Tudoran Mădălina Grupa 10

Seria a II-a Universitatea din București

Paradisul pierdut din filmul

Devil’s Advocate

“A man can no more diminish God’s glory by refusing to worship Him than a lunatic can put out the sun by

scribbling the word ‘darkness’ on the walls of his cell” (C. S. Lewis)

Veșnica luptă dintre bine și rau e transpusă în vizual de regizorul Taylor Hackford în filmul

Devil’s Advocate (1997) al cărui titlu trimite spre o luptă crâncenă în cadrul proceselor

judecătorești din profan. Filmul reiterează arhetipul biblic al ispitirii de către șarpe a primilor

oameni să guste din mărul cunoașterii din Grădina Edenului. Adam și Eva sunt atrași de noua

perspectivă expusă de șarpe- cunoașterea. Limitarea doar la Grădina Edenului îi nemulțumește

iar șarpele exploatează această slăbiciune.

Modelul originar al căderii în păcat și lupta continuă dintre bine și rău a fost reluat de multe ori

în literatură de către Goethe, Thomas Mann, Bulgakov care au pus accent pe vremelnicia

dorințelor omului care, deși se simte împlinit primind bogațiile de la diavol, ajunge să se piardă

în vârtejul conștiinței care scoate la iveală nemulțumirea. Omul devine câmpul de bătaie al

Îndoielii.

Povestea filmului are loc în Manhattan la sfârșitul secolului XX avându-l ca protagonist pe

Keenu Reeves în rolul unui tânar avocat de succes, Kevin Lomax, care de-a lungul carierei sale

nu pierde niciun proces, fapt ce contribuie la creșterea popularității sale si, implicit, vanitatea îi

este hrănită. Filmul începe cu scena unui proces în care Kevin Lomax își apăra clientul, Gettys,

un profesor de matematică în fața acuzației de molestare a unei eleve. Pe parcursul procesului

Kevin își dă seama că Gettys este vinovat și are un moment în care vrea să renunțe cerând

judecătorului o pauză. Scena din baia tribunalului unde Kevin își spală fața cu apă rece marcheză

începutul căderii, își lasă pe lavoar verigheta, simbol creștin al legăturii cu Dumnezeu, moment

în care intră un ziarist ce începe să își exprime îndoiala că de data aceasta avocatul de succes va

mai câștiga procesul. În acest moment este introdus laitmotivul filmului- vanitatea, dorința

omului de a avea și mai mult. La fel ca în mitul faustic, într-un moment de cumpănă, răul îi

îmbrățișează alegerea doar gândindu-se la faima pe care o va avea câstigând și acest proces. Se

întoarce în sala de judecată cu o lumină diabolică pe chip, încalcă principiile dreptății și își

salvează clinetul de la condamnare deși era convins de vinovăția lui.

Doctorul Faust primește vizita lui Mefisto tot într-un moment de slabiciune când își dă seama

că a renunțat la toate bucuriile vieții dedicându-se muncii în domeniul științei. Nemulțimirea

acesta îi aduce în față pactul pe care îl acceptă imediat.

Imaginea Diavolului e întruchipată de John Milton, rol jucat de Al Pacino și al cărui nume

trimite la poemul epic Paradise Lost în care e descrisă căderea lui Lucifer și alungarea primilor

oameni din Eden. La fel ca Satan din poemul lui Milton, Diavolul din film alege Pământul pentru

a-și constru propriul Imperiu și din care să lupte împotriva lui Dumnezeu, iar acest imperiu

pornește de la firma lui de avocatură din New York care recrutează avocați din toată

lumea-“Milton, Chadwick & Waters”. Căderea în păcat e reprezentată în film de bucuria cu care

Mary Ann și Kevin Lomax primesc propunerea avansării lui Kevin părasindu-și liniștea din

orașul lor, Gainsville.

Modelul originar e transpus într-o lume a tentațiilor în care omul continuă să semneze cu sânge

pactul cu diavolului. Mama lui Kevin, Alice Lomax, rol jucat de Judith Ivey, întruchipează vocea

lui Dumnezeu, fiind suspicioasă la auzul vieții și își întreabă fiul dacă soția sa l-a îndemnat să

accepte avansarea. Pierderea eternității cauzate de Eva determină neîncrederea în femeia de

lângă fiul ei, iar mama nu își dă acordul recitând un pasaj din Apocalipsa despre Babilon pe care

îl compară cu New York-ul: ,,A căzut, a căzut Babilonul cel mare!… Vai! Vai! Babilonul,

cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă, ți-a venit judecata!… Vai! Vai! Cetatea cea

mare, care era îmbrăcată cu in foarte subțire, cu purpură și cu stacojiu, care era împodobită cu

aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare! Atâtea bogății, într-un ceas, s-au prăpădit!… Care

cetate era ca cetatea cea mare?” (Apocalipsa 18).

