate de 10 zile sau 2 săptămâni.

În ultimul timp în Moldova se înregistrează o tendinţă a firmelor de turism privind arendarea aeronavelor pentru realizarea rutelor charter, cu scopul transportării turiştilor proprii.

Este necesar de menţionat faptul, că în sezonul turistic este posibil de realizat circa 20 de curse cu frecvenţa de o dată pe săptămână. Dar dacă cursele se vor organiza cu o frecvenţă de 2 ori pe săptămînă, atunci numărul lor vor atinge cifra de 40. Ca consecinţă costurile de exploatarea a aeronavei vor scădea considerabil.

Surplusul de locuri care nu este realizat de către firma sau firmele de turism care arendează aeronava, se comercializează altor firme de turism după principiu bloc de locuri „flexibil” sau „rigid”. Se mai practică şi forma lor combinată. Preţurile pentru blocul „rigid” de locuri este cu aproximativ 5-10% mai ieftin decât pentru blocul „flexibil” de locuri.

La încheierea contractului, compania aeriană întotdeauna impune firmei de turism unele condiţii care sînt destul de dure. Compania solicită din partea firmei turistice plata în avans pentru prima şi ultima rută, asigurându-se în acest mod de posibilităţile de neachitare pentru cursele respective.

Modalitatea de achitare se discută preventiv şi plata se efectuează, de regulă înainte cu 7-10 zile pînă la începutul demarării rutelor. Conform contractului în caz de refuz a plăţii, compania aeriană are tot dreptul să ceară achitarea unei penalităţi stabilite pentru neefectuarea plăţii la timp, sau să rezilieze contractul.

64

3.2.6. Contractul de colaborare cu calea feratăLa organizarea transportului prin intermediul căilor ferate este necesar de a se lua în consideraţie acordurile

interguvernamentale existente în domeniul respectiv.Acordurile de colaborare privind atribuirea locurilor la cursele regulate ale trenurilor, se realizează după reguli

speciale, analogice cu cele ale companiilor aeriene pe cote de locuri sau rezervare la moment.Există opinia precum că, călătoriile de durată cu trenul sînt obositoare şi plictisitoare. În timpul călătoriilor

turiştii nu au cu ce se ocupa, iar însoţitorul de grup nu poate să-i antreneze în diverse activităţi, sau să le povestească ceva, deoarece turiştii sînt repartizaţi prin vagoane şi compartimente de dormit.

Cu toate acestea, practica demonstrează că în timpul călătoriei turiştii pot să utilizeze posibilitatea de a vizita vagonul-restaurant, de a viziona un film în vagonul utilat respectiv, să joace dame, şah, alte jocuri care pot fi disponibile. Se poate de inclus în traseu şi unele opriri la staţii pentru procurarea diverselor produse alimentare şi băuturilor răcoritoare.

Avantajele care motivează turiştii să aleagă asemenea tip de transport constă în aceea că, pe calea ferată viteza de deplasare este mai mare, gradul de confort este mai ridicat ca în autocar. În timpul călătoriei turistul are posibilitate de a dormi mai comod decât în transportul rutier.

Pe lângă acestea, avantajele ce motivează orientarea turiştilor spre acest mijloc de transport sînt perfecţionările înregistrate în ultima timp în domeniul transporturilor feroviare, ca rezultat al introducerii progresului tehnic. Astfel a crescut gradul de confort al acestora, a sporit considerabil viteza de deplasare, s-a dezvoltat gama serviciilor suplimentare oferite.

La organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc cursele regulate şi cele speciale. În cazul curselor regulate, firmele turistice închiriază o parte a locurilor disponibile în garnitura de tren, iar în situaţia traseelor mai aglomerate se realizează, pentru necesităţile turismului, suplimentarea capacităţii trenurilor obişnuite. Cursele speciale sînt organizate în perioadele de sezon turistic şi ele pot fi exploatate integral sau parţial de organizatorii de turism.

Transporturile pe calea ferată oferă condiţii tehnice necesare pentru a fi utilizate şi în combinaţie cu alte forme de transport, în măsură să satisfacă cerinţele tuturor categoriilor de turişti.

Calea ferată, oferă posibilităţi de a călători pe timp de noapte şi zi, în toate condiţiile meteorologice, cu viteză sporită, devenind astfel un factor decisiv al dezvoltării călătoriilor turistice.

3.3.Contractul de prestarea a serviciilor turistice(Codul civil Nr.1107-XV Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din 22.06.2002).

Articolul 1131. CONTRACTUL DE SERVICII TURISTICE (1) Prin contract de servicii turistice, o parte (organizatorul călătoriei, agentul turistic) se obligă să acorde

celeilalte părţi (turist) serviciile stipulate, iar aceasta se obligă să achite costul lor.(2) Declaraţia că se intermediază doar contracte cu persoane care vor realiza călătoria (prestatori de servicii) nu

va fi luată în considerare dacă celelalte împrejurări confirmă faptul că autorul declaraţiei execută pe propria răspundere prestaţiile contractuale ce ţin de călătorie.

Articolul 1132. Informaţia preliminară(1) Orice anunţ publicitar, ofertă sau altă informaţie prezentate de organizator despre serviciile turistice trebuie

întocmite astfel încît să se excludă interpretarea lor eronată.(2) Condiţiile incluse în anunţul publicitar, în ofertă sau în altă informaţie prezentată clientului de către

organizator sînt obligatorii pentru acesta din urmă, cu excepţia cazurilor în care clientul a fost notificat, înainte de încheierea contractului, despre modificarea condiţiilor.

Articolul 1133. Informaţia obligatorie(1) Pînă la momentul încheierii contractului, organizatorul este obligat să pună la dispoziţia clientului, în scris

sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre regimul de vize şi paşapoarte, precum şi despre cerinţele de asigurare a sănătăţii pe durata călătoriei.

(2) Într-un termen rezonabil de pînă la începerea călătoriei, organizatorul este obligat să prezinte clientului, în scris sau în orice altă formă adecvată, o informaţie despre:

a) timpul şi locul staţionărilor intermediare şi al joncţiunilor de transport, precum şi detaliile amplasării clientului în interiorul vehiculului (cabină pe navă, compartiment în tren etc.);

b) numele, adresa şi numărul de telefon al reprezentanţilor locali ai organizatorului sau, în absenţa acestora, datele de identificare ale agenţiei locale căreia i se va adresa clientul la necesitate. În cazul absenţei unor astfel de reprezentanţi sau agenţii, clientul urmează să fie informat despre datele de contact cu organizatorul;

c) în cazul călătoriei unor minori - datele de contact direct cu minorul sau cu persoana responsabilă de el la locul de destinaţie;

d) posibilitatea procurării poliţei de asigurare care să acopere, în caz de accident sau boală, responsabilitatea clientului pentru faptul că a renunţat la călătorie, precum şi alte cheltuieli.

Articolul 1134. Conţinutul contractului de servicii turistice(1) Contractul de servicii turistice trebuie să conţină următoarele clauze:a) itinerarul, locul (locurile) de destinaţie şi termenele de aflare, cu indicarea datelor;b) vehiculele, caracteristicile şi clasele lor, data şi locul plecării şi sosirii;c) informaţii despre cazare, categoria sau nivelul de confort, caracteristicile lui de bază, serviciile de alimentare;

65

d) în cazul stabilirii unui număr minim de persoane necesar pentru realizarea călătoriei, termenul limită de notificare a clientului în caz de contramandare a acesteia;

e) vizitele, excursiile şi alte servicii incluse în preţul unic al călătoriei;f) denumirea şi adresa organizatorului (agentului turistic) şi a asigurătorului, după caz;g) preţul călătoriei, posibilitatea de modificare a preţului, costul anumitor servicii suplimentare (taxa de

îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, taxele turistice) neinclus în preţul unic al călătoriei şi posibilitatea de modificare a acestuia;

h) termenele şi modalitatea de plată a preţului şi a celorlalte costuri;i) condiţiile specifice, convenite de părţi la cererea clientului;j) termenele de formulare a pretenţiilor privind neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului;k) alte condiţii.(2) Toate condiţiile contractuale trebuie prezentate clientului în scris, înainte de încheierea contractului.(3) Dispoziţiile alin.(2) nu exclud posibilitatea încheierii contractului în ultimul moment.Articolul 1135. Călătoria unui terţ(1) Turistul are dreptul să ceară, înainte de începutul călătoriei, ca un terţ să preia drepturile şi îndatoririle sale din

contractul de călătorie. Organizatorul poate refuza cererea turistului în cazul în care terţul nu corespunde condiţiilor călătoriei.

(2) Organizatorul este în drept să ceară turistului compensarea cheltuielilor suplimentare suportate prin înlocuirea cu terţul.

Articolul 1136. Modificarea clauzelor esenţiale ale contractului(1) Dacă, înainte de începutul călătoriei, este nevoit să modifice considerabil clauzele esenţiale ale contractului,

inclusiv preţul, organizatorul este obligat să-l notifice imediat pe client despre acest fapt.(2) Preţul menţionat în contract nu poate fi modificat, cu excepţia cazului în care contractul prevede o astfel de

posibilitate şi indică modalitatea calculării preţului modificat. Preţul indicat în contract poate fi modificat în mod excepţional, în cazul schimbării preţurilor pentru transport, a taxelor pentru anumite servicii (taxa de îmbarcare şi debarcare în porturi şi aeroporturi, alte taxe). Preţul nu poate fi majorat în termen de 20 de zile pînă la data începerii călătoriei.

(3) În cazul prevăzut la alin.(1), clientul poate renunţa la contract sau accepta modificarea lui, fiind obligat să-l notifice pe organizator în cel mai scurt timp despre decizia sa.

Articolul 1137. Acordarea de garanţii şi înlăturarea neajunsurilor(1) Organizatorul este obligat să organizeze astfel călătoria încît să aibă calităţile promise şi să nu fie afectată de

lipsuri care i-ar diminua valoarea sau utilitatea dedusă din contract sau din practica obişnuită.(2) În cazul în care depistează neajunsuri în timpul călătoriei, turistul are dreptul să ceară înlăturarea lor

imediată. Organizatorul poate refuza înlăturarea neajunsurilor dacă aceasta cere cheltuieli disproporţionate.(3) În cazul în care organizatorul nu înlătură neajunsurile în termenul stabilit de turist, acesta poate să le

înlăture singur şi să ceară organizatorului compensarea cheltuielilor suportate. Nu se stabileşte termen în cazul în care organizatorul refuză să înlăture neajunsurile sau turistul este interesat ca acestea să fie înlăturate imediat.

Articolul 1138. Reducerea preţului pentru neajunsurile călătoriei(1) În cazul în care, pe parcursul călătoriei, se descoperă neajunsuri, preţul ei se reduce, luîndu-se în

considerare momentul descoperirii.(2) Preţul călătoriei nu se reduce dacă turistul, din intenţie sau din culpă gravă, nu l-a anunţat pe organizator într-

un termen rezonabil despre neajunsul depistat.Articolul 1139. Rezilierea contractului din cauza neajunsurilor(1) În cazul în care călătoria este, ca urmare a unor lipsuri de felul celor menţionate la art.1138, prejudiciată în

mod considerabil, turistul poate rezilia contractul. El poate rezilia contractul şi atunci cînd, ca urmare a unor asemenea lipsuri, dintr-un motiv important care poate fi recunoscut de către organizator, nu i se poate pretinde să mai facă acea călătorie.

(2) Rezilierea contractului este admisibilă doar dacă organizatorul a lăsat să expire un termen care i-a fost stabilit de către turist, fără a efectua remedierea. Nu este necesară stabilirea unui termen dacă remedierea este imposibilă sau este refuzată de organizator ori dacă rezilierea imediată a contractului este justificată de un interes special al turistului.

(3) În cazul rezilierii contractului, organizatorul pierde dreptul asupra preţului convenit. El poate cere totuşi o indemnizaţie corespunzătoare pentru serviciile prestate deja şi pentru cele necesare în vederea încheierii călătoriei, cu excepţia cazului în care serviciile nu prezintă interes pentru turist în legătură cu rezilierea contractului.

(4) Organizatorul călătoriei este obligat, în urma încetării prin reziliere a contractului, în special în cazul în care contractul prevede întoarcerea, să ia măsurile necesare pentru a-l transporta înapoi pe turist. Cheltuielile suplimentare sînt suportate de organizator.

Articolul 1140. Reparaţia prejudiciului cauzat prin neajunsTuristul poate cere, indiferent de faptul dacă a solicitat reducerea preţului sau a reziliat contractul, despăgubiri

pentru neîndeplinirea contractului în cazul în care lipsurile călătoriei se datorează unei împrejurări pentru care răspunde organizatorul.

Articolul 1141. Termenul de înaintare a pretenţiilor şi termenul de prescripţie(1) Pretenţiile întemeiate pe prevederile art.1137-1140 pot fi înaintate de către turist organizatorului în

decursul unei luni din momentul prevăzut în contract pentru încheierea călătoriei. Pretenţiile pot fi înaintate şi după expirarea termenului de o lună dacă termenul este omis din motive neimputabile turistului.

66

(2) Termenul de prescripţie al acţiunilor intentate de turist este de 6 luni, calculate din ziua care, conform contractului, este ultima zi a călătoriei. Dacă turistul înaintează pretenţii, curgerea prescripţiei se suspendă pînă în ziua în care organizatorul respinge în scris pretenţiile.

Articolul 1142. Admiterea limitării răspunderiiÎn baza unui acord cu turistul, organizatorul poate să-şi limiteze răspunderea pentru prejudicii, altele decît

vătămarea corporală, la triplul preţ al călătoriei dacă:a) prejudiciul nu este cauzat din intenţie sau din culpă gravă;b) prejudiciul este cauzat turistului doar din greşeala unui prestator de servicii implicat în derularea

contractului.Articolul 1143. Rezilierea contractului de către turist(1) Înainte de începutul călătoriei, turistul poate rezilia oricînd contractul.(2) În cazul în care turistul reziliază contractul, organizatorul pierde dreptul asupra preţului călătoriei. El poate,

totuşi, să ceară o despăgubire corespunzătoare. Cuantumul despăgubirii se determină în funcţie de preţul călătoriei, scăzîndu-se cheltuielile neefectuate de organizator, precum şi ceea ce organizatorul ar fi putut dobîndi prin valorificarea în alt mod a prestaţiilor sale.

Articolul 1144. Rezilierea contractului din cauza unei forţe majore(1) În cazul în care călătoria este îngreuiată, periclitată sau prejudiciată considerabil din cauza unei forţe

majore ce nu putea fi prevăzută în momentul încheierii contractului, atît organizatorul, cît şi turistul poate rezilia contractul fără nici o altă condiţie.

(2) Dacă se reziliază contractul în temeiul alin.(1), se vor aplica dispoziţiile art.1139 alin.(3) şi prima dispoziţie din alin.(4). Costurile suplimentare ale transportului la întoarcere se vor suporta, în mod egal, de către părţi. În alte cazuri, costurile suplimentare se suportă de către turist.

Articolul 1145. Excluderea derogărilorNu se poate deroga de la normele prezentului capitol în defavoarea turistului.

CURSUL REGLEMENTĂRI JURIDICE ÎN TURISM

Tema № 1. Aspecte legislative în turism1. Reglementări legislative în domeniul industriei turistice 2. Obiectivele Ministerului Culturii şi Turismului 3. Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului4. Utilizarea voucherului turistic

67

5. Activitatea turoperatorilor şi agenţiilor de turism. Drepturi şi obligaţiuni6. Licenţierea activităţii de turism 7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice 8. Structurile de primire turistică 9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor10. Asigurarea de călătorie 11. Protecţia şi securitatea turiştilor 12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale 13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor

Tema № 2. Licenţierea activităţii de turism1. Reglementarea activităţii de licenţiere2. Atribuţiile Camerei de Licenţiere 3. Conţinutul licenţei de turism4. Primirea deciziei privind eliberarea sau respingerea declaraţiei pentru licenţă5. Eliberarea licenţei de turism6. Reperfectarea licenţei de turism7. Eliberarea duplicatului licenţei de turism8. Controlul în domeniul licenţierii 9. Sistarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei 10. Retragerea licenţei

Tema № 3 Protecţia consumatorului în industria turistică1. Reglementări juridice în domeniul protecţiei consumatorului2. Drepturile consumatorilor. Obligaţia prestatorului3. Încheierea contractelor 4. Remedierea, înlocuirea, restituirea contravalorii produsului, sau serviciului 5. Informarea consumatorului6. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind protecţia consumatorilor:

Tema № 4 Particularităţile legislaţiei muncii în turism1. Reglementarea raporturilor de muncă2. Drepturile şi obligaţiile de bază a salariatului3. Drepturile şi obligaţiile de bază a angajatorului4. Contractul individual de muncă5. Timpul de muncă şi timpul de odihnă6. Concediile anuale7. Remunerarea angajaţilor8.  Disciplina muncii9. Răspunderea materială

Tema № 5. Activitatea migraţională în Republica Moldova1. Reglementarea  activităţii migraţionale2. Competenţele funcţionale a organelor abilitate cu probleme migraţionale3. Emigrarea şi imigrarea4. Răspunderea cetăţenilor străini şi a apatrizilor 5. Expulzarea şi extrădarea

68

Tema № 6 Scoaterea şi introducerea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice1. Reglementarea activităţii privind scoaterea şi introducerea bunurilor 2. Introducerea şi scoaterea valutei de pe teritoriul Republicii Moldova3. Introducerea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova 4. Introducerea şi scoaterea obiectelor şi bijuteriilor din metale şi pietre preţioase

Tema N 7. Voucherul turistic1. Aplicarea voucherului turistic2. Dările de seamă, evidenţa şi păstrarea voucherului turistic3. Completarea voucherului turistic

Tema № 1. Aspecte legislative în turism1. Reglementări legislative în domeniul industriei turistice 2. Obiectivele Ministerului Culturii şi Turismului 3. Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului4. Utilizarea voucherului turistic5. Activitatea turoperatorilor şi agenţiilor de turism. Drepturi şi obligaţiuni6. Licenţierea activităţii de turism 7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice 8. Structurile de primire turistică 9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor

69

10. Asigurarea de călătorie 11. Protecţia şi securitatea turiştilor 12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale 13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor

1. Reglementări legislative în domeniul industriei turisticeActivitatea turistică în Republica Moldova este reglementată în temeiul Legii cu privire la organizarea şi

desfăşurarea activităţii turistice nr. 352-XVI  din  24.11.2006, publicată în Monitorul Oficial nr.14-17/40 din 02.02.2007. (Modificări prin Legea nr. 280 – XVI din 14.12.2007, în vigoare din 30.05.2008 Monitorul Oficial 94-96 pag.68-71).Prezenta lege reglementează: raporturile juridice ce ţin de elaborarea şi promovarea politicii de stat în domeniul turismului; organizarea şi coordonarea activităţii turistice şi a activităţii de întreprinzător în domeniul turismului; formele de turism; crearea şi activitatea zonelor turistice naţionale; stabileşte cerinţele privind calitatea serviciilor turistice şi asigurarea securităţii turiştilor; principiile de colaborare internaţională în domeniul turismului. 2. Obiectivele Ministerului Culturii şi Turismului a) dezvoltarea integrată, echilibrată şi durabilă a turismului intern şi internaţional; b) promovarea pe plan internaţional a Republicii Moldova ca destinaţie turistică; c) integrarea politicii de dezvoltare a turismului în politica de dezvoltare generală a ţării; d) includerea în circuitul turistic internaţional a patrimoniului turistic naţional; e) apărarea drepturilor consumatorilor produsului turistic; g) asigurarea prestării unor servicii turistice care să corespundă standardelor internaţionale; h) crearea unui climat investiţional favorabil pentru atragerea investiţiilor autohtone şi străine în domeniul turismului. 3. Atribuţiile Ministerului Culturii şi Turismului a) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, strategia şi programele naţionale în domeniul turismului şi poartă răspundere, în limita competenţei sale, pentru implementarea acestora; b) coordonează cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, cu asociaţiile obşteşti din domeniul turismului măsurile privind realizarea strategiei şi politicii de stat în domeniul turismului; c) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, mecanismele economice de stimulare a dezvoltării turismului şi poartă răspundere, în limita competenţei sale, pentru implementarea acestora; d) efectuează analize şi pronosticuri privind dezvoltarea turismului în ţară, furnizează, în limita competenţei sale, informaţii din domeniul turismului la solicitarea organelor ierarhic superioare; e) reglementează activitatea turistică din ţară prin elaborarea de acte normative, armonizate cu normele internaţionale; f) organizează şi monitorizează activitatea turistică în zonele turistice naţionale; g) organizează şi desfăşoară activitatea de promovare a imaginii Republicii Moldova ca ţară ce prezintă interes atît pentru turismul intern, cît şi pentru cel internaţional, organizează activităţi expoziţionale în domeniul turismului în ţară şi peste hotare; h) reprezintă interesele statului în domeniul turismului în organismele internaţionale şi regionale, coordonează şi monitorizează colaborarea Republicii Moldova cu Organizaţia Mondială a Turismului şi cu alte organisme internaţionale din domeniu în conformitate cu legislaţia; i) coordonează implementarea programelor de asistenţă tehnică acordată de Uniunea Europeană, de Organizaţia Mondială a Turismului şi de alte organisme internaţionale, precum şi a programelor de integrare europeană în domeniul turismului; j) organizează ţinerea evidenţei patrimoniului turistic, asigură valorificarea şi protejarea acestuia în conformitate cu legislaţia; k) avizează documentaţia de urbanism privind zonele şi staţiunile turistice, precum şi documentaţia referitoare la construcţiile din domeniul turismului; l) examinează petiţiile consumatorilor referitoare la serviciile turistice, efectuează controlul calităţii serviciilor turistice prestate; m) elaborează şi prezintă Guvernului, spre aprobare, normele metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică şi a agenţilor economici din industria turismului, efectuează clasificarea structurilor respective şi exercită controlul asupra respectării criteriilor de clasificare; n) elaborează norme metodologice privind instituirea rutelor turistice, aprobă şi înregistrează rutele turistice conform legislaţiei; o) colaborează cu diverse asociaţii şi organizaţii neguvernamentale în probleme ce ţin de domeniul turismului; p) acordă asistenţă metodologică şi informaţională în probleme ce ţin de sfera turismului agenţilor economici din industria turismului, asociaţiilor obşteşti din domeniu, precum şi autorităţilor administraţiei publice locale; q) organizează şi supraveghează activitatea editorială şi de publicitate în domeniul turismului; r) organizează pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor în domeniul turismului, coordonează activitatea Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, aflat în subordine sa; t) elaborează modelul contractului de servicii turistice şi modelul voucherului turistic şi le prezintă Guvernului spre aprobare; u) gestionează Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului; v) monitorizează circulaţia turistică;

70

x) ţine Registrul turismului; y) exercită alte atribuţii stabilite de legislaţie.

  4. Utilizarea voucherului turistic

Modelul contractului de activitate turistică, modelul voucherului turistic, instrucţiunea privind modul de completare a voucherului turistic, modelul de dare de seamă privind utilizarea formularelor voucherelor turistice se elaborează de Ministerul Culturii şi Turismului şi se aprobă de Guvern.

Modelul unic al voucherului turistic va fi utilizat în baza şi în conformitate cu contractele perfectate la: a) turismul receptor; b) turismul emiţător; c) turismul intern; d) deservirea cu excursii. Voucherul aplicat la turismul receptor se utilizează la primirea şi deservirea cetăţenilor străini pe teritoriul

Republicii Moldova. Voucherul aplicat la turismul emiţător se utilizează la deservirea, în afara teritoriului Republicii Moldova, a cetăţenilor Republicii Moldova şi a persoanelor care nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova. Voucherul aplicat la turismul intern se utilizează la deservirea turiştilor pe teritoriul republicii şi la organizarea traseelor turistice (pedestre, ecvestre, cu tracţiune, cicliste, acvatice, cu transport etc.), inclusiv la rute pentru zile de odihnă, precum şi la organizarea odihnei la baze turistice, în campinguri, moteluri, indiferent de forma de proprietate şi de amplasarea obiectivului de profil turistic (este vorba despre proprietatea amplasată peste hotarele Republicii Moldova). Voucherul turistic aplicat la deservirea cu excursii pe teritoriul Republicii Moldova se utilizează la organizarea excursiilor.

Voucherul turistic poate fi: individual, pentru familie, pentru grup. La călătoria individuală (excursie), voucherul se perfectează individual pentru fiecare persoană. La călătoria de

familie (excursie) se perfectează un singur voucher turistic pentru întreaga familie, cu indicarea tuturor membrilor familiei participanţi la călătorie. La călătoria în grup (excursie), voucherul se perfectează pe numele conducătorului grupului de colaboratori ai unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, de studenţi ai unei instituţii, de sportivi ai unui club sau ai unei federaţii, care întreprind o călătorie comună, cu condiţii strict planificate ce ţin de itinerar, durată, componenţă, calitate şi preţul egal al serviciilor. La voucherul pentru grup se anexează lista tuturor membrilor grupului, cu indicarea numărului de turişti, aplicîndu-se ştampila agentului economic care a eliberat voucherul. Călătoria se consideră în grup dacă acesta este format din cel puţin 6 turişti. La dorinţă, fiecărui membru al grupului poate fi perfectat un voucher individual.

La formarea de către agentul economic a unui grup mixt din clienţi, care nu se referă la categoriile menţionate anterior, sosiţi conform anunţului pentru o călătorie concretă pe un itinerar format în prealabil, fiecărui turist sau fiecărei familii de turişti i se perfectează un voucher individual sau pentru familie, voucherul fiind unicul document însoţitor al turistului, ce conţine informaţia despre numărul şi calitatea serviciilor prestate.

Voucherul se perfectează pentru toate tipurile de turism organizat, cu excepţia cazurilor cînd grupuri de elevi pleacă peste hotare în baza unei invitaţii oficiale de participare la festivităţi, concursuri, competiţii etc., cheltuielile de călătorie fiind suportate de către organizatori.

Voucherul serveşte drept temei pentru deservirea turiştilor şi este primit de orice agent economic care practică activitate de turism fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate decontările reciproce pentru serviciile notificate în voucher se efectuează între agenţii economici de sine stătător, în conformitate cu actele legislative în vigoare.

Agenţii economici care practică activitate de turism, la perfectarea contractului cu parteneri străini, fac schimb de vouchere. La prezentarea voucherului partea primitoare este obligată să asigure nivelul adecvat de deservire, calitatea şi componenţa serviciilor notificate în el, fără perceperea unor plăţi suplimentare. O plată suplimentară poate fi percepută în cazul în care turistului i-au fost prestate, la cererea sa, servicii suplimentare, neindicate în voucher.

Agenţii economici care prestează servicii turistice primesc spre deservire voucherele eliberate de către alţi agenţi economici.

Agenţii economici care practică activitate de turism în Republica Moldova vor utiliza în activitatea lor, ca document de strictă evidenţă, formulare tipizate ale voucherelor turistice, tipărite conform modelului aprobat de Guvern. Alte tipuri de vouchere sau documente, ce le-ar substitui, nu sînt valabile.

Agenţii economici titulari ai licenţelor de turism sînt obligaţi: a) să procure formularele tipizate ale voucherelor turistice la Întreprinderea de Stat Editura de Imprimate

"Statistica"; b) să prezinte Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă trimestriale privind utilizarea formularelor

voucherelor turistice pînă la data de 25 a lunii imediat următoare trimestrului de gestiune. Agenţii economici care practică activitate de turism utilizează voucherul la achitarea cu clientul, precum şi la

achitările reciproce între agenţii economici: transportatori, proprietarii locurilor de cazare, birourilor de excursii etc. Voucherul este compus din trei file de culoare diferită, care se autocopie. La completarea formularului statistic privind circulaţia turiştilor nr.1-tur, agenţii economici anexează o notă

explicativă privind volumul de vînzări al serviciilor turistice, întru evitarea eronării datelor statistice. Agentul economic care practică activitate de turism poartă răspundere pentru corectitudinea şi veridicitatea

perfectării, aplicării, evidenţei şi păstrării voucherelor.

5. Activitatea turoperatorilor şi agenţiilor de turism. Drepturi şi obligaţiuniComercializarea serviciilor şi pachetelor turistice pe teritoriul Republicii Moldova este efectuată de turoperatori şi

agenţiile de turism în baza contractului de servicii turistice şi a voucherului turistic, ca parte integrantă a acestuia, în conformitate cu legislaţia.

71

Turoperatorii pot desfăşura următoarele activităţi: a) contractarea de servicii turistice de la agenţii economici care prestează direct astfel de servicii (unităţi de cazare,

unităţi de servire a mesei, agenţi transportatori, unităţi de prestare a serviciilor de agrement) şi formarea de pachete turistice;

b) comercializarea pachetelor turistice proprii prin intermediul agenţiilor de turism sau direct consumatorilor; c) rezervarea şi comercializarea de bilete pentru diverse mijloace de transport, pentru spectacole şi pentru alte

manifestări culturale; d) organizarea de congrese, conferinţe, întruniri sportive şi culturale, dacă acestea implică prestarea serviciilor

turistice.Agenţiile de turism pot desfăşura următoarele activităţi: a) comercializarea pachetelor turistice contractate de la turoperatori; b) comercializarea serviciilor proprii, precum şi a serviciilor contractate de la alte agenţii de turism licenţiate; c) vînzarea serviciilor proprii altor agenţii de turism; d) rezervarea şi comercializarea biletelor pentru diverse mijloace de transport, pentru spectacole şi pentru alte

manifestări culturale. Drepturile turoperatorilor şi agenţiilor de turism a) să presteze servicii turistice în conformitate cu legislaţia; b) să reclame de la turişti şi parteneri repararea prejudiciului cauzat de aceştia; c) să beneficieze de asistenţă metodologică şi informaţională în domeniul turismului din partea Ministerului

Culturii şi Turismului; d) să participe la acţiunile de promovare a imaginii Republicii Moldova ca destinaţie turistică şi să fie incluşi

/incluse în cataloage, ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei turistice naţionale; e) să fie incluşi /incluse, la solicitare, în programele de pregătire profesională iniţiate de Ministerul Culturii şi

Turismului; f) să beneficieze de înlesnirile acordate în condiţiile legii; g) să creeze asociaţii profesionale în conformitate cu legislaţia.

Obligaţiile turoperatorilor şi agenţiilor de turism a) să obţină de la Camera de Licenţiere licenţa pentru activitate turistică ca turoperator sau agenţie de turism; b) să asigure atragerea în ţară a turiştilor străini: turoperatorii – minimum 100 de persoane anual, iar agenţiile de

turism – minimum 50 de persoane anual, începînd cu al treilea an de activitate; c) să încheie contracte de colaborare în exclusivitate cu structurile de primire turistică clasificate; d) să încheie contracte de servicii turistice conform modelului aprobat şi să elibereze vouchere turistice; e) să presteze în totalitate serviciile prevăzute în contractul de servicii turistice; f) să elaboreze, din punct de vedere metodologic, cel puţin o rută turistică internă şi să o asigure cu materiale

ilustrativ-publicitare; g) să pună la dispoziţia turiştilor informaţii exhaustive privind programul turistic propus, procedurile consulare,

drepturile şi obligaţiile turiştilor, condiţiile de asigurare, modul de reparare a prejudiciilor şi condiţiile de renunţare la servicii;

h) să pună la dispoziţia turiştilor informaţii complete şi obiective privind ţara de aflare temporară: legislaţia acesteia, obiceiurile şi tradiţiile locale şi alte particularităţi, a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile culturale naţionale;

i) să repare prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de încălcare a clauzelor contractului de servicii turistice; j) să întocmească o listă a serviciilor turistice şi să o afişeze la un loc accesibil; k) să păstreze confidenţialitatea numelor şi adreselor clienţilor lor, cu excepţiile prevăzute de legislaţie; l) să asigure exploatarea durabilă şi conservarea patrimoniului turistic, precum şi protecţia mediului; m) să prezinte organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice şi financiare în

termenele stabilite prin lege.

6. Licenţierea activităţii de turism Pentru activitatea de tur-operator se stabilesc următoarele condiţii de licenţiere: a) activitate turistică de minimum 3 ani în Republica Moldova. Succesorului de drept care a dobândit recent

personalitate juridică i se permite utilizarea mărcii comerciale înregistrate cu o vechime de minimum 3 ani; b) includerea obligatorie în statele de personal din cadrul direcţiei turism a ghidului turistic, autorizat în condiţiile

legii; c) oficiul va fi amplasat în imobile şi încăperi nelocative la parter, mezanin, etajul unu sau alte nivele uşor

accesibile ale clădirilor cu destinaţie publică; d) produsele turistice oferite vor fi însoţite de cataloage proprii color, cu anexa de preţuri, incluzând informaţie

despre tipurile de structuri de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei incluse în programul turistic; e) dispunerea de contracte de colaborare încheiate cu ofertanţii serviciilor turistice pentru ţările de destinaţie şi

pentru Republica Moldova: transport, cazare, alimentaţie, agrement, servicii ale companiilor de asigurări; f) atragerea turiştilor străini în Republica Moldova, începând cu al treilea an de activitate, în număr de minimum

100 de persoane anual.

72

Pentru activitatea agenţiei de turism se stabilesc următoarele condiţii de licenţiere: a) oficiul va fi amplasat în imobile şi încăperi nelocative la parter, mezanin, etajul unu sau alte nivele uşor

accesibile ale clădirilor cu destinaţie publică; b) dispunerea de contracte de colaborare încheiate cu minimum un turoperator de pe teritoriul Republicii Moldova; c) atragerea turiştilor străini în Republica Moldova, începînd cu al treilea an de activitate, în număr de minimum 50

de persoane anual. La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează documentele prevăzute de Legea privind reglementarea prin

licenţiere a activităţii de întreprinzător, precum şi: a) copia de pe actul de proprietate sau de pe alt act prin care se confirmă dreptul de posesie sau de folosinţă a

spaţiului respectiv; b) copia de pe certificatul privind absolvirea cursurilor de perfecţionare, emis de Centrul Naţional de Perfecţionare

a Cadrelor din Industria Turismului sau de alte instituţii acreditate în condiţiile legii; c) schema de încadrare a personalului.

7. Suspendarea şi retragerea Licenţei de Turism în baza legii privind organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice

Suspendarea licenţei de turismMotiv pentru suspendarea licenţei de turism poate servi comiterea următoarelor încălcări: nu a fost să asigurată atragerea în ţară a turiştilor străini: turoperatorii – minimum 100 de persoane anual, iar agenţiile de turism – minimum 50 de persoane anual, începând cu al treilea an de activitate; au fost încheiate contracte de colaborare cu structurile de primire turistică neclasificate de Ministerul Culturii şi Turismului; nu au fost prestate în totalitate serviciile prevăzute în contractul de servicii turistice; nu a fost să asigurată exploatarea durabilă şi conservarea patrimoniului turistic, precum şi protecţia mediului; nu au fost prezentate organelor de statistică şi Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă statistice şi financiare în termenele stabilite prin lege.

Retragerea licenţei de turismMotiv pentru retragerea licenţei de turism poate servi comiterea următoarelor încălcări:

nu a fost încheiat contractul de servicii turistice conform modelului aprobat şi nu sa eliberat voucher turistic; nu au fost reparate prejudiciile cauzate turiştilor în cazurile de încălcare a clauzelor contractului de servicii

turistice;

8. Structurile de primire turistică Tipurile structurilor de primire turistică care pot funcţiona în Republica Moldova sînt stabilite prin Normele

metodologice şi criteriile de clasificare a structurilor de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei, elaborate de Ministerul Culturii şi Turismului şi aprobate de Guvern.

Structurile de primire turistică sînt obligate să obţină de la Ministerul Culturii şi Turismului actul de clasificare. Clasificarea structurilor de primire turistică se efectuează fără plată.În cazul nerespectării criteriilor de clasificare, Ministerul Culturii şi Turismului are dreptul, în temeiul actului de

verificare, să declasifice structurile de primire turistică, să suspende acţiunea actului de clasificare sau să-l anuleze.

Declasificarea, suspendarea sau anularea actului de clasificare se efectuează de către Ministerul Culturii şi Turismului în conformitate cu prevederile stipulate mai jos: Structura de primire turistică este obligată să respecte, pe toată perioada de funcţionare, criteriile ce au stat la baza

clasificării. Ministerul Culturii şi Turismului va verifica respectarea criteriilor ce au stat la baza clasificării structurii. În cazul în

care, după obţinerea de către titular a actului de clasificare, se va constata neîndeplinirea unor condiţii importante prevăzute pentru eliberarea actului de clasificare, Ministerul Culturii şi Turismului nu-i va putea anula actul de clasificare, dar îi va notifica neregularităţile constatate, modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, termenul în care titularul trebuie să respecte această obligaţie şi care nu poate fi mai mic de 30 de zile.

Ministerul Culturii şi Turismului va anula actul de clasificare prin care se permite desfăşurarea activităţilor prevăzute de prezenta lege dacă va constata o gravă atingere interesului public, securităţii naţionale, ordinii sau sănătăţii publice ce nu poate fi remediată sau dacă deficienţele identificate nu au fost remediate în termenul stabilit.

Procedura de declasificare se aplică de către Ministerul Culturii şi Turismului în cazul în care structura nu mai corespunde categoriei de clasificare acordate anterior. Pentru a-şi prelungi activitatea, structura declasificată este obligată să obţină un nou act de clasificare pentru categoria la care a fost declasificată.

Structura îşi va putea relua activitatea doar după lichidarea cauzelor ce au condus la retragerea actului de clasificare. Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile, va înştiinţa structura, autoritatea administraţiei publice locale

şi Inspectoratul Fiscal Principal de Stat despre decizia de declasificare, de retragere sau de anulare a actului de clasificare.

Procedura de eliberare a actelor de clasificare a structurilor de primire turistică (1) Agenţii economici care solicită clasificarea structurii de primire turistică prezintă la Ministerul Culturii şi

Turismului următoarele documente:

73

a) cerere; b) copie de pe certificatul de înregistrare a agentului economic; c) copie de pe autorizaţia de funcţionare, emisă de autorităţile administraţiei publice locale; d) schiţa privind amplasarea structurii de primire turistică, conform cerinţelor stabilite de Guvern; e) structura, amplasarea şi nominalizarea camerelor, respectiv a spaţiilor de servire a mesei, conform cerinţelor

stabilite de Guvern; f) fişa privind încadrarea nominală a spaţiilor de cazare sau de servire a mesei pe categorii, conform modelului

stabilit de Guvern; g) schema de încadrare a personalului; h) copia de pe certificatul de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională din cadrul Centrului Naţional de

Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului sau din cadrul altor instituţii în domeniu acreditate în condiţiile legii. (2) Ministerul Culturii şi Turismului examinează documentele prezentate şi verifică respectarea criteriilor minime

de clasificare la faţa locului, în prezenţa reprezentantului structurii, întocmind nota de verificare, conform modelului stabilit de Guvern, în două exemplare. Un exemplar al notei se transmite solicitantului de clasificare.

(3) Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile de la data primirii setului complet de documente specificate la alin.(1), va adopta decizia privind acordarea sau neacordarea categoriei sau va propune efectuarea unor modificări în dotări şi servicii pentru acordarea sau menţinerea categoriei solicitate de către structură. Actul de clasificare se consideră acordat sau, după caz, reconfirmat dacă Ministerul Culturii şi Turismului nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de prezentul alineat.

(4) Pentru confirmarea categoriei acordate, Ministerul Culturii şi Turismului, în termen de 10 zile de la data emiterii deciziei privind acordarea categoriei de clasificare, va elibera actul de clasificare conform modelului stabilit de Guvern.

(5) După expirarea termenului stabilit la alin.(3) şi (4) pentru acordarea categoriei şi în lipsa unei comunicări scrise din partea Ministerului Culturii şi Turismului, solicitantul poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul de clasificare.

(6) În cazul în care constată neregularităţi în documentele depuse, Ministerul Culturii şi Turismului va notifica acest fapt solicitantului actului de clasificare cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut la alin. (3) pentru emiterea actului de clasificare. Ministerul Culturii şi Turismului va preciza, totodată, şi modul de remediere a neregularităţilor constatate.

(7) Structurii i se acordă categoria în care se încadrează toate spaţiile ei. Pentru spaţiile de cazare sau de servire a mesei, care se încadrează la o categorie mai superioară decît cea a structurii, va fi emisă o anexă la actul de clasificare, conform modelului stabilit de Guvern, cu menţiunea categoriei respective a fiecărui spaţiu.

(8) În termen de 30 de zile de la data eliberării actului de clasificare, structurile de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei sînt obligate să deţină şi să afişeze placheta, cu înscrierea categoriei, conform modelului stabilit de Guvern.

(9) Termenul de valabilitate a actului de clasificare este de 2 ani. Structura de primire turistică se va adresa Ministerului Culturii şi Turismului pentru reconfirmarea actului cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului de valabilitate.

(10) Actul de clasificare se afişează la un loc vizibil pentru toţi clienţii structurii. În cazul pierderii sau deteriorării actului de clasificare, agentul economic este obligat să solicite Ministerului Culturii şi Turismului un duplicat al acestuia.

(11) În cazul modificării dotărilor şi serviciilor sau în cazul expirării termenului de valabilitate a actului de clasificare, structura este obligată să solicite o nouă clasificare în termen de 10 zile de la apariţia modificărilor sau pînă la expirarea termenului de valabilitate.

 9. Drepturile şi obligaţiile turiştilor

În conformitate cu Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice turiştii dispun de următoarele drepturi:

a) la totalitatea serviciilor prevăzute în contractul de servicii turistice; b) la securitate personală, la protecţia vieţii şi sănătăţii; c) la apărarea drepturilor de consumatori ai serviciilor turistice; d) la asistenţă medicală în conformitate cu prevederile asigurării de călătorie; e) la înlăturarea imediată a încălcării clauzelor contractului de servicii turistice, încălcare depistată în timpul

călătoriei; f) la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin nerespectarea clauzelor contractului de servicii turistice; g) la informaţii privind licenţa agentului economic; h) la acces liber în obiectivele turistice pentru vizitarea şi folosirea cărora nu sînt stabilite restricţii legale; i) la informaţii complete şi obiective privind ţara de aflare temporară: legislaţia acesteia, obiceiurile şi tradiţiile

locale şi alte particularităţi, a căror cunoaştere este necesară pentru cultivarea respectului faţă de valorile culturale naţionale.

În conformitate cu Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice turiştii dispun de următoarele obligaţiuni:

a) să respecte clauzele contractului de servicii turistice; b) să respecte legislaţia ţării de aflare temporară, obiceiurile şi tradiţiile locale; c) să respecte regulile vamale, regulile de trecere a frontierei de stat şi termenul de şedere legal;

74

d) să repare toate prejudiciile aduse agentului economic în cazul încălcării clauzelor contractului de servicii turistice;

e) să repare prejudiciile aduse ţării de aflare temporară; f) să respecte normele de protejare a patrimoniului turistic şi a mediului în locul vizitat. 

10. Asigurarea de călătorie Asigurarea de călătorie a turiştilor este obligatorie şi se efectuează de către agenţii economici din industria

turismului prin încheierea contractelor cu companiile de asigurare abilitate să efectueze acest gen de asigurare. Cheltuielile pentru asigurare sînt incluse în preţul pachetului turistic.

Asigurarea de călătorie trebuie să prevadă acoperirea cheltuielilor pentru acordarea de asistenţă medicală turistului în locul de aflare temporară.

 11. Protecţia şi securitatea turiştilor

Protecţia şi securitatea turiştilor pe teritoriul Republicii Moldova sînt garantate de stat. Protecţia şi salvarea turiştilor care s-au confruntat cu situaţii excepţionale se efectuează de subdiviziunile specializate ale Departamentului situaţii excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne.

În scopul asigurării securităţii turiştilor, agenţii economici din industria turismului sînt obligaţi: a) să informeze turiştii despre eventualele pericole cu care se pot confrunta în timpul călătoriei; b) să asigure turiştii cu echipamentul şi inventarul necesar pentru forma de turism practicată; c) să asigure acordarea asistenţei medicale de urgenţă persoanelor accidentate în timpul călătoriei; d) să informeze operativ autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele interesate despre situaţiile

excepţionale cu care s-au confruntat turiştii şi despre persoanele dispărute. În cazul situaţiilor excepţionale, statul întreprinde măsuri de protecţie a turiştilor cetăţeni ai Republicii Moldova

aflaţi în străinătate, inclusiv evacuarea acestora din ţara de aflare temporară. 

12. Crearea şi funcţionarea zonelor turistice naţionale În scopul dezvoltării turismului intern şi receptor, în Republica Moldova, prin atragerea investiţiilor autohtone şi

străine, se creează, pe o durată de 50 de ani, zone turistice naţionale, denumite în continuare zone. Zonele sînt create, la propunerea Guvernului, prin lege organică care le delimitează convenţional hotarele şi le stabileşte direcţiile prioritare de activitate, condiţiile şi particularităţile de funcţionare.

Crearea zonei se consideră lucrare pentru cauză de utilitate publică de interes naţional. Crearea zonei se va baza pe următoarele criterii principale:

a) geografic; b) de atractivitate peisagistică; c) de structură, volum, concentrare şi valoare a resurselor turistice; d) de funcţionalitate pentru turism. Iniţiatori ai creării zonei pot fi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici şi diverse

instituţii interesate. Iniţiatorii creării zonei vor prezenta Ministerului Culturii şi Turismului: a) studiul de fezabilitate privind crearea zonei; b) proiectul planului de amenajare a zonei. Studiul de fezabilitate privind crearea zonei trebuie să includă: a) delimitarea hotarelor zonei; b) caracteristica potenţialului turistic al zonei; c) fundamentarea etapelor şi termenelor de creare a zonei; d) volumul investiţiilor necesare; e) oportunitatea (raţionalitatea) şi eficacitatea creării zonei. În cazul în care propunerea privind crearea zonei va fi considerată oportună şi va fi acceptată, Ministerul Culturii şi

Turismului va prezenta Guvernului, spre aprobare, proiectul de lege respectiv. Zona se consideră creată după intrarea în vigoare a legii corespunzătoare.

După crearea zonei şi delimitarea în natură a hotarelor ei, terenurile proprietate publică ale unităţii administrativ-teritoriale, aflate în perimetrul zonei, se transmit, cu titlu gratuit, în proprietatea publică a statului, în modul stabilit de lege, şi trec în gestiunea Ministerului Culturii şi Turismului. În cazul în care crearea infrastructurii în zonă va necesita traversarea unor terenuri aflate în proprietate privată, statul va răscumpăra aceste terenuri în modul stabilit de lege. Crearea şi amenajarea infrastructurii generale (căi de acces, reţele electrice, termice, de gaze naturale, de alimentare cu apă şi de canalizare) pînă la hotarele zonei se efectuează din mijloacele bugetului de stat, conform programelor de stat.

 13. Pregătirea profesională şi perfecţionarea cadrelor

Pregătirea profesională în domeniul turismului se realizează de instituţiile de învăţămînt secundar profesional, mediu de specialitate, superior, de formare profesională continuă specializate, de stat şi private, acreditate în condiţiile legii.

Perfecţionarea personalului din industria turismului se realizează la cursuri specializate, în baza programelor avizate de Ministerul Educaţiei şi Tineretului şi aprobate de Ministerul Culturii şi Turismului.

75

Perfecţionarea şi specializarea profesională a personalului angajat în industria turismului sînt efectuate, în condiţiile legii, de Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, precum şi de alte instituţii acreditate.

Personalul încadrat în industria turistică (turoperatori, agenţii de turism, structuri cu funcţii de cazare şi de servire a mesei), cu excepţia funcţiilor de jurist, contabil, personalului tehnic şi de deservire, este obligat, o dată la 3 ani, să absolve cursurile de perfecţionare profesională din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului sau din cadrul altor instituţii în domeniu acreditate în condiţiile legii.

Deţinătorii diplomelor de studii superioare/medii de specialitate în domeniul turismului vor activa în industria turismului, în baza diplomelor de studii, în decurs de 3 ani după încheierea studiilor, cu perfecţionarea profesională ulterioară o dată la 3 ani.

Absolvenţii cursurilor de perfecţionare profesională care pretind la funcţia de director de turoperator, de agenţie de turism, de structură de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei, pentru obţinerea certificatului respectiv vor prezenta documentele ce atestă vechimea în muncă în industria turismului de cel puţin 2 ani. Criteriul "vechimea în muncă în industria turismului" nu este obligatoriu pentru persoanele care activează în structurile de primire turistică cu funcţii de cazare şi de servire a mesei: pensiune agroturistică, vilă turistică, bungalou, camping, sat de vacanţă, tabără de vacanţă, pensiune turistică, apartament sau cameră de închiriat în locuinţe familiale şi motel.

Pentru conducătorii de turoperator, de agenţie de turism şi de hotele care activează în mediul rural şi în centrele raionale, vechimea în muncă pentru obţinerea certificatului de perfecţionare profesională se reduce cu 50%.

Tema №2. Licenţierea activităţii de turism

1. Reglementarea activităţii de licenţiere2. Atribuţiile Camerei de Licenţiere 3. Conţinutul licenţei de turism4. Primirea deciziei privind eliberarea sau respingerea declaraţiei pentru licenţă5. Eliberarea licenţei de turism6. Reperfectarea licenţei de turism7. Eliberarea duplicatului licenţei de turism8. Controlul în domeniul licenţierii 9. Sistarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei 10. Retragerea licenţei

1. Reglementarea activităţii de licenţiereLicenţierea activităţii turistice în Republica Moldova se efectuează în baza Legii privind reglementarea prin

licenţiere a activităţii de întreprinzător Nr.451-XV din 30.07.2001, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.108-109/836 din 06.09.2001. Prezenta Lege a fost republicată în Monitorul Oficial nr.26-28 din 18.02.2005. Modificări şi amendamente în redacţia Legii nr.281-XVI din 14.12.2007, în vigoare din 10.06.2008.

Legea respectivă determină cadrul juridic, organizatoric şi economic de reglementare prin licenţiere a activităţii de turism şi este orientată spre asigurarea controlului din partea statului asupra respectării cerinţelor şi condiţiilor a căror efectuare este necesară la desfăşurarea activităţii turistice.

În reglementarea activităţii de licenţiere sînt utilizate următoarele noţiuni:Licenţă - act oficial, eliberat de către Camera de Licenţiere, ce atestă dreptul firmei turistice de a desfăşura, pentru o perioadă determinată activitatea de turism, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere; Solicitant de licenţă - persoană juridică sau fizică, înregistrată în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate practica unele genuri de activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care depune la autoritatea de licenţiere cerere şi documentele necesare obţinerii licenţei; Titular de licenţă - întreprindere, organizaţie, persoană fizică ce a obţinut licenţă; Condiţii de licenţiere - totalitatea cerinţelor şi condiţiilor stabilite, a căror respectare este obligatorie pentru solicitantul şi titularul de licenţă la desfăşurarea genului de activitate licenţiat; Licenţiere - totalitatea procedurilor legate de eliberarea, reperfectarea, suspendarea, reînnoirea şi retragerea licenţelor, eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe acestea, ţinerea dosarelor de licenţiere şi a registrelor de licenţe, controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere, adoptarea prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere; Aprobare tacită – fapt prin care se consideră că licenţa este eliberată, reperfectată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă la declaraţia pentru eliberarea licenţei, la cererea de reperfectare a licenţei în termenele şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege sau de legile ce reglementează expres activităţile licenţiate; Ghişeu unic – procedură prin care autoritatea de licenţiere, în colaborare cu alte autorităţi publice ori instituţii abilitate prin lege cu funcţii de reglementare şi de control, verifică autenticitatea informaţiei prezentate de solicitantul/titularul de licenţă şi/sau remite actele recepţionate autorităţilor de specialitate pentru aprobare, în cazurile în care legislaţia prevede aprobarea lor, în regim on-line, prin intermediul reţelelor electronice la care are acces autoritatea de licenţiere, sau în alt mod stabilit de aceste autorităţi, fără implicarea în acest proces a solicitantului/titularului de licenţă.Registrul licenţelor - totalitatea informaţiilor cu privire la licenţele eliberate, reperfectate, suspendate, reînnoite şi retrase; Suspendarea licenţei - privarea titularului de licenţă, pe un termen stabilit, de dreptul de a desfăşura activitatea de turism;

76

Retragerea licenţei - privarea titularului de licenţă de dreptul de a desfăşura activitatea de turism.

În conformitate  cu articolul 8 al Legii privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător activitatea turistică este supusă licenţierii în baza punctului 35.

2. Atribuţiile Camerei de Licenţiere Camera de Licenţiere, este o autoritate a administraţiei publice centrale. În scopul realizării activităţilor atribuite în

conformitate cu Legea privind reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător în competenţa Camerei, intră următoarele atribuţii:

a) eliberează, reperfectează, reînnoieşte licenţele, eliberează copii şi duplicate ale acestora, realizează acţiunile prevăzute de lege pentru suspendarea, retragerea, recunoaşterea nevalabilităţii licenţelor;

b) organizează controlul asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere; c) asigură verificarea corespunderii solicitantului condiţiilor de licenţiere; d) remite prescripţii privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere; e) ţine dosarele de licenţiere şi registrul de licenţiere; f) comandă şi păstrează formularele de licenţă;

Deciziile Camerei pot fi contestate în instanţa judecătorească. 

3. Conţinutul licenţei de turismFormularele de licenţă sînt documente de strictă evidenţă. Formularele tipizate au serie şi numerotare continuă.

Tipul formularului de licenţă şi al anexei la aceasta se aprobă de Guvern. Licenţa conţine: a) denumirea autorităţii de licenţiere; b) seria, numărul şi data eliberării licenţei; c) denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului de licenţă, întreprindere sau organizaţie,

persoană juridică sau fizică ori numele, prenumele şi adresa titularului de licenţă persoană fizică; d) data şi numărul certificatului de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei, IDNO al întreprinderii sau

al organizaţiei ori seria şi numărul buletinului de identitate, IDNP al persoanei fizice;e) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se eliberează licenţa; f) termenul de valabilitate a licenţei; g) semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului acestuia autentificată prin aplicarea ştampilei

acestei autorităţi. Anexa la licenţă este parte integrantă a acesteia şi conţine toate condiţiile de licenţiere. La cererea de eliberare a licenţei se anexează:a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe buletinul de identitate al

persoanei fizice; b) copia statului întreprinderii cu stipularea genului de activitate „Activitate de turism”;c) copia de pe actul de proprietate sau de pe alt act prin care se confirmă dreptul de posesie sau de folosinţă a

spaţiului respectiv. Oficiul va fi amplasat în imobile şi încăperi nelocative la parter, mezanin, etajul unu ale nivele uşor accesibile ale clădirilor cu destinaţie publică;

d) copia de pe certificatul privind absolvirea cursurilor de perfecţionare, emis de Centrul Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului.

e) schema de încadrare a personalului.Solicitarea altor documente decât cele prevăzute mai sus se interzice. Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică prin

procedura ghişeului unic. Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform borderoului, a cărui

copie se expediază (se înmânează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a autorităţii de licenţiere.

Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care: a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective; b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prevăzute anterior. Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este informat în scris în cel

mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului. După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei,

solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în modul stabilit. Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau

persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana care depune declaraţia, ce conţine:

4. Primirea deciziei privind eliberarea sau respingerea declaraţiei pentru licenţăAutoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate, adoptă decizia

privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Dacă Camera de Licenţiere a depistat anumite derogări, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de

deciziei privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei.

77

Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.

Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de licenţă.

În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei precedente.

Licenţa se consideră eliberată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, despre respingerea acesteia sau despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise despre temeiurile refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa.

Procedura aprobării tacite, se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.

Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.  Termenul de valabilitate a licenţei este de 5 ani.Taxa pentru eliberarea licenţei pentru activitatea de turism este de 2500 lei.Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie de 10 la sută din

taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 450 de lei, iar a duplicatului licenţei –  de 450 de lei.

  5. Eliberarea licenţei Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începând cu ziua primirii documentului care confirmă

achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă.

Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce confirmă achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera licenţa perfectată, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.

În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în licenţă după expirarea termenului ei de valabilitate, acesta este în drept să solicite prelungirea termenului de valabilitate a licenţei pe termen încă de 5 ani, cu achitarea taxei pentru licenţă, stabilite conform legii, pentru perioada ulterioară. În acest caz, pe licenţă se va aplica menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind prelungirea termenului de valabilitate poate fi aplicată pe licenţă până la expirarea termenului anterior de valabilitate a licenţei. În acest caz, termenul nou de valabilitate a licenţei va reieşi din ultima zi calendaristică în care a expirat termenul anterior de valabilitate a acesteia.

Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.

Licenţele eliberate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi se consideră valabile pînă la expirarea termenului acestora.

  6. Reperfectarea licenţei

Temeiurile pentru reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce se conţin în licenţă.

La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere o cerere de reperfectare a licenţei împreună cu licenţa care necesită reperfectare şi documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare), ce confirmă modificările în cauză.

Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind reperfectarea licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinându-se cont de modificările indicate în cerere; totodată se eliberează copiile necesare de pe această licenţă.

Licenţa se consideră reperfectată dacă autoritatea de licenţiere nu-i comunică solicitantului de licenţă decizia în termen de 10 zile lucrătoare. După expirarea termenului de adoptare a deciziei privind reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea cererii de reperfectare a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată.

Termenul de valabilitate a licenţei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în licenţa precedentă.

La reperfectarea licenţei, în cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe un formular nou, autoritatea de licenţiere adoptă decizia despre recunoaşterea nevalabilităţii licenţei precedente, introducând modificările respective în registrul de licenţiere, nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.

În perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei titularul acesteia îşi poate continua activitatea în baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.

Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă. Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze autoritatea de licenţiere despre toate modificările datelor indicate în

documentele anexate la declaraţia pentru eliberarea licenţei. Înştiinţarea se prezintă la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu semnătură digitală),

78

în termen de 10 zile de la survenirea modificărilor, împreună cu documentele (sau copiile de pe acestea) ce confirmă modificările în cauză.

  7. Eliberarea duplicatului licenţei

Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în decurs de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei.

În cazul în care licenţa este deteriorată şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de licenţiere, împreună cu licenţa deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia.

Autoritatea de licenţiere este obligată să elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei.

Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa pierdută sau deteriorată. În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a licenţei pierdute sau

deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor nu mai târziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.

În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere. 8. Controlul în domeniul licenţierii

Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care eliberează licenţe.

La efectuarea controlului respectării condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere va ţine cont de următoarele principii:

a) legalitatea şi respectarea competenţei stabilite de lege; b) neadmiterea aplicării sancţiunilor care nu sînt stabilite de lege; c) tratarea dubiilor, apărute la aplicarea legislaţiei, în favoarea titularului de licenţă; d) efectuarea cheltuielilor de control din contul statului; e) prescrierea recomandărilor pentru înlăturarea încălcărilor constatate în urma controlului; f) dreptul de a ataca acţiunile autorităţii de licenţiere. Controalele planificate asupra respectării de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere se efectuează de

către autoritatea de licenţiere cel mult o dată în decursul anului calendaristic, cu cooptarea, după caz, a reprezentanţilor instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control, conform competenţei.

