NOI TENDINŢE DE PROMOVARE A METODOLOGIEI

INSTRUIRII ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR

,,Creativitatea este o floare atât de delicată, încât elogiul o

face să înflorească, în timp ce descurajarea o înăbuşă

adesea, chiar înainte ca ea să se poată transforma în

floare’’.

Thomas Carlyle

Aceste zone nu sunt propuse întâmplător. În cadrul

acestora, copii trebuie să aibă posibilitatea să experimenteze, pentru a-şi forma atitudini şi

comportamente, deprinderi şi obişnuinţe specifice comunicării, colaborării şi cooperării,

rezolvării de probleme, manipulării şi în cele din urmă, dobândirii de cunoştinţe.

Pentru ca toate aceste lucruri să se petreacă, este

necesar un mediu interactiv, cu materiale variate pe care copilul îl modelează pe

parcursul atingerii obiectivelor planificate, îl fac să ,,vorbească’’ despre ce şi cât fac, cum

fac, despre experienţele şi cultura lor, folosind, completând, îmbogăţind, regândind şi

valorizând tot ce se află la dispoziţia lor.

Centrul tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului în aşa fel

încât copiii să le poată privi şi mânui, să se poată juca cu ele, să vorbească şi să citească,

să li se citească despre ele, să poată adăuga altele noi, produse sau procurate de ei. Acesta

poate fi un dulăpior, un raft, o cutie de carton, unde vom expune titlul temei şi materialele

legate de acesta. Procurarea materialelor necesare pentru acest centru tematic se va

face în urma studierii cu atenţie a temei de către educatoare. Acestea vor fi aduse, de

regulă, de către copii pentru a fi arătate şi pentru a discuta despre ele, pentru a le studia.

Adesea, educatoarea va apela la biblioteca publică sau biblioteca şcolii, la un muzeu, la

persoane fizice sau la instituţii ale comunităţii pentru procurarea unor materiale

interesante, stimulative, în acord cu tema proiectului.

Există multe metode prin care copiii pot învăţa ori exersa concepte sau

deprinderi. Printre ele se numără şi folosirea imaginilor şi a altor mijloace vizuale care

sprijină şi înlesnesc contactul copilului cu realitatea. De aceea, tot ce se constituie în

mediu educaţional activ în sala de grupă (imagistic vorbind) trebuie trecut printr-un filtru

sever al specialistului, în acest caz educatoarea.

În concluzie, educatoarea va acorda o atenţie deosebită:

modului în care decorează sala de grupă, urmărind ca fiecare

obiect, fiecare imagine să transmită ceva copilului sau să-l pună în situaţia de a cerceta,

de a face predicţii în legătură cu o temă de interes. O aglomerare de materiale, fără nici

un mesaj legat de interesul de moment al copilului, va crea disconfort şi agitaţie în

sufletul lui şi o situaţie conflictuală în clasă, între copii sau chiar între copii şi educatoare

dotării bibliotecii şi a altor zone din grupă cu materiale

adecvate vârstei şi obiectivelor propuse. Cărţile, ziarele, revistele, jocurile cu imagini şi

imaginile pe care copiii le vor găsi aici îi vor ajuta să descopere diferenţele de detaliu

dintre anumite obiecte şi să selecteze caracteristicile acestora. Acest lucru le va stimula

comunicarea orală şi le va deschide calea spre diferenţierile pe care le vor face mai târziu

între litere şi cuvinte.

caracteristicilor estetice şi metodice ale mijloacelor vizuale expuse sau prezentate

copiilor. Acestea vor avea o dimensiune adecvată momentului şi obiectivului propus;

culorile, forma şi realizarea artistică se vor armoniza, oferind copilului încântarea pe care

o provoacă orice lucru despre care se poate spune că este frumos. Frumosul modelează

sufletul şi mintea copilului, îi dă linişte interioară de care are nevoie pentru a evolua.

regulile de folosire a materialelor puse la dispoziţia copiilor în zonele

sau colţurile clasei, îndeosebi a cărţilor, jocurilor, imaginilor pe care aceştia le mânuiesc

mai des. Respectul pentru carte, pentru munca altora este o formă a respectului de sine.

