Ludovic al XIV-lea al Franței

Ludovic al XIV-lea (n. 5 septembrie 1638, Saint-Germain-en-Laye – d. 1 septembrie 1715, Versailles) afost regele Franței și al Navarei. A condus Franța timpde 72 de ani – una din cele mai lungi domnii din istoriaeuropeană. Cunoscut și cu supranumele deRegele Soare(Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand),a succedat nominal la tron în 1643, când era un copil deaproape 5 ani, dar a condus personal guvernul din 1661,până la moartea sa în 1715.

1 Tinerețe și educație

Ludovic la 8-10 ani

Părinții săi erau total incompatibili: capriciosul, introver-titul și nedelicatul Ludovic al XIII-lea de Bourbon, și fru-moasa, cocheta, meticuloasa și bine crescuta Ana de Aus-tria, din linia spaniolă a Casei de Habsburg. După două-zeci și trei de ani de căsătorie infertilă a părinților săi, mi-cul Ludovic vine pe lume la 5 septembrie 1638 la CastelulSaint-Germain-en-Laye. Nașterea sa a fost considerată,de aceea, un adevărat miracol, drept pentru care el a pri-mit și numele de botezDieudonné (“darul lui Dumnezeu”tradus din franceză), iar Franța, în semn de recunoștință,a fost închinată de tatăl său, regele Ludovic al XIII-lea,Fecioarei Maria, care făcuse posibil miracolul[1].Ludovic este fructul unei uniuni dinastice: bunicii paterni

au fost Henric al IV-lea și Maria de Médicis, care eraufranco-navari și florentini iar bunicii materni au fost Filipal III-lea și Margareta de Austria, care erau spanioli șiaustrieci, ambii din Casa de Habsburg. La naștere, Ludo-vic a primit titlul tradițional pentru moștenitorul tronuluifrancez, cel de Delfin al Franței.Nașterea lui Ludovic a fost urmată, doi ani mai târziu, decea a lui Filip, mai întâi Duce de Anjou, apoi, Duce deOrléans după moartea unchiului său, Gaston d'Orléans.După moartea lui Ludovic al XIII-lea, când moștenitorulsău nu împlinise încă cinci ani, copilul e crescut într-o fa-milie mai puțin obișnuită, căci Ana de Austria, acum re-gentă, se spune că trăia cu primul ei ministru, cardinalulJules Mazarin , un carierist italian inteligent și lipsit descrupule. Împreună au supravegheat educația regelui-copil și nu este lipsit de semnificație faptul că Mazarini-a devenit naș. Între 1648 și 1653, Franța a fost sfâșia-tă de un șir de revolte cunoscute sub numele de Fronde(fronde înseamnă praștie, “arma” puștanilor parizieni).

Portret al lui Ludovic al XIV-lea de Juste d'Egmont.

Ludovic al XIV-lea a fost profund influențat de Fron-de, neabandonându-și credința că ordinea și autoritateareprezintă antidotul haosului. Ludovic a învățat de lacardinal să creadă că monarhia a fost rânduită de către

1

2 2 DOMNIA REGELUI SOARE

Dumnezeu să se identifice cu Franța, să muncească dingreu și să-și ia sarcina în serios. El a învățat, totodată, săse prefacă, însușindu-și cinismul și disprețul față de mo-tivația umană, caracteristice lui Mazarin.Educația formală a lui Ludovic nu a fost neglijată, cu toa-te că era mărginită, așa cum era, de altfel, cea mai ma-re parte a educației aristocratice: ceva istorie antică, darpuțină istorie modernă, puțină geografie și matematică, ocunoaștere temeinică a limbii spaniole și a celei italiene; aînvățat să vorbească și să scrie excelent în limba franceză.A fost învățat să călărească, să tragă cu armele de foc șisă danseze, lucruri pe care le făcea bine din instinct. Dela mama sa a moștenit indubitabila sa pietate catolică șiura față de erezie, cu toate că, la fel ca și ea, nu poseda ocunoaștere profundă a problemelor teologice.De-a lungul copilăriei, Ludovic a trecut pe lângă moartede câteva ori:

• La vârsta de cinci ani aproape s-a înecat într-una dinpiscinele palatului regal. A fost salvat in extremis.

• La nouă ani, la 10 noiembrie 1647, s-a îmbolnăvitde variolă. Zece zile mai târziu, medicii erau fărăsperanță însă tânărul Ludovic și-a revenit miraculos.

• La 30 iunie 1658, regele a fost victima unei graveintoxicații alimentare când era în Bergues. Luni, 8iulie, îi sunt acordate ultimele ritualuri și urma să în-ceapă pregătirea succesiunii însă Guénaut, mediculAnei de Austria, i-a dat un vomitiv bazat pe anti-moniu și vin iar tânărul rege din nou s-a vindecatmiraculos.

Statura lui Ludovic – avea doar 1,62 m - trebuia să fiesporită prin tocuri înalte și părea mai înalt purtând pe-ruci luxuriante. Totuși, statura scundă a lui Ludovic era,în orice caz, compensată de demnitatea și siguranța saînnăscute. În plus, el poseda mult farmec și era foarteafabil. Era inteligent, pricepea repede și poseda o bunămemorie a chipurilor și a faptelor. Poseda un autocontrolremarcabil, socotind că era sub demnitatea sa să se înfu-rie sau să exulte. Își scotea întotdeauna pălăria în fațafemeilor, chiar și a celei mai umile cameriste.La 7 septembrie 1651 lit de justice (o sesiune specială aParlamentului din Paris) îl declară pe rege major. Înco-ronarea are loc la 7 iunie 1654 la Reims însă afacerile po-litice sunt în mâna cardinalului Mazarin în timp ce Ludo-vic își continuă pregătirea militară cu mareșalul Franței,vicontele de Turenne.

