FORMELE FARMACEUTICE

Formele farmaceutice pot fi clasificate in functie de consistenta astfel:a. solide: comprimate, drajeuri, capsule, pulberi, pilule, supozitoare, specii;b. semisolide (moi): unguente;c. lichide: solutii injectabile, solutii perfuzabile, colire, solutii pentru uz nazal, solutii

pentru urechi, extracte, tincturi, siropuri, ape aromatice, limonade, linimente, emulsii pentru uz intern.

1. Forme farmaceutice solide

Comprimatele sunt forme farmaceutice solide destinate administrarii pe cale orala, avand diferite forme (discuri, cilindri plati) obtinute prin presare in masini speciale, cu sau fara adaos de excipienti. Ele trebuie sa aiba un aspect uniform, structura compacta si omogena, suprafata plana sau convexa, marginile intacte. Comprimatele prezinta culoarea, mirosul si gustul substantelor pe care le contin. La unele comprimate se pot adauga unele substante corectoare ale gustului si mirosului, iar altora se pot adauga coloranti pentru identificare.

Comprimatele contin substante active dozate cu exactitate, care pot fi divizate cu usurinta in jumatati sau sferturi de doza datorita imprimarii pe suprafata comprimatelor a unor santuri diametrale.

Comprimatele orale trebuie sa se dizolve in 30-60 de minute, cele efervescente in cel mult 5 minute, iar comprimatele vaginale trebuie sa se dezagrege in cel mult doua minute intr-o solutie de acid lactic-lactat de calciu.

Comprimatele orale se conserva in ambalaje bine inchise, ferite de lumina si umiditate, iar cele efervescente se ambaleaza in flacoane inchise etans (sunt higroscopice).

Anumite forme farmaceutice ce contin substante active care sunt inactivate de aciditatea gastrica sau care provoaca iritatia puternica a mucoasei gastro-intestinale se administraza sub forma unor comprimate sau capsule enterosolubile; acestea sunt acoperite de un invelis relativ insolubil la pH-ul mic din stomac (acetoftalat de celuloza), dar care se dizolva la pH-ul mai mare din intestin.

O categorie aparte o reprezinta preparatele retard – comprimate sau capsule. Acestea realizeaza eliberarea lenta a substantei active, absorbtia intestinala si deci efectul terapeutic fiind lente si prelungite. Preparatele retard pot fi obtinute prin mai multe metode:- acoperirea depozitului de substanta activa cu membrane, care se dizolva lent;- inglobarea substantei active intr-o matrice, care determina eliberarea treptata;- polistratificarea comprimatelor prin alternarea straturilor de substanta activa cu straturi de

invelis inactiv, care se dizolva mai incet, realizandu-se astfel eliberarea lenta a substantei active.Comprimatele cu actiune prelungita trebuie sa cedeze substanta activa dupa 1 ora in

proportie de 20-40% si dupa alte 5 ore 40-80%.

Drajeurile sunt forme farmaceutice solide, sub forma de discuri, obtinute prin acoperirea comprimatelor cu un invelis format din unul sau mai multe straturi. Invelisul are rolul de a conferi protectie componentelor drajeurilor fata de factorii externi de mediu si de a masca gustul si mirosul neplacut al substantelor active. Invelisurile pot fi solubile in mediu acid pentru drajeurile gastrointestinale sau numai in mediul intestinal pentru drajeurile enterosolubile (drajeuri cheratinizate).

Drajeurile contin substante active dozate cu exactitate, dar care spre deosebire de comprimate nu pot fi divizate.

1

Drajeurile au marginile rotunjite, suprafata lucioasa si intacta fara fisuri vizibile cu ochiul liber si prezinta coloratie caracteristica.

Drajeurile gastrosolubile trebuie sa se dezagrege in cel mult 60 de minute intr-o solutie acida de pepsina, iar cele enterosolubile trebuie sa reziste 120 de minute intr-o solutie acida de pepsina si sa se dezagrage in cel mult 60 de minute intr-o solutie alcalina de pancreatina.