Controalele inopinate se efectuează numai în temeiul unei sesizări scrise din partea instituţiilor cu funcţii de reglementare şi de control privind încălcarea de către titularul de licenţă a condiţiilor de licenţiere sau în scopul de a verifica îndeplinirea prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere.

Prin derogare de la prevederile aliniatului de mai sus, în cazurile şi conform procedurilor expres stabilite de legile care reglementează genul respectiv de activitate licenţiat, controalele inopinate ale respectării condiţiilor de licenţiere pot fi efectuate de către autoritatea de licenţiere competentă şi în baza autosesizării sau în temeiul sesizării scrise, depuse conform prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor.

La efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de licenţiere, titularul de licenţă prezintă informaţia şi documentele relevante scopului controlului şi asigură condiţiile pentru efectuarea acestuia.

În baza rezultatelor controlului se întocmeşte un act în 2 exemplare, unul dintre care se expediază (înmânează) titularului de licenţă, iar al doilea se păstrează la autoritatea de licenţiere. În caz de dezacord cu rezultatele controlului efectuat, titularul de licenţă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii actului de control, poate prezenta în scris argumentarea dezacordului, anexând documentele de rigoare.

În cazul în care se depistează încălcări ale condiţiilor de licenţiere, autoritatea de licenţiere, în termen de 15 zile lucrătoare de la data întocmirii actului de control, emite prescripţia privind lichidarea încălcărilor, cuprinzând recomandările privind modul de remediere a tuturor deficienţelor identificate, precum şi avertizarea despre posibila suspendare sau retragere a licenţei dacă încălcările depistate nu vor fi lichidate în termenul stabilit.

Titularul de licenţă, primind prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere, este obligat, în termenul indicat în prescripţie, să prezinte autorităţii de licenţiere informaţia privind lichidarea încălcărilor.

În caz de depistare a încălcărilor condiţiilor de licenţiere, instituţiile cu funcţii de reglementare şi de control, sînt obligate să sesizeze autoritatea de licenţiere, prezentându-i documentele constatatoare. Autoritatea de licenţiere, în baza documentelor prezentate, verifică respectarea condiţiilor de licenţiere şi emite, după caz, în termen de 15 zile lucrătoare, prescripţia privind lichidarea încălcărilor condiţiilor de licenţiere.

  9. Sistarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei Licenţa poate fi sistată temporar în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de

reglementare a activităţii de întreprinzător. Drept temei pentru realizarea acţiunilor prevăzute de lege pentru sistarea temporară a licenţei servesc: a) cererea titularului de licenţă privind sistarea acesteia; b) neachitarea anuală sau trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă; c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a duplicatului licenţei

pierdute sau deteriorate;

79

d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor autorizate de pe licenţă este stabilită prin lege.

Decizia privind sistarea temporară a licenţei se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei. Termenul de sistare temporară a licenţei nu poate depăşi 2 luni.

Titularul de licenţă este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea de licenţiere despre înlăturarea circumstanţelor care au dus la sistarea temporară a licenţei.

Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii ei.

(6) Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de sistare temporară a acesteia. 

10. Retragerea licenţei Licenţa poate fi retrasă în conformitate cu prevederile Legii cu privire la principiile de bază de reglementare a

activităţii de întreprinzător. Drept temei pentru realizarea acţiunilor prevăzute de lege în vederea retragerii licenţei servesc: a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia; b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă; c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere; d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul desfăşurării

genului de activitate licenţiat; e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la sistarea temporară a licenţei; f) nerespectarea în mod repetat a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de licenţiere. Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de activitate licenţiat. Menţiunea referitoare la data şi numărul deciziei privind retragerea licenţei se înscrie în registrul licenţelor nu mai

târziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie. Titularul de licenţă este obligat, în decurs de 10 zile lucrătoare de la data adoptării deciziei de retragere a licenţei,

să depună la autoritatea de licenţiere licenţa retrasă. 

Tema № 3 Protecţia consumatorului în industria turistică1.Reglementări juridice în domeniul protecţiei consumatorului 2.Drepturile consumatorilor. Obligaţia prestatorului 3.Încheierea contractelor4.Remedierea, înlocuirea, restituirea contravalorii produsului, sau serviciului 5.Informarea consumatorului6.Răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind protecţia consumatorilor:

1. Reglementări juridice în domeniul protecţiei consumatoruluiProtecţia consumatorului în Republica Moldova se efectuiază în baza Legii privind protecţia consumatorilor nr.

105-XV din 13.03.2003, publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.126-131/507 din 27.06.2003Consumator - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională; Agent economic - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii turistice;Prestator - orice persoană juridică sau fizică autorizată pentru activitate de întreprinzător, care prestează servicii; Serviciu - activitate, alta decît cea din care rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor; Calitate - ansamblu de caracteristici ale unui produs, serviciu, care îi conferă aptitudinea de a satisface, conform destinaţiei, necesităţile explicite sau implicite; Prejudiciu - daună materială şi/sau morală adusă consumatorului în urma prestării serviciilor necorespunzătoare ori în urma refuzului sau tergiversării neîntemeiate a încheierii contractului de prestare a serviciului; Dacă acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd alte norme decît cele care se conţin în legislaţia naţională cu privire la protecţia consumatorilor, se aplică normele acordurilor internaţionale.

2. Drepturile consumatorilor. Obligaţia prestatoruluiDrepturile fundamentale ale consumatorilor:

a) protecţia drepturilor sale de către stat; b) protecţie împotriva riscului de a achiziţiona un produs, un serviciu care ar putea să-i afecteze viaţa, sănătatea, ereditatea sau securitatea ori să-i prejudicieze drepturile şi interesele legitime; c) remedierea sau înlocuirea gratuită, restituirea contravalorii produsului, serviciului ori reducerea corespunzătoare a preţului, repararea prejudiciului, inclusiv moral, cauzat de produsul, serviciul necorespunzător; d) informaţii complete, corecte şi precise privind produsele, serviciile achiziţionate;

80

e) sesizarea asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor şi autorităţilor publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor sale legitime, în calitate de consumator, şi la înaintarea de propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor, serviciilor.

Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor pot fi depuse la instanţa judecătorească de către consumatorii înşişi sau reprezentanţii lor legali, de către autorităţile administraţiei publice abilitate sau de către asociaţiile obşteşti de consumatori.

Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor se depun la instanţa judecătorească în conformitate cu termenele prevăzute de legislaţie.

Organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor pot reprezenta interesele consumatorilor în instanţa de judecată în scopul protecţiei drepturilor consumatorilor.

Prestatorul vor fi exoneraţi de răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiilor lor sau pentru îndeplinirea lor neconformă, sau pentru cauzarea prejudiciului dacă vor face dovada că aceste fapte s-au produs din motive de forţă majoră.

Obligaţiile prestatorului:Prestatorul este obligat să asigure prestarea serviciului în termenele şi condiţiile stabilite în reglementările

specifice în domeniu sau stipulate în contractul de prestare a serviciului şi anume:a) să presteze numai servicii care nu afectează viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora; b) să respecte cerinţele prescrise sau declarate, precum şi clauzele contractuale; c) să înmîneze bon de casă sau un alt document, care confirmă faptul prestării serviciului;d) să înregistreze pretenţiile consumatorilor; e) să asigure respectarea condiţiilor igienico-sanitare; j) să răspundă pentru prejudiciul cauzat de serviciul prestat necorespunzător.

Dacă prestatorul nu a început la timp prestarea serviciului sau dacă, în timpul prestării serviciului a devenit clar că serviciul nu va fi îndeplinit în termenul stabilit, sau dacă termenul de prestare a serviciului a expirat, consumatorul este în drept, opţional: a) să fixeze prestatorului un nou termen, în cadrul căruia el trebuie să înceapă şi să finalizeze prestarea serviciului şi să ceară reducerea preţului pentru serviciu prestat;b) să rezilieze contractul de prestare a serviciului şi să revendice repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea termenelor de începere şi/sau finalizare a prestării serviciului;

Termenele noi de prestare a serviciului stabilite de consumator se stipulează în contractul de prestare a serviciului.

Reclamaţiile consumatorului privind nerespectarea termenelor de prestare a serviciului nu vor fi satisfăcute dacă prestatorul va face dovada că tergiversarea s-a produs din motive de forţă majoră.

3. Încheierea contractelorConsumatorul, la încheierea contractelor, are următoarele drepturi:

a) de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive, de natură a influenţa opţiunea acestuia; b) de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile produsului turistic, indicarea exactă a preţului sau tarifului;c) de a fi exonerat de plata pentru produsele, serviciile care nu au fost solicitate; d) de a fi despăgubit pentru daunele cauzate de produsele, serviciile care nu corespund cerinţelor prescrise sau declarate ori clauzelor contractuale; e) de a plăti pentru produsele, serviciile de care beneficiază sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.     4. Remedierea, înlocuirea, restituirea contravalorii produsului, sau serviciului

Remedierea gratuită a deficienţelor apărute la produs, serviciu se face necondiţionat de către prestator într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin contract.

Dacă prestatorul refuză să satisfacă reclamaţia consumatorului ei sînt obligaţi să dovedească vina consumatorului în ceea ce priveşte deficienţele apărute la produsul vîndut, serviciul prestat într-un termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării pretenţiei de către consumator. În caz contrar, ei sînt obligaţi să îndeplinească cerinţele consumatorului.

Prestatorul restituie contravaloarea produsului vîndut, serviciului prestat imediat după constatarea imposibilităţii îndeplinirii acestora.

La restituirea contravalorii se va lua în calcul preţul produsului la data examinării reclamaţiei - în cazul în care preţul lui s-a majorat, şi preţul la data procurării - în cazul în care preţul lui s-a micşorat.

Reducerea preţului la produsul, serviciul necorespunzător se face la înţelegerea părţilor. Agentul economic are aceleaşi obligaţii pentru produsul, serviciul înlocuit ca şi pentru produsul vîndut, serviciul

prestat iniţial. Prestatorul asigură toate operaţiunile şi suportă toate cheltuielile necesare privind înlocuirea produselor turistice.

81

Consumatorul este în drept să rezilieze contractul de prestare a serviciului, cu condiţia că achită prestatorului o parte din preţ, stabiltă în conformitate cu contractul turistic.

În cazul refuzului de a satisface reclamaţia consumatorului prin remedierea sau înlocuirea gratuită ori restituirea contravalorii produsului, prestatorul prezintă acestuia refuzul în scris.    5. Informarea consumatorului

În temeiul articolului 19 a Legii privind protecţia consumatorului, consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet, corect şi precis, asupra caracteristicilor produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici astfel încît să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei acestora, în deplină securitate.

Informarea consumatorilor despre produsele, serviciile oferite se realizează, în mod obligatoriu, prin intermediul materialului publicitar – informativ şi materialului video, aflat la dispoziţia firmei turistice.

Informaţiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă, conform reglementărilor în vigoare, tarifele, eventualele riscuri privind deplasarea.

Prestatorul este obligat să comercializeze produse şi să presteze servicii numai în locuri şi în spaţii autorizate, conform reglementărilor legale.

Prestatorul este obligat să afişeze la vedere adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, serviciile oferite, precum şi informaţia despre obligativitatea prezenţei bonului de casă sau a unui alt document, care confirmă faptul cumpărării produsului, prestării serviciului, la examinarea reclamaţiei.

Coordonarea activităţii organelor administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor se efectuează de către Biroul Naţional de Standardizare şi Metrologie.

În domeniul turismului organ ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor este Ministerul Culturii şi Turismului.  6. Răspunderea pentru încălcarea prevederilor Legii privind protecţia consumatorilor:

Încălcarea prevederilor legii atrage răspundere materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz. Agenţilor economici din turism li se aplică următoarele sancţiuni: Pentru neprezentarea informaţiei care se referă la: caracteristica produsului turistic sau a serviciului prestat; termenul de prestare; tarifele; eventualele riscuri;este prevăzută amendă n mărime de 180 u.c.1 u.c. = 20 lei.

Decizia privind aplicarea sancţiunilor se înmînează agentului economic personal sau se expediază prin poştă în termen de 5 zile după luarea ei. Decizia rămîne definitivă după expirarea a 15 zile de la data primirii ei de către agentul economic.

În cazul în care agentul economic nu a achitat amenda în termen de 15 zile de la rămînerea definitivă a deciziei privind aplicarea sancţiunilor, aceasta se transmite instituţiei bancare, cu dispoziţia incaso, pentru încasarea incontestabilă a amenzii din cont. În cazul lipsei mijloacelor financiare în cont, documentul executoriu, în termen de 30 de zile, se retrage şi se înaintează, cu dovada respectivă, spre executare executorului judecătoresc în modul stabilit de Codul de executare.

Pentru încălcarea termenelor prevăzute în contractul turistic, prestatorul achită consumatorului pentru fiecare zi depăşită o penalitate în mărime de 5% din preţul produsului, serviciului în vigoare la data examinării reclamaţiei consumatorului.

Prin contractul de prestare a serviciului se poate stabili o penalitate mai mare. Plata penalităţilor şi repararea prejudiciului nu exonerează vînzătorul, prestatorul de îndeplinirea obligaţiilor ce îi

revin faţă de consumator. Pretenţiile consumatorului privind repararea prejudiciului şi achitarea penalităţilor, prevăzute de contractul

turistic, se soluţionează de prestator pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform legislaţiei. Prejudiciul material şi moral cauzat consumatorului de către prestator prin încălcarea drepturilor lui prevăzute de

prezenta lege, precum şi de alte acte normative, se repară în mărimea stabilită de instanţa judecătorească. Prejudiciul moral se repară indiferent de repararea prejudiciului material cauzat consumatorului. Pentru repararea prejudiciului cauzat consumatorului, acesta trebuie să facă dovada prejudiciului.

Tema № 4 Particularităţile legislaţiei muncii în turism1. Reglementarea raporturilor de muncă2. Drepturile şi obligaţiile de bază a salariatului3. Drepturile şi obligaţiile de bază a angajatorului4. Contractul individual de muncă5. Timpul de muncă şi timpul de odihnă6. Concediile anuale7. Remunerarea angajaţilor

82

8.  Disciplina muncii9. Răspunderea materială

1. Reglementarea raporturilor de muncăRaporturile individuale şi colective de muncă, precum şi jurisdicţia muncii se reglementează în baza Codului

muncii al Republicii Moldova nr. 154-XV din 28.03.2003, publicat în Monitorul Oficial nr.159-162/648 din 29.07.2003.Angajator – persoană juridică sau persoană fizică care angajează salariaţii în bază de contract individual de

muncă încheiat conform prevederilor Codului Muncii.Salariat – persoană fizică care prestează o muncă conform unei anumite specialităţi, calificări sau într-o anumită

funcţie, în schimbul unui salariu, în baza contractului individual de muncă.Principiile de bază ale reglementării raporturilor de muncă şi a altor raporturi legate nemijlocit de acestea,

principii ce reies din normele dreptului internaţional şi din cele ale Constituţiei Republicii Moldova sînt: libertatea muncii; interzicerea muncii forţate; asigurarea dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă; garantarea dreptului fiecărui angajat la achitarea la timp integrală şi echitabilă a salariului; asigurarea dreptului la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă.

2. Drepturile şi obligaţiile de bază a salariatuluiSalariatul are următoarele drepturi: la încheierea, modificarea, suspendarea şi desfacerea contractului individual de muncă, în modul stabilit de Codul Muncii; la muncă, în conformitate cu atribuţiile funcţionale; la achitarea la timp a salariului; la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă; la informare deplină şi veridică despre condiţiile de muncă şi cerinţele faţă de protecţia şi igiena muncii la locul de muncă; la formare profesională, reciclare şi perfecţionare; la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă; la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă; la asigurarea socială şi medicală obligatorie.Salariatul are următoarele obligaţiuni: să-şi îndeplinească obligaţiunile de muncă în conformitate cu atribuţiile sale funcţionale; să respecte regulamentul intern al firmei turistice; să respecte disciplina muncii; să respecte cerinţele de protecţie şi igienă a muncii; să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului.

3. Drepturile şi obligaţiile de bază a angajatoruluiAngajatorul are următoarele drepturi: să încheie, să modifice, să suspende şi să desfacă contractele individuale de muncă cu salariaţii în modul şi în condiţiile stabilite de Codul Muncii şi de alte acte normative; să ceară salariaţilor îndeplinirea obligaţiilor de muncă şi manifestarea unei atitudini gospodăreşti faţă de bunurile angajatorului; să stimuleze salariaţii pentru munca eficientă şi conştiincioasă; să tragă salariaţii la răspundere disciplinară şi materială în modul stabilit de Codul Muncii şi de alte acte normative;  e) să emită acte normative la nivel de unitate;

Angajatorul are următoarele obligaţiuni: să respecte legile şi alte acte normative, clauzele contractului colectiv de muncă şi ale convenţiilor colective; să respecte clauzele contractelor individuale de muncă; să aprobe anual statele de personal ale unităţii; să acorde salariaţilor munca prevăzută de contractul individual de muncă; să asigure salariaţilor condiţiile de muncă corespunzătoare cerinţelor de protecţie şi igienă a muncii; să asigure salariaţii cu utilaj, instrumente, documentaţie tehnică şi alte mijloace necesare pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de muncă; să plătească integral salariul în termenele stabilite de legislaţia muncii; să îndeplinească la timp prescripţiile organelor de stat de supraveghere şi control, să plătească amenzile aplicate pentru încălcarea actelor legislative şi altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii; să examineze sesizările salariaţilor şi ale reprezentanţilor lor privind încălcările actelor legislative şi ale altor acte normative ce conţin norme ale dreptului muncii, să ia măsuri pentru înlăturarea lor, informând despre aceasta persoanele menţionate în termenele stabilite de lege; să efectueze asigurarea socială şi medicală obligatorie a salariaţilor în modul prevăzut de legislaţia în vigoare; să repare prejudiciul material şi cel moral cauzat salariaţilor în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă;

83

4. Contractul individual de muncăContractul individual de muncă este înţelegerea dintre salariat şi angajator, prin care salariatul se obligă să

presteze o muncă într-o anumită specialitate, să respecte regulamentul intern al unităţii, iar angajatorul se obligă să-i asigure condiţiile de muncă, precum şi să achite la timp şi integral salariul.

 Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Persoana fizică poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul scris al părinţilor. 

Conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ţinându-se cont de prevederile legislaţiei în vigoare, şi include: a) numele şi prenumele salariatului; b) datele de identificare ale angajatorului; c) durata contractului; d) data de la care contractul urmează să-şi producă efectele; e) atribuţiile funcţiei; f) riscurile specifice funcţiei; g) drepturile şi obligaţiile salariatului; h) drepturile şi obligaţiile angajatorului; i) condiţiile de retribuire a muncii, inclusiv salariul funcţiei sau cel tarifar şi suplimentele, premiile şi ajutoarele materiale; j) compensaţiile şi alocaţiile, inclusiv pentru munca prestată în condiţii grele, vătămătoare şi/sau periculoase; k) locul de muncă; l) regimul de muncă şi de odihnă; m) perioada de probă, după caz; n) durata concediului de odihnă anual şi condiţiile de acordare a acestuia; o) prevederile contractului colectiv de muncă şi ale regulamentului intern al unităţii referitoare la condiţiile de muncă ale salariatului; p) condiţiile de asigurare socială; r) condiţiile de asigurare medicală. În cazul în care salariatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i pune la dispoziţie, în timp util, toată informaţia referitoare la: a) durata perioadei de muncă în străinătate; b) moneda în care va fi retribuită munca, precum şi modalitatea de plată; c) compensaţiile şi avantajele aferente plecării în străinătate; d) condiţiile specifice de asigurare.

În cazul angajării la muncă în Republica Moldova a cetăţenilor străini, se vor lua în considerare, de asemenea, prevederile actelor interstatale (interguvernamentale), la care Republica Moldova este parte, ce vizează statutul juridic al persoanelor respective.   După angajarea în câmpul muncii părţile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă şi timp de cel mult 3 luni după încetarea acestuia, să nu divulge date sau informaţii de care au luat cunoştinţă în perioada executării contractului individual de muncă, în condiţiile stabilite de regulamentul intern al unităţii, de contractul colectiv sau de cel individual de muncă. Nerespectarea clauzei de confidenţialitate atrage obligarea părţii vinovate la repararea prejudiciului cauzat.

4.1.1. Durata contractului individual de muncăContractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe durată nedeterminată. Contractul individual de muncă

poate fi încheiat şi pe o durată determinată, ce nu depăşeşte 5 ani. Dacă în contractul individual de muncă nu este stipulată durata acestuia, contractul se consideră încheiat pe o durată nedeterminată. Contractul individual de muncă poate fi încheiat pe durată determinată, numai în vederea executării unor lucrări cu caracter temporar, în următoarele cazuri: pentru perioada îndeplinirii unor lucrări temporarе cu o durată de pînă la 2 luni; cu persoanele detaşate la lucru peste hotarele Republicii Moldova; pentru perioada stagierii şi instruirii profesionale a salariatului la o altă unitate; cu persoane care îşi fac studiile la instituţiile de învăţământ la cursurile de zi; cu persoanele pensionate, conform legislaţiei în vigoare, pentru limită de vârstă ori vechime în muncă; cu conducătorii unităţilor, adjuncţii lor şi contabilii-şefi ai unităţilor; pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări.

4.1.2. Încheierea şi executarea contractului individual de muncă. Contractul individual de muncă se încheie în baza negocierilor dintre salariat şi angajator. Salariatul are dreptul să încheie contracte individuale de muncă, concomitent, şi cu alţi angajatori (munca prin cumul), dacă acest lucru nu este interzis de legislaţia în vigoare.

Contractul individual de muncă se întocmeşte în două exemplare, se semnează de către părţi şi i se atribuie un număr din registrul firmei de turism, aplicându-se ştampila unităţii. Un exemplar al contractului individual de muncă se înmânează salariatului, iar celălalt se păstrează la angajator.  Documentele care se prezintă la încheierea contractului individual de muncă: a) buletinul de identitate sau un alt act de identitate;

84

b) carnetul de muncă, cu excepţia cazurilor cînd persoana se încadrează în cîmpul muncii pentru prima dată sau se angajează la o muncă prin cumul; c) documentele de evidenţă militară - pentru recruţi şi rezervişti; d) diploma de studii, certificatul de calificare ce confirmă pregătirea specială - pentru profesile care cer cunoştinţe sau calităţi speciale; e) certificatul medical, în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare.   

4.1.3. Verificarea prealabilă Încheierea contractului individual de muncă poate fi precedată de verificarea prealabilă a aptitudinilor

profesionale şi a datelor personale ale candidatului. În temeiul rezultatelor verificării prealabile a aptitudinilor profesionale şi a datelor personale ale candidatului, angajatorul va decide angajarea sau neangajarea persoanei respective. În caz de refuz, candidatul este în drept să ceară de la angajator motivarea acestuia în forma scrisă.

Pentru verificarea aptitudinilor profesionale ale salariatului, la încheierea contractului individual de muncă, acestuia i se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 3 luni. În perioada de probă nu se include perioada aflării salariatului în concediu medical şi alte perioade în care el a absentat de la lucru din motive întemeiate, confirmate documentar. Clauza privind perioada de probă trebuie să fie prevăzută în contractul individual de muncă. În lipsa unei astfel de clauze, se consideră că salariatul a fost angajat fără perioadă de probă. Pe parcursul perioadei de probă, salariatul beneficiază de toate drepturile şi îndeplineşte obligaţiile prevăzute de legislaţia muncii, de regulamentul intern al unităţii, de contractul colectiv şi de cel individual de muncă. Pe durata contractului individual de muncă nu poate fi stabilită decît o singură perioadă de probă.   Salariaţii angajaţi în baza contractului individual de muncă pe durată determinată pot fi supuşi unei perioade de probă care nu va depăşi: a) 15 zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă cuprinsă între 3 şi 6 luni; b) 30 de zile calendaristice pentru o durată a contractului individual de muncă mai mare de 6 luni.

Se interzice aplicarea perioadei de probă în cazul încheierii contractului individual de muncă cu: a) tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de specialitate; b) persoanele în vîrstă de pînă 18 ani; c) persoanele angajate prin concurs; d) persoanele care au fost transferate de la o unitate la alta; e) femeile gravide; f) invalizii; h) persoanele angajate în baza unui contract individual de muncă cu o durată de pînă la 3 luni;

Dacă, pe durata perioadei de probă, contractul individual de muncă nu a încetat în temeiurile prevăzute de Codul Muncii, acţiunea contractului continuă şi încetarea lui ulterioară va avea loc în baze generale.

În cazul în care rezultatul perioadei de probă este nesatisfăcător, acest lucru se constată în ordinul (dispoziţia, decizia, hotărârea) cu privire la concedierea salariatului, ce se emite de către angajator pînă la expirarea perioadei de probă, fără plata indemnizaţiei de eliberare din serviciu. Salariatul are dreptul să atace concedierea în instanţa de judecată.  

4.1.4. Executarea contractului individual de muncă În caz de reorganizare ori transmitere, integrală sau parţială, a dreptului de proprietate asupra unei unităţi,

succesorul preia drepturile şi obligaţiile, existente la momentul reorganizării ori transmiterii, ce decurg din contractul colectiv şi din contractele individuale de muncă.

Angajarea se legalizează prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, care este emis în baza contractului individual de muncă negociat şi semnat de părţi. Ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) de angajare trebuie adus la cunoştinţa salariatului, sub semnătură, în termen de 3 zile lucrătoare de la data semnării de către părţi a contractului individual de muncă. La cererea scrisă a salariatului, angajatorul este obligat să-i elibereze acestuia o copie a ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărârii), legalizată în modul stabilit, în termen de 3 zile lucrătoare.

Carnete de muncă se ţin pentru toţi salariaţii care lucrează în unitate mai mult de 5 zile lucrătoare. În carnetele de muncă se înscriu datele cu privire la salariat, la activitatea lui de muncă şi la stimulările pentru succesele realizate în unitate. Sancţiunile disciplinare nu se înscriu în carnetul de muncă.

Înscrierile cu privire la motivele încetării contractului individual de muncă se efectuează în strictă conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, indicându-se articolul, alineatul, punctul şi litera corespunzătoare din lege.

În cazul încetării contractului individual de muncă din iniţiativa salariatului, pentru motive de care legislaţia leagă posibilitatea acordării unor înlesniri şi avantaje, înscrierea cu privire la încetarea contractului individual de muncă se efectuează cu indicarea acestor motive.

La încetarea contractului individual de muncă, carnetul de muncă se restituie salariatului în ziua eliberării din serviciu.

Angajatorul este obligat să elibereze salariatului, în termen de 3 zile lucrătoare, la cererea lui scrisă, un certificat cu privire la munca în cadrul unităţii respective, în care urmează să se indice specialitatea, calificarea, funcţia, durata muncii şi cuantumul salariului.  4.1.5. Modificarea contractului individual de muncă

85

Contractul individual de muncă nu poate fi modificat decît printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care se anexează la contract şi este parte integrantă a acestuia. Modificare a contractului individual de muncă se consideră orice schimbare ce se referă la: a) durata contractului; b) locul de muncă; c) specificul muncii (introducerea clauzelor specifice); d) cuantumul retribuirii muncii; e) regimul de muncă şi de odihnă; f) specialitatea, profesia, calificarea, funcţia; g) caracterul înlesnirilor şi modul de acordare a acestora.

Cu titlu de excepţie, modificarea unilaterală de către angajator a altor clauze ale contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de Codul Muncii. În aceste cazuri, salariatul va fi prevenit despre necesitatea modificării contractului individual de muncă cu 2 luni înainte.

Locul de muncă poate fi schimbat temporar de către angajator prin deplasarea în interes de serviciu sau detaşarea salariatului la alt loc de muncă.

Pe durata deplasării în interes de serviciu sau a detaşării la alt loc de muncă, salariatul îşi menţine funcţia, salariul mediu şi alte drepturi prevăzute de contractul colectiv şi de cel individual de muncă.

Trimiterea salariatului în deplasare în interes de serviciu poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice. 

Detaşarea poate fi dispusă numai cu acordul scris al salariatului pentru o perioadă de cel mult un an. În caz de necesitate, perioada detaşării poate fi prelungită, prin acordul părţilor, cu încă cel mult un an. Salariatul detaşat are dreptul la compensarea cheltuielilor de transport şi a celor de cazare, precum şi la o indemnizaţie specială în conformitate cu legislaţia în vigoare, cu contractul colectiv şi/sau cu cel individual de muncă. Prin detaşare se poate modifica şi specificul muncii, dar numai cu acordul scris al salariatului.  4.1.6. Suspendarea contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă se suspendă în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de: a) concediu de maternitate; b) boală sau traumatism; c) detaşare; d) carantină; e) încorporarea în serviciul militar în termen, în serviciul militar cu termen redus sau în serviciul civil; f) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, ce nu impune încetarea raporturilor de muncă; g) trimitere în instanţa de judecată a dosarului penal privind comiterea de către salariat a unei infracţiuni incompatibile cu munca prestată, pînă la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; h) omiterе, din vina salariatului, a termenului de trecere a controlului medical; i) depistare, conform certificatului medical, a contraindicaţiilor care nu permit îndeplinirea muncii specificate în contractul individual de muncă; j) cerere a organelor de control sau de drept, conform legislaţiei în vigoare; k) prezentare la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică, constatată prin certificatul eliberat de instituţia medicală competentă sau prin actul comisiei formate dintr-un număr egal de reprezentanţi ai angajatorului şi ai salariaţilor; m) stabilire pe termen determinat a gradului de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale; n) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

Contractul individual de muncă se suspendă prin acordul părţilor, exprimat în formă scrisă, în caz de: a) acordare a concediului fără plată pe o perioadă mai mare de o lună; b) urmare a unui curs de formare profesională sau de stagiere cu scoaterea din activitate pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice; c) şomaj tehnic; d) îngrijire a copilului bolnav în vîrstă de pînă la 7 ani; e) îngrijire a copilului invalid până la vîrsta de 16 ani; f) în alte cazuri prevăzute de legislaţia în vigoare.

Contractul individual de muncă se suspendă din iniţiativa salariatului în caz de: a) concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 6 ani; b) concediu pentru îngrijirea unui membru bolnav al familiei cu durata de pînă la un an, conform certificatului medical; c) urmare a unui curs de formare profesională în afara unităţii; d) ocupare a unei funcţii elective în autorităţile publice; e) condiţii de muncă nesatisfăcătoare din punctul de vedere al protecţiei muncii, precum şi din alte motive prevăzute de legislaţie. Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa angajatorului: a) pe durata anchetei de serviciu, efectuate în condiţiile prezentului cod; b) pe durata detaşării; c) în alte cazuri prevăzute de legislaţie.

86

 4.1.7. Şomajul tehnic Şomajul tehnic reprezintă imposibilitatea temporară a continuării activităţii de producţie de către angajator pentru

motive economice obiective. Durata şomajului tehnic nu poate depăşi 3 luni în decursul unui an calendaristic. Pe durata şomajului tehnic, salariaţii se vor afla la dispoziţia angajatorului, acesta avînd oricînd posibilitatea să dispună reluarea activităţii. În perioada şomajului tehnic, salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 75 la sută din salariul lor de bază. Modul în care salariaţii vor executa obligaţia de a se afla la dispoziţia angajatorului, precum şi mărimea concretă a indemnizaţiei de care beneficiază salariaţii în perioada şomajului tehnic, se stabilesc prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective.

4.1.8.Încetarea contractului individual de muncăContractul individual de muncă poate înceta:

a) în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor;b) la iniţiativa uneia dintre părţi.În toate cazurile menţionate ziua încetării contractului individual de muncă se consideră ultima zi de muncă.   Contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de: a) deces al salariatului, declarare a acestuia decedat sau dispărut fără urmă prin hotărîrea instanţei de judecată; b) deces al angajatorului persoană fizică, declarare a acestuia decedat sau dispărut fără urmă prin hotărâre a instanţei de judecată; c) constatare a nulităţii contractului prin hotărâre a instanţei de judecată - de la data rămânerii definitive a hotărârii respective; d) retragere, de către autorităţile competente, a autorizaţiei (licenţei) de activitate a unităţii - de la data retragerii acesteia; e) aplicare a pedepsei penale salariatului, prin hotărîre a instanţei de judecată, care exclude posibilitatea de a continua munca la unitate - de la data rămânerii definitive a hotărîrii judecătoreşti;f) expirare a termenului contractului individual de muncă pe durată determinată - de la data prevăzută în contract, cu excepţia cazurilor cînd raporturile de muncă continuă de fapt şi nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lor; g) finalizare a lucrării prevăzute de contractul individual de muncă încheiat pentru perioada îndeplinirii unei anumite lucrări; h) încheiere a sezonului, în cazul contractului individual de muncă pentru îndeplinirea lucrărilor sezoniere; j) forţă majoră, confirmată în modul stabilit, care exclude posibilitatea continuării raporturilor de muncă;

Salariatul are dreptul la demisie - desfacere a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată din proprie iniţiativă, anunţând despre aceasta angajatorul, prin cerere scrisă, cu 14 zile calendaristice înainte. În caz de demisie a salariatului în legătură cu pensionarea, stabilirea gradului de invaliditate, concediul pentru îngrijirea copilului, înmatricularea într-o instituţie de învăţământ, trecerea cu traiul în altă localitate, îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 14 ani (a copilului invalid pînă la vîrsta de 16 ani), alegerea în funcţie electivă, angajarea prin concurs la altă unitate, încălcarea de către angajator a contractului individual şi/sau colectiv de muncă, a legislaţiei muncii în vigoare, angajatorul este obligat să accepte demisia în termenul indicat în cerere. După expirarea termenului indicat, salariatul are dreptul să înceteze lucrul, iar angajatorul este obligat să efectueze achitarea deplină a drepturilor salariale ce i se cuvin salariatului şi să-i elibereze carnetul de muncă şi alte documente legate de activitatea acestuia în unitate.

Pînă la expirarea termenului de 14 zile salariatul are dreptul oricînd să-şi retragă cererea sau să depună o nouă cerere, prin care s-o anuleze pe prima. În acest caz, angajatorul este în drept să-l demită pe salariat numai cînd, pînă la retragerea (anularea) cererii depuse, a fost încheiat un contract individual de muncă cu un alt salariat, în condiţiile prezentului cod.

Concedierea - desfacerea din iniţiativa angajatorului a contractului individual de muncă pe durată nedeterminată, precum şi a celui pe durată determinată - se admite pentru următoarele motive: a) rezultatul nesatisfăcător al perioadei de probă b) lichidarea unităţii sau încetarea activităţii angajatorului persoană fizică; c) reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate; d) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate din cauza stării de sănătate, în conformitate cu certificatul medical; e) constatarea faptului că salariatul nu corespunde funcţiei deţinute sau muncii prestate ca urmare a calificării insuficiente, confirmate prin hotărîre a comisiei de atestare; f) schimbarea proprietarului unităţii; g) încălcarea repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare; h) absenţa fără motive întemeiate de la lucru mai mult de 4 ore consecutive în timpul zilei de muncă; i) prezentarea la lucru în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică.j) săvârşirea la locul de muncă a unei sustrageri (inclusiv în proporţii mici) din patrimoniul unităţii, stabilite prin hotărîre a instanţei de judecată sau a organului de competenţa căruia ţine aplicarea sancţiunilor administrative; k) comiterea de către salariatul care mânuieşte nemijlocit valori băneşti sau materiale a unor acţiuni culpabile dacă aceste acţiuni pot servi temei pentru pierderea încrederii angajatorului faţă de salariatul respectiv;

Nu se admite concedierea salariatului în perioada aflării lui în concediu medical, în concediu de odihnă anual, în concediu de studii, în concediu pentru îngrijirea copilului în vîrstă de pînă la 6 ani, precum şi în perioada detaşării, cu excepţia cazurilor de lichidare a unităţii.

4.1.9.Eliberarea sau transferul nelegitim al angajatului

87

  Salariatul transferat nelegitim la o altă muncă sau eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de muncă prin negocieri directe cu angajatorul, iar în caz de litigiu - prin hotărîre a instanţei de judecată. La examinarea litigiului individual de muncă de către instanţa de judecată, angajatorul este obligat să dovedească necesitatea şi să indice temeiurile transferării sau eliberării din serviciu a salariatului.

În cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia.

Repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în: a) plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al salariatului pentru această perioadă; b) compensarea cheltuielilor suplimentare legate de contestarea transferului sau a eliberării din serviciu (consultarea specialiştilor, cheltuielile de judecată etc.); c) compensarea prejudiciului moral cauzat salariatului.

Mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinându-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului. În locul restabilirii la locul de muncă, părţile pot încheia o tranzacţie de împăcare, iar în caz de litigiu - instanţa de judecată poate încasa de la angajator, cu acordul salariatului, în beneficiul acestuia, o compensaţie suplimentară în mărime de cel puţin 3 salarii medii lunare ale salariatului.

 5. Timpul de muncă şi timpul de odihnă

Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi nu poate depăşi 40 de ore pe săptămână.   Retribuirea muncii se efectuează proporţional timpului lucrat sau în funcţie de volumul lucrului făcut. Activitatea în condiţiile timpului de muncă parţial nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în muncă, durata concediului de odihnă anual sau a altor drepturi de muncă.

Durata muncii zilnice (a schimbului) în ajunul zilelor de sărbătoare nelucrătoare se reduce cu cel puţin o oră pentru toţi salariaţii.  Se consideră muncă de noapte munca prestată între orele 22.00 şi 6.00. Durata muncii (schimbului) de noapte se reduce cu o oră.

În cadrul programului zilnic de muncă, salariatului trebuie să i se acorde o pauză de masă de cel puţin 30 de minute.

Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În Republica Moldova, zile de sărbătoare nelucrătoare, cu menţinerea salariului mediu, sînt:

a) 1 ianuarie - Anul Nou; b) 7 şi 8 ianuarie - Naşterea lui Isus Hristos (Crăciunul); c) 8 martie - Ziua internaţională a femeii; d) prima şi a doua zi de Paşte conform calendarului bisericesc; e) ziua de luni la o săptămână după Paşte (Paştele Blajinilor); f) 1 mai - Ziua internaţională a solidarităţii oamenilor muncii; g) 9 mai - Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei; h) 27 august - Ziua Republicii; i) 31 august - sărbătoarea "Limba noastră"; j) ziua Hramului bisericii din localitatea respectivă, declarată în modul stabilit de consiliul local al municipiului, oraşului, comunei, satului.

În zilele de sărbătoare nelucrătoare se admit lucrările în unităţile a căror oprire nu este posibilă în legătură cu condiţiile tehnice şi de producţie (unităţile cu flux continuu), lucrările determinate de necesitatea deservirii populaţiei.

6. Concediile anualeTuturor salariaţilor li se acordă anual un concediu de odihnă plătit, cu o durată minimă de 28 de zile

calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă salariaţilor după expirarea a 6 luni de muncă la

unitatea turistică respectivă. Înainte de expirarea a 6 luni de muncă la unitate, concediul de odihnă pentru primul an de muncă se acordă, în baza unei cereri scrise, următoarelor categorii de salariaţi: a) femeilor - înainte de concediul de maternitate sau imediat după el; b) salariaţilor în vîrstă de pînă la 18 ani; c) altor salariaţi, conform legislaţiei în vigoare.

Salariaţilor transferaţi dintr-o unitate în alta concediul de odihnă anual li se poate acorda şi înainte de expirarea a 6 luni de muncă după transfer.

Concediul de odihnă anual pentru următorii ani de muncă poate fi acordat salariatului, în baza unei cereri scrise, în orice timp al anului, conform programării stabilite. Concediul de odihnă anual poate fi acordat integral sau, în baza unei cereri scrise a salariatului, poate fi divizat în două părţi, una dintre care va avea o durată de cel puţin 14 zile calendaristice.

Programarea concediilor de odihnă anuale pentru anul următor se face de angajator, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, cu cel puţin 2 săptămâni înainte de sfârşitul fiecărui an calendaristic. La programarea concediilor de odihnă anuale se ţine cont atît de dorinţa salariaţilor, cît şi de necesitatea asigurării bunei funcţionări a întreprinderii turistice.

88

Salariaţilor ale căror soţii se află în concediu de maternitate li se acordă, în baza unei cereri scrise, concediul de odihnă anual concomitent cu concediul soţiilor.

Pentru perioada concediului de odihnă anual, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu care nu poate fi mai mică decît valoarea salariului, sporurilor şi, după caz, a indemnizaţiei de eliberare din serviciu pentru perioada respectivă. Indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 3 zile calendaristice înainte de plecarea salariatului în concediu.   Nu se admite înlocuirea concediului de odihnă anual nefolosit printr-o compensaţie în bani, cu excepţia cazurilor de încetare a contractului individual de muncă al salariatului care nu şi-a folosit concediul.

În caz de suspendare sau încetare a contractului individual de muncă, salariatul are dreptul la compensarea tuturor concediilor de odihnă anuale nefolosite.

Salariatul poate fi rechemat din concediul de odihnă anual prin ordinul (dispoziţia, decizia, hotărîrea) angajatorului, numai cu acordul scris al salariatului şi numai pentru situaţii de serviciu neprevăzute, care fac necesară prezenţa acestuia în unitate. În acest caz, salariatul nu restituie indemnizaţia pentru zilele de concediu nefolosite. Retribuirea muncii salariatului rechemat din concediul de odihnă anual se efectuează în baze generale.

În caz de rechemare, salariatul trebuie să folosească restul zilelor din concediul de odihnă după ce a încetat situaţia respectivă sau la o altă dată stabilită prin acordul părţilor în cadrul aceluiaşi an calendaristic. Folosirea de către salariat a părţii rămase a concediului de odihnă anual se efectuează în temeiul ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) angajatorului.

Refuzul salariatului de a-şi folosi partea rămasă a concediului de odihnă anual este nul.

7. Remunerarea angajaţilorSalariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul

contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. Salariul este confidenţial şi garantat.

Garanţiile de stat în domeniul salarizării cuprind salariul minim stabilit de stat, precum şi adaosurile şi sporurile cu caracter de compensare. 

Salariul include salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei), salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază) şi alte plăţi de stimulare şi compensare. Retribuirea muncii salariatului depinde de cererea şi oferta forţei de muncă pe piaţa muncii, de cantitatea, calitatea şi complexitatea muncii, de condiţiile de muncă, de calităţile profesionale ale salariatului, de rezultatele muncii lui şi/sau de rezultatele activităţii economice a unităţii. Munca este retribuită pe unitate de timp, în acord sau conform altor sisteme de salarizare.

Salariul se plăteşte periodic; a) nu mai rar decît de două ori pe lună pentru salariaţii remuneraţi pe unitate de timp sau în acord; b) nu mai rar decît o dată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale funcţiei.

Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează prin indexarea obligatorie şi în mărime deplină a sumei salariului calculat dacă reţinerea acestuia a constituit cel puţin o lună calendaristică de la data stabilită pentru achitarea salariului lunar. Compensarea se efectuează cu coeficientul inflaţiei calculat în modul stabilit. Compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului se efectuează în cazul în care coeficientul inflaţiei în perioada de neachitare a salariului depăşeşte cota de 2 la sută.

Reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator se pot face în baza ordinului (dispoziţiei, deciziei, hotărîrii) acestuia: a) pentru restituirea avansului eliberat în contul salariului; b) pentru restituirea sumelor plătite în plus în urma unor greşeli de calcul; c) pentru acoperirea avansului necheltuit şi nerestituit la timp, eliberat pentru deplasare în interes de serviciu sau transferare într-o altă localitate ori pentru necesităţi gospodăreşti, dacă salariatul nu contestă temeiul şi cuantumul reţinerilor; d) pentru repararea prejudiciului material cauzat unităţii din vina salariatului.e) În caz de eliberare a salariatului înainte de expirarea anului de muncă în contul căruia el a folosit deja concediul, angajatorul îi poate reţine din salariu suma achitată pentru zilele fără acoperire ale concediului.

La fiecare plată a salariului, cuantumul total al reţinerilor nu poate să depăşească 20 la sută, iar în cazurile prevăzute de legislaţia în vigoare - 50 la sută din salariul ce i se cuvine salariatului. În caz de reţinere din salariu în baza cîtorva acte executorii, salariatului i se păstrează, în orice caz, 50 la sută din salariu.

Limitările prevăzute nu se aplică reţinerii din salariu în caz de urmărire a pensiei alimentare pentru copiii minori. În acest caz, suma reţinută nu poate fi mai mare de 70 la sută din salariul care se cuvine să fie plătit salariatului.

Dacă suma obţinută prin urmărirea salariului nu este suficientă pentru satisfacerea tuturor pretenţiilor creditorilor, suma respectivă se distribuie între aceştia în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.

Nu se admit reţineri din indemnizaţia de eliberare din serviciu, din plăţile de compensare şi din alte plăţi care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Dacă eliberarea carnetului de muncă este reţinută din vina angajatorului, salariatului i se plăteşte salariul mediu pentru tot timpul absenţei forţate de la lucru, cauzate de imposibilitatea angajării la altă unitate după eliberarea din serviciu din motivul lipsei carnetului de muncă.   Munca prestată în zilele de repaus şi în cele de sărbătoare nelucrătoare este retribuită: a) salariaţilor care lucrează în acord - cel puţin în mărime dublă a tarifului în acord;

89

b) salariaţilor a căror muncă este retribuită în baza salariilor tarifare pe oră sau pe zi - cel puţin în mărimea dublă a salariului pe oră sau pe zi;

La dorinţa salariatului care a prestat munca în ziua de repaus sau în cea de sărbătoare nelucrătoare, acestuia i se poate acorda o altă zi liberă. În acest caz, munca prestată în ziua de sărbătoare nelucrătoare este retribuită în mărime ordinară, iar ziua de repaus nu este retribuită.

Pentru munca prestată în program de noapte se stabileşte un adaos în mărime de cel puţin 0,5 din salariul tarifar (salariul funcţiei) pe unitate de timp stabilit salariatului.   Angajatorul este în drept să acorde anual salariaţilor ajutor material în modul şi condiţiile prevăzute de contractul colectiv de muncă şi/sau de actele normative în vigoare. Ajutorul material poate fi acordat salariatului, în baza cererii lui scrise, în orice timp al anului ori adăugat la indemnizaţia de concediu.

Indemnizaţia de eliberare din serviciu se acordă:Salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu încetarea activităţii angajatorului persoană fizică

sau cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate li se garantează: a) pentru prima lună, plata unei indemnizaţii de concediere egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mică decît un salariu mediu lunar. Dacă unitatea a fost succesorul de drept al unei unităţi reorganizate anterior se vor lua în calcul toţi anii de activitate; b) pentru a doua lună, menţinerea salariului mediu lunar dacă persoana concediată nu a fost plasată în câmpul muncii;c) pentru a treia lună, menţinerea salariului mediu lunar dacă, după concediere, salariatul s-a înregistrat în decurs de 14 zile calendaristice la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă şi nu a fost plasat în câmpul muncii, fapt confirmat prin certificatul respectiv; d) la lichidarea unităţii, prin acordul scris al părţilor, achitarea integrală a sumelor legate de concedierea salariatului pe toate 3 luni, la data concedierii. În cazul plasării persoanei concediate în cîmpul muncii pe parcursul lunilor indicate la lit.b) şi c), salariul mediu se va achita pe perioada de pînă la data angajării acesteia. 8. Disciplina munciiPentru încălcarea disciplinei de muncă, angajatorul are dreptul să aplice faţă de salariat următoarele sancţiuni disciplinare: a) avertismentul; b) mustrarea; c) mustrarea aspră; d) concedierea Se interzice aplicarea amenzilor şi altor sancţiuni pecuniare pentru încălcarea disciplinei de muncă.

9. Răspunderea materialăRăspunderea materială a angajatorului:

Angajatorul este obligat să repare integral prejudiciul material şi cel moral сauzat salariatului în legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor de muncă sau ca rezultat al privării ilegale de posibilitatea de a munci. Prejudiciul moral se repară în formă bănească sau într-o altă formă materială determinată de părţi.

Angajatorul este obligat să compenseze persoanei salariul pe care aceasta nu l-a primit, în toate cazurile privării ilegale de posibilitatea de a munci. Această obligaţie survine, în particular, în caz de: a) refuz neîntemeiat de angajare; b) eliberare ilegală din serviciu sau transfer ilegal la o altă muncă; c) staţionare a unităţii din vina angajatorului, cu excepţia perioadei şomajului tehnic; d) reţinere a eliberării carnetului de muncă; e) reţinere a plăţii salariului; f) reţinere a tuturor plăţilor sau a unora din ele în caz de eliberare din serviciu; g) răspîndire, prin orice mijloace (de informare în masă, referinţe scrise etc.), a informaţiilor calomnioase despre salariat; h) neîndeplinire în termen a hotărîrii organului competent de jurisdicţie a muncii care a soluţionat un litigiu (conflict) avînd ca obiect privarea de posibilitatea de a munci. În caz de reţinere, din vina angajatorului, a salariului, a indemnizaţiei de concediu, a plăţilor în caz de eliberare din serviciu sau a altor plăţi cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen.

Răspunderea materială a salariatului:Salariatul este obligat să repare prejudiciul material cauzat angajatorului. La stabilirea răspunderii materiale, în

prejudiciul ce urmează a fi reparat nu se include venitul ratat de angajator ca urmare a faptei săvârşite de salariat. Dacă prejudiciul material a fost cauzat angajatorului printr-o faptă ce întruneşte semnele componenţei de infracţiune, răspunderea se stabileşte potrivit Codului penal.   Salariatul este absolvit de răspundere materială dacă prejudiciul a fost cauzat în cazuri de forţă majoră, confirmate în modul stabilit, de extremă necesitate, de legitimă apărare, de executare a unei obligaţii legale sau contractuale, precum şi în limitele riscului normal de producţie.

Salariaţii nu răspund pentru pierderile inerente procesului de producţie, care se încadrează în limitele prevăzute de normele tehnologice sau de legislaţia în vigoare, pentru prejudiciule materiale provocate în circumstanţe neprevăzute care nu puteau fi înlăturate, precum şi în alte cazuri similare.  Ţinând cont de circumstanţele concrete în care a fost cauzat prejudiciul material, angajatorul este în drept să renunţe, integral sau parţial, la repararea acestuia de către salariatul vinovat.

90

Divergenţele apărute între salariat şi angajator se examinează în modul prevăzut pentru soluţionarea litigiilor individuale de muncă.

Pentru prejudiciul cauzat angajatorului, salariatul poartă răspundere materială în limitele salariului mediu lunar.

Răspunderea materială deplină a salariatului constă în obligaţia lui de a repara integral prejudiciul material cauzat.

Salariaţii în vîrstă de pînă la 18 ani poartă răspundere materială deplină doar pentru cauzarea intenţionată a prejudiciului material, precum şi pentru prejudiciul cauzat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică ori toxică, sau în urma comiterii unei infracţiuni.

 Salariatul poartă răspundere materială în mărimea deplină a prejudiciului material cauzat din vina lui angajatorului în cazurile cînd: a) între salariat şi angajator a fost încheiat un contract de răspundere materială deplină pentru neasigurarea integrităţii bunurilor şi altor valori care i-au fost transmise pentru păstrare sau în alte scopuri; b) salariatul a primit bunurile şi alte valori spre decontare în baza unei procuri unice sau în baza altor documente unice; c) prejudiciul a fost cauzat în urma acţiunilor sale culpabile intenţionate, stabilite prin hotărîre judecătorească; d) prejudiciul a fost cauzat de un salariat aflat în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică; e) prejudiciul a fost cauzat prin lipsă, distrugere sau deteriorare intenţionată a materialelor, semifabricatelor, produselor (producţiei), inclusiv în timpul fabricării lor, precum şi a instrumentelor, aparatelor de măsurat, tehnicii de calcul, echipamentului de protecţie şi a altor obiecte pe care unitatea le-a eliberat salariatului în folosinţă; f) în conformitate cu legislaţia în vigoare, salariatului îi revine răspunderea materială deplină pentru prejudiciul cauzat angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de muncă; g) prejudiciul a fost cauzat în afara exerciţiului funcţiunii. Conducătorii unităţilor şi adjuncţii lor, şefii serviciilor contabile, contabilii-şefi, şefii de subdiviziuni şi adjuncţii lor poartă răspundere materială în mărimea prejudiciului cauzat din vina lor dacă acesta este rezultatul: a) consumului ilicit de valori materiale şi mijloace băneşti; b) irosirii (folosirii nejustificate) a investiţiilor, creditelor, granturilor, împrumuturilor acordate unităţii; c) ţinerii incorecte a evidenţei contabile sau al păstrării incorecte a valorilor materiale şi a mijloacelor băneşti;

Contractul scris cu privire la răspunderea materială deplină poate fi încheiat de angajator cu salariatul care a atins vîrsta de 18 ani şi care deţine o funcţie sau execută lucrări legate nemijlocit de păstrarea, prelucrarea, vînzarea (livrarea), transportarea sau folosirea în procesul muncii a valorilor ce i-au fost transmise.

Salariatul vinovat de cauzare angajatorului a unui prejudiciu material îl poate repara benevol, integral sau parţial. Se permite repararea prejudiciului material cu achitarea în rate dacă salariatul şi angajatorul au ajuns la un acord

în acest sens. În acest caz, salariatul prezintă angajatorului un angajament scris privind repararea benevolă a prejudiciului, cu indicarea termenelor concrete de achitare. Dacă salariatul care şi-a asumat acest angajament a încetat raporturile de muncă cu angajatorul, datoria neachitată se restituie în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

Tema № 5. Activitatea migraţională în Republica Moldova1. Reglementarea  activităţii migraţionale2. Competenţele funcţionale a organelor abilitate cu probleme migraţionale3. Emigrarea şi imigrarea4. Răspunderea cetăţenilor străini şi a apatrizilor 5. Expulzarea şi extrădarea

1. Reglementarea  activităţii migraţionaleReglementarea activităţii migraţionale în Republica Moldova se efectuează în baza Legii cu privire la migraţie

nr. 1518-XV din 06.12.2002 publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.1-2/2 din 15.01.2003. Redacţia finală a legii a fost primită sub numărul 137-XVI la data de 21.06.2007, intrând în vigoare la 03.08.2007.

În activitatea migraţională se utilizează următoarele noţiuni:Migraţie - permutare teritorială a persoanelor, însoţită de schimbarea locului de trai; Cetăţean străin - persoană care nu are cetăţenia Republicii Moldova, dar are dovada apartenenţei sale la un alt stat; Apatrid - persoană care nu are cetăţenia Republicii Moldova şi nici dovada apartenenţei sale la un alt stat; Imigrant - cetăţean străin sau apatrid care a obţinut dreptul de a se stabili cu traiul permanent sau temporar în Republica Moldova şi care pierde acest statut o dată cu părăsirea teritoriului ţării sau cu dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare; Emigrant - cetăţean al Republicii Moldova care pleacă peste hotare pentru a se stabili cu traiul permanent sau temporar pe teritoriul altui stat; Migraţie de muncă - plecare benevolă a cetăţenilor Republicii Moldova peste hotare, precum şi intrare benevolă a cetăţenilor străini sau a apatrizilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu scopul de a desfăşura activitate de muncă; Lucrător imigrant - cetăţean străin sau apatrid care, în conformitate cu prezenta lege, are dreptul de a desfăşura activitate de muncă pe teritoriul Republicii Moldova; Lucrător emigrant - cetăţean al Republicii Moldova care locuieşte permanent în ţară şi care se deplasează din proprie dorinţă în altă ţară cu scopul de a desfăşura activitate de muncă în condiţii legale; Lucrător detaşat - angajat trimis de un patron străin cu sediul pe teritoriul unui alt stat să desfăşoare activitate de muncă în Republica Moldova ori angajat trimis de un patron din Republica Moldova să desfăşoare activitate de muncă pe

91

teritoriul altui stat, cu menţinerea calităţii de angajat al patronului din ţara de origine, salariul fiindu-i achitat de patronul care l-a detaşat; Migraţie ilegală - intrarea în Republica Moldova, şederea în şi ieşirea din teritoriul ei, cu încălcarea legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova; Permis de muncă - act oficial, eliberat în condiţiile legii, care confirmă dreptul cetăţeanului străin sau al apatridului de a desfăşura activitate de muncă pe teritoriul Republicii Moldova; Permis de şedere - act oficial, eliberat în condiţiile legii, care confirmă şederea legală a cetăţeanului străin sau a apatridului pe teritoriul Republicii Moldova.

Prevederile Legii cu privire la migraţiune se extind asupra cetăţenilor străini şi apatrizilor aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, asupra persoanelor fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, asupra autorităţilor administraţiei publice, asupra cetăţenilor Republicii Moldova care emigrează peste hotare, asupra persoanelor care solicită statut de repatriat sau cărora li s-a acordat acest statut.

Sub incidenţa Legii cu privire la migraţiune nu cad următoarele categorii de persoane: a) personalul misiunilor diplomatice şi consulare acreditate în Republica Moldova şi membrii familiilor; b) personalul misiunilor permanente şi reprezentanţelor organismelor internaţionale cu sediul în Republica Moldova şi membrii familiilor; c) corespondenţii şi jurnaliştii străini acreditaţi în Republica Moldova; d) persoanele pentru care, conform tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, este stabilit un alt mod de legalizare pe teritoriul ţării. Realizarea politicii migraţionale revine Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Economiei şi Comerţului, care, prin subdiviziunile lor specializate, exercită funcţiile de gestionare, coordonare şi reglementare a proceselor migraţionale.

2. Competenţele funcţionale a organelor abilitate cu probleme migraţionale

 În competenţa funcţională a Ministerului Afacerilor Interne intră: (extras) prognozarea, gestionarea şi monitorizarea fluxurilor migraţionale; cooperarea cu misiunile diplomatice şi reprezentanţele economice ale Republicii Moldova din străinătate şi cu cele acreditate în Republica Moldova în scopul derulării proiectelor şi programelor comune în domeniul migraţiei şi azilului; elaborarea şi implementarea mecanismelor regimului de şedere a cetăţenilor străini şi a apatrizilor; eliberarea, la cererea persoanelor fizice şi juridice, a invitaţiilor pentru cetăţenii străini şi apatrizi; eliberarea vizelor de ieşire şi de ieşire-intrare şi prelungirea valabilităţii vizelor de intrare, cu excepţia celor diplomatice; expulzarea şi extrădarea, după caz, a cetăţenilor străini şi a apatrizilor;

De competenţa funcţională a Ministerului Economiei şi Comerţului ţin: (extras) elaborarea şi implementarea mecanismelor de reglementare a proceselor migraţiei forţei de muncă; elaborarea, negocierea şi încheierea acordurilor bilaterale în domeniul migraţiei forţei de muncă şi protecţiei sociale a lucrătorilor migranţi; eliberarea, prelungirea sau anularea permiselor de muncă cetăţenilor străini şi apatrizilor; coordonarea activităţii agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă în angajarea cetăţenilor peste hotare; medierea angajării cetăţenilor Republicii Moldova la muncă în străinătate.

