Licenta 2008

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” IAŞIFACULTATEA DE DREPTFORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

ÎNDRUMĂTOR ŞTIINŢIFIC:

Conf. Univ. Dr. GHEORGHE T. ZAHARIA

ABSOLVENT:

BODALE DORIN

2008

CUPRINS

CAPITOLUL I..............................................................................................6

CONSIDERAŢII PRELIMINARE..............................................................................................................6

CAPITOLUL II...........................................................................................12

NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE.................................................12

2. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ.........................................................................................12

2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCŢIEI PUBLICE.........................................................................................14

2. 3 DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE...............................................................................................14

CAPITOLUL III.........................................................................................16

FUNCŢIONARUL PUBLIC.......................................................................................................................16

3. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI.............................................................16

3. 2 CATEGORII DE FUNCŢII PUBLICE ŞI DE FUNCŢIONARI PUBLICI...................................18

3. 3 CONSIDERAŢII GENERALE NECESARE PENTRU OCUPAREA FUNCŢIILOR PUBLICE...21

CAPITOLUL IV..........................................................................................24

REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ŞI A FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN STATUTUL FUNCŢIONARILOR PUBLICI.................................................................................................................24

4. 1 CONSIDERAŢII GENERALE.......................................................................................................24

4. 2 RECRUTAREA ŞI PROMOVAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI...........................................28

4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI. ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSURILOR.............................................................................28

4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCŢIONARII DEBUTANŢI....................................33

4. 2. 3 EVALUAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI.................................34

4. 2. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SPECIFICE FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI......................................................................................................................37

4. 2. 5 NUMIREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI......................................38

4. 2. 6 EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE INDIVIDUALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI....................................................................39

4. 2. 7 PROMOVAREA ŞI AVANSAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI........................42

4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ŞI INCOMPATIBILITĂŢILE FUNCŢIEI PUBLICE.................44

4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE...............................................................................44

4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCŢIEI PUBLICE...................................................47

4. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARULUI PUBLIC.............................................48

4. 4. 1 DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI......................................................48

4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI...................................................54

4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI..................................................574. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI...................57

4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI......61

4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI.................................63

4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI...............................65

4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC...............................................................................................................................................66

4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC................................66

4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU...................................................71

4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC. MODALITĂŢI DE ÎNCETARE.........................................................................................................................74

4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCŢIONARILOR PUB LICI. CORPUL DE REZERVĂ....78

CAPITOLUL V...........................................................................................81

MANAGEMENTUL FUNCŢIILOR PUBLICE ŞI AL FUNCŢIONARILOR PUBLICI....................81

5. 1 AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI.........................................................81

5. 2 COMISIILE PARITARE................................................................................................................85

5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ŞI REGISTRUL DE EVIDENŢĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI.............................................................................................................................................................90

CONCLUZII................................................................................................99

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................102

Capitolul I

CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Existenţa statului, înţeles sintetic ca putere organizată asupra unei populaţii, pe

un anumit teritoriu, a presupus, încă din momentele sale de început, o continuă adaptare

la dinamica vieţii economice, sociale şi politice. Răspunsurile pe care statul le-a oferit

cerinţelor venite în număr tot mai mare din partea societăţii s-au concretizat în creşterea

volumului şi a complexităţii funcţiilor sale, în multiplicarea atribuţiilor autorităţilor şi

organelor sale. Pe bună dreptate, Mircea Djuvara considera că „realitatea cea mai

puternică şi cea mai interesantă în drept, cea mai pasionantă de studiat este statul“1.

Potrivit teoriei separaţiei puterilor în stat, funcţiile pe care statul le dobândeşte

în asigurarea suveranităţii sale, funcţia legislativă, funcţia executivă şi funcţia

judecătorească nu pot fi realizate decât prin exercitarea lor de către puteri independente,

reprezentate la nivel politico-juridic de organe corespunzătoare.

Pentru realizarea acestor funcţii ale statului se înfiinţează servicii publice, care,

la rândul lor, sunt înzestrate cu funcţii publice – atribuţii, competenţe şi răspunderi

specifice sarcinilor pe care acestea le realizează în scopul satisfacerii intereselor generale

ale societăţii2.

La nivel european au existăt puternice preocupări pentru reglementarea funcţiei

publice, fără a se confunda tradiţiile privitoare la funcţia publică cu apariţia unui statut

general. Funcţia publică există cu siguranţă cu mult înainte de a fi adoptat, în premieră

europeană, un statut general al funcţiei publice, în Spania anului 1852.

În România, reglementarea funcţiei publice, în sensul modern al accepţiunii, a

fost realizată prima dată de Regulamentele Organice. Urmează cronologic, prevederi ale

Statutului dezvoltător al Convenţiei de la Paris şi ale Legii electorale din timpul lui Cuza,

precum şi cele ale Constituţiei din 1866, pentru ca abia prin Constituţia din 1923 să se

considere oportun momentul adoptării unui statut al funcţionarilor publici, concretizat

prin Legea din 19 iunie 1923, în vigoare până în 1940. Evoluţia ulterioară a

1 Djuvara, M., Teoria generală a dreptului, Bucureşti, vol. II, 1930, p. 162 Prisăcaru, V., Funcţionarii publici, Bucureşti Editura All Beck, 2004, p. 22

reglementărilor în materie a fost determinată de cursul evenimentelor care au îndepărtat

societatea românească de pe calea unei democraţii autentice. Un moment relevant în

scurta prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice este adoptarea Constituţiei

României din 1991, iar în temeiul acesteia adoptarea, nejustificat de târziu, a Statutului

funcţionarului public, prin Legea nr. 188/1999.

Doctrina juridică nu a avut şi nu are un punct de vedere unitar asupra

problematicii funcţiei publice, cu atât mai mult cu cât reglementările în materie diferă în

funcţie de perioada istorică şi de realitatea statală la care ne raportăm uneori, aceste

reglementări nefiind altceva decât un instrument de impunere a unor concepţii politice.

Asupra naturii juridice a funcţiei publice s-au exprimat diferite puncte de

vedere, cele mai semnificative fiind cele constituite în teoria situaţiei contractuale şi în

teoria statului legal. Prima teorie a încercat definirea funcţiei publice fie prin intermediul

unor instituţii de drept civil (contractul de mandat), fie prin intermediul unor instituţii de

drept administrativ (contractul administrativ). Mai recent, s-a făcut apel la instituţii ale

dreptului muncii (contractul individual de muncă) pentru a explica natura juridică a

funcţiei publice. Cea de-a doua teorie importantă infirmă caracterul contractual al funcţiei

publice şi o înţelege ca pe un statut legal, instituit printr-un act de autoritate, concepţie

care, aşa cum vom arăta, este preluată şi de legiuitorul nostru constituant.

Dintr-o asemenea perspectivă, definirea funcţiei publice nu pare a fi o sarcină

prea uşoară. În doctrina interbelică, funcţia publică a fost înţeleasă ca fiind „complexul de

puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în

vederea de a fi ocupată, în chip temporar, de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică

care, executând puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru

care a fost creată funcţiunea“3.

Într-o definiţie mai recentă, funcţia publică este considerată „situaţia juridică a

persoanei fizice – învestită legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi

publice – ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţilor care formează conţinutul

juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care l-a investit“4.

3 Negulescu, P., Tratat de drept administrativ. Principii generale, vol. I, Institutul de Arte Grafice Bucureşti, 1934, p. 5224 Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck, 2001, p. 554

Prezentarea a două dintre definiţiile de referinţă în materie nu a avut pretenţia de

epuizare a posibilelor perspective de analiză a noţiunii de funcţie publică, cu atât mai

mult cu cât potrivit definiţiei legale, întâlnită în Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarului public, art. 3 şi în actele normative care îşi au temeiul în această Lege,

funcţia publică este ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea şi

instituţia publică în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale.

După o scurtă prezentare a istoricului reglementării funcţiei publice şi a

principalelor probleme care au fost ridicate de către doctrina juridică în ceea ce priveşte

natura juridică şi definirea noţiunii de funcţie publică, vom încerca în cele ce urmează să

oferim un punct de vedere asupra semnificaţiei unor prevederi ale Constituţiei României

în legătură cu funcţia publică.

Cele mai importante prevederi ale Constituţiei privind funcţia publică se

întâlnesc în art. 16 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. j). În art. 16 din Constituţia României

din 1991, modificată în 2003, se consacră principiul potrivit căruia funcţiile şi demnităţile

publice, civile sau militare pot fi ocupate, în condiţiile legii, de către persoanele care au

cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român garantează egalitatea de şanse între

femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi.

Prin legea de revizuire a Constituţiei a fost eliminată condiţia de avea numai

cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice, fiind aşadar posibilă

ocuparea de funcţii publice şi de către persoanele care au dublă cetăţenie, fapt mai

apropiat de spiritul reglementărilor europene5.

Art. 73 alin. (3) din Constituţie, care statuează categoriile de legi pe care le

adoptă Parlamentul, în enumerarea tuturor domeniilor care sunt reglementate prin lege

organică, menţionează statutul funcţionarilor publici la litera j) şi, separat, la lit. p)

regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială.

Semnificaţia acestei prevederi este diferenţierea între regimul statutar al

funcţionarilor publici şi regimul contractual al celorlalte categorii de salariaţi, pentru că,

în concepţia legiuitorului constituant român, funcţionarul public aparţine ramurii

dreptului public, deosebindu-se fundamental de salariat. Totodată prin faptul că domeniul

de reglementare a statutului funcţionarului public este cel al legii organice, este subliniată

5 Constantinescu, M., Iorgovan, A., Muraru, I., Tănăsescu, S., Constituţia României revizuită, comentarii şi explicaţii, Bucureşti, Editura All Beck, 2004

şi importanţa deosebită pe care funcţia publică şi funcţionarul public le au în sistemul

constituţional şi legal.

O discuţie interesantă este legată de determinarea funcţiilor publice şi implicit a

categoriilor de funcţionari publici. Interpretarea art. 40 alin (3) şi art. 54 alin. (2) din

Constituţie, în coroborare cu prevederile altor articole din Constituţie care fac referire la

alte categorii de funcţii publice, ne îndreptăţesc să considerăm că au calitatea de

funcţionari publici nu doar persoanele care ocupă o funcţie publică în autorităţile sau

organele administraţiei publice, ci şi judecătorii Curţii Constituţionale, magistraţii,

cadrele active ale armatei, poliţiştii, personalul didactic (din învăţământul de stat),

personalul vamal, personalul silvic.

Categoriilor de funcţionari amintite li se aplică prevederile unor legi speciale,

alături, desigur, de dispoziţiile generale din materie ale Constituţiei şi ale Statutului

funcţionarului public.

Mai amintim faptul că funcţia de demnitate publică, menţionată de Constituţie

în art. 16 alin. (3) nu presupune a fi exercitată de către un funcţionar public, existând

diferenţe semnificative între funcţionarul public şi demnitarul public (preşedintele

României, deputaţii şi senatorii, miniştrii, preşedintele consiliului judeţean, consilierii

consiliului judeţean, prefectul, primarul, consilierii locali). Legea 188/1999 în art. 5 face

precizarea că persoanele numite sau alese în funcţie de demnitatea publică nu intră sub

incidenţa dispoziţiilor ei, iar un alt act normativ, Legea 154/1998, defineşte, în art. 3,

funcţia de demnitate publică ca fiind acea funcţie publică care se ocupă prin mandat

direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.

Stadiul actual al evoluţiei legislaţiei româneşti nu oferă o unitate de concepţie

asupra problematicii funcţiei publice, impunându-se cu necesitate anumite modificări

pentru corelarea prevederilor diferitelor categorii de acte normative şi pentru aşezarea

acestora la temelia unor raporturi juridice viabile. Ne exprimăm speranţa că evoluţia

procesului integrării europene, pus uneori sub semnul incertitudinii, va însemna şi o

reaşezare a realităţilor juridice, a reconsiderării funcţiei publice.

Fiecare funcţie publică se caracterizează prin anumite trăsături, dar tuturor

funcţiilor publice le sunt comune următoarele:

funcţia publică reprezintă un complex de drepturi si obligaţii, care nu sunt

facultative, ci obligatorii pentru persoana investita;

de asemenea funcţia publică are caracter de continuitate care decurge din

insasi continuitatea existentei statului; din aceasta nu trebuie sa tragem concluzia ca

funcţia publică nu poate fi exercitata intermitent; nu trebuie confundata funcţia insasi cu

realizarea ei;

funcţia publică nu poate face obiectul unei intelegeri intre parti; ea este

rezultatul unui act universal de vointa prin investirea legala ce acorda persoanei care

exercita funcţia;

funcţia publică este accesibila tuturor cetăţenilor, in condiţiile legii;

Asupra funcţiei publice există mai multe tipuri de conceptii pe care le au in

general, funcţionarii. Funcţia publică este vazuta ca:

o meserie de contact cu publicul (funcţiile de ghiseu, funcţiile prin care se

realizeaza anumite prestatii in favoarea cetăţenilor, funcţile prin care se exercita controlul

de vama, de bilete de tren etc.);

o meserie tehnica, dificila si adesea periculoasa, funcţionarul nefiind intr-

un raport direct cu publicul (dispeceratul unui nod de cale ferata ce dirijeaza circulatia

trenurilor);

mijloc de exprimare a autorităţii, funcţie ce le da funcţionarilor anumite

satisfactii;

funcţia publică este privita prin natura sa ca o funcţie sociala; aceasta

implica de la inceput ca acela care o exercita sa aiba o veritabila vocatie de a se preocupa

de cauza publică.

Desi conţinutul de funcţie este foarte variat, se poate face, totusi, o clasificare a

lor; funcţii de conducere (ministru si adjunctii sau asimilatii acestuia, director si director

general, sef birou si sef serviciu, prefect, subprefect, primar, etc.) si funcţii de execuţie

(cu o sfera foarte larga in raport de pregatirea de specialitate a celor ce detin aceste

funcţii, care nu au dreptul de decizie, ci doar caracter de prestatie).

Antonie Iorgovan6 face si o clasificare analitica a funcţiilor de conducere si a

celor de execuţie si anume:

6 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, Editura All Beck, 2001, p. 125

funcţii care presupun toate elementele conducerii, sau numai ale unora

dintre acestea;

funcţii prevazute numai in Constitutie (demnitari si anumite funcţii

eligibile), funcţii prevazute in Statutul funcţionarilor publici, respectiv in statute speciale

pentru unele sectoare ori organe;

funcţii de conducere la nivelul organului administrativ, respectiv la nivelul

organelor interne si la nivelul compartimentelor;

funcţii de conducere cu o natura exclusiv administrative (ministru, director

general, director, rector, etc) si funcţii de conducere de specialitate (director ethnic,

inginer sef, contabil sef,)

funcţii de conducere retribuite si neretribuite;

funcţii de execuţie pur administrative si funcţii de specialitate;

funcţii de execuţie civila, respectiv cu caracter militar;

funcţii de execuţie care presupun repartizarea sau ocuparea lor pe baza de

alegeri;

funcţii de execuţie potrivit Statului funcţionarilor publici si funcţii

precizate prin statutele speciale.

Capitolul II

NOŢIUNEA, TRĂSĂTURILE ŞI DEFINIŢIA FUNCŢIEI

PUBLICE

2. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIE PUBLICĂ

Tradiţional, noţiunea de funcţie publică reprezintă noţiunea fundamentală a

dreptului administrativ, ea fiind strâns legată de noţiunea de activitate, autoritate, organ

etc.7

Funcţia publică apare ca o grupare de atribuţii şi de competenţe în scopul de a

satisface anumite interese generale, întru-cât orice putere socială se legitimează numai

prin finalitatea sa de interes public, neputându-se admite ca ea să fie folosită în scopuri

personale. 8 Ea reprezintă „complexul drepturilor şi obligaţiilor de interes general,

stabilite potrivit legii în scopul realizării competenţei unei autorităţi de către persoane

legal investite.”9

Constituţia României, republicătă, face referire la funcţia publică în art. 16, alin.

(3), precizând că Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare pot fi ocupate, în

condiţiile legii, de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, iar în

art. 73, alin 3, lit. j), se stabileşte ca prin lege organică să fioe reglementat statutul

funcţionarilor publici.

În literatura actuală de specialitate, se afirmă că adoptarea Legii privind Statutul

funcţionarilor publici,10 se constituie într-unul din evenimentele legislative de răscruce

ale perioadei post-decembriste în ceea ce priveşte organizarea administraţiei publice din

România. Însemnătatea momentului rezidă, mai cu seamă din necesitatea reglementării,

într-o manieră unitară şi sistemtizată a unora din problematicile fundamentale ale statului

7 Antonie Iorgovan, p. 5078 ibidem9 Petrescu Rodica Narcisa, Drept administrativ, Accent 2004, p. 43710 Legea nr. 188/1999, publicătă în Monitorul Oficial nr. 600 din 8 decembrie 1999

de drept, precum funcţia şi funcţionarul public, prin detaşarea pronunţată faţă de

concepţiile proprii dreptului muncii de tip contractualist.11

Statul reprezintă, fără îndoială, un pas important în afirmarea teoretică şi

practică a unor instituţii juridice ce se găsesc la temelia dreptului public, în special din

perspectiva cristalizării posibile a unei noi ramuri de drept public în România – dreptul

funcţiei publice.12

În acest context, sunt confirmate multe din aşteptările doctinei,13 care avansat

încă de la primele demersuri legislative, schimbarea radicală a filisofiei Statutului, prin

definirea funcţionarului public şi a funcţiei publice, a principiilor care stau la baza

exercitării funcţiei publice, structurii carierei funcţionarilor publici, dar, mai ales, prin

recunoaşterea juridică a raportului de serviciu, născut şi exercitat pe baza actului

administrativ de numire, care se stabileşte pentru funcţionarii publici deosebit de

raportul de muncă, derivat din contractul de muncă – fundamentul legislaţiei muncii.14

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2, alin. (1) al Legii privind Statutul

funcţionarilor publici, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor stabilite, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere

piblică de către administraţia publică centrală şi locală.

Cât priveşte principiile ce stau la baza exercitării funcţiei publice15 acestea sunt:

a) Legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;

b) Transparenţă;

c) Eficienţă şi eficacitate;

d) Responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;

e) Orientare către cetăţean;

f) Stabilitatea în exercitarea funcţiei;

g) Subordonare ierarhică.

Referitor la principii, se apreciază că unele sunt mult prea sumare, iar altele sunt

inconsistente şi insuficiente pentru a sta la baza întregii reglementări. De aceea, se

impune atât reconsiderarea unora, cât şi completarea cu alte principii fundamentale, cum

11Legea funcţionarului public. Coordonate posibile, p. 8912 ibidem13 Antonie Iorgovan, op. Cit., vol. II, p. 617 şi următ.14 Cezar Manda, p.2215 Art. din Legea nr. 188/1999, republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

ar fi, de exemplu, principiul carierei funcţionarului public, principiul apolitismului

funcţionarului public etc.16

2. 2 TRĂSĂTURILE FUNCŢIEI PUBLICE

Din analiza dispoziţiilor legale, ca şi din opiniile exprimate în literatura

juridică,17 rezultă unele trăsături specifice funcţiei publice, cum ar fi:

a) reprezintă un complex de atribuţii şi responsabilităţi, stabilite de legiutor;

b) este permanentă (are caracter de continuitate, fiind creată prin lege), în sensul că

sunt înfiinţate pentru satisfacerea unui interes general, în mod perpetuu, adică fără

limită de timp şi fără intermitenţă;

c) este creată de lege şi în baza legii prin hotărâre de Guvern;

d) are o funcţionare continuă;

e) este creată să realizeze satisfacerea intereselor generale şi a celor locale;

f) persoana fizică care o deţine este investită legal în funcţie şi o exercită în baza şi

executarea legii;

g) funcţia publică se ocupă prin numire, în condiţiile legii;

h) nu poate constitui obiectul înţelegerii între părţi şi nici stabilită prin contract.

Fiind înfiinţată pe o bază legală, ea poate fi schimbată în mod unilateral, fără

acrdul titularului, persoana fizică ce o deţine.

2. 3 DEFINIŢIA FUNCŢIEI PUBLICE

Funcţia publică reprezintă ansamblul de atribuţii şi responsaabilităţi, stabilite

în temeiul legii, realizate în mod continuu, de către unul sau mai mulţi titulari,

16 Verdinas Verginia, Legea nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici comentată, Lumina Lex 2000, p. 14 şi următ.17 Paul Negulescu

persoane fizice legal investite, în scopul realizării prerogativelor de putere publică şi a

satisfacerii anumitor interese generale sau locale pentru care a fost creată funcţia.18

Factorul comun şi definitoriu pentru toate funcţiile publice din cadrul

administraţiei publice este existenţa ansamblului de atribuţii (drepturi şi obligaţii)

prevăzute de lege, ce reprezintă şi competenţa autorităţii sau instituţiei publice respective

dintr-un domeniu sau altul de activitate.

În acelaşi timp, acest ansamblu de drepturi şi obligaţii formează şi conţinutul

juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi autoritatea care l-a investit,19 adică se

dă naştere unui raport juridic de funcţie, în care una din părţi este autoritatea publică, iar

cealaltă este funcţionarul public.

Drept urmare, atribuţiile stabilite prin lege sau în baza legii, dau competenţă

celor care îndeplinesc funcţiile respective să facă acte juridice, operaţiuni administrative

sau materiale, în mod legal. 20

18 art. 2, Legea 188/1999 republicată, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200619 Antonie Iorgovan, op. cit., p. 628 şi următ.20 Alexandru Negoiţă, op. cit,.p. 88

Capitolul III

FUNCŢIONARUL PUBLIC

3. 1 NOŢIUNEA DE FUNCŢIONAR PUBLIC. TRĂSĂTURI

Funcţionarul public este definit de lege, ca fiind persoana numită într-o

funcţie publică.21. În doctrină, noţiunea de funcţionar a fost definită atât într-un sens larg,

cât şi într-unul restrâns.

