1

LUMINĂ LINĂ PUBLICAŢIE TRIMESTRIALĂ – ANUL VI 2010 NR 3

.

REVISTA PAROHIEI COLONIA GĂTAIA

Director executiv: VALENTIN BUGARIU

Editorial:

Simbolul biblic în contextul comunicării interumane

Parte a planului de învăţământ universitar, comunicarea interumană îmbracă pentru învăţământul teologic haina religiozităţii. Privită din latura semioticii, comunicarea poate fi înţeleasă ca producţie şi schimb de semnificaţii [1]. În acest sens produsul comunicării poate fi utilizat cu succes de celelalte discipline din categoria oratoriei sacre: catehetica şi omiletica. Comunicarea de succes se realizează prin transfer de mesaje în cadrul unei relaţii bipolare. La un pol se află emiţătorul, iar la celălalt receptorul, iar mesajul în cazul nostru îl reprezintă simbolismul religios prea puţin cunoscut de cei care vor propovădui într-un fel sau altul Cuvântul divin. Numărul, culoarea în general creaţia lui Dumnezeu sunt tot atâtea mesaje ce aşteaptă să fie descifrate. ,,Unul” este simbolul principiului unităţii primordiale, al unicităţii demiurgice (,,Unul este Dumnezeu”) continuă cu structuri duale: materie-spirit, Dumnezeu-diavol, şi urcă spre triade dinamice: Tatăl-Fiul-Sfântul Duh sfârşesc prin a se organiza în tetrade: pământ-cer-apă-foc. etc [2]. La rândul ei culoarea e plină de semnificaţii religioase: Dumnezeu este numit ,,lumină din lumină”. În general în arta creştină albul este culoarea prin excelenţă a Fiinţei divine, albastrul e culoarea Mântuitorului Iisus Hristos uşor vizibilă în Pantocratorul fiecărei biserici ortodoxe, roşul, culoare a Sfântului Duh, albul şi albastrul atribuit Fecioarei Maria cea plină de inocenţă şi sacralitate. În scurtul nostru excurs în simbologia creştină ne vom opri la principalele simboluri care stau la baza scrierilor noutestamentare. Lumina, sursă a vieţii, principiu al binelui. Toate cosmogoniile o pun la originea lumii: Fiat lux! Ea succede întunericului, ce simbolizează haosul (post tenebros lux) [3]. Dumnezeul

lui Israel este fără de rival: ,,[...] Domnul, Dumnezeu meu, măritu-te-ai foarte./ Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat, cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină”. (Ps. 103, 1-2). În cultul creştin biserica a întrebuinţat de la începutul ei lumina la serviciile divine, nu atât în scop de luminare, cât mai ales ca simbol, fiindcă lumina simbolizează puterea supranaturală şi dumnezeiască a religiei [4]. Simbolismul apei este străvechi, apa fără de margini. Cultura apei apare la primii apologeţi creştini, Tertulian spune: ,,Omule, trebuie să respecţi vârsta înaintată a apelor, vechimea acestei substanţe! Respect-o şi pentru că a avut cinstea de a fi locul în care se odihnea Duhul divin, care o alesese dintre toate elementele [...]. Această apă de început a zămislit ce este viu pentru să nu ne mirăm dacă, prin botez, apele sunt din nou dătătoare de viaţă” [5]. În lucrările mai vechi de simbologie apa e simbolul Sfintei Treimi, cele trei stări ale ei în natură: lichidă, gazoasă şi solidă trimit la cele trei persoane treimice: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Izvorul are o semnificaţie aparte în lumea semideşertică a Noului Testament, apariţia unui izvor în drumurile misionare constituia o binecuvântare din partea lui Dumnezeu, semn al renaşterii şi al vindecării spirituale. Dar izvorul cunoaşte în tradiţia biblică şi în cea imediat următoare ei o semnificaţie maternală şi maritală: Îngerul Domnului prevesteşte pe Agar, slujnica lui Sarai şi a lui Avram că

va fi mamă lângă fântâna Beer-Lahai-Roi (Fac. 16, 7-14), Iacov o cunoaşte pe Rachila lângă o fântână (Fac. 29-1-6). În ţara Maidan, Moise îşi întâlneşte viitoarea soţie lângă o fântână (Ieş. 2, 11-22). Grădina e o oază în care omul încearcă să reproducă chipul cosmosului, modelându-l după dorinţa de multitudine şi armonie [6]. Simbol al bogăţiei, vieţii şi nemuririi, grădina simbol al Sfintei Fecioare cunoaşte o transformare radicală de la blestemul pământului (Fac. 3, 17-19) la binecuvântare, în

spatele acestei transformări stă ,,un Dumnezeu agricultor” care se foloseşte de tehnica agrară –Pilda Semănătorului- pentru descoperiri spirituale. Grădina este şi geneză a vieţii religioase, într-o astfel de grădină, Mântuitorul se roagă pentru Sine, Apostoli şi lume. (Mt. 26, 39-44). Cerul simbolizează tronul lui Dumnezeu (In. 66, 1; Mt. 5, 34), exprimă veşnicia, principiul activ: ,,Ce-i în cer e veşnic; acolo-i locul bun; cu lumină, cu pomi şi cu dulceaţă; acolo Dumnezeu e aproape” [7]. Din etimologie, firmamentum ajunge sinonim cu caelum ,,cer”, denumind abia în literatura creştină, ,,boltă cerească”. Derivarea lui firmamentum ,,cer, boltă cerească” dintr-un verb (firmare) reductibil la radicalul firm-, exprimând ideea de ,,tărie, solidaritate, rezistenţă”, învederează concepţia primitivă despre ,,materialitatea”,

