3

CUPRINS

Pag.

TABELE ŞI GRAFICE……………………………………………………………………………5

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………..6

CAPITOLUL I – CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE……………………………………...…….7

1.1. Scurt istoric al Uniunii Europene…………………………………………...……..7

1.2. Premise privind extinderea Uniunii Europene………………………………...…..8

CAPITOLUL II – INVESTIŢIILE COMPONENTĂ A POLITICII DE DEZVOLTARE…………9

2.1. Rolul investiţiilor în circuitul economic şi social…………………………...…….9

2.2. Conceptul de investiţie……………………………………………………….…..11

2.3. Clasificarea investiţiilor…………………………………………………….……14

2.3.1. După destinaţia fondurilor alocate……………………………………….14

2.3.2. Din punctual de vedere al naturii lor…………………………………….15

2.3.3. După importanţa lor pentru obiectivul proiectat……………………..…..15

2.3.4. În funcţie de scopul urmărit…………………………………….………..16

2.3.5. După modul de constituire a surselor de finaţare………………………..17

3

CAPITOLUL III – SURSELE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR AGRICOLE......................18

3.1. Abordări conceptuale privind finanţarea agriculturii.........................................................18

3.2. Surse de finanţare externă a agriculturii............................................................................21

3.3. Finanţarea de la bugetul de stat..........................................................................................26

3.4. Împrumutul pentru investiţii..............................................................................................28

3.5. Credit-bail (Leasing)..........................................................................................................29

CAPITOLUL IV – STUDIU DE CAZ: ANALIZA FINANŢĂRILOR ÎN JUDEŢUL NEAMŢ.......30

4.1. Prezentare generală............................................................................................................30

4.2. Agricultura judeţului Neamţ înainte de aplicarea Politicii Agricole Comune...................31

4.3. Analiza finanţărilor la ferma S.C. Profil AGRICOL S.A..................................................39

CONCLUZII ŞI PROPUNERI.......................................................................................................44

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................47

3

TABELE ŞI GRAFICE

Pag.

Tabel nr. 1: Sprijin financiar de care beneficia agricultura pe surse de finanţare, conform programelor multianuale (anii 2004 - 2006).................................................................................27

Graficul nr. 1: Structura producţiei agricole în judeţul Neamţ....................................................32

Graficul nr. 2: Structura suprafeţelor cultivate în judeţul Neamţ................................................33

Graficul nr. 3: Subvenţii acordate în anul 2006...........................................................................34

Graficul nr. 4: Subvenţii acordate în anul 2007...........................................................................37

Tabel nr. 2: Rezultatele economico – financiare pe anii 2006 – 2007, înregistrate de S.C. Profil AGRICOL S.A..............................................................................................................39

3

INTRODUCERE

După anul 1989, ţara noastră s-a aflat într-o perioadă de tranziţie, prin trecerea de la

economia centralizată la economia de piaţă.

În acest context, agricultura ca ramură cu rol strategic important în economia de piaţă a

necesitat alocări de resurse financiare considerabile pentru restructurare şi modernizare.

Finanţarea agriculturii s-a realizat din sursele proprii ale întreprinderilor agricole şi

gospodăriilor ţărăneşti, sprijin de la bugetul de stat, credite, fonduri externe rambursabile şi

nerambursabile şi alte surse.

Susţinerea bugetară a agriculturii a cunoscut variaţii importante în ceea ce priveşte

instrumentele şi mecanismele economico-financiare folosite, fiind puternic influenţată de

politicile agricole ale guvernelor care s-au situat adesea pe poziţii diferite faţă de obiectivele

fundamentale comune necesare pentru orice guvernare.

Lipsa unui sistem de sprijin al agriculturii, fundamentat pe studii şi analize şi pe

cunoaşterea realităţilor din acest sector, ca şi pe înţelegerea corectă a mecanismelor Politicii

Agricole Comune a fost dăunătoare, cu impact negativ de lungă durată asupra performanţei

economice.

În anumite etape s-au implementat politici elaborate în condiţiile preluării unor

mecanisme de politică agricolă din Uniunea Europeană, folosite până la reforma din anul 1992,

inadecvate realităţilor agriculturii româneşti.

Sprijinul bugetar a fost orientat în special fie pentru protecţia socială a milioane de

gospodării de subzistenţă sau semisubzistenţă care produc pentru autoconsum, fie în beneficiul

unor mari întreprinderi agricole de stat în defavoarea susţinerii exploataţiilor agricole mijlocii

de tip comercial.

Pentru armonizarea legislaţiei româneşti cu reglementările UE au fost elaborate o serie

de acte normative care să creeze cadrul general de implementare a PAC privind plăţile directe

şi măsurile de piaţă, realizarea obiectivelor de dezvoltare rurală, constituirea organizaţiilor

profesionale, interprofesionale şi a grupurilor de producători.

3

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

1.1. Scurt istoric al Uniunii Europene

Comunităţile europene sunt organizaţii care, pornind de la necesităţile integrării

economice, au pregătit condiţiile pentru integrarea politică. Procesul evolutiv a dus la adâncirea

structurilor democratice şi consolidarea puterilor acestora.

Crearea Comunităţilor Europene are ca temei planul lui Robert Schuman care, la 9 mai

1950, a lansat în Germania (şi în celelalte ţări ale Europei care au acceptat) ideea de creare a unei

Comunităţi de interese pacifiste. Prin aceasta, a întins o mână foştilor inamici şi a eradicat

dorinţa de război şi ororile trecutului. În plus a iniţiat un proces complet nou în relaţiile

internaţionale, propunând vechilor naţiuni să se revitalizeze in acelaşi cadru, exercitându-şi

împreună suveranitatea, aşa cum nici una dintre ele nu ar fi fost capabilă să o exercite singură.1

De atunci, construcţia Europei a avansat în fiecare zi. Ea reprezintă cea mai semnificativă

sarcină a secolului al XX-lea şi o speranţă nouă în zorii noului secol. Inca de la constituire sa de

acum aproximativ 50 de ani, Uniunea Europeană a fost ca un magnet, atragand permanent un

flux constant de noi membri culminand cu istorica expansiune din anul 2004 cand s-a extins de

la 15 la 25 de membri, cumuland in prezent aproximativ 450 milioane locuitori.

Uniunea Europeana este rezultatul unui proces de cooperare si integrare care a inceput in

anul 1951, intre sase tari europene (Belgia, Germania, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda).

1 Zahiu L., Politici şi Pieţe Agricole – Reforma şi Integrare Europeană, Editura Ceres, 2005

“Uniunea în diversitate este moto-ul meu

fiindcă Europa se construieşte pe

democraţie, pace, respectarea culturilor

naţionale, securitate, apărarea comună şi

armonizarea sistemelor judiciare.”

Romano Prodi, 4 februarie 2000

3

După cincizeci de ani şi cinci valuri de aderare (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul

Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru,

Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria; 2007: Bulgaria

si Romania), Uniunea Europeana are astazi 27 de state membre. In prezent (februarie 2007), trei

state au statutul de stat candidat: Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei şi Turcia.

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre şi intre

popoarele acestora, intr-o maniera coerentă, avand drept suport solidaritatea.

1.2. Premise privind extinderea Uniunii Europene

Lărgirea UE va aduce beneficii de securitate sporită, stabilitate şi prosperitate nu numai

pentru UE, ci şi pentru comunitatea internaţională, inclusiv pentru partenerii comerciali de bază

ai UE. Acest proces va mări dimensiunile pieţei unice, va stimula dezvoltarea şi va crea noi

oportunităţi de investiţii şi comerţ şi va plasa UE într-o poziţie mai bună de a contribui la

eforturile internaţionale de a stopa migraţia, poluarea mediului, traficul ilegal şi crima

organizată.2

Consiliul European, întrunit la Copenhaga în iunie 1993, a conchis că “ţările asociate din

Europa Centrală şi de Est, care doresc, pot deveni membre ale Uniunii Europene. Aderarea

fiecărei ţări va avea loc de îndată ce aceasta va fi capabilă să-şi asume obligaţiile ce-i revin prin

satisfacerea condiţiilor economice şi politice pe care le implică aderarea.

Calitatea de membru implică îndeplinirea următoarelor criterii:

stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia, statul de drept, drepturile

omului, precum şi respectarea drepturilor şi protecţia minorităţilor;

existenţa unei economii de piaţă funcţionale, cât şi capacitatea de a face faţă

concurenţei şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii;

capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de membru, inclusiv acceptarea obiectivelor

uniunii politice, economice şi monetare.

CAPITOLUL II

INVESTIŢIILE COMPONENTǍ A POLITICIIDE DEZVOLTARE

2 Potrivit art. 2 din Tratatul CE, “Comunitatea are ca misiune, prin instituirea unei pieţe comune şi a unei uniuni economice şi monetare şi prin punerea în aplicare a politicilor sau acţiunilor comune avute în vedere la art. 3 şi 3A, să promoveze o dezvoltare armonioasă şi echilibrată a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi neinflaţionistă respectând mediul, un grad înalt de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat al folosirii forţei de muncă şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi calităţii vieţii, coeziune economică şi socială, solidaritatea între statele membre”.

3

2.1. Rolul investiţiilor în circuitul economic şi social

Indiferent de orânduirea socială, de regimul politic, investiţiile, au constituit şi constituie un

factor hotărâtor al dezvoltării economico-sociale, prin volumul, structura şi prin calitatea lor.

La nivelul unităţilor economice rolul investiţiilor poate fi apreciat în complementaritate cu

activitatea de bază care reflectă profilarea oricărei unităţi (industriale, agricole, de transport,

comerciale etc.) şi pe care investiţiile o amplifică.

O analiză a rolului investiţiilor în ţara noastră nu poate fi realizată decât în cele două

ipostaze ale sale: retrospectivă şi prospectivă3.

În context retrospectiv vom remarca folosirea insistentă a pârghiei investiţiilor în

dezvoltarea economico - socială, în mod deosebit în deceniile 7-9 ale secolului al XX-lea, în

România. Faptul era posibil într-o economie etatizată, aproape integral, bazată pe monopolul

puterii asupra proprietăţii.

Prin urmare rolul investiţiilor s-a manifestat în următoarele direcţii:

Promovarea procesului de industrializare globală a ţării, fapt care nu poate fi nici

negat nici ignorat. Nu poate fi negat pentru că efectele acestor investiţii au însemnat fabrici şi

uzine, în mai toate localităţile urbane sau urbanizate, căi de comunicaţie, obiective social

culturale. Numai că folosirea excesivă a pârghiei investiţiilor în procesul industrializării a condus

la scăparea ei de sub control. S-a ajuns mai ales după 1975 ca industriile create, multe axate pe

bunuri de investiţii, să impună noi investiţii. Şi aceasta în condiţiile accentuării crizei energetice,

a crizei resurselor materiale, a restructurării pieţelor externe. S-a ajuns astfel ca rolul investiţiilor

într-un proces de industrializare, necesar în economia postbelică a României, să fie deturnat prin

supralicitare. Ca urmare s-a creat o structură a industriei greu de susţinut, energofagă şi

materialofagă, cu un coeficient de eficienţă economică în scădere.

Rolul investiţiilor în procesul de industrializare în România postbelică, nu poate fi ignorat

pentru că stadiul înregistrat şi structurile inadecvate ale industriei româneşti actuale constituie un

punct de plecare în procesul de reformă şi de tranziţie la economia de piaţă.

Remarcăm că pentru o serie de ramuri, printre care construcţii, transporturi,

gospodărire comunală, investiţiile au însemnat o amplificare a bazei lor materiale. Pentru

agricultură trebuie să remarcăm în plus faptul că investiţiile au succedat deposedarea de pământ

3 Cistelecan L., Coordonate ale înfăptuirii investiţiilor, în Studia Oeconomica, nr. 1, 1988, p.36.

3

a proprietarilor şi prin aceasta ele au generat într-o anumită măsură scăderea interesului

populaţiei rurale cu privire la modul şi gradul de valorificare a pământului.