Capsulele sunt forme farmaceutice destinate administrarii pe cale orala. Capsulele sunt invelisuri elastice sau rigide, de diferite forme, preparate din amidon, cheratina sau gelatina, in care se introduc substante lichide sau solide in doze unitare. In practica medicala se folosesc mai multe feluri de capsule ce se deosebesc intre ele prin natura materialului din care sunt facute:

a) capsulele amilacee (casete) sunt preparate din amidon, au forma discoidala cu diametrul de aprox. 1 cm, se prezinta sub forma unor capace mici, cilindrice, plate acoperite ca o cutie cu capacul lor. Acestea nu au gust, nici miros, ele avand rolul de a masca gustul si mirosul neplacut al pulberilor de substanta activa pe care le contin. Pot contine o cantitate de pulberi cuprinsa intre 0,1-2,5 g, in functie de greutatea specifica a pulberii. O data ingerate casetele se inmoaie si se transforma intr-o masa moale eliberandu-se astfel substanta activa continuta de ele. Acest tip de capsule este intalnit din ce in ce mai rar astazi.

b) capsulele gelatinoase sunt preparate din gelatina, au forma sferica, ovoida (perle) sau cilindrica (opercule). Acestea pot fi elastice sau rigide, transparente sau translucide si sunt colorate in diferite culori. Capsulele gelatinoase contin maxim 0,25-0,5 g de pulbere si trebuie sa se dizolve in cel mult 15 minute in mediu acid sau alcalin (antibioticele).

c) capsulele cheratinizate sunt preparate din cheratina si sunt insolubile in sucul gastric, solubile in intestin (enterosolubile).

Pulberile sunt preparate farmaceutice solide, alcatuite din una sau mai multe substante medicamentoase, associate sau nu cu substante auxiliare, obtinute prin dispersarea unei substante solide in particule cu grad de diviziune determinat si un aspect uniform.

Dupa numarul componentelor pulberile pot fi simple, cand contin o singura substanta activa sau compuse, care contin mai multe substante active.

Gradul de finite al pulberilor se determina cu ajutorul unor site standard numerotate conventional de la I la IX, in functie de dimensiunea si numarul ochiurilor si de diametrul sarmei. Astfel pulberile pot fi clasificate in: fragmente mari, mijlocii, mici, pulbere groscioara, mijlocie, semifinal, fina, foarte fina, extrafina.

Pulberile trebuie sa prezinte un aspect uniform; intinse in strat subtire pe o lama de sticla si examinate cu lupa nu trebuie sa prezinte aglomerari de particule.

In functie de provenienta lor pulberile pot fi:- de origine vegetala: frunze de digitala, diferite extracte uscate;- de origine animala: glande endocrine uscate (pancreas sau tiroida);- substante chimice anorganice: carbonat de calciu, bicarbonat de sodiu;- substante chimice organice: sulfamida.

Pulberile pot fi administrate fie pe cale interna fie pe cale externa, fiind folosite ca atare sau divizate in doze.

Pentru administrarea pe cale orala pulberile se dizolva sau se suspenada in apa. Administrarea interna se face cu masuri aproximative (varf de cutit, lingurita, lingurita rasa etc.) sau in pachete continand cantitatea necesara pentru o doza. Administrarea cu masuri aproximative are dezavantajul ca poate duce la sub- sau supradozari si de aceea se recomanda ca medicamentele foarte active sau toxice sa nu se administreze in acest mod.

Pulberile pentru uz extern se aplica pe tegumente prin pudrare; cele destinate aplicarii pe plagi deschise sau pe arsuri trebuie sa fie sterile.

Pulberile administrate prin injectare sunt administrate in urma dizolvarii sau dispersarii in cantitatea de solvent prescrisa, trebuie sa fie sterile si alcatuite din substante chimice pure.

