Lumea Stranie a Mecanicii Cuantice

8/13/2019 Lumea Stranie a Mecanicii Cuantice

1/7

Lumea stranie a mecanicii cuantice

Mă învârt de ani buni în jurul cozii pisicii lui Schrödinger, cea care, conform mecanicii cuantice,în acelaşi timp există şi nu există. Ezit, vreau să spun, să mă lansez într -o poveste către cititoridespre cel mai inefabil sipet al cunoaşterii umane, cel care ascunde mecanica cuantică. Deşi,ascultându-i vorbind pe marii neurologi Constantin Popa, Leon Zăgrean, Adrian Restian,Dumitru Constantin, adesea m-a bântuit ideea: nu cumva, în adâncul creierului uman şi în toate procesele Viului misterioasa fizică a cuantelor domneşte, discretă şi atotputernică? Dar n-amîndrăznit să deschid gura… Revista „Discover”, un minunat storry teller pentru oamenii cu cultură cel puţin medie, îşi propune ca deviză, într -un recent număr, „Ştiinţa, tehnologia şi viitorul” şi atacă exact ideea pecare eu, scriitor de SF, abia îndrăzneam să o conştientizez. Forţele cuantice, declară jurnalistul deştiinţă Marc Anderson, pot explica fotosinteza, simţul mirosului şi …conştiinţa! Primul interviu

este luat profesorului Graham Fleming, de la University of California, a cărui echipă ademonstrat că doar legile mecanicii cuantice pot explica randamentul teribil pe care îl are procesul numit fotosinteză – 95%! – , imposibil de atins conform legilor termodinamicii clasice.Mecanica cuantică, explică fizicianul- biolog Graham Fleming, foloseşte conceptul dualităţii particulă-undă, prin care un electron este, în acelaşi timp, şi o oscilaţie de energie. Pe de altă parte, biologii iau în considerare procesele macro, interacţiile moleculare între proteine sau între proteine şi molecula de acid dezoxiribonucleic (ADN), procese care sunt privite linear. Fizicacuantică, revenind, studiază fenomenele la nivel atomic şi subatomic, electroni, protoni, muoni şiquarci – materie – fiind simultan şi unde. Un observator care îşi fixează la un moment datocularul microscpului pe un proces viu, se va găsi în faţa paradoxului cuantic că o particulă se poate afla, probabilistic, în mai multe locuri în acelaşi timp! Dar când încearcă să facă

măsurători, în chiar momentul observaţiei, particula urmărită „îşi alege” un loc, în care se lasăobservată, ca prin miracol… Colapsează în acel loc, spune Fleming, dar trimite valuri de probabilitate în spaţiu-timp,influenţând particulele vecine, şi chiar şi altele, aflate la mari distanţe. Astfel, un electron dintr -omoleculă biologică poate sări spontan într -o altă biomoleculă – tunelarea cuantică, cea care aadus Premii Nobel lui Giavaer şi lui Josephson. Consecinţă: în lumea vie au loc procese cuantice,care se desfăşoară cu viteze şi randamente pur şi simplu interzise de legile fizicii clasice.Mecanica cuantică sare deci din laboratoarele în care fizicieni uluiţi îi controlează experimentalvalabilitatea şi se mută în sfânta sfintelor, materia vie. Procese care nu numai că sunt bănuite ci,cum spune Christopher Altman, cercetător la Institutul de Nanoştiinţe din Kavli, Olanda, chiarvor putea fi puse în observare şi cuantificate prin noile aparate cu laser, capabile să lucreze înfemtosecunde (o asemenea unitate de timp, 10-15 secunde, însemnând o milionime demiliardime de secundă). Când inginerii, fizicienii şi biologii colaborează, capacul de pe sipetulcu taine ale naturii se ridica, deodată, tot mai mult… Fleming şi echipa lui studiază fotosinteza în algele verzi consumatoare de sulf, iau în evidenţăcăile pe care le urmează fotonii în plante pentru a ajuta la transformarea materiei prime în oxigenşi hidrocarbonaţi, ca şi scheletul de proteine al bacteriei, cel în care colectori solari strâng razelesoarelui, pentru a le trimite către centrele de reacţie intracelulare – iată o adevărată reţeaenergetică a bacteriei, declara ei în prestigioasa revistă „Nature”. Iar în această reţea îşi au loc şi


