LEGUMICULTURA

CAPITOLUL I INTRODUCERE N TEHNOLOGIA CULTIVARII LEGUMELOR 1.1.OBIECTIVUL SI CONTINUTUL DISCIPLINEI DE LEGUMICULTURA Cultura legumelor a constituit una dintre primele activitati practice ale omului. nsa, o data cu aparitia societatii, s-au dezvoltat continuu cunotintele si metodele de cultivare a plantelor legumicole, acest ritm devenind deosebit de rapid n epoca moderna, ceea ce a dus la consolidarea legumiculturii ca o stiinta de sine statatoare, desprinzndu-se astfel de fitotehnie, din care facea parte. Legumicultura poate fi definita ca: stiinta care se ocupa cu studierea plantelor legumicole sub aspectul particularitatilor biologice, al relatiilor bio- si ecosistemice ale acestora pe baza carora se stabilesc cele mai adecvate tehnologii de cultura n scopul obtinerii unor productii ridicate din punct de vedere cantitativ si calitativ, ealonate n tot timpul anului, n conditii de eficienta economica ridicata. Legumicultura are doua parti distincte: - partea generala, care trateaza importanta alimentara si economica, bazele biologice ale legumiculturii, ecologia plantelor legumicole, nmultirea acestora, constructii specifice pentru legumicultura, bazele tehnologice de cultura a plantelor legumicole, producerea semintelor etc. - partea speciala, care se refera la tehnologia de cultura a fiecarei specii legumicole n cmp, adaposturi din mase plastice, sere si rasadnite. 1.2. IMPORTANTA SI LOCUL LEGUMICULTURII N CADRUL

PRODUCTIEI AGRICOLE Datorita valorii alimentare ridicate, legumele nsotesc din ce n ce mai mult n hrana omului alte produse ca: pinea, carnea, brnzeturile etc., contribuind la o mai buna asimilare a acestora. Valoarea si importanta consumului de legume se apreciaza nu numai strict din punct de vedere nutritiv si mai cu seama dupa efectul favorabil asupra organismului uman. Din analiza compozitiei chimice a legumelor rezulta ca ele contin aproximativ 78-93% apa si 7-22 % s.u. Continutul cel mai ridicat n s.u. l au1

LEGUMICULTURA

legumele din grupa cepei (de la 13,5 % - praz la 38% -usturoi) iar cel mai scazut (4,8 -5%) castravetii, salata, marula etc. Referitor la hidratii de carbon, cantitati mai mari contin legumele din grupa cepei si cele pentru radacini tuberizate (usturoiul, ceapa, morcovul, sfecla roie, hreanul etc.). Proteinele continute de legume aduc n hrana omului cca. 5-10 % din totalul necesar. Se remarca printr-un continut mai ridicat de proteine, ntre 2% si 8%, ciupercile, usturoiul, fasolea, mazarea, bobul, conopida, spanacul etc. Lipidele se gasesc n cantitati reduse n legume (0,1-0,9%), fiind n cantitati mai mari n semintele de dovleac, pepeni etc. Acizii organici mbunatatesc gustul legumelor si ajuta la o mai buna digestie a hranei. Continutul n acizi organici este mai ridicat n frunzele de: revent, macris, stevie, spanac, loboda etc. Vitaminele mpreuna cu sarurile minerale, confera marea valoare alimentara a legumelor, fiind substantele absolut necesare pentru buna desfasurare a proceselor metabolice din organism. Vitamina C n cantitati mari se depoziteaza n partile comestibile la ardei, patrunjel pentru frunze, marar, spanac, conopida, varza de Bruxelles, gulie etc Vitamina A (vitamina antinfectioasa, cu provitaminele sale carotenele) se gaseste n cantitati mari n morcov, patrunjel, dovleac, varza creata, varza roie, ardei, spanac etc.(pna la cca 9-10 mg la 100 g s.p.). Vitaminele din complexul B (thiamina, riboflavina, acidul pantotenic) joaca rol important n procesul biologic de cretere a organismului uman. Alte vitamine care se gasesc n legume sunt: E, K, P, PP, D, cu rol important n prevenirea unor boli si n echilibrarea metabolismului organismului uman. Substantele minerale. Este deosebit de important faptul ca n produsele legumicole predomina elementele bazice (K, Na, Mg, Fe) si nu cele acide (Cl, P, S), explicndu-se astfel efectul alcalinizant al celor mai multe produse legumicole, care duce la neutralizarea aciditatii determinata de consumul sustinut de alimente bogate n proteine (carne, oua, pine etc.). Necesarul zilnic de elemente minerale al unei persoane adulte este urmatorul: 2,l6 g K, 1,04 g Ca, 0,43 g Mg, 0,06 g P, 12 mg Na. Unele legume contin uleiuri eterice, care se gasesc sub forma unor compui cu sulf si care se mai numesc si fitoncide. Astfel de substante se gasesc2

LEGUMICULTURA

n hrean, ceapa, usturoi, ridichi etc., avnd efect bactericid. Sunt si legume care contin substante antibiotice. Asemenea substante se gasesc n varza, ceapa, usturoi etc. Pentru asigurarea organismului uman cu vitaminele, sarurile minerale, precum si cu celelalte componente importante ale produselor legumicole, un om adult trebuie sa consume anual aproximativ 200 kg legume. Prin ponderea pe care legumele o ocupa n alimentatia omului, consumul acestora constituie un indicator al nivelului de trai. Ca urmare importanta social economica a legumiculturii poate fi sintetizata n urmatoarele: - legumicultura reprezinta una din cele mai intensive forme de folosire a terenului; - comparativ cu alte culturi, legumicultura asigura o mai buna valorificare a terenului agricol prin efectuarea pe suprafete mari a culturilor asociate si n special a celor succesive; - n legumicultura productiile ce se obtin sunt mult mai mari n comparatie cu alte culturi; - asigura conditii pentru utilizarea permanenta a fortei de munca, nlaturndu-se prin aceasta caracterul sezonier al muncii; - legumicultura asigura conditii pentru obtinerea unor profituri mari si ealonate n tot timpul anului;

CAPITOLUL II NMULTIREA PLANTELOR LEGUMICOLE Plantele legumicole au nsuirea de a se nmulti pe cale vegetativa (asexuata) sau pe cale generativa (sexuata). Folosirea uneia sau alteia din metode reprezinta posibilitati de nfiintare a culturilor si de reducere a ciclului de productie. 2.1. NMULTIREA PE CALE VEGETATIVA (ASEXUATA) n cadrul acestei metode, materialul folosit pentru nmultire reprezinta parti sau organe vegetative ale plantelor. nmultirea pe cale vegetativa a plantelor legumicole da posibilitatea mentinerii n descendenta a unor nsuiri valoroase pe care le poseda planta mama, iar prin caracterul sau profund utilitar si-a gasit o larga aplicabilitate n productie.

3

LEGUMICULTURA

Pentru unele specii ca: hreanul, batatul, cartoful, usturoiul, ceapa de Egipt, usturoiul de Egipt (Rocambole), reprezinta singura posibilitate de nmultire, deoarece n conditiile naturale din tara noastra aceste specii nu formeaza seminte sau daca le formeaza sunt seci (hrean). Pe lnga avantajele pe care le prezinta nmultirea pe cale vegetativa, aceasta are si unele neajunsuri de ordin economic generate de volumul mare de lucrari si material necesar nfiintarii culturilor, fapt ce, n prezent limiteaza aplicarea acestei metode la un numar relativ restrns de specii. Ca metode de nmultire pe cale vegetativa mentionam: -nmultirea prin bulbi (ceapa ealota) ; -nmultirea prin bulbili. (usturoi,ceapa de Egipt si usturoiul de Egipt); -nmultirea prin tuberculi (cartof); -nmultirea prin radacini tuberizate se practica la batat; -nmultirea prin drajoni (anghinare si tarhon); -nmultirea prin rizomi sau portiuni de radacini se folosete la revent, sparanghel, macris (rizomi) si hrean (portiuni de radacini); -nmultirea prin butai se practica mai des la batat si tarhon si mai rar la cartof, tomate si castraveti; -nmultirea prin marcotaj se aplica la tarhon si cardon; -nmultirea prin despartirea tufei -tarhon, revent, anghinare, cardon, leutean, macris si cimbrior; -nmultirea prin altoire se folosete mai putin n legumicultura, utilizndu-se la pepeni, castraveti, tomate, ardei, vinete; -nmultirea prin miceliu se practica la ciuperci; -nmultirea prin culturi de tesuturi (meristeme) pe medii nutritive in vitro (micromultiplicarea), reprezinta o metoda de mare actualitate care nlatura dezavantajele mentionate anterior la metoda nmultirii pe cale vegetativa. 2.2. NMULTIREA PE CALE GENERATIVA (SEXUATA) Majoritatea speciilor legumicole se mnultesc pe cale sexuata, folosind n acest scop semintele (ardei, patlagele vinete, tomate, bame, castraveti, pepeni, fasole, mazare etc.) sau fructe uscate indehiscente denumite n practica impropriu seminte (morcov, patrunjel, pastrnac, telina, salata, macris, stevie, anghinare, cimbru etc.).

