Ministerul Educatiei al Republicii MoldovaUniversitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

Lucru individual Cu tema: Particularitatile executarii pedepsii penale de catre minori

potrivit Legii Penale Republicii Moldova

Elaborate de Tărăcilă Victoria

Aprobat de Negrițu Ludmila

Chisinau 2015

Cuprins

Capitolul I. Notiunea, obiectul, subiectul

1) Notiunea

2) Obiectul

3) Subiectul

4) Responsabilitatea

Capitolul II. Executarea pedepselor de catre minori

1) Introducere

2)Munca neremunerată în folosul comunităţii

3) Închisoarea

4)Amenda

5)Liberarea de răspundere penală

6) Cadrul măsurilor de siguranţă

Bibliografie

Capitolul I. Notiunea, obiectul, subiectul

1) Notiunea

În ce priveşte regimul juridico-penal al minorilor în Republica Moldova conform

Codului penal actual, subiectul infracţiunii este persoana care săvîrşeşte nemijlocit

latura obiectivă a infracţiunii. Subiect al infracţiunii poate fi atît persoana care săvîrşeşte

o infracţiune consumată, cît şi cea care comite o tentativă de infracţiune.

2) Obiectul

Persoana fizică poate fi subiect al infracţiunii dacă întruneşte cumulativ

următoarele condiţii: limita de vîrstă cerută de lege şi responsabilitatea. Aceste condiţii

mai sînt numite generale, fiind condiţii sine qua non pentru calitatea de subiect al

infracţiunii în general şi nu sînt incluse în componenţele infracţiunilor, ci rezultă din

normele cu caracter general cuprinse în Partea Generală a Codului penal (art.21, 22, 23).

3) Subiectul

Pentru ca o persoană să devină subiect al infracţiunii se cere ca la momentul

comiterii faptei să fi împlinit o anumită vîrstă. În dreptul penal al ţării noastre vîrsta de la

care orice persoană responsabilă răspunde penal pentru săvîrşirea unei fapte prejudiciabile

este vîrsta de 16 ani.

Minorii care au depăşit vîrsta de 14 ani, dar nu au împlinit vîrsta de 16 ani sînt

pasibili de răspundere penală numai pentru săvîrşirea în stare de responsabilitate a

infracţiunilor prevăzute de alin.(2) art.21 CP. Minorii care nu au împlinit vîrsta de 14 ani

nu răspund penal pentru faptele prevăzute de legea penală.

4) Responsabilitatea

Legea penală în vigoare pentru prima dată defineşte noţiunea responsabilităţii

(legislaţia anterioară conţinea numai definiţia iresponsabilităţii) ca fiind: starea psihologică

a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi

capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija acţiunile (art.22 CP). În asemenea stare

factorul intelectiv (inteligenţă, raţiune) şi cel volitiv al persoanei nu sunt afectaţi în nici un

fel. Responsabilitatea este o premisă a vinovăţiei, a infracţiunii şi a răspunderii penale,

iresponsabilitatea (art.23 CP) constituind o stare psihofizică anormală şi o cauză care

exclude răspunderea şi pedeapsa penală.

În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale privind minorii, potrivit

art.475 al Codului de procedură penală, afară de circumstanţele generale prevăzute,

urmează a se stabili:

1) vîrsta minorului (ziua, luna, anul naşterii);

2) condiţiile în care trăieşte şi este educat minorul, gradul de dezvoltare

intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particularităţile caracterului şi temperamentului,

interesele şi necesităţile lui;

3) influenţa adulţilor sau a altor minori asupra minorului;

4) cauzele şi condiţiile care au contribuit la săvîrşirea infracţiunii.

În contextul legii procesual penale, la audierea bănuitului învinuitului,

inculpatului minor participarea apărătorului şi a pedagogului sau a psihologului este

obligatorie.