Competenţa altor organe centrale de specialitate ale administraţiei publice (extras)a) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene - despre vizele de intrare eliberate; b) Ministerul Dezvoltării Informaţionale - despre schimbările survenite în starea familială a imigrantului, despre înregistrarea agenţilor economici cu participarea cetăţenilor străini, precum şi despre actele de identitate ale imigranţilor eliberate şi anulate; c) Serviciul Vamal - despre sancţiunile aplicate cetăţenilor străini şi apatrizilor, solicitanţilor de azil şi refugiaţilor pentru încălcarea legislaţiei în vigoare; d) Serviciul Grăniceri - despre cetăţenii străini, apatrizii şi cetăţenii Republicii Moldova care au intrat în ţară, au ieşit din ţară sau cărora le-a fost interzisă intrarea sau ieşirea, precum şi despre încălcările comise de către aceştia în zona de frontieră; e) Serviciul de Informaţii şi Securitate - despre cetăţenii străini, apatrizii, solicitanţii de azil şi refugiaţii care prezintă pericol pentru securitatea naţională, au fost sau sînt implicaţi în activitatea organizaţiilor teroriste internaţionale, în finanţarea sau sprijinirea acestor organizaţii şi a unor terorişti aparte, au săvîrşit infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii sau infracţiuni grave de altă natură, inclusiv militare, definite în actele internaţionale;

3.Emigrarea şi imigrarea

EmigrareaCetăţenii Republicii Moldova au dreptul să-şi stabilească domiciliul şi locul de muncă în afara hotarelor ţării

conform legislaţiei în vigoare. Plecarea liberă din ţară a cetăţenilor Republicii Moldova nu poate fi îngrădită decît în următoarele cazuri:

92

a) îşi ispăşesc pedeapsa în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, sînt trase la răspundere penală sau se află sub urmărire penală; b) conform hotărârii instanţei judecătoreşti, au obligaţii patrimoniale faţă de stat, faţă de unele persoane fizice şi/sau juridice.

Copiii, pînă la atingerea majoratului, pot emigra împreună cu părinţii lor. În cazul în care minorul emigrează cu unul din părinţi, este necesar consimţămîntul autentificat de notar al celuilalt părinte. Minorii în vîrstă de 12-18 ani care pleacă cu traiul în străinătate cu unul din părinţi îşi prezintă consimţămîntul autentificat de notar. În cazul în care minorul emigrează fără părinţi, este necesar consimţămîntul acestora autentificat de notar.

Imigrarea Cetăţenii străini şi apatrizii pot imigra în Republica Moldova în conformitate cu prevederile Legii cu privire la

migraţiune, ale altor acte normative, ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Se interzice imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care:

a) prezintă pericol pentru securitatea naţională, pentru ordinea, sănătatea sau morala publică; b) au antecedente penale nestinse; c) suferă de maladii care prezintă pericol pentru sănătatea publică;d) la intrarea în ţară, nu justifică scopul imigrării.

Se interzice, pentru o anumită perioadă de timp, imigrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor care: a) anterior au fost expulzaţi - pentru 5 ani; b) au încălcat anterior regimul de şedere în ţară - pentru 3 ani; c) au desfăşurat activitate de muncă în mod ilegal - pentru 3 ani; d) au comunicat cu premeditare informaţii false despre sine - pentru un an.

Cetăţenii străini şi apatrizii care au intrat în Republica Moldova se pot stabili cu traiul permanent sau temporar pe teritoriul ei numai după obţinerea adeverinţei de imigrant, eliberată de Ministerul Afacerilor Interne.

Adeverinţa de imigrant se eliberează cetăţeanului străin sau apatridului sosit în ţară pe un termen de peste 90 de zile.

4. Răspunderea cetăţenilor străini şi a apatrizilor Cetăţeanul străin sau apatridul care a săvîrşit pe teritoriul Republicii Moldova o infracţiunе, o contravenţiе

administrativă sau alte contravenţii poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ministerul Afacerilor Interne poate reduce termenul de şedere a cetăţeanului străin sau a apatridului pe teritoriul Republicii Moldova în cazul în care nu mai există motive de şedere în Republica Moldova: i-a fost desfăcut înainte de termen contractul individual de muncă; nu corespunde motivului de şedere declarat; a prezentat date false, a rămas definitivă hotărîrea instanţei de judecată.

Hotărîrea cu privire la reducerea termenului de şedere în Republica Moldova se emite de către Ministerul Afacerilor Interne în baza datelor obţinute din partea persoanelor fizice sau juridice, care au invitat cetăţeanul străin sau apatridul, precum şi în cazul constatării de către autorităţile de resort ale Republicii Moldova, în baza hotărîrii instanţei judecătoreşti a încălcărilor legislaţiei comise de cetăţeanul străin sau de apatrid.   5. Expulzarea şi extrădarea

Cetăţeanul străin sau apatridul poate fi expulzat din Republica Moldova în cazul încălcării prevederilor Codului penal şi Codului cu privire la contravenţiile administrative sau în cazul cînd aflarea acestora în Republica Moldova periclitează securitatea naţională, ordinea, sănătatea sau morala publică.

Cauzele de expulzare se intentează de către persoanele cu funcţii de răspundere ale Ministerului Afacerilor Interne, din oficiu sau în baza cererii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei ce asigură şederea imigrantului în Republica Moldova. Ministerul Afacerilor Interne expulzează cetăţeanul străin sau apatridul în baza hotărîrii instanţei de judecată, cu informarea ulterioară a autorităţilor interesate.

Cheltuielile pentru expulzarea din Republica Moldova sînt suportate de persoanele fizice şi juridice care au invitat cetăţeanul străin sau apatridul, de persoana expulzată, de compania de asigurare ori sînt achitate din contul fondului de expulzare.

În cazul în care cetăţeanul străin sau apatridul nu poate fi expulzat din motive de sănătate, din lipsă de acte necesare sau din alte motive, autorităţile de resort îi eliberează un permis de şedere provizoriu.

Cetăţeanul străin sau apatridul este expulzat fie în ţara al cărei cetăţean este sau ale cărei autorităţi i-au eliberat actele de identitate, fie, în temeiul tratatelor internaţionale, în ţara din care a intrat în teritoriul Republicii Moldova.

Tema № 6 Scoaterea şi introducerea bunurilor de peteritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice

1. Reglementarea activităţii privind scoaterea şi introducerea bunurilor 2. Introducerea şi scoaterea valutei de pe teritoriul Republicii Moldova3. Introducerea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova 4. Introducerea şi scoaterea obiectelor şi bijuteriilor din metale şi pietre preţioase

1.Reglementarea activităţii privind scoaterea şi introducerea bunurilor

93

Scoaterea şi introducerea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice se reglementează în baza Legii nr. 1569-XV din 20.12.2002, publicată în Monitorul Oficial al R. Moldova nr.185-189/1416 din 31.12.2002.

Prezenta lege stabileşte modul de trecere peste frontiera vamală a Republicii Moldova de către persoane fizice a mărfurilor, obiectelor de uz personal şi a mijloacelor de transport auto.

Prevederile prezentei legi nu se aplică la trecerea bunurilor de către persoane fizice peste frontiera vamală a zonelor economice libere.

Legea include următoarele noţiuni:Persoană fizică - rezident sau nerezident care nu este subiect al activităţii de întreprinzător; Persoană fizică rezidentă - cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid care dispune de loc permanent de trai în Republica Moldova, ceea ce se confirmă prin actele respective; Persoană fizică nerezidentă - cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin sau apatrid. Loc permanent de trai - loc de trai pe teritoriul unui stat al unei persoane fizice, cu condiţia că aflarea acesteia pe teritoriul dat nu este în legătură cu exercitarea obligaţiilor de serviciu sau cu efectuarea studiilor;Bunuri - mărfuri, obiecte de uz personal şi mijloace de transport; Mărfuri - orice bunuri mobile, obiecte şi alte valori, inclusiv valori valutare: monedă naţională şi valută străină în numerar, documente de plată şi valori mobiliare exprimate în monedă naţională şi valută străină. Obiecte de uz personal - haine şi încălţăminte personală, obiecte de parfumerie, cosmetică, igienă şi medicamente, precum şi produse alimentare de necesitate personală. Bunurile menţionate nu pot fi destinate activităţii comerciale sau de producţie; Mijloc de transport - orice mijloc de transport care se află la evidenţă permanentă în alt stat, folosit pentru transportul internaţional de mărfuri şi pasageri, inclusiv containere şi alte instalaţii de transport; Bagaj neînsoţit - bunuri expediate de către proprietar (posesor) sau la indicaţia lui, care sînt deplasate peste frontiera vamală de către transportator şi nu sînt însoţite de către proprietar (posesor); Declarare verbală - formă de declarare care prevede oferirea de către proprietar (posesor), în formă verbală, la cererea factorului de decizie, organului vamal a tuturor datelor cu privire la cantitatea, calitatea şi valoarea mărfurilor, obiectelor de uz personal care sînt deplasate peste frontiera vamală; Declarare în scris - formă de declarare stabilită de prevederile Codului vamal şi ale altor acte normative adoptate în baza lui; Valori culturale - obiecte care, conform determinării organului competent, constituie valoare pentru artă, literatură, ştiinţă, cultură şi religie;Mijloc de transport auto, autovehicul - sistem mecanic cu autopropulsie, cu excepţia celui care circulă pe şine, care serveşte la transportul de călători, bagaje şi mărfuri sau care execută orice alte lucrări.Persoanele fizice au dreptul de a introduce şi scoate de pe teritoriul Republicii Moldova bunuri în conformitate cu prezenta lege, Codul vamal şi cu alte acte normative ce reglementează trecerea bunurilor peste frontiera vamală.  

2. Introducerea şi scoaterea valutei de pe teritoriul Republicii MoldovaPersoanele fizice au dreptul:

a) de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova bancnote, monede şi cecuri în moneda naţională a Republicii Moldova, precum şi bancnote, monede şi cecuri de călătorie în valută străină, nelimitat fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative.b) de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova bancnote, monede şi cecuri în moneda naţională a Republicii Moldova, precum şi bancnote, monede şi cecuri de călătorie în valută străină, în sumă de pînă la 10000 euro (sau echivalentul lor) de persoană fără a prezenta organelor vamale documentele confirmative;c) de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova bancnote, monede şi cecuri în moneda naţională a Republicii Moldova, precum şi bancnote, monede şi cecuri de călătorie în valută străină, în sumă de pînă la 50000 euro (sau echivalentul lor) de persoană cu condiţia prezentării organelor vamale a documentelor confirmative: - actele vamale ce confirmă introducerea valutei respective pe teritoriul Republicii Moldova; şi/sau - permisiunea de a scoate valută străină de pe teritoriul Republicii Moldova, eliberată, în conformitate cu actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei, de o bancă autorizată sau de Banca Naţională a Moldovei; d) de a declara bancnotele, monedele şi cecurile în moneda naţională a Republicii Moldova, precum şi bancnotele, monedele şi cecurile de călătorie în valută străină introduse în Republica Moldova şi scoase de pe teritoriul ei, a căror sumă nu depăşeşte 10000 euro (sau echivalentul lor) de persoană. Persoanele fizice sînt obligate să declare în scris bancnotele, monedele şi cecurile în moneda naţională a Republicii Moldova, precum şi bancnotele, monedele şi cecurile de călătorie în valută străină, în următoarele cazuri: a) la introducerea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, dacă suma lor depăşeşte 10000 euro (sau echivalentul lor) de persoană; b) la scoaterea acestora de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă suma lor depăşeşte 10000 euro (sau echivalentul lor) de persoană.Bunurile trecute de persoane fizice peste frontiera vamală sînt supuse declarării obligatorii.

La introducerea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele fizice declară şi achită drepturile de import la organul vamal situat în punctele de trecere a frontierei de stat.

La scoaterea bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova, persoanele fizice sînt în drept de a vămui mărfurile la organele vamale interne.

94

Persoanele fizice au dreptul de a declara verbal organului vamal următoarele bunuri: a) obiectele de uz personal introduse în ţară, precum şi mărfurile indicate în anexă.b) bunurile introduse în ţară a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie; c) mărfurile ce se scot din ţară a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 1000 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie; Bunurile introduse şi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova prin intermediul trimiterilor poştale internaţionale sau bagajului neînsoţit se declară în scris, în modul stabilit.   3. Introducerea şi scoaterea bunurilor pe teritoriul Republicii Moldova

3.1. Introducerea bunurilorPersoanele fizice au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova:

a) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor de import, obiecte de uz personal, bancnote, monede şi cecuri în moneda naţională a Republicii Moldova, bancnote, monede şi cecuri de călătorie în valută străină,precum şi mărfuri menţionate în anexă. b) de a introduce pe teritoriul ţării, fără achitarea drepturilor de import, bunuri a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 200 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie. Dacă valoarea în vamă a bunurilor depăşeşte cuantumul neimpozabil menţionat, drepturile de import se vor percepe reieşind din valoarea bunului în vamă (cuantumul neimpozabil indicat nu micşorează valoarea impozabilă a bunului); c) de a introduce pe teritoriul ţării mărfuri (cu excepţia produselor alimentare) care sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia că valoarea lor în vamă nu depăşeşte suma de 500 euro, cu condiţia achitării drepturilor de import şi declarării în modul stabilit; d) bunurile destinate activităţii comerciale sau de producţie a căror valoare în vamă depăşeşte suma de 500 euro, pot fi introduse pe teritoriul ţării numai de agenţii economici care sînt înregistraţi la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător;e) persoanele fizice au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova valori culturale cu condiţia prezentării organului vamal a autorizaţiei eliberate de autoritatea competentă a statului de expediere, respectării măsurilor de politică economică, achitării drepturilor de import şi declarării în modul stabilit;j) în cazul apariţiei suspiciunilor referitoare la obiectul deplasat precum că acesta prezintă valoare culturală, dar persoana fizică nu dispune de autorizaţia respectivă eliberată de autoritatea competentă a statului de expediere, organul vamal va permite trecerea bunului menţionat cu condiţia prezentării autorizaţiei eliberate de Ministerul Culturii şi Turismului al Republicii Moldova, prin care se va confirma costul lui şi faptul că obiectul respectiv nu prezintă valoare culturală.

3.2. Scoaterea bunurilor Persoanele fizice au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova:

a) bunuri, indiferent de valoarea lor (inclusiv cele expediate prin intermediul trimiterilor poştale internaţionale sau bagajelor neînsoţite), fără achitarea drepturilor de export, cu condiţia declarării lor în modul stabilit şi dacă aceste bunuri nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie; b) bunuri (inclusiv cele expediate prin intermediul trimiterilor poştale internaţionale sau bagajelor neînsoţite) destinate activităţii comerciale sau de producţie a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 100000 euro, cu condiţia respectării măsurilor de politică economică, achitării drepturilor de export şi declarării în modul stabilit.

Bunurile destinate activităţii comerciale sau de producţie a căror valoare în vamă depăşeşte suma de 100000 euro pot fi scoase de pe teritoriul Republicii Moldova, în modul stabilit, numai de agenţii economici care sînt înregistraţi la Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale ca subiecţi ai activităţii de întreprinzător.

Se interzice persoanelor fizice de a scoate din Republica Moldova utilaj, mijloace de transport folosite în producţie, cu excepţia utilajului şi mijloacelor de transport destinate aplicării în viaţa cotidiană. Persoanele fizice nu au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova valori culturale.

3.3. Admiterea temporară a bunurilor Persoanele fizice nerezidente au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova în regim vamal de

admitere temporară bunuri necesare activităţii lor sau pentru uz personal, cu respectarea următoarelor condiţii: a) declararea bunurilor în modul stabilit; b) bunurile să nu fie destinate activităţii comerciale sau de producţie; c) achitarea drepturilor de import; d) şederea temporară a persoanei în Republica Moldova, confirmată prin actele respective.

Persoanele fizice rezidente au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu regimul vamal de admitere temporară, bunuri (indiferent de valoarea lor) dacă ele nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării drepturilor de export.

4. Introducerea şi scoaterea obiectelor şi bijuteriilor din metale şi pietre preţioase Persoanele fizice au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova:

a) bijuterii din metale şi pietre preţioase în cantitate de pînă la 5 unităţi (indiferent de valoarea lor), fără achitarea drepturilor de import, cu condiţia că bijuteriile menţionate nu sînt omogene;

95

b) obiecte din metale şi pietre preţioase care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării drepturilor de import şi declarării în modul stabilit;

Persoanele fizice au dreptul de a scoate de pe teritoriul Republicii Moldova: a) bijuterii din metale şi pietre preţioase în cantitate de pînă la 5 unităţi (indiferent de valoarea lor), fără achitarea drepturilor de export, cu condiţia că bijuteriile indicate nu sînt omogene; b) obiecte din metale şi pietre preţioase produse de agenţii economici autorizaţi a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 10000 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării drepturilor de export şi declarării în modul stabilit; c) obiecte din metale şi pietre preţioase a căror valoare în vamă depăşeşte suma de 10000 euro şi care nu sînt destinate activităţii comerciale sau de producţie, cu condiţia achitării drepturilor de export, declarării în modul stabilit şi prezentării organului vamal a autorizaţiei eliberate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Culturii şi Turismului, prin care se confirmă costul lor şi faptul că obiectele respective nu prezintă valoare culturală; d) obiecte din metale şi pietre preţioase (inclusiv şi cele expediate prin intermediul trimiterilor poştale internaţionale sau bagajelor neînsoţite), produse de agenţii economici autorizaţi şi destinate activităţii comerciale sau de producţie, a căror valoare în vamă nu depăşeşte suma de 100000 euro, cu condiţia respectării măsurilor de politică economică, achitării drepturilor de export şi declarării în modul stabilit.

Anexă LISTA

mărfurilor a căror trecere de o singură dată pe teritoriul Republicii Moldovade către persoane fizice se efectuează fără achitarea drepturilor de import

  Codul  Denumirea poziţiei  Cantitatea

 1  2  3

2203 Bere fabricată din malţ  5 litri

2204-2208 90 Vinuri naturale din struguri, inclusiv vinuri alcoolizate; must din struguri, altul decît cel de la poziţia 2009; vermuturi; băuturi alcoolice tari, lichioruri şi alte băuturi spirtoase

 2 litri

 

2402 Ţigări de foi, trabucuri  50 bucăţi

Ţigări din tutun sau din substituenţi de tutun  200 bucăţi

27 Carburanţi Carburanţi pentru mijlocul de transport auto, cu condiţia că aceştia se află în rezervoare.

42   Obiecte din piele: articole de voiaj, genţi şi alte produse similare 3 unităţi

43   Blănuri naturale şi articole din blană; blănuri artificiale 1 unitate

61   Articole şi accesorii de îmbrăcăminte, tricotate şi croşetate 3 unităţi

62 Articole şi accesorii de îmbrăcăminte, altele decît cele tricotate sau croşetate 3 unităţi

64 Încălţăminte 2 perechi

8471   Maşini de prelucrare automată a datelor şi părţi ale acestora 1 unitate

8520   Magnetofoane, radiomagnetofoane, radiomagnetofoane auto, playere audio 1 unitate

8521 Aparate video de înregistrat sau de reprodus, chiar încorporînd un receptor de semnale videofonice

1 unitate

8525   Aparate de luat vederi fixe şi alte camere video 1 unitate

8525 20 910 Aparate de emisie care încorporează un aparat de recepţie pentru radiofonia celulară (telefon mobil)

2 unităţi

90   Instrumente şi aparate optice, fotografice, cinematografice 1 unitate din grupă

91 Ceasuri de toate tipurile 3 unităţi

9004   Ochelari (de corecţie, de protecţie sau altele) şi articole similare 4 unităţi

Tema N 7. Voucherul turistic1. Aplicarea voucherului turistic2. Dările de seamă, evidenţa şi păstrarea voucherului turistic3. Completarea voucherului turistic

1. Aplicarea voucherului turisticVoucherul reprezintă un document de însoţire a turistului, excursionistului (grupului de turişti, excursionişti), care confirmă programul de şedere sau deservire excursionistă şi efectuarea plăţii pentru serviciile notificate în el.

96

Agenţii economici, care practică activitate de turism în Republica Moldova, vor utiliza în activitatea lor Vouchere tipărite conform modelului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1470 din 27 decembrie 2001 şi autorizate de Ministerul Culturii şi Turismului. Alte tipuri de vouchere sau documente, ce le-ar substitui, nu sunt valabile.

Agenţii economici titulari ai licenţelor de turism sînt obligaţi: a) să tipărească tipizatele voucherelor turistice la Întreprinderea de Stat Editura de Imprimate "Statistica"; b) să înregistreze tipizatele voucherelor turistice, după editare, la Ministerul Culturii şi Turismului; c) să prezinte Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă trimestriale privind utilizarea voucherelor turistice, conform legislaţiei în vigoare. Evidenţa circulaţiei turistice la turismul organizat se efectuează prin înregistrarea: voucherului turistic; contractului turistic; cecului de la aparatul de casă; poliţei de asigurare a turistului;

Voucherul turistic este parte integrantă a contractului turistic, cuprinde întregul volum de informaţii despre serviciile turistice acordate în conformitate cu acesta şi confirmă plata unor servicii concrete, cum ar fi: transportul, cazarea, restauraţia, deservirea excursionistă etc., şi serveşte drept bază pentru obţinerea acestor servicii.

Modelul unic al voucherului turistic se utilizează la: turismul receptor; turismul emitent; turismul intern; deservirea excursionistă,

Voucherul aplicat la turismul receptor, se utilizează la primirea şi deservirea cetăţenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova.

Voucherul aplicat la turismul emitent se utilizează la deservirea cetăţenilor Republicii Moldova şi persoanelor ce nu sînt cetăţeni ai Republicii Moldova în afara teritoriului Republicii Moldova.

Voucherul aplicat la turismul intern se utilizează la deservirea turiştilor pe teritoriul republicii şi la organizarea traseelor turistice (pedestre, ecvestre, cu tracţiune, cicliste, acvatice, cu transport etc.), inclusiv la rute pentru zile de odihnă, cît şi la organizarea odihnei la baze turistice, în chempinguri, moteluri, indiferent de forma de proprietate, apartenenţa departamentală şi amplasarea obiectivului de profil turistic (este vorba despre proprietatea amplasată peste hotarele Republicii Moldova).Voucherul turistic aplicat la deservirea excursionistă pe teritoriul Republicii Moldova, se utilizează la organizarea deservirii excursioniste.

Voucherul turistic poate fi: individual, pentru familie, pentru grup.La călătoria individuală (excursie) Voucherul se perfectează individual fiecărei persoane. La călătoria de familie (excursie) se perfectează un singur Voucher turistic pentru întreaga familie, cu

indicarea tuturor membrilor familiei participanţi la călătorie. La călătoria în grup (excursie) Voucherul se perfectează pe numele conducătorului grupului de

colaboratori ai unei întreprinderi, instituţii, organizaţii, de studenţi ai unei instituţii, de sportivi ai unui club sau unei federaţii, care întreprind o călătorie comună, cu condiţii strict planificate vis-a-vis de itinerar, durată, componenţă, calitate şi preţul egal al serviciilor. La Voucherul pentru grup se anexează lista tuturor membrilor grupului cu indicarea numărului turiştilor, pe care se aplică ştampila agentului economic, ce a eliberatVoucherul. Călătoria se consideră în grup, dacă numărul turiştilor constituie 6 şi mai multe persoane. La dorinţa fiecărui membru al grupului poate fi perfectat un Voucher individual.

La formarea de către agentul economic a unui grup mixt (clienţi, ce nu se referă la categoriile menţionate în punctul precedent, care au venit conform anunţului pentru o călătorie concretă pe un itinerar format în prealabil) fiecărui turist sau familiei de turişti i se perfectează un Voucher individual sau pentru familie, deoarece Voucherul este unicul document însoţitor pentru turist, care conţine informaţia despre numărul şi calitatea serviciilor prestate.

Voucherul se perfectează pentru toate tipurile de turism organizat (inclusiv shop-tur). Face excepţie situaţia, cînd peste hotare pleacă grupurile de elevi (în baza unei invitaţii oficiale pentru participare la festivităţi, concursuri, competiţii etc.) în cazul, în care organizatorii suportă cheltuielile implicate de călătorie.

Voucherul serveşte drept bază pentru deservirea turiştilor şi este primit de orice agent economic, ce practică activitate de turism fără perceperea unei plăţi suplimentare. Toate decontările reciproce pentru serviciile notificate în Voucher, se efectuează între agenţii economici de sine stătător în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Agenţii economici, care practică activitate de turism, la perfectarea contractului cu parteneri străini, fac schimb de Vouchere. La prezentarea acestora partea primitoare este obligată să asigure nivelul de deservire, calitatea şi componenţa serviciilor notificate în Voucher, fără perceperea unor plăţi suplimentare. O plată suplimentară poate fi percepută în cazul, în care turistului i-au fost prestate, la cererea sa, servicii suplimentare, neindicate în Voucher (spre exemplu: schimbul unei camere "standard" cu una "superior", spălatul hainelor,dejun în cameră, convorbiri telefonice din hotel, excursii suplimentare, angajarea unui ghid etc.).

Agenţii economici, care prestează servicii turistice, primesc spre deservire Voucherele eliberate de către alţi agenţi economici.

2. Dările de seamă, evidenţa şi păstrarea voucherului turistic

97

Voucherul este tipizat şi se utilizează de către agenţii economici, ce practică activitate de turism, la achitare cu Clientul, ca formular de strictă evidenţă, precum şi la achitările reciproce între agenţii economici, transportatori, locurile de cazare şi birourile de excursii etc.

Voucherul este compus din trei file de culoare diferită, care se autocopie. Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate şi apartenenţa departamentală, ce practică

activitate de turism, sînt obligaţi să prezinte Ministerului Culturii şi Turismului dări de seamă lunare privind aplicarea Voucherelor.

Dările de seamă se prezintă Ministerului Culturii şi Turismului trimestrial, conform modelului dării de seamă standard.

La completarea formularului statistic TUR-1, tur-operatorii anexează o notă explicativă privind volumul de realizări al serviciilor turistice, întru evitarea eronării datelor statistice.

Agentul economic, care practică activitate de turism, duce responsabilitate pentru corectitudinea şi veridicitatea conform legislaţiei în vigoare pentru: - perfectării şi aplicării Voucherelor; - evidenţei şi păstrării Voucherelor; - dărilor de seamă,

3. Completarea voucherului turistic Voucherul se completează manual în limba română sau engleză (în limba română - atunci cînd

Voucherul este destinat turismului intern, iar în limba engleză - cînd este destinat turismului internaţional). În Voucher se vor utiliza următoarele abrevieri şi noţiuni din practica turismului internaţional:

* Mr. - Persoană de sex masculin cu vîrsta de peste 25 ani; * Mrs. - Persoană de sex feminin cu vîrsta de peste 25 ani căsătorită; * Ms - Persoană de sex feminin cu vîrsta de peste 25 ani necăsătorită; * Child - Copil cu vîrsta cuprinsă între 24 luni şi 12 ani; * Infant - Copil cu vîrsta de pînă la 24 luni; * Mstr. - tînăr cu vîrsta cuprinsă între 12 şi 25 ani; * Miss - domnişoară cu vîrsta cuprinsă între 12 şi 25 ani; * RT (Round Trip) - transfer al turistului/grupului turistic în două direcţii, de la aerogară/autogară/gara feroviară pînă la unitatea de cazare şi de la unitatea de cazare pînă la aerogară/autogară/gara feroviară; * OW (One Way) - transfer al turistului/grupului turistic într-o singură direcţie, de la aerogară/autogară/gara feroviară pînă la unitatea de cazare sau de la unitatea de cazare pînă la aerogară/autogară/gara feroviară.

Voucherul conţine 34 de boxe, care se vor completa astfel: Box 1. - Eliberat în baza contractului nr./Issued under contract No.- se indică numărul contractului, încheiat între turist/grup turistic şi agentul economic (compania emiţătoare de Voucher), în baza căruia a fost eliberat Voucherul; Box 2. - Denumirea, numărul licenţei şi codul fiscal ale companiei emitente/ Name, license number and fiscal code of the issuing company (ale companiei care a eliberat Voucherul); Box 3. - Adresa, numărul de telefon şi fax ale companiei emitente/ Legal address, phone and fax of the issuing company (ale companiei care a eliberat Voucherul); Box 4. - Denumirea, numărul licenţei şi codul fiscal ale companiei - partener/ Name, license number and fiscal code of the partner company (ale companiei primitoare); Box 5. - Adresa, numărul de telefon şi fax ale companiei - partener/ Legal address, phone and fax of the partner company (ale companiei primitoare); Box 6. - Nume turist/Name of tourist - se indică numele şi prenumele turistului sau ale conducătorului grupului cu una din abrevierile utilizate. Box 7. - Grup/Group - se indică numărul de persoane din care este format grupul şi numele fiecărui turist (în cazul cînd informaţia nu poate fi introdusă din cauza lipsei de spaţiu, la Voucher se anexează o listă a membrilor grupului cu ştampila şi semnătura companiei emiţătoare de Voucher); Box 8. - Adulţi/Adults - se indică numărul de adulţi (cu vîrsta de peste 16 ani) ce fac parte din grup; Box 9. - Copii/Children - se indică numărul de copii (cu vîrsta de pînă la 16 ani) ce fac parte din grup; Box 10. - Itinerar/Itinerary - se indică ţara şi localitatea de destinaţie (în cazul mai multor destinaţii - se enumeră); Box 11. - se indică data plecării în itinerar; Box 12. - se indică data sosirii din itinerar; Box 13. - se imprimă ştampila companiei şi semnătura persoanei care a eliberat Voucherul, cu indicarea datei (se îndeplineşte la momentul eliberării Voucherului); Box 14. - se imprimă ştampila companiei primitoare (partener) şi semnătura persoanei abilitate, cu indicarea datei (se îndeplineşte de către compania primitoare (partener) după prestarea serviciilor); Box 15. - Cazare/Accommodation - se indică denumirea si categoria unităţii de cazare; Box 16. - Număr de nopţi/Number of nights - se indică numărul de nopţi petrecute în unitatea de cazare (zile/nopţi); Box 17. - Categoria/Category - se indică categoria camerelor; Box 18. - Un pat/Single - se indică numărul de camere cu un singur pat; Box 19. - Două paturi/Double - se indică numărul de camere cu două paturi; Box 20. - Trei paturi/Triple - se indică numărul de camere cu trei paturi; Box 21. - Apartament/Apartment - se indică numărul de apartamente;

98

Box 22. - Mic dejun/B+B - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - micul dejun; Box 23. - Demipensiune/HB - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - demipensiune; Box 24. - Pensiune completă - se indică numărul de persoane care au comandat tipul de masă - pensiune completă; Box 25. - Fără masă/Room only - se indică numărul de persoane care nu au comandat nici un tip de masă; Box 26. - Transfer: Da/Yes - se indică - "RT" sau "OW", în cazul cînd transferul este doar de la unitatea de cazare pînă la aerogară/autogară/gara feroviară, atunci aceasta se menţionează în Boxa 33; Box 27. - Transfer: Nu/No - se indică "NO" în cazul cînd nu este nici un tip de transfer; Box 28. - Asigurarea/Insurance - se indică numărul, perioada de valabilitate şi facilităţile poliţei de asigurare; Box 29. - Excursii/Excursions - se indică programul excursiilor; Box 30. - Transport - se indică tipul transportului, numărul biletului de călătorie şi tipul de confort; Box 31. - Alte servicii/Other services - se indică toate serviciile suplimentare care nu au fost incluse în boxele precedente; Box 32. - Numărul şi data documentului de plată/Number and date of payment document - se indică numărul şi data documentului ce confirmă achitarea de către turist a tuturor serviciilor incluse în Voucher; Box 33. - Menţiuni/Remarks - se indică menţiunile, în caz de necesitate, pentru serviciile incluse în Voucher; Box 34. - se imprimă parafa Ministerul Culturii şi Turismului şi semnătura persoanei responsabile.

Cursul Turismul internaţional

Tema N 1. Aspectele dezvoltării turismului internaţional1.1. Evoluţia dezvoltării turismului internaţional1.2. Colaborarea bilaterală în turismul internaţional

99

1.3. Acorduri interguvernamentale încheiate în domeniul turismului

Tema N 2. Organizaţiile internaţionale profesionale în turism

2.1.Organizaţia Mondială a Turismului

2.3. Colaborarea cu Uniunea Europeană

2.4. Consiliul CSI pentru turism

Tema N 1. Aspectele dezvoltării turismului internaţional1.1. Evoluţia dezvoltării turismului internaţional1.2. Colaborarea bilaterală în turismul internaţional1.3. Acorduri interguvernamentale încheiate în domeniul turismului

1.1. Evoluţia dezvoltării turismului internaţionalTurismul este cel mai mare miracol comercial – măreşte capacitatea de consumare internă a ţării necerând mari

investiţii în promovarea exportului. El măreşte capacitatea de consumare nu numai a sectoarelor capabile de a exporta. Mai important e faptul că turismul este unicul stimulent a dezvoltării artizanatului popular, care de regulă nu se poate dezvolta singur.

Tradiţional, expansiunea turismului internaţional a început cu anii ’60 ai secolului XX, cînd fenomenul turismului capătă o amploare globală, cu un număr de sosiri turistice internaţionale de peste 50 de milioane, iar după anii ’60 - ’70 caracteristicile turismului de masă pe plan mondial, ritmul de creştere în turismul internaţional au dimensiuni spectaculoase .

Turismul internaţional reprezintă o parte integrantă a procesului de specializare internaţională, alături de alte servicii şi de producţia de mărfuri, iar circulaţia turistică internaţională este bazată pe specializarea internaţională în turism şi evoluează în urma accentuării şi extinderii acestei specializări. În ultimele decenii turismul a devenit una dintre cele mai vaste şi mai dinamice industrii mondiale. Conform estimărilor Consiliului Mondial de Turism şi Călătorii (WTTC), în anul 2006 turismului i-au revenit 10,7% din PIB-ul mondial, iar în următorii zece ani, conform previziunilor, ponderea turismului va creşte pînă la 11%.

În Uniunea Europeană aceste cifre sînt de 12,2% şi, respectiv, 12,9% pentru aceleaşi perioade de referinţă (cifrele exprimă impactul direct şi indirect al turismului).

Turismul se numără printre primele cinci poziţii de export global pentru 80% din ţările lumii, în special din Europa, Orientul Mijlociu şi SUA. Ponderea turismului în exportul mondial de mărfuri şi servicii este de 12,8%, iar ponderea turismului în exportul european de 13,6% (datele pe anul 2006).

Turismul este un domeniu generator de noi locuri de muncă. Conform estimărilor WTTC, în anul 2006 în turismul mondial au fost angajaţi 8,2% din totalul salariaţilor, ceea ce reprezintă o persoană din fiecare 12 persoane angajate. Prognozele pentru anul 2011 demonstrează că numărul angajaţilor în turism va constitui 9,0% din numărul total al angajaţilor pe plan mondial. În Uniunea Europeană ponderea celor angajaţi în turism în anul 2006 este mai mare decât cea a Turismului internaţional, reprezintând o parte integrantă a procesului de specializare internaţională, alături de alte servicii şi de producţia de mărfuri, iar circulaţia turistică internaţională este bazată pe specializarea internaţională în turism şi evoluează în urma accentuării şi extinderii acestei specializări. În ultimele decenii turismul a devenit una dintre cele mai vaste şi mai dinamice industrii mondiale. Conform estimărilor Consiliului Mondial de Turism şi Călătorii (WTTC), în anul 2002 turismului i-au revenit 10,8% din Produsul Intern Brut mondial, iar în următorii zece ani, conform previziunilor, ponderea turismului va creşte pînă la 11%.

În Uniunea Europeană aceste cifre sînt de 12,2% şi, respectiv, 12,9% pentru aceleaşi perioade de referinţă (cifrele exprimă impactul direct şi indirect al turismului).

Turismul se numără printre primele cinci poziţii de export global pentru 80% din ţările lumii, în special din Europa, Orientul Mijlociu şi SUA. Ponderea turismului în exportul mondial de mărfuri şi servicii este de 12,8%, iar ponderea turismului în exportul european de 13,6% (datele pe anul 2006).

Turismul este un domeniu generator de noi locuri de muncă. Conform estimărilor WTTC, în anul 2006 în turismul mondial au fost angajaţi 8,2% din totalul salariaţilor, ceea ce reprezintă o persoană din fiecare 12 persoane angajate. Prognozele pentru anul 2011 demonstrează că numărul angajaţilor în turism va constitui 9,0% din numărul total al angajaţilor pe plan mondial. În Uniunea Europeană ponderea celor angajaţi în turism în anul 2006 este mai mare decît cea mondială, constituind 12,3%, respectiv 1 persoană din fiecare 8 persoane angajate. Pentru anul 2011 se presupune o creştere a acestui indicator pînă la 14%. Contribuţia turismului la utilizarea braţelor de muncă şi crearea noilor locuri de muncă denotă importanţa social-economică a acestui sector.

Creşterea investiţiilor capitale în turism ne vorbeşte, de asemenea, despre importanţa economică a acestui domeniu pe plan mondial. Astfel, în anul 2006 ponderea turismului în investiţiile totale mondiale a constituit 9%, iar în Uniunea Europeană – 10%.

Din totalul sosirilor turistice mondiale 60% reprezintă călătoriile de vacanţă, iar 30% călătoriile de afaceri.

100

Conform previziunilor OMT, evoluţia turismului internaţional va fi în continuă ascensiune. Astfel, ritmul mediu anual de creştere a sosirilor turistice internaţionale va fi de 4,2% pînă în anul 2010 şi 4,5% în perioada anilor 2010 2020.

Datele sus–menţionate demonstrează, de asemenea, importanţa economică şi socială a turismului pe plan mondial. Concluzia este următoarea: nu putem ignora acest domeniu puternic şi dinamic al economiei mondiale şi nici nu putem să rămînem în afara dezvoltării turistice mondiale.

1.2. Colaborarea bilaterală în turismul internaţionalColaborarea bilaterală în domeniul turismului se dezvoltă atît la nivel de autorităţi de domeniu, cît şi la nivel de

agenţi economici din industria turistică. În scopul intensificării şi diversificării relaţiilor bilaterale în domeniul turismului de regulă autorităţile

guvernamentale de domeniu întreprind o serie de acţiuni şi anume:1.Iniţiază şi elaborează propuneri pentru încheierea de acorduri şi convenţii guvernamentale de colaborare în

domeniul turismului cu alte state;2.organizează acţiunile de negociere şi semnare a acordurilor guvernamentale, fundamentând obiectivele şi punctul de

vedere al părţii moldoveneşti;3.desfăşoară acţiuni de colaborare cu instituţii şi organizaţii similare din alte state, cu asociaţii profesionale şi

organisme non-guvernamentale din străinătate, precum şi cu alte organisme internaţionale implicate în activitatea de turism;

4.desfăşoară activităţi de creare şi formare a unei imagini cuprinzătoare şi veridice asupra turismului moldovenesc intern şi internaţional;

5.asigura informarea instituţiilor moldoveneşti, implicate în activitatea de turism, asupra prevederilor acordurilor guvernamentale şi colaborează pentru realizarea lor;

6.organizează întrunirile comisiilor mixte potrivit prevederilor din acordurile guvernamentale şi elaborează propuneri ale părţii moldoveneşti în acţiunea de derulare şi aplicare a actelor bilaterale;

7.urmăreşte modul de aplicare şi respectare a clauzelor prevăzute în acorduri şi convenţii, precum şi a măsurilor adoptate în cadrul sesiunilor comisiilor mixte;

8.elaborează documentaţii şi propuneri privind dezvoltarea relaţiilor turistice internaţionale în vederea valorificării potenţialului turistic al ţării. Colaborează cu alţi factori interesaţi în vederea implementării acestora; etc.

1.3. Acorduri interguvernamentale încheiate în domeniul turismului

La momentul actual avem semnate acorduri bilaterale interguvernamentale de colaborare în domeniul turismului cu 12 state:

N Ţara Documentul Locul, data semnării

Data intrării în vigoare

1. Kazahstan Înţelegere între Ministerul Tineretului, Sportului şi Turismului al Republicii Moldova

şi Ministerul Turismului Culturii Fizice şi Sportului al Republicii Kazahstan.

Alma-Ata,04.11.1992

04.11.1992

2. România 1.Protocol încheiat între Ministerul turismului al României şi Ministerul tineretului, sportului şi turismului al Republicii Moldova, privind

colaborarea în domeniul turismului.2.Protocol încheiat între Compania de Stat “Moldova-tur” din Republica Moldova şi

Ministerul turismului din România.3.Comvenţie între RSSM şi Guvernul

României.

Bucureşti,14.01.1993Chişinău,

21.02.1995Chişinău,

27.09.1990

14.01.1993

21.02.1995

3. Republica Populară Chineză

Acord de colaborare în domeniul turismului, încheiat între Ministerul Sportului şi Turismului al Republicii Moldova şi

Administraţia Naţională de turism a Republicii Populare Chineze.

Beijing,06.11.1992

26.04.1996

4. Republica Turcia Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind colaborarea în domeniul turismului.

Istambul,23.06.1993

23.06.1993

5. Republica Bulgaria

Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Bulgaria privind colaborarea în domeniul turismului.

Sofia,17.04.1996

04.05.2001

6. Republica Kirgizstan

Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Kirghize privind

cooperarea în domeniul turismului.

Chişinău,10.06.1996

11.011998

101

Protocol privind interacţiunea în domeniul turismului între Agenţia Naţională pentru Turism a Republicii Kirghize în domeniul turismului, sportului şi politicii tineretului.

Bişkek,07.11.2002

07.11.2002

7. Republica Ungară Acord între Reprezentantul Guvernamental al Republicii Moldova S.A. „Moldova-tur” şi

Ministerul Industriei, Comerţului şi Turismului al Republicii Ungare privind

colaborarea în domeniul turismului.

Chişinău,27.10.1997

27.10.1997

8. Republica Letonia Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Letonia privind colaborarea în domeniul turismului.

Chişinău,06.11.2003

11.02.2004

9. Republica Belarus Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Belarus privind colaborarea în domeniul turismului.

Chişinău,06.04.2004

18.08.2004

10. Republica Azerbaidjan

Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind

colaborarea în domeniul turismului.

Kiev,07.05.2004

18.08. 2004

11. Albania Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Albania privind colaborarea în domeniul turismului.

Chişinău,11.06.2004

01.11.2004

12. Israel Acord între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statului Israel privind colaborarea

în domeniul turismului.

Ierusalim,22.11.2004

22.03.2005

Tema N 2 Organizaţiile internaţionale profesionale în turism

2.1.Organizaţia Mondială a Turismului 2.2. Colaborarea cu Uniunea Europeană 2.3. Consiliul CSI pentru turism

2.1.Organizaţia Mondială a TurismuluiOrganizaţia Mondială a Turismului (OMT) este un organism internaţional cu caracter guvernamental, creat la 27

septembrie 1970, la Mexico, prin reorganizarea şi în baza Uniunii Internaţionale a Organizaţiilor Oficiale din Turism, care activează în calitate de forum la nivel înalt pentru întruniri ale oficialităţilor statale şi a reprezentanţilor industriei turismului, care are ca scop examinarea problemelor de interes reciproc, fiind sursa informativă principală în domeniul turismului.

Dacă iniţial în componenţa OMT se includeau 51 state, actualmente Organizaţia Mondială a Turismului cuprinde 140 ţări (categoria membrilor efectivi), 7 teritorii (categoria membrilor asociaţi) şi mai mult de 300 membri asociaţi, care reprezintă organele centrale ale statului, asociaţii turistice şi companii particulare (companii aeriene, lanţuri hoteliere, tur-operatori).

Obiectivele de bază ale OMT pot fi clasate conform următoarelor aspecte: Acordarea de asistenţă şi consultanţă Guvernelor asupra unui spectru larg de probleme în domeniul

turismului, inclusiv asistenţa vizând planurile generale de dezvoltare a ramurii în dependenţă de specificul ţării;

Aprecierea nivelului de investiţii; Transmiterea de tehnologii; Marketing; Promovarea produsului turistic; Aplicarea unor activităţi practice de rezolvare a problemelor de ordin ecologic; Analiză economică, statistică, cercetări de piaţă, etc. OMT oferă asistenţă tehnică ţărilor în curs de dezvoltare fie direct, prin propriile sale resurse bugetare, fie prin

delegarea Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu ajutorul resurselor bugetare oferite de acesta. OMT în cadrul sesiunilor organelor sale şi a comisiilor regionale, favorizează consultaţiile internaţionale şi pune la dispoziţia statelor membre propuneri de programe şi acţiuni specifice.

Structura OMT:Asambleea Generală - organul central al Organizaţiei Mondiale a Turismului, care se întruneşte o dată la doi ani

şi de asemenea, în dependenţă de circumstanţe - în sesiuni extraordinare. Secretarul General al Asambleei este ales pe o perioadă de patru ani, în prezent această funcţie este exercitată de Domnul Francesco Frangialli.

102

Asambleea Generală este compusă din delegaţi cu drept de vot ai membrilor efectivi şi asociaţi. Membrii afiliaţi şi reprezentanţii altor organizaţii internaţionale participă la sesiunile Asambleei în calitate de observatori. Problemele principale discutate în cadrul Asambleei sunt: bugetul Organizaţiei, programele ei de lucru şi problemele la zi din sfera turismului.

Consiliul Executiv - este compus din Membrii efectivi, aleşi de către Asamblee după prncipiul de un membru pentru cinci membri efectivi, cu scopul de a cuprinde o repartiţie geografică justă şi echitabilă. Mandatul membrilor aleşi de Consiliu este de patru ani.

Secretariatul - este compus din Secretarul General şi din personalul necesar Organizaţiei. Secretarul General este însărcinat să execute directivele Asambleei şi Consiliului. Printre alte funcţii pe care le mai are, Secretarul General asigură şi reprezentarea juridică a Organizaţiei.

Membrii Organizaţiei Mondiale a Turismului se împart în trei grupuri: Membrii efectivi: calitatea de membru efectiv este accesibilă tuturor statelor suverane.Membrii asociaţi: calitatea de membru este accesibilă pentru toate teritoriile sau grupurile de teritorii, care nu

au responsabilitatea relaţiilor externe.Membrii afiliaţi: calitatea de membru afiliat este accesibilă organismelor internaţionale, interguvernamentale şi

non-guvernamentale, precum şi organizaţiilor comerciale şi asociaţiilor.Exercitarea calităţii de membru a republicii moldova la OMT: Organizaţia Mondială a Turismului este unica

organizaţie internaţională de ramură care contribuie major la dezvoltarea durabilă a turismului în Republica Moldova şi la promovarea produsului turistic naţional pe piaţa internaţională.

Guvernul Republicii Moldova prin demersul nr.a-0401-134 din 28 iulie 1993, adresat Secretarului general al OMT, a declarat aprobarea Statutului acestei organizaţii şi a acceptat toate obligaţiunile inerente calităţii de membru.

Se poate constata că, această aderare a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare la acel moment, stipulate în art.6 al “Legii privind modul de încheiere, aplicare, ratificare şi denunţare a tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale nr.1137-XII din 4 august 1992” - respectiva aderare nu a fost supusă examinării de către Parlament.

Cu toate acestea, ţinând cont de prevederile Statutului OMT, declaraţia formală a Guvernului Republicii Moldova privind aprobarea acestuia a fost suficientă, pentru ca aderarea să aibă efecte pe plan internaţional. Faptul că procedurile legale interne nu au fost respectate, calitatea de membru a Republicii Moldova în organizaţia menţionată nu a fost afectată, doar că a fost imposibilă achitarea cotizaţiilor de membru, acestea nefiind prevăzute în bugetul de stat.

Responsabilă de coordonarea participării Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Turismului, în virtutea abilităţilor sale funcţionale era Agenţia Naţională de Turism. Din momentul instituirii sale în calitate de autoritate publică de specialitate (22 august 2000, HG nr.872), Agenţia a iniţiat activităţi legate de îndeplinirea procedurilor interne “vis-a-vis” de această aderare. Astfel la 11 octombrie 2001 a fost adoptată Legea nr.530-XV privind aderarea Republicii Moldova la Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului.

La 19 decembrie 2002 Agenţia Naţională de Turism a fost reorganizată în Departamentul Dezvoltarea Turismului (prin Legea Republicii Moldova nr.1557-XV), respectiv DDT a preluat şi funcţia de coordonare a participării Republicii Moldova în cadrul Organizaţiei Mondiale a Turismului.

Actualmente, în calitate de membru al OMT, Republica Moldova se confruntă cu problema achitării cotizaţiei de membru, datoria căreia la moment constituie 361620,10 euro. Este de menţionat faptul, că Republica Moldova a achitat cotizaţia de membru doar pentru anul 2002, în sumă de 30440 euro.

Respectiv, Republica Moldova este supusă sancţionărilor menţionate în paragraful 13 al Regulamentului Financiar anexat la Statutul O.M.T şi articolul 34 al Statutului:

Conform paragrafului 13 al Regulamentului Financiar, acel membru al organizaţiei, care a stopat achitarea cotizaţiei de membru şi a cărui datorii sînt egale sau depăşesc suma cotizaţiilor a 2 ani financiari precedenţi vor fi lipsiţi de drepturile şi privilegiile de membru al OMT. Unicul mod de soluţionare a acestei probleme rămâne a fi achitarea cotizaţiei de membru pe anul curent, care constituie 30.205,00 Euro şi prezentarea către OMT a graficului de achitări eşalonate.

Totodată, conform art. 34 al Statutului O.M.T., Republica Moldova riscă să fie declarată ţară ce duce o politică ce contravine scopurilor de bază ale Organizaţiei. În acest caz putem pierde calitatea de membru al OMT cu o majoritate de două treimi de voturi ai membrilor reali. Această sancţiune va rămâne în vigoare până când Asambleea nu va declara schimbarea cursului politic al ţării.

2.2. Colaborarea cu Uniunea EuropeanăAstăzi, aflându-ne la o răscruce de drum, intenţia de a ne apropia de UE este firească. Practic majoritatea ţărilor

ex-socialiste şi-au declarat drept politică prioritară şi-au declarat drept politică prioritară aderarea la această comunitate de state dezvoltate. Republica Moldova, printre primele din ţările CSI, a fost primită în Consiliul Europei, în noiembrie 1994 a semnat Acordul de Parteneriat cu Uniunea Europeană, care fusese deja ratificat de către toate ţările membreю

O etapă nouă, destul de importantă în relaţiile cu UE, este Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC), semnat la 28 noiembrie 1994 şi ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 3 noiembrie 1995, care reprezintă un mecanism juridic mai perfect şi mai cuprinzător de reglamentare a relaţiilor între părţi. Acest Acord intră în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată iniţială de 10 ani, ca document politic de bază ce stabileşte cadrul general de colaborare între Republica Moldova şi Uniunea Europeană în toate aspectele.

Departamentul Dezvoltarea Turismului întru intensificarea colaborării între reprezentanţii industriei turismului din Republica Moldova şi statele UE în domeniul cooperării bilaterale cu statele UE şi-a axat activitatea asupra

103

implementării prevederilor Articolului 69 al APC, care face referire expresă la cooperarea în domeniul turismului (Articolul 69 „Turism” ).

Un alt pas important în vederea intensificării colaborării în domeniul turismului este includerea prevederilor de domeniu în Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană. În scopul implementării prevederilor Planului de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană, Guvernul Republicii Moldova a elaborat un Program naţional de acţiuni, unde sunt definite clar măsurile care urmează a fi întreprinse de partea moldavă, autorităţile responsabile şi termenii de realizare a acestora. Acţiunile ce ţin de domeniul turismului sunt incluse în cap. 2.3 „Reforma şi dezvoltarea socio-economică”:

Promovarea produsului turistic naţional prin crearea unei baze informaţionale, editarea şi distribuirea de ghiduri şi cataloage privind produsul turistic rural, elaborarea şi desfăşurarea unor programe de interpretare şi promovare a patrimoniului turistic, participarea Republicii Moldova la principalele tîrguri şi expoziţii internaţionale, promovarea produsului turistic pe pieţile ţintă.

Întărirea capacităţii profesionale prin organizarea de seminare ce ţin de dezvoltarea turismului rural şi ecologic pentru autorităţile administraţiei publice locale şi populaţie, crearea Centrului Naţional pentru perfecţionarea cadrelor din domeniul turismului.

Favorizarea schimburilor turistice prin crearea centrelor de informare turistică la punctele de trecere a frontierei de stat a RM, organizarea unor training-uri în vederea instruirii personalului de primă linie (recepţioneri, personalul Departamentului de grăniceri şi a Departamentului Vamal) în problemele ce ţin de regulile de comunicare şi etica de comportament cu vizitatorii străini.

Examinarea posibilităţilor de a organiza acţiuni comune prin ajustarea cadrului legislativ al Republicii Moldova în domeniul turismului la standartele europene în vederea asigurării calităţii serviciilor turistice prestate, elaborarea şi distribuirea proiectelor investiţionale de domeniu, organizarea unor tururi de studii şi documentare la instituţii similare din ţările UE.

2.3. Consiliul CSI pentru turism

Eficienţa participării în cadrul Consiliului CSI pentru turism: Conform prevederilor Acordului de colaborare in domeniul turismului în cadrul Comunităţii Statelor Independente, semnat la 23 decembrie 1993 (art.11, alin. 3), prin Decizia Consiliului şefilor de guverne a ţărilor membre CSI (inclusiv Republica Moldova) din 9 septembrie 1994 a fost creat Consiliului CSI pentru turism.

Conform Statutului Consiliului CSI pentru turism, membrii acestuia sunt conducătorii autorităţilor centrale abilitate în domeniul turismului a ţărilor participante, care se întrunesc, de regulă, de 2 ori pe an.

Agendele anuale ale sedinţelor Consiliului CSI, au inclus prezentarea, examinarea şi punerea în dezbateri a unor probleme strategic importante pentru dezvoltarea turismului internaţional şi regional, avînd în esenţă efecte şi asupra proceselor de dezvoltare a turismului naţional ca:

Prezentarea produselor turistice naţionale, Negocierea şi semnarea Acordurilor interguvernamentale de colaborare bilaterală în domeniu; Expunerea problemelor cu care se confruntă ramura turistică în statele membre CSI şi identificarea soluţiilor de

aplanare a acestora; Prezentarea legislaţiilor naţionale în vigoare care reglementează activitatea în domeniul turismului; Examinarea proiectelor de legi, fapt ce facilitează elaborarea legislaţiei de domeniu); etc. Consolidarea eforturilor legate de ridicarea calităţii produselor turistice naţionale, securitatea turiştilor, păstrarea

patrimoniului naţional de valoare turistică;

Cursul Geografia turismului

1. Caracteristica geo-politică a Republicii Moldova2. Patrimoniul cultural al Moldovei3. Formele de turism

104

4. Oraşele Moldovei 5. Zonarea turistică a Moldovei

1. Caracteristica geo-politică a Republicii Moldova

Poziţia fizico-geografică a RM.Teritoriul RM, deşi are o suprafaţă mică, se caracterizează printr-o natură cu o diversitate mare de peisaje naturale

unice, cu monumente ale naturii de valoare europeană şi mondială. RM se află în partea de sud-est a Europei Centrale, fiind situată în al doilea fus orar, suprafaţa ei fiind egală cu

33,8 mii km2. Centrul geografic al teritoriului statului nostru are coordonatele geografice 2833 longitudine estică şi 4717 latitudine nordică.

Hotarul de sud se întinde până aproape de Marea Neagră, ieşirea la mare deschizîndu-se prin limanul Nistrului şi fluviul Dunărea. Astfel RM face parte din grupul ţărilor bazinului Mării Negre.

Populaţia republicii este de 4,260 milioane de locuitori. Capitala, municipiul Chişinău, numără circa 852 mii de locuitori.

Relieful. Teritoriul RM reprezintă o cîmpie deluroasă cu o înclinaţie de la nord-vest spre sud-est, cu altitudinea medie de

147 metri. Cîmpia are altitudinea maximă în partea centrală a Moldovei – Podişul Moldovei Centrale (dealul Bălăneşti) – 429 m, iar cea minimă – 4,9 m în cursul inferior al văii rîului Prut la nord-vest de satul Giurgiuleşti.

Clima.Teritoriu RM este situat în zona de climă temperată a globului pământesc, la distanţe aproximativ egale de Ecuator

şi de Polul Nord. Temperatura medie a lunii ianuarie variază de la -5C la nord pînă la -3C la sud, iar a lunii iulie de la 19,5C pînă la 22C.

Reţeaua hidrografică.Lungimea totală a reţelei hidrografice depăşeşte 16000 km, 250 de rîuri au o lungime de peste 10 km fiecare. Din

ele numai 8 rîuri – Nistru, Prut, Răut, Bîc, Botna, Ichel, Cogîlnic, Ialpug – au fiecare o lungime mai mare de 100 km. În general, oglinda tuturor apelor abia depăşeşte 2% din suprafaţa totală a teritoriului.

Capitala:Chişinăul este capitala şi centrul administrativ, politic, economic, ştienţific, cultural şi turistic al Republicii

Moldova. Numele său înseamnă “cişmea”. Chisinaul este împărţit în 5 sectoare – Centru, Buiucani, Botanica, Rîşcani şi Ciocana, şi populaţia sa este în jurul a 852000 persoane.

Orînduirea de stat:Republica Moldova este un stat suveran, independent şi unitar. Forma de conducere: republică parlamentară.Republica Moldova este un stat democratic de drept.Religia:Creştini ortodocşi 98%, musulmani 1.5%, baptişti şi altele 0.5%Limba:Moldovenească (română) – limbă de stat, Rusa – limbă de comunicare, găgăuză - un dialect turcesc.Transport:În Moldova nu se efectuează zboruri interne, deoarece este o ţară mică. Maşinile, autobuzele şi trenurile sunt cele

mai des utilizate. În ceea ce priveşte transportul public, in Chişinău cele mai frecvente sunt troleibuzele, autobuzele şi maxi-taxi.

Viza:Viza de intrare în Moldova nu este cerută cetăţenilor din ţările membre a UE, Canada, SUA, Japonia, Israel, din

fosta USSR (cu excepţia Turkmenistanului). Viza este necesară cetăţenilor altor ţări. Preţul vizei de intrare în Moldova este de 60$. Pentru grupurile turistice din zece şi mai multe persoane este oferită

o reducere de 50%. Timpul:Moldova se află în zona de timp Est-Europeană (GMT+2 ore). Cînd în Chişinău este ora 12:00, este: 11:00 la

Paris, Berlin şi Amsterdam, 10:00 la Londra, 07:00 la New York, 19:00 la Sydney şi 13:00 la Moscova.