În sens larg, prin noţiunea de funcţionar înţelegem orice persoană care lucrează

în sectorul public, adică în cadrul administraţiei publice centrale şi locale şi altor servicii

publice, chiar dacă sunt organizate de către organisme private.22

De asemenea, în sensul legii penale, prin „funcţionar” înţelegem atât

funcţionarul public, cât şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte

persoane juridice decât cele de interes public (art. 177 alin 2 C. Pen.).

Pentru ca un salariat să fie asimilat funcţionarului, este necesar însă ca persoana

juridică privată să desfăşoare o activitate de interes public, adică să reprezinte ceea ce în

doctrină se numeşte stabiliment de utilitate publică.

În sens restrâns, noţiunea de funcţionar este echivalentă cu aceea de funcţionar

public, adică persoană investită cu o funcţie publică în cadrul autorităţilor şi instituţiilor

publice ale statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 1 alin (1) şi art. 5 alin (2) din Legea nr.

188/1999, potrivit cărora această lege reglementează statutul funcţionarului public din

administraţia publică centrală şi locală şi, în mod excepţional, statutul altor categorii de

funcţionari publici care nu beneficiază de statut special.

Prin art. 5 alin (1) din Legea nr. 188/1999 lasă însă posibilitatea reglementării

unor statute speciale pentru funcţionarii publici din următoarele servicii publice:

21 art. 2 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200622 Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată (M. O. Nr. 251 din 22 martie 2007) în temeiul Legii nr. 161/2003 (M. O. Nr. 279 din 21 aprilie 2003)

structurile de specialitate ale Parlamentului României, structurile de specialitate ale

Administraţiei Prezidenţiale, structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ,

serviciile diplomatice şi consulare23, autoritatea vamală, poliţia şi alte structuri ale

Ministerului de Interne, alte servicii publice stabilite prin lege. Aşadar, nu toate

persoanele care lucrează în sectorul bugetar au calitatea de funcţionar public, ci numai

acela care sunt investite cu o funcţie publică.

Noţiunea de funcţionar public este reglementată prin normele Legii privind

Statutul funcţionarilor publici din anul 1999,24 care, în textul art. 2, alin. (2) precizează că

funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică.

Ca atare, plecând de la clarificarea conceptului de funcţie publică şi a

trăsăturilor sale specifice, precum şi de la precizarea noţiunii de funcţionar public, prin

textul mai sus arătat, credem că, prin funcţiinar public se poate înţelege orice persoană

numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică, cu caracter permanent, în cadrul

unei autorităţi sau instituţii publice (în aparatul lor de lucru), în scopul asigurării

funcţionării continue a acestora, în schimbul unui salar primit periodic.

Nu sunt consideraţi funcţionari publici, în conformitate cu prevederile art. 5,

alin (2) din Statutul funcţionarilor publici, personalul din aparatul de lucru al autorităţilor

şi instituţiilor publice care efectuează activităţi de secretariat-administraţie, protocol,

gospodărire, întreţinere şi de deservire, fiind angajaţiu cu contract individual de muncă şi

cărora li se aplică legislaţia muncii. De altfel, legiuitorul organic, prin norma de la art. 6,

circumscrie şi sfera personalului asupra căruia nu i se aplică prevederile sale, menţionând

personalul salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care

desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-

reparaţii şi de deservire, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative

de putere publică.

De asemenea, personalul salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la

cabinetul demnitarului, corpul magistraţilor, cadrele didactice şi persoanele numite sau

alese în funcţii de demnitate publică nu intră sub incidenţa prevederii legii funcţionarilor

publici.

23 art. 5, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200624 art. 2, alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

În acelaşi timp, în doctrină,25 se precizează faptul că de la noţiunea de funcţionar

public, chiar în sens larg, fac excepţie persoanele fizice care alcătuiesc organele

reprezentative ale statului (cele două camere ale Parlamentului), ale judeţului (consiliile

judeţene), ale oraşelor şi comunelor (consiliile locale) care nu au calitate de funcţionari

publici pentru că sunt reprezentanţi aleşi ai ţării, judeţului, oraşului sau comunei,

desfăşoară o activitate nepermanentă, limitată în timp, de regulă de patru ani şi în sesiuni

sau şedinţe. Acceaşi apreciere se are în vedere şi în ceea ce priveşte funcţia de Preşedinte

al României, de preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, precum şi de primari şi

viceprimari.26

3. 2 CATEGORII DE FUNCŢII PUBLICE ŞI DE FUNCŢIONARI

PUBLICI

Funcţiile publice sunt clasificate astfel:

a) După gradul de generalizare în:

Funcţii generale – reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu

caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, în

vederea realizării competenţelor lor generale;

Funcţii specifice – reprezintă ansamblul atribuţiilor cu caracter specific

unor autorităţi şi instituţii public, în vederea realizării competenţelor lor

specifice. Conform Legii nr 251/2006, art. 7, alin (3) funcţiile publice

specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter

specific unor autorităţi şi instituţii publice, stabilite în vederea realizării

competenţelor lor specifice, sau care necesită competenţe şi

responsabilităţi specifice.

b) După cerinţele privind nivelul studiilor absolvite în:

Funcţii publice de clasa I – pentru a căror ocupare se cer studii superioare

de lungă durată;

25 26 ibidem, p. 162

Funcţii publice de clasa II – pentru a căror ocupare se cer studii superioare

de scurtă durată;

Funcţii publice de clasa III – pentru a căror ocupare se cer studii medii

liceale, absolvite cu diplomă;

Funcţionarii publici numiţi în funcţiile publice din clasele a II-a şi a III-a pot

ocupa numai funcţii publice de execuţie, cu excepţiile prevăzute de legile speciale.

c) După natura competenţelor funcţiei publice în:

Înalţii funcţionari publici;

Funcţii de conducere;

Funcţii de execuţie.

d) După nivelul funcţiilor în:

Funcţii publice de stat;

Funcţii publice teritoriale;

Funcţii publice locale.

Categoriile de funcţionari publici stabilite prin Statutul funcţionarilor publici

sunt următoarele:

1. funcţionari publici debutanţi sau definitivi:

a) pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au

promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice şi nu

îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii

publice definitive;

b) pot fi numiţi funcţionari publici definitivi:

funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat periaoda de

stagiu prevăzută de lege şi care au obţinut rezultat

corespunzător la evaluare;

persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin

concurs şi care au vechime în specialitate corespunzătoare

funcţiei publice, de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6

luni, în funcţie de nivelulor studiilor absolvite;

persoanele care au promovat programe de formare şi

perfecţionare în administraţia publică.

2. funcţionari publici de execuţie:

sunt funcţionari publici de execuţie din clasa I persoane numite în

funcţii publice de: expert, consilier, inspector, consilier juridic,

auditor;

sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a-II-a persoane numite

în funcţia publică de referent de specialitate;

sunt funcţionari publici de execuţie din clasa a-III-a persoane numite

în funcţia de referent.

Funcţiile publice de execuţie sunt structurate pe grade profesionale, astfel:

- superior, ca nivel maxim;

- principal;

- asistent;

- debutant.

3. funcţionari publici de conducere – sunt persoanele numite în una din

următoarele funcţii publice:

a) secretar al municipiului, al secotorului municipiului Bucureşti, al oraşului

şi comunei;

b) director general adjunct, director şi director adjunct din aparatul

ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale;

c) director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor deconentrate ale

ministerelor şi ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice

centrale, precum şi în cadrul aparatului propriu al autoritaţilor

administraţiei publice locale;

d) şef serviciu;

e) şef birou.

4. categoria înalţilor funcţionari publici – cuprinde persoanele numite în una

din următoarele funcţii publice:

- secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;

- consilier de stat;

- secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de

specialitate ale administraţiei publice centrale;

- prefect;

- subprefect;

- secretar general al prefecturii;

- secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti;

- director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale

administraţiei publice centrale.

3. 3 CONSIDERAŢII GENERALE NECESARE PENTRU

OCUPAREA FUNCŢIILOR PUBLICE

Condiţii generale necesare pentru ocuparea funcţiilor publice

a) să aibă numai cetăţenia română şi domiciliul în România;

Potrivit acestei condiţii legale, o funcţie publică nu poate fi încredinţată unei

persoane cu dublă cetăţenie, unui apatrid sau unei persoane cu domiciliul în străinătate.

Acestă cerinţă legală reprezintă o aplicare specială a dispoziţiilor art. 16, alin.

(3) din Constituţia României, potrivit cărora funcţiile şi demnităţile publice, civile sau

militare pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în

ţară.27

b) să cunoască limba română scris şi vorbit;

Această condiţie izvorăşte din art. 13 al Constituţiei, potrivit căruia limba

oficială în România este limba română, iar necunoaşterea limbii române de către

funcţionarii publici este de neconceput, întru-cât ei sunt agenţii statului român.

Potrivit art. 91 din Legea nr. 188/1999, în unităţile administrativ –teritoriale în

care persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale deţin o pondere de peste 20%, unii

27 potrivit art. 16, alin. (7) din Constituţia României, în codiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale

funcţionari publici din serviciile în care au contacte directe cu cetăţenii au obligaţia să

cunoască şi limba minorităţii naţionale respective.

c) să aibă vârsta de 18 ani împliniţi, întru-cât de la această vârstă o

persoană devine majoră şi poartă răspunderea juridică pentru faptele şi

acţiunile sale;

d) să aibă deplină capacitate de exerciţiu, adică acesteia să nu-i fie afectat

discernământul de vreo deficienţă mintală sau boală psihică. Starea

sănătăţii mintale a candidatului pentru ocuparea unei funcţii publice

trebuie dovedită cu acte medicale emise de medicul de specialitate;

e) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care

candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;

f) să îndeplinească condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia

publică pe care intenţionează să o ocupe;

g) să îndeplinească condiţiile specifice pentru îndeplinirea funcţiei publice;

h) să nu fi fost condamnată pentru săvârşirea unei infrcţiuni contra

umanităţii, contra statului sau autorităţii, de serviciu sau în legătură cu

serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de

corupăţie sau a unor infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o

incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care

a intervenit reabilitarea. Dovada îndeplinirii acestei condiţii se face cu

cazierul judiciar al persoanei care ocupă sau aspiră la ocuparea unei

funcţii publice;

i) Să nu fi fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;

j) Să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum aceasta este

definită prin lege.

Pe lângă aceste condiţii, pentru a face parte din categoria înalţilor funcţionari

publici, persoana în cauză trebuie să mai îndeplinească şi următoarele cerinţe:

a) condiţiile prevăzute la art. 50 din Statutul funcţionarilor publici privitoare

la recrutarea funcţionarilor publici;

b) are studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau

echivalentă;

c) a absolvit programe de formare specializată şi perfecţionare în

administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate

dupa caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instittuţii

specializate, organizate în ţară sau străinătate, ori a dobândit titlul ştiinţific

de doctor în specialitatea funcţiei publice respective;

d) are cel puţin 7 ani vechime în specialitatea funcţiei publice respective;

e) a promovat concursul organizat pentru ocuparea uneia din funcţiile

publice din cadrul acestei categorii de funcţii publice. În cazuri

excepţionale, vechimea menţionată de 7 ani poate fi redusă cu până la 3

ani de persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică.

Cât priveşte concursul de admitere la programele de formare specializate în

administraţia publică, acestea se organizează de către Institutul Naţional de

Administraţie, în baza regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului.

Regulamentul se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului

Administraţiei şi Internelor.

Numirea înalţilor funcţionari publici se face de către Guvern, pentru funcţiile de

secretar general şi secretar general adjunct al Guvernului şi prefect; de prim-ministru

pentru funcţiile de consilier de stat, secretar de stat, secretar general şi secretar genaral

adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi

subprefect; de ministrul administraţiei şi internelor, pentru funcţiile de secretar general

al prefecturii, secretar general al judeţului şi al municipiului Bucureşti; de ministru sau,

după caz, de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, pentru director general în

cadrul ministerelor şi celorlalte organme de specialitate ale administraţiei publice

centrale.

În vederea numirii în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici,

legea organmică stabileşte constituirea unei comisii de concurs, formată din 5

personalităţi, recunoscute ca specialişti în administraţia publică, numite prin decizie a

primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei şi internelor.

Capitolul IV

REGLEMENTAREA FUNCŢIEI PUBLICE ŞI A

FUNCŢIONARULUI PUBLIC ÎN STATUTUL

FUNCŢIONARILOR PUBLICI

4. 1 CONSIDERAŢII GENERALE

Funcţionarii administrativi pot fi grupati in mai multe categorii, in raport de

criteriile folosite:

a. in raport de gradul de competenta in exercitarea funcţiei

nominalizam;

funcţionarii cu munci de raspundere, deci funcţionarii de decizie si

control; acestia au ca principale atribuţii conducerea si coordonarea activitatii

celorlalti angajati, putand adopta si acte decizionale;

funcţionarii fara munci de raspundere, deci funcţionari auxiliari

sau de execuţie, acestia desfasoara mai mult o activitate faptica, fie de pregatire a

actelor decizionale, fie de punere a lor in executare, activitatea lor fiind strict

indrumata.

Este necesar un echilibru intre numărul functonarilor de decizie si control si

acela al funcţionarilor de execuţie, echilibru care nu este imuabil si strict uniform, pentru

ca depinde de o serie de factori, cum ar fi:

introducerea tehnicii noi ce duce la reducerea funcţionarilor, mai

ales de execuţie;

numărul si structura populaţiei cu care intra in contact organul

administrativ (cu cat numărul populaţiei este mai mare intr-o unitate administrativ

- teritoriala, cu cat numărul funcţionarilor ce o deservesc nemijlocit trebuie sa fie

mai mare;)

specificul problemelor ce intra in componenta organului

administrativ si scopul pentru care a fost creat influenteaza raportul dintre

numărul funcţionarilor de decizie si control si numărul funcţionarilor de execuţie.

b. in raport de modul de investire se disting: funcţionarii numiti

(investiti) in funcţii pe o perioada nedeterminata; funcţionarii alesi (investiti) in

funcţii pe o perioada determinate (perioada mandatului organului care i-a ales);

c. in raport cu natura funcţiei avem: militarii ( a caror disciplina este

stricta, motiv pentru care drepturile si obligaţiile lor au o regrlementare speciala);

civilii care, la randul lor, pot fi impartiti in sub categorii profesionale (judecatori,

profesori, medici, etc.).

Legea se impune tuturor cetăţenilor, cu atat mai mult ea se impune

funcţionarilor administraţiei publice care, de la lege, au obtinut funcţia pe care o ocupa si

rolul pe care il au de indeplinit in societate.

Accesul la aceste funcţii si statutul juridic in legatura cu detinerea si exercitarea

funcţiilor respective formeaza statutul funcţionarului public. In tara noastra a existăt un

astfel de statut al funcţionarilor publici din anul 1923. Elaborarea si adoptarea unui statut

al funcţionarilor publici este o conditie sine qua non pentru toate categoriile de

funcţionari publici.

Accesul la funcţia publică trebuie sa prevada anumite condiţii de baza pe care sa

le indeplineasca cei ce vor ocupa funcţia : conditia cetăţeniei si a domiciliului in

Romania; conditia capacitatii profesionale; conditia folosirii drepturilor civile fara nici un

fel de infractiune intentionata la activul persoanei; conditia unor funcţii si reputatii.

In unele cazuri, pentru ocuparea unei funcţii, pot fi stabilite prin lege si alte

condiţii, cu privire la varsta, aptitudini, cunosterea unei limbi straine, etc.

In acelasi timp, pentru a avea acces la funcţia publică, funcţionarii, de fapt

viitorii funcţionari, au nevoie de o temeinica cultura generala (ceea ce presupune

cunosterea valorilor majore ale spiritului uman); o buna pregatire juridica (absolut

necesara); competenta tehnica in domeniul in care vor lucra, precum si o anumita vocatie

administrativa ce va trebui cultivata pentru munca organizatorica, atat de esentiala in

administraţia publică. Aceste elemente nu pot constitui decat inceputul, baza de plecare in

formarea funcţionarilor pentru administraţia publică.

Funcţionarii publici sunt recrutati din randurile salariatilor, cu sarcina de a servi

interesele generale ale societatii, fiind ei insisi salariati. O diferentiere neta intre situatia

lor juridica, social-politica si aceea a celorlalti angajati, nu se poate face si nu-si gaseste

un support legal. Legislatia muncii foloseste, de regula, termenul de “ persoane incadrate

in campul muncii”, pentru a desemna atat categoria funcţionarilor in campul muncii, cat

si aceea a celorlalti salariati, atat timp cat nu există un statut al funcţionarilor.

Numirea funcţionarilor publici intr-o funcţie, precum si avansarea lor se face, de

regula, prin concurs. Procedeul concursului face posibila exercitarea unui larg control al

opiniei publice asupra felului in care sunt ocupate funcţiile din administraţia publică.

Un concurs pentru recrutarea si promovarea funcţionarilor in administraţia

publică nu trebuie sa se bazeze pe probe de memorie si cunostinte enciclopedice, ci sa

recurga la probe practice pentru a se vedea cum gandesc, pentru a distinge puterea lor de

elaborare, capacitatea de alegere a variantei optime pentru o multitudine de solutii

posibile; acei ce candideaza la funcţii de execuţie trebuie sa fie verificati in legatura cu

solutionarea problemelor curente, intocmirea unor acte administrative simple si

efectuarea unor operatii administrative.

In urma concursului si rezultatului obtinut se incheie in scris contractul

individual de munca pe durata nedeterminata sau determinata si, odata cu numirea in

funcţie, funcţionarului public i se formeaza un dosar profesional care priveste situatia

profesională si disciplinara, unde va fi notat de seful tehnic cu calificative : de la slab

pana la foarte bine; pentru activitatea desfasurata in cursul fiecarui an.

Orice funcţionar public se afla in raporturi juridice cu organul din care face

parte, raport ce se naste intre persoana fizica ce se oblica a indeplini o funcţie si

autoritatea in cadrul careia urmeaza a indeplini aceasta funcţie in schimbul salarizarii

muncii sale. Actul juridic este conventia intervenita intre persoana fizica si administraţia

publică si care are drept obiect prestarea unei munci in schimbul unei remuneratii si

anume: contractul individual de munca reglementat de Codul muncii.

Contractul individual de munca pentru angajarea unui funcţionar se incheie prin

manifestarea consimtamantului ambelor parti: administraţia publică si persoana care se

angajeaza, adica, viitorul funcţionar. Condiţiile pe care trebuie sa le indeplineasca o

persoana pentru a putea incheia un contract de angajare intr-o funcţie publică, există o

egalitate deplina, fara deosebire de sex, rasa, naţionalitate sau religie, in conformitate cu

art. 16 din Constitutia Romaniei. Numai persoanele care executa o pedeapsa privata de

libertate, minorii si interzisii nu pot obtine calitatea de funcţionar

Pentru ocuparea unei funcţii publice, pesoana fizica trebuie sa indeplineasca

condiţiile generale stabilite de Codul Muncii privind aptitudinile fizice si intelectuale si

pregatirea profesională in raport cu funcţia concreta ce urmeaza sa o ocupe. Există si alte

condiţii speciale care creeaza incompatibilitati cu funcţia publică, cum ar fi :

persoanele care ocupa funcţii publice in serviciile Parlamentului, al

Guvernului, ale institutiei prezidentiale, in ministere si in institutiile centrale

subordonate guvernului nu pot indeplini o funcţie salarizata in cadrul regiilor

autonome, societatilor comerciale, sau alte unitati cu scop lucrativ;

pe timpul exercitarii mandatului de deputat sau senator,

funcţionarul public este suspendat din funcţie;

funcţionarii publici din categoria mentionata nu pot sa faca

activitati de comert, sa ia lucrari in antrepriza sau pamant in arenda si nu pot fi

mandatari ai unor personae in ce priveste efectuarea unor acte in legatura cu

funcţia pe care o indeplinesc;

este interzis funcţionarilor publici sa primeasca cereri a caror

rezolvarea nu este de competenta lor;

este interzis sa accepte daruri sau alte avantaje in considerarea

situatiei lor oficiale.

4. 2 RECRUTAREA ŞI PROMOVAREA


4. 2. 1 RECRUTAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI.

ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA CONCURSURILOR

Totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice constituie

Corpul funcţionarilor publici. Potrivit art. 51 alin (1) din Legea nr. 188/1999, intrarea în

Corpul funcţionarilor publici se poate face prin promovare, transfer, redistribuire şi

concurs organizat de autoritatea sau instituţia publică interesată, aceasta fiind, principala

metodă de recrutare a funcţionarilor publici. Chiar şi promovarea într-o funcţie publică

superioară vacantă se face prin concurs sau examen.28

Metoda recrutării funcţionarilor publici prin concurs oferă o serie de avantaje:

a) concursul presupune o publicitate a procedurii recrutării şi, de aceea,

permite un control al opiniei publice asupra politicii de cadre;

b) concursul oferă, prin publicitatea sa, posibilitatea prezentării unui număr

mai mare de candidaţi, ceea ce permite o selecţie mai riguroasă;

c) concursul se poate ţine numai dacă au fost stabilite condiţiile de

participare la concurs, iar numirea pe post se va putea face numai dacă

candidatul a îndeplinit aceste condiţii în cel mai înalt grad. În acest fel,

subiectivismul în alegerea personalului este limitat.