4

LEGUMICULTURA

Sub aspect practic metoda este mult mai accesibila datorita avantajelor pe care le prezinta pentru procesul de productie: - coeficient mare de nmultire (de la o singura planta obtinndu-se un numar mare de seminte); - posibilitatea de pastrare n conditii bune un numar mare de ani (de la 2 la 8 ani, n functie de specie) datorita continutului scazut n apa si a volumului redus; - executarea mecanizata si cu precizie a semanatului, utiliznd cantitati reduse de seminte; - posibilitatea introducerii n practica prin intermediul nmultirii sexuate a hibrizilor cu efect heterozis. Controlul calitatii semintelor. Necesitatea folosirii unor seminte cu nsuiri biologice si fizice superioare reprezinta una dintre conditiile de baza n obtinerea unor productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ. nsuirile biologice definesc aspectul calitativ, fondul genetic, capacitatea semintelor de a dispune de un potential vital ridicat. Alaturi de acestea, calitatea semintelor si valoarea lor de ntrebuintare este ntregita de nsuiri ca: autenticitatea, puritatea, facultatea si energia germinativa, puterea de strabatere, umiditatea si starea fitosanitara. Autenticitatea exprima gradul n care un lot de seminte corespunde unui anumit gen, specie sau soi. Puritatea fizica reprezinta cantitatea de seminte ntregi, normal dezvoltate, care apartin speciei sau probei analizate si se exprima n procente din greutate. Se determina cu ajutorul formulei:greutatea greutatea semin]elor total \

=

a probei

curate 100P analizate

Facultatea germinativa sau germinatia totala reprezinta capacitatea semintelor de a germina n conditii favorabile ntr-un anumit numar de zile, caracteristic fiecarei specii si se exprima n procente din numar. Energia germinativa se determina o data cu facultatea germinativa si reprezinta numarul de seminte care germineaza n 1/3 pna la 1/2 din durata stabilita pentru determinarea facultatii germinative. Valoarea culturala sau samnta utila reprezinta procentul de seminte din lotul de semanat pe care se poate conta ca vor da nastere la plante normale; se determina pe baza puritatii si a facultatii germinative, dupa relatia:

5

LEGUMICULTURA

Vc =

P C 100 n care: P = puritatea, %; G = germinatia, % Valoarea culturala sau samnta utila sta la baza stabilirii normei reale de samnta la unitatea de suprafata, folosind relatia: Q = A B Q= cantitatea de samnta la ha din lotul de care dispunem; A = norma de samnta la ha de calitatea I; B = valoarea culturala a semintelor de calitatea I; C = valoarea culturala a semintelor folosite la semanat. n care: C

CAPITOLUL III ECOLOGIA PLANTELOR LEGUMICOLE Dintre edafici) de factorii cea mai abiotici mare

(climatici, geografici, orografici, nsemnatate pentru plante, de care depinde optimul ecologic sunt cei climatici geografici influenteaza agroecosistemul prin (lumina, si caldura, orografici indirect variatia regimul apei si aerului). Factorii

factorilor climatici si edafici. Cerintele plantelor legumicole fata de factorii de mediu s-au format n mod lent, n decursul filogenezei speciei, si sunt foarte bine consolidate. n cultura, cu ct se asigura conditii de mediu mai apropiate de cele n care s-au format plantele, cu att dezvoltarea plantelor, filogenetic creterea si deci si

productivitatea va fi mai mare 3.1. RELATIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU LUMINA 3.1.1. Radiatia solara Radiatia solara ajunge la suprafata terestra n special sub forma de lumina si caldura. Cantitatea de radiatii, ajunsa la nivelul solului este dependenta de unghiul de incidenta al razelor, durata de stralucire a soarelui, nebulozitatea specifica locului, distanta de la pamnt la soare si efectul atmosferei (densitatea radiatiilor ajunse n atmosfera este micorata datorita fenomenului de absortie exercitat de catre vaporii de apa componentele gazoase atmosferei). Din aceasta si de ale

6

LEGUMICULTURA

cauza, radiatia totala sufera modificari de la sub 100-200 cal/cm n timpul iernii pna la peste 600-700 cal/cm2 n timpul verii. Factorul lumina exercita o puternica influenta asupra creterii, structurii anatomice, transpiratiei si nutritiei minerale a plantelor si conditioneaza parcurgerea stadiului de lumina la plante. Numeroase fenomene fiziologice ale metabolismului plantelor sunt direct legate de cantitatea si calitatea luminii. Cnd se analizeaza cerintele plantelor legumicole fata de factorul lumina, trebuie avute n vedere urmatoarele aspecte: -plantele legumicole dau productii mari la unitatea de suprafata, unele dintre acestea chiar ntr-o perioada scurta. Aceasta presupune un proces de fotosinteza intens cu ncepere din primele faze de cretere; -culturile fortate precum si producerea rasadurilor pentru acestea se executa si n unele luni cnd intensitatea luminii este mai mica, insuficienta pentru creterea normala a plantelor neadaptate la astfel de conditii; -culturile legumicole sunt intensive, necesitnd o desime mare a plantelor pe unitatea de suprafata, fapt ce determina scaderea cantitatii de lumina primita de fiecare planta; -cantitatea, calitatea si epoca de livrare a productiei nu depind numai de intensitatea luminii, ci si de durata timpului de iluminare; -pentru obtinerea unor productii de calitate superioara, la unele culturi legu micole (sparanghel, conopida, andive, telina de petiol, etc.), lumina ntr-o anumita perioada a creterii nu numai ca nu este necesara, dar poate fi chiar daunatoare (Daskalov, 1965). Referitor la importanta factorului lumina pentru productia legumicola intereseaza n mod deosebit urmatoarele aspecte: intensitatea, calitatea, durata perioadei de iluminare, sursele de lumina, cerintele plantelor legumicole fata de acest factor n diferite perioade si faze de cretere si posibilitatile de mbunatatire a regimului de lumina. 3.1.2. Intensitatea luminii n conditiile din tara noastra, intensitatea luminii poate sa ajunga n lunile de vara de la 30-40 mii luci pna la 100 mii lucsi, pe cnd iarna aceasta are valori mult mai scazute, fiind de 8-10 mii luci. Plantele legumicole asimileaza cel mai bine cnd intensitatea luminii este de 20-30 mii luci. La o intensitate corespunzatoare a lu minii transformarile7

2

LEGUMICULTURA

chimice din celule se petrec cu o viteza foarte mare, creterea si dezvoltarea plantelor avnd un ritm intens. Dupa Maier, 1969 si Balaa, 1973, n functie de pretentiile fata de intensitatea luminii, plantele legumicole se grupeaza astfel: -pretentioase la lumina: tomatele, bamele, ardeiul, patlagelele vinete, pepenii galbeni, pepenii verzi, castravetii, fasolea si sparanghelul, care necesita o iluminare de 8000 lucsi; -putin pretentioase la lumina: spanacul, ridichile de luna, mararul, patrunjelul, reventul, morcovul, asmatuiul, telina si macrisul, care necesita o iluminare de 4000-6000 luci; -nepretentioase: ceapa pentru frunze, mazarea, sfecla pentru frunze, putnd fi cultivate cu succes primavara devreme sau iarna; -plante care nu au nevoie de lumina la formarea organelor comestibile: andivele, sparanghelul, ciupercile, conopida etc. 3.1.3. Durata perioadei de iluminare Durata de iluminare prezinta o deosebita importanta pentru viata plantelor legumicole. Ca si intensitatea luminii, durata de iluminare difera n cursul anului, n sensul ca iarna lungimea zilei este redusa scaznd pna la 8 ore si 30 minute iar n lunile de vara ajunge la 15 ore si 30 minute. Sub raportul pretentiilor fata de lungimea zilei plantele legumicole se grupeaza astfel: -de zi lunga (14-16 ore): plantele legumicole din grupa verzei, morcovul, ceapa, cicoarea, spanacul, ridichea de luna, mararul, plantele perene; -de zi scurta(8-12 ore): fasolea, castravetii, tomatele, ardeii, patlagelele vinete, pepenii; -indiferente la durata de iluminare (neutre). n prezent, ca rezultat al selectiei, exista soiuri mai putin sensibile (neutre) din punct de vedere fotoperiodic, ceea ce a permis extinderea arealului de cultura a diferitelor specii legumicole pe aproape tot globul. n practica productiva, cunoasterea reactiei plantelor la fotoperioada este necesara la stabilirea perioadei de cultura ca si a duratei de iluminare n eventualitatea folosirii luminii artificiale suplimentare.