Nu se poate omite rolul investiţiilor în crearea şi amplificarea numărului de locuri

de muncă, cu deosebire în industrie şi construcţii. Remarcăm implicaţiile pe plan teritorial ale

acestui fapt, amplificarea navetismului, amplificarea procesului de migraţie a forţei de muncă din

rural în urban, necesitatea şi implicaţiile dezvoltării oraşelor, orientarea formării profesionale etc.

Datorită monopolului de stat asupra proprietăţii, caracterului etatizat şi a

centralismului decizional economic, investiţiile au constituit principala pârghie prin care s-a

forţat realizarea unor structuri inadecvate ale complexului naţional economic. Aceste structuri s-

au concretizat în amplificarea industriei naţionale mai ales a subramurilor energofage. Uneori în

condiţiile unui import costisitor de materii prime şi nivelului neperformant al unor subramuri

industriale. S-au practicat uneori preţuri inechitabile în evaluarea raporturilor economice dintre

ramurile economiei. A fost spoliată prin preţuri agricultura în favoarea industriei şi au fost

ignorate necesităţile sferei nemateriale, pe plan investiţional.

Totuşi nu se poate ignora faptul că s-a investit mult, că s-a construit mult, că efortul

financiar, material şi uman a fost considerabil an de an. Şi aceasta în condiţiile scăderii eficienţei

economice a fondurilor de investiţii.

Desigur, investiţiile au avut un rol anume în participarea României la schimburile

economice externe cu deosebire pe anumite pieţe şi în condiţii specifice.

Principial rolul investiţiilor va trebui să aibă în vedere orientări similare dar în condiţii

calitative noi pe care le vom surprinde în continuare.

1. Investiţiile vor constitui pârghia esenţială în procesul de reformă impusă pentru

deconstrucţia şi realcătuirea structural calitativă a complexului naţional economic. Se impun

astfel procese de dezinvestiţie şi procese investiţionale care vor asigura perfecţionarea bazei

materiale existente conform cu cerinţele noilor structuri ale complexului naţional economic,

adaptat mecanismelor de piaţă.

2. Se remarcă apoi rolul pe care investiţiile îl pot avea în procesul de migrare a

capitalurilor dintr-o ramură în alta, în condiţiile concurenţei şi în profil teritorial. Mobilul acestui

rol îl va constitui, evident, profitul scontat de investitor, dar fără a face abstracţie de

eventualele restricţii economice, sociale, ecologice şi de altă natură.

3. Un rol important îl vor avea investiţiile în ceea ce priveşte reconstrucţia economică,

socială şi profesională. În acest context se impune promovarea unor proiecte de investiţii care să

asigure reactivarea unor activităţi, tehnologii, uzine, în raport cu noile cerinţe ale pieţei,

3

adaptarea din mers la progresul tehnic şi tehnologic, finanţarea de reorientare şi recalificare

profesională a forţei de muncă disponibilizate, stoparea căderi economice şi stimularea unor

procese de relansare economică.

4. Manifestarea rolului investiţiilor în direcţiile menţionate rămâne totuşi conjuncturală.

Atunci când etapa de tranziţie la economia de piaţă va fi încheiată, rolul investiţiilor va

avea ca direcţii principale de manifestare4: contribuţia la procesul creşterii economice prin

perfecţionarea bazei materiale a societăţii şi economiei româneşti în condiţiile mecanismelor

pieţei; promovarea în structura de ansamblu a economiei naţionale a progresului tehnic;

susţinerea procesului formării profesionale şi ocupării locurilor de muncă adaptat la cerinţele

dinamice socio-economice; protecţia mediului; promovarea proiectelor de natură socio-culturală

în funcţie de raportul cerinţe-posibilităţi; întărirea capacităţii de apărare a ţării; promovarea

proiectelor care facilitează amplificarea relaţiilor economice externe.

Rolul investiţiilor în mecanismul economic se află sub incidenţa unor factori variaţi. Între

aceşti factori remarcăm: nevoia socială reflectată în cererea de produse şi servicii, valoarea

resurselor băneşti economisite, capacitatea de autofinanţare, costul creditului, nivelul

rentabilităţii.

2.2. Conceptul de investiţie

În ansamblul factorilor de care depind creşterea şi dezvoltarea economică, investiţiile

ocupă un rol deosebit de important. Reţine atenţia faptul că nu există macromodel economic

classic sau modern, în care să nu apară investiţiile, cum este modelul lui Keynes “multiplicatorul

investiţiilor5” sau modelul lui Harrod-Domar,6 care pune în relief rolul investiţiilor ca acumulare

de capital şi componentă a cererii agregare, funcţia simplă de accelerare a investiţiilor, bazată pe

veniturile reale asteptate.

Desigur, întregul proces de creştere economică este conceput şi realizat de către om; de

aici, rolul determinant al factorului uman. Practic, investiţiile reprezintă totalitatea cheltuielilor

care se fac pentru cumpărarea de bunuri de capital7 sau, investiţia este o cheltuială destinată

creşterii sau întreţinerii stocului de capital8.

Investiţiile sunt privite ca un stimul - printre cei mai importanţi - în orice activitate

economică. În cadrul afacerilor economice, investiţiile reprezintă impulsul, elementul generator

care fac ca acestea să se nască, să se desfăşoare şi să se dezvolte.

4 Staicu Fl., Eficienţa economică a investiţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, p.12-13.5 J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura Ştiintifică, 1970, pg.141,152-153, 259-260; Economie, Ediţia a IV-a, Editura Economică, 2003, pg. 201-207;6 Dicţionarul de economie, Ediţia a II-a, 2001, pg. 2927 Dictionar de economie, Editia a II-a, Editura Economică, 2001 pg. 238-239;8 R. Dornbusch, S. Fischer, Macroeconomia, SEDONA, 1997, pg. 230-232

3

Nu se exagerează atunci când se afirmă că, pentru economie, investiţiile reprezintă ceea

ce reprezintă motorul pentru un sistem activ9. Investiţiile, ocupă o poziţie centrală în sfera

producţiei, precum şi în sfera consumului influenţând simultan cererea şi oferta. Astfel, în cadrul

circuitului economic, activitatea de investiţii joacă un rol dublu:

declanşează proiecte, prin agenţii economici, care implementează diverse proiecte de

investiţii, în scopul sporirii ofertei de bunuri şi/sau servicii prin creşterea capacităţii lor

productive, şi realizarea de venituri suplimentare;

generează cererea suplimentară în sectoarele conexe din amonte sau din aval, având loc

astfel, o creştere în lanţ a veniturilor la toţi agenţii economici antrenaţi, precum şi efect

multiplicator în domeniul ocupării forţei de muncă etc.

În definirea investiţiilor, vom sublinia şi alte aspecte, întâlnite în literature economică.

Realizarea de proiecte sau programe de investiţii conduce, în principal, la creşterea stocului

de capital fix, constituind elementul principal de realizare a modernizării economice, prin crearea

de noi structuri în acord cu opţiunile strategice, de perspectivă ale societăţii; totodată, este

influenţată rata de ocupare a forţei de muncă, are loc îmbunătăţirea calităţii vieţii ca prim efect

şi ca efect în timp reducerea presiunii factorilor care generează şomajul.

Din cele de mai sus rezultă că definirea investiţiilor nu se rezuma la simpla cheltuială, în

sensul financiar al cuvântului, sau la efortul investiţional pe care-l fac agenţii economici când

realizează un proiect de investiţii; ea vizează şi obţinerea de efecte utile de natură economică,

socială, ecologică etc.., investiţiile combinând resurse de o mare diversitate - umane, materiale,

financiare, tehnice etc…

Ţinând seama de literatura economică subliniem, în continuare, şi următoarele aspecte:

investiţia presupune şi o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unei speranţe al cărei

suport sunt tocmai resursele investite, ca o cheltuială certă pentru un viitor incert10 ;

efectuarea de investiţii duce la formarea de capital - factor de producţie;

investiţiile pot fi privite şi ca o punte de legătură între generaţii, prin crearea de noi

locuri de muncă pentru generaţia viitoare, dar şi prin moştenirea de capital fix pe care aceasta o

primeşte de la generaţiile anterioare;

9 I. Romanu, I. Vasilescu, Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, 1997, pg. 9-12;

10 I. Romanu, I. Vasilescu, Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, 1997, pg. 9-10;

3

investiţiile anterioare realizate pot reprezenta suportul pentru realizarea de noi investiţii

şi promovarea noului în toate sectoarele de activitate, ca principal mijloc de valorificare a

soluţiilor noi tehnice şi tehnologice oferite de ştiinţă.

În condiţiile actuale, în care protecţia mediului natural devine o problema globală

deosebită, definirea investiţiilor trebuie să ia în calcul atât cheltuielile, cât şi efectele de pe urma

investiţiilor care vizează tot mai mult mediul natural. De aceea, investiţiile trebuie integrate în

actuala dezvoltare a societăţii, teoretic dar mai ales faptic, în modelele care să asigure protecţia

mediului ambiant, refacerea echilibrului ecologic, asigurarea securităţii naţionale, obiective ale

dezvoltării durabile.

Orice proiect de investiţii, care este supus analizei de oportunitate şi eficientă, trebuie să

conţină criterii ecologice ca parte componentă a criteriilor incluse în sistemul de bază, asupra

căruia se fundamentează decizia de a se investi.

În teoria şi practica economică, se are în vedere faptul că noţiunea de investiţie este de tip

tridimensional11: contabilă, cea mai restrictivă, reducând investiţia la noţiunea de imobilizare în

sensul contabil al cuvântului şi reprezintă toate bunurile mobile şi imobile, corporale sau

necorporale, achiziţionate sau create în întreprindere, destinate a rămâne constant sub aceeaşi

forma; economică, investiţia reprezentând toate consumurile de resurse care se fac în prezent în

speranţa obţinerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eşalonate în timp şi care,

în sumă totală sunt superioare cheltuielilor iniţiale de resurse; financiară, investiţia reprezentând

toate cheltuielile de resurse care generează venituri şi/sau economii pe o lungă perioadă de timp

în viitor si, în consecinţă, amortizarea (rambursarea) lor se face pe mai mulţi ani.

Ïn concluzie, putem spune că investiţia reprezintă orice tip de cheltuială de resurse făcută

într-un anume moment în vederea creării premiselor necesare obţinerii într-un moment ulterior,

într-o perioadă mai lungă de timp, a unor efecte scontate.

2.3. Clasificarea investiţiilor

Investiţiile, ca totalitate de cheltuieli prezintă o anumită omogenitate. Dimpotrivă privite

prin prisma naturii acestor cheltuieli, a modului în care se regăsesc în lucrări, într-o sferă sau alta

de activitate, a resurselor de finanţare etc., investiţiile pot fi şi trebuie clasificate, acest fapt

răspunzând unor necesităţi de ordin practic.

Clasificarea riguroasă a investiţiilor impune folosirea unor criterii raţionale, acceptabile din

punct de vedere metodologic şi practic. Asemenea criterii de clasificare a investiţiilor sunt: 11 I. Romanu, I. Vasilescu, Op. cit., pg.13-14

3

natura investiţiilor, modul de concretizare, caracterul lucrărilor de investiţii, scopul, destinaţia,

modul de realizare, resursele şi modul de finanţare, gradul de imobilizare a resurselor de

investiţii avansate, riscul investiţiilor, alte criterii.