Capitolul II. Executarea pedepselor de catre minori

1) Introducere

Legea penală a Republicii Moldova, stabileşte un anumit spectru al pedepselor

aplicabile acestora. Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea

condamnatului, precum şi prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea

condamnaţilor, cît şi a altor persoane.

2)Munca neremunerată în folosul comunităţii

Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă care poate fi

aplicată doar în calitate de pedeapsă principală, aceasta fiind una dintre pedepsele de bază

alternative celor privative de libertate, care a completat sistemul de pedepse din Codul

penal din 18.04.2002.

Conform alin.(1) art.67 CP, „munca neremunerată în folosul comunităţii constă

în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la

muncă, determinată de autorităţile administraţiei publice locale.”

Potrivit Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub

formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, pedeapsa sub formă de muncă

neremunerată în folosul comunităţii se execută la obiecte cu destinaţie socială de la locul

de trai al condamnatului. Obiectele cu destinaţie socială sînt determinate de către primărie

(pretură), de comun acord cu serviciul de executare, la organizaţii, instituţii şi întreprinderi,

indiferent de forma organizatorico-juridică a acestora (în continuare – organizaţii). Durata

timpului de prestare a muncii neremunerate în folosul comunităţii nu poate depăşi 4 ore –

în zilele în care condamnatul nu este ocupat la locul de muncă de bază, la serviciu sau la

studii, şi 2 ore – în zilele lucrătoare, după terminarea lucrului sau a studiilor, iar cu acordul

condamnatului – 4 ore.

În conformitate cu acelaşi Regulament, condamnaţii la o astfel de pedeapsă pot

exercita următoarele lucrări: curăţarea terenului întreprinderilor industriale, acordarea de

ajutor la lucrările de cîmp sezoniere, lucrări temporare legate de îngrijirea şi păşunarea

animalelor, ocrotirea şi dezvoltarea gospodăriilor silvice, tăierea sanitară a pădurilor,

colectarea plantelor medicinale, curăţarea loturilor în urma defrişărilor, lucrări auxiliare în

gospodăriile silvice, crearea zonelor verzi, reparaţia obiectelor social-culturale, întreţinerea

în stare funcţională a sistemului de evacuare a apelor, cosirea ierbii şi tăierea arbuştilor,

curăţarea de zăpadă a staţiilor de autobuze şi terenurilor aferente, confecţionarea şi

instalarea barierelor pentru stăvilirea zăpezii, săparea gropilor pentru instalarea şi reparaţia

acestor bariere, participarea la acţiunile de protecţie a mediului înconjurător, amenajarea şi

curăţarea teritoriilor, curăţarea acoperişurilor de zăpadă, lucrări pentru întreţinerea

fondului locativ şi a obiectelor de menire socială, culturală şi sportivă, îngrijirea

persoanelor de vîrstă înaintată, a invalizilor şi participanţilor la cel de-al doilea război

mondial, lucrări auxiliare la salubrizarea teritoriilor instituţiilor medicale, lucrări de

renovare şi întreţinere a edificiilor sportive, medico-sanitare (reparaţii curente, evacuarea

deşeurilor etc.), asistarea persoanelor cu handicap, care practică cultura fizică şi sportul

(însoţirea şi ajutorarea acestor persoane în calitate de asistent social), repararea cărţilor,

lipirea afişelor, lucrări auxiliare ce ţin de amenajarea oraşelor şi satelor pentru sărbătorile

oficiale.

3) Închisoarea

Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvîrşirea

unei infracţiuni prin izolarea impusă acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în

baza hotărîrii instanţei de judecată, pe un anumit termen într-un penitenciar (alin.(1) art.70

CP). Închisoarea este una dintre cele mai severe pedepse din rîndul celor principale, care se

caracterizează în mod esenţial prin două trăsături – izolarea forţată de societate a

condamnatului şi instituirea unui regim bine reglementat de executare a acestei pedepse.