2 Domnia Regelui Soare

2.1 Politica absolutismului și reformele

Spre deosebire de regii contemporani, de exemplu cei dinAnglia, Ludovic a avut posibilitatea de a-și alege politica

și miniștrii fără a privi la parlament. Putea lua hotărârirapid. Nu era obligat nici să-și justifice acțiunile, nici săasculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o su-punere indiscutabilă.La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin,Ludovic i-a convocat pe oamenii care conduseseră Franțasub comanda fostului prim-ministru: Le Tellier, cel carereformase armata, Fouquet, strălucitul și periculos de am-bițiosul superintendent al finanțelor, Séguier - cancelarul,Brienne și Lionne, care se ocupaseră împreună de poli-tica externă. Regele, în vârstă de 22 de ani, i-a privit curăceală pe acești politicieni maturi, experimentați și ca-pabili, care îl evaluau la rândul lor pe tânărul lor stăpân,întrebându-se pe care dintre ei îl va alege spre a-i urmacardinalului în funcția de prim-ministru. Atunci regelefăcu să explodeze bomba, spunând că a venit vremea săguverneze el însuși; “vă dau poruncă să nu semnați ni-mic, nici măcar un pașaport, fără ordinul meu; să-mi dațiraportul mie personal în fiecare zi și să nu favorizați penimeni”. Mai marele adunării clericilor l-a întrebat perege cui îi va da el raportul în viitor: “Mie, domnule arhi-episcop, mie”, a replicat Ludovic. În următorii 54 de ani,Regele Soare a fost propriul său prim-ministru.[2][3]. Lu-dovic al XIV-lea se ocupă personal de introducerea unorreforme legale. Grande ordonnance de Procédure civi-le din 1667, cunoscut și cu numele de Code Louis, eraun cod civil uniform, valabil pentru întreaga țară, fiindprimul de acest fel. Tratează cele mai variate domenii :botezul, căsătoria, înmormântarea, compilarea registre-lor statului(opuse registrelor bisericii). Codul Louis a ju-cat un rol important în istoria legală a Franței, fiind bazaCodului Napoleon, pe care Napoleon Bonaparte îl va pro-mulga la începutul secolului XIX, Codul Napoleon va fila rândul său baza esențială pentru constituirea dreptuluimodern. Codul Louis are avantajul unificării legislațieipe tot teritoriul Franței, până atunci împărțită între nordși sud.

2.2 Crearea consiliului regal de Finanțe

. Prima parte a domniei lui Ludovic al XIV-lea a fost ca-racterizată de importante reforme administrative și maiales de o restribuire mai bună a taxelor. Monarhia judi-ciară (unde rolul principal al regelui e să facă justiție),este înlocuită de o monarhie administrativă (regele es-te conducătorul administrației). Finanța, condusă acumde un controlor-general - Colbert, înlocuiește justiția capreocupare principală a consiliului. Cel care în mod nor-mal era responsabil cu justiția François Michel le Tellier,marchiz de Louvois, sfârșește prin a abandona justiția cascop principal, dedicându-se afacerilor de război. Consi-liul este organizat în mai multe consilii mai mici cu roluriși importanță diferită. De-a lungul timpului se formeazădouă clanuri de gestiune rivale, nevoite să coexiste. Cla-nul Colbert se ocupă de tot ceea ce privește economia,politica externă, marina și cultura. Clanul Tellier Louvoisse ocupă de apărare. Divide et impera este “motto"-ul lui

2.3 Justiția 3

Jean Baptiste Colbert

Ludovic. Având doua clanuri rivale era sigur că nici unuldintre miniștri nu ar fi plănuit o lovitură de stat. Colberta redus debitul național cu o serie de noi taxe. Taxele va-male au fost sfrutate în mod particular de Colbert, pentrua promova comerțul și industria franceză forțând între-prinderile naționale să producă pentru stat. A descurajatimporturile care măreau costul în general.

• A creat fabrici, care pot fi de stat și a promovat înmod special țesătoriile din Lyon prin manufacturileGobelins, care de atunci au devenit renumite pentrufrumoasele tapițerii și rafinatele țesături. A încura-jat venirea în Franța a artizanilor și artiștilor din toa-tă Europa: sticlari din Murano, tâmplari navali dinOlanda, fierari din Suedia.Astfel dispune de marfăde calitate superioară, care se vinde ușor.

• Pentru a ușura comerțul îmbunătățește infrastructu-rile creând trasee noi. Cu ajutorul fiului său, Jean-Baptiste Colbert de Seignelay, a dezvoltat MarinaComercială pentru a vinde produsele și MarinaMilitară pentru a apăra transportul mărfurilor.

• Promovează expansiunea tranzacțiilor și creareacompaniilor comerciale: Compania Indiilor Orien-tale(oceanul Indian), Compania Senegal(Africa),Compagnie du Levant(marea Mediterană și Im-periul Otoman), Compania Indiilor Occidenta-le(America).

Încet încet Franța are tot mai puțin nevoie să importe,exportul crește, iar visteria statului începe să se umple.Până în 1671, clanul lui Colbert este dominant, dar la în-ceperea pregătirilor pentru războiul cu Olanda, reticențalui Colbert, care ezită să se lanseze în mari cheltuieli, duc

la discreditarea lui în fața regelui. În plus, diferența devârstă (Colbert 52 de ani), regele (33 de ani) fiind maiapropiat de marchizul de Louvois, care avea doar trei-zeci de ani și aceeași pasiune-războiul. Clanul lui Louvoisrămâne cel mai influent până în 1685.