2. Patrimoniul cultural al Moldovei

Până în prezent pe teritoriul R. Moldova au fost indentificate peste 15.000 de monumente de istorie şi cultură din diverse epoci istorice şi care acoperă practic 90% din marile culturi care s-au perindat în Europa. Dintre acestea în Registrul monumentelor oficial ocrotite de Stat sunt cuprinse doar 5698 de obiective, dintre care 891 edificii ecliziastice, 2 cetăţi medievale (Tighina, Soroca), 17 conacuri-parcuri şi în jur de 700 monumente de arhitectură urbană şi populară, celelalte fiind monumente arheologice de importanţă europeană, regională şi locală.

Patrimoniu ecliziastic care are statut de monument din punct de vedere juridic este proprietatea statului, deşi în realitatea este administrat de parohiile şi mănăstirile subordonate Mitropoliei Moldovei (649 obiective), Mitropoliei Basarabiei (5 obiective), bisericii catolice 2 obiective.

Peste 240 de clădiri ecliziastice, 40 de conacuri parcuri au fost utilizate în ultimii 50 de ani de instituţii ce nu aveau nimic cu cultura. Toate acestea împreună cu alte 48 de complexe rupestre etc. actualmente sunt fără stăpân, deşi din punct

105

de vedere juridic sunt fie în gestiunea autorităţilor publice locale, fie a Ministerului Culturii. Amplasate de regulă în vechi cimitire, zone periferice a satului ele au o stare precară de păstrare, nu dispun de spaţii de cazare adecvate standartelor europene şi căi de acces moderne.

Mănăstirile rupestreDupă numărul complexelor monastice rupestre – peste 52 – Republica Moldova este cel mai bogat spaţiu în

monumente de acest fel din Europa. Conform aprecierii experţilor internaţionali, mănăstirile rupestre pot deveni cele mai atractive obiective turistice. Ele au valoare istorică – sunt printre cele mai vechi lacaşuri religioase din Europa păstrate până la noi, şi datează cu primul mileniu creştin. Au valore arhitecturală vernaculară inconfundabilă şi ţin de domeniul trecutului în exclusivitate. Sunt amplasate în mijlocul unor peisaje superbe, în zone stâncoase, împrejurimile cărora abundă în monumente arheologice de prima mînă, ele însu-ţi fiind de regulă o continuare în timp a unor vechi locuri sacrale rupestre datate de specialişti începând cu paleoliticul, eneolitic până în halştatul târziu, astfel oferind publicului vizitator posibilitatea nu numai a cufundării în istoriei.

Faptul că mănăstirile sunt amplasate la 15-20 km distanţă unul de altul indică includerea lor într-o reţea de comunicare. Această distanţă putea fi parcursă zilnic de un pelerin, astfel încât el putea să treacă reţeaua ce începea în josul Nistrului şi se termina în susul lui, urmând calea răspândirii creştinismului în acest spaţiu. Şi turiştii ar putea urma unele fragmente din această cale pe jos vizitând aceste schituri şi mănăstiri rupestre din bazinul Nistrului. O asemenea rută turistică poate fi inclusă în circuitul turistic după o pregătire temeinică, treptată. Deocamdată recomandăm câteva complexe monastice, cele mai interesante şi cele mai motivate în acest scop fiind amplasate în apropierea altor obiective culturale şi naturale, încât constituie un bun potenţial turistic.

Dintre cele mai valoaroase şi cunoscute de publicul larg pot fi enumerate Butuceni, complex rupestru constituit din mai multe peşteri, grote, biserici, schituri şi mănăstiri rupestre între care , eneolit ca necropoşe, perioada dacică, paleocreştinizm, (sec. VI-IX); evul mediu sec. XII-XIII; XVII-XVIII; Ţâpova, idem, Bechir-Soroca –paleocreştism; Saharna - evul mediu sec. XII-XIII; Mateuţi-evul mediu; Japca – evul mediu , Marcauţi-Holercani , Socola, etc.

Fiind spectaculoase ca arhitectură vernaculară, amplasate în locuri fantastice de necrezut ca frumuseţe şi având vechime de aproape două milenii fiind în acest cele mai vechi din Europa complexe monastice rupestre capta lesne interesul atât al turiştilor locali dar mai ales a celor străini. Unica deficienţă sunt căile de aces şi necesitatea acomodării lor pentru turism.

Din celelalte categorii de monumente care uşor pot fi acomadate pentru cazare turişti şi ar putea avea succes în acest sens sunt conacurile parcuri. Oficial în lista monumentelor ocrotite de Stat sunt întroduse 17 conacuri parcuri. În total ca urmare a cercetărilor noastre de teren sunt 57 de complexe de acest gen. Valorificarea lor ca Staţiuni de cazare a turiştilor este unica posibilitate de a le păstra şi întroduce în circuitul util al societăţii.

Schitul rupestru Cosăuţi (sec.- XV-XVI), amplasat pe o terasă îngustă aflată la o înălţime de 500-600 m de asupra râului Nistru, la 1,5 km de gura râuleţului Iorjniţa care se varsă în Nistru. Este compus din două peşteri acomodate de isihaştri traiului monahal. La 1729 schitul este redislocat pe o terasă de la gura r.Iorjniţei, unde a funcţionat până în 1833 când este desfiinţat din lipsă de avere. La sf. sec. XVIII aici a activat ca stareţ a m-rii fratele vestitului călugăr moldovean Paisii Velicicovschii. Din vechea m-re s-a păstrat o capelă înălţată peste prestolul (altarul) bisericii de lemn demolată după lichidarea m-rii.

Complexul rupestru monastic, sec. XII-XIII, amplasat în bifurcaţie din dreapta a dealului Saharna unde stânca atinge 175 m, înălţime deasupra unui părăiaş lung de 16 km cu numele “Saharna”. Piesele rupestre isihaste au fost cioplite în parte inferioară a stâncii la o înălţime de 6-7, având ca acces o terasă triunghiulară care se tot îngustează pe măsură înaintării, încât devine o cărăruie îngustă. Cele trei componente ale complexului sunt înşirate liniar la marginea stâncii, fără a intra prea mult în malul ei. Prima incintă este o chilie cu două accese. Cea de-a doua, mai mare dintre toate, constă din biserica Bunavestire şi câteva chilii. Ultima, cea de-a treia, aflată la o distanţă, reprezintă rămăşiţele a două chilii îngemănate, care de fapt închid vârful ascuţit al triunghiului platoului. Din documentele vremii aflăm că, la 1777, Bartolomeu Ciungu a împodobit biserica Bunavestire, fără să schimbe structura incintelor. O reparaţie a efectuat, la 1857, egumenul Serafim.

Aspectul exterior şi interior a fost afectat la 1900 prin renovarea mănăstirii de către locuitorii Saharnei Ipolit Terleţchii şi Vasile Corneanu. Atunci a fost demolat peretele natural dintre biserică şi chiliile alăturate ei. Prin ridicarea acestor pereţi din “cotileţi” – blocuri din piatră calcaroasă de forme regulate, s-a obţinut un efect sesizabil al unui edificiu urban, încadrat magic pe orizontal în verticala canionului.

Monumentul a suportat modificări esenţiale şi în timpul reparaţiilor, numite impropriu restaurări, întreprinse de Combinatul de Restaurare al Ministerului Culturii în anii 1990-1991. Ele au denaturat în principal interiorul bisericii şi al chiliilor. Folosind materiale şi tehnici neadecvate (au fost feţuiţi pereţii naosului altarului cu mortar din portlandciment, din acelaşi material s-a turnat podeaua, în locul celei vechi de lemn), s-a dat o altă înfăţişare monumentului, astupând multe însemne importante ale trecutului. Unificarea podelei ascunde urmele extinderii treptate a spaţiilor interioare.

O cercetare atentă a părţilor componente ale bisericii denotă destul de clar, după intervenţiile brutale ale constructorilor, că a avut o altă planimetrie decât cea actuală. Astfel, de la demontarea peretelui naosului şi altarului, ce despărţea interiorul edificiului de platou, a supravieţuit în noas, în colţul de lângă fereastra a treia, un pilon vertical. În trecut, el reprezenta pilonul de piatră al ancandramentului uşii de intrare în biserică. Indice al uşi este crucea mare cioplită într-un cartuş în stâncă pe axă verticală. Compartimentarea ei tripartită din contul chiliei învecinate a avut ca efect inevitabil deschiderea unei uşi de trecere din pronaos şi reamplasarea uşii de acces în biserică de pe latura naosului pe cea a pronaosului.

106

Deasupra acestui complex monastic sunt amplasate două registre de peşteri greu accesibile, având urme vizibile ale creaţiei umane. Aici sau identificat 87 de semne lapidare, multe fiind identice cu cele atestate în complexele rupestre din Butuceni şi Holercani-Mărcăuţi.

În partea de jos a mănăstirii este amplasat un izvor. Acces la obiectiv, pietonal 700-800 m., prin mănăstirea terestră, care funcţionează.

Alte obiective din Saharna:Lângă izvor şi pârăiaşul “Saharna” se găseşte o figură în spirală denumită şarpele de piatră făcută din pietre de

mărime mijlocie aşezate una lângă alta. Datată cu epoca bronzului.Pe cursul pârăului nominalizat este amplasată “Groapa ţiganului” o cascadă cu înălţimea de 10 m, monument al

naturii., acces pietonal îngreuat.

Mănăstire terestră “Sf. Treime” înfiinţată la înc. sec. XIX, ca urmare a necesităţilor vitale de extindere a comunităţii monahale. Amplasată pe două terase succesive la gura defeleului Saharna. Biserica triflată de zid “Sf. Treime ” în stil moldovenesc cu turn clopotniţă peste pronaos este construită pe terasa superioară între anii 1818-1821 de egumenul Tarasie spre gura difileului aproximativ la 700-800 m., blocând practic accesul separat spre complexul rupestru. Pe terasa de jos în 1863 stareţul Serafim construieşte în bloc comun cu chiliile biserica de iarnă “Naşterea Maicii Domnului”. Deşi mănăstirea are spaţiu pentru parcare, accesul cu autobusul este foarte îngreuat din cauza pantei cu unghi ridicat de înclinare.

Conacul moşieresc Apostopulo Eugenia, sf. sec. XIX. În incinta conacului la subsol în 1908 exista un muzeu etnografic înfiinţat de moşiereasa Eugenia. Pe lângă conac a existat o fabrică de ţigle, şi şcoala profesională de agricultură. Poate fi amenajat pentru cazare turişti.

Complex rupestru monastic, sec. VI-VIII a primului mileniu creştin. Este cunoscută sub numele peştera Bechir. Amplasat într-un defeleu nu departe de podul de piatră cu acelaş nume în partea de sud a or. Soroca. Săpătă după un model de biserică de lemn din Capodobocia (Asia Mijlocie), ea este un unicat nu numai pentru spaţiul românesc, dar şi al Europei. Amplasată la o înălţime de 12-!4 m. într-o stâncă practic verticală de cretă ea este greu accesibilă vizitării în interior pentru majoritatea turiştilor. Consta dintr-o mică încăperă orientată cu altarul spre nord şi cu o uşă ferestruică mică spre sud. Interiorul este bogat ornamentat cu elemente constructive care imită interiorul unei bis. de lemn de epocă.

Acces pietonal dinspre pod accidentat în amonte pe o porţiune de 500-600 m. Necesită amenajare.

Staţiune paleolitică. Descoperită în 1958 de N. Chetraru şi V. Verina. Cunoscută în popor ca peştera lui Ciuntu, cu urme de locuire şi din epoca medievală şi frumoase legende despre haiduci. Amplasată la 2,5 km. spre nord de sat pe malul stâng a canionului r.Lopatnic. Suprafaţa grotei 48 m.p. Înălţimea peşterei oscila pănă la săpăturile arheologice din 1975 între 1,4 m. până la 3,5 m. Grosimea straturilor culturale 1,2-1,8 m. Suprafaţa totală descoperită de arheologi 15 m.p. Numeroase descoperiri de aşchii şi unelte de cremene, necesare vănătorilor paleolitici pentru răzuirea pielii animalelor vânate şi confecţionare a îmbrăcămintei. Staţiunea este tratată de arheologi ca staţiunea sezonieră a vănătorilor nomazi. Spectaculoasă pentru vizitare, Acces pietonal în amonte neamenajat pe o porţiune de 400-500 m. Timp necesar urcuşului 20-25 min.

Mănăstirea “ŢIPOVA”La Ţipova, pe malul stîncos al Nistrului (cca. 100 km nord de Chişinău) se află cea mai mare mănăstire rupestră

ortodoxă din Moldova, considerată şi una dintre cele mai mari din Europa. Comunitatea monacală de aici a existat cu mult inaintea formării statului feudal Moldova. Se crede că unele chilii au fost săpate în stîncile abrupte ale Nistrului prin sec.X-XII (potrivit altor date sec.XVI-XVIII). Începînd cu 1776 se atestă o perioadă de prosperare, cînd mănăstirea se extinde spre sud. Biserica rupestră a fost compartimentată în spaţii mari desparţite de coloane masive. În perioada sovietică mănăstirea a fost închisă şi devastată. În 1975 ruinele mănăstirii rupestre Ţipova sunt luate sub protecţia statului, iar în 1994 aici sînt reluate slujbele divine. Se spune că în această mănăstire domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa Maria Voichiţa, iar o altă legendă afirmă că printre aceste stînci şi-a petrecut ultimii ani din viaţa poetul mitologic Orfeu, care este inmormîntat în nişa unei cascade din defileu.

Mănăstirea „CAPRIANA”În unul din locurile cele mai pitoreşti din Codru, aproximativ la 40 km de Chişinău, se află una din cele mai vechi

mănăstiri din Moldova – Căpriana, ce a fost construită în anul 1429. Mult timp aici a fost reşedinţa Mitropolitului Moldovei, a letopiseţului moldovean Eftimie şi a unuia din primii poeţi ai Moldovei Chiprian.

Iniţial, mănăstirea a fost construită în totalitate din lemn, ca mai tîrziu, în anul 1545 să fie înălţată din piatră biserica de vară „Sf. Gheorghe”, iar în anul 1903 – „Sf. Nicolae”.

În mănăstirea Căpriana s-a păstrat şi cea mai mare bibliotecă de cărţi bisericeşti din Moldova. După ce a fost distrusă o parte a mănăstirii şi închisă în perioada sovietică, mănăstirea Căpriana a fost din nou deschisă în anul 1989 şi devin în curînd unul din simbolurile naţionale ale Moldovei.

Alte obiective turistice:

Rezervaţia "CODRII"

107

Cea mai veche rezervaţie stiinţifică din Moldova "Codrii" se găseşte în preajma comunei Lozova, cca 50 km de Chişinău, şi a fost înfiinţată la 27 septembrie 1971. Rezervaţiile ştiinţifice au cel mai înalt grad de protecţie şi sînt împărţite în trei zone funcţionale: zona strict protejată, zona de tampon şi zona de tranziţie. Natura de aici impresionează prin abundenţa de forme şi specii, unele dintre ele sînt rare sau pe cale de dispariţie. În rezervaţia "Codrii" sunt puse sub protecţie cca 1000 specii de plante, adică jumătate din numarul speciilor florei Moldovei, 43 specii de mamifere, 145 specii de păsări, 7 specii reptile, 10 specii de amfibii şi peste 10 mii de specii de insecte. Principalele specii de arbori în pădure sunt stejarul pedunculat, gorunul şi fagul. În perimetrul rezervaţiei mai există o zonă reprezentativă de luncă şi funcţionează un bogat "Muzeu al naturii".

Castelul lui “MANUC BEI”În 1881 în Hînceşti (36 km vest de Chişinau) în mijlocul unui parc au fost construite un "Castel de vînătoare" şi un

Palat pe moşia lui Manuc Bei, o personalitate cunoscută la inceputul sec. XIX. Amintim că în Palatul lui Manuc de la Bucureşti a fost negociată şi incheiată Pacea de la Bucureşti în 1812 între Imperiile Rus şi Otoman, în urma căreia Basarabia trece sub protectoratul Rusiei. Manuc Bei primeşte moşii imense într-o zonă pitorească de Codru, unde işi petrece ultimii ani din viaţă. Copiii şi nepoţii lui îl angajează pe celebrul arhitect A. Bernadazzi pentru a proiecta şi înălţa în centrul oraşului un castel de vînătoare şi un Palat într-un ansamblu arhitectonic unic în stil eclectic. Din 1979 Castelul de vînătoare este transformat în muzeu, în care funcţionează permanent mai multe expoziţii: "Hărţi şi Documente", "Vestigiile arheologice din ţinut", "Natura Ţinutului", "Domnitorii Moldovei”, "Etnografia", diorama "Bătălia Iaşi-Chişinau în Războiul II Mondial” etc.

Parcul Ţaul. La amenajarea lui a luat parte vestitul dendrolog I. Vladislavskii – Padalka, discipol al şcolii de pomicultură din

Odesa, elaborând în anul 1900 planul de organizare al ansamblului.Organizarea funcţional–planimetrică a parcului este bazată pe principiul compoziţional al grădinilor peisajere,

soluţia aplicată fiind strâns legată de ambientul natural. Pe terenul dominant asupra împrejurimilor localităţii sunt amplasate conacul şi construcţiile auxiliare, iar pe vale – spaţiile deschise, pe pantele vâlcelei – livada şi plantaţiile de vii. Axa planimetrică principală a parcului, orientată pe direcţia nord–sud, începe de la conac, trece de-a lungul vâlcelei şi dispare la linia orizontului. În lungul ei sunt amenajate spaţiile deschise ale poienilor, lacul şi masivele de vegetaţie de pe povârnişuri. Orientarea direcţiei longitudinale a lanţului de spaţii deschise din vale şi căderea în aceeaşi direcţie a reliefului (diferenţa de cote atinge mărimea de 45 m) asigură deschiderea perspectivelor îndepărtate ale peisajelor şi ale tablourilor parcului, neţinând cont de faptul că pe povârnişuri şi în vale sunt amplasate grupuri de arbori. În întregime, grădina se înscrie excelent în mediul înconjurător (pădurea, localitatea, terenurile arabile).

Funcţional parcul este divizat în două părţi: parcul de sus şi cel de jos. Despărţirea se datorează influenţei produse asupra proprietarului de parcul din preajma vechiului Petersburg “Petrodvoreţul” la renovarea căruia a lucrat renumitul Rastrelli.

Parcul de sus, cu bogate specii de arbori şi arbuşti decorativi, este organizat pe un relief omogen. Structura lui planimetrică este organizată pe un sistem inelar de drumuri care trec pe marginea poienilor şi de-a lungul povârnişurilor. Sistemul de drumuri este trasat în întregime cu orientare spre conac, spre accesul de onoare şi spre intrarea principală a ansamblului. Parcul de sus se deosebeşte de celălalt prin amplasarea în cadrul lui a plantaţiilor, cu o pondere peisageră deosebită, a diferiţi arbori solitari. Variaţi după forma şi coloritul coroanei, după efectul înfloririi: sofora plângătoare, forma de sferă a arborilor, stejarii piramidali, arţarii cu frunză roşie şi alb-pestriţă – ei realizează o armonie a contrastelor.

Parcul de jos ocupă centrul, având un relief accidentat. Peisajul lui este compus din spaţiile deschise ale poienilor de pe povârnişuri. Arbuştii, de o frumuseţe inconfundabilă în timpul înfloririi, puşi în valoare de pinul de munte, prezintă o decorativitate efectivă primăvara şi vara. Alternarea arborilor şi grupurilor de arbori cu coroane diverse sub raport geometric creează un efect puternic, subliniat şi de cromatica lor. Grădina silvică are funcţia de protecţie a parcului de jos. Reţeaua de drumuri, cu lungime totală de 12,5 km şi compusă din rute inelare, uneşte toate părţile componente ale parcului. Cea mai lungă rută inelară trece de-a lungul hotarului parcului, traversând toate zonele lui.

Un loc deosebit îl ocupă peisajul poienelor, perspectivele liniare şi aeriene. Poienele formează un lanţ de spaţii deschise ce permit cuprinderea vizuală a peisajului apropiat, a celui depărtat, a compoziţiei lor simetrice.

În partea de jos este amplasat unj lac cu insulă pe care până-n 1989 se mai afla boschetul originar.Ansamblul din satul Ţaul a suportat puţine schimbări pe parcursul timpului şi rămâne un monument de reşedinţă

clasic caracteristic începutului sec. al XX. În compoziţiile lui peisagere şi-au găsit concretizare cele mai adecvate idei de amenajare a grădinilor peisagere, elaborate în Europa la sfârşitul sec. XIX. Iar multitudinea speciilor din grădină constituie un tezaur dendrologic preţios al Republicii Moldova.între logica funcţional-constructivă şi aspectul artistic. Clădirea cu două caturi a fost ridicată pe piloni în arc pentru o aerisire liberă.

Conac–parc de tip oriental com.Corjeuţi, r. Edineţ Este un exemplar unicat de conac parc reşedinţă a unui mare latifundiar turc din sec. XVIII- reacomodat în sec.

XIX pentru necesităţile gospodăriei unui alt mare latifundiar şi crescător de cai, precum era proprietarul acestui complex Vasile Gh. Calmuţchi (1823–1888), care graţie aptitudinilor sale de bun administrator deţinuse mult timp şi funcţia de mareşal al nobilimii în judeţele Soroca şi Iaşi (Bălţi).

În localitate s-au păstrat trei mari complexe cu predistinaţie diferită a acestui mareşal.

108

Conacul-parc propriu zis situat în partea nordică a localităţii nu departe de centul ei istoric, pe malul unui pârăiaş. Din componenţa sa fac parte: fosta clădire de locuit tip caravan serai din sec. XVIII reacomodată în sec. XIX ca birouri pentru administraţie, clădirea beciului gheţărie la fel edificată în stil oriental din sec. XVIII cu gheţărie în partea de jos şi în partea de sus încăpere pentru păstrarea produselor agricole cu acces separat, clădirea conacului reşedinţă edificată în sec. XIX,anexe gospodăreşti cu ospătărie şi parcul propriu zis de 15 ha amenajat de-a lungul arterei centrale şi malurile abrupte ale pârăiaşului anonim

Cramă în două nivele din sec. XVIII, cu clădirera unui depozit pentru grâne din sec. XIX, amplasate actualmente lângă fosta gospodărie a colhozului local. Crama arhitectural este rezolvată în acelaş stil oriental a celei mai vechi clădiri a complexului conacului. Din particularităţile sale pot fi reţinute sistemul din bârne masive de stejar care menţine în interior catul doi al cramei, şi sistemul de ventilare.

Complexul de grajduri pentru cai, folosit în perioada sovietică ca grajduri pentru vite cornute.Amplasat în cîmp deschis pe malul unui pârăiaş.

Clădirea administrativăi reprezintă un edificiu de tip caravan serai specific planimetric sec. XVIII, construit într-un nivel din piatră brută masivă cu mortar pe bază de var. În plan este dreptunghiular, format dintr-o amfiladă amplasată dealungul părţii drepunghiului dinspre parc care comunică cu două tinzi, fiecare din tindă la rândul ei cimunică cu câter două odăi laterale, Intrarea principală a amfiladei comunică direct cu ieşirea spre parc. La amenajarea decorului faţadelor sunt folosite elemente orientale “gotice”. Centrul compoziţional al faţadei principale este evidenţiat prin rezalitul puţin ieşit din planul pereţilor şi accentuat cu un pilastru cu cinci colţuri. Cei doi pilaştri masivi de la colţurile pereţilor frontali, care imită nişte turle octogonale, se termină cu un element tip pinaclu. Cu el se termină pilastru şi coama frontonului pereţilor laterali. Pe axele centrale ale pereţilor frontali sunt amenajate nişe mari, lucarne semicirculare, având ferestruici rotunde prin părţi. În partea de sus ferestrele sunt decorate cu un ancadrament ornamentat, iar pereţii se termină cu o friză în care sunt tăiate în şir găuri pentru ventilaţie.

Drum de acces asfaltat spre conacul parc. Accesul spre complexul cramei este îngreuat în zilele ploioase, deoarece drumul este acoperit doar cu pietriş. Acces limitat spre complexul de grajduri de cai din câmp.

Conacul–parc din comuna Mândâc, r. SorocaAnsamblul cunoscut ca “Vila Mândâc”, cuprinde o suprafaţă de 16 ha şi e situat la o depărtare de 4 km de com.

Mândâc. El a fost constituit prin anii 80 ai secolului al XIX pe moşia Oganovicilor, nobili poloni de origine armeană. Complexul este situat în mijlocul unui relief de câmpie, apărând din depărtare ca un crâng umbros. Alterarea

iscusită a plantelor din flora spontană, a pomilor fructiferi şi a vegetaţiei decorative, lacul şi pâraiele incluse în perspectivele peisajere create cu multe planuri, formează o mulţime de ungheraşe pitoreşti.

Clădirea conacului se găseşte în centrul compoziţional al ansamblului, la intersecţia axelor cardinale. Axa de est–vest fixa intrarea principală pe teritoriul vilei (actual nu funcţionează) din partea vestică prin digul şleahului, existent în secolul al XIX. Trecând prin clădirea conacului, această axă profilează un hotar original dintre teritoriul construit şi grădină. La capătul de vest al digului este amplasată răscrucea reţelei de drumuri–cărăruşe, către care este orientată faţada de est a conacului. De-a lungul faţadei de vest trece axa perpendiculară nord–sud, care este axa principală compoziţional–conceptuală a parcului. Clădirea conacului cu parter vast şi etaj este construită din piatră şi înconjurată de grupe de arbori coniferi. În structura sa spaţial–volumetrică, dezvoltată de la un nucleu unic, pe care erau înşiruite grupe de încăperi funcţional diverse, au fost aplicate principiile creării spaţiului locativ în spiritul stilului modernist. Forma acoperişului cu pantă frântă alcătuită din două versante – una cu înclinaţie lină, alta – abruptă, la care s-a adăugat un terason cu lucarne, formează o compoziţie spaţial–volumetrică complexă, în trepte, caracteristică pentru barocul polonez.

Crearea planului pe direcţia axei longitudinale nord–est, fără evidenţierea clară a intrării principale, este subordonată concepţiei compoziţionale de bază, care constă în formarea spaţiului locativ, pe de o parte, şi, pe de alta, a holului cu rol de culoar central atât la nivelul parterului, unde sunt amplasate încăperile nobile, cît şi la etaj, unde sunt apartamentele locative.

Totul este supus tendinţei de a oferi deschideri maximale interiorului conacului spre parcul ce îl înconjoară, în toate direcţiile: holul prin intermediul teraselor cu geamuri dinspre sud şi nord, restul încăperilor prin amenajarea de balcoane, bovindouri, terase şi galerii, dispuse în jurul clădirii din toate trei părţi însorite.

Decorul arhitectural al faţadelor este extrem de laconic. La realizarea lui sunt folosiţi pilaştri care întăresc vizual colţurile volumelor şi galeriilor, armonizând cu divizarea măruntă a cercevelelor geamurilor.

Din construcţiile parcului păstrate până acum prezintă interes cavoul familiar de dimensiuni mici a proprietarilor moşiei – Oganovicilor. El este construit din piatră de gresie în forma unui templu antic, aşa numitul prostil, cu un portic din 4 coloane a ordinului doric.

Prezintă interes şi procedeul amenajării parcului. O alee cu lungime de 70 m îşi ia începutul de la conac, traversează pârâul pe un podişor, apoi e întreruptă de o terasă semirotundă în plan, unde este amplasat cavoul familiar, după care se prelungeşte până la marginea grădinii. Până la cavou ea este plantată cu fagi, iar după el cu nuci negri.

Parcul “Vila Mândâc” are multe tangenţe cu grădinile antice romane de tip “villa fructarii”. Elementul de bază al acestor grădini îl reprezintă livada de fructe. La organizarea lor se neglijează dilema strictă între util şi estetic, funcţii decorative şi practice. Ambele funcţii sunt îmbinate în scopul atingerii armoniei complete a grădinii. În timp ce trecătorul se plimbă pe aleile de pini şi brazi severi, îi apare pe neaşteptate în faţă zâmbetul pomilor fructiferi înfloriţi sau în rod, ritmând trecerea cu veşnicia. Locul înconjurat de sălcii şi o fâşie forestieră organizează şi orizontala şi verticala spaţiului, constituind cel mai jos plan al lui.

109

În concluzia celor expuse, remarcăm următoarele: această grădină nu e o simplă amenajare hazardată a peisajului, dar e structurată profund spiritual, la un înalt nivel al perceperii, care permite fiecăruia să-şi liniştească emoţiile, să mediteze asupra sensului vieţii, asupra eternităţii.

În 1980, în timpul reparaţiei au fost denaturate diferite părţi ale clădirii, a fost distrus complet decorul de interior constând din ornamentaţie modelată, parchet artistic, sobe din plăci de teracotă, luxos împodobite. Ulterior a fost desfigurat de construcţiile blocurilor taberei pionereşti dislocate aici. A dispărut o parte a complexului gospodăresc a conacului, obiectele arhitecturale din parc. Celelalte construcţii gospodăreşti au rezistat cu modificări. A fost schimbată structura planimetrică a drumurilor de acces, a unor alei din partea de nord a complexului şi din jurul clădirii conacului. Au fost distruse parţial galeriile de lemn şi terasele din partea faţadei de vest a conacului. Acoperişul executat iniţial din draniţă a fost schimbat de altul din fier zincat.

Hotelul “ALBASADORF”Amplasat într-un crâng de copaci în câmp deschis la 2 km. de satul Albota de Sus. Amenajate la nivel

european 25 camere, cu grup sanitar, etc. Curte bine amenajată cu sculptură din lemn cu elemente din sculptura populară. Are sală pentru conferinţă. Teren sportiv, bine amenajat. Alături există un hipodrom care încă nu a fost reamenajat.

Acces pe drum asfaltat din Chişinău 180 km. 0,5 km. drum prundiş.Obiective turistice ce pot fi vizitate cu înoptare la “Albasadorf”Albota de Sus, fostă colonie germană, Clădirea fostei bisericii germane, construită în stil gotic în 1937, Turnul

demolat în anii 50. Primăria intenţionează să-l restaureze şi să refacă bis. germană în biserică ortodoxă.Distanţă 2 km. drum asfalt, care necesită reparaţie curentă.Hârtop, sat lângă s. Albota de Jos. Bogat în varietate de decor traforat a frontoanelor caselor cu acoperiş în

două ape. Distanţă 10 km. drum asfalt Fabrica de vin “CRICOVA”Combinatul de vinuri Cricova, aflat cu 15 kilometri mai la nord de Chişinău, este principalul punct de atracţie al

mai multor tururi vinicole. Poate fi vizitat un oraş subteran, ale cărui străzi au lungimea totală de peste 60 de kilometri şi denumiri în cinstea unor vinuri de notorietate - Aligote, Feteasca, Cabernet sau oricare altă arteră cu denumire tot atît de romantică. Vinoteca Cricova dispune de cea mai bogată colecţie pe întreg spaţiul postsovietic, care include şi mostre rare – fosta proprietate a lui Hermann Goering.

Fabrica de vin „MILEŞTII MICI”În satul Mileştii Mici, situat la 20 km depărtare de Chişinău, se află aproximativ 50 km de galerii subterane, ce au

fost transformate în depozite de păstrare a vinului. Pe tot parcursul anului, aici se păstrează temperatura constantă de +12 - +140C şi acelaşi nivel al umidităţii, necesar pentru păstrarea şi maturarea vinului de calitate superioară. Numărul total al sticlelor din colecţia fabricii „Mileştii Mici” este de 2 milioane.

Se consideră că viţa-de-vie culeasă din împrejurimile satului Mileştii Mici are o particularitate specifică. Vinurile, produse din aceste specii de viţă-de-vie capătă un gust bogat, aristocratic, păstrîndu-şi mulţi ani la rînd aceeaşi savoare.

Fabrica de vin „COJUSNA”În 1908 în satul moldovenesc Cojusna fost creată fabrica de producere a vinurilor “Cojuşna” conform unor

tehnologii de excepţie franceze, istoria căreia va număra în curînd 100 ani. Astăzi vinificatorii din Cojuşna produc peste 10 tipuri de vinuri de calitate. Acestea au instituit o cartoteca a

vinurilor de la crearea întreprinderii pîna la cele mai noi tipuri de vinuri, ce te cuceresc cu o aromă fină, rară şi un buchet caracteristic ce nu cedează celor tradiţionale.

Patrimoniului muzeal al Moldovei

Patrimoniul muzeal al R.M. este o valoroasă componentă a patrimoniului cultural naţional. Valoarea deosebită a acestei moşteniri o constituie mai ales colecţiile arheologice, etnografice, numismatice, de artă şi de ştiinţele naturii. Această avuţie naţională însumează mai mult de 700 mii piese şi este concentrată în fondurile muzeelor, care formează o reţea ramificată pe întreg teritoriul republicii cuprinzând 66 de instituţii subordonate Ministerului Culturii şi Turismului şi organelor administrării publice locale. Completează sistemul un şir de muzee subordonate Academiei de Ştiinţe, Ministerului Învăţământului, Ministerului Apărării, Ministerului Agriculturii, Uniunii Scriitorilor, Uniunii Oamenilor de Teatru şi altor instituţii şi organizaţii care deţin colecţii de o semnificaţie deosebită pentru cultura naţională şi universală.

Reţeaua muzeistică cuprinde instituţii de diverse categorii: naţionale, republicane, orăşăneşti, raionale, comunale. După profilul colecţiilor, muzeele se împart în: etnografice, de istorie, memoriale, de artă, de ştiinţele naturii sau cumulează două profiluri din acestea. Cele mai valoroase şi bogate colecţii sunt concentrate în Muzeele Naţionale amplasate în centrul istoric al Chişinăului în incinta unor valoroase monumente de arhitectură.

Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a fost fondat la 1889 şi este cel mai vechi muzeu din R.M. Pe parcursul a mai bine de un secol a acumulat un patrimoniu de peste 135 mii piese de valoare naţională, europeană şi mondială. Colecţiile petrografice şi paleontologice reflectă istoria geologică a Pământului şi evoluţia lumii organice, conţinând relicte ale florei şi faunei din diverse perioade geologice. Mândria Muzeului o constituie scheletul integral al unui Deinotherium Gigantissimus cu vârsta de peste 7 milioane de ani. Natura contemporană este reprezentată prin

110

colecţiile botanice şi zoologice multe din care au fost preparate încă la sfârşitul sec. XIX – începutul sec. XX. Grădina Botanică, organizată în 1906 în preajma muzeului, completează colecţiile botanice. Evoluţia culturii comunităţilor umane, care s-au perindat în această parte a Europei este reflectată în colecţiile arheologice, numismatice, etnografice şi de artă. În custodia muzeului se află renumitele tezaure de la Cărbuna, Chetroşica şi Lărguţa, valoroase colecţii de port popular, ceramică, ţesături, arhitectură populară, mobilier, instrumente muzicale etc. Aici se păstrează cea mai reprezentativă colecţie de covoare moldoveneşti (sec. XVIII-XX).

Expoziţia de bază a muzeului: “Natura. Omul. Cultura.” este înalt apreciată atât de specialişti cât şi de publicul larg de vizitatori prin originalitatea sa de a propune o incursiune în istoricul relaţiilor dintre Om şi Natură. La dispoziţia vizitatorilor stă şi o sală de expoziţii temporare în care se organizează vernisaje atât din patrimoniul propriu, cât şi din alte muzee.

La etapa de finisare se află organizarea în cadrul Grădinii Botanice a muzeului a unui Vivarium cu expoziţii permanente de păsări rare şi exotice, a unui Terarium şi Acvarium.

Muzeul este situat în centrul istoric al Chişinăului şi formează un complex arhitectural-istoric alcătuit din monumente de arhitectură din sec. XIX- înc. sec. XX incluse în lista monumentelor de importanţă naţională a Republicii Moldova. Edificiul în care a fost fondat muzeul – Clădirea Zemstvei Guberniale, se află încă în folosinţa Universităţii Agrare din Moldova, necătând la hotărârea Guvernului R. M. nr. 501 din 09.08.1993 “Cu privire la revitalizarea complexului arhitectural-istoric al Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a Moldovei” care prevedea transmiterea acestui imobil Muzeului pentru crearea condiţiilor de păstrare a patrimoniului. Toate edificiile Muzeului necesită reparaţii, lipseşte un bloc sanitar amenajat după cerinţele timpului.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, fondat în anul 1983, deţine circa 300 mii de piese din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre clasificate în colecţii de arheologie, numismatică, documente, fotografii, cărţi vechi, arme şi uniforme militare, bunuri şi obiecte memoralistice, icoane, artă decorativă etc. Printre cele mai valoroase exponate se înscriu un vârf de car de luptă din sec. VI-V î. Ch., Tezaurul de la Olăneşti din sec. IV a Ch., harta Moldovei întocmită de celebru cartograf F. Bawr la 1781 ş.a.

Expoziţia permanentă cu o suprafaţă de 1,4 mii m2 reflectă istoria acestei palme de pământ din Sud-Estul Europei din timpurile cele mai vechi până în anii 50 ai sec. al XX-lea. Muzeul pune la dispoziţia vizitatorilor şi câteva expoziţii permanente tematice. Expoziţia “Tezaurul” cuprinde piese din metale nobile şi pietre preţioase de o valoare artistică deosebită, printre care tezaure de monede şi obiecte antice şi medievale, faleristică, arme albe, argintărie laică şi religioasă.

În cadrul muzeului se află una din cele mai mari diorame din Europa de Est – cu suprafaţa generală – 800 m 2, având ca temă operaţiunea militară Iaşi-Chişinău din timpul celui de al doilea război mondial.

Muzeul este amplasat într-o clădire monumentală, în centrul capitalei, construită în ultimul pătrar al sec. al XX-lea după proiectul primului Liceu de Băieţi din Basarabia din sec. XIX. Clădirea este monument de arhitectură de importanţă Naţională, se află într-o stare bună, având condiţii optime pentru deservirea publicului vizitator.

Muzeul Naţional de Arte Plastice a fost întemeiat în preajma celui de al doilea război mondial. A acumulat un patrimoniu de circa 35 mii de opere de artă care formează două mari colecţii de Artă: Naţională şi Universală. Acestea sunt constituite din colecţii mai mici, precum: colecţiile de artă naţională medievală, colecţia de artă modernă şi colecţia de artă contemporană. Din colecţia de artă universală fac parte colecţia de artă Vest-Europeană, colecţia de artă rusă şi colecţia de artă orientală. În expoziţiile organizate în muzeu pot fi admirate operele artiştilor plastici locali A. Baillayere, E. Maleşevschi, A. Plămădeală, P. Şilingovschi, I. Vieru, M. Grecu, A. David, I. Bogdescu, Gh. Vrabie, L. Dubinovschi, I. Jumati ş.a., deasemenea şi lucrările maeştrilor italieni, flamanzi, olandezi, francezi, germani, englezi din sec. XVII-XX, printre care Carol Van Mander, Jan Bruegel zis de catifea, J. Jardaens, P. Gobert, A. Dűrer, Rembrant, P. Gavarni, A. Renoir ş.a. Colecţia de artă rusă este larg reprezentată de P.V. Tropinin, I. Ivanov, P. Fedotov, I. Kramscoi, I. Repin, V. Perov, A. Savrasov, I. Şişkin, I. Aivazovski, V. Serov, Z. Serebreanka ş.a. Foarte valoroasă este de asemenea şi colecţia de gravură clasică niponă din sec. XVII-XIX.

În prezent muzeul ocupă câteva clădiri din centrul istoric al Chişinăului – monumente de arhitectură de importanţă naţională. Din momentul fondării sediul de bază al muzeului se află pe str. Ştefan cel Mare, 115 în imobilul construit la hotarul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea în stilul barocului vienez. Mai târziu Muzeului i s-au transmis clădirile fostului Liceu Principesa Dadiani de pe str. 31 august 115. Toate imobilele aflate în posesia muzeului sunt deteriorate şi necesită restaurare şi reparaţie capitală imediată cu crearea condiţiilor optime pentru păstrarea colecţiilor şi deservirea publicului vizitator.

Foarte bogate şi diverse sunt colecţiile muzeelor republicane. Printre ele în primul rând se evidenţiază Complexul Muzeal “Orheiul Vechi” situat în r Orhei lângă satele Butuceni şi Trebujeni pe malurile râului Răut care delimitează două promotorii alungite. Acest “canion” original, surprinzător prin măreţia şi frumuseţea sa prezintă o adevărată cetate naturală, populată din cele mai vechi timpuri. Anume aici la o distanţă de 55 km de Chişinău se găseşte acest muzeu sub cerul liber. Pe teritoriul complexului muzeal cu o suprafaţă de 220 ha s-au păstrat ruinele mai multor civilizaţii. Printre ele se numără cetatea geto-dacică (sec. VI-I a. Christos), mănăstirile rupestre (sec. IX-XV), oraşul tătaro-mongol Şehr al Djedid (sec. XIV) şi oraşul moldovenesc Orhei (sec. XV-XVII).

Cea mai mare parte a obiectelor descoperite aici în timpul săpăturilor arheologice se păstrează în colecţiile muzeului fiind expuse în sălile de expoziţie ale complexului, dar şi în Muzeul de Arheologie şi Etnografie al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova şi Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Informaţii preţioase despre viaţa

111

cotidiană a populaţiei din această zonă şi etnografia regiunii oferă casele ţărăneşti din s. Butuceni care sunt monumente autentice de arhitectură tradiţională.

Complexul muzeal este cunoscut şi prin mănăstirile sale rupestre, săpate în sec. IX-XV în stâncile de calcar ce se înalţă pe ambele maluri ale Răutului. Un interes aparte prezintă inscripţiile şi semnele incizate pe pereţii acestor lăcaşe.

Posedând valoroase colecţii arheologice muzeul nu dispune de săli de expoziţii, de un grup sanitar modern. Toate monumentele din cadrul complexului muzeal necesită o conservare şi restaurare avansată. O porţiune de drum cu lungimea de 7 km de la Brăneşti până la Trebujeni şi Butuceni, cât şi căile de acces la monumentele Complexului necesita reconstrucţii. În această zonă lipsesc deasemenea şi obiective pentru alimentaţie publică şi cazare.

Muzeul de Arheologie şi Etnografie al A.Ş. a Moldovei. Organizat în anul 1978 el se distinge prin profilul său tematic special menit să ilustreze evoluţia comunităţilor umane de pe teritoriul actual al R. M. cu începere din epoca paleoliticului până la începutul sec. al XX. Muzeul a fost organizat din necesitatea de a păstra şi a pune în valoare bogatul patrimoniu arheologic şi etnografic.

Aici se păstrează cea mai mare şi valoroasă colecţie arheologică din R. M. care enumără peste 100 000 piese. De o valoare deosebită sunt colecţia de ceramică a culturii Cucuteni-Tripolie, obiectele din aur şi argint din epoca bronzului şi până în evul mediu târziu, multe dintre care reprezintă adevărate opere de artă. Printre acestea se evidenţiază podoabele scitice în stil animalier, piese aparţinând culturii sarmatice Santana de Mures-Cerneahov, giuvaere medievale. Muzeul este deţinătorul şi unei colecţii de numismatică de circa 10 000 de monede de aur, argint şi aramă datate cu sec. V a. Christos şi până în sec. XVIII. În patrimoniul muzeului se păstrează şi o colecţie etnografică de circa 1000 piese care reflectă evoluţia ocupaţiilor şi meşteşugurilor tradiţionale în diferite zone ale Moldovei.

Muzeul este amplasat în centrul Chişinăului în incinta unui monument de arhitectură construit la finele sec. XIX după proiectul arhitectului A. Bernardazzi, dar suprafaţa expoziţională este insuficientă pentru a expune mai amplu colecţiile pe care le deţine.

Muzeul Literaturii Române “M. Kogălniceanu”, al Uniunii Scriitorilor – fondat în anul 1965. Patrimoniul muzeului numără circa 100 000 de piese. Cea mai bogată este colecţia de cărţi care însumează peste 22 mii de volume, ce datează din sec. XVI-XXI cu caracter laic şi religios. Printre cele mai vechi şi valoroase cărţi sunt opera Sfântului Dionisie Areopagitul din 1572 în limba latină, Evanghelie Ucitelinoe – una din numeroasele cărţi tipărite sub supravegherea mitropolitului Petru Movilă în 1637, Kiev, la Lavra Peciorsca, Antologhionul ce să zice Floarea Cuvintelor, Iaşi, 1755, Kazanie, Râmnic, 1781-1782, Liturghie, Chişinău, 1815 ş.a.

O deosebită valoare reprezintă ediţiile cu caracter laic. Dintre acestea majoritatea sunt cărţi ale scriitorilor clasici – D. Cantemir. Istoria Imperiului Otoman (în limba germană). Hamburg, 1745; M. Kogălniceanu. Istoria Valahiei, a Moldovei şi a Valahilor Transdanubieni (în limba franceză). Berlin, 1837; Al. Donici. Fabule. Iaşi, 1840; B. P. Haşdeu. Ion Vadă cel Cumplit, Bucureşti, 1865; V. Alexandri. Dumbrava Roşie. Bucureşti, 1872 ş. a. În colecţiile muzeului se păstrează de asemenea preţioase ediţii ale clasicilor latini, ruşi, francezi, ucraineni şi ale altor popoare, 22 mii de manuscrise din diferite perioade inclusiv şi carnetul cu versuri ale poetului Al. Mateevici, 17 mii de unităţi de ediţii periodice inclusiv Magazin Istoric pentru Dacia, care începe să apară din 1845, Columna lui Traian, revistă editată de B.P. Haşdeu începând cu anul 1870, Gazeta Bucovinei pe anul 1892, Viaţa Românească, ce s-a editat din 1906, Convorbiri Literale, Viaţa Basarabiei, Revista Bucovinei ş.a.

Muzeul este amplasat în clădirea Uniunii Scriitorilor. În prezent nu dispune de expoziţie permanentă. Periodic se organizează diverse expoziţii temporare şi manifestaţii culturale consacrate vieţii şi activităţii oamenilor de litere şi artă.

Muzeul Pedagogic Republican, înfiinţat în anul 1974, se află în subordinea Ministerului Învăţământului şi este amplasat în centrul istoric al Chişinăului, într-o casă construită la începutul sec. XX. Patrimoniul muzeal, care însumează peste 10 mii de piese, reflectă istoria dezvoltării învăţământului pe teritoriul Republicii Moldova şi este constituit din colecţii de acte şi documente, fotografii, manuale şcolare, planuri şi programe de învăţământ din sec. XIX-XX ş.a. Un interes deosebit prezintă manualele “Cursul primitiv de limbă română”, autor Ioan Doncev, editat la Chişinău în 1868, “Descrierea regulilor gramatice vlaho-moldave” şi “Adunare de scrieri şi traduceri în proză” editate în 1840 la Sankt-Petersburg, autor Iacov Hâncu, “Nagleadnaja arihmetica” editată la Chişinău în 1901, autor Gheorghe Codreanu ş.a.

În cinci săli ale muzeului este desfăşurată expoziţia permanentă care necesită o renovare totală.

Casa-Muzeu “A. Puşkin” din Chişinău organizată în 1946 în casa unde în septembrie-noiembrie 1820 a locuit marele poet rus A. Puşkin şi care în 1985 a fost reorganizat într-un complex muzeal. Acest muzeu este un adevărat centru al culturii ruse. Deţine un patrimoniu de circa 30 mii piese. Sunt semnificative colecţiile de carte veche, operele scriitorilor ruşi din sec. XVIII-XIX, pictură, grafică rusă şi europeană. Muzeul îngrijeşte toate locurile legate de perioada aflării lui Puşkin în Moldova. În 1972 a organizat o filială în s. Dolna, la 50 km de or. Chişinău în conacul familiei Ralli, cu care marele poet a avut relaţii foarte bune. Recent “Conacul Ralli-Arbore” a fost restaurat şi are condiţii bune pentru deservirea publicului vizitator.

Muzeul Meşteşugurilor Populare din Moldova este amplasat în satul Ivancea, r Orhei, (40 km de la Chişinău) în incinta conacului - parc Balioz, monument de arhitectură şi arhitectură peisageră din sec. XIX, de importanţă naţională. Muzeul a fost fondat în anul 1984 în baza colecţiilor Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Expoziţia muzeului reflectă evoluţia celor mai răspândite meşteşuguri tradiţionale. Sunt expuse obiecte realizate de meşteri populari atât în diferite perioade, cât şi în diferite centre meşteşugăreşti ale Moldovei. Conacul în care este amplasat muzeul este înconjurat de un parc vechi realizat după modelul celor europene cu castani, brazi şi pini seculari, cu diferite specii rare şi

112

exotice de copaci şi arbuşti. Aici s-au păstrat diverse clădiri şi anexe gospodăreşti, castelul de apă şi reţeaua de havuzuri. Toate aceste obiective sunt deteriorate în diferit mod şi necesită restaurări. Complexul muzeal nu este asigurat cu apă şi nu are bloc sanitar amenajat. Atât în preajma muzeului cât şi pe traseu lipsesc panourile informaţionale despre acest obiectiv.

Muzeul Meşteşugurilor din zona centrală a Moldovei se află în satul Văsieni (25 km de la Chişinău). Colecţiile muzeului care enumără peste 15 mii piese reflectă evoluţia meşteşugurilor populare din acest sat din sec. XIX până în zilele noastre. În expoziţia muzeului sunt expuse mostre de ceramică, croşete şi broderii, împletituri din fibre vegetale, piese cioplite în lemn, lucrări în tinichea ş.a. Un compartiment aparte este consacrat istoriei Satului. Muzeul este amplasat în clădirea fostei Primării a satului construită în sec. XIX. A fost recent reparată. În anul 1996 pe lângă muzeu, cu concursul Uniunii Meşterilor Populari din Moldova, a fost organizat Centru Didactic Meşteşugăresc în cadrul căruia sunt pregătiţi meşteri în domeniului artizanatului. În atelierele centrului vizitatorii pot urmări procesul ţesutului şi broderiei, cioplitul în lemn şi împletitul în fibre vegetale, modelarea şi crearea vaselor din ceramică. Un grup numeros de muzee se află în raioanele Republicii Moldova. După subordonarea administrativă ele se divizează în muzee raionale, municipale şi comunale, iar după profilul colecţiilor se împart în Muzee de Istorie şi Etnografie, Studierea Ţinutului şi Memoriale.

Dintre muzeele raionale prezintă interes Muzeul de Istorie şi Etnografie Edineţ, Muzeul de Istorie şi Etnografie Soroca, Muzeul de Istorie şi Etnografie Bălţi, Muzeul de Istorie şi Etnografie Ungheni, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Hânceşti, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Comrat, Muzeul Cahulului, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Tighina, Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Tiraspol. Aceste muzee deţin colecţii interesante despre istoria, etnografia şi natura zonelor în care sunt amplasate. Prezintă interes deosebit pentru publicul vizitator colecţia de artă populară a muzeului din Edineţ, Cetatea Soroca – monument de arhitectură medievală, colecţia de arme ruseşti (sec. XVII-XVIII) şi colecţia etnografică a muzeului din Bălţi, colecţia de carte veche a muzeului din Tighina, colecţia etnografică a muzeelor din Hânceşti şi Comrat, colecţia de arme albe şi de foc a muzeului din Cahul ş.a.

Majoritatea muzeelor sunt deteriorate şi au nevoie de reparaţii curente şi capitale, se simte lipsa de spaţii expoziţionale şi de păstrare a colecţiilor, iar muzeul din Bălţi este amplasat într-o încăpere absolut neadecvată pentru necesităţile muzeului, într-o zonă greu accesibilă din cauza stării deplorabile a străzilor.

În or. Chişinău şi în centre raionale sunt amplasate un şir de muzee care în prezent au statut de muzeu municipal. În Chişinău este amplasat un singur muzeu – Muzeul de Istorie a municipiului Chişinău, care posedă colecţii interesante de documente istorice, cărţi poştale pe baza cărora se poate urmări istoria Chişinăului din sec. al XV până la sfârşitul sec. al XIX-lea. Se află într-o frumoasă clădire a fostului castel de apă construit la sfârşitul sec. al XIX-lea după proiectul arhitectului A. Bernardazzi, monument de arhitectură. Starea clădirii e bună, necesită renovare doar expoziţia muzeului.

R.Dubăsari. Muzee municipale există la Dubăsari, Râbniţa, Camenca, Slobozia. Aceste muzee gestionează colecţii de circa 10 mii piese fiecare, dar marea lor majoritate o alcătuiesc fotografiile şi documentele din perioada sovietică. Clădirile necesită reparaţii, expoziţiile sunt învechite.

În r Lăpuşna există un singur muzeu municipal – Muzeul de Istorie şi Etnografie Leova. A fost organizat în 1974, e amplasat în clădirea fostei şcoli primare, care se află într-o stare normală. Patrimoniul muzeului este de 5 mii piese, dintre care mai preţioase sunt cele de etnografie. Expoziţia necesită renovare.

În fostele centre raionale din r Bălţi, muzee municipale activează la Râşcani şi Făleşti. Fostul muzeu din Sângerei este închis din cauza lipsei unui local.

În r Soroca există două muzee municipale – de Istorie şi Etnografie – la Drochia şi Floreşti. Din lipsa localului Muzeul din Drochia la fel este închis. Muzeul din Floreşti deţine un patrimoniu de peste 10 mii exponate dintre care prezintă un interes deosebit colecţia de vase din lemn de uz casnic de la sf. sec. XIX. Clădirea Muzeului este amplasată în centrul oraşului, necesită reparaţie, calea de acces este bună.

În r Ungheni cu statut de muzeu municipal este doar Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului din Nisporeni. Are colecţii de arheologie, istorie, artă şi etnografie. Recent a fost reinaugurat într-un nou local din centru oraşului. Două muzee municipale există şi în UTA Găgăuzia – Muzeul de Istorie şi Etnografie Ceadâr-Lunga şi Muzeul de Istorie şi Studiere a Ţinutului Vulcăneşti. Muzeul din Ceadâr-Lunga deţine colecţii de peste 8 mii piese. Ce-a mai valoroasă este colecţia de etnografie. Este amplasat în centru orăşelului într-o clădire foarte bună din anii ’30 ai se. XX. Căile de acces spre muzeu sunt bune.

Muzeul din Vulcăneşti deţine un patrimoniu de peste 13 mii piese. De o valoare deosebită este colecţia arheologică a Culturii Gumelniţa. E amplasată în centrul orăşelului în clădirea unei foste cantine. Starea fizică e bună, necesită renovare expoziţia permanentă. Căile de acces către muzeu sunt bune.

Un colorit deosebit printre instituţiile muzeale au muzeele comunale, majoritatea de istorie şi etnografie, care se impun nu prin arhitectura clădirilor şi nici prin designul expoziţiilor, ci prin bogate şi diverse colecţii care reflectă istoria, tradiţiile şi cultura satelor în care activează. Asemenea muzee există în toate judeţele republicii.

În r Edineţ există 2 muzee – în satele Ţaul şi Maramonovca. În judeţul Cahul – la Slobozia-Mare şi Tartaul. În UTA Găgăuzia - la Beşalma, în judeţul Taraclia – la Cazaclia şi multe alte muzee mici. Dintre muzeele comunale merită a fi menţionate Muzeul de Istorie şi Etnografie de la Slobozia-Mare, cu un local bine amenajat cu 6 săli de expoziţie. Deţine colecţii arheologice, etnografice, istorice. Se evidenţiază printre muzeele săteşti Muzeul Găgăuz de Istorie şi Etnografie “D. Cara-Ciobanu” din Beşalma, care prezintă amplu istoria şi etnografia găgăuză şi multe altele.

113

Un loc aparte printre muzeele Republicii Moldova îl ocupă şi Muzeele Memoriale. Consacrate unor personalităţi istorice şi figuri marcante ale Culturii şi Ştiinţei, cunoscute departe de hotarele ţării, aceste Muzee se bucură de popularitate în rândul publicului vizitator. Muzeele memoriale sunt amplasate atât la Chişinău, cât şi în judeţe. Ele sunt subordonate Muzeelor Naţionale, republicane şi judeţene, unele din ele sunt comunale.

În or. Chişinău există două muzee memoriale – Casa-Muzeu “A. Şciusev” şi Muzeul comemorativ al Represiunilor şi Rezistenţei în Republica Moldova. Ambele sunt amplasate în centrul istoric al oraşului şi sunt subordonate Muzeului Naţional de Istorie. Muzeul “A. Şciusev” este amplasat în casa în care s-a născut şi a trăit renumitul arhitect-academician. Este reconstruită sufrageria şi cabinetul-salon. Prezintă interes obiectele personale ale arhitectului.

În Bălţi muzee memoriale comunale există la Cerepcău - Casa memorială “C. Stere” consacrat vieţii şi creaţiei marelui scriitor basarabean, la Corlăteni – Casa memorială a poetului “L. Damian”, la Mihăileni în 1996 a fost inaugurat Muzeul “Eugen Coşeru” consacrat acestui mare savant.

În Cahul activează Casa memorială “N. Lebedenco” în comuna cu acelaş nume. E consacrat eroului războiului civil din Rusia şi războiului al doilea mondial. Este subordonat muzeului din Cahul.

Cele mai multe muzee memoriale se află în Dubăsari. Printre ele sunt: Casa memorială “N. Zelinschi” şi Statul - Major al Brigăzii Cavalerie “G. Kotovschi” din or. Tiraspol, Muzeul “A.S. Rubinştein” din Ofatinţi. În Camenca în baza fostului muzeu raional a fost creat Complexul Muzeelor Memoriale, care cuprinde: Casa memorială “Ion Soltâs” din Cuzmin, Casa memorială “A. Verşigora” în s. Severinovca, Casa memorială “I. Coval” – consacrate eroilor URSS din al doilea război mondial.

Din anul 1987 la Ocniţa, r Edineţ activează Casa memorială “C. Stamati” consacrată vieţii şi creaţiei marelui scriitor. Este o filială a Muzeului Naţional de Istorie.

În Orhei în 1976 a fost inaugurată Casa memorială “A. Donici”, în fostul conac al părinţilor marelui fabulist. Alături cu conacul se înalţă biserica Adormirea Maicii Domului, ctitorie a familiei Donici. Casa memorială este filială a Muzeului de Istorie şi Etnografie Orhei.

În 1974 în s. Piatra a fost inaugurat Muzeul memorial Conacul familiei Lazo. Aici, în clădirea construită în a doua jumătate a sec. XIX este reconstruit interiorul casei familiei Lazo cu o istorie bogată. Care a găzduit multe personalităţi din Basarabia. Două săli de expoziţie sunt consacrate lui S. Lazo – erou al războiului civil din Rusia. Este o filială a Muzeului Naţional de Istorie.

În or. Tighina din 1974 activează Muzeul memorial “G. Starâi şi P.Tkacenko” consacrat activiştilor mişcării comuniste din Basarabia. În judeţul Tighina mai există două muzee memoriale – Casa memorială “A. Mateevici” din Căinari şi Casa memorială “A. Mateevici” din Zaim. Ambele muzee sunt consacrate renumitului poet şi publicist, autorului textului imnului de stat al Republicii Moldova. Au fost inaugurate în casele în care s-a născut şi a trăit A. Mateevici. Tot în judeţul Tighina, la Varniţa în anul 1993 a fost creat Muzeul Memorial “Carol XII”, expoziţia căruia reflectă viaţa şi operaţiile militare ale regelui Suediei Carol XII, inclusiv aflarea lui la Varniţa între anii 1709 – 1713. Este filiala Muzeului Naţional de Istorie. În prezent expoziţia este demontată.