4) Amenda

Amenda, în conformitate cu alin.(1) art.64 CP, este o sancţiune pecuniară ce se

aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de Codul penal. Deci,

amenda este o restrîngere a drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se manifestă

în reducerea patrimoniului său. În prezent, amenda este una dintre cele mai răspîndite

tipuri de pedepse în majoritatea jurisdicţiilor lumii: atît în legile penale, cît şi în practica

judecătorească. Amenda poate fi aplicată atît ca pedepasă principală, cît şi ca pedeapsă

complimentară. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale, actualmente o unitate fiind

egală cu 20 lei (alin.(2) art.64 CP).

Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la

1000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite,

ţinîndu-se cont de situaţia materială a celui vinovat. Pentru infracţiunile săvîrşite din

interes material (furt, jaf, tîlhărie etc.), infractorul urmărind scopul de a se îmbogăţi în

acest mod ilicit, limita maximă a amenzii este de 5000 unităţi convenţionale. În acest caz,

la aplicarea amenzii legiuitorul a prevăzut două criterii de bază care trebuie luate în

consideraţie la individualizarea pedepsei – caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite şi

situaţia materială a vinovatului. Caracterul şi gravitatea infracţiunii săvîrşite depind de

categoria la care infracţiunea este atribuită de legiutor (art.16 CP), forma intenţionată sau

imprudentă a vinovăţiei, consecinţele cauzate prin săvîrşirea infracţiunii. La aprecierea

situaţiei materiale a vinovatului trebuie de ţinut cont de mărimea veniturilor

condamnatului, numărul persoanelor aflate la întreţinere, alţi factori care determină situaţia

sa materială.

În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii

stabilite ca pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să

înlocuiască suma neachitată a amenzii cu arest sau închisoare în limitele termenelor

prevăzute la art.68 sau 70 CP. În astfel de cazuri de înlocuire a pedepselor, o lună de arest

sau închisoare se calculează pentru 50 unităţi convenţionale (alin.(5) art.64 CP).

Condamnatul se eschivează rea-voinţă cînd îşi schimbă locul de trai şi nu anunţă organele

care supraveghează executarea pedepsei, ascunde sau nu declară veniturile din care

amenda poate fi percepută.

Cazurile de eschivare cu rea-voinţă trebuie deosebite de cele cînd condamnatul,

din motive obiective (lipsa salariului sau a altor venituri, starea materială grea condiţionată

de numărul mare de persoane aflate la întreţinere sau care sînt bolnave etc.) nu este în stare

să plătească amenda stabilită. În situaţia dată, instanţa de judecată, potrivit prevederilor

art.67 CP, poate să înlocuiască suma neachitată a amenzii cu munca neremunerată în

folosul comunităţii, calculîndu-se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii

pentru 50 unităţi convenţionale de amendă (alin.(7) art.64 CP).

În cazul minorilor, legea penală prevede şi posibilitatea liberării de răspundere

penală.

5)Liberarea de răspundere penală

Liberarea de răspundere penală reprezintă punerea în libertate a persoanei ce a

săvîrşit infracţiunea, care ulterior, în virtutea unor împrejurări prevăzute de legea penală,

şi-a pierdut gradul prejudiciabil. În aceste situaţii persoana este liberată de aplicarea din

partea statului a măsurilor cu caracter penal-juridic.

În Partea Generală a Codului penal sînt prevăzute (în art.53) următoarele tipuri

de liberare de răspundere penală:

a) în cazul minorilor (art.54 CP);

b) în cazul tragerii la răspundere administrativă (art.55 CP);

c) în legătură cu renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii (art.56 CP);

d) în legătură cu căinţa activă (art.57 CP);

e) în legătură cu schimbarea situaţiei (art.58 CP);

f)liberarea condiţionată (art.59 CP);

g) în cazul prescripţiei tragerii la răspundere penală (art.60 CP).

Dreptul penal concură, la realizarea prevenţiei infracţionale în rîndurile

minorilor, îndeosebi prin adoptarea şi aplicarea unor reglementări şi a unui sistem

sancţionator special pentru minori, deosebite de cele privind combaterea infracţionalităţii

în rîndul adulţilor. O normă care stipulează o situaţie specifică regimului juridic al

minorilor în dreptul penal se conţine în prevederile art.54 CP, care stabileşte condiţiile

liberării de răspundere penală a minorilor.