2

Pentru a evita alterararea lor, pulverile destinate administrarii prin injectare se ambaleaza in flacoane, ferite de aer, lumina si umiditate. Pe eticheta flacoanelor se va indica natura si concentratia substantelor active continute.

Pulberile efervescente se pastreaza in recipiente inchise etans sau in recipente bine inchise si in prezenta unei substante deshidratante.

Pulverile prezinta astfel o serie de avantaje fata de alte forme farmaceutice, si anume: se prepara relativ usor, dau amestecuri omogene, se administreaza cu usurinta, mai ales extern, iar ingerate ofera o suprafata mare de contact (se dizolva repede sau se disperseaza usor in continutul tubului digestive. Ele prezinta insa si unele dezavantaje: se altereaza usor datorita suprafetei mare de contact cu aerul, nu pot fi intrebuintate in cazul substantelor higroscopice, administrarea orala a substantelor cu gust si/sau miros neplacut sau cu actiune iritanta locala este dificila.

Supozitoarele sunt preparate farmaceutice solide, de diferite forme obtinute prin modelarea, turnarea sau presarea uneia sau mai multor substante active incorporate intr-o baza de supozitor.

In functie de destinatia lor supozitoarele pot fi:- supozitoare rectale (supozitoare), administrate pe cale rectala, au forma cilidro-conica sau

de torpila, cu greutate de 2-3 g pentru adulti si 1-2 g pentru copii;- supozitoare vaginale (ovule), administrate pe cale vaginala, au forma ovoidala sau sferica,

cu greutate cuprinsa intre 2-15 g, in functie de natura bazei de supozitor folosita la preparare;- supozitoare uretrale (bujiuri), administrate pe cale uretrala, au forma de cilidrii ascutiti la

un capat si masa de 2-3 g.In functie de caracteristicile substantelor active si de efectul terapeutic urmarit se folosesc

fie baze de supozitor liposolubile: unt de cacao, grasimi sintetice neutre, fie hidrosolubile (gelatina, glicerina, polietilenglicoli) care se dizolva sau se topesc la temperatura corpului.

In baza de supozitor pot fi inglobate substante active care au efecte locale (anestezice, dezinfectante, antiinflamatoare) sau care au efecte sistemice (antispastice).

Substantele active prescrise in supozitoare se recomanda de obicei in cantitati cu 10-20 mai mari dacat daca ar fi administrate pe cale orala.

Supozitoarele preparate cu baze liposolubile trebuie sa se topeasca in cel mult 30 minute la 370C, iar cele cu baze hidrosolubile trebuie sa se dizolve in cel mult 1 ora la 370C.

Supozitoarele trebuie sa aiba un aspect omogen, sa-si pastreze forma si consistenta la temperatura camerei si sa se topeasca la temperatura corpului. In sectiune longitudinala, examinate cu lupa, nu trebuie sa prezinte aglomerari de particule, cristale sau bule de aer.

Supozitoarele se pastreaza in recipiente bine inchise, la loc uscat, la cel mult 250C.

Speciile (ceaiuri) sunt amestecuri de plante sau parti din plante, uscate, fragmentate, ce pot contine sau nu substante medicamentoase. Acestea servesc la prepararea unor solutii extractive apoase sau alcoolice. Ceaiurile se prepara in cantitati mici, se pastreaza in cutii bine inchise, lipsite de umiditate timp de maxim 1 an.

3

2. Forme farmaceutice semisolide

Unguentele sunt forme farmaceutice de consistenta semisolida, destinate administrarii externe, pe piele sau mucoase, in scop terapeutic sau de protectie, obtinute prin inglobarea uneia sau mai multor substante active intr-un excipient (baza de unguent, baza de incorporare), de consistenta moale.

Substantele active se disperseaza in excipient sub forma de dispersie moleculara sau de dispersie mecanica, obtinandu-se unguente-solutii, unguente-emulsii, unguente-suspensii sau unguente cu mai multe faze.

Unguentele-suspensii in care faza dispersata depaseste 25% din masa unguentului se numesc paste.

