CUPRINS

Introducere......................................................................................................pag. 3

Capitolul I

Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici și reglementarea

acesteia în legislația altor state

1.1 Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici ........................pag. 8

1.2 Reglementarea infracțiunii de luare de ostatici în legislația altor state..pag. 12

Capitolul II

Reglementarea juridică a infracțiunii de luare de ostatici.

2.1 Obiectul infracțiunii de luare de ostatici.................................................pag. 20

2.2 Latura obiectivă a infracțiunii de luare de ostatici..................................pag. 25

2.3Subiectul infracțiunii de luare de ostatici................................................pag. 35

2.4Latura subiectivă a infracțiunii de luare de ostatici.................................pag. 38

Capitolul III

Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea

acesteia de alte infracțiuni

3.1 Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici................pag. 43

3.2 Delimitarea infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni..............pag. 58

Concluzie........................................................................................................pag. 66

Bibliografie…….............................................................................................pag. 68

2

Introducere

Actualitatea și importanța temei abordate.

Fenomenul criminalității în ultimii ani a crescut considerabil atît pe plan

mondial cît și în Republica Moldova, prin aceasta, influențînd viața socială,

economică și chiar procesele politice. În acest sens Republica Moldova de rînd cu

comunitatea internațională adoptă anumite politici de prevenire și combatere a

faptelor infracționale care atentează la securitatea și ordinea publică.

Luarea de ostatici fiind o infracțiune ce atentează la securitatea și ordinea

publică, fără dubii este o infracțiune deosebit de periculoasă deoarece prin

săvîrșirea acesteia se aduce atingere nu numai securității publice dar și relațiilor

sociale ce țin de securitatea vieții și sănătății, inviolabilității și libertății oamenilor

care sunt ostatici. Astfel, datorită acestui fapt, gradul prejudiciabil al luării de

ostatici este extrem de mare.

Bazîndu-ne pe faptul că infracțiunea de luare de ostatici a fost introdusă în

legislația națională abia în anul 1987 (art.116/1 al Codului penal din 1961) și are

un nivel redus de cercetare, atît în ceea ce privește norma juridico-penală, cît și

practica de aplicare, am considerat ca fiind actual și oportun studierea infracțiunii

de luare de ostatici din perspectiva dreptului penal. Acest lucru este necesar în

vederea evaluării și elucidării semnelor esențiale și circumstanțialor caracteristice

acesteia, dar și pentru că pe parcurs pot apărea dificultăți atît la calificarea

acțiunilor făptuitorilor potrivit art. 280 CP (luarea de ostatici), cît și la delimitarea

acestei infracțiuni de altele asemănătoare, cum ar fi: răpirea unei persoane (art. 164

CP), privațiunea ilegală de libertate (art. 166 CP), actul terorist (art. 278 CP),

acțiuni care dezorganizează activitatea penitenciarelor (art. 286 CP) etc.

În literatura de specialitate infracțiunea de luare de ostatici a fost studiată atît de

cercetători științifici din țară cît și de peste hotare, tratînd acest fenomen

infracțional sub diferite aspecte. Printre aceștia se evidențiază: Al. Borodac, X.

Ulianovschi, A. Barbăneagră, M. Basarab, S. Brînză, I. Macari, V. Chirița, V. Stati,

3

V. Komisarov, O Kolobova, I. Kazacenco, Gh. Ovcinikova, V. Petrov, V.

Tcacenco, O. Korsunova, O. Rezepkin, A. Loskutov, V. Emelianov, B.

Zdavomîslov s.a.

Nepunînd la îndoială valoarea teoretico-științifică și aplicativă a studiilor

efectuate de acești cercetători, dar ținînd cont de actuala legislație penală și practica

de aplicare a acesteia, prezenta lucrare este o studiu a unor concepte, idei și soluții

vis-a-vis de interpretarea juridico-penală a infracțiunii de luare de ostatici.

Studiul dat fiind unul individual, aprofundat a materialului teoretic în domeniul

reglementării infracțiunii date, cu examinarea actelor normative internaţionale şi a

prevederilor legislative naţionale în domeniul respectiv, analiza practicii aplicării

acestora, precum şi formularea propunerilor referitor la perfecţionarea

reglementării juridice.

Scopul și obiectivele prezentei lucrări.

Scopul prezentei lucrări îl constituie cercetarea complexului de probleme

juridico-penale a elmentelor care caracterizează din punct de vedere normativ

infracțiunea de luare de ostatici, determinarea esenței social-juridice componentei

date de infracțiune și a locului acesteia în sistemul Părții speciale a CP, precum și

delimitarea acestei infracțiuni de altele asemănătoare, potrivit actualului Cod penal

și compararea reglementărilor infracțiunii date în legislațiile diferitor state.

Pentru atingerea scopurilor propuse au fost trasate și realizate următoarele

obiective:

- studierea evoluției istorice a infracțiunii de luare de ostatici;

- analiza legislațiilor penale ale altor state privind răspunderea penală

pentru infracțiunea de luare de ostatici și alte infracțiuni asemănătoare,

precum și plasarea acestor în diferite capitole ale codului penal;

- concretizarea și definirea noțiunilor de: „ostatic”, „luarea persoanei în

calitate de ostatic”, „reținerea persoanei în calitate de ostatic”, „răpirea

unei persoane”;

4

- relevarea și studierea semnelor și elementelor care constitue infracțiunea

de luare de ostatici;

- învestigarea circumstantelor agravante ale infracțiunii prevăzute în art. 280

CP;

- evidențierea criteriilor de delimitare a luării de ostatici de alte componente

de infracțiune asemănătoare;

Pentru realizarea scopurilor și obiectivelor trasate, în calitate de metodă de

cercetare au fost folosite metoda logică (analiza și sinteza), istorică, sistematică,

comparativă etc. Cercetările întreprinse se bazează pe studierea doctrinei,

legislației și a practicii judiciare existente în domeniul dat.

La realizarea studiului drept punct de reper și comparative la elaborarea tezei a

servit prevederile actelor juridice international, legislația penală națională și

legislația penală din alte state (Franța, Elveția, Germania, S.U.A., Turcia, Bulgaria,

Rusia, Kirghizia, Belarus, Kazahstan, Tadjikistan etc.), precum și doctrina atît

autohtonă cît și cea a altor țări.

Structura lucrării.

Conținutul lucrării are următoarea structură: introducere, trei capitole divizate

în nouă subcapitole, concluzii și bibliografie.

Primul capitol este constituit din „ Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare

de ostatici și reglementarea acesteia în legislația altor state” și cuprinde o scurtă

descriere a evoluției fenomenului de luare de ostatici și a reglementărilor acesteia.

De asemenea este tratată din punct de vedere comparativ această infracțiune în

diferite state, analizînd legislața diferitor state.

Al doilea capitol cuprinde „Reglementarea juridică privind infractiunea de luare

de ostatici”, fiind consacrat cercetărilor valorilor sociale care constitue obiectul

infracțiunii date. Sunt examinate toate semnele care constitue componența de

infracțiune dată, condițiile de tragere la răspundere penală, aspectul interior,

atitudinea psihică a făptuitorului.

5

Și cel de al treilea capitol intitulat „ Circumstanțele agravante ale infracțiunii

de luare de ostatici și delimitarea acesteia de alte infracțiuni”, în care sunt cercetate

circumstanțele agravante al infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea acestei

infracțiuni de altele asemanătoare cum sunt răpirea unei persoane, privarea ilegală

de libertate, actul terorist etc.

În final teza se termină cu concluzii care vor permite o abordare corectă față de

fenomenul luării de ostatici și înlăturarea lacunelor existente.

6

Capitolul I

Scurt istoric al evoluției infracțiunii de luare de ostatici și reglementarea

acesteia în legislația altor state

1.1 Scurt istoric a evoluției infracțiunii de luare de ostatici

Istoria dezvoltării civilizației, în pofida multitudinii de războaie și conflicte,

demonstrează o tendință stabilă a omenirii spre umanizarea vieții publice. Dar,

anume atenția sporită față de valoarea vieții umane, le dă posibilitatea infractorilor

de a utiliza în realizarea intențiilor criminale, acele fapte care atentează la viața,

sanatatea și libertatea unei persoane sau a unui grup de persoane.

Privarea ilegală de libertate a unei persoane constituie o infracțiune care există

tot atît timp cît există civilizația. Cu toate astea cele mai vechi forme ale acestei

infracțiuni constituie și cele mai simpliste forme ale acestei infracțiuni,cum ar fi,

răpirea din motive de dragoste sau capturarea în robie. Din acele timpuri de cînd

oamenii au început să trăiască în comunități, de la început în triburi, mai tîrziu în

așezări sătești și ulterior în orașe, ei tindeau mereu spre un grad înalt de securitate a

membrilor comunităților date și supremația legii. Rivalii puterii instituite în aceste

comunități, ce tindeau spre a-i elimina de la putere , foarte curînd ajung la ideea că

cel mai bine este de a exercita presiune asupra liderilor, spre exemplu prin

intermediul luării în calitate de ostatic a copiilor acestora. Și aceasta în istorie se

utiliza destul de des pentru extorcarea banilor sau pentru obținerea unor concesii

politice. Anume din aceste motive în perioada romană și în evul mediu în Europa,

în Africa de Nord și în Asia de Sud-Vest, adesea erau răpite prințesele sau pe

cineva din anturajul acestora. Fără nici o îndoială acestea se întîmplau și în

perioade încă mai vechi în Asia de Sud și în China. 1

Una din cele mai vechi metode de luare de ostatici poate fi considerată

pirateria. Cu toate că scopul capturării prersoanelor era vinderea lor ulterioară în

sclavie, deseori oamenii erau capturați şi pentru primirea răscumpărării sau

schimbului de prizonieri.1 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.76.

7

Astfel, primii pirați au fost grecii care se ocupau nu numai cu pirateria, ci şi cu

răpirea oamenilor, transformându-i în robi. Finicienii combinau cu succes comerţul

maritim cu pirateria şi cu răpirea de oameni. Iar arabii folosind în cantităţi mari

nave uşoare şi rapide, practic controlau cele mai importante căi maritime în Marea

Mediterană, supunând prin intermediul violenţei şi jefuind atât nave maritime

comerciale, cât şi localităţile situate pe litoral.2

În timpul Imperiului Roman principiul ,,contractul trebuie să fie respectat,, se

întărea cu lăsarea, din partea ambelor părți, ostaticilor din pături sociale de elită. În

Evul Mediu cnezii ruși mergeau în Hoarda de Aur, hanii polovtsiani în Kiev, iar

căpeteniile gruzine în Prusia etc. Dar deja în acea perioadă conducătorii au înțeles

că pentru viața umană, pe lîngă concesiile politice se putea obține și o suma

considerabilă de bani. Astfel Richard Inimă de Leu a stat detsul de mult în calitate

de ostatic, înainte ca uniunea europeană de regi și principi, după lungi negocieri a

oferit pentru el recompensa.3

Pe parcursul timpului luarea de ostatici a devenit tot mai frecventă în special în

timpul războaielor, aceasta devenind un fenomen obișnuit. Tulburările sociale

precum revoluțiile, răscoalele, războaiele civile duceau la mărirea numărului de

ostatici.

Astfel, revoluția franceză a depășit oricare alte evenimente trecute prin actele

de masacru desfășurate în acea perioadă. Dar anume atunci sau săvîrșit o mulțime

de infracțiuni printre care și un număr mare de luare de ostatici. Sansculottes luau

o mulțime de ostatici din rîndul nobililor, slujitorilor bisericii și a altor persoane

din elită.

2 Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de prevenire si combatere a criminalității. Anuarul stiințific al Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ediția a VII-a. Chisinau, 2006. p. 1073 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. ред. акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.77.

8

Un alt eveniment care a zguduit lumea a fost revoluția Octombristă din 1917

urmată de războiul civil, în timpul căreia ambele părți, luau ostatici învinuindu-se

reciproc de acțiuni malefice.4

Perioada contemporană abundă în infracțiuni de luare de ostatici, acestea fiind

săvîrșite în diferite colțuri ale lumii și din cele mai diverse motive.

Un exemplu elocvent al infracțiunii de luare de ostatici este cazul din 5

septembrie 1972 de la Munchen, Germania. Cînd  8 activişti ale organizaţiei

teroriste palestiniene ,,Black September” au pătruns în noaptea de 5 septembrie în

satul olimpic, unde au omorât doi sportivi israelieni şi au luat 9 ostatici. Aceștia au

solicitat guvernului Israelian eliberarea din puşcărie a 200 de militanţi. În urma

unor negocieri de 16 ore, teroriştii şi ostaticii au fost transportaţi cu un elicopter pe

aeroportul din Fürstenfeldbruck, la 70 de km de München. Aici însă erau

întâmpinaţi de un comando care a încercat eliberarea ostaticilor. Acţiunea a eşuat,

în lupte pierzându-şi viaţa cei 9 sportivi, 5 terorişti şi un poliţist german.5

O altă situație memorabilă în care au fost luaţi ostatici este cea petrecută pe

data de 4 noiembrie 1979, cînd o mulţime de studenţi islamişti iranieni a luat cu

asalt Ambasada Statelor Unite la Teheran, luându-i ostatici pe diplomaţii

americani. Această situaţie a durat 444 de zile, provocând ruperea relaţiilor

diplomatice între cele două ţări.

În Rusia un caz care a avut o rezonanță mare este cel petrecul pe data de 14

iunie 1995 cînd unul din liderii principali ceceni Samil Bassaiev împreuna cu

aproximativ 200 de combatanți a  luat ostatici circa 1.500 de oameni în

spitalul oraşului Budienosvk (raionul Stavropol).În urma încercării eșuate a

forțelor de securitate ruse de a lua cu asalt clădirea au decedat peste 170 de

oameni, majoritatea civili, ia liderul cecen împreună cu banda sa a părăsit orașul

luînd cu ei o parte din ostatici.

4 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. ред. акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с.78.5 http://www.masuramedia.ro/Sport/7175.html accesat la data de 15.04.2012.

9

Una dintre cele mai recente problematici legate de luarea de ostatici este cea

legată de pirații somalezi, care este abordată în cadrul atît a UE cît și a altor

Organizații Internaționale pentru menținerea păcii și securității și a statelor precum

India, Coreea, Rusia, Somalia. Aceștia săvîrșind atît acte de piraterie cît și luarea

de ostatici. Astfel un caz de luare de ostatici săvîrșit de pirații somalezi este cazul

din 04 aprilie 2008 cînd acești au capturat o navă maritimă franceză la bord cu 32

de persoane care se întorcea din Insulele Seychelles. Nava ,,Le Ponant” a fost

atacată de 10 pirați care au îndreptat nava de la ruta inițială și s-au îndreptat apoi

spre coasta de est a Somaliei. Pentru a elibera ostaticii, Franța a trimis o elită

pentru combaterea terorismului în Africa de est. În urma acestei operațiuni au fost

eliberați ostaticii și șase pirați au fost reținuți.

Astfel creșterea continuă a numărului de luare de ostatici impune statele să ia

măsuri de prevenire și contracarare a acestor fapte atît la nivel național cît și la cel

internațional. Prin urmare, Adunarea Generală a ONU la New York la 17

decembrie 1979, adoptă Convenția Internațională împotriva luării de ostatici,

(ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002, în vigoare pentru RM din

09.11.2002). Unde pentru prima dată este menționată infracțiunea de luarea de

ostatici, ca infracțiune de sine stătătoare la nivel internațional.

Astfel în sensul convenției prin comiterea de luare de ostatici se

înțelege: ,,oricine sechestrează o persoană sau o deţine şi o ameninţă că o va omorî,

o va răni sau că va continua să o deţină pentru a constrânge o parte terţă şi anume

un stat, o organizaţie internaţională interguvernamentală, o persoană fizică sau

morală ori un grup de persoane, să îndeplinească un act oarecare sau să se abţină

de la un asemenea act, ca o condiţie explicită sau implicită a punerii în libertate a

ostaticului”.6

De asemenea în convenție este prevăzut că statele sunt obligate să pedepsească

asemenea infracţiuni, corespunzător gravităţii lor. Statul pe teritoriul căruia se află

prezumtivul infractor, îl va reţine şi va lua măsuri pentru urmărirea şi finalizarea 6 Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptata la New York la 17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002). In: Tratate internaționale (editia oficiala), vol. 35. Chisinau, 2006.

10

procedurilor penale împotriva lui, dacă nu-1 extrădează este obligat să-1 supună

urmăririi penale şi să-1 judece, ca pentru o infracţiune cu caracter grav.7

După adoptarea acestei convenții la data de 10 iulie 1987 Prezidiul Sovietului

Suprem al URSS a ratificatoși a emis o declarative ,,privind răspunderea penală

pentru luarea de ostatici”, și a dispus ca această infracțiune să fie adoptată în toate

republicile sovietice. Astfel la 29.10.1987 a fost introdusă pentru prima dată în

țara noastră răspunderea pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici în art.