În conformitate cu prevederile art.54 CP, liberarea minorilor de răspundere

penală este posibilă doar în cazul respectării următoarelor condiţii cumulative:

1)infracţiunea să fie săvîrşită de o persoană în vîrstă de pînă la 18 ani;

2)infracţiunea să fie săvîrşită pentru prima oară;

3)infracţiunea săvîrşită să fie uşoară sau mai puţin gravă;

4)să fie posibilă corectarea persoanei fără ca ea să fie supusă răspunderii penale.

În cazul în care sînt prezente toate aceste condiţii, persoanele pot fi liberate de

răspundere penală şi li se pot aplica măsuri de constrîngere cu caracter educativ, prevăzute

de art.104 CP (art.54 alin.(2) CP).

Plenul Curţii Supreme de Justiţie, prin pct.5 din Hotărîrea cu privire la aplicarea

în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale, nr.16 din 31 mai 2004,

a stabilit că în cazurile în care sînt implicaţi minori, instanţele de judecată nu trebuie să

admită privarea de libertate a minorilor pentru infracţiunile ce nu prezintă gravitate sporită,

dacă corectarea şi reeducarea lor poate fi realizată fără izolare de societate.

Condiţiile enunţate mai sus necesare liberării de răspundere penală a minorilor

au următorul înţeles:

Infracţiune săvîrşită pentru prima oară – este acea infracţiune care, într-adevăr,

este comisă pentru prima dată, sau persoana anterior a mai comis o infracţiune pentru care

s-au stins antecedentele penale sau s-a scurs termenul prescripţiei tragerii la răspundere

penală.1

Infracţiunea uşoară sau mai puţin gravă – în conformitate cu prevederile art.16

CP, sînt faptele pentru care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa

închisorii pe un termen de pînă la 2 ani inclusiv (infracţiune uşoară) sau pînă la 5 ani

inclusiv (infracţiune mai puţin gravă).

Pentru a stabili dacă este posibilă corectarea persoanei fără ca ea să fie supusă

răspunderii penale, instanţa de judecată ia în consideraţie diverse circumstanţe atenuante ce

se referă atît la personalitatea infractorului, cît şi la fapta săvîrşită, cum ar fi, spre exemplu:

căinţa sinceră, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii, repararea benevolă a

pagubei pricinuite, motivul săvîrşirii infracţiunii, condiţiile de trai, caracteristica pozitivă,

alte împrejurări.

În cazul cînd instanţa de judecată ajunge la concluzia că este posibilă liberarea

de răspundere penală a minorului, acestuia îi pot fi aplicate măsuri de constrîngere cu

caracer educativ. Aplicarea măsurilor cu caracter educativ urmăresc scopul de a contribui

la corectarea minorului. Fiind nişte măsuri de educare, ele totodată poartă şi un caracter de

constrîngere, de executare forţată ce se exprimă prin faptul că se stabilesc indiferent de

dorinţa sau acordul minorului sau reprezentantului legal al acestuia. Aplicarea lor este

asigurată prin forţa puterii de stat. Astfel, măsurile de constrîngere cu caracter educativ sînt

educative după conţinut şi forţate după caracterul executării.

Măsurile de constrîngere cu caracter educativ sînt variate după conţinut şi

fiecare exercită în mod specific influenţă educativă asupra minorului. Art.104 CP prevede

următoarele măsuri de constrîngere cu caracter educativ: avertismentul, încredinţarea

minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor

specializate de stat, obligarea minorului să repare daunele cauzate, obligarea minorului de

a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică, internarea minorului într-o

instituţie specială de învăţămînt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de

reeducare.

Minorului îi pot fi aplicate concomitent cîteva măsuri de constrîngere cu

caracter educativ.