De rând cu muzeele enumerate mai sus există în centrele judeţene şi câteva Galerii de Artă. La Bălţi în 1973 a fost inaugurată Pinacoteca or. Bălţi, care astăzi deţine o colecţie de peste 2000 de piese, reprezentând lucrări de pictură, grafică, sculptură din creaţia artiştilor plastici contemporani. În or. Tighina din 1971 activează Galeria de Artă, care are un patrimoniu de peste 2500 piese cu pictură şi grafică contemporană atât a plasticienilor din Moldova cît şi din Rusia. În ultimii ani au apărut Galerii de Artă private care se preocupă mai mult de comercializarea operelor de artă.

3. Formele de turism

În pregătirea planului turistic este important să se înţeleagă diferitele forme ale dezvoltării şi feluri de turism, care sunt înrudite cu motivaţiile specifice de a călători. Deseori, ele sunt combinate în experienţă de călătorie a unui turist.

Turismul general de excursii

Acest tip de turism este probabil cel mai răspândit şi implică persoanele care participă, de obicei în grupuri, la rute de vizitare a locurilor de interes, care ar putea include o combinare de obiective, de exemplu, situri arheologice/istorice, peisaje şi arii naturale protejate. Aceasta va fi un tip important de turism în Moldova, care se va baza pe situri arheologice / istorice, peisaje agricole, sate, arii protejate ş.a. Chişinăul poate fi nucleul excursiilor.

Turismul culturalTurismul cultural se bazează pe locuri interesante din punct de vedere arheologic, istoric şi religios, muzee, arte

şi meşteşuguri, dans, muzică, teatru folcloric şi clasic european, modele culturale şi port naţional, clădiri şi cartiere ce prezintă interes arhitectural şi alte aspecte ale culturii. Moldova dispune de toate trăsăturile care formează temelia pentru dezvoltarea turismului cultural. În Moldova el cuprinde excursiile de interes general şi rutele de interes special.

Turism ruralTurismul rural se bazează pe turiştii care şi stau în gospodăriile ţărăneşti, observă şi studiază despre şi, probabil

participă în, activităţile agricole şi viaţa satului. Turiştii ar putea sta în sate şi în scopul de a explora împrejurimile.

114

Dispunând de suprafeţe agricole întinse şi o multitudine de sate, Moldova are un potenţial mare pentru dezvoltarea în satele în care se practică anumite meşteşuguri, turiştii având posibilitatea să cunoască procesul de lucru al meşteşugarilor, iar în satele în care este păstrată tradiţia vinicolă, turiştii pot observa procesul de producere a vinului şi mustului. Turismul rural poate aduce beneficii direct băştinaşilor.

Turismul ecologicEcoturismul sau turismul bazat pe natură implică turiştii care se cazează în apropierea ariilor protejate, practicând

drumeţia sau călătoria în scopul observării florei şi faunei şi studierii ecologiei zonei. Ecoturismul se concentrează pe conservarea mediului ambiant şi experienţa de cunoaştere a turiştilor. Turiştii sunt cazaţi în locuri nedăunătoare naturii şi corespunzătoare mediului ambiant. Suprafeţele silvice protejate din Moldova servesc drept bază de resurse pentru dezvoltarea ecoturismului în ţară, deşi unele vor trebui desemnate ca parcuri naţionale care vor permite recrearea supravegheată. De obicei există sate în vecinătate, care la rândul lor ar putea oferi locuri de cazare pentru turişti. Această metodă va aduce beneficii direct populaţiei locale. De asemenea, ar putea fi refăcute taberele şi cabanele existente pentru scopuri turistice.

Turismul urbanTurismul în oraşe şi orăşele este foarte popular în lume. Turismul urban se bazează pe o gamă largă de obiective

istorice şi culturale, facerea cumpărăturilor, restaurante şi puterea de atracţie generală a activităţilor şi vitalităţii urbane. Localităţile urbane funcţionează şi ca porţi (puncte de sosire şi plecare) ale ţării sau regiunii date. În Moldova, Chişinău este un loc excelent pentru dezvoltarea turismului urban, având ca temelie străzile înverzite, parcurile, multele clădiri frumoase din punct de vedere arhitectonic, muzeele, restaurantele şi cafenelele, evenimentele artistice (de operă, teatru şi balet), galerii de artă plastică, magazinele. În Chişinău vin mulţi oameni de afaceri şi persoane oficiale, fapt ce ajută la întreţinerea turismului urban.

Turism curativ Sanatorii de diferite tipuri sunt populare în Europa şi în alte locuri. În Moldova ar putea fi posibilă înfiinţarea

staţiunilor balneo - climaterice, bazate pe ape minerale din diferite locuri.

Alte tipuri de turismAlte tipuri de turism care dispun de potenţial pentru dezvoltare în Moldova sunt următoarele:

• Turismul de interes special se referă la turiştii care, de obicei, călătoresc în grupuri mici cu scopul de a cunoaşte trăsăturile caracteristice ale unei localităţi. Acest fel de turism se suprapune cu cel cultural, ecologic şi rural, dar se concentrează pe aspecte tematice specifice, eg. arheologice, viticultura şi vinificaţie, stiluri arhitectonice istorice şi religioase, folclor şi meşteşuguri. Turismul de interes special poate să se concentreze şi pe activităţi participative, eg. săpături arheologice cu supraveghere profesionistă.

• Turismul de aventură implică participarea în activităţi ce solicită rezistenţă fizică, care deseori conţine şi elemente periculoase. În Moldova turismul de aventură poate fi dezvoltat în formă de canotaj, speologice şi alpinism.

• Turismul cu aspect religios. Pelerinajele la lăcaşele de cult este un tip de turism răspândit în întreaga lume. Moldovenii vizitează lăcaşele de cult cu ocazia sărbătorilor şi evenimentelor religioase mari. Acestea reprezintă un tip de turism intern şi portabil va atrage puţini turişti străini.

• Turismul „locurilor de baştină” implică oamenii ce vizitează locurile copilăriei lor sau ale strămoşilor şi este destul de popular. Un număr de moldoveni au emigrat în ţări străine şi poate doresc să se întoarcă în ţară pentru a-şi vizita familiile, prietenii şi locurile de baştină.

• Turismul sportiv. Participanţii şi spectatorii evenimentelor sportive pot forma o categorie aparte semnificativă de turişti. Moldova dispune de potenţial în acest domeniu (stadioane naţionale şi religioase, echipe sportive) care trebuie valorificat în viitor.

• Turism de afaceri şi conferinţe. Atât călătoriile în scop de afaceri şi misiunilor de stat, cât şi participarea la conferinţe şi întruniri reprezintă un tip important de turism. Călătorii în scopuri de afaceri şi participanţii la conferinţe folosesc multe facilităţi şi servicii turistice şi vor participa în excursii şi rute turistice, precum şi turismul urban în timpul liber. Moldova deja dispune de potenţial în acest domeniu. Acest tip de turism poate fi extins în viitor, concomitent cu dezvoltarea posibilităţilor turistice şi a ţării ca întreg.

• Turismul pentru tineret. Călătoriile tineretului şi a studenţilor în scopuri recreative, sportive şi educative este un tip de turism bine dezvoltat. În Moldova, trebuie încurajate rutele pentru studenţii şi tineretul băştinaş, aşa încât ei să-şi cunoască mai bine patrimoniul cultural, istoric şi ambiant. Excursiile, turismul ecologic şi rural sunt cele mai potrivite pentru această categorie de turişti. Ei pot participa şi la săpăturile arheologice sau în turismul de aventură.

4. Oraşele Moldovei

115

MUNICIPIUL CHIŞINĂU (peste 700.000 locuitori)

Amplasament geograficMunicipiul Chişinău este aşezat în mijlocul Moldovei, la întretăierea drumurilor Iaşi-Chişinău – Tighina - Odesa şi

în apropierea contactului între zona păduroasă a „Codrilor Bâcului” cu zona de stepă cu ierburi înalte dinspre sud. Sau dacă, e să vorbim pe plan mondial, el este aproximativ la jumătate de cale dintre Ecuator şi Polul Nord. Este aşadar un oraş de răspântie şi de contact între regiuni având caractere geografice deosebite. Vatra lui se întinde la altitudinea de circa 85 m pe povârnişul domol de pe dreapta văii râului Bâc (oraşul nou) cât şi de o parte a luncii sale inundabile (oraşul vechi). Pe povârnişurile dealurilor care înconjoară în semicerc loturile de pământ pe care a fost clădit oraşul nou, se întinde o zonă de podgorii prin care sunt amplasate vile, crame şi gospodării de ţară. Acestea formează împreună un fel de zonă periferică a Chişinăului. Cadrul său este format de dealurile podişului Bâcului, acoperite cu păduri masive în nord-vest, despădurite şi prinse cu vii în sud-est. Moldova în principal este o ţară agrară, care este acoperită cu suprafeţe de viţă de vie, pomi fructiferi, culturi cerealiere. Suprafeţele de viţă de vie din judeţele Lăpuşna şi Tighina în perioada interbelică, fiind clasate, pe primul loc în ţară.

Vechime şi dezvoltare istoricăVatra Chişinăului de astăzi, situată într-o zonă climaterică favorabilă din partea centrală a spaţiului geografic dintre

Prut şi Nistru, a fost populată din timpurile străvechi. Arheologii au descoperit aici aşezări umane, care datează încă din epoca de piatră. A lăsat urme şi epoca romană, fiind descoperite monede romane. Ca aşezare rurală medievală Chişinăul a apărut, în primele decenii ale sec.15. Prima menţiune documentară a municipiului ca localitate din valea Bâcului datează din 17 iulie 1436, când domnitorii Ţării Moldovei, Ilie şi Ştefan „au dat şi i-au întărit lui Oancea-Logofăt pentru credincioasă slujbă” mai multe sate de pe râul Răut, între care: Procopinţi, Măcicăuţi, Cozărăuţi ş.a. Stabilind hotarele acestor sate în documentul menţionat, descoperim următoarea informaţie: „ ... şi la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii”. A doua menţiune documentară a numelui topic în ordine cronologică, de data asta ca localitate sătească, din acelaşi perimetru geografic, datează cu anul 1466. Este vorba de un document de proprietate ieşit din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare, prin care strălucitul voievod „i-a dat şi i-a întărit unchiului său Vlaicul ... o selişte la Chişinău, la Fântâna Albişoara, ce s-au cumpărat de la Toader, ficiorul lui Fedor şi de la fratele lui, de la ... şi de la Fedorel, drept 120 arginţi tătăreşti”. Spre partea finală a acestui document mai aflăm că Chişinăul, cu întreaga sa moşie şi cu moara, este dăruit lui Vlaicul precum şi tuturor urmaşilor săi, care vor veni după el, pentru slujbă dreaptă şi credincioasă. Boierul Vlaicul, care a intrat în stăpânirea Chişinăului pe la 1466, este fratele mamei lui Ştefan cel Mare – Oltea, venit în Ţara Moldovei din Valahia şi care era pe vremea aceea pârcălab de Cetatea Albă. Multă vreme un târguşor fără însemnătate, Chişinăul şi-a luat probabil numele de la o cascadă pe care o făcea în acest loc apa ce îl străbate. Celebrul istoric şi filolog român B. P. Haşdeu afirma totuşi că numele topic al oraşului provine de la termenul cuman cheşene, însemnând mausoleu, cavou, cupolă şi că a apărut pe locul unei „selişti tătăreşti”. Conform cercetărilor arheologice de teren, primii locuitori de pe teritoriul actualului oraş au vieţuit încă cu 12 mii de ani î. Hr. La Malina Mică şi pe Valea Schinoasa s-au găsit obiecte din cremene din epoca paleoliticului târziu. O aşezare umană a existat cu circa 7000 de ani î. Hristos şi pe malul Bâcului, sub dealul Râşcanilor, pe unde astăzi se află Biserica Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. Iar cu circa 300 de ani î. Hristos pe dealul Mazărache apăru o cetate cu două rânduri de fortificaţii, ce constau din şanţuri şi valuri de apărare.

Trei sate au existat şi după cucerirea Daciei de către romani: unul lângă Petricani, altele două pe teritoriile sectorului Botanica, în valea râului Bâc şi Valea Trandafirilor.

Dar până în sec. XVIII localităţile rurale de odinioară, cât şi târguşorul Chişinău nu sunt evidenţiate ca importante centre comerciale şi culturale. Abia la 1677, “Cronica polonă” a lui Miron Costin inserează Chişinăul printre principalele aşezări din Ţara de Jos a Moldovei. În altă scriere, intitulată “Poema polonă,” cărturarul moldovean precizează că în ţinutul Lăpuşnei se aflau târgul Lăpuşna şi târguşorul Chişinău.

Către sfârşitul sec.XVII şi prima jumătate a sec.XVIII Moldova devine arena unor războaie duse pe teritoriul ei de către străini: între polonezi – turci şi tătari, între ruşi – turci şi tătari. În anul 1683 Chişinăul este ocupat şi devastat de cazaci. În 1690 turcii şi tătarii îl ard şi-l ruinează în mare parte, ca în 1739 să-l treacă din nou prin foc şi sabie.

Dimitrie Cantemir în “Descrierea Moldovei” aminteşte de Chişinău, dar nu-l tratează ca pe un oraş de aceiaşi mărime şi importanţă ca Tighina şi Lăpuşna.

În evul mediu satul Chişinău era situat într-o zonă geografică destul de dens populată. O noua schimbare în istoria lui survine în 1641 când satul devine moşie mănăstirească. El era compus dintr-un număr anumit de bordeie şi case construite din lemn, care se află în permanentă creştere. În anii 1684-85 Chişinăul devine treptat orăşel, care pe parcursul sec. XVII devine important centru comercial al ţării, în care se consolidează comerţul permanent de iarmaroc. Apare comerţul local susţinut de diversele dughene ale unor negustori din partea locului. Mai târziu apar şi ateliere de cizmărie, de ferărie, tâmplărie, cusătorie. Se dezvoltă mica industrie de prelucrare a produselor agricole, apar mici fabrici de vin, abatoare, mori de apă.

Paralel cu creşterea şi transformarea Chişinăului într-un târg, centru comercial şi meşteşugăresc, apoi şi într-un oraş de o anumita importanţă, oraşul începe să se profileze şi ca centru cultural şi de învăţământ. Prima şcoală a apărut în anii ’60 ai secolului XVIII. Oraşul aparţine ţinutului Lăpuşnei cu o viaţă atât de veche, ce a dat Moldovei pe voievodul Alexandru Lăpuşneanu (iniţial purtând numele Petre Stolnicul), pe mândrul boier Hâncu, rivalul lui Ducă Vodă, Mitropolitul Gurie al Basarabiei, Episcopul Dionisie de Cetatea Albă-Ismail, Pan Halipa, preşedintele şedinţei Sfatului Ţării, care la data de 27 martie 1918 votează Unirea Basarabiei cu România , forul din care mai făceau parte Pantelimon Erhan, Elena Alistar-Romanescu, Ion Inculeţ, Onisifor Ghibu, prof. Al. Ouatu, Sergiu Cujbă, Ioan Pelivan, Simion şi Andrei Murafa, Iustin Fraţiman, Gh. Druţă, Ion Buzdugan, P. Gore, şi alţii.

116

Ţinutul şi-a luat numele de la târgul Lăpuşna care este constatat documentar încă din anul 1470. El cuprindea vestiţii codrii de stejar ai Lăpuşnei. Prin acest ţinut trecea drumul de comerţ spre Tighina, iar în târgul Lăpuşna era amplasată vama. În cursul istoriei sale, ţinutul a format o autonomie locală, cu organizaţie militară ce avea menirea de a păzi vadul Nistrului contra hoardelor cotropitoare. Judeţul Lăpuşna din perioada interbelică, cuprindea aproape în întregime vechiul ţinut de răzeşi şi mazili purtând acelaşi nume, din mijlocul căruia porneau vestiţii codrii ai Bâcului. Înşirate pe văi sau pe coaste de dealuri se întind vechile sate răzeşeşti cu începutul în vremurile de glorie ale voievodului Ştefan cel Mare, când locuitorii aceştia dârzi dar şi mândri de independenţa lor stăteau de strajă în calea năvălitorilor din stepă.

În a doua jumătate a sec. XVIII în Chişinău, în timpul războaielor ruso-turce care aveau loc pe teritoriul Basarabiei, încep a se stabili reprezentanţii unor grupuri alogene, migrate încoace de pe alte meleaguri, în mod special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus. În anul 1772 din cele 114 gospodării, pe lângă românii moldoveni băştinaşi, în Chişinău mai erau aşezate deja 10 familii de armeni, 3 de „sârbi şi jidovi”, 3 de ţigani cât şi o familie a unui grec, nici un rus şi nici un ucrainean. Odată cu includerea în componenţa Imperiului Rus între 1791-1806, iar de jure în anul 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de râul Prut, populaţia Chişinăului, creşte vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori (locul 5 ca mărime din fostul imperiu), în mare parte migranţi din diferite colţuri ale Rusiei.

Oficial Chişinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabia şi al ţinutului Orhei în anul 1818. Tot, atunci oraşul, iar mai târziu şi satele învecinate Buiucani, Visterniceni şi altele au trecut în stăpânirea mănăstirii. În anul 1834 guvernul Ţarist a aprobat planul de dezvoltare a oraşului. Treptat Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bulevard Ştefan cel Mare şi strada Alexei Mateevici.

Din anul 1834 Chişinăul este refăcut după un plan de sistematizare cu străzi drepte, largi şi perpendiculare. În 1856 Chişinăul ocupa locul cinci printre oraşele fostului Imperiu Rus, cedând doar în faţa Petersburgului, Moscovei, Odesei şi Rigăi. Creşterea populaţiei, conform mai multor surse statistice, se bazează pe sporirea mecanică a populaţiei, venită încoace în sec.19 din mai multe gubernii ale Imperiului Rus şi din alte ţări europene. În anul 1873 Chişinău devine reşedinţă de gubernie a Rusiei ţariste. Aici încep a se stabili şi a construi case mari de locuit boieri bogaţi. În această perioadă este construită prima casă cu etaje, care aparţinea boierului Donici. Se diversifică spectrul specialităţilor meşteşugăreşti. Se dezvoltă mica industrie de prelucrare a produselor agricole. Apar mici fabrici de vin, abatoare, mori de apă, ateliere de prelucrare a pieilor

Chişinăul şi-a schimbat aspectul în anii 50-70 ai sec. XIX. Încep să apară străzi mai moderne, are loc construcţia primei căi ferate. Aflându-se sub influenţa nefastă a guvernului ţarist, oraşul avea aspect mai mult rusesc, în care se vorbea mai mult limba rusă şi se editau cărţi ruseşti. Pe lângă bisericile vechi care datează din sec.18, apar altele mai noi ca Buna Vestire, Sf. Mihail, Biserica Duminica Tuturor Sfinţilor, Biserica Învierea Mântuitorului, Biserica romano-catolică Providenţa Divină, Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla, arhitect Al. Bernardazzi etc. Aportul lui Al. Bernardazzi în construcţia şi amenajarea Chişinăului este considerabil. El s-a aflat mai mult de 20 de ani în funcţia de arhitect principal al oraşului, îmbogăţind aspectul arhitectural.

În această perioadă caracterizată şi prin alte evenimente şi fapte remarcabile la Chişinău se află în surghiun poetul rus A. S. Puşkin (1820-1823). Este construită Catedrala cu monumentala Clopotniţă (1830-1836), Arcul de Triumf (1840-1841), se deschide Biblioteca Publică a Primăriei (1832), devenită mai târziu actuala Bibliotecă Naţională, reconstruită, bineînţeles. Din anul 1856 arhitect principal al oraşului a fost Alexandru Bernardazzi, datorită căruia Chişinăul se transformă într-un centru urban de tip european. Graţie lui astăzi avem aşa clădiri ca fostul gimnaziu de fete (acum – muzeul istoriei Moldovei), judecătoria (direcţia căilor ferate), capela gimnaziului de fete (biserica grecească). Tot după proiectul lui Bernardazzi este ridicat un turn de presiune a apei, care a pus începuturile reţelei orăşeneşti de alimetare cu apă. În această peroadă în capitala Basarabiei s-a reorganizat puterea administraţiei locale. Primăria, care până atunci jucase un rol secundar, capătă o importanţă mare. Ea începe să dispună de însemnate sume băneşti, să conducă organul administrativ-gospodăresc, să controleze plata impozitelor şi încasărilor, să alcătuiască bugetul orăşenesc. Capul oraşului pe vremea ceea Karl Schmidt a reuşit un împrumut în valoare de un milion şi jumătate de ruble, 800 mii din care au fost alocate pentru înzestrarea şi zidirea oraşului. În timpul administrării lui au fost ridicate clădirile administraţiei orăşeneşti, a gimnaziului de băieţi şi de fete, a primului teatru din Basarabia, spitalul de boli infecţioase, au fost pavate străzile principale şi s-a instalat prima reţea de apă şi canalizare, s-au deschis liniile de tramvai şi a fost construită o staţie electrică.

În primele două decenii ale sec. XX Chişinăul devine centrul evenimentelor de rezonanţă istorică: se intensifică mişcarea pentru drepturile naţionale; se regrupează forţele democratice, formând un front comun împotriva regimului ţarist de asuprire; se formează Partidul Naţional Moldovenesc şi se creează unităţi militare naţionale; îşi fac apariţia noi ziare şi reviste în limba română; iau fiinţă societăţi şi instituţii publice; au loc întruniri ale muncitorilor şi ţăranilor şi se convoacă congrese ale învăţătorilor, ţăranilor şi ostaşilor; este creat Sfatul Ţării, organul suprem legislativ şi electiv al Basarabiei (20 oct. 1917), care exprimând voinţa majorităţii populaţiei din provincie, proclamă independenţa Republici Democratice Moldoveneşti la 2 decembrie 1917. Apropo, în clădirea în care a avut loc acest act, acum se află o instituţie superioară de învăţământ pe strada Mateevici 111. În ziua e 27 martie 1918 Sfatul Ţării, prin votare parlamentară, adoptă Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România.

Urmează o perioadă de circa 20 de ani, când Basarabia se încadrează activ în viaţa politică, economică şi culturală a ţării. La Chişinău încep să funcţioneze întreprinderi ale industriei uşoare şi alimentare; fabricile de încălţăminte, de tricotaje, de blănuri, de mezeluri, brutării. Renaşte cultura şi arta naţională, se dezvoltă învăţământul mediu şi cel superior.

117

La Chişinău se înfiinţează Societatea Scriitorilor din Basarabia (1921) şi se editează o serie de reviste: “Arhivele Basarabiei”, Viaţa Basarabiei”, “Din trecutul nostru”, “Luminătorul” ş.a. Se inaugurează Liceul Militar, Liceul de Fete “Regina Maria”, Gimnaziul “Mihai Eminescu” şi altele. La Chişinău este transferată Facultatea de Ştiinţe Agricole din Iaşi, e fondat Institutul Social din Basarabia, Conservatorul Naţional, se deschid Muzeul Naţional de Istorie a Naturii şi Muzeul Bisericesc. Începe să activeze Teatrul Naţional (1920). Sunt înălţate câteva monumente: Lupoaica Capitolină (1925), statuia lui Ştefan cel Mare (1928). Existau mai multe cinematografe: “Orfeum”, “Odeon”, “Express” ,“Colisseum, precum şi “Clubul Polonez”.

Istoria mai curentă de după 28 iunie 1940 este cunoscută ca anii celor mai grele cumpene pentru Chişinău şi întreaga republică.

În prezent municipiul Chişinău, reprezintă un centru politic, administrativ, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii Moldova, este situat pe 47 grade 2 minute latitudine nordică şi 28 grade 50 minute longitudine de est de la meridianul Greenwich, la o margine a pantei de sud-est a Podişului Central al Moldovei, în zonă de silvostepă. Este străbătut de rîul Bîc, cu afluenţii Durleşti şi Bulboaca. Este unul dintre marile oraşe din Europa Centrala şi de Sud. Este legat prin căi ferate si drumuri auto cu toate municipiile, oraşele, centrele raionale şi multe sate din republică, de asemenea cu centre urbane din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Rusia, Belarusi şi alte state. Din punct de vedere administrativ este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Rîşcani şi Ciocana. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului.

Oraşul se află în partea centrală a unei structuri geologice din sud-estul Europei, a cărei bază este formata din plăci de granit şi alte roci tari din epoca arhaică, amplasată la o adâncime de circa 1150 m sub nivelul marii.

Pe teritoriul Chişinăului şi în împrejurimile lui se află numeroase zăcăminte de materiale de construcţie: de var, calcar, piatră brută de construcţii, argilă, nisip, pietriş. Din cantitatea totală de apă folosită de chişinăueni, circa 20 la suta revin apelor subterane. În straturile acvatice sarmatice sunt şi ape minerale, care sunt folosite pentru tratarea maladiilor gastro-intestinale.

Teritoriul municipiului şi al periferiilor lui este împărţit în 2 zone: de vest şi de sud, care ţin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului Chişinăului îl constituie valea Bâcului şi pantele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bîcului, ocupă 3 terase străbătute de câteva vâlcele. Nu departe de strada Grenoble îşi începe cursul un râuleţ ce curge prin vâlceaua de la Malina Mică. Paralel se află vâlceaua Malina Mare. În partea de sud a oraşului se află vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga a oraşului ocupa 2 terase: prima coboară spre rîu, cea de-a doua are o altitudine de 60-90 m. Aici a fost construit cartierul Rîşcani. Pe o pantă a Bâcului, lângă edificiul bisericii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena în peroada intebelică exista un mic cimitir care era bine amenajat. În el erau înmormâtaţi boierii de odinioară: Donici, Catargiu şi alte personalităţi care aveau cavouri frumoase, însă care au fost şterse de pe faţa pământului în anii de după al Doilea Război Mondial. În centrul Chişinăului exista şi o casă a familiei Catargiu, al lui Teodor Krupenscki, mai erau şi alte clădiri, care nu s-au păstrat, dar care, aveau o valoare incontestabilă. Unele din ele au fost refăcute, reconstruite în aşa fel încât nu seamănă cu cele de pe imaginile de odinioară, de pe fotografiile de epocă.

Clima Chişinăului este temperat continentală. Iarna este blîndă, scurtă, vara e călduroasa şi de lungă durată.Apele curgătoare din oraş fac parte din Bazinul Nistrului. Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia lui de sud-

vest râul Işnovăţ, afluent de dreapta a Bâcului. În zona suburbană a municipiului au fost amenajate rezervoare de apă de la Ghidighici şi de la Ialoveni ca locuri de recreere şi agrement. La începutul anilor ’ 50 în partea de sud-vest a oraşului a fost amenajat Lacul Comsomolist, actualmente Parcul Valea Morilor. În parcurile din cartierele Rîşcani şi Botanica, la Bariera Sculeni au fost construite cascade cu mici lacuri naturale.

În anii următori Chişinăul are o creştere accelerată în toate privinţele: ca centru industrial şi cultural unde se construiesc noi întreprinderi industriale, se deschid noi instituţii de învăţământ şi de cultură, şcoli de cultură generală, grădiniţe şi altele. În acest răstimp sporeşte mult şi numărul populaţiei, atât pe contul creşterii naturale a celor stabiliţi în ţară, cît şi al unui număr de oameni veniţi din alte regiuni. În anul 1979 în oraşul Chişinău locuiau circa 503 mii locuitori. Dar multe monumente istorice, care ar fi putut să ne vorbească astăzi mai amănunţit despre Chişinăul vechi, din păcate, nu s-au păstrat

În anii ’70-80 Chişinăul îşi continuă dezvoltarea extensivă. Pe harta oraşului apar noi întreprinderi ale industriei uşoare şi prelucrătoare a materiei prime locale, are loc transformarea oraşului într-un centru industrial.

Începutul anilor’80 atât pentru tot spaţiul Uniunii Sovietice, cît şi pentru RSSM, este caracterizat de o fază de stagnare şi declin, care către anii 1985-86 degenerează treptat într-o adâncă criza nu numai economica, ci şi ideologică a întregului sistem socialist. Apogeul este atins la răscrucea anilor 88-90 cînd au loc manifestaţii cu caracter antitotalitar şi anticomunist, pentru apărarea demnităţii şi culturii naţionale. Ca consecinţă a acestor manifestări la 27 august 1991 Republica Moldova îşi proclamă independenţa statală, iar Chişinăul devine capitala unui stat suveran şi independent.

În anii care au urmat Chişinăul este marcat de epoca tranziţiei la economia de piaţă, fiind vădite amprentele adânci ale crizei economice. Recunoaşterea internaţională a condus la stabilirea cursului politic orientat spre integrarea europeană. În virtutea acestor împrejurări, la Chişinău sunt deschise ambasade şi reprezentanţe ale unor state străine şi ale unor instituţii şi organisme internaţionale. Astăzi Chişinăul număra circa 750 mii locuitori şi este cel mai important centru politic, economic şi cultural al Republicii Moldova.

Ca centru industrial în municipiul Chişinău activează uzinele: constructoare de tractoare, de maşini electrice, a materialelor de construcţii, chimice şi uşoare. Se dezvoltă industria constructoare de maşini şi de prelucrare a metalelor. Întreprinderile ramurii produc tractoare şi piese de schimb pentru ele, pompe centrifuge, frigidere, maşini de spălat, aparate electrice de măsurat ş.a. Industria chimica este reprezentată prin combinatul de piele artificială şi articole de

118

cauciuc, fabrica de lacuri şi vopsele, fabrica farmaceutică ”Farmaco”. Este dezvoltată industria mobilei şi a prelucrării lemnului. Chişinăul este un centru al industriei uşoare, reprezentat de fabrica de încălţăminte ”Zorile”, de firma de tricotaje ”Steaua Roşie”, fabrica de confecţii, fabrica de galanterie, fabrica de covoare “Floare” ş.a. Dintre ramurile industriei alimentare sînt dezvoltate industria vinicolă: Combinatul de şampanie ”Vismos”, combinatul de cogniac “Aroma”, industria conservelor cu fabrica de conserve, industria cărnii reprezentat de către combinatul “Carmez” şi a laptelui cu fabrica de lapte şi lactate ”Lactis”, fabrica de îngheţată ”Drancor”, “Amir”, industria de panificaţie cu 4 combinate de piîne, asociaţia “Franzeluţa”, industria tutunului cu un combinat modern de tutun.

În Chişinău funcţionează 135 de instituţii preşcolare, 90 şcoli de cultură generală, 8 şcoli profesional-tehnice, 2 şcoli tehnice, 15 şcoli medii de specialitate, 10 instituţii de învăţământ superior de stat şi câteva private. În municipiu funcţionează 12 unităţi de cultură, 73 de biblioteci aşa ca: Biblioteca Naţională, Biblioteca municipală B.P. Haşdeu, Biblioteca pentru copii şi tineret I. Creangă ş.a., 9 muzee: Muzeul Naţional de istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de Arte Plastice, muzeul de arheologie, casa muzeu a lui A.S.Puşkin, 8 parcuri de odihnă şi cultură. În oraş sunt 3 stadioane, dintre care pe cel republican, pe stadionul Dinamo şi al clubului sportiv “Zimbru” au loc şi unele meciuri de fotbal la nivel internaţional, 8 terenuri sportive, 6 bazine de înot.

Ca centru cultural capitala găzduieşte Uniunea scriitorilor, care organizează diferite seminare, expoziţii întruniri cu scriitori renumiţi. Monumentele arhitectonice de valoare sunt: clădirea Dumei orăşeneşti (azi a primăriei municipiului, construită în 1902), operă arhitecturală executată în stil neoclasic cu unele elemente de stil gotic. Au colaborat arhitecţi M. Elladi şi A. Bernardazzi.

Sala cu Orgă, anterior Banca Orăşenească, construită în 1911. În anii 1975-78 clădirea a fost în interior reconstruită şi adaptată la condiţiile unei instituţii teatrale.

Pe strada Tighina nr. 12 se află stadionul Central, principala arenă sportivă a capitalei construită în 1952 care găzduieşte competiţii la fotbal în preliminarele campionatului european şi mondial, alte competiţii de anvergură. În anii cincizeci se mai inaugurează Aleea Clasicilor Literaturii Române, sunt deschise noi cinematografe. Începe să funcţioneze Televiziunea Moldovenească.

În anii 1961-1986 continuă dezvoltarea extensivă a Chişinăului. Centrul oraşului este reconstruit, aici făcându-şi apariţia edifici impunătoare şi moderne: Casa Guvernului, a Preşidenţiei, Parlamentului, Casa Sindicatelor, Palatul Naţional, Teatrul de Operă şi Balet, Circul de Stat, hotelurile “Naţional”, “Codru”, “Cosmos” ş.a.

Au fost construite sau renovate teatrele: “Licurici”, ”Luceafărul”, sala ”Filarmonicii de Stat”, Teatrului Naţional “Mihai Eminescu”, clădirea Operei Naţionale în care au loc festivaluri internaţionale, de pildă festivalul “Invită Maria Bieşu” etc.

Deasemenea sunt multe edificii noi ale băncilor, de pildă clădirea “Petrolbanc” care şi şchimbat denumitea în “Eurocreditbank”, “Moldincombank”, “Victoriabank” etc. Sunt şi câteva cinematografe în capitala. Există reţeaua de cinematografe „Patria-Lukoil”, cinematografele “Gaudeamus”, ”Flacăra”,”Odeon” etc. În anul 1980 se dă în folosinţă Palatul Republicii, un complex modern pentru congrese, simpozioane şi diferite întruniri internaţionale la nivel înalt, care poate găzdui aproape 1000 de participanţi. El găzduieşte campionatele europene la dansuri şi diferite alte sinmozioane şi congrese cu participarea invitaţilor de pe întregul continent şi nu numai. O adevărată splendoare a oraşului este intensitatea spaţiului verde. Suprafaţa parcurilor, aleelor, grădinilor cu salbele sale de lacuri se extind pe circa 4000 de hectare. Aceasta reprezintă o bogăţie incontestabilă a oraşului.

Administrativ oraşul este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râşcani şi Ciocana.

Sectorul Centru Cuprinde în perimetrul său mici cartiere şi mahalale ale vechiului târg: Hrusca, Melestiu, Mălina Mică, Schinoasa,

Valea Dicescu, Frumoasa. Include mari bulevarde şi străzi principale: Ştefan cel Mare, C. Negruzzi, Dosoftei, Varlaam, Columna, Bucureşti, M. Kogălniceanu, Al. Mateevici, Vlaicu-Pârcălab, M. Eminescu, V. Alecsandri, Tighina, Ismail ş.a. Sunt rezervate locuri speciale pentru Grădina Publică cu Aleea Clasicilor, Scuarul Catedralei, Cartierul Armenesc, Porţile Sfinte de la intrarea în Scuarul Catedralei, ulterior din considerente politice şi ideologice, a fost numit Arcul de Triumf, Piaţa Centrală.

Sala cu Orgă, care anterior a fost Banca Orăşenească, în anii 1975-1978 a fost în interior reconstruită şi adaptată la condiţiile unei instituţii teatrale. Sala ei de spectacole, cu 500 de locuri, şi vestibulurile sunt decorate cu portrete sculpturale ale celor mai de seamă compozitori din lume.

La intersecţia Bd. Ştefan cel Mare şi C. Negruzzi cu str. Ciuflea se află clădirea centală a Academiei de Ştiinţe, hotelul “Naţional” cu 17 etaje, hotelul Chişinău. Lângă Piaţa Naţiunilor Unite (PNUD), fosta Piaţă Ciuflea, acum se află Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, care este o Mănăstire de maici, Sala internaţională de expoziţii “Constantin Brâncuşi” ş.a. În centrul capitalei sunt două biserici: Biserica Sf. Pantelimon (str. Vlaicu Pârcălab, nr.44), Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla. Arhitect al or. Chişinău A. Bernardazzi, (1856-1878). În acest sector, pe străzile: 31 August 1989, Bucureşti, N.Iorga, A. Mateevici se află ambasadele: Marii Britanii, SUA, României, Franţei, Germaniei şi altor state.

Sectorul Botanica Sector în partea de sud-est a oraşului cuprins între Valea Trandafirilor, Valea Crucii, str. Grenoble şi Calea ferată.

Acest sector găzduieşte importante instituţii administrative, aşezăminte de cultură şi de învăţământ, spitale, centre comerciale, restaurante. Numele topic Botanica semnifică coexistenţa în plan edilitar a prezentului şi trecutului, continuitatea tradiţiilor istorice şi culturale.

Aici se află Grădina Botanică, Muzeul Satului, Biserica Sf. Treime, gara feroviară internaţională şi hotelul Cosmos ş.a.

119

Dispune de largi şi pitoreşti artere de circulaţie: bulevarde – Dacia, Decebal, Traian, Cuza-Vodă, străzi noi – Burebista, Sarmisegetuza, N. Titulescu, Independenţei, Nuferilor, Dimineţii, Cetatea Albă ş.a.

Sectorul dat are şi o legătură auto cu centrul prin viaductul construit în anii 1979-1984 pe o distanţă de 979 m, cu lăţimea de circa 35 metri care asigură circulaţia directă între sectoare peste Valea Trandafirilor.

Sectorul Buiucani Situat în partea de nord-vest, cuprins între Calea Ieşilor, Valea Morilor şi Şoseaua Balcani: Centrul Internaţional

de Expoziţii, şoseaua Balcani. Reprezintă una din principalele zone urbane ale Chişinăului, fiind dominată de edificii moderne, întretăiată de numeroase artere de circulaţie: Calea Ieşilor, str. V. Lupu, str. I. Creangă, str. Alba-Iulia, str. Drumul Izvoarelor, str. I. Pelivan. Aici se află Valea Morilor, zona de odihnă şi agrement public, Dendrariul, hotelul Codru, Muzeul Naţional de Istorie al Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Naţional de Arte Plastice ş.a. La Buiucani sunt amplasate ambasadele Ucrainei, Poloniei, Federaţiei Ruse şi a Turciei în Republica Moldova.

Sectorul Ciocana Sector în partea de est a oraşului, în stânga râului Bâc, învecinat cu Centru, Botanica şi Râşcani. Aici au luat fiinţă

importante artere de circulaţie şi magistrale: Calea Basarabiei, str. Vadul lui Vodă, str. Alecu Russo, bd. Mircea cel Bătrân, str. Milescu Spătaru. În această zonă au fost amplasate cele mai multe obiective industriale. Teatrul pentru copii Guguţă, numeroase fabrici, magazine şi restaurante, drumul spre Vadul lui Vodă – zona ecoturistică de agrement şi tratament cu sanatoriul “Bucuria”, Complexul hotelier de odihnă şi agrement “Odiseu”, parcul cu plaja de pe malul Nistrului, teren de fotbal amenajat conform standardelor moderne pentru antranament şi competiţii ş.a.

Sectorul Răşcani Situat în partea de nord-est a oraşului, în stânga râului Bâc.Pe un deal de cealaltă parte a Bâcului s-a păstrat Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (1777, str. Circului,

nr. 6), pe celălalt deal – una din cele mai vechi lăcaşe sfinte din oraş – Biserica Naşterea Maicii Domnului (str. Mazărachi, nr.3). Tot pe deal e şi Muzeul-Memorial al Voluntarilor Bulgari (str. N. Dimo, nr. 6), Circul din Chişinău. În componenţa sectorului Râşcani mai intră cartierele: Poşta Veche, Petricani şi Visterniceni. Între dealul Râşcani, acoperit cu pădure între strada Florilor şi str. Calea Orheiului se află actuala câmpie de curse. La mijlocul secolului trecut ea se numea “De curse” şi se afla puţin mai sus. Acolo, la 12 aprilie anul 1877 împăratul rus Alexandru II a dat citirii primul manifest despre începerea războiului cu Imperiul Otaman, după care a avut loc parada militară. Războiul din 1877 – 1878 s-a terminat cu biruinţa Rusiei şi formarea statului bulgar independent. În acest loc în 1882 a fost ridicat un paraclis, în 1966 este instalat un obelisc în cinstea militarilor bulgari. La inaugurarea obeliscului a fost prezent primul pilot-cosmonaut Iurii Gagarin.

Pe teritoriul Chişinăului, care are nu numai o Grădină Botanică, ci şi un parc –dendrariu, un parc mare în Valea Morilor şi încă vreo câteva parcuri practic în fiecare sector, au fost înregistrate 27 specii de mamifere, 75 specii de păsări şi 14 specii de reptile şi amfibii. Dintre târâtoare se întâlnesc mai des cârtiţele, aricii, şoarecii-de-cîmp, liliecii, diferite rozătoare, veveriţe ş.a. Dintre animalele de pradă: nevăstuicele, dihorii, jderii. Dintre speciile de păsări îşi fac cuib 53 de specii, altele sunt migratoare, altele obişnuiesc să rămână numai în timpul iernii. Speciile de reptile şi amfibii nu sunt numeroase şi nici prea bogate. Cel mai des se întâlnesc şopârle, şerpii, broaştele, broaştele de râu, broaştele ţestoase, broaştele râioase. In lacul Valea Morilor şi în Ghidghici sunt circa 20 specii de peşti.

Obiective turistice: Biserica Mazarachi, construită în sec. XVIII şi Biserica Râşcanu din acelaşi secol, Primăria, Muzeul Naţional de

Istorie, în fondurile căruia sunt adunate o mulţime de exponate din istoria Moldovei din timpurile străvechi şi până în prezent. Are diorama operaţiunii Iaşi-Chişinău. Deasemenea muzeul dat organizează diverse expoziţii legate de evenimentele istorice şi culturale din republică. „Casa lui Hertza”, este o parte a actualului edificiu al Muzeului Naţional de Arte Plastice, care ocupă şi fostul liceu de fete „Principesa N. Dadiani”. Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Aleea Clasicilor din Grădina Publică, unica de acest gen în Europa. Aici busturile marilor scriitori şi poeţi români: B. P. Haşdeu, V. Alecsandri, A. Mateevici, C. Negruzzi, T. Arghezi, Gh. Asachi, M. Eminescu, I. Creangă, M. Eliadi şi mulţi alţii sunt plasate pe alee şi chiar pe ramificaţiile ei din acest parc, Catedrala „Naşterea Domnului”, concepută în anul 1812 şi înălţată după proiectul arhitectului A. Melnicov în 1836 are în preajma ei o Clopotniţă şi Arcul de Triumf („ Porţile Sfinte”), Catedrala „Schimbarea la Faţă”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, clădirea „Sfatului Ţării” (fostul Liceul nr. 3 de Băieţi), clădirea Sălii cu Orgă, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, în fondurile căruia sunt peste 135 mii de exponate de unicat. Un interes deosebit îl reprezintă scheletul deplin al uriaşului dinoteriu, care trăia pe teritoriul ţării noastre cu şapte milioane de ani în urmă, fostul Seminar Teologic, Casa – muzeu A. Puşkin, prima adăpostire a poetului rus la Chişinău din perioada 21 septembrie 1820 – aprilie 1821, Memorialul Slavei Militare, inaugurat în 1975 în preajma cimitirului militar în memoria celor căzuţi pentru apărarea Moldovei şi capitalei în anii celui de-al doilea război mondial, unde arde Focul Veşnic, Turnul primului apeduct din oraş de lângă Universitatea de Stat din Moldova, Statuia comozitorului şi a interpretei de muzică, cuplul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici în scuarul de la intrarea în Parcul din Valea Morilor etc., etc., fiindcă municipiul mai are suburbii cu obiective turistice balneare la Vadul lui Vodă, pe malul Nistrului, iar vinicole la Cricova, la Cojuşna, Ialoveni.

BĂLŢI (170. 000 locuitori)

120

Amplasament geografic

Este aşezat pe fosta moşie a boierului Catargi, în mijlocul stepei din nordul Basarabiei, la răscrucea a două drumuri vechi urmate astăzi de căi ferate: drumul Hotinului care străbate Moldova dintre Prut şi Nistru prin mijloc şi drumul spre Soroca care, prin oraşul Bălţi ajunge la hotarul cu Ucraina. Vatra oraşului se întinde pe botul unui deal foarte teşit de la confluenţa Răuţelului cu Răutul şi anume pe dreapta acestuia din urmă (altitudinea 100-110 m). Ea acoperă însă şi o parte din şesul argilos inundabil al văii principale. Cadrul este deluros (cu cote mai repezi în sudul oraşului şi mai domoale în est) şi aproape total lipsit de păduri.

Vechime şi dezvoltare istoricăEl este cel mai mare oraş din partea nordică a republicii, la o distanţă de 138 km de Chişinău. Localitatea e atestată

în 1401 însă s-a dezvoltat mai ales în sec. XX. Biografia oraşului Bălţi a fost plină de evenimente pe parcursul a câtorva sute de ani. Cele mai importante

evenimente politice şi conflicte militare care se desfăşurau pe teritoriul dintre Nistru şi Prut afectau şi această aşezare. Primele date documentare despre această localitate ne vin de la începutul sec. XV, când domnea Alexandru cel Bun. Însă după o jefuire făcută de tătari, care a avut loc în acelaşi secol şi până la începutul sec. XVIII nu s-a mai păstrat nici o informaţie despre această localitate. În timpul campaniei de la Prut Petru I a făcut din Bălţi principala bază de aprovizionare a armatei ruseşti. După plecarea trupelor ruse, tătarii au năvălit din nou asupra aşezării, au jefuit-o şi au incendiat-o. Lângă Bălţi şi astăzi se mai vede o movilă căreia i se zice ”movila tătarului”.

Dar începând cu sec XIX, aşezarea a început a creşte şi devine un centru comercial destul de important în nord. Către sfârşitul sec. XIX populaţia lui numără circa 20 mii de locuitori. În oraş funcţionau fabrici de lumânări, o moară, o fabrică de spirt. Aici se dezvolta comerţul, reprezentat prin cele 46 de cârciume şi oborul de vite . În cele trei zile a târgului aici se vindeau circa 20 de mii de vite.

Istoricul Ştefan Ciobanu consemnează, în monografia “Basarabia” că Bălţii apar ca târg la începutul secolului XVIII. La 20 aprilie 1818, în trecere de la Hotin spre Chişinău, în Bălţi s-a aflat ţarul Aleksandr I. Aflând că fratelui mai mare i s-a născut un fecior, adică un viitor moştenitor al tronului, “a ordonat ca Bălţul să devină oraş.” Ştefan Ciobanu ne explică cum a devenit pe neaşteptate Bălţul capitală a judeţului Iaşi, care de la 1887 îşi schimbă denumirea în judeţul Bălţi. Dar de fapt şi până la momentul alipirii Basarabiei de către ruşi (1812) aşezarea evoluase destul de mult, devenind renumită prin iarmaroacele sale de cai, de lînă, de blănuri etc.

Aşadar, deşi Bălţi devine oraş, într-o perioadă i se mai zicea târg. La recensământul din 1817 populaţia lui nu era cu mult mai mare de 1. 000 de locuitori, dintre care 244 de suflete de evrei, 42 de armeni şi alţi negustori fără etnie bine definită, dar creştinaţi, cu ţărani care lucrau pământul din jur, creşteau cirezi de vite, cu 3 preoţi, un diacon şi dascăl, cu moşia care aparţinea lui Alexandru Panait. Acesta era coloritul oraşului la începutul deceniului al treilea al sec. XIX.

Catedrala Sf. Nicolae fusese construită de Gheorghe Panait între anii 1791-1795 după modelul bisericilor romano-catolice. Proiectul a fost execuatat de arhitectul vienez Veisman. Pentru construcţia ei boierul Panait a invitat din Galiţia 300 de negustori armeni, intenţionând să facă o biserică catolică, dar negustorii armeni au refuzat să vină şi atunci ea a fost sfinţită ca una creştin-ortodixă.

În 1824 se deschide o şcoală pentru copii, în care se predă metodica pedagogului englez Iosif Lancaster. La Bălţi au avut loc numeroase iarmaroace (un fel de expoziţii-târg din zilele noastre) la 2 februarie, 3 martie, 31 mai, 10 iulie, 6 august, 14 octombrie, 17 noiembrie 1829. La aceste târguri numite oboare se cumpărau cirezi de vite, herghelii de cai, mânate apoi spre alte târguri internaţionale din Austria, Germania. Comerţul cu grâne era în mâinile negustorilor din Odesa. În acea perioadă mari averi îşi făcuseră la Bălţi comercianţii Levental şi Strâmbeanu, care aveau şi case de comerţ dar şi grânare supraâncărcate. Pe atunci Bălţii mai aveau 6 mori, 9 oloiniţe, o fabrică de zahăr, 2 de macaroane, de mezeluri şi de bere, 5 fabrici de săpun, una de mobilă şi alta de parchet. Deşi în oraş erau reprezentanţi ai altor etnii, Bălţii, asemeni Sorocii şi Chişinăului era considerat o localitate cu populaţie curat moldovenească. Spre oraş se trăgeau sute de ţărani.

Pe la mijlocul sec.XIX or. Bălţi mai rămânea să fie un oraş care semăna cu un sat mare în care 16 străzi erau nepetruite chiar în centru, cu 4 pieţe şi locul pentru iarmaroacele de vite. Noaptea era lumină numai pe o singură stradă din centrul oraşului (cu lămpi de gaz). În mod obligatoriu, se ţinea lumină numai în saloanele spitalului militar, care avea 10 paturi pentru ofiţeri şi 110 paturi pentru ostaşi, precum şi la închisoarea din Bălţi cu 100 de locuri.

În 1862 oraşul era locuit de 4.586 de bărbaţi şi 3.616 femei. Majoritatea locuitorilor mai înstăriţi erau evrei, circa 2 mii de bărbaţi şi 1.953 de femei. Moldovenii erau 1.197 de bărbaţi şi doar 975 de femei moldovence, ruşi – 68 de bărbaţi şi 75 de femei, ucraineni 316 bărbaţi şi 215 femei. În această perioadă la Bălţi apăreau diferite ateliere meşteşugăreşti, mici întreprinderi industriale. Tot atunci la Bălţi a apărut vestita fabrică de săpun, patroni – fraţii Voiman. Până în anii 80-90 oraşul devine un centru comercial înfloritor. Dovadă sunt statisticele şi mărturiile sociologilor. Potrivit lui Ştefan Ciobanu, în 1860 locuiau aproape 9 mii de persoane şi târgul creştea repede, aşa că din 1887 devine capitală de judeţ dar cu o “faimă” proastă a glodurilor şi a insalubrităţii.

În evoluţia lui un rol deosebit l-a avut calea ferată Bălţi-Ocniţa pusă în funcţiune din anul 1894. Dezvoltarea comercială şi industrială începe abia după realipirea Basarabiei la vechea Moldovă (1918), când se construieşte artera de căi ferate Bălţi-Ungheni-Iaşi şi, totodată , se stabileşte legătura cu Cernăuţi şi Chişinău.

Însă nu toţi călătorii care au fost la Bălţi au rămas încântaţi de acest oraş. Unii ne-au lăsat impresii care pot servi ca document al unor vremuri triste. Geo Bogza, de pildă, se revolta că oraşul Bălţi a fost proclamat municipiu, când ar fi trebuit să fie numit oraşul lepros, oraşul cangrenă, cel mai bolnav şi mai putred oraş al ţării. “Municipiu e Bălţi, dar un

121

municipiu al foamei, al mizeriei şi al deznădejdii. Oraş mai bîntuit de atâtea flagele, mai canceros şi mai penibil, nici că se poate”, scrisese Geo Bogza.

La începutul sec. XX în Bălţi se încep răscoalele revoluţionare, se închid multe întreprinderi industriale şi ateliere, suferind astfel economia zonei. Începutul secolului avea şi izvoare de lumină pentru acest oraş. Dorinţa episcopului din Hotin Visarion Puiu era ca în oraşul de reşedinţă al episcopiei să fie mai multe locaşuri sfinte de închinare. De aceea, încă din primele luni după instalarea sa în Bălţi, a făcut numeroase demersuri pentru a dobândi terenuri necesare înălţării bisericilor. Astfel, în afară de catedrala Sf. Împăraţi Constantin şi Elena edificată la sfârşitul sec.XIX, în oraş urmau a fi zidite încă 5 biserici. S-au iscat şi situaţii de conflict, între reprezentanţii diferitor credinţe, fiindcă unii doreau să fie biserici creştine, alţii doreau să construiască sinagogi, case de rugăciuni etc., etc.

La 1930 în Bălţi erau circa 35 de mii de locuitori. Cifra părea prea mică pentru un oraş, care, imediat după recensământul de atunci devine municipiu, cu atât mai mult că numai în opt ani după respectivul recensământ această cifră aproape că s-a dublat, constituind deja 62 de mii. Odată cu sporirea numărului de locuitori creşte şi întinderea oraşului în spaţiu. În scurt timp apare un cartier nou şi curat, numit Pământeni. El era în bună parte pavat şi luminat, cu livezi, vile şi grădini, deosebindu-se radical de vatra veche cu străzi întortochiate şi noroiuri devenite proverbiale. Preluînd exemplul Pământenilor, nu rămân în urmă nici celelalte părţi ale oraşului.

În anul 1940, în rezultatul pactului încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania (pactul Ribentropp-Molotov) Basarabia trece în componenţa Uniunii Sovietice. Astfel la Bălţi ca şi în alte oraşe a ţării a început o perioadă de transformări social-economice. O parte de întreprinderi au început a fi utilate cu tehnică modernă, au fost deschise 12 şcoli generale, o şcoala pedagogică, una de felşeri şi moaşe, câteva creşe, spitale şi altele.

Ziua de 26 martie, anul 1944, când Bălţul a fost eliberat de sub ocupaţia fascistă, se consideră ca zi de început pentru o nouă perioadă de renaştere a oraşului, care în prezent este un mare centru industrial şi cultural. Au dat dovadă de vitejie oştirile corpului 48 de puşcaşi, comandat pe atunci de generalul P. Malinovski, regimentul 109 al diviziei Tamani de puşcaşi, comisarul căruia a căzut ca erau în lupte. Una din străzi i-a purtat până nu demult numele. Au luptat cu mult curaj şi aviatorii din batalionul 55 de aviaţie de vânătoare – glorioşii Alexandr Pokrîşkin şi Ivan Cojedub, de trei ori Eroi ai Uniunii Sovietice, Grigori Recikalov, de două ori Erou al Uniunii Soviatice. Oraşul Bălţi în urma războiului a pierdut multe întreprinderi, utilaje, case de locuit, şcoli. Datorită curajului şi insistenţei cetăţenilor şi sub conducerea organizaţiei orăşeneşti, oraşul s-a ridicat şi s-a restabilit. În prezent trecând pe străzile oraşului Bălţi îţi este greu să-ţi imaginezi trecutul. Urcând repede treptele de prosperitate economică, oraşul Bălţi devine al treilea municipiu din ţară după volumul producţiei industriale.

Bălţul a devenit un important centru industrial şi cultural al republicii. Articole a circa 40 de întreprinderi de aici iau drumul spre diferite regiuni economice din ţară.

Ramurile principale ale industriei sunt: industria alimentară reprezentată de către combinatul de ulei şi grăsimi, combinatul de carne ”Basarabia Nord”, fabrica de lactate “Incom lact”, fabrici de vinuri si cogniac ş.a., industria uşoara în frunte cu combinatul de blanuri, fabrica de tricotaje şi confecţii, industria constructoare de maşini şi electrotehnică cu uzina de maşini agricole, uzina de armături electrice de iluminat, industria materialelor de construcţie cu fabricile de piese prefabricate din beton armat şi de panouri. La Bălţi funcţionează, de asemenea o termocentrală, fabrici de ţesături şi galanterie, de hidroliză şi drojdii, de mobilă, ş.a.

Bălţul este cunoscut şi prin producţia sa agricola, graţie asociaţiei ştiinţifice de producţie “Selecţia”. Numele oraşului îl poartă soiurile de grâu, de soie, autorii cărora sunt colaboratori ai Institutului de Cercetări Ştiinţifice în domeniul culturilor de câmp al asociaţiei “Selecţia”, care are sediu în acest oraş.

Bălţul a devenit un important centru de comunicaţii din Nordul Moldovei. Calea ferată îl leagă cu Chişinău, Odesa, Cernăuţi. Aeroportul aerian din Bălţi îl leagă cu capitala ţării, cu oraşul Odesa şi cu multe alte oraşe. Până la proclamarea independenţei Republicii Moldova şi după, în primii ani, pe pista acestui aeroport ateriza un mare aerobus al aviaţiei ruse în care se afla mareşalul aviaţiei Ivan Cojedub, cetăţean de onoare al oraşului Bălţi. În aerobus se afla automobilul de serviciu al mareşalului, cât şi alte acareturi, care erau scoase pe străzile Bălţului în timpul aflării în ospeţie a cetăţeanului de onoare, de trei ori Erou al Uniunii Sovietice. Astăzi din gara auto a municipiului Bălţi pleacă autocare spre Chişinău, Odesa, alte oraşe ale ţării, spre ţările vecine şi staţiunile balneare din România şi Ucraina.

Bălţul de acum douăzeci de ani în urmă avea un teritoriu impunător, faţă de perioada de până la începutul anilor 80-90, dacă nu foarte mare. În oraş sunt construite noi întreprinderi, se construiesc noi blocuri de locuit, şcoli, instituţii, etc. Reconstrucţia a schimbat aspectul central al oraşului. În preajma principalei pieţe a municipiului, alături de Palatul pionerilor de odinioară a fost înălţat Palatul de cultură, un cinematograf contemporan. Tot aici este construit Teatrul muzical-dramatic” V. Alecsandri”. Centrul oraşului este străbătut de o magistrala, căreia i s-a dat denumirea strada Independenţei. Aici se înalţă blocuri locative cu mai multe apartamente, Casa telecomunicaţiilor, Casa de deservire, magazinul “ Lumea copiilor”, Casa cărţilor şi altele. O altă magistrală importantă este strada, care în trecut s-a numit a Leningradului, şi căreia, după proclamarea independenţei Republicii Moldova, i s-a dat numele de strada Ştefan cel Mare. Apropo, la Bălţi, nu doar străzile încărcate de istorie şi fapte de vitejie, păstrează vie amintirea eroicilor şi luminaţilor domnitori şi cărturari de odinioară, ci şi unele monumente. La Bălţi mai recent a fost instalat un impunător monument al domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (în faţa clădirii administraţiei publice locale din Bălţi). Dacă în trecut străzile erau înguste şi întortochiate, unite între dânsele printr-o mulţime de stradele, apoi în prezent s-au făcut multe pentru ca nimic să nu mai amintească de bălţile şi de murdăria de altă dată. Oraşul este înfrumuseţat cu parcuri, scuare şi florării. În oraş se acordă o mare atenţie perfecţionării şi dezvoltării sferei de deservire. Aici sunt peste 300 de magazine, cafenele, baruri, restaurante. Deasemenea este pus accent şi pe învăţământ. Aici activează Universitatea pedagogică de Stat “A. Russo”, şcolile politehnice, de medicină şi de muzică. Copii frecventează 30 de şcoli generale, unii merg la şcoli muzicale şi de artă plastică, la studiourile şi cercurile de pe lângă casele de cultură şi cluburi. Sunt

122

construite 14 tabere de odihnă pentru copii. La Bălţi au fost deschise 7 şcoli sportive pentru copii şi juniori. Sunt zeci de cluburi şi biblioteci, stadioane şi numeroase terenuri sportive, piscine.

