Licenta SPIRU HARET

4
Universitatea SPIRU HARET Facultatea CONTABILITATE ŞI FINANŢE CAMPULUNG MUSCEL Specializarea Finanţe şi Bănci PRECIZĂRI privind organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă promoţia 2011 1. Potrivit STRUCTURII ANULUI UNIVERSITAR 2010 – 2011 afişată pe site-ul Universităţii SPIRU HARET, examenul de licenţă pentru absolvenţii Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe Câmpulung Muscel, specializarea Finanţe şi Bănci promoţia 2011, va fi organizat de Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti, în perioada 27 iunie -17 iulie 2011. Data exactă a susţinerii examenului se va anunţa în timp util. 2. Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă, în cadrul Facultăţii de Finanţe şi Bănci Bucureşti se întemeiază pe prevederile actelor normative enumerate în METODOLOGIA organizării şi desfăşurării examenelor de finalizare a studiilor în cadrul Universităţii SPIRU HARET, afişată pe site. În acelaşi timp, se va ţine seama şi de eventualele noi reglementări ce vor fi emise de instituţiile abilitate sau de Senatul Universităţii SPIRU HARET Bucureşti. 3. Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti organizează examen de licenţă pentru specializarea FINANŢE ŞI BĂNCI. În sesiunea de vară 2011 se pot prezenta absolvenţii promoţiei 2011 precum şi absolvenţii promoţiilor anterioare: 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010. 4. Examenul de licenţă constă în susţinerea unei probe scrise, respectiv Evaluarea cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate, susţinută sub formă de test grilă complex, pe suport electronic. La Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti proba scrisă este stabilită din următoarele discipline: FINANŢE ŞI FISCALITATE GESTIUNEA ŞI ANALIZA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII MONEDĂ ŞI CREDIT PIEŢE DE CAPITAL ŞI BURSE DE VALORI 5. Tematica este următoarea: Disciplina: FINANŢE ŞI FISCALITATE Nr. Tema Pagina Sursa 1. A. Conceptul de finan ţ e publice B. C. 1.1. Bunuri publice – caracteristici 14 -15 1 1.2. Finanţele – categorie economică cu caracter istoric şi ştiinţă 15 - 20 1 1.3. Conţinutul şi evoluţia conceptului de finanţe publice 20 - 29 1 1.4. Funcţiile şi rolul finanţelor publice 29 - 33 1 1.5. Caracteristicile actualei conjuncturi în care se manifestă finanţele publice 33 – 37 1 2. D. Procesul bugetar E. F. 2.1. Procesul bugetar: concept, 66 - 68 1 2.2. Principii bugetare; fazele şi trăsăturile procesului bugetar 51 – 65 1 2.3. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare 43 - 51 1 3. G. Sistemul bugetar H. I. 3.1. Componenţa verigilor bugetului general consolidat 82 - 84 1 3.2. Conceptul de buget public şi buget general consolidat 83 -84 1 3.3. Bugetul de stat – concept, conţinut, rol 84 - 89 1 3.4. Conceptul de buget local 64 - 67 2 3.5. Surse de finanţare a veniturilor bugetelor locale 39 - 45 2 3.6. Conceptul de descentralizare 9 - 12 2 3.7. Autonomia locală: concept, limite, principii 16 - 21 2 4. J. Sistemul cheltuielilor publice K. L. 4.1. Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor publice 117 -125 1 4.2. Indicatori de analiză a cheltuielilor publice: nivel, structură, dinamică 142 -149 1

Transcript of Licenta SPIRU HARET

Page 1: Licenta SPIRU HARET

Universitatea SPIRU HARET Facultatea CONTABILITATE ŞI FINANŢE CAMPULUNG MUSCEL Specializarea Finan ţe şi Bănci

PRECIZĂRI privind organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă

promoţia 2011

1. Potrivit STRUCTURII ANULUI UNIVERSITAR 2010 – 2011 afişată pe site-ul Universităţii SPIRU HARET, examenul de licenţă pentru absolvenţii Facultăţii de Contabilitate şi Finanţe Câmpulung Muscel, specializarea Finanţe şi Bănci promoţia 2011, va fi organizat de Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti, în perioada 27 iunie -17 iulie 2011. Data exactă a susţinerii examenului se va anunţa în timp util.