Unguentele-emulsii in care faza apoasa depaseste 10% din masa unguentului se numesc creme.

Ca baze de unguent se folosesc in mod curent substante grase de diferite origini: minerala, animala sau vegetala.

In functie de consistenta lor excipientii pot fi clasificati in: a. solizi: parafina, ceara de albine, untul de cacao;b. semisolizi: vaselina, grasimea de porc;c. lichizi: ulei de peste, uleiul de parafina, uleiuri vegetale.Unguentele mai pot fi clasificate si in functie de:

a. actiunea terapeutica (analgezica, anestezica etc.);b. locul de aplicare (dermice, oftalmice, nazale etc.);c. capacitatea de penetrare (cu efecte locale, cu efecte sistemice).

Bazele de unguent pot fi: baze liposolubile (grase), baze emulsii (apa in ulei sau ulei in apa), sau baze hidrosolubile.

Bazele de incorporare folosite la prepararea unguentelor se aleg in functie de proprietatile substantelor active si de scopul terapeutic urmarit.

In compozitia unguentelor se pot folosi si antioxidanti sau conservanti antimicrobieni.Unguentele care se aplica pe plagi, pe arsuri sau pe pielea sugarilor se prepara cu baze de

unguent cu proprietati emulsive sau peliculogene si trebuie sa fie sterile.Unguentele trebuie sa aibe un aspect omogen, sa prezinte culoarea si mirosul

caracteristice componentelor continute, sa-si pastreze consistenta si stabilitatea fizica la temperaturi cuprinse intre 20-370C si sa adere pe piele sau mucoase.

Examinate cu lupa, intinse in strat subtire pe o lama de sticla, unguentele trebuie sa aibe un aspect omogen, sa nu prezinte picaturi sau aglomerari de particule.

In general, pH-ul unguentelor trebuie sa fie cuprins intre 4,5 si 8,5.Unguentele se pastreaza in recipiente bine inchise, la maxim 250C.

Emplastrele sunt forme medicamentoase moi, adezive, plastice, destinate aplicarii locale, care la temperatura corpului se inmoaie si adera pe epiderma.

Emplastrele au ca baze de incorporare amestecuri de rasini, ceara, substante grase, in care se inglobeaza diferite substante active. Scopul lor este acela de a mentine substanta activa in contact cu tegumentul si pot avea actiune analgezica, dezinfectanta sau anestezica.

Emplastrele destinate aplicarii pe rani deschise sau pe arsuri trebuie sa fie sterile.Acestea se pastreaza in ambalaje adecvate (hartie, hartie cerata), ferite de aer si umiditate, care, in functie de caz sa asigure pastrarea sterilitatii.

4

3. Forme farmaceutice lichide

Aceste forme farmaceutice contin una sau mai multe substante active si o componenta lichida (apa, alcool, glicerina, ulei), care poarta numele de vehicul, in care se dizolva sau se suspenda substantele active sub forma de solutii sau de suspensii.

Formele farmaceutice utilizate in mod curent sunt: preparatele injectabile, preparatele perfuzabile, picaturile pentru ochi, picaturile pentru urechi, picaturile pentru nas, extractele, tincturile, siropurile, emulsiile pentru uz intern, limonadele, apele aromatice, linimentele.

Preparatele injectabile sunt solutii, suspensii, emulsii sterile sau pulberi sterile, divizate in fiole sau flacoane, obtinute prin dizolvare sau suspendare intr-un solvent steril, inainte de folosire, destinate administrarii pe cale parenterala.

Preparatele farmaceutice injectabile trebuie sa contina substante chimice pure si sa fie sterile.

La preparare, se iau toate precautiile necesare asigurarii stabilitatii fizico-chimice, microbiologice si biologice.

Substantele active se prelucreaza sub mai multe forme, si anume: solutii, suspensii sau emulsii injectabile.

Pulberile destinate administrarii prin injectare se dizolva sau disperseaza, inainte de folosire in volumul de solvent steril prevazut.