2.3.1. După destinaţia fondurilor alocate, investiţiile se pot clasifica astfel12:

Investiţii imobiliare

Acestea sunt destinate cumpărării sau realizării de bunuri imobiliare ca: terenuri,

construcţiile productive (adăposturi pentru animale, hale de producţie, sere, depozite, magazii,

etc), clădirile de locuit, construcţiile adminisirative, etc.

Investiţii financiare

In acesta categorie intră plasamentele şi titlurile de participaţie la alte societăţi sau

întreprinderi. Acestea se pot identifica în activul bilanţier al întreprinderii sub forma

imobilizărilor financiare.

Investiţii industriale şi/sau comerciale

Aceste investiţii vizează realizarea de active fixe corporale şi necorporale, necesare

producţiei şi comercializării diferitelor bunuri şi servicii. Practic, în acestă categorie intră cea

mai mare parte a investiţiilor destinate capitalului de exploatare al unităţilor agricole şi de

industrie alimentară (cumpărările de maşini, utilaje, mijloace de transport, instalaţii; achiziţiile

de animale de muncă şi de prăsilă; etc .)

2.3.2. Din punctul de vedere al naturii lor

Lucrări de construcţii-montaj

Aici se includ lucrările de construcţii, instalaţii, construcţii speciale, montajul utilajelor şi

instalaţiilor care necesită această operaţiune. etc.

Achiziţii de utilaje

Este vorba despre cumpărările de utilaje care necesită montaj (fixarea pe fundaţii, piloni

sau postamente) sau nu (mijloace de transport, tractoare şi maşini agricole, etc).

Alte investiţii

12 Stoica M. Proiectarea obiectivelor de investiţii, Editura Economică, Bucureşti 2000

3

Sub această denumire cuprindem investiţiile în plantaţiile pomi-viticole, împăduriri,

achiziţii de animale, cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare ş.a.

2.3.3. După importanţa lor pentru obiectivul proiectat

Investiţii directe

Acestea se referă la realizarea obiectelor de bază care constituie scopul final al cheltuielii de

capital. De pildă, construcţiile agro-zootehnice şi instalaţiile aferente în cazul realizării unei

ferme de creştere a animalelor, hala de fabricaţie şi utilajele necesare, în cazul unei investiţii

pentru crearea unei capacităţi de industrializare a produselor agricole, etc.

Investiţii colaterale

Astfel de investiţii se materializează în racordurile de utilităţi (apă, canalizare, energie) până

Ia reţelele publice, realizarea centralei termice, a staţiei de epurare a apelor uzate, drumurile

interioare şi de acces şi alte obiecte legate teritorial şi funcţional de investiţia directă.

Investiţii conexe

Sub aceasta denumire întâlnim lucrările a căror necesitate constituie efectul propagat al

investiţiilor directe în alte ramuri sau sectoare economice. De exemplu, realizarea unei investiţii

directe în industria alimentară poate avea ca efect propagat unele lucrări de investiţii în obiective

pentru asigurarea materiilor prime, în transporturi, în domeniul social-cultural şi edilitar şi altele.

2.3.4. In funcţie de scopul urmărit13

Investiţii de înlocuire

Sunt destinate înlocuirii echipamentelor de producţie uzate fizic sau moral.

Investiţii de productivitate

Nu au ca scop creşterea cifrei de afaceri, ci reducerea costurilor de producţie prin

modernizarea sau înlocuirea echipamentelor existente.

Investiţii de expansiune

Se referă la creşterea dimensiunii capacităţilor de producţie fără a schimba structura de

fabricaţie existentă.

13 Această clasificare este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de ’’ clasificarea lui J, Dean’’. Primele 4 categorii de investiţii cuprind elemente tradiţionale, iar următoarele 3 categorii sunt propuse de J. Dean

3

Investiţii de inovare

Scopul acestor investiţii este de a lansa noi activităţi de producţie care să ducă la

sporirea cifrei de afaceri a întreprinderii.

Investiţii strategice

Au ca scop reducerea riscurilor ce rezultă din evoluţia progresului tehnic şi din

activitatea concurenţei. Unele dintre aceste investiţii pot avea un caracter defensiv, întreprinderea

încercând să se apere în funcţie de evoluţia pieţei, iar altele, un caracter ofensiv, dacă vizează

ridicarea întreprinderii spre vârful domeniului său de activitate.

Investiţii sociale

Se referă la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale angajaţilor întreprinderii.

Investiţii de utilitate publică

Aceastea sunt investiţii de interes general (public) făcute de o anumită întreprindere, fără o

legătură directă cu activitatea sa. Totuşi, aceste investiţii (crearea unei fundaţii culturale sau de

caritate, de exemplu) au ca efect ameliorarea imaginii de marcă, a prestigiului, întreprinderii

respective.

2.3.5. După modul de constituire a surselor de finanţare

Investiţii nete

Se constituie din produsul naţional net (câştigul net al agenţilor economici) şi se

materializează în sporirea capitalului fix. Este vorba, de fapt, despre investiţiile noi care se

realizează în scopul dezvoltării sau lărgirii volumului de activitate.

Investiţii brute

Aici se includ toate cheltuielile de investiţii realizate, indiferent dacă vizează dezvoltarea

(investiţiile nete) sau înlocuirea capitalului fix uzat (investiţiile de înlocuire).

Această clasificare este utilizată mai cu seamă în statistica internaţională. Totuşi, în

practică, distincţia respectivă este dificil de realizat, deoarece înlocuirea dotării tehnice a

activităţilor productive şi nu numai se face de obicei cu utilaje mai performante decât cele vechi,

dar şi mai scumpe.

3

In aceste condiţii, se poate considera că doar investiţia brută este o mărime

semnificativă. Fiind egală cu diferenţa dintre investiţia brută şi cea de înlocuire, investiţia netă

poate înregistra chiar valori negative, dacă investiţia brută este inferioara fondului de amortizare

constituit. Se poate vorbi în acest sens despre o dezinvestire netă.

CAPITOLUL III

SURSELE DE FINANŢARE A INVESŢIŢIILOR AGRICOLE

3.1. Abordări conceptuale privind finanţarea agriculturii

Finanţarea activităţii economice reprezintă acţiunea de asigurare a fluxurilor băneşti necesare acoperirii cheltuielilor necesare pentru realizarea unui proiect economic, a unei activităţi economice sau sociale, desfăşurate la nivelul economiei naţionale, la nivelul unei ramuri de activitate sau la nivelul unui agent economic14.

14 Dicţionar de economie. Editura economică, 2001.

3

La nivelul economiei naţionale, finanţarea activităţii statului însuşi, a organelor centrale şi locale şi a sistemului de protecţie socială se realizează pe baza veniturilor bugetului public15.

La nivelul agentului economic finanţarea activităţii reprezintă asigurarea fluxurilor de numerar ce se realizează din surse proprii (autofinanţare), subvenţii de la bugetul de stat, împrumuturi bancare, surse de finanţare externe rambursabile acordate de către diferite bănci şi organizaţii nonguvernamentale sub formă de împrumuturi, microcredite şi asistenţă tehnică, precum şi surse de finanţare externă nerambursabile acordate sub formă de granturi, sprijin comunitar prin diferite programe, etc.

Astfel, finanţarea la nivel macroeconomic cuprinde finanţele statului ce au drept obiectiv maximizarea bunăstării sociale, conform optimulului Paretian, în timp ce finanţarea la nivel microeconomic cuprinde finanţele agenţilor economici ce au drept obiectiv maximizarea valorii firmelor. Agricultura ca ramură importantă a economiei naţionale necesită resurse financiare considerabile pentru restructurare şi modernizare. Descentralizarea şi decolectivizarea în agricultură, în condiţiile unei legislaţii funciare deficitare şi a rupturii între decolectivizare - privatizare şi organizarea economică a agricultorilor au determinat forme de manifestare ale crizei agrare, în toate ţările din Europa Centrală şi de Est, necunoscute în ţările cu economie de piaţă. În România criza s-a accentuat datorită întârzierii reformei agricole, a finanţării insuficiente şi a folosirii resurselor alocate fără finalitate economică proiectată şi monitorizată. În economia de piaţă finanţarea agriculturii are un rol esenţial în desfăşurarea fluxului activităţii economice în vederea producerii de bunuri agricole şi servicii specifice acestui sector.

În ţara noastră, în perioada de tranziţie, finanţarea agriculturii s-a realizat din sursele proprii ale întreprinderilor agricole şi gospodăriilor ţărăneşti, sprijin de la bugetul de stat, credite, fonduri externe nerambursabile, precum şi din alte surse.

Finanţarea agriculturii de la bugetul de stat este asigurată în procesul redistribuirii veniturilor colectate de la agenţii economici şi populaţie, pe

15 Idem

3

ramuri şi sectoare, în funcţie de priorităţile strategice şi necesităţile economice şi sociale.

Fundamentarea necesarului de fonduri nu a fost întotdeauna precedată de studii şi analize a situaţiilor obiective din economie, în multe cazuri predominând deciziile administrative, cu impact negativ asupra performanţei economice.

Surplusul semnificativ de forţă de muncă, ca şi lipsa cronică a capitalului, reprezintă una din principalele caracteristici ale agriculturii româneşti din perioada de tranziţie. Această situaţie a determinat adâncirea ineficienţei în alocarea resurselor cu consecinţe negative asupra creşterii şi competitivităţii produselor agricole. Finanţarea bugetară a agriculturii în perioada de tranziţie a cunoscut variaţii importante în ceea ce priveşte instrumentele şi mecanismele folosite, sistemul de sprijin fiind complicat şi instabil. Instrumentele şi mecanismele de finanţare utilizate au avut în vedere alocarea de resurse băneşti prin intermediul: • politicii de preţuri; • alocărilor bugetare (subvenţii) nerambursabile;

• acţiunilor de finanţare externă, prin acordarea unor împrumuturi saufonduri nerambursabile destinate restructurării şi investiţiilor;

• creditelor bancare pentru producţie şi investiţii, etc. În perioada de tranziţie, finanţarea agriculturii româneşti s-a deosebit prin conţinut şi formele de realizare faţă de finanţarea întreprinderilor agricole de stat şi a cooperativelor agricole de producţie existente înainte de Revoluţia din decembrie 1989. Înainte de anul 1990 sistemul de finanţare era specific economiei centralizate, deciziile fiind supuse centralismului excesiv. Agricultura a constituit o lungă perioadă de timp principala sursă de acumulare primitivă pentru industrializarea ţării, iar ţărănimea deposedată de pământ a luat drumul unui exod rural fără precedent. De la circa 70% cât reprezenta populaţia agricolă activă în totalul populaţiei active a României în anul 1989, aceasta a ajuns în prezent la circa 36%. Modul de organizare a agriculturii, bazat pe întreprinderi de stat, create prin deposedarea de pământ şi utilaje a marilor exploataţii şi

3

colectivizarea forţată în urma căreia ţărănimea şi-a pierdut dreptul de decizie şi uzufruct asupra terenurilor şi altor bunuri rurale, a impus crearea unor forme de finanţare de către stat a modernizării tehnice (a IAS-urilor şi SMA-urilor).

Finanţarea substanţială a sectorului de stat a creat structuri tehnice moderne, în special în sectorul vegetal. Slaba finanţare a sectorului cooperatist a făcut ca aceasta să rămână mult în urmă şi performanţa a fost redusă. Veniturile agriculturilor erau scăzute, iar sărăcia rurală situa România printre ultimele ţări din Europa. Din anul 1990, sistemul de finanţare a agriculturii nu mai putea rămâne acelaşi, în condiţiile în care Legea nr.18/1991 privind fondul funciar a permis restituirea terenurilor şi a altor bunuri rurale proprietarilor de drept. Resursele financiare pentru agricultură s-au restrâns şi au îmbrăcat forme diferite de alocare, în diferite etape.

