Logica juridica

Notiuni introductive Logica = stiinta principiilor si a legilor gandirii corecte Logica juridica = stiinta care studiaza regulile specifice gandirii juridice corecte. Este deci un element ajutator al dreptului (exista deci o logica a dreptului, asa cum exista o logica a stiintei, a artei, a religiei, a moralei)

Dupa metoda dominanta, logica este: a. Deductiva (specifica dreptului) b. Logica inductiva, a confirmarii c. Logica transductiva (analogia, metafora, interpretarea)

Locul logicii juridice in sistemul stiintelor juridice ste o stiinta a gandirii despre drept si care are in vedere:

- Legiuitorul: de regula Parlamentul, legiuitorul creeaza adevarul juridic sub forma de legi fiindca in procesul de aplicare judiciara tot ce este scris in lege, este considerat adevarat. - Judecatorul, el trebuie sa lamureasca controversele judiciare in care ambele parti par sai aiba dreptate. Prin intermediul logicii juridice el doreste sa afle unde este adevarul. - Avocatul, are mare nevoie de logica juridica, fiindca se afla in plina controversa, care afecteaza procesul (imensa majoritate a proceselor sunt in contradictoriu, adica sunt contencioase)

Din acest punct de vedere, este limpede ca logica juridica, tinde sa devina o teorie a argumentarii.

Limbajul juridic

Este un sistem de semne (simboluri) care au semnificatie si care sunt folosite conform unor reguli pentru fixarea, prelucrarea si transmiterea de informatii. Deci, folosirea unui limbaj are ca scop comunicarea.

Clasificarea limbajelor: 1. C.f. (conform) naturii lor - scrise (artificiale)

- vorbite (naturale) Dar, exista si limbi vorbite care sunt totusi artificiale.2. C.f. domeniului - lb universale (naturale)

- lb speciale (cu aplicabilitate restransa) care la randul lor pot fi: - lb naturale speciale (limbajul juridic) - lb speciale artificiale (limbajul algebric, informatic)

3. C.f. elementelor componente: - limbaj cu structura alfabetica (majoritatea) - limbaj cu structura ideografica (limba chineza)

4. C.f. preciziei: - limbaje comprehensive (neformalizate) - limbaje formalizate

5. C.f. originii: - limbaje naturale (imprecise, neunivoce) - limbaje artificiale

Limbajul juridic este deci un ansamblu de semne cu semnificatie juridica, folosit in vederea fixarii, prelucrarii si transmiterii informatiei din domeniul dreptului. Este un limbaj natural, neformalizat si totusi specializat (cu aplicabilitate restransa). Limbajul juridic s-a nascut odata cu dreptul, dar este influentat uneori de mediul politic, atunci cand se pune problema modernizarii lui.

Functiile limbajului juridic: 1. Fixarea cunostintelor juridice 2. Constituirea constiintei juridice 3. Comunicarea cunostintelor juridice 4. Functia de argumentare (intemeierea rationamentelor juridice)

Termenii juridici sunt compusi din notiuni simple (contract,instant) si notiuni compuse (contract commercial , instant de apel ).

a. Unii termeni desemneaza realitati scrict juridice: - creditor chirografar, este creditorul care nu are nici garantii reale nici garantii personale, creanta lui fiind garantata doar de patrimoniul debitorului. Chiromantie = cel care ghiceste in palma - casarea (desfiintarea de catre instanta de recurs a unei hotarari judecatoresti) - inculpat (persoana trimisa in judecata penala) - sezina (cazul atribuirii posesiei mostenirii din chiar momentul deschiderii) - stelionat (este ipotecarea succesiva a aceluias bun catre doua persoane diferite, fara a informa)

Toti acesti termeni, au fost creati pentru universul juridic.

b. Termeni imprumutati: - a se perima (este stingerea unei actiuni civile, datorita depasirii termenului legal) - rol (lista a proceselor supuse judecatii la o instanta) - sarcina (inseamna o indatorire sau o raspundere) - titlu (este un act sau un fapt juridic care constituie baza legala a unui drept sau documentul care constata aceasta baza)

c. Termeni livresti (literari / in sensul de neologisme) sunt termeni neologistici, utilizati in limbajul juridic. Ex: Liberalitate, care in sens literar inseamna marinimie iar in drept inseamna un act juridic prin care se cedeaza cu titlu gratuit un bun propriu unei terte persoane.

