Cuvânt De Tudor Arghezi

Reprezentant de seamă al poeților interbelici, Tudor Arghezi a publicat primul volum de versuri, intitulat sugestiv „Cuvinte potrivite”, în anul 1927. După această dată îi apar numeroase volume în versuri, printre care „Flori de mucigai ” , „Cărticică de seară”, „Cântare omului”, „Poeme noi”, „Stihuri pestrițe”, precum și romanele : „Ochii Maicii Domnului”, „Lina” și „Cimitirul Buna Vestire”.

Arghezi a scris poezii filozofice, de dragoste, religioase, poezii în care evocă lume micilor viețuitoare, dar și poezii în care își exprimă concepția artistică. Această ultimă temă a creației sale se regăsește în poezii ca „Rugă de seară”, „Testament”, „Ex Libris”, „Cuvânt”.

Originalitate limbajului arghezian este vizibilă încă din primele poezii din volumul „Cuvinte potrivite”. Referitor la acest lucru criticul literar Garabet Ibrăileanu afirmă : „Într-un fel s-a scris înainte de Arghezi, altfel după el”.

Compatibilă cu poezia „Numai poetul” de Mihai Eminescu, poezia „Cuvânt” , inclusă în volumul „Cărticică de seară”, este o adevărată artă poetică.

Artele poetice sunt operele în care artistul își exprimă concepția despre creație. Despre menirea creatorului în univers și despre misiunea artei sale.

Creația argheziană este considerată o artă poetică pentru că poetul își exprimă concepția despre forța creației, în general. Ca și Eminescu, Arghezi aspiră spre o artă în care cuvântul să exprime adevăr. Adevărul artei trebuie să fie adevărul vieții ,al suferinței, pe care poetul însuși a trăit-o, vița fiind singurul izvor de inspirație.

Titlul poeziei, constituit din substantivul nearticulat „cuvânt”, are o multitudine de sensuri; poate sugera gândul exprimat prin cuvinte, cuvântarea ,discursul, învățătura sau poate însemna creația în sine.

Textul liric, structurat în trei strofe inegale și un vers liber, exprimă raportul dintre scriitor - carte-cititor, având ca temă definirea actului creației.

În prima stofă relația autor - cititor este evidentă printr-o adresare directă, poetul confesându-se cititorului, dezvăluindu-i ideile sale : „Vrui, cititorule, să-ți fac un dar, / O carte pentru buzunar, / O carte mică, o cărticică.”. Diminutivul „ Cărticică” sugerează prețuirea, dragostea poetului pentru creație. Legătura dintre cei doi ,autor și cititor este realizată prin intermediul eului liric, indicii prezenței sale în text fiind verbele și pronumele la persoana I: „Vrui”, „să fac”, „am voit”, „nu știu”, „mi”. Eul liric se adresează cititorului direct, sincer, dovada este vocativul „cititorule”. Dorința poetului de a alege cuvintele potrivite este exprimată prin metaforele : „înțelesuri - furnicile”, „celule” și „suflete de molecule” sugerând ideea că realitatea înconjurătoare este cea care va zămisli creația. Cuvintele aparținând aceluiași câmp lexical : „violoncel”, „cimpoi”, „harpă”, precum și micile viețuitoare alese de poet pe baza unor trăsături comune sugerează faptul că arta trebuie să fie melodioasă, armonioasă.

Strofa a doua exprimă dorința poetului de a crea o carte atractivă, interesantă considerând că originalitatea este calitatea de bază a creației. Epitetul triplu, plasat într-o inversiune, evidențiază tocmai ineditul, originalitatea actului creator: „micșorata, subțiata și nepipăita viață” .

Metaforele: „Parfumul umbrei și cenușa lui ” și „nimicul nepipăit” din a treia strofă subliniază dificultatea de a exprima în cuvinte ceva nou, inedit ,ascuns, greu de definit, capacitatea de a fermeca, de a ajunge la sufletul cititorului.

În versul liber din final, prin folosirea punctelor de suspensie poetul îndeamnă la meditație, la cugetare asupra creației.

Metafora „pulberi de fum” realizează incertitudinea, căutarea permanentă de a exprima în cuvinte noul, ineditul, sugerând efortul depus, dar și talentul investit într-o creație cu adevărat apreciată : „Am răscolit pulberi de fum …”.

Prin utilizarea cuvântului – cheie „carte” de patru ori în cele trei strofe, poetul aduce un omagiu cărții, ca și în poezia „Ex Libris” („Carte frumoasă ,cinste cui te-a scris”), considerând că acesta trebuie să încânte, să emoționeze , să sensibilizeze.

Originalitatea creației argheziene este evidentă și în elementele de prozodie; măsura versurilor este inegală (14-16 silabe) predomină rima împerecheată (uneori se intercalează versuri libere) ritmul este remarcabil prin muzicalitatea creată prin figurile de stil ,sau prin topica originală a propozițiilor.

Atât prin formă, cât și prin conținut, poezia „Cuvânt” relevă încă o dată originalitatea creației lui Tudor Arghezi ,șocantă prin lexicul inedit utilizat dar și prin forța de sugestie a cuvântului.

Vrui, cititorule, sa-ti fac un dar, O carte pentru buzunar, O carte mica, o carticica.Din slove am ales micileSi din intelesuri furnicile.Am voit sa umplu celuleCu suflete de molecule.Mi-a trebuit un violoncel:Am ales un brotacelPe-o foaie de trestie-ngusta.O harpa:am ales o lacusta.Cimpoiul trebuiia sa fie un scatiuSi nu mai stiu...

Farmece as fi voit sa facSi printr-o ureche de acSa strecor pe un fir de ataMicsorata, subtiata si nepipaita viataPana-n mana, cititorule, a dumitale.

Macar cateva crampeie, Macar o tandara de curcubeie, Macar nitica scama de zare.Nitica nevinovatie, nitica departare.As fi voit sa culeg drojdii de roua, Intr-o carticica noua, Parfumul umbrei si cenusa lui.Nimicul nepipait sa-l caut vrui, Acela care trasareNici nu stii de unde si cum.

Am răscolit pulberi de fum...