Structura surselor de finanţare a agriculturii în perioada de tranziţie a fost, în esenţă,următoarea: • surse interne, alocate de la bugetul de stat, sub forma subvenţiilor,

transferurilor, primelor etc.;

• sursele proprii ale fermelor agricole;

• surse externe, sub forma:

- fondurilor nerambursabile (granturi, sprijin comunitar prin intermediul Programelor PHARE, SAPARD, ISPA, etc.);- creditelor rambursabile, acordate prin intermediul unor organisme şi bănciinternaţionale ca împrumuturi, microcredite, asistenţă tehnică, etc. • credite bancare pentru producţie şi investiţii.

Lipsa fundamentării ştiinţifice şi a cunoaşterii realităţilor din agricultură ca şi neînţelegerea corectă a aplicării mecanismelor de finanţare în acest sector au contribuit la irosirea unor importante resurse financiare, efectul economic nefiind relevant. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut un impact semnificativ asupra tipului de instrumente, precum şi a modului de utilizare a acestora. Pregătirea administraţiei în acest scop a devenit stringentă.

3

Abordarea problematicii finanţării agriculturii cu câteva luni înainte de data momentul aderării României la Uniunea Europeană, când s-a schimbat sistemul de finanţare s-au aplicat mecanismele specifice Politicii Agricole Comune, ce a impus necesitatea accelerării pregătirii instituţionale şi legislative astfel încât să se producă un şoc care să dezechilibreze piaţa agricolă.

3.2. Surse de finanţare externă a agriculturii

Principalele surse de finanţare externă şi obiectivele prioritare ale acestora

După 1990, România a beneficiat de asistenţă tehnică şi economică din partea unor instituţii şi organizaţii internaţionale, în principal prin diverse programe, activităţi ale Băncii Mondiale, Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, etc.

Sursele de finanţare externă se pot grupa în: • rambursabile, acordate de către diferite bănci şi organizaţii

nonguvernamentale sub formă de împrumuturi, microcredite şi asistenţă tehnică;

• nerambursabile, acordate sub formă de granturi, sprijin comunitar prin diferite programe în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale.

Împrumuturile au fost acordate în special de Banca Mondială pentru a sprijini România să realizeze redresarea economică, oferind consultanţă şi finanţare pentru realizarea reformei în sectorul agricol. Microcreditele şi asistenţa tehnică au fost acordate de organizaţii nonguvernamentale finanţate de guverne străine sau donatori externi prin diverse programe de dezvoltare16.

16 Sursa: FAO - Finanţele Rurale în România, 2003.

3

Granturile includ de regulă asistenţă tehnică necesară implementării unor proiecte.

Sprijinul comunitar a fost acordat în cadrul strategiei de preaderare la UE şi se realizează prin intermediul instrumentelor financiare de preaderare PHARE, ISPA şi SAPARD – programe de finanţare nerambursabile, cu respectarea principiului privind evitarea „dublei intervenţii”.

Aceste instrumente de preaderare sunt un ansamblu de resurse financiare alocate de UE ţărilor candidate la integrare şi au un rol crucial în finanţarea acestui proces în zonele rurale.

Programele PHARE şi ISPA

Scopul şi obiectivele programului PHARE:

Urmare a Consiliului European de la Essen din decembrie 1994, Programul PHARE

(Programul Uniunii Europene de Asistenţă pentru Ungaria şi Polonia) a devenit un instrument

financiar prin care UE alocă fonduri nerambursabile pentru a sprijini ţările din Europa Centrală

şi de Est în evoluţia lor spre integrarea în Uniunea Europeană.

Obiectivele acestui program au în vedere următoarele priorităţi principale: dezvoltarea

instituţională; sprijinirea implementării acquis-ului comunitar în diverse sectoare de activitate;

coeziunea economică şi socială.

În etapa 2001-2003, pentru agricultura românească prin programele PHARE, a fost

alocată suma de 36,4 milioane Euro, pentru realizarea următoarelor principale direcţii:

• Politica agricolă şi dezvoltarea rurală, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul

regional – 4 milioane Euro;

• Întărirea capacităţii administrative în sectorul fitosanitar – 12,75 milioane Euro;

• Consolidarea sistemelor de control a calităţii produselor agroalimentare – 2,55 milioane

Euro;

• Dezvoltarea şi consolidarea sectorului sanitar-veterinar – 13,6 milioane Euro;

• Întărirea capacităţii instituţionale a sectorului piscicol – 1,5 milioane Euro;

• Armonizarea legislaţiei şi consolidarea capacităţii administrative a acquis-ului în domeniul

vinului – 2 milioane Euro.

În perioada 2004-2006, România beneficiază pentru agricultură prin programele PHARE

de un buget de 75 milioane Euro, din care: pentru anul 2004 – 24 milioane Euro; pentru anul

2005 – 26 milioane Euro şi anul 2006 – 27 milioane Euro.

3

Obiectivele prioritare ale acestei perioade pentru care au fost alocate sumele de mai sus

sunt următoarele: investiţii – 45% din fonduri; consolidarea investiţiilor deja existente – 31% din

fonduri; armonizarea legislativă – 25% din fonduri.

Priorităţile prin care se alocă fonduri prin Programul PHARE sunt următoarele:

Analiza economică a sectorului agroalimentar şi orientarea acestuia în funcţie de politica

şi de legislaţia din UE;

Crearea instituţiilor şi sistemelor necesare pentru accesarea fondurilor europene

postaderare derulate prin cele două fonduri: Fondul European de Garantare pentru Agricultură

(FEOGA) şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (FEADR);

Dezvoltarea rurală;

Asigurarea siguranţei alimentare, a cerinţelor veterinare şi fitosanitare.

Programele ISPA (Programele de Finanţare a Investiţiilor în Transporturi şi Mediu) reprezintă tot

un instrument de finanţare nerambursabilă de la UE, care au următoarele obiective prioritare:

sprijinirea în vederea alinierii la standardele de mediu ale UE;

extinderea şi corectarea reţelelor de transport naţionale la cele trans-europene;

acomodarea cu politicile şi procedurile aplicate pentru accesarea fondurilor

structurale şi de coeziune ale UE.

Întrucât domeniile beneficiare sunt mediul înconjurător şi transporturile, responsabile

pentru elaborarea strategiilor naţionale ISPA sunt: Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi

Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.

Pentru perioada 2000-2006, prin Programele ISPA au fost alocate fonduri în sumă totală

de 2.023 milioane Euro, astfel: pentru mediu – 1.011 milioane Euro şi pentru transporturi – 1.012

milioane Euro.

Finanţarea unui proiect este asigurată în proporţie de 25% din suma totală de către

beneficiar şi 75% prin programele ISPA.

Programul SAPARD

Programul SAPARD (Special Pre-Accession Programme for Agriculture and Rural

Development) este orientat în sprijinirea ţǎrilor candidate, în ce priveşte aplicarea reformei

structurale din sectorul agricol şi din alte domenii ce vizeazǎ în mod direct dezvoltarea ruralǎ.

SAPARD este implicat şi în implementarea Acquis-ului comunitar referitor la Politica Agricolǎ

Comunǎ.

Programul SAPARD a intrat în vigoare în România începând cu anul 2000 şi a avut ca scop

sprijinirea agriculturii şi dezvoltarea ruralǎ pentru ţǎrile din Europa Centralǎ şi de Est, ce sunt

3

candidate la integrarea în Uniunea Europeanǎ. Astefel spus, prin acest program, ţǎrile vizate sunt

pregǎtite sǎ se alinieze la cerinţele şi standardele europene în sectorul agricol şi al dezvoltǎrii

rurale. Programul SAPARD s-a orientat pe finanţarea proiectelor majore din domeniul agricol şi

al dezvoltǎrii rurale. În intervalul 2000-2006, pentru România a fost prevǎzutǎ o sumǎ de 150

milioane euro/an, ce reprezintǎ finanţare europeanǎ pentru atingerea scopului propus.

Din acest punct de vedere, ţara noastrǎ este al doilea mare beneficiar dupa Polonia.

Pe lângǎ aceasta sumǎ, guvernul României va contribui cu 50 milioane euro. Programul

SAPARD a urmǎrit ca dezvoltarea sectorului agricol şi a spaţiului rural românesc sǎ se realizeze

prin consolidarea şi îmbunǎtǎţirea urmǎtoarelor domenii de interes:

îmbunǎtǎţirea activitǎţilor de prelucrare şi comercializare a produselor

agricole şi pescǎreşti;

dezvoltarea şi îmbunǎtǎţirea infrastructurii rurale;

dezvoltarea economiei rurale prin investiţii în companiile cu profil agricol,

diversificare economicǎ şi investiţii în silviculturǎ;

Programul SAPARD s-a derulat pe baza unor masuri specifice, iar România a identificat

patru direcţii prioritare care au putut beneficia de finantare în cadrul acestui program.

Aceste direcţii sunt:

imbunatǎţirea activitaţilor de prelucrare şi comercializare a produselor agricole şi

piscicole;

dezvoltarea şi imbunatǎţirea infrastructurii rurale;

dezvoltarea resurselor umane.

Pentru a fi in accord cu cerintele europene referitoare la dezvoltarea ruralǎ, în România au

fost stabilite urmǎtoarele mǎsuri prioritare în cadrul programului SAPARD. Acestea sunt:

Masura 1. Îmbunǎtaţirea prelucrǎrii si marketingului produselor agricole şi piscicole.

Masura 2. Dezvoltarea şi îmbunǎtaţirea infrastructurii rurale.

Mǎsura 3. Investiţii în exploataţii agricole.

Mǎsura 4.Dezvoltarea şi diversificarea activitaţilor economice care sa genereze activitǎti

multiple şi venituri alternative.

Mǎsura 5. Îmbunǎtǎţirea pregǎtirii profesionale.

Mǎsura 6. Asistenţa Tehnicǎ

3

Obiectivele SAPARD sunt17:

promovarea obiectivelor şi acţiunilor care permit modernizarea, restructurarea şi înnoirea

sistemelor de producţie agroalimentare, asigurând premisele atingerii cerinţelor de

calitate din Uniunea Europeanǎ;

asigurarea unor condiţii minime privind infrastructura agricolǎ;

menţinerea sau creşterea numǎrului locurilor de muncǎ atât prin diversificarea

activitǎţilor agricole şi nonagricole practicate, cât şi prin intensificarea activitǎţilor de

bazǎ;

stabilizarea şi atragerea tinerilor în spaţiul rural, parallel cu creşterea gradului de

cunoaştere a tradiţiilor şi valorilor culturale locale;

creşterea nivelului de bunǎstare şi instruire vocaţionalǎ a locuitorilor spaţiului rural;

includerea cerinţelor dezvoltǎrii unor activitǎţi în accord cu cerinţele standardelor de

protecţie a mediului din Uniunea Europeanǎ.

Pentru îndeplinirea acestor obiective şi pentru buna derulare a programului SAPARD, a

fost creat şi un cadru legislative eficient.18 În acest cadru legislativ afferent programului SAPARD

este inclusǎ şi legislaţia specificǎ mǎrfurilor programului, alcǎtuitǎ din Hotǎrâri de Guver, Legi,

Ordine, Ordonanţe de Urgenţǎ, Ordonanţe.

Sistemul de creditare a agriculturii

În economia de piaţă, creditul este acordat de deţinătorii capitalului bănesc altor persoane

fizice şi juridice, care îl folosesc în general într-un mod activ. De regulă, creditul se acordă dintr-

un capital inactiv, nefolosit, precum şi din capitalul bănesc temporar disponibil, care se găseşte

în căutarea de plasamente. Creditul nu acţionează izolat ci în strânsă legătură cu alte pârghii şi

activităţi economice.