Potrivit art. 51 alin (2) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea

funcţiilor publice va fi organizat astfel:

- în cazul înalţilor funcţionari publici, consursul se organizează de către o

comisie de consurs formată din 5 personalităţi, recunoscute ca specialişti în administraţia

publică, numite prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului administraţiei

şi internelor;

28 art. 56 alin (2) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

- pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante, cu excepţia funcţiilor de şef

serviciu şi şef birou, concursul se organizează de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor

Publici;

- pentru ocuparea funcţiilor publice de şef serviciu sau şef birou, precum şi

pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie, concursul se organizează de către

autorităţile sau instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală, cu avizul

Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici;

- pentru admiterea la programelor de formare specialiozată în administraţia

publică, organizate în scopul numirii într-o funcţie publică, concursul se organizează de

către Institutul Naţional de Administraţie cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor

Publici.

Potrivit art. 51 alin (3) din Legea nr. 188/1999, concursul pentru ocuparea

funcţiilor publice are la bază următoarele principii:

principiul competiţiei deschise, potrivit căruia orice persoană care

îndeplineşte condiţiile legale poate participa la concursul pentru

ocuparea unei funcţii;

principiul transparenţei în organizarea şi desfăşurarea concursului,

aceste proceduri fiind publice;

principiul competenţei, potrivit căruia va fi declarat câştigător al

concursului şi numit în funcţia publică acel candidat care a obţinut cele

mai bune rezultate la probele concursului;

principiul egalităţii accesului la funcţiile publice, care izvorăşte din

principiul constituţional al egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor şi

care impune ca înscrierea la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice

să nu fie condiţionată de vreun criteriu discriminator.

Condiţiile de organizare şi desfăşurare a concursului, precum şi condiţiile de

validare a rezultatelor acestuia se stabilesc prin Hotărâre a Guvernului.29

Persoanele nemulţumite de rezultatul concursului se pot adresa instanţei de

contencios administrativ care va verifica respectarea condiţiilor legale, inclusiv

procedurale, privind organizarea şi desfăşurarea concursului şi existenţa motivelor pentru

29 H. G. Nr. 1209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici (M. O. 757 din 29 octombrie 2003)

care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a validat sau invalidat rezultatele

prezentate de către comisia de concurs. Instanţa judecătorească nu poate să schimbe

rezultatele concursului, care rămân la aprecierea exclusivă a autorităţilor sau instituţiilor

publice, însă poate dispune anularea acestor rezultate când ele sunt urmarea fraudării legii

(fraus omnia corumpif).

În virtutea principiului egalităţii accesului la funcţiile publice, orice persoană

fizică are dreptul să se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, dacă

îndeplineşte condiţiile de lege.30 Împotriva refuzului nejustificat al unei autorităţi sau

instituţii publice de a înscrie la concurs o persoană fizică se poate face plângere la

instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007 privind contenciosul

administrativ.

Pentru asigurarea operativităţii şi simplităţii acestei proceduri, ar fi fost necesară

includerea în Legea nr. 188/1999 a unor reguli speciale privind reducerea termenelor

procedurale şi suspendarea organizării concursului până la rezolvarea definitivă a

plângerii împotriva refuzului nejustificat de înscriere a persoanei în cauză la concursul

pentru ocuparea unei funcţii publice. Astfel, rezultatele concursului stau sub semnul

incertitudinii, ele putând fi anulate de către instanţa de contencios administrativ la cererea

persoanei care a avut câştig de cauză în acţiunea introdusă împotriva refuzului autorităţii

sau instituţiei publice de a o înscrie la concursul pentru ocuparea acelei funcţii publice.

Participarea la un concurs pentru ocuparea unei funcţii publice, nu-i conferă

unei persoane dreptul de a ocupa, în mod automat, funcţia publică pentru care a concurat.

Participarea la un concurs reprezintă un drept, iar ocuparea unei funcţii publice reprezintă

un interes pur subiectiv al unei persoane, care nu poate fi apărat şi invocat decât dacă este

ocrotit de lege. O persoană poate pretinde autorităţii sau instituţiei publice să fie numită

în funcţia publică pentru care a candidat, numai dacă a obţinut cele mai bune rezultate la

concursul la care a participat. Autoritatea sau instituţia publică are obligaţia să respecte

ordinea meritelor participanţilor la numirea acestora în funcţiile publice, indiferent că are

nevoie de toţi candidaţii, numia de o parte sau numai de unul dintre aceştia.

Intrarea în corpul funcţionarilor publici de carieră, direct după absolvirea

studiilor se face numai pe o funcţie publică de debutant. La terminarea perioadei de

30 condiţiile pentru ocupara unei funcţii publice sunt prevăzute în art. 49 din Legea nr. 188/1999 şi au fost analizate la subcap. 1 din acest capitol.

stagiu, pe baza rezultatelor evaluării, funcţionarul public debutant va fi numit funcţionar

public de execuţie definitiv, în clasa corespunzătoare nivelului de studii absolvite în

gradul profesional asistent sau va fi eliberat din funcţia publică în care a obţinut, la

evaluarea activităţii, calificativul „necorespunzător”.

Persoanele care revin în Corpul funcţionarilor publici după părăsirea acesuia,

pentru motive care nu le sunt imputabile, vor fi încadrate în clasa şi gradul dobândite

anterior, potrivit principiului păstrării drepturilor câştigate.

Condiţii de participare la concursul sau examenul pentru promovarea

funcţionarilor publici

În vederea participării la concurs sau la examenul pentru promovarea într-o

funcţie publică superioară, candidaţii trebuie să îndeplinescă, în primul rând, condiţiile

pentru ocuparea unei funcţii publice prevăzute în art. 50 din Legea nr. 188/1999 privind

Statutul funcţionarilor publici.

În afara acestor condiţii generale, pentru ocuparea unei funcţii publice

suprerioare, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii speciale, după cum

urmează:31

A. pentru funcţiile publice de execuţie din gradul profesional principal:

a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de

execuţie în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare

studiilor absolvite;

b) să fi obţinut la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2

ani, cel puţin calificativul „foarte bun”;

c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute de fişa postului.

B. pentru funcţiile publice de execuţie din gradul profesional superior:

a) să aibă o vechime minimă de 2 ani în funcţiile publice de execuţie în

gradul profesional principal sau 7 ani în funcţiile publice de execuţie

în gradul profesional asistent, în clasa corespunzătoare studiilor

absolvite;

b) să fi obţinut la evaluarea performanţelor individuale din ultimii 2 ani,

cel puţin calificativul „foarte bun”;

31 Art. 55-56 din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

c) să îndeplinească cerinţele specifice prevăzute de fişa postului.

C. pentru funcţiile publice de conducere:

a) sunt absolvente ale programelor de formare specializată şi

perfecţionare în administraţia publică, organizate de către Institutul

Naţional de Administraţie, centrele regionale de formare continuă

pentru administraţia publică locală, precum şi alte insituţii

specializate, din ţară şi din străinătate;

b) au fost numite într-o funcţie publică din clasa I;

c) îndeplinesc cerinţele specifice din fişa postului şi următoarele

condiţii de vechime:

- vechime minimă de 2 ani, pentru funcţiile publice de şef de birou, şef

serviciu şi secretar al comunei;

- vechime minimă de 5 ani în cazul celorlaltuncţii de conducere.

Conducătorul autorităţii sau insituţiei publice care organizează concursul poate

stabili, prin ordin sau dispoziţie, condiţii specifice de participare la concurs, pe baza

cerinţelor cuprinse din fişa postului pentru fiecare din funcţiile publice vacante. La

stabilirea condiţiilor specifice care trebuie îndeplinite pentru participarea la concursul de

intrare în Corpul funcţionarilor publici se pot avea în vedere:

vechimea cerută de specificul funcţiei publice, cu excepţia funcţiilor

publice de debutant;

studiile de specialitate cerute pentru ocuparea funcţiei publice

respective;

necesitatea şi gradul de cunoaştere a unei limbi de circulaţie

internaţională;

necesitatea şi nivelul cunoştinţelor de operare (programe) pe calculator;

necesitatea cunoaşterii limbii unei minorităţi naţionale în unităţile

administrativ-teritoriale în care persoanele aparţinând unei minorităţi

naţionale deţin o pondere de peste 20% din numărul total al locuitorilor.

4. 2. 2 PERIOADA DE STAGIU. FUNCŢIONARII DEBUTANŢI

Perioada de stagiu este etapa carierei funcţionarului public, cuprinsă între data

numirii ca funcţionar public debutant, în urma promovării concursului de intrare în

Corpul funcţionarilor publici de carieră, şi data numirii ca funcţionar public

definitiv.32perioada de stagiu are ca obiect confirmarea aptitudinilor profesionale ale

funcţionarilor publici debutanţi în îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor unei

funcţii publice, formarea lor practictică, cunoaşterea de către aceştia a specificului

activităţii autorităţii sau instituţiei publice în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea,

precum şi a exigenţelor administraţiei publice.

Durata perioadei de stagiu este de 12 luni pentru funcţionarii publici de execuţie

din clasa I, 8 luni pentru cei din clasa a II-a şi 6 luni pentru cei din clasa a III-a şi se

calculaează de la data numirii ca funcţionari publici debutanţi.

Potrivit art. 26 alin (3) din H. G. Nr. 1209/2003, parcurgerea perioadei de stagiu

este obligatorie şi efectivă, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege.

Perioada de stagiu poate fi întreruptă în situaţia suspendării raportului de

serviciu al funcţionarului public debutant, în condiţiile legii. Durata suspendării

raportului de serviciu nu se ia în considerare la calculul perioadei de stagiu. După

încetarea motivelor care au determinat întreruperea perioadei de stagiu, funcţioanarul

public debutant îşi continuă activitatea până la acoperirea integrală a acestei perioade

În perioada de stagiu, activitatea funcţionarului public debutant se desfăşoară

după un program de pregătire aprobat de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la

propunerea compartimentului din care face parte debutantul şi a compartimentului de

resurse umane.

Prin programul de pregătire se stabilesc următoarele obiective:

- alocarea a două ore zilnic din timpul normal de lucru pentru studiu individual;

- planificarea ctivităţilor ce urmează a fi desfăşurate în funcţie de nivelul

cunoştinţelor teoretice şi de deprinderile practice dobândite pe parcursul perioadei de

stagiu;

32 art. 26 alin (1) din H. G. nr. 1209/2003

- frecventarea cursurilor de pregătire la care trebui sp participe funcţionarul

public debutant.

În scopul cunoaşterii specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice,

funcţionarului public debutant i se va asigura posibilitatea de a asista la îndeplinirea

atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici definitivi din cadrul altor

compartimente. Această activitatea se va desfăşura sub coordonarea funcţionarului public

definitiv sub a cărui îndrumare îşi desfăşoară activitatea debutantul şi nu poate depăşi un

sfert din durata perioadei de stagiu.33

4. 2. 3 EVALUAREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI

Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant se face, în termen de 5 zile

de la terminarea perioadei de stagiu, de către conducătorul compartimentului în care îşi

desfăşoară activitatea, denumit în continuare evaluator.

În mod excepţional, în cazul autorităţilor sau instituţiilor publice a căror

structură nu este detaliată pe compartimente, evaluatorul este funcţionarul public definitiv

cu cea mai înaltă funcţie de conducere, desemnat de conducătorul autorităţii sau

instituţiei publice.

Evaluatorul desemnat în condiţiile alin. (2) nu poate avea şi calitatea de

îndrumător.

Conform art. 15, evaluarea activităţii funcţionarului public debutant constă în

aprecierea modului de dobândire a cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice

necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor aferente unei funcţii publice, a cunoaşterii

specificului activităţii autorităţii sau instituţiei publice şi a exigenţelor administraţiei

publice.

Pentru evaluarea activităţii funcţionarului public debutant evaluatorul

completează raportul de evaluare a perioadei de stagiu. Pentru completarea raportului de

evaluare a perioadei de stagiu evaluatorul34:

33 art. 29 alin (3) din H. G. nr. 1209/200334 art 16 din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

a) analizează referatul întocmit de îndrumător şi raportul de stagiu completat de

funcţionarul public debutant;

b) notează criteriile de evaluare în funcţie de gradul de îndeplinire a atribuţiilor

de serviciu;

c) stabileşte calificativul de evaluare;

d) face propuneri cu privire la încheierea sau repetarea perioadei de stagiu.

Art. 17. prevede Criteriile de Evaluare a activităţii funcţionarului public

debutant care sunt:

a) cunoaşterea reglementărilor specifice domeniului de activitate;

b) cunoaşterea principiilor care guvernează administraţia publică şi a

raporturilor administrative din cadrul autorităţii sau instituţiei publice;

c) capacitatea de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu;

d) adaptabilitate şi flexibilitatea în îndeplinirea atribuţiilor;

e) raţionamentul, respectiv aptitudinea de a distinge corect între diverse opţiuni

în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;

f) comunicare, respectiv uşurinţă în transmiterea ideilor, în scris şi verbal,

fluenţă în scris, incluzând capacitatea de a scrie clar şi concis;

g) capacitatea de a lucra în echipă, respectiv capacitatea de a se integra într-o

echipă, de a-şi aduce contribuţia prin participare efectivă, de a sprijini activitatea echipei

pentru realizarea obiectivelor acesteia;

h) conduita în timpul serviciului;

i) alte calităţi care îl recomandă pentru cariera de funcţionar public.

Notarea criteriilor de evaluare şi stabilirea calificativului de evaluare se fac

astfel35:

a) criteriile de evaluare se notează de la 1 la 5, nota 1 fiind cea mai mică, iar

nota 5 fiind cea mai mare. Nota exprimă aprecierea îndeplinirii fiecărui criteriu de

evaluare în realizarea atribuţiilor de serviciu;

b) se face media aritmetică a notelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare

şi se obţine o notă finală;

35 art. 18, alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

c) calificativul de evaluare se obţine transformând nota finală, după cum

urmează: între 1,00-3,00 - necorespunzător; între 3,01-5,00 - corespunzător.

Semnificaţia calificativelor de evaluare este următoarea:

a) necorespunzător - funcţionarul public debutant nu a făcut dovada

cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare exercitării funcţiei publice;

b) corespunzător - funcţionarul public debutant a făcut dovada că deţine

cunoştinţele teoretice şi deprinderile practice necesare exercitării funcţiei publice.

Evaluatorul consemnează în raportul de evaluare a perioadei de stagiu:

a) propunerea privind numirea funcţionarului public debutant într-o funcţie

publică definitivă, în situaţia în care calificativul de evaluare este "corespunzător";

b) propunerea de repetare a perioadei de stagiu, în situaţia în care calificativul

de evaluare este "necorespunzător". În acest caz evaluatorul poate recomanda schimbarea

compartimentului în care urmează să se repete perioada de stagiu, în funcţie de

aptitudinile funcţionarului public debutant;

c) propunerea de eliberare din funcţie pentru incompetenţă profesională, în

condiţiile legii, în situaţia în care funcţionarul public debutant a repetat perioada de stagiu

şi a obţinut calificativul "necorespunzător".

Raportul de evaluare a perioadei de stagiu se aduce la cunoştinţă funcţionarului

public debutant în termen de 3 zile de la completare. Funcţionarul public debutant

nemulţumit de rezultatul evaluării poate contesta, în termen de 3 zile de la data luării la

cunoştinţă, calificativul de evaluare la funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului.

În situaţia prevăzută la art. 14 alin. (2) contestaţia se depune la conducătorul autorităţii

sau instituţiei publice.

Funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului analizează raportul de

evaluare a perioadei de stagiu, referatul întocmit de îndrumător şi raportul de stagiu

redactat de funcţionarul public debutant.

Raportul de evaluare a perioadei de stagiu poate fi modificat36 conform deciziei

funcţionarului public ierarhic superior, în situaţia în care constată că aprecierile

consemnate nu corespund realităţii. Raportul de evaluare a perioadei de stagiu, modificat

în condiţiile alin. (2), este adus la cunoştinţă funcţionarului public debutant în termen de

36 art. 21, alin (2) din Legea 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

3 zile de la depunerea contestaţiei. Funcţionarul public debutant nemulţumit de rezultatul

contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.

Funcţionarii publici debutanţi care au obţinut la evaluarea activităţii calificativul

"corespunzător" vor fi numiţi funcţionari publici definitivi clasa a III-a, gradul 3, în

categoria corespunzătoare nivelului de studii absolvite, în termen de 5 zile, prin actul

administrativ emis de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

În situaţiile prevăzute la art. 19 lit. b) şi c), la expirarea termenului prevăzut la

art. 21 alin. (3) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune prin act

administrativ repetarea perioadei de stagiu ori eliberarea din funcţie, în condiţiile legii.

4. 2. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE SPECIFICE

FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEBUTANŢI

Funcţionarul public debutant are drepturile şi îndatoririle prevăzute de Statutul

funcţionarului public, precum şi unele drepturi şi îndatoriri specifice statutului său, în

condiţiile prezentei hotărâri.

Funcţionarul public debutant are următoarele drepturi specifice:

a) să fie sprijinit şi îndrumat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu pe parcursul

perioadei de stagiu;

b) să i se stabilească atribuţii de serviciu al căror nivel de dificultate şi

complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu;

c) să i se asigure timpul necesar pregătirii individuale, în scopul dobândirii

cunoştinţelor teoretice şi a deprinderilor practice necesare exercitării unei funcţii publice;

d) să i se asigure, prin grija autorităţii sau instituţiei publice, accesul la sursele

de informare utile perfecţionării sale.

Funcţionarul public debutant are următoarele îndatoriri specifice:

a) să îşi perfecţioneze pregătirea profesională teoretică şi să îşi însuşească

deprinderile practice necesare exercitării unei funcţii publice;

b) să îl consulte, pentru realizarea lucrărilor repartizate de conducătorul

compartimentului, pe funcţionarul public sub îndrumarea căruia îşi desfăşoară activitatea;

c) să participe la manifestări ştiinţifice şi profesionale, în vederea desăvârşirii

pregătirii profesionale;

d) să participe la formele de pregătire organizate de autoritatea sau instituţia

publică şi de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici ori la alte forme de perfecţionare.

Funcţionarul public debutant nu poate fi detaşat pe parcursul perioadei de

stagiu.

Aplicarea sancţiunilor disciplinare se face în condiţiile Legii nr. 188/1999, cu

modificările şi completările ulterioare. Pentru stabilirea sancţiunii disciplinare aplicabile

funcţionarului public debutant comisia de disciplină îl va audia în mod obligatoriu şi pe

funcţionarul public sub îndrumarea căruia îşi desfăşoară activitatea.

4. 2. 5 NUMIREA FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI

La sfârşitul perioadei de stagiu funcţionarul public debutant este numit ca

funcţionar public definitiv gradul 2, clasa a III-a, treapta a 3-a în categoria

corespunzătoare nivelului de studii absolvite sau, după caz, obligat să repete stagiul ori

concediat pentru incompetenţă profesională. Stagiul poate fi repetat o singură dată.

Numirea ca funcţionar public definitiv, precum şi în funcţii publice de

conducere se face de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice respective.

Funcţionarul public definitiv depune jurământul de credinţă în faţa

conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi în prezenţa a doi martori, dintre care

unul va fi conducătorul compartimentului în care este numit, iar celălalt, un alt funcţionar

public din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.

Jurământul are următorul conţinut37:

"Jur să respect Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să

aplic în mod corect şi fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce

îmi revin în funcţia publică în care am fost numit şi să păstrez secretul profesional. Aşa

să-mi ajute Dumnezeu!"

37 art. 55, alin (2), Consitutţia României

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=23083

Jurământul se poate depune şi fără formula religioasă de încheiere. Refuzul

depunerii jurământului prevăzut la alin. (2) atrage revocarea deciziei de numire în funcţie.

4. 2. 6 EVALUAREA PERFORMANŢELOR PROFESIONALE

INDIVIDUALE ALE FUNCŢIONARILOR PUBLICI DEFINITIVI

Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale swe aplică

fiecărui funcţionar public, în raport cu realizarea obiectivelor individuale stabilite în baza

atribuţiilor prevăzute în fişa postului.38

Perioada evaluată este cuprinsă între zilele de 1 decembrie a anului anterior

evaluării şi 1 decembrie a anului în curs, iar perioada de evaluare între 1 decembrie şi 31

decembrie ale anului pentru care se evaluează performanţele profesionale individuale ale


Prin excepţie, evaluarea performanţelor profesionale individuale ale

funcţionarilor publici se face şi în cursul perioadei evaluate, în următoarele cazuri:

când pe parcursul perioadei evaluate, raportul de serviciu al

funcţionarului public încetează sau se modifică.

Când pe parcursul perioadei evaluate raportul de serviciu al

funcţionarului public care ocupă funcţia publică de conducere încetează

sau se modifică în condiţiile legii.

Când pe parcursul perioadei evaluate funcţionarul public dobândeşte o

diplomă de studii de nivel superior şi urmează să fie avansat în altă

clasă.

Pentru a fi realizată evaluarea anuală a performanţelor profesionale individuale

este necesar ca funcţionarul public să fi desfăşurat o activitate de cel puţin 6 luni în

funcţii publice, cu excepţia cazurilor în care raportul de serviciu a încetat sau s-a

modificat.