d. Termeni strict juridici care au trecut in limbajul comun: Ex: Rechizitoriu, in limbajul juridic reprezinta actul prin care procurorul dispunetrimiterea in judecata a inculpatului, insa in limbaj comun are semnificatia de acuzatie grava.

e. Termeni proveniti din alte limbaje speciale: Ex: Testare ADN, Manager, Acciza(adios banesc la produsele de lux)

In concluzie, majoritatea termenilor juridici fac parte totusi din lexicul comun al limbii naturale

Definitiile juridice

Definitia este o propozitie prin care se determina semnificatia unui termen, adica prin ce se deosebeste acel termen de un altul. Prin urmare, o definitie este formata dintr-un termen ce trebuie definit (definitul sau definiendum), un termen prin care se defineste (definitorul sau definiens) si o relatie de definire. Termenul prin care se defineste trebuie sa reuneasca un gen proxim cu o diferenta specifica.

Reguli pentru o definire corecta:

1. Regula adecvarii. Definitia trebuie sa convina obiectului definit si numai lui (altfel spus, trebuiesc evitate definitiile fie prea stramte fie prea largi). 2. Regula claritatii: termenii trebuie sa fie precisi. “Scripta mane , verba Volant”

“Capatio benevolutiae…” 3. Regula formei afirmative. In drept este preferabil ca termenii utilizati sa nu fie in forma negativa 4. Regula nereflecsivitatii. Termenul nu trebuie sa se defineasca prin sine, tautologic (contractul e o conventie a partilor).

5. Regula asimetriei, adica cel care defineste nu trebuie sa cuprinda in definitia sa si pe cel pe care vrea sa il defineasca fiindca s-arajunge la un cerc vicios (infractiunea e o fapta comisa de un infractor)

Tipuri de definitii juridice

1. Definitii justificative: sunt utilizate fie pentru a legitima, fie pentru a fundamenta.

2. Definitii prin relatii: ele indica sistemul de relatii sociale vizate prin definitie; sunt de fapt tot definitii justificative.

3. Definitii care califica: cele care precizeaza sau descriu. Ele sunt fie definitii impuse prin lege, fie defintii expuse, adica formulate de autori din doctrina.

Ambiguitati ale discursului juridic

Faptul ca stiinta dreptului recurge predominant la limba naturala, creaza multe imprecizii si in limbajul juridic, cum ar fi: 1. Omonimia, inseamna ca se utilizeaza un acelasi termen care are intelesuri diferite. 2. Polisemia: reprezinta situatia in care se utilizeaza expresii ce poarta relativ acelasi inteles, dar se refera la realitati diferite. Ex: "actiunea".

Ideal ar fi ca, in drept sa se utilizeze numai cuvinte cu un singur inteles.

Particularitati ale limbajului juridic

1. Folosirea expresiilor latine: utilizarea expresiiloe latine reprezinta o specificitate a limbajului juridic, fiind opera jurisconsultilor romani. In fond (definitive), expresiile latinesti sunt de fapt formulari ale principiilor de drept. Aceste expresii

utilizate in limbajul juridic au urmatoarele functii: a) Functia mnemo-tehnica este concizia expresiilor latine le face usor de memorat , adesea rostirea primelor cuvinte este deja suficienta. Ex:” Infast conception….”

b) Functia de conservare a principiilor de drept Tarile au limbi diferite, iar formularea in limba fiecarei tari a principiilor de drept le poate altera semnificatia. De aceea, utilizarea expresiilor latine in toate statele, in domeniul juridic are calitatea de a uniformiza intelesul principiilor.

c) Functia de fundamentare a argumentarii juridice Utilizarea expresiilor latine ofera o fundamentare solida rationamentului juridic

d) Utilizarea expresiilor latine sporeste solemnitatea discursului juridic (fie pledoaria avocatului, fie rechizitoriul procurorului, fie motivarile hotararilor judecatoresti).

