Poemul filozofic intitulat " luceafarul" este capodopera creatiei eminesciene, insula de lumina prin care literatura romana isi asigura dainuirea intru nemoarte.Aici se condenseaza dimensiunea universala a geniului romanesc si tot aici, este simolizat destinul marelui sau creator care a aparut in literatura noastra " de-a dreptul in ape, ca si Luceafarul" dupa cum spune george calinescu, si , dupa o scurta stralucire in veac s-a intors printre stele, contopindu-se cu Vecia si devenind mit. Poemul a fost publicat in aprilie 1883 in " Almanahul Societatii Academice Social- Literare Romania Juna" din Viena, fiind apoi reprodus in revista Convorbiri literare si inclus de T M in decembrie 1883 in singurul volum antum a lui Eminescu. Sursele de inspiratie ale operei romantice sunt numeroase, acesta fiind incarcata de elemente filozofice si folclorice, amintind : povestea " Miron si fata fara trup", basmul " Fata din gradina de aur", mitologia greaca de unde este preluat Hyperion cu gandirea si existenta pura, literatura universala cu opera Demonul a lui Lermotov si Hyperion a lui Holderlin, filosofia lui Kant de la care preia motivul zborului, adica calatoria intergalactica a luceafarului si Schopenhauer. " miron si fata fara trup" reda povestea unui fiu de cioban caruia ursitoarele i-au harazit sa doreasca ce este mai pretios in lume, Miron casatorindu-se cu o fata de imparat, dar aude ca in lume exista o fecioara fara corp foarte frumoasa. Acesta pleaca in cautarea ei, o gaseste si se indragosteste de ea insa dragostea este neimpartasita, Miron intorcandu-se la sotia sa unde moare de dorul frumoasei fara corp. Basmul cules de germanul Richard Kunisch cuprinde povestea unei fete de imparat foarte frumoasa care a fost izolata de tatal sau intr-un castel.Aici se indragosteste de ea un zmeu care ii cere sa se duca in lumea lui insa speriata fata ii cere sa devina muritor ca ea pentru a-i incerca dragoste. Zmeul merge la demiurg caruia ii cere sa fie muritor insa este refuat. Zmeul se intoarce pe pamant dar o vede pe fata fugind in lume cu un fecior de imparat de care se indragostise. Furios, zmeul pravaleste o stanca peste fata iar pe fecior il cruta lasandu-l sa moara de duere intr- Vale a Amintirii.Elementul comun ce se regaseste in aceste doua povesti este tragicul destinului omenesc vazut sub doua aspecte : pe e o parte suferinta geniului care se coboara la conditia pamanteasca, si pe de alta parte suferinta pamanteanului care tinde spre ideal, absolut sau genialitate dar care din pacate este de neatins pentru el. Aceste povesti sunt valorificate dar modificate de Eminescu, in ele gasind o conceptie despre soarta geniului in lume, fiind puternica influentat de filosofia schopenhaueriana conform careia doar geniului ii este deschisa poarta catre cunoasterea lumii, el fiind singurul capabil de a depasi sfera subiectivitatii tipic umane dupa cum spune insusi Schopenhauer " Geniul este, prin esenta lui, un singuratic. Oamenii geniali sunt prea putini la numar ca sa-si gaseasca cu usurinta un egal si prea diferiti de ceilalti ca sa le poata deveni tovaras. Caci majoritatea oamenilor sunt calauziti de vointa, in timp ce la geniu predomina cunoasterea".Poemul " luceafarul" este alcatuir din 98 de catrene, in total 392 de versuri, fiind structurat in patru parti pe planuri antitetice: terestru-cosmic si uman fantastic. Fiind construit pe principiul circularitatii si simteriei, poemyl releva o perfectiune compoitionala sugeran, parca, armonica cosmica intrucat tabloul 1 si 4 sunt alc prin interferarea celor oua planuri, iar tablourile 2 si 3 sunt construite prin separarea lor. Tablorul 1 pare o poveste fantastica de iubire intre doua fiinte ce apartin unor lumi diferite. Cadrul este deopotriva terestru si cosmic, atmosfera e solemna, gesturile ceremonioase iar comunicarea se realizeaza indirect prin vis. Dominantele imaginei tinerii pamantence sunt : frumusetea ( o prea frumoasa fata ), unicitatea( una la parinti; mandra-n toate cele) si regimul temporal deosebit, care o alatura de elementele eterne, adica Fecioara si luna. Astfel tanara se incadreaza in etern si poate aspira spre Luceafar. Ea rosteste incantatia magica pentru ca fiintele din alte lumi sa vina pe Pamant, Luceafarul metamorfozandu-se si prin aceasta metamorfozare constituindu-se ipostaza neptunica a celui care a coborat din sfera sa inalta de dragul unei pamantence, fiind asemanat de fata cu un inger, un inger ce are trasaturi morbide, este exanvin( Iar umbra fetei stravezii/ E alba ca de ceara-/ Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scantee-n afara) si care nu estte limitat de spatiu( Iar cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea.) Luceafarul o invita sa-l urmeze in adancul subacvatic ce echhivaleaza cu o invitatie la nemurire insa fata il refuza caci caci asta