Întâlnirea lui Kevin cu Milton e semnificativă pentru că, la fel ca Mefisto în opera lui Goethe,

Milton îi arată bogațiile pe care le poate stăpâni dacă acceptă pactul. Milton îl duce pe Kevin pe

o terasă înconjurată de apă, așezată deasupra New York-ului, bogațiile efemere ale lumii

materiale încântându-l pe Kevin. Scena amintește de momentul din Biblie când Iisus îl alungă pe

diavol rezistând ispitelor sale, acesta ducându-l pe un munte unde îi arată toate bogațiile lumii

care pot fi ale Lui dacă i se va închina lui: „Acestea toate Ti le voi da Tie, daca vei cadea

inaintea mea si Te vei inchina mie. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, caci scris este: „Domnului

Dumnezeului tau sa te inchini si Lui singur sa-I slujesti” (Matei 4, 1-11). Omul, însă, poartă în el

structura lui Adam de a-și dori mai mult, da a fi ispitit. Căderea în păcat, neîncrederea în regulile

divine urmăresc ființa umană de la începutul lumii, fiind moștenirea inconștinetului pe care

părinții noștri din Eden ne-au imprimat-o în corp și minte. Astfel, Kevin nu poate să acționeze

decât ca un om, nu e capabil structural să aibă puterea fiului lui Dumnezeu, urmează calea

bătatorită de atâtea generații și acceptă pactul.

Acum continuă succesele lui Kevin care apară un preot vodoo ce se ocupă cu practici oculte, îl

apără și pe Alexander Cullen, un om de afaceri acuzat de o triplă crimă și, deși descoperă ca e

vinovat, Kevin continuă sa îl apere renunțând chiar la a se îngriji de soția sa, Mary Anne, care

începe să aibă halucinații și să urască locul în care au ajuns, fiind pecetea cu sânge a pactului

printr-un vis în care ea se află într-o baltă de sânge. Orbit de succesul său, Kevin nu vrea sa

renunțe la vreun proces pentru a fi langă Mary Ann, temându-se că ea își va reveni iar el o va urî

pentru ca a renunțat. E momentul în care dorința lui de a câștiga atinge apogeul, e căderea

absolută în păcat și e și momentul în care află adevărul succeselor sale neîntrerupte: mama sa îi

spune ca e fiul lui John Milton.

Revenind la Paradise Lost al lui John Milton, diavolul își găsește isntrumentul prin care

imperiul său va crește prin mizerie și nenorociri până sus, la Dumnezeu și îl va sfida. Scena

discuției dintre el și Milton care își dezvăluie identitatea e semnificativă pentru iluzia pe care

omul naiv o are crezând că își alege singur drumul vieții și îl construiește pas cu pas, pe cand

face parte, de fapt, dintr-un plan mai mare, iar parcursul vieții sale e supravegheat. Kevin

descoperă ca menirea lui e aceea de a-l procrea pe Anticrist, semnul deplinei conduceri a noului

imperiu al Satanei. Urmează o dispută ce are în centru chestionarea existenței divinității, Milton

ironizând modul în care Dumnezeu îl privește pe om, păpușă aruncată spre amuzamentul Său în

lume. E momentul în care Satana încearcă să sădească îndoiala în mintea omului. Kevin, care pe

tot parcursul filmului oscilează între bine și rău, între momente de mustrare de conștiință și

îmbrațișarea bogățiilor, reușește acum să își amintească pildele evanghelice și îi reamintește lui

Milton că în Biblie Satana mereu e înfrânt.

Finalul e unul neașteptat care satisface dorința de spectaculos a cinefililor, Kevin se sinucide, e

singura dată când alege singur, zădărnicind planurile diavolului de a-și construi imperiul

pământean. Scena următoare ni-l prezintă pe Kevin din nou în sala de judecată, la procesul

profesorului Gettys, fapt simbolic pentru a doua șansă pe care omenirea a primit-o prin nașterea

lui Iisus Hristos. Așadar, lui Kevin i se oferă șansa de a se naște din nou psihologic și renunță la

caz plecând spre casă împreună cu soția sa.

Însă, dovadă a faptului ca structura originară a înclinarii spre a deține cât mai mult există bine

înrădăcinată în interiorul omului, Kevin e urmat de același ziarist care la început îi prezicea

încheierea carierei și îi cere să-i dea un interviu, Kevin acceptând în cele din urmă tocmai pentru

mândria care îi era vizată. Filmul se încheie cu apariția Diavolului în locul ziaristului care

elogiază mândria omului: “VANITY … definitely my favorite sin !”

Așadar, omul nu se poate îndepărta de construcția sa originară oricât de multe oscilații are avea

între bine și rău, în procese complicate ale conștiinței, în final există dorința necontenită de „a

avea” care îl readuce în punctul de plecare. La Goethe, Faust se încheie prim moartea

Margaretei, înălțarea eternului feminin la cer la fel ca moartea soției lui Kevin, fapt ce îi

zdruncină vechile credințe.

Întoarcerea continuă la slăbiciunea omului de a cădea în păcat e modelul arhetipal pe care este

construită întreaga poveste a filmului. Omul, ispitit permanent de bogățiile lumii materiale, de

iluziile oferite de un Mefisto mereu pus pe pânda slăbiciunilor, nu se poate dezice de alegerile

sale ce îl duc mereu spre un pact cu răul pentru că nu e capabil să vadă dincolo de efemeritatea

ispitelor. Acel free will pe care omul îl invocă pentru a-și justifica alegerile e convingerea ce îl

poartă și pe Kevin pe drumurile deja trasate de altcineva pentru el. Locuitorii Edenului ne-au

oferit drept moștenirea nu doar o viață efemeră ci și instrumentele necesare pentru a ne pierde pe

noi înșine pe drum. Și ceea ce e cel mai important e că omul însuși, cu trupul său frivol și

gândirea duală, e sculptat mereu cu aceleași instrumente. Nu se poate pierde ceea ce e originar.

Întreaga poveste urmărește să valideze motivul antic vanits vanitatum. Pierderea spirituală a

omului în marele bâlci al deșertăciunii e premiul pentru care jubilează și Milton în cadrul

filmului, sperând la ridicarea răului până la porțile divinității.