2

,,consistenţa” cerului, astfel spus, despre ,,cerul ca acoperiş” [8]. Un cuvânt cu o bogată simbolistică este pomul, copacul, cel din Rai ca mod de cunoaştere a binelui şi a răului şi a vieţii. În vremea patriarhilor biblici, oamenii aveau cultura copacului, stejarului. Legat de simbolul înverzirii stă şi butucul, simbol al renaşterii spirituale. Profesorul Grigore Brâncuş identifică ,,buturuga” cu prăznuirea creştină a Naşterii Domnului, ,,Crăciunul”. În societatea pastorală, buturuga aprinsă este indispensabilă în nopţile de veghe ale sărbătorilor. Credinţa focului nestins, a buturugii care arde continuu în noaptea Crăciunului, este răspândită la aproape toate popoarele din Europa [9]. Via-vinul-potirul (cupa) împărtăşaniei stau împreună în tradiţia liturgică a Bisericii. Via la paleo-creştini a fost identificată cu Arborele Vieţii. Efectul vinului este ambiguu: înveseleşte inima omului pe de o parte, dar îngreunează trupul şi întuneca mintea. Împărtăşania însă dă viaţă, potirul este paharul mântuirii. Creşterea viţei de vie este pusă în legătură cu Procla, soţia lui Pilat. Legenda a circulat în veacul al XVIII-lea sub formă de manuscris: ,,Când a purces Pilat la cruce a zis doamnei sale <<Să nu vii acolo>>, dar ea n-a ascultat, ci îmbrăcându-se cu o rochie s-a dus pe ascuns să privească de departe, că dorea să vadă pe Hristos cine este, că nădejdia că doară Hristos este neamul ei. Deci dacă împunse pe Hristos cu suliţa în coaste, atuncea a împroşcat sângele şi a stropit pe rochia doamnei lui Pilat, şi s-a lăţit sângele, şi a alergat într-o vie sub un piersic, şi a săpat în pământ de a îngropat-o, şi atunci viţa se făcu struguri” [10]. Element deopotrivă a vieţii biologice şi spirituale, pâinea reprezintă hrana prin excelenţă, materia pâinii este grâul al cări bob este însuşi Hristos care se frânge în chip real în fiecare Cuminecare. Simbol al muncii agricultorului, pâinea este simbolul lui Hristos, care spune despre sine: ,,Eu sunt pâinea vieţii”. (In. 6, 35). Tot simbol al lui Hristos este mielul pascal. Arta primelor veacuri întruchipează sub chipul mielului pe Fiul lui Dumnezeu. După tradiţia vechitestamentară mielul de Paşti a fost un animal fără niciun defect, mascul, în vârstă de un an. Paştile este, mai întâi, mielul care-şi dăruieşte sângele [11]. Abia în anul 692, Sinodul de la Constantinopol decide ca Iisus să fie reprezentat în forma umană şi nu în cea de miel. În Noul Testament Iisus este prezentat drept Păstorul cel bun, una din principalele îndatoriri ale păstorului cel bun este de a avea grijă de cei mici: Ce părere aveţi?: Dacă un om are o sută de oi şi una din ele se rătăceşte, nu le lasă el oare în munţi pe cele nouăzeci şi nouă şi, ducându-se, o caută pe cea rătăcită? Şi dacă se întâmplă s-o găsească, adevăr vă grăiesc că se bucură de

ea mai mult decât de cele nouăzeci şi nouă care nu s-au rătăcit. (Mt. 18, 12-13 şi urm.). Figura simbolică a păstorului se asociază înţelepciunii, temerităţii, cunoaşterii naturii, iniţierii în tainele cerului [12]. Expresie a durerii, doliului este bocetul, ,,vai” este o interjecţie care exprimă regretul faţă de cineva sau ceva (moartea unei persoane sau un eveniment dureros din istoria evreilor). Bocetul este prezent în literatura românească veche cu prisosinţă în cea religioasă. La Dosoftei, în Psaltirea în versuri, ,,a se glăsi” este sinonim cu ,,a jelui, a geme”: ,,Şi te glăseşti tare cu marea când rege (P. V., p. 287). Tot la Dosoftei, în Vieţile Sfinţilor , verbul în discuţie dezvoltă acelaşi sens: ,,Mult plâns ferească glăsându-să” (Dicţionarul Academiei). Cu o colecţie de bocete se încheie clasica lucrare a lui Simion Fl. Marian, Înmormântarea la români (1893): ,,Nicio moarte nu-i amară/ Ca moartea

de primăvară,/ Pe-nfrunzitul codrului,/ Pe ieşitul plugului.../ Moarte, moarte, rea mai eşti,/ Tu acolo năzuieşti/ Unde tu nu trebuieşti!/ Moarte-acolo-ai năzuit/ Unde tu n-ai trebuit!/ Că ţi-ai pus mâna pe masă/ Şi ne-ai făcut larg prin casă/ Şi ţi-ai pus mâna pe grindă/ Şi ne-ai făcut prin tindă/ Şi ţi-ai pus mâna pe scară/ Şi ne-ai făcut larg pe-afară” [13]. Concluzii: Scurtul nostru excurs în simbologia biblică creştină presupune descifrarea