În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrîngere cu caracter

educativ de către minor instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate,

anulează măsurile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte

pedeapsa conform legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.

Conform definiţiei legale date măsurilor de siguranţă la art.98 CP, acestea „au

drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntîmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea

penală.”

Printre criteriile distinctive dintre pedeapsă şi măsurile de siguranţă se enumeră:

Pedeapsa este, în principal, un mijloc de constrîngere, urmărind un scop

de retribuire, de intimidare, prin aceasta manifestîndu-se, în final, destinaţia sa preventivă

şi de preîntîmpiare. Măsurile de siguranţă însă au în prim–plan aspectul preventiv, cel de

constrîngere fiind subsidiar, care însoţeşte inerent caracterul de preîntîmpinare a acestora.

Pedeapsa este represivă, iar măsura de siguranţă preventivă.

Esenţa pedepsei este de a interveni post delictum, pe cînd măsura de

siguranţă este concepută ante delictum.

Pedeapsa este determinată de judecător ţinîndu-se cont de criteriile de

individualizare, printre care şi gravitatea infracţiunii, astfel încît cu cît mai gravă este

infracţiunea cu atît mai aspră este pedeapsa. Însă, măsura de siguranţă nu vizează

gravitatea infracţiunii, ea trebuie raportată la personalitatea delincventului. Natura şi durata

pedepsei este fixată din start în lege, pe cînd măsura de siguranţă variază în dependenţă de

tipul stării de pericol şi existenţa acesteia. Măsura de siguranţă este aplicabilă atît timp cît

există starea de pericol, ceea ce îi atribuie caracterul unei sancţiuni nedeterminate în timp,

eventual cu titlu definitiv, putînd fi revocată odată cu dispariţia acestei stări de pericol.

Pedeapsa se aplică pentru săvîrşirea unei infracţiuni, măsura de

siguranţă nu vizează decît protejarea societăţii contra unei stări de pericol şi este aplicabilă

fără a se ţine cont de răspunderea personală a delincventului.

6) Cadrul măsurilor de siguranţă

Cadrul măsurilor de siguranţă este format din totalitatea acestor sancţiuni

prevăzute în art.98 CP, incluzînd: măsurile de constrîngere cu caracter medical; măsurile

de constrîngere cu caracter educativ; expulzarea; confiscarea specială.

Măsurile de constrîngere cu caracter medical constau în obligarea persoanei,

care a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală şi care suferă de anumite deficenţe de

ordin mintal sau face abuz de alcool sau utilizează substanţe narcotice, de a urma un

anumit tratament medical. Din cele menţionate observăm că Codul penal adresează

măsurile de siguranţă alienaţilor mintali, alcoolicilor şi narcomanilor.

Astfel, conform art.99 CP, „persoanelor care au săvîrşit fapte prevăzute de legea

penală în stare de iresponsabilitate sau care au săvîrşit asemenea fapte în stare de

responsabilitate, dar pînă la pronunţarea senţinţei sau în timpul executării pedepsei s-au

îmbolnăvit de o boală psihică, din care cauză sînt incapabile să-şi dea seama de acţiunile

lor sau să le dirijeze, instanţa de judecată poate să le aplice măsurile de constrîngere cu

caracter medical”. În baza acestei norme legale, măsurile respective nu pot fi impuse în

mod arbitrar oricărei persoane, ci în prezenţa anumitor condiţii: în primul rând, persoana să

fi comis o faptă prevăzută de legea penală, iar, în al doilea rând, să poată fi atribuită la una

din următoarele categorii de persoane:

1) recunoscută iresponsabilă, adică care la momentul faptei era incapabilă să-

şi dea seama de faptele sale şi/sau să le dirijeze;

2) devenită iresponsabilă până la pronunţarea sentinţei sau în timpul

executării pedepsei. Cu alte cuvinte, se au în vedere acele persoane care la momentul faptei

erau responsabile, dar mai apoi, pe parcursul procesului penal, pînă la emiterea sentinţei

sau în timpul executării pedepsei, au devenit deja iresponsabile, ceea ce face imposibilă

fixarea unei pedepse sau executarea acesteia.