17 Conferinţa Interguvernamentalǎ pentru aderarea la Uniunea Europeanǎ-România; Documentul de pozitie al României, capitolul 7- Agricultura; pag. 8518 Acordul Multianual de Finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunitǎţilor Europene; OUG nr. 142/21.09.200 privind finanţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD; Legea 309/7.06.2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 142/2001; Hotǎrârea 1059/25.10.2001 privind numirea persoanelor care exercitǎ controlul financiar preventive propriu la Agenţia SAPARD; OUG nr. 140/25.10.2001 pentru modificarea art. 1 din O.U.G. 142/2000; Legea 316/18.06.2001 pentru ratificarea Acordul Multianual de Finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunitǎţilor Europene Legea 317/18.06.2001 pentru ratificarea Acordul Anual de Finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunitǎţilor Europene cu privire la SAPARD în România

3

În toate economiile, creditul acţionează strâns legat de finanţe. De altfel, cele două

noţiuni, finanţele şi creditul, se întrepătrund în aşa măsură, încât creditul este luat în consideraţie

ca făcând parte din activitatea financiară.

În economia de piaţă, creditul, datorită rolului important pe care îl are, alături de finanţe,

este unul dintre motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social.

Prin utilizarea lui raţională, creditul contribuie la:

satisfacerea echilibrului dintre cerere şi ofertă;

sporirea puterii productive a capitalului şi asigurarea unui volum mare de produse;

concentrarea capitalului şi finanţarea unor obiective mari de investiţie sau acţiuni mari

de producţie;

efectuarea ritmică a plăţilor către furnizori şi eliminarea sau cel puţin, diminuarea

posibilităţilor de apariţie a blocajelor financiare în lanţ.

În cazul utilizării lui neraţionale, creditul poate avea şi un rol nefast în economie, prin

apariţia sau agravarea inflaţiei, prin injectarea unui volum mai mare de credite, faţă de cerinţele

şi condiţiile concrete ale economiei unei ţări la un moment dat.

3.3. Finanţarea de la bugetul de stat

Sistemul de finanţare bugetarǎ a agriculturii între 2004-2006

Aceastǎ perioadǎ este marcatǎ de schimbarea politicilor naţionale de finanţare a

agriculturii de la bugetul de stat, fiind evidenţiate 3 concepţii şi perioade diferite:

• Anul 2004 – caracterizat prin aplicarea cu precădere a unor scheme de sprijin direct de

la bugetul de stat, pentru micii fermieri, proprietari de suprafeţe de teren sub 5 ha, în paralel cu

subvenţionarea fermelor mari, prin măsuri pentru produse şi producţia marfă;

• Anul 2005 – când a continuat aplicarea unor programe de subvenţionare aprobate în

anul precedent, dar prin alt tip de scheme şi anume prin atribuirea gratuită de bonuri valorice cu

finanţare de la bugetul de stat, pentru procurarea de seminţe, îngrăşăminte chimice, pesticide şi

motorină, precum şi subvenţionarea producţiei marfă vegetală şi animală. De asemenea, a

continuat şi aplicarea unei scheme de depozitare pentru cereale începută în anul anterior;

• Anul 2006 – când are loc restructurarea sistemului de subvenţionare prin aplicarea a 3

scheme de plată: schema de plată pe unitatea de suprafaţă, pentru culturi pentru care avem cote

negociate cu UE, dar care reprezintă numai 6,5% din suprafaţa arabilă, schema de plată pe specii

de animale şi un program de investiţii denumit „Programul Fermierul”. Vectorii de acordare a

3

sprijinului bugetar constau într-un sistem mixt de bonuri valorice şi plata în lei, direcţionate

pentru achiziţionarea de seminţe, îngrăşăminte chimice, pesticide, motorină, folie polietilenă, apă

pentru irigat pentru culture vegetale şi pentru producţia din zootehnie.

Trebuie să arătăm totuşi că nici una din schemele de plată prevăzute în această perioadă

prin programele aprobate o dată cu bugetul de stat, nu este conformă cu schemele de plată

prevăzute în reglementările europene19. Fiecare schemă de plată are proceduri de acordare

specifice, prin procedee birocratice greoaie, fără folosirea vreunei aplicaţii informatice, ce

implică un număr impresionant de documente şi de instituţii.

Finanţarea de la buget a agriculturii s-a efectuat prin programe strategice multianuale, prevăzute

ca anexe la legea bugetului de stat.

Astfel, în această perioadă, finanţarea s-a realizat prin intermediul a 6 programe. În anul

2006, prin comasarea celor 3 programe pentru agricultură şi lansarea unui nou program de

investiţii pentru ferme s-a ajuns practic la un număr de 5 programe.

Programele au ca sursă de finanţare: bugetul de stat, veniturile proprii, credite externe şi

surse din asistenţa financiară externă nerambursabilă (ex. programele PHARE, BM, etc.). Din

cele 6 programe prevăzute pentru anii 2004-2005, trei sunt destinate agriculturii şi câte unul

pentru sprijinirea bugetară a sistemului de îmbunătăţiri funciare, silvicultură şi pentru

subvenţionarea exportului.

Pentru anul 2006, două programe sunt destinate agriculturii, menţinându-se în continuare

câte un program pentru subvenţionarea de la bugetul de stat a îmbunătăţirilor funciare,

silviculturii şi a exportului. Subvenţiile de la bugetul de stat destinate MAPDR pentru aceste

programe reprezintă 88,8% pentru anul 2004, 85,2% pentru anul 2005 şi 67,2% pentru anul

2006. Diferenţa reprezintă cheltuieli materiale şi servicii, cheltuieli de personal şi de capital,

destinate organizaţiilor instituţionale din structura ministerului care se ocupă cu elaborarea şi

derularea acestor programe. În schimb, ponderea subvenţiilor destinate numai programelor

pentru agricultură, comparată cu volumul acordat din bugetul de stat pentru MAPDR, a scăzut de

la 91,5 %, cât a fost în anul 2004, la 89,0 % în 2005 şi 76,9 % în anul 2006.

Tabel nr. 1

Sprijinul financiar de care a beneficiat agricultura pe surse de finanţare, conform programelor multianuale (anii 2004-2006)

19 Documente de raportare ale Comisiei Europene pentru România: Rapoarte periodice ale Comisiei Europene pentru anii 2003-2004 şi Raportul comprehensiv de monitorizare pe anul 2005.

3

Surse Realizat 2004 Realizat 2005 Program 2006

Total surse 3.380,9 3.134,5 3.099,1

Bugetul de stat 2.612,3 2.537,9 2.815,9

din care: subvenţii pentru agricultură din bugetul de stat

2.319,9 2.163,5 1.892,2

Venituri proprii 0,0 37,0 80,8

Credite externe 39,1 17,2 42,7

Asistenţa financiară externă nerambursabilă

729,5 542,4 159,7

Sursa: Conturile anuale de execuţie bugetară privind realizarea programelor multianuale, întocmite de MAPDR pentru anii 2004-2005. Pentru anul 2006 datele sunt prelucrate din bugetele pe programe prevăzute în bugetul MAPDR pe anul 2006.

3.4. Împrumutul pentru investiţii

Deşi este considerat deseori ca cea mai costisitoare sursă de finanţare a investiţiilor,

împrumutul (pe termen mediu şi lung) este utilizat în proporţii importante în acest scop. Atât în

sens teoretic, cât şi practic, împrumutul normal (ne referim la creditul bancar în particular

şi în special şi nu la împrumuturi mai mult sau mai puţin ocazionale şi nereglementate) are un

cost de remunerare inferior altor surse. Există mai multe explicaţii care trebuie admise în acest

sens chiar şi pentru situaţii particulare când se poate admite recursul la împrumut şi daca acesta

are un cost de remunerare superior ratei rentabilităţii capitalului. Două dintre aceste explicaţii

sunt fundamentale.

Mai întâi, împrumutul trebuie remunerat din ceea ce investitorul direct realizează ca

rentabilitate a capitalului permanent. Este deci natural ca remunerarea împrumutului să nu

depăşească, cel puţin nivelul acestei rentabilităţi a capitalului,rentabilitate care revine în condiţii

normale, rată a rentabilităţii cerute de acţionari. Pentru acţionari nu numai sub aspect psihologic

investiţia trebuie să producă o rentabilitate superioară costului datoriei, cost care ar putea

deveni pentru el o remunerare minimă şi fără risc dacă ar realiza un plasament într-un depozit

bancar oarecare.

O a doua explicaţie de bază ce trebuie acceptată provine din faptul că investiţia directă este

interesantă şi motivantă numai dacă promite o rentabilitate superioară oricăror altor plasamente

3

mai sigure (obligaţiuni, certificate de depozit sau carnete de economii, de exemplu). In plus,

rentabilitatea investiţiei directe trebuie să acopere şi costul suplimentar de tranzacţionare

care va fi plătit intermediarului financiar. In acelaşi sens, costul împrumutului în sine trebuie să

incite pe posesorul de capital a căuta plasamente în proiecte care promit o remunerare superioară

şi care reprezintă, de altfel, singurul loc unde se realizează propriu-zis şi direct profit.

Împrumutul de tip credit bancar pe termen mediu sau lung, cel care prezintă importanţă

pentru investiţii, trebuie să aibă un cost de remunerare (să-l admitem deocamdată la limita ratei

normale a dobânzii) interesant pentru investitorul direct pentru că altfel acesta va recurge la alte

surse, mai ieftine. Bancherul este el însuşi interesat de acordarea de împrumut pentru investiţii

directe pentru a avea garanţia recuperării şi remunerării corecte a capitalului astfel utilizat.

Astfel, bancherul devine mai mult decât un intermediar financiar obişnuit. El preia din

prerogativele unui investitor de capital interesat de corecta gestionare a capitalurilor atrase de la

investitorii elementari şi de obţinerea unei cât mai bune remunerări pentru aceste capitaluri.

In principiu (dacă există o lege în acest sens), emisiunea de obligaţiuni poate fi realizată

numai de societăţile pe acţiuni al căror capital este în întregime liber, având o anumită

perioadă de existenţă (în Franţa 2 ani cel puţin) şi care au elaborat un anumit număr de

bilanţuri (2 în Franţa) aprobate de acţionari.

Ïn plus, de regulă, pentru reuşita împrumutului este solicitată acordarea de garanţii

viitorilor obligatari. Aceste garanţii pot fi date de societatea emitentă sau de terţi.

Valoarea nominală a unei obligaţiuni apare ca o cotă parte din suma totală a împrumutului

contractat prin aceasta. Ïn funcţie de maniera de evaluare a valorii de piaţă faţă de nivelul valorii

nominale şi în raport cu modul de recuperare a împrumutului contractat există două categorii de

obligaţiuni:

cu primă de emisiune ;

cu prima de rambursare.

3.5. Credit-bail (Leasing)

Lansat şi în România prin literatura de specialitate, dar foarte frecvent utilizat în practica

multor ţări dezvoltate, credit-bail a apărut ca o varianta franceză a sistemului american de

leasing. La ora actuală practica leasingului este deja destul de cunoscută şi la noi, fară ca

reglementările să fi fost puse la punct într-o manieră potrivită.

3

Fără a fi propriu-zis o sursă de finanţare a investiţiilor, credit-bail creează posibilitatea

pentru întreprindere de a dispune de anumite bunuri fără a fi obligată să le cumpere (fără a

deveni proprietara lor). Pentru utilizator (investitorul direct, de fapt) credit-bail este o modalitate

de finanţare a investiţiilor care nu-i afectează capacitatea de îndatorare nefiind vorba de un

împrumut în sensul clasic al acestui cuvânt. De aici şi obligaţia de înregistra distinct în

contabilitate chiriile corespunzătoare operaţiunilor de credit-bail.