2/7

funcţionează perfect paradoxale minuni cuantice, explică cercetătorii. Căci energia, căutându-şicăi şi porţi de acces spre centrul celulei, nu circulă la întâmplare, ci pur şi simplu se îndreaptă prin mai multe direcţii în acelaşi timp. La fel se întâmplă lucrurile şi când electronii circulă printr-o frunză, pe un „drum probabilistic”, cum numeşte Fleming fenomenul, un fel decomputare cuantică primitivă, în căutarea căii optime pe care poate fi trimisă energia solară

receptată. Şi oricât ar părea teoria de bizară – cum bizară este întreaga mecanică cuantică, ştiinţă, atenţie,deja centenară – aflaţi că o echipă de ingineri s-a şi apucat să culeagă roadele cercetării,chimistul Alan Asparu-Guzik, de la Universitatea Harvard, încercând să traducă lecţiile defotosinteză cuantică în aplicaţii pentru energetica solară: panouri solare acoperite cu biomolecule. Nu ştii niciodată de unde sare iepurele…

Noi străpungeri Cum se face că mirosim, adică pur şi simplu receptăm molecule vaga boande prin senzoriolfactivi, care ne transmit, instantaneu, informaţii către creier? – se întreabă, de ani buni,fiziologii. Biofizicianul Luca Turin, de la University College din Londra a fost primul care a

implicat mecanica cuantică printre ipotezele ce explică fenomenul. El a descoperit că cele 350 detipuri de receptori pe care îi are omul execută o „tunelare cuantică” atunci când o moleculăodorantă le excită. Mecanismul ar fi: odorantul pătrunde în nări, se ataşează de unul dintrereceptorii nervului olfactiv, iar electronii din tunelul receptor execută un drum dute-vino prinodorant. Vibraţia astfel creată se traduce în creier prin mirosul specific al corpului, substanţei dela care a pornit molecula odorantă. Ideea „tunelării cuantice nazale” (expresia îmi aparţine) a fostsusţinută şi de echipa de fizicieni a lui A. Marshall Stonehan, de la aceeaşi universitatelondoneză, prin publicarea unui articol de fizică pură (mă rog, de pură mecanică cuantică bizară…) în revista „Physical Revue Letter”. Explicaţia lor fiind, grosso modo, că la apropiereaodorantului electronii eliberaţi de o parte a receptorului sunt trimişi prin efect „tunel cuantic” prin odorant, către partea opusă a receptorului, acest infim curent electric făcând moleculaodorantă să emită vibraţia sa caracteristică, frecvenţa acestei vibraţii şi nu arhitectura moleculeifiind cea care îi trădează, îi exprimă mirosul. Patru biochimişti din Barcelona îşi leagă şi ei cercetările de mecanica cuantică. Ei iau în studiufrunzele de ceai verde, un antioxidant, adică un „vânător -anihilator” de radicali liberi foarteeficient. Radicalii liberi (de exemplu •OH), specii reactive toxice rezultate din prelucrarea hraneiîn aparatul digestiv au, după cum se ştie, electroni „celibatari”; circulă prin sânge, şi se leagă de pereţii organelor, producând leziuni. Or, ceaiul verde (ca şi cafeaua, cacao, brocoli, varza)conţine un antioxidant, catechina, care acţionează ca un fel de … plasă de pescuit, culegând şineutralizând radicalii liberi din organismul nostru. Cei patru biochimişti explică mecanismul într -un articol din „Journal of the American Chemical Society”: un electron dintr -o moleculă decatechină este „tunelat cuantic” către radicalul liber. Trei alte articole pe aceeaşi temă, două în „Science”, unul în „Biophysical Journal” raportează„tunelare cuantică” în enzime. În acest fel se explică faptul că reacţii enzimatice care ar trebui săfie termodinamic interzise (eliberând o cantitate infimă de energie) se petrec totuşi datoritătunelării cuantice. În sfârşit, câteva cuvinte despre conştiinţa… cuantică! Temerarul plonjor în asemenea ipoteze(nu SF, ci fanteziste pur şi simplu) se numeşte Stuart Hamerof, de profesie… anestezist, directoral Centrului pentru Studiul Conştiinţei (da, o asemenea instituţie există!) din Arizona. Conştiinţaeste un fenomen cuantic, declară sus şi tare Hamerof, şi-şi argumentează scandaloasa afirmaţie