Din legea penală şi procesual penală rezultă scopul măsurilor de

constrîngere cu caracter medical, care se aplică: 1) în vederea tratării persoanei care are

nevoie de îngrijire; 2) în scopul excluderii posibilităţii săvîrşirii de noi infracţiuni; 3)

pentru protejarea societăţii.

Potrivit legislaţiei, instanţa de judecată poate aplica minorilor următoarele

măsuri de constrîngere cu caracter educativ:

1. Avertismentul – reprezintă o admonestare, ruşinare a minorului şi constă în

explicarea acestuia a pericolului pe care îl prezintă fapta comisă, a daunelor survenite în

urma săvîrşirii infracţiunii, cu preîntîmpinare că în cazul săvîrşirii de noi infracţiuni faţă de

el vor fi luate măsuri mai severe, inclusiv prin aplicarea pedepsei, cu toate consecinţele

negative prevăzute de legea penală.

2. Încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi

înlocuiesc sau organelor specializate de stat constă în transmiterea obligaţiei şi

împuternicirea persoanelor nominalizate (părinţi, tutore, curator, rudă apropiată, organele

de tutelă şi curatelă etc.) de a exercita controlul asupra comportamentului minorului, a

întreprinde activităţi educative în vederea îndepărtării lui de la mediul criminal şi formării

unei personalităţi socializate. Această măsură poate fi efectivă dacă mediul familial sau

care înconjoară minorul mai poate influenţa pozitiv minorul. La aplicarea acestei măsuri

instanţa de judecată trebuie să se convingă că persoanele cărora minorul le este încredinţat

se bucură de autoritate, au o influenţă pozitivă asupra minorului şi, de sigur, pot exercita

controlul corespunzător asupra minorului.

Aplicarea acestei măsuri este imposibilă cînd nu se găseşte o persoană sau

instituţie care să înfăptuiască supravegherea minorului în cauză, în care cazuri măsura

internării într-o instituţie specială de reeducare pare a fi cea mai oportună.

3. Obligarea minorului de a repara daunele cauzate constă în recuperarea

prejudiciului cauzat victimei sau altor persoane prin săvîrşirea infracţiunii. La aplicarea

acestei măsuri trebuie să se ia în consideraţie starea materială a minorului, prezenţa cărorva

surse de venit propriu, angajarea în cîmpul muncii etc. Repararea daunei poate avea loc şi

prin efectuarea unor lucrări de restabilire, reparaţie de către minor, prestarea anumitor

servicii. În aceste cazuri instanţa trebuie să ţină cont de capacităţile fizice, abilităţile de a

munci ale minorului.

4. Obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare

psihologică. Măsura dată poartă un caracter mixt, complex educativ-curativ care se ia faţă

de minori, a căror deficienţe psihice sau fizice, inadaptabilitate socială, fie trauma psihică,

rezultate din comiterea infracţiunii, fie cauzate de mediul de viaţă al minorului, împiedică

formarea normală a personalităţii lor. Măsura dată nu este privativă de libertate şi se aplică

cînd tratamentul medical poate fi efectuat şi în condiţii de aflare în libertate a minorului.

5. Internarea minorului într-o instituţie specială de învăţămînt şi de

reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare este o măsură educativă privativă

de libertate care constă în plasarea minorului în instituţiile speciale menţionate pe o

perioadă nedeterminată, care însă nu poate dura mai mult decît pînă la atingerea vîrstei de

18 ani de către minor. În cazuri excepţionale, prelungirea termenului de aflare a persoanei

în aceste instituţii după atingerea vîrstei de 18 ani este permisă numai pînă la absolvirea

unei şcoli de cultură generală sau de meserii (alin.(2) art.93 CP).