Conform legii franceze, credit-bail este definit ca „o operaţiune de închiriere a bunurilor

de echipament, a utilajelor şi bunurilor imobiliare de folosintă comună, cumparate special

pentru a fi inchiriate de catre întreprinderea care le păstrează în proprietate, dând dreptul

locatarului de a achiziţiona integral sau parţial bunurile respective la un preţ convenit în funcţie

de vărsămintele efectuate sub formă de chirie’’.

Ïn efectuarea unei operaţiuni de credit-bail intervin trei organisme: întreprinderea care are

nevoie de bun, furnizorul (vânzător) şi organismul financiar de credit-bail.

CAPITOLUL IV

STUDII DE CAZ: ANALIZA FINANŢǍRILOR

ÎN JUDEŢUL NEAMŢ

4.1. Prezentare generală

Pregătirea procesului de aderare a României la Uniunea Europeana a necesitat eforturi de

conceptualizare si armonizare legislativa şi institutională la nivel central, dar şi în profil

teritorial. Implementarea mecanismelor PAC la nivelul exploataţiilor agricole impune o amplă

pregătire a personalului implicat de la nivel central, judeţean şi comunal. Cele mai mari

dificultăţi au apărut în momentul aplicării normelor comunitare la nivelul exploataţiilor agricole

şi în relaţiile acestora cu instituţiile şi organismele de sprijin care gestionează fondurilor

comunitare şi de la bugetul naţional.

La nivelul judeţului Neamţ preocupările actuale constau în organizarea instituţiilor

implicate în procesul de implementare a instrumentelor si mecanismelor Politicii Agricole

Comune, începând cu data integrării noastre în UE. In acest context a avut loc transferul

atribuţiilor de la Direcţia Generală Judeţeană pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, la

3

Sucursala Judeteană a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, precum şi la centrele

sale locale, pentru asigurarea efecutării plăţilor directe pe suprafaţă (SAPS), finanţate din Fondul

European de Garantare Agricolă, a plăţilor naţionale complementare directe (CNDP) finanţate

din bugetul naţional, precum şi a unor plăţi privind unele obiective ale Axei 2 „îmbunătăţirea

mediului şi a peisajului”, finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Totodată, pentru implementarea tehnică şi financiară a FEADR şi FEP la nivelul judetului

Neamţ, precum şi pentru preluarea atribuţiilor ce decurg din funcţiile de implementare tehnică şi

financiară a Agenţiei SAPARD, a fost organizat centrul regional în judeţul Neamţ (la care este

arondat judeţul Neamţ), precum si oficiul judeţean din structura Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie

pentru Dezvoltare Rurala.

Pentru implementarea plătilor directe, în prezent sunt în curs de definitivare înregistrările

solicitanţilor de sprijin în Registrul fermelor. Totodată, acţiunea de identificare de către fermieri

a parcelelor agricole utilizate cu suprafeţele rezultate din digitizarea blocurilor fizice este în curs

de derulare.

Harta judeţului Neamţ

3

4.2. Agricultura judeţului Neamţ înainte de aplicarea Politicii Agricole Comune

Judeţul Neamţ, situat în zona de nord - est, a realizat în anul 2006 o producţie agricolă de

bunuri şi servicii agricole în valoare de 11.896.317 milioane ROL, în preturi curente20,

reprezentând 2,2% din productia agricolă a ţării si 11% din volumul realizat în regiunea Nord-

Est.

Producţia agricolă din acest judeţ se realizează în proporţie de 97% în sectorul privat.

Graficul nr. 1

20 INS: Anuarul Statistic al României, editia 2007.

3

Sursa: INS, Anuarul Statistic al României, ediţia 2007.

Suprafaţa cultivată este de circa 145 mii hectare, ponderea populaţiei rurale în totalul

populatiei este de 49,1% peste media pe tară, iar din numărul de 288,8 mii persoane cât

reprezinta populatia ocupată, peste 70 mii persoane lucrează în agricultură21. Agricultura

judeţului Neamţ se caracterizeaza prin cultivarea cerealelor şi plantelor uleioase şi creşterea

animalelor, suprafaţa agricolă reprezentând 58,5% din suprafata totala a judeţului. În structura

productiei agricole a judeţului, ponderea o deţine productia vegetala, ce reprezintă 67,5% din

total, producţia animala si serviciile agricole fiind de 31,7% şi respectiv 0,8% din total (graficul

nr.2). În ceea ce priveşte suprafata agricolă pe categorii de folosinţă, suprafaţa arabilă reprezintă

52,6% din total, paşunile şi fânetele 39,6%, viile şi pepinierele viticole 3,2%, iar livezile şi

pepinierele pomicole 4,8%.

Graficul nr. 2

21 INS: Anuarul Statistic al României, ediţia 2007.

3

Sursa: INS, Anuarul Statistic al României, edţtia 2007.

In structura suprafeţei cultivate (graficul nr. 2) predominante sunt culturile cerealiere

(73% din suprafaţa cultivată) urmate de plante uleioase (10,6%), productia de furaje verzi (9,3%)

şi legume (5,2%).

Judeţul Neamţ are şi un sector zootehnic dezvoltat, producţia de carne, fiind de 45 mii tone

greutate în viu anual (2,9% din producţia pe ţară), iar producţia de lapte de 1.300 mii hl (2,2%

din producţia pe tară).

Pentru anii 2006-2007, sprijinul bugetar acordat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi

Dezvoltării Rurale pentru agricultura judeţului Neamţ a fost destinat pentru susţinerea sectorului

vegetal şi a celui zootehnic, a investiţiilor în exploataţii şi pentru acordarea de despagubiri

producătorilor agricoli.

In anul 2006 valoarea subvenţiilor acordate judeţului Neamţ a fost de peste 35,4 milioane

RON. Din această suma, 56,92% a fost destinată susţinerii producţiei vegetale, 31,92% pentru

sustinerea zootehniei, 6,80% pentru acordarea de despagubiri producatorilor agricoli şi 4,36%

pentru investiţii în achiziţionarea de tractoare si utilaje agricole (graficul nr. 3).

3

Graficul nr. 3

Sursa: DADR judeţul Neamţ , contul de execuţie bugetară pe anul 2006.

Pe cele două sectoare vegetal şi zootehnie, situaţia se prezintă astfel: susţinerea bugetară a

sectorului vegetal a reprezentat 1,5% din totalul sprijinului acordat de MAPDR în anul 2006 şi în

anul 2007, iar cea acordată sectorului zootehnic a reprezentant 2,4% în anul 2006 si 3,1% în anul

2007.

Partea din sprijinul bugetar ce revine celor două sectoare relevă preocuparea pentru

dezvoltarea sectorului zootehnic, sumele alocate în anul 2007 fiind mai mari cu 58% faţă de anul

2006, în timp ce sectorul vegetal, a primit un sprijin bugetar în anul 2007 mai mic cu 5,2% faţă

de anul 2006.

La nivelul judeţului, la un hectar arabil a revenit în anul 2006 un sprijin bugetar de 244

RON, iar în anul 2007 de 264 RON, peste nivelul mediu realizat pe ţară.

In anul 2006, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a repartizat judeţului

Neamţ subvenţii de peste 35,4 milioane RON, reprezentând 1,7% din bugetul agricol total.

Pentru sectorul vegetal formele de sprijin au fost următoarele:

3

subvenţionarea dobânzilor la creditele acordate de băncile comerciale pentru

achiziţionarea de utilaje agricole, producătorilor agricoli care au ca ocupaţie permanentă şi

principală cultivarea pamântului sau creşterea animalelor cu respectarea unor condiţii privind

limita minimă a suprafeţei agricole cultivate şi a numarului de animale în exploatare, conform

OUG nr.36/1999 (reprezentând 0,01% din total);

ajutorul financiar acordat agenţilor economici persoane fizice sau juridice, pentru

producţia internă de seminţe certificată, comercializată şi/sau utilizată pentru însamânţarea

proprie de către producatorul acesteia reprezentând 2,99% din total (H.G.nr.1588/2002 si

H.G.nr.1238/2004);

sprijinul direct al statului pentru acordarea de subvenţii producătorilor agricoli din

sectorul vegetal în scopul îmbunătăţirii eficientei economice a creşterii productiei şi a indicilor

de calitate a produselor agricole (pentru grâu, orz, sfecla de zahar, floarea soarelui, soia, legume

de seră, precum şi pentru unele produse ecologice), conform prevederilor H.G.nr.1594/2003 si

H.G.992/2004 (1,17%);

sprijinirea producătorilor agricoli şi a asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii prin

acordarea unei alocaţii echivalentă cu 50% din preţul instalaţiilor de irigat (inclusiv TVA) pentru

achiziţionarea de instalaţii de irigat noi, din producţia internă (0,83% din total) pentru dotarea cu

echipamente moderne de distribuire a apei de irigaţii în cadrul exploatatiilor agricole (HG

nr.801/2003);

sprijinirea producătorilor agricoli prin acordarea de la bugetul de stat prin Ministerul

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a unei alocatii echivalentă cu 45% din preţul

tractoarelor si echipamentelor agricole noi (inclusiv TVA) în scopul dezvoltării procesului

investiţional în agricultură şi a creşterii gradului de mecanizare a lucrărilor agricole (HG

nr.1399/2003) şi reprezintă 4,36% din total;

acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli din bugetul Ministerului Agriculturii,

Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru calamităţile naturale în agricultură produse de fenomene

naturale şi boli, conform Legii nr.381/2002 (6,8%);

subvenţionarea primelor de asigurare cu un procent de 20% din valoarea acestora

acordată producătorilor agricoli care îşi asigură culturile agricole, animalele, pasările, familiile

de albine şi peştii la societăţi de asigurare şi asigurare-reasigurare agreate de Ministerul

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (HG

nr.74/2004) şi reprezintă 0,27% din total.

Pentru sectorul zootehnic formele de sprijin acordate de la bugetul de stat, prin Ministerul

Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale au fost:

3

sprijinul acordat producătorilor de lapte sub forma unor stimulente pentru fiecare litru de

lapte livrat (în cantităţi limitate) pentru prelucrare la agenţii economici specializati în procesare,

conform OUG nr.29/2000, modificată şi completată (6,78% din totalul sprijinului acordat);

sprijin direct al statului prin acordarea de subvenţii producătorilor agricoli din sectorul

animalier, pentru creşterea producţiei animaliere şi a efectivelor de animale, conform HG

nr.1593/2004 reprezentând 25,13% din totalul sprijinului acordat judeţului Neamţ, astfel:

- producţiilor de carne pentru animalele livrate la abatoarele autorizate, animale abatorizate în

regim de prestare de servicii pentru crescătorii de animale sau animale abatorizate în abatoare

proprii;

- producţiei de carne în viu (tineretul bovin, cu o greutate minimă de 400kg/cap; porci în

greutate de 90-110 kg/cap; carne de pasăre în viu);

- producţiilor de ouă;

- materialului biologic pentru reproducţie (viţei menţinuţi minim 6 luni în exploatatie; junicile şi

scrofiţele la prima fătare, oile minore, berbeci);

- producţiei de lapte de oaie şi capră;

- crescătorilor de familii de albine elită şi familii de albine de producţie.

despăgubiri acordate proprietarilor de animale, care au suferit pagube în cazul aplicării

acţiunilor de importanţă deosebită ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli

transmisibile conform HG nr.1415/2006 în situaţia în care animalele sunt deţinute cu respectarea

normelor referitoare la declararea şi înregistrarea obligatorie în „Registrul agricol” ( 0,01% din

total).

Pentru anul 2007, valoarea sprijinului bugetar a fost de 38,3 milioane RON, din care

42,24% reprezintă subvenţia directă acordată sectorului vegetal, 46,56% subvenţia directă pentru

sectorul zootehnic, 7,13% pentru despăgubiri acordate pentru calamităţi naturale în agricultură şi

4,07% pentru realizarea de investiţii (graficul nr. 4).