116/1 din capitolul „Infracțiuni contra vieții, sănătății, libertății și demnității

persoanei” al Codului Penal al RSSM.8

Iar odată cu adoptarea noului Cod Penal la 18 aprilie 2002, a fost modificat atît

conținutul articolului cît și locul acestuia în cod. Astfel infracțiunea de luare de

ostatici a trecut în Cap. XIII „Infracțiuni contra securității publice și a ordinii

publice” fiind atribuită la categoria infracțiunilor cu caracter terorist.

În final putem menționa că luarea de ostatici este o infracțiune care există destul

de demult, fiind săvîrșită sub diferite forme. Și odată cu trecerea timpului aceasta

nu a dispărut, ci dimpotrivă a devenit tot mai frecventă. De asemenea este important

de menționat că victimă a luării de ostatic pe parcursul timpului au devenit diferite

persoane, de la simpli țărani pînă la cei mai de elită oameni în stat. Iar aceste fapte

pe parcursul timpului datorită periculozității acestora și gradului prejudiciabil

sporit, ele s-au transformat din norme sociale în timpuri vechi în infracțiuni, în

infracțiuni deosebit de periculoase în timpurile noastre.

1.2 Reglementarea infracțiunii de luare de ostatici în legislația altor state

Dinamica relațiilor internaționale de la sfirsitul secolului XX ne demonstrează

o crestere sporită a criminalității pe plan mondial. Ceea ce sporește pericolul

actelor de luare de ostatici. Din acest motiv este necesar ca statele să-și creeze un

7 Convenția internațională impotriva luării de ostatici, adoptată la New York la 17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002). In: Tratate internaționale (ediția oficiala), vol. 35. Chișinau, 2006.8 Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de prevenire si combatere a criminalității. Anuarul științific al Academiei „Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Ediția a VII-a. Chișinau, 2006. p.111.

11

șir de scopuri de principii în domeniul strategiei și tacticii de luptă cu acest tip de

infracțiuni.9

Luînd în considerație că infracțiunea de luare de ostatici este deosebit de

periculoasă, actual legislațiile majorității statelor prevăd raspunderea penală pentru

săvîrșirea acestei infracțiuni. Dar în același timp aceste componențe de infracțiune

sunt prezentate în diverse modalități în Codurile Penale ale diferitor state.

În această ordine de idei, legislația federală a SUA prevede răspunderea penală

pentru răpirea unei persoane în art. 1201 din titlul XVIII al Codului de legi SUA

prevăzînd că cel care ilegal capturează, lipsește de libertate, răpește prin

înșelăciune sau prin violență, reține o persoană, urmărind scopul de a primi o

răscumpărare sau o remunerare (cu excepția cazurilor cînd asemenea acțiuni sînt

comise de către părinți), se pedepsește cu pedeapsa închisorii pe un termen

nelimitat sau cu detenția pe viață. Iar în art. 1202 din același titlu a Codului de legi

SUA este prevazută raspunderea penală sub forma de amendă în mărime de pînă la

zece mii dolari SUA, sau pedeapsa cu închisoarea pe un termen de pînă la zece ani

pentru persoana care primește anumite sume de bani, obiecte de patrimoniu sau

numai o parte din acestea, posedă sau dispune de ele, dacă aceste bunuri au fost

cîndva transmise pentru răscumpărare sau remunerare în legătură cu comiterea

infracțiunii prevăzute în art. 1201 al Codului SUA, iar făptuitorul cunoaște cu

certitudine despre acest fapt. In conformitate cu art. 1751 titlul XVIII al Codului

SUA, pentru săvîrșirea omorului, răpirii sau atentării la viața Președintelui SUA sau

a unui membru al aparatului președintelui este prevăzută răspunderea penală

separată, care nu cere o calificare în cumul cu art. 1201 al respectivului Cod.10

De aici ajungem la o concluzie (grație specificului legislației SUA) că legislația

penală federală a SUA nu face o diferență între răspunderea pentru răpirea unei

persoane de cea pentru luarea de ostatici.

9 Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003, с 119.10 http://www.law.cornell.edu/uscode/text/18/part-I/chapter-55 accesat la data de 15.04.2012.

12

O asemenea abordare o are și legiuitorul Turciei care prevede răspundere penală

pentru infracțiunea de privare ilegală de libertate în art. 179 al capitolul II

denumit ,,infracțiuni contra libertății” din CP, prevăzînd o pedeapsă cu închisoarea

pe o perioadă de la un an pînă la cinci ani și o amendă nu mai mică de cinci mii de

lire, iar dacă făptuitorul pînă la sau în timpul săvîrșirii infracțiunii a folosit

amenințări, forță sau a săvîrșit acțiunile din motiv de răzbunare sau cu scopuri

religioase sau naționaliste, sau pentru a avea careva beneficiu, în afara de cel indicat

în art.499, sau pentru punerea în aplicare a unui plan, legat de divergențe în

convingerile politice, idiologice și sociale, ori a transmis victima unui stat străin

pentru folosirea acestuia în forțele armate, se pedepsește cu privațiune de libertate

pe un termen de la trei la opt ani, și cu amendă în mărime de cel puțin zece mii de

lire.11

Iar infracțiunea de răpire a persoanei este reglementată în art.499 al capitolului

X intitulat ,,infracțiuni contra proprietății” CP indicîndu-se că daca o persoană în

scopul de a profita de bani, bunuri sau un act juridic legal pune pe cineva în stare de

arest, îl duce în munți sau în alt loc privat, aceasta se pedepsește cu închisoare

pentru un termen de la cincisprezece la douăzaci de ani, aceasta dacă în cazul în

care scopul nu a fost atins. În cazul în care a atins scopul i se atribuie limita

superioară a pedepsei. In cazul în care fapta menționată la punctul unu a fost

săvîrșită cu scop politic sau social ori de a obliga organele statului să întreprindă

sau nu întreprindă o acțiune oarecare, persoana vinovată va fi pedepsită cu

închisoare pe viață.12

Prin urmare observăm că și Codul penal al Turciei nu are o reglementare a

infracțiunii de luare de ostatici aparte, incluzînd aceasta în alte componente.

Analizînd codul Penal Francez observăm că în capitolul 4 intitulat ,,despre

atentarea la libertatea omului” , ,,secțiunea I”, ,,despre răpire și privarea ilegală de

libertate “, legiuitorul pe lîngă infracțiunile de răpire și privare ilegală de libertate a

11 Уголовный кодекс Турции. Законодательство зарубежных стран. Предисловие канд. юрид. наук., доц. Н. Сафаров и док. права Х. Аджара. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2003. 12 Ibidem.

13

stipulat în art. 224-4 și infracțiunea de luare de ostatici indicînd că ,, dacă persoana

a fost arestată, răpită, reținută sau ilegal privată de libertate în calitate de ostatic ori

pentru pregătirea sau înlesnirea comiterii unei infracțiuni sau abateri, ori pentru

facilitarea evadării sau asigurarea eschivării de la pedeapsa penală a făptuitorului

sau a complicelui infracțiunii sau abaterii, ori pentru realizarea executării cărorva

cerințe sau condiții, în particular achitarea răscumpărării, fapta ilegală dată se

pedepsește cu treizeci de ani de închisoare. Iar în art.224-5 se menționează că dacă

victima este o persoană care nu a atins vârsta de cincisprezece ani atunci pedeapsa

crește pînă la pedeapsa cu detenție pe viață.13

Deci putem observa că în legislația penală a Franței această problemă este

abordată radical opus, acesta prevede raspunderea penala separată pentru răpirea

unei persoane, privarea ilegală de libertate și pentru luarea de ostatici , în acelaș

timp faptele date sînt incluse în același capitol, VI, intitulat ,,despre atentarea la

libertatea omului,,.

Legislația penală a Elveției prevede răspunderea penală pentru infracțiunea de

privațiune ilegală de libertate și răpire a unei persoane în art. 183 din CP, precum

și pentru infracțiunea de luare de ostatici în art. 185 din CP. Ambele norme penale

se contin în Titlul IV „Infracțiuni contra libertății”. Pedeapsa maximă pentru

infracțiunea de luare de ostatici cu circumstanțe agravante este detenția pe viață.14

Legislația penală a Republicii Federative Germania prevede de asemenea de

rînd cu infracțiuni ca răpirea unei persoane (§ 234), răpirea unui minor (§ 235),

privațiunea ilegală de libertate (§ 239), răpirea unei persoane în scopuri materiale

(§ 239a) și infracțiunea de luare de ostatici (§ 239b) în Capitolul XVIII „Infracțiuni

contra libertății persoanei”. Astfel Codul penal german în art.239b menționează

că ,,Cine răpeşte sau privează de libertate o altă personă cu scopul de a o convinge

sau de a convinge alte persoane, prin ameninţări cu moartea  sau răniri grave sau 13 Уголовный кодекс Франции. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук. доц. Л. В. Головко, канд. юрид. наук., доц. Н. Е. Крыловой. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.14 Уголовный кодекс Швейцарии.Законодательство зарубежных стран. Науч. Редактирование, предисловие и перевод с немецкого, канд. юрид. наук. А. В. Серебренников.Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.

14

lipsirea de libertate cu mai mult de o săptămână, să facă, să cadă de acord sau să nu

facă (cu) un anumit lucru, va fi sancţionat cu închisoarea pentru cel puţin 5 ani,, .15

Codul penal Bulgar prevede răspunderea penală pentru infracțiunea de luare de

ostatici în art. 143a din capitolul ,, infracțiuni contra persoanei,, din CP

menționînd că ,,cine va reține pe cineva în calitate de ostatic sau eliberarea acestuia

va depinde de îndeplinirea unei anumite condiții de către stat, o organizație statală

sau publică sau de către o terță persoană, se pedepsește cu privațiune de libertate

de la unu la opt ani.,, 16

De asemenea legislația penală a Bulgariei reglementează infracțiunea de luare

de ostatici și într-un alt articol, în art.98 din capitolul ,,infracțiuni contra republicii”,

secțiunea ,,trădarea”, stipulînd că ,,dacă o persoană cu scopul de a perturba sau a

slăbi puterea de stat, ia pe cineva în calitate de ostatic, acesta va fi pedepsit cu

privațiune de libertate de la trei la zece ani,,.17

O atare abordare o are și legislatorul Ucrainean, care a inclus în Codul Penal

două componențe de infracțiune de luare de ostatici, prima - generală (art.147)

inclusă în capitolul III ,,infracțiuni împotriva libertății, onoarei și demnității

persoanei’’ , iar o a doua – specială (art.349) care prevede răspunderea pentru

luarea de ostatic a reprezentanților puterii statale sau a colaboratorilor organelor de

drept, inclusă în capitolul XV ,, infracțiuni împotriva autorității organelor puterii de

stat, oraganelor de conducere locală și reuniunilor de cetățeni,, 18

Astfel, analiza legislațiilor penale ale statelor sus-menționate demonstrează

existența unui șir de norme juridice care prevăd răspunderea penală pentru faptele

legate de luarea de ostatici. În majoritatea cazurilor, aceste componente de

infracțiune se conțin în capitole sau titluri privind infracțiuni contra libertății

persoanei. Dar este important de menționat că nu în legislația tuturor țărilor

15http://www.arduph.ro/luarea-de-ostatici-%E2%80%93-intre-lipsirea-de-libertate-actul-terorist-si-incalcarea- abuziva-a-drepturilor-omului/ accesat la data de 05.04.201216 Уголовный кодекс Республики Болгария. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук, проф. А. И. Лукашов. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 200117 Ibidem.18 Уголовный кодекс Украины. Законодательство зарубежных стран. Науч. редактирование Таций В. Я. и Сташис В. В. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.

15

componența dată de infracțiune este plasată în acest capitol. Asemenea situație este

condiționată atît de existența unor prevederi divergente în diferite sisteme de drept,

cît și de particularitățile legislațiilor fiecărui stat privite în mod separat.

Astfel în legislațiile naționale ale unor tări această infracțiune de regulă este

plasată în capitole referitoare la infracțiunile contra securității și ordinii publice. De

exemplu în Codul Penal al Republicii Moldova în Capitolul 13, în Codul Penal al

Federației Ruse în Capitolul 24, în Codul Penal al Republicii Belarus în Capitolul

10 etc.

În această ordine de idei codul penal al Federației Ruse în capitolul

XVII ,,infracțiuni cotra libertății, cinstei și demnității persoanei” prevede

răspundere penală pentru infracțiunile: de răpirea unei persoane în art.126,

prevăzînd o pedeapsă privativă de libertate de la patru la opt ani, iar privarea ilegală

de libertate în art. 127, pedepsindu-se cu privare de libertate pînă la trei ani.

Infracțiunea de luare de ostatici este stipulată în art. 206 din capitolul

XXIV ,,infracțiuni contra securității publice”. Prin luare de ostatici, conform

codului penal al Rusiei, se înțelege: ,,Capturarea sau reținerea persoanei în calitate

de ostatic, săvîrșită cu scopul de a sili statul, o organizație sau un cetățean de a

săvîrși anumite acțiuni sau să se abțină de la săvîrșirea cărorva acțiuni ca condiție

pentru eliberarea ostaticului, se pedepsește cu privarea de libertate pe o perioadă de

la cinci pînă la zece ani. 19

Legiuitorul Republicii Kirghizia a plasat infracțiunea de luare de ostatici în art.

227 al Capitolului 24 „Infracțiuni contra securității publice” CP. În același timp

Codul Penal al Kirghiziei prevede astfel de infracțiuni ca: răpirea unei persoane

(art. 123); recrutarea persoanelor pentru exploatare (art. 124) și privațiunea ilegală

de libertate (art. 125). Acestea se găsesc în Capitolul 17 „Infracțiuni contra

libertății, cinstei și demnității persoanei”.20

19 http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la data de 08.04.2012.20 Уголовный кодекс Кыргызкой Республики. Законодательство зарубежных стран. Предисловия канд. юрид. наук. А. П. Стуканова и канд. юрид. наук. П. Ю. Константинова. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2002.

16

În ceea ce privește infracțiunea de luare de ostatici în legislația penală a

Republicii Belarus (art.291), prevederile acesteia cît și agravantele referitoare la

această infracțiune coincid cu cele stipulate în art. 280 din Codul Penal al

Republicii Moldova, în ambele țări aceste infracțiuni fiind în capitolul ,,infracțiuni

contra securității publice” din CP. Deasemenea și Codul Penal al Belorusiei la fel

ca și cel al Republicii Moldova prevede răspunderea pentru răpirea unei persoane în

art.182 al CP, prin care se înțelege capturarea deschisă sau pe ascuns a persoanei

contrar dorinței sau voinței sale, săvîrșită prin înșelare sau însoțită de violență, dacă

lipsesc semnele infracțiunii prevăzute de art. 291 CPB (luarea de ostatici).21 Însă

legiuitorul Republicii Moldova a mai inclus o normă care în Codul Penal al

Belorusiei nu este, și anume răspunderea separată pentru răpirea minorului de către

rudele apropiate (art. 164 CP).

Actualmente unele state prevăd liberarea de răspundere penală a persoanelor

care au săvîrșit infracțiuni ce atentează la libertatea fizică a persoanei și la

securitatea publică. Acestea sunt unele state membre ale CSI (Rusia, Kazahstan,

Tadjikistan etc.).

Astfel un exemplu este legislația Federației Ruse care în nota de la art. 206

„Luarea de ostatici” din Codul penal stipulează: „Persoana care, benevol sau la

cerințele reprezentanților autoritătilor, a eliberat ostaticul, se liberează de

răspundere penală dacă acțiunile ei nu conțin o altă componență de infracțiune”.

Prevederi similare atestăm și în nota la art. 126 „Răpirea unei persoane” CP al

Federației Ruse unde este menționat că „Persoana care a eliberat benevol persoana

răpită se libereaza de răspundere penală dacă acțiunile ei nu conțin o altă

componență de infracțiune”22

În ceea ce privește Codul Penal al Republicii Moldova acesta nu prevede o

astfel de posibilitate de liberare de răspundere penală nici pentru luarea de ostatici,

nici pentru răpirea unei persoane.21 Уголовный кодекс Республики Беларуси. Принят Палатой представитилей 2 июля 1999. Одобрен Советом Республики 24 июля 1999. Законодательство зарубежных стран. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.22 http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la data de 08.04.2012.

17

În final putem menționa că legiuitorul Republicii Moldova reglementează

infracțiunea de luare de ostatici în art.280 al Codului Penal, plasînd-o în

capitolul ,,infracțiuni contra securității publice și ordinii publice’’. Prin ,,luare de

ostatici” conform Codului Penal al Republicii Moldova, se înțelege: ,,Luarea sau

reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătămarea

integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu reţinerea în continuare a persoanei în

această calitate cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana

juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la

săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului”.