2. Organizarea şi desfăşurarea examenului de licenţă, în cadrul Facultăţii de Finanţe şi Bănci Bucureşti se întemeiază pe prevederile actelor normative enumerate în METODOLOGIA organiz ării şi desf ăşurării examenelor de finalizare a studiilor în cadrul Universit ăţii SPIRU HARET , afişată pe site. În acelaşi timp, se va ţine seama şi de eventualele noi reglementări ce vor fi emise de instituţiile abilitate sau de Senatul Universităţii SPIRU HARET Bucureşti.

3. Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti organizează examen de licenţă pentru specializarea FINANŢE ŞI BĂNCI.

În sesiunea de var ă 2011 se pot prezenta absolvenţii promoţiei 2011 precum şi absolvenţii promoţiilor anterioare: 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010.

4. Examenul de licenţă constă în susţinerea unei probe scrise, respectiv Evaluarea cuno ştin ţelor fundamentale şi de specialitate , sus ţinut ă sub form ă de test gril ă complex , pe suport electronic.

La Facultatea de Finanţe şi Bănci Bucureşti proba scrisă este stabilită din următoarele discipline: � FINANŢE ŞI FISCALITATE � GESTIUNEA ŞI ANALIZA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII � MONEDĂ ŞI CREDIT � PIEŢE DE CAPITAL ŞI BURSE DE VALORI

5. Tematica este următoarea:

Disciplina: FINANŢE ŞI FISCALITATE

Nr. Tema Pagina Sursa 1. A. Conceptul de finan ţe publice B. C.

1.1. Bunuri publice – caracteristici 14 -15 1 1.2. Finanţele – categorie economică cu caracter istoric şi ştiinţă 15 - 20 1

1.3. Conţinutul şi evoluţia conceptului de finanţe publice 20 - 29 1 1.4. Funcţiile şi rolul finanţelor publice 29 - 33 1 1.5. Caracteristicile actualei conjuncturi în care se manifestă finanţele

publice 33 – 37 1

2. D. Procesul bugetar E. F.

2.1. Procesul bugetar: concept, 66 - 68 1 2.2. Principii bugetare; fazele şi trăsăturile procesului bugetar 51 – 65 1 2.3. Metode şi tehnici de dimensionare a veniturilor şi cheltuielilor

bugetare 43 - 51 1

3. G. Sistemul bugetar H. I. 3.1. Componenţa verigilor bugetului general consolidat 82 - 84 1 3.2. Conceptul de buget public şi buget general consolidat 83 -84 1 3.3. Bugetul de stat – concept, conţinut, rol 84 - 89 1 3.4. Conceptul de buget local 64 - 67 2 3.5. Surse de finanţare a veniturilor bugetelor locale 39 - 45 2 3.6. Conceptul de descentralizare 9 - 12 2 3.7. Autonomia locală: concept, limite, principii 16 - 21 2 4. J. Sistemul cheltuielilor publice K. L.

4.1. Conţinutul şi clasificarea cheltuielilor publice 117 -125 1 4.2. Indicatori de analiză a cheltuielilor publice: nivel, structură, dinamică 142 -149 1

Page 2: Licenta SPIRU HARET

4.3. Factori de influenţă şi consecinţele creşterii cheltuielilor publice 150 –160 1 4.4. Eficienţa cheltuielilor publice 160 -169 1

5. M. Sistemul resurselor financiare publice N. O. 5.1. Caracterizarea şi structura resurselor financiare publice 174 - 179 1 5.2. Conţinutul şi rolul impozitului 179 - 185 1 5.3. Clasificarea impozitelor 185 - 188 1 5.4. Caracterizarea impozitelor directe şi indirecte 299 - 312

314 - 322 1

5.5. Indicatori de analiză a veniturilor publice 195 - 201 1 5.6. Principiile impunerii 190 - 195 1 6. P. Presiunea fiscal ă Q. R.