8

LEGUMICULTURA

3.1.4. Posibilitatile de dirijare a luminii n culturile legumicole Lumina fiind un factor cosmic nu poate fi dirijata de catre om. Se poate vorbi despre mbunatatirea regimului de lumina, mai mult prin procedee indirecte de folosire rationala a luminii solare si de suplimentare a luminii naturale cu lumina artificiala (Indrea D., 1974). mbunatatirea regimului de lumina n legumicultura se poate realiza pe doua cai: prin marirea intensitatii luminoase si prin micorarea acesteia. Marirea intensitatii luminii se poate realiza prin urmatoarele cai: -amplasarea culturilor legumicole cu pretentii mari fata de acest factor pe terenuri cu expozitie sudica; -alegerea celor mai corespunzatoare epoci de nfiintare a culturilor; -reglarea judicioasa a distantelor dintre rnduri de plante si dintre plante pe rnd; -raritul plantelor n cazul unor desimi prea mari; -nlaturarea factorilor care determina umbrirea plantelor (distrugerea buruienilor, curatirea geamurilor la sere si rasadnite, folosirea de pelicule de mase plastice rezistente la actiunea razelor ultraviolete etc.); -orientarea serelor, solariilor si rasadnitelor si alegerea unghiului de nclinatie al acoperiului serelor, care trebuie sa fie de 30-40 la serele care au acoperiul cu o singura panta si 25-30 la serele cu doua pante; reducerea la maxim posibil a profilelor de schelet si vopsirea acestora n alb pentru a evita u mbrirea; alegerea sticlei sau a foliei de material plastic de acoperire cu transparenta ridicata sau cu o coloratie convenabila pentru anumite culturi; -folosirea soiurilor specializate pentru cultura n sere, care suntmai putin sensibile la insuficienta luminii; -dirijarea temperaturii n functie de intensitatea luminii; -iluminarea suplimentara a rasadurilor cu lampi de diferite tipuri. Micorarea intensitatii luminii se poate face prin: -nfiintarea culturilor primavara devreme sau din toamna a legumelor de zi lunga (rezistente la frig), atunci cnd intensitatea luminii este mai redusa si ziua mai scurta, fapt ce determina ntrzierea nfloritului; -acoperirea inflorescentelor de conopida cu una-doua frunze din rozeta plantei n vederea evitarii deprecierii calitative a inflorescentelor sub influenta luminii; -muuroirea petiolurilor frunzelor de telina si cardon, a plantelor de sparanghel si cicoare de gradina, a bulbului fals la feniculul de Flore n vederea etiolarii nta organului de consum;9

LEGUMICULTURA

-umbrirea serelor si a ramelor de rasadnita prin diverse procedee si tipuri de instalatii, printre care se numara: cretizarea (stropirea acoperiului si a peretilor de sticla cu o suspensie de creta, huma, mocirla sau spuma de defectie de la fabricile de zahar), pnza de apa colorata (ecran) ce se prelinge continuu pe acoperiul serei, jaluzele confectionate din sipci de lemn sau material plastic montate n afara constructiilor, perdele din tesaturi textile sau materiale plastice amplasate n interiorul serelor, folosirea sticlei speciale Thermex fotosensibila, care are posibilitatea de a deveni opaca cnd creste intensitatea lu minii. 3.2. RELATIILE PLANTELOR LEGUMICOLE CU CALDURA Sursa principala de caldura necesara pentru creterea si dezvoltarea plantelor este radiatia solara, care n zona spectrala de 620-26000 n are efect m caloric. Din punct de vedere legumicol, o importanta practica o prezinta variatia temperaturii n timpul unui an, perioada cnd solul nu este nghetat si se poate lucra, aparitia si frecventa brumelor. Pentru speciile legumicole mai putin pretentioase la caldura se considera n general ca perioada activa de vegetatie ncepe cnd n aer si sol se stabilizeaza o temperatura de cel putin 5C, iar pentru culturile ter mofile (tomate, ardei, vinete, castraveti, pepeni, fasole) data cnd se nregistreaza te mperaturi egale sau superioare valorii de 10C , respectiv 15C pentru pepeni. Pentru caracterizarea potentialului termic al teritoriului tarii noastre s-a tinut cont de urmatoarele aspecte: data medie a ultimului nghet de primavara; data stabilizarii temperaturii medii a aerului egala sau mai mare de 10C; prima zi cu temperaturi medii zilnice egale sau mai mari de 15C (Voinea, M. si colab., 1977). 3.2.1. nsemnatatea caldurii pentru cultura plantelor legumicole Radiatia calorica, resimtita sub forma de caldura sau frig, constituie un factor ecologic la fel de complex ca si lumina. Regimul termic prezinta asupra productiei legumicole o importanta hotartoare, deoarece determina arealul de cultura al speciilor si soiurilor n cmp neprotejat. Deci plantele legumicole sunt la fel de dependente fata de temperatura ca si de lumina. Tocmai de aceea, alaturi de fotoperiodism, la acestea se remarca si

10

LEGUMICULTURA

fenomenul de termoperiodism. n acest sens, stadiul de vernalizare constituie o etapa obligatorie pentru dezvoltarea plantelor. Importanta caldurii pentru cultura plantelor legu micole reiese din relatia care exista ntre fotosinteza si respiratie, procese de care depind n pri ul rnd creterea m plantelor si productia biologica. Astfel, intensitatea ridicata a procesului de fotosinteza duce la acumularea unei cantitati mari de substanta uscata n planta, nsa intensificarea respiratiei determina un consum ridicat de substante fotosintetizate anterior. Analiznd curba de variatie a intensitatii fotosintezei, lamai multe specii legumicole, rezulta ca fiecare specie are o temperatura minima, optima si maxima. Temperatura minima: n prezenta acesteia ambele procese ale metabolismului, asimilatia si dezasimilatia, sunt foarte mult ncetinite si se afla n raport de 1/1, deci nu se acumuleaza nimic. Daca temperatura scade sub acest nivel plantele pier. Temperatura optima cnd se nregistreaza cel mai mare raport ntre asimilatie si dezasimilatie, deci cel mai mare ritm de acumulare, respectiv de cretere sau depozitare a rezervelor n organele adaptate n acest sens, care constituie organele comestibile ale acestor plante. Temperatura maxima cnd raportul dintre asimilatie si dezasimilatie devine iarasi 1/1, iar la temperaturi mai mari dezasimilatia crete iar asimilatia scade si n scurt timp plantele mor. Temperatura optima este caracteristica fiecarei specii legumicole, dar variaza ntre anumite limite, n cursul diferitelor faze de cretere, precum si n functie de prezenta si intensitatea celorlalti factori de mediu, mai ales a luminii a continutului n CO2 din atmosfera si a umiditatii din sol si atmosfera. Dupa Markov si Haev (1953), temperaturile optime pentru faza de cretere vegetativa la speciile legumicole sunt urmatoarele: - 25C, pentru: castraveti, pepeni galbeni si pepeni verzi; - 22C, la: ardei, vinete, tomate, fasole si dovlecei; - 19C, pentru: sfecla pentru masa, sparanghel, ceapa ceaclama si din arpagic, usturoi si telina; - 16C, la: cartof timpuriu, salata, mazare, morcov, patrunjel, pastrnac, cicoare, spanac. marar, marula, macris, ceapa de tuns si revent; 13C, pentru: varza, ridichi si hrean .

11

LEGUMICULTURA

Pentru stabilirea temperaturii optime pe perioade si faze de cretere, n functie de regimurile optime de temperatura ale speciilor legumicole, Markov (1931) a elaborat urmatoarea formula: T0 = t 7C n care:T0 = temperatura optima de crestere vegetativa; t = temperatura optima pe faza de vegetatie. n general plantele legumicole si mai ales speciile termofile suporta greu oscilatiile mari de temperatura. Variatiile de 7C fata de temperatura optima nu sunt daunatoare, dar daca acestea se ridica ntre 7-14C fata de opti , plantele m ncep sa sufere. La oscilatii de 14C si mai mari fata de optim, plantele legumicole stagneaza n vegetatie si dupa cteva zile pier. Abaterile de 14C fata de optim indica la fiecare specie temperaturile minime si maxime de vegetatie. Pornind de la cerintele plantelor fata de caldura, speciile legu micole se grupeaza n mai multe categorii si anume: -foarte rezistente la frig: speciile perene(sparanghel, revent, tarhon, stevie, macris, leutean etc.), care suporta cu uurinta geruri de -10C; o perioadamai scurta rezista la -20C si chiar -27C. Aceste specii pot ramne iarna n cmp fara masuri speciale de protectie; -rezistente la frig: morcovul, patrunjelul, pastrnacul, varza de Bruxelles, salata, spanacul etc., care suporta temperaturi de 0C; unele din acestea se preteaza la semanatul din toamna pentru a obtine productii timpurii; -semirezistente la frig, cartoful la care temperaturi sub 0C cauzeaza distrugerea plantelor; asimileaza bine la temperaturi moderate; -pretentioase la caldura: tomatele, ardeii, patlagele vinete, castravetii etc., se dezvolta la temperaturi de 25-30C; temperaturile de 3-5C duc la moartea plantelor (exceptie tomate); temperatura de 10C ntr-o perioada lunga poate deveni letala (castraveti, pepeni, patlagele vinete); se culti a n mod obisnuit prin v producerea rasadurilor; plantarea n cmp are loc dupa trecerea pericolului brumelor trzii de primavara sau se iau masuri de protejare; se preteaza la cultura fortata n sere si rasadnite si la cea protejata cu mase plastice; -rezistente la caldura: castravetii, pepenii galbeni, pepenii verzi etc.; suporta temperaturi de 30C pna la 40C (Meier, 1969). 3.2.2. Masuri pentru mbunatatirea regimului de temperatura12