38 fişa postului se întocmeşte potrivit modelului prezentat în anexa la Metodologia de evaluare aprobată prin H. G. Nr. 1209/2003

Evaluarea performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici se face de către

evaluator. Potrivit art. 4, alin (2) din Metodologia de evaluare au acesta calitate următorii:

Funcţionarul public de conducere care coordonează compartimentul în

care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public de execuţie sau care

coordonează activitatea acestuia;

Funcţionarul public de conducere ierarhic superior potrivit structurii

organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, pentru funcţionarul

public de conducere;

Înaltul funcţionar public, pentru funcţionarii publici din subordine sau

pentru funcţionarii publici de execuţie, atunci când aceştia îşi desfăşoară

activitatea în cadrul unor compartimente care nu sunt conduse de un

funcţionar public de conducere, respectiv demnitarul, pentru funcţioanrii

publici care nu sunt în subordinea directă a acestuia;

Primarul, pe baza propunerii consiliului local, pentru secretarul comunei,

oraşului sau subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului.

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale înalţilor funcţionari

publici se face de către o comisie de evaluare, compusă din 5 personalităţi recunoscute ca

specialişti în administraţia publică, propuse de ministrul administraţiei şi internelor şi

nuite prin decizi a primului-ministru.39

Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarului public de

execuţie se realizează de conducătorul compartimentului în care acesta îşi desfăşoară

activitatea, iar în cazul funcţionarului public de conducere se realizează de către

funcţionarul public de conducere ierarhic superior.

Procedura de evaluare se realizează în următoarele etape:

- completarea raportului de evaluare de către evaluator;

- interviul;

- contrasemnarea raportului de evaluare.

În vederea completării raportului de evaluare, evaluatorul:

analizează îndeplinirea obiectivelor individuale fixate;

notează criteriile de performanţă în funcţie de importanţa acestora;


stabileşte calificativul final de evaluare a performanţelor profesionale

individuale;

consemnează rezultatele deosebite ale funcţionarului public, dificultăţile

obiective întâmpinate de acesta în perioada evaluată şi orice alte

observaţii pe care le consideră relevante.

Notarea obiectivelor şi a criteriilor de performanţă se face parcurgându-se

următoarele etape:

fiecare obiectiv se apreciază cu note de la 1 la 5, nota exprimând gradul de

îndeplinire a obiectivului respectiv, din punct de vedere cantitativ, calitativ

şi al termenului de realizare;

nota acordată pentru îndeplinirea obiectivelor se determină prin efectuarea

mediei aritmetice a notelor acordate pentru fiecare obiectiv;

fiecare criteriu de performanţă se notează cu note de la 1 la 5, nota

exprimând aprecierea îndeplinirii criteriului de performanţă în realizarea

obiectivelor individuale stabilite;

nota acordată pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă individuale se

determină prin efectuarea mediei aritmetice a notelor acordate pentru

îndeplinirea fiecărui criteriu.

Interviul, ca etapă a procesului de evaluare reprezintă un schimb de informaţii,

impresii şi puncte de vedere care au loc între evaluatori şi funcţionarulpublic în cadrul

căruia:

- se aduc la cunoştinţa funcţionarului public evaluat consemnările făcute de

evaluator;

- în cazul în care între funcţionarul public evaluat şi funcţionarul public

evaluator există diferenţe de opinie asupra consemnărilor făcute, comentariile se

consemnează în raportul de evaluare. Evaluatorul poate modifica raportul de evaluare

dacă se ajunge la un punct de vedere comun;

- se semnează şi se datează raportul de evaluare de către evaluator şi

funcţionarul public evaluat.

Raportul de evaluare se înaintează contrasemnatarului care poate fi:

funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului, potrivit structurii

organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice, ori, dacă nu există un

asemenea funcţionar, contrasemnatar va fi funcţionarul public cu cea

mai înaltă funcţie ublică din autoritatea sau instituţia publică respectivă,

iar când această soluţie nu este posibilă, contrasemnatar va fi adjunctul

conducătorului autorităţii sau instituţiei respective;

prefectul, pentru secretarii unităţilor administrativ-teritoriale.

Calificativele care pot fi obţinute de funcţionarii publici definitivi la finele

procedurii de evaluare se stabilesc în funcţie de notele acordate pentru îndeplinirea

criteriilor de performanţă individuale.

Funcţionarii publici nemulţumiţi de rezultatul evaluării pot să îl conteste la

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice. Contestaţia se depune în termen de 5 zile

calendaristice de la luarea la cunoştinţă de către funcţionarul public evaluat a

calificativului acordat. Conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va soluţiona

contestaţia în termen de 15 zile calendaristice de la data expirării termenului de depunere

a contestaţiilor.

Rezultatul contestaţiei se comunică fucţionarului public în termen de 5 zile

calendaristice de la soluţionarea contestaţiei. Funcţionarul public nemulţumit de modul

de soluţionare a contestaţiei sale se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în

condiţiile legii.

4. 2. 7 PROMOVAREA ŞI AVANSAREA FUNCŢIONARILOR

PUBLICI

In cariera, funcţionarul public poate promova in funcţia publica si poate avansa

in treptele de salarizare, in condiţiile legii. Promovarea in clasa, promovarea in grade

profesionale si avansarea in trepte de salarizare nu sunt conditionate de existenta unui

post vacant.

Promovarea este modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii

publice superioare. Promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut de

funcţionarul public se face prin concurs sau examen, organizat anual, prin transformarea

postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării concursului sau

examenului. Fisa postului funcţionarului public care a promovat in funcţia publica se

completeaza cu noi atributii si responsabilitati.

Examenul de promovare in gradul profesional se organizeaza de autoritatea sau

institutia publica, cu avizul Agentiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, in limita

functiilor publice rezervate promovării, cu incadrarea in fondurile bugetare alocate.

Pentru a participa la examenul de promovare in gradul profesional imediat superior celui

detinut, funcţionarul public trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiţii:

a) sa aiba cel putin 4 ani vechime in gradul profesional al functiei publice din

care promoveaza;

b) sa aiba cel putin 2 ani vechime in treapta de salarizare din care avanseaza;

c) sa fi obtinut cel putin calificativul "bine" la evaluarea performanţelor

individuale in ultimii 2 ani;

d) sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata in

condiţiile prezentei legi.

Funcţionarii publici care nu indeplinesc condiţiile de vechime prevazute pentru

promovarea in gradul profesional imediat superior celui detinut pot participa la concursul

organizat, in condiţiile legii, in vederea promovării rapide in funcţia publica. Pentru a

participa la concursul de promovare intr-o functie publica de conducere, funcţionarii

publici trebuie sa indeplineasca cumulativ următoarele condiţii:

o sa fie absolventi de masterat sau de studii postuniversitare in domeniul

administraţiei publice, management sau in specialitatea studiilor necesare

exercitarii functiei publice;

o sa fie numiti intr-o functie publica din clasa I;

o sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului;

o sa indeplineasca condiţiile prevazute la art. 57 alin. (6);

o sa nu aiba in cazierul administrativ o sanctiune disciplinara neradiata in

condiţiile prezentei legi.

Avansarea in trepte de salarizare se face in condiţiile legii privind sistemul

unitar de salarizare a funcţionarilor publici.

In urma dobandirii unei diplome de studii de nivel superior in specialitatea in

care isi desfasoara activitatea, funcţionarii publici de execuţie au dreptul de a participa la

examenul organizat pentru ocuparea unei functii publice intr-o clasa superioara celei in

care sunt incadrati, in condiţiile legii. Promovarea in condiţiile alin. (1) al art. 68, se face

prin transformarea postului ocupat de funcţionarul public ca urmare a promovării

examenului. Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici

se face anual.

In urma evaluării performanţelor profesionale individuale, funcţionarului public

i se acorda unul dintre următoarele calificative: "foarte bine", "bine", "satisfăcător",

"nesatisfăcător". Calificativele obtinute la evaluarea profesională sunt avute in vedere la:

a) avansarea in treptele de salarizare;

b) promovarea intr-o functie publica superioara;

c) eliberarea din funcţia publica.

In cadrul procesului de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor

publici se stabilesc cerintele de formare profesională a funcţionarilor publici.

Metodologia de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor

publici se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agentiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, dupa consultarea organizatiilor sindicale ale funcţionarilor publici,

reprezentative la nivel naţional.

4. 3 CONFLICTUL DE INTERESE ŞI

INCOMPATIBILITĂŢILE FUNCŢIEI PUBLICE

4. 3. 1 CONFLICTUL DE INTERESE

Proiectul din 2004 aflat în Senat (cameră decizională) are definiţii

comprehensive privind conflictele de interese şi incompatibilităţile. Proiectul din 2004

defineşte extrem de larg conflictul de interese: ”situaţia in care o persoana ce exercita o

demnitate publică sau o funcţie publică potrivit art. 69 are sau ar putea avea un interes

personal de natura nepatrimoniala sau patrimoniala, care ar putea influenta îndeplinirea

cu obiectivitate si imparţialitate a atribuţiilor care ii revin potrivit Constituţiei si altor acte

normative, precum si interesul public.” Totodată, interesul personal este „orice avantaj

material sau de alta natura, urmărit ori obţinut, direct ori indirect, pentru sine ori pentru

altul, de către persoanele prevăzute la art. 69 prin folosirea reputaţiei, influentei,

facilitaţilor, relaţiilor si informaţiilor la care au acces in timpul exercitării demnitarii sau

funcţiei publice” .

Este adevărat ca definiţia conflictului de interese în proiectul din 2004 este

extrem de larga, insa tocmai acest lucru va genera dificultăţi majore de aplicare în

practică.

Proiectul din 2006 (elaborat de MJ) stabileşte că „există conflict de interese

atunci când una dintre persoanele prevăzute în art. 14, aflată în exerciţiul atribuţiilor,

emite un act, ia o decizie sau participă la emiterea unui act sau la luarea unei decizii în

legătură cu care are un interes personal de natură să influenţeze exercitarea imparţială a

exerciţiului demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”.

Prin interes personal se înţelege orice avantaj patrimonial sau nepatrimonial,

urmărit sau obţinut direct sau indirect de una dintre persoanele prevăzute la art. 14, pentru

sine, soţ sau soţie, ori pentru o rudă sau un afin până la gradul III inclusiv, ori pentru o

altă persoană cu care persoana prevăzută la art. 14, soţul sau soţia acesteia, s-a aflat în

relaţii de afaceri ori raporturi de muncă în ultimii 5 ani, sau din partea căreia a beneficiat

ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.”

Aşa cum rezultă din citatele de mai sus, propunerile Ministerului Justiţiei sunt

mai clare şi previzibile. În proiectul din 2004 sfera persoanelor cărora ar trebui să li se

aplice aceste prevederi este extrem de largă: „orice persoană care exercită permanent sau

temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură,

retribuită sau nu, în serviciul unei autorităţi publice, instituţii publice, instituţii sau alta

persoana juridica de interes public, sau care are atribuţii privind administrarea, folosirea

sau exploatarea bunurilor proprietate publică, a serviciilor de interes public, precum şi

bunurilor de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public”. Prin urmare, în

proiectul din 2004 prevederile privind conflictul de interese se aplică nediferenţiat

tuturor lucrătorilor din sectorul public, indiferent de atribuţiile şi puterea acestora de

decizie. Acest tip de abordare riscă să discrediteze întregul demers legislativ şi să îl

împingă spre derizoriu.

Proiectul Ministerului Justiţiei din 2006 extinde sfera persoanelor care depun

declaraţii de avere/interese, aşa cum proiectul din 2004 nu o face (ex.: şefii serviciilor de

informaţii, persoanele din sistemul de învăţământ şi sănătate, public, conducătorii cultelor

religioase). Ministerul Justiţiei analizează posibilitatea introducerii şi a altor categorii.

Cu privire la diferenţa intre conflictul de interese reglementat în proiectul MJ

din 2006 şi cel reglementat în Codul penal, precizăm că ultimul vizează doar avantajele

patrimoniale produse pentru sine sau pentru o rudă de până la gradul doi şi nu are in

vedere emiterea de acte normative. Potrivit definiţiei conflictului de interese din proiectul

MJ din 2006, acesta va acoperi alte domenii şi nu pe cele acoperite de Codul Penal.

În schimb, proiectul din 2004 are prevederi neconstituţionale în domeniul

sancţionării conflictului de interese. Astfel, sancţiunea propusă pentru conflictul de

interese sau pentru nedepunerea declaraţiei de interese este eliberarea din funcţie. In lipsa

oricăror altor prevederi derogatorii, înţelegem că se poate ajunge la situaţia in care, spre

exemplu Preşedintele României, senatorii si deputaţii vor fi eliberaţi de drept din funcţie,

încălcându-se în mod flagrant art. 84 si respectiv art. 70 alin. 2 din Constituţie. O

sancţiune severă dar neconstituţională va bloca aplicarea legii.

O altă sancţiune regăsită în proiectul din 2004 este interdicţia de a mai exercita

o funcţie publică dintre cele prevăzute la art. 69 timp de 7 ani de la data aplicării

sancţiunii. Art. 36 alin. 2 si art. 37 din Constituţie reglementează limitativ cazurile in care

se poate interzice dreptul de a fi ales. Situaţia vizată in proiectul din 2004 nu se regăseşte

in enumerarea constituţională. Şi în acest caz, o sancţiune severă dar neconstituţională va

bloca aplicarea legii.

4. 3. 2 INCOMPATIBILITATEA FUNCŢIEI PUBLICE

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către

membrii Comisiei şi de către invitaţi, precum şi a punctului de vedere al Guvernului, s-a

constatat că, în ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor instituit prin Recomandarea

nr. R(2000)10 a Comitetului de Miniştri asupra codurilor de conduită pentru funcţionarii

publici nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 15 din Recomandarea sus menţionată care

prevede - „funcţionarul public nu are dreptul să se ocupe de nici o activitate sau

tranzacţie şi nici să ocupe vreun post sau funcţie, remunerată sau nu, incompatibilă cu

buna exercitare a funcţiilor sale publice sau care aduce prejudiciul acestora. În cazurile

în care acesta are incertitudini privind compatibilitatea sau incompatibilitatea unei

activităţi, este dator să ceară sfatul superiorului său.”

Mai mult decât atât, scoaterea de sub incidenţa Legii nr. 161/2003 a

incompatibilităţii funcţiei publice cu orice activitate desfăşurată în sectorul privat nu

poate fi permisă, întrucât lasă fără conţinut finalitatea actului normativ în cauză şi anume

prevenirea şi combaterea corupţiei. Totodată, principiile care stau la baza prevenirii

conflictului de interese, respectiv imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei,

precum şi faptul că activităţile desfăşurate de funcţionarii publici implică exercitarea

prerogativelor de putere publică, nu justifică o astfel de soluţie legislativă.

4. 4 DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARULUI

PUBLIC

4. 4. 1 DREPTURILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Drepturile ca şi îndatoririle funcţionarului public sunt prevăzute în capitolul al

V-lea din Statut, precum şi în alte texte de lege. Drepturile funcţionarilor publici sunt

următoarele:

a) Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este prevăzut şi garantat prin

art. 25 din Legea nr. 188/1999,ca expresie a libertăţii conştiinţei,

consacrată în art. 29 din Constituţia României.

O garanţie legală a acestui drept o reprezintă textul art. 25 alin (2) din Legea nr.

188/1999, potrivit căruia „este interzisă orice discriminare între funcţionarii publici pe

criterii politice, de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex, stare

materială, origine socială sau orice altă asemenea natură”.

Cu toate acestea, libertatea de expresie a funcţionarilor publici suferă o anumită

limitare, chiar dacă ea reprezintă o libertate fundamentală, prevăzută în art. 30 din

Constituţia României. Astfel, potrivit art. 72 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici

au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la exprimarea sau

manifestarea convingerilor lor politice.

Potrivit acestor dispoziţii legale, limitarea libertăţii de exprimare este impusă

funcţionarilor publici numai în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Aşadar, în afara

timpului exercitării acestor atribuţii, libertatea de expresie este pe deplin recunoscută

funcţionarilor publici, ei având posibilitatea manifestării exterioare a gândurilor şi

opiniilor politice, religioase, filozofice, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete

sau prin alte mijloace de comunicare în public.

Această limitare legală a libertăţii de exprimare a funcţionarilor publici nu

contravine dispoziţiilor constituţionale care permit restrângerea unor drepturi şi libertăţi

fundamentale, în anumite situaţii speciale. Astfel, potrivit art. 53 din Constituţie,

exerciţiul unor drepturi syau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai

dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a

moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale,

prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru

deosebit de grav.

De asemenea, potrivit art. 53 alin (2) din Consituţie, restrângerea unui drept sau

a unei libertăţi fundamentale nu poate aduce atingere existenţei dreptului sau libertăţii.

Limitarea libertăţii de exprimare este urmarea îndatoririlor de neutralitate şi de

loialitate ale funcţionarilor publici faţă de autoritatea sau instituţia publică din care fac

parte. Astfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 188/1999, funcţionarii publici sunt datori să îşi

îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de

serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii persoanelor

fizice sau juridice ori Corpului funcţionarilor publici.

b) Dreptul la asociere este recunoscut de lege funcţionarilor publici,

aceştia putându-se asocia în partide politice, sindicate sau alte forme de

asociere.

Astfel, potrivit art. 98 din Legea nr. 161/2003, funcţionarii publici, cu excepţia

acelora care fac din parte din categoria înalţilor funcţionari publici, pot fi membri ai

partidelor politice legal constituite.

Dreptul de asociere politică are însă o anumită limitare legală, în sensul că

funcţionarii publici nu pot fi membri ai organelor de conducere ale partidelor politice.40

Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici prin art. 27 al

Legii nr. 188/1999, care prevede că cei inetresaţi pot, în mod liber, să înfiinţeze

organizaţii sindicale, să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. De

asemenea, funcţionarii publici se pot organiza în asociaţii profesionale sau în alte

organizaţii, având ca scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii

profesionale şi protejarea statutului lor.

40 art. 98 alin (3) din Legea 161/2003

Dreptul de asociere sindicală nu este recunoscut de lege înalţilor funcţionari

publici, funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de funcţionari publici, cărora

le este interzis acest drept prin statute speciale.41

Dreptul de asociere sindicală al funcţionarilor publici este o varietate a dreptului

fundamental de asociere, prevăzut de art. 70 alin (1) din Constituţia României, potrivit

căruia cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de

asociere.

De altfel, art. 70 alin. 1 din Constituţie a făcut din dreptul de asociere un drept

fundamental, excepţiile finnd reglementate în mod expres în alin. (3) al aceluiaşi articol

constituţional. Astfel, nu pot face parte din partidele politice, potrivit acestor din urmă

dispoziţii constituţionale, următoarele persoane:

Judecătorii Curţii Constituţionale;

Avocaţii poporului;

Magistraţii;

Membrii activi ai armatei;

Poliţiştii;

Alte categorii de funcţionari publici, stabilite prin lege organică.

c) Dreptul la grevă este recunoscut funcţionarilor publici prin art. 28 din

Statut, care prevede că acest drept trebuie exercitat în condiţiile legii, cu

respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public.42

În lipsa unei legi speciale, aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale

art. 70 din Legea 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, potrivit cărora

greva nu poate fi declarată decât pe durata desfăşurării conflictelor de interese, iar acestea

pot fi declanşate numai în legătură cu negocierea, încheierea şi semnarea contractului

colectiv de muncă.

Întru-cât şi pe timpul grevei autorităţile şi insituţiile publice trebuie să asigure

continuitatea funcţionării serviciilor publice, erau necesare unele reglementări legale

speciale privind declanşarea şi desfăşurarea grevei de către funcţionarii publici. În acest

sens, art. 73 alin (2) din Constituţie prevede că trebuie stabilite prin lege condiţiile şi

41 art. 27 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200642 V. Verdinaş, Legea nr. 188/1999 privind statul funcţionarilor publici comentată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2000, p. 63

limitele exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor

esenţiale pentru societate.

Chiar şi Legea nr. 168/1999 reglementează, în art. 32-39, procedura de arbitrare

a conflictelor de interese atât anterior declanşării grevei, cât şi subsecvent, la cererea

conducerii unităţii, în situaţia în care greva s-a derulat pe o durată de 20 de zile, fără ca

părţile să fi ajuns la o înţelegere şi dacă continuarea grevei ar fi de natură să afecteze

interese de ordin umanitar.43

Aşadar, părţile pot conveni încetarea conflictului de interese pe cale arbitrală,

hotărârea comisiei de arbitraj fiind obligatorie. Este necesar însă ca procedura de arbitrare

şi consituirea comisiei de arbitraj să fie reglementate în aşa fel încât să existe garanţia că

soluţionarea conflictelor de interese are loc în condiţii de maximă obiectivitate şi

imparţialitate, pentru a se pune capăt cât mai grabnic conflictului apărat.

Legea nr. 188/1999 nu conţine alte prevederi în legătură cu exercitarea dreptului

la grevă de către funcţionarii publici, însă, potrivit art. 70 alin (1) din Constituţie,

salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice şi

sociale. Aceste dispoziţii constituţionale sunt aplicabile şi funcţionarilor publici, întru-cât

noţiunea de „salariaţi” reprezintă genul proxim, ea incluzând atât angajaţii obişnuiţi cât şi

funcţionarii publici. Prin urmare, greva cu caracter politic este interzisă. Această

interdicţie decurge şi din exercitarea dreptului la grevă cu respectarea limitării liobertăţii

de expresie, în sensul abţinerii funcţionarilor publici de la manifestarea exterioară a

opiniilor lor politice în timpul serviciului.

d) Dreptul la perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale este

consacrat în art. 31 din Legea nr. 188/1999, care prevede că funcţionarii

publici au dreptul de a-şi perfecţiona continuu pregătirea profesională.