Solventii folositi sunt: apa, uleiul de floarea soarelui dar si alti solventi neaposi miscibili sau nu cu apa.

pH-ul preparatelor injectabile trebuie sa asigure stabilitatea acestora si sa fie cat mai apropiat de neutralitate.

Formele farmaceutice injectabile pot sa contina, in functie de caz, si substante auxiliare, cum ar fi: agenti de suspendare, de emulsionare, de solubilizare, antioxidanti, conservanti antimicrobieni.

Nu se admite adaosul de conservanti antimicrobieni in cazul preparatelor folosite intr-un volum mai mare de 10 ml, indiferent de modul de administrare, precum si in cazul solutiilor care se administreaza intracardiac, peridural, intraocular, intrarahidian, indiferent de volumul acestora.

Solutiile injectabile se izotonizeaza cu ajutorul clorurii de sodiu sau a altor substante care pot fi utilizate in acest scop. Izotonizarea este obligatorie in cazul solutiilor injectabile care se administreaza in volume de 5 ml sau mai mari. Solutiile coloidale nu se izotonizeaza.

Aspect: Solutiile injectabile trebuie sa fie limpezi, lipsite de particule in suspensie. Suspensiile

injectabile, dupa agitare timp de 1-2 minute, trebuie sa fie omogene si fara reziduuri fixate pe fundul sau gatul fiolei sau a recipientului in care se gaseste, dar pot prezenta un sediment usor redispersabil la agitare.

Emulsiile injectabile trebuie sa aiba un aspect omogen dupa agitare si sa nu prezinte nici un semn de separare a fazelor.

Culoarea preparatelor injectabile este aceea a substantelor pe care le contin sau a solventului folosit la preparare.

Ambalarea preparatelor injectabile se face in recipiente incolore, inchise etans; cele care contin suspensii sau pulberi trebuie sa aiba capacitatea adecvata pentru a permite dizolvarea sau omogenizarea suspensiei prin agitare.

Preparatele perfuzabile sunt soluţii apoase sau mai rar, emulsii ulei în apa, izotonice, sterile şi apirogene, care se administrează intravenos, în volume de 100 ml sau mai mari, cu ajutorul unui dispozitiv de perfuzare, durata de administrare fiind cuprinsă între 30 de minute şi câteva ore sau zile.

5

În compoziţia perfuziilor pot intra: electroliţi, substanţe cu acţiune asupra echilibrului acido-bazic, substanţe energetice, substituenţi de plasma, medicamente cu timp de înjumătătire scurt atunci când este necesară o acţiune prelungită, medicamente care nu sunt bine suportate sau care sunt inactivate în tractul gastro-intestinal.

In mod curent, în perfuzii se administrează doua sau mai multe substanţe medicamentoase, care se dizolvă sau se emulsionează in apă, insa trebuie avuta o deosebita grija la incompatibilitatile dintre substanţele asociate.

La prepararea preparatelor perfuzabile se iau toate precautiile necesare pentru asigurarea stabilitatii fizico-chimice, microbiologice si biologice.

La prepararea perfuziilor nu se admite adăugarea de conservanţi antimicrobieni sau soluţii tampon pentru ajustarea pH-ului.

Soluţiile perfuzabile hipotonice se izotonizează.Conţinutul în substanţă activă se exprimă in unitaţi de masă pentru 1.000 ml soluţie, în

milimoli pe 1.000 ml soluţie (mmoli/l) sau în miliechivalenţi pe 1.000 ml soluţie (mEq/l). Conţinutul în substanţe energetice se poate exprima uneori şi în calorii (cal).

pH-ul preparatelor perfuzabile trebuie să fie apropiat de neutralitate.Aspect: Soluţiile perfuzabile trebuie să fie incolore, limpezi şi să nu conţină particule în suspensie.Emulsiile perfuzabile, după agitare trebuie să aibă un aspect omogen şi nu trebuie să

prezinte semne de separare a fazelor.Preparatele perfuzabile se repartizează în recipiente din sticlă sau din material plastic,

gradate, închise etanş, cu capacitatea de 100, 250, 500 sau 1.000 ml.