LEGUMICULTURA

mbunatatirea regimului de temperatura si prevenirea daunelor cauzate de temperaturile extreme se poate realiza pe doua cai: sporirea rezistentei plantelor legumicole la variatiile mari de temperatura si mbunatatirea temperaturii n mediul de cultura. Sporirea rezistentei plantelor se poate realiza prin folosirea soiurilor rezistente la frig, calirea plantelor, fertilizarea culturilor cu ngrasaminte fosfatice si potasice, care sporesc rezistenta plantelor la te mperaturi extreme. Dintre masurile directe care urmaresc mbunatatirea temperaturii n mediul de cultura amintim: - alegerea terenurilor cu expozitie sudica, adapostite de vnturile do minante reci, cu soluri usoare sau mijlocii si apa freatica la adncime mai mare; - mulcirea terenului cu mase plastice trasparente; - aerisirea solului prin lucrari profunde si cnd este nevoie super iciale; f - modelarea terenului n straturi naltate pentru ncalzire, evacuarea excesului de umiditate si evaporarea apei; - mulcirea cu gunoi de grajd sau alte materiale si fertilizarea cu cantitati mai mari de ngrasaminte organice; - masuri de combatere a brumelor si ngheturilor prin: perdele de fum, ncalzirea aerului, omogenizarea mecanica a aerului, irigarea de protectie; - evitarea racirii solului prin irigarea execesi a; v - stabilirea momentului optim pentru nfiintarea culturilor (depasirea perioadei cu ngheturi si brume trzii de primavara n cazul speciilor termofile) si adoptarea masurilor pentru protejarea provizorie a plantelor n momentele critice survenite dupa nfiintarea culturilor; - ncalzirea constructiilor pentru cultura si producerea rasadurilor cu surse de natura organica (gunoi de grajd) sau tehnica(apa calda, aburi, curent electric). n cazul excesului de caldura se folosesc masuri pentru nlaturarea acestuia si masuri pentru prevenirea lui. Folosirea rationala a terenului si a posibilitatilor naturale: - alegerea suprafetelor cu expozitie nordica; - modelarea terenului pe directia E-V, n straturi cu taluzuri inegale si plantarea rasadurilor pe versantul nordic al stratului altat. n Reducerea excesului de caldura prin lucrari tehnologice si tehnice: - irigarea ori de cte ori este nevoie pentru racirea solului; - irigarea prin aspersiune pentru racorirea plantelor;13

LEGUMICULTURA

- aerisirea puternica, libera si fortata a constructiilor pentru culturi fortate, protejate si de producere a rasadurilor; - reducerea excesului de lumina prin umbrirea acestor constructii; - mentinerea aparatului foliar al plantelor pentru u mbrirea partilor comestibile; - mulcirea solului cu produse reflectorizante; - programarea culturilor n sere n raport cu evolutia temperaturiii etc. 3.3. AERUL CA FACTOR DE VEGETATIE N LEGUMICULTURA Printre factorii de vegetatie care conditioneaza creterea si dezvoltarea plantelor legumicole, o deosebita importanta prezinta aerul. Alaturi de ceilalti factori de vegetatie, regimul de aer si gaze exercita o influenta deosebita asupra plantelor legumicole. Compozitia aerului atmosferic este n mod obisnuit alcatuita din 78% N, 21% O2, 0,03% CO2. Aerul mai contine gaze rare Ar, He si Ne precum si alte gaze si particole de impurificare. Dintre aceste gaze importanta deosebita prezinta pentru cultura plantelor: oxigenul, bioxidul de carbon, gazele si particulele nocive ce se pot acumula n aerul atmosferic (Indrea, 1974). Oxigenul. Principalele procese vitale se desfasoara normal numai n prezenta oxigenului, att din aer ct si din sol, deoarece plantele legumicole respira att prin partile aeriene ct si prin radacini. Aprovizionarea organelor aeriene ale plantelor cu oxigen se realizeaza n mod normal, deoarece cantitatea de oxigen din atmosfera este suficienta pentru viata plantelor. n sol nsa oxigenul este folosit nu nu mai de catre plante ci si de microorganisme si deci n anumite conditii poate deveni insuficient. Pe solurile tasate, cu crusta sau pe cele care stagneaza apa, plantele legu micole duc lipsa de oxigen, ceea ce determina asfixierea radacinilor. Bioxidul de carbon din aer si sol prezinta o deosebita importanta pentru metabolismul plantelor verzi, deoarece participa direct n procesul de fotosinteza. Continutul n CO2 din atmosfera este n medie de 0,03%, dar s-a constatat ca n spatii nchise, n perioada de maxima activitate fotosintetica poate sa scada la 0,02% si chiar 0,01%. O astfel de scadere se produce si atunci cnd atmosfera este foarte calma si nu exista curenti (minim 0,5m/minut) care sa mprospateze aerul la suprafata frunzelor. Alte gaze. n rasadnitele, solariile si serele solar cu substratul ncalzit pe cale biologica se degaja amoniacul care, n concentratie de 0,1% dauneaza14

LEGUMICULTURA

plantelor, iar n proportie de 3-4% devine nociv. La culturile din sere nu se recomanda folosirea pentru fertilizare a gunoiului de grajd proas at, deoarece prin p descompunere degaja amoniac care este daunator plantelor. Tot n cadrul constructiilor pentru producerea rasadurilor si a culturilor fortate poate sa apara si bioxidul de sulf, care este daunator plantelor chiar n concentratii reduse (0,001 0,002%). n afara de oxigen si bioxid de carbon, n legumicultura se folosesc n diverse scopuri si alte gaze cum ar fi de exemplu etilena, acetilena si azotul. 3.4. CERINTELE PLANTELOR LEGUMICOLE FATA DE APA Cantitatea de apa necesara pentru desfasurarea normala a proceselor metabolice n plantele legumicole se asigura, n principal, pe baza regi ului de m precipitatii specific fiecarei zone si se completeaza, la nivel optim, prin irigatii. Alaturi de umiditatea din sol, umiditatea relativa a aerului prezinta mare importanta, att la cultura legumelor n cmp ct si la cea protejata. 3.4.1. nsemnatatea apei pentru plantele legumicole n plante, apa se gaseste n stare lichida si gazoasa. Sub forma lichida se afla n celula, iar n stare gazoasa n spatiile intercelulare. Celula vegetala functioneaza normal numai daca este saturata cu apa. Starea de saturare, aparent stationara, se mentine n plante prin doua procese ce se coordoneaza reciproc: procesul de absortie si cel de eliminare a apei (Maximov, 1951). Continutul n apa al diverselor organe ale plantelor legu micole este variabil, fiind de: 98-99% - n celulele meristematice ale conurilor de cretere si n organele de reproducere; 80-85% - n frunzele tinere; 60-65% - n frunzele mbatrnite; 40-45% - n seminte. Datorita apei, tesuturile plantelor i pastreaza turgescenta, care este conditia fundamentala pentru mentinerea starii fizice si fiziologice a plantelor. Organele de consum la unele specii legumicole cum sunt: salata, spanacul, loboda, patrunjelul pentru frunze, mararul, castravetii, fasolea si mazarea de gradina, morcovul, pastrnacul, ridichile, sparanghelul etc. i pierd uor turgescenta n lipsa apei. n asemenea cazuri ele capata aspectul de ofilire, depreciindu-se astfel calitatile comerciale.

15

LEGUMICULTURA

Rasadurile sunt plante tinere cu meristeme active, cu o intensa activitate fiziologica si cu un continut mare de apa (88-95%), motiv pentru care asigurarea unei cantitati optime trebuie sa contribuie la compensarea integrala a consumului specific si a pierderilor prin transpiratie, n scopul mentinerii n stare de turgescenta a celulelor si asigurarea conditiilor optime de desfasurare a proceselor fiziologice si biochimice de cretere si dezvoltare. Apa este necesara creterii si servete ntr-o mica masura si ca substanta nutritiva n procesul de fotosinteza (Grumeza, 1969). Dar, ea ndeplinete si alte functii n viata plantelor. Apa dizolva si transporta sarurile minerale din sol. Ea dizolva si gazele. Apa este si motorul mecanismului privind schimbul de substante care are loc la nivelul celular, feno men ce se realizeaza prin intermediul tensiunii superficiale si care uureaza adsorbtia si fixarea diferitelor substante n celula. Sarurile minerale nu pot fi absorbite de catre plante dect n sol tii foarte u diluate. Motiv pentru care cantitatea de apa absorbita de catre plante este mult mai mare dect necesarul pentru functiile de nutritie. n general concentratia solutiei solului este scazuta. Cresterea concentratiei solutiei solului marete presiunea osmotica a acesteia, din care cauza absortia apei de catre plante este mult ngreuiata (Davidescu D., 1963). Excesul de apa se elimina continuu prin procesul fiziologic de transpir atie. De mare utilitate pentru productia legumicola sunt aspectele privind: coeficientul de transpiratie, productivitatea transpiratiei, bilantul hidric, coeficientul de valorificare a apei consumate (Balaa., 1973). 3.4.2. Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea solului si a atmosferei Majoritatea speciilor legumicole se caracterizeaza prin cerinte mari fata de umiditatea solului iar pretentiile fata de umiditatea atmosferica sunt ntr-o oarecare masura n concordata cu acestea. La stabilirea necesarului pentru umiditatea din sol si atmosfera trebuie avute n vedere urmatoarele: -pretentiile plantelor legumicole fata de factorul umiditate sunt variabile de la o specie la alta si chiar de la soi la soi; -cerintele fata de umiditatea solului se modifica la aceeai specie n cursul perioadelor si fazelor de vegetatie; -sistemul radicular, felul, dimensiunile si repartizarea lui n sol;16

LEGUMICULTURA

-desimea plantelor la unitatea de suprafata; -tehnologia aplicata culturilor.

Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea solului.n functie de consumul de apa si capacitatea de absortie a apei, Trummer A. (1952), citat de (Grumeza ,1969), mparte plantele legumicole n urmatoarele grupe: Grupa I - cuprinde plantele cu un consum redus de apa datorita posibilitatii acestora de a-si micora transpiratia si care au un sistem radicular bine dezvoltat att n profunzi e ct si lateral: m tomatele , morcovul, patrunjelul, pepenii verzi si galbeni, dovlecelul si dovleacul comestibil. Grupa a II -a - cuprinde plante care se caracterizeaza printr-o capacitate redusa de absortie a apei datorita siste mului radicular slab dezvoltat si printr-un consum neeconomic al apei datorita aparatului foliar care este expus unei evaporari puternice. Cele mai reprezentative plante din aceasta grupa sunt: legumele din grupa verzei, castravetii, salata, ridichile de luna, spanacul, ardeii, telina, fasolea de gradina. Grupa a III -a - cuprinde plante cu o capacitate mare de absortie a apei si cu un consum ridicat de apa (cartoful timpuriu si sfecla roie). Grupa a IV -a - plantele din aceasta grupa se caracterizeaza printr-un consum de apa mic datorita suprafetei reduse a aparatului foliar si printr-o capacitate mica de absorbtie ca urmare a sistemului radicular slab dezvoltat (ceapa, usturoiul, mazarea, etc.), Daskalov (1965) si Balaa (1973), grupeaza speciile legumicole, sub raportul cerintelor fata de apa, ast el: f -foarte pretentioase: spanacul, salata, legumele din grupa verzei, ridichile de luna, prazul, usturoiul, ceapa simararul; -pretentioase: castravetii, tomatele, ardeii, vinetele, bamele, cartoful, morcovul, patrunjelul, fasolea, mazarea; -moderat de pretentioase: sparanghelul, reventul, leuteanul, anghinarea; -putin pretentioase: pepeni verzi si galbeni, dovlecelul si dovleacul comestibil. Majoritatea plantelor legumicole au cea mai importanta parte a sistemului radicular unde raspndit catre suprafata solului, acolo activitatea microorganismelor si schimbul de substante

nutritive sunt mai active. n vederea stimularii creterii si fructificarii

plantelor este necesar ca stratul superficial al

17

LEGUMICULTURA

solului sa aiba un anumit grad de umiditate si sa se ia masuri ca aceasta sa nu scada sub o anumita valoare. Multe specii legumicole nsa, mai ales cele cultivate n cmp, extrag o cantitate apreciabila de apa si substante hranitoare din straturile mai profunde ale solului, sistemul lor radicular exlornd un volum mare de sol. Cerintele plantelor legumicole fata de umiditate variaza si n functie de tehnologia aplicata. Astfel, plantele de varza sau tomate provenite din rasad sunt mai pretentioase fata de umiditate dect cele provenite din semanat direct n cmp. Nevoia de apa a plantelor legumicole crete si atunci cnd culturile se efectueaza pe terenuri cu fertilitate ridicata, bine aprovizionate cu materie organica.

Cerintele plantelor legumicole fata de umiditatea atmosferica.n afara de umiditatea solului pentru viata plantelor legumicole prezinta importanta si umiditatea relativa a aerului. Cerintele plantelor legu micole fata de aceasta variaza foarte mult. Astfel, principalele specii legumicole au urmatoarele pretentii fata de umiditatea atmosferica: castraveti 90-95%, salata, spanac, varza, conopida, telina 80-90%; legumele pentru radacini tuberizate, cartoful, mazarea 70-80%; vinete, ardei, fasole 60-70%; tomate 50-60%; pepeni galbeni si verzi, dovlecelul si dovleacul comestibil 45-55%. 3.4.3. Mijloacele de mbunatatire a regimului de umiditate mbunatatirea regimului de umiditate la plantele legumicole se poate realiza prin: -alegerea judicioasa a zonei si a terenului de cultura avndu-se n vedere regi ul m de precipitatii, nivelul apei freatice si proprietatile fizico-chimice ale solului privind capacitatea de retinere a apei; -masuri tehnologice care au drept scop retinerea sau eliminarea excesului de apa din sol; -lucrarile de baza ale solului; -lucrarile cu caracter general (combaterea crustei si a buruienilor, ngrasarea solului); -protejarea terenului prin perdele de protectie si culise care mbunatatesc regimul umiditatii relative a aerului si micoreaza pierderile de apa prin evaporare; -irigarea culturilor;

18

LEGUMICULTURA

-drenarea terenului si folosirea tehnologiei de cultura a plantelor legumicole pe teren modelat. n cazul culturilor legumicole din sere sau a celor protejate cu mase plastice, pentru reglarea umiditatii, n special a umiditatii relative a aerului, se intervine prin aerisiri atunci cnd umiditatea relativa este prea ridicata, ridicarea temperaturii n sere, udarea cu furtunul la culturile de to mate sau folosirea metodei de udare prin picurare. Atunci cnd umiditatea relativa este scazuta se fac sprituiri cu instalatia de aspersiune, timp de 1-2 minute. n ciupercarii, n faza de formare a ciupercilor se mentine o umiditate relativa de 90-95% prin pulverizarea straturilor cu a si udarea potecilor sau chiar pa a peretilor. 3.5. SOLUL SI HRANA Valorificarea la un nivel corespunzator a potentialului genetic presupune cunoasterea aprofundata a particularitatilor nutritiei minerale a speciilor legumicole, n raport cu solul si rolul fiziologic pe care l joaca fiecare macro sau microelement n parte. 3.5.1. Cerintele plantelor legumicole fata de sol Solul constituie pentru majoritatea plantelor legumicole att suportul lor material ct si cea mai importanta sursa de hrana. Diferitele tipuri de sol existente se deosebesc ntre ele prin textura, structura, chimism etc. Tipurile de sol sunt determinate de clima, roca, vrsta, relief, vegetatie si difera de la o zona la alta. Dupa Weawer si Clemens (1938), un sol are 5 componente: -particule minerale de diverse marimi n diferite stadii de transformare chimica; -materia organica n diverse stadii de humificare; -solutia solului cu diverse saruri; -atmosfera solului care ocupa spatiile libere; -microorganismele vegetale si animale. Solurile formate pe argile, marne, calcar sunt mai bogate n saruri minerale, prezinta o troficitate mai buna n timp ce solurile formate pe nisipuri, gresii, pietriuri, avnd particule minerale mult mai mari, prezinta o capacitate de retinere a apei mult mai redusa, sunt mai levigate, dar au o aeratie mai buna.19

LEGUMICULTURA

Fertilitatea solului reprezinta rezultanta proprietatilor solului legate de alcatuirea granulometrica a acestuia si de capacitatea lui de a pune la dispozitia plantelor n cantitati suficiente substantele nutritive si apa, fara deficit de aer si exces de saruri. Excesul de saruri ca si cel de umiditate are efect nefavorabil asupra nutritiei, limitnd capacitatea plantelor de a asimila substantele hranitoare. n vederea creterii fertilitatii solului se impune cunoaterea tuturor factorilor, att cu caracter fizic ct si biochimic, ce o influenteaza. Textura si structura solului. Prin textura solului sau compozitia granulometrica se ntelege proportia n care intra n alcatuirea solului particulele elementare de diferite marimi. Solurile nisipoase au o capacitate de absorbtie si o permeabilitate mare pentru apa, au n schimb o capacitate de retinere a apei mica, sunt bine aerate, nu sunt coezive si nici plastice. Se ncalzesc uor si se racesc repede, se lucreaza ntrun interval mare de umiditate. Solurile argiloase au o capacitate de absorbtie si o permeabilitate mica pentru apa, au n schimb o mare capacitate de nmagazinare a apei. Sunt neaerate, foarte coezive, plastice si aderente. Solurile lutoase au proprietati intermediare, ntre cele nisipoase si argiloase, ele au permeabilitate buna pentru apa si un raport favorabil ntre fazele: lichida, solida si gazoasa, sunt cele mai indicate pentru cultura plantelor legumicole. Structura solului este data de modul de reunire a particulelor elementare n agregate structurale. De obicei, se deosebete macrostructura solului care este reprezentata prin agregate mai mari de 0,25 mm n si microstructura cu agregate mai mici de 0,25 mm n . Structura solului poate fi: glomerulara, nuciforma, bulgaroasa, prismatica si lamelara. Un sol cu o structura glomerulara prezinta conditii foarte bune pentru creterea si dezvoltarea plantelor. Un asemenea sol are un raport optim ntre fazele solida, lichida si gazoasa. Structura glomerulara este caracteristica orizontului A al cernoziomurilor, solurilor brune si rendzinelor. n cazul solurilor cu agregate mai mari (peste 2-4 mm n ), spatiile dintre acestea sunt excesive, schimbul prin difuziune al aerului este nlocuit de cure de aer ce nti duc la pierderea apei din sol. Pentru a mentine sau a mbunatati structura solurilor destinate culturilor legumicole pe care se aplica irigarea cu cantitati mari de apa, trebuie ca aratura sa nu se faca la aceeai adnci e n fiecare an, sa se axecute m20

