lucrare1

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I PROFESORUL

1.1. MESERIA DE PROFESOR

1.2. ATRIBUŢIILE ŞI COMPETENŢELE PROFESORULUI

1.3. ROLUL PROFESORULUI

1.4. FUNCTIILE PROFESORULUI

1.5. CALITĂŢILE PROFESORULUI IDEAL ŞI MOTIVAREA OPŢIUNII PENTRU ACESTEA

CAPITOLUL II ÎNVĂŢAREA PERMANENTĂ

2.1. DIRECTIVELE UNIUNII EUROPENE

2.2. STATUTUL CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA

CAPITOLUL III UTILIZAREA DE NOI TEHNOLOGII ALE

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII

3.1. CONSIDERAŢII GENERALE

3.2. COMPETENŢE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI ŞI INFORMAŢIEI

COMUNICĂRII (TIC)

3.3. UTRILIZĂRI CURENTE ALE NOILOR TEHNOLOGII ÎN EDUCAŢIE

3.4. EDUCAŢIA LA DISTANŢĂ PRIN INTERNET

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

1

INTRODUCERE

Titlul acestei lucrări indică scopul propus, acela de a familiariza cititorul

– pe plan informaţional – despre perfecţionarea continuă a cadrelor didactice.

Potrivit scopului lucrării de faţă, voi căuta să pun în valoare acele aspecte

legate de meseria de cadru didactic (profesor), de atribuţiile, competenţele,

rolul şi funcţiile cadrelor didactice.

Voi vorbi despre cadrul legislativ atât din ţară cât şi la nivelul Uniunii

Europene şi despre utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării.

Societatea cere de la sistemul educaţional să formeze personalităţi

flexibile, cu dorinţe şi abilităţi de a continua să înveţe şi după terminarea

studiilor, pe tot parcursul vieţii, toleranţi faţă de opinii diferite. Pentru a

pregăti un astfel de om e nevoie ca cel ce îl formează - profesorii însuşi - să

facă dovada că sunt personalităţi integre, competente şi competitive.

Perfecţionarea cadrelor didactice reprezintă o necesitate obiectivă impusă

atât de dinamismul vieţii şi ritmul rapid al noilor achiziţii ştiinţifice şi tehnice

care pun în faţa şcolii şi a slujitorilor ei, exigenţe noi, sporite, cât şi de faptul

că formaţia însăşi a cadrelor didactice oricât de bine organizatăar fi se găseşte

sub acţiunea timpului, fiind supusă învechirii şi rutinării.

2

CAPITOLUL I

PROFESORUL

1.1. MESERIA DE PROFESOR

“Profesor îţi este orice om

de la care poţi să înveţi ceva.”

3

N. Iorga

Termenul „profesor” este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o

pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie

de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva.”1

În concepţia mea, profesorul este responsabilul pentru procesul educativ.

După cum se ştie, procesul educativ instituţionalizat este unul extrem de

complex, atât sub aspectul organizării, cât, mai ales sub acela al fundamentării

ştiinţifice a raporturilor instituite între principalii factori implicaţi în acest

proces.

Profesorul este responsabil de modelarea personalităţii umane, de ceea

ce filosoful Constantin Noica numea „devenirea întru fiinţă a omului”.

Profesiunea de educator este complexă şi nobilă prin misiunea pe care o

are de indeplinit: formarea unor personalitaţi autonome integrabile social, cu

capacităţi de gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă

profesionalitate.

Deşi în timp profesiunea de cadru didactic şi-a câştigat un loc de frunte în

repertoriul de profesiuni, în societatea contemporană, statutul social al

profesorului pare să fie mai degrabă statutul clasei mijlocii afirma Andrei

Cosmovici. Această profesiune nu se găseşte între cele mai solicitate, dar nici

între cele mai evitate. Este o profesiune intelectuală respectată, ce nu conferă

deţinătorului putere, influenţă sau venituri superioare, dar conferă prestigiu şi

satisfacţii, mai ales atunci când vocaţia a stat la baza alegerii profesiunii.

1 Academia Română – Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan” - “ Dicţionarul explicativ al limbii române”, ediţia a II-a, Editura.Univers, Bucureşti, 1998, p. 855

4

Mulţi dintre cei care optează pentru această profesiune provin din familii în

care profesiunile intelectuale sunt preţuite sau în care părinţii sunt cadre

didactice.

În majoritatea ţărilor dezvoltate s-a constatat că este mai degraba o

profesiune feminină şi pare să convină mai bine femeilor. Salariile mai puţin

ridicate îi îndepărtează pe barbaţii care au aspiraţii înalte. Pe de altă parte

această profesie oferă o redusă perspectivă de carieră (mai puţin la nivelul

învăţământului superior) presupunând puţine diferenţe între debutanţi şi cei cu

experienţă. Totodată, nu se poate schimba cu usurinţă, iar din alta profesiune se

pătrunde cu dificultate datorită pregătirii complexe necesare.

Dascălul nu este numai o sursă de informaţie, ci este cel care stabileşte o

relaţie umanţ cu clasa de elevi. Cultura profesională, capacitatea de a se raporta

continuu la elevi, umanismul, obiectivitatea, dreptatea, principialitatea, curajul,

corectitudinea, conştiinţa responsabilităţii – acestea sunt câteva din calităţile

morale pe care un dascşl trebuie să le aibă pentru a putea stabili o relatie socio-

afectivă cu elevii. Pentru a realiza educaţia morală, un cadru didactic trebuie să

fie el însuşi un model al conduitei morale.

1.2. ATRIBUŢIILE ŞI COMPETENŢELE PROFESORULUI

Într-o sinteză, Diaconu (2002) prezintă principalele atribuţii (competenţe)

pe care le are un profesor eficient:

stabileşte cu claritate obiectivele educative pe care urmează să

le realizeze;

5

prezintă elevilor performanţele cele mai înalte la care ei se

aşteaptă să se ridice în realizarea diferitelor activităţi şcolare;

identifică şi concepe activităţi de învăţare relevante pentru

contextele reale de viaţă ale elevilor;

este preocupat de selectarea unor strategii de instruire şi

materiale de învăţare adecvate vârstei, pregătirii anterioare,

valorilor culturale şi nevoilor individuale de educaţie a

elevilor;

creează şi menţine în sala de clasă un climat care favorizează

învăţarea. stimulează interacţiunea socială a elevilor în

discutarea şi realizarea diverselor activităţi de învăţare, oferă

structuri de lucru care ghidează activitatea de învăţare şi

conduita elevilor în timpul lecţiei;

facilitează prelucrarea sau procesarea intelectuală a

informaţiilor, punându-i pe elevi să stăpânească esenţialul

dintr-un material de studiu, ceea ce implică şi din partea

profesorului o capacitate de esenţializare a informaţiilor;

propune elevilor sarcini şcolare incitante, interesante, de natură

să stimuleze dezvoltarea lor intelectuală;

realizează o continuă monitorizare a progreselor obţinute de

elevi în realizarea obiectivelor educative

Exercitarea meseriei de profesor presupune însuşirea a trei competenţe

specifice:1

1 Constantin Cucoş (coord.) – „Psihopedagogie pentru examínele de definitivare şi grade didactice”, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 272

6

Competenţă profesională, constând dintr-o cultură tehnică

specifică şi o competenţă interumană care-i permite să lucreze

totdeauna cu public şi să coopereze cu ceilalţi profesori.