principalelor simboluri prezente în Sfânta Scriptură. Comunicarea interumană religioasă îşi propune furnizarea de material simbolic oratoriei sacre: omileticii şi cateheticii, dar şi orei de religie din şcolile din învăţământul românesc. Am stăruit în chip deosebit asupra câtorva: lumina, apa, grădina, cerul pomul (copacul), via-vinul-potirul (cupa), pâinea, mielul, păstorul şi bocetul. Încercarea noastră se înscrie preocupărilor deosebite ale semioticii în cadrul comunicării care dezvăluie semnificaţiile deosebite ale cuvintelor, sub raportul religiozităţii: numărul, culoarea şi simbolul biblic întregesc înţelegerea mai bună a textului biblic. BIBLIOGRAFIE [1] John Fiske, Introducere în ştiinţele comunicării , Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 16-19. [2] Mirela-Ioana Borchin, Paradigme ale comunicării: limbaje şi limbi, Editura Excelsior, Timişoara, 2001, p. 47. [3] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor religioase şi arhetipurilor culturale, Editura Învierea, Timişoara, 2007, p. 237. (Se va prescurta în continuare Enciclopedia simbolurilor...). [4] Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină. Dicţionar enciclopedic, Ediţia a II-a, Editura Învierea, Timişoara, 2005, p. 223.

3

[5] Tertulian, Tratat despre botez, după Maurice Cocagnac, Simbolurile biblice. Lexic teologic, trad. Michaela Slăvescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 51 (Se va prescurta în continuare Simbolurile biblice...). [6] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor..., p. 240. [7] Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare româneşti, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985, p. 80. [8] G. I. Tohăneanu, Dicţionar de imagini pierdute, Editura Amarcord, Timişoara, 1995, p. 155. [9] Grigore Brâncuş, Vocabularul autohton al limbii române, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, p. 137. [10] Nicolae Cartojan, Cărţile populare în literatura românească II , Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 38. [11] Maurice Cocagnac, Simbolurile biblice..., p. 176. [12] Ivan Evseev, Enciclopedia simbolurilor..., p. 458. [13] G. I. Tohăneanu, ,,Viaţa lumii” cuvintelor. Vechi şi nou din latină, Editura Augusta, Timişoara, 1998, p. 39-40.

Pr. Valentin Bugariu

Consilierea psihopedagogică a adulţilor (III)

Clientul este ajutat să identifice: deprinderile necesare pentru rezolvarea problemelor sale actuale ori a viitoarelor solicitări ale vieţii; deprinderile pe care le deţine şi cum pot fi ele activate; deprinderile ce trebuie achiziţionate şi pe care clientul nu le are.

- Stabilirea obiectivelor şi a programului de consiliere în vederea formării deprinderilor de viaţă. Punctele slabe ale clientului stau la baza obiectivelor activităţii de consiliere.

- Realizarea efectivă a programului de consiliere psihopedagogică – clientul învaţă cum să procedeze în situaţii de viaţă diverse, achiziţionând deprinderi necesare.

- Încheierea procesului de consiliere şi asigurarea clientului că, la nevoie, poate reveni şi solicita sprijin, ajutor şi îndrumare din partea consilierului.

Consilierea privind formarea deprinderilor de viaţă ajută clienţii să înveţe să se adapteze cerinţelor vieţii, devenind mai mulţumiţi, cu un tonus şi un optimism care să le confere satisfacţie şi sentimentul autorealizării şi al autoîmplinirii.

Bibliografie:

1. Ioan, Al Dumitru, Consiliere psihopedagogică, Ed. Polirom, Iaşi, 2008

2. Septimiu Chelcea, Petru Iluţ, Enciclopedie de psihologie, Ed Economică, 2003

3. Aurelia Marşieu, Consiliere. Teorie şi practică, Ed. UAV, 2005.

Prof. Maria Pavlovici-Pătruţ

Povestea vorbei:

COMÂND/COMANDA

La baza acestor dublete se află lat. commando (commendo) ,,a încredinţa cu străşnicie”, alcătuit din prefixul con- (com-) şi verbul mando ,,a da o însărcinare”. În structura lingvistică a verbului compus mando distingem rădăcina man- din manus ,,mână” şi do, dare ,,a da”. Reflexul vechi, moştenit al lui commando (commendo) este termenul popular, din ce în ce mai puţin cunoscut mai ales în mediul urban, comânda (cumânda) ,,a rândui pomenile cuvenite mortului”, ,,a face praznice mortului”, altfel spus ,,a-l încredinţa pe mort veşnicei lui pomeniri”. S. Fl. Marian, Naşterea: ,,Ba, cele mai multe dintre nevestele sterpe, în disperarea lor, că toată viaţa lor vor rămâne astfel, [...] îşi iau în urma urmelor refugiu la descântători şi descântătoare, vrăjitori şi vrăjitoare, care, după credinţa lor, ştiu toate tainele, până chiar şi cele mai ascunse şi, ca atari, trebuie numaidecât să le ajute şi lor, ca să facă şi să aibă copii care să le fie urmaşi, să aibă cui încredinţa averea, ca aceasta să nu se irosească şi pustiiască, iar, după moarte, să aibă cine-i comânda şi pomeni” (9-10). Devenită, după obicei, substantiv, forma lungă a infinitivului intitulează unul din capitolele monografiei sale Înmormântarea (XXVII): Comândarea, care începe cu această frază edificatoare: ,,După ce s-au întors toţi petrecătorii de la ţinterim şi după ce s-a spălat fiecare în chipul cum s-a arătat în capitolul XXIV, se face comândarea, numită altmintrelea şi comând, praznic sau pomană” (233).