LEGUMICULTURA

periodic o afnare profunda (sub straturile compacte), iar dupa aratura solul trebuie lasat sa se aeriseasca nainte de pregatirea patului ger inativ. De m asemenea, este necesar sa se foloseasca o rotatie rationala si sa se reduca la minimum lucrarile solului. Este necesar sa se cunoasca bine cerintele sau gradul de pretabilitate a speciilor legumicole pentru tipuri de sol. Solutia solului se compune din substante n stare de dispersie moleculara ionica si coloidala, de natura organica sau minerala si chiar de gaze. Concentratia solutiei solului variaza n functie de tipul de sol, climat, aportul freatic, calitatea apei de irigat, activitatea microorganismelor, natura ngrasamintelor, amendamentele aplicate. La culturile legumicole n sere se are n vedere n mod deosebit concentratia ionului de Na+, care daca este prea mare determina reducerea fotosintezei, o crestere a respiratiei si o dinimuare efectiva a productiei. La culturile din sere, prin folosirea unor cantitati mari de ngrasaminte, n functie de textura solului si sub influenta apelor de irigatie s-a constatat o cretere a continutului de saruri ceea ce a dus la reducerea accesibiliatii apei si a t substantelor nutritive din sol pentru plante; degradarea proprie tatilor fizice ale solului; reducerea activitatii microorganismelor din sol; scaderea productiei de legume. Reactia solului constituie unul dintre factorii importanti care conditioneaza regimul de nutritie al plantelor. Reactia solului este deter minata de proportia dintre ionii de hidrogen si cei de oxidril din solutia solului si de proportia dintre coloizii cu caracter acid si cei cu caracter bazic pe de alta parte. Reactia solului exprima conventional prin simbolul pH. Din acest punct de vedere solurile pot fi: neutre (pH =7), acide (pH mai mic de 7) si bazic (pH peste 7). Capacitatea tampon reprezinta o alta proprietate a solului de care depinde regimul nutritiv. Ea reprezinta nsuirea solului de a se opune tendi telor de a-i n modifica reactia. Capacitatea de tamponare a solului este cu att mai mare cu ct capacitatea de schimb cationic a acestuia este mai mare, adica cu ct contine mai multe particule coloidale (organice si minerale). 3.5.2. Nutritia minerala a plantelor legumicole si rolul fiziologic al elementelor minerale

21

LEGUMICULTURA

Prelevarea de catre plantele legumicole a elementelor minerale, diurna sau pe ntreaga perioada de vegetatie, se des fasoara n raport cu creterea si dezvoltarea lor. Marea majoritate a elementelor nutritive sunt luate de catre plante din solutia solului; ele se pot clasifica dupa mai multe criterii: -dupa sursa: din aer (C,O); din apa (O,H); din sol (N si ele mentele din cenua); -dupa criteriul chimic; metaloizi anioni (N, P, S, Ce, Si); metale cationi (K, Ca, Fe, Mg); -dupa raportul cantitativ: macroelemente (0,01-10% - C, P, O, N, S, Mg, Ca, K); microelemente (0,001 -0,0001% - Cu, Bo, Mn, Mo, Zn); ultra microelemente (elemente radioactive). Pentru a putea mbunatati regimul de nutritie al plantelor legumicole, este absolut necesar sa se cunoasca rolul pe care l ndeplinesc dieritele elemente f nutritive n creterea si dezvoltarea plantelor. Azotul - prezinta importanta deosebita pentru creterea si dezvoltarea plantelor legumicole. Participa la alcatuirea proteinelor. Este legat de procesul de fotosinteza si de activitatea enzimelor. Actiunea lui asupra plantelor depinde de prezenta celorlalte elemente, de apa si de activitatea sistemului radicular. Fosforul stimuleaza fructificarea si sporete precocitatea plantelor. Influenteaza pozitiv calitatea produselor. Stimuleaza sinteza azotului. mpreuna cu K, Ca si Mg, determina rezistenta plantelor la seceta si temperaturi scazute. Potasiul ajuta sinteza hidratilor de carbon, a proteinelor si lipidelor, retinerea apei n complexul coloidal cu efecte favorabile asupra reziste ntei la temperaturi scazute si seceta, tempereaza efectele negative ale excesului de azot. Calciul influenteaza mult productia de legume prin efectul de neutralizare a aciditatii sucului celular n plante si a aciditatii solului. Are influenta favorabila asupra formarii radacinilor si a nodozitatilor la plantele leguminoase. Joaca rol de tampon, deoarece are actiune antagonica fata de Mg, K, N. Contribuie la mentinerea starii active a protoplasmei. Magneziul participa direct la formarea clorofilei, intra n compozitia a numeroase enzime hidrolizante si respiratorii, participnd la desfasurarea normala a proceselor biochimice din celule. Regleaza metabolismul apei celulare, respiratia si sinteza hidratilor de carbon. Microelementele - borul, cuprul, manganul, molibdenul, zincul si fierul, desi se absorb n cantitati foarte mici, au influenta foarte mare asupra creterii si22

LEGUMICULTURA

fructificarii plantelor legumicole. Cerintele se manifesta specific pentru fiecare specie n parte. 3.5.3. Cerintele plantelor legumicole fata de elementele minerale Marea majoritate a plantelor legumicole prezinta cerinte foarte mari fata de elementele minerale. Desimea mare si productia biologica foarte ridicata care se nregistreaza la culturile legumicole, asigura una dintre cele mai intensive metode de folosire a terenului. Consumul de elemente minerale este n raport cu productia obtinuta dar si cu nsuirile specifice ale plantelor legumicole. n functie de consumul de elemente minerale, speciile legumicole se pot grupa astfel: -specii legumicole cu consum mare sau foarte mare: varza de capatna, varza de Bruxelles, gulia, telina; -specii legumicole cu consum mijlociu: tomatele, ceapa, sparanghelul; -specii legumicole cu consum mic: salata, spanacul; -specii legumicole cu consum foarte mic: ridichea de luna si castravetele. Cantitatea de substante nutritive extrasa din sol se raporteaza la o tona de produs si este variabila de la o specie la alta, reprezentnd consu specific . mul Consumul de elemente minerale este mult mai mare la cultura din sera dect la cea din cmp, deoarece n acest caz creterea vegetativa este mult mai luxurianta, perioada de vegetatie mai lunga iar productia este mult mai mare dect n cmp. n acest caz, n mod deosebit, pe lnga elementele de baza se va tine cont si de Mg si Ca. Cantitatea totala de substante extrase din sol de catre plantele legu micole n cursul unei zile depinde att de lungimea perioadei de vegetatie ct si de recolta biologica sau recolta utila.

CAPITOLUL IV BAZELE TEHNOLOGIEI CULTIVARII PLANTELOR LEGUMICOLE Termenul de tehnologie, ca ansamblu de procedee si operatiuni necesare la obtinerea productiilor n legumicultura, a intrat n uz, o data cu trecerea procesului productiv n etapa modernizarii23

LEGUMICULTURA

Tehnologia de cultivare a plantelor legumicole se diferentiaza n functie de sistemele de cultura, iar n cadrul acestora ea depinde de specificul culturii. Verigile fluxului tehnologic vizeaza: pregatirea terenului si a materialelor necesare nfiintarii culturilor; nfiintarea propriu-zisa; ntretinerea culturilor; recoltarea si valorificarea productiei obtinute. Sistemele de cultura a plantelor legumicole se pot deosebi dupa: locul de cultura, tehnologia aplicata, destinatia si ealonarea productiei, natura substratului de cultura. Dupa locul de cultura: se deosebesc culturi n c si culturi n diferite mp spatii special construite si amenajate n acest scop. n cazul culturilor n cmp plantele cresc si se dezvolta pna la recoltare n cmp deschis, fara protectie. Culturile fortate se efectueaza n constructii destinate acestui scop (sere, solarii ncalzite, rasadnite calde), n care factorii de veget tie sunt dirijati pe ntreg a ciclul de cultura, iar produsele legumicole proaspete se obtin n perioade deficitare ale anului (iarna, primavara devreme sau toamna). Culturile protejate se efectueaza n constructii mai simple (solarii, seresolar, adaposturi joase din materiale plastice, rasadnite reci), n care plantele beneficiaza numai partial de un microclimat artificial. n interiorul acestor constructii se realizeaza o temperatura cu 2-5C mai ridicata dect n exterior. Aceasta diferenta poate sa ajunga pna la 9C n cazul dublei protejari. La dubla protejare, daca pentru acoperirea constructiilor s-a folosit polietilena se recomanda ca cea de a doua pelicula sa fie din PVC, deoarece aceasta, spre deosebire de polietilena, nu este transparenta pentru razele infraroii, deci n acest caz nu mai poate avea loc fenomenul inversiunii termice. Culturile adapostite sunt aparate de intemperii prin mijloace mai simple, sub forma de obstacole mpotriva vntului (terenuri adapostite natural, perdele si culise de protectie etc.) sau a frigului (clopote si paravane individuale, folii din materiale plastice aezate direct pe culturi). Culisele de porumb se utilizeaza n special la culturile de cucurbitacee. De exemplu, la zece rnduri de castraveti se amplaseaza doua rnduri de porumb zaharat. Orientarea rndurilor se face perpendicular vnturile care le rasucesc vrejurile. pe dire ctia vntului dominant. Prin acest procedeu se protejeaza plantele de curentii reci si de