Pentru aceste acțiuni se prevede o pedeapsă cu închisoarea de al cinci la zece ani.23

În concluzie putem menționa că infracțiunea de luare de ostatici este o

infracțiune ce există de o perioadă destul de îndelungată, aceasta de-a lungul

timpului manifestîndu-se sub diferite forme și pe parcurs evoluînd de la o normă

socială în antichitate, pînă la o infracțiune deosebit de periculoasă în zilele noastre.

Actual aceasta fiind reglementată atît pe plan naționa cît și pe plan internațional

prevăzînd o pedeapsă destul de aspră. Însă în diferite state luarea de ostatici are

reglementare diferită și este plasată în diferite capitole ale Codului Penal în

dependența de opinia legiuitorului referitor relațiile sociale la care atentează această

infracțiune.

Capitolul II

Reglementarea juridică al infracțiunii de luare de ostatici.

2.1. Obiectul infracțiunii de luare de ostatici

23 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.

18

Pentru ca o persoană să poată fi trasă la răspundere penală, fapta ei trebuie să

întrunească toate semnele componenței de infracțiune. Altfel spus, pentru ca o

faptă să constitue o infracțiune, ea trebuie să îndeplinească toate condițiile și

semnele prevăzute în dispozițiile incriminate îndeplinind toate condițiile

specificate în acest cadru și toate cerințele care determină conținutul infracțiunii.24

În literatura de specialitate structural, componența de infracțiune este compusă

din patru elemente, adică din patru grupe de semne, și anume: obiectul, latura

obiectivă, subiectul și latura subiectivă. La răndul său acestea se împart în două

categorii și anume semne obiective și subiective. Prin urmare, semnele ce

caracterizează obiectul și latura obiectivă și reflectă fenomene ale relațiilor

obiective poartă denumirea de semne obiective, iar semnele care se referă la

caracteristica laturii subiective și subiectului, reflectînd particularitățile subiective

ale persoanei care a comis infracțiunea, sunt numite semne subiective.25

Astfel anlizînd în continuare obiectul infracțiunii date vom observăm că

determinarea obiectului infracțiunii este destul de dificil, iar opiniile diferitor

autori se împart și fiecare tratează diferit această problematică.

Termenul „obiect” este de origine latină („objectum”) și semnifică element,

materie asupra căreia este îndreptată o activitate .26

După cum menționează teoria dreptului penal obiectul infracțiunii sunt

totalitatea relațiilor sociale ocrotite de legea penală.

Este important de menționat că obiectul infracțiunii este primul element al

componenței de infracțiune. Datorită acestui fapt este necesar de a determina corect

obiectul infracțiunii pentru ca în continuare fapta infracțională să fie apreciată just

și calificată corect pentru a aplica o pedeapsă corespunzătoare.

Ținînd cont de faptul că luarea de ostatici este o infracțiune cu caracter

internațional, autorul Alexei Barbăneagră menționează, că obiectul acestei

infracțiuni, potrivit dreptului internțional penal, îl constituie relațiile sociale ce țin

24 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, partea generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005.p. 126 25 Ibidem. pag13026 Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.

19

de menținerea păcii, securității internaționale, dezvoltarea relațiilor internaționale,

cooperarea dintre state, dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei. 27

Gradul prejudiciabil al infracțiunii de luare de ostatici constă în faptul că, prin

comiterea acesteia, sînt puse în pericol viața și sănătatea unui cerc larg de

persoane, este paralizată activitatea normală a instituțiilor și organizațiilor de stat

sau private, este perturbată activitatea transportului etc.

Deci, obiectul juridic al infracțiunii stă la baza determinării gradului de pericol

social al infracțiuii și a aranjării corespunzătoare a infracțiunilor in cadrul Codului

Penal. Astfel în teoria dreptului penal penru o sistematizare mai bună a Codului

Penal este elaborată o clasificare ierarhică în trei categorii sau etape ale obiectului

infracțiunii: obiectul general (comun), obiectul generic sau de grup, obiectul

special sau nemijlocit.

Obiectul juridic general sau comun îl constitue valorile sociale ocrotite de

dreptul penal, care sunt enumerate în art.2, al.1 al Codului Penal al RM: „Legea

penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,

proprietatea, mediul înconjurător, orînduirea constituţională, suveranitatea,

independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea

omenirii, precum şi întreaga ordine de drept. ”28

Obiectul juridic generic (de grup) este comun pentru un anumit grup de

infracțiuni, constituind, în același timp, o parte a obiectului juridic general și

aflîndu-se într-un raport de la parte la întreg față de acesta.29

Obiectul juridic generic cuprinde un grup de valori sociale strîs legate între ele,

împotriva cărora se îndreaptă infracțiunea. Și anume el constituie criteriul principal

de sistematizare a infracțiunilor în partea specială a Codului Penal pe capitole.

Astfel revenindu-i fiecărui capitol unul sau mai multe obiecte juridice ale

infracțiunii. De exemplu, infracțiunile din Capitolul XIII a Părții speciale a CP sînt

27 Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. ş.a. Codul penal comentat şi adnotat. Chişinău : Cartier juridic, 2005. p.465. 28 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.29 Basarab M. Drept penal. Partea generală. București: Lumina LEX, 1997. p.144

20

reunite potrivit cîtorva obiecte juridice generice: securitatea publică și ordinea

publică. Această sistematizare are o importanță deosebită pentru codificarea

normelor juridico-penale. 30

Astfel, obiectul juridic generic al infracțiunii de luare de ostatici îl constituie

anume relațiile sociale din domeniul securității publice în sensul larg al cuvîntului,

precum și din domeniul ocrotirii ordinii publice.

Conform autorului Alexandru Borodac prin „securitate publică” se înțelege un

sistem de reguli care asigură ocrotirea celor mai importante valori ale persoanei,

valori materiale și spirituale ale societății, autoritatea puterii oficiale, precum și

suveranitatea și inviolabilitatea teritorială a țării.31

Ordinea publică reprezintă un sistem de reguli de conviețuire socială ce asigură

liniștea socială, funcționarea normală a organelor de stat sau obștești, precum și

relațiile sociale dintre cetățeni în toate domeniile activității sociale, acceptate de

societate.32

Fiecare dintre infracțiunile contra securtății publice și ordinii publice sau

grupuri aparte din categoria acestor infracțiuni în afară de obiect juridic generic au

și un obiect juridic special.

Obiectul juridic special este o parte a obiectului juridic generic. Acesta constă

în valoarea contra căreia se îndreaptă nemijlocit acțiunea (inacțiunea) prevăzută de

legea penală, valoare caracterizată prin anumite trăsături proprii, speciale, care

servesc la individualizarea unei infracțiuni din cadrul aceluiași grup sau subgrup,

sau valoarea socială concretă, ocrotită de legea penală, asupra căreia se îndreaptă

fapta infracțională a vinovatului.33

De regulă, fiecare infracțiune are un singur obiect juridic special. Există însă și

infracțiuni care atentează concomitent la cîteva obiecte juridice speciale, astfel

distingînd două categorii ale obiectului juridic special : obiectul juridic special

30 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea Generală. Academia de Drept din Moldova. Chișinău. 2002. p.238.31 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinau, 2004. p.399 32 Ibidem p.399.33 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.113

21

principal și obiectul juridic special secundar .34 În ceea ce privește infracțiunea de

luare de ostatici, trebuie menționat că aceasta se referă la categoria infracțiunilor cu

două obiecte juridice speciale, unde, pe lîngă obiectul juridic special principal,

există și un obiect juridic special secundar.

Prin obiect juridic special principal se are în vedere relația socială pentru care

a fost instituită infracțiunea corespunzătoare, care permite a dezvălui natura ei

socială și juridică.35

Dacă ne referim la obiectul juridic special principal al infracțiunii de luare de

ostatici atunci acestea sînt relațiile sociale din domeniul securității publice,

deoarece infracțiunile contra securității publice reprezintă faptele prejudiciabile

(acțiuni sau inacțiuni) prevăzute de legea penală, care cauzează daune considerabile

relațiilor sociale cu privire la liniștea publică, funcționarea normală a instituțiilor

sociale, securitatea intereselor personale, obștești și de stat în timpul efectuării

diferitelor activități sau manipulării cu diferite obiecte ce prezintă pericol sporit sau

crează condițiile amenințării cu cauzarea unor asemenea daune.

De aici rezultă și faptul că obiect juridic special principal al infracțiunii de

luare de ostatici este securitatea publică, și anume prin faptul că scopul special al

acestei infracțiuni este: silirea statului, organizației internaționale, persoanei juridice

sau fizice ori unui grup de persoane să săvîrșească sau sa se abțină de la săvîrșirea

vreunei actiuni in calitate de conditie pentru eliberarea ostaticului, iar luarea sau

retinerea ostaticului sint doar modalitati pentru atingerea scopului pus de infractor.

Obiectul juridic special secundar reprezinta relatiile sociale care sunt ocrotide

le legea penala concomitent cu ocrotire relațiilor sociale care constituie obiectul

juridic special princpal.36 De exemplu, în cazul infracțiunii de luare de ostatici

(art.280 al codului penal al RM) se lezează atît obiectul principal – securitatea

publică, cît și cel secundar – securitatea vieții și sănătății, libertății oamenilor care

34 Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001. с.356.35 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.. Chișinau, 2005. p.115.36 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinau, 2005. p.116

22

sunt ostatici, dar ultimul nu poate fi lezat prin luarea de ostatici, dacă nu se lezează

primul.

Astfel putem menționa că prin săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici ca

obiect juridic special secundar este violat în toate cazurile dreptul la viață sau

sănătatea, libertate al persoanelor care sunt ostatici.

Prin obiectul material al infracțiunii se înțelege lucrul corporal fizic sau ființă,

care încorporează unele valori ocrotite prin legea penală și asupra cărora se

îndreaptă în mod direct fapta infracțională.

Obiectele lumii materiale sunt acele obiecte asupra căror atentează infractorul

provocîndu-le vătămare sau amenințîndu-le cu un pericol de vătămare. Acesta

există la acele infracțiuni a căror valoare socială constă sau se exprimă într-o

entitate materială.37 Astfel, prin obiectul material al infracțiunii se înțelege entitatea

materială, de natură însuflețită sau neînsuflețită (un obiect, un bun, un lucru,

corpul persoanei etc.), asupra căreia influențează nemijlocit infractorul, prin

intermediul căruia se aduce atingere obiectului juridic al infracțiunii. 38

Obiectul material al infracțiunii nu trebuie confundat cu mijloacele de săvîrșire

a infracțiunii (instrumente, obiecte, bani, arme, etc.), care au servit la săvîrșirea

infracțiunii, nici cu obiectele produse prin infracțiune sau dobîndite prin săvîrșirea

acesteia. Unul și același obiect, în diferite componențe de infracțiune, poate juca rol

de obiect material sau mijloc de săvîrșire a infracțiunii, de exemplu : arma furată se

poate transforma în mijloc de atac armat în cazul banditismului.39

Dacă vorbim despre prezența obiectului material în componența de infracțiune

prevazută de art. 280 Cod Penal, în general, aceasta datorită faptului că corpul

ostaticului nu este nici într-un mod influențat nu există, însă în unele modalități ale

acestei infracțiuni întîlnim și obiect material, de exemplu: lit. f) din alin. (2) și lit.

b), c) din alin. (3) al art.280 Cod penal al RM, corpul persoanei devine obiectul

material al infracțiunii de luare de ostatici. De asemenea, drept obiect material al 37 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.11638 Chirița V. Obiectul juridic al infracțiunii de luare de ostatici. În: Revista științifico-practică „Legea și Viata” nr.3/2009.39 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002, p.116

23

respectivei infracțiuni pot apărea bunurile materiale, de exemplu în cazul luării de

ostatici din interes material (art. 280 alin. (2) lit. e) CP).

Reieșind din prevederile actualului Cod penal, în calitate de victimă a

infracțiunii, poate fi orice persoană, fără deosebire de vîrstă, cetățenie, rasă,

naționalitate, sex, origine etnică, religie, apartenență politică, avere sau origine

socială.

Deci, în cazul acestei infracțiuni victimă poate deveni orice persoană atît una

întîmplătoare, de exemplu : clienții unui magazin, turiștii de pe o navă maritimă, cît

și persoane concrete, de exemplu : copiii unui funcționar public, politician,

businessman. În cazul comiterii infracțiunii respective în locurile de detenție, în

calitate de ostatici pot fi luați sau reținuți colaboratorii serviciului medical,

învățătorii, supraveghetorii, conducătorii sau personalul penitenciarului, alți deținuți

etc.

2.2. Latura obiectivă a infracțiunii de luare de ostatici

Prin latura obiectivă a infracțiunii se înțelege activitatea persoanei fizice care

prin urmările ei periculoase vatăma sau pune în pericol anumite relații sociale

apărate de normele dreptului penal. Cu alte cuvinte, această activitate desfășurată de

persoana infractorului este o manifestare externă, adică o comunicare sau o frînare

de energie fizică ce produce o modificare în lumea exterioară.

De aceeași părere este și autorul Alexandru Mariț care susține că latura

obiectivă a infracțiunii se realizează prin manifestarea exterioară a omului – acțiune

sau inacțiune, care atinge, lezează valorile (obiectul juridic) ocrotite de legea

penală, atingere care poate consta într-o anumită schimbare în realitatea obiectivă,

denumită urmare infracțională.40

În consecință, putem menționa că latura obiectivă a infracțiunii reprezintă

partea exterioară a comportamentului persoanei ce a comis o infracțiune. Iar pentru

40 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chisinau, 2002. p.117

24

a fi tras la răspundere penală comportamentul trebuie să fie mai întîi prejudiciabil și

mai apoi e necesar ca acesta să fie prevăzut de lege.

Latura obiectivă a infracțiunii în teoria dreptului penal este caracterizată atît de

semne obligatorii cît și de semne facultative. Semnele obligatorii ale laturii

obiective sunt cele prezente în toate componențele de infracțiune, pe cînd cele

facultative sunt, cele ce pot fi atestate doar în unele componențe de infracțiune.41

În acest context, putem menționa că doctrina penală recunoaște unanim, ca

semn obligatoriu, acțiunea sau inacțiunea prejudiciabilă, acesta avînd o importanță

hotărîtoare la calificarea infracțiunilor, toate celelalte semne (consecințele, raportul

cauzal, locul, timpul, împrejurările, metoda și mijloacele) considerîndu-se

facultative.

Latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art.280 al CP a RM se manifestă

prin acțiuni care constau în luarea sau reținerea persoanei în calitate de ostatic

însoțite de ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii

ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această calitate cu scopul de a sili

statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de

persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate

de condiţie pentru eliberarea ostaticului.42 Este important de menționat că

amenințările stipulate în art. 280 CP a RM sunt adresate în exclusivitate

persoanelor terțe, față de care făptuitorul își înaintează cerințele în calitate de

condiții pentru eliberarea ostaticului, cum ar fi : statul, organizația internațională,

persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane, iar ostaticii în toate cazurile

sunt folosiți ca un mijloc pentru a-și realiza scopul principal stabilit de către

infractori.

Pot fi cazuri cînd ostaticii nici nu știu și nici nu bănuiesc că se află în așa

calitate și că viața lor este în primejdie, ca de exemplu pasagerii unei nave maritime

sau a unei nave aeriene, pe care faptuitorul amenință s-o explodeze.41 Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001. с.36842 Уголовное право. Особенная часть: Учебник для вузов. Отв. ред. И.Я. Козаченко, З. А. Незнамова, Г. П. Новоселов. Москва: НОРМА. 2001 с. 552.

25

Analizînd prevederile codului penal observăm ca noțiunea de ostatic nu este

definită expres, din acest motiv e necesar să apelăm la alte surse, astfel dicționarul

explicativ al limbii române ne oferă următoarea explicație a termenului

de ,,ostatic “ :  ,,persoană din rândul populației civile oferită sau reținută de către

un stat, de către o organizație etc., drept garanție pentru îndeplinirea unor obligații

asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului

sau a organizației respective “ .43

Conform opiniei autorului Tcacenco V. I. prin ostatic înțelegem - persoana

reținută forțat spre asigurarea că statul, organizația internatională sau o altă

persoană fizică obligată sau cointeresată în eliberarea ostaticului să îndeplinească

careva cerințe impuse. 44

Din cele menționate, putem deduce ideea că infracțiunea de luarea de ostatici

este săvîrșită printr-o faptă infracțională, ce constă în luarea și reținerea persoanei în

calitatea de ostatic. De aici reiese că fapta infracțională din cadrul laturii obiective a

infracțiunii analizate se poate manifesta prin una din cele două acțiuni:

1) luarea persoanei în calitate de ostatic;

2) reținerea persoanei în calitate de ostatic.

În cele ce urmeaza vom analiza prima din cele două acțiuni menționate.