Capacitatea de a întreţine raporturi satisfăcătoare cu

eşaloanele ierarhiei superioare: directori, inspectori. Profesorii

suportă cu regularitate presiunea controlului, ei fiind evaluaţi periodic

de superiori, avansarea nu este posibilă fară o probă practică în faţa unei

comisii. Responsabilii ierarhiei notează nu numai punctualitatea şi

asiduitatea profesorilor, calitatea activităţilor şi eficacitatea, dar şi

“prezenţa scenică”, autoritatea în faţa elevilor, calitatea dialogului

didactic.

Competenţa de a dezvolta bune relaţii cu “beneficiarii” –

elevi, părinţi şi comunitate. Profesorul nu lucrază cu “clienţi”

individuali, ci cu grupe de elevi. Aceştia , la rândul lor, sunt asistaţi şi

supravegheaţi de părinţi şi comunitate. Cota profesorilor este fixată în

funcţie depriceperea “de a ţine clasa”, de-a utiliza corespunzător

autonomia şi libertatea de care ea se bucură.

1.3. ROLUL PROFESORULUI

Profesorii reprezintă acea categorie de personal didactic care îndeplineşte

7

funcţii didactice în învăţământul secundar (gimnazii, licee) şi în unităţi

conexe ale învăţământului preuniversitar (case de copii, centre de asistenţă

psihopedagogică, casele corpului didactic ş.a.).

Rolul unui profesor este definit de Legea privind Statutul personalului

didactic care precizează că activitatea lui cuprinde:

activităţi de predare-învăţare, de instruire practică şi de evaluare,

conform planurilor de învăţământ;

activităţi de educaţie, complementare procesului de învăţământ

activităţi de pregătire metodico-ştiinţifice.

Aceste tipuri de activităţi urmează să fie îndeplinite de către profesori la

nivelul unor standarde profesionale, adeseori specificate în diferite documente

normative, astfel încât societatea să fie protejată de riscul profesării acestei

meserii de către oameni insuficient pregătiţi. “Standardul este un enunţ-

exigenţă care indică unul sau mai multe criterii, norme, în raport cu care se

apreciază calitatea unui program, proces, produs sau performanţă. Ele exprimă

aşteptări valorice, calităţi pretinse şi, în consecinţă, practici profesionale

obligatorii.” (I. Al. DUMITRU, 2002).

Consiliul Naţional pentru Pregătirea Profesorilor de pe lângă Ministerul

Educaţiei şi Cercetării a publicat “Standardele profesionale pentru profesia

didactică”, care se fundamentează pe cinci principii, ce exprimă concepţia

actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor

unui bun profesor1:

• “cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii

disciplinei pe care o predă”;

• “cunoaşte elevul şi îl asistă în propria lui dezvoltare” (realizează demersul

didactic în aşa fel încât fiecare elev să-şi dezvolte propriile capacităţi, 1 L. Gliga, coord. – “Standardele profesionale pentru profesia didactică”, Bucureşti, 2002

8

înclinaţii şi aptitudini);

• “se manifestă ca un membru activ al comunităţii” (colaborează cu membrii

comunităţii şcolare şi cu familiile elevilor pentru atingerea obiectivelor

educaţionale propuse, îşi integrează activitatea în demersul comun,

unitar,costructiv al tuturor agenţilor educativi implicaţi în formarea copilului);

• “se caracterizează prin o atitudine reflexivă” (îşi analizează critic-

constructiv experienţa în vederea ameliorării activităţilor viitoare);

• “cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu

idealul educaţional” (promovează valorile culturii, valorile morale specifice

unui sistem democratic, valorile civice care definesc un bun cetăţean).

1.4 FUNCTIILE PROFESORULUI

În şcoală, profesorul îndeplineşte următoarele funcţii:

a) organizator al procesului de învăţământ;

b) educator;

c) partener al educaţiei;

d) membru al corpului profesoral.

Ca organizator al procesului de învăţământ, profesorul îmbină aspectele

obiectiv-logice ale transmiterii cunoştinţelor cu aspectele psihologice. A

organiza învăţarea înseamnă a găsi metodele cele mai adecvate, a construi

secvenţe instructive bayate pe logica obiectivă a disciplinei, a trezi interesele

elevilor şi a stimula performanţele, a crea o atmosferă prielnică studiului, a doza

dificultăţile pentru a putea dezvolta strategii de rezolvare a problemelor,

Exercitarea funcţiei de educator este dependentă de concepţia care stă la

baza semnificaţiei care se acordă şcolii şi organizării ei, de felul în care

9

profesorul îşi înţelege misiunea, de totalitatea sarcinilor cuprinse în funcţia de

profesor şi nu în ultimul rând de atitudinea părinţilor.

A educa înseamnă pentru profesor folosirea unor metode care să formeze

elevilor atenţia pentru munca independentă. Să dezvolte virtuţiile sociale, să

întărească încrederea elevilor în propria valoare, ajutându-i să-şi găsească

identitatea.

Înainte de a transmite valori cognitive, profesorul transmite valori morale

şi îi asistă pe elevi în însuşirea acestora, prin sublinierea importanţei

semnificaţiei unor sentimente precum cel de satisfacţie a reuşitei, a respectului

pentru realizări, a cooperării. Herbart crede că rolulde educator al profesorului

este acela de a forma caractere.

Conceptul de partener al educaţiei se referă la raportul profesorului cu alţi

factori educativi, îndeosebi cu părinţii şi la concepţia după care atât profesorii,

cât şi elevii formează împreună o comunitate şcolară.

Ca membru al corpului profesoral, profesorul se găseşte într-o strânsă

interdependenţă cu colegii, cu directorii şi alţi educatori. Nu se poate realiza o

instrucţie şi o educaţie unitară prin simpla adiţionare a unor influenţe disparate,

oferite de diverse discipline.

Cele trei laturi ale influenţei educative: învăţarea socială, formarea

independenţei de a lucra metodic şi dezvoltarea Eului elevilor, vor rămâne

întâmplătoare atât timp cât se rezumă la acţiuni separate şi necoordonate. De

aceea este nevoie de un consens al atitudinilor şi al acţiunilor pedagogice.

1.5. CALITĂŢILE PROFESORULUI IDEAL ŞI MOTIVAREA OPŢIUNII PENTRU ACESTEA

10

În opinia mea, profesorul ideal ar trebui să îndeplinească o serie de

calităţi. În primul rând, pentru a putea merge în faţa unei clase de elevi,

consider necesară o pregătire de specialitate înalt calitativă. Este inadmisibil

ca atunci când se prezintă în faţa unor elevi sau studenţi să nu cunoască materia

pe care o predă şi să fi limitat la manual.

A doua condiţie necesară este înclinaţia spre această meserie, deoarece

nici un lucru nu va fi bine realizat dacă nu se face şi din plăcere.

Răbdarea este după părerea mea o condiţie esenţială a unui profesor,

deoarece consider că nu toţi elevii sunt genii şi pricep din prima.

Competenţa comunicativă ar fi o altă trăsătură importantă a

profesorului ideal. Ce folos să aibă un solid bagaj de cunoştinţe, dacă nu este

capabil să se exprime clar sau să-şi expună opiniile şi gândurile?

Profesorul trebuie să fie creativ, să nu fie obedient, până la pierderea

identităţii sale profesionale, faţă de modalităţile didactice căzute în desuetudine,

faţă de şabloane, chiar dacă, uneori acestea sunt suprasolicitate oficial.

Trebuie să fie ingenios, pentru că în general vorbind, profesorul este

factorul determinant al succesului unei lecţii, şi nu structura în sine a acesteia ,

fie ea tradiţională, fie modernă.