3

Graficul nr. 4

Sursa: DADR judeţul Neamţ, contul de execuţie bugetară pe anul 2007

Cele mai mari subvenţii bugetare au fost direcţionate sectorului zootehnic, după cum urmează:

• sprijin acordat pentru susţinerea producţiei marfa (bovine, porcine, ovine, pasări),

conform H.G.nr.1593/2007 şi H.G.nr.64/2007 (39,63%);

sprijin acordat producătorilor agricoli sub formă de prime pentru laptele livrat la

procesare, conform OUG nr.29/2000 (6,93%).

În sectorul vegetal, formele de sprijin bugetar au constat în:

• atribuirea gratuită de bonuri valorice pentru suprafeţele de teren arabil de pâna la 5 ha

inclusiv pentru înfiinţarea culturilor în primavara anului 2007 şi pentru suprafeţele cultivate cu

viţă de vie din soiuri nobile (150 RON), iar pentru înfiinţarea culturilor, în toamna anului 2007,

175 RON pentru achiziţionarea de seminţe, îngraşăminte chimice şi 40 RON pentru

achiziţionarea de motorină necesară efectuării lucrărilor agricole mecanizate, conform OUG

nr.12/2007, OUG nr.117/2007 şi OUG nr.125/2007 (28,5%);

• plata restanţelor din anul 2006 pentru sprijinul de 2,5 milioane ROL/ha, acordat

producătorilor agricoli ce deţin şi lucrează pâna la 5 ha teren arabil, conform OUG 61/2006;

3

• sprijin direct al statului prin acordarea de subvenţii producătorilor agricoli din sectorul

vegetal în scopul îmbunătăţirii eficientei economice, a creşterii producţiei şi a indicilor de

calitate a produselor agricole (grâu, orz, sfecla de zahăr, floarea soarelui, soia, legume de seră),

precum şi pentru unele produse ecologice, conform H.G.nr.65/2007 (4,27%);

• ajutorul financiar acordat agenţilor economici pentru producţia internă de seminţe

certificate, pentru însamânţările din toamna anului 2006 şi primavara anului 2007 (2,88%);

• sprijinirea bugetară a producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de tractoare şi utilaje

agricole, conform H.G.nr.1399/2003, H.G.NR.276/2007 şi H.G.nr.562/2007 (4%);

• despăgubirile acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură,

conform H.G.nr.381/2003 (6,84%).

Analizând structura beneficiarilor eligibili de sprijin financiar acordat din bugetul

MAPDR în anul 2007, rezultă o paletă largă a acestora cuprinzând atât unităţi cu personalitate

juridică, cât şi producători individuali.

4.3. Analiza finanţărilor la ferma S.C. Profil AGRICOL S.A.

Au fost investigată o fermă din judeţul Neamţ: S.C. Profil AGRICOL S.A.

3

S.C. Profil AGRICOL S.A. este o societate cu profil vegetal.

Tabel nr. 2

Rezultatele economico-financiare pe anii 2006-2007,

înregistrate de S.C. Profil AGRICOL S.A.

Nr. Crt.

Indicatori UM 2006 2007

1 Suprafaţa cultivată,din care

ha 2.080 2.079

- Grâu ha 929 1180- porumb ha 504 218- floarea soarelui ha 406 520

2 Număr salariaţi permanenţi

nr. 65 62

3 Cifra de afaceri RON 3.441.215 2.740.6524 Venituri totale,

din careRON 5.099.708 4.213.351

- Subvenţii RON 398.121 443.8555 Cheltuieli totale RON 5.077.635 4.166.6416 Rezultat net RON 5.325 32.4647 Venituri pe

salariatRON 78.457 67.957

8 Profitul la ha RON 3 169 Rata profitului % 0,2 1,210 Cifra de afaceri

pe haRON 1.654,4 1.318,3

11 Subvenţii pe ha RON 191,4 213,512 % subvenţii din

cifra de afaceri pe ha

% 11,6 16,2

Sursa: Bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi încheiate la data de 31.12.2006 şi 31.12.2007 de S.C. Profil AGRICOL S.A.

Din tabelul nr. 2 rezultă că societatea a solicitat şi a primit în anul 2006 subvenţii în sumă

totală de 398 mii RON, reprezentând 1,1% din totalul sprijinului financiar acordat de MAPDR

judeţului Neamţ.

În anul 2007 sprijinul acordat de la bugetul de stat a fost în sumă totală de 443 mii RON,

reprezentând 1,2% din totalul subvenţiilor alocate judeţului, din care:

• 85 mii RON ajutor financiar pentru producţia internă de sămânţă certificată conform HG

1238/2004 (7,8% din suma acordată la nivelul judeţului);

3

• 249 mii RON subvenţie pentru producţia marfă vegetală conform HG 65/2007 (15,3% din

suma acordată pentru această formă de sprijin la nivelul judeţului);

• 109 mii RON despăgubiri pentru culturi calamitate conform Legii 381/2002 (4,1% din

suma acordată la nivelul judeţului).

Subvenţiile pe ha au fost de 191,4 RON în anul 2006 şi 213,5 RON în anul 2007,

reprezentând 11,6% şi respectiv 16,2% din cifra de afaceri pe hectar.

Deşi suprafaţa şi numărul de salariaţi se menţin aproximativ egale în cei doi ani, în anul

2007 ca urmare a unor decizii manageriale de schimbare a asolamentului şi a ponderii culturilor

s-a înregistrat o cifră de afaceri şi venituri totale mai mici cu 20% şi respectiv 17,4%.

Conform datelor reflectate în bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere, încheiate la

31.12.2006 şi 31.12.2007 (tabelul nr.2) societatea a realizat un rezultat net de 5,3 mii RON în

anul 2006 şi respectiv 32,4 mii RON în anul 2007.

Din analiza efectuată a rezultat că, datorită unui management neperformant prin luarea unor

decizii neadecvate, prin care nu s-a urmărit realizarea programului de producţie şi a obiectivelor

de dezvoltare prevăzute în planul de afaceri, respectarea tehnologiilor pentru cultura vegetală şi

nu s-au adus îmbunătăţiri fertilităţii solului, prin utilizarea pe scară mai largă, la nivelul întregii

ferme, a irigaţiilor şi îngrăşămintelor chimice şi naturale, rata profitului realizată a fost de 0,2%

în anul 2006 şi 1,2% în anul 2007, cu mult sub cea propusă care a fost de 9%. Rezultă deci, că

faţă de nivelul subvenţiilor primite, rezultatele economico – financiare ale fermei sunt cu mult

sub aşteptări.

Finanţarea investiţiilor pentru agricultură şi zonele rurale din judeţul Neamţ în perioada

2003-2006 a avut ca sursă principală fondurile externe nerambursabile derulate prin Programul

SAPARD.

Procedura destul de complicată de elaborare a proiectelor, criteriile de eligibilitate pe care

trebuie să le îndeplinească agenţii economici solicitanţi, precum şi dificultăţile de ordin

procedural au limitat accesarea acestor fonduri.

Pentru a beneficia de fondurile externe nerambursabile alocate prin Programul SAPARD,

au fost întocmite şi depuse un număr de 58 proiecte de către societăţi comerciale, asociaţii

familiale, persoane fizice, din care:

Măsura 1. „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole şi piscicole” 21

proiecte;

Măsura 2. „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurilor rurale” 21 proiecte;

3

Măsura 3. „Investiţii în exploataţii agricole” 11 proiecte;

Măsura 4. „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea de venituri şi

activităţi multiple” 5 proiecte.

Fondurile solicitate pentru cele 58 de proiecte depuse au fost în sumă de 56.627.273 Euro.

Au fost declarate eligibile un număr de 51 proiecte, reprezentând 88% din totalul celor depuse, în

valoare de 34.974.040 Euro.

Din cele 51 proiecte depuse, 38 proiecte în valoare de 32.487.803 Euro sunt finalizate,

restul de 13 proiecte, în valoare de 2.486.237 Euro aflându-se în derulare.

Pentru Măsura 1. „Îmbunătăţirea prelucrării şi marketingului produselor agricole”, din totalul de

21 proiecte depuse, au fost considerate eligibile 17 proiecte, din care 10 proiecte în valoare de

15.118.833 Euro au fost finalizate, iar restul de 7 proiecte în valoare de 16.238.528 Euro sunt în

derulare. Fondurile alocate au fost destinate pentru realizarea de investiţii pentru construcţii şi

modernizarea şi retehnologizarea unităţilor existente, pentru abatorizarea şi procesarea cărnii,

inclusive clădiri, maşini, instalaţii şi echipamente pentru abatorizare, procesare, ambalare,

depozitare şi marketing a cărnii şi produselor din carne şi a ouălor, ca urmare a specificului

zonelor de consum din judeţ.

Pentru Măsura 2. „Dezvoltarea şi îmbunătăţirea infrastructurilor rurale”, au fost depuse de

consiliile locale un număr de 21 de proiecte pentru modernizarea infrastructurii rurale. Din cele

21 proiecte, 20 au fost finalizate, suma totală alocată fiind de 15.555.074 Euro. În prezent se află

în derulare un proiect în valoare de 843.250 Euro. Alocaţiile financiare nerambursabile au avut

ca destinaţie construirea şi reabilitarea drumurilor din localităţile rurale, construirea şi

modernizarea sistemelor de aprovizionare cu apă potabilă, construirea sistemelor de canalizare a

apei, investiţii referitoare la epurarea apei, reabilitarea unor construcţii hidrotehnice în zonele

afectate de inundaţii, reabilitarea conductelor de alimentare cu apă pentru irigaţii, etc.

Pentru Măsura 3. „Investiţii în exploataţii agricole”, din cele 11 proiecte depuse, 9 proiecte

în valoare de 4.041.545 Euro au fost considerate eligibile, fondurile fiind alocate pentru

modernizarea exploataţiilor în domeniul viticulturii.

Pentru Măsura 4. „Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice pentru generarea

de venituri şi activităţi multiple”, au fost considerate eligibile un număr de 4 proiecte în valoare

totală de 1.542.402 Euro, pentru crearea de pensiuni agroturistice.

Propuneri de dezvoltare rurală

3

Priorităţile şi obiectivele de dezvoltare rurală în perioada 2007-2013, vizează creşterea

economică, crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei din mediul

rural.

Pentru implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol de Dezvoltare

Rurală din care se finanţează obiectivele de dezvoltare rurală, a fost înfiinţată în anul 2006

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a fost stabilită structura acesteia la nivelul

întregii ţări.

La nivelul judeţului Neamţ structura organizatorică creată este oficiul judeţean,

subordonată centrului regional a judeţului.

Având în vedere structura producţiei agricole, precum şi aşezarea geografică a judeţului

Neamţ, principalele priorităţi ar trebui să se axeze pe următoarele obiective:

• Diversificarea activităţilor economice în vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de

muncă, şi a veniturilor populaţiei din zona rurală a judeţului Neamţ, prin:

- crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi în spaţiul rural, orientate în special spre acele

activităţi din amontele şi avalul agriculturii, precum şi a altor activităţi care să conducă la

îmbunătăţirea calităţii vieţii în mediul rural. Crearea de microîntreprinderi va determina creşterea

ratei de ocupare a populaţiei rurale şi în special a tinerilor şi femeilor, precum şi creşterea valorii

adăugate locale;

- stimularea dezvoltării turismului rural (agroturismul), prin acordarea de servicii turistice de

către fermă sau gospodăria agricolă.