2.3 Justiția

Ludovic al XIV-lea, 1665

Imediat Ludovic a diminuat influența profesiei de ma-gistrat în favoarea administratorilor regali. Sprijinit derege, Colbert, controlorul-general, a introdus codul civil(1667), codul penal (1670), codul maritim (1672) și co-dul comercial (1673). După moartea lui Colbert, codulnegrilor (1672), Code Noir a clarificat drepturile sclavilorîn coloniile franceze. Codul reglementează sclavismul,elimină unele abuzuri, garantează interzicerea separăriifamililor de sclavi,limitează sclavismul albilor. Parla-mentul din Paris era, desigur, consultat, dar Ludovic era,totodată, sfătuit de către un consiliu de justiție format în1665, dominat de către Colbert. După o cuvenită delibe-rare, Ludovic juca propriul său rol de legiuitor al regatu-lui. În 1665 parlamentele au fost numite curți “superioa-re” în loc de “suverane”.Spre sfârșitul domniei sale, când singurul moștenitor le-gal în viață rămăsese strănepotul său, ducele de Anjou,care era un copil, Ludovic a emis un edit regal în 1714declarând că "Ducele de Maine și Contele de Toulouse șidescendenții lor de parte bărbătească să aibă posibilita-tea de a urca pe tron, dacă nu vor exista prinți de sângeregal”. Edictul regal însă sfida legea bisercii. În cazulîn care ducele de Anjou ar fi murit, moștenitorul legitimurma să fie nepotul de frate al regelui, Ducele de Orléans.

4 3 LUDOVIC AL XIV-LEA ȘI RELIGIA

2.4 Armata

Foarte importantă pentru exercitarea absolutismului regala fost armata. Ludovic al XIV-lea și-a dominat armate-le prin profesionalism. El a câștigat respectul soldațilorsăi, de la gradele cele mai mari până la cele mai mici,demonstrându-și propria abilitate ca soldat. Deseori și-acondus singur trupele în luptă, de exemplu în timpul răz-boiului cu olandezii, în care s-a dovedit un strateg capabil.A câștigat recunoștința soldaților săi ca organizator și ad-ministrator, întemeind spitalul de la Hôtel des Invalidesdin Paris pentru soldații mutilați și pensionați. Îl preo-cupa într-o foarte mare măsură bunăstarea trupelor sale.Era interesat în mod real de problemele militare, fiind,în mod invariabil, bine informat și receptiv. Războiulîi făcea plăcere, era curajos și s-a adaptat rapid la viațade campanie. Era fericit printre soldații săi, iar aceștiaîi răspundeau primindu-l cu entuziasm; moralul armateise îmbunătățea atunci când era condusă de Ludovic per-sonal. Totuși, motivul cel mai important al succesului luiLudovic al XIV-lea în dominarea armatelor sale a fost au-toritatea pe care o avea asupra corpului de ofițeri. Nu nu-mai comandanții cu grade înalte erau aleși de către rege;Ludovic iși arogase dreptul de-a numi orice ofițer pânăla rangul de colonel. Era o armată regală; regele decretacine comanda, cine era promovat, cine era retrogradat.Mâna dreaptă a lui Ludovic în controlul asupra armateia fost François-Michel Le Tellier, marchiz de Louvois.Acesta fusese instruit de tatăl său, Michel Le Tellier, carecondusese treburile militare pe vremea lui Mazarin, și înprimii zece ani ai domniei lui Ludovic.

2.5 Reprezentanții locali ai guvernului

Timp de veacuri, aristocrația administrase atât provinci-ile, cât și orașele. Pe parcursul domniei sale, Ludovic,sub influența lui Colbert, a intervenit în guvernarea loca-lă. Acest lucru a avut o motivație: aceea de a strânge maimulți bani din impozite. Nimic nu ilustrează mai bineeficiența în creștere a absolutismului lui Ludovic al XIV-lea decât uluitoarele sume de bani strânse din impozitări,mai ales către sfârșitul domniei. Succesorii lui Colbert,folosind și dezvoltând tehnicile sale, au fost capabili săfinanțeze războaiele extrem de costisitoare care au duratdin 1688 până în 1713. Nu numai că venitul a crescutconsiderabil, peste nivelurile înalte realizate deja pe vre-mea lui Richelieu și Mazarin, dar regularitatea și relativaușurință cu care erau strânse aceste sume imense sunt ex-trem de semnificative și reflectă puterea absolutismului

3 Ludovic al XIV-lea și religia

Era un lucru acceptat faptul că regii își moșteneau tronu-rile prin drept divin – adică ei nu stăpâneau prin consensulsupușilor săi, ci erau aleși de către Dumnezeu. Ludovic

era mândru de obiceiul de a-l denumi pe regele Franței“fiul cel mai vârstnic al Bisericii” și “regele preacreștin”.El ținea, de asemenea, la titlul care îi fusese dat la naștere–le dieu-donné (darul lui Dumnezeu). Născut din părințiaflați la o vârstă destul de înaintată, Ludovic era copilul-minune, trimis să salveze Franța de la dezbinare spiritu-ală și nu ezita să intervină personal și decisiv în treburilereligioase.

3.1 Relațiile cu papalitatea

Ludovic XIV în 1673

Era în interesul comun, atât al papalității, cât și al Co-roanei franceze, ca relația lor să fie cordială. Ar puteapărea surprinzător că, pe parcursul celei mai mari părția domniei sale, Ludovic al XIV-lea și papii contempo-rani lui s-au aflat în relații proaste. În 1661, tânărul regeera extrem de încrezător în sine și nu avea de gând să seploconească în fața nimănui, nici măcar a papei. Exis-ta un obicei vechi prin care regele își însușea veniturileeparhiilor vacante; el funcționase doar în partea de norda Franței. Doi episcopi din sud au făcut apel la Roma îm-potriva regelui lor. Papa Inocențiu al XI-lea a apreciat cănu era pur și simplu vorba de bani, ci de pretenția regeluide a schimba în mod unilateral obiceiurile Bisericii. Prinurmare, el i-a sprijinit pe episcopi, amenințând să-l con-damne pe cel mai vârstnic fiu al Bisericii, dacă nu băteaîn retragere. Reacția lui Ludovic al XIV-lea a fost ace-ea de a le da frâu liber galicanilor. Episcopii influențațide galicanism au publicat așa-numitele Articole galica-ne. Acestea erau antipapale, declarând că “regii și prințiinu erau supuși Romei în probleme nespirituale”, că "înproblemele spirituale papii erau inferiori consiliilor ge-nerale” și că “hotărârile papei puteau fi schimbate dacă