În Bălţi se află sub ocrotirea statului o serie de monumente ale istoriei şi arhitecturii. Printre acestea este şi clădirea vechiului oficiu poştal.

Într-un bloc al fostului Institut pedagogic în anii 1940-41 şi-a făcut studiile Boris Glavan. Într-o interesantă manieră arhitectonică sînt construite clădirile unde-şi are sediu societatea ştiinţifică de producţie “Selecţia” şi fosta catedrală, în care se află astăzi muzeul de studiere a ţinutului.

Bălţul creşte, el este orientat spre viitor. Zeci de mii de oameni, prin munca lor apropie acest viitor. Eforturile lor sînt îndreptate spre a spori potenţialul economic al oraşului natal, a spori veniturile şi bunăstarea materială a populaţiei, a perfecţiona şi accelera construcţia lui, spre a transforma Bălţul intr-o localitate şi mai bine amenajată.

Astăzi la Bălţi funcţionează Teatrul Dramatic “Vasile Alecsandri”, Universitatea Pedagogică de Stat “Alecu Russo”, muzee, fabrici, numeroase şcoli, hotele. La Bălţi finalizează ruta turistică vitivinicolă “Bălţi”, deoarece în oraş se află Combinatul de vinuri şi Cogniacuri renumit prin divinurile “Barza Albă”, “Sărbătoare”,”Bucuria”. În anul 1974 vinificatorii bălţeni au fabricat – divinul “Codru” cu vechimea de 20 de ani, care a obţinut marele premiu “Grand Prix” la Paris.

Pentru independenţa şi integritatea Republicii Moldova în conflictul de pe Nistru din 1992 din Bălţi au cazut: căpitanul Valeriu Nazarenco, locotenenţii-majori Anatol Calmaţui şi Valeriu Macariuc, sergentul-major Sergiu Ostaf şi sergentul Alexandru Bobinschi.

Oraşul în zilele noastre este înzestratat cu parcuri, scuare şi florării. Se acordă atenţie perfecţionarii şi dezvoltării infrastructurii. Aici sunt peste 300 de magazine, cafenele, baruri, restaurane.

Obiective turistice: Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” datând din sec. XIX şi care cumulează elemente ale arhitecturii tradiţionale cu cele ale stilurilor arhitectonice neobizantin şi brâncovenesc, unul dintre cele mai monumentale edificii construite în Moldova interbelică, Reşedinţa fostului episcop de Hotin, Biserica „Sfântul Nicolae” ridicată de boierul moldovean Gheorghe Panait cu arhitectul Vaisman din Galiţia între anii 1791-1795, având planul dreptunghiular şi absida destul de spaţioasă, în stil romano-catolic; Biserica „Sfânta Paraschiva” ctitorită în anul 1933 de către Visarion Puiu – fostul episcop de Hotin, Biserica Armeană (începutul sec. XX), Universitatea Alecu Russo, Teatrul Vasile Alecsandri stadioanele – Central, Locomotiv, complexul spotiv dar şi renumitul combinat de vinuri şi cognicauri, etc., etc.

CAHUL (50.000 locuitori)Amplasament geografic

Oraşul Cahul, este aşezat cam spre mijlocul raionului cu acelaşi nume, pe malul stâng al râului Prut şi în dreptul unui vechi vad al acestuia (vadul de la Oancea). Este situat la sud-vestul republicii, pe un platou de stânga al r. Prut , brăzdat de văile câtorva rîuleţe şi străjuit de nişte piscuri nu prea înalte. Dintre văi cea mai mare are vreo 5-6 km, iar cea mai pitorească este Frumoasa situată pe locul obârşiei localităţii, denumit Izvoare spre lunca Prutului. Distanţa de la Chişinău până la Cahul e de 173 km. Vatra oraşului se întinde în amfiteatru pe povârnişul văii Prutului şi culminează la 120 m altitudine absolută. Cadrul este format de contactul între lunca mlăştinoasă, plină cu bălţi a râului Prut şi o culme deluroasă cu spinarea plană orientată desfăcută în numeroase picioare de deal de către afluenţii acestuia. Pădurile de stejari situate pe podiş au fost treptat înlocuite de ogoarele care acum predomină în jurul oraşului. De aici şi rolul său de intermediar al clientelei rurale care-şi concentrează aici produsele câmpurilor. Demne de menţionat sunt şi vestitele centre piscicole de la Crihana Veche şi Manta de pe lacurile situate la sud de oraş, care sunt atestate documentar încă din sec. XV-XVI.

Vechime şi dezvoltare istorică

Localitatea este atestată documentar la 2 iulie 1502, pe locul oraşului de astăzi existând până în sec. XVIII satul Frumoasa, constituit la rândul său pe temeliile unei străvechi aşezări romane. Vorba e că în 1835 această localitate sudică situată la gura văii Frumoasa devine târguşor adevărat datorită poziţiei sale geografice şi condiţiilor naturale favorabile: situat pe căile de comunicaţii ce legau între ele principalele aşezări umane şi centele comerciale de pe Prut şi Dunăre, precum şi de pe ambele maluri ale Prutului, prin trecerea pe podul de la Oancea etc.

Denumirea actuală a oraşului i se trage de la râuleţul Cahul, unde la 21 iulie 1770, armata rusă sub conducerea lui P. A. Rumeanţev, a înfrînt oştirile turceşti în lupta de pe rîul Cahul. Unii istorici consideră că denumirea vine de la factorul geografic-natural, şi anume pentru că râul Cahul izvorăşte din pădurile situate la nord-est de această localitate. Dupa părerea noasatră şi un moment şi altul au servit atunci ca punct de plecare pentru schimbarea numelui localităţii. La aceste două momente ar mai fi de adăugat un al treilea moment – memorabila bătălie de la lacul Cahul, în vara anului 1574, iunie, ziua a 10-a, în urma căreia Ioan Vodă cel Viteaz, trădat de boieri, cade paradă uşoară la turci, fiind apoi ucis mişeleşte de ieniceri, iar armata moldovenească măcelărită de osmani.

Mai trebuie amintite şi alte evenimente care au avut loc între râurile Prut şi Cahul şi care, împreună cu cele menţionate, au determinat consemnarea acestei localităţi cu numele Cahul. Aceasta este lupta de la 5 decembrie 1683 dintre cetele unite ale moldovenilor şi cazacilor şi avangarda turco-tătare, care se întorcea pe drumul Renilor “zdrobită din expediţia împotriva oraşului Viena, apoi încăierarea din acelaşi an între moldoveni şi tătari la gura văii Frumoasa, luptă aprigă, menţionată şi de cronicarul Nicolae Costin. În împrejurimile oraşului de azi, după cum am mai spus, Ioan Vodă cel Viteaz a dat o bătălie cu turcii (Iunie 1574) în care au pierit 20.000 de oşteni ai Moldovei atrăgând supliciul domnitorului şi îngenuncherea Moldovei.

123

În antichitate pământurile din jurul acestei localităţi erau încorporate în Moesia Inferioară încă înainte de cucerirea Daciei, fiind străbătută de un val de apărare care era numit în epoca modernă Valul lui Traian. Prin judeţul Cahul trecea drumul comercial şi militar care lega Tira (Cetatea Albă) de restul Daciei Romane, prin Dinogeţia (Barboşi).

De oraşul, cu planul său geometric, cu străzile drepte dispuse radiar, după stilul pe care vremelnicii ocupanţi ai Basarabiei îl credeau raţional a avut grijă persoanl guvernatorul Pavel Ivanovici Fiodorov, care a administrat regiunea Basarabiei timp de aproape douăzeci de ani din 1834 până în mai 1854. Acest demnitar de stat, deşi ţarist s-a deosebit de toţi ceilalţi care l-au precedat şi l-au succedat prin înţelepciunea sa, prin concepţiile sale democratice. După aprobarea planului de construcţie a Cahulului în 1834, el a modernizat sub aspect edilitar oraşul de reşedinţă al regiunii. Muzeul din Cahul păstrează primul plan al oraşului, desenat în culori şi semnat de P. I. Fiodorov, document descoperit în 1947 cu ocazia unor săpături pentru fundamentul unei clădiri a şcolii pedagogice de altă dată, situată în preajma prefecturii de judeţ de până la 1944.

Oraşul a fost centru administrativ şi de judeţ în componenţa provinciei Basarabia (1835-1856), a Principatului Moldova (1856-1878) şi în cadrul României (1918-1940, 1941-1944).

In Cahul în prezent activează şcoala cu profil pedagogic, de medicina, o filială a Universităţii “Dunărea de Jos” din or. Galaţi, România şi o universitate moldovenească, 2 şcoli sportive, şcoala de muzică, de arte plastice, profesional-tehnică, 3 şcoli medii, 4 şcoli de 9 ani, adică gimnazii, şcoala internat, şcoala primara, 4 grădiniţe de copii, casa de cultură, 3 cluburi, 4 biblioteci , cinematograf, muzeu de studiere a ţinutului, galerie de tablouri, hotel, restaurante, librarii ş.a.

Industria Cahulului poate fi împărţită in 3 grupe mari: industria alimentară, uşoară şi de construcţii.În industria alimentară cea mai veche fabrică este de bere şi băuturi nealcoolizate”Victoria”, fabrica de vinuri din

Cahul producţia căreia este cunoscută şi peste hotarele Republicii, fabrica de unt şi brânzeturi, de pîine, de conserve, combinatul piscicol. Funcţionează combinatul industrial orăşenesc, fabrica de construcţie a locuinţelor, fabrica de cheramzită.

Obictive turistice: Teatrul “B.P.Haşdeu”, purtând numele marelui erudit român care în anul 1857 a lucrat în calitate de judecător judeţean la Cahul, muzeu, Catedrala Sf. Arhanghel Mihail (1850), Biserica Sf. Dumitru (1899), monumentul domnitorului moldovean Ioan Vodă cei Cumplit sau Viteaz, cum i se mai spunea în timpul vieţii sale. În judeţ se remarcă staţiunea balneo-climaterică “Nufărul Alb”, Valul lui Traian de Jos, câmpurile de luptă de la Cahul şi Larga unde în 1770 pe râul cu acelaşi nume oştirile ruseşti în frunte cu mareşalul Rumeanţev i-au învins pe turci, în rândurile armatei ruse luptând şi numeroşi voluntari români din Basarabia.

ORHEI, 45.000 locuitoriAmplasament geografic

Oraşul Orhei este aşezat pe malul stâng al văii Răutului, înainte de intrarea acestuia între dealuri stâncoase şi la o veche răspântie de drumuri a Moldovei de altădată. Vatra oraşului este amplasată în lunca zvântată de pe stânga Răutului şi pe o parte a poalelor de dealuri care se ridică spre nord şi spre est. Dincolo de Răut însă, satul Slobozia Doamnei cu o parte din casele lui răspândite printre vii pe povârniş, este ca şi legat de oraş. Altitudinea şesului pe care se găseşte Orheiul este sub 40 m. Cadrul oraşului este format din lunca Răutului, mlăştinoasă şi largă în vest de la 5-6 km, iar în est (în cheile Răutului) de cel mult 100-200 m. Pe laturile văii se ridică înspre sud coaste de dealuri înalte până la 300 metri în sus cu un podiş împădurit sau descoperit. Către nord însă culmile de dealuri paralele urcă domol şi sunt acoperite de ierburile stepei şi de diferite culturi.

Vechime şi dezvoltare istoricăÎn “dicţionarul enciclopedic sovietic”, apărut în anul 1981, acestui oraş i s-au rezervat doar 7 rânduri: Orhei, oraş

din 1835, centru raional în Republica Moldova, situat pe rîul Răut. Industrie alimentară, uşoară, producţia mobilei şi a materialelor de construcţie. În apropiere se află locul cetăţii medievale Orheiul Vechi.

Trecutul Orheiului atît de bogat în evenimente rămâne pîna în ziua de azi în mare măsura plin de mister şi neştiut, ascuns pe undeva pe dincolo de rânduirea mileniilor. În preajma Orheiului şi astăzi mai ies la iveala numeroase urme ale unei culturi originale, aparţinând triburilor care au locuit cândva acolo. Primele mărturii referitoare la Orhei atestate în vechile documente moldoveneşti datează cu anii 70 ai sec.XVI. Catedrala de piatră albă – martorul evenimentelor al acelor timpuri demult apuse, - se înalţă şi astăzi pe un dâmb la intrarea în oraş. Tot aici odinioară a fost instalată statuia din bronz a lui Vasile Lupu. Acum statuia dată este amplasată în centrul Orheiului, acolo unde au loc toate întrunirile raionale sub cerul liber, unde bate “inima”oraşului.

Pe vremea lui Ştefan cel Mare, se presupune că Orheiul era o cetate puternică în care Domnul îşi avea pârcălabii săi. De fapt, atunci Oraşul cel vechi nu era pe locul aceluia de azi. Schimbarea vetrei a avut loc, după unele atestări documentare în sec. al XVI-lea, deoarece într-un document având data de 28 ianuarie 1618 se vorbeşte despre „ Orheiul cel vechi”, care a fost ars şi ruinat de turci şi de tătari. În anul 1836, Orheiul devine capitala judeţului care a format precum Vrancea sau Câmpulung o autonomie locală, fiind înzestrată în special de Ştefan cel Mare, cu importante privilegii. Marele domnitor a cărui amintire este foarte vie în tot acest ţinut răsplătea astfel vitejia orheenilor, cunoscuţi ca cei mai buni arcaşi ai săi.

Dacă ar fi să socotim vârsta Orheiului pe locul unde este aşezat acum, atunci oraşul numără mai bine de 4 secole, pe când în realitate rădăcinile lui se trag dintr-o vechime şi mai adâncă. Acest oraş ca şi celelalte oraşe ale Moldovei a fost atacat, jefuit, prădat şi ars. Dar în anul 1812, când Basarabia a intrat în componenţa Rusiei, Orheiul a devenit un centru economic şi cultural, iar în anul 1835 Orheiul devine centru de judeţ, adică de uezd cum se mai spunea odinioară. Creşte numărul populaţiei, se dezvoltă industria meşteşugărească, dar din punct de vedere economic, el nu putea concura cu oraşe ca Chişinăul sau Bălti, deoarece era relativ departe de căile comerciale.

124

În prezent Orheiul trăieşte prin munca activă, întreprinderile lui livrează diverse tipuri de producţie. Locuitorii oraşului frecventează sălile de concerte, bibliotecile, cinematografele.

În Orhei sunt 10 instituţii preşcolare, 7 şcoli de cultură generală, şcoala pedagogică, de medicină, tehnico - profesională, 2 şcoli sportive, şcoala de muzică, de arte plastice pentru copii. De asemenea în Orhei este amplasat un palat de cultură, 3 biblioteci de stat şi 3 sindicale, muzeu de istorie şi studiere a ţinutului, 2 cinematografe, stadion, 2 parcuri de cultură şi odihnă, 2 librării, magazine, restaurante şi un hotel.

Oraşul Orhei mai are si un nod de telecomunicaţii, un sector al reţelelor electrice, centru de colectare a cerealelor, bază de transporturi auto, parc de autobuze şi taxiuri.

În oraş funcţionează uzina “Electroarmatura”, unde au sediu 8 asociaţii de construcţie, aşa ca: direcţia de construcţii, direcţia de construcţii şi reparaţii rutiere ş.a.

Covoarele ţesute la Orhei se bucură de mare popularitate. Ele au fost expuse la multe târguri internaţionale unde au fost apreciate datorită calităţii şi nivelului înalt de artistism .

Obiective turistice: Catedrala „Sfântul Dumitru” care a fost construită între anii 1632-1635, o ctitorie a lui Vasile Lupu, monumentul

domnitorului aflat până nu demult în curtea sa, acum însă, monumentul este amplasat în centrul oraşului Orhei, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” ce datează din anul 1793, biserica „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” (1903).

În apropiere, lângă satul Trebujeni unde râul Răut are mai multe meandre şi unde dealurile sunt acoperite cu păduri crescute în pietrele de pe versanţii abrupţi, întâlnim ruinele unei cetăţi care iniţial a aparţinut Horadei de Aur, fiind mai mult o cetate decorativă, decât una defensivă, apoi devenind cetate medievală moldovenească (sec. XV) de la Orheiul Vechi. Există vestigii ale unei cetăţii dacice de la Butuceni, unde a existat un ceas soalr ca la Sarmicezetusa, câteva mănăstiri rupestre, muzeul etnografic – adevărat complex muzeal şi peisagistic.

În acest raion se remarcă în special landşafturile naturale de la Trebujeni şi Butuceni. Altă regiune pitorească este valea râului Răut şi a râuleţului Cula, având aglomerările de sate tipice pentru viaţa populară a zonei. Există un mar e număr de iazuri, preţioase vestigii arheologice, mănăstirea Curchi (de pe valea râului Vatici), un areal destul de vast al arhitecturii în piatră din zona Orheiului Vechi cu satele Butuceni, Trebujeni, dar şi cu localităţile Furceni, Piatra ş.a.

SOROCA (43.000 locuitori)

Amplasament geografic

Oraşul Soroca este amplasat lângă un vechi vad al Nistrului, păzit pe vremuri de o cetate din piatră. Aici se intersectau drumurile care veneau dinspre Suceava şi dinspre Chişinău spre Movilău, Iampol şi Viniţa. Vatra oraşului este aşezată pe povârnişul care, este despicat curmeziş de o vale afluentă ce coboară repede spre apa Nistrului, şi pe o prispă puţin ridicată deasupra aceleiaşi văi. Cadrul este format din valea cu meandre adâncite şi din podişul înalt de peste 200 m, cultivat aproape în întregime, pe care sunt sădiţi pomi fructiferi, mai ales, pe povârnişul dinspre valea principală.

Vechime şi dezvoltare istoricăSoroca este o localitate foarte veche, cu o itorie glorioasă. Poziţia geografică pe malul Nistrului, la marginea estică

a Moldovei, lângă un vad de trecere a râului, a determinat importanţa Sorocii pentru apărarea ţării.Drumul, care duce la Soroca parţial este şi un segment al drumului Vinului, adică a rutei turistice vitivinicole

Orheiul Vechi şi a rutei turistice Bălţi, încâlcindu-se între dealurile şi pădurile nordice ale republicii, aleargă pe lângă nişte poieniţe ca din poveşti pe margini de livezi îngrijite, pe lângă satele moldoveneşti cu pereţii albi şi pe lângă lacuri străvezii. Iar bucuria întâlnirii cu unul din cele mai vechi şi mai frumoase oraşe ale Moldovei, cunoscut prin monumentele sale istorice şi a bogăţiilor culturale, este amplificată de noul monument de la Zastânca, care, parcă, vrea să ne spună că fiecare om încearcă să lase o urmă a trecerii sale pe acest pământ… Clipa întâlnirii cu acest monument nou înălţat din iniţiativa scriitorului poporului Ion Druţă poate alunga oboseala, şi permite din primele clipe să apreciem şi sa admiram peisajele văzute. (foto de la paj. 102 Republica Moldova – panoramic.). Din vârful dealului, este bine văzută vechea cetate, pădurile din împrejurimi, malurile râului bătrânului Nistru cu navele sale fluviale.

Soroca este situată pe malul drept al Nistrului, la 160 km de Chişinău şi are o populaţie de circa 43. 000 locuitori. Atestat documentar în 1499, Ştefan cel Mare ridică pe vadul Nistrului o cetate de lemn, pe care Petru Rareş o reconstruieşte din piatră. Faptul că cetatea a fost refăcută de mai multe ori îl dovedesc înseşi zidurile, straturile lor superioare deosebindu-se de cele inferioare atât prin culoare, cât şi prin materialele de construcţie.

Cetatea Sorocii reprezintă unicul monument de istorie şi arhitectură medievală de pe meleagurile noastre, ce s-a păstrat aproape în întregime în forma sa iniţială.

Oraşul pare să fi fost construit la umbra cetăţii zidite de Ştefan cel Mare, pe locul unei vechi aşezari, Olhionia care se găsea la acest vad al Nistrului. Domnitorii Moldovei şi-au avut la Soroca pârcălabii lor. Un „Coste Pârcălab de Soroca” figurează în tratatele de pace şi de alianţă încheiate de Ştefan cel Mare, în anul 1499 cu regele Poloniei şi cu marele duce al Lituaniei.

Acest oraş e foarte vechi. Primele vestigii arheologice datează din epoca geto-daciacă. O ipoteză istorică susţine că pe acest loc a existat un oraş al geţilor – Sargidava (Sergidava) sau Serghus. Tot în acest loc s-ar fi aflat o factorie grecească, apoi genoveză – Alchionia (Olhionia). Cea mai veche mărturie documentară a localităţii şi cetăţii cu numele Soroca este 12 iulie 1499.

Provinenţa denumirii este controversată, având mai multe explicaţii: 1) slav, Soroka, coţofană, 2) slav. Sorok, “patruzeci”, 3) românesc. Noroaca sau varinata a 4) rom. Soroc, un termen fixat pentru efectuarea unui lucru, pentru

125

săvârşirea unei acţiuni, sensul fiind ca “perioada de timp în care oştenii moldoveni trebuiau să-şi facă serviciul militar la cetate” şi ale variante. Acestea rămân însă doar nişte ipoteze etimologice, unele demne de luat în seamă, altele lipsite cu totul de importanţă. Un lucru e cert: cu cât un nume topic e mai vechi, cu atât mai dificilă este încercarea de a-l explica. Deaceea trecem la etapele istorice ale oraşului-cetate.

1512 iunie. Bogdan voievod, fiul lui Ştefan cel Mare, vrednic apărător de ţară, ţine în bună stare fortificaţiile de la hotare, şi mai cu seamă cetatea de la Nistru de sus, denumind-o “cetatea noastră de la Soroca”

1543 aprilie. Petru Rareş cere printr-o scrisoare adresată magistrului din oraşul Bistriţa să-l ajute în alegerea muncitorilor şi meşterilor pentru construirea cetăţii numite Soroca. Astfel în primăvara anului 1543 s-a început construcţia în piatră a cetăţii Soroca, în locul unei întărituri mai vechi din lemn şi pământ. Fortăreaţa constă dintr-o incintă circulară cu patru turnuri laterale şi unul la intrare dinspre Nistru.

1544. Pârcălab de Soroca este menţionat un oarecare Cazan, care apare şi în calitate de diplomat într-o solie trimisă în Polonia de Iliaş Rareş voievod.

1544 decembrie 16. Nicolae, pârcălab de Soroca, participă la încheierea unui tratat de prietenie, la Viena, cu ducele Lituaniei. Un an mai târziu acelaşi dregător făcea parte dintr-o solie cu misiuni diplomatice la Moscova.

1559. Dintr-un act domnesc din 20 august 1588 rezultă că pe la 1559 Alexandru Lăpuşneanu a întemeiat în ţinutul Soroca, pe Răut, o crescătorie de vite.

1565. Cetatea Soroca este parţial incendiată în urma luptelor crâncene între oştenii lui Alexandru Lăpuşneanu şi cetele pretendenţilor la domnia Moldovei, adăpostiţi în Polonia.

1587 mai 8. Petru Şchiopul voievod dăruieşte lui Pârvul, pârcălab de Soroca, un act domnesc, pentru aceleaşi merite faţă de ţară, că s-a luptat cu cazacii tâlhari, care au prădat sate pe Nistru. Iar pentru viclenie şi trădare domnul îi pedepseşte pe boierii din preajma cetăţii ca şi în cazul fraţilor Simion şi Gligore, cărora, după ce i-a ucis, le-a confiscat satul Climăuţi de la Nistru.

1601. Detaşamente de cazaci ucraineni trec Nistrul prin vadul de la Soroca şi jefuiesc satele din împrejurime.1617. Pe la Soroca trece Nistru oastea poloneză, care s-a luptat cu turcii lui Yskender-paşa lângă Raşcov, de stânga

Nistrului.1650. Sorocenii sunt cuprinşi de spaimă la năvălirea de peste Nistru a cazacilor lui Bogdan Hmelniţki, care,

ameninţându-l de Vasile Lupu cu noi jafuri şi măceluri, îi impune o alianţă şi căsătoria feciorului său Timuş cu fiica domnitorului moldovean Ruxandra. Mai târziu, peste doi ani, Timuş, în fruntea unui detaşament de 8. 000 de cazaci, trece vadul de la Soroca, venind în ajutorul socrului său, care se afla în vrajbă cu Cheorghe Ştefan, dar este înfrânt şi nevoit să se retragă peste Nistru. Apoi reveni în Moldova cu 9. 000 de cazaci, dar, după câteva încăierări cu oastea muntenească, se văzu din nou înfrânt, ba îşi găsi şi moartea lângă Suceava, fiind răpus de Matei Basarab. (alte detalii a se vedea Nistor I., Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p.121.).

1657. “Am ajuns la cetatea Sorocii de sub stăpânirea Moldovei. Aceasta este o cetate mică, zidită din piatră şi aşezată pe malul fluviului Nistru. În oraş sunt vreo mie de case acoperite cu trestie, având biserică, grădini şi vii, astfel că este o cetate înfloritoare”, relatează călătorul turc Evlia Celebi, care însoţea o armată otomană în drum spre Ţara Leşască. În acele vremuri Soroca era un component principal al sistemului de apărare a Moldovei la hotarul de est şi un important punct vamal la trecerea peste Nistru.

1688. august. Către sfârşitul sec. XVII se înteţeşte lupta între polonezi şi turci pentru dominaţie în Ucraina şi Moldova. Regele Poloniei a ocupat cu ajutorul cazacilor puternica ceatate de pe Nistru numită Soroca.

1699. După pacea de la Karlowitz cetatea Soroca este retrocedată Moldovei. Pentru a spori capacitatea ei de apărare sunt aduse unităţi de călăraşi şi slujitori cu obligaţiuni administrative, forţele militare fiind subordonate serdarului de ţinut.

1711 iunie 2. Pe la Soroca trec Nistru oştirile ruseşti, care urmau să participe la luptele antiotomane. Câteva zile mai târziu soseşte şi ţarul Petru I, însoţit de unităţi de gardă şi cavalerie. Se construieşte un pod peste Nistru, se efectuează lucrări de refortificare a cetăţii. Curând armata rusă se îndreaptă spre sud, peste Prut unde suferă o înfrângere în lupta de la Stănileşti. După înfrângere toate trupele ruseşti părăsesc meleagurile sorocene.

1769. Patru cinci decenii de pace în zonă. Fortăreaţa este sub administraţia domnilor Moldovei. Soroca continuă să-şi menţină rolul militar şi de punct vamal, devenind cu timpul şi un important centru comercial. Au contribuit doi factori: poziţia sa geografică şi posibilităţile de utilizare a căilor de comunicaţie terestră şi fluvială.

1772-1773. Rusia intervine brutal în viaţa populaţiei băştinaşe, se amestecă pe diferite căi în treburile interne ale Moldovei.

1792-1793. După pacea de la Iaşi (1792) şi în urma celei de a doua împărţiri a Poloniei (1793), Nistrul devine râu de frontieră între Moldova şi Rusia.

1812. Anul anexării Basarabiei la Rusia a marcat începutul unei prefaceri radicale în viaţa oraşului Soroca. Sporeşte numărul populaţiei, se diversifică domeniile de activitate a populaţiei, în oraş îşi fac apariţia noi instituţii administrative locale şi regionale. După 1812 în oraş s-au infiltrat numeroşi colonişti ruşi şi ucraineni.

1833-1897. Soroca cunoaşte transformări evidente în plan administrativ, demografic şi economic; devine centru de judeţ (1833), apoi şi de district (1835) i se atribuie statut de oraş. Are o creştere numerică a populaţiei, mai cu seamă a evreilor şi ruşilor .

1902 –1904. Reşedinţă judeţeană cu 27. 800 locuitori, dintre care 12 mii sunt români, 8. 700 evrei, restul ruteni, ruşi, armeni în care sunt 561 de prăvălii, cârcime, hoteluri etc.

1918 martie 17/aprilie 9. Sfatul Ţării adoptă Declaraţia de unire a Basarabiei cu România. Pentru Soroca se deschid perspective largi de dezvoltare.

1920-1935. Perioada interbelică prosperă în Soroca.

126

1940-1989. La Soroca au loc multe evenimente şi rele şi bune: războiul, foametea, industrializarea şi colectivizarea de după 1949, restabilirea economiei şi dezvoltarea ei pe un nou făgaş.

1989-1999. Ani marcaţi de adoptarea Declaraţiei despre suveranitatea R. Moldova (23 iunie 1990) şi declaraţia despre independenţa Republicii Moldova (27 august 1991). În aceşti ani Soroca îşi face un drum nou în istorie, înfruntând greutăţile şi lipsurile inerente perioadei de tranziţie.

La Soroca în prezent activează uzina de utilaj tehnologic, de articole metalice, fabrici de confecţii, de vinuri, de bere, de conserve, de produse lactate, de materiale de construcţii, combinatul de pâine, un abator, o tipografie ş.a.

La Soroca funcţionează câteva firme de construcţie, baza de transporturi auto, parc de transporturi, un nod de telecomunicaţii, staţie meteorologică. În reţeaua comercială oraşul numără 45 de magazine şi 35 întreprinderi de alimentaţie publică. Exista 13 instituţii preşcolare, şcoala pedagogică, de comerţ, profesional - tehnică, şcoala de muzică, sportivă, de arte plastice. La Soroca funcţionează 2 cinematografe, o casă de cultură, 3 cluburi, 15 biblioteci, un stadion, parc de cultură şi odihnă, apeduct, baza turistică “Nistru” şi un hotel al oraşului.

Un important monument de arhitectură medievală şi important obiectiv turistic îl constituie cetatea Sorocii, construită în plan circular cu 4 turnuri circulare şi unul truinghiular la intrare. În interiorul cetăţii pe pereţi se pot observa înscrieri şi desene vechi.

Când te apropii de Soroca ţi se deschide o panorama minunată din stânci mărunte, care se numeşte peştera lui Bechir. În una din stânci este o peştera, în care, după cele auzite s-a ascuns haiducul, care a locuit la sf. sec. XVIII. Un loc vizitat la Soroca este muzeul istoric, situat în centrul oraşului. Fondul lui este de mai mult de 10 mii de exponate, şi include: monede vechi, obiecte de folosinţă, diverse documente. Deasemenea un loc popular este “Dealul romilor” - un raion populat de ţigani. Turiştii vizitează aceste locuri pentru a admira casele mari construite de ţigani, de a auzi cântecele lor sau de a privi vre-un dans.

Oraşul are multe întreprinderi, aparţinând în special industriei alimentare. Un rol esenţial le revine fabricilor de conserve ( “Alfa Nistru”), de produse lactate, de bere şi combinatului de panificaţie. Mai trebuie remarcate întreprinderile de confecţii ( “Dana”), de tricotaje (“Stil”), de utilaj tehnologic pentru sectorul zootehnic ş.a.

Obiective turistice: Cetatea Soroca, construcţie a lui Ştefan cel Mare, aflată pe malul Nistrului, la un vechi vad al acestuia. Oraşul are o

frumoasă bază turistică, Muzeu de Istorie şi Etnografie, Catedrala „Adormirii Maicii Domnului” (1842), Biserica „Sf. Dumitru” (1827), Biserica „Sf Teodor Stratilat”(1914), câteva vile urbane impozante, care impresionează, impun respect şi admiraţie (Vila Aleinikov din 1912), fostul Gimnaziu de fete Domniţa Ruxandra, clădirea fostei cârmuiri a zemstvei, pe str. Al. Russo, 18, clădirea fostei poşte, str. Independenţei, 73, clădirile fostelor şcoli primare, pe str. I. Creangă, 14, şi M. Cibotari, 29-31, clădirile fostului hotel urban, str. Al. Russo, 10 şi alte monumente ocrotite de stat. La Soroca mai sunt: Monument comemorativ tinerilor anitifascişti, monument al mormântului comun al circa 6000 de victime ale fascismului, necropola, semn comemorativ în cinstea întâmpinării trupelor lui Petru I, un impunător monument edificat recent pe o coastă a unui deal de la Zastânca care sugerează că fiecare om încearcă să lase o urmă a trecerii sale pe acest pământ, o sinagogă ş.a. La câţiva kilometri spre nord de Soroca se află satul Cosăuţi, localitate cu tradiţii în pietrărit, graţie prezenţei resurselor locale de granit şi gresie.

În vechiul ţinut al Sorocii, tot la nord, în perimetrul actualului raion Soroca se găseşte frumoasa mănăstire Rudi (1777), monument UNESCO, situată în pitorescul defileu al Nistrului de la Rudi-Arioneşti, la sud - mănăstirile: Japca, Dobruşa, iar mai la nord de Rudi – Călărăşeuca. Mănăstirea Cuşelăuca se află încă mai departe de mănăstirea Japca, la fel şi bisericile din Valea Raşcovului (1787), Cuhureştii de Sus, Prodăneşti etc, precum şi localitatăţile Lipnic şi Otaci unde segmentul de cale ferată este considerat o comoară, fiind unul dintre cele mai frumoase locuri de la nordul Moldovei. Geo Bogza, călătorind de la Lipnic la Soroca, s-a exprimat că în regiunea aceasta te poţi crede în Elveţia.

UNGHENI (42 de mii de locuitori)Amplasament geografic

Amplasat la vestul republicii, pe malul râului Prut la 107 km de la or. Chişinău, atestat în 1462. Enciclopedia Moldovei de la 1982 atribuia acestui oraş două coloniţe de text. Despre trecutul acestei localităţi aproape că nu se spunea nimic.

Vechime şi dezvoltare istoricăPână în anul 1875 spre Ungheni nu ducea nici un drum de cale ferată, ci doar numai drumuri de ţară. Abia după

construcţia tronsonului de cale ferată Chişinău-Ungheni se începe o înviorare a vieţii economice în localitatea care la începutul sec. XIX, conform unui recensământ abia de întrunea vreo 50 de case. Spre sfârşitul sec. XIX aici sunt deja vreo 400-450 case, iar în anul 1904 – 580. Locuitorii ei participă la toate evenimentele de rezonanţă şi de o importanţă mare pentru soarta lor: primul război mondial, revoltele muncitoreşti şi acceptă actul Unirii cu România, după care ei se pomenesc mai spre centrul ţării, fiindcă oraşul Iaşi era mai aproape de Ungheni, decât Chişinăul. Oraşul Ungheni în această perioadă are legături comerciale directe, atât cu Chişinăul, cât şi cu vechile capitale: Suceava, Iaşi, cu centrele judeţene Botoşani, Piatra Neamţ, Târgul Frumos şi alte oraşe şi orăşele numite târguri. Cu toate acestea dezvoltarea lui extensivă încă nu are loc.

Abia după cel de-al Doilea Război Mondial, oraşul începe să crească în toate direcţiile. Apar câteva întreprinderi noi, despre care în trecut nu s-a mai auzit pe aici: trei fabrici biochimice, fabrică de beton armat, fabrici de pâine, produse lactate, de ceramică, fabrici de prelucrare a produselor agricole, legumelor fructelor şi a strugurilor, un abator şi un combinat de mezeluri, întreprinderi pentru comercializarea mărfurilor, tipografie, spitale, şcoli şi multe altele.

127

Acum oraşul Ungheni are 43 de mii de locuitori. Este un centru raional în care peste 5.000 de elevi pot să studieze în 8 şcoli de cultură generală, de medicină, de arte plastice, muzică. A fost construit un palat frumos al pionerilor, numeroase clădiri cu multe niveluri în care sunt amplasate biblioteci, organizaţii care se ocupă cu protecţia naturii, dezvoltarea capacităţilor creatoare ale tinerii generaţii etc.

Obiective turistice:Oraşul are numeroase obiective de interes turistic, cu deschidere spre Europa prin România. Sunt câteva parcuri

cu numeroase oportunităţi pentru odihnă şi pentru dezvoltarea turismului de afaceri. La Ungheni funcţionează fabrica de covoare, asociaţia “Ceramica-Ungheni”, fabrica de conserve, fabrica de vinuri etc. În centrul oraşului se află: hotelul “Dacia”, cimematograful “Patria”, centre comerciale, monumente, biserici, restaurante, cafenele ş.a.

Alte curiozităţi ale oraşului:În acest oraş cu gara feroviară internaţională Ungheni, cu staţia auto din care autobuzele pleacă şi spre numeroase

oraşe din România, nu numai din Republica Moldova, şi se editează o publicaţie periodică independentă “Unghiul”, ziar cu cel mai mare tiraj în aria sa de distribuţie, unicul ziar din zona de centru a Moldovei, care apare concomitent în două variante: în limba română şi în limba rusă.

REZINA (circa 20.000 locuitori)Amplasament geografic

Oraşul Rezina e aşezat pe malul drept al Nistrului la o distanţă de aproximativ 96 km direcţia Nord de la Chişinău şi este una dintre cele mai vechi aşezări de pe teritoriul Moldovei. Dar lipsesc datele concrete când s-a constituit această localitate, însă unele izvoarele documentare în care se pomenea satul Rezina, atestă un an din sec. XV al acestei localităţi, altele - alt an. Totuşi în baza unor documente ale vremii, cercetate de istoricul Nicolae Proca, prima atestare a localităţii Rezina, ca sat boieresc, o găsim într-un document din 5 februarie 1495, prin care domnul Ţării Moldovei Ştefan cel Mare întăreşte lui Toader, pisarul, satul Rezina, unde a fost Alexa vataman, pe Nistru. Rezina este aşezată la gura unui râuleţ, ce se varsă în râul Nistru. Denumirea localităţii pare să nu aibă nimic comun cu cuvântul rusesc “rezina” în sens de material elastic, obţinut în urma vulcanizării cauciucului. Există mai multe versiuni despre originea acestui toponim, dar nici una nu a primit o argumentare ştiinţifică. Cea mai verosimilă ipoteză pare să fie a cercetătorului A. Eremia, care afirmă că numele satului a fost preluat de la hidronimul Rezina, adică de la numele râuleţului Rezina, care pare să aibă la bază numele unei moşii pe teritoriul căreia curgea râuleţul, afluent al râului Nistru, atestat în documentele moldoveneţti în anul 1437, la gura căruia s-au aşezat cu traiul primii locuitori.

Din anul 1846 la Rezina sunt organizate iarmaroace mari. Mai târziu aici sunt deschise câteva cariere de piatră care peste vreo câteva zeci de ani sunt abandonate. În perioada interbelică Rezina se extinde doar pe panta de jos a dealului. Abia după război, după primele inundaţii, provocate de construcţia barajului de la Dubăsari, Rezina urcă pe terasele de mijloc şi de sus. La Rezina, în valea Ciornei se află cel mai mare gigant al industriei cimentului, este o tipografie, spital, hotel, centre comerciale, un stadion şi câteva şcoli.

Pe harta geografică drumul de la Chişinău până la Rezina pare a fi drept. Cu toate acestea scara atenuează numeroasele cotituri. Daca veţi, avea ocazia să parcurgeţi serpantina acestei autostrăzi, veţi avea atâtea de văzut, încât cu greu o să credeţi indicatorul spidometrului, care la sfârşitul drumului va arăta 96 km. Pitorescul Codrilor, viile întinse pe dealuri, livezile, câmpiile, dumbrăvile - toate acestea încântă privirea călătorului.

Vechime şi dezvoltare istoricăAşezarea prielnică a localităţii, în preajma unui drum comercial animat, pe locul vechii trecători a râului, nu numai

ca a condiţionat dezvoltarea lui, ci a fost şi cauza multor nenorociri ale băştinaşilor. Rezina deseori era supusa năvălirilor pustiitoare ale hoardelor tătarilor şi ale altor jefuitori. Foarte greu a fost jugul turcesc, care a frânat dezvoltarea localităţii. Situaţia s-a schimbat numai după anexarea Basarabiei la Rusia în anul 1812. Locuitorii ei aveau diferite îndeletniciri. Unii se ocupau cu pomicultura, grădinăritul, alţii cultivau chiar şi tutun. În Rezina erau 2 legumării mari şi 25 de livezi, în Stohnaia – legumării şi 18 livezi, în Ciorna – 5 legumării şi 16 livezi. Plantaţiile de tutun le deţineau: David Boşerniţan, Naum Sultanovici, Berco Roitman ş.a. Deasemanea în aceşti ani au loc multe transformări şi schimbări în toate domeniile oraşului. O perioada mai înfloritoare pentru Rezina începe de la 28 iunie 1940, când trece în categoria oraşelor.

Vechea Rezină avea căsuţe mici şi se întindea pe malul Nistrului. Casele erau aşezate chiar în lunca râului şi pe terasa ce-o înconjura. La Rezina au funcţionat câteva mori de vânt şi o moară ce folosea forţa cailor. Fabrica de bere din Rezina era proprietatea lui Iosif Zelţer, care a fost evaluată la 4 mii de ruble. În luna aprilie anul 1886 au mai fost atestate un şir de magazine şi cârciume, inclusiv prăvăliile de tutun ale lui Leib Şlemov.

Odată cu darea în exploatare a căii ferate pe sectorul Râbniţa-Bălţi, în 1894, la iarmarocul din Rezina aveau posibilitatea să vină negustori din oraşele Odesa, Nicolaev, Herson şi alte oraşe. Are loc o schimbare radicală în dezvoltarea social-economică a localităţii care se împărţea deja în două părţi: Rezina –târg şi Rezina-sat. În Rezina-târg majoritatea populaţiei o constituiau evreii, în rezina-sat – moldovenii.

În primii ani postbelici oraşul se dezvoltă tot în aceste condiţii. Cu timpul cartierele moderne s-au întins pe a doua şi a treia terasă, astfel încât centrul social şi zona industrială s-au deplasat în partea muntoasă a oraşului.

Actualmente Rezina este un oraş nu prea mare, dar care creşte vertiginos şi are o populaţie de circa 20 000 locuitori. În oraş funcţionează fabrica de ciment cu capital străin „La Farge” fabrica de pâine, filiala băncii comerciale pe acţiuni „Moldovaagroindbank”, firme de construcţii, bază de transport auto, o secţie a fabricii de covoare din Orhei, staţia de deservire a automobilelor.

Rezina împreună cu oraşul vecin Rîbniţa formează un centru industrial de importanţă republicană. Pe baza materiei prime descoperite în împrejurimile Rezinei funcţionează combinatul de ciment şi ardezie din Rîbniţa.

128

În Rezina putem întâlni un complex de obiective de menire social-culturală, cum ar fi Casa de Cultură etc. Grâul, porumbul, floarea soarelui, sfecla de zahăr, tutunul sunt culturile principale în agricultura raionului, se măresc suprafeţele livezilor.

În suburbiile Rezinei se afla unul dintre cele mai vestite centre de olărit, cunoscut cu producţia sa originală şi elegantă care în afară de menirea sa utilitară, are ca destinaţie de a împodobi interiorul modern. Articolele meşterilor din ţinut: oale, gavanoase, ulcioare, sînt demonstrate la diverse expoziţii naţionale şi internaţionale de artă populară decorativ-plastică.

Însăşi oraşul, cît şi împrejurările lui sunt bogate cu diferite monumente istorice, de cultură, ale naturii. S-au găsit aşezări din trecut, mănăstiri, locuri cu zăcăminte ale florei şi faunei vechi. Pe

malul râului Cogîlnic în apropierea satului Pripiceni-Răzeşi s-a găsit scheletul unui dinoteriu.Un interes pentru turişti, cît şi pentru oaspeţii orăşelului sunt 2 rezervaţii naturale - Saharna şi Ţîpova, aşezate mai

la sud de Rezina, pe malul drept al Nistrului. Natura lor este plină de farmec şi mister.Saharna formează un amfiteatru stâncos pe partea de răsărit, care este tăiată de 2 pârăiaşe formând nişte defileuri

pitoreşti. În curgerea sa Saharna formează 22 de cascade. Dea lungul Nistrului pe lângă orăşel se mai pot întâlni şi alte monumente, mănăstiri şi biserici vechi. Deasemenea s-a păstrat peştera cu chilii unde locuiau monahi.

TIRASPOL (198. 000 locuitori)

Amplasament geografic Oraşul Tiraspol este amplasat lângă fluviul Nistrul, la o distanţă de circa 70 km de la Chişinău, fiind păzit pe

vremuri de o cetate din piatră amplasată în oraşul Tighina. Aici se intersectau drumurile care veneau dinspre Chişinău spre portul Odesa. În anii socializmului dezvoltat (70-89) din Tiraspol se începeau drumurile spre cele mai mari livezi ale Moldovei, şi spre orăşelul Dnestrovsk, în care funcţiona cea mai mare termocentrală electrică a Moldovei.

Vechime şi dezvoltare istorică

Nu poţi vorbi de vechime, atunci când oraşul abia de are vreo 200 de ani. Mai degrabă acestuia i s-ar potrivi să fie comparat cu un tânăr ajuns la vârsta de 200 de ani, care este plin de energie, dar nu a beneficiat în copilărie de o educaţie aleasă şi acum nu ştie ce să facă pentru ca să se afirme. Are destulă energie, însă o consumă în scopuri inutile. Sau, fiind lipsit de cei şapte ani de acasă, cum se mai spune la noi, tânărul oraş ba cade într-o extremitate, ba în alta, căutându-şi adevăratul rost în viaţă, trecând cu aroganţă, distrat şi distanţat pe lângă grădina iubirii, în care este aşteptat să poposească.

Dacă lăsăm metafora poeţilor şi vorbim în limbajul de până acum, trebuie să spunem că acest oraş are un bun potenţial turistic, care rămâne nevalorificat din cauza regimului separatist, care izolează localitatea de restul lumii şi chiar de turiştii din republică. La începuturi pe locul oraşului nu era altceva, decât un sătuc mic.

Şi acest sat a avut de suferit mult în urma invaziilor turcilor şi a tătarilor. Dar după încheierea tratatului de pace de la Iaşi din 29 decembrie 1791 moşia satului este trecută sub protecţia Rusiei. Nu fără implicarea lui A. V. Suvorov a fost construită o întăritură.

Aceasta a şi stat la baza edificării oraşului Tiraspol, care în curând devine un centru administrativ al noilor gubernii ruseşti: Herson şi Nicolaev.

În localitate începe să se dezvolte rapid comerţul şi spre sfârşitul sec. XIX puteau fi numărate vreo 6 mori cu motoare, 3 fabrici de cherestea şi multe alte întreprinderi mici.

Este construit un tronson de cale ferată care leagă Tiraspolul cu staţia Razdelinaia în 1867 şi cu oraşul Chişinău în 1871.

În perioada anilor 1822-1926 la Tiraspol se află decembristul V. F. Raevski. Însă, viaţa liniştită a oraşului timp de mai bine de o jumătate de secol, devine tulbură la începutul sec.XX, când încep a se manifesta muncitorii de la fabrici, ieşind la primele lor greve muncitoreşti. Ei deasemenea s-au manifestat şi în prima revoluţie din Rusia care a avut loc în 1905-1907, apoi şi la celelalte. Oraşul Tiraspol a fost practic pe toate părţile baricadelor, fiind şi în mâinile bolşevicilor, dar şi ale albgardiştilor ajutaţi de germani şi francezi. Împrejurimile lui a cunoscut bande de partizani şi brigăzi armate de tot felul. La 12 februarie în oraş a intrat brigada lui Grigorii Kotovski, care a pregătit terenul pentru instaurarea Sovietelor şi mai târziu pentru ca oraşul să devină capitală a R.A.S. S. Moldoveneşti. (Între 1929-1940). În această perioadă el a devenit un avanpost important pentru ca schimbările care s-au produs acolo să se întâmple şi la Chişinău şi în tot teritoriul dintre Nistru şi Prut după 1940.

Al Doilea Război Mondial a frânat întrucâtva ritmul de dezvoltare al oraşului, care a luat avânt în anii treizeci. Însă nu pe mult timp. În anul 1950 este restabilit ritmul de dezvoltare a oraşului, şi nivelul producţiei industriale revine în albia sa de până la anul 1940, apoi în primii ani de după 1950 este depăşit. Întreprinderile sunt reutilate şi renovate. Printre acestea au beneficiat de atenţie în primul rând fabricile de conserve, combinatul pentru producerea divinurilor de la Tiraspol. Totodată au fost construite întreprinderi noi ale industriei chimice, aparatelor electrice, de mobilă şi o fabrică mare de tricotaje. În anii 60-70 complexul industrial de la Tiraspol ajunge să fie unul dintre cele mai dezvoltate nu numai în republică, ci şi în partea de sud-vest a Uniunii Sovietice. În anii ce urmează oraşul se află mereu în ascensiune, crescând vertiginos. Apar noi cartiere de locuit: Octombrie, Borodino, Suvorov. La începutul anului 1980 fondul locativ era de 1178 mii de metri patraţi, de trei ori mai mare decât la începutul anului 1960. Transportul electric urban era înzestrat cu 99 de troleibuze, care circulau pe 7 rute şi 40 de autobuze pe 6 rute. În anul 1982 în oraş existau peste 50 de instituţii preşcolare, 23 de şcoli de cultură generală, şi de meserii. Funcţiona o universitate cu facultăţi de matematică, geografie, filologie, biologie, chimie etc.

Obiective turistice:

129

La Tiraspol poate fi vizitată o fortificaţie din sec. XVIII, grădina botanică (dendrariu), biserica credincioşilor de rit vechi, Teatrul dramatic edificat în anii 30 ai sec. XX, muzeul de istorie a ţinutului, Casa memorială a savantului chimist originar din acest oraş academicianului N. Zelinski (1861-1953), casa memorrială a pictorului şi pedagogului A. Foiniţki, biblioteca şi muzeul naturii Universităţii din oraş, monumentul poetului ucrainean Taras Şevcenco din faţa universităţii, galeria de arte plastice şi alte obiective. La Tiraspol se află unul dintre cele mai moderne stadioane de fotbal, stadionul “Sherif”, în apropierea lui se află un complex muzeal al lui Grigorii Korzun.

Dar pe ruta turistică este inclus şi Combinatul de producere a divinurilor KVINT.A fost înfiinţat în 1897. Până la această dată întreprinderea se numea fabrică de băuturi spirtoase care a fost distrusă

în anii războiului, apoi a fost refăcută în grabă după 1945. În anii 1966-79 ea deja producea băuturi în proporţii mari, fiind considerată una dintre cele mai mari întreprinderi din ramură. Iar la concursurile internaţionale divinurile de aici începeau să obţină tot mai multe medalii: 20 de aur şi 8 de argint. Acest fapt le-a atras atenţia conducătorilor ţării şi ei au început să investească tot mai mulţi bani în acest combinat, care făcea faimă bună nu numai oraşului Tiraspol, ci şi RSSM în componenţa URSS-ului.

Există hoteluri cu capacităţi mari de primire şi hoteluri cu capacitate mică de cazare. La muzeul “Sticla de vin” a lui Gr. Korzun, de asemenea, este un hotel pentru un grup nu prea mare de persoane.

Există hotel şi în orăşelul Dnestrovsc, care intră în componenţa oraşului Tiraspol.Localitatea dată este una din cele mai tinere localităţi din republică. Ea apărut pe lângă termocentrală. Este un

orăşel curat cu infrastructură urbană dezvoltată, pe malul limanului Cuciurgan, care, potrivit unor constatări ale savanţilor, cândva a fost un golf deschis al Mării Negre, dar cu timpul şi-a schimbat configuraţia. În localitate există o bază de odihnă pe malul Limanului, se organizează întreceri la diferite probe sportive nautice, inclusiv navigaţia pe valurile limanului cu ajutorul unor vase mici cu pânze, cât şi competiţii sportive sub apă. Aici a fost înfiinţată chiar şi o echipă exotică de hochei sub apă.

TIGHINA (142. 000 locuitori)Amplasament geografic

Este aşezată la un vechi şi renumit vad al râului Nistru, punctul de trecere al drumului spre stepa ucraineană. Vatra oraşului se întinde la o altitudine de 20 m, pe poalele unor începuturi de deal care coboară domol către valea Nistrului, despărţite între ele prin mici vâlcele. Cadrul este reprezentat de lunca mlăştinoasă şi cu bălţi a Nistrului care tocmai din apropierea acestui oraş se lărgeşte până la circa 10 km şi creează vechii cetăţi un fel de zonă de protecţie. De cele două părţi ale luncii, se înalţă destul de repede până la aproape 200 m către vest dar şi către nord, podişul Moldovei şi cel al Ucrainei sudice. Partea moldovenească, adică aceea ce interesează oraşul direct, reprezintă tocmai zona de contact dintre pădure şi stepă.

Este un centru comercial şi industrial cu importante şi întinse livezi de pomi fructiferi. Dealtfel, în perioada interbelică, judeţul Tighina s-a remarcat prin marele număr de turme de oi care erau concentrate mai ales în apropierea bălţilor Nistrului şi prin dezvoltarea excepţională a pomiculturii şi a culturii albinelor.

Vechime şi dezvoltare istoricăOraşul a luat fiinţă la sf. sec 14 inceputul sec 15 lângă cetatea Tighina, până atunci aici a existat un punct vamal pe

Nistru. Turcii ocupând cetatea i-au dat denumirea de Bender, care de ceva timp încoace se numeşte iarăşi Tighina.Referitor la originea denumirii oraşului exista mai multe opinii. Înţelesul vechiului nume al oraşului este

necunoscut, însă după unele presupuneri este legat de acela al vechilor codri ai Tigheciului. Conform altor opinii cuvântul Bender a avut cândva sensul de “cetate la vad”. Alta părere ţine de o legendă despre un pasa turc, care, după repetate tentative de a cuceri cetatea, ar fi strigat:” Ben de re”, adică” O vreau!”. Înţelesul vechiului nume al oraşului este necunoscut, însă el este legat în orice caz de acela al vechilor codri ai Tigheciului.

Existenţa oraşului Tighina este veche şi se explică prin aşezarea la umbra unei străvechi cetăţi de pază la cel mai bun vad al Nistrului, pe un drum foarte vechi, al legiunilor şi al negustorilor romani, drumul mare tătăresc de mai târziu, care unea prin vadul Dunării de la Isaccea (vechiul Noviodunum) regiunile bizantine situate la dreapta Dunării cu Cafa, colonia genoveză din Crimeea. Drumul acesta se încrucişa aici cu drumul fluvial care ducea de la Hotin şi Soroca, la Cetatea Albă şi la Mare. În 1408, pe vremea lui Alexandru cel Bun, este amintită ca punct de vamă pentru negustorii care duceau mărfuri în ţinutul tătarilor.

A rămas în stăpânirea Moldovei până în anul 1538 când a fost cucerită de turci care au preschimbat-o în raia, după campania sultanului Soliman al II-lea Magnificul purtată împotriva domnitorului Petru Rareş în urma căreia şi Brăila a avut aceeaşi soartă intrând sub stăpânirea Înaltei Porţi pentru aproape 300 de ani.

După crunta înfrângere de la Poltava din anul 1709, aici şi-a găsit refugiul eroicul rege Carol al XII-lea al Suediei cu resturile armatei sale şi ale hatmanului Ucrainei, Mazepa.

Tighina căpătă numele de Bender („Poartă”) şi rămase unul dintre punctele strategice importante ale otomanilor până în anul 1812, atunci când Basarabia trecu în stăpânirea ruşilor. După alipirea Basarabiei la Rusia în 1812, Tighina începe sa se dezvolte intens. Bazele au fost puse în 1814, când pe malul Nistrului, la 600 m mai sus de cetate, a început construcţia unei localităţi noi, care în 1818 ajunge centru judeţean. În jumătatea a doua a sec. 19 Tighina devine unul dintre cele mai importante centre comerciale ale acestei zone.

Istoria oraşului de la începutul secolului XIX şi până la mijlocul secolului XX este plină de evenimente dramatice, deşi oraşul cunoaşte şi zile mai bune, dezvoltându-se furtunos în comparaţie cu tot trecutul lui de până atunci.

130

La 24 noiembrie 1806 ruşii au cucerit a treia oară oraşul şi cetatea lui. Garnizoana rusească se instalează în casele şi cazarmele enicerilor. De aici ofiţerul rus Ivan Ciuikin îi srie fratelui său scrisoarea din 23 decembrie 1823, prin care blestema serviciul militar care însemna executarea ordinelor unor comandanţi inculţi, perfizi, feroci. Generalul de Sangeran, emigrant francez în serviciul Rusiei, se afla şi el acolo, “unde generalul Hitrov fura grîne, lemnul de construcţie şi tot ce putea fura”. Furau, de fapt, şi ceilalţi generali de atunci şi de mai încoace. Furau fiindcă era ce fura. Pentru că oraşul începea să fie unul într-o creştere ascendentă. Se punea baza unei noi reşedinţe de judeţ. Şi într-adevăr prin ukazul din 19 aprilie 1818 Benderul este determinat ca reşedinţă de judeţ.

În anul 1826 este confirmat primul blazon al oraşului şi a judeţului Bender pe care era reprezentat un vultur cu două capete şi un leu învins, simbolizând astfel aflarea încă în anul 1709 în oraş a regelui suedez Carol XII, refugiat în cetate după înfrângerea de la Poltava.

În perioada dată, de după 1818 oraşul se construieşte după următorul plan:- 8 străzi de-a lungul Nistrului şi opt perpendiculare.La început populaţia de bază o alcătuiau cei din garnizoana militară cu toţi funcţionarii ei militari, mai tîrziu şi

ţăranii refugiaţi aici din alte părţi ale Basarabiei.Din a doua jumătate a sec.XIX în cetatea Bender este dislocat regimentul 55 infanterie din Podolsk. Cu ocazia

victoriei asupra lui Napoleon, în 1812, cu mijloacele soldaţilor şi ofiţerilor acestui regiment, a fost ridicat un monument, care are în partea de sus un vultur de bronz cu aripile desfăcute.

În oraş se construiesc mai multe clădiri administrative, se amenajează străzile. În 1815 începe construcţia Catedralei Schimbarea la Faţă, ca simbol al eliberării pămîntului de sub jugul otoman. În 1934 picturile interioare au fost făcute în această catedrală de renumitul plastician moldovean Alexandru Plămădeală. În oraş existau cîteva ateliere de prelucrare a pielei, se dezvoltă morăritul şi vinificaţia.

La dezvoltarea economică a oraşului a contribuit enorm construcţia în 1871 a tronsonului de cale ferată Tiraspol – Chişinău, cu podul peste Nistru. În 1874 a mai fost construită şi calea ferată Bender – Galaţi. Astfel, la sf. sec. XIX – începutul sec. XX Benderul devine unul din principalele centre de industrie şi de cultură din gubernia rusă numită Basarabia. După cum am mai spus, în istoria oraşului sunt şi pagini de altă natură. La înc.sec. XX, în 1905 -–1917 răscoalele declanşate de bolşevici au avut o anumită influenţă asupra mentalităţii locuitorilor Benderului. Dar aceasta este o pagină aparte, care urmează să fie comentată de istorici care cunosc bine cine au fost “eroii” Starîi, Tkacenko, Anisimov etc., care s-au manifestat în mod deosebit în atacurile banditeşti de la 27 mai 1919, care au fost numite ulterior de către pseudoistoricii sovietici “răscoala de la Bender”.