2. Utilizarea arhaismelor: utilizarea cuvintelor arhaice a fost specifica, mai ales limbajului juridic din dreptul civil (vechiul Cod Civil si vechiul Cod de procedura civila). Adoptarea unor noi Coduri in domeniu, a redus mult din numarul arhaismelor utilizate .

Interpretarea limbajului normativ

Interpretarea inseamna clarificarea si explicarea sensului unui termen. Asa cum zilnic, interpretam in limbajul nostru comun.

Conceptul de limbaj normativ

Este un limbaj inca nefinalizat; el ar trebui sa fie monosemantic si sobru si sa excluda limba curenta, desi acest lucru nu este posibil cu totul. Din pacate, o eroare continua a juristilor face ca limbajul normativ sa fie predominant poruncitor, desi in mod firesc el ar trebui sa fie constatativ.

Reguli de interpretare gramaticala ale limbajului normativ

a) Interpretarea ad literam (adoptarea sensului primar al termenilor). b) Interpretarea etimologica - se preia sensul originar al expresiei; se utilizeaza atunci cand textul juridic este vechi, cuprinde arhaisme. c) Interpretarea oficiala – inseamna preluarea sensului dat de insusi legiuitorul. Ea

este folosita si atunci cand leguitorul vrea sa impuna un sens nou sau o expresie noua inexistenta pana atunci in lexic. d) Interpetarea in spiritul legii - este o interpretarea mai libera, care uneori ajunge sa contravina insusi sensului literar, ad literam. e) Interpretarea contextuala - edte interpetarea in care termenii folositi de legiuitor sunt preluati in sensul cerut de speta respectiva.

Formele limbajului juridic

Cum vedem prin limbajul nomativ norma juridica trebuie sa-si exprime mesajul si sa indice motivatia sociala. Limbajul juridic insa, este limbajul utilizat in activitatea judiciara si care de aceea utilizeaza atat termeni din limbajul normatvit cat si creatii ale jurisprudenteim(ex: dreptul societar, este dreptul comercial despre societatile comerciale). Limbajul judiciar are o pronuntata nota justificativa, fiindca el implica fundamentarea unei solutii care fie este propusa de avocat, fie propusa de procuror, fie este aleasa de catre instanta (si aceasta este motivata).

Despre logica intrebarilor (ero tehnica = logica intrebarilor)

O componenta importanta a limbajului judiciar o reprezinta intrebarile. Intrebari pot pune: - instanta

- procurorul - partile (uneori partii care i se ingaduie, i se permite chiar un interogatoriu asupra partii adverse)

Mentionam ca in pocesul penal declaratiile partii vatamate si ale invinuitului sunt probe supuse intrebarilor. De asemnea in procese se recurge adeses la depozitia expertilor sau la efectuarea de expertize, ceea ce genereaza iar un set de intrebari pe marginea depozitiei expertului sau pe marginea raportului de expertiza.

Structura intrebarilor uilizate in limbajul juridic

Orice intrebare cuprinde: a. O parte interogativa (deci o necunoscuta) b. O parte descriptiva (o presupozitie, adica o parte presupus adevarata, presupozitia poate fi, fie rodul unei cunoasteri anterioare, fie o ipoteza bazata pe o informatie preexistenta).

Daca in logica formala enunturile sunt fie adevarate, fie false, in schimb intebarile sunt doar relevante sau irelevante.

Clasificarea intrebarilor a. Din punct de vedere lingvistic - intrebari de decizie (acestea cer doar o aprobare sau o respingere) - intrebari completive (sunt intrebari care solicita un raspuns mai complex, care implica fie o descriere "unde si cand..." fie presupune o alegere de tipul "Credeti ca...?" b. Din punct de vedere al posibilitatilor de raspuns

- intrebari de alternativa unica (intrebari care presupun un singur raspuns valabil "Unde va aflati cand...?" - intrebari de alternativa limitata (presupun un numar determinat de alternative adevarate, de genul: "Cine se mai afla...?" - intrebari de alternativa libera (permit orice fel de raspuns, de genul "Cum ati fi reactionat...?"

c. Din punct de vedere al sigurantei fudamentarii prezumtiei: - intrebari sigure (care pornesc de la o presupunere valida, de genul "Cu ce tip de...?" - intrebari riscante (fiindca ele pornesc de la o presupunere intemeiata pe o opinie , de genul "Il frecventati des pe inculpat…?"