Profesorul trebuie să fie un ghid, care îndrumă eforturile receptive ale

elevilor, un ghid competent, inteligent, imaginativ, sensibil, cu elevat gust

estetic şi amabil, pentru ca prin întregul său comportament, să introducă în

lecţie dimensiunea estetică, să sensibilizeze elevii şi astfel să creeze condiţiile

necesare realizării comportamentelor unei educaţii implicite, singura validă sub

aspect psiho-pedagogic şi didactic.

Orizontul lui cultural-artistic trebuie să fie întins şi să-i permită a

stabili, spontan, referiri la artele conexe, ale căror limbaje trebuie să-i fie

accesibile. Nu îmi pot imagina un profesor opac faţă de universurile sensibile

11

ale operelor, rece şi distant în relaţiile cu elevii sau, mai rău, posomorât,

refractar comunicării libere şi deschise cu discipolii săi.

Profesorul ideal trebuie să abordeze studiul obiectului pe care-l predă, nu

ca scop în sine, ci ca mijloc de realizare a obiectivelor educaţionale.

Alte calităţi :

-echilibru intelectual, mintal, nervos

-curiozitate intelectuală

-spiritul şi gustul observaţiei, simţul critic, luciditatea faţă de sine

-adaptabilitatea la cerinţele elevilor

-tinereţea spiritului

-amabilitatea, înţelegerea, autoritatea firească

-modestia, buna dispoziţe, afecţiune pentru copil

-capacitatea de a chestiona şi aprecia corect valoarea răspunsurilor

-capacitatea de a depăşi rutina şi căutarea de noi căi şi mijloace

didactice

-profesorul, factor de decizie în managementul disciplinei de

specialitate şi al lecţiei

Comportamentul pedagogic al profesorului se manifestă atât la nivelul

sistemului social de educaţie şi învăţământ cât şi la nivelul clasei de elevi.

Părerea mea este că nu trebuie neglijată nici motivarea profesorului, ceea ce ar

însemna o remuneraţie pentru activitatea depusă care să-i permită un trai

decent.

CAPITOLUL II

12

ÎNVĂŢAREA PERMANENTĂ

2.1. DIRECTIVELE UNIUNII EUROPENE

Decizia 1720/2006/EC instituie un program de acţiune comunitară în

domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii, numit „Programul Învăţare pe tot

parcursul vieţii”.

Obiectivul general al Programului Învăţare pe tot parcursul vieţii este

de a contribui, prin învăţare pe tot parcursul vieţii, la dezvoltarea Uniunii

Europene ca o economie avansată bazată pe cunoaştere, cu o creştere

economică durabilă, locuri de muncă mai multe şi mai bune şi o coeziune

socială sporită, cu asigurarea protecţiei mediului înconjurător pentru generaţiile

viitoare. În special, acesta are ca obiectiv stimularea schimburilor, cooperării şi

mobilităţii între sistemele educaţionale şi de formare din cadrul Comunităţii,

astfel încât acestea să devină un reper mondial de referinţă în ceea ce priveşte

calitatea.

Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii are următoarele obiective

specifice:

(a) să contribuie la dezvoltarea unei învăţări pe tot parcursul vieţii de

calitate şi să promoveze înalta performanţă, inovarea şi o dimensiune europeană

în sistemele şi practicile din domeniu;

(b) să susţină crearea unui spaţiu european al învăţării pe tot parcursul

vieţii;

(c) să faciliteze îmbunătăţirea calităţii, atractivităţii şi accesibilităţii

oportunităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii existente în Statele Membre;

(d) să întărească contribuţia învăţării pe tot parcursul vieţii la coeziunea

13

socială, cetăţenia activă, dialogul intercultural, egalitate de gen şi împlinirea

personală;

(e) să ajute la promovarea creativităţii, competitivităţii, ocupării forţei de

muncă şi amplificării spiritului antreprenorial;

(f) să contribuie la o participare sporită la învăţarea pe tot parcursul vieţii

din partea persoanelor de toate vârstele, inclusiv a celor cu nevoi speciale şi a

grupurilor dezavantajate, indiferent de situaţia lor socio-economică;

(g) să promoveze învăţarea limbilor străine şi diversitatea lingvistică;

(h) să susţină dezvoltarea de conţinuturi, servicii şi practici inovatoare,

bazate pe TIC, în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii;

(i) să întărească rolul învăţării pe tot parcursul vieţii prin crearea unui

sentiment de cetăţenie europeană bazat pe înţelegere şi respect pentru

drepturile omului şi democraţie, încurajarea toleranţei şi respect faţă de alte

popoare şi culturi;

(j) să promoveze cooperarea în domeniul asigurării calităţii în toate

sectoarele educaţiei şi formării în Europa;

(k) să încurajeze utilizarea optimă a rezultatelor, produselor inovatoare şi

proceselor, precum şi schimbul de bune practici în domeniile vizate de

Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii, în scopul îmbunătăţirii calităţii

educaţiei şi formării.

Programului Învăţare pe tot parcursul vieţii conţine o serie de

subprograme sectorisle şi anume:

(a) programul Comenius, care vizează nevoile de predare şi învăţare

ale tuturor persoanelor implicate în educaţie preşcolară şi şcolară până la nivel

de învăţământ secundar şi ale instituţiilor şi organizaţiilor furnizând acest tip de

educaţie;

14

(b) programul Erasmus, care vizează nevoile de predare şi învăţare ale

tuturor persoanelor implicate în învăţământul superior formal, precum şi

învăţământ şi formare profesională de nivel terţiar, oricare ar fi durata cursurilor

sau natura calificării, inclusiv studii doctorale, şi ale instituţiilor şi organizaţiilor

furnizând sau facilitând acest tip de educaţie şi formare;

(c) programul Leonardo da Vinci, care vizează nevoile de predare şi

învăţare ale tuturor persoanelor implicate în învăţământ şi formare profesională,

la un alt nivel decât cel terţiar, şi ale instituţiilor şi organizaţiilor furnizând sau

facilitând acest tip de educaţie şi formare;

(d) programul Grundtvig, care vizează nevoile de predare şi învăţare

ale tuturor persoanelor implicate în toate formele de educaţie a adulţilor, şi ale

instituţiilor şi organizaţiilor furnizând sau facilitând acest tip de educaţie.

Programul Sectorial COMENIUS, acţiune a Programului SOCRATES,

are ca scop îmbunătăţirea calităţii şi consolidarea dimensiunii europene în

educaţie, încurajarea învăţării limbilor străine şi a cooperării transnaţionale între

şcoli, promovarea conştiinţei interculturale şi a inovaţiei în ceea ce priveşte

metodele pedagogice şi tehnicile informaţionale. .

Acţiunea se adresează cu precădere învăţământului preuniversitar, de la

grădiniţe până la şcoli post liceale, întregii comunităţi educaţionale: elevilor,

tuturor categoriilor de personal didactic, precum şi comunităţii locale,

asociaţiilor nonguvernamentale sau de parinti. .

Acţiunea sprijină iniţierea de Parteneriate Şcolare (Comenius 1), de

proiecte pentru formarea personalului didactic (Comenius 2) şi de reţele de

parteneriat între proiectele de parteneriat şcolar şi proiectele privind formarea

personalului didactic (Comenius 3).