Despre moravurile şi despre viaţa din acesr oraş au scris reportaje clasicii literaturii române care au vizitat acest oraş după 1919: Mihail Sadoveanu şi Geo Bogza. Pentru cei care sunt interesaţi se poate aduce câte un fragment din scrierile lor documentare. Pentru că secvenţele scriitorilor daţi redau inedit viaţa din acest oraş din perioada interbelică, adică dintre cele două războaie mondiale din sec.XX.

După eliberarea Moldovei în cel de doilea război mondial, în anul 1944 Tighina cunoaşte o perioadă de înflorire şi dezvoltare a economiei şi culturii. Într-un ritm accelerat s-a dezvoltat industria, au fost reutilate şi lărgite întreprinderile industriale şi s-au construit altele noi. Întreprinderile industriei uşoare sunt: combinatul de mătasă, de bumbac, o ţesătorie, fabrica de încălţăminte şi de confecţii. Referindu-ne la întreprinderile industriale ale lemnului putem menţiona fabrica de mobilă şi combinatul de mobilă. Unităţi ale industriei alimentare servesc: combinatul de carne, fabrici de extracţie a uleiului, de conserve, de amidon şi melasa, de bere ş.a. Pe baza bogatelor zăcăminte de calcar, argile si pietriş din împrejurimi oraşul şi-a dezvoltat industria materialelor de construcţie. Prin Tighina trece un nod important de căi ferate, şoseaua Chişinău-Odesa. S-au construit cu timpul fabrica de panificaţie, biochimica, de pectină s.a. În oraş există 30 instituţii preşcolare, 18 scoli de cultură generală, 3 şcoli medii de specialitate, 2 scoli de muzică şi una de arte plastice, 5 scoli sportive. Edificii şi instituţii culturale şi ştiinţificecum ar fi: Palatul de cultură, Palatul pionerilor, 20 de cluburi, 18 biblioteci, câteva teatre populare: un ansamblu popular de cântece şi jocuri, un muzeu etnografic. La Tighina şi in jurul ei s-au creat 2 plaje, 3 parcuri, un stadion, un bazin de înot, terenuri sportive, 2 case de odihnă, un chemping. Locuri de interes istoric şi turistic: cetatea Tighinei, cimitirul ostaşilor căzuţi in Marele Război pentru Apararea Patriei, s.a. Evenimentele social-politice, care s-au început în anul 1989 şi în anii următori, şi-au lăsat amprentele în viaţa întregului oraş. În primul rând panica a fost stârnită de grevele din 1989 împotriva dorinţei populaţiei băştinaşe de a se bucura de limba sa, de a trece la scrisul ei firesc ca şi cel al limbii române vorbite şi scrise peste Prut. Dar cel mai mare impact a fost formarea aşa-zisei republici moldoveneşti nistrene, în anul 1990, soldată cu tregicul conflict armat din vara anului 1992, când forţele conduse de la Tiraspol, sau mai bine zis, conduse neoficial de la Moscova, a lăsat răni adânci în soarta oraşului şi orăşenilor. Războiul din 1912 mai poartă şi azi denumirea ca “tragedia de la Bender”, pentru că anume aici s-au dat cele mai crâncene lupte şi s-au măcinat cele mai multe vieţi omeneşti. În încăierările armate au murit 489 de oameni, inclusiv 32 de locuitori paşnici, 13 copii şi 87 de persoane pierdute fără veste. Mai târziu, în urma rănilor, au murit încă 40 de oameni.

Au fost distruse 1.280 de blocuri de locuit, dintre care 80 au fost şterse de pe faţa pământului, cinci obiecte fiind ale Ministerului Sănătăţii, 46 de întreprinderi industriale şi multe unităţi de transport. La Bender a avut loc un adevărat război de scurtă durată, despre care Victor Volovoi mai târziu scrie o carte “Crovavoe leto v gorode Bender”.

Cu toate acestea, vechiul oraş de pe malul drept al Nistrului rămâne a fi unul din cele mai importante centre industriale şi culturale ale republicii, după ce rănile războiului s-au cicatrizat.

Obiective turistice: Cetatea Tighinei, de formă pentagonală, cu şanţ adânc în laturile dinspre uscat, ai cărui pereţi sunt înveliţi în piatră. Are şase porţi, zece bastioane şi acoperă o suprafaţă de 60 ha. Catedrala „Schimbarea la Faţă” (1825) a fost prima construcţie de cult de după anul 1812 în cadrul noului oraş strămutat la sud de cetate. Benderul este renumit şi printr-un şir bun de oameni iluştri care au trăit şi au activat în oraş. Unul din ei este L.S.Berg (1876-1950) mare

131

fizician, geograf şi biolog, care mulţi ani a condus Asociaţia geografilor din fosta URSS. O stradă poartă numele lui S.A. Şestakov (1898-1943 care a realizat două zboruri fără precedent: Moscova-Tokio-Moscova în anul 1927 şi Moscova- New-York în 1929.

Anatol Eremia explică de ce denumirea corectă a acestui oraş este TIGHINA, NU BENDER. ( a se vedea vol. 1 Localităţile R.M., paginile 408-409.).

DUBĂSARI (circa 24.000 locuitori)Amplasament geografic

Este amplasat în imediata apropiere a râului Nistru, la circa 60 km de municipiul Chişinău.

Drumul de la Chişinău până la Dubăsari poate fi parcurs în circa 40-50 de minute. Când te apropii de oraş, în faţa ochilor apare valea Nistrului, împodobită cu livezi şi vii.

Vechime şi dezvoltare istoricăLocalitatea Dubăsari al treilea oraş după Tiraspol şi Râbniţa ca mărime din stânga Nistrului. E înconjurat de satele

Corjova, Calinovca, Lunga Nouă şi Lunga - în stânga Nistrului, Răculeşti şi Ustia în dreapta lui. Este atestat ca localitate din 1523 în Dicţionarul enciclopedic de Brokgauz şi Efron. Istoricul Ion Nistor afirmă şi el că localitatea exista şi la 1650, referindu-se în fond şi la podul “de dubase”, adică de luntri.

Multe şi diverse sunt documentele vechi, ce ne aduc ştiri despre Dubăsari, ştiri de tot felul, mai importante şi mai puţin importante, dar toate ne demonstrează că această localitate exista cu fel de fel de probleme, la rezolvarea cărora se implicau activ până şi domnitorii. La mijlocul sec. XVIII erau bine cunoscute “drumurile Suslenilor şi drumul Dubăsarilor”, ultimul drum fiind menţionat ca hotar al moşiilor de pe Răut ale lui Constantin Râşcanu (Orhei) şi Filip Catargiu (Piatra), în apropierea drumului Suslenilor. Altceva însă este curios. În Dubăsari încă din vremuri demult trecute se tipăreau cărţi. Aici au văzut lumina tiparului câteva calendare şi o traducere. La acea muncă deosebit de mare şi-a adus contribuţia sa preotul rus Mihail Strelbiţki şi a feciorului său Policarp, un gravor iscusit de cărţi.

După războiul ruso-turc din 1787-1791 a fost format judeţul Dubăsari, însă în curând este lipsit de această onoare, fiind inclus în jud. Tiraspol. Totuşi din anul 1795 Dubăsari are statut de oraş cu câteva mori de vânt, oloiniţă şi o topitoare de slănină. Din 1792 era şi o tipografie a cărturarului Mihail Strelbiţki, transferată aici de la Iaşi şi în care se tipăreau cărţi moldoveneşti.

În ultimul sfert al sec. XVIII Dubăsarii sunt onoraţi de astfel de personalităţi ca feldmareşalul Rumeanţev, kneazul Potiomkin, guvernatorul Ecaternoslavului V. Kahovski ş.a. Dubăsarii sunt marcaţi în anii nouăzeci ai sec. XVIII şi de prezenţa lui A. Suvorov şi a lui M. Kutuzov. De câteva ori trece prin Dubăsari istoricul Dimitri Baniş-Kamenski, care în 1810 editase cartea “Călătorie prin Moldova, Valahia şi Serbia” în limba rusă.

Dintre personalităţile remarcabile care s-au născut la Dubăsari poate fi nominalizat chirurgul Nicolai V. Sclifosovski ( 6 aprilie 1836).

O importanţă mare pentru odihnă şi turism o are astăzi secţiunea fluviului Nistru, care începe mai sus de hidrocentarlă şi până la scurgerea lui în Liman. Pe malurile Nistrului sunt situate principalele obiective de odihnă (parcuri, plaje amenajate, debarcadere). În vecinătatea or. Dubăsari, spre nord-vest pe malul lacului de acumulare lângă satul Cocieri pe Nistru se află casa de odihnă “Solnecnîi bereg”, care poate deservi concomitent 240 persoane. Pe malul opus (drept) se află zona de recreaţie a satului Holercani. Aici în cartierul rezidenţial de pe malul Nistrului, ce cuprinde trei km, se află una din reşedinţele prezidenţiale şi 16-17 vile ale unor înalţi demnitari de ieri şi de azi, ale unor miniştri, alte obiective de odihnă. În aria regiunii date se află partea de sud a lacului de acumulare Dubăsari, care se ridică în sus pe Nistru pe o lungime de circa 100 km, având lăţimea medie de 1 km, ocupând o suprafaţă totală de 666750 ha, cu adâncimea medie de 4-18 metri.

După al doilea război mondial, la Dubăsari începe o perioadă de dezvoltare a industriei, care a ridicat nivelul lui economic. În urma transformărilor din ultimele decenii oraşul a devenit de nerecunoscut. Însă până atunci au fost şi foarte mulţi ani răi în care au fost represate, deportate acuzate sute de persoane. Abia din anul 1950 când s-a început construcţia celei mai importante întreprinderi din Dubăsari – hidrocentarla de pe Nistru au început a se construi noi spaţii locative, au fost amenajate şi înverzite străzile cu pomi fructiferi, iar pe marginea trotuarelor vara pot fi văzute clumbe cu flori. Din anul 1955 începe să activeze şi centrala hidroelectrică, care aprovizionează cu energie electrică oraşul şi capitala. În oraş sunt fabrici de piese din beton armat, o fabrică de fermentare a tutunului, de unt, de pâine, de bere şi de băuturi nealcoolizate, cât şi de confecţii.

Referitor la etimologia denumirii oraşului există până în prezent opinii diverse şi uneori chiar controversate. Unii susţin că ea provine din 2 cuvinte turco-tătare: dubo – colină şi sarî – galben, ceea ce ar însemna colină galbenă. Alţii insistă asupra provenienţei ei din slavonul dubasî -–nişte bărci de lemn de stejar. Cine să confirme care opinie este mai justă? Fiindcă şi turci şi tătari pe aici ai fost, iar ruşi şi ucraineni - cu atât mai mult.

Dubăsari mai este acum un oraş al construcţiilor şi vinificaţilor. Odată cu dezvoltarea economică şi social – culturală a oraşului se dezvoltă rapid şi sectorul agroindustrial. Fiind orientat în producerea fructelor şi legumelor, agricultura devine o ramură rentabilă.

Oraşul dispune de 4 şcoli de cultură generală, şcoala internat specială, 2 şcoli de 9 ani, şcoala profesional - tehnică, de arte plastice, sportivă şi de muzică, 2 case de cultură, 3 biblioteci, muzeul gloriei, stadionul.

Oraşul Dubăsari este considerat şi un oraş balnear. De o mare frumuseţe sunt malurile rezervorului de apă, unde se pot odihni oaspeţii lui şi orăşenii. Prin apropiere se găsesc casele de odihnă şi tabere de odihnă pentru copii.

La Dubăsari există o galerie de artă. Iar în centrul satului Malovata, în amonte de Dubăsari pe malul Nistrului, în 1994 a fost instalat un bust al lui Ştefan cel Mare, confecţionat pe banii sătenilor şi a locuitorilor din raionul Dubăsari la Bucureşti.

132

În apropiere se află rezervaţia ştiinţifică Iagorlâc un izvor cu apă termală la sudul Dubăsarilor, stejarii seculari de prin apropierea lui.

O colecţie particulară de băuturi în zona turistică sud-est se află la Ternăuca. De fapt ea se mai numeşte complexul muzeal al lui Grigori Korzun, care are şi condiţii bune de cazare pentru grupuri nu prea mare de turişti.

Colecţia aparţine preşedintelui FC „Tiligul”, Tiraspol, Gr. Korzun, persoană care a fost decorată cu Ordinul Republicii Moldova.

Bazele ei au fost puse încă în anii 80, în plină campanie antialcoolică, iniţiată de Mihail Gorbaciov.

Muzeul acesta se vede de departe pentru că este o construcţie originală. El are forma unei sticle de tărie de dimensiuni impresionante (28 de metri), fiind, potrivit spuselor proprietarului „cel mai mare edificiu din lume de forma unei sticle de băutură”. Colecţia include aproximativ 4.000 de piese aduse din peste 70 de ţări ale lumi, majoritatea fiind achiziţionate de Gr. Korzun în timpul unor deplasări întreprinse în calitate de sportiv, de preşedinte al clubului sportiv şi a echipei locale de fotbal.

Îndată ce treci de poarta complexului muzeal, intri, parcă într-o altă lume. Simţi cum liniştea te copleşeşte. Curtea e plină de verdeaţă, vezi o mulţime de flori. Tot acolo îţi atrage privirile sculptura unei femei – mama gazdei – Sarra Finkelştein. E un omagiu adus mamei de către fiu.

Complexul muzeal mai dispune de un hotel cu şase apartamente, un restaurant, cinci baruri, un magazin de suvenire, două săli pentru degustări, saună, un bazin de 5 pe 10 metri şi un teren de tenis.

Exponatele de muzeu sunt aşezate pe rafturi de lemn. Sticlele de băuturi alcoolice fiind piese de unicat, produse într-un număr limitat. Fiecare dintre acestea, după ce a intrat în colecţie, este cernită şi păstrată în condiţii speciale, la temperaturi constante. Colecţionarul mai are şi un divin, care-i poartă numele.

Prima piesă din colecţie i-a fost dăruită actualului proprietar de către un arhitect, colecţionar şi el, astfel fiind puse bazele unei colecţii de unicat în care cea mai „bătrână” sticlă are circa 300 de ani.

Recipientele sunt de diferite forme. Unele dintre ele – aşa cum ar fi Turnul Eiffel, bustul lui Petru cel Mare, automatul Kalaşnikov, un ceas, un trenuţ, câteva volume de carte, care la prima vedere, par să aibă o altă destinaţie decât ceea de a păstra alcool. În afară de sticlele de băuturi cumpărate de peste mări şi ţări, colecţia a fost completată şi cu cele deţinute de concetăţenii noştri.

CAMENCA (circa 18. 000 locuitori)Amplasament geografic

La nord pe malul Nistrului orăşelul Camenca pe bună dreptate se poate lăuda că are câteva obiective turistice care pentru turişti prezintă un interes deosebit.

Oraşul Camenca e situat la 35 km de staţia de cale ferată Râbniţa şi 160 km nord de Chişinău. Ca să nimereşti în el de pe teritoriul raioanelor Şoldăneşti sau Floreşti trebuie să treci podul de la Sănătăuca, străjuit din ambele părţi de vameşi militari. Sunt şi alte drumuri spre oraş – prin Vadul lui Vodă, Dubăsari, Râbniţa.

Spre Camenca drumul de la Râbniţa este bun şi motorul automobilului cere viteză, dar priveliştile fermecătoare din jur nici de cum nu te lasă să treci rapid pe lângă ele. Aşa e de pe la Caterinovka, Raşcov şi până la Camenca. De vezi sau nu oglinda Nistrului îi simţi prezenţa în imediata apropiere. Fluviul se simte în răcoarea aerului, în terenul ce parcă vrea să te ducă în jos, în vegetaţia bogată a văilor adânci. De fapt în partea opusă se află şi Valea Adâncă, localitatea situată pe vârful dealului, iar valea cu splendoriile ei este ceva mai în vale, mai aproape de bătrânul Nistru care are o albie adâncă săpată de milenii în stânca calcaroasă şi în piatră.

Vechime şi dezvoltare istoricăOraşul Camenca se apropie de jubileul său de 400 de ani, pe care îl va sărbători în anul 2008, deşi pe aceste locuri

au trăit oameni cu mult mai înainte, aproximativ cu 12 mii de ani î. Hr. Ipoteza ne-o dovedesc obiectele de cremene din epoca paleoliticului târziu. Apoi, cică, a fost o localitate prin 1200 era noastră, distrusă de huni, care au lăsat aici movile funerare.

Actuala localitate şi-a împrumutat numele de la râuleţul Camenca. În 1889 a fost descoperită în cimitirul localităţii o comoară din 7 monete de argint din Polonia, sec. XVI, precum şi bijuterii, dar mult mai vechi.

Istoricul rus cu renume mondial Aleksandr Kuţiubinski a descris tragedia satelor moldoveneşti de pe malul stâng al Nistrului, mai ales, devastarea Camencii de către unităţile armatei ruse conduse de generalul Muhin, în lunile iulie-august 1738. Multe pagini de istorie are oraşul Camenca. Dar să revenim în actualitate la obiectivele turistice.

Camenca are o biserică veche din 1728. Este catolică, desigur.Începând cu anul 1804, moşia localităţii s-a aflat în posesia prinţului Wittghenştein. Prinţul a invitat 26 de familii

de nemţi buni cunoscători ai viticulturii. O dată cu sosirea lor pe noua vatră apar grădini frumoase, livezi şi vii aromitoare. Prinţul Wittghenştein a avut o gospodărie model pentru toţi viticultorii din împrejurimi, punând bazele tratamentului unor boli cu struguri şi vin roşu. Aceste metode au fost preluate apoi pentru tratament în sanatoriul Nistru din Camenca. Sanatoriul din Camenca a devenit în scurt timp staţiune balneară pentru toată URSS.

Oraşul are un mic port fluvial cu debarcader, şcoli medii, şcoli de arte plastice, de muzică, casă de cultură, cinematograf, biblioteci, tipografie, ospătării, cafenele, hotel, parc cu arbori seculari un stadion şi altele.

În apropierea Camencii se află localitatea Raşcov cu urmele unei cetăţi lituaniene, cu stânci de un pitoresc fără seamăn. Din orăşelul Camenca se pot face excursii interesante în localităţile Valea Adâncă şi Severinovka în care s-a născut şi a copilărit Eroul Uniunii Sovietice, generalul P. P. Verşigora De asemenea în apropiere, pe malul stâncos al

133

fluviului la o depărtare de circa 3 km de podul peste Nistru, se află mănăstirea Japca. Mai spre sud, lângă satele Alcedar şi Curătura, la circa 30 km de la Camenca au existat cetăţi de pământ construite în sec. XI.

De la Camenca se mai poate ajunge până la debarcadierele fluviale de la Japca, Bursuc, Cot, Podoima, Climăuţii de Jos, Vadul Raşcob şi Raşcov, Socola şi Poiana. În apropierea satului Caterinovca se află o părurice frumoasă amplasată pe panta dealurilor din piatră. Şoseaua ce duce din Camenca spre Rîbniţa în preajma satelor Beloci şi Caterinovca are câteva serpantine impresionante de pe care se poate admira dealurile stâncoase din jur.

RÎBNIŢA (circa 61. 000 locuitori)

Amplasament geografic.

Localitatea este situată pe malul stâng al Nistrului, la intersecţia câtorva căi de transort importante: calea ferată Bălţi- Cobasna din ţara vecină – Ucraina, magistrala auto Tiraspol- Camenca.

Râbniţa este un centru industrial şi portuar, pe fluviul Nistru în care sunt localizate câteva zeci de întreprinderi din diferite ramuri, majoritatea din ele fiind construite în perioada anilor 1960-1998.

Vechime şi dezvoltare istorică

Oraşul acesta, cu douăzeci de ani în urmă era unul de subordonare republicană. De asemenea ca şi Camenca şi-a împrumutat numele de la un pârăiaş care se varsă în Nistru. Are port fluvial şi un modern combinat metalurgic. (cartea de vizită a oraşului). Ultimul a schimbat chiar şi înfăţişarea oraşului, contribuind la edificarea blocurilor de locuit cu mai mult de 8-10 etaje. Oraşul are câteva hotele, dar cel mai bun este totuşi hotelul cel vechi din centrul Râbniţei. Este şi un muzeu, un liceu în care elevii studiază în limba maternă la fel ca şi la Chişinău, dar care este mereu înghesuit sau persecutat de autorităţile locale. De la Râbniţa cândva porneau pe Nistru nave fluviale cu pasageri care brăzdau râul în lung şi lat până la Camenca şi chiar până la Soroca sau spre sud până aproape de Dubăsari.

La Râbniţa este o fabrică de ciment şi ardezie, una de pompe, alta de tricotaje, combinatul metalurgic, care este furnizorul principal de venituri, atât pentru oraş, cât şi pentru regimul de la Tiraspol, un combinat de băuturi alcoolice din vin tare, pentru votcă ş. a.

Obiective turistice. La Râbniţa în centrul ei mai poate fi văzut un monument vechi din perioada sovietică edificat în memoria oştaşilor

căzuţi în lupte în cel de al Doilea război mondial, monumentul lui V. Lenin şi ale altor persoane cu un bogat trecut revoluţionar.

Aproape de Râbniţa se află satul Ofotinţi, localitatea unde s-a născut compozitorul A. Rubinştein, peste Nistru – rezervaţia peisagistică Saharna, principala atracţie turistică din zona dată. Mai la sud, în jos pe Nistru se află şi Ţîpova – un adevărat muzeu al naturii sub cerul liber care are unul dintre cele mai mari complexe monastice rupestre din Europa de Est.5. Zonarea turistică a Moldovei

Regiunile turistice ale MoldoveiItinerare turistice naţionaleRegiunea turistică de centruRegiunea turistică de centru - nordRegiunea turistică de nord - vestRegiunea turistică de nordRegiunea turistică de vestRegiunea turistică de sudRegiunea turistică de sud-estRegiunea turistică de estMunicipiul Chişinău. Tematica turului de oraş

Regiunea turistică Centru:

Itinerar turistic N 1. Chişinău -Ivancea – Brăneşti - Trebujeni – Butuceni Conacul Balioz, s.Ivancea, rn.Orhei ; Centrul de prelucrare artistica a pietrei, s Branesti; Fabrica de vinuri „Pivniţele Brăneşti”, s.Brăneşti, rn.Orhei; Complexul muzeal – istoric „Orheiul Vechi”, s.Butuceni Complexele monastice rupestre, s.Butuceni Pensiuni agroturistice, s. Butucen şi Trebujeni

134

Biserica „Acoperămîntul Maicii Domnului” (1844), s. Trebujeni, rn. Orhei; Rezervaţia peisagistică „Trebujeni rn.Orhei.

Itinerar turistic N 2Chişinau – Stăuceni – Cricova – Porumbeni – Romaneşti Colegiu de viticultură şi vinificaţie din Stăuceni; Oraşul suteran vinicol „Cricova”; Asociaâia de porumb şi sorgo „Porumbeni”; Fabrica de vinuri Romaneşti

Itinerar turistic N 3.Chişinău -Ialoveni –Mileştii- Mici Institutul de viticultură şi vinificaţie Chişinău Întreprinderea viticolă Sauron” Fabrica de vinuri „Vinuri – Ialoveni” S.A., or.Ialoveni; Fabrica de vinuri „Mileştii Mici” Î.S., s.Mileştii Mici;

Itinerar turistic N 4Chişinău - Bardar – Hînceşti Ferma de struti de linga Bardar (pentru copii) Fabrica de vinuri „Vinăria Bardar” S.A., s.Bardar; Muzeu de Etnografie şi Istorie Naturală, or.Hînceşti; Castelul de vînătoare a lui Manuc-Bei, or.Hînceşti; Biserica „Sfinţii Voievozi”, or.Hînceşti; Rezervaţia peisagistică “Pădurea din Hînceşti”, rn.Hînceşti.

Itinerar turistic N 5 Chişinău - Donici - Nicolaieuca – Vatici – Curchi – Tabăra - Isacova Casa memoriala “Alecsandru Donici”, s. Donici; Capela “Adormirea Maicii Domnului”, s. Donici; Mănăstirea Curchi (1773), s.Curchi; Mănăstirea Tabăra (1779), s.Tabăra; Biserica „Sf. Voievozi” (1838), s. Isacova; Biserica „Sf. Nicolaie (1811), s. Isacova de Sus; Vestigii ale unei cetăţi medievale (sec.X), s. Mana; Cetate inelară de pămînt (sec. X), s. Lucaşeuca.

Regiunea turistică Centru – Nord:

Itinerar turistic N 6. Chişinău – Orhei - Ţîpova – Lalova –Rezina – Saharna Catedrala SF. Dumitru, or Orhei; Biserica Sf. Nicolae, or Orhei; Monumentul lui Vasile Lupu, or Orhei; Stînca Grimidon; Mănăstirea terestră Saharna (cu biserica de vară şi de iarna); Complexul rupestru monastic Saharana; Cetatea geto-dacică „Saharna Mică” şi „Saharna Mare”; Conacul moşieresc Apostolopulo Eugenia (sf. sec. XIX); Cascadele râuleţului Saharna; Mănăstirea rupestră Ţîpova; Biserica terestră Ţîpova ; Pădurea „Stînca Horodişte - Funduc” (suprafaţa 102 ha); Canion (adîncimea 150-200 m).

Regiunea turistică Nord - Vest:

Itinerar turistic N 7Chişinău -- Frumoasa – Răciula – Hîrbovăţ – Hîrjauca – Palanca Mănăstirea Răciula (1794). Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, s. Răciula; Muzeul mierii, s. Răciula; Mănăstirea Frumoasa (1804). Bisericile: “Adormirea Maicii Domnului” (1851), “Sfînta Treime” (1862), s.Frumoasa;

135

Mănăstirea Hîrbovăţ (1730). Bisericile: “Adormirea Maicii Domnului” (1816), “Pogorîrea Duhului Sfînt” (1870), s.Hîrbovăţ; Mănăstirea Hîrjauca (1740). Bisericile: “Înălţarea Domnului” (1836), s.Hîrjauca; Staţiunea balneoclimaterică "Codru", s.Hîrjauca; Monument natural botanic “Pădurea Hîrjauca-Sipoteni”, s.Hîrjauca; Muzeul „Casa părintească”, s.Palanca;

Itinerar turistic N 8Chişinău - Cojuşna – Călăraşi Vinăria “Cojuşna” S.A., s.Cojuşna; Fabrica de vinuri Î.M. “Călăraşi-Divin” S.A., or.Călăraşi; Monument istoric “Sinagoga”, rn.Călăraşi. Biserica de lemn (1825), s.Selişte (opţional);

Regiunea turistică Nord:

Itinerar turistic N 9Chişinău - Soroca Peştera haiducului „Bechir” (sec.VII-IX), or.Soroca. Monumentul „Lumînarea Recunoştinţei”, or.Soroca; Cetatea Soroca (1543 – 1545), or.Soroca; Muzeul de Istorie şi Etnografie, or.Soroca; Dealul Romilor, or.Soroca; Monumentul comemorativ, instalat pe locul ghetoului din 1941-1944, or.Soroca; Manastirea Cosauti; Mesteri pietrari, s. Cosauti; Monumentul pietrarilor, s. Cosauti; Monumentul Statiunea paleolitica, s. Cosauti;

Itinerar turistic N 10Chişinău - Rudi Mănăstirea Rudi (1777) s.Rudi, rn .Donduşeni; Complex rupestru, s.Rudi, rn .Donduşeni; Cetăţuia “La şanţuri”, s.Rudi, rn .Donduşeni; Cetatea “Farfuria Turcului”, s.Rudi, rn .Donduşeni; Punctul arcului Struve, s.Rudi, rn .Donduşeni; Peştera răposaţilor, s.Rudi, rn .Donduşeni; Monument al naturii “Izvorul Verde”, s.Arioneşti, rn .Donduşeni; Catedrala ortodoxa de la Drochia

Itinerar turistic N 11Chişinău -Dobruşa – Cuşălăuca – Cobîlea – Cunicea - Japca Mănăstirea Dobruşa (1772), s.Dobruşa, rn. Şoldăneşti; Mănăstirea Cuşălăuca (1786), s.Cuşălăuca, rn.Şoldăneşti; Monument al naturii “Stejarul lui Ştefan cel Mare”, s.Cobîlea, rn.Şoldăneşti; Biserica “Schimbarea la faţă”, s.Cobîlea, rn.Şoldăneşti; Biserica de lemn a lipovenilor, s.Cunicea, rn.Floreşti. Mănăstirea Japca (sec.XII), s.Japca, rn.Floreşti; Complex rupestru monastic Japca, rn.Floreşti; Stînca Japca, rn.Floreşti;

Itinerar turistic N 12 Chişinău – Glodeni - Cobani – Buteşti ( Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească") Monument al naturii "Suta de movile", s.Cobani şi Branişte; Monument al naturii "Toltrele Prutului", s.Cobani; Monument al naturii “Cheile Buteşti”, s.Buteşti; Rezervaţia ştiinţifică "Pădurea Domnească". Rezervatia de zimbri Ţara Bîtlanilor Lacul de acumulare „Costeşti stînca”

Regiunea turistică Vest:

136

Itinerar turistic N 13Chişinău - Suruceni – Condriţa – Căpriana – Hîncu – Iurceni Mănăstirea Suruceni (1785), s.Suruceni; Mănăstirea Condriţa (1783), s. Condriţa, mun.Chişinău; Mănăstirea Căpriana (1429) s.Căpriana rn. Străşeni; Rezervaţia peisagistică “Căpriana”, rn.Străşeni; Rezervatia stiintifica “Codrii” Mănăstirea Hîncu (1678), s.Bursuc, rn.Nisporeni; Fabrica de vin „Vinis-Nig”, s.Iurceni; Meşteri populari, s.Iurceni.

Regiunea turistică Sud:

Itinerar turistic N 14Chişinău - Comrat- Taraclia – Beşalma – Cazaclia – Ceadîr Lunga Monument al naturii “Valul lui Traian”, – rn. Cimislia Muzeul de sturdiere a tinutului - or. Comrat; Catedrala Sf. Ioan Botezatorul - or. Comrat; "Combinatul de vinuri Taraclia" S.A., or.Taraclia; Casa memorială a lui Olimpii Panov, or.Taraclia; Pensiunea agroturistica “Alabasadorf” – s. Albota; Muzeul Găgăuz de Istorie şi Etnografie „Dumitru Cara Ciobanu“(1966), s.Beşalma; Vinăria "Kazaiak-Vin" S.A., or.Ceadîr-Lunga; Monumente ale naturii geologice şi paleontologice "Rîpele de la Ceadîr - Lunga" şi "Secţiunea geologică din valea rîului Ialpug";

Itinerar turistic N 15 "Dunărea de Jos"

Cişinău – Cantemir - Cahul – Manta – Văleni – Slobozia Mare

Mănăstirea "Sf. Cneaz Vladimir", or.Cahul Biserica “Acoperamintul Maicii Domnului” – or Cahul; Bustul domnitorului IOAN VODA CEL VITEAZ – or Cahul; Monumentul in memoria tinerilor antifascisti – or Cahul; Fabrica de vinuri Î.M. "Podgoria Dunării" S.R.L. or.Cahul; Statiunea balneoclimaterica “Nufarul alb” – or Cahul; Lacul Manta, s.Manta; Monument al naturii “Valul lui Traian”, rn.Cahul; Lacul Beleu, rn.Cahul; Muzeul "Plai Natal", s.Slobozia Mare; Fabrica de vinuri "Slobozia Mare" S.A., s. Slobozia Mare; Rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos".

Regiunea turistică Sud-Est:

Itinerar turistic N 16 Chişinău –-Popeasca - Talmaza –Purcari - Carahasani Meşteri populari, s.Popeasca; Meşteri populari, s.Popeasca; Gospodăria viticolă „Talmaza”, s.Talmaza; “Movila Mare”, monument arheologic antic, s.Talmaza; Moara de vînt "Moş Tihon" (secolul XIX), s.Talmaza; Crescătorie de fazani, s.Talmaza; Vinăria „Purcari”, s.Purcari. Fabrica de vinuri din Carahasani;

Regiunea turistică Est:Itinerar turistic N 17Chişinău - Mereni – Tighina - Tîrnauca - Tiraspol Vinăria Î.M. "Dionysos - Mereni" S.A., s. Mereni; Cetatea Tighina (Bender), or.Bender; Complexul muzeal al lui Grigori Korzun, s.Tîrnauca; Mănăstirea “Noul Neamţ” (1864), s.Chiţcani, Transnistria; Memorialul militar, s.Chiţcani, Transnistria; Combinatul de vinuri şi coniacuri "KVINT", or.Tiraspol. Manastirea Sfintelor mironosite Marta si Maria, - s. Hagimus;

137

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, or. Causeni; Casa memoriala “Alexei Mateevici”, - s. Zaim, rn Causeni;

Itinerar turistic N 18 „Gloria militară”Chişinău –Speia – Şerpeni – Bulboaca – Tighina – Chiţcani Monumentul familiei Leonarde din Speia; Monumentul Gloriei Militare „Şerpeni”; Fabrica de vinuri din Bulboaca; Cetatea Tighina (Bender), or.Bender; Monumentul Gloriei Militare Chiţcani

Municipiul Chişinău

Itinerar turistic N 19. Tur de oraş Tematica excursiei: „Chişinău capitală europeană”Itinerarul parcursÎnceputul itinerarului: Piaţa ONU – str. Ismail – str. Albişoara - bul. Renaşterii – str. Aerodromului - str. Kiev. - bd. Moscova – str. Studenţilor - str. Dimo - bd. Renaşterii – str. Gavriil Banulescu - Bodoni - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Calea Ieşilor – Parcul Alunelul Retur: str. Calea Ieşilor - bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt – str. Gavriil Banulescu-Bodoni – str. M. Cogîlniceanu – str. Ismail – str. Pan Halipa - retur pe str. Ismail - str. L.N. Tolstoi – str. Bucureşti – Viaduct – bd. Dacia – porţile oraşului – str. Decebal – piaţa Serghei Lazo – str. Gagarin – str. Negruzzi – bul. Stefan cel Mare si Sfânt – Piaţa Marii Adunări Naţionale.Obiective de demonstrare:Pornirea din sectorul Centru al capitalei piaţa ONUSectorul Rîşcani Biserica Naşterea Maicii Domnului (str. Vasile Mazarachi, 3) Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena (str. Circului,6) Circul Construcţia locativă a Sectorului Rîşcani Universitatea Tehnica a Moldovei Parcul Rîşcani Monumentul detaşamentelor voluntarilor bulgariSectorul Centru Panorama oraşului Vechi Str. Mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni Casa „Monastîrschii” (actuala biblioteca B. P. Haşdeu) Opera Naţională Palatul Preşedintelui Republicii Moldova Parlamentul Republicii Moldova Edificiul Ministerului Agriculturii Casa lui Hertza Ambasada Ungariei Casa editurilor Ambasada Federaţiei Ruse

Sectorul Buiucani IM “TOPAZ-SALUT” SA “Zorile” Universitatea de Medicină din Молдова Centru expoziţional internaţional „Moldexpo” Casa vinului

Sectorul Centru Universitatea de Stat din Moldova Memorialul gloriei militare “Eternitatea” Spitalul Republican

Sectorul Botanica Parcul “Valea Trandafirilor” Blocurile locative “Porţile oraşului” Întreprinderea “Micron” Monumentul Serghei Lazo Gara feroviara

138

Întreprinderea “Hidropompa” Hotelul “Cosmos”

Sectorul Centru Piaţa ONU Blocul administrativ al Academiei de Ştiinţe din Moldova Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt Edificiul “Moldtelecom” Blocuri administrative – departamente, ministere Teatrul Naţional muzical-dramatic “M. Eminescu” Sala cu orgă Primăria mun. Chişinău Piaţa Marii Adunări Naţionale Guvernul R. Moldova. Parcul Catedralei Catedrala Naşterea Domnului Porţile sfinte Gradina publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt” Monumentul “Ştefan cel Mare si Sfânt” Aleea clasicilor literaturii naţionale Busturile scriitorilor: N. M. Spataru, Dm. Cantemir, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, I. Creanga Monumentul lui A. S. Puşkin

Itinerar turistic N 20. Tur de oraş Tematica excursiei: „Chişinău oraş creştin-ortodox”.Itinerarul parcurs: Începutul itinerarului: Piaţa ONU – str. Ismail – str. Albişoara – bd. Renaşterii – str. Aerodromului - str. Kiev – str. Aleco Russo - str. Dimo - piaţa Voluntarilor bulgari - bd. Renaşterii – str. Petru Rareş - str. Buna Vestire.Retur pe str. Moara Roşie - str. Petru Rareş - str. Ierusalim – str. Puşkin- str. Albişoara – str. Alexandri – bd. Ştefan cel Mare si Sfînt- str. I. Creangă – bd. Alba Iulia – or. Durleşti – telecentru – str. Gh. Asachi – str. Ismail – str. L.N. Tolstoi – str. Bucureşti – str. Ciuflea – bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt – str.Gavriil Banulescu-Bodoni - str. 31 august 1989.Obiective de demonstrare: Biserica Naşterea Maicii Domnului (str. Vasile Mazarachi, 3) Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin si Elena (str. Circului,6) Biserica Tuturor Sfinţilor(lângă obeliscul consacrat voluntarilor bulgari) Biserica Buna Vestire (str. Buna Vestire, 10) Biserica Apostolica Armeneasca, str. Piaţa Veche, 8 Biserica Sf. Vineri, str. V. Alexandri Biserica Romano - Catolică Providenta Divina, str. Columna Biserica Schimbarea la Fata , bd. Ştefan cel Mare, Biserica Sf. Nicolae, bd. Ştefan cel Mare Catedrala Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel , bd. Alba Iulia Mănăstirea Sf. Andrei, or. Durleşti Mănăstirea Ciuflea, str. Ciuflea Catedrala “Naşterea Domnului”, parcul Catedralei Biserica sf. Teodora de la Sihla, str. Puşkin Bis Sf. Panteleimon, str. 31 august 1989

Cursul specificul asigurării în turism

I. Introducere în noţiunea de asigurări în turism

II. Necesitatea asigurării turiştilor

III. Tipurile de asigurări în turism

IV. Asigurarea personală a turiştilor

V. Asigurarea bunurilor turiştilor

VI. Alegerea companiei de asigurări

139

VII. Aspectul economico-financiar al asigurării

VIII. Particularităţile asigurării în turism

IX. Încheiere.

I. Introducere în noţiunea de asigurări în turismÎn ultimii ani se observă o creştere considerabilă a cazurilor de implicare a companiilor de asigurare, în

soluţionarea situaţiilor care de regulă pentru companii sînt scumpe şi grave, inclusiv a cazurilor de deces şi repatrierea corpului la locul de trai permanent.

Aceste cazuri sînt frecvente pentru unele ţări cu tradiţii în turism, care sînt cel mai des solicitate de turişti. Motivul este legat de cultura comportamentală a turiştilor moldoveni peste hotare. Pentru prevenirea acestor probleme, care nemijlocit se răsfrâng asupra sănătăţii turiştilor, se pot soluţiona de firmele turistice printr-un instructaj amănunţit înainte de plecare, privind posibilele pericole care pot apărea. Evident că nimeni nu este asigurat de întâmplări. Dar unele neplăceri ale clienţilor pot fi prevăzute.

Actualitatea problemei privind situaţiile de asigurare în ultimul timp devine tot mai importantă din motivul că, Republica Moldova a trecut la o colaborare deschisă cu comunitatea internaţională. Astfel pentru turiştii moldoveni sînt deschise multe ţări străine, la care turiştii nu sînt iniţiaţi în temă referitor la specificul ţării receptoare.

Studierea problemei date este foarte importantă şi din punct de vedere al eticii turismului. Cu părere de rău, mulţi din cetăţenii noştri cu speranţa că nu se va întîmla nimic, nu se grăbesc să profite de serviciile companiilor de asigurare înainte de călătorie. Majoritatea din ei se atârnă cu neîncredere la orice tip de asigurare, uneori chiar categoric nu doresc să procure poliţa de asigurare. Motivul argumentat de ei este că bani se plătesc dar rezultatul lipseşte.

140

Misiunea firmei turistice este de ai convinge pe turişti să procure poliţa de asigurare, deoarece conform Legii Turismului, asigurarea este obligatorie. Pentru cei mai categorici este necesar de explicat pericolul privind nedorinţa de asigurare, posibilele probleme care pot să apară la hotarele ţării, cînd se tranzitează graniţa. Dacă turistul nu se lasă convins, atunci trebuie să semneze pe contractul turistic că refuză procurarea poliţei de asigurare, asumându-şi astfel toate riscurile posibile. Examinând experienţa altor ţări privind procedura de asigurare şi întrebând de un neamţ, un francez sau un american ce va procura obligatoriu călătorind într-o altă ţară, el va numi în primul rînd asigurarea medicală.

Piaţa turistică a Republicii Moldova după timp îndelungat de „refuz al procedurii de asigurare” şi datorită Legii Turismului, treptat începe să conştientizeze importanţa asigurării şi se include în standardele recomandate de Organizaţia Mondială a Turismului privind călătoriile turiştilor peste hotarele ţări de unde provin.

II. Necesitatea asigurării turiştilorPlecând după hotarele ţării, turistul permanent se află într-o situaţie extremală: schimbul climei, diferenţa

compoziţiei chimice a apei, regimului de alimentaţie, alte tipuri de schimbări, care în mod automat dau naştere anumitor riscuri.

După numărul de cazuri privind apariţia situaţiilor de asigurare, sunt ţările în care cel mai des călătoresc cetăţenii Republicii Moldova. Majoritatea companiilor de asigurări recunosc că Turcia se află printre lideri, ca ţară, unde numărul de cazuri a situaţiilor de asigurare a turiştilor este foarte ridicat. Cea mai răspândită diagnoză este disfuncţia aparatului degestiv (procesul de inflamare a tractului degestiv). Acestei diagnoze îi sînt caracteristice şi alte dereglări cum ar fi: intoxicarea, diareia şi dizenteria. O altă diagnoză răspândită la turişti cree îşi petrec vacanţa pe litoralul Mării Negre din Turcia este răceala - în toate formele ei de realizare. Şi în sfârşit traumele. La o temperatură de 45 grade căldură, turiştii moldoveni practică diverse sporturi extremale cum ar fi: zborul cu paraşuta, schi pe apă, daiving etc. Toate aceste sporturi sînt însoţite în organismul turiştilor de prezenţa băuturilor alcoolice. Rezultatul este evident: fracturi, traume etc.

O altă problemă pentru companiile de asigurare este moda de ultimă oră a turiştilor de a se odihni cu copii mici. Astfel turiştii plecând la odihnă, tot mai des iau copii de doi – trei ani, iar alţii mai îndrăzneţi, iau copii chiar şi de un an, uitând însă să le aplice vaccina necesară.

Odihna cu copii mici pe litoralul Turciei este posibilă numai atunci cînd, turiştii se cazează într-un hotel de cinci stele, unde alimentaţia şi condiţiile te trai sunt acceptabile pentru ei. Hotelurile de categoria două-trei stele în nici un caz nu corespund cerinţelor pentru odihna cu copii mici.

Sânt situaţii destul de frecvente, cînd apar probleme şi din cauza neprofesionalismului însoţitorului de grup. Astfel, firmele turistice pentru a nu-şi pierde reputaţia de firmă solidă şi serioasă pe piaţa turistică, trebuie să acorde o atenţie deosebită persoanelor, cărora li se încredinţează însoţirea grupului turistic. Cu toate că asigurarea este obligatorie, cu părere de rău încă se mai întâlnesc firme turistice care consideră asigurarea un supliment de cheltuieli. Colaboratorii unor astfel de firme nici nu pot să-şi imagineze reacţia turiştilor, care au permanent grijă de sănătatea lor, momentul cînd li se comunică, că asigurarea este un lucru în plus şi care necesită cheltuieli suplimentare. Încrederea turiştilor faţă de astfel de firmă turistică scade imediat.

Sânt şi astfel de cazuri când turiştii refuză procurarea poliţei de asigurare din motivul că firma turistică, propune serviciile unei companii de asigurare necunoscute. În această situaţie se pune în joc nu numai reputaţia firmei, dar şi protecţia turistului.

Firmele turistice care utilizează serviciile unor companii de asigurare cu imagine sporită pe piaţă, au numai de câştigat în urma tranzacţiilor întreprinse cu turiştii. Astfel de colaborare minimizează riscurile financiare a firmei turistice în cazul apariţiei unor situaţii nestandarde şi totodată sporeşte încrederea turiştilor faţă de această firmă.

III. Tipurile de asigurări în turismFirmele turistice ca persoane juridice profită de un şir de servicii acordate de către companiile de asigurare.

Astfel, în sfera industriei turistice există asigurări obligatorii şi benevole la dorinţa turistului. Asigurările în turism se clasifică în următoarele tipuri:

asigurarea turistului şi a bunurilor sale; asigurarea riscurilor firmelor turistice; asigurarea turiştilor pentru călătoriile de peste hotare; asigurarea turiştilor străini; asigurarea răspunderii civile; asigurarea răspunderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport; asigurarea privind situaţiile neprevăzute (în cazul accidentării) şi achitarea serviciilor medicale.

În Republica Moldova în conformitate cu legislaţia în vigoare asigurările obligatorii sînt atribuite următoarelor tipuri:

asigurarea răspunderii civile a posesorilor mijloacelor de transport; asigurarea privind călătoria peste hotare a mijloacele de transport (cartea verde); asigurarea medicală a turiştilor.

Obiectul asigurării răspunderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport, este răspunderea lor civilă faţă de posibilele pagube aduse altor persoane în cazul unor accidente rutiere. Paguba materială şi prejudicie aduse sunt achitate de către compania de asigurare. Conform acestui tip de asigurări se achită paguba materială legată de reparaţia

141

mijloacelor de transport şi a altor bunuri defectate, precum şi plata pentru serviciile medicale legate de tratarea cetăţenilor afectaţi, compensarea pierderilor în legătură cu trauma sau decesul acestora, inclusiv plăţi de pensii pe viaţă la copiii sau rudelor acestora.

Pe plan internaţional asigurarea răspunderii civile pentru posesorii mijloacelor de transport, este cunoscută sub denumirea de „cartea verde”.

„Cartea verde” reprezintă un tip de contract obligatoriu privind asigurarea răspunderii civile a posesorilor mijloacelor de transport. Denumirea i-a fost atribuită în conformitate cu culoarea şi forma poliţei de asigurare.

Tipul de contract obligatoriu „cartea verde” a fost fondat în anul 1949 şi garantează o liberă circulaţie a mijloacelor de transport pe teritoriul a 32 state.

Mărimea obligaţiunilor asumate în legătură cu pricinuirea unor pagube, de regulă se reglementează de legislaţia în vigoare a ţării unde sa produs accidentul.

În majoritatea ţărilor europene asigurarea răspunderii civile este obligatorie. Aceste ţări au semnat un acord de aderare la tipul de contract „cartea verde”, unde strâns colaborează guvernele ţărilor respective, birourile naţionale „cartea verde” şi piaţa serviciilor de asigurări.

Conform articolului 22 al „Legii Turismului” asigurarea turiştilor este obligatorie şi se realizează prin intermediul firmelor de turism, care au încheiate contracte de colaborare cu companiile de asigurare, care posedă licenţă respectivă în desfăşurarea acestei activităţi.

Poliţa de asigurare presupune achitarea cheltuielilor legate de acordarea serviciilor medicale în ţara unde a apărut necesitatea respectivă.

Restul tipurilor de asigurări este benevolă. Asigurarea turistului şi bunurilor sale prevede răspunderea companiei de asigurare pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor lui. Contractul intră în vigoare din momentul în care turistul pleacă din locul permanent de trai şi se finisează la momentul întoarcerii acestuia. Prin intermediul unei astfel de contract se poate de asigurat bunurile personale pe care turiştii le iau cu ei în călătorie, cît şi cele cumpărate în timpul călătoriei peste hotare.

Asigurarea riscurilor firmelor turistice includ şi riscurile financiare, legate de pretenţiile turiştilor, rudelor sau a părţilor terţe. În lista riscurilor financiare sunt incluse:

- riscurile comerciale (neachitarea sau întârzierea plăţii, sancţiunile financiare impuse firmei turistice, în caz că partenerul nu recunoaşte situaţiile de forţă majoră.);

- falimentare firmei turistice;- schimbarea legislaţiei vamale, controlului vamal şi a altor formalităţi vamale;- apariţia unor situaţii cu caracter de forţă majoră.

Spre regret, în Republica Moldova până în prezent companiile de asigurare autohtone nu asigură riscurile financiare.

Poliţa de asigurare care însoţeşte turiştii în călătoriile de peste hotarele ţării de regulă include: acordarea primului ajutor medical turistului în timpul călătoriei, în caz de accident sau îmbolnăvire; transportarea la cel mai apropiat spital, unde este posibilă obţinerea unui tratament medical adecvat; transportarea turistului în ţara de reşedinţă sub un control adecvat; asistenţă medicală la spital şi informarea familiei pacientului; asigurarea cu medicamentele necesare în cazul în care acestea nu pot fi obţinute la staţionarul de moment; servicii de consultanţă din partea medicului specialist (dacă este necesar); achitarea serviciilor de transportare a pacientului sau a cadavrului acestuia, în ţara de reşedinţă; repatrierea rămăşiţelor turistului; acordarea asistenţei juridice necesare în cazul soluţionării unor litigii peste hotarele ţării.

La încheiere contractului privind poliţa de asigurare, suma asigurărilor depinde de ţara care urmează a fi vizitată, şi se calculă în conformitate cu acoperirea cheltuielilor minimale.

În Republica Moldova tarifele de bază (în euro) sînt calculate de către companiile de asigurări şi coordonate cu Inspecţia de Stat privind Reglementările în Asigurări (Гострахнадзор) de pe lîngă Ministerul Finanţelor, şi fac parte integrată ca anexe la contractul încheiat între firma turistică şi companiile de asigurare. Asigurarea răspunderii civile (cartea verde) pentru unităţile de transport este utilizată de turişti atunci, când călătoresc cu automobil propriu într-o ţară de destinaţie turistică. Acest tip de asigurare prevede situaţiile când obiectul asigurării poartă răspundere faţă de partea terţă şi cheltuielile suportate de partea terţă sînt achitate din sursele financiare a companiei de asigurare.

Asigurarea situaţiilor privind refuzul turiştilor pentru călătoria solicitată anticipat, prevede returnarea integrală sau parţială a sumei indicate în contract, în caz de:

îmbolnăvirea sau decesul turistului, a unui membru al familiei sau a unei rude; deteriorarea bunurilor materiale ale turistului în rezultatul unor calamităţi naturale sau a unor acţiuni din

partea altor persoane; refuzul ambasadei privind eliberarea vizei; chemarea la armată; alte cauze stipulate în contract.

Acest tip de asigurare încă nu se practică la noi în republică, dar companiile de asigurări prevăd posibilitatea de includere a acestui tip de asigurare în lista serviciilor de asigurări prestate.

IV. Asigurarea personală a turiştilor

142

Conform Legii „Cu privire la organizarea asigurărilor în Republica Moldova” asigurarea personală presupune reglementarea relaţiilor dintre companiile de asigurări şi beneficiari acestora, în vederea acordării serviciilor de asigurare, la cerinţa acestora.

Persoanele care pot beneficia de servicii de asigurare pot fi atât persoane fizice, cît şi persoane juridice (turiştii şi agenţiile turistice). Asigurarea personală este întotdeauna legată de personalitate (persoana fizică). Ceia ce ţine de persoana juridică, firma turistică este în drept să asigure proprii angajaţi, din sursele financiare interne a întreprinderii.

În calitate de persoane asigurate pot fi persoanele care au atins majoratul şi persoanele în vârstă de până la 70 ani. Copiii ce nu au atins vârsta de 16 ani deasemenea pot fi asigurate prin intermediul părinţilor.

Fiecare persoană are dreptul să apere bunurile sale prin intermediul asigurării lor de către companiile de asigurare. Suma asigurării se stabileşte în conformitate cu contractul încheiat.

Achitarea plăţilor de asigurare, în caz de apariţie a situaţilor care prevăd plata, se realizează în momentul când evenimentul asigurării stipulat în contract, coincide cu regulile de asigurare.

În cazul asigurării turiştilor, evenimentul asigurării este considerat de regulă decesul, îmbolnăvirile de scurtă durată, traumele, etc. adică cazuri parvenite neintenţionat şi care au avut loc nu din vina turistului. Dacă în momentul producerii accidentului turistul era în stare de ebrietate, suma de plată prevăzută de poliţa de asigurare nu se achită.

Evenimentul asigurării la asigurarea personală a turiştilor nu sunt considerate bolile cronice, infecţioase, cardio-vasculare, oncologice de dinţi şi alte boli.

Datorită faptului că la noi în ţară asigurarea turistului este obligatorie, el poate obţine o poliţă de asigurare în orice companie de asigurare ce se ocupă de asigurarea turiştilor. Înainte de a încheia contractul cu compania de asigurarea, care poate avea loc prin intermediul firmei turistice, turistul trebuie să cunoască condiţiile asigurării şi care sunt evenimentele asigurării. Şi dacă turistul va încălca condiţiile privind evenimentele asigurării, compania are dreptul să nu achite suma asigurării.

Prin asigurarea personală a turiştilor care pleacă peste hotarele ţării, de obicei se înţelege asigurarea medicală, care prevede cazurile de îmbolnăviri pe neaşteptate, traumele corporale suportate de turişti în timpul călătoriei.

Condiţiile de încheiere a contractului standard de asigurare medicală, presupune faptul, că la plecarea din ţară turistul este sănătos, nu are insuficienţe fizice şi nu este afectat de boli cronice.

La momentul de faţă în practica companiilor de asigurări se folosesc două modalităţi de prestare a serviciilor de asigurări pentru turismul emiţător:

prima modalitate asigură un complex de servicii peste hotarele ţării; a doua modalitate asigură complexul de servicii (returul banilor) la reîntoarcerea în ţară.

În cazul primei modalităţi, companiile de asigurare au încheiate contracte de colaborare cu parteneri străini, privind acordarea asistenţei turiştilor moldoveni în cazul apariţiei evenimentului de asigurare. La serviciile de dispecerat a companiilor de asigurare partenere, activează operatorii care de regulă vorbesc limba rusă. Ei vor informa turistul despre ce este necesar de întreprins în cazul dat, vor chema medicul şi vor confirma garanţia plăţii. Dacă compania da asigurare care emite poliţe pentru turişti nu are încheiat contract de colaborare cu compania străină asistentă, atunci turiştii achită toate serviciile medicale din cont propriu. În acest caz, copiile tuturor facturilor de plată cum ar fi costul medicamentelor, consultaţia medicului etc. se prezintă la întoarcerea turistului în ţară companiei de asigurare care a emis poliţa, pentru a fi returnaţi banii. Aceasta situaţie reprezintă a doua modalitate privind complexul de asigurări.

V. Asigurarea bunurilor turiştilorÎn toată lumea civilizată practica asigurării bunurilor materiale a firmelor turistice, a turiştilor şi a călătorilor este

primită demult. A devenit axiomă – că turismul internaţional şi cel intern nu poate exista fără asigurarea pentru diverse situaţii. Poliţa de asigurare reprezintă un instrument inseparabil la deservirea turiştilor, care garantează confort şi siguranţă. Anume siguranţa şi confortul asigură turiştilor încrederea în firma turistică, credibilitatea în calitatea produsului turistic procurat, precum şi în păstrarea bunurilor transportate. În SUA de exemplu, activează circa 8000 companii de asigurări care prestează servicii în domeniul asigurării bunurilor.

Asigurarea bunurilor turiştilor include obiectele personale (camere de luat vederi, centre muzicale, îmbrăcăminte etc ), pe care persoana şi membrii familiei sale le transportă cu ei în timpul călătoriei.

Multe firme turistice ignorează cerinţele privind asigurarea obligatorie a turiştilor, astfel asumându-şi riscuri financiare, care pot să ducă la falimentarea companiei în caz de apariţie a evenimentului de asigurare. Lucru acesta este motivat prin faptul reduceri preţului de cost la pachetul turistic şi de practicare a unor tarife ieftine pe piaţa turistică.

Relaţiile civile între turişti, firmele turistice şi companiile de asigurare sunt stipulate în contractul de asigurare elaborate de către companiile de asigurare în conformitate cu regulile impuse de către Inspecţia de Stat privind Reglementările în Asigurări (Гострахнадзор) de pe lîngă Ministerul Finanţelor a Republicii Moldova.

VI. Alegerea companiei de asigurăriTrebuie de menţionat faptul, că turistul încheie contractul de asigurare medicală obligatorie cu compania de

asigurare, care deserveşte firma turistică respectivă, adică prin intermediul ei. Astfel, în situaţia prezenţei evenimentului de asigurare, turistul la întoarcere, prezintă firmei turistice documentele necesare stipulate în contract şi firma turistică asigură asistenţă la obţinerea banilor de la compania de asigurare, pentru achitarea costurilor suportate de turist. În cazul verificării evenimentului de asigurare, dacă el se confirmă şi regulile privind asigurarea sînt respectate, compania este obligată ca timp de maxim 10 zile să efectueze plata către turist. În caz contrar, dacă apar divergenţe între turist şi compania de asigurare, decizia finală se ia de către judecată.

Astfel, analizând cele expuse anterior, ca recomandare pentru firmele turistice se poate de propus ca, înainte de a încheia contractul de colaborare cu compania de asigurare, să verifice următoarea informaţie:

143

dacă compania de asigurare cu care se intenţionează să se încheie contract de colaborare, are companie-asistanse parteneră peste hotare;

de ce tipuri de servicii pot să beneficieze turiştii firmei şi în ce condiţii; în care ţări este valabilă poliţa de asigurare emisă de către compania de asigurare.

Toate aceste momente dacă sînt prevăzute anticipat şi în cazul apariţiei evenimentului de asigurare, vor fi soluţionate de către firma de asigurare, fără suportarea consecinţelor de către firma turistică şi implicarea ei directă.

VII. Aspectul economico-financiar al asigurăriiDe regulă turiştii procură asigurarea medicală obligatorie în firma turistică unde achiziţionează pachetul turistic.

Firma turistică emite poliţa de asigurare turiştilor asigurând-ui pe ei de situaţiile neprevăzute, iar pe firmă însă-şi de posibilele neplăceri. Astfel, administraţia firmei de turism se asigură de situaţiile neplăcute posibile, conducându-se de principiul „în viaţă se poate întâmpla orice”. Turistului de obicei i se propune poliţa de asigurare care costă în mediu 0,28 euro pentru fiecare zi de prezenţă într-o ţara europeană. Acoperirea asigurării în acest caz este de 5000 euro.