ar insemna moartea ei, conturandu-se astfel o relatie de opozitie " Caci eu sunt vie, tu esti mort,". A doua intrupare a Luceafarului da nastere unui tablou de sfarsit de lume, cerul se roteste, haosul pare a fi incendiat, iar din negrele lui goluri, se incheaga o aparitie plutonica : " pe negre vitele-i de par/ Coroana-i arde pare/ Venea plutind in adevar/ Scaldat in foc de soare". De data aceasta este transferat timpul nelimitat sugerat de versurile : " Si soarele tatal meu,/ Ir noaptea-mi este muma." Prin cele doua " nasteri", Luceafarul parcurge un ciclu de viata, pentru a renaste ca om. Rupandu-se insa in " locul lui de sus" harazit de Creator, el reediteaza mitul luciferic; din aceasta cauza fata ii descifreaza acum esenta demonica. Fiind indragostit de fata, Luceafarul accepta ipotea unei existente terestre, sa se nasca @ din pacat ", mergand la Demiurg pentru a obtine dezzlegarea de nemurire.In tabloul al doilea se prezinta nasterea iubirii pamantene dintre fata de imparat si pajul Catalin. De data aceasta totul este pus sub regim diurn, cadrul fiind terestru, atmosfera intima, gesturile stereotipe iar comunicarea directa. Se observa antiteza dintre Luceafar si Catalin, acesta din urma fiind un simplu fiu de paj, un servitor ce nu are aspiratii inalte si care ii propune Catalinei sa nu mai aspire nici ea la idealuri " Vei pierde dorul de parinti/ Si visul de luceferi".Tabloul al treilea este alcatuit din doua episoade : zborul Luceafarului spre Demiurg si lectia de cunoastere pe care Creatorul i-o face lui Hyperion. Cadrul este cosmic, atmosfera glaciala, limbajul gnomic si dialogul este presupus, Demiurgul auzind replicile lui Hyperion fara ca acesta sa le exprime. Hyperion traieste fascinatia coborarii raspunde la chemarea unei fiinte, este vrajit de lumea sublunara si de nemultumit de conditia sa vesnica, cerandu-si dreptul la @ repaos", numindu-si aspiratia " o ora de iubire", metafora a vietii finite. Cuvintele Creatorului constituie un discurs gnomic, strabatut de motivul " Fortuna labilis" ( Norocul este schimbator). Sub semnul acestuia, se afla fiintele umane, fapturi marunte si ridicole , efemere. Antitea intre termenii " dureaza" si " in vant " sugereaza naivitatea celor care nu sunt decat " nume trecatoare". Metafora " stele cu noroc" sporeste dramatismul destinului uman, aflat sub dominati unui noroc schimbator. Antiteza intre " ei " si " noi " opune fiintelor marunte, umea eterna careia ii apartine Hyperion.Tabloul al patrulea cuprinde povestea fericirii omului prin iubire, perechea Catalin-Catalina reprezentand perechea primordiala, p si revelatia luceafarului asupra diferentelor dintre cele doua lumi. Cadrul este si terestru si cosmic, atmosfera este feerica dar si distanta, dialogul nu mai este posibil, replicile fetei si ale luceafarului constituindu-se la un nivel de intelegere diferita. Hyperion realizeaza ca fiinta muritoare nu poate face distinctie intre un stru sau altul, ca el stimuleaza energiile creatore la varsta idealurlor,dar , cu timpul este receptat doar ca o stea norocoasa. Atitudinea de superioritate fata de fata releva si antinomiile dintre cele doua lumi ,acestea fiind : " cercul"- " lumea", "vostru"- " mea ", acestea distantand geniul de lumea muritoare si conferindu-i totodata si o aureola trista hjghjgAtractia contrariilor este clar conturata in poem, antiteza importanta conturata fiind aceea dintre geniu si om comun vorbind de inteligenta- instinctualitate, obiectivitate-subiectvitate, singuratate-sociabilitate, capacitate de -asi depasi conditia- incapacitate de a-si depasi conditia, aspiratia spre cunoaster si vointa oarba de a trai.Prima interpretare este cea a lui insusi Eminescu care pe marginea unui manuscris nota@ In descrierea unui voiaj in Tarile Romane, germanul Kunisch povestea legena luceafarului. Ceasta este poveste. Iar intelesul alegoric ce -am dat este ca daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant nu e capabil de a ferci pe cineva, nici e capabl de afi fericit. El n-are nici moarte, dar n-are nici noroc".Tudor Vianu remarca ca poemul se bazeaza pe o " lirica a mastilor" iar Nicolae Manolescu spune " Poetul este, ce-i drept, Hyperion, intrupand ieea de necesitate si tanjind de o oboseala a inexorabilului. Dar este si Catalna, muritoarea care aspira la eternitate s care, ziua urmeaa chemarea lui Catalin, ar noaparea pe aceea a Luceafarului (..._. n acelasi timp, Demiurgul simbolizeaza tot pe poet , in ipostaa lui cea mai impersoanala si universala pe care si-o stie poetul. In fine, el se repreznta si in Catalin, sub chipul viril si lumesc"." Luceafarul" este o alegorie pe tema romantca a locului geniului in lume, transfiggurand idei, conceptii iesite dntr-o meditatie asupra geniului vazut ca o fiinta solitara si nefericita opusa prin structura si destin omului comun.