3/7

cu ceea ce îi oferă experienţa de anestezist. Creierul unui pacient aflat sub anestezie, explică el,continuă să funcţioneze activ dar… fără ca mintea lui să mai fie conştientă! Anestezia cu xenonsau eter halogenat, de pildă, întrerupe un proces cuantic delicat care are loc între neuroni. Fiecareneuron are un schelet cilindric de proteine (microtubulele, câteva sute), iar substanţele anesteziceafectează comportamentul electronilor din aceste regiuni ale neuronului. Hamerof elaborează un

adevărat scenariu privind activitatea electronilor în microtubule; încerc să vi-l redau aşa cum el il-a explicat ziaristului Marc Anderson.În funcţie de electronul care intră în sistem, microtubulul poate să se comprime într -o parte şi săse dilate în celaltă parte a sa. Dar legile mecanicii cuantice permit ca electronii să se aflesimultan şi într -o parte şi în alta a acestei molecule de proteină, microtubulul fiind totodatăcomprimat şi dilatat. Ceea ce se transferă, instantaneu – tot legile cuantice… – cerlorlate sectoaredin neuron, născând un adevărat „dans cuantic”, cu viteză supraluminică! Acesta este fenomenulcare stă la baza conştiinţei (oare ar fi nimerit să-i zic conştienţă?): dansul cuantic alelectronilor… Curat „Alice în Ţara Minunilor”!

Încercăm să explicăm…

Dar ce este mecanica cuantică, despre care vorbim pe câteva pagini deja? Este o ramură a fiziciinăscută acum aproape un secol, din mintea şi peniţa genialului Albert Einstein care, culmea, nu avrut cu niciun chip s-o recunoască, celebră – şi savuroasă – fiind disputa sa cu fizicienii „şcoliidaneze” condusă de extraordinarul Nils Bohr (Einstein: „Dumnezeu nu joacă zaruri!” ; Bohr:„Albert, nu-l învăţa tu pe Dumnezeu ce trebuie să facă!”). Până la „greşeala” lui Einstein,fizicienii studiau două tipuri de obiecte: corpurile (care ascultă de legile mecanicii şitermodinamicii) şi undele (reglate de electromagnetism). În 1905, Einstein arată însă că lumina,socotită până atunci doar undă, este totuşi corpusculară, căci e alcătuită din fotoni. Idee pestecare se aruncă toţi fizicienii vremii, în 1924 Louis de Broglie extinzând conceptul la totalitatealumii materiale: toate particulele se comportă şi ca undă! Iar ecuaţiile fizicii matematice îmbracărapid şi indiscutabil fenomenele, mecanica cuantică fiind, din punct de vedere matematic, unadintre cele mai exacte ştiinţe. Deşi, cum se va vedea, ea rămâne permanent în afara bunului simţ,al intuiţiei fără de care cei mai mulţi dintre noi nu acceptăm fenomenele lumii înconjurătoare. Consecinţele matematicii exacte ale mecanicii cuantice sunt, pur şi simplu, paradoxale. De pildă:Fizica Teoretică ne spune că o particulă, atât timp cât nu a fost detectată şi observată, se poateafla în mai multe locuri în acelaşi timp (principiul non-localizării) şi în mai multe stări simultan.Particula – şi undă în acelaşi timp (dualitatea undă-corpuscul) – poate fi în contact cu o alta,situată la ani lumină de ea (fenomenul numit entaglement, pe care, pentru moment, îl voi numiintricaţie), ambele particule acţionând într -un fel de… telepatie (două echipe de specialişti înmecanica cuantică de la Universitatea din Geneva şi Şcoala Normală Superioară din Paris aurealizat în ultimii ani sute de experienţe cu „pisici Scrödinger”, de fapt cu pachete de fotoni„telepatici”, în speranţa că poate- poate rezultatele experienţelor vor contrazice matematica rece aecuaţiilor diferenţiale – nu, nici vorbă, totul iese perfect, conform legilor mecanicii cuantice, jignitoare pentru intuiţia noastră: fotonii se află în acelaşi timp în mai multe locuri). …Propoziţii scandaloase, vă daţi seama, care au cimentat, în timp, o ştiinţă duală, în care seacceptă schizofrenia cunoaştere – bun simţ. Pe care un fizician şi un profesor de talia lui RichardFeynman o descrie cel mai bine, declarând că studenţii lui nu înţeleg nimic din fizica cuantică, pentru că nici el, dascălul lor, nu înţelege nimic din această stranie ştiinţă dominând profunzimilemicrocosmosului.Salvarea poate însă veni pe două căi, spun Roman Ikonikoff şi Cécille Bonneau, într -un articol