Dicționarul explicativ al limbii române pune la dispoziție următoarea explicație

a verbului ,,a lua” - a prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau

spre a-l pune în altă parte.45 

Autorul Xenofon Ulianovschi relevă urmatoarea definiție a termenului de luare

de ostatic : orice activitate ilegală, violentă de limitare a libertății fizice a uneia sau

a mai multor persoane, de luare a lor în captivitate, lipsindu-le de posibilitatea de a

se deplasa liber, de regulă aceste acțiuni se săvîrșesc cu aplicarea violenței fizice

sau cu amenințarea aplicării unei asemenea violențe, în același rînd cu aplicarea

armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă. Însă luarea de ostatici poate fi 43 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998. 44 Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. p.250.45 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.

26

săvîrșită și fără aplicarea violenței, de exemplu, prin înșelăciune, inducerea în

eroare a victimei, etc. 46

În aceeași ordine de idei Ivan Macari stipulează că a lua persoana în calitate de

ostatic înseamnă a o reține și a o priva ilegal de libertate drept garanție pentru

îndeplinirea unor obligații asumate sau impuse, aceasta putînd fi luată prin diverse

mijloace : pe ascuns, deschis, cu aplicarea violenței sau fără violență.47

Conform opiniei autorului rus Kozocenco I. I., prin luarea de ostatici trebuie de

înțeles actiunile ilegale și violente, de regulă de natură fizică cu amenințarea de

aplicare a armelor.48 Un alt autor rus, Tcacenco V.I., definește luarea de ostatici ca

stăpînirea cu forța a unei persoane lipsind-o de libertate și contactele independente

cu lumea înconjurătoare.49 Autorul Petrov V. I. definește luarea de ostatici ca

limitarea ilegală, prin violență a libertății persoanei.50 Autorul S.M. Niсulin este de

părerea că „luarea de ostatici este limitarea ilegala a libertății cel putin a unei

persoane, realizată deschis sau pe ascuns, cu aplicarea violenței sau a amenințărilor

ori fără aplicarea acestora”.51

Astfel putem menționa, în concluzie, că majoritatea autorilor în definițiile

expuse mai sus, susțin ideea că infracțiunea de luare de ostatici este strict legată de

limitarea libertății victimei, termenul fiind perceput deopotrivă atît în sens larg, cît

și în sens îngust. Cît privește aplicarea violenței în cazul săvîrșirii infracțiunii de

luare de ostatici, părerile autorilor se împart la capitolul dat, unii considerînd că în

cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici persistă aplicarea violentă, spre

deosebire de o serie de autori ce nu admit faptul dat.

46 Brinză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinau: Cartier juridic, 2005. p.541.47 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003. p. 311.48 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c. 375.49 Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. с.250.

50 Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ. ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л.

М. Колодкина и проф. С. В. Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999. с. 552.51 Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Вопросы и ответы. Под ред. проф . А . С . Михлина . Москва: Юриспруденция, 2000. с. 249.

27

După părerea noastră luarea de ostatici este însoțită, în majoritatea cazurilor,de

aplicarea violenței, și chiar o multitudine de infracțiuni de luare de ostatici se

savîrșesc cu aplicarea violenței, acesta însă rămîne un element optional.

Această idee este propagată de majoritatea doctrinarilor, pe motiv ca în unele

componențe de infracțiune din Codul Penal întîlnim expresii: prin forță, prin

violență, prin constrîngere care sunt elemente obligatorii ale acestor componențe de

infracțiune, iar în textul art. 280 al CP a RM, nu întîlnim nici o expresie de acest tip

care să confirme prezența acestui element ca semn obligatoriu. Astfel, infracțiunea

de luare de ostatici poate fi săvîrșită atît cu cît și fără aplicarea violenței, violența

fiind un semn opțional, spre exemplu, luarea de ostatici prin înșelăciune.

O a doua modalitate de savîrșire a infracțiunii date este prin reținerea persoanei

în calitate de ostatic. În acest sens, dicționarul explicativ al limbii române definește

termenul „a reține” în felul următor: „a ține pe loc, a împiedica de la ceva, a opri, a

lipsi temporar pe cineva de libertate, a închide, a stăpîni”.52

Conform autorului Sergiu Brînză, prin reținerea persoanei în calitate de ostatic,

trebuie de înțeles împiedicarea persoanei de a părăsi locul aflării sale în calitate de

ostatic (de obicei, deținerea într-o încapere, pe care nu o poate părasi de sine

stătător).53 De aceeași opinie este și autorul Alexandru Borodac care susține părerea

că „reținerea persoanei în calitate de ostatic înseamnă interzicerea persoanei de a

părăsi încăperea în care se află”.54

Un alt autor, Ivan Macari, menționează că a reține persoana în calitate de

ostatic, înseamnă a o împiedica să părăseasca locul unde se află în calitate de

ostatic, de regulă, victima fiind izolată într-o încăpere, neavînd posibilitatea să o

părăsească.55

Autorul rus, Kozacenco I. I. susține ideea că reținerea persoanei în calitate de

ostatic, se înțelege ca acțiuni violente cu scopul de a împiedica eliberarea acesteia,

52 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.53 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica. p.213.54 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p. 406.55 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003. p.312.

28

această acțiune de obicei este însoțită de lipsirea de libertate a persoanei prin

intermediul constrîngerii fizice sau psihice.56 Un alt autor rus, Tcacenco V. I.

menționează că reținerea persoanei este o metodă de privare de libertate care constă

în lipsirea forțată a persoanei de posibilitatea de a se mișca după propria

voință.57Autorul V.A. Petrov dă urmatoarea definiție a noțiunii de reținere de

ostatici: „Reținerea persoanei în calitate de ostatic este împiedicarea prin violență a

reîntoarcerii libertății acesteia”.58

Din definițiile relevate mai sus, și în cazul acestei modalități de comitere a luării

de ostatici autorii tratează în mod diferit modalitatea de a săvîrși infracțiunea dată

prin reținere, unii susțin ideea că în cazul reținerii persoanei acțiunile violente sunt

obligatorii, iar alții sustin că reținerea poate fi efectuată fără aplicarea violenței.

Noi, de asemenea, și în acest caz considerăm că comiterea luării de ostatici

poate avea loc atît cu aplicarea violenței cît și făra, aplicarea violenței fiind un semn

facultativ.

O preocupare majoră în tratarea altei problematici, este referitoare la faptul dacă

reținerea trebuie concepută ca o modalitate de săvîrșire a infracțiunii aparte sau

constituie o prelungire a acțiunii de luare de ostatici. La acest capitol opiniile

autorilor de asemenea se divizează, însă trebuie de menționat că în primul rînd, din

textul art.280 a Codului Penal, datorită folosirii conjuncției ,,sau” reiese faptul că

aceste două sintagme pot fi percepute ca două modalități diferite de săvîrșire a

infracțiunii date. De asemenea și practica ne demonstrează ca acestea sunt

într-adevăr percepute ca două modalități diferite de săvîrșire a infracțiunii stipulate

în art.280 CP a RM. Și anume ca exemplu este situația în care o persoană cu funcție

de răspundere ia locul persoanelor reținute anterior în calitate de ostatici; situația în

care persoana aflîndu-se într-o încăpere este reținută cu scopul de a sili o autoritate

statală la executarea unor acțiuni înaintate de către făptuitori.56 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c. 375. с. 375.57 Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. С. 251.58 Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ. ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л. М. Колодкина и проф. С. В. Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999. с. 551.

29

În această ordine de idei putem menționa un caz tipic de luare de ostatici

săvîrșit prin reținere întîmplat recent în orasul Bergamo din Italia unde un bărbat a

luat ostatici cincisprezece persoane într-o agenție fiscală și a cerut să vorbească cu

jurnaliștii înainte de a-i elibera pe ostatici. El a recurs la acest gest din cauza

problemelor fianciare. Atacatorul era înarmat cu armă. După un șir de negocieri el a

fost de acord să elibereze ostaticii, cu excepția unuia. După aceasta bărbatul a

amenințat că se sinucide și a dat asigurări că-l va elibera și pe ultimul ostatic după

ce va vorbi cu presa. Totuși, el a fost convins de prietena sa să renunțe la intențiile

sale.

Din cele menționate mai sus putem conchide ca atît luarea cît și reținerea

ostaticilor poate avea loc cu aplicarea violenței, aceasta putînd fi atît violență fizică

cît și psihică. Însă, cazul aplicării violenței la săvîrșirea infracțiunii de luare de

ostatici, gradul de violență nu trebuie să fie mai mare decît cel al violenței

nepericuloase pentru viața sau sănătatea persoanei luate în ostatic, pentru că în caz

contrar infracțiunea va fi calificata confor alin.2 al art 280 CP al RM .59

Dicționarul explicativ al limbii române ne dă următoarea lămurire a noțiunii de

violență : ,,faptul de a întrebuința forța brutală; constrângere, violentare; siluire;

încălcare a ordinii legale ; faptă violentă, impulsivă”.60

Potrivit pct. 5 din Hotarîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii

Moldova nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele penale

despre sustragerea bunurilor”, prin ,,violență nepericuloasă pentru viața și sănătatea

victimei se înțelege cauzarea unei vătămări ușoare a integrității corporale sau a

sănătății, precum și aplicarea intenționată a loviturilor sau alte acțiuni violente care

au cauzat numai dureri fizic”.61

După părerea noastră prin violență nepriculoasă pentru viața sau sănătatea

persoanei trebuie de înțeles aplicarea loviturilor sau a altor acțiuni cu caracter

violent asupra unei persoane care nu dereglează sănătatea persoanei, ci aduc doar o 59 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.541 60 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.61 Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.

30

durere fizică. De asemenea este important ca loviturile sau acțiunile cu caracter

violent să creeze un pericol pentru viața sau sănătatea victimei.

Prin „alte acțiuni violente” (ca formă de manifestare a violenței nepericuloase

pentru viața sau sănătatea persoanei) se înțelege doborîrea victimei de pe picioare,

răsucirea mîinilor sau alte asemenea acțiuni care au cauzat o durere fizică.62

Pe lîngă violență fizică în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici se

aplică și violența psihică, care poate fi definită ca amenințări cu aplicarea oricărui

tip de violență de natură să inspire victimei teamă și să nu mai aibă careva resurse

psihice necesare penru a opune rezistență, avînd ca scop să supună victima să facă

ceia ce cere infractorul.

Amenințarea poate fi exprimată verbal, cît și prin demonstrarea armelor, a

obiectelor care pot fi folosite pentru realizarea amenințărilor (combustibil, substanțe

toxice). Amenințarea trebuie să fie reală și efectivă. Doar în astfel de împrejurări

ea poate servi drept mijloc de a paraliza voința ostaticului sau a altor persoane care

încearcă să se opună acțiunilor infracționale ale făptuitorului.63

Luînd în considerație faptul că prin infracțiunea dată făptuitorii au ca scop de a

sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de

persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni în calitate

de condiţie pentru eliberarea ostaticului, aceștia nu numai că nu ascund faptul

luării de ostatici și solicitările înaintate în legătură cu aceasta, ci dimpotrivă, tind

ca acestea să devină publice, avînd năzuința de a le atribui o rezonanță politică

largă, adresînd pentru aceasta un comunicat, înaintînd un ultimatum.

În cazul infracțiunilor de luare de ostatici cerințele adresate de către autorii

infracțiunii în schimbul eliberării de ostatici pot fi cele mai diverse, de exemplu: de

a fi eliberați condamnații, de punere la dispoziție a mijloacelor de transport,arme,

muniții, substanțe narcotice, asigurarea întîlnirii cu reprezentanții mass-media,

eliberarea prizonierilor, retragerea forțelor armate din anumite teritorii, sistarea une

cauze penale etc.62 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.27163 Ibidem. p. 541.

31

Din prevederile art. 280 a CP putem deduce că infracțiunea dată este una

formală, deoarece în textul articolului legiuitorul se limitează doar la descrierea

unui singur semn principal al infracțiunii – fapta prejudiciabilă. Acest fapt este

demonstrat și prin aceea că obietul juridic principal al infracțiunii date este

securitatea publică, și nu persoana, astfel, în cazul în care o persoană este luată sau

reținută ea nu cade sub incidența art. 280 CP. 64

În doctrina penală părerile referitor la momentul consumării infracțiunii sunt

diferite, astfel unii autori ca Kazacenko I. I., Petrov V. I., Komisarov V. S. susțin

că infracțiunea dată este formal-redusă și momentul consumării este considerat din

momentul luării și reținerii efective a persoanei în calitate de ostatic. Un alt grup

de autori ca Macari I., Borodac A., Ulianovschi X. sunt de părerea că aceasta

infracțiune este formală și momentul consumării ei este odată cu luarea persoanei

în calitate de ostatic, însoțită de amenințări și înaintarea cerințelor.

De aceeași părere este și autorul Valentin Chirița care, în urma unei analize a

componenței date de infracțiune afirmă că infracțiunea de luare de ostatici

reprezintă o infracțiune cu componența formală și se consideră consumată din

momentul înaintării cerințelor adresatului (indiferent dacă acestea au fost sau nu

satisfacute) însoțite de amenințare cu omorul, cu vătămarea integrității corporale

sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a persoanei în calitate de ostatic, ca

urmare a realizării efective a acțiunilor predecesoare, și anume: luarea sau reținerea

(poate fi de scurtă sau de lungă durată) .65

Noi ne alăturăm opiniei expuse de autorul Valentin Chirița și de asemenea

considerăm că infracțiunea de luare de ostatici este una formală și momentul

consumării acesteia este odată cu înaintarea cerințelor însoțite de amenințările

stipulate în art.280 CP.

Analizînd textul art. 280 al CP observăm că scopul acestei infracțiuni este

silirea statului, organizației internaționale, persoanei fizice sau juridice, sau a unui

64 Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.: Юристъ, 1996. С. 252.65 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.

32

grup de persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni în

calitate de condiții pentru eliberarea ostaticului, acesta fiind criteriul principal de

delimitare a luării de ostatici de alte infracțiuni cum ar fi răpirea unei persoane și

privațiunea de ilegală de libertate.66 De asemenea în cazul în care o persoană este

luată ca ostatic, dar cerințele nu au fost înaintate destinatarilor, și ulterior se

demonstrează că făptuitorul nici nu a avut intenția să înainteze careva exigențe,

fapta acestuia nu va întruni componența de infracțiune a art. 280 CP, ci va fi

sancționată conform altor norme din partea specială a CP și anume privațiunea

ilegală de libertate(art.166 CP).

Se va considera tentativă de infracțiune situația în care făptuitorul avînd

intenția de a captura o persoană și ulterior de a înainta careva condiții pentru

eliberarea acestuia a purces la săvirșirea infracțiunii de luare de ostatici reținînd

persoana, însă din motive independente de voința sa nu a putut adresa pretențiile

sale.

Dacă persoana a fost prinsă în momentul pregătirii acțiunilor îndreptate spre

comiterea luării de ostatici, adică a celor prevăzute în art. 26 alin. (1) CP, de

exemplu a procurat o armă sau alte obiecte, a fabricat sau a adaptat alte mijloace ori

instrumente etc., infracțiunea de asemenea nu este consumată, iar acțiunile

făptuitorului constituie pregătire pentru luarea de ostatici.

2.3. Subiectul infractiunii de luare de ostatici

În concepția dreptului penal național, subiectul este considerat un element

indispensabil necesar pentru existența oricărei componențe de infracțiune. Astfel

subiect al infracțiunii este omul, personalitatea căruia se formează în virtutea unor

condiții concrete ale vieții sociale. De aceea studierea subiectului infracțiunii

presupune determinarea criteriilor sale juridice, precum și stabilirea caracteristicii

sociale, a moralității persoanei vinovate de săvîrșirea unei infracțiuni.67

66 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p. 407.67 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p. 127

33

Conform doctrinei subiect al infracțiunii în dreptul penal este cetățeanul

Republicii Moldova, cetățen al unui alt stat străin sau persoana fără cetățenie, atît

cea care săvîrșește o infracțiune consumată, cît și cea care face o tentativă sau

pregătește o infracțiune, care participă la săvîrșirea unei fapte în calitate de autor,

organizator, instigator sau complice și a atins vîrsta determinată de legea penală.

Din prevederile art.21 a Codului Penal al RM reiese că subiect pasibil de

răspundere penală este persoana fizică responsabilă care, în momentul săvîrşirii

infracţiunii, a împlinit vîrsta de 16 ani, iar persoanele care au vîrsta de 14-16 ani

sînt pasibile de răspundere penală numai pentru săvîrşirea infracţiunilor prevăzute

de alin.2 al aceluiași articol.68

Astfel, subiect al infracțiunii de luare de ostatici conform Codului Penal actual

poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins la momentul săvîrșirii

infracțiunii vîrsta de paisprezece ani. De asemenea analizînd prevederile alin.1 al

art.11 vedem că în calitate de subiect ai răspunderii și pedepsei penale pentru

săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici pe teritoriul RM pot fi examinate toate

categoriile de persoane fără deosebire de cetățenie, rasă, naționalitate, sex, origine

etnică, religie, apartenență politică, avere sau origine socială. Totodată este

important de menționat faptul că în vechiul Cod Penal din 24 martie 1961

infracțiunea de luare de ostatici a fost introdusă abia în 1987 și vîrsta de

răspundere pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de ostatici era de șaisprzece ani,

față de reglementările actuale, ceea ce ne demostrează faptul că în zilele noastre

probabilitatea comiterii unei astfel de infracțiuni de un minor de paisprezece ani

este mai mare, și aceasta se datorează diferitor factori așa ca : televiziunea,

internetul, radioul care propagă unele emisiuni cu caracter violent.