4

Un flaut se tânguie

Un flaut se tânguie o femeie-aiurează

Într-un balcon de singurătate şi întrebări

Numai câţiva ani şi trece

mileniul pe un drum lăturalnic Zilele

curg înapoi spre izvoarele lor?

Ne vin prin eter c-o iuţeală dementă ştirile spaimei

despre oameni câini sau bizoni aţâţaţi Cain îl ucide pe Abel din nou Ne pândesc

vâlvătăile Ard vegetaţiile Prieteni ce se iubiră se încolţesc unul pe altul

Se înmulţesc ameninţările frica încolţeşte Planeta imprevizibil şi rece

Rareori se mai aude un flaut în noaptea nemărginirii negând semnul nimicului

Un trist conum de nervi macină viaţa şi timpul

Anghel Dumbrăveanu

Artizan incontestabil, Anghel Dumbrăveanu caligrafiază lumini şi arome somnolente, cu inteligenţă şi predispoziţie livrească, într-un limbaj aproape indiferent la experiment, diafan şi manierist. [...] Instrumentist al înserării, poetul cultivă un ,,registru/de năuceri cristaline” în versuri de o muzicalitate ,,romantic-simbolistă”, reuşind ,,rafinamente în albastrul neverosimil”, fără a avea nevoie de ,,rezerve de aripi”: ,,Îţi pierzi vremea în preocupări laterale/ îmi spune un ontolog cu surâsul de nufăr/ puteai să dăruieşti aripi celor ce sufăr/ sau să-ţi dai însuşirile unor mări integrale// Se auzise că sunt înţelept ca un bătrân patriarh/ fără să ştie că mă joc în bobârnaci cu copiii/ că stau toată ziua la pîndă să ameţesc fluturii viii/ că seara mă mângâie pe tâmple câte-o femeie ca pe-un monarh// E mult mai prielnic să stai în post cu cărţi sfinte/ să alergi cercul pe drumul de ţară la Dobroteasa/ să ignori cursul de maieutică la care vine mireasa/ dintr-un ţinut ştiut numai de cei ireali ageri la minte// [...]

Miron Blaga

Quo Vadis, Domine?

Încotro ne ducem, Doamne, Lung convoi de păcătoşi? Plini de patimi şi orgolii, Noi călcat-am în picioare

Ce-a fost sfânt din moşi-strămoşi.

Şi izvoare de iubire Am secat cu-a noastră ură Şi zăbranic în privire

Am întins peste măsură, De-am căzut în nesimţire.

Te rugăm, e, Doamne Sfinte, Pune stavilă pierzării Şi din mlaştina uitării Tu ne scoate la liman

Şi ne dă mai multă minte!

C-am uitat aşa devreme, Prinşi de pofte şi de vânt,

Că Tu eşti Judecătorul Sus, în ceruri, între îngeri Şi în toate pe pământ.

Ion Albu (Berzovia)

Ion Albu s-a născut în 9 februarie 1939, la Gherteniş. A urmat şcoala elementară în localitatea natală, gimnaziul la Berzovia, Şcoala Pedagogică din Timişoara, Facultatea de Filologie la Institutul de trei ani din Cluj. A activat ca învăţător la Gherteniş, apoi a fost încadrat în postul de profesor la Şcoala cu clasele I-VIII din Berzovia, unde, o perioadă a fost şi director. Colaborări la ,,Flamura”, ,,Fruncea”, ,,Tinerii” (Reşiţa), ,,Foaia Oraviţei” (Oraviţa), ,,Almanahul Banatului”, ,,Renaşterea bănăţeană” (Timi şoara), ,,Redeşteptarea” (Lugoj), ,,Tibiscus” (Uzdin, Serbia), ,,Timpul”, ,,Revista noastră” (Reşiţa). A fost cuprins în volumele colective: Botezul câmpiei cu lacrimi de mătase, Uzdin, 1994, Primul lup de mare (Centenarul Victor Vlad Delamarina), Editura Mirton, Timişoara, 1996, Antologia poeziei în grai bănăţean, Editura Dacia Europa Nova, Lugoj, 1999, Grai şi suflet (antologie a Cenaclului ,,Aurel Novac” din Bocşa), Editura Timpul, Reşiţa, 2002.

Aurel Turcuş

5

Urme din trecut:

Folclorizarea sărbătorilor de peste an la românii şi sârbii din Banat (V)

La sârbi, Sfântul Nicolae reprezintă cel mai

des întâlnit sfânt protector al familiei şi al casei. Totodată, Sfântul Nicolae este sfântul protector al Uniunii Sârbilor din România.