• Formarea grupurilor de producători, pentru a acţiona pentru o mai bună orientare spre

piaţă agricolă a fermierilor pentru produsele agroalimentare obţinute;

• Promovarea managementului durabil al terenului agricol şi a celui forestier prin:

- încurajarea fermierilor pentru a introduce şi a continua folosirea metodelor de producţie

agricolă ce sunt compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu prin: conservarea

terenurilor agricole cu înaltă valoare naturală, dezvoltarea agriculturii ecologice, menţinerea

3

varietăţii genetice prin sprijinirea conservării raselor de animale în ferme autohtone, precum şi a

varietăţilor tradiţionale ale principalelor plante de cultură;

-sprijinirea pentru extinderea suprafeţei de păduri, prin împădurirea terenurilor agricole şi

neagricole, având în vedere protecţia mediului, prevenirea dezastrelor naturale şi diminuarea

efectului schimbărilor climatice;

• Îmbunătăţirea serviciilor de bază din spaţiul rural românesc, respectiv a celor legate de

infrastructura de sănătate, de învăţământ, biblioteci, cinematografe, cămine culturale, locuri de

petrecere a timpului liber, serviciilor de transport şi comunicare;

• Renovarea satelor, care implică lucrări de îmbunătăţire a infrastructurii de drumuri şi apă,

transport, renovarea clădirilor, dar şi de păstrare a peisajului local, precum şi dezvoltarea reţelei

de servicii în domeniul telecomunicaţiilor (servicii de telefonie, televiziune prin cablu etc.).

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

Analiza sistemului de finanţare a agriculturii şi dezvoltării rurale practicat în perioadele

de tranziţie, preaderare şi post aderare, a permis autorului formularea următoarelor concluzii şi

propuneri:

1. Consider că aderarea României la Uniunea Europeană a avut un impact major asupra tuturor

sectoarelor de activitate ale economiei naţionale şi în special asupra agriculturii datorită aplicării

3

instrumentelor şi mecanismelor de finanţare specifice PAC care se adresează exploataţiilor

agricole care produc pentru piaţă. În condiţiile în care în România sunt dominante ca număr şi

suprafaţă gospodăriile ţărăneşti de subzistenţă şi semisubzistenţă există riscul pierderii unor

avantaje economice

şi financiare dacă nu se accelerează procesul de restructurare.

2. Finanţarea agriculturii într-o perioadă de tranziţie mult prelungită a fost marcată de aplicarea

unor politici agricole diferite, în acord cu programele guvernelor care s-au succedat. Conceptele

şi numeroasele modificări a modului de realizare a reformei funciare au condus la parcelarea

excesivă a terenurilor trecute în proprietatea deţinătorilor de drept, cu urmări grave pe termen

lung asupra competitivităţii agriculturii şi au contribuit la irosirea unor resurse financiare în

condiţiile menţinerii

unei agriculturi de subzistenţă.

3. Până în prezent susţinerea bugetară a sectorului agricol nu a avut o fundamentare realistă a

necesarului de fonduri şi nu a fost întotdeauna precedată de studii şi analize a situaţiilor concrete

din teren, astfel încât să se justifice priorităţile de acordare a sprijinului bugetar, iar în unele

cazuri au predominat dispoziţiile administrative necorelate cu posibilităţile bugetare existente.

4. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a manifestat preocupare pentru

evaluarea impactului programelor de sprijin derulate asupra sectorului agricol. Astfel,

programele de sprijin a producătorilor agricoli nu au fost însoţite de indicatori de performanţă

specifici, care să evidenţieze atât nivelul de realizare, cât şi influenţele acestora asupra creşterii

calităţii producţiei realizate, etc.

5. Susţinerea financiară, urmare promovării unei politici de creditare direcţionate de tip

inflaţionist a fost insuficient fundamentată pe criterii de performanţă ceea ce a condus la pierderi

de resurse şi distorsiuni ale pieţei.

Creditele direcţionate au fost acordate mai ales societăţilor comerciale de dimensiuni

mari, cu capital majoritar de stat (dobânzile fiind subvenţionate, uneori, chiar în proporţie de 60

– 70 %). Această situtaţie reprezintă o consecinţă şi a reticenţei manifestate de producătorii

agricoli faţă de condiţiile de garantare a creditelor impuse de bănci.

Disfuncţionalităţile apariţiei în sistemul de subvenţionare a creditelor au fost determinate

atât de neacordarea acestora la timpul oportun, cât şi de nerambursarea sau rambursarea acestora

de către beneficiari cu foarte mari întârzieri.

6. Deşi în perioada de preaderare guvernele au declarat că doresc realizarea unei pieţe agricole

funcţionale, introducerea unor mecanisme de intervenţie pe piaţă care să asigure protecţia socială

3

a agricultorilor şi armonizarea cu politica agricolă comună, acestea nu au devenit obiective

majore, iar măsurile de subvenţionare aplicate nu au fost corelate cu noile principii PAC.

7. Întârzierea elaborării unor strategii coerente pe termen mediu şi lung privind finanţarea

agriculturii, precum şi a cadrului legislativ necesar perioadei de tranziţie la economia de piaţă au

prelungit acest proces în mod nejustificat, generând mari dificultăţi pentru reformele care se

înfăptuiesc în prezent. Sistemul de plată pe baza cupoanelor (bonurilor) valorice sau

subvenţionarea cu precădere a exploataţilor foarte mici (sub 5 ha) pentru achiziţionarea de

inputuri şi servicii necesare producţiei s-au dovedit în final măsuri neeficiente, având ca efect

pulverizarea unor resurse bugetare şi aşa insuficiente.

8. Realizarea în perioada de preaderare a unor proiecte prin Programul SAPARD propuse de

locuitorii din mediul rural nu au condus la modificări spectaculoase în ceea ce priveşte creşterea

nivelului de productivitate şi competitivitate, menţinând decalajul dintre agricultura din România

şi cea din ţările UE. Diferenţa structurală dintre agricultura României şi UE 15, dar şi faţă de

unele dintre noile state membre este semnificativă şi reflectă o performanţă redusă la nivel

naţional. O contribuţie a agriculturii de 8,9% la crearea valorii adăugate brute în anul 2005 şi

procentul de 36% reprezentând populaţia ocupată în agricultură reflectă o abundenţă a forţei de

muncă şi un nivel scăzut de productivitate.

19. Dezvoltarea pieţelor financiare în mediul rural prin susţinerea implementării unui sistem

sigur de creditare a agriculturii şi dezvoltării rurale care presupune:

• reînfiinţarea creditului rural;

• diversificarea sistemului de credit agricol prin crearea creditului mutual şi a creditului

cooperatist;

• dezvoltarea pieţei de leasing pentru bunurile de capital;

• sprijinirea diversificării ofertei serviciilor de asigurare (a recoltei şi/sau a veniturilor

agricultorilor) inclusiv prin formarea şi dezvoltarea sistemului de asigurări mutuale.

Una din principalele cauze care limitează accesul producătorilor agricoli la creditele

acordate de băncile comerciale o constituie lipsa mijloacelor de garantare a creditului.

Dezvoltarea activităţii Fondului de Garantare a Creditului Rural, precum şi a altor instituţii de

acest gen şi acceptarea garantării cu producţia agricolă, respectiv culturile şi animalele din fermă,

reprezintă o premisă a dezvoltării în România a creditului agricol de tip european.

Creditul rural prin formele de organizare şi prin structurile adaptate la contextul actual şi la

caracteristicile sistemului economic şi politic în evoluţie, trebuie să constituie o formă de

finanţare atractivă şi stimulatorie, prin acordarea de facilităţi privind procentul de dobândă

perceput (2%-3%), precum şi prin stabilirea termenelor scadente de rambursare a creditului în

3

funcţie de ciclul de producţie specific agriculturii şi de strategia Guvernului în domeniul

agriculturii şi dezvoltării rurale.

Creditului agricol mutual se poate organiza în localităţile rurale în care producătorii agricoli

se pot reuni în grupuri de interese şi de preocupări similare sau complementare. Pentru

implementarea acestui sistem care constituie o soluţie adecvată situaţiei în care se află

agricultura românească este necesară analiza posibilităţilor de atragere a economiilor băneşti ale

proprietarilor de terenuri agricole, ale grupurilor de producători şi/sau a prestatori de servicii

pentru agricultură.

Constituirea capitalului din care să fie acordat creditul agricol cooperatist se poate realiza

prin utilizarea sumelor obţinute ca urmare a privatizării fostelor unităţi agricole de stat.

Producătorii agricoli vor trebui să respecte normele de calitate, normele sanitare şi

fitosanitare ale UE dacă vor să aibă acces pe piaţă (fie pe piaţa naţională, fie pe cea a UE). Cu

siguranţă condiţiile impuse producătorilor vor fi foarte dure, iar nerespectarea acestora nu va

determina decât perpetuarea situaţiei existente. De aceea fără respectarea standardelor UE

fermierii nu vor putea vinde produsele obţinute şi astfel nu îşi vor mai putea procura resursele

financiare necesare rentabilizării fermelor.

Producţia obţinută nu va putea fi folosită decât pentru autoconsum, iar beneficiile rezultate

din creşterea preţurilor la produsele agricole (datorită faptului că preţul de intervenţie este

superior nivelului actual al preţurilor pe piaţa românească) nu vor putea fi valorificate, întrucât

comunitatea nu va achiziţiona decât produsele conforme cu standardele UE. În acest context,

capacitatea financiară a producătorilor agricoli va rămâne modestă şi nu va fi în măsură să

susţină costurile aferente atât reluării ciclurilor de producţie, cât şi realizării procesului

investiţional prin retehnologizării şi/sau modernizării.

BIBLIOGRAFIE

*

1. Tofan, A., Mihai, C, Bucătaru, D. Gestiunea investiţiilor agroalimentare, Editura Junimea,

Iaşi, 2004.

2. Cistelecan I., Nicolae A., Dimitriu I., Bunea V., Eficienţa şi finanţarea investiţiilor, Editura

Didactică şi pedagogică, Bucureşti,

3

3. Staicu Fl., Pârvu D., Dimitriu M., Stoian M., Vasilescu I., Eficienţa economică a

investiţiilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000

4. Keynes J.M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, Editura

Ştiintifică, 2002

5. Dictionar de economie, Editia a II-a, Editura Economică, 2001

6. Romanu I., Vasilescu I., Managementul investiţiilor, Editura Mărgăritar, 2002

7. Sursa: FAO - Finanţele Rurale în România, 2003

8. Conferinţa Interguvernamentalǎ pentru aderarea la Uniunea Europeanǎ- România;

Documentul de pozitie al României, capitolul 7- Agricultura

9. Zahiu L., Politici şi Pieţe Agricole – Reforma şi Integrare Europeană, Editura CERES, 2005.

10. Regulamentul Consiliului (CE) nr. 127/1999 privind ajutorul acordat din Fondul European

de Orientare şi Garantare Agricolă (FEOGA) pentru dezvoltarea rurală şi de modificare şi

abrogare a unor reglementări

11. INS: Anuarul Statistic al României, editia 2007

12. Gavrilescu D., Giurcă D., Economie Agroalimentară, Editura Biotera, Bucureşti 2000

13. Borza M., Economia Sistemelor de Agricultură Durabilă, Editura Terra Nostra, Iaşi 2007

14. Bucătaru D., Gestiunea Financiară a Intreprinderii, Editura Junimea, Iaşi 2004

15. Vasilescu I., Românu I., Cicea C., Investitii, Editura Economică, Bucureşti 2000

16. Stoica M., Proiectarea obiectivelor de investiţii, Editura Economică, Bucureşti 2000

17. Vasilescu I., Românu I., Dicţionar de investiţii, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003

18. Zaiţ D., Evaluarea si gestiunea investiţiilor directe, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003

**

Site-uri

http://www.infoeuropa.ro

http://www.mie.ro

http://www.europa.eu.

http://www.euractiv.ro