5

nu aveau aprobarea întregii biserici”. Aceste sentimen-te erau extrem de jignitoare pentru Roma. Inocențiu alXI-lea a refuzat să mai hirotonisească episcopi francezi,drept pentru care în scurt timp nu mai puțin de 35 de di-oceze erau neocupate. În ianuarie 1687, el a anulat imu-nitatea ambasadei franceze de la Roma față de inspecțiafuncționarilor care îi urmăreau pe delincvenți. Când Lu-dovic i-a cerut ambasadorului său să sfideze autoritateapapală, papa l-a excomunicat pe ambasador și se pregă-tea să-l excomunice și pe Ludovic al XIV-lea.

3.2 Hughenoții

Calviniștii francezi erau cunoscuți sub numele de hughe-noți. Ludovic socotea până și existența bisericilor hu-ghenote drept o provocare și o insultă la adresa regeluipreacreștin. Între 1661 și 1679, hughenoții nu au fostpersecutați fizic, dar au fost făcuți să nu se simtă în lar-gul lor. Le erau impuse restricții în privința căsătoriilorși a înmormântărilor. Li se închideau școlile și bisericile.În 1679 Ludovic a optat pentru o politică mai agresivă.Obiectivele sale au rămas aceleași – eradicarea ereziei șio biserică și un stat unificat. Hughenoții au fost alungațidin serviciile publice și li s-a interzis practicarea profe-siilor de medic, avocat și editor. Copiii le erau luați dela vârsta de șapte ani spre a fi educați ca niște catolici.Marillac își cantonase trupele în mijlocul protestanțilorrecalcitranți. Autoritățile încurajau trupele să se poarterău. Bărbații erau bătuți, femeile violate, copiii terorizațiiar casele dărâmate. Cei care îi denunțau pe hughenoțierau recompensați cu jumătate din proprietatea acestora.Protestanților le era interzis să predice sau să scrie. Nu lise permitea să folosească slujitori catolici. Nu aveau voiesă emigreze. A urmat Edictul de la Fontainebleau, la 22octombrie 1685, prin care se interzicea credința protes-tantă.

3.3 Jansenismul

Se poate considera că jansenismul s-a ivit în anul 1640, odată cu publicarea cărții Augustinus de Cornelius Jansen,la doi ani după moartea sa. Confesorii iezuiți ai lui Ludo-vic al XIV-lea îi spuseseră că influența janseniștilor creadezbinare. “Jansenist” devenise un termen general de-semnând un abuz, foarte asemănător termenului de “fas-cist” din vremurile noastre. Este surprinzător faptul căpe Ludovic nu îl impresionau standardele morale înal-te ale janseniștilor, deși era conștient de “lipsurile” Bi-sericii franceze în ansamblul ei. În 1661 el a impus laPort-Royal doctrinele iezuite și i-a alungat pe conducă-torii janseniști bărbați. Cu toate acestea, jansenismul acontinuat să fie o forță, chiar dacă Ludovic al XIV-lea îipersecuta pe janseniști ori de câte ori se ivea ocazia. Înultimii ani ai domniei sale, Ludovic al XIV-lea și-a datseama că pentru a distruge jansenismul trebuia să-și refa-că relația cu Roma. Prin urmare, în 1693, el a renunțat laArticolele galicane. Presiunea franceză de la Roma a con-

dus la bula Vineam Domini, care nu le mai dădea dreptuljanseniștilor la “tăcerea respectuoasă" cu ajutorul căre-ia, începând din 1668, ei fuseseră în stare să “susțină"probleme teologice delicate. Cu ajutor papal, Ludovic atrimis soldați spre a alunga maicile rămase la Port-Royal.În 1711 el a dat ordin să fie complet dărâmate clădirile,iar osemintele janseniștilor morți să fie reînhumate într-ogroapă comună. Apogeul războiului lui Ludovic împotri-va janseniștilor a fost atins o dată cu bula papală Unige-nitus din septembrie 1713, care condamna 101 propozițiieretice din literatura jansenistă.

4 Ludovic al XIV-lea și politica ex-ternă

Ludovic al XIV-lea de Antoine Coysevox statuie aflată în curteahotelului Le Pelletier de Saint-Fargeau (acum folosită de MuzeulCarnavalet)

Politica externă a lui Ludovic al XIV-lea a reprezentat în-totdeauna o problemă discutabilă. Criticii săi l-au com-parat cu Hitler: avea aceleași ambiții nemăsurate, aceeașidisponibilitate de a risca declanșarea unui război, aceeașiindiferență față de suferința umană. Apărătorii săi susțincă politica externă a lui Ludovic era concepută în adevă-ratul interes al Franței.