Picăturile pentru ochi (colire sau oculoguttae) sunt preparate farmaceutice sterile, sub formă de soluţii sau suspensii, mai rar sub formă de pulberi, care se dizolvă sau se suspendă înainte de folosire într-un vehicul steril, utilizate în tratamentul şi diagnosticarea afecţiunilor mucoasei conjunctive şi a globului ocular.

Preparatele oftalmice pot fi, în funcţie de cantitatea de substanţă activă conţinută, de doza conţinută: unidoze sau multidoze.

La prepararea soluţiilor oftalmice se foloseşte ca vehicul: apa distilată proaspăt fiartă şi răcită, soluţii tampon izotonice, sterile, uleiuri vegetale sterile (uleiul de floarea soarelui neutralizat).

În compoziţia soluţiilor oftalmice pot fi incluse şi substanţe auxiliare, cum sunt: agenţi de solubilizare, izotonizanţi, agenţi pentru creşterea vâscozităţii, pentru tamponarea pH-ului, conservanţi antimicrobieni adecvaţi (borat de fenilmercur, clorură de benzalconiu, diacetat de clorhexidin) etc.

Soluţiile hipotonice se izotonizează spre deosebire de cele coloidale care nu se izotonizează. AspectPicăturile pentru ochi-soluţii apoase sau uleioase trebuie să fie limpezi şi practic lipsite de

impurităţi mecanice.Picăturile pentru ochi-suspensii pot prezenta un sediment uşor, redispersabil prin agitare,

dimensiunea particulelor putând fi de maxim 50 μm.Picăturile pentru ochi se repartizează în recipiente multidoză sau unidoză din sticlă sau

material plastic, cu cacitatea de maxim 10 ml, închise etanş, sterile şi prevăzute cu sisteme de picurare adecvate.

Picăturile pentru urechi (otoguttae) sunt preparate farmaceutice lichide, sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii, destinate administrării în conductul auditiv, pentru tratamentul bolilor de urechi.

Picăturile pentru ureche se prepară prin dizolvarea, emulsionarea sau suspendarea substanţelor active într-un vehicul corespunzător format din unul sau mai mulţi solvenţi.

6

Solvenţii cei mai folosiţi sunt: apa, glicerolul, alcoolul diluat, propilenglicolul şi uleiurile vegetale.

În compoziţia soluţiilor oftalmice pot fi incluse şi substanţe auxiliare, cum sunt: agenţi de solubilizare, izotonizanţi, agenţi pentru creşterea vâscozităţii, pentru tamponarea pH-ului, conservanţi antimicrobieni adecvaţi (borat de fenilmercur, clorură de benzalconiu, diacetat de clorhexidin) etc.

La prepararea lor nu se admite folosirea parafinei lichide.AspectPicăturile pentru urechi-soluţii apoase sau uleioase trebuie să fie limpezi şi practic lipsite

de impurităţi mecanice.Picăturile pentru urechi-suspensii pot prezenta un sediment uşor, redispersabil prin

agitare.Picăturile pentru urechi-emulsii au aspect lăptos şi omogen, iar în urma agitării trebuie să

nu prezinte semne de separare a fazelor.pH-ul acestor soluţii trebuie să fie cuprins între 5,0 şi 7,5.Picăturile pentru ochi se repartizează în recipiente multidoză sau unidoză din sticlă sau

material plastic, cu capacitatea de maxim 10 ml, închise etanş, sterile şi prevăzute cu sisteme de picurare adecvate.

Picăturile pentru nas (rhinoguttae) sunt preparate farmaceutice lichide, sub formă de soluţii, emulsii sau suspensii, destinate administrării pe mucoasa nazală, pentru tratamentului afecţiunilor mucoasei nazale.