Noi tendinţe în metodologia didactică

În cadrul unui sistem de instruire, metodologia didactică trebuie să fie în

consonanţă cu toate modificările survenite în ceea ce priveşte finalităţile educaţiei,

conţinuturile învăţământului, noile cerinţe ale elevilor şi societăţii. Metodologia se

cere a fi suplă şi permisivă la dinamica schimbărilor care au loc în componentele

procesului instructiv - educativ. Calitatea unei tehnologii este dată de flexibilitatea şi

2

deschiderea ei faţa de situaţiile şi exigenţele noi, complexe ale învăţământului

contemporan.

O metodă nu este bună sau rea în sine, ci prin raportarea ei la situaţia didactică

respectivă, criteriul oportunităţii sau adecvării la o anumită realitate fiind cel care o

poate face mai mult sau mai puţin eficientă.

Calitatea metodologică este un aspect ce ţine de oportunitate sau adecvare la o

anumită realitate, dozaj, combinatorică între metode sau ipostaze ale metodelor. A

spune că o metodă este mai bună decât alta, fără a ţine cont de contextul în care

metoda respectivă este eficientă, constituie o afirmaţie lipsită de sens.1

Exista o serie de exigenţe şi cerinţe spre care ar trebui să evolueze metodologia

de instruire:

♣ punerea în practică a noi metode şi procedee de instruire care să soluţioneze

adecvat noile situaţii de învăţare (ex. brainstorming-ul);

♣ folosirea pe scară mai largă a metodelor activ-participative, prin activizarea

structurilor cognitive şi operatorii ale elevilor şi apelarea la metodele pasive numai

când este nevoie/ maximiza-rea dimensiunii active a metodelor (în mai toate metodele

identificăm această potenţialitate) şi minimalizarea efectelor pasive. Metodele activ-

participative implică elevul cu resursele sale (intelectuale, afectiv-volitive,

motivaţionale), privesc elevul ca pe un constructor al personalităţii sale, promovează

învăţarea activă, se bazează pe curiozitate epistemică, pe iniţiativă, asociază efortul de

gândire cu efortul practic, pun accent pe studiul independent, pe tehnicile

autodidactice, îmbină munca individuală cu cea în echipă.

♣ renunţarea la o metodă dominantă în favoarea varietăţii şi flexibilităţii

metodologice, care să vină în întâmpinarea nevoilor diverse ale elevilor şi care să fie

adecvate permanent la noile situaţii de învăţare; utilizarea unor combinaţii şi

ansambluri metodologice prin alternări ale unor caracteristici (în planurile activitate -

pasivitate, abstractizare - concretizare, algoritmizare - euristicitate etc);

♣ instrumentizarea optimă a metodologiei prin integrarea unor mijloace de

învăţământ adecvate care au un aport autentic la eficientizarea predării - învăţării; nu

e vorba de o simplă adăugare a unui mijloc de învăţământ, oricât de sofisticat ar fi el,

1 Cucoş C., op. cit., pag. 288.

3

ci de o redimensionare, o pregătire a acestuia în perspectiva metodologică (ex.

programe structurate explicit pentru învăţarea asistată de ordinator);2

♣ extinderea folosirii unor metode care solicită componentele relaţionale ale

activităţii didactice, respectiv actul comunicaţional pe axa profesor - elevi sau pe

direcţia elevi - elevi; atenuarea tendinţei magistrocentriste a metodologiei didactice;

întărirea dreptului elevului de a învăţa prin participare, alături de alţii (se tinde să se

revitalizeze metodele clasice, bazate pe comunicare ca reacţie la tendinţa de

tehnologizare, de dezumanizare a învăţământului);

♣ accentuarea tendinţei formativ - educative a metodei didactice; extinderea

metodelor de căutare si identificare ale cunoştinţelor, şi nu de transmitere a lor ;

cultivarea metodelor de autoinstrucţie şi autoeducaţie permanente; promovarea unor

metode care îi ajută pe elevi în sensul dorit; adecvarea metodelor la realitatea

existentă, ,,pragmatizarea’’ metodologiei.3

Proiectarea activităţilor desfăşurate în grădiniţă.

Proiectarea activităţi didactice reprezintă o anticipare a acesteia, realizarea unor

planuri ierarhizate pe etape (anual, semestrial, pe sisteme de activităţi şi pentru activităţi

distincte),ţinând cont de obiectivele fiecărui nivel şi resursele materiale şi umane

implicate.