24

LEGUMICULTURA

Dupa modul de nfiintare se ntlnesc urmatoarele sisteme de cultivare a plantelor legumicole: - culturi prin semanat direct n cmp practicate la majoritatea speciilor legumicole cultivate n cmp (morcov, patrunjel, pastrnac, spanac, pepeni, fasole, ba etc.) me si numai la anumite specii n sere si solarii (ridichi, marar, spanac, patrunjel pentru frunze etc.); - culturi nfiintate prin plantarea rasadurilor la majoritatea speciilor cultivate n spatii protejate, la culturile extratimpurii si timpurii (tomate, castraveti, ardei, patlagele vinete) sau chiar pentru culturile de vara-toa mna (tomate, castraveti, varza). Dupa destinatia productiei deosebim: - culturi pentru consum n stare proaspata fie imediat dupa recoltare sau dupa o anumita perioada de pastrare n spatii special a menajate (radacinoase, bulboase, cartof etc.); - culturi pentru industrializare la care se aplica o tehnologie specifica, produsele fiind destinate fabricilor de conserve. n functie de ealonarea productiei sau perioada cnd se executa, siste mele de cultivare pot fi: - extratimpurii, la sfrsitul iernii si nceputul primaverii; - timpurii, de primavara; - semitimpurii, de vara; - trzii, de toamna; - ntrziate, de toamna trziu sau pentru postmaturare. Dupa caracteristicile substratului de cultura se deosebesc ur atoarele m sisteme de cultura: - pe medii nutritive naturale, cum sunt solul sau diferite amestecuri de pamnturi naturale fertile; pe medii nutritive artificiale (fara sol), cum sunt solutiile nutritive care contin n anumite proportii macro si microelemente necesare nutritiei plantelor. 4.1. ELEMENTELE DE BAZA ALE TEHNOLOGIILOR Tehnologia de cultivare a legumelor, amplu diferentiata n functie de obiectul si obiectivele programate, nsumeaza numeroase masuri tehnice asemanatoare, constituindu-se n elemente de baza n fluxul tehnologic.

25

LEGUMICULTURA

4.1.1. Folosirea rationala si intensiva a terenului de cultura si a solului n legumicultura Alegerea terenului Alegerea terenului pentru amplasarea culturilor legumicole constituie o masura tehnologica obligatorie n vederea obtinerii unor productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ. La alegerea terenului trebuie sa se tina cont de factorii pedoclimatici si social-economici. Factorii pedoclimatici. Elementele climatice care trebuie sa se aiba n vedere la alegerea terenului sunt: temperatura si umiditatea relativa a aerului, nebulozitatea, precipitatiile si vnturile. n mod obisnuit intereseaza temperatura medie anuala; temperatura medie a lunii celei mai calde; suma precipitatiilor n luna cea mai secetoasa; numarul de zile fara nghet; epocile calendaristice ale ngheturilor trzii de primavara si timpurii de toamna; umiditatea atmosferica n luna iulie; frecventa grindinei precum si grosimea stratului de zapada n timpul iernii (Indrea D., 1974). Terenul trebuie sa fie plan sau cu o uoara panta spre sud sau sud-vest, neinundabil, asigurat cu o sursa de apa pentru irigare, pe ct posibil protejat mpotriva vnturilor, cu apa freatica la adncime mare si ferit de surse de poluare. Solul trebuie sa ntruneasca urmatoarele nsuiri: fertilitate ridicata, cu strat arabil profund; continut ridicat n humus; textura u oara sau mijlocie (cele mai bune sunt solurile nisipo-lutoase sau luto-nisipoase); structura buna; capacitate mare pentru apa si aer. Cele mai potrivite pentru cultura legumelor sunt solurile de lunca, aluvionare, cu proces de solificare avansat. Nu sunt recomandate solurile puternic podzolite, compacte si saraturile. Factorii social-economici. Din acest punct de vedere terenul destinat cultivarii plantelor legumicole trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie ct mai aproape de pietele de desfacere a produselor; sa fie deservit de cai de comunicatie (osele asfaltate, cai ferate); sa fie n apropierea fabricilor de conserve, daca productia este destinata prelucrarii industriale; sa existe posibilitatea asigurarii fortei de munca necesare; pe ct posibil sa se gaseasca n apropierea sectoarelor zootehnice, pentru a putea fi folosite n mod eficient ngrasamintele organice si a valorifica deeurile de produse legu micole. Asolamente legumicole

26

LEGUMICULTURA

Exploatarea rationala a terenului si a solului n legumicultura impune practicarea asolamentelor. Necesitatea folosirii asolamentelor decurge din urmatoarele: - proprietatile fizico-chimice si biologice ale solului se degradeaza u or datorita: irigatiei, mecanizarii complexe a lucrarilor, cantitatilor mari de ngrasaminte si pesticide folosite si extragerii unilaterale a elementelor nutritive din sol de catre plante; - cultivarea continua, ani de-a rndul pe acelai teren a acelorai specii legu micole sau a unor specii nrudite din punct de vedere siste matic, contribuie la nmultirea si raspndirea masiva a bolilor si daunatorilor specifici culturilor respective; - succesiunea rationala n timp si spatiu, a culturilor legumicole, n scopul evitarii vrfurilor de productie, deci si a folosirii rationale a fortei de munca; - folosirea rationala a ngrasamintelor. La baza organizarii asolamentelor legumicole stau criterii economice, organizatorice, biologice si tehnologice. Spre deosebire de asolamentele din alte ramuri de productie agricola, n cadrul asolamentului legumicol, notiunea de rotatie a culturilor are o semnificatie specifica. Aceasta datorita faptului ca n acelai an, pe acelai teren se cultiva doua sau mai multe specii legumicole. Deci n majoritatea cazurilor, nu putem vorbi de cultura premergatoare ci de culturi, deoarece folosirea intensi a a v terenului si a solului n legumicultura presupune cultivarea n cadrul unor asolamente, a 2-3 culturi succesive n acelai an. Rot tia culturilor legumicole a trebuie sa fie astfel conceputa, nct ntr-o sola sa nu se cultive speciile din aceeasi familie botanica dect dupa 4 ani. La stabilirea rotatiei culturilor trebuie sa se tina cont de culturile premergatoare (tab.4.1). Culturile succesive si asociate de legume Culturile succesive si asociate de legume reprezinta calea cea mai intensiva de utilizare a terenului legumicol, deoarece acesta este ocupat aproape ntreaga perioada a anului cu plante legumicole. n acelai timp, culturile succesive si asociate, contribuie la o mai buna e alonare a productiei legumicole si o diversificare a acesteia mai aproape de nevoile consumului (Maier I., 1969). Pentru culturile secundare se folosesc specii cu perioada scurta de vegetatie (salata, ridichile de luna, de vara si iarna, ceapa si usturoiul verde,

27

LEGUMICULTURA

spanacul, gulioarele etc.), acestea putnd fi amplasate naintea culturii de baza (culturi secundare anterioare) sau dupa aceasta (culturi secundare ur atoare). m Tabelul 4.1 Amplasarea culturilor legumicole n functie de culturile premergatoare*Culturi premergatoare Foarte bune** Bune** Contraindicate** Pentru legumele de la care se consuma radacinile tuberizate Legume solanacee Cereale paioase si culturi furajere Legumele pentru radacini pentru fructe; pentru masa verde tuberizate; din grupa cepei si cele pentru cucurbitacee (n cultura anticipata) Pentru legumele din grupa verzei Legumele: solanacee Legumele cucurbitacee si pentru Legumele din grupa verzei si cele pentru fructe; cartofi; radacini tuberizate pentru frunze pentru pastai, seminte si capsule Pentru legumele solanacee de la care se consuma fructele Lucerna si trifoi n Legumele pentru radacini Legumele solanacee pentru fructe primul an dupa tuberizate si cele din grupa cepei si cartofi desfiintare; legume pentru pastai si capsule si cele cucurbitacee Legume cucurbitacee Legumele din grupa Cereale paioase, floarea soarelui, Legumele cucurbitacee si verzei si pentru pastai si legume pentru radacini tuberizate solanacee capsule si pentru bulbi Legume pentru pastai, seminte si capsule Legume solanacee; Legume cucurbitacee si cele Culturile legumicole din grupa pentru radacini pentru bulbi tuberizate si cereale paioase Legumele din grupa cepei Mazare, bob, bame Legumele solanacee pentru fructe Legumele din grupa si pentru radacini tuberizate *) Prelucrare dupa Butnariu H. si colab., 1992 **) Atentie la erbicidele folosite la culturile premergatoare

frunze

Culturile succesive de legume consta n cultivarea succesiva, pe aceeai suprafata de teren, a 2-3 specii legumicole, n cursul unui an. La stabilirea schemelor de culturi succesive trebuie sa se tina cont de urmatoarele aspecte: particularitatile biologice ale speciilor, cerintele plantelor fata de factorii de vegetatie, productiile obtinute la unitatea de suprafata pentru fiecare cultura si cea totala din cadrul schemei de ealonare folosite, valoarea alimentara si economica a produselor ce se obtin, epocile si modul de valorificare a produselor, destinatia productiei (consum n stare proaspata sau conservata; consu intern sau m export). n privinta particularitatilor biologice, trebuie sa se tina cont ca, pe ct posibil, speciile legumicole care se succed sa nu faca parte din aceeaifamilie28