Tipuri de intrebari eronate: sunt intrebari gresit puse, nu din punct de vedere logic, ci din punct de vedere deontologic sau etic. 1. Intrebari sugestive: fiindca ele conduc subiectul inspre raspunsul dorit de anchetator, sau de cel care pune intebarea (de tipul "credeti ca.." "in loc de..." "de ce...?" 2. Intrebari retorice (sunt intrebari ce nu asteapta raspuns sau admit doar raspunsul dorit de cel care intreaba; de fapt sunt doar in aparenta intrebari, scopul lor nefiind acela de s afla ceva ci de a impresiona, de tipul "N-ar fi cazul sa recunosti...?" 3. Intrebarile multiple, sunt de doua catgorii: - intrebari care cuprind intr-un singur enunt doua sau mai multe necunoscute dar solicita un singur raspuns - intrebari care contin o alta intrebare, neformulata dar implicita

Despre raspunsuri

In raport de conformitatea cu intrebarea, raspunsurile sunt: A. a. Adecvate b. Inadecvate (de tip corectiv "nici...nici...") B. - Raspunsuri directe

- indirecte ("m-am temut sa...") C. - complete (fiindca contin o enumerare completa) de tipul “Cine era la fata locului ?” - incomplete (fiindca sunt evasive….. “Era serban si alte doua pers…”)

Limbajul juridic persuasiv

Reprezinta de fapt pledoaria avocatului. Este un limbaj cu forta de comunicare care recurge la: - verbe performative (verbe care poruncesc: declar, sustin, avertizez ca, de remarca ca, va rog, solicit, ma opun); - componente paraverbale (topica propozitiei, accentul, intonatia) - limbajul corpului (gesturile(ample))

Cinci clase de enunturi din pledoaria avocatului 1. Enunturile verdictive (apreciez ca…) 2. Enunturi exercitive (solicit sa/ca….) 3. Enunturi comisive (ma angajez sa….) 4. Enunturi comportative (ne cerem scuze ca…) 5. Enunturi expozitive (aceasta este starea de fapt)

Precizare: avocatul ar trebui sa urmareasca in pledoaria sa, nu sa se auda vorbind, ci sa obtina efecte non-verbale asupra alocutorului(auditoriului). Avocatul trebuie deci sa le influenteze acestora gandurile si opiniile.

In raport de emitent (avocatul), receptorul (judecatorul) poate adopta trei comportamente distincte: a. Sa reacioneze conform asteptailo avocatului b. Judecatorul sa transmita un mesaj care sa initieze etapa urmatoare a comunicarii c. Reactia de feed back, prin aceasta judecatorul il instiinteaza pe avocat despre felul in care decurge comunicarea

Statutul judecatorului (arbitrului, juratului)

La arbitru partile isi spun povestea , arbitru da verdictul pe care il vor respecta prin juramant. 1. Judecatorul nu are voie sa se ante-pronunte, adica sa lase sa se intrevada solutia procesului. Deci magistratul sau judecatorul este obligat sa nu manifeste intentii de comunicare cu avocatul. 2. Evident, din punct de vedere fizionomic, judecatorul se tradeaza, iar avocatul

trebuie sa sesizeze si sa speculeze mesajele non-verbale primite de la judecator (iritare, nerabdare, plictiseala etc.).

Teoria argumentarii (neoretorica)

Retorica argumentativa, il are ca protagonist pe Chaim Perelman. In conceptia lui, acul argumentativ inseamna mai ales sustinerea sau respingerea de probe. A. Despre raportul logica-neoretorica: - obiectul teoriei argumentarii este studiul tehnicilor care permit cresterea adeziunii spiritelor la tezele ce li se prezinta in vederea obtinerii asentimentului acestora; - aceste tehnici de convingere sunt predominant demonstrative si deductiviste (plus mentiunea ca orice discurs demonstrativ ca sa aiba succes trebuie imbracat intr-o haina retorica)