Ea presupune anticiparea mentală şi materializarea în scris a demersurilor didactice,în

scopul atingerii obiectivelor şi pregătirii din timp a condiţiilor învăţării. O proiectare bine

realizată permite asigurarea eficienţei activităţii, sistematizarea şi evaluarea formative ce

conduc la ameliorarea şi perfecţionarea procesului de instruire şi educare.

Proiectarea didactică reprezintă anticiparea, prefigurarea cât mai precisă a demersului

activităţii, definind scopurile, modul de organizare, etapele activităţii, metodele şi

mijloacele ce vor fi utilizate, formele de evaluare a realizării obiectivelor.4

2 Emil Păun, Romiţă Iucu, Educaţia preşcolară în România, Ed. Polirom, Iaşi 2002, pag. 613 Cucoş C., op. cit., pag. 288-289. 4 Borţeanu Silvia şi colab., op. cit., pag. 24- 30.

4

În prezent două forme de proiectare alternează pe durata unui an şcolar, punerea

numerică şi temporală mai mare fiind deţinută de proiectarea tematică, pe bază de

proiect. Deosebirea dintre aceste două forme constă în faptul că proiectarea tematică, pe

proiect, este un demers mult mai elaborat care necesită o bună pregătire a cadrului

didactic, în ceea ce priveşte utilizarea conceptelor şi conţinuturilor ştiinţifice şi că

activităţile desfăşurate în cadrul proiectului necesită antrenarea părinţilor, specialiştilor,

membrilor comunităţii, elevilor şi şcolarilor sau a altor factori. De asemenea, evoluţia

activităţilor într-un proiect este previzionată de o hartă care conţine, prin direcţiile de

dezvoltare stabilite, traseul învăţării. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că toate

proiectele tematice trebuie să aibă o finalitate - o lucrare colectivă, o acţiune amplă în

care sunt antrenaţi toţi factorii implicaţi.

Progresul şi achiziţiile pe parcursul derulării proiectului trebuie să fie vizibile în

atitudinile, comportamentele, deprinderile pe care copoii le-au dobândit în cunoştinţele

nou însuşite toate fiind reflectate în portofoliul proiectului.

Proiectarea pe o temă săptămânală conform precizărilor din noul Curriculum este

recomandată doar în intervalele dintre un proiect şi altul. Aceasta nu este o activitate mai

puţin importantă sau mai puţin elaborată: se elaborează pe baza unor obiective bine

stabilite, a unor resurse şi strategii adecvate, dar nu are o asemenea amploare, fiindcă nu

obligă la deschideri comparabile cu cele generate pe lucrul pe proiecte tematice. La

oricare tip de proiectare ne referim, trebuie să ţinem seama de necesitatea selectării

obiectivelor pentru întreaga perioadă a derulării proiectului tematic sau pentru săptămâna

în care se desfăşoară activităţi pe o temă. Succesul activităţii didactice este condiţionat de

claritatea şi ordonarea obiectivelor pe care le urmăreşte, procesul de învăţământ fiind

orientat spre realizarea unor obiective, spre producerea unor schimbări controlate şi

dirijate, fiind caracterizat prin intenţionalitate.

De asemenea ambele tipuri de proiectare necesită încă de la debut, stabilirea şi

consemnarea unui inventar de probleme - Ce ştiu şi ce nu ştiu copii despre… Pe parcursul

derulării, inventarul se poate consemna şi completa la ambele categorii reflectând

profunzimea abordării şi preocupările cadrului didactic pentru detalii.

În ceea ce priveşte planificarea activităţii pe zile noul curriculum propune ,, Scenariul

zilei’’ în cadrul căruia vor fi cuprinse activităţile de dimineaţă/ pe sectoare sau pe centre

5

de interes, activităţile pe domenii experienţiale (activităţi comune) şi activităţile

complementare.

Activitatea integrată este o activitate specifică reformei curriculare pentru care

pledează numeroşi autori şi este propusă de noul Curriculum pentru învăţământul

preşcolar. Aceasta se desfăşoară atât ca activitate în cadrul unui proiect tematic cât şi în

cadrul proiectării pe teme săptămânale fără a fi desprinse de context.