Capacitatea de a conștientiza și de a evalua gradul prejudiciabil al acțiunilor

proprii se formează sub influența nemijlocită a condițiilor sociale de educație și

68 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.

34

apare puțin mai tîrziu decît capacitatea de a conștientiza latura faptică a

evenimentului sau a acțiunii.69

Astfel, stabilind răspunderea penală pentru comiterea unor infracțiuni de luare

de ostatici de la vîrsta de paisprezece ani, legiuitorul ia în considerație următoarele

premize :

a) caracterul evident și prejudiciabil al acestei infracțiuni, chiar pentru

persoanele de la vîrsta de paisprezece ani ;

b) caracterul prejudiciabil sporit al infracțiunii date pentru societate și

interesele cetățenilor.

Legiuitorul în toate cazurile este obligat să stabilească vîrsta exactă a

infractorului : ziua, luna și anul nașterii. Astfel, persoana se consideră că atinge o

vîrstă anumită la orele 24 ale zilei următoare după cea de naștere. De obicei vîrsta

este stabilită după anumite documente: pașaport, buletin de identitate, adeverință de

naștere, însemnări din cartea de înregistrare a actelor starii civile etc. În lipsa

acestor documente sau în cazuri suspecte, vîrsta se stabilește printr-o expertiză

medico-legală. În aceste cazuri, la stabilirea anului nașterii, ziua nașterii este

considerată ultima zi a anului în curs, dacă expertiza nu numește altă zi, iar în cazul

determinării numărului minimal și maximal de ani ai persoanei, trebuie de pornit de

la numărul minimal de ani presupus de expertiză. 70

Nu putem vorbi despre un subiect al infracțiunii în situația în care acesta nu este

responsabil. Astfel responsabilitatea constituie un alt semn caracteristic a

subiectului de infracțiune.

Codul Penal al RM în art.22 ne dă următoarea definiție a responsabilității: ,,este

starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege caracterul

prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija

acţiunile”.71

69 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.12170 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.128. 71 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.

35

Teoria dreptului penal definește responsabilitatea astfel: este starea psihologică

a persoanei care are capacitatea de a înțelege caracterul faptelor sale, de a-și da

seama de valorile și de urmările lor, precum și capacitatea de a-și determina și

dirija în mod normal voința în raport cu acțiunile proprii, cu realitatea și cu mediul.

Deci, este absolut necesar ca în cazul comiterii infracțiunii de luare de ostatici

să existe responsabilitatea, fiindcă, în caz contrar, nu se mai pune problema

vinovăției persoanei, întrucît o persoană iresponsabilă nu mai poate acționa cu

intenție sau din imprudență.

Astfel menționează și Codul Penal al RM în prevederile alin.1 al art.23 că ,,nu

este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvîrşirii unei fapte

prejudiciabile, se află în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama

de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli

psihice cronice, a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Față

de o asemenea persoană, în baza hotărîrii instanței de judecată, pot fi aplicate

măsuri de constrîngere cu caracter medical, prevăzute de prezentul cod”72

Din cele menționate mai sus putem conchide că subiect al infracțiunii de luare

de ostatici este persoana fizică care a înplinit vîrsta de paisprezece ani,

responsabilă, care are capacitatea de a-și da seama de caracterul comportamentului

său, avînd aptitudinea de a planifica și de a analiza care persoană va fi luată sau

reținută în calitate de ostatic, determinarea locului, timpului, metodei, mijloacelor

de comitere a infracțiunii date.

2.4. Latura subiectivă a infracțiunii de luare de ostatici.

Latura subiectivă este un element obligatoriu a oricărei componențe de

infracțiune, reprezentînd activitatea psihică a persoanei legată nemijlocit de

săvîrșirea infracțiunii.73

Astfel, conținutul laturii subiective a infracțiunii, spre deosebire de cel al laturii

obiective, constituie aspectul interior al infracțiunii, exprimînd momentul 72 Ibidem.73 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.131

36

subiectiv, poziția psihică a subiectului infracțiunii în raport cu activitatea materială

desfășurate de el și nu poate fi percepută de organele de simț ale omului. Prin

urmare ea reflectă legătura conștiinței și voinței infractorului cu fapta

prejudiciabilă comisă.

În acest sens autorul Alina Șavga menționează că latura subiectivă a

componenței infracțiunii constituie partea interioară a infracțiunii ce determină

atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă săvîrșită și de urmarile

acesteia sub raportul conștiinței, voinței și emoțiilor sale.74

Deci elaborînd analiza juridico-penală a laturii subiective menționăm că, la fel

ca și semnele laturii obiective cele ale laturii subiective se clasifică în obligatorii,

care au importanță pentru calificarea infracțiunii (vinovăția), facultative pentru

individualizarea răspunderii penale (scopul, motivul).

Totodată, menționăm că, uneori, legiuitorul utilizează în textul infracțiunii

concrete unele semne facultative ale laturii subiective, considerîndu-le obligatorii

pentru calificarea faptei.

Astfel după cum observăm, vinovăția este una dintre trăsăturile de bază ale

oricărei infracțiuni, acest fapt e indicat și în alin.1 al art.6 din CP RM, care prevede

că persoana este supusă răspunderii penale și pedepsei penale numai pentru fapta

săvirșită cu vinovăție.

Vinovăția care poate îmbrăca forma intenției sau imprudenței, este semnul care

demonstrează poziția psihică negativă a celui ce a săvîrșit fapta față de valorile

sociale apărate de lege75, cu alte cuvinte nu este suficient să se constate săvîrșirea

unei infracțiuni, ci pentru ca acea faptă să fie pasibilă de răspundere și pedeapsă

penală trebuie să se demonstreze că infractorul a avut reprezentarea acțiunilor și a

urmărilor, precum și o anumită atitudine a voinței față de acesta.

De aceeași părere este și autorul Alina Șavga oferindu-ne următoarea definiție

a vinovăției: reprezintă atitudinea psihică (conștientă și volitivă) a persoanei față

74 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.199.75 Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol. I. Chișinău, 2002. p.131

37

de fapta prejudiciabilă săvîrșită și urmările prejudiciabile ale acesteia ce se

manifestă sub formă de intenție sau imprudență.76

Dupa cum am menționat motivul și scopul infracțiunii sunt unele din semnele

absolut necesare ale laturii subiective a componenței de infracțiune, care, ca și

vinovăția necesită să fie demonstrate. Ele influențează asupra formării intenției,

direcției și realizării ei, însă în conținutul intenției nu se includ.

Motivul este acea forță activă (imbold, stimul) care călăuzește persoana spre

atingerea scopului preconizat. Acesta constitue un fenomen reflectat în conștiința

omului (necesități și interese) care îl determină, îi îndeamnă hotărîrea de a săvîrși

infracțiunea și îi dirijează voința în momentul săvîrșirii ei.77

Scopul infracțiunii este obiectivul propus și reprezentat de făptuitor ca rezultat

al acțiunii sau inacțiunii sale, adică finalitatea urmărită prin săvîrșirea faptei

penale. Scopul, ca închipuire despre rezultatul dorit al faptei infracționale,

caracterizează gîndirea, rațiunea.78

Dacă vorbim despre infracțiunea de luare de ostatici atunci aici semn

obligatoriu al laturii subiective este nu numai vinovăția, dar și scopul special.

Acesta fiind un semn care demonstrează că luarea sau reținerea persoanei în

calitate de ostatic poate fi savîrșită numai cu intenție directă. Totodată, trebuie

menționat că, în cazul luării sau reținerii persoanei în calitate de ostatic săvîrșite „cu

provocarea decesului victimei din imprudență” (art. 280 alin. (3) lit. c) CP) și în

unele cazuri – „cu provocarea altor urmări grave” (art. 280 alin. (3) lit. d) CP),

suntem în prezența infracțiunii caracterizate prin două forme de vinovăție, deși, în

consecință, infracțiunea se consideră intenționată (art. 19 CP).

Intenția derectă se caracterizează prin aceea că infractorul își dă seama de

caracterul prejudiciabil al acțiunilor sau inacțiunilor sale, prevede urmările ei

prejudiciabile și dorește survenirea acestor urmări. Astfel din definiție reiese că

intenția directă este formată din factorul intelectiv și cel volitiv.

76 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.20177 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.17078 Ibidem. p.170

38

Factorul intelectiv presupune reprezentarea deplină a conținutului, sensului și

consecințelor urmărite sau acceptate prin săvîrșirea faptei penale.79 Aceasta

presupune că inculpatul este conștient de caracterul prejudiciabil al acțiunilor sale,

și prevede urmările ei prejudiciabile. Iar cel volitiv presupune că persoana este

capabilă să-și reglementeze activitatea prin luarea în fiecare caz aparte a deciziei

de a săvîrși sau nu anumite acțiuni.80

Astfel, momentul intelectual al intenției, în cazul componenței de bază a

infracțiunii de luare de ostatici, constă în conștientizarea de către făptuitor a faptului

că el efectuează o stăpînire ilegală asupra unei persoane contrar voinței acesteia,

însoțită de o limitare a libertății (luarea în calitate de ostatic), sau o lipsește ilegal de

posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (reținerea în calitate de ostatic), iar dorința

de a comite infracțiunea de luare sau reținere a persoanei în calitate de ostatic și de

a înainta anumite cerințe însoțite de amenințări constituie momentul volitiv al

intenției.

De asemenea în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici intenția

făptuitorului poate fi premeditată sau spontană. Cea premeditată constă în aceea că

între momentul cînd a apărut intenția și momentul săvîrșirii infracțiunii există o

anumită perioadă de timp. Această perioadă de timp fiind folosită de infractor

pentru a elabora planul de comitere a infracțiunii, pentru a alege persoana care

urmează a fi luată sau reținută ca ostatic, locul comiterii acesteia, adaptarea tuturor

instrumentelor necesare pentru săvîrșirea infracțiunii ( de exemplu automobilul,

încăperea unde urmează a fi ținută victima, procurarea unei arme, etc.). Intenția

spontană se caracterizează prin faptul că intenția de a săvîrși infracțiunea apare

brusc, pe neașteptate, la infractor și în același moment e și realizată.81

Aceste modalități ale intenției (premeditată și spontană) nu au importanță

pentru calificarea faptei, însă sunt luate în considerație la individualizarea

răspunderii penale.

79 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.20280 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A. Chișinău, 2005. p.171.81 Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.. Chișinău, 2005. p.172.

39

Dacă ne referim la scopul infracțiunii de luare de ostatici care de asemenea este

un semn obligatoriu a laturii subiective a infracțiunii date, acesta constă în „silirea

statului, organizației internaționale, persoanei juridice sau fizice ori unui grup de

persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni în calitate de

condiție pentru eliberarea ostaticului”.

Cu referire la infracțiunea dată, scopul poartă un caracter dublu, putînd fi primar

și secundar (final). În calitate de scop primar poate apărea determinarea adresatului

să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni (spre exemplu, să

achite o suma de bani pentru eliberarea ostaticului). Scopul final este cel spre care

tinde făptuitorul (de exemplu, să obțină o sumă de bani, pe care adresatul este

nevoit să o achite).82

În concluzie putem specifica că pentru ca o persoana să fie pedepsită conform

art. 280 CP a RM este necesar ca acțiunile lui să întrunească toate elementele

componenței date de infracțiune. Referitor la obiectul luării de ostatici acesta este

securitatea publică ca obiect juridic special principal, iar libertatea și securitatea

vieții și sănătății persoanei constituie obiectul special secundar. Ceea ce ține de

latura obiectivă a infracțiunii date, ca semn obligatoriu aici este fapta infracțională

care poate fi săvîrșită prin două acțiuni separat, atît prin luarea de ostatici cît și prin

reținerea acestora. Infracțiunea de luare de oastatici este una formală și momentul

consumării ei este odată cu înaintarea cerințelor. Subiectul este persoana

responsabilă care a atins vârsta de paisprezece ani. Iar acțiunile acestuia trebuie să

fie săvîrșite cu vinovăția exprimată în intenție directă. Scopul fiind și el un semn

obligator.

82 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.

40

Capitolul III

Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici și delimitarea

acesteia de alte infracțiuni

3.1 Circumstanțele agravante ale infracțiunii de luare de ostatici.

Componeța de infracțiune cu circumstanțe agravante include semnele

componenței de bază la care se adaugă și semnele ce agravează răspunderea

penală. În ele legiuitorul indică circumstanțele care agravează considerabil

pericolul social al infracțiunii comise. În literatura de specialitate așa componențe

sunt numite calificative.

Semnele calificative ale infracțiunii sînt prevăzute expres în Partea Specială a

Codului Penal și indică un grad prejudiciabil sporit al unei infracțiuni concrete

comparativ cu componența de bază a aceleiași infracțiuni. Existența acestor semne

41

(circumstanțe) influențează asupra calificării infracțiunii, spre deosebire de

circumstanțele agravante prevăzute în art. 77 CP, care nu au influență asupra

calificării infracțiunii, fiind luate în considerație doar la stabilirea pedepsei penale.83

Astfel dacă vorbim de infracțiunea de luare de ostatici prevăzută de art.280 din

Codul Penal al RM aceasta include următoarele circumstanțe agravante:

 ,,(2) Luarea de ostatici săvîrşită:

    b) asupra a două sau mai multor persoane;

    c) cu bună ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitînd de

starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei

înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;

    e) din interes material; 

    f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,

  (3) Luarea de ostatici săvîrşită:

    a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;

    b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; 

    c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă; 

    d) cu provocarea altor urmări grave. ,,84

Circumstanțele agravante a infracțiunii date sunt divizate în două aliniate (2) și

(3) ceea ce sporește esențial gradul prejudiciabil al acestei infracțiuni. Mai mult ca

atît, acest lucru ne este demonstrat nu numai prin divizarea semnelor agravante în

două aliniate dar și a pedepsei sporite pentru săvîrșirea infracțiunii date în prezența

circumstanțelor agravante. Astfel pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.280

alin.(2), persoana care se face vinovată  se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 12

de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar

în cazul alin.(3),  se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 de ani.

În continuare vom analiza infracțiunile prevăzute de art.280 alin. (2) din Codul

Penal al RM, după cum urmează în textul legii:

83 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.84 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.

42

Luarea de ostatici săvîrșită asupra a două sau mai multor persoane.

În cazul acestei infracțiuni pericolul social crește datorită numărului de victime,

și anume în calitate de victimă în această situație este nu o persoană, ci două sau

mai multe.

Anume pluralitatea de victime denotă întodeauna o agresivitate mai mare și o

atitudine antisocială mai pronunțată a făptuitorului, dînd infracțiunii date un grad

prejudiciabil mai sporit și prin aceasta impunînd o sancțiune mai aspră decît pentru

componența de bază.85

O altă problemă importantă este că pentru calificarea faptei conform agravantei

date, este necesar ca făptuitorul să aibă o singură intenție de a săvîrși luarea sau

reținerea anume a două sau mai multor persoane, adică să existe o intenție unică.

Prin urmare, pentru aplicarea circumstanței agravante examinate, este necesar

să fie întrunite următoarele două condiții:

1) să existe o pluralitate de victime;

2) făptuitorul să manifeste o intenție unică (dublată de un scop unic) de a lua

în calitate de ostatic două sau mai multe persoane.86

De obicei infracțiunea este săvîrșită simultan asupra tuturor persoanelor pe care

dorește să le ia în calitate de ostatic făptuitorul, dar sunt și cazuri cînd între luarea

sau reținerea primei persoane și a celei de a doua trece o perioadă de timp. În acest

caz pentru a fi incriminată agravanta examinată este absolut necesar de a

demonstra unitatea de intenție a făptuitorului de a captura ambele persoane.

O altă problemă destul de discutabilă este situația în care făptuitorul avînd

intenția de a lua sau reține în calitate de ostatic două sau mai multe persoane,

capturează doar una. O astfel de situație o întîlnim și în Hotărîrea Plenului

Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova nr. 9 din 15.11.1993: „Cu privire la

practica judiciară în cauzele despre omor premeditat”, care tratează o situație

similară în pct. 13 oferind urmatoarea explicatie: „Omorul unei persoane și

85 Brînză Sergiu, Infracțiuni contra vieții, sanatații, libertații si demnitații persoanei. Chișinău: Juridica, 1999. p.214.

86 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.167.

43

atentatul la viața altei persoanei nu pot fi examinate ca infracțiuni consumate –

omorul a două sau mai multor persoane. Deoarece intenția criminală de a omorî

două persoane nu a fost realizată din cauze ce nu depindeau de voința vinovatului,

cele săvîrșite vor fi calificate în conformitate cu art. 145 și art. 27 și art. 145 alin.