4/7

din „Science et vie” („La physique quantique rend-elle fou?” – traduc: „Oare fizica cuantică tescoate din minţi?”). Prima cale este cea pe care ne-o oferă Isoria: cu 6-7 secole în urmă, dacădeclarai că Pământul este sferic, ai fi fost considerat nebun, ba chiar nebun periculos şi te păşteaInchiziţia… Or, acum, cu excepţia câtorva imbecili, lumea lui Homo sapiens acceptă că Terraeste o planetă, pe a cărei suprafaţă locuim şi pe care conştiinţa noastră o şi vizualizează, căci

imagini luate de sateliţi şi nave care au ieşit în afara planetei au adus simţurilor noastre dovadaconcretă: Pământul este sferic, în ciuda intuiţiei noastre imediate.A doua cale de salvare ne este furnizată de fabuloasele aplicaţii ale mecanicii cuantice. Căci,deşi, cum spune universitarul Nicolas Gisin din Geneva, „obiectele tehnice moderne sunt cutiinegre în detaliile cărora nu intrăm”, aceste obiecte sunt, în mare parte, aplicaţii concrete alemecanicii cuantice. Saltul conceptual în care ne trimite această bizară şi greu de acceptat intuitivştiinţă îl depăşeşte chiar pe cel al relativităţii restrânse Einstein-iene, deşi şi acesta este foarte,f oarte greu de înţeles, spune fizicianul elveţian. Că „nebunia cuantică” e îmblânzită de foarte profitabilele ei aplicaţii, este uşor de acceptat dacă privim la ceea ce ne-au adus inginerii, plecând de la fizica cuantică. De la tranzistori până la explorarea spaţiului cosmic, trecând printelefoane celulare, microcomputere, lasere, Blu Ray- playere, mecanica cuantică este amestecată

în toate. Siderat, pur şi simplu, vă furnizez o cifră pe care am luat-o de curând dintr-un articol de pe Internet al fizicianului Brian Whitworth („Lumea ca realitate virtuală”): după unele estimări,40% din productivitatea SUA derivă din tehnologii bazate pe Teoria cuantică! Crede, deci, şi nucerceta, ar spune un Dumnezeu al mecanicii cuantice…