6.1. Conceptul, semnificaţia şi limitele presiunii fiscale 205 -209 1

6.2. Modalităţi de exprimare a presiunii fiscale 209 - 211 1 6.3. Factori de influenţă şi efecte provocate de creşterea ratei presiunii

fiscale 211 - 219 1

7. S. Creditul public. Deficitul bugetar. Datoria publ ică T. U. 7.1. Deficitul bugetar: concept, cauze, efecte 221 – 227 1 7.2. Indicatori de comensurare a gradului de îndatorare a statului 249 - 254 1 7.3. Conţinutul şi trăsăturile creditului public 229 - 232 1 7.4. Operaţiuni legate de acordarea creditului public 236 - 240 1

BIBLIOGRAFIE:

1. Mariana-Cristina Cioponea, Finan ţe publice şi teorie fiscal ă, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2007. 2. Mariana-Cristina Cioponea, Finan ţe locale , Editura Fundaţiei „România de Mâine”, Bucureşti, 2005

Disciplina: GESTIUNEA ŞI ANALIZA FINANCIAR Ă A ÎNTREPRINDERII

Nr.crt. Tema Pagina Sursa 1. Obiectul şi con ţinutul finan ţelor întreprinderii

1.1 Obiectul şi conţinutul finanţelor 14-17 1.2 Funcţia financiară a întreprinderii 19-21 1.3 Tipuri de fonduri, surse de constituire şi destinaţie 35-38 2. Analiza echilibrului financiar

2.1 Fondul de rulment şi nevoia de fond de rulment 43-47 2.2 Trezoreria netă (Cash-flo-ul) 47-49 3. Analiza rezultatelor întreprinderii

3.1 Soldurile intermediare de gestiune 60-63 3.2 Capacitatea de autofinanţare 63-65 4. Echilibrul financiar dinamic

4.1 Tabloul de finanţare nevoi-resurse 81-85 4.2 Tabloul fluxurilor financiare 98-107 5. Necesit ăţile de finan ţare ale întreprinderii

5.1 Determinarea necesarului de finanţare 123-126 5.2 Viteza de rotaţie a capitalurilor 126-128 5.3 Sistemul de rate cinetice 128-129 6. Gestiunea ciclului de exploatare

6.1 Gestiunea stocurilor 163-164 6.2 Optimizarea mărimii stocurilor 164-165 6.3 Planificarea nevoii de finanţare a stocurilor 165-169 7. Costurile surselor de finan ţare a exploat ării

7.1 Sursele proprii de finanţare a exploatării 202-203 7.2 Sursele atrase 203-205 7.3 Sursele împrumutate 205-207 7.4 Fundamentarea costului creditelor 209-211 8. Decizia de finan ţare

8.1 Autofinanţarea 238-239 8.2 Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni 241-244 8.3 Leasing-ul 244-247

1

Page 3: Licenta SPIRU HARET

9. Analiza rezultatelor firmei 33-71 9.1 Analiza cifrei de afaceri 33-49 9.2 Analiza valorii adăugate 49-62 9.3 Analiza producţiei fizice 62-71 10. Analiza cheltuielilor 83-134 10.1 Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale 83-89 10.2 Analiza cheltuielilor de exploatare 89-96 10.3 Analiza cheltuielilor variabile 96-101 10.4 Analiza cheltuielilor fixe 101-107 10.5 Analiza cheltuielilor pe elemente de cheltuieli 107-127 10.6 Analiza cheltuielilor financiare 127-134 11. Analiza rentabilit ăţii 149-194 11.1 Analiza situaţiei firmei pe baza contului de profit şi pierdere 149-170 11.2 Analiza ratelor de rentabilitate 170-194 12. Analiza gestiunii resurselor umane 243-277