Conform înţelegerii cu partenerul, compania de asigurare autohtonă stabileşte costul serviciilor oferite de către poliţă de asigurare. Toată răspunderea în cazul producerii evenimentului de asigurare peste hotare, se atribuie companiei partenere asistente, iar reglarea conturilor între parteneri se realizează prin avansarea unei sume sau plata de facto.

Fiecare companie de asistenţă parteneră de obicei dispune de o reţea, care este formată din birouri şi centre de servicii amplasate în diferite ţări, unde este valabilă poliţa de asigurare. Atunci când se produce evenimentul asigurării, turistul trebuie să ia legătura cu unul din aceste centrele de servicii prin intermediul telefoanelor, numărul cărora sunt indicate pe poliţa de asigurare. Centrul de servicii transmite informaţia despre producerea evenimentului situaţiei de asigurare în cel mai apropiat de client birou, care se ocupă nemijlocit de soluţionarea problemei şi achitarea conturilor. În principiu cu cît mai solidă este compania asistentă, cu atât mai multe centre de servicii şi birouri de asistenţă dispune, acordând astfel destul de operativ ajutorul clientului.

Trebuie de menţionat faptul, că atunci când turistul este traumat în timpul unui accident sau în alte situaţii, cheltuielile pentru transportarea lui, sînt de asemenea suportate de compania asistentă.

În cazul de deces a turistului, suma la care el a fost asigurat, integral este plătită rudelor acestuia. Plata este efectuată nu mai târziu de 10 zile după ce a fost primite documentele necesare de către compania de asigurare, privind producerea evenimentului. Un exemplar al documentului de confirmare privind decesul este prezentat urmaşilor, altul rămâne în posesia companiei de asigurare.

În cazul asigurărilor privind călătoria peste hotare, fiecare turist este în drept să-şi evalueze posibilităţile financiare şi posibilule riscuri care pot apărea pe parcursul călătoriei. Astfel turistului i se prezintă ofertele privind costurile de asigurare în diverse variante. De exemplu pentru 30 zile costul poliţei de asigurare la o acoperire de 15000 euro costă aproximativ 12 euro, iar la o acoperire de 30000 euro, costul este de 15 euro. Diferenţa de asigurare nu este atât de mare. Rămâne numai la discreţia turistului să aleagă varianta optimă pentru el.

Plăţile de asigurare pentru diverse situaţii la diferite companii de asigurare variază în dependenţă de traume, zilele petrecute în staţionar etc. Astfel, plata pentru poliţa de asigurare depinde de complexul serviciilor oferit, de politica de preţuri a companiei de asigurări alese, de suma acoperiri, de specificul ţării unde va călători turistul.

VIII. Particularităţile asigurării în turismÎnainte de a încheia contractul de colaborare cu compania de asigurări, firma turistică trebuie să solicite

următoarea informaţie:1. Să facă cunoştinţă cu documentele de fondare ale companiei : statutul companiei, certificatul de înregistrare, licenţa de activitate, bilanţul contabil pentru anul precedent de gestiune, rezultatele controlului de audit. 2. Să analizeze lista fondatorilor şi mărimea capitalului statutar. 3. Să solicite informaţie despre compania respectivă din partea Inspecţiei de Stat privind Reglementările în Asigurări (Гострахнадзор).4. Să ia cunoştinţă cu ofertele de asigurare.

Multe companii de asigurare pentru diversificarea ofertelor propun următoarele servicii:- deservirea tehnică a autocarului defecat în timpul călătoriei;- asistenţă juridică; - asigurarea bagajului turistului în caz de pierdere sau în caz de furt de la hotel, sau în timpul transportării la rutele aeriene.

Toate aceste aspecte trebuie luate în consideraţie de către firmele turistice, atunci când doresc să-şi extindă ofertele de asigurare pentru turiştii săi.

IX. Încheiere.Generalizând toate cele menţionate mai sus, se poate de afirmat că, pentru deservirea turiştilor este necesar de

organizat procesul de activitate astfel, încât calitatea serviciilor presate să nu fie pusă la îndoială de către turişti. În acest sens factorul uman este preponderent, iar profesionalismul lor trebuie să fie la nivelul corespunzător. Asigurarea turiştilor este o activitatea destul de complexă, cărui fapt trebuie acordată o atenţie deosebită. Astfel

firma turistică prin intermediul companiilor de asigurarea, asigură potenţialele riscuri care pot apărea în cazul turismului organizat.

Pagubele materiale pot fi imense. Deaceea se recomandă firmelor turistice să nu economisească la asigurări, adică să nu comercializeze produsul turistic fără poliţa de asigurare. Se poate de câştigat la moment, dar se poate de pierdut mul mai mult în cazul producerii diverselor situaţii neprevăzute.

144

Motivul de bază privind necesitatea asigurării, în cazul când are loc asigurarea personală a turiştilor este: posibila îmbolnăvire în timpul călătoriei, traumarea, decesul.

Turistul ca client al companiei de asigurare este cointeresat în aceea, ca în caz de urgenţă săi fie acordată asistenţa necesară imediată şi la nivel corespunzător.

Cursul turismul rural

Tema № 1. Turismul rural şi agroturismul1.1 Concepte şi definiţii1.2 Agroturismul şi turismul durabil

Tema № 2. Turismul – componentă a dezvoltării durabile 2.1 Gestionarea şi asigurarea dezvoltării turismului durabil 2.2 Amenajarea turistică a teritoriului

Tema № 3. Ecoturismul – componentă a turismului durabil 3.1 Ecoturismul şi turismul durabil3.2 Ecoturismul şi dezvoltarea economică3.3 Ecoturismul şi ariile protejate

145

Tema № 4. Turismul durabil şi comunităţile locale 4.1. Parteneriatul în turism privind valorificarea resurselor turistice 4.2. Amenajarea şi echiparea satelor turistice4.3. Tipuri de sate turistice

Tema № 5. Agrementul în mediul rural5.1. Agrementul ca component important al pachetului turistic5.2. Strategia de dezvoltare a agrementului în mediul rural

Tema № 1. Turismul rural şi agroturismul

1.1. Concepte şi definiţii1.2. Agroturismul şi turismul durabil

1.1. Concepte şi definiţii. Turismul rural este, de fapt, un fenomen recent.Începând cu anii 70 în Europa, se practică fie spontan, fie organizat, activitatea turistică în mediul rural. Ceea ce este nou, însă, se referă la dimensiunea fenomenului turistic în spaţiul rural. Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural: pe de o parte este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte, de o formă de turism de masă tradiţional (clasic), care să vină în sprijinul unor categorii variate de turişti.

Deşi se desfăşoară în spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care, pentru unii autori, au acelaşi conţinut, iar pentru alţii, sunt două noţiuni diferite.

Practica arată că aceste categorii se identifică până la un anumit nivel, au un numitor comun care scoate în evidenţă atât elementele de comunitate, de incluziune, cât şi elementele diferite care le conduc la departajare, la diferenţiere.

Privit în ansamblu, turismul rural include o serie largă de modalităţi de cazare, de activităţi, evenimente, festivităţi, sporturi şi distracţii, toate desfăşurându-se într-un mediu tipic rural. Cu toate acestea, elaborarea unei definiţii cât mai exacte

146

a termenului de turism rural care să fie utilizată în modul unitar pe tot continentul european se confruntă cu numeroase probleme specifice.”Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia locală şi care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman”

Această definiţie, care poate fi majoritar acceptată, pune în evidenţă trăsăturile turismului rural faţă de activitatea turistică ce se desfăşoară în zonele de litoral, în cele urbane sau în cele destinate sporturilor de iarnă, locuri în care în mod constant, turiştii, precum şi natura activităţii lor exclud orice relaţii semnificative cu populaţia locală ce constituie mediul ambiant uman.

În lipsa unei definiţii adecvate a turismului rural, agreată pe teritoriul Uniunii Europene şi în afara acestuia, termenul îndeosebi folosit este acela de “turism verde”, culoarea-simbol a spaţiului rural. În toate aceste areale “turismul verde” vine în întâmpinarea dorinţelor vizitatorilor de a se integra ei înşişi în mediului ambiant, natural şi uman, precum şi în implicarea directă a populaţiei locale în prestarea de servicii pentru turişti.

Turismul “verde”este o formă de turism sinonimă cu turismul rural, deci, în principiu, are acelaşi conţinut, o ofertă diferenţiată de cea clasică, diversă originală şi întotdeauna organizată şi condusă de oamenii de la sate.

Turismul rural constituie o alternativă la turismul tradiţional, clasic, desfăşurat în staţiuni şi centre turistice, precum şi la oferta turistică “standard” – de tip industrial.

“Agroturismul” ca şi turismul rural este un concept recent în UE, cu referire la diferite forme de turism aflate în legătură directă cu activităţile agricole şi/sau cu construcţiile care au avut alte destinaţii decât agricole. Această formă specifică de turism rural este susţinută de micii proprietari de la ţară – de obicei ca activitate secundară – activitate agricolă desfăşurată în gospodăria proprie rămânând, deci, principala ocupaţie şi sursă de venit.

Agroturismul este o formă a turismului rural care utilizează pentru cazare şi servirea mesei numai pensiunile turistice rurale şi pensiunile agroturistice, beneficiind de un mediu nepoluat şi pitoresc, de atracţiile turistice naturale şi de valorile cultural-istorice, de tradiţiile şi obiceiurile prezente în mediul rural. Spaţiul rural satisface prin componentele sale o paletă largă de motivaţii: odihnă şi recreere, cunoaştere, cultură, practicarea sportului, cură de aer sau balneară, vânătoare şi pescuit sportiv, oferind agroturismului o arie mare de cuprindere a posibilităţilor de petrecere a timpului liber.

Prin aceasta, agroturismul este un mijloc de valorificare integrală a mediului rural, cu potenţialul său agricol, turistic, uman şi tehnico-economic.

Agroturismul prezintă unele trăsături ce-l diferenţiază de turismul tradiţional, standard şi anume: consumul turistic se petrece în mediul rural, unde esenţiale sunt: calitatea pensiunii turistice rurale sau agroturistice şi a serviciilor primite de la fermieri, cunoaşterea mediului natural, uman şi cultural, originalitatea produselor turistice; oferta turistică este autentică, originală, diversă şi personalizată, organizată şi condusă de fermieri, deci de oamenii satului; este o activitate economică, complementară exploataţiei agricole şi nu o alternativă sau un substitut al acesteia; oferă populaţiei cu venituri mai reduse posibilitatea de odihnă şi reconfortare, de petrecere a timpului liber din vacanţe sau week-end-uri, în peisajul pitoresc al mediului rural, cu valori cultural-educative şi cu o ospitalitate specifică; nu necesită investiţii foarte mari, pentru amenajări de infrastructură generală şi dotări turistice sau pentru alte amenajări de profil; se evită marile aglomerări turistice de pe litoral sau din staţiunile balneare sau montane; nu este compatibil cu turismul de masă, dezvoltat în staţiuni şi centre turistice şi în medii urbane.

1.2. Agroturismul şi turism durabilAgroturismul, ca activitate economico-socială, trebuie să devină o componentă a turismului durabil şi ca atare, cele

10 principii pentru dezvoltarea durabilă a turismului se pot aplica şi în acest caz. Enumerăm aceste principii: Folosirea durabilă a resurselor turistice (exploatare optimă, conservare, protejare). Reducerea supraconsumului şi a risipei de resurse turistice. Menţinerea diversităţii naturale, culturale şi sociale a spaţiului rural. Integrarea agroturismului în planificarea şi strategia de dezvoltare naţională, regională şi mai ales locală (dezvoltarea ofertei, promovarea şi organizarea, precum şi dezvoltarea infrastructurii generale şi tehnico-materiale. Sprijinirea economiilor locale în dezvoltarea socio-economică a comunităţii, dar şi în protejarea naturii şi a valorilor culturale (efectul multiplicator al agroturismului). Implicarea comunităţilor locale în sectorul turistic prin susţinerea grupurilor de iniţiativă privind dezvoltarea ofertei agroturistice locale, protejarea mediului înconjurător şi a obiectivelor culturale. În acest context, implicarea organizaţiilor profesionale locale ale prestatorilor de servicii turistice este absolut necesar, în cazul nostru, Asociaţia Naţională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural. Consultarea specialiştilor şi a publicului în dezvoltarea agroturismului şi a economiei locale pentru a se evita conflictele de interese între politica guvernamentală şi cea locală, a întreprinzătorilor turistici şi populaţie. Dezvoltarea durabilă a agroturismului trebuie susţinută prin pregătirea profesională, calificarea, perfecţionarea, formarea formatorilor din rândul localnicilor, pregătirea civică, sociologică şi ecologică adecvată. Promovarea marketingului în agroturism prin studierea pieţei turistice din aria locală şi regională, pe plan local şi internaţional. Cercetarea şi monitorizarea activităţii de turism rural şi a acţiunilor de protejare şi conservare a mediului înconjurător, precum şi a resurselor turistice.

În Uniunea Europeană se consideră că succesul activităţii de agroturism are în vedere o singură strategie şi anume: calitatea serviciilor Conceptul de calitate pune în evidenţă responsabilitatea fermierului (prestatorului de servicii) privind oferta sa, al reţelei în care se integrează, mediul economic local.

147

De aceea în turismul rural şi cu precădere în agroturism, trei componente sunt esenţiale: teritoriul, produsele turistice şi oamenii

Analizând cele trei componente ale activităţii de turism rural şi agroturism se poate aprecia faptul că „fermierul” este elementul cheie principal, care stă în atenţia guvernelor şi organismelor ce se ocupă de amenajarea şi dezvoltarea spaţiului rural. Luând în calcul cele trei componente, se pot concluziona următoarele:1. Teritoriul satului, cu mediul său înconjurător – natural şi construit – şi resursele turistice aferente acestuia, reprezintă suportul şi „materia primă” pentru agroturism, exploatarea durabilă a acestuia se înscrie în conceptul de turism durabil;2. Produsele agroturistice (oferta turistică) trebuie să fie cât mai autentice şi de calitate, oferta fiind diversă şi constituind o alternativă la cea „standard”.3. Oamenii (fermierii) responsabili de activitatea de agroturism organizează şi conduc această activitate.Din cele prezentate rezultă că agroturismul nu este numai o componentă a turismului rural, ci are mari implicaţii în valorificarea optimă a resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelului de viaţă al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economică a localităţii rurale şi a comunităţii în general.

Tema № 2. Turismul – componentă a dezvoltării durabile

2.1. Gestionarea şi asigurarea dezvoltării turismului durabil2.2. Amenajarea turistică a teritoriului

2.1. Gestionarea şi asigurarea dezvoltării turismului durabilGestionarea şi asigurarea durabilităţii turismului presupune stăpânirea efectelor ecologice şi socio-economice,

elaborarea şi utilizarea indicatorilor de mediu şi menţinerea calităţii resurselor turistice şi a pieţelor turistice. Turismul şi mediul sunt strâns legate, primul poate avea consecinţe pozitive sau negative în raport cu

planificarea, punerea în valoare şi gestionarea activităţii. În acest sens, pentru protecţia mediului se iau o serie de măsuri în cazul realizării infrastructurii şi echipării turistice: sisteme adecvate de transport, de alimentare cu apă, electricitate, încălzire şi de canalizare; ocuparea optimă a spaţiului şi planificarea lăcaşilor, aplicarea principiilor şi normelor de concepţie şi construcţie ecologice, gestionarea atentă a fluxurilor de turişti, supravegherea destinaţiilor turistice etc.

Turismul poate să aibă efecte benefice sau negative din punct de vedere socio-economic într-o arie oarecare , mai ales în cazul unor comunităţi tradiţionale. De aceea pentru a minimaliza aspectele negative, trebuie încurajată participarea întregii comunităţi în activitatea de turism, iar pentru maximizarea avantajelor economice sunt necesare politici de dezvoltarea parteneriatului turism – alte sectoare economice locale şi stimularea proprietăţii şi gestiunii autohtone a întreprinderilor turistice, cu utilizarea forţei de muncă locale.

Produsul turistic trebuie sa fie menţinut calitativ şi revitalizat periodic spre satisfacţia permanentă a turiştilor şi fără riscul de a pierde piaţa turistică.

În aceste sens se porneşte de la interdependenţa dintre mediu şi turism fiindcă acestea se protejează reciproc şi beneficiază de aceleaşi componente naturale şi antropice.

Pentru asigurarea durabilităţii turismului se monitorizează atât impactul acestuia asupra mediului, cât şi efectele sale economice şi socio-culturale în raport cu comunitatea locală. În gestionarea impactului turismului asupra mediului se au în vedere efectele pozitive sau negative ale dezvoltării acestuia, cu precădere acolo unde planificarea, dezvoltarea şi monitorizarea nu au fost corect aplicate. Se face apel la efectele negative ca: poluarea apelor, aerului şi solului, degradări şi deteriorări ale obiectivelor turistice, naturale şi antropice ale vegetaţiei, perturbarea ecosistemelor, a faunei şi biodiversităţii, degradarea siturilor arheologice şi istorice prin suprasolicitarea turiştilor; organizarea deficitară a vizitelor, punerea necorespunzătoare în valoare a obiectivelor, poluarea vizuală şi inestetică sub aspect peisagistic (arhitectură mediocră sau inestetică, nearmonizată în peisaj, îndesirea necorespunzătoare a echipamentelor şi instalaţiilor, amenajarea peisagistică neadecvată, obstrucţionarea vederii cu panouri publicitare sau construcţii, sistematizarea necorespunzătoare a spaţiului etc.), riscuri naturale (eroziune, alunecări de teren, prăbuşiri de faleze, inundaţii seisme) legate de erori în planificare, ingineria şi construcţia echipamentelor turistice etc.

Desigur, autorităţile publice centrale şi locale, agenţi economici (prestatori de servicii turistice, tur-operatori, asociaţii profesionale etc.) întreprind măsuri concrete de protecţie a mediului începând cu elementele de infrastructură, realizarea mijloacelor de transport performante şi nepoluante; sistematizarea şi amenajarea turistică a locaţiilor şi dotarea flexibilă cu echipamente turistice etc.

Dar, turismul se înscrie în mediu şi cu efecte pozitive, ca sprijin pentru justificarea şi finanţarea protecţiei zonelor naturale importante (ex.: ariile protejate, rezervaţii peisagistice, parcuri naţionale), care sunt atracţii turistice importante, sprijin în conservarea siturilor arheologice şi istorice pentru a atrage vizitatori, contribuţie la ameliorarea generală a calităţii mediului, turiştii nefiind interesaţi de arii poluate şi degradate; permite, local, o mai bună sensibilizare a locuitorilor în probleme de mediu şi patrimoniu cultural-istoric etc.

Efectele economice, sociale şi culturale sunt strâns legate de calitatea mediului ca şi de eficienţa planificării, dezvoltării şi gestionării turismului.

În literatura de specialitate se subliniază efectele pozitive precum cele: economice (utilizarea forţei de muncă şi creşterea veniturilor, dezvoltarea ramurilor conexe, creşterea producţiei artizanale, stimularea spiritului de antrepriză, aport la devize şi încasări, creşterea veniturilor fiscale la scară locală, efectul multiplicator al turismului în activitatea economică locală etc.), socio-culturale (conservarea şi protejarea patrimoniului cultural-istoric, menţinerea şi dezvoltarea manifestărilor cultural –tradiţionale, susţinerea muzeelor, teatrelor şi a altor echipamente culturale, sensibilizarea şi conştientizarea

148

populaţiei faţă de moştenirea culturală proprie şi participarea activă la protejarea patrimoniului şi la activitatea de turism etc.).

Pe plan socio-economic autorităţile locale sunt interesate în atenuarea consecinţelor negative prin protejarea autenticităţii culturii, a moştenirii istorice şi culturale (monumente, situri arheologice, artizanat, sărbători tradiţionale), conservarea arhitecturii locale şi integrarea echipamentelor turistice în mediul cultural local, crearea de facilităţi economice, fiscale pentru întreprinzătorii locali din turism şi servicii conexe.

2.2 Amenajarea turistică a teritoriuluiAmenajarea turistică este un proces complex şi dinamic de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în

considerare relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane, precum toţi factorii care influenţează aceste relaţii. Deci, amenajarea turistică urmăreşte, printre altele, valorificarea optimă a resurselor turistice dintr-un spaţiu dat prin amenajarea, în condiţii de protejare şi conservare a mediului, a unor echipamente şi dotări turistice şi realizarea unor programe turistice care să sprijine dezvoltarea unei activităţi de turism durabil, care să vină în întâmpinarea cererii turistice dinamice şi cu mutaţii motivaţionale imprevizibile.

În practica amenajării turistice durabile se utilizează norme şi directive pentru amenajarea şi concepţia arhitecturală de echipare a teritoriului cu structuri de primire turistică. Acestea determină măsura în care dezvoltarea turistică se încadrează în cadrul natural şi cultural şi se evită problemele ecologice care ar putea să apară. Pe de altă parte, respectarea acestor norme de amenajare şi echipare se regăseşte în nivelul de satisfacţie al turiştilor ca şi în calitatea şi caracterul global al mediului pentru comunitatea locală.

În procesul de planificare, proiectare şi amenajare turistică responsabilităţi importante revin şi autorităţilor locale prin definirea unor acte normative locale de amenajare, ca şi prin examinarea propunerilor de dezvoltare, pentru a avea garanţia corectitudinii proiectelor şi respectării reglementărilor în vigoare cu privire la impactul de mediu şi economico-social. De asemenea, sunt antrenaţi în luarea acestor decizii, şi locuitorii comunităţii, care sunt interesaţi de calitatea mediului şi de nivelul de dezvoltare socio-economică a localităţii/regiunii.

Normele de amenajare a teritoriului şi de concepţie arhitecturală se înscriu în conceptul de durabilitate turistică şi de planificare locală a turismului.

Specialiştii consultaţi de către Organizaţia Mondială a Turismului grupează aceste norme în mai multe categorii: Planificarea siturilor (locaţiilor) face obiectul mai multor norme şi principii care se referă la amplasarea echipamentelor şi instalaţiilor turistice în afara ariilor cu risc natural, menţinerea unui echilibru convenabil între clădiri şi construcţii şi spaţiile verzi, recreative sau arii peisagistice şi protejate, realizarea unei „perspective agreabile”, panoramice şi a unui aspect armonios, estetic prin amplasarea clădirilor în raport cu elementele cadrului natural. Norme de dezvoltare aplicabile în realizarea echipamentelor şi instalaţiilor turistice şi care privesc: densitatea construcţiilor (slabă, uşoară, uşoară spre medie, medie, ridicată, foarte ridicată), vis-a-vis de ariile de recreere şi spaţiile verzi şi cu regimul de înălţime, limitarea în înălţime a clădirilor în raport cu mediul natural, arhitectura locului, arborii din jur etc. Concepţia arhitecturală conferă caracterul său mediului turistic al sitului şi, cu toată supleţea şi creativitatea ei, respectă anumite principii elementare, precum: respectarea stilurilor şi motivelor arhitecturale tradiţionale local/naţionale, iar clădirile să fie în armonie cu cultura locală şi să redea atmosfera specifică, mai ales în staţiunile turistice, spaţiile rurale, configuraţia acoperişurilor influenţează mult aspectul construcţiilor, în special pentru cele joase şi puţin înalte (un etaj), utilizarea materialelor de construcţie locale revigorează şi fortifică stilul arhitectural tradiţional şi este profitabilă economiei locale care le produce, respectarea condiţiilor climatice (iarnă, vară, climat temperat, tropical, etc.), adaptarea construcţiilor şi instalaţiilor turistice pentru primirea şi accesul la acestea al persoanelor în vârstă şi cu deficienţe fizice etc. Amenajarea peisagistică şi estetică a echipamentelor turistice şi a siturilor respective (staţiuni, locaţii mai simple) conferă un aspect atrăgător, estetic şi relaxant (parcuri, grădini cu plante ornamentale, erbacee şi arboricole, cascade, fântâni, alei pentru promenadă, foişoare, etc). Aceste amenajări au şi alte funcţii utile ca: umbră la o însorire generoasă, protecţia contra intemperiilor; mascarea elementelor mai puţin plăcute, neestetice, amortizarea zgomotelor, încadrarea ca ornament a aleilor şi panoramelor de perspectivă, cunoaşterea de către turist a vegetaţiei locale, menţinerea unui echilibru climatic în sit etc. Ingineria infrastructurii trebuie să corespundă normelor internaţionale pentru a garanta securitatea şi calitatea mediului. Este vorba despre respectarea normelor de protecţie a mediului în cazul dotărilor de infrastructură generală pentru alimentarea cu apă, energie electrică şi termică, tratarea apelor uzate, canalizare, căi de comunicaţie etc. Ingineria construcţiilor turistice asigură normele de securitate maximale prin respectarea reglementărilor tehnice de construcţii, de rezistenţă la riscuri naturale, de calitate a instalaţiilor (de apă, încălzire), de facilitare a circulaţiei în condiţii de pericol etc.

Pentru protejarea mediului se face apel la noi tehnologii, ca de exemplu, în hotelărie: încălzirea apei cu energie solară, izolarea termică şi sonoră, utilizarea lămpilor electrice cu consum scăzut, instalaţii de duş şi WC cu consum redus de apă, ventilaţie naturală (în ariile tropicale), extincţie automată a luminii în camere etc. În amenajările de mici dimensiuni, cu instalaţii ecologice (pentru ecoturism), se urmăreşte tratarea apelor uzate pe loc prin mijloace de asanare individuale biologice, compacte şi care nu degajă mirosuri, compostarea deşeurilor solide, producerea de energie prin razele solare. Norme de calitate a echipamentelor turistice. Sunt definite la scară naţională sau regională şi se găsesc în toate structurile de primire turistică (hoteluri, restaurante, baze de tratament etc.) prin norme de clasificare şi de întreţinere, pe baza cărora se obţine licenţa de funcţionare la categoria respectivă. Mai mult, sistemul de clasificare pe categorii, permite investitorilor să se orienteze în realizarea echipamentelor în raport cu segmentul de piaţă şi serviciile pe care le oferă pentru atragerea clientelei. Acest lucru este valabil în hotelărie, restaurante, agenţii de voiaj, mijloace de transport turistic etc.

149

Tema № 3. Ecoturismul – componentă a turismului durabil

3.1. Ecoturismul şi turismul durabil3.2. Ecoturismul şi dezvoltarea economică3.3. Ecoturismul şi ariile protejate

3.1 Ecoturism şi turism durabilEcoturismul, după specialiştii OMT, este o formă de turism legată de cunoaşterea şi protejarea mediului – bio-

diversitate, faună, ecosisteme etc. – insistând pe necesitatea de menţinere a acestuia. Adesea, acolo unde se practică ecoturismul, trăiesc comunităţi de oameni cu anumite tradiţii, ceea ce face necesară protecţia identităţii şi culturii locale, pentru ca dezvoltarea turismului să fie benefică şi pentru aceste populaţii.

Asigurarea dezvoltării şi gestionării corecte a ecoturismului are la bază câteva principii de planificare, şi anume: aplicarea de măsuri foarte stricte pentru protejarea florei, faunei, ecosistemelor şi, după caz a siturilor arheologice, istorice sau a culturii locale; normele capacităţii optime de primire pot fi admise astfel ca amenajările turistice să nu fie excesive, iar locurile extrem de aglomerate cu turişti; crearea pentru turişti a unor echipamente de cazare ecologice curate, care au o densitate de construcţie uşoară (fără etaje), utilizând metodele de construcţie, stil şi materiale locale, folosind dispozitive de consum redus de energie şi eliminând convenabil deşeurile. Pentru tratarea apei uzate trebuie utilizate mijloace individuale biologice compacte, iar pentru deşeuri solide compostarea se face la maximum, pentru a fi încărcate în camion; redactarea şi difuzarea unui cod de conduită a turiştilor şi vizitatorilor, cu privire la ecoturism şi respectarea dispoziţiilor înscrise în cod (ceea ce trebuie să întreprindă turiştii); punerea la dispoziţie a unor ghiduri bine întocmite, care să informeze turiştii cu precizie, să–i sensibilizeze despre biodiversitate şi mijloacele de protecţie a mediului şi să le formeze ataşamentul faţă de mediu; deprinderea populaţiei locale de a participa la dezvoltarea turistică în scopul de a scoate din turism locuri de muncă şi venituri, de a organiza vizitarea satului, atunci când este în apropiere, de a educa turiştii în respectul culturii şi tradiţiilor locale, ale activităţilor economice locale.

De fapt, noţiunile de turism ecologic, ecoturismul nu trebuie sa aibă o adresabilitate restrictivă numai pentru zonele protejate, deoarece întreaga activitate de turism trebuie să se desfăşoare după principii ecologice, adică în contextul dezvoltării durabile a economiei şi a turismului şi de aceea preferăm categoria de turism ecologic.

Astfel, ecoturismul presupune, în practica sa desfăşurarea atât a activităţilor turistice, cât şi a celor economice conexe acestora, într-un mediu agreabil, nepoluat, cu privelişti pitoreşti, reconfortante şi nealterate. Practicarea ecoturismului impune protejarea zonelor sau a resurselor turistice, care sunt destinate studierii, admirării naturii, recreerii şi refacerii fizice şi psihice.

Dezvoltarea ecologică a turismului vizează patru direcţii: exploatarea durabilă a resurselor turistice şi mediului înconjurător natural şi construit, reducerea presiunii asupra arealelor celor mai intens exploatate prin introducerea în circuit a altor areale turistice (direcţia economică); protejarea şi conservarea resurselor turistice şi a ecosistemelor ce se circumscriu acestora, reducerea şi eliminarea deşeurilor, reciclarea lor, diminuarea scoaterii terenurilor din circuitul agricol şi silvic (direcţia ecologică); protejarea şi dezvoltarea economică şi socio-culturală a comunităţilor locale din arealul respectiv sau din apropierea acestuia, dezvoltarea economiei tradiţionale şi creşterea numărului de locuri de muncă, valorificarea elementelor cultural-istorice care exprimă identitatea culturală şi dezvoltă spiritul de toleranţă (direcţia socială); surse de finanţare pentru protejarea mediului, a habitatelor naturale şi construite şi a economiei comunităţilor locale (surse de finanţare).Se remarcă faptul că aceste obiective, prin conţinutul lor, se circumscriu la două concepte, exploatarea optimă şi durabilă a resurselor şi protejarea lor, şi dezvoltarea economico-socială şi culturală a comunităţilor locale.

Aşadar, ecoturismul trebuie să asigure: dezvoltare optimă şi durabilă a resurselor şi a mediului înconjurător; avantaje economice şi sociale populaţiei rezidente, compatibilitate între populaţia locală şi cea turistică şi interes pentru dezvoltare durabilă, lărgirea spectrului de activităţi economice tradiţionale şi crearea de oportunităţi pentru valorificarea optimă a resurselor turistice şi introducerea în circuitul economic a noi obiective şi areale turistice.

3.2. Ecoturismul şi dezvoltarea economicăActivitatea de ecoturism, pe lângă ancorarea şi în zona durabilului, se găseşte în pas cu integrarea economică şi

generează structuri de dezvoltare necesare susţinerii tranziţiei. Aceasta, întrucât, în conţinutul real al ecoturismului, se regăsesc modernizarea infrastructurii, dezvoltarea rural-urbană durabilă, utilizarea Surselor Regenerabile de Energie şi de tehnologii nepoluante, care conduc la protejarea şi ameliorarea mediului.

În acest sens specialiştii afirmă că pot fi conturate câteva obiective comune ecoturismului şi economiei, şi anume: industria de orice natură şi odată în plus cea turistică, nu trebuie să degradeze resursele, ci să fie dezvoltată de o asemenea manieră, încât să protejeze mediul; activităţile economice trebuie să asigure beneficii pe termen lung, pentru resurse, comunităţi locale şi industrie, sub forma conservării resurselor, sau beneficii ştiinţifice, sociale, culturale sau economice; necesitatea asigurării unor experienţe directe, care să implice participarea şi educarea turiştilor;

150

implicarea educaţiei ecologice la nivelul tuturor categoriilor de „actori”: comunităţi locale, organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, agenţi economici şi turişti, înaintea, în timpul şi după consumarea serviciilor turistice; încurajarea recunoaşterii unanime a valorii intrinseci a resurselor; recunoaşterea ideii că resursele sunt, totuşi, limitate, şi a necesităţii acceptării unui management orientat spre înlocuitori ai acestora; promovarea ideii asocierii şi conlucrării între mai mulţi „actori” (parteneriat), care pot fi organizaţii guvernamentale şi non-guvernamentale, agenţi economici, oameni de ştiinţă şi localnici; nevoia susţinerii şi promovării responsabilităţii morale şi etice, precum şi a atitudinii îndreptate spre conservarea şi protejarea mediului natural şi cultural de către toţi agenţii, de toate preocupările şi orientările.

O parte din aceste obiective au fost cuprinse într-o listă a celor mai indicate practici din turismul durabil analizate la Conferinţa pentru Performanţele Turismului Global, 1992.

3.3. Ecoturismul şi ariile protejateEcoturismul, în accepţiunea restrânsă, are, prin urmare, drept „materie primă”, sau destinaţie de consum turistic

zonele protejate, rezervaţiile naturale, ale biosferei şi parcurile naţionale.Activitatea de turism în ariile protejate îmbracă forme diferite, specifice şi complexe, amenajarea turistică

ridicând probleme legate atât de protejarea şi conservarea ecosistemelor, cât şi de dezvoltarea infrastructurii generale, a echipamentelor de cazare şi dotărilor pentru recreere şi turism. De aceea, dezvoltarea activităţii de ecoturism în ariile protejate se face prin respectarea anumitor condiţii şi anume: valorificarea şi amenajarea ariilor protejate (parcuri naţionale şi naturale, rezervaţii ale biosferei, rezervaţii naturale, rezervaţii peisagistice, monumente ale naturii) se realizează în spiritul actelor normative, în mod global şi integrator, în raport cu complexitatea şi specificul potenţialului natural, uman şi turistic şi cu gradul de dezvoltare economico-socială a zonei protejate şi regiunii limitrofe; alegerea şi punerea în practică a celor mai bune proiecte de valorificare şi amenajare turistică se face numai în urma unor studii de oportunitate şi fezabilitate şi de impact ecologic; asigurarea suportului şi echilibrului financiar necesar realizării proiectului ales, având în vedere costurile economice şi ecologice; lărgirea cooperării cu autorităţile şi populaţia locală privind arealele protejate şi realizarea unui parteneriat între acestea şi administraţia zonelor protejate; activităţile intermediarilor din turism şi ale ghizilor, în arealele protejate trebuie să fie în concordanţă cu normele de protecţie a mediului şi comunităţilor locale; creşterea contribuţiei financiare şi practice a firmelor prestatoare de servicii turistice, ca şi a intermediarilor din turism, la protecţia arealelor ocrotite; proiectarea unei politici de promovare şi de marketing specifice, ariilor protejate, în concordanţă cu respectarea regimului de protecţie şi conservare a acestora; crearea tuturor condiţiilor de evitare a impactului de poluare şi degradarea nedorită a mediului, ecosistemelor şi speciilor de floră şi faună.

În aceste condiţii, planificarea şi valorificarea ecoturistică devin procese continue, supuse periodic unei analize de impact, unde toate activităţile turistice să fie adaptate la situaţia concretă a fiecărei arii protejate, care prezintă importante valenţe turistice.

Dotările turistice cuprind, în ansamblu, unităţi de cazare foarte diversificate: (locuri de campare, cabane, vile, hoteluri, moteluri, sate de vacanţă, sate turistice), unităţi de alimentaţie (restaurante moderne cu specific zonal, fast-food), dotări de agrement şi sport (instalaţii sportive diverse, pârtii naturale de schi, piscine, etc.), caracteristice fiecărui loc, în funcţie de tipul de resurse turistice existente.

Valorificarea prin turism a ariilor protejate presupune următoarele acţiuni: stabilirea judicioasă a punctelor de intrare şi ieşire a turistului în spaţii şi rezervaţii, a itinerariilor; organizarea Centrelor de Informare Turistică; realizarea infrastructurii generale (reţea rutieră, reţea stradală, pietonală, parcări, alimentare cu apă, curent electric etc.); organizarea circulaţiei turistice, ceea ce presupune stabilirea fluxurilor turistice, a dimensiunilor acestora, departajarea orară pe grupe de vizitare, frecvenţa acestora, durata vizitării etc.; amenajarea spaţiilor de cazare, alimentaţie, sport şi agrement în conformitate cu condiţiile concrete, specificul resurselor, cu principiile de amenajare turistică a teritoriului şi cu indicatorii standardelor de dezvoltare (normele tehnice); amenajarea pentru vizitare a obiectivelor turistice; refacerea peisajelor şi a obiectivelor turistice degradate; semnalizarea obiectivelor turistice, a dotărilor şi utilităţilor.Toate aceste acţiuni, care creează condiţii optime motivaţiei consumului turistic – cercetare, studiu, recreere, educaţie, - trebuie să fie realizate foarte atent, pentru a nu distruge mediul ambiant şi mai ales viaţa animalelor, plantelor şi a localnicilor.

Tema № 4. Turismul durabil şi comunităţile locale

4.1. Parteneriatul în turism privind valorificarea resurselor turistice

151

4.2. Amenajarea şi echiparea satelor turistice4.3. Tipuri de sate turistice

4.1. Parteneriatul în turism privind valorificarea resurselor turistice Turismul şi mediul înconjurător dintr-o regiune se află într-o interdependenţă totală. Mediul natural oferă

resursele turistice, respectiv „materia primă” şi „suportul” în dezvoltarea turismului. Valorificarea acestor resurse naturale, cultural – istorice, economice, umane pot avea asupra mediului prin intermediul turismului atât efecte pozitive cât şi negative. De aceea, dezvoltarea durabilă a turismului trebuie efectuată în concordanţă cu protecţia resurselor turistice, ale mediului şi unor reglementări şi acţiuni concertate la nivel local. În planificarea, dezvoltarea şi gestionarea într-un mod adecvat a unui turism durabil la nivel local/regional este necesară existenţa unui parteneriat între industria turistică reprezentată prin proprietarii întreprinderilor turistice, mediul ambiant, comunitatea cu locuitorii, grupurile de interese, lideri locali şi autorităţile locale. Acest parteneriat, printr-o cooperare sinergetică şi interactivă va conduce la dezvoltarea unui turism durabil şi eficient, la ameliorarea şi creşterea calităţii vieţii comunităţii locale, asigurând totodată protejarea mediului şi a resurselor turistice, precum şi beneficii rezonabile industriei turistice.

Desigur, sunt activităţi şi preocupări care trebuie rezolvate în parteneriat, precum accesul şi deplasarea turiştilor, utilizarea în comun a unor servicii, instalaţii, dotări de infrastructură şi structură, utilizarea terenurilor (vânătoare şi pescuit, domenii publice, private, protejate, agricultură, activităţi recreative; protecţie/amenajare etc.).

Eficienţa parteneriatului în dezvoltarea durabilă a turismului local este dată şi de modul de rezolvare a conflictelor de interese ale protagoniştilor utilizării resurselor locale şi a dezvoltării socio-economice. Orice abatere în cooperare privind planificarea şi gestionarea turismului şi a activităţilor/serviciilor conexe vor avea consecinţe negative pe plan economic, ecologic şi socio-cultural.

Turismul durabil, bine planificat, dezvoltat şi gestionat conform principiilor dezvoltării durabile, are efecte benefice pentru comunitatea locală. Prin dezvoltarea de întreprinderi turistice locale sau de unităţi de prestări de servicii conexe, turismul creează noi locuri de muncă, atât în structurile turistice, cât şi în sectoarele economice complementare (agricultură, artizanat, industria mică, pescuit, comerţ etc.) şi reduce migraţia populaţiei tinere. De aici rezultă creşterea veniturilor şi ameliorarea calităţii vieţii locuitorilor, sporirea impozitelor şi taxelor locale, care permit dezvoltarea infrastructurii, instalaţiilor, echipamentelor şi serviciilor în folosul comunităţii locale – alimentare cu apă, energie, dotări tehnico-edilitare, spaţii verzi, spaţii recreative, parcuri, reţea stradală şi pietonală, dispensare, biblioteci etc.

De extinderea infrastructurii salubrizării, telecomunicaţiilor, dotărilor socio-culturale, comerciale profită atât populaţia locală cât şi turismul care contribuie la dezvoltarea lor. Turismul deschide noi pieţe pentru produsele agricole, artizanale, industriale etc. stimulând sectoarele economiei locale, inclusiv pe cel al industriei locale de construcţii.

Un turism durabil şi benefic stimulează financiar şi protejarea resurselor sale: situri naturale, arheologice şi istorice, arta şi cultura, artizanatul şi obiceiurile tradiţionale care motivează sosirea turiştilor în regiune.

Turismul, de asemenea contribuie la conştientizarea populaţiei şi a autorităţilor locale faţă de valoarea turistică şi identitatea culturală a localităţii/regiunii, prezenţa fluxurilor de turişti fiind o apreciere a calităţii mediului natural şi a patrimoniului istoric şi cultural.

Se poate aprecia că, indiferent de factorii exogeni în dezvoltarea locală a unui turism durabil şi benefic, comunitatea şi autorităţile publice decid planificarea şi dezvoltarea acestuia, precum şi obţinerea unor avantajele economice şi sociale.

4.2. Amenajarea şi echiparea satelor turisticeDiversitatea satului ca potenţial turistic natural şi cultural-istoric, va determina în viitor noi posibilităţi de

dezvoltare a turismului rural. Pentru aceasta trebuie remediate în timp şi spaţiu, în următorii ani deficienţele unei politici negative de sistematizare şi amenajare a spaţiilor rurale.

Priorităţile vor trebui stabilite în funcţie de gradul de dezvoltare economică-socială, de posibilităţile viitoare de dezvoltare a turismului, de gradul de viabilitate a localităţilor rurale. În politica de amenajare şi dotare a localităţilor rurale ca sate turistice se detaşează două tipuri de priorităţi.

Priorităţi cu caracter general: modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii generale: lucrări hidrotehnice de regularizare a râurilor, staţii de epurare şi tratare a apelor, platforme ecologice de depozitare a deşeurilor menajere şi de alt tip, modernizarea căilor de comunicaţii etc.; menţinerea şi dezvoltarea patrimoniului cultural istoric şi îndeosebi etno-folcloric; asigurarea dezvoltării microeconomice, inclusiv a agroturismului, revigorarea vieţii social-culturale pentru stabilizarea populaţiei, îndeosebi a tineretului; dezvoltarea şi asigurarea autonomiei primăriilor locale în stabilirea bugetelor locale, a preorităţilor de utilizare a acestora; menţinerea unui grad cât mai redus de poluare.

Priorităţi cu caracter special: exploatarea mai eficientă a resurselor turistice şi a terenurilor agricole; dezvoltarea posibilităţilor de semiindustrializare şi industrializare parţială a produselor agricole (lactate, carne, fructe de pădure, ciuperci etc.) în plan local, cu punerea la dispoziţia turiştilor a subproduselor cu caracter ecologic, realizarea de complexe agro-industriale zonale; punerea în valoare a caselor tradiţionale fără proprietar cu valoare de monument sau a altor clădiri prin amenajarea şi asigurarea unor servicii turistice de cazare, masă, agrement (pensiuni turistice rurale);

152

valorificarea prin dotări de agrement a resurselor de ape minerale, oglinzilor de ape, pantelor favorabile sporturilor de iarnă, a arealelor cu fond cinegetic şi piscicol, a manifestărilor etno-folclorice şi meşteşugurilor tradiţionale etc.; sunt necesare crearea unor ateliere şi centre artizanale, amenajarea accesului pentru vizitarea monumentelor istorice şi de artă.

Amenajarea şi echiparea spaţiului rural sunt acţiuni complexe care necesită investiţii mari şi se referă la: modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii (căi de comunicaţie, alimentaţie cu apă, energie electrică şi termică, lucrări de canalizare, staţii de epurare, platforme pentru deşeuri, telecomunicaţii, etc.), realizarea unor dotări tehnico-edilitare, sanitare, culturale, comerciale şi altele.

Un loc important în acest demers îl au inventarierea şi analiza resurselor turistice naturale şi antropice, precum şi stabilirea tipologiei satului turistic şi a funcţiei turistice în raport cu care se stabilesc formele de turism ce se poate organiza şi promova.

Pe de altă parte, aceste amenajări trebuie să se realizeze în contextul protejării şi conservării mediului înconjurător şi al valorificării durabile a resurselor turistice locale.

4.3. Tipuri de sate turisticeResursele naturale (aşezare geografică, relief, climă, ape, peisaj, floră etc.), cât şi cele umane (obiective cultural-

istorice, monumente, muzee, ospitalitate, limbă, mentalitate, obiceiuri şi datini, etnografie şi folclor, artă, cultură etc.) sunt cele care generează diverse forme de turism. Astfel, resursele naturale sunt acelea, care pot fi valorificate împreună cu factori care formează produsul turistic şi anume: cursurile de apă sunt folosite pentru promovarea turismului de odihnă şi recreere, pentru diversitatea paletei de servicii de agrement (sporturi nautice), fondul cinegetic şi piscicol generează vânătoarea şi pescuitul sportiv, pădurile, frumuseţea peisajului, rezervaţiile naturale etc. favorizează turismul itinerant sau turismul de sejur într-un cadru natural nepoluat.

Pe de altă parte, resursele turistice create de om, care prin existenţa lor răspund chiar unor motivaţii ale călătoriilor turistice, pot deveni factori de stimulare a activităţii turistice (de exemplu, elemente arheologice, monumente istorice, elemente de etnografie, folclor etc. afirmate ca valori spirituale moştenite din generaţie în generaţie). Tot aici includem şi atracţiile create de omul contemporan, care, la rândul lor, pot contribui la intensificare interesului pentru alegerea unui sat ca destinaţie a călătoriilor.

Stabilirea tipurilor de sate turistice în baza criteriilor enunţate mai sus constă în identificarea şi relevarea specificului localităţilor şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale, în vederea promovării, în fiecare localitate, a celor mai adecvate forme de turism, în funcţie atât de principalele caracteristici geografice, sociale şi economice, cât şi de alinierea la principalele motivaţii şi opţiuni ale categoriilor de turişti care frecventează localitatea respectivă. Aplicarea principiului specializării în domeniul organizării şi funcţionării satului turistic este cu atât mai necesară, cu cât fiecare localitate rurală constituie o entitate fizică, socială şi economică, cu particularităţi proprii şi activităţi specifice, ce nu trebuie decât să fie identificate şi valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mijloc de selecţionare a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele lor motivaţii şi opţiuni turistice. Aceasta permite o mai bună cunoaştere şi funcţionare a mecanismului economic cerere-ofertă şi, ca urmare, organizarea spaţiilor de cazare şi a celorlalte servicii, în funcţie de principalele caracteristici social-economice ale clientelei turistice. În sfârşit, stabilirea tipurilor de sate turistice permite realizarea unei promovări şi publicităţi concrete şi specifice, în funcţie de particularităţile fiecărui tip de sat turistic.

Din punct de vedre teoretic, problema tipologiei satelor turistice poate fi abordată ca o chestiune de natură opţională, însă decizia aplicării ei în practică, determinarea tipului de sat turistic este de natură obiectivă. Pentru aceasta, este necesar ca alături de dorinţa şi intenţia organizatorilor, satul turistic trebuie să întrunească un cuantum de condiţii naturale, cultural-istorice şi social-economice, obiective care să fie definitorii şi caracteristice pentru fiecare tip de sat turistic.

Întrucât caracteristicile care pot fi luate în considerare în tipologia satelor turistice sunt numeroase şi variate de la o zonă geografică la alta şi chiar de la o localitate la alta, ne vom rezuma doar la prezentarea unei tipologii generale a satelor turistice pentru practicarea turismului în mediului rural. 4.3.1. Sate turistice etnografico-folclorice În această categorie se pot încadra satele în care portul tradiţional, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor în stil rustic, muzica şi dansurile populare predomină şi se impun ca însuşiri esenţiale ale satului respectiv. În aceste sate pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice (mobilier, decor şi lenjerie în stil popular, meniuri tradiţionale, servite în veselă şi cu tacâmuri specifice, farfurii şi străchini din ceramică, linguri de lemn etc., ceea ce nu exclude, desigur, posibilitatea utilizării, la cerere şi a tacâmurilor moderne). În aceste sate se pot organiza expoziţii artizanale permanente cu vânzare, iar pentru turiştii care nu rămân în localitate, ci numai o vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării, ca muzeu etnografic în aer liber. De asemenea, în aceste sate pot fi identificaţi şi stimulaţi rapsozi populari (vocali şi instrumentali), permanentizarea horelor duminicale, la care să participe efectiv şi turiştii. Este ştiut, însă, că păstrarea şi perpetuarea folclorului şi îndeosebi a etnografiei (portul, tehnicile de lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor etc.), în formele lor originale şi tradiţionale, se află în declin, devenind puncte tot mai izolate pe harta etno-folclorică a republicii. Formele şi conţinutul modului de viaţă cotidian au pătruns şi continuă să pătrundă impetuos şi ireversibil în mediul rural.

153

Abordând viitorul unor localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie renăscut, conservat şi perpetuat (în forme adecvate). În caz contrar, interesul actual al turiştilor pentru satul basarabean, pentru mediul rustic, în general, va scădea treptat. Cu mai multă receptivitate şi interes din partea organelor administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în condiţiile civilizaţiei contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate din Basarabia. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroşi săteni din unele localităţi manifestă vădit interes pentru menţinerea stilului lor tradiţional de viaţă, aceste localităţi având şanse să devină sate turistice permanente, de popularitate internaţională, deosebit de rentabile.

4.3.2. Sate turistice de creaţie artistică şi artizanală Este cunoscut interesul numeroşilor turişti pentru creaţia artistică şi artizanală, ca şi dorinţa lor pentru achiziţionarea unor astfel de creaţii direct de la sursă, de la producătorul însuşi. În aceste sate trebuie să se ofere posibilitatea ca turiştii să se poată iniţia în artă şi tehnici arhaice populare: icoane pe sticlă, pictură, sculptură în lemn şi piatră, ţesătorie populară, confecţii şi cusături populare, ceramică, muzică şi dansuri populare etc., sub îndrumarea unor artişti şi meşteri populari renumiţi. Se are în vedere identificarea posibilităţilor de practicare a unora dintre aceste activităţi chiar în cadrul gospodăriilor gazdă. Există numeroase sate în care preocuparea gospodinelor este ţesutul la războae ţărăneşti, cusăturile sau broderiile populare, activităţi în care ar putea fi iniţiaţi turiştii amatori. Prin urmare, caracteristica esenţială a acestor sate, imaginea lor de marcă, ar urma să fie producţia artistică şi artizanală, valorificată complex şi eficient din punct de vedere turistic.

4.3.3. Sate turistice, pescăreşti şi de interes vânătoresc În afara posibilităţilor de cazare, în aceste sate se pot oferi servicii culinar-gastronomice, pescăreşti şi vânătoreşti. De asemenea, populaţia locală poate organiza, pentru turişti, unele forme de agrement specifice: pescuitul şi vânătoarea.

4.3.4. Sate turistice viti-pomicole În satele în care predomină această caracteristică (cultivarea pomilor fructiferi şi a viţei de vie),activităţile turistice sunt posibile pe toată durata anului, atât în perioada recoltării, cât şi după aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor. De asemenea, pot fi avute în vedere multe alte preparate culinare, comune sau dietetice, pe bază de fructe. În aceste sate, o atracţie deosebită şi în acelaşi timp o sursă principală de venituri poate s-o constituie băuturile răcoritoare preparate din fructe.

4.3.5. Sate turistice pastorale În această grupă pot fi incluse în general sate, mai ales cele din sudul Basarabiei, în care preocuparea de bază a localnicilor este creşterea oilor şi a vitelor şi care pot să atragă turiştii, prin meniuri bazate pe produse lactate. Aceste meniuri pot fi completate cu ouă, carne de pasăre, de ovine şi de bovine, iar pentru divertisment, pot fi organizate ospeţe ciobăneşti (surpa, berbec haiducesc, brânză urdă etc.), petreceri specifice şi tradiţionale.

4.3.6. Sate turistice pentru practicarea sporturilor Numeroase localităţi rurale prezintă excelente condiţii pentru practicarea sporturilor naţionale şi nautice (lacurile de acumulare şi râurile), fără amenajări speciale şi costisitoare. Acest tip de sat poate să atragă două categorii de turişti, în general din rândul tineretului: sportivi, amatori, iniţiaţi în practicarea sporturilor respective; turişti neiniţiaţi sau mai puţin iniţiaţi, dar dornici să le înveţe şi să le practice. Pentru această din urmă categorie pot funcţiona instructori recrutaţi din rândul populaţiei locale. De asemenea, în aceste sate pot funcţiona puncte de închiriere a echipamentului sportiv.

4.3.7. Sate turistice climaterice şi peisagisticeCaracteristica predominantă a acestor sate, adecvate turismului de sejur (pentru amatorii de linişte, de plimbări

solitare, într-un cadru natural pitoresc), este cadrul natural şi poziţia geografică izolată de centrele aglomerate şi de marele artere de circulaţie. Sate de deal cu casele răspândite pe văi şi coline, la o oarecare distanţă unele faţă de altele, cu pajişti, fâneţe, livezi, satisfac motivaţia fundamentală a numeroşi turişti – „reîntoarcerea la natură”. Localităţi ca Lalova, Ţâpova, Saharna, Poiana, Vadul Raşcov, Climăuţii de Jos, Japca etc. întrunesc asemenea condiţii de odihnă şi recreere.

Tema № 5. Agrementul în mediul rural

5.1. Agrementul ca component important al pachetului turistic5.2. Strategia de dezvoltarea a agrementului în mediul rural

5.1. Agrementul ca component important al pachetului turisticPreocupările pentru organizarea unei odihne active, îi face pe organizatorii pachetelor turistice să întreprindă unele

acţiuni, pentru găsirea soluţiilor de antrenare a turiştilor în diverse activităţi distractive, care să contribuie la petrecerea plăcută a timpului liber cu impresii deosebite. Aceste activităţi sînt cunoscute sub denumirea de agrement.

154

Agrementul reprezintă ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor şi activităţilor oferite de unităţi de cazare sau agenţiile de turism tur-operatoare, în localităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure turiştilor o stare de bună dispoziţie, de plăcere sau relaxare, să lase o impresie şi o amintire bună.

Prestaţiile de agrement ca o componentă a produsului turistic, alături de transport, cazare şi alimentaţie au un conţinut foarte variat, în dependenţă de profilul staţiunii sau zonei turistice rurale, motivaţiei turistice, segmentul de clientelă, sezon.

Cuvîntul agrement este preluat din limba franceză însemnînd plăcere, distracţie. În acest context distracţia şi divertismentul pot fi considerate, într-un sens mai larg, drept sinonime cu agrementul.

Principalul scop al conceptului de agrement este distracţia, plăcerea, iar orice activitate turistică sau preocupare capabilă să-l distragă pe individ din lumea reală se încadrează în sfera largă a activităţii de agrement.

Agrementul constituie un argument hotărîtor în alegerea unei destinaţii turistice, el este capabil să diferenţieze ofertele zonelor turistice rurale, să determine amploarea circulaţiei turistic. Astfel, diversitatea şi originalitatea ofertei de agrement pot constitui elemente hotărîtoare în atragerea fluxurilor turistice. Agrementul reprezintă mijlocul principal de individualizare a ofertei turistice şi de diversificare a produselor prin următoarele activităţi: stimulează circulaţia turistică, care reprezintă o sursă de încasări importante pentru zona rurală inclusă în circuitul turistic; asigură competitivitate zonelor rurale unde este dezvoltat agrementul; motivează turiştii să viziteze zona respectivă.

5.2. Strategia de dezvoltarea a agrementului în mediul ruralLa amenajarea unei zone turistice este important ca să se ţină cont de posibilităţile de agrement din zonă.Strategia de dezvoltare a agrementului, trebuie să ţină cont, pe de o parte, de motivaţiile şi aspiraţiile turiştilor, iar

pe de altă parte, de profilul structura şi specificul zonei rurale. Desfăşurarea activităţii de agrement presupune existenţa unor echipamente adecvate tipului de agrement, a personalului cu pregătire specială.

Un alt aspect care trebuie avut în vedere la elaborarea concepţiei de organizare a agrementului este asigurarea implicării efective a turistului în desfăşurarea programelor de divertisment. Antrenarea acestuia într-o activitate, poate să-l determine pe viitor să aleagă anume această zonă rurală pentru odihna.

Pentru a înţelege mai bine acest concept, este necesar ca agrementul să fie studiat în relaţie cu doi factori de care este legat inseparabil: timpul liber şi turismul.

Una din cele trei funcţii ale timpului liber este distracţia, divertismentul, recreerea, celelalte două funcţii ale timpului liber reprezintă modalitatea de refacere fizică şi psihică a organismului după efectuarea orelor de muncă, precum şi modalitatea de lărgire a orizontului cunoaşterii prin achiziţionarea de noi valori ale umanităţii.

Agrementul capătă un rol important în cadrul activităţilor de timp liber pe măsură ce simpla odihnă pasivă nu mai este capabilă să-i asigure oamenilor recuperarea necesară după oboseala muncii depuse.

Noile forme de odihnă activă care se impun să fie oferite de către agenţiile de turism, conduc la o mărire a ponderii activităţilor de agrement în totalul preocupărilor din timpul liber. Însă trebuie de luat în consideraţie faptul că o activitate de agrement ce constituie o mare atractivitate pentru unele categorii de turişti poate fi total indiferentă sau chiar respinsă de alţii, mai ales dacă aceştia provin din altă ţară.

Concediul de odihnă este partea timpului liber cea mai dorită de către turist, şi el doreşte ca această perioadă plăcută a anului să fie cît mai reuşită. Deaceea, oricît de confortabilă ar fi pensiunea agroturistcă în care locuieşte un turist şi oricît de bine ar fi apreciate serviciile de alimentaţie, dacă vor exista ore pe care nu vom şti cum să le petrecem, atunci impresia generală asupra sejurului va fi sub aşteptările sale.

În condiţiile concurenţei dintre agenţiile de turism specifice economiei de piaţă, cîştigă acea agenţie, care îndeplinesc exigenţele şi doleanţele turiştilor prin formele activităţii de agrement specifice vîrstei, sexului şi categoriei socio-profesionale ale turiştilor.

În afară de rolul important pe care îl joacă agrementul în creşterea calităţii unui produs turistic, o integrare perfectă a unor servicii de agrement în cadrul unei oferte turistice poate duce la atenuarea principalului neajuns al turismului, sezonalitatea. Specialiştii în domeniul turismului consideră că una din căile eficiente de reducere a perioadelor de minimă solicitare în turism, este agrementul.

Agrementul turistic poate să cuprindă un complex de activităţi care vizează domeniile cultural-sportive, de distracţie, recreere etc., şi care sînt menite să asigure condiţii pentru odihnă, refacere fizică, practicarea unor sporturi, cunoaştere, instruire ş.a.

155