Universul participativ

Homo sapiens este, cum ştim, o făptură roasă de curiozitate. Chiar şi când acceptă religia, bachiar şi dilatarea ei spre magie, cel izgonit din rai nu se poate abţine să nu muşte din mărulcunoaşterii şi acceptă cu greu ideea că, în al XXI-lea veac al civilizaţiei, Omului se mai poateîntâlni cu magia. Un delicios articol lansează pe Internet un trio spaniol de fizicieni-filosofi (M.Ferrero, D. Salgado, J.L. Sanchez-Gomez), mari cunoscători ai Istoriei Religiilor. Ca să ne aratecine sunt şi ce pot, pornesc lucrarea cu o frază zguduitoare: „…mecanica cuantică este primateorie din istoria omenirii care violează toate principiile de bază ale gândirii umane, din timpuriimemoriale şi până acum…”! Ibericii ne iau apoi cu binişorul, şi ne învaţă că în evoluţia gândiriiumane magia este un stadiu anterior religiei şi ştiinţei, fiind, conform uneia dintre definiţii, artade a produce fenomene surprinzătoare. Şi aici, fundamentul filosofic nesigur, complet neintuitiv,al Teoriei cuantice lasă loc apropierii de magie, în ciuda solidităţii aparatului matematic, lansat şidezvoltat de genii de talia lui Bohr, Einstein, Heisenberg, Schödinger, Max Born, Pauli, Dirac şi,mai târziu, John Wheeler sau Feynman. De aceea, afirmaţia lui Daniel Greenberg, „Mecanicacuantică este magie” a prins imediat, chiar la publicul cunoscător – sau, poate, tocmai pentru căau acceptat (scrâşnit) implacabilele ecuaţii, specialiştii au fost mai straşnic zguduiţi de profunzimea lor inimaginabilă decât au fost şi sunt profanii. Căci rezultatele experimentalecontrazic întotdeauna, dramatic, intuiţiile clasice, ele fiind însă, paradoxal pentru bunul nostrusimţ, absolut conforme cu predicţiile ştiinţifice, oricât ar părea ele de stranii. Elementele de capriciu şi întâmplare sunt excluse de mersul fenomenelor naturii (l-am citat,aproximativ, pe matematicianul francez Laplace), iar forţele fundamentale care guverneazălumea sunt impersonale şi inconştiente, se scrie în articolul spaniolilor, care mai deschid şi ofereastră în timp, către un moment de Istorie, acela când Newton, după ce stabilise Legeaatracţiei universale, declara, într -o scisoare către fizicianul Boyle: „Este de neconceput camateria brută, fără de viaţă, să poată acţiona, fără medierea a ceva ce nu este material şi să


5/7

afecteze o altă (parte de) materie, fără contact reciproc. Găsesc că este o mare absurditate (săacceptăm) ca gravitaţia să fie intrinsecă, inerentă şi esenţială materiei, astfel ca un corp săacţioneze asupra altuia prin vid, fără nici o altă intervenţie prin care acţiunea şi forţa să fietransmise de la un corp la altul – şi cred că nici un om zdravăn la minte nu poate crede aşaceva…”!… Sărmană minte genială, rătăcită în secolele de dinaintea Teoriei Relativităţii şi a

Mecanicii Cuantice – oare ce-ai zice tu astăzi, Isaac Newton, dacă Wheeler sau Feynman te-ar fiazvârlit în paradoxurile năucitoare ale centenarei Teorii Cuantice?… …În care Quantum Entaglement (am ezitat la traducere, prietenul Andrei Dorobanţu, fiziciansadea, mi-a spus că astfel este asimilat termenul chiar de întreg tribul fizicienilor români) poate ficonsiderat misterul – cireaşă de pe vârful tortului. El înseamnă, îmi spun Andrei şi Wikipedia, unfenomen în care stările cuantice ale două sau mai multor obiecte sunt legate între ele, astfel cănici unul dintre obiecte nu poate fi descris fără celălalt sau celelalte. Chiar dacă – atenţie! – elesunt situate la mari distanţă unul de altul, unele de altelele, căci, subliniază trio-ul Ferrero – Salgado – Sanchez-Gomez, în mecanica cuantică distanţa între particulele-obiecte estenerelevantă. Cum să acceptăm ideea că aceasta este o proprietate fizică, că ea chiar se întâmplă?!Că face parte din natură, chiar dacă nu o înţelegem?! Rezultatele experimentelor mecanicii