4.1 Războiul de devoluție, 1667-1668

Statu-quo-ul din Europa a fost alterat în mod drastic demoartea lui Filip al IV-lea al Spaniei în 1665. I-a urmat

6 4 LUDOVIC AL XIV-LEA ȘI POLITICA EXTERNĂ

la tron fiul său minor și bolnav, Carol, văduva lui Filipfiind regentă. Ludovic al XIV-lea credea că această slă-biciune temporară a guvernului spaniol putea fi exploa-tată în avantajul Franței. Ludovic a luat hotărârea de aavansa pretenții la moștenirea spaniolă în numele soțieisale. Avocații francezi au folosit un argument ingeniospentru a lua o parte din Țările de Jos spaniole. Ei s-aufolosit de o veche lege flamandă – dreptul la devoluție -,conform căreia atunci când un bărbat se căsătorea pentrua doua oară, proprietățile sale trebuiau să fie atribuite co-piilor din prima căsătorie. Maria Tereza era fata primeisoții a lui Filip al IV-lea, Carol era copilul celei de-a do-ua. Argumentul era cusut cu ață albă pentru că dreptul dedevoluție se aplică doar proprietății particulare.Mașina de război franceză alcătuită din 50 000 de oa-meni, demonstrase faptul că e pregătită de luptă. Castel-Rodrigo, guvernatorul Țărilor de Jos spaniole, cu doar 20000 de soldați, nu-i putea împiedica pe francezi să se “ser-vească" cu numeroase orașe importante și valoroase, în-deosebi Douai, Charleroi, Oudenaarde și Lille. Ludovicl-a trimis pe Condé să cucerească Franche-Comté. Printratatul încheiat la Aix-la-Chapelle în mai 1668, Franța afost de acord să redea Spaniei Franche-Comté, cu condi-ția ca ea să păstreze multe din cuceririle făcute în Țărilede Jos.

4.2 Războiul cu olandezii, 1672-1679

Între 1668 și 1672, Ludovic s-a pregătit pentru invadareaOlandei. Olandezii urmau să primească o lecție, pentruca pe viitor să nu se mai amestece în acțiunile RegeluiSoare de înglobare a Țărilor de Jos spaniole. La 6 aprilie1672, Franța a declarat război Provinciilor Unite. Pe lajumătatea lunii iunie, soldații lui Ludovic cuceriseră 40de orașe olandeze, iar olandezii își abandonaseră fortăre-țele Barierei (cetăți ce aveau rolul de a apăra Țările de Josspaniole de atacurile Franței). La 22 iunie, Jan de Witt,conducătorul olandez care fusese întotdeauna în favoareaunor relații prietenești cu Franța, a trimis emisari sprea discuta termenii predării. Olandezii s-au oferit să plă-tească o despăgubire și să cedeze Franței întregul teritoriuolandez aflat la sud de râul Maas. Ludovic al XIV-lea arespins ofertele olandezilor. Ca urmare a acestei prelun-giri a războiului s-au petrecut mai multe lucruri:

• Împăratul Leopold și principele elector de Bran-denburg și-au trimis armatele în sprijinul republiciiolandeze;

• Olandezii i-au oprit pe invadatori deschizând stăvi-larele și inundând provincia;

• O mulțime de oameni din Amsterdam i-au linșatpe Jan și Cornelius de Witt, aducându-l astfel peWilhelm al III-lea de Orania la putere.

După ce intrase în război de partea Franței, fără entu-ziasm, Anglia se retrase, în 1674, și se aliase acum cu

Olanda, prin căsătoria nepoatei lui Carol al II-lea , Maria,cuWilhelm de Orania. Suedia, care și ea intrase în războide partea Franței, fusese învinsă de principele elector deBrandenburg la Fehrbellin (1675). Ca rezultat al nego-cierilor prelungite de la Nijmegen din vara anului 1678,Franța a păstrat Franche-Comté și orașele din Flandra.Pe de altă parte, Ludovic a înapoiat olandezilor cuceriri-le sale făcute în partea de nord.

4.3 Războiul de nouă ani, 1688-1697

Olandezii au declarat război Franței în noiembrie 1688.După șase luni, li se alăturaseră imperiului Brandenbur-gul, Spania, Anglia și Bavaria, formând o coaliție conti-nentală, Prima Mare Alianță. Cele mai dramatice eveni-mente s-au întâmplat pe mare. Până în 1692, flota fran-ceză a dominat Canalul Mânecii, dar, în final, a pierdutîn fața flotei britanice. Prin tratatul de la Ryswick, în mai1697, Ludovic al XIV-lea păstra partea franceză a regiu-nii Hainault, dar ceda celelalte cuceriri din Flandra făcutedupă 1678. A renunțat la Luxemburg și Philippsburg, cutoate că i s-a permis să păstreze Alsacia Inferioară. Aînapoiat Lorena ducelui ei și Avignonul papei. A înapo-iat, de asemenea, Barcelona Spaniei și cuceririle sale dinCanada Angliei. Cu alte cuvinte, Franța a pierdut toatecuceririle făcute după pacea de la Nijmegen. Ludovic asuportat umilința de a trebui să-l recunoască pe Wilhelmde Orania drept “Maiestatea Sa William al III-lea, rege alAngliei".

4.4 Războiul pentru succesiunea spaniolă,1702-1713

Două familii regale europene emiteau pretenții la tronulSpaniei: Habsburgii austrieci și Bourbonii francezi. Înnoiembrie 1700, Carol al II-lea al Spaniei moare fără alăsa moștenitori. Prin testamentul său i-a lăsat întregulimperiu ducelui Filip de Anjou, nepotul lui Ludovic alXIV-lea, cel de-al doilea băiat al Delfinului, cu clauza catronurile Franței și Spaniei să nu se unească niciodată.Atât Anglia, cât și Olanda l-au recunoscut cu promptitu-dine pe Filip al V-lea, însă Regele Soare a făcut trei gafe.În primul rând, la ordinul lui, Parlamentul din Paris a luatact de faptul că Filip al V-lea nu renunțase nicidecum lapretenția sa la tronul Franței. În al doilea rând, în nume-le nepotului său, Ludovic a alungat trupele olandeze dincetățile Barierei din Țările de Jos spaniole; olandezii aufost îngroziți. În al treilea rând, l-a recunoscut pe fiul luiIacob al II-lea - care era pe moarte și în exil- drept Iacobal III-lea; exista o cale mai sigură de a provoca ostilita-tea englezilor? Pe 15 mai 1702, Marea Alianță a declaratrăzboi Franței. În urma tratatelor de pace din 1713 și1714, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei, dar a renun-țat la pretenția la tronul Franței.