15

COMENIUS 2 susţine eforturile profesorilor şi ale altor categorii de

personal implicate în educaţia preuniversitară în vederea dobândirii de

cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare pentru a realiza o educaţie de înaltă

calitate. În context european, aceasta înseamnă o educaţie care:

• este bazată pe împărtăşirea de bune practici ale altor ţări europene;

• promovează cunoştinţe despre şi are deschidere faţă de alte culturi europene

şi puncte de vedere diferite şi oferă elevilor şi studenţilor posibilitatea să le

experimenteze;

• plasează disciplinele predate în şcoală în contextul larg al patrimoniului

filosofic, cultural, social şi economic european (precum şi naţional);

• vine în întâmpinarea nevoilor tuturor elevilor şi include, astfel, în mod

nediscriminatoriu ambele sexe, minorităţile etnice şi de alt gen (incluzând în

mod specific copii ai muncitorilor ce practică profesii itinerante, migranţi sau

copii romi), elevi cu abilităţi şi stiluri de viaţă diferenţiate, precum şi elevi cu

nevoi educaţionale speciale;

• abordează într-o manieră creativă problemele cu care se confruntă

comunităţile educaţionale de-a lungul Uniunii Europene (cum ar fi lupta

împotriva excluderii sociale, interculturalitatea educaţiei, necesitatea dezvoltării

de abilităţi lingvistice practice, utilizarea eficientă a tehnologiilor ş.a.).

În termeni generali, COMENIUS 2 abordează trei aspecte corelate ale

educaţiei în Europa:

• îmbunătăţirea calităţii procesului de predare şi învăţare şi implementarea

dimensiunii europene a educaţiei şcolare:

- activităţi menite să îmbunătăţească metodele de predare sau să

împărtăşească exemplele de bună practică;

- activităţi de introducere a dimensiunii europene în anumite

discipline;

16

- activităţi de diseminare de bune practici şi împărtăşire a

experienţelor de management şcolar şi consiliere;

- activităţi menite să vină în întâmpinarea nevoilor educaţionale

speciale ale elevilor;

- activităţi ce combat excluderea socială a elevilor supuşi factorilor

de risc;

- promovarea utilizării în context educaţional a tehnologiilor

comunicaţionale;

• promovarea calităţii în predarea limbilor Uniunii Europene:

- activităţi ce vizează perfecţionarea în metodologiile de predare a

limbilor pentru toate categoriile de personal care predau limbi străine sau care

predau alte discipline prin intermediul limbilor străine. O atenţie deosebită va fi

acordată strategiilor pedagogice ce se adresează nevoilor diverse ale elevilor şi

care conduc la formarea unor vorbitori de limbi străine informaţi, avizaţi şi

siguri pe sine;

• promovarea conştiinţei interculturale în educaţia şcolară în Europa:

- activităţi ce promovează o mai bună conştientizare a diversităţii

culturale;

- activităţi menite să promoveze educaţia interculturală şi în particular

lupta împotriva rasismului şi xenofobiei;

- îmbunătăţirea abilităţilor profesorilor în ceea ce priveşte educaţia

interculturală;

- promovarea integrării copiilor muncitorilor migranţi, care practică

meserii itinerante, precum şi a copiilor romi.

ERASMUS este parte a programului comunitar în educaţie SOCRATES şi

cuprinde acţiuni destinate cooperării europene în domeniul învăţământului

superior. Prin ERASMUS este sprijinită dezvoltarea dimensiunii europene a

17

studiilor universitare şi postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele

şi domeniile de studiu.

Programul Leonardo da Vinci urmăreşte creşterea calităţii, a caracterului

inovator şi a dimensiunii europene în sistemele şi practicile de formare

profesională. Programul contribuie la promovarea unei Europe a cunoaşterii

prin realizarea unui spaţiu european de cooperare în domeniul educaţiei şi

formării profesionale. Prin program sunt susţinute politicile statelor participante

privind formarea pe parcursul întregii vieţi şi dezvoltarea aptitudinilor şi

competenţelor favorabile integrării profesionale.

GRUNDTVIG este o subcomponenă a programului SOCRATES II şi îşi

propune întărirea dimensiunii europene în educaţie şi aplicarea principiului

educaţiei de-a lungul întregii vieţi, contribuind la îmbunătăţirea accesului

tuturor celor care, indiferent de vârstă, doresc să achiziţioneze noi cunoştinţe,

capacităţi şi competenţe.

2.2. STATUTUL CADRELOR DIDACTICE DIN ROMÂNIA

18

În legătură cu perfecţionarea cadrelor didactice legea nr.128/12 iulie 1997

privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările

ulterioare prevede că perfecţionarea pregătirii personalului didactic se

realizează prin forme şi programe, în raport cu exigenţele învăţământului, cu

evoluţia diferitelor discipline de studiu, cicluri de învăţământ şi profiluri,

precum şi în funcţie de necesităţile şi de interesele de perfecţionare a diferitelor

categorii de cadre didactice.

Activitatea de perfecţionare a personalului didactic este coordonată de

Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi se realizează în1:

a) instituţii de învăţământ superior, prin facultăţi, departamente şi catedre,

pentru perfecţionarea pregătirii de specialitate a profesorilor;

b) instituţii de învăţământ superior, prin departamentele sau catedrele de

pregătire a personalului didactic, pentru perfecţionarea pregătirii metodice şi

psihopedagogice a profesorilor;

c) colegii pedagogice şi licee pedagogice, pentru perfecţionarea de

specialitate, metodică şi psihopedagogică a personalului didactic din

învăţământul preşcolar şi primar;

d) unităţi de învăţământ de profil, pentru maiştri-instructori;

e) case ale corpului didactic, pentru formarea continuă a personalului didactic

şi a personalului didactic auxiliar;

f) centre, institute şi alte forme instituţionalizate, pentru pregătirea şi

perfecţionarea personalului de conducere, de îndrumare şi de control;

g) Palatul Naţional al Copiilor, pentru perfecţionarea personalului didactic

din palate şi cluburi ale copiilor, precum şi tabere şcolare.

1 *** - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi reglementările ulterioare

19

(3) Inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic, împreună cu instituţiile

şi unităţile prevăzute la alin. (2), asigură organizarea şi realizarea perfecţionării

personalului didactic, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Principalele forme de organizare a perfecţionării personalului didactic din

învăţământul preuniversitar sunt1:

a) activităţi metodico-ştiinţifice şi psihopedagogice, realizate la nivelul

unităţii de învăţământ sau pe grupe de unităţi (comisii metodice, catedre şi

cercuri pedagogice);

b) sesiuni metodico-ştiinţifice de comunicări, simpozioane şi schimburi de

experienţă pe probleme de specialitate şi psihopedagogice;

c) stagii periodice de informare ştiinţifică de specialitate şi în domeniul

ştiinţelor educaţiei;

d) forme de perfecţionare prin corespondenţă (învăţământ la distanţă);

e) cursuri fără frecvenţă, organizate de instituţii de învăţământ superior,

combinate cu consultaţii periodice, potrivit opţiunilor participanţilor;

f) cursuri organizate de societăţi ştiinţifice şi de alte organizaţii profesionale

ale personalului didactic;

g) cursuri de perfecţionare a pregătirii de specialitate, metodice şi

psihopedagogice sau pentru obţinerea definitivării în învăţământ ori a gradelor

didactice, în conformitate cu prevederile legii;

h) cursuri de pregătire şi de perfecţionare pentru personalul de conducere, de

îndrumare şi de control, potrivit unor programe specifice;

i) burse de perfecţionare şi stagii de studiu şi de documentare, realizate în

ţară şi în străinătate;

j) cursuri postuniversitare;


20

k) doctorat.

Programele de perfecţionare cuprind1:

a) informare ştiinţifică de specialitate;

b) informare pedagogică, psihologică şi sociologică;

c) informare metodică;

d) informare în domeniul legislaţiei generale şi şcolare;

e) activităţi practice în domeniul specialităţii.