(2) lit. g) CP”.87 Prin urmare, făcînd referire la hotărîrea data în cazul luării de

ostatici este necesar de a se proceda în același mod.

Insă în doctrină există și altă părere, astfel autorul Sergiu Brinză susține părerea

precum că în astfel de situații răspunderea trebuie aplicată conform art. 27 și a art.

280 alin.(2) lit. b), pentru că nu-i putem incrimina făptuitorului concurs de

infracțiune, atunci cînd acesta a urmărit să săvîrșească o singură infracțiune.

În concluzie putem menționa că pentru a fi calificată fapta conform

circumstanței date este absolut necesar de a stabili prezența intenției unice a

făptuitorului în cazul comiterii infracțiunii date.

Luarea de ostatici săvîrșită cu bună știință în privința unui minor sau a

unei femei gravide ori profitînd de starea de neputință cunoscută sau evidentă

a victimei, care se datorează vîrstei înaintate, bolii, handicapului fizic sau

psihic ori altui factor. Agravanta dată include în sine acțiuni săvîrșite asupra a trei

categorii de victime, acestea fiind reunite între ele de starea de neputință a lor.

Aceste formează trei ipoteze și anume:

a) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință în privința unui minor;

b) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință în privința unei femei gravide;

c) luarea de ostatic săvîrșită cu bună-știință profitînd de starea de

neputință cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vîrstei

înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor.88

Astfel analizînd prima situație, pentru că infractorul să fie pedepsit conform

acestei agravante, este necesar ca pentru aceasta să se întrunescă cumulativ

87http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la %20practica%20judiciar%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 25.04.2012.

88 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 159.

44

următoarele două condiții: prima este ca victima să fie minor și a doua este ca

făptuitorul să cunoască cu bună-știință că acesta este minor.

Deci, agravanta dată presupune luarea de ostatic a unei persoane ce nu a

împlinit vîrsta de 18 ani. Atfel în favoarea acestei afirmații Convenția internatională

cu privire la drepturile copilului, adoptata de Adunarea Generala a ONU la New

York la 20 noiembrie 1989 (ratificată prin Hotărîrea Parlamentului RM nr. 408-XII

din 12.12.1990, în vigoare pentru RM din 25.02.1993), prevede în art. 1: „În sensul

prezentei Convenții, prin copil se întelege orice ființă umană sub vîrsta de 18 ani,

cu exceptia cazurilor cînd, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit

sub această vîrstă”.89

Noțiunea cheie, care se referă la cea de-a doua condiție, este ,,cu bună-știință,,.90

„Buna știință” presupune ca cel ce comite fapta infracțională trebuie să cunoască

sau să-și dea seama că săvîrșește infracțiunea asupra unui minor. În același timp

făptuitorul poate să cunoască despre faptul că victima este minor din diferite surse,

de exemplu să-i fi spus cineva, din anumite acte de identitate a victimei sau chiar

din aspectul fizic al acesteia.

O problemă aparte este situația în care făptuitorul consideră eronat că realizează

luarea sau reținerea unei personae minore însă, în realitate aceasta nu este un minor.

În situația dată calificarea faptei trebuie făcută conform art.27 și lit c) alin.2 art. 280

CP a RM. O altă situație este cazul în care în făptuitorul consideră eronat că a luat

în calitate de ostatic o persoană majoră, dar în realitate este una ce nu a împlinit

vîrsta de 18 ani, atunci răspunderea se va aplica în conformitate cu litera c) alin.2

art.280 CP a RM.91

Cea de-a două ipoteză dovedește periculozitatea socială sporită a făptuitorului

prin faptul că prin acțiunile sale acesta cauzeză daune a două persoane: femeia care

89 http://www.mtic.gov.md/img/ssc/law/act_int/003%20CIDC.pdf accesat la data de 26.04.2012.90 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.159.91 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 159-160.

45

a devenit ostatic și produsul de concepere – embrionul uman, prin acest fapt

aducîndu-se multiple consecințe negative atît la nivel familial cît și la nivel social.92

De asemenea ca și în cazul săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici cu bună-

știință asupra unui minor pentru tragerea la răspundere conform agravantei date este

necesar să se întrunească cele două condiții: victima să fie o femeie gravidă și

făptuitorul să cunoască cu bună-știința că victima se află în această stare.

Este necesar ca starea de graviditate să fie reală, indiferent de termenul

gravidității și ca vinovatul să știe cu certitudine că femeia este în această stare.

Despre acest fapt făptuitorul poate să cunoască din prezența unor semne exterioare

ale gravidității sau din alte surse.93

Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să

săvîrșească infracțiunea de luare de ostatici, dar în realitate sarcina era inexistentă,

cele comise trebuie calificate ca o tentativă, adică conform art.27 și litera c) alin.2

art.280 CP.

Cea de-a treia ipoteză a circumstanței agravante date presupune îndeplinirea

cumulativă a două condiții : victima se află într-o stare de neputință și făptuitorul

să profite de această stare pentru a săvîrși infracțiunea.

Prin ,,stare de neputință” trebuie să înțelegem incapacitatea victimei de a se

apăra din cauza nefuncționării totale sau parțiale a conștiinței sau a stării sale fizice

sau psihice precare.94

Pentru a considera o stare ca fiind stare de neputință nu contează ce fel de

factori au determinat-o : fiziologici sau patologici, firești sau nefirești.95 Pot fi chiar

situații cînd starea de neputință este creată de făptuitor sau alte persoane, în acest

caz este important ca intenția de a crea această stare să fie preexistentă și

independentă de intenția de a săvirși infracțiunea de luare de ostatici. Deasemenea

este foarte important ca făptuitorul să cunoască și să se folosească conștient de

92 Ibidem. p.160.93 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.49.94 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 161.95 Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003.p. 89.

46

starea de neputință a acestuia. Pentru că dacă nu se îndeplinesc cerințele indicate

mai sus făptuitorul nu va pute fi pedepsit conform circustanței date.

Luarea de ostatici săvîrșită din interes material. Gradul prejudiciabil al

acestei agravante crește datorită faptului că făptuitorul făvîrșește luarea de ostatici

cu scopul de a obține un folos, un avantaj sau un beneficiu de natură patrimonială,

punînd interesul material mai presus ca siguranța, libertatea și securitatea

persoanei, săvîrșind prin aceasta o faptă egoistă și josnică.

De aceeași părere este și autorul Sergiu Brînză care menționează că interesul

material este un interes egoist și josnic în raport cu viața persoanei, ca valoare

socială inevitabilă, astfel pe bună dreptate legiuitorul apreciază că un asemenea

motiv este de natură să agraveze infracțiunea dată.96

Astfel agravanta „din interes material” presupune existența unui scop pecuniar –

primirea unei sume de bani sau a altor avantaje materiale în schimbul eliberării

ostaticului.97

Potrivit pct.10 al Hotărîrii Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova

nr. 9 din 15.11.1993 „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor

premeditat”, „Drept omor intenționat săvîrșit din interes material urmează a fi

calificat omorul săvîrșit cu scopul de a obține un venit material pentru vinovat sau

pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spațiul

locativ, remunerarea din partea terței persoane etc.) sau cu intenția de a fi scutit de

cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea

obligațiilor patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.)”.98

Dar, este important de menționat că nu este necesar ca interesul material din al

cărui imbold a acționat făptuitorul să fie realizat, este suficient că acest interes să fi

existat în momentul săvîrșirii crimei.

96 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.14797 Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu. Redactor responsabil si conducător de editie Barbăneagră A., dr. hab. în drept, prof.univ. Chișinău, 2009.98http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la %20practica%20judiciar%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 26.04.2012.

47

În cazul infracțiunii de luare de ostatici din interes material poate fi inclusă și

săvîrșirea acestei infracțiuni la comandă, deoarece în urma săvîrșirii acesteia

făptuitorul va avea un venit oarecare, acesta fiind motivul care îl împinge la

săvîrșirea aceste infracțiuni.

Însă o altă situație este atunci cînd săvîrșind infracțiunea făptuitorul nu

urmărește primirea unei recompense, de exemplu: în urma săvîrșirii acestei

infracțiuni făptuitorului i se va rezolva o problemă oarecare, în situația dată acesta

trebuie pedepsit conform art 280 alin.(1) CP a RM.

Totodată susținem ideea autorului Valentin Chirița de a introduce în art. 280 al

CP a RM a uni agravante noi, și anume „luarea de ostatici săvîrșit la comandă”,

fiind deacord cu faptul că la calificare nu ar fi important interesul material sau

nematerial de care este condus infractorul la comiterea faptei date, ci se va lua în

considerație anume faptul că infractorul execută comanda cuiva.

Prin urmare putem concluziona că infracțiunea de luare de ostatici săvîrșită din

interes material are ca scop obținerea de careva venituri sau scutirea de cheltuieli, în

același timp faptul dacă acesta a primit recompensa sau nu, nu are nici o importanță

la calificare.

Luarea de ostatici săvîrșită cu aplicarea violenței periculoase pentru viața

sau sănătatea persoanei. În contextul infracțiunii analizate, prin violență

periculoasă pentru viața sau sănătatea persoanei se are în vedere violența care s-a

soldat cu vătămarea medie sau ușoară a integrității corporale sau a sănătății ori care,

deși nu a cauzat aceste urmări, comportă la momentul aplicării sale, datorită

metodei de operare, un pericol real pentru viața și sănătatea victimei.99

Acest lucrul este menționat și în Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a

R. Moldova nr. 23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica judiciară în procesele

penale despre sustragerea bunurilor”,unde în pct. 6 se menționează: ,,prin violență

periculoasă pentru viață și sănătate urmează să se înțeleagă vătămarea ușoară a

integrității corporale sau a sănătății, urmată de o dereglare de scurtă durată a

99 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.355

48

sănătății, sau vătămarea medie a integrității corporale sau a sănătății, care a fost

urmată de dereglarea de lungă durată a sănătății, precum și alte acțiuni care, deși nu

au pricinuit vătămările menționate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real

pentru viața și sănătatea victimei”.100

De asemenea în pct. 7 al aceleiași Hotărîri sunt exemplificate cazurile în care se

va considera violență periculoasă: „Sub incidența noțiunii violență periculoasă

pentru viața sau sănătatea persoanei cad inclusiv cazurile de sugrumare a victimei

cu mîinile sau cu ajutorul unei frînghii, sau de ținere indelungata a capului

victimei sub apă, sau de îmbrăcare pe capul victimei a unei pungi de polietilena, sau

de aruncare a victimei de la înălțime ori dintr-un mijloc de transport aflat în

mișcare etc. Deși asemenea acțiuni violente pot să nu ducă la moartea victimei sau

la vătămarea integrității corporale sau a sănătății acesteia, cu toate acestea, datorită

caracterului lor, ele creează un pericol real pentru viața sau sănătatea victimei”.101

Deci din cele menționate mai sus reiese că pentru ca făptuitorul să fie pedepsit

conform acestei agravante este necesar ca la învinuirea persoanei să se ia în

considerație și metoda de săvîrșire a infracțiunii nu numai consecințele, pentru că

de exemplu în cazul violenței însoțită de aplicare substanțelor narcotice aceasta

întodeauna este periculoasă pentru viața și sănătatea victimei.

De asemenea este important de menționat că pentru a fi calificat fapta conform

art.280 alin.2 lit.f), este necesar ca aceasta să se săvîrșească cu aplicarea violenței

fizice, pentru că violența psihică persistă în textul de bază al infracțiunii.

Luarea de ostatici săvîrșită de un grup criminal organizat sau de o

organizație criminală. Luarea de ostatici săvîrșită de un grup criminal organizat

sau de o organizație criminală este mai periculoasă datorită faptului că pentru a

săvîrși această infracțiune se reunesc un grup de persoane care sunt bine organizați

toți avînd un scop comun.

100Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.101Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8

49

Conform art.43 CP (lit. c) si d)), atît grupul criminal organizat, cît și organizația

criminală constituie forme ale participatiei. Participația penală este considerată a fi

una dintre cele mai periculoase forme ale activității infracționale. Aceasta fiind

reglementată și de codul penal în art. 41 CP, unde se menționează că prin

participație se înțelege „cooperarea cu intenție a doua sau mai multor persoane la

savîrșirea unei infracțiuni intenționate”.

Dacă vorbim despre grupul criminal organizat, atunci legea penală a RM

defineşte noţiunea în art.46 a CP RM „grupul criminal organizat este o reuniune

stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai

multe infracţiuni”.102 De aici reiese că trăsăturile grupului criminal organizat sunt:

a) să fie alcătuit din una sau mai multe persoane;

b) să constitue o reuniune stabilă;

c) să fie organizat în prealabil;

d) să aibă scopul comiterii unei sau mai multor infracțiuni.103

De obicei un asemenea grup se caracterizează, de regulă, printr-un înalt nivel de

organizare, prin planificarea între pregătirea minuţioasă a infracţiunii, distribuirea

rolurilor între participanţi etc. De asemenea în grupurile crimale există legături

permanente între membrii grupului și metodele individuale specifice ale activității

acestora. 104

La cele menționate putem adăuga că în afară de trasăturile menționate în

legislație, grupul mai are un șir de semne prin care se caracterizează un grup

criminal organizat așa ca: stabilitatea componenţei personale a grupului, elaborarea

în grupul respectiv a unor viziuni proprii, reguli de conduită şi orientări valorice la

care se aliniază toţi membrii acestuia, prezenţa unui lider în grupul criminal,

prezenţa unei structuri funcţionale care este bazată pe diferenţierea conform

rolurilor.

102 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.103 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.267.104 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.378

50

Grupul criminal organizat se deosebește de un simplu grup, format din cel puțin

doi coautori, prin stabilitate și unitate. Ca trăsătura specifică a grupului criminal

organizat, stabilitatea presupune durata și persistența legăturilor între participanți,

aceștia conștientizînd faptul că sunt încadrați în reuniunea respectivă în vederea

săvîrșirii infracțiunilor. O altă trăsătură a grupului criminal organizat este unitatea

membrilor, caracterizată prin existența organizatorilor și a conducătorilor, ceilalți

fiind subordonați indicațiilor acestora în vederea săvîrșirii, planificate și dirijate, a

unei sau mai multor infracțiuni.105

De asemenea este important de menționat că grupul criminal organizat de cele

mai dese ori după comiterea infracțiunii nu dispare ci dimpotrivă își continuă

activitatea infracțională.

În ceea ce privește organizația criminală, aceasta reprezintă forma cea mai

periculoasă a participației. Codul Penal a Republicii Moldova în art.47, alin.1 ne

oferă urmatoarea definiție a organizației criminale : “ Se consideră organizaţie

(asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate

stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi

structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor

criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă

natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea

obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice ".106

Asocierea membrilor organizației are loc ca rezultat al apariției unui sistem

valoric unic și a orientărilor sociale identice. Promovate de activitatea infracțională

comună, ele contribuie la elaborarea în cadrul organizaței a concepțiilor proprii, a

normelor de comportament pe care le împărtășesc și le respectă toți membrii

acestei organizații.107

Astfel, organizația criminală se caracterizează prin reuniune de grupuri

crminale care sunt deja formate. Între aceste grupuri există conlucrare srănsă care 105 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p,267.106 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.107 Botnaru Stela, Șavga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit. Cartier Juridic, 2005. p.381

51

se caracterizează printr-o satabilitate permanentă, prezența unor idei bine

determinate și activitatea acesteia este reglementată pînă la cele mai mici detalii.

Organizația criminală avînd o structură bine ierarhizată, este condusă de

organizatorii ei sau un consiliu de conducători care sunt considerați creatorii

organizației criminale, iar partea interioară a acestei structuri o formează : soldații,

complicii, executorii nemijlociți, ș.a. care și săvîrșest toate faptele infracționale.108

Astfel, în conformitate cu art. 47 alin. (2) CP, infracțiunea se consideră săvîrșită

de o organizație criminală dacă a fost comisă de un membru al acesteia în interesul

ei sau de o persoană care nu este membru al organizației respective, la însărcinarea

acesteia. Reieșind din art. 47 alin. (3) și (4) CP, organizator sau conducător al

organizației criminale se consideră persoană care a creat organizația criminală sau o

dirijează. Acesta poartă răspundere pentru toate infracțiunile săvîrșite de

organizație.

Luarea de ostatici săvîrșită cu vătămarea gravă a integrității corporale sau

a sănătății. În această agravantă gradul prejudiciabil al luare de ostatici crește prin

faptul că în acest caz infractorul săvîrșește două infracțiuni grave, și anume: luarea

de ostatici și vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Este important de a menționa că în cazul agravantei date vătămarea gravă a

integrității corporale sau a sănătății vine în urma intenției făptuitorului, pentru că în

cazul în care vătămarea gravă este săvîrșită din imprudență atunci fapta ar fi trebuit

calificată conform art. 280 alin.(1).