Sărbătoarea religioasă Materiţeţe: Ziua mamelor este celebrată a doua duminică înainte de Crăciun. Mamele şi femeile sunt legate de picior cu un fular sau batic, copiii le urează praznic fericit iar copiii care le dezleagă primesc dulciuri.

Sărbătoarea religioasă Deţinţi – Ziua copiilor este celebrată în duminica a treia înainte de Crăciun. Înainte sau după venirea de la Liturghie, părinţii îşi leagă copiii simbolic cu o curea de mâini sau de picioare şi cu cealaltă parte a curelei de scaun sau masă. Acest lucru simbolizează strânse legături familiale: unitatea, pacea, respectul şi dragostea.

Sărbătoarea religioasă Oţi – Taţii se prăznuieşte în prima duminică înainte de Crăciun. Taţii sunt legaţi şi felicitaţi iar când sunt dezlegaţi împart dulciuri copiilor.

O altă sărbătoare sârbească familială este Tuţindan. Cu două zile înainte de Crăciun se taie şi se frige carnea pentru Crăciun. De obicei se taie porcul şi se pregăteşte friptura de curcan, gâscă şi cocoş. Obiceiul tăierii acestora a rămas probabil de la cultul păgân legat de sacrificiu. Biserica a acceptat acest obicei şi l-a binecuvântat. Copiii nu trebuie bătuţi în această zi ca să nu fie răi şi plini de bube tot anul.

În Banatul de munte, atât românii cât şi sârbii sărbătoresc praznice prin care cinstesc Sfântul ocrotitor al casei şi al familiei.

O sărbătoare specifică Banatului (la români şi la sârbi) este nedeia sau ruga. Ca specificitate etnia sârbă mai are: ceaunul de aur (în luna august); ziua văduvii; cumăcitul. Este demn de reţinut că la aceste sărbători, obiceiuri, locuitorii satelor clisurene, poartă costumul tradiţional.

Farsangul (fasancul) la etnia sârbă, are în general aceleaşi conotaţii satirice, aceleaşi interpretări, etape, scop şi durată. Are şi câteva particularităţi: măştile prinţilor, prinţesei, reginei balului sunt mai expresive; satirizează mai ales problemele, necazurile, greşelile lor; mai rar se îmbracă costumul popular; la bal horele sunt conduse de fete; au formaţiile lor muzicale cu repertoriu sârbesc.

Pr. ic. stavr. Iliia Pavlovici-Pătruţ

Reforma agrară din 1921 (I)

În urma Marii Unirii, de la 1 decembrie 1918, în toate ramurile social-economice s-a înregistrat un curent novator fiind adoptate o serie de măsuri menite să contribuie la dezvoltarea societăţii româneşti. Printre acestea se numără şi legiferarea reformei agrare, în iulie 1921, act ce răspundea unor imperative ale vremii, printre care refacerea economiei naţionale şi implicit accelerarea dezvoltării ei. Tocmai de aceea, analizarea evoluţiei agriculturii româneşti interbelice nu se poate face decât prin prisma urmărilor pe care le-a avut legile agrare din iulie 1921; şi aceasta cu atât mai mult cu cât

este vorba de cea mai radicală, reformă agrară, dintre cele înfăptuite, în vreo ţară a Europei, după primul război mondial

În 30 iulie 1921 după ce cu câteva zile mai înainte-17 iulie- fusese definitivată şi Legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş a fost adoptată votată cea pentru vechea Românie. Cu aceasta s-a încheiat aşa-numita etapă a legiferării reformei agrare, ce a durat aproape patru ani.

Se poate remarca, că în Banat exproprierea s-a făcut pentru cauza de utilitate publică, spre deosebire de vechea Românie unde se făcea pentru cauza de utilitate naţională. Obiectivele urmărite prin expropriere erau: sporirea şi completarea proprietăţilor rurale ori a izlazurilor şi pădurilor comunale, înlesnirea dezvoltării industriei naţionale, uşurarea traiului din oraşe etc. Referitor la moşii este necesar să precizăm că cea mai mare parte a lor era supusă exproprierii parţiale, cota fixată oscilând în funcţie de anumite criterii.

Preţul terenurilor expropriate se fixa pe iugăre cadastale pe categorii şi calităţi de pământ. El se determină prin următoarele elemente de apreciere: preţul de vânzare a pământului în localitate sau vecinătate în anul 1913; preţul de arendare în regiune capitalizat cu 5%; evaluarea făcută de instituţiile de credit; venitul net la iugărul cadastral, impozitul funnciar. În nici un caz însă preţul nu poate depăşi pe cel din 1913. Stabilirea preţului se făcea în lei socotindu-se leul egal cu coroana. Excepţie se făcea în cazul pământului destinat înfinţării ori completării păşunilor comunale, când leul se considera egal cu două coroane.

Prof. Ioan Traia

6

Hristos împ ărtăşit copiilor

Grupa de cateheză:

Alexandra Ulrich, cls. a III-a, Ascanio Gherban, cls. a III-a, Denis Maier, cls. a IV-a, Ileana Betyo, cls. a IV-a, Lucas Ulrich, cls. a V-a, Diana Betyo, cls. a VI-a, Marica Betyo, cls. a V-a; Alexandru Ivănescu, cls. a VI-a, Alexandru Sturza, cls. a VII-a.