Personalul didactic, precum şi personalul de conducere, de îndrumare şi de

control participă, o dată la 5 ani, la un program de perfecţionare. Modalităţile de

organizare, de desfăşurare, de evaluare şi de finanţare a activităţilor de

perfecţionare a pregătirii personalului didactic şi de obţinere a definitivării şi a

gradelor didactice sunt stabilite prin metodologia aprobată de Ministerul

Educaţiei şi Cercetării.

Intervalul de 5 ani pentru participarea la programele de perfecţionare poate

fi redus în următoarele situaţii2:

a) când se produc schimbări esenţiale la nivelul programelor şcolare sau când

se introduc noi metode ori tehnologii de instruire şi de evaluare;

b) la preluarea funcţiei, pentru personalul de conducere, de îndrumare şi de

control care nu are pregătire atestată în domeniul managementului educaţional;

c) la solicitarea consiliului de administraţie al şcolii sau al inspectoratului

şcolar, în cazul în care se constată lacune în pregătirea ştiinţifică, metodică şi

psihopedagogică a persoanei respective;

d) la propria solicitare, cu recomandarea consiliului profesoral.



21

Pentru personalul didactic cu funcţii de conducere, de îndrumare şi de

control în învăţământul preuniversitar se organizează stagii de pregătire şi de

perfecţionare în domeniul managementului educaţional. La aceste cursuri pot

participa şi alţi membri ai personalului didactic interesaţi, în limita locurilor

stabilite de către organizatori, pe baza unor teste de aptitudini manageriale.

CAPITOLUL III

22

UTILIZAREA DE NOI TEHNOLOGII ALE

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII

3.1. CONSIDERAŢII GENERALE

Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării schimbă perspectiva asupra

practicii educaţionale, implementarea acestora fiind considerată drept una dintre

cele mai importante probleme la inceput de secol XXI şi ridicată la rang de

politică naţională.

Cele mai durabile şi mai eficiente inovaţii sunt acelea pe care beneficiarul

le-a asimilat, adică le-a adoptat pentru că îi satisfac nevoile sale specifice.1

Un aspect important al politicilor naţionale în direcţia formării noilor

generaţii este folosirea computerului ca suport pentru învăţare. Tehnologiile

informaţiei şi comunicării nu trebuie luate în considerare numai ca unul dintre

elementele de conţinut ale învăţământului, ci şi ca un mijloc didactic (integrate

în predarea anumitor discipline), cu rol important în îmbunătăţirea calităţii

predării şi amiliorarea procesului instructiv-educativ.se vor dezvolta aptitudini

de creare, tratare, obţinere, selecţionare şi recuperare a informaţiei, se va

dezvolta creativitatea şi capacitatea de gândire structurată.

Introducerea tehnologiei informaţiei şi comunicării nu vizează numai

familiarizarea elevilor cu prelucrarea informaţiei, ci şi cu însuşirea unor procese

de învăţare mai puţin pasive şi mai autonome. Se vor crea noi medii de învăţare

individuală şi în grup. Ar putea fi posibilconvertirea modelului interacţiunii

educator-elev într-un model triunghiular educator-ordinator-elev.

1 Huberman, A. M., “Cum se produc schimbările în educaţie: Contribuţie la studiul inovaţiei”, Bucureşti, E.D.P., 1978, p.11

23

Având certitudinea că tehnologiile informaţiei şi comunicării vor devenii

instrumente de utilitate universală, este necesar să se dezvolte un mod de

gândire şi comportament care va permite să se facă faţă oricărei noi cerinţe.

Fiecare educator va trebui să capete o formaţie de bază în domeniul tehnologiei

informaţiei şi comunicării. Aceasta va implica o serie de obiective cum ar fi1:

- însuţirea principiilor comune care guvernează aplicarea informaţiei,

cunoaşterea naturii, proprietăţile şi structurile informaţiei;

- dezvoltarea unei vederi de ansamblu asupra amplorii şi importanţei

aplicaţiilor informaticii şi efectelor lor sociale şi economice asupra individului

şi colectivităţii;

- formarea capacităţii de a identifica situaţiile în care este indicată

utilizarea informaticii şi conceperea unor soluţii adecvate, cu particularizări în

elaborarea strategiilor curriculare;

- dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activităţi ca stocarea

şi căutarea informaţiei, prelucrarea ei pentru comunicare, supravegherea şi

controlul ei;

- cunoaşterea mijloaceloe curente de comunicare cu echipamente

informatice;

- stabilirea unor relaţii de cooperare cu colective de profil din alte ţări;

- extragerea informaţiei de ultimă oră de pe reţelele informaţionale

mondiale, etc.

Se urmăreşte astfel dezvoltarea unei culturi informatice înţeleasă nu numai

ca o cunoaştere şi competenţă de specialitate, ci şi ca o nouă orientare şi

raportare la realitate.

1 Istrate, Olimpus – “Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie”, Bucureşti, 2002, p.5

24

3.2. COMPETENŢE DE UTILIZARE A TEHNOLOGIEI

INFORMAŢIEI ŞI COMUNICĂRII (TIC)

Eficacitatea instructorului se află în strânsă legatură cu capacitatea de a

utiliza toate formele de interacţiune posibile în contextul învăţării la distanţă şi,

corelativ, cu stăpînirea de către acesta a mijloacelor tehnologice particulare

implicate.

Cercetatorii americani de la Syracuse University din New York au

dezvoltat, după setul de aptitudini Big Six (Eisenberg & Berkowitz), o schemă1

ce include categorial competentele în folosirea computerului pentru

manipularea informaţiilor, schema pe care o vom urmări pas cu pas, în ciuda

dimensiunilor sale considerabile, cu justificarea pertinenţei, exhaustivităţii şi

relevanţei sale pentru subiectul ce ne interesează. Modelul nu se referă specific

la educaţia la distanţă, însă cu atât mai mult trebuie luat în calcul în situaţia

utilizării intensive a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării pentru

dezvoltarea şi întreţinerea unui program de instruire prin Internet. Aceste

aptitudini de informare şi cercetare, se subliniază în materialul prezentat pe

Internet de cercetatori, este de aşteptat să le demonstreze fiecare elev în timpul

studiilor şi, am adauga, fiecare educator participant la un program de educaţie la

distanţă prin Internet:

1. Definirea sarcinii

Primul pas constă în recunoaşterea nevoii de informare, definirea

problemei şi identificarea tipului şi cantităţii de informaţie necesară. În

perspectiva deschisa de noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării, elevii şi

profesorii vor fi capabili să:1 Eisenberg, Michael B. & Doug Johnson – “Computer Skills for Information Problem-Solving: Learning and Teaching Tehnology in Context”, ERIC Clearinghouse on Information and Tehnology, 1996, http://www.ed.gov/databases/ERIC_Digests/ed392463.html

25

a. să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line (listservs,

newsgroups) pe Internet pentru a comunica în privinţa conţinutului materialelor,

diverselor sarcini ţi pentru informare.

b. să folosească e-mailul şi grupurile de discuţii on-line (listservs,

newsgroups) pe Internet pentru a iniţia discuţii pe anumite subiecte şi pentru a

îndeplini sarcini prin cooperare local sau global.

c. să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele

locale pentru a comunica pe verticală sau pe orizontală în privinţa conţinutului

materialelor, diverselor sarcini şi pentru informare.

d. să folosească conferinţele on-line, e-mailul şi software pentru reţele

locale pentru a iniţia discţtii pe anumite subiecte şi pentru a îndeplini sarcini

prin cooperare la nivel local.

e. să folosească programele speciale pe computer pentru definirea sau

redefinirea problemei. Acest nivel include dezvoltarea unei întrebări pentru

cercetare sau stabilirea perspectivei din care se va analiza o problemă.