Instituţii speciale de învăţămînt şi de reeducare sînt şcolile de tip internat sau

case de copii, unde se efectuează o supraveghere deosebită, care nu poate fi realizată în

regim de libertate, în cadrul altor măsuri, în special prin încredinţarea părinţilor sau altor

persoane, fiind destinată minorilor care necesită condiţii speciale de educare şi

supraveghere. În aceste instituţii minorul urmează programe de instruire sau pregătire

profesională corespunzătoare aptitudinilor sale. În Republica Moldova există o instituţie

rezidenţială specială2 (s.Soloneţ, Soroca), care este organizată ca un centru de reabilitare

social-pedagogică pentru copii şi adolescenţi, cu scopul refacerii psihologice şi reintegrării

sociale a acestora. Specificul condiţiilor de educare în această instituţie este determinat de

regimul zilei, includerea copiilor în activităţi de muncă, organizarea specifică a timpului

liber, responsabilitatea sporită a elevilor pentru acţiunile lor, controlul permanent al

activităţii lor din partea pedagogilor. Instruirea în atelierele de producţie, pregătirea

lecţiilor, activităţile educaţional-culturale, sportive, administrativ-gospodăreşti, chiar

recrearea şi somnul sînt supuse unui program întocmit de conducerea şcolii, prevăzut de

statutul intern de activitate al acestei instituţii.3

În cazul internării într-o instituţie curativă şi de reeducare, măsura dată, ca şi

măsura obligării la tratament medical de reabilitare psihologică, are o natură complexă

educativ-curativă, destinată minorilor care suferă de anumite retardări în dezvoltarea

mintală, fie alte deficienţe de adaptare, de ordin psihologic, alte maladii psihice sau fizice,

care nu pot fi înlăturate, iar tratamentul nu poate fi efectuat decît prin internarea în aceste

instituţii (şcoli-internate, instituţii curative). Măsura dată este destinată minorilor care au

nevoie concomitent de îngrijire medicală şi de un regim special de instruire şi educaţie.

Rezonabilitatea aflării în aceste instituţii trebuie periodic examinată, iar măsura

internării încetată în cazul dispariţiei cauzelor care au dus la aplicarea ei şi dacă pare a fi

oportună aplicarea faţă de minor a altor măsuri educative (incredinţarea minorului pentru

supraveghere cînd mediul familial devine prielnic şi apare persoana potrivită).

Ulterior condamnării, minorii urmează să-şi ispăşească pedeapsa

privativă de libertate într-un penitenciar pentru minori. Potrivit Codului de executare al

Republicii Moldova, condamnaţii în vîrstă de pînă la 18 ani pot executa pedeapsa şi în

sectoare separate ale penitenciarelor pentru adulţi, însă în condiţiile penitenciarului pentru

minori. Condamnaţii minori sînt deţinuţi separat de cei adulţi. Lor li se asigură o raţie

alimentară suplimentară, avînd dreptul de a procura nelimitat produse alimentare folosind

banii de pe contul lor.

Potrivit legislaţiei în vigoare, există trei tipuri de închisori: tip deschis,

semiînchis şi închis. În conformitate cu art. 273 al Codului de executare, regimul de

deţinere în penitenciarul pentru minori corespunde regimului stabilit pentru penitenciarul

de tip semiînchis. În cadrul acestui tip de închisoare, condamnaţii minori pot beneficia de

următoarele regimuri: iniţial, comun şi de resocializare. Regimul de deţinere în penitenciar

asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor, executarea obligaţiunilor lor,

securitatea persoanlă, resocializarea condamnaţilor, deţinerea separată a categoriilor de

deţinuţi etc. (art.238 din Codul de executare). În regim iniţial minorii beneficiază de

întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel

puţin o dată în trimestru. Întrevederile de scurtă durată cu rudele, iar în cazuri excepţionale

– cu autorizaţia administraţiei penitenciarului, cu o altă persoană indicată de condamnat,

se acordă pe o durată de 1-4 ore, iar întrevederile de lungă durată se acordă pe o durată de

la 12 ore la 3 zile. În regim comun, ei beneficiază de întrevederi de scurtă durată cel puţin

o dată în lună şi de întrevederi de lungă durată cel puţin o dată în două luni; în regim de

resocializare – de întrevederi de scurtă durată cel puţin o dată în lună şi de întrevederi de

lungă durată cel puţin o dată în două luni, cu dreptul de a locui împreună cu familia într-un

spaţiu locativ separat pe teritoriul penitenciarului sau în apropierea lui.