cuantice ne fac însă să sperăm că ceea ce i s-a întâmplat lui Newton ni se va întâmpla şi nouă,spectatorilor de astăzi la marele show pe care îl dă ştiinţa, şi că peste 2-3 secole mecanicacuantică va face mariaj cu intuiţia şi cu bunul simţ… Sau poate nu… Mecanica cuantică este o teorie probabilistă, contrazicând însă, prin acest entaglement,concepţiile noastre despre realitate, cauză şi efect, chiar şi cea despre timp („…o încăpăţânatăiluzie…” – Albert Einstein). Ne aflăm însă într -un moment al Istoriei când abandonăm poziţia deobservatori pasivi, spune mesajul filosofilor spanioli, lansând o conjectură, adică un adevăr careurmează să fie, cândva, demonstrat. Iată conjectura. Am lucrat, la începutul Istoriei, doar cumâinile, apoi cu unelte rudimentare, apoi cu unelte tehnice, acţionând asupra lumiiînconjurătoare. Ne-am construit cu acestă lume, cu obiectele ei materiale, relaţii din ce în ce maicomplexe. De la un moment dat am descoperit algoritmi pentru reproducerea lor, legi ale naturii, pe care le-am considerat intangibile. Mecanica cuantică vine şi introduce legi care suntconsecinţe ale ordinii anterioare observate de noi. Vom fi conştienţi, cum spune John Wheeler,că universul în care trăim a fost dintotdeauna un univers participativ. Mecanica cuanticăconstituie o nouă formă de relaţie pe care o vom avea cu natura.

În loc de final…Am fost tentat să mă opresc aici, dar spectacolul răvăşitor al disputei acestor creiere mă înfioară pur şi simplu – şi simt că rolul meu de traducător al poveştilor din marea ştiinţă a lumii este să ţinaprins f ocul de la gura peşterii şi să continui să vă spun povestea. „Nu numai că universul este mai straniu decât ni-l închipuim, dar este chiar mai straniu decât nil-am putea închipui” (Arthur Eddington) este motto-ul pe care şi-l alege neozelandezul BrianWhitworth pentru a demonstra că lumea fizică, a noastră, cea în care trăim este doar… realitatevirtuală. Nici mai mult, nici mai puţin. Mă scutur însă de ideea că un soft -ist din cine ştie ceunivers îmi urmăreşte acum mişcările şi gândurile pe care El însuşi mi le-a programat şi indus (şicare, la un moment dat, poate închide, cu o simplă apăsare de buton, computerul galactic în caream fost creaţi) şi mă concentrez pe muzica demonstraţiei. Pe spuma concepţiilor, peoriginalitatea silogismelor, pe spectacolul pe care îl poate oferi o avalanşă de sinapsefuncţionând, cum?, cuantic, fireşte. Dacă esenţa Universului este informaţia, spune Whitworth, atunci materia, energia, mişcarea nu


6/7

pot fi decât stări ale informaţiei, iar singura lege care le-ar putea guverna ar fi, fireşte, Legeaconservării informaţiei… După care omul nostru ne trage preşul de sub picioare, arătându -ne câtsuntem de ipocriţi atunci când pretindem că înţelegem lumea. Căci cel puţin stranii ar trebui săne pară, atunci când le trecem cu adevărat prin creier, rezultate bizare ale experimentelor Fizicii,în care timpul se dilată sau se contractă, spaţiul se curbează, entităţi se teleportează, iar obiecte-

particule pot exista simultan în mai multe locuri. Iată câteva dintre aceste adevăruri – le numesc,din nou – stranii, pe care Domnia Ta, pietonul de pe străzile Oraşului planetar, le înghiţi fără săle mesteci:1. Gravitaţia încetineşte scurgerea timpului (adevăr Einstein-ian);2. Gravitaţia curbează spaţiul (idem); 3. Viteza încetineşte scurgerea timpului (ceasul atomic dintr-un avion este mai lent decătconfratele lui de la sol);4. Viteza unui obiect (în mişcare) duce la creşterea masei lui (Einstein); 5. Viteza luminii este limita absolută a vitezelor (299.000 şi ceva km/sec)… Ia încercaţi să vi letreceţi prin creier, mestecându-le bine, nu sunt concepte normale pentru bunul nostru simţ, dar…au fost, toate, verificate experimental! Ceea ce înseamnă că legile care le guvernează sunt exacte.