Pe perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare, aceştia

beneficiază de drepturile salariale cuvenite, dacă aceste cursuri:

- sunt organizate la iniţiativa sau în interesul autorităţii sau instituţiei publice;

- sunt urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul autorităţii sau instituţiei

publice;

43 art. 62 alin (1) din Legea 168/1999

- sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie, de centrele regionale de

formare continuă pentru administraţia publică locală sau alte instituţii specializate

din ţară sau străinătate.

e) Dreptul la remuneraţie este recunoscut funcţionarilor publici prin art.

29 din Legea nr. 188/1999, care prevede că, pentru activitatea

desfăşurată, funcţionarii publici beneficiază de dreptulo la salariu, care

se compune din salariul de bază, sporuri şi indemnizaţii.

f) Dreptul la odihnă, refacerea forţei de muncă şi a sănătăţii este

recunoscut funcţionarilor publici prin art. 32-34 din Legea nr. 188/1999,

având următoarele componente:

- dreptul la concediul de odihnă pe durata căruia funcţionarii publici beneficiază de

indemnizaţie de concediu şi de o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu. Aceste drepturi băneşti se acordă funcţionarilor

publici înainte de începerea concediului de odihnă;

- dreptul la concedii de boală, concedii de maternitate şi concedii pentru creşterea şi

îngrijirea copilului. Potrivit art. 35 din Legea nr. 188/1999, în perioada acestor

concedii, raporturile de serviciu nu pot inceta şi nu pot fi modificate decât din

iniţiativă funcţionarului public în cauză;

- concedii fără plată, în condiţiile legii;44

- durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi

40 de ore pe săptămână.

Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei

publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori

declarate zile nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperarea sau

la plată majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Există însă o limitare a

numărului de ore suplimentare, în sensul că numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu

poate depăşi 360 într-un an.

Prin reglementarea duratei normale de lucru, Legea nr. 188/1999 recunoaşte

implicit dreptul funcţionarilor publici la refacerea forţei de muncă în timpul şi la sfârşitul

săptămânii.

44 potrivit art. 148 alin (1) C. Muncii, pentru rezolvarea unor situaţii personale, salariaţii au dreptul la concedii fără plată

g) Dreptul funcţionarilor publici la protecţia şi igiena muncii căruia îi

corespunde obligaţia corelativă a autorităţilor şi instituţiilor publice de a

asigura condiţii normale de muncă şi igienă, de natură să le ocrotească

sănătatea şi integritatea fizică.45

În mod excepţional, pentru motive de sănătate li se poate aproba funcţionarilor

publici schimbarea compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea. Schimbarea se

poate face dacă funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile

atribuţii ce-i vor fi încredinţate.46

h) Dreptul funcţionarilor publici de a beneficia de asistenţă medicală,

proteze şi medicamente, în condiţiile legii, este prevăzută în art. 37 din

Statut.

i) Dreptul funcţionarilor public la pensie şi alte drepturi de asigurări

sociale sunt reglementate în art. 38 şi 39 din Legea nr. 188/1999, care

fac trimitere la legea specială în această materie.47

Statul cuprinde câteva reglementări speciale privind drepturile urmaşilor

funcţionarului decedat. Astfel, în caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei

care au, potrivit legii, dreptul la pensie de urmaş, primesc pe o perioadă de 3 luni

echivalentul salariului de bază din ultima lună de activitate a funcţionarului public

decedat.48

În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina

autorităţii sau a instituţiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va

achita urmaşilor, în continuare, drepturile salariale până la emiterea deciziei de

pensionare.49

j) Dreptul funcţionarilor publici la protecţia legii este prevăzut în art. 70

din Statut. Potrivit acestor dispoziţii legale, autoritatea sau instituţia

publică în care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea este obligată să îi

asigure protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj,

45 art. 36 alin (1)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200646 art. 36 alin (2)din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/200647 Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (M. O. Nr. 140 din 1 aprilie 2000)48 art. 39, alin (1) din Legea nr. 19/200049 art. 39, alin (2) din Legea nr. 19/2000

cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei sau în legătură cu

aceasta.

k) Dreptul funcţionarilor publici la repararea pagubelor produse de către

autorităţile sau instituţiile publice în care îşi desfăşoară activitatea este

reglementat de art. 71 din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia autoritatea

sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul

public în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau

instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii

atribuţiilor de serviciu.

4. 4. 2 ÎNDATORIRILE FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Funcţionarii publici au următoarele îndatoriri principale:

a) Îndatorirea de a se consacra funcţiei cu care au fost investiţi sau, altfel

spus, îndatorirea de a-şi consacra întreaga activitate profesională

îndeplinirii sarcinilor care le-au fost încredinţate.

În acest sens, legea interzice cumulul de funcţii sau activităţi profesionale,

inclusiv activităţi cu scop lucrativ. Astfel, potrivit art. 97 alin (1) din Legea 161/2003,

calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în

care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. De asemenea, potrivit alin

(2) al articolului menţionat, funcţionarii publici nu pot exercita la societăţile comerciale

cu capital privat, activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu atribuţiile ce le revin din

funcţiile publice pe care le deţin, şi nu pot fi mandatari ai unor persoane în ceea ce

priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia pe care o îndeplinesc.

Funcţionarii publici nu pot avea interese personale, direct sau prin persoane

interpuse, într-o întreprindere privată supusă controlului lor, întru-cât astefl s-ar

contraveni obligaţiei de dezinteresare sau îndatoriri de probitate a cărei respectare asigură

imparţialitatea funcţionarilor publici în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Funcţionarii

publici pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al

creaţiei literar-artistice.

b) Păstrarea confidenţialităţii şi a secretului de stat şi de serviciu.

Potrivit art.75 din Statut, funcţionarii publici trebuie să păstreze

confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau

cunoştinţă în exercitarea funcţiei lor, iar potrivit art. 77 din acelaşi Statut, ei au obligaţia

să păstreze secretul de stat şi de serviciu.

Obligaţia de discreţie profesională nu trebuie însă absolutizată, ci, dimpotrivă,

informaţiile, datele şi documentele privitoare la o anumită persoană trebuie comunicate

acesteia la cerere. În schimb, aceste date, informaţii sau documente nu pot fi divulgate

sau publicăte fără consimţământul persoanei la care se referă, pentru a nu leză interesele

acesteia.

Acestă îndatorire a funcţionarilor publici trebuie interpretată în acord cu

dispoziţiile art. 31 din Constituţia României care reglementează dreptul la informaţie.

Astfel, potrivit acestui articol, autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, sunt

obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor politice şi asupra

problemelor de interes naţional. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze, însă,

siguranţa naţională.50

c) Obligaţia de subordonare ierarhică, potrivit căreia funcţionarul public

trebuie să se conformeze dispoziţiilor date de superiorii săi ierarhici.

În cazul în care apreciază că aceste dispoziţii sunt ilegale, funcţionarul public

are dreptul să motiveze, în scris, refuzul îndeplinirii dispoziţiei primite. Dacă cdel care a

emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu

excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală, însă îl va încunoştinţa despre această

situaţie pe superiorul ierarhic al emitentului dispoziţiei.51

Aceste dispoziţii legale trebuie coroborate cu cele ale art. 16 din Legea

557/2007 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestor din urmă dispoziţii legale,

reclamantul dintr-o acţiune în contenciosul administrativ poate chema în judecată pe

funcţionarul autorităţii publice pârâte care a eliberat actul sau care se face vinovat de

refuzul rezolvării cererii, dacă solicită şi plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat

sau pentru întârziere. În continuare, acelaşi text de lege prevede că, dacă acţiunea în

50 art. 31 alin (3) din Constituţia României51 art. 77 alin (2) din Legea nr. 188/1999 in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

despăgubiri se admite, funcţionarul respectiv va puteanfi obligat la plata despăgubirilor

către reclamant în solidar cu autoritatea administrativă pârâtă.

În fine, în alineatul al doilea al art. 16 din Legea nr. 557/2007 se prevede că

funcţionarul acţionat astfel în justiţie poate chema în garanţie52 pe superiorul său ierarhic

de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate, totală sau parţială este

supusă judecăţii.

Formularea cererii de chemare în garanţie are un dublu scop:53

- dă posibilitatea celui chemat în garanţie, devenit parte în proces, să-şi

administreze toate probele şi să facă toate apărările în sprijinul părţii pe care o

garantează;

- în cazul în care se pierde procesul, prin acceşi hotărâre instanţa va admite şi

cererea de chemare în garanţie, rezolvându-se deci, printr-o singură hotărâre,

ambele cereri şi evitându-se astfel, un proces ulterior constând într-o acţiune în

regres.

Deci, dacă prin punerea în executare a unui act administrativ de autoritate s-au

produs prejudicii particularilor, răspunzător de repararea acestor prejudicii este

funcţionarul public care a emis actul în formă scrisă şi care a stăruit în executarea actului,

deşi i s-a atras atenţia, în scris, că actul este ilegal.

d) Perfecţionarea pregătirii profesionale, prin frecventarea de cursuri de

perfecţionare special organizate în acest scop.54

Aceste cursuri de pregătire şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici

sunt organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau alte insitituţii abilitate, potrivit

legii, a căror durată cumulată este de minimum 7 zile pe an.

Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în

administraţia publică, cu o durată mai mare de 90 de zile, organizate de institutul

Naţional de Administraţie sau alte instituţii similare din străinătate, finanţate din bugetul

52 Insituţia „chemării în garanţie” este reglementată de art. 60-63 C. Proc. Civ. Potrivit art. 60 din acest cod, partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţiuni, cu o cerere în garanţie sau în despăgubiri.53 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă. Teoria generală, vol. I, Ed. Naţional, Bucureşti 1997, p. 33754 art. 78 alin (1) din Legea nr. 188/1999, in conformitate cu Legea. Nr. 251/2006

de stat sau local, sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică

cel puţin 5 ani de la terminarea programelor.

În cazul nerespectării angajamentului, funcţionarii publici sunt obligaţi să

restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru

perfecţionarea lor profesională.

Aceeaşi obligaţie revine şi funcţionarilor publici care au urmat o formă de

perfecţionare profesională, dar nu au absolvit din vina lor, în acest caz ei fiind obligaţi să

salariile primite pe perioada organizării cursurilor de perfecţionare.

În cazul în care raportul de serviciu încetează din motive neimputabile

funcţionarului public, acesta nu datorează autorităţii sau instituţiei publice chelutielile

ocazionate de pregătirea şi perfecţionarea sa profesională.

e) Să prezinte conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia

de avere, la numirea şi eliberarea din funcţie, având drept scop

justificarea bucurilor şi valorilor achiziţionate în raport cu veniturile

obţinute în perioada exercitării funcţiei publice. Declaratţia de avere se

actuliazează anual55 şi constituie unul din documentele dosarului

personal al funcţionarului public care poate influenţa cariera acestuia.

4. 5 RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI

4. 5. 1 RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A FUNCŢIONARILOR

PUBLICI

Răspunderea disciplinară este una din formele răspunderii administrative, alături

de răspunderea contravenţională. Ambele forme de răspundere intervin ca urmare a


comiterii unor abateri adminstrative, deosebirea fiind că, în primul caz, este vorba de o

abatere disciplinară, iar în cel de al doilea caz, abaterea comisă constituie o contravenţie.

Abaterea disciplinară reprezintă o încălcare a normelor de drept administrativ

privind corectitudinea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici.

Abaterile disciplinare influenţează negativ asupra calităţii serviciilor publice şi

aplicării legilor, conducând la scăderea încrederii cetăţenilor în autorităţile publice.

Tolerarea comiterii abaterilor disciplinare de către funcţionarii publici poate determina

criza de autoritate publică şi compromite însuşi statul de drept. De aceea, legiuitorul a

determinat, în concret faptele care constituie abateri disciplinare şi a stabilit sancţiunile

care se aplică funcţionarilor publici vinovaţi de săvârşirea acestor fapte.

Potrivit art. 65, alin (2) din Statut, sunt considerate abateri disciplinare

următoarele fapte:

a) Întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;

b) Absenţe nemotivate de la serviciu;

c) Nerespectarea, în mod repetat a programului de lucru;

d) Intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara

cadrului legal;

e) Nerespectarea secretului profesional sau confidenţialităţii lucrărilor care

au acest caracter;

f) Refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu;

g) Neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;

h) Manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei

publice în care îşi desfăşoară activitatea;

i) Desfăşurarea în timpul programului de lucru a unoe activităţi cu caracter

politic;

j) Încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi,

conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii

publici;

k) Stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu

pretenţii în vederea soluţionării cererilor acestora.

Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate funcţionarilor publici sunt

următoarele:

1. mustrare scrisă;

Mustrarea constă într-o atenţionare severă a funcţionarului public asupra

pericolului şi consecinţelor faptelor sale, aducându-i-se la cunoştinţă faptul că pentru o

nouă abatere i se va aplica o altă sancţiune mai aspră, inclusiv destituirea din funcţie.

Mustrarea se poate aplica funcţionarului public care a comispentru prima dată o

abatere disciplinară de o gravitate redusă, care nu necesită, pentru îndreptarea

funcţionarului public, o sancţiune mai severă.

Potrivit art. 66, alin (1) din Statut, mustrarea se poate aplica direct de către

conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, la propunerea conducătorului

compartimentului în care funcţionează cel în cauză.

2. diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până

la 3 luni;

Aceasta este o sancţiune cu caracter patrimonial care se aplică funcţionarilor

publici pentru persistenţa lor în săvârşirea abaterilor disciplinare, după ce au fost

sancţionaţi cu mustrare sau pentru comiterea unei abateri mai grave, care necesită o

sancţiune proporţională cu gravitatea abaterii.

3. suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau,

după caz, de promovare în funcţia publică pe o perioadă de 1-3

ani;

Se aplică funcţionarilor publici pentru comiterea repetată a unor abateri

disciplinare sau pentru săvârşirea unei prime abateri, dar care, prin gravitatea ei, impune

aplicarea acestei sancţiuni.

Acestă sancţiune vizează dreptul de avansare în gradele profesionale şi dreptul

de promovare într-o funcţie publică superioară în cadrul aceleiaşi clase, precum şi dreptul

de avansare în clasă, care este condiţionat, în exclusivitate, de nivelul studiilor

funcţionarului public.

4. trecerea într-o funcţie inferioară pe o perioadă de până la un an

cu diminuarea corespunzătoare a salariului;

Aceasta este o sancţiune disciplinară care se aplică funcţionarilor publici pentru

comiterea repetată a unor abateri disciplinare pentru care li s-au aplicat sancţiuni mai

uşoare sau în cazul săvârşirii, pentru prima dată, a unei abateri grave şi se apreeciază de

către conducerea autorităţii sau instituţiei publice că această sancţiune este necesară, dar

şi suficientă pentru îndreptarea şi recuperarea funcţionarului public.

Trecerea într-o funcţie inferioară se face în cadrul aceleiaşi clase cu diminuarea

corespunzătoare a salariului ca, de exemplu, trecerea din funcţia de director în funcţia de

şef serviciu sau şef birou. De asemenea, se va ţine seama de pregătirea de specialitate a

funcţionarului public, astfel încât acesta să fie trecut într-o funcţie corespunzătoare

profesiei lui.

Nivelul funcţiei inferioare în care poate fi trecut funcţionarul public rămâne la

aprecierea exclusivă a conducerii autorităţii sau instituţiei publice. Astfel, de exemplu, un

funcţionar public care deţine funcţia de director poate fi trecut, pe o anumită perioadă (de

până la 1 an), în funcţia de director adjunct ori în funcţia de şef de serviciu.

Aplicarea sancţiunii trecerii într-o funcţie inferioară, prevăzută de art. 65 alin.

(3) lit d) din Statut, nu este condiţionată de acordul funcţionarului public, întru-cât actul

sancţionator, fiind un act de autoritate, are caracter obligatoriu pentru funcţionarul public

sancţionat.

Sancţiunea trecerii într-o funcţie inferioară este urmarea comiterii unei (unor)

abateri disciplinare şi nu a incompetenţei funcţionarului public, care poate atrage,

eventual, eliberarea din funcţie a funcţionarului public şi, implicit, încetarea raportului

său de serviciu.

5. destituirea din funcţie.

Aceasta este cea mai gravă sancţiune disciplinară, care reprezintă, totodată, şi

un mod de încetare a raportului de serviciu. Potrivit art. 84 alin (5) lit. a) din Statut,

destituirea din funcţie se dispune ca sancţiune disciplinară în cazul săvârşirii repetate a

unor abateri disciplinare sau a unei abateri disciplinare care a avut consecinţe grave. Fiind

o sancţiune disciplinară extremă şi ireversibilă, legiuitorul a preevăzut în mod expres

situaţiile în care această măsură poate fi dispusă, spre deosebire de celelalte sancţiuni

disciplinare pe care doar le-a enumerat.

Potrivit acestor dispoziţii legale, destituirea din funcţie poate fi dispusă, ca

sancţiune disciplinară, atât în cazul săvârşirii repetate a unor abateri disciplinare, cât şi în

cazul comiterii, pentru prima dată, a unei abateri disciplinare, cu consecinţe grave pentru

activitatea autorităţii sau instituţiei publice.

Cu totul alta este situaţia în care funcţionarul public se află într-o stare de

incompatibilitate, când destituirea din funcţie nu mai reprezintă o sancţiune disciplinară,

ci o cauză de încetare a raportului de serviciu, reglementată de art. 84 alin. (5) lit. b) dsin

Legea nr. 188/1999.

4. 5. 2 RĂSPUNDEREA CONTRAVENŢIONALĂ A


Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angjează în cazul în

care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu (art.

71, alin. (2) din Statut). Deşi Statutul nu prevede, sancţiunea contravenţională care se

aplică de regulă funcţionarilor publici este amenda. Constatarea contravenţiilor şi

aplicarea amenzii contravenţionale se poate face de către organele care exercită controlul

administrativ extern de specialitate asupra activităţii funcţionarilor publici, de exemplu:

Curtea de Conturi, Inspectoratul de Poliţie, Grupul de Pompieri, Poliţia Sanitar-veterinară

etc.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a am,enzii

contravenţionale poate fi atacat la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul

autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat.

Întru-cât Statutul nu cuprinde dispoziţii speciale, procedura soluţionării

contestaţiei este cea reglemntată de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravenţiilor, care constituie Legea-cadru în această materie. Astfel, termenul în care

poate fi formulată contestaţia este de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal, iar

contestaţia va fi depusă la autoritatea publică din care face parte agentul sancţionator,

care o va înainta judecătoriei competente.

4. 5. 3 RĂSPUNDEREA CIVILĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Răspunderea civilă a funcţionarilor publici este reglementată de dispoziţiile art.

72 şi 732 din Statut, potrivit cărora repararea pagubelor produse cu vinovăţie

patrimoniului autotităţii sau instituţiei publice, precum şi recupera sumelor acordate

necuvenit funcţionarului public se v or face prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii

de imputare de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice prin asumarea unui

angajament de plată de către funcţionarul public.

Ordinul sau dispoziţia de imputare trebuie emisă în termen de 30 de zile de la

data constatării pagubei, adică de la data înregistrării la registratura generală a autorităţii

sau instituţiei publice păgubite a referatului întocmit de şeful compartimentului în care s-

a produs paguba sau al serviciului contabilitate.

Statutul nu prevede un termen în care funcţionarul public îşi poate asuma un

angajament de plată a despăgubirilor datorate autorităţii sau instituţiei publice, însă se

deduce că, după expirarea celor 30 de zile în care poate fi emisă dispoziţia de imputare,

este puţin probabilă asumarea unui astfel de angajament de către funcţionarul public.

În concluzie, autoritatea sau instituţia publică păgubită trebuie să ceară

funcţionarului public asumarea angajamentului de plată în acelaşi termen de 30 de zile de

la constatarea pagubei. În cazul în care funcţionarul public refuză luarea unui astfel de

angajament, autoritatea sau instituţia publică va emite dispoziţia de imputare, cel târziu în

ultima zi a termenului de 30 de zile calculat de la data constatării pagubei.56

De asemenea, Statutul prevede şi un termen maxim pentru emiterea ordinului

sau dispoziţiei de imputare, şi anume 3 ani de la data producerii pagubei (art.73 alin (3)).

Pentru valabilitatea ordinului sau deciziei de imputare este necesară respectarea

atât a termenului de 30 de zile, calculat de la data constatării pagubei, cât şi a termenului

maxim de trei ani de la data producerii pagubei.

Constatarea pagubei poate avea loc oricând pe parcursul termenului de trei ani,

chiar şi în ultima zi a acestuia, însă, în acest din urmă caz, emiterea ordinului sau a

56 V. Verdinaş, p. 155

dispoziţiei de imputare trebuie să aibă loc în aceeaşi zi, pentru a nu se depăşi termenul

maxim prevăzut de lege.

Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, funcţionarul public se poate

adresa instituţiei de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 557/2007.

În cazul în care autoritatea sau instituţia publică a plătit despăgubiri unor terţe

persoane pentru pagubele produse de un funcţionar public, în calitate de comitent al

acestuia, recuperarea sumei plătite cu titlu d despăgubiri se va face pe baza hotărârii

judecătoreşti definitive şi irevocabile (art. 72 lit c) coroborat cu art. 73 alin (1) teza

finală). Deci, în această situaţie, autoritatea sau instituţia publică va trebui să apeleze la

justiţie pentru repararea pagubei produse din vina funcţionarului public, neputând emite

un ordin sau o decizie de imputare. Cu alte cuvinte, după plata despăgubirilor către o terţă

persoană, autoritatea sau instituţia publică se va întoarce împotriva funcţionarul public

vinovat de producerea prejudiciului, printr-o acţiune în regres, pentru repararea pagubei

suportate.