Condamnaţilor le pot fi aplicate următoarele măsuri de stimulare:

a) acordarea dreptului de a vizita manifestări cultural-distractive şi sportive în

afara penitenciarului, fiind însoţiţi de reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului, pe o

durată de cel mult 8 ore;

b) acordarea dreptului de a ieşi din penitenciar, fiind însoţiţi de reprezentanţii

lor legali, pe o durată de cel mult 8 ore.

Vizitarea de către condamnaţi a manifestărilor cultural-distractive şi sportive pe

timp de noapte este interzisă.

În conformitate cu Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat

prin Hotarirea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, în penitenciarele pentru minori îşi

ispăşesc pedeapsa condamnaţii în vîrstă de pînă la 18 ani, precum şi condamnaţii adulţi în

vîrstă de pînă la 23 ani în privinţa cărora instanţa de judecată, la prezentarea administraţiei

penitenciare, a dispus continuarea executării pedepsei în penitenciarul respectiv.

Condamnatul care a împlinit vîrsta de 18 ani este transferat pentru executarea pedepsei de

mai departe în penitenciarul de tip semiînchis la condiţii comune de deţinere. Transferul

condamnatului în penitenciarele de tip semiînchis o hotărăşte instanţa de judecată, în baza

unui demers al administraţiei penitenciare. Condamnatul major care a fost lăsat în

penitenciarul pentru minori şi care a împlinit vîrsta de 23 de ani este transferat pentru

executarea pedepsei de mai departe în penitenciarul de tip semiînchis în condiţii comune

de deţinere, în baza deciziei directorului general al Departamentului Instituţiilor

Penitenciare.

Minorii pot fi susceptibili nu doar de răspundere penală, dar şi de cea

administrativă, în cazul comiterii contravenţiilor administrative. Răspunderea

administrativă survine faţă de persoanele în vîrstă de la şaisprezece pînă la optsprezece ani,

care au comis contravenţii administrative, prevăzute de articolele 471 - 473, 51, 120 - 128,

154, 164, 165, 174, 1745 -1748, 181-184 din Codul cu privire la contravenţiile

administrative din 1985.

De altfel, minorul poate fi privit nu doar în calitate de delincvent, dar

şi de victimă, inclusiv în cazurile cînd această calitate îi este recunoscută expres de lege.

De exemplu, Codul penal în Capitolul VII al Părţii Speciale acceptă în calitate de victimă

minorul în cazul infracţiunilor de incest, de eschivare de la plata pensiei alimentare sau de

la întreţinerea copiilor, de divulgare a secretului adoptiei, de abuz al părinţilor şi altor

persoane la adopţia copiilor, traficului de copii, scoaterii ilegale a copiilor din tara,

atragerii minorilor la activitate criminală sau în caz de determinare a lor la săvîrşirea unor

fapte imorale, de atragere a minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte

substanţe cu efect narcotizant, de antrenare a minorilor în acţiuni militare sau de

propagandă a războiului în rîndurile lor.

Bibliografie

1.Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu/ Sub red. lui Al.Barbăneagră. -

Chişinău, 2003, p.150.

2. Regulamentul de activitate al şcolii-internat pentru copii şi adolescenţi cu

devieri de comportament, Hotărârea Colegiului Ministerului Educaţiei nr.27/6 din

28.11.2000.

3. Justiţia juvenilă în Republica Moldova, raport de evaluare 2002-2003, p.46.

4. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, din 14.03.2003