7

5 Sfârșitul domniei

Bătrânețea sa a fost sâcâită de reumatism, indigestie șigută. Trei Delfini au murit în 11 luni din cauza lui Fagon,doctorul regal, iar faptul că spre a-și acoperi propria in-competență, Fagon încurajase zvonul că ei fuseseră otră-viți de către Orléans, nepotul regelui, nu sporește respec-tul față de el. Ludovic a fost împietrit de durere atuncicând soția nepotului său, ducesa de Burgundia, a căzutși ea victimă pojarului combinat cu leacurile lui Fagon.Marie-Adelaïde fusese favorita regelui și a bătrânei salesoții. Ea era afectuoasă, vioaie și ușor obraznică; aduceaviață și râsete în existența așezată a bătrânilor, iar aceștiao adorau.În vara anului 1715 Ludovic al XIV-lea era departe dea se simți bine. Își pierduse pofta de mâncare și nu preaavea somn, ceea ce nu era surprinzător din moment ce Fa-gon insistase ca regele să se învelească cu o plapumă dinpuf pentru a transpira. În august, pe rege a început să-ldoară piciorul și i-au apărut pete negre. Fagon a pus dia-gnosticul de sciatică, cu toate că toata lumea știa că e vor-ba de cangrenă. În cele din urma, Fagon a prescris ampu-tarea, dar de data asta, regele și-a sfidat doctorul. AgoniaRegelui Soare a fost înfiorătoare și prelungită. Sfârșitula venit la 1 septembrie 1715 la Versailles cu patru zileînainte să împlinească 77 de ani. El l-a binecuvântat pebăiețelul care urma să-i succeadă, sfătuindu-l să nu imiteexagerata sa pasiune pentru construcții și războaie.

6 Ludovic patron al artelor

Hôtel des Invalides

În ciuda faptului că era foarte atent la economia națională,Ludovic al XIV-lea a cheltuit sume mari de bani spriji-nind artiști care lucrau sub ordinele sale, pentru a faceFranța tot mai puternică și ca imagine publică. Sfătuit de

Colbert, unul din primele proiecte ale lui Ludovic, esterestaurarea castelului și grădinilor Tuileries, încredința-te lui André Le Nôtre și Louis Le Vau. Interioarele suntîncredințate lui Charles Le Brun și pictorilor AcademieiRegale de Pictură și Sculptură. Cardinalul Richelieu, subLudovic al XIII-lea a fondat Academia Franceză, iar Lu-dovic al XIV-lea a luat-o sub patronajul său. A creat alteacademii, printre care Academia regală de Arhitectură,Academia regală de Științe. A fost patronul multor artiștica pictorii Charles Le Brun, Pierre Mignard, HyacintheRigaud; sculptorii Antoine Cosevox, François Girardot;arhitecții Louis Le Vau, Jules Hardouin-Mansard; dese-natorul de grădini André Le Nôtre, a căror lucrări vor fifaimoase în toată Europa. Muzicienii Jean Baptiste Lul-ly, Marc-Antoin Charpentier. În acea perioadă înflorescscriitorii Molière, Jean Racine, Jean de la Fontaine a că-ror lucrări au mare influență și în zilele noastre. La Parisse construiesc monumente publice simboluri ale monar-hiei absolute, Ludovic dorește ca Parisul să devină celmai magnific oraș al Europei, în competiție cu Roma șiMadrid. La Paris face să se construiască două piețe carevor influența urbanismul în toată Europa: place Vendô-me și place des Victoire. Mărește Luvrul ca dealtfel șialte rezidențe regale din vecinătatea Parisului: Vincen-nes, Marly, Meudon. Inițial pentru lucrările la Luvru afost contactat arhitectul Gian Lorenzo Bernini, dar cumproiectul s-a dovedit prea costisitor(Bernini voia să se de-moleze aproape total edificiul), a fost contactat ClaudePerrault. Ordonă construirea complexului militar Hôteldes Invalides, casă de odihnă pentru militarii și oficialiicare serviseră cu fidelitate în armată sub comanda sa, de-veniți infirmi din cauza rănilor de război, sau prea bătrâni.Acesta va fi unul dintre pionierii farmaciei internaționa-le. Biserica sa, cu marea cupolă aurită, este considerată ocapodoperă a clasicismului. La dorința sa se construieșteun spital enorm pentru săraci, la Salpêtrière. Se constru-iește Observatorul din Paris, pentru a susține activități-le științifice. Vechile ziduri medievale ale Parisului suntdărâmate și se construiesc porți fortificate, cu arcuri detriumf dedicate gloriei sale: Saint Denis și Saint Martin.La Paris i se datorează și Pont Royal, construit cu baniisăi și Champs-Élysées.

Palatul Versailles

La Versailles a angajat cei mai mari artiști fran-cezi ai timpului, în principal Le Vau,(arhitectura), Le

8 7 LUDOVIC ȘI FEMEILE

Brun(mobilier și picturi), Le Nôtre(grădini), pentru acrea cel mai prestigios palat regal din Europa; Versail-les va deveni modelul în absolut al reședinței regale petot continentul, în timpul secolului al XVII-lea. A ampli-ficat în mod considerabil colecția regală de opere artis-tice, în special picturi, prin cumpărarea colecției comer-ciantului Everhard Jabach, ce cuprindea opere importan-te, ce astăzi constituie inima muzeului Luvru și a altormari muzee pe teritoriul Franței. Antichitățile, desenelemarilor artiști, bronzurile, medaliile, au fost colecționa-te cu aviditate. În afară de aceasta, a încurajat dezvol-tarea industriei franceze susținând manufacturile, printrecare manufactura regală Gobelins, de stat, producătoa-re de țesături fine cunoscută în toată Europa; manufactu-ra Saint-Gobain, privată, specializată în fabricarea sticlei,care a produs faimoasele oglinzi din Galeria Oglinzilorde la Versailles, reușind să producă oglinzi de dimensiunimult mai mari decât cele ce se produceau în acea vreme,inventând o nouă metodă. A schimbat structura unor ora-șe: Lille, Besançon, Belfort, Briançon.