B. Argumentarea ca demers rational - adevarul rezultat in urma unei demonstratii trebuie comunicat, apoi acceptat. Ratiunea care genereaza astfel de argumentatii poate fi insa uilizata in unele situatii diferite. Deci arta argumentarii consta in acceptarea tehnicilor de argumentare in functie de auditoriu. Mentionam ca: - auditor inseamna interlocutor, adica cel ce poate admite adevarul unei teze deminstrate, dar nu adera intotdeauna la ea. - a te adresa unui auditor abstract, acelasi oriunde si mereu egal cu sine, inseamna a rupe argumentarea de viata; ori argumentarea trebuie adecvata auditoriului concret, fiindca relatia auditor-orator este primordiala pentru reusita argumentarii. - oratorul trebuie sa mai cunoasca situaia auditoriului sau pentru a se adapta mai bine situatiei, se sustine chiar ca auditoriul este o constructie a oratorului, ca auditoriul (instanta) devine ceea ce poate face din el oratorul (avocatul) in actul argumentativ

Nota: Mentionam ca, structurile argumentative fiind aceleasi, oratorul poate fi si autor, asa cum si auditoriul poate fi si citor, atunci cand demonstratia se realizeaza in scris.

Intre orator si auditor ar trebui sa existe un acord, o intelegere minima intre ei, cu privire la continutul premiselor argumentarii, un acord cu privire la tipurile de conexiuni pe care oratorul le realizeaza, dar si un acord asupra felului in care oratorul isi verifica aceste conexiuni. Asadar, nu numai tehnicile de argumentare sunt importante, cinsi punctele de plecare ale argumentarii fiindca instanta poate de la inceput sa respinga punctele de plecare ale argumentarii, deoarece:

- instanta nu accepta ceea ce oratorul prezinta ca fiind stabilit deja (deci nu se accepta premizele avocatului) - pentru ca instanta poate fi nemultumita de alegerile unilaterale ale argumentelor avansate de orator - pentru ca instanta poate fi socata de tendentiozitatea cu care oratorul isi prezinta premizele

Daca insa, se intampla un acord intre orator si instanta, atunci obictele acestui acord vor fi: - faptele (orice argumentare sustinuta pe fapte este greu de atacat; faptele sunt deci probele predilecte) - adevarurile (adevar, in acest caz inseamna concordanta dintre asertiune si fapte) si adevarurile sunt greu de respins in cadrul argumentarii - presupnerile (presupozitiile): Presupozitiile nu au aceeasi putere de convingere, dar pot fi utile in discurs. In ceea ce priveste problema valorilor aceasta este o problema locala (o comunitate in care individul este recunoscut).

Tehnici de argumentare

1. Tehnicile de legatura - au ca scop sa reliefeze ceea ce leaga argumentele, favorizand sustinerea unei teze. In acest sens, sunt cateva tipuri de argumentare: - argumentele cvasilogice (le spunem asa deoarece se aseamana cu schemele logice rationale) - argumente intemeiate pe realitate 2. Tehnici de ruptura - le numim astfel deoarece ele doresc identificarea a ceea ce desparte, a ceea ce disociaza argumentele

Discursul juridic

Procedee: a. Persintologia, este teoria organizarii discursului retoric. Discursul retoric poate fi: - persuasiv - seductiv - incitativ b. Discursul judiciar, este discursul pronuntat in proces, fie pentru a apara (pledoaria), fie pentru a acuza (rechizitoriu).

Structura unui discurs

1. Exordium (introducere), este inceputul discursului. Are ca destinatie pregatirea auditoriului si castigarea bunavointei acestuia prin enuntarea sumara a

continutului acestuia (cuvantarii).

Exordul poate fi: - simplu: enuntarea sumara si scurta a subiectului care va fi abordat - insinuant (cand se stie ca auditoriul nu agreeaza in mod deosebit subiectul, se porneste de la un alt subiect, agreabil, pentru a se ajunge apoi la subiectul de baza). - pompos (ostentativ) este folosit cu ocazia unor evenimente solemne (abunda in figuri de stil si cuvinte pretioase menite a sublinia unicitatea momentului) - vehement, cand oraorul intra direct si rapid in subiect, speculand starea de spirit a auditoriului

2. Propozitia (propunere,asumtia), este expunerea clara si exacta a subiectului. Poate fi simpla (un singur cap de acuzare) sau compusa (mai multe capete de acuzare).