Picăturile pentru ureche se prepară prin dizolvarea, emulsionarea sau suspendarea substanţelor active în soluţii apoase izotonice sau în ulei de floarea-soarelui neutralizat.

Soluţiile nazale pot conţine şi substanţe auxiliare: agenţi de solubilizare, agenţi pentru creşterea vâscozităţii, pentru tamponarea pH-ului, conservanţi antimicrobieni adecvaţi.

AspectPicăturile pentru urechi-soluţii apoase sau uleioase trebuie să fie limpezi şi practic lipsite

de impurităţi mecanice.Picăturile pentru urechi-suspensii pot prezenta un sediment uşor, redispersabil prin

agitare.Picăturile pentru urechi-emulsii au aspect lăptos şi omogen, iar în urma agitării trebuie să

nu prezinte semne de separare a fazelor.pH-ul acestor soluţii trebuie să fie cuprins între 6,0 şi 7,5.Picăturile pentru ochi se repartizează în recipiente multidoză sau unidoză din sticlă sau

material plastic, închise etanş, sterile şi prevăzute cu sisteme de picurare adecvate.

Siropurile sunt preparate farmaceutice lichide, de consistenţă vâscoasă, ce conţin o cantitate mare de zahăr, destinate administrării interne.

Siropurile se prepară prin dispersarea substanţelor acrtive sau a extractelor vegetale în soluţii concentrate de zahăr.

Acestea pot conţine substanţe auxiliare, cum ar fi: substanţe corectoare de gust şi miros, agenţi pentru creşterea vâscozităţii, conservanţi antimicrobieni.

Siropurile sunt lichide limpezi sau slab opalescente, cu miros, gust şi culoare caracteristice componentelor conţinute.

Conservarea se face în recipiente de sticlă, multidoză, cu capacitate de maxim 1.000 ml, bine închise, complet umplute, la temperatura de 8-150C.

La siropurile cu o concentraţie în zahăr mai mică de 64% (siropul simplu), se adaugă 1,5‰ amestec de p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de n-propil, în proporţie de 9:1 sau alţi conservanţi antimicrobieni adecvaţi. Pe eticheta recipientului trebuie menţionat conservantul antimicrobian adăugat.

7

Apele aromatice sunt soluţii apoase sau hidro-alcoolice de uleiuri volatile obţinute prin diluarea cu apă a soluţiilor alcoolice de uleiuri volatile sau prin antrenarea cu vapori de apă a componentelor volatile din diferite părţi ale plantelor.

Acestea sunt soluţii neutre sau slab acide, limpezi sau slab opalescente, cu mirosul şi gustul caracteristice uleiului volatil respectiv.

Păstrarea lor se face în sticle bine închise, la rece. Durata de conservare a apelor aromatice este limitată la maxim 6 luni.

Extractele vegetale sunt preparate farmaceutice lichide, moi sau uscate, obţinute prin extracţia principiilor active din produsele vegetale cu diferiţi solvenţi, urmată de evapoararea parţială sau totală a solventului şi aducerea masei reziduale sau a pulberii la concentraţia sau la consistenţa prevăzută.

În funcţie de consistenţa lor, extractele pot fi: - extracte fluide (lichide);- extracte moi (vâscoase), care conţin max. 20% materii volatile;- extracte uscate (pulverizabile), care conţin max. 5% materii volatile.

Prepararea extractelor vegetale se face prin macerare cu diferiţi solvenţi: apa acidulată, apă alcalinizată, alcool etilic diluat, alcool acidulat, eter etc. Soluţiile extractive obţinute se concentrează prin distilare la presiune redusă, la temperaturi ce nu depăşesc 500C. Extractele fluide se mai pot prepara şi prin dizolvarea extractelor uscate şi aducerea la concentraţia în principii active prevăzută. În cazul extractelor moi concentrarea se realizează până la obţinerea unei mase vâscoase ce conţine cel mult 20% materii volatile. În cazul extractelor uscate, după îndepărtarea solventului de extracţie prin distilare, reziduul se usucă sub vid, la max. 500C până la obţinerea unui preparat uscat cu max. 5% materii volatile.