• În 1680 creează Comédie-Française.

• În 1681 se deschide Canal duMidi, care leagăAtlan-ticul cu Marea Mediterană.

• În noiembrie 1682 regele ia sub patronajul său Co-legiul regal Louis le Grand, din Paris.

• În 1702 Parisul este împărțit în douăzeci de districte,se creează iluminatul public și poliția stradală.

7 Ludovic și femeile

Familia lui Ludovic al XIV-lea

Dacă Ludovic al XIV-lea a făcut să sufere pe cineva apro-piat, aceasta a fost regina, care nu s-a împăcat niciodatăcu infidelitatea soțului ei. Ludovic a fost obligat să se că-sătorească cu o soție de care nu era atras, Maria Tereza aSpaniei, fiica lui Filip al IV-lea al Spaniei, în 1660. Re-acția lui a fost aceea de a-și găsi compensații în altă parte.Asemenea bunicului său, Henric al IV-lea, Ludovic aveaun mare apetit sexual și s-a bucurat de favorurile mai

multor amante, având numeroși bastarzi. Trei femei aufost recunoscute în mod deschis, succesiv, în calitatede amante principale: blajina și neștiutoarea Louise dela Vallière, inteligenta și intriganta Françoise-Athénaïsde Montespan și autoritara, dar rezervata Françoise deMaintenon.Fiecare amantă a fost mai vârstnică decât predecesoareasa și a intrat în grațiile regelui în timp ce făcea parte dinanturajul predecesoarei. După moartea Mariei Tereza în1683, Ludovic s-a căsătorit cu doamna de Maintenon șisub influența ei dură n-a mai avut aventuri extraconjuga-le. Cu toate că Ludovic își răsplătea material amantele,relațiile sale cu femeile arată că era cât se poate de egoist.Este tipic comportamentul său din 1667, când și-a obli-gat doamnele să meargă cu el în campania din Flandra.În caleașca regală călătoreau regele, regina, Louise de laVallière, care era pe punctul de a fi părăsită de rege, șidoamna de Montespan, care era pe cale să intre în viațaintimă a regelui.Dintre metresele și favoritele regelui Ludovic al XIV-lea amintim: Louise de la Vallière, Madame deMontespan, Madame d'Heudicourt, Madame de Main-tenon, Maria Mancini, Olympe Mancini, Lucie de LaMotte-Argencourt, Isabelle de Ludres, Anne de Rohan-Chabot, Mademoiselle de Thianges, Lydie de Rochefort-Théobon, Marie Angélique de Scorailles, Claude de Vindes Œillets , Anne-Lucie de La Mothe-Houdancourt,Catherine Charlotte de Gramont.

7.1 Copiii legitimi

• Ludovic al Franței, Delfinul (1661 - 1711);

• Anne Élisabeth a Franței (1662 - 1662);

• Marie-Anne a Franței (1664 - 1664);

• Marie-Thérèse a Franței (1667 - 1672);

• Philippe-Charles al Franței, Duce d'Anjou (1668 -1671);

• Louis-François al Franței, Duce d'Anjou (1672 -1672).

7.2 Copiii nelegitimi

Cu metresa sa, Louise de la Vallière:

• Charles (19 decembrie 1663 - 15 iulie 1665), nu afost recunoscut;

• Philippe (7 ianuarie 1665 - 1666), nu a fost recunos-cut;

• Marie Anne de Bourbon (2 octombrie 1666 - 3 mai1739), recunoscută la 14 mai 1667;

9

• Louis, Conte de Vermandois (3 octombrie 1667 - 18noiembrie 1683), recunoscut la 20 februarie 1669.

Cu metresa sa, Madame de Montespan:

• Louise Françoise de Bourbon (1669 - 23 februarie1672);

• Louis Auguste, Duce deMaine (31 martie 1670 - 14mai 1736), recunoscut la 20 decembrie 1673;

• Louis César, Conte de Vexin (20 iunie 1672 - 10ianuarie 1683), recunoscut la 20 decembrie 1673;

• Louise Françoise, Ducesă de Bourbon (1 iunie 1673- 16 iunie 1743), recunoscută la 20 decembrie 1673;

• Louise Marie Anne, Mademoiselle de Tours (12 no-iembrie 1674 - 15 septembrie 1681), recunoscută înianuarie 1676;

• Françoise Marie, Ducesă de Orléans (9 februarie1677 - 1 februarie 1749), recunoscută la 22 noiem-brie 1681;

• Louis Alexandre, Conte de Toulouse (6 iunie 1678- 1 decembrie 1737), recunoscut la 22 noiembrie1681.

Cumetresa sa, Claude de Vin, Mademoiselle des Oeillets:

• Louise de Maisonblanche (1676 - 12 septembrie1718).