Cateheza:

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul Pe 29 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ioan Botezătorul cu prilejul amintirii sfârşitului pământesc al sfântului. Sfânta Scriptură a Noului Testament se deschide cu viaţa şi activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, ultimul prooroc al Vechiului Testament, în duhul şi puterea lui Ilie. [1]. Evangheliştii sinoptici, Matei, Marcu şi Luca amintesc crâmpeie din viaţa Botezătorului. Sfântul Ioan s-a născut (cca. 7 î. Hr.) [2] în familia preotului Zaharia şi a soţiei sale, Elisabeta; a crescut în pustia Iudeii (Lc. 1, 80), unde a primit chemarea profetică în cca 27 d. Hr. (Lc. 3, 2). Familia Sfântului Ioan este consemnată în paginile Noului Testament din ,,zilele lui Irod” (Lc. 1, 5) adică din timpul lui Irod cel Mare care a domnit peste Palestina între 714-750 u. c.. Tatăl era Zaharia care s-ar traduce prin ,,Dumnezeu îşi aduce aminte” (II Reg. 14, 19). Regele David a împărţit preoţimea pentru săvârşirea cultului la templu în 24 de clase (I. Cron. 24, 10) Zaharia a aparţinut cele de-a opta, serviciul la templu dura pentru fiecare clasă preoţească o săptămână. [3]. Elisabeta era din fetele lui Aron, tălmăcirea numelui său ar fi ,,Dumnezeul jurământului”. Ajunşi la bătrâneţe, deşi au fost drepţi în faţa lui Dumnezeu nu au avut copii. Vestea mult aşteptată este dată de îngerul Gavril, lui Zaharia în

templu, rugăciunea lui Zaharia ,,a fost auzită” (Lc. 1, 13). Sfântul Ioan Botezătorul a avut o atitudine de condamnare radicală a rânduielii existente în Israel; ,,securea”, a spus el, ,,a fost înfiptă la rădăcina pomilor” (Mt. 3, 10). El a demascat pe liderii religioşi ai poporului, condamnă păcatele vremii printre care adulterul şi îndeamnă poporul la pocăinţă instituind şi un botez al pocăinţei. Predica lui se reduce la un singur cuvânt: pocăinţă adică părere de rău pentru păcatele săvărşite şi hotărâre de neclintit de a trăi după perceptele morale ale lui Dumnezeu consemnate în Cele zece porunci. Din Evanghelia de la Matei aflăm că Sfântul Ioan nu numai că a predicat pocăinţa, dar şi-a însuşit această stare prin traiul de zi cu zi. Îmbăcămintea şi mâncarea lui Ioan arată pocăinţa: îmbrăcăminte din păr de cămilă şi miere sălbatică (Mt. 3, 4). Mai multe date despre pătimirea Sfântului Ioan le avem din Tradiţia bisericească: Martorul lui Hristos, Sfântul Ioan Botezătorul a fost înaintea Domnului, nu numai cu naşterea sa, dar şi cu moartea sa. Şi, precum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot aşa şi Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod. Şi aceasta a fost aşa: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pruncii cei din Betleem, a luat, mai întâi de soţie, pe fiica lui Areta, împăratul Arabiei, şi a petrecut cu ea mai multă vreme. Dar, aprinzându-se de patimă pentru Irodiada, soţia fratelui său, Filip, a alungat pe soţia sa legitimă şi a luat-o pe aceasta, împotriva legii, făcându-se răpitor, desfrânat şi amestecător de sânge. Deci, pentru o nelegiure de aceasta, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu şi propovăduitorul pocăinţei, îl mustra, pe faţă, pe Irod, înaintea tuturor, şi-i zicea: ,,Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău”. Irod, nesuferind mustrările Proorocului şi îndemnat de Irodiada, care plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod, însuşi, care ştia pe Ioan, că este bărbat drept şi sfânt, încât, de multe ori, îl asculta cu plăcere, luând aminte la cuvintele lui, şi se temea de popor să-l ucidă, Irod a poruncit, totuşi să-l prindă şi să-l închidă în temniţă. Luni şi luni de zile a zăcut Sfântul Ioan în temniţă, la palatul lui Irod de la Maherlus, lângă Marea Moartă. Şi fiind cercetat de ucenicii săi, Ioan îi întărea în vestirea lui Mesia, care venise în lume, trimiţându-i pe ei să-L vadă şi să-L audă, aşa cum spune Evanghelia. A venit, însă, o zi când netrebnica şi viclena femeie a putut să-şi împlinească gândul cel nelegiuit. Sosind ziua naşterii sale, Irod a poruncit să se facă ospăţ mare, la palatul său Maherus, acolo unde, în temniţă, îşi ducea zilele Sfântul Ioan Botezătorul. Şi mult s-a veselit Irod, împreună cu sfetnicii săi, cu dregătorii şi cu toate căpeteniile regelui Galileii, cu mâncăruri scumpe şi vinuri alese. Iar pentru ca petrecerea să fie şi mai deplină, au fost aduşi cântăreţi vestiţi şi dănţuitoare tinere, să le desfete ochiul şi auzul. La acest ospăţ, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând şi