3. Diviziunea, inseamna expunerea partilor discursului (oratorul isi prezinta planul discursului).

4. Naratiunea, inseamna expunerea gradata a faptelor pentru a face posibila cunoasterea si clarificarea lor. O naratiune trebuie sa fie: - clara - verosimila - interesanta - scurta

O naratiune poate fi: - istorica, (faptele se prezinta riguros si cronologic) - oratorica (o prezentare pretentioasa care sa impresioneze)

5. Confirmarea, reprezinta partea discursului in care se probeaza faptele relatate in naratiune (preferabil ca argumentele sa fie folosite gradat, prin procedeul amplificarii).

6. Respingerea, este partea discursului in care se demonteaza argumentele adversarului, se evidentiaza erorile din argumentatia acestuia. Un rol important, il are aici ironia. (de preferat a se face acida caustica!)

7. Peroratia sau epilogul, este incheiera discursului, prilej de recapitulare a ideilor principale.

Etica discursului juridic

Aceasta consta defapt in subordonarea ideilor unor valori juridice, religioase. Datoria morala a avocatului consta in cautarea dreptatii impreuna cu adversarul si cu instanta. Numai ca, avand obligatia de a-si apara clientul, avocatul nu mai poate ramane impartial. In schimb, judecatorul ramane mereu rastignit intre valorile juridice eterne si legile perisabile.

Privitor la sinceritatea partilor

Un avocat vorbeste intotdeauna in numele partii pe care o apara, iar nu in numele sau. Daca insa el doreste ca discursul sau sa fie moral el trebuie: - sa nu ascunda informatii - sa nu deformeze informatiile - sa nu recurga la rationamente ambigue - sa nu rastalmaceasca argumentele

Fundamentarea adevarului juridic prim argumentare - fundamentul inseamna temeiul asertiunilor (propozitiilor). Temeiul asertiunilor este judecata, din care acestea deriva, iar asertiunile inseamna enunturile rostite.

Functiile fundamentarii prin argumentare - stabilirea adevarului enunturilor formulate - prezentarea sistematica a enunturilor - determinarea recunoasterii enunturilor, adica recursul la intemeiere (justificatea enunturilor)

Tipuri de demonstratie in argumentarea juridica:

a. Demonstratia directa - este aceea in care adevarul tezei se deduce din fundamentarea demonstratiei (adica din axiome, definitii, etc.)

b. Demonstratia indirecta este deminstratia in care se stabileste falsitatea tezei contradictorii prin urmatoarele modalitati: - eliminarea pe rand a alternativelor, pana se ajunge la cea adevarata - prin reducerea la absurd (adica prin demonstrarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii ar duce la consecinte absurde)

Avantajele demonstratiei sunt: - fapul ca asigura un fundament cert enunturilor juridice - unifica intr-un singur sistem cunostintele juridice - permite stabilirea starilor de fapt corespunzatoare probelor administrate - permite corelarea tipurilor de judecati

Trasaturi ale argumentarii

- in functie de auditoriu (avocatul isi regleaza discursul in functie de instanta) - utilizeaza intotdeauna limbajul natural - argumenatarea nu are rigoarea deminstratiei - este prin excelenta polemica - scopul argumentarii este convingerea, dar fiindca nu beneficiaza de rigurozitate, prin argumentare avocatul incearca sa faca adevarul sa devina plauzibil

Mentionam ca: - acelasia argument nu poate intemeia atat o opinie cat si opusul acesteia - o afirmatie nu poate fi utilizata si ca argument si in calitate de contraargument - argumentele trebuie sa fie relevante, adica sa sustina premisele de baza - argumentele trebuie sa fie valide, adica bazate pe realitate - daca suntem in prezenta unei decizii alternative, atunci nu mai cerem validitate, dar macar accceptabilitate

-argumentele au insemnatate diferita unele fata de celelalte. Din acest punct de vedere apare posibilitatea comparatiei intre valorile argumentelor. Din aceasta cauza s-au formulat doua criterii de apreciere a argumentelor, prevazute chiar de lege: 1. Argumentul bazat pe un inscris autentic este superior celui bazat pe un inscris sub semnatura privata. 2. Un argument extras dintr-un inscris sub semnatura privata este superior cerut dedus din depozitiile martorilor.