Activităţile integrate armonizează şi sintetizează informaţii din diferite domenii ale

ştiinţelor renunţându-se la logica lor particulară, cu scopul creări unui tablou integrativ al

realităţii cu care copilul intră în contact.

Activităţile integrate propuse de planul de învăţământ sunt de patru tipuri, în funcţie

de durata şi elementul de conţinut:

Activitatea integrată care înglobează toate activităţile din programul unei zile

şi care se desfăşoară pe parcursul întregii zile;

Activitate integrată care înglobează activităţile liber alese şi activităţile pe

domenii experienţiale din ziua respectivă;

Activitate integrată care înglobează activităţile pe domenii experienţiale

dintr-o zi ;5

Activitate integrată în care activitatea de bază este un anumit tip de activitate pe

domenii experienţiale din ziua respectivă, în care sunt cuprinse elemente din mai multe

domenii experienţiale, indiferent de programul zilei. Activităţile care fac parte din

activitatea integrată îşi pierd statutul de activitate integrată, de această dată fiind elemente

sau părţi componente ale unui demers global. De aceea, pentru activitatea integrată se

realizează un singur proiect didactic, indiferent de conţinutul acesteia.

Activitatea integrată – modalitate de optimizare a activităţii instructiv-

educative din grădiniţă

.

5 Ibidem, pag.31.

6

O definiţie a activităţii integrate ar putea fi următoarea: ,, demers didactic global, în

care graniţele dintre categoriile de activităţi dispar, activitatea desfăşurându-se după un

scenariu unitar în scopul investigării unei teme’’.6

Predarea integrată a cunoştinţelor este considerată o strategie modernă de

organizare şi desfăşurare a conţinuturilor, iar conceptul de activitate integrată se referă la

o activitate în care se îmbrăţişează metoda de predare - învăţare a cunoştinţelor îmbinând

diverse domenii şi constituirea deprinderilor şi abilităţilor preşcolarităţii.

Integrarea este o manieră de organizare a activităţii oarecum similară cu

interdisciplinaritatea, în sensul că obiectivele învăţării au ca referinţă nu o categorie de

activitate ci o tematică unitară, comună mai multor categorii. Nu trebuie însă să se

confunde cele două concepte : interdisciplinaritatea o identificăm ca o componentă a

mediului pentru organizarea cunoaşterii ; integrarea – ca o idee sau un principiu

integrator care rupe hotarele diferitelor categorii de activităţi şi grupează cunoaşterea în

funcţie de tema propusă de educatoare, ori de copii. Integrarea, ca sintagmă este explicată

ca revenirea în acelaşi loc, în aceeaşi activitate, a mai multor activităţi de tip succesiv,

care conduc la atingerea obiectivelor propuse, la însuşirea conţinuturilor, la realizarea în

practică a proiectului didactic propus. Prin activităţile integrate, abordarea realităţii se

efectuează printr-un demers global, făcând să dispară graniţele dintre categoriile şi

tipurile de activităţi didactice. Acestea se contopesc într-un scenariu unitar în care tema

se lasă investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe : conţinuturile au subiect comun care

urmează a fi elucidat în urma parcurgerii acestora şi atingerii obiectivelor

comportamentale avute în vedere.

Activităţile integrate nu sunt alte activităţi, ci cele pe care le proiectăm

calendaristic conform planului de învăţământ, orarului aferent nivelului de vârstă,

susţinute de experienţa cadrului didactic.

Activităţile din grădiniţă pot fi desfăşurate integrat după scenarii zilnice cu

generice distincte care reunesc activităţi comune şi la alegere dar din zona respectivă sau

prin care se regăsesc fragmentele de activităţi dintr-o săptămână cu generice de zi,

respectând tema şi subtema săptămânii. Diversitatea şi varietatea materialelor încurajează

copiii să se manifeste, să observe, să gândească, să-şi exprime ideile, să interpreteze date,

6 Pletea Mioara, Fotache Rodica şi colab., Ghid pentru proiecte tematice, Ed. Didactica Publishing House, Bucureşti 2008, pag.128.

7

să facă predicţii. Activităţile integrate se pot desfăşura fie frontal, fie pe grupuri ajungând

până la individual.