7

plăcând lui Irod şi celor ce şedeau cu el, acesta i-a făgăduit, ameţit de băutură, că-i va da orice, îi va cere, până chiar la jumătate din împărăţia sa. Neştiind ce să ceară Salomeea a cerut sfatul maicii sale. Şi Irodiada şi-a sfătuit fiica să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. S-a tulburat tiranul, dar, din gura sa, sugrumată de patimă, a ieşit poruncă să se taie capul lui Ioan Botezătorul. Şi capul sfântului a fost tăiat în temniţă şi adus, pe o tipsie, Salomeei, iar ea l-a adus mamei sale. O tradiţie spune că Irodiada a poruncit slugilor să îngroape capul acesta într-un loc ascuns şi departe de trup, temându-se ca nu cumva, capul, alipindu-se de trup, să învieze Sfântul şi să-i fie din nou glas de mustrare. Şi aşa s-a sfârşit muceniceşte Sfântul Ioan Botezătorul, la porunca unui rege împătimit şi a unei femei nelegiuite, apărând legea lui Dumnezeu şi învrednicindu-se de multe cununi întru Cereasca Împărăţie, ca un feciorelnic, ca un vieţuitor în pustie, ca un învăţător şi propovăduitor al pocăinţei, ca un prooroc, ca un Înaintemergător şi Botezător şi ca un mucenic. Cu ale Căruia sfinte rugăciuni, şi pe noi, la calea adevăratei pocăinţe, să ne povăţuiască şi Împărăţiei Cereşti să ne învrednicească Hristos Milostivul, Domnul şi Dumnezeul nostru, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în veci! Amin. [4]. Bibliografie: [1] Iuliu Olariu, Manual exegetic la Sfânta Scriptură a Testamentului Nou. Sinopticii, vol. I, Tipografia Diecezană, Caransebeş, 1894, p. 32. [2] J. D. Douglas şi colab., Dicţionar biblic, Editura ,,Cartea creştină”, Oradea, 1995, p. 580. [3] Iuliu Olariu, Manual exegetic..., p. 422. [4] Proloagele, vol. II, Diortosite şi îmbogăţite de Arhim. Dr. Benedict Ghiuş, Editura Bunavestire, Bacău, 1995, p. 1003-1004.

Mic dicţionar religios: 1. prooroc = profet, cel ce spune dinainte cele ce

nu se cunosc, sau cele ce au să se întâmple în viitor. El este trimisul şi unsul lui Dumnezeu şi vorbeşte în numele Lui. Proorocul este inspirat de Dumnezeu ca să vorbească, sau să scrie, cele despre voia şi planul Lui. (II Tim. 3, 16).

2. sinoptic = termen care a fost adoptat de exegeţii moderni pentru a explica ,,armoniile” sau asemănările izbitoare ale unor părţi sau fapte dintre primele trei Evanghelii, cele după Matei, Marcu şi Luca.

Material realizat pentru ora de cateheză parohială de

Pr. Valentin Bugariu

Restituiri:

O publicaţie creştinească, ,,Biserica Ortodhoxă Română”

Titlul complet al publicaţiei este ,,Biserica orthodoxă română. Jurnalu periodicu ecleziasticu”, apărută la Bucureşti.

Biblioteca Judeţeană Timiş are din această revistă numerele din anul al II-lea de apariţie, respectiv 12 numere din 1875/1876, din anul al IV-lea, respectiv 12 numere din 1877/1878, iar din anul 1934 deţine un volum incomplet având doar paginile 575 până la 720.

Publicaţia se adresează în primul rând preoţilor, teologilor, dar şi credincioşilor mireni.

Din volumul pe anul al IV-lea, de la 1 octombrie 1877 până în septembrie 1878 se pot distinge capitole deosebit de interesante: ,,Partea literară”, ,,Partea istorică”, ,,Partea omiletică”, ,,Patristica”, ,,Vorbirile preotului de sat către poporenii săi”, ,,Cărţi pastorale”, ,,Partea morală”, ,,Partea practică”, ,,Priviri contimporene”, ,,Chronica ecleziastică”, ,,Statistica ecleziastică”.

Subiectele prezentate sunt la fel de atrăgătoare: Creştinismul în Dacia şi creştinarea românilor, Despre Sfântul Niceta Românul, Despre martiri, acestea cuprinse în ,,Partea istorică”.

În ,,Partea literară” se pot citi subiectele Fructele

creştinismului în ordinea morală şi Fructele creştinismului în ordinea intelectuală.

În ,,Partea morală” este articolul Despre creştinism şi Mântuitorul lumei, o cugetare a lui Napoleon Bonaparte despre credinţa creştină şi Iisus Hristos; împăratul îşi exprimă admiraţia şi evlavia vorbind de Mântuitorul nostru, Mahomed, Confucius au fost legiuitori dar nu sfinţi, pe când Iisus este Fiul lui Dumnezeu, îşi continuă meditaţia geniul corsican.

Paginile revistei sunt bogate în subiecte de istoria bisericii noastre – se remarcă faptul că istoria poporului nostru este legată de credinţa sa creştin-ortodoxă; biserica a răspândit lumina cunoaşterii la oamenii din popor, şi tot ea a apărat neamul nostru în vremuri de restrişte până când ne-a adus la bine prin nădejdea în mântuire.