2

BIBLIOGRAFIE:

1. MARIN, DUMITRU, „Finanţele întreprinderii“, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006; 2. MARIANA ELENA BALU, „Analiză economico financiară – Teorie şi aplicaţii practice” , Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006 (reeditată în 2007) 3. MARIN, DUMITRU, „Gestiunea financiară a întreprinderii. Teste grilă. Răspunsuri. Aplicaţii. Probleme“, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2005. (Din această lucrare se vor studia testele grilă, problemele rezolvate şi cele propuse spre rezolvare aferente temelor recomandate în tabelul de mai sus.)

Disciplina: MONEDĂ ŞI CREDIT

Nr. crt. Tema Pagina Sursa 1. Moneda şi sistemul monetar

1.1 - Moneda: caracteristici, funcţii, clasificarea 18-21 29-31

1.2 Componentele sistemului monetar 41-44 1.3 Puterea de cumpărare şi convertibilitatea 51-56 1.4 Cantitatea de monedă 64-69 2. Banca central ă, piaţa monetar ă şi sistemul de pl ăţi

2.1 Funcţiile băncii centrale 158-163 2.2 Reglementarea şi supravegherea bancară 168-175 2.3 Mijloace şi modalităţi de plată 190-195 2.4 Cardul 200-203 3 Politica şi interna ţionalizarea monetar ă

3.1 Obiectivele şi instrumentele politicii monetare 375-386 3.2 Canalele de transmitere a politicii monetare 395-403 3.3 Moneda unică 444-449

1

4 Sistemul bancar şi creditarea economiei 4.1 Băncile comerciale 21-27 4.2 Funcţiile şi formele creditului 115-122 4.3 Principii în creditarea bancară 126-130 5 Riscurile bancare şi rata dobânzii

5.1 Analiza şi evaluarea riscurilor bancare 154-156 162-167

5.2 Rata nominală şi rata reală a dobânzii 200-202 6 Creditarea bancar ă

6.1 Caracterizarea creditării firmelor 224-230 6.2 Alegerea portofoliului de credite 260-263 6.3 Forme ale creditului de consum 341-347 6.4 Instrumente ale împrumutului ipotecar 386-393 6.5 Finanţarea publică 410-415

2

Page 4: Licenta SPIRU HARET

BIBLIOGRAFIE:

1. GHEORGHE MANOLESCU, „Moneda şi politicile monetare“, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006; 2. GHEORGHE MANOLESCU, „Bănci şi credit“, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006.

Disciplina: PIEŢE DE CAPITAL ŞI BURSE DE VALORI

Nr.crt. Tema Paginile Sursa 1. Teoria eficien ţei pie ţelor financiare 25

1.1 Contribuţii teoretice 25 1.2 Conceptul de eficienţă a pieţelor financiare 25 2. Structura pie ţei financiare 26-30

2.1 Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital 26-28 2.2 Cele două tipuri de pieţe de titluri de valoare 28-29 2.3 Interdependenţa dintre piaţa financiară primară şi piaţa

financiară secundară

29 2.4 Rolul pieţelor de capital în finanţarea economiei 29-30 2.5 Pieţele financiare internaţionale 30 3. Indicii bursieri 43-56 4. Instrumentele financiare 57-94

4.1 Noţiuni, clasificare şi caracteristici 57-59 4.2 Clasificarea valorilor mobiliare 59-94

1

BIBLIOGRAFIE:

1. VICTOR STOICA, ION CORBU şi IOANA MURARIU, Sistemul bursier interna ţional, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006;

6. Alte informaţii şi precizări punctuale vor fi anunţate în timp util.

DECAN,

Conf. univ. dr. Odi Mihaela Z ărnescu