Cu metresa sa, Marie Angélique de Scorailles:

• un fiu (1681-1681)

8 Arbore genealogic

9 Note[1] en OUR LADY OF GRACES AND THE BIRTH OF

LOUISXIV (Doamna noastra amilei si nasterea lui Ludo-vic al XIV-lea), sit disponibil la data de 24 ianuarie 2008

[2] La théorie de l'absolutisme au Siècle XVII

[3] Le Siècle de Louis XIV page 28, Wikisource, “Le Siècle deLouis XIV” de Voltaire, consulté le 24 mars 2011

10 Vezi și• Absolutism

• Listă de monarhi francezi

• Cardinalul Richelieu

• Mazarin

11 Legături externe• fr Biografie

• Eclipsa Regelui Soare, 28 februarie 2008, GabrielTudor, Revista Magazin

10 12 TEXT AND IMAGE SOURCES, CONTRIBUTORS, AND LICENSES

12 Text and image sources, contributors, and licenses

12.1 Text• Ludovic al XIV-lea al Franței Sursă: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludovic_al_XIV-lea_al_Fran%C8%9Bei?oldid=10122538 Contri-buitori: Laurap, AnaZ, Wars, YurikBot, AdiJapan, Vlad, Chobot, RobotQuistnix, Orioane, Mihai Andrei, RebelRobot, Miehs, Strainubot,Cornel Grad, GEO, Parvus7, Escarbot, Thijs!bot, JAnDbot, Mircearacoviceanu, Minisarm, CommonsDelinker, Cezarika1, Rei-bot, Dor-ganBot, VolkovBot, Aibot, TXiKiBoT, Dcoetzee, Ommiy-Pangaeus, SieBot, Marcus Cyron, Idioma-bot, Loveless, BotMultichill, Allebor-goBot, RadufanBot, DragonBot, Ark25, Alexander Tendler, OKBot, Soricelu' 2, BOTarate, SilvonenBot, CarsracBot, WikiDreamer Bot,Numbo3-bot, Luckas-bot, Rubinbot, ArthurBot, Darkicebot, Xqbot, Sîmbotin, Almabot, RibotBOT, Yahal.Olal, Babu, Nerissa-Marie,EmausBot, Alin, MerlIwBot, Quibusberzelius, MihaelaAndreeaS, Lavrasissimo, Pafsanias, GÜT, XXN, Addbot, Jake999, BreakBot,XXN-bot, Wilbur, Dan Mihai Pitea, KasparBot, IonutzmovieBot, Vladpuiu009 și Anonim: 57

12.2 Images• Fișier:Coat_of_Arms_of_the_Dauphin_of_France.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/64/Coat_of_Arms_of_the_Dauphin_of_France.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Această imagine vectorială a fost creată cu Inkscape. Artistoriginal: Sodacan

• Fișier:Commons-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/4/4a/Commons-logo.svg Licență: Public domainContribuitori: This version created by Pumbaa, using a proper partial circle and SVG geometry features. (Former versions used to beslightly warped.) Artist original: SVG version was created by User:Grunt and cleaned up by 3247, based on the earlier PNG version,created by Reidab.

• Fișier:Grand_Royal_Coat_of_Arms_of_France.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/bc/Grand_Royal_Coat_of_Arms_of_France.svg Licență: CC BY-SA 3.0 Contribuitori: Operă proprie, based on: File:FranceRoyale.jpg and File:Collierde l'ordre du Saint-Esprit .jpg Artist original: Sodacan

• Fișier:Gtk-dialog-info.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b4/Gtk-dialog-info.svg Licență: LGPL Contri-buitori: http://ftp.gnome.org/pub/GNOME/sources/gnome-themes-extras/0.9/gnome-themes-extras-0.9.0.tar.gz Artist original: DavidVignoni

• Fișier:Invalides_2007_03_11.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/88/Invalides_2007_03_11.jpg Licență:CC BY 2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original: user:Benh

• Fișier:Louis14-Family.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fe/Louis14-Family.jpg Licență: Public domainContribuitori: Chatêau de Versailles Artist original: Jean Nocret

• Fișier:LouisXIV-child.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/12/LouisXIV-child.jpg Licență: Public domainContribuitori: Jean de La Varende : Louis XIV, Paris : Éditions Zoulette-IZI, B2OBA TRICE 1988. Artist original: Philippe de Champaigne

• Fișier:Louis_XIV,_King_of_France,_after_Lefebvre_-_Les_collections_du_château_de_Versailles.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e3/Louis_XIV%2C_King_of_France%2C_after_Lefebvre_-_Les_collections_du_ch%C3%A2teau_de_Versailles.jpg Licență: Public domain Contribuitori: Les collections du château de Versailles Artist original: DupăClaude Lefèbvre

• Fișier:Louis_XIV_Signature.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/ee/Louis_XIV_Signature.svg Licență: Pu-blic domain Contribuitori: unknown Artist original: Louis XIV of France

• Fișier:Louis_XIV_by_Coysevox_dsc03731.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e7/Louis_XIV_by_Coysevox_dsc03731.jpg Licență: CC-BY-SA-3.0 Contribuitori: Operă proprie Artist original: David Monniaux

• Fișier:Louis_XIV_by_Juste_d'Egmont.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/6c/Louis_XIV_by_Juste_d%27Egmont.jpg Licență: Public domain Contribuitori: http://www.altesses.eu/max.php?image=749c1e0526 Artist original: Justus van Eg-mont

• Fișier:Louis_XIV_of_France.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5f/Louis_XIV_of_France.jpg Licență:Public domain Contribuitori: wartburg.edu Artist original: Hyacinthe Rigaud

• Fișier:Portrait_of_louis.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e1/Portrait_of_louis.jpg Licență: Public do-main Contribuitori:Artist original: Charles Le Brun

• Fișier:Portret_colbert.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f5/Portret_colbert.jpg Licență: Public domainContribuitori: Transferred from nl.wikipedia, 4 ianuarie 2006 (original upload date), original uploader was Carolus at nl.wikipedia Ar-tist original: Claude Lefèbvre

• Fișier:Versailles_Palace.jpg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a7/Versailles_Palace.jpg Licență: CC BY-SA2.5 Contribuitori: Operă proprie Artist original: Eric Pouhier

• Fișier:Wikidata-logo.svg Sursă: https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Wikidata-logo.svg Licență: Public domain Con-tribuitori: Operă proprie Artist original: User:Planemad

12.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0