2. Strategii de căutare a informaţiei

Odată formulată sarcina, trebuie luate în considerare toate sursele posibile

şi dezvoltat un plan de căutare şi selectare a informaţiei. Elevii şi profesorii vor

fi capabili să:

a. să aprecieze valoarea în context a diferitelor tipuri de resurse digitale

pentru colectare şi stocare de date, incluzând bazele de date, resurse pe CD-

ROM, resursele on-line de pe Internet comerciale, guvernamentale, comunitare

şi ale institutelor de cercetare.

b. să identifice şi să aplice criterii specifice pentru evaluarea resurselor

electronice digitale.

c. să aprecieze necesitatea folosirii e-mailului şi grupurilor de discutii on-

line (listservs, newsgroups etc.) pe Internet ca resurse în căutarea informaţiilor

26

în contextul sarcinii de rezolvat.

d. să folosească un computer pentru a realiza grafice şi proiecte pentru

planificarea activităţilor studenţeşti de grup pentru cercetare, căutare de

informaţii şi rezolvare de probleme.

3. Accesul şi localizarea informatiilor

După determinarea priorităţilor de căutare, informaţiile trebuie identificate

într-o varietate de forme de stocare şi accesate. Elevii şi profesorii vor fi

capabili să:

a. să localizeze şi să folosească adecvat tehnologiile disponibile local în

biblioteci sau centre universitare (catalog on-line, index de periodice, surse de

tip text, staţii de lucru pentru multimedia, CD-ROM, terminale on-line, scanere,

tehnologii audio si video).

b. să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile prin

reţele locale ce functionează la nivelul instituţiei şcolare între laboratoare,

bibliotecă, centru local de cercetări etc.

c. să localizeze şi să folosească informaţiile şi resursele disponibile în afara

şcolii, prin Internet (newsgroups, listservs, WWW prin Netscape, Internet

Explorer sau alt browser, gopher, situri ftp, cataloage cu acces public, baze de

date comerciale şi servicii on-line, precum şi resurse comunitare, academice sau

guvernamentale).

d. să cunoască rolurile, tipul de asistenţă şi informaţiile de care se poate

beneficia de la persoanele care lucrează în centrele media din biblioteci.

e. să folosească sursele de referinţe şi trimiteri (enciclopedii electronice,

dicţionare, surse de referinţe biografice, atlase, almanahuri etc.) disponibile în

reţelele locale la nivel de instituţie sau pe Internet.

f. să folosească Internetul sau reţelele digitale comerciale pentru

contactarea experţilor în vederea beneficierii de diverse servicii.

27

g. să initieze şi să ducă la bun sfârşit o activitate de colectare de informaţii

prin e-mail, listserv sau newsgroup.

h. să utilizeze instrumentele specifice şi sistemele de organizare ale

surselor de informaţie electronică ca aplicaţii pentru găsirea informaţiilor

specifice şi generale (index, cuprins, instrucţiuni şi manuale de utilizare,

referinţe, strategii de tipul logicii formale, legături hipertext), inclusiv folosirea:

instrumentelor de cautare si comenzilor pentru calculator

neconectat, CD-ROM, baze de date on-line;

instrumentelor de cautare si comenzilor pentru Internet (motoarelor

de căutare: Google, Yahoo, Alta Vista.com etc.).

4. Folosirea informaţiilor

După identificarea resurselor potenţial necesare, studenţii şi educatorii

trebuie să parcurgă materialele pentru a le determina importanţa pentru temă şi

apoi să extragă informaţiile relevante. Aceasta necesită:

a. conectare şi operare cu tehnologiile informaţiei si ale comunicării pentru

accesarea informaţiilor şi citirea ghidurilor şi manualelor asociate cu acest tip

de sarcină.

b. vizualizare, download, decompresie şi deschiderea documentelor de pe

site-urile Internet şi din arhive.

c. preluarea selectivă a informaţiilor de pe o sursă electronică şi

introducerea într-un document personal (prin cut şi paste), apoi completarea

citatelor cu datele de identificare ale sursei.

d. folosirea unui procesor de texte pentru însemnări şi notiţe.

e. preluarea şi înregistrarea pe suport a adreselor/ locaţiilor surselor digitale

ce au fost citate, apoi introducerea acestora corect în subsoluri de pagină sau

bibliografii.

28

f. folosirea foilor electronice de calcul, bazelor de date şi programelor de

statistică pentru procesarea şi analizarea datelor statistice.

g. analizarea şi filtrarea informaţiilor de pe suport digital relevante pentru

sacina de îndeplinit.

5. Sintetizare

Elevii şi educatorii trebuie să ştie să organizeze şi să comunice rezultatele

activităţii de informare, adică:

a. clasificarea şi gruparea informaţiilor folosind un procesor de texte sau un

sistem de gestiune a bazelor de date.

b. folosirea unui editor de texte sau a unui program special de publicare

pentru crearea şi printarea materialelor, demonstrând şi aplicând aptitudini

elementare de tastare sau tehnoredactare (viteza cel puţin egală cu cea a

scrisului de mână).

c. crearea graficelor şi imaginilor cu ajutorul computerului şi folosirea

acestora în prezentări tipărite sau digitale variate.

d. generarea graficelor, tabelelor şi diagramelor folosind programe pe

calculator.

e. preluarea datelor din bazele de date pentru crearea propriilor baze de

date.

f. folosirea utilitarelor de prezentări (PowerPoint, HyperStudio sau Aldus

Persuasion etc.) pentru crearea prezentărilor pe computer.

g. crearea de produse multimedia şi hypermedia cu aparatură audio şi/sau

video digitală.

h. crearea paginilor Web şi site-urilor folosind limbajul de marcare

hipertext (HTML) sau convertind documente prin programele de editare de text.

i. folosirea comunicaţiilor prin e-mail, ftp etc. pentru preluare la distanţă de

informaţii şi fişiere.

29

j. folosirea aplicaţiilor pe computer specializate pe prelucrări specifice:

programe pentru compunere de muzică,

aplicaţii pentru asistenţă în desenare,

software de modelare matematică etc.

k. citarea corespunzatoare a surselor electronice de informaţii în note de

subsol, note de final şi bibliografii.

6. Evaluare

Elevii şi educatorii pot evalua munca proprie sau pot fi evaluaţi de către

alţii:

a. evaluarea de conţinut şi evaluarea formei prezentărilor electronice.

b. folosirea spelling-ului şi utilitarului de verificare gramaticală dintr-un

procesor de texte sau alte programe pentru a edita şi revizui textele alcătuite.

c. aplicarea principiilor etice şi legale în legatură cu plagiatul şi drepturile

de autor.

d. înţelegerea şi respectarea “etichetei” în folosirea poştei electronice,

grupurilor de ştiri şi altor servicii şi funcţii de pe Internet.

e. folosirea poştei electronice şi grupurilor de discuţii online (listservs,

newsgroups) pentru a comunica cu profesorii şi cu alţi elevi în privinţa

performanţelor proprii, sarcinilor îndeplinite şi pentru informare.

f. reflecţii privind folosirea resurselor electronice şi instrumentelor digitale

de prelucrare a informaţiilor în procesul desfăşurat.

Într-o lucrare recentă1 privind formarea continua a cadrelor didactice în

ţările din Uniunea Europeană, în care se prezintă structura şi conţinutul

cursurilor de perfecţionare, una dintre cele mai consistente teme o reprezintă

utilizarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării. Se precizează necesitatea

1 EURYDICE –“Reteaua de Informare despre educaţie în Comunitatea Europeană - Formarea continuă a cadrelor didactice în Uniunea Europeană şi în statele AELS/SEE”, Editura Alternative, Bucuresti, 1997

30

unei reexaminări a procesului de formare a educatorilor şi reevaluarea

priorităţilor într-o societate a cărei evoluţie, în special cea tehnologică, cunoaşte

o accelerare puternică. Cu atât mai mult într-un mediu de învaţare bazat pe

noile tehnologii, cadrele didactice ar trebui să demonstreze o mare parte din

competenţele (amintite mai sus) în folosirea computerului pentru manipularea

informaţiilor.