Extracte fluide sunt lichide limpezi, colorate, cu miros şi gust caracteristice componentelor produsului vegetal din care au fost preparate. Acestea sunt miscibile cu solventul folosit la prepararea lor şi se tulbură prin diluare cu apă. Extractele fluide, prin păstrare, pot forma un uşor sediment pe fundul recipientului.

Extractele moi sunt preparate vâscoase, semisolide, colorate, cu aspect uniform, întinse pe o lamă de sticlă nu trebuie să prezinte particule solide.

Extractele uscate se prezintă sub formă de pulberi higroscopice, cu aspect uniform, sub formă de lamele sau de masă spongioasă care se pulverizează uşor.

Conservarea extractelor vegetale se realizează în recipiente din sticlă, de capacitate mică, bine închise şi ferite de lumină, 8-150C.

Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, hidroalcoolice sau eteroalcoolice, obţinute prin macerare din produse de origine vegetală.

Tincturile care au o stabiliate redusă se perpară prin dizolvarea extractelor uscate sau prin diluarea extractelor fluide.

Solventul folosit pentru extracţie este de cele mai multe ori alcoolul diluat, uneori acidulat, dar şi amestecuri hidroalcoolice, eteroalcoolice. Raportul între masa produsului vegetal şi a solventului de extracţie este de 1:10 (m/m), pentru tincturile preparate din produse vegetale care conţin substanţe puternic active şi de 1:5 (m/m) pentru celelalte tincturi.

Tincturile sunt lichide limpezi, colorate, cu mirosul şi gustul caracteristice componentelor produsului vegetal din care s-au preparat. În urma diluării unele tincturi devin opalescente sau tulburi.

Conservarea se face în recipiente din sticlă, de capacitate mică, bine închise şi ferite de lumină, la rece.

8

Emulsiile pentru uz intern sunt preparate farmaceutice lichide, mai mult sau mai puţin vâscoase, constituite dintr-un sistem dispers, format din două faze lichide nemiscibile, realizat cu ajutorul unor emulgatori, destinate administrării interne sau externe.

Emulsiile pot fi tip U/A sau A/U. Pentru administrarea internă se folosesc numai emulsiile U/A.

La prepararea lor se pot folosi şi substanţe auxiliare: stabilizatori, agenţi de vâscozitate şi conservanţi.

Emulsiile au aspect lăptos, omogen,iar gustul şi mirosul sunt caracteristice componentelor conţinute; prin diluare în proporţie de 1:10 şi examinate cu lupa, emulsiile trebuie să rămână omogene.

Conservarea emulsiilor se face în recipiente bine închise, la 8-150C.

Limonadele sunt soluţii apoase de acizi oraganici, anorganici sau de diferite săruri, moderat îndulcite sau aromatizate de uz veterinar. Sunt utilizate ca băuturi rehidratante sau pentru tratarea unor afecţiuni.

Linimentele sunt forme farmaceutice care se prezintă sub formă de soluţii, emulsii, suspensii sau geluri, cu aspect limpede sau lăptos, destinate administrării topice (pe piele).

Ele conţin de obicei: săpunuri, grăsimi, uleiuri volatile sau alte substanţe dizolvate în alcool sau ulei, sau emulsionate în soluţii apoase.

În funcţie de compoziţie ele pot avea acţiune emolientă, analgezică sau revulsivă. Linimentele-soluţii trebuie să fie limpezi, cele emulsii trebuie să fie fluide, iar în cazul

separării fazelor să se omogenizeze prin agitare timp de 1-2 minute. Linimentele-suspensii trebuie să conţină particule suspendate de anumite dimensiuni care să se omogenizeze prin agitare timp de 1-2 minute. Linimentele-geluri trebuie să se fluidifice la temperatura corpului.

9