Activităţile integrate se dovedesc aşadar a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a

activităţilor de învăţare cu viaţa societăţii, cu tehnologia şi cultura didactică. Lucrând în

grupuri, copiii îşi asumă responsabilităţi şi roluri în microgrupul din care fac parte

participând la jocuri de rol interesante şi iniţiate la sugestia educatoarei sau create de ei.

Metode de stimulare a creativităţii.

Prin creativitate se înţelege capacitatea sau aptitudinea de a realiza ceva nou,

original. ,,Actul creator este însă un proces de elaborare prin invenţie sau descoperire, cu

ajutorul imaginaţiei creatoare, a unor idei, teorii sau produse noi originale, de mare

valoare socială şi aplicabile în diferite domenii de activitate’’.7

Stimularea creativităţii în şcoală, în general, în procesul didactic în special,

presupune favorizarea unui mediu de învăţare interactiv, incitator şi dinamic. Învăţarea

prin cooperare asigură dezvoltarea unui câmp de relaţii optime manifestări creatoare şi

active a elevului în clasă. ea dezvoltă şi întreţine motivaţia epistemică internă, favorizând

implicarea activă în sarcină şi contribuţiile creative, originale ale participanţilor.8

Condiţiile şi situaţiile specifice care pot duce la dezvoltarea spiritului investigativ,

a gândirii divergente, a atitudinii creative şi active în cadrul procesului instructiv

educativ, dar mai ales în grădiniţă pot fi considerate următoarele: încurajarea copiilor să

pună cât mai multe întrebări, limitarea constrângerilor şi a factorilor care produc

frustrarea, stimularea comunicării prin organizarea de discuţii şi dezbateri între copii,

între educator şi copil, activizarea copiilor prin solicitarea lor de a opera cu idei,

concepte, obiecte în vederea reconsiderării acestora şi a emiterii de noi variante,

favorizarea accesului la cunoaştere prin forţe proprii, stimulând atitudinea reflexivă

asupra propriilor demersuri de învăţare.

Educatorul este cel care trebuie să găsească cele mai eficiente modalităţi prin care

să stimuleze potenţialul creativ al fiecărui copil în parte. Activităţile propuse copiilor în

7 Stoica, op. cit.., pag. 37.8 Bogdan Bălan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici… coord. Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed, Polirom Iaşi 1998, pag. 56-57.

8

scopul sporirii gradului de implicare activă, interactivă şi creativă în şcoală, trebuie să

asigure stimularea gândirii productive, critice, divergente şi laterale. De aceea, cadrul

didactic trebuie să utilizeze acele metode didactice care să stimuleze formarea şi

dezvoltarea conduitei creative la copii.

Dintre metodele de învăţământ care dezvoltă creativitatea, importante sunt cele

activ – participativ şi anume : învăţarea prin problematizare şi descoperire semi - dirijată,

metodă modelării şi exerciţiile creative.

În ciclul preşcolar metodele cele mai des utilizate pentru dezvoltarea creativităţii

la copii sunt : Brainstormingul, Tehnica 6/3/5, Metoda Philips, tehnica viselor,

explozia stelară ,ş.a.

Utilizând aceste metode educatoarea stimulează copiii să formuleze idei,

determină toţi copiii să-şi exprime ideile, implică copiii timizi, necomunicativi,

orientându-i spre a face analize, comparaţii, generalizări; încurajează spiritul de

competiţie îmbinând munca individuală cu cea colectivă. Prin intermediul acestor metode

se dezvoltă spiritul critic necesar în evaluare, atenţia voluntară şi imaginaţia.

Metodele amintite mai sus, stimulează creativitatea în grup; creează multe idei

noi şi originale; permite reacţii în lanţ; au efecte psihologice remarcabile: reduce

frustraţia, sporeşte încrederea în sine, creşte spiritul de iniţiativă; stimulează participarea

activă, spiritul competitiv; dezvoltă un climat pozitiv de lucru; oferă posibilitatea

manifestării libere şi spontane; creşte productivitatea creativităţii individuale; dezvoltă

abilităţi pentru munca în grup şi stimulează competenţe.

Utilizarea acestor metode este o nouă cale de realizare a obiectivelor

programei,facilitând crearea de întrebări atât în grup cât şi individual, pentru rezolvarea

problemelor propuse. Astfel dezvoltăm şi exersăm gândirea cauzală, divergentă,

deductivă, inteligenţele multiple, limbajul şi atenţia distributivă.

9