Prin urmare, argumentele probatorii nu sunt suficiente daca nu sunt completate cu norme juridice care in aceasta privinta devin argumente justificatorii.

Argumentele probatorii: sunt informatiile pe care subiectul le extrage in urma administrarii mijloacelor de proba. Aceste informatii obtinute pot fi: - indiscutabile (sunt informatiile complete si univoce - completabile (sunt incomplete dar univoce)

- discutabile (sunt si incomplete si echivoce)Mentionam ca valoarea argumentelor probatorii creste sau scade in functie de:

-natura probelor-numarul probelor-insemnatatea probelor

Argumentel legale/justificatorii

Mijloacele prin care se cauta, se evalueaza si se selecteaza normele juridice aplicabile in acel caz. Astfel de norme se deduc din regulile de interpretate a dreptului: - argumentul sensului general (ad generali sensu) este argumentul care invoca generalitatea legii - argumentul limitarii termenilor legii (este argumentul limitarii nomeimla subiect: pro subjecta materiae) - argumentul inutilitatii legii (se refera la aplicarea legii astfel incat persoanele pe care vrea sa le protejeze sa nu fie prejudiciate)

-argumentelul per a contrario - este principiul logic al non-contradictiei, aplicat la gandirea juridica. Argumentul avocatului pledant.

-argumentul a fortiori - este argumentul extinderii aplicarii unei norme, fiindca ea se regaseste in cazul cercetat.

-argumentul a simili ad simile - se refera la situatiile in care pentru clarificarea cazului se utilizeaza fie analogia legii, fie analogia dreptului

-argumentul dilematic - se refera la faptul ca uneori se pot lansa doua ipoteze posibile si ambele ar ajunge la acelasi rezultat, ceea ce desigur pune in dificultate instanta cand hotaraste.

-argumentul reducerii la absurd - din teza propusa ca adevarata, se extrage o consecinta falsa dovedindu-se astfel ca teza opusa este defapt cea adevarat

-argumentul cine poate mai mult, poate si mai putin

Argumentele irelevante

Sunt argumentele sofistice, inutile pentru cauza respectiva si care trebuie respinse pentru a se asigura obiectivitatea disputei: a. Argumentul la persoana - se face referire la calitatile persoanei, la faptele sale anterioare, verand se se dovedeasca intregritatea acestei persoane. b. Argumemtul autoritatii - este argumentul care face apelmlz competenta sau pozitia oficiala a unui specialist (ba chiar si la depozitia unui teolog) c. Apelul la opinia publica: se face apel in mod demagogic la opinia majoritatii d. Apelul la mila - defapt apelul este la clemementa, atunci cand vina inculpatului este

evidenta (se invoca faptul ca are familie numeroasa, ca sufera de boli grave etc) e. Apelul la modestie - este argumentul de genul invocarii modestiei fata de o autoritate pe care am acceptat-o multa vreme f. Apelul la ignoranta - se refera la faptul ca o afirmatie se cere a fi comsiderata falsa deoarece acela care o sustine nu o poate dovedi. g. Flatatea vanitatii - este argumentul prin care flatandu-se interlocutorul (instanta) se incearca obtinerea adeziunii/convingerii acesteia. h. Argumentul violentei - (ad baculum) inseamna impunerea ideeii prin amenintare

Legi logice de interpretare a legii - aceste legi sunt utilizate atunci cand: a. Cand reglemenatrea legala a unei chestiuni lipseste (legea tace) - si atunci sunt utilizate fie teoria lacunei juridice, fie teoria analogiei b. Cand legea este obscura (neclara) si atunci se utilizeaza actul de interpretare