Răspunderea civilă a funcţionarului public poate interveni şi în cazul producerii

unui prejudiciu unei terţe persoane, prin fapte materiale, în timpul şi în legătură cu

exercitarea atribuţiilor de serviciu. În această ipoteză, cel prejudiciat poate pretinde

despăgubiri de la funcţionarul public, în temeiul art. 998-999 C. Civ., ori de la acesta

împreună cu autoritatea sau instituţia publică, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. Civ.

Fiind vorba despre o răspundere pentru un prejudiciu săvârşit de o persoană care

are o anumită calitate – aceea de funcţionar public – în literatura de specialitate s-a arătat

că denumirea cea mai potrivită a acestei forme de răspundere ar fi cea de „răspundere

patrimonială”, care ar fi în concordanţă şi cu prevederile art. 52 alin (3) din Constituţie

refeeritoare la răspunderea patrimonială a statului, iar în doctrină a fost consacrată deja

noţiunea de răspundere administrativ-teritorială.57

De asemenea, s-a mai arătat că pentru a contura, cu mai multă rigurozitate,

cadrul normativ general în care acţionează „răspunderea civilă” a funcţionarilor publici şi

a o delimita de răspunderea civilă generală a oricărei persoane fizice, s-ar fi cuvenit ca

Statutul să conţină şi alte prevederi în materie care să fie corelate cu dispoziţiile Legii

57 M. Preda, G. Stecoza, Unele consideraţii şi observaţii critice asupra Statutului funcţionarilor publici, în Dreptul nr. 8/2000, p. 82

contenciosului administrativ privind răspunderea funcţionarului vinovat pentru

prejudiciile cauzate persoanelor fizice şi juridice.58

4. 5. 4 RĂSPUNDEREA PENALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Răspunderea penală a funcţionarului public se angajează pentru infracţiunile

săvârşite de acesta în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe

care o ocupă (art. 77 alin (1) din Statut). Angajarea acestei răspunderi are loc potrivit

legii penale şi, în special, a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală. Dintre

infracţiunile de serviciu şi în legătură cu serviciul exemplificăm: abuzul în serviciu,

neglijenţa în serviciu, luarea de mită, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenţă

şi altele.

În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei

infracţiuni59 care ar atrage incompatibilitatea făptuitorului cu calitatea de funcţionar

public, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea

funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine (art. 74, alin (2) din Statut).

Punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva funcţionarului public reprezintă o

cauză specială de suspendare, de drept, a raportului juridic de serviciu. Aşa fiind, în acest

caz, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia să dispună această măsură

administrativă, dispoziţiile art. 74 alin (2) din Statut fiind imperative.

Potrivit art. 74 alin (3)din Legea nr. 188/1999, dacă Ministerul Public dispune

scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale sau dacă instanţa

judecătorească dispune achitarea funcţionarului public ori încetarea procesului penal,

suspendarea din funcţia publică încetează de drept, iar funcţionarul public va fi reintegrat

în funcţia publică deţinută anterior şi va primi drepturile salariale aferente perioadei de

suspendare.

58 ibidem, p. 8359 este vorba despre infracţiunile prevăzute de art. 50 lit h) din Legea nr. 188/1999 şi anume: infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei alte infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face incompatibilă o persoană fizică cu exercitarea funcţiei publice.

În fine, dacă fapta comisă de funcţionarul public în timpul sau în legătură cu

atribuţiile funcţiei sale nu întruneşte condiţiile unei infracţiuni, dar este considerată

abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă (art. 74 alin (4) din

Statut).

Deşi statutul se referă, în art. 74 alin (1), numai la infracţiunile săvârşite în

timpul serviciului sau în legătură cu serviciul, se subînţelege că funcţionarii publici

răspund penal şi pentru comiterea altor infracţiuni, potrivit dreptului comun.

Răspunderea penală face însă obiectul de studiu al dreptului penal.

4. 6 MODIFICAREA, SUSPENDAREA ŞI ÎNCETAREA

RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC

4. 6. 1 MODIFICAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC

Mobilitatea în cadrul corpului funcţionarilor publici se realizează prin

modificarea raporturilor de serviciu, astfel:

a) pentru eficientizarea activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice;

b) în interes public;

c) în interesul funcţionarului public, pentru dezvoltarea carierei în funcţia

publică.

Modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici de execuţie şi

funcţionarilor publici de conducere are loc prin:

a) delegare;

b) detaşare;

c) transfer;

d) mutarea în cadrul altui compartiment sau altei structuri fără personalitate

juridică a autorităţii sau instituţiei publice;

e) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.

Dacă mobilitatea funcţionarilor publici de execuţie şi a funcţionarilor publici de

conducere se dispune în interes public, în condiţiile legii, funcţionarii publici nu pot

refuza aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (2) lit. b) şi d), cu excepţia cazurilor

prevăzute la art. 77 alin. (3), sub sancţiunea eliberării din funcţia publică. În aceste

cazuri, modificarea raportului de serviciu se dispune de către persoana care are

competenţa de numire în funcţia publică, cu avizul sau la solicitarea Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici.

Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care este

încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.

Funcţionarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre

următoarele situaţii:

a) graviditate;

b) îşi creşte singur copilul minor;

c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.

Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an

calendaristic se poate dispune numai cu acordul scris al funcţionarului public.

Pe timpul delegării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul,

iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să suporte costul integral

al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.

Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care

urmează să îşi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6

luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6

luni numai cu acordul său scris.

Detaşarea se poate dispune dacă pregătirea profesională a funcţionarului public

corespunde atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei publice, cu respectarea categoriei,

clasei şi gradului profesional al funcţionarului public. Detaşarea se poate dispune şi pe o

funcţie publică de conducere, cu aplicarea dispoziţiilor art. 80 alin. (2), dacă funcţionarul

public îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitatea studiilor şi dacă nu

există în cadrul autorităţii sau instituţiei publice funcţionari publici care să exercite cu

caracter temporar funcţia publică. Funcţionarul public poate fi detaşat pe o funcţie

publică inferioară, numai cu acordul său scris.

Funcţionarul public poate refuza detaşarea dacă se află în una dintre următoarele

situaţii:

a) graviditate;

b) îşi creşte singur copilul minor;

c) starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detaşarea;

d) detaşarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii

corespunzătoare de cazare;

e) este singurul întreţinător de familie;

f) motive familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detaşării.

Pe perioada detaşării funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică şi salariul.

Dacă salariul corespunzător funcţiei publice pe care este detaşat este mai mare, el are

dreptul la acest salariu. Pe timpul detaşării în altă localitate autoritatea sau instituţia

publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus şi întors,

cel puţin o dată pe lună, al cazării şi al indemnizaţiei de detaşare.

Transferul poate avea loc după cum urmează:

a) în interesul serviciului;

b) la cererea funcţionarului public.

Transferul se poate face într-o funcţie publică pentru care sunt îndeplinite

condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.

Transferul în interesul serviciului se poate face numai cu acordul scris al

funcţionarului public transferat. În cazul transferului în interesul serviciului în altă

localitate, funcţionarul public transferat are dreptul la o indemnizaţie egală cu salariul net

calculat la nivelul salariului din luna anterioară celei în care se transferă, la acoperirea

tuturor cheltuielilor de transport şi la un concediu plătit de 5 zile. Plata acestor drepturi se

suportă de autoritatea sau instituţia publică la care de face transferul, în termen de cel

mult 15 zile de la data aprobării transferului.

Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică de aceeaşi

categorie, clasă şi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul public sau

într-o funcţie publică de nivel inferior.

Transferul la cerere se face într-o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi

grad profesional sau într-o funcţie publică de nivel inferior, în urma aprobării cererii de

transfer a funcţionarului public de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la

care se solicită transferul. În acest caz, transferul poate avea loc numai între autorităţi sau

instituţii publice din administraţia publică centrală, între autorităţi administrative

autonome ori, după caz, între autorităţi sau instituţii publice din administraţia publică

locală.

În cazul funcţionarilor publici de conducere transferul se poate realiza pe funcţii

publice de conducere ale căror atribuţii sunt similare cu atribuţiile funcţiei publice de pe

care se efectuează transferul, cu respectarea prevederilor alin. (2), (4) şi (5).

Autorităţile sau instituţiile publice au obligaţia de a asigura publicitatea

funcţiilor publice vacante care pot fi ocupate prin transfer la cerere. În situaţia în care doi

sau mai mulţi funcţionari publici solicită ocuparea unei funcţii publice vacante prin

transfer la cerere, selecţia se face pe bază de interviu.

Mutarea în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice poate

fi definitivă sau temporară.

Mutarea definitivă în cadrul altui compartiment poate avea loc în următoarele

situaţii:

a) când se dispune de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice în care

îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, pe o funcţie publică vacantă de aceeaşi

categorie, clasă şi grad profesional sau cu repartizarea postului corespunzător funcţiei

publice deţinute, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public şi a

salariului acestuia. În acest caz este necesar acordul scris al funcţionarului public;

b) la solicitarea justificată a funcţionarului public, cu aprobarea conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice, pe o funcţie publică de aceeaşi categorie, clasă şi grad

profesional, cu respectarea pregătirii profesionale a funcţionarului public;

c) în alte situaţii prevăzute de dispoziţiile legale.

Mutarea temporară în cadrul altui compartiment se dispune motivat, în interesul

autorităţii sau instituţiei publice, de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice,

pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale şi a

salariului pe care îl are funcţionarul public.

Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau

instituţiei publice în altă localitate, dacă se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art.

77 alin. (3).

Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere se

realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte

condiţiile specifice pentru ocuparea acestei funcţii publice şi care nu are în cazierul

administrativ sancţiuni disciplinare neradiate în condiţiile prezentei legi.

Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de

către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum

6 luni într-un an calendaristic, astfel:

a) cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile din

cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică centrală;

b) cu obligaţia înştiinţării înainte cu cel puţin 10 zile a Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, pentru funcţiile publice din cadrul autorităţilor şi instituţiilor

publice din administraţia publică locală. În situaţia în care Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici constată că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind exercitarea

cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere, dispune neefectuarea măsurii

sau, după caz, încetarea acesteia.

Dacă funcţia publică este temporar vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se

dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, până la data

încetării suspendării din funcţia publică, a detaşării titularului funcţiei publice sau, după

caz, a radierii din cazierul administrativ al titularului funcţiei publice a sancţiunii

disciplinare prevăzute la art. 65 alin. (3) lit. d). Dacă salariul corespunzător funcţiei

publice pe care o exercită cu caracter temporar este mai mare, funcţionarul public are

dreptul la acest salariu.

Înalţii funcţionari publici sunt supuşi mobilităţii în funcţie şi prezintă

disponibilitate la numirile în funcţiile publice prevăzute la art. 11, cu respectarea

prevederilor art. 15 alin. (3). Refuzul neîntemeiat al numirilor prevăzute la alin. (1) atrage

eliberarea din funcţia publică.

Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a asigura decontarea

cheltuielilor ocazionate de mobilitate, precum şi locuinţe de serviciu, în condiţiile legii.

4. 6. 2 SUSPENDAREA RAPORTULUI DE SERVICIU

Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află

în una dintre următoarele situaţii:

a) este numit sau ales într-o funcţie de demnitate publică, pentru perioada

respectivă, cu excepţiile prevăzute la art. 33;

b) este încadrat la cabinetul unui demnitar;

c) este desemnat de către autoritatea sau instituţia publică să desfăşoare

activităţi în cadrul unor misiuni diplomatice ale României ori în cadrul unor organisme

sau instituţii internaţionale, pentru perioada respectivă;

d) desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea, în

condiţiile legii;

e) efectuează stagiul militar, serviciul militar alternativ, este concentrat sau

mobilizat;

f) este arestat preventiv;

g) efectuează tratament medical în străinătate, dacă funcţionarul public nu se

află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi pentru

însoţirea soţului sau, după caz, a soţiei ori a unei rude până la gradul I inclusiv, în

condiţiile legii;

h) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, pe o perioadă

mai mare de o lună, în condiţiile legii;

i) carantină, în condiţiile legii;

j) concediu de maternitate, în condiţiile legii;

k) este dispărut, iar dispariţia a fost constatată prin hotărâre judecătorească

irevocabilă;

l) forţa majoră;

în cazul în care s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei

infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h);

pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public

care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea

administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;

m) în alte cazuri expres prevăzute de lege.

În termen de 15 zile calendaristice înainte de data încetării motivului de

suspendare de drept, dar nu mai târziu de data luării la cunoştinţă de motivul încetării

suspendării de drept, funcţionarul public este obligat să informeze în scris persoana care

are competenţa legală de numire în funcţia publică despre acest fapt. Neinformarea

persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică atrage încetarea de

drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia cazurilor prevăzute la

alin. (1) lit. f), h), i), k) şi l).

Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică are obligaţia

să asigure, în termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (2), condiţiile

necesare reluării activităţii de către funcţionarul public.

Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în

următoarele situaţii:

a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul

copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii;

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în

cazul copilului cu handicap pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de

18 ani;

c) desfăşurarea unei activităţi în cadrul unor organisme sau instituţii

internaţionale, în alte situaţii decât cele prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. c);

d) pentru participare la campania electorală;

e) pentru participarea la grevă, în condiţiile legii.

Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului

public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi

la art. 81 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani.

Cererea de suspendare a raportului de serviciu se face în scris, cu cel puţin 15

zile calendaristice înainte de data când se solicită suspendarea, cu excepţia situaţiei

prevăzute la alin. (1) lit. e), când cererea de suspendare se face cu 48 de ore înainte de

declanşarea grevei.

Suspendarea raportului de serviciu se constată în cazurile prevăzute la alin. (1)

şi la art. 81 alin. (1), precum şi în alte cazuri reglementate prin legi speciale, respectiv se

aprobă în cazul prevăzut la alin. (2), prin act administrativ al persoanei care are

competenţa numirii în funcţia publică.

Dispoziţiile art. 81 alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi pentru cazurile

prevăzute la alin. (1) şi (2).

Reluarea activităţii se dispune prin act administrativ al persoanei care are

competenţa legală de numire în funcţia publică.

Actul administrativ prin care se constată, respectiv se aprobă suspendarea

raportului de serviciu, precum şi cel prin care se dispune reluarea activităţii de către

funcţionarul public se comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în termen de

10 zile lucrătoare de la data emiterii.

Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice

au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o

perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu

ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu

acordul funcţionarului public în cauză.

Perioada suspendării raporturilor de serviciu în condiţiile art. 81 alin. (1) lit. c)

şi art. 82 alin. (1) lit. c) se consideră vechime în funcţia publică.

4. 6. 3 ÎNCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PUBLIC.

MODALITĂŢI DE ÎNCETARE

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici se face prin act

administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică şi are

loc în următoarele condiţii:

a) de drept;

b) prin acordul părţilor, consemnat în scris;

c) prin eliberare din funcţia publică;

d) prin destituire din funcţia publică;

e) prin demisie.

Raportul de serviciu încetează de drept:

a) la data decesului funcţionarului public;

b) la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii

funcţionarului public;

c) dacă funcţionarul public nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la

art. 50 lit. a), d) şi f);

d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului

minim de cotizare pentru pensionare sau, după caz, la data comunicării deciziei de

pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială

ori invaliditate a funcţionarului public, potrivit legii;

e) ca urmare a constatării nulităţii absolute a actului administrativ de numire în

funcţia publică, de la data la care nulitatea a fost constatată prin hotărâre judecătorească

definitivă şi irevocabilă;

f) când funcţionarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească

definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 50 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei

sancţiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de

condamnare;

g) ca urmare a interzicerii exercitării profesiei sau funcţiei, ca măsură de

siguranţă ori ca pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii

judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;

h) la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată

funcţia publică.

Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în

termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care

are competenţa legală de numire în funcţia publică. Actul administrativ prin care s-a

constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.

Persoana care are competenţa legală de numire în funcţia publică va dispune

eliberarea din funcţia publică prin act administrativ, care se comunică funcţionarului

public în termen de 5 zile lucrătoare de la emitere, în următoarele cazuri:

a) autoritatea sau instituţia publică şi-a încetat activitatea ori a fost mutată într-o

altă localitate, iar funcţionarul public nu este de acord să o urmeze;

b) autoritatea sau instituţia publică îşi reduce personalul ca urmare a

reorganizării activităţii, prin reducerea postului ocupat de funcţionarul public;

c) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare în funcţia publică ocupată de către

funcţionarul public a unui funcţionar public eliberat sau destituit nelegal ori pentru

motive neîntemeiate, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti

prin care s-a dispus reintegrarea;

d) pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului

"nesatisfăcător" la evaluarea performanţelor profesionale individuale;

e) funcţionarul public nu mai îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 50 lit. g);

f) starea sănătăţii fizice sau/şi psihice a funcţionarului public, constatată prin

decizie a organelor competente de expertiză medicală, nu îi mai permite acestuia să îşi

îndeplinească atribuţiile corespunzătoare funcţiei publice deţinute;

g) ca urmare a refuzului neîntemeiat al înaltului funcţionar public de acceptare a

numirii în condiţiile art. 80^1.

Situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e) - g) reprezintă motive

neimputabile funcţionarilor publici.

În cazul eliberării din funcţia publică, autoritatea sau instituţia publică este

obligată să acorde funcţionarilor publici un preaviz de 30 de zile calendaristice.

În perioada de preaviz, persoana care are competenţa legală de numire în funcţia

publică poate acorda celui în cauză reducerea programului de lucru, până la 4 ore zilnic,

fără afectarea drepturilor salariale cuvenite.

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), în perioada de preaviz, dacă în

cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare,

aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici.

În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) şi e), dacă nu există funcţii publice

vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori

instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în

perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie

publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public

va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere.

Funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice

vacante de nivel inferior.

În caz de reorganizare a autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarii publici

vor fi numiţi în noile funcţii publice sau, după caz, în noile compartimente în următoarele

cazuri:

a) se modifică atribuţiile aferente unei funcţii publice mai puţin de 50%;

b) sunt reduse atribuţiile unui compartiment;

c) este schimbată denumirea fără modificarea în proporţie de peste 50% a

atribuţiilor aferente funcţiei publice;

d) este schimbată structura compartimentului.

Aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea următoarelor criterii:

a) categoria, clasa şi, după caz, gradul profesional ale funcţionarului public;

b) îndeplinirea criteriilor specifice stabilite pentru funcţia publică;

c) pregătirea profesională;

d) să fi desfăşurat activităţi similare.

În cazul în care există mai mulţi funcţionari publici, se organizează examen de

către autoritatea sau instituţia publică.

Reducerea unui post este justificată dacă atribuţiile aferente acestuia se modifică

în proporţie de peste 50% sau dacă sunt modificate condiţiile specifice de ocupare a

postului respectiv, referitoare la studii.

În cazul reorganizării activităţii prin reducerea posturilor, autoritatea sau

instituţia publică nu poate înfiinţa posturi similare celor desfiinţate pentru o perioadă de

un an de la data reorganizării.

Destituirea din funcţia publică se dispune, în condiţiile art. 66, prin act

administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca

sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public, în

următoarele cazuri:

a) pentru săvârşirea repetată a unor abateri disciplinare sau a unei abateri

disciplinare care a avut consecinţe grave;

b) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar funcţionarul public nu

acţionează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile calendaristice de la data

intervenirii cazului de incompatibilitate.

Actul administrativ prevăzut la alin. (1) se comunică funcţionarului public în

termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Comunicarea actului administrativ trebuie

să se facă anterior datei destituirii din funcţia publică.

Funcţionarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin

demisie, notificată în scris persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia

publică. Demisia nu trebuie motivată şi produce efecte după 30 de zile calendaristice de

la înregistrare.

La modificarea, la suspendarea şi la încetarea raportului de serviciu funcţionarul

public are îndatorirea să predea lucrările şi bunurile care i-au fost încredinţate în vederea

exercitării atribuţiilor de serviciu.

La încetarea raportului de serviciu funcţionarul public îşi păstrează drepturile

dobândite în cadrul carierei, cu excepţia cazului în care raportul de serviciu a încetat din

motive imputabile acestuia.

4. 6. 4 REDISTRIBUIREA FUNCŢIONARILOR PUB LICI. CORPUL

DE REZERVĂ

Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de

numire, emis în condiţiile legii.

Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată,

conform art. 4, alin (2) din Legea nr. 188/1999.

Prin excepţie de la prevederile alin. (2), funcţiile publice de execuţie temporar

vacante pe o perioadă de cel puţin o lună pot fi ocupate pe perioadă determinată, astfel:

a) prin redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă care

îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective;

b) prin numire pe perioadă determinată, prin concurs în condiţiile legii, în

situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească

cerinţele specifice pentru a fi redistribuiţi în conformitate cu dispoziţiile prevăzute la lit.

a). Persoana numită în aceste condiţii dobândeşte calitatea de funcţionar public numai pe

această perioadă şi nu beneficiază la încetarea raportului de serviciu de dreptul de a intra

în corpul de rezervă al funcţionarilor publici.

Redistribuirea funcţionarilor publici se face de către Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici, astfel:

a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din aceeaşi localitate sau dintr-o

localitate aflată la o distanţă de până la 50 km de localitatea de domiciliu;

b) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice din alt judeţ sau aflate la o

distanţă mai mare de 50 km de localitatea de domiciliu, la cererea funcţionarului public.