Dacă vorbim despre noțiunea de vătămare gravă a integrității corporale sau a

sănătății atunci legiuitorul a dat-o în art. 151 alin.(1) a CP RM în modul următor: :

„Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care este

periculoasă pentru viața ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a

unui alt organ ori încetarea funcționării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare

a sănătății, însoțită de pierderea stabilă a cel puțin o treime din capacitatea de

108 Ibidem. p.382.

52

muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a

fet ei si/sau a regiunilor adiacente”.109

De asemenea în conformitate cu pct. 26 din Regulamentul de apreciere medico-

legală a gravității vătămării corporale, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății

RM nr. 99 din 27.06.2003: „Vătămările corporale grave pot fi calificate numai în

baza următoarelor criterii: prezența pericolului pentru viață, anumite consecințe

post-traumatice, neprimejdioase pentru viață – pierderea anatomică a unui organ

sau a funcției lui; întreruperea post-traumatică a sarcinii; desfigurarea ireparabilă a

feței; infirmitatea psihică post-agresională; incapacitatea generală de munca cu

caracter permanent, în volum considerabil, dar nu mai mic de 33%”.110

Este important de menționat că cînd se cauzează vătămare gravă periculoasă

pentru viață, atingere se aduce exclusiv relațiilor sociale cu privire la sănătatea

persoanei. Pericolul pentru viața persoanei are un caracter doar medical nu și

juridic.111 Or potrivit pct.27 al Regulamentului Ministerului Sănătății 99/2003, drept

periculoase pentruviață sunt considerate vătămările grave ale integrității corporale

sau sănătății, care prezintă pericol iminent – imediat, tardiv sau potențial, astfel ca

vătămarea să determine moartea, indiferent dacă acest pericol a fost înlăturat printr-

un tratament medical sau datorită reactivității individuale a organismului.112

În situația în care în urma săvîrșirii infracțiunii de luare de ostatici cu vătămarea

gravă a integrității sau a sănătății survine decesul unei persoane în urma

vătămărilor, atunci în situația dată, cele săvîrșite urmează a fi calificate potrivit

concursului de infracțiuni prevăzut în art. 280 alin. (3) lit. b) CP și art. 151 alin. (4)

CP, pentru că în cazul cînd moarte nu este urmare a vătămărilor aceaste acțiuni vor

fi calificate în baza art.145 alin. (2) lit. f) CP RM.

109 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.110 Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vatămării corporale. Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170 - 172/224.111 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011.p.250112 Regulamentul de apreciere medico-legală a gravității vatămării corporale. Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din 27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170 - 172/224.

53

Luarea de ostatici săvîrșită cu provocarea decesului victimei din

imprudență. Gradul prejudiciabil sporit al infracțiunii prevăzute în art. 280 alin.(3)

lit.c) se expune prin aceea că în urma luării sau reținerii în calitate de ostatic este

provocat decesul unei persoane, prin aceasta aducîndu-se o atingere valorilor

sociale și anume vieții persoanei.

Este important de remarcat că în această caz luarea sau reținerea de ostatici se

transformă într-o infracțiune materială și se consideră consumată în momentul

survenirii morții cerebrale a victimei.

De asemenea, în cazul dat, elementele componenței de bază a luării de ostatici,

includ pe lîngă semnele obligatorii o serie de semne speciale, a căror prezență este

necesară pentru calificarea circumstanței agravante date, și anume: urmarea

prejudiciabilă, legătura cauzală dintre fapta infracțională și urmările acesteia

precum și atitudinea psihică diferită a făptuitorului față de ambele acțiuni.

Astfel în cazul dat atitudinea psihică a făptuitorului față de urmarea

prejudiciabilă, și anume moartea personei să se exprime prin imprudență.

Luînd în considerație că infracțiunea dată se caracterizează prin existența atît a

intenției (față de luarea sau reținerea de ostatici), cît și a imprudenței (față de

moartea persoanei) aceasta are două forme de vinovăție, și reieșind din art. 19 CP,

infracțiunea dată se consideră intenționată.

În situația în care se demonstrează că atitudinea făptuitorului față de moarte

persoanei se exprimă prin vinovăție intenționată, atunci cele comise vor fi calificate

conform art. 145 alin.(2) lit. f) CP CP (omorul săvîrșit cu răpirea sau luarea

persoanei în calitate de ostatic).

În cazul omorului săvîrșit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic

nu este necesară calificarea suplimentar a conform art. 164 sau 280 din CP al RM.

Utilizînd în dispoziția incriminatoare prepoziția „cu”, legiuitorul nu a putut să nu

aibă în vedere și sensul de asociere. Așadar, fiind vorba despre o infracțiune unică,

calificarea prin concurs ar însemna încălcarea principiului înscris la art. 7 alin. (2)

54

din CP al RM, întrucît făptuitorul ar fi tras de două ori la răspundere penală pentru

aceeași faptă.113

Prin urmare, putem menționa că în cazul luării sau reținerii de ostatici săvîrșit

cu provocarea decesului victimei din imprudență este absolut necesar ca fapta dată

să conțină semnele următoare: urmarea prejudiciabilă, legătura cauzală și fapta să

se săvîrșească cu două forme de vinovăție.

Luarea de ostatici savirșită cu provocarea altor urmări grave.Semnul unei

alte urmări grave este fixat în art.77, alin.1, lit.b CP, dar luînd în considerare că

acest semn calificativ este indicat separat în art.280, ca o circumstanță agravantă,

aceasta presupune că urmările date nu pot fi concomitent luate în considerație și

conform art.77 a CP.

În doctrină acest semn este tratat diferit, astfel, spre exemplu autorul Sergiu

Brînză consideră că noțiunea dată se referă la daune în proporții mari ; provocarea

unui răzoi sau conflict internațional ; compromiterea negocierilor dintre Republica

Moldova și o altă țară ; compromiterea aderării Republicii Moldova la organizații

internaționale. 114

Un alt autor, Alexandru Borodac, atribuie la „alte urmări grave” accidentele,

avariile în transporturi, provocarea incendiilor, apariția panicii printre oameni,

blocarea circulației transportului, traumatizarea persoanelor, daune materiale în

proporții mari etc. 115

În comentariul Codului Penal prin sintagma cu provocarea altor urmări grave se

înțeleg avariile, accidentele, blocarea circulației transportului.116

La categoria altor urmări grave poate fi atribuită și sinuciderea persoanei luate

reținute în calitate de ostatic care a pierdut speranța de a fi eliberată sau care a nu a

mai putut răbda condițiile grele de întreținere.

113 Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II. Chișinău: Cartier juridic, 2005. p.98.114 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia centrală, 2011.p.499.115 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.408. 116 Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redactia dr. Barbăneagră A. Centrul de Drept al Avocaților. Chișinău, 2003. p.621.

55

După cum menționează un alt autor, Chirița Valentin, se poate menționa că cel

mai frecvent în calitate de „alte urmări grave” apar: cauzarea decesului a două sau

mai multor persoane din imprudență sau a vătămărilor grave integrității corporale

sau sănătății; apariția unor conflicte sau complicații internaționale; provocarea

dezordinilor în masă în locurile de privațiune de libertate; oprirea pentru un timp

îndelungat a activității organizațiilor, instituțiilor de stat sau private, a transportului;

cauzarea daunelor materiale în proporții mari etc. 117

De asemenea este important de menționat faptul că ca și în cazul agravantei

precedente și această agravantă este materială, pe lîngă semnele componenței de

bază, fiind prezente și semne speciale, care sunt : urmarea prejudiciabilă,

exprimîndu-se în alte urmări grave și legătura cauzală dintre luarea sau reținerea de

ostatici și a acestor urmări.

În ceea ce privește atitudinea psihică a făptuitorului față de alte urmări grave,

luînd în considerație faptul că în Codul Penal nu este indicat nimic în această

privință putem considera că aceasta poate fi exprimată atît prin intenție cît și prin

imprudență.

Prin urmare pe motiv că aceste urmări grave nu sunt direct determinate de

legislație, acestea urmează a fi interpretate de organele judiciare de fiecare dată

individual, ținînd cont de toate circumstanțele cauzei.

3.2 Delimitarea infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni.

O importanță deosebită atît din puct de vedere teoretic, cît și pentru practica

judiciară o are delimitare infracțiunii de luare de ostatici de alte infracțiuni

asemănătoare.

Delimitarea luării de ostatici de alte infracțiuni asemănătoare urmează a fi

efectuată în baza acelor semne obiective și subiective prin care respectivele

componențe se deosebesc.

117 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.

56

Infracțiunea prevăzută în art. 280 CP are tangențe comune cu un șir de fapte

infracționale, care atentează la diferite valori sociale ocrotite de legea penală, așa

ca: libertatea persoanei, securitatea și ordinea publică, precum și relațiile

patrimoniale.

Delimitarea luării de ostatici de răpirea unei persoane și de privațiunea

ilegală de libertate. Cele mai multe semne comune se evidențiază între luarea de

ostatici și faptele care atenteaza la libertatea persoanei, în special răpirea unei

persoane și privațiunea ilegală de libertate.

Conform doctrinei prin infracțiune de răpire a unei persoane se înțelege

capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de schimbarea locului de

reşedinţă ori de aflare temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate (art.164).

Dicționarul limbii române ne dă următoarea lămurire a cuvîntului ,,răpirea”:

luarea cu sila pe cineva, a duce cu sine în mod silnic pe cineva;a fura,lua pe cineva 

dintre cei vii, curma viața cuiva. A smulge pe cineva dintr-un loc.’’118.

Teoria dreptului penal de asemenea ne dă definiția răpirii de persoane în modul

următor: ,,capturarea persoanei contrar dorinței sau voinței sale, însoțită de

schimbarea locului de reședință ori de aflare temporară în alt loc și de privarea ei de

libertate” 119 , ,,răpirea persoanei în mod tainic sau deschis și deplasarea împotriva

voinței sale din locul aflării acesteia (domiciliu, serviciu, studii, odihnă, etc.) în alt

loc determinat de răpitor, de exemplu în altă casă, garaj, subsol unde ea este ținută

contrar voinței sale’’120.

Astfel, conform celor expuse putem menționa că prin infracțiunea de răpire a

unei persoane se înțelege capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de

schimbarea locului de reşedinţă ori de aflare temporară în alt loc şi de privarea ei

de libertate.

Din cele menționate mai sus observăm că răpirea unei persoane constă din două

elemente : răpirea și lipsirea de libertate, care se află într-o strînsă legătură deoarece 118 Dixționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998.119 Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004. p.89120 Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва: Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998. c.106

57

răpirea unei persoane prezumă și lipsirea ei de libertate. Prin urmare ajungem la

ideea că fiecare persoană răpită este și privată de libertate, însă nu fiecare persoană

privată de libertate este răpită. Deci, este vorba de o corelație între general și special

unde în calitate de special apare răpirea persoanei, iar de general lipsirea de

libertate.

Conform părerii autorului Sergiu Brînză, prin privațiune ilegală de libertate

trebuie de ințeles privarea (lipsirea) victimei de posibilitatea reală de a se deplasa

nestingherit în spațiu în acord cu propria sa voință (de exemplu, deținerea forțată

într-o încăpere, imobilizarea persoanei prin legarea mîinilor și picioarelor, etc.)121.

Spre deosebire de răpirea persoanei care se săvîrșește întotdeauna doar prin

acțiune, privațiunea ilegală de libertate poate fi comisă atît prin acțiune cît și prin

inacțiune, de exemplu situația în care o persoană se afla într-o încăpere închisă în

interior cu consimțămîntul său, privațiunea ilegală de libertate în cazul dat poate să

se manifeste prin refuzul de a efectua acțiuni pentru eliberarea ei. De asemenea

răpirea unei persoane constă din trei acțiuni succesive: 1) capturarea persoanei;

2) deplasarea persoanei; 3) reținerea ei ulterioară.

Astfel făcînd o analiză comparativă a acestor componențe de infracțiune putem

menționa următoarele deosebiri:

a) Infracțiunea de luare de ostatici are ca obiect juridic special relațiile sociale

cu privire la securitatea publică și prin aceasta aduce atingere anume

liniștii publice și funcționării normale a instituțiilor statului. Pe cînd

infracțiunea de răpire a persoanei și privarea ilegală de libertate sunt

infracțiuni ce atentează la libertatea de mișcare și acționarea conform

voinței sale, obiectul juridic al acestor infracțiuni sunt relaţiile sociale cu

privire la libertatea fizică a persoanei.

b) În cazul luării de ostatici făptuitorul, de regulă, nu este interesat de

personalitatea ostaticului, acesta fiind privit de el ca marfă care va fi

restituită doar în urma satisfacerii cerințelor pe care acesta le înaintează 121 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica. pag.210.

58

față de stat, organizațiile internaționale, persoane fizice sau juridice sau

față de un grup de persoane. Iar în cazul infracțiunii de privațiune ilegală

de libertate sau răpirea unei persoane făptuitorul anume că are un interes

sporit față de personalitatea concretă a victimei (de exemplu, în cazul

înlăturării concurentului, gelozie, înlesnirea săvîrșirii unei alte infracțiuni).

c) În cazul luării de ostatici solicitările se aduc la cunoștință în mod public,

de cele mai dese ori făptuitorul avînd năzuința de a le atribui o rezonanță

politică largă, adresînd pentru aceasta un ,, comunicat’’, înaintînd un

ultimatum etc.122 Spre deosebire de aceasta, în cazul răpirii persoanelor și

a privațiunii ilegale de libertate victima este privată de libertate și

deplasată într-un alt loc ce ramîne necunoscut nici rudelor, nici altor

persoane apropiate victimei sau organelor de drept. Prin urmare rezultă că

în primul caz, acțiunile poartă un caracter demonstrativ, iar în cel de-al

doilea ascuns.

d) Infracțiunea de luare de ostatici se consumă din momentul înaintării

cerințelor adresatului (indiferent dacă acestea au fost sau nu satisfăcute).

Pe cînd privațiunea ilegală de libertate, dupa cum s-a menționat deja, se

consuma din momentul comiterii acțiunilor sau inacțiunilor care exclud

pentru victimă posibilitatea reala de a părăsi spațiul închis. Iar, răpirea unei

persoane, din contra, este consumată din momentul capturării și schimbării

locului de aflare a acesteia contrar dorinței și voinței sale.

e) Ca motive ale infracțiunii de luare de ostatici pot servi: motive politice,

economice, pînă la cele criminale (interes material, dorința de a evita

pedeapsa, divergențele cu autoritățile etc.). Pe cînd motivele de bază a

infracțiunii de răpirii pot fi : răzbunarea, gelozia, huliganismul,

carierismul, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de

libertate ori de a împiedica încheierea unei afaceri etc. Cele mai răspândite

fiind motivele acaparatoare.122 Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii persoanei. Chişinău: Juridica.1999 pag.215.

59

Mai dificilă este problema privind delimitarea luării de ostatici săvîrșite din

interes material de răpirea unei persoane săvîrșită tot din interes material, adică

faptele prevăzute în art. 280 alin. (2) lit. e) CP și art. 164 alin. (2) lit. f) CP.

La prima vedere răpirea unei persoanei din interes material și luarea de ostatici

se aseamănă foarte mult dar acestea au și unele deosebiri. Astfel, aceste două

componente de infracțiune se deosebesc după obiectul infracțiunii, latura obiectivă

și latura subiectivă.

În cazul luării de ostatici obiectul infracțiunii sunt valorile sociale ce atentează

la securitatea publică, iar la răpirea unei persoane – sunt valorile sociale cu privire

la libertatea fizică a persoanei. În cazul răpirii de persoane din interes material, pe

făptuitori îi preocupă tocmai personalitatea victimei, alături de potențialul ei

financiar sau al persoanelor apropiate acesteia.123 De asemenea, de regulă în cazul

luării de ostatici cerințele sunt adresate unui cerc larg de persoane, iar în cazul

răpirii unei persoane doar rudelor apropiate.

În final ne alăturăm părerii autorului Valentin Chirița care menționează că în

această situație delimitatea trebuie făcută în baza laturii subiective, și anume în baza

scopului special indicat în art.280 pentru că în cazul lipsei acestui scop fapta

infracțională urmeză calificată conform art.164 (răpirea unei persoane) sau art.166

(privarea ilegală de libertate).124

Delimitarea luării de ostatici de actul terorist.O altă infracţiune, care are

multe tangențe cu infracțiunea de luarea de ostatici este terorismul. Etimologic,

termenul „terorism” provine de la latinescul „terror”, ceea ce înseamnă frica,

spaimă, teroare.

Dicționarul limbii române definește ,,terorismul” ca ,,totalitatea actelor de

violență comise de un grup sau de o organizație pentru a crea un climat de

insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat.” 125.

123 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p.496124 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.125 Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers Enciclopedic. 1998

60

Legea Republicii Moldova nr. 539-XV din 12.10.2001 cu privire la combaterea

terorismului, definește în art. 2 terorismul în felul următor: „terorism – ideologia

violenței și practica de a influența prin violența luarea unor decizii de către

autoritățile publice sau organizațiile internaționale, insoțite de intimidarea

populației și/sau de alte acțiuni violențe ilegale” 126. Articolul respectiv conține și o

definiție a actului terorist, care este identică cu cea prevăzută de Codul Penal.