Teoria lacunei juridice - inseamna defapt modul de complinire (completare) a lacunei juridice. Lacuna juridica inseamna situatia in care nu exista o norma juridica pe care judecatorul sa o poata aplica la un caz determinat, sau atunci cand norma existenta este incompleta (si deci pe baza ei nu se poate emite solutia). Aceste cazuri pun in discutie completitudinea dreptului: I - unii autori au contestat exisnta lacunelor in drept avansand teoria plenitudinii dreptului: in concepia lor orice lege contine si o regula generala complementara la care sa putem apela prin analogie atunci cand in speta respectiva lipseste reglementarea; argumentul este ca daca in cazul respectiv lipseste norma necesara, inseamna ca legiuitorul il lasa pe subiect sa-si aleaga comportamentul, deci norma propie de conduita. Prin urmare orice lacuna invocata de judecator este o fictiune a acestuia, intrucat el se poate raporta oricand la sistemul legal al cauzei. In conceptia acestor autori legile pot avea deci lacune, dar sistemul de drept in intregul sau este intotdeauna complet. II - Exista insa sistemele legislative inchise, unde lacuna juridica creata deobicei de dezgoltarea stiintei sau a societatii nu poate fi completata de judecator (acesta riind obligat la o interpretare stricta a legii, fara extinderi sau analogii). Aceasta se intampla in:

1. Dreptul penal - judecatorul este legat de cele doua principii (nu se sanctioneaza decat infractiunile prevazute de lege; pedeapsa trebuie prevazuta in lege) si deci el nu are voie sa umple lacunele. 2. Dreptul international public - judecatorul nu poate sa emita o sentinta daca ordinea juridica nu prevede solutii. Lacunele sunt inerente dreptului, insa nu trebuie solutionate arbitral. In principiu, se respecta urmatoarele recomandari: - cand legea este clara, trebuie sa o urmam - cand legea este neclara (obscura), trebuie sa o aprofundam

- cand legea lipseste, consultam obiceiul sau echitatea (ne intoarce, la legea naturala)

Despre lacuna si antinomie (contradictie): antinomie inseamna contradictie interna, adica incompatibilitate intre directivele relative la acelasi obiect. Prin urmare, lacuna inseamna lipsa unei reglementari intr-un caz determinat, iar anyinomia inseamna dificultatea de a alege solutia dintre mai multe reglementari, unele dintre ele chiar potrivnice (opuse). Cand apare un astfel de conflict al legilor, se utilizeaza urmatoarele metode: a. Legea superioara deroga de la cea inferioara (legea superioara se aplica in defavoarea legii inferioare) b. Cand legile sunt ierarhic egale se aplica legea adoptata ultima

Aceste reguli functioneaza doar in dreptul national. In dreptul privat international exista insa multe antinomii sau contradictii nerezolvabile. Cand rezolvarea antinomiei nu este posibila, atunci se creaza o lacuna in drept. In practica, exista urmatoarele tipuri de antinomii: 1. Cand doua norme de drept sunt simultan neaplicabile. 2. Cand legea nationala incalca ordinea publica internationala (in mod normal judecatorul ar trebui sa aplice legislatia internationala, dar... 3. Antinomia de interpretare: are loc atunci cand este imposibil sa aplicam simultan doua norme, astfel cum sunt ele enuntate. Se rezolva doar prin inlocuirea tehnicilor de interpretare. 4. Contradictie nu inseamna incalcarea legii de catre o autoritate ierarhic subordonata (judecatorul poate alege intre doua legi ierarhic diferite, dar nu poate decide asupra constitutionalitatii acestor doua legi; prin urmare nu se poate lua nicio decizie).

Tipuri de lacune juridice:A. Lacune veritabile - sunt acelea la care nu exista nicio solutie juridica. Sunt trei cazuri:a. Lacunele lignvisticeb. Lacuna falsa (aplicarea legii conduce la o decizie contrara intentie legiuitorului) c. Lacuna politica, in cazul schimbarilor de regim politic, cand niste legi intra in desuetudine, adica sunt invechite si trebuiesc corectate sau inlocuite.

In drept, mai exista si unele lacune provizorii, cum ar fi:- lacunele create de legea in alb (lege incompleta, dar pe cale de a fi completata)- lacuna tehnica (legiuitorul a adoptat o lege fara a reglementa si efectele ei)

Interpretarea logica alegilor: inseamna evidentierea sensului termenilor utilizati in actele juridice. Mentionam ca:- legea dispune numai pentru viitor

- legiuitorul poate ordona fie o interpretare restrictiva, fie una extensiva cad legiuitorul comanda ca legez este enuntiativa