3.3. UTRILIZĂRI CURENTE ALE NOILOR TEHNOLOGII

ÎN EDUCAŢIE

Noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării se pretează la nenumărate

tipuri de aplicaţii în instruire, în beneficiul direct sau indirect al celor care

învaţă. La activităţile de predare-învăţare aceste instrumenteîndeplinesc unul

dintre următoarele roluri1:

resurse pentru activităţile în clasă,

suport în activitatea didactică,

ajutor în activitatea elevilor şi studenţilor.

Resurse pentru activităţile în clasă

Aceste aplicaţii se adresează direct celor care învaţă pentru a-i ajuta să-şi

însuşească informaţii sau să dobândească anumite competenţe prin

demonstraţii, exemple, aplicaţii, simulări. Pentru exemplificare menţionez:

- software educaţional – cuprind aplicaţii drill and practice, tutoriale,

simulări, programe de tipul problem-solving, combinaţii între

acestea.

1 Istrate, Olimpus – “Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie”, Bucureşti, 2002, p. 10

31

- materiale video interactive - includ software creat pentru diverse

activităţi de training şi instruire, prezentări de materiale şi programe

informative, scenarii de tip problem-solving, tutoriale interactive –

toate pe CD-ROM sau disponibile pe Internet.

- cursuri pentru educaţie la distanţă.

Suport în activitatea didactică

Cadrele didactice utilizează tehnologiile informaţiei şi comunicării pentru

realizarea materialelor suport de lecţii sau pentru organizarea mai eficientă a

clasei şi timpului. Exemplele includ tehnologiile ca suport pentru următoarele

tipuri de sarcini:

- pregătirea şi printarea materialelor didactice – presupun folosirea

procesoarelor de text şi sistemelor DTP pentru realizarea testelor,

foilor de calcul, diplomelor, etc.;

- înregistrarea progresului elevilor şi analiza datelor – includ

programe de gestiune a bazelor de date, calcul tabelar, programe

speciale de notare, pachete pentru analiză statistică şi instrumente

pentru management asistat de calculator;

- pregătirea şi realizarea prezentărilor informative şi formative –

presupun utilizarea instrumentelor de grafică, programe de

authoring multimedia sau hypermedia, software de prezentare

(Power Point), sisteme de prelucrare video;

- organizarea timpului – presupune instrumente de planificare a

timpului, realizare a orarului şi calendarelor de activităţi.

Instrumente pentru cei care învaţă

Aceste resurse bazate pe noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării

sunt utile pentru elevi şi studenţi în realizarea rapidă, facilă şi eficientă a

sarcinilor de muncă individuală. Cele mai populare aplicaţii sunt:

32

- redactarea temelor în toate ariile curriculare – elevii şi studenţii

utilizează procesoarele de text şi sistemele DTP pentru aceste tipuri

de sarcini;

- ajutor în realizarea proiectelor de cercetare – presupun referinţele la

enciclopedii electronoce, baze de date, sisteme online;

- asistenţă pentru sarcinile de învăţare / asimilare în diverse domenii

– se referă la sistemele CAD, editoarele mizicale, simulatoare;

- dezvoltarea produselor şi prezentărilor – se folosesc utilitare grafice,

programe de authoring multimedia / hypermedia, software de

prezentare, sisteme de prelucrare video.

Categoriile generale de mai sus încearcă să surprindă şi să clarifice aria de

impact a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicării în educaţie, iar

succesul din practică mai degrabă constituie apanajul unui spirit căutător decât

urmarea unor norme rigide de aplicare.

3.4. EDUCAŢIA LA DISTANŢĂ PRIN INTERNET

Conceptul pregătire pentru viaţă, care a constituit multă

vreme un obiectiv

major al sistemelor educative din întreaga lume, a devenit

redundant în perspectiva deschisă de uriaşele transformări din

societate datorate schimbărilor din tehnologie şi economie. Cu

33

treizeci de ani în urmă, educaţia pe tot parcursul vieţii putea fi

privită ca o opţiune pentru o vârstă cu mai mult timp liber.

Acum a devenit o necesitate.

Ofertele de educaţie şi pregătire au devenit segmentate şi

diversificate, în acord cu variatele cereri ale consumatorilor

care plătesc pentru module educative ajustate pe propriile

nevoi.

Educaţia la distanţă este doar o expresie a acestei noi

orientări spre consumator a diverselor instituţii de pregătire.

Acumularea de credite şi transferul, modularizarea cursurilor

sunt părţi ale aceleiaşi transformări de structură a procesului

de învăţământ.

Dincolo de micile controverse referitoare la necesitatea

implementării, fezabilitatea sistemului etc., învăţământul la

distanţă se constituie ca o varietate între modelele

educaţionale, care foloseşte tehnologiile pentru a face posibile

noi abordări ale procesului de predare-învăţare.

În general, definiţiile date de instituţiile de specialitate

converg în a accepta că se vorbeşte despre educaţie la distanţă

atunci când profesorul şi studentul (studenţii) sunt separaţi prin

distanţă fizică şi tehnologia (audio, video, reţele de

calculatoare, material tipărit), îmbinată uneori cu comunicarea

faţă în faţă, este folosită pentru instruire1.

1 Engineering Outreach Staff de la Universitatea Idaho; din ghidul: “Distance Education at a Glance”[online] http://www.uidaho.edu/ evo/dist1.html

34

O excelentă definiţie cu valoare operaţională o dă Consiliul

pentru Educaţie şi Instruire la Distanţă2: "Educaţia la distanţă

presupune înscrierea şi studiul la o instituţie de instruire, care

asigură materialele didactice pregătite într-o ordine secvenţială

şi logică pentru ca studenţii să studieze pe cont propriu. La

sfârşitul fiecărei etape, studentul trimite prin fax, mail, sau

computer către instructori calificaţi, produsul muncii sale spre

corectare, clasare şi orientare tutorială pe problemele

subiectului. Sarcinile corectate sunt înapoiate, acest schimb

asigurînd o relaţie student-profesor personalizată."

Definim educaţia la distanţă2 (sau educaţia virtuală) ca o

experienţă planificată de predare-învăţare, organizată de o

instituţie ce furnizează mediat materiale într-o ordine

secvenţială şi logică pentru a fi asimilate de studenţi în

manieră proprie, fără a constrânge agenţii activităţii la

coprezenţă sau sincronicitate. Medierea se realizează prin

modalităţi diverse, de la material tipărit (prin corespondenţă),

la tehnologii audio, video sau noile tehnologii ale informaţiei şi

comunicării.

Noile medii de învţare disponibile în programele de educaţie la distanţă

diferă foarte mult de cele tradiţionale. De aceea, integrarea tot mai amplă a

noilor tehnologii informatice şi de comunicare în procesul de învăţământ,

necesită o reconsiderare profundă a didacticii contemporane, întrucât noile

medii de învăţare disponibile prin aceste noi tehnologii diferă fundamental de

predarea şi învăţarea în tradiţionala sală de clasă.

2 Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă (DETC) [online] http://www.detc.org2 Istrate, Olimpius, „Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor”, Ed. Agata, Boto;ani, 2000, p.13

35

Utilizarea în învăţământa acestor noi tehnologii, determină schimbări

radicale la nivelul fiecărei componente a procesului didactic, atât a predării, cât

şi a învăţarii.