Astfel, în conformitate cu art. 278 alin. (1) CP, prin „act terorist” se înțelege:

„provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvîrșirea altei fapte care creează

pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrității corporale sau a sănătății,

daune esențiale proprietății sau mediului ori alte urmări grave, dacă aceasta faptă

este savîrșită în scopul de a intimida populația ori o parte din ea, de a atrage atenția

societății asupra ideilor politice, religioase ori de altă natura ale faptuitorului sau de

a sili statul, organizația internațională, persoana juridică sau fizică să savîrșească

sau să se abțină de la săvîrșirea vreunei acțiuni, precum și amenințarea de a săvîrși

astfel de fapte în aceleași scopuri”.127

Luarea de ostatici, pe plan internațional, constituie o infracţiune calificată drept

manifestare a terorismului, deoarece normele penal-intemaţionale nu disting, ca în

cazul legii penale a Republicii Moldova, infracţiunea concretă de terorism,

ci determină numai care infracţiuni pot fi interpretate ca teroriste.

Trebuie menţionat că ambele infracţiuni au multe puncte de tangenţă, fapt ce

îngreunează încadrarea lor în normele penale. Astfel, putem menționa că obiectul

de atentare este identic şi la luarea de ostatici şi în cazul terorismului, se atentează

la siguranţa condiţiilor de viaţă a mai multor persoane, a societăţii în general, adică

la securitatea publică. Momentul consumării la fel coincide, ambele componențe

fiind formale.

Totuşi între aceste tipuri de infracţiune există o deosebire evidentă, și anume

scopul acestora : în cazul terorismului se comite cu scopul încălcării 126 Legea Republicii Moldova cu privire la combaterea terorismului nr.539-XV din 12.10.2001. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 06.12.2001, nr.147-149/1163.127 Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002.

61

securităţii publice, intimidării populaţiei sau de a constrînge autorităţile publice sau

persoanele fizice să ia unele decizii, iar luarea de ostatici se săvîrşeşte în scopul de

a sili statul, organizaţia internaţională, persoană fizică sau juridică sau un grup

de persoane să săvîrşească sau să se abţină de la săvîrşirea vreunei acţiuni, ca o

condiţie, pentru eliberarea ostaticului.

Referitor la circumstanțele agravante ale acestor infracțiuni atunci sunt unele

care se conțin în ambele infracțiuni, așa că: survenirea decesului persoanei din

imprudență, săvîrșirea faptei de un grup criminal organizat sau de o organizație

criminală. Iar altele circumstanțe agravante pot fi în una din componențe de

infracțiune, dar în alta să nu fie. Astfel art. 280 CP nu conține astfel de circumstanțe

agravante ca: săvirșirea prin omorul uneia sau mai multor persoane, cu cauzarea de

daune materiale în proporții deosebit de mari etc. Și invers, la comiterea actului

terorist lipsesc următoarele semne calificative: asupra a două sau mai multor

persoane; cu bună știință în privința unui minor sau a unei femei gravide ori profit

în starea de neputință cunoscută sau evidență a victimei, care se datorează vîrstei

înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor; din interes material; cu

aplicarea violenței periculoase pentru viața sau sănătatea persoanei; cu provocarea

altor urmări grave.

Delimitarea luării de ostatici de șantaj. Infracțiunea de luare de ostatic are

destul de multe puncte de tangență cu infracțiunea de șantaj, dar în același timp

între aceste două componențe de infracțiune există și multe deosebiri. Astfel putem

menționa că în ambele componențe de infracțiune persistă amenințare însă în cazul

luării de ostatici este amenințarea cu omor, cu vătămarea integrității corporale sau a

sănătății, ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această calitate, iar în cazul

șantajului este amenințarea cu aplicarea violenţei asupra persoanei, rudelor sau

apropiaţilor acesteia, cu răspîndirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu

deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului

ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor

acestora. De asemenea o deosebire dintre aceste infracțiuni este faptul că în cazul

62

șantajului amenințările sunt adresate atît nemijlocit victimei căt și altor persoane,

iar în cazul luării de ostatici amenințate sunt în exlusivitate statul, organizaţia

internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane, victima în nici

într-un caz nu poate fi amenințată.

Este important de menționat că atît în cazul comiterii infracțiunii prevăzute în

art. 280 CP și în cazul celei din art.189 CP sunt înaintate careva cerințe, momentul

ardesării acestora este diferit. Astfel, cînd se comite luarea de ostatici cerințele se

înaintează după reținerea persoanei, iar în cazul șantajului cerințele sunt înaintate

înainte de comiterea cărorva acțiuni și persoana în acest caz este încă în libertate.

O asemănare esențială între aceste două infracțiuni este și faptul că ambele sunt

infracțiuni formale și momentul consumării acestor două componențe ar fi trebuit

să coincidă însă și aici apar unele deosebiri, și anume: șantajul se consideră

consumat din momentul înaintării cererii cu caracter penal, însoțite de acțiunea

adiacentă, indiferent dacă făptuitorul și-a atins scopul urmărit.128 Luarea de ostatici

însă se consumă din momentul înaintării cerințelor adresatului (indiferent dacă

acestea au fost sau nu satisfacute) însoțite de amenințare cu omorul, cu vătămarea

integrității corporale sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a persoanei în

calitate de ostatic, ca urmare a realizării efective a acțiunilor predecesoare, și

anume: luarea sau reținerea persoanei.129

În concluzie putem menționa că în cazul comiterii infracțiunii de luare de

ostatici prin una din formele agravante a acesteia, crește esențial gradul

prejudiciabil, din acest motiv legiuitorul a mărit pedeapsa în aceste cazuri.

Delimitarea infracțiunii de luare de ostatic de alte infracțiune ne dă posibilitatea să

încadrăm corect fapta infracțională, deoarece delimitarea se face anume în baza

semnelor ce caracterizează infracțiunea.

128 Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I. Chișinău: Tipografia centrală, 2011. p. 679.129 http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf accesat la data de 05.03.2012.

63

Concluzii finale și propuneri de modificare a legii

Făcînd o analiză juridico-penală a infracțiunii de luare de ostatici, prevăzută de

art.280 a CP a RM, am scos în evidență și analizînd atît legislația națională cît și

internațională am scos în evidență următoarele particularități:

1. Infracțiunea de luare de ostatici este una ce exista de o perioadă destul de

îndelungată, manifestîndu-se sub diferite forme și evoluînd pe parcursul

timpului a devenit una dintre cele mai periculoase infracțiuni prevăzute în

legislația penală a RM, de asemenea aceasta este una relativ nouă în legislația

națională, fiind reglementată de actualul Cod Penal în art.280, capitolul

XII ,,Infracțiuni contra securității publice și a ordinii publice’’.

2. În diferite țări infracțiunea de luare de ostatici are o reglementare deosebită și

este plasată în conținutul Codului Penal în diferite capitole. Acest lucru se

datorează faptului că infracțiunea atentează la mai multe valori sociale și

anume securitatea, ordinea publică și libertatea persoanei.

3. Obiectul de reglementare a acestei infracțiuni este unul complex, fiind format

din obiect juridic principal ce constituie relațiile sociale cu privire la

securitatea publică și obiect juridic secundar format din relațiile sociale cu

privire la libertatea fizică și psihică, sănătatea sau viața persoanei.

4. Latura obiectivă a componenței date de infracțiune este constituită din fapta

prejudiciabilă care este săvîrșită prin două acțiuni distincte, atît prin luarea

persoanei în calitate de ostatic cît și prin reținerea persoanei în calitate de

ostatic. Acțiunea infracțională este însoțită de amenințarea cu omorul, cu

64

vătămarea integrității corporale sau a sănătății ori cu reținerea în continuare a

persoanei în acestă calitate. Amenințările date, dar și cerințele înaintate fiind

adresate terțelor persoane și anume statului, organizației internaționale,

persoanei juridice sau fizice, și nu victimei. Cerințele înaintate pot fi cele mai

diverse, începînd cu cele politice, economice, financiare pînă la cele

religioase, sociale. Infracțiunea de luare de ostatici fiind una formală,

momentul consumării acesteia este odată cu înaintarea cerințelor însoțite de

amenințările prevăzute în art.280 a CP.

5. Subiectul infracțiunii este persoana fizică responsabilă ce a atins vîrsta de

paisprezece ani. Responsabilitatea fiind un semn obligatoriu pentru ca

persoana să poată fi atrasă la răspundere penală.

6. Latura subiectivă constituie atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta

infracțională, astfel infracțiunea de luare de ostatici este infracțiunea care este

săvîrșită doar prin intenție directă. Scopul fiind și el un semn obligatoriu

constituie în silirea statului, organizației internaționale, persoanei juridice sau

fizice ori un grup de persoane să săvîrșească sau să se abțină de la săvîrșirea

vreunei acțiuni în calitate de condiție pentru eliberarea ostaticului.

7. Circumstanțele agravante constituie niște semne prin săvîrșirea cărora crește

gradul prejudiciabil al infracțiunii. Circumstanțele agravante a infracțiune

date sunt divizate în doua aliniate alin.(2) și alin.(3), ceia ce sporeste

esențial graul prejudiciabil al aceste infracțiuni, acest lucru fiind

demonstrat și de pedeapsa sporită care se prevede pentru săvîrșirea

infracțiunii date în prezența circumstanțelor agravante.

8. Infracțiunea de luare de ostatici are anumite tangențe cu unele infracțiuni din

Codul Penal și anume cu infracțiunea de răpire a unei persoane, privarea de

libertate a unei persoane, actul terorist,șantajul. În același timp aceste

componențe de infracțiune au și unele deosebiri ceea ce face ca legiuitorul să

reglementeze aceste fapte infracționale în diferite norme ale Părții Speciale a

Codului Penal.

65

În baza investigărilor și analizei efectuate în această lucrare, propunem

următoarea recomandare de completare a conținutilui infracțiunii de luare de

ostatici reglementată în art. 280 CP următoarea circumstanță agravantă ,,luarea de

ostatici săvîrșită al comandă, aceasta putînd fi inclusă în art.280 alin.(3) lit.e).

Bibliografie

Acte normative:

1. Convenția internațională împotriva luării de ostatici, adoptată la New York la

17 decembrie 1979 (ratificată prin Legea RM nr.1241-XV din 18.07.2002).

În: Tratate internaționale (ediția oficială), vol. 35. Chișinău, 2006.

2. Codul penal al Republicii Moldova nr.985-XV din 18.04.2002. În:Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, nr.128-129/1012 din 13.09.2002

3. Regulamentul de apreciere medico-legala a gravității vătămarii corporale.

Aprobat prin Ordinul Ministrului sănătății al Republicii Moldova nr.99 din

27.06.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.08.2003, nr.170

- 172/224.

4. Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova cu

privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor

nr.23 din 28.06.2004. In: Buletinul CSJ al RM, 2004, nr. 8.

5. Уголовный кодекс Кыргызкой Республики. Законодательство

зарубежных стран. Предисловия канд. юрид. наук. А. П. Стуканова и

канд. юрид. наук. П. Ю. Константинова. Cанкт-Петербург:

Юридический центер Пресс, 2002.

6. Уголовный кодекс Республики Беларуси. Принят Палатой

представитилей 2 июля 1999. Одобрен Советом Республики 24 июля

1999. Законодательство зарубежных стран. Cанкт-Петербург:

Юридический центер Пресс, 2001.

66

7. Уголовный кодекс Республики Болгария. Законодательство арубежных

стран. Науч. редактирование канд. юрид. наук, проф. А. И. Лукашов.

Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2001.

8. Уголовный кодекс Турции. Законодательство зарубежных стран.

Предисловие канд. юрид. наук., доц. Н. Сафаров и док. права Х.

Аджара. Cанкт-Петербург: Юридический центер Пресс, 2003.

9. Уголовный кодекс Украины. Законодательство зарубежных стран.

Науч. редактирование Таций В. Я. и Сташис В. В. Cанкт-Петербург:

Юридический центер Пресс, 2001.

10.Уголовный кодекс Франции. Законодательство зарубежных стран.

Науч. редактирование канд. юрид. наук. доц. Л. В. Головко, канд.

юрид. наук., доц. Н. Е. Крыловой. Cанкт-Петербург: Юридический

центер Пресс, 2002.

11.Уголовный кодекс Швейцарии. Законодательство зарубежных стран.

Науч. Редактирование, предисловие и перевод с немецкого, канд. юрид.

наук. А. В. Серебренников.Cанкт-Петербург: Юридический центер

Пресс, 2002.

Manuale și monografii:

1. Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. ş.a. Codul penal comentat şi

adnotat. Chişinău : Cartier juridic, 2005.

2. Basarab M. Drept penal. Partea generală. București: Lumina LEX, 1997.

3. Borodac A. Manual de Drept penal. Partea specială. Chișinău, 2004.

4. Brînză Sergiu. Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi demnităţii

persoanei. Chişinău: Juridica, 1999.

5. Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul I.

Chișinău: Tipografia centrală, 2011.

6. Brînză Sergiu, Vitalie Stati, Drept penal: partea specială. Volumul II.

67

Chișinău: Tipografia centrală, 2011.

7. Brînză S., Ulianovschi X., Stati V. s.a. Drept penal. Partea specială, vol. II.

Chișinău: Cartier juridic, 2005.

8. Chirița V. Analiza istorică a luării de ostatici. În: Probleme actuale de

prevenire si combatere a criminalității. Anuarul științific al Academiei

„Ștefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.

Ediția a VII-a. Chișinău, 2006.

9. Chirița V. Obiectul juridic al infracțiunii de luare de ostatici. În: Revista

stiințifico-practică „Legea si Viata” nr.3. Chișinău, 2009.

10.Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub redacția dr.

Barbăneagră A. Centrul de Drept al Avocaților. Chișinău, 2003.

11.Dicționar explicativ al limbii române. București: Editura Univers

Enciclopedic. 1998.

12.Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea Generală. Academia de

Drept din Moldova. Chișinău. 2002.

13.Macari I. Drept penal al Republicii Moldova. Partea specială. Universitatea

de stat din Moldova. Chișinău: Centrul ed. USM, 2003.

14.Manual de Drept penal. Partea generală. Redactor coordonator Borodac A.

Chișinău, 2005.

15.Mariț A. Drept penal. Partea generală, vol I. Chișinău, 2002.

16.Botnaru Stela, Savga Alina ș.a. Drept penal, parte generală. Chișinău, Edit.

Cartier Juridic, 2005.

17.Терроризм и контртерроризм в современом мире: аналитические

материалы, документы, глоссарии: Научно-справочное издание. Под

общ. Ред. Акад. О. А. Колобова, Москва:Изд-во ,,Экслист’’, 2003.

18.Уголовное право. Особенная часть: Учебник для вузов. Отв. ред. И.Я.

Козаченко, З. А. Незнамова, Г. П. Новоселов. Москва: НОРМА. 2001.

19.Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических

вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.:

68

Юристъ, 1996.

20.Уголовное право. Особенная часть. Учебник для вузов. – Москва:

Издательская группа ИНФРА*М – НОРМА, 1998.

21.Уголовное право России. Особенная часть:  Учебник для юридических

вузов. Отв. ред. доктор юридических наук Б.В. Здравомыслов. М.:

Юристъ, 1996.

22.Уголовное право: Часть Общая. Часть Особенная. Учебник. Под общ.

ред. проф. Л. Д. Гаухмана, проф. Л. М. Колодкина и проф. С. В.

Максимова. — Москва: Юриспруденция,1999.

23.Уголовное право. Часть общая. Часть особенная. Вопросы и ответы.

Под ред. проф . А . С . Михлина . Москва: Юриспруденция, 2000.

24.Уголовное право Российскои Федерации. Общая часть: Учебник. Под

ред. А. И. Рарова. Москва: Юристь, 2001.

Referințe internet:

1. http://www.arduph.ro/luarea-de-ostatici-%E2%80%93-intre-lipsirea-de-

libertate-actul-terorist-si-incalcarea-abuziva-a-drepturilor-omului/ accesat la

data de 05.04.2012

2. http://www.cnaa.md/files/theses/2011/20108/valentin_chirita_thesis.pdf

accesat la data de 05.03.2012.

3. http://www.csj.md/admin/public/uploads/HOT%C4%82R%C3%8EREA

%20nr.9%20(1993)Cu%20privire%20la%20practica%20judiciar

%C4%83%20%C3%AEn%20cauzele.pdf accesat la data de 25.04.2012.

4. http://www.mtic.gov.md/img/ssc/law/act_int/003%20CIDC.pdf accesat la

data de 26.04.2012.

5. http://www.ug-kodeks.ru/ug/ug-kodeks.ru/ugolovnij_kodeks.html accesat la

data de 08.04.2012.

69