Redistribuirea funcţionarilor publici se face într-o funcţie publică de aceeaşi

categorie, clasă şi acelaşi grad profesional cu funcţia publică deţinută de funcţionarul

public.

Redistribuirea se poate face şi într-o funcţie publică inferioară vacantă, cu

acordul scris al funcţionarului public.

Redistribuirea într-o funcţie publică de conducere se face cu respectarea alin.

(2) sau, după caz, a alin. (3) numai dacă funcţionarul public a îndeplinit atribuţii similare

cu atribuţiile funcţiei publice de pe care se efectuează redistribuirea.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va asigura redistribuirea pe funcţii

publice temporar vacante, ca urmare a suspendării titularului pe o perioadă de cel puţin o

lună, a funcţionarilor publici din corpul de rezervă care îndeplinesc condiţiile specifice

pentru ocuparea funcţiei publice respective. În cazul în care există mai mulţi funcţionari

publici care îndeplinesc condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice respective,

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici organizează, în colaborare cu autoritatea sau

instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă, o testare profesională

pentru selectarea funcţionarului public care urmează să fie redistribuit.

Redistribuirea funcţionarilor publici din corpul de rezervă se dispune prin ordin

al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice au obligaţia de a numi

funcţionarii publici redistribuiţi cu caracter permanent sau temporar.

În cazul în care conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice refuză

încadrarea funcţionarilor publici în condiţiile alin. (6), funcţionarul public se poate adresa

instanţei de contencios administrativ competente.

Corpul de rezervă este format din funcţionarii publici care au fost eliberaţi din

funcţia publică în condiţiile art. 84^2 alin. (1) lit. a) - c), e) şi g) şi este gestionat de

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Funcţionarii publici părăsesc corpul de rezervă şi pierd calitatea de funcţionar

public în următoarele situaţii:

a) după împlinirea termenului de 2 ani de la data trecerii în corpul de rezervă;

b) în cazul în care Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îl redistribuie într-

o funcţie publică vacantă corespunzătoare studiilor absolvite şi pregătirii profesionale, iar

funcţionarul public o refuză;

c) angajarea în baza unui contract de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni;

d) la cererea funcţionarului public.

În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcţionarul

public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanţei de contencios

administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus

încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi plata de

către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri

egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi cu celelalte drepturi de care ar fi

beneficiat funcţionarul public.

La solicitarea funcţionarului public, instanţa care a constatat nulitatea actului

administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcţia publică deţinută.

Capitolul V

MANAGEMENTUL FUNCŢIILOR PUBLICE ŞI AL


5. 1 AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici este organ de specialitate al

administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, organizată în subordinea

Ministerului Afacerilor şi Internelor (art. 1 alin (1) din H.G. nr. 624/2003).60

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are rolul de a elabora şi aplica

strategia şi Programul de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi


Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un

vicepreşedinte cu rol de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru, la

propunerea ministrului administraţiei şi internelor.

Preşedintele reprezintă Agenţia în raporturile cu autorităţile administraţiei

publice centrale şi locale, precum şi cu persoanele fizice sau juridice române sau străine,

precum şi în justiţie. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite ordine cu caracter

normativ şi individual.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici mai are un secretar general care face

parte din categoria înalţilor funcţionari publici şi îndeplineşte atribuţiile ce-i revin,

potrivit regulamentului intern al Agenţiei.

Structura organizatorică a Agenţiei este compusă din direcţii generale, direcţii şi

servicii, iar atribuţiile compartimentelor şi ale personalului se stabilesc prin regulamentul

intern de organizare şi funcţionare, care se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei,

precum şi prin fişa postului.

60 H. G. Nr 624/2003 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (M. O. Nr. 410 din 11 iunie 2003)

Statul de funcţii al Agenţiei şi structura posturilor pe compartimente se aprobă

prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea preşedintelui Agenţiei,

în limita numărului de posturi aprobat prin actul de înfiinţare.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îndeplineşte anumite funcţii, care au

în conţinutul lor mai multe atribuţii. Aceste funcţii sunt următoarele:

a) funcţia de strategie – prin care se asigură fundamentarea şi elaborarea

strategiei şi a programelor de reformă în domeniul managementului

funcţiei publice şi a funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii,

Agenţia are următoarele atribuţii:

- elaborează principiile, strategiile şi politicile privind managementul funcţiei

publice şi a funcţionarilor publici;

- fundamentează, elaborează şi propune ministrului administraţiei şi internelor

programe în domeniul managementul funcţiei publice şi a funcţionarilor publici;

- elaborează studii, analize şi prognoze privind dinamica şi structura Corpului

funcţionarilor publici;

- gestionează Corpul de rezervă al funcţionarilor publici şi asigură redistribuirea

funcţionarilor publici în condiţiile legii etc.

b) funcţia de reglementare – prin care se asigură inţierea şi elaborarea

cadrului normativ şi instituţional necesar realizării obiectivelor strategice

şi politicilor în domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici. În

exercitarea acestei funcţii, Agenţia are următoarele atribuţii:

- elaborează proiecte de acte normative privind funcţia si funcţionarii publici;

- acordă aviz, în condiţiile legii, pentru stabilirea de către autorităţi şi instituţii

publice a funcţiilor publice;

- elaborează reglementări comune pentru autorităţile şi instituţiile publice privind

funcţiile publice, gradarea şi clasificarea posturilor, cu consultarea organizaţiilor

sindicale reprezentative ale funcţionarilor publici;

- elaborează propuneri de acte normative pentru crearea unui sistem unitar de

salarizare, aplicabil tuturor funcţionarilor publici.

c) funcţia de gestiune – prin care se asigură gestionarea programelor şi

administrarea bazei de date privind funcţiile şi funcţionarii publici. În


- gestionează programe privind funcţia publică şi funcţionarii publici, urmărind

îndeplinirea acestora şi prezintă ministrului administraţiei şi internelor rapoarte

privind modul de derulare al acestora;

- elaborează şi administrează sistemul şi baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor

publice şi a funcţionarilor publici, precum şio a funcţiilor publice vacante.

d) funcţia de reprezentare – prin care se asigură în numele statului român

reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul managementului

funcţiei publice şi funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii,

Agenţia are următoarele atribuţii:

- reprezintă autorităţile adminsitraţiei publice centrale şi locale în raporturile cu

persoanele juridice şi fizice, române şi străine, în domeniul managementului

funcţiei publice şi funcţionarilor publici;

- colaborează cu ministerele şi cu alte autorităţi publice pentru îndeplinirea

atribuţiilor ce-i revin;

- colaborează cu instituţii şi organisme similare din ţară şi străinătate în domeniul

său de activitate;

- asigură dialogul cu organizaţiile asociative ale funcţionarilor publici, precum şi cu

organizaţiile neguvernamentale în domeniul său de activitate.

e) funcţia de monitorizare – prin care se asigură urmărirea aplicării şi

respectării actelor normative în domeniul funcţiei publice şi

funcţionarilor publici. În exercitarea acestei funcţii, Agenţia are

următoarele atribuţii:

- urmăreşte şi verifică modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi

funcţionarii publici, precum şi respectarea principiilor care stau la baza exercitării

funcţiei publice;

- coordonează şi monitorizează aplicarea prevederilor Legii nr. 188/1999 şi a

celorlalte reglementări privind pe funcţionarii publici;

- urmăreşte situaţia funcţiilor publice vacante, precum şi ocuparea acestora potrivit

prevederilor legale;

- coordonează metodologic şi acordă asistenţă de specialitate compartimentelor de

resurse umane din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale;

- avizează strategiile sectoriale privind formarea continuă a funcţionarilor publici;

- întocmeşte rapoarte anuale cu privire la managementul funcţiilor publice şi

funcţionarilor publici, precum şi cu privire la respectarea legislaţiei privind

funcţionarii publici, pe care le înaintează Guvernului, prin ministrul administraţiei

şi internelor, pentru a fi supuse spre dezbatere Parlamentului.

f) funcţia de armoniazare a legislaţiei prin care se urmăreşte unificarea

reglementărilor în domeniul funcţiei şi funcţionarilor publici. În


- coordonează şi sprijină procesul de adaptare a statutelor aprobate prin legi

speciale la prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici;

- elaborează proiectele de acte normative pewntru armoniazrea legislaţiei din

domeniul funcţiei publice cu reglementările Uniunii Europene şi alte acte cu

caracter internaţional pe care România le-a ratificat;

- urmăreşte ca proiectele de acte normative elaborate de ministere şi alte autorităţi

publice centrale şi locale privitoare la funcţiile publice şi funcţionarii publici să

fie în concordanţă cu reglementările europene în domeniu.

Agenţia naţională a Funcţionarilor Publici consituie sistemul informaţional şi

administrează baza de date privind evidenţa funcţiilor publice şi funcţionarilor publici din

cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale.

Autorităţile şi instituţiile administraţiei publice centrale sau locale sunt obligate

să transmită Agenţiei orice modificare intervenită în evidenţa funcţiilor publice vacante,

în termen de 10 zile de la producerea ei.

5. 2 COMISIILE PARITARE

Comisiile paritare se consituie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, cu

excepţia celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, în scopul participării la

stabilirea măsurilor privind condiţiile de muncă, sănătate şi securitate a muncii ale

funcţionarilor publici în timpul exercitării atribuţiilor lor, precum şi pentru buna

desfăşurare a activităţii autorităţilor sau instituţiilor publice (art. 1 alin (1) din H. G. Nr.

1210/2003).

Comisiile paritare sunt compuse dintr-un număr de 7 membri titulari, astfel:

- 2 membri desemnaţi de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;

- 2 membri desemnaţi de către organizaţia sindicală a funcţionarilor publici din

cadrul autorităţii sau instituţiei publice.

Comisia paritară se constituie prin actul administrativ al conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice respective. Comisia paritară se constituie pentru mai

multe autorităţi sau instituţii publice în cazul în care acestea au mai puţin de 12

funcţionari publici fiecare. Membrii comisiei paritare vor fi desemnaţi în număr egal, atât

din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice respective, cât şi din cadrul autorităţii

publice ierarhic superioare acestora.

În cazul constituirii comisiei paritare pentru două sau mai multe autorităţi

(instituţii) publice se constituie prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau

instituţiei publice căreia îi sunt subordonate sau sub a cărei autoritate sunt organizate

autorităţile sau instituţiile publice respective (art. 39 alin (3) din H. G. Nr. 1210/2003).

Deşi legea nu prevede, apreciem că, în cazul comisiilor paritare pentru două sau

mai multe consilii locale, acestea vor fi constituite prin hotărâre a consiliului judeţean,

deşi între autorităţile publice respective nu există raport de subordonare.61 Membrii

comisiei paritare trebuie să aibă calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii sau

instituţiei publice în care se organizează comisia paritară sau, după caz, în cadrul uneia

din autorităţile sau instituţiile publice pentru care se organizează comisia paritară.

61 Drept administrativ, p. 187

În alcătuirea comisiei paritare intră un număr egal de reprezentanţi ai autorităţii

sau instituţiei publice şi ai sindicatului, organizat în cadrul autorităţii sau instituţiei

publice, desemnaţi, după cum urmează:

- jumătate din numărul membrilor comisiei paritare sunt desemnaţi de către

consucătorul autorităţii sau instituţiei publice;

- jumătate din numărul membrilor acestei comisii sunt desemnaţi de către sindicatul

reprezentativ al funcţionarilor publici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice

ori prin votul majorităţii funcţionarilor publici, dacă aceştia nu s-au constituit în

sindicat.

O dată cu desemnarea membrilor titulari se desemnează un număr de 2 membri

supleanţi care vor fi titularizaţi în cazul în care are loc încetarea calităţii de membru al

comisiei paritare.

Stabilirea perioadei în care are loc desemnarea reprezentanţilor funcţionarilor

publici în comisia paritară se va face prin ordin ori dispoziţie a conducătorului autorităţii

sau instituţiei publice.

Împotriva procedurii de desemnare a reprezentanţilor funcţionarilor publici în

comisia paritară pot fi depuse contestaţii de către orice funcţionar public interesat din

cadrul autorităţii sau instituţiei publice respective, în scris şi motivat, în termen de două

zile lucrătoare de la data încheierii procedurii de desemnare. Contestaţiile vor fi rezolvate

de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice care, dacă le va considera

întemeiate, va anula rezultatul procedurii de desemnare, dispunând reluarea acesteia în

condiţiile legii.

În urma finalizării procedurii de desemnare şi a soluţionării contestaţiilor

depuse, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va nmumi, prin ordin sau

dispoziţie, membrii comisiei paritare.

Membrii comisiei paritare sunt numiţi pentru un mandat de 2 ani care poate fi

reînnoit o singură dată. Cu 30 de zile lucrătoare înainte de expirarea mandatului

membrilor comisiei paritare se va proceda la constituirea viitoarei comisii, în condiţiile

legii.

Preşedintele comisiei paritare se alege prin votul membrilor comisiei paritare,

din rândul acestora. Preşedintele comisiei are următoarele atribuţii:

- conduce şedinţele comisiei paritare;

- coordomează activitatea comisiei paritare;

- reprezintă comisia paritară în relaţiile cu conducătorul autorităţii sau instituţiei

publice.

Calitatea de membru al comisiei paritare încetează înainte de expirarea

mandatului, dacă acesta se găseşte în următoarele situaţii:

- a fost detaşat în cadrul altei autorităţi sau instituţii publice;

- a devenit incompatibil cu calitatea de funcţionar public;

- renunţarea la calitatea de membru al comisiei.

Fiecare comisie paritară are un secretar titular şi un secretar supleant care au

calitatea de funcţionar public în cadrul autorităţii sau instituţiei publice pentru care se

organizează comisia paritară. Ei sunt numiţi de conducătorul autorităţii sau instituţiei

publice prin actul administrativ de numire a comisiei, dar nu sunt membri ai comisiei

paritare.

Secretarul titular al comisiei paritare are următoarele atribuţii:

- înregistrează cererea de întrunire a comisiei într-un registru special;

convoacă, la solicitarea preşedintelui comisiei paritare ori a conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice, membrii comisiei paritare şi comunică ordinea

de zi a şedinţei;

- pregăteşte desfăşurarea în bune condiţii a şedinţei comisiei;

- întocmeşte, redactează şi semnează alături de membrii comisiei paritare procesul-

verbal al şedinţei;

- redactează avizele emise de comisia paritară şi le în aintează, spre semnare,

membrilor acesteia, în termen de două zile lucrătoare de la data la care a avut loc

şedinţa în care s-a votat avizul.

În cazul în care secretarul comisiei se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini

atribuţiile, acestea vor fi îndeplinite de către secretarul supleant.

Comisia paritară îndeplineşte următoarele atribuţii:62

62 art. 53 din H. G. Nr. 1210/2003

participă, cu rol consultativ, la negocierea de către autorităţile sau instituţiile

publice a acordurilor cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici sau cu

reprezentanţii acestora;

participă la stabilirea măsurilor de îmbunătăţire a activităţii autorităţilor sau

instituţiilor publice pentru care sunt constituite;

urmăreşte permanent realizarea acordurilor stabilite între sindicatele

reprezentative sau reprezentanţii funcţionarilor publici cu autorităţile sau

instituţiile publice;

întocmeşte rapoarte trimestriale cu privire la respectarea acordurilor încheiate în

condiţiile legii, pe care le comunică conducerii autorităţii sau instituţiei publice,

precum şi conducerii sindicatelor reprezentative ale funcţionarilor publici.

Funcţionarea comisiei paritare

Comisia paritară se întruneşteîn şedinţe la cererea conducătorului autorităţii sau

instituţiei publice, preşedintelui acestuia, a sindicatului reprezentativ al funcţionarilor

publici sau, după caz, a majorităţii funcţionarilor publici.

Convocarea membrilor comisiei paritare şi comunicarea ordinii de zi se fac în

scris de către preşedintele acesteia, prin secretar, în termen de două zile lucrătoare de la

data înregistrării cererii de întrunire a comisiei paritare.

Şedinţele comisiei paritare sunt valabile, dacă sunt prezenţi toţi membrii

acesteia. În cazul în care din motive obiective nu pot fi prezenţi toţi membrii comisiei

paritare, şedinţa se amână la o dată stabilită de preşedintele acesteia. În cazul în care nici

la data stabilită de preşedinte nu se pot întruni toţi membrii comisiei paritare, şedinţa va fi

valabilă în prezenţa a jumătate din numărul membrilor comisiei, cu respectarea

principiului parităţii.

Comisia paritară se întruneşte în şedinţă în termen de 3 zile lucrătoare de la data

comunicării scrise a ordinii de zi, de către secretarul acesteia.

Lucrările comisiei paritare se consemnează într-un proces-verbal, care trebuie să

cuprindă următoarele elemente:63

data şi ora la care s-a întrunit comisia paritară;

ordinea de zi aprobată de membrii comisiei paritare;

63 art. 79 din H. G. Nr. 1210/2003

menţiuni privind respectarea procedurii de convocare a membrilor

comisiei paritare;

problemele discutate şi soluţiile adoptate;

avizul amis de comisia paritară în urma desfăşurării şedinţei acesteia;

opiniile separate;

numele şi semnătura membrilor care au participat la şedinţa comisiei

paritare.

În exercitarea atribuţiilor pe care le are, comisia paritară emite avize privind

negocierea acordurilor dintre autorităţile (instituţiile) publice şi sindicatele reprezentative

ale funcţionarilor publici şi îmbunătăţirea activităţii (insituţiilor) publice pentru care a

fost organizată.

De asemenea, comisia paritară întocmeşte rapoarte privind modul de realizare a

acestor acorduri încheiate în condiţiile prevăzute de lege.

Avizele comisiei paritare sunt consultative pentru autorităţile (insituţiile)

publice, ceea ce înseamnă că acestea trebuie să ceară avizul comisiei şi pentru încheierea

acordurilor colective cu sindicatele reprezentative ale funcţionarilor publici.

Potrivit art. 61 alin (1) din Legea nre. 188/1999, aceste acorduri colective

cuprind reglementări privind anumite aspecte legate de activitatea autorităţilor şi

instituţiilor publice pentru care este organizată comisia paritară, şi anume:

- constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor de muncă;

- sănătatea şi securitatea în muncă;

- programul zilnic de lucru;

- perfecţionarea profesională;

- alte măsuri referitoare la protecţia celor aleşi în organele de conducere ale

organizaţiilor sindicale.

5. 3 DOSARUL PROFESIONAL ŞI REGISTRUL DE

EVIDENŢĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

În scopul asigurării gestionării unitare şi eficiente a resurselor umane, precum şi

pentru urmărirea carierei funcţionarului public, conducătorii autorităţilor şi instituţiilor

publice răspund de întocmirea, actualizarea, rectificarea, păstrarea şi evidenţa dosarelor

profesionale ale funcţionarilor publici şi a registrului de evidenţă a funcţionarilor publici.

Aceste activităţi se desfăşoară în compartimentele de resurse umane din cadrul

autorităţilor şi instituţiilor publice, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia

datelor cu caracter personal. În cazul în care nu există un astfel de compartiment,

întocmirea şi gestionarea dosarelor profesionale şi a registrului de evidenţă ale

funcţionarilor publici vor fi realizate de persoana care are atribuţii cu privire la evidenţa

personalului, prevăzute în fişa postului.

Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice răspund de asigurarea

condiţiilor pentru satisfacerea operativă a cererilor privind eliberarea documentelor care

să ateste activitatea profesională desfăşurată de funcţionarul public, vechimea în muncă,

în specialitate şi în funcţia publică.

În vederea gestiunii unitare şi coerente, la nivelul autorităţilor şi instituţiilor

publice, a evidenţei dosarelor profesionale, fiecărui funcţionar public i se atribuie un

număr de referinţă. Numărul de referinţă este numărul sub care funcţionarul public este

înregistrat în registrul de evidenţă a funcţionarilor publici şi se regăseşte în formularul a

al dosarului profesional al acestuia.

Dosarul profesional al funcţionarului public, denumit în continuare dosar

profesional, se întocmeşte în formatul standard prevăzut în anexa nr. 1. Pentru fiecare

funcţionar public se întocmeşte un singur dosar profesional, în termen de 10 zile de la

intrarea în corpul funcţionarilor publici.

Persoanele responsabile cu întocmirea şi actualizarea dosarelor profesionale

sunt obligate să certifice înscrierile efectuate, în termenele prevăzute de lege, prin

semnătură şi prin menţionarea în clar a numelui şi funcţiei deţinute.

Dosarul profesional conţine actele administrative şi documentele care

evidenţiază cariera funcţionarului public de la naşterea raporturilor de serviciu până la

încetarea acestora, în condiţiile legii.

Dosarul profesional cuprinde date cu caracter personal şi profesional. Datele cu

caracter personal cuprinse în dosarul profesional sunt:

a) numele, prenumele şi, după caz, numele deţinut anterior;

b) data şi locul naşterii;

c) codul numeric personal;

d) adresa de domiciliu şi, după caz, reşedinţa;

e) numărul de telefon personal şi, după caz, de serviciu;

f) numele, prenumele şi numărul de telefon ale persoanei de contact, pentru

situaţii de urgenţă, în situaţia în care se consideră necesar;

g) numele şi prenumele soţului/soţiei, precum şi numele, prenumele şi data

naşterii copiilor minori ai funcţionarului public respectiv;

h) situaţia serviciului militar, dacă este cazul.