Învăţarea cu materiale pe suport informatic se individualizează de

modalităţile tradiţionale de învăţare şi printr-o serie de avantaje şi dezavantaje

pe care le prezintă această tehnologie.

Flexibilitatea crescută a materialelor şi posibilitatea de aducere permanentă

la zi şi cu costuri minime, accesul la o multitudine de alte resurse disponibile

prin worl wide web şi integrare unei varietăţi de medii de învăţare sunt avantaje

care fac posibilă o motivare crescută şi o angajare mult mai activă a studentului

în învăţare. În timp ce necesitatea de familiarizare permanentăcu noile facilităţi

pe care tehnologia le aduce şi costurile ridicate ale implementării ei, pot

constitui piedici importante pentru instrucţia la distantă.

Însă experienţa altor ţări ne asigură de faptul că

participanţii la educaţia prin intermediul noilor tehnologii se

familiarizează în scurt timp cu sistemul digital şi intră relativ

curând în ritmul natural al transmiterii şi, respectiv, însuşirii de

cunoştinţe.

Un tip de predare-învăţare la distanţă, care câştigă teren

pe zi ce trece, este educaţia prin Internet. Cursurile suport sunt

stocate pe un computer într-o formă specifică şi un navigator

uzual pentru Internet sau, în unele cazuri rare, un program

special, permite cursanţilor să acceseze informaţiile în ritmul

propriu de asimilare. Materialele de învăţare sunt prezentate

într-o formă multimedia – prin îmbinare de text, sunet, imagine

şi chiar scurte filme - şi în modul hyperlink – un model

36

structural în care accesul la alte informaţii se realizează prin

legături multiple de la o singură pagină; la rândul lor alte pagini

permit revenirea, aprofundarea prin accesarea altor pagini cu

subiect similar sau saltul la alte tipuri de informaţii.

Acest tip de materiale „fără suport pe hârtie” au o serie de

avantaje1:

•se înlătură necesitatea spaţiilor de depozitare şi personalului

numeros;

•costuri de expediere reduse;

•flexibilitate pentru student în sensul posibilităţii alegerii

porţiunilor care se

tipăresc şi care rămân în format electronic;

•expedierea la student exact la timp în sensul accesului la

material exact când şi unde este necesar;

•integrarea unei varietăţi de medii de învăţare: text, grafică,

imagine statică şi

animată, sunet, scurte filme;

•acces la materiale din alte sute de mii de surse, unele prin

linkuri (legături )

directe din situl de origine;

•integrarea legăturilor cu tutorii şi cu alţi studenţi, prin

intermediul Web sitului.

Inovaţiile în tehnologiile informatice permit reducerea

distanţei temporale,

1 Achimaş-Cădariu, Andrei. Ghid practic pentru educaţie la distanţă. Bucureşti: Alternative, 1998,p.40.

37

introducând o dimensiune interactivă, absentă sau redusă până

acum la cea mai simplă expresie a sa. Educaţia la distanţă prin

intermediul reţelelor de calculatoare (Internet) încearcă în plus

faţă de alte modalităţi de educaţie la distanţă să materializeze

o formă de schimb verbal care este cea a dialogului şi nu cea a

simplei conversaţii.

Sarcina educaţiei bazată pe noile tehnologii ale informaţiei

şi comunicării nu este de a demonstra că are rezultate

imediate într-o întrecere cu alte tipuri de sisteme educaţionale,

ci de a substitui o parte din structurile actuale cu un nou,

probabil superior, spectru de performanţe, în întâmpinarea

schimbărilor inerente ce au loc în cultură si civilizaţie.

CONCLUZII

Nevoia de schimbare trebuie să se regăsească în folosul elevului, al

cadrului didactic, în orientarea părinţilor către dialog, în cooperarea cu

comunitatea, în schimbarea mentalităţii cadrului didactic în ceea ce priveşte

rolul pe care îl are în procesul de instrucţie, şi nu în ultimul rând, schimbarea ca

indivizi.

În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile

sociale să ţină pasul cu evoluţia societăţii şi, implicit, a educaţiei. Reforma

sistemului de învăţământ are ca obiective schimbarea mentalităţii şi formarea

unor dascăli cu o altă viziune.

38

Finalitatea programelor de formare constă în dezvoltarea unor abilităţi,

competenţe profesionale ale personalului didactic, care să faciliteze sprijinirea

dezvoltării individuale a elevilor, într-un climat de respect faţă de aceştia.

Schimbarea mentalităţii personalului din educaţie reprezintă a altă finalitate a

acestor demersuri.

Cadrul didactic este pentru elevii săi un model de conduită şi de pregătire

profesională, exercită asupra lor influenţe nu numai prin volumul de cunoştinţe

pe care în transmite, ci şi prin orizontul de cultură pe care îl deschide elevilor,

prin modul său de a gândi, prin concepţia sa ideologică, printr-un intelect

prealabil, fluid şi receptiv la nou şi la o continuă perfecţionare.

Cadrul didactic, prin statutul său, prin îndatoriile şi obligaţiile ce îi revin

capătă o nouă valoare, aceea de “agent al schimbării”.

BIBLIOGRAFIE

1. Academia Română Institutul de lingvistică “Iorgu Iordan”, Dicţionarul

explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Ed.Univers, Bucureşti, 1998

2. Achimaş-Cădariu, Andrei, Ghid practic pentru educaţie la

distanţă, Bucureşti, Ed. Alternative, 1998

3. Consiliul pentru Educaţie şi Pregătire la Distanţă (DETC)

[online] http://www.detc.org

4. Cosmovici, A., Psihologioe şcolară, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

5. Cucoş, Constantin, Psihopedagogia pentru examenele de definitivare şi

grade didactice, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005

39

6. David, Teodora, Predescu, Adriana, Empatia şi relaţia profesor-elev, Ed.

Academiei, Bucureşti, 1987

7. Dottrens, Robert , Institutori ieri, educatori mâine, Bucureşti, E. D. P.,

1971

8. Eisenberg, Michael B., Doug Johnson, Computer Skills for Information

Problem-Solving: Learning and Teaching Tehnology in Context, ERIC

Clearinghouse on Information and Tehnology, 1996,

http://www.ed.gov/databases/ERIC_Digests/ed392463.html

9. GLIGA , L.(coord.), Standarde profesionale pentru profesia didactică,

Ed. Polsim, Bucureşti. 2002

10.Huberman, A. M., Cum se produc schimbările în educaţie: Contribuţie la

studiul inovaţiei, Bucureşti, E.D.P., 1978

11. Istrate, Olimpus, Utilizarea noilor tehnologii ale informaţiei şi

comunicării în educaţie, Bucureşti, 2002

12.Istrate, Olimpius, Educaţia la distanţă. Proiectarea materialelor, Ed.

Agata, Botoşani, 2000

13. Sulea-Firu, Ion, Personalitatea profesorului român, Biblioteca Liceului

Românesc, Bucureşti, 1939

14. Urea, Roxana, Note de curs - Sociologia educaţiei

15. *******, Decizia Nr. 1720/2006/EC a Parlamentului European şi a

Consiliului din 15 noiembrie 2006 privind instituirea unui program de

acţiune în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii

16. *******, Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu

modificările şi reglementările ulterioare

17. *******, Manualul de bune practici

18.*******, Revista Didactica nova, nr. 9-10/2007

19. *******, www.socrates.ro

40

http://www.socrates.ro/

lucrare1

Documents

Transcript of lucrare1