Prof. Horia Musteţi,

Biblioteca Judeţeană Timiş

8

Medita ţia zilei:

Preşul bunicii

Într-o zi am urmărit la televizor un caz interesant. În eparhia Giurgiului, într-un sat oarecare, un tânăr preot încerca să facă ceva pentru înfrumuseţarea bisericii parohiale, dar se izbea de rezistenţa enoriaşilor. Nimeni nu a venit să-l ajute să facă o curăţenie generală a bisericii. S-a apucat, împreună cu preoteasa, să spele şi să aranjeze. Fiindcă a găsit acolo preşuri vechi şi rupte, le-a adunat şi le-a depozitat în magazia de alături. A făcut cum a făcut şi a cumpărat nişte preşuri noi, de toată frumuseţea şi le-a aşternut în biserică. A curăţat sfeşnicile, icoanele de praf, de ceară, de funingine. La sfârşit, biserica era de nerecunoscut. Vestea s-a dus repede în sat. Oamenii au sărit ca arşi. Noul preot îşi permisese să facă ceea ce nimeni nu îndrăznise până atunci. Deranjase preşurile vechi, ba chiar le scosese din biserică. Asta depăşea orice limită! O bătrână de peste 70 de ani îi striga bietului preot: ,, - Preşul pe care l-a pus bunica mea acolo în biserică n-ai tu dreptul să-l schimbi. Lasă-l acolo până o putrezi, că ea l-a pus cu mâna ei!” Bătrânei i se alăturau ceilalţi din grupul masiv ce protesta împotriva preotului. S-au făcut reclamaţii la episcopie semnate de către toţi locuitorii satului, în care se cerea, pur şi simplu, schimbarea preotului. Episcopia găsea o soluţie menită să mulţumească pe cei mulţi: suspendarea preotului pentru o lună pentru lipsă de tact pastoral. Ciudată sentinţă! Am rămas cu un gust amar văzând aceasta situaţie penibilă şi am mulţumit lui Dumnezeu că nu mi-a dat asemenea enoriaşi!

Iisus Învingătorul

Am găsit pe internet un text interesant, pe care-l redăm mai jos, sperând că ne este de folos tututor: ,, Iisus a fost cel mai mare OM din istorie… N-a avut servitori, şi, totuşi, I se spunea Stăpân...; N-a avut diplomă, şi, totuşi, I se spunea Învăţător; N-a avut medicamente, şi, totuşi, I se spunea Vindecător; N-a avut armată, şi, totuşi, se temeau de EL; N-a câştigat niciun război, şi, totuşi, a cucerit lumea; N-a comis nicio crimă, şi, totuşi, L-au răstignit; A fost înmormântat, şi, totuşi, trăieşte şi azi!”

Pr. prof. dr. Alexandru Stănciulescu Bârda

Cronica parohial ă:

o Donaţie în parohie. Cu prilejul Învierii Domnului a fost donat Sfintei biserici un rând de veşminte liturgice. Dintr-o regretabilă eroare nu a fost menţionat numelei unei donatoare, aceasta este d-na Viorica Borza cu suma de 100 lei. Regretăm şi sperăm să îndreptăm pe cât se poate greşeala făcută.

Redacţia

Cu prilejul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt au fost donate biserici un nou rând de veşminte. Binefăcătorii noştri au fost: Diana Bucure – Sas şi Marica Sas – 50 E; Paul Gheţa – 100 lei; Floare Drăgan – 100 lei; Vasile Gheţa – 100 lei; Doina Minda – 100 lei; Maria Ifrim – 100 lei. Le mulţumim şi pe această cale. Dumnezeu să le răsplătească fapta cea bună.

o Premii. În urma concursului ,,Crezul meu”, următorii copii au fost evidenţiaţi de Patriarhia Română: Alexandra Ulrich, Lucas Ulrich, Denis Maier şi

Alexandru Ivănescu. o Slujiri liturgice. În

ultima vreme, preotul Valentin Bugariu a slujit Sfânta Liturghie în parohia Berecuţa, filia Mănăstire (4.06), Maşloc, filia Remetea Mică (20. 06), Percosova (7.08) şi Taina Sfântului Maslu în parohia Clopodia (30.05) şi Ferendia (8.08).

o Noi publicaţii. Am primit la parohie următoarele reviste locale: ,,Suflet nou” (Comloşu Mare), nr. 2, 3, 4, 5/2010, ,,Cenăzeanul” (Cenad), nr. 1, 2/2010 şi ,,Vatră nouă”

(Giarmata Vii), nr. 116, 117, 118, 119/2010; ,,Vatra satului” (Ferendia), nr. 19/2010.

o Căr ţi. La biblioteca parohială am achiziţionat volumul Viaţa monahală din judeţul Timiş, scris de Nicolae şi Eduard Magiar, Ed. Învierea, Timişoara, 2010, 249 p..

o Presă. În ultimul timp, preotul Dvs. a publicat articolul Catehizarea copiilor (II) în revista ,,Suflet nou”, nr. 3, p. 2.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. Ioan

Traia, Pr. Iliia Pavlovici-Pătruţ Pr. dr. Valentin Bugariu (coordonator)

ISSN: 2066-7396 Redacţia: Gătaia, Str. Avram Iancu, nr. 1/A, tel. 0729145610, cod postal: 307185, jud.

Timiş, http://luminalinacoloniagataia.blogspot.com/ e-mail: parohia_colonia_gataia@yahoo.com