Datele cu caracter profesional cuprinse în dosarul profesional se referă la:

a) pregătirea profesională;

b) experienţa în muncă;

c) activitatea desfăşurată în cadrul autorităţii sau instituţiei publice;

d) situaţia disciplinară;

e) activitatea desfăşurată în afara autorităţii sau instituţiei publice.

Dosarul profesional cuprinde în mod obligatoriu:

a) copie de pe cartea de identitate sau buletin;

b) copii de pe actele de stare civilă;

c) copie de pe livretul militar, dacă este cazul;

d) adeverinţa medicală care să ateste o stare de sănătate corespunzătoare

exercitării funcţiei publice;

e) copii de pe actele de studii;

f) copii de pe certificatele de participare la cursurile de instruire sau

perfecţionare;

g) copie de pe carnetul de muncă şi/sau copie de pe fila din registrul general de

evidenţă a salariaţilor şi/sau copie de pe fila sau filele din registrul de evidenţă a

funcţionarilor publici;

h) recomandări de la locurile de muncă anterioare;

i) cazierul administrativ, dacă este cazul;

j) cazierul judiciar;

k) actul administrativ de numire şi documentul care atestă depunerea

jurământului;

l) fişa postului;

m) actul administrativ prin care a fost modificat raportul de serviciu;

n) cererile de suspendare a raportului de serviciu, actul administrativ de

aprobare/constatare a suspendării, actul administrativ prin care se dispune reluarea

activităţii;

o) actele administrative care atestă modificările salariale;

p) actele administrative de desemnare în comisii, colective de lucru mixte;

q) actul administrativ prin care se stabileşte participarea la activităţi în cadrul

unor proiecte/programe;

r) actul administrativ de încetare a raportului de serviciu;

s) declaraţie pe propria răspundere a titularului dosarului că nu a desfăşurat

activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite de lege;

ş) cererile de concediu pentru ultimii 3 ani;

t) raportul de evaluare pentru ultimii 5 ani;

ţ) declaraţia de avere, actualizată în condiţiile legii;

u) declaraţia de interese, actualizată în condiţiile legii.

Funcţionarul public are obligaţia de a aduce la cunoştinţă persoanei care are

atribuţii cu privire la evidenţa personalului modificările privind domiciliul sau, după caz,

reşedinţa, precum şi schimbările intervenite în starea civilă, în termen de 5 zile de la

producerea acestor modificări. Documentele se îndosariază în dosarul profesional în

ordinea cronologică a emiterii acestora.

Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia de a întocmi evidenţa

dosarelor profesionale şi a funcţionarilor publici pe suport hârtie şi, acolo unde este

posibil, şi în format electronic.Fiecare autoritate sau instituţie publică va întocmi un

registru de evidenţă a funcţionarilor publici, denumit în continuare registru.

Registrul se întocmeşte în regim tipizat, conform formatului standard prevăzut

în anexa nr. 2. La solicitarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici registrul se

întocmeşte şi în format electronic.

Prima pagină a registrului cuprinde elementele de identificare a autorităţii sau

instituţiei publice, precum şi numărul de înregistrare la Agenţia Naţională a

Funcţionarilor Publici. Registrul se numerotează şi poartă ştampila Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici pe fiecare pagină. Registrul devine document oficial de la data

înregistrării şi se păstrează la sediul autorităţii sau instituţiei publice.

Registrul cuprinde elementele de identificare a funcţionarilor, data numirii în

funcţia publică, data şi temeiul legal al modificării, suspendării, încetării suspendării şi,

respectiv, încetării raporturilor de serviciu, drepturile salariale, numele şi prenumele,

funcţia deţinută şi semnătura persoanei care a făcut înregistrarea. Registrul se

completează în ordinea numerelor de referinţă. Pentru fiecare funcţionar public se

completează o filă din registru. În cazul în care pentru o nouă înregistrare nu mai există

numere curente pe fila iniţială, funcţionarului public i se alocă o nouă filă cu acelaşi

număr de referinţă însoţit de câte un indice cifric în ordine crescătoare. Ultimul număr

curent din fila completată va face trimitere la pagina din registru unde sunt continuate

înregistrările privind funcţionarul public în cauză.

Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici eliberarea unui nou registru la data la care se constată că în

registrul curent mai există 20 de file necompletate.

Corectarea erorilor materiale se face prin bararea acestora, astfel încât să se

poată citi vechea înregistrare, înscriindu-se la următorul număr curent, în culoare roşie,

datele exacte.

Funcţionarul public are dreptul de acces la datele cu caracter personal şi

profesional înscrise în dosarul său profesional şi la fila sau, după caz, filele personale din

registru. Funcţionarul public poate solicita în scris compartimentului de resurse umane

sau persoanei care are atribuţii cu privire la evidenţa personalului eliberarea unor copii de

pe documentele din dosarul profesional, eliberarea unei adeverinţe care să certifice

informaţii cuprinse în acesta şi eliberarea unor copii de pe fila sau, după caz, filele

personale din registru.

La dosarul profesional au acces, în prezenţa persoanei care are atribuţii cu

privire la evidenţa personalului, şi pot solicita în scris şi motivat o certificare a datelor

cuprinse în acesta, în condiţiile legii, următoarele persoane şi autorităţi sau instituţii

publice:

a) conducătorul autorităţii sau instituţiei publice;

b) conducătorul compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul

public sau, după caz, alt funcţionar public care are calitatea de evaluator al funcţionarului

public;

c) persoanele împuternicite ale unor autorităţi sau instituţii publice cu atribuţii

de control;

d) preşedintele şi/sau membrii comisiei de disciplină;

e) consilierii juridici din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi

desfăşoară activitatea funcţionarul public titular al dosarului profesional, în situaţia în

care autoritatea sau instituţia publică este parte într-un proces cu acesta, iar datele

prezentate sunt relevante pentru soluţionarea cauzei;

f) funcţionarii publici din cadrul compartimentului de resurse umane care au

atribuţii în acest sens;

g) instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală.

Accesul la dosarul profesional al persoanelor prevăzute la alin. (1) se face în

prezenţa titularului dosarului profesional. Accesul la dosarul profesional, în condiţiile

alin. (1), se notifică funcţionarului public în cauză, atunci când nu este posibilă prezenţa

acestuia. În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), d), e) şi g), accesul la dosarul

profesional, precum şi eliberarea unor copii de pe documentele conţinute în acesta se

aprobă de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.

Fotocopierea documentelor cuprinse în dosarul profesional este permisă numai

în situaţiile prevăzute de prezenta hotărâre. Persoanele care au acces la datele cuprinse în

dosarul profesional au obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor cu caracter personal,

în condiţiile legii. Datele cuprinse în dosarul profesional sau în registru pot fi rectificate

sau completate în următoarele situaţii:

a) la solicitarea scrisă şi motivată a funcţionarului public;

b) la solicitarea scrisă şi motivată a conducătorului compartimentului de resurse

umane sau, după caz, a persoanei care are atribuţii cu privire la evidenţa personalului,

prevăzute în fişa postului, cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice şi

cu înştiinţarea funcţionarului public în cauză;

c) pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În cererea de solicitare a rectificării sau completării se menţionează informaţia

considerată a fi incorectă sau incompletă. În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) şi b)

operaţiunile de rectificare sau de completare a datelor pot fi efectuate cu aprobarea

conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, iar în situaţia prevăzută la lit. c), cu

înştiinţarea acestuia. Rectificarea, completarea datelor din dosarul profesional sau, după

caz, refuzul efectuării acestor operaţiuni se aduce la cunoştinţă funcţionarului public în

cauză.

Rectificarea sau completarea datelor din dosarul profesional se face pe baza

documentelor prezentate în original. Actele originale doveditoare se restituie titularului.

Copiile de pe acestea, certificate pentru conformitate cu originalul de către persoana care

are atribuţii cu privire la evidenţa personalului, se păstrează în dosarul profesional. În

vederea păstrării dosarelor profesionale şi a registrului în bune condiţii, conducătorii

instituţiilor sau instituţiilor publice sunt obligaţi să ia măsuri pentru organizarea în mod

special a locului unde se păstrează aceste documente. Locul trebuie să îndeplinească

condiţiile necesare pentru păstrarea corespunzătoare, în condiţii de siguranţă.

În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau

instituţia publică va păstra o copie de pe dosarul profesional şi va înmâna dosarul

profesional, pe bază de semnătură, funcţionarului public. În cazurile de transfer sau de

încetare a raportului de serviciu al funcţionarului public, conducătorul compartimentului

de resurse umane sau, după caz, persoana care are atribuţii cu privire la evidenţa

personalului certifică valabilitatea şi exactitatea înregistrărilor.

Funcţionarul public are obligaţia să predea originalul dosarului profesional

autorităţii sau instituţiei în care se transferă, în termen de 5 zile de la realizarea

transferului. Funcţionarul public din corpul de rezervă, redistribuit potrivit legii, are

obligaţia, la data începerii raporturilor de serviciu, să predea originalul dosarului

profesional instituţiei sau autorităţii publice la care a fost redistribuit.

Dosarul profesional al funcţionarului public al cărui raport de serviciu este

suspendat în condiţiile legii se păstrează de către autoritatea sau instituţia publică.

În cazul reorganizării autorităţii sau instituţiei publice, dosarele profesionale ale

funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu autoritatea sau instituţia publică

nu se modifică sau nu încetează, precum şi registrul/registrele de evidenţă ale

funcţionarilor publici se păstrează de către aceasta.

În cazul desfiinţării autorităţii sau instituţiei publice şi al preluării atribuţiilor

acesteia de către o autoritate sau instituţie publică nou-înfiinţată, dosarele profesionale ale

funcţionarilor publici preluaţi de către autoritatea sau instituţia publică nou-înfiinţată,

precum şi registrul/registrele de evidenţă a funcţionarilor publici vor fi transmise acesteia

pe bază de protocol de către autoritatea sau instituţia publică supusă reorganizării.

În cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unei autorităţi sau instituţii publice,

fără ca activitatea acesteia să fie continuată de o altă autoritate ori instituţie publică,

copiile de pe dosarele profesionale, precum şi de pe registre, în baza cărora se eliberează

copii certificate şi extrase privind drepturile individuale ale funcţionarilor publici, sunt

preluate şi păstrate la casele judeţene de pensii sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

În cazul detaşării funcţionarului public, dosarul profesional se păstrează de către

autoritatea sau instituţia publică de la care funcţionarul public este detaşat. Eventualele

completări intervenite pe perioada detaşării sunt transmise sub semnătura conducătorului

autorităţii sau instituţiei publice la care funcţionarul public a fost detaşat.

În cazurile de transfer sau de încetare a raporturilor de serviciu, autoritatea sau

instituţia publică va înmâna o copie de pe fila/filele personale din registru. Copiile

dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici ale căror raporturi de serviciu cu o

autoritate sau instituţie publică încetează se arhivează, în condiţiile legii. Documentele

prevăzute la art. 5 alin. (5) lit. s) şi t) se arhivează în cadrul autorităţii sau instituţiei

publice, după 5 ani de la întocmirea lor.

În caz de furt, pierdere sau distrugere a dosarului profesional, se va întocmi şi se

va elibera funcţionarului public în cauză un duplicat, de către ultima autoritate sau

instituţie publică cu care acesta a avut raporturi de serviciu. În cazul în care autoritatea

sau instituţia publică a fost supusă reorganizării, duplicatul se va elibera de către

autoritatea sau instituţia publică care deţine arhivele autorităţii sau instituţiei supuse

reorganizării.

Registrul de evidenţă a funcţionarilor publici se va intocmi in format electronic

de catre institutiile publice. Potrivit prevederii aprobate de Guvern, actul normativ

modifica si completeaza HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor

publici, in vederea corelarii prevederilor legale referitoare la intocmirea registrului de

evidenţă si a dosarelor profesionale ale funcţionarilor publici cu normele legislatiei

muncii cu privire la angajatii contractuali. Modificarile vizeaza aplicarea unitara a

normelor legale pentru tot personalul din administraţia publică.

Potrivit hotararii, registrul de evidenţă a funcţionarilor publici va cuprinde

elementele de identificare ale funcţionarului public, numărul si data actului administrativ

de numire, modificare, suspendare si încetare a raporturilor de serviciu, temeiul legal al

modificarii, suspendarii si incetarii raporturilor de serviciu, durata modificarii si

suspendarii raportului de serviciu, precum si numele, prenumele si funcţia persoanei care

a facut inregistrarea. Fiecarui funcţionar public ii va fi alocat un spatiu individual in

registru.

Referitor la dosarul profesional al funcţionarilor publici, a fost eliminata

obligativitatea includerii numărului de telefon personal si, dupa caz, de serviciu, al

funcţionarului public printre datele cu caracter personal cuprinse in dosar. Pe de alta

parte, intre datele care trebuie mentionate in dosarul profesional al funcţionarilor publici

a fost introdusa cetăţenia.

Datele cu caracter profesional cuprinse in dosar se refera la activitatea

desfasurata in cadrul autorităţii sau institutiei publice, situatia disciplinara, studiile,

pregatirea profesională si abilitatile, activitatea desfasurata in afara funcţiei publice,

precum si accesul la informatiile clasificate.

Hotărârea de Guvern prevede ca funcţionarul public are obligatia de a aduce la

cunostinta persoanei cu atribuţii in domeniul evidenţei personalului modificarile cu

privire la elementele din dosarul sau profesional in termen de 5 zile de la data producerii.

Persoana cu atribuţii in evidenţă personalului are obligatia de a opera schimbarile in

termen de 10 zile de la data luarii la cunostinta a acestora.

http://ad2.arbocontext.ro/please/redirect/171/1/1/32/!hash=2230776659;h4r=28692545;p4r=305410680;uwi=800;uhe=600;uce=1;param=569/7562_5?

Funcţionarul public are drept de acces la datele cu caracter personal si

profesional inscrise in dosarul sau profesional, precum si la datele sale inscrise in

registru. La solicitarea scrisa a funcţionarului public, adresata compartimentului resurse

umane sau persoanei cu atribuţii referitoare la evidenţă personalului, acesta are dreptul de

a primi:

- copii de pe documentele intocmite pe suport de hartie din dosarul sau

profesional;

- extrase de pe documentele intocmite in format electronic sau de pe datele sale

inscrise in registru, certificate prin semnatura persoanei cu atribuţii in completarea

dosarului sau profesional;

- adeverinte care sa certifice informatii cuprinse in dosarul sau profesional sau

in spatiul individual in registru.

Conducatorii institutiilor publice raspund de asigurarea condiţiilor de securitate

privitoare la elaborarea, modificarea, completarea, pastrarea si transmiterea datelor cu

caracter personal si profesional inscrise in registru si in dosarul profesional al

funcţionarului public, atat a celor realizate pe suport de hartie, cat si a celor intocmite in

format electronic, precum si accesul la acestea.

Datele cu caracter personal si profesional inscrise in dosarul profesional, atat

cele intocmite pe suport de hartie, cat si cele in format electronic, precum si datele

inscrise in registru se transmit Agentiei Naţionale a Funcţionarilor Publici in copie xerox

sau pe suport magnetic, dupa caz, la solicitarea acesteia.

CONCLUZII

Viaţa socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin

administrativ. Nevoia a dus la apariţia funcţiei publice şi a funcţionarilor care s-o

îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu şi-ar fi creat un

întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de

funcţii statornicite de-a lungul timpului.

Problema funcţionarului public reprezintă, mai ales in condiţiile proaspetei

Integrări Europene o problemă de actualitate, discutându-se mai ales despre implicarea

acestuia în exercitarea funcţiei ăpe care o exercită.

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită

o extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi un personal

cu pregătire profesională diversă. Satisfacerea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a

nevoilor omului care trăieşte într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi

singura justificare a administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales în prestaţiunile

sale catre populaţie.

Privită din punct de vedere sociologic, administraţia publică nu reprezintă

altceva decat o sumă de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni in favoarea

altor oameni. Din acest punct de vedere, problema oamenilor care lucrează in

administraţie capată o importanţă considerabilă. Oricât de perfectă ar fi organizarea unui

organism social si oricât de bune legi si decizii ar fi, rămâne doar o simpla schemă, fără

viabilitate, daca nu există oameni competenţi, activi si devotaţi pentru realizarea scopului

stabilit.

Întreg organismul de stat are la bază puterea publică, dreptul la comandă.

Această putere pub lică este reglementată şi organizată de lege, în scopul satisfacerii

intereselor generale, formând servicii publice. Dar, servicul public, ca şi statul, este o

instituţie ce are la bază ideea de interes general, pe care caută să o realizeze, însă nu poate

să acţioneze decât prin persoanele fizice care îl compun.

Noţiunile de serviciu păublic şi de funcţie publică sunt în raport de parte faţă de

întreg, adică funcţia publică face parte dintr-un serviciu public, iar aceasta, ca şi un organ

de stat sau o autoritate publică, structural, cuprinde, în general, trei elemente:

a) Competenţa;

b) Mijloacele materiale;

c) Personalul.

Personalul, la rândul său, este structurat pe compartimente, linii ierarhice şi

funcţii, dintre acestea, numai unele apar ca fiind funcţii publice, iar titularul unei funcţii

publice este denumit funcţionar public.

Rolul funcţionarului public este extrem de important în desfăşurarea activităţii

administraţiei publice, el fiind de fapt imaginea acesteia iîn ochii publicului. Un

funcţionar irascibil sau nepoliticos pur si simplu creează imaginea unei administraţii care

nu-i pasă de cetăţean.

Principiile care trebuie să guverneze conduita profesionala a funcţionarilor

publici sunt urmatoarele:

a) suprematia Constitutiei si a legii, principiu conform caruia functionarii

publici au indatorirea de a respecta Constitutia si legile tarii;

b) prioritatea interesului public, principiu conform caruia functionarii publici

au indatorirea de a considera interesul public mai presus decat interesul personal, in

exercitarea functiei publice;

c) asigurarea egalitatii de tratament a cetăţenilor in fata autoritatilor si

institutiilor publice, principiu conform caruia functionarii publici au indatorirea de a

aplica acelasi regim juridic in situatii identice sau similare;

d) profesionalismul, principiu conform caruia functionarii publici au obligatia

de a indeplini atributiile de serviciu cu responsabilitate, competenta, eficienta,

corectitudine si constiinciozitate;

e) impartialitatea si independenta, principiu conform caruia functionarii publici

sunt obligati sa aiba o atitudine obiectiva, neutra fata de orice interes politic, economic,

religios sau de alta natura, in exercitarea functiei publice;

f) integritatea morala, principiu conform caruia functionarilor publici le este

interzis sa solicite sau sa accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru altii, vreun

avantaj ori beneficiu in considerarea functiei publice pe care o detin sau sa abuzeze in

vreun fel de aceasta functie;

g) libertatea gandirii si a exprimarii, principiu conform caruia functionarii

publici pot sa-si exprime si sa-si fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept si

a bunelor moravuri;

h) cinstea şi corectitudinea, principiu conform caruia in exercitarea functiei

publice si in indeplinirea atributiilor de serviciu functionarii publici trebuie sa fie de

buna-credinta;

i) deschiderea si transparenţa, principiu conform caruia activitatile desfasurate

de functionarii publici in exercitarea functiei lor sunt publice si pot fi supuse

monitorizarii cetăţenilor.

În concluzie, putem afirma că, funcţia publică, respectiv prestaţia funcţionarului

public este impetuos necesar a se desfăşura în conformitate cu toate normele legale şi

morale, având în vedere că reprezintă „oglinda” intenţiilor statului şi ale puterii la un

anumit moment. Actuala integrare europeană face necesară alinierea practicilor la nivelul

administraţiei publice europene.

BIBLIOGRAFIE

I. Cărţi

1. Zaharia, T. Gheorghe, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a, revăzută şi

actualizată, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2007

2. Preda, Mircea, Drept administrativ (partea generala), ed. a III-a, Bucureşti, 2006

3. Alexandru, Ioan, Sorin, Bucur, Mihaela, Cărăuşan, Drept administrativ comparat,

Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005

4. Petrescu, Rodica-Narcisa, Drept administrativ, 2003

5. Trailescu, Anton, Drept administrativ, Curs elementar, Editura All Beck, 2005

6. Manda, Corneliu, Tratat elementar de drept administrativ , Editia a III-a, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2005

7. Prisacaru, Valentin, Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004

8. Preda, Mircea, Vasilescu, Benonica, Drept administrativ (partea specială), Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 2007

9. Legislaţia funcţionarilor publici (actualizat la 25.03.2007), ed.a.VI-a, Editura C.H.

Beck

10. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, ediţia a IV-a, volumele I şi II,

Editura C.H. Beck, 2005

11. Apostol, Tofan Dana, Drept Administrativ, volumele I şi II, Editura C.H. Beck,

2004

12. Brezoianu, Dumitru, Drept administrativ român, Editura C.H.Beck, 2004

II. Acte normative

1. Legea nr. 251/ 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/ 1999 privind

Statutul funcţionarilor publici.

2. Hotărârea nr. 341/ 2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici,

managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici.

3. Hotărârea nr. 1000/ 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a

Funcţionarilor Publici.

4. Ordonanţă de urgenţă nr. 48/ 2007 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea

activităţii în administraţia publică centrală.

5. Ordonanţa de urgenţă nr. 39/ 2005 din 12/05/2005 pentru modificarea art. 84 din

Legea nr. 188/ 1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

6. Ordonanta Guvernului nr. 6/ 2007 privind unele măsuri de reglementare a

drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pâna la intrarea in

vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor

publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul

2007.

III. Alte surse

1. Cartea Alba a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, 2001 – 2004

2. Raportul privind Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici

(Publicaţia ANFP).

Licenta 2008

Documents

Transcript of Licenta 2008