Fizica cuantică introduce însă noi stranietăţi, ne ameninţă Whitworth, iată-le, pe limbaneozelandezului:1. Teleportarea = particule cuantice pot „tunela”, străpungând, brusc, bariere ce păreauinsurmontabile;2. Interacţie supraluminică = dacă două particule suferă fenomenul numit „entaglement” (nu-mimai bat capul să vi-l traduc…), ceea ce i se întâmplă uneia, automat i se întâmplă, simultan, şiceleilalte;3. Creare din nimic = generându-se suficient de multă energie, materia poate să apară, brusc ,dintr-un spaţiu „gol”, lipsit de materie; 4. Existenţă multiplă = lumina care trece printr -o fantă crează un pattern de interferenţăondulatorie, care continuă şi dacă fotonii sunt trecuţi prin fantă unul câte unul, indiferent de perioada de timp scursă – se pare că o entitate cuantică poate interfera cu ea însăşi; 5. Efecte fizice fără cauzalitate = evenimente de genul iradierilor gamma spontane se petrec laîntâmplare, nici o cauză a lor nu a putut fi identificată până acum. …De la descoperiri stranii în urma experimentelor de fizică se ajunge la nu mai puţin straniiteorii ale Fizicii, conchide Whitworth. După părerea lui, Teoria relativităţii şi Mecanica cuantică pot fi considerate „bijuteriile coroanei” pentru lumea Fizicii – mai ales că ele nu au fost infirmateniciodată! Şi atunci, se miră ipocrit neozelandezul, de ce par, cum să le zic, iraţionale?! De cemarele mecanicist Feynman spune cu năduf că studenţii lui nu înţeleg o iotă din mecanicacuantică, fiindcă nici el, profesorul lor, nu înţelege nimic din ea? Oare să se întâmple toate asteanumai pentru a se induce umilinţa în cele mai strălucite circumvoluţiuni de pe planeta Pământ, şia-i sili pe dascălii universitari să predea studenţilor, perfect logic, o disciplină pe care ei înşişi nuo simt? Aplicaţii, cât cuprinde, matematica ecuaţiilor, impecabilă, înţelegerea fenomenelor – ioc!Ba Feynman a trăit şi umilinţa de a demonstra că o particulă poate călători cuantic de la A la B prin toate traseele posibile, demonstraţia este confirmată de experimente şi aplicaţii, iar el însuşi,creatorul ei (de fapt, descoperitorul fenomenului) nu crede în ea! Parcă însă pentru a-l linişti şi pentru a da tuturor un respiro, un adevăr iese, clar, la iveală: relativitatea Einstein-iană nu seîmpacă deloc, dar absolut deloc, cu cea cuantică, Einstein însuşi declarând că atunci cândecuaţiile Relativităţii generalizate – spaţiul larg, Universul – se întâlnesc cu cele ale mecaniciicuantice – microcosmosul – „rezultatul este dezastruos”. Adică s-a întâmplat cu teoriile cuantice


7/7

ceea ce s-a petrecut şi cu alte fenomene ale Fizicii: lumea le-a acceptat, le-a ferecat în „cutiinegre” şi, prin ingineri, s-a apucat să le „mulgă”, cu folosul public pe care îl ştim. Concluzia mea la sfârşitul acestor pagini este că lumea Fizicii, lumea iscoditorilor în tainele profunde ale naturii încă îl aşteaptă pe Einstein-ul veacului al XXI-lea, pentru a ne face capabilisă citim paginile marii cărţi a cunoaşterii, adevărurile fundamentale ale Universului, concret şi

inefabil – macro şi micro – în care şi lângă care trăim… de Alexandru Mironov

Lumea Stranie a Mecanicii Cuantice

Documents

Transcript of Lumea Stranie a Mecanicii Cuantice