LEGUMICULTURA

botanica (pentru a evita transmiterea bolilor si daunatorilor comuni), sa fie cu perioada de vegetatie diferita (scurta pentru culturile secundare), sa aiba sistem radicular diferit n ceea ce privete dezvoltarea si amplasarea n stratul arabil, pentru folosirea mai deplina a elementelor fertilizante din sol (plantele cu sistem radicular profund trebuie sa fie urmate de plante cu sistem radicular superficial si invers). La stabilirea schemelor de succesiune se va tine seama de cerintele plantelor legumicole fata de temperatura, umiditate si hrana. Speciile caracterizate prin rezistenta la temperaturi scazute si cu o perioada scurta de vegetatie pot fi semanate sau plantate toamna, reuind sa ierneze n cmp n bune conditii si sa fie recoltate primavara devreme (salata, spanacul, ceapa si usturoiul verde). Alte plante legumicole suporta uor temperaturi n jur de 0C si uneori chiar -1C ....2C, ce pot surveni dupa rasarirea plantelor sau plantarea rasadurilor (varza, gulioare, conopida, mazare etc.). Speciile rezistente la temperaturi scazute se cultiva naintea culturilor de baza care, de regula au o perioada de vegetatie mai lunga si sunt sensibile la frig (tomate, ardei, vinete, castraveti, fasole de gradina etc.). Din aceasta cauza ele se vor semana mai trziu, astfel nct sa rasara dupa trecerea pericolului brumelor trzii de primavara. La culturile nfiintate prin rasad, plantarea se va face dupa trecerea acestui pericol. Culturile asociate sunt culturile care se cultiva n acelai timp pe aceai suprafata de teren, reprezentnd forma cea mai intensiva de utilizare a terenului si a solului, deoarece pe aceasta cale se realizeaza o desi e foarte mare de plante pe m unitatea de suprafata. La aceste culturi specia legu micola cu importanta mai mica se ncadreaza printre rndurile culturii principale sau pe rnd, ntre plantele culturii de baza. Pe lnga aspectele mentionate la culturile succesive, n cazul culturilor asociate trebuie sa se ia n considerare si habitusul speciilor care se intercaleaza, pentru ca sa creeze pe ct posibil, conditii reciproc avantajoasesi sa se evite, n orice caz stnjenirea dintre componentele asociatiei. Datorita faptului ca prin desimea mare de plante la unitatea de suprafata se mpiedica mecanizarea lucrarilor, crescnd n acest mod consumul de forta de munca manuala, culturile asociate sunt mai putin folosite n fermele specializate. Culturile intercalate. n curti, gradini si microferme, n conditii de irigare, culturile legumicole se pot intercala printre rndurile de porumb, de vii si livezi tinere dupa cum urmeaza:

29

LEGUMICULTURA

- n culturile de porumb (hibrizi din grupa 200-300) se intercaleaza: varza timpurie, conopida timpurie, salata si fasole de gradina ; n vii si livezi tinere se intercaleaza: specii cu talie joa (mazare de gradina sa pentru pastai, fasole de gradina, salata, spanac, ceapa si usturoi verde, ceapa din arpagic, morcov, patrunjel, marar, gulioare, loboda, fasole pentru boabe) sau specii cu talie seminalta (cartofi timpurii, tomate timpurii, varza de vara). Nu se recomanda sa se foloseasca pepenii verzi, pepenii galbeni, dovleceii etc., deoarece prin ntinderea vrejurilor pot mpiedica lucrarile de ntretinere si nabui culturile de baza . 4.1.2. Irigarea, fertilizarea si erbicidarea culturilor legumicole 4.1.2.1. Irigarea culturilor legumicole Irigarea culturilor legumicole, reprezinta principala masura de mbunatatire a regimului de apa din sol si are efecte multiple si anume: sporirea productiei, mbunatateste calitatea comerciala si precocitatea recoltei, asigura folosirea potentialului productiv al soiurilor si hibrizilor de plante legumicole, folosirea cu maximum de eficienta a potentialului de fertilitate a solului si a ngrasamintelor, practicarea culturilor succesive si asociate. n tara noastra, suprafata irigata a culturilor legu micole a crescut de la 12 mii ha, n 1938 la 50,4 mii ha, n 1960, 170,1 mii ha, n 1981 si 196,6 mii ha, n 1985 (Butnariu H. si colab., 1990). Amenajarea marilor perimetre irigate n sud, Sadova-Corabia, CalaraiFeteti, Carasu-Medgidia si cele din vest, au permis dezvoltarea legumiculturii n zonele mai secetoase ale tarii. Dupa scopul urmarit si perioada cnd se executa udarea culturilor legumicole, se disting: yUdarea de aprovizionare se aplica nainte de nfiintarea culturilor si are drept scop completarea rezervei de apa a solului. Se folosesc norme de 800-1200 m3/ha yUdarea prin scurgerea apei la suprafata solului prezinta doua variante: udarea prin inundatie pe brazde sau fsii si udarea pe rigole lungi. Udarea prin idundatie se folosete numai n sistem gospodaresc, n gradini pe suprafete mici, unde solul poate fi modelat numai n brazde si fii scurte (6-10 m lungime), apa inundnd ntreaga suprafata de cultura. n acest caz se reduce posibilitatea mecanizarii lucrarilor de nfiintarea si ntretinerea culturilor.30

LEGUMICULTURA

Udarea pe rigole lungi (100-400 m) este o metoda larg utilizata n tehnologia culturilor legumicole n cmp, caracterizata prin aceea ca apa circula la suprafata solului, pe rigole, ajungnd la radacinile plantelor de pe straturile naltate - prin infiltratie, mai ales lateral si prin capilaritate, fara a lua contact direct cu partea aeriana a plantei. Udarea prin aspersiune. n acest caz, apa pompata direct din sursa (canal deschis sau dintr-o retea de conducte sub presiune) este pulverizata n aer cu ajutorul aspersoarelor, de unde picaturile cad pe plantesi sol sub forma de ploaie. Aductiunea si distribuirea apei se realizeaza prin: siste agregate si aspersoare. me, yUdarea prin picurare consta n distribuirea apei la plante sub for a de picaturi, m ntr-o perioada ndelungata de timp. Regimul de irigare la culturile legumicole Regimul de irigare la culturile legumicole trebuie nteles ca o notiune complexa, care cuprinde o serie de elemente specifice, cum sunt: norma de udare, momentul aplicarii udarilor, intervalul ntre udari, sche udarilor si norma de ma irigatie. yNorma de udare reprezinta cantitatea de apa (n m3) care se administreaza la un hectar cu ocazia unei udari. yMomentul udarii Se determina urmarindu-se dinamica umiditatii solului, prin diferite procedee specifice aparatelor folosite sau chiar prin si pla palpare a probelor de m sol luate de pe profilul adncimii de udare yIntervalul ntre udari este conditionat de evapotranspiratia zilnica, de precipitatiile cazute, de adncimea de udare si de plafonul minim admis, ultimele doua elemente conditionnd marimea normei de udare. Intervalul dintre udari reprezinta timpul n zile n care se consuma norma de udare yNumarul udarilor este strns legat de lungimea perioadei de vegetatie a plantelor cultivate si de conditiile naturale din zona respectiva (precipitatii, umiditatea si temperatura aerului, frecventa si intensitatea vntului). yNorma de irigare reprezinta cantitatea de apa ce se administreaza unei culturi pe ntreaga perioada de vegetatie (m3/ha). 4.1.2.2. ngrasamintele folosite n legumicultura si metodele de fertilizare la culturile legumicole ngrasamintele folosite n legumicultura31

LEGUMICULTURA

ngrasamintele folosite n legumicultura se pot grupa n ngrasaminte organice si chimice. yngrasamintele organice ngrasamintele verzi. yngrasaminte chimice pot fi simple si complexe ngrasamintele simple contin numai un element nutritiv. n aceasta categorie intra ngrasamintele azotate, care contin azotul sub forma nitrica, sub forma amoniacala sau ambele forme de azot; ngrasaminte chimice care contin numai fosfor sau numai potasiu, ngrasaminte cu microelemente. ngrasamintele complexe dupa numarul de elemente nutritive pe care le contin pot fi: binare, daca au doua elemente (N.P; N.K; P.K), ternare daca contin trei elemente (N.P.K) si polinutritive (complexe) cnd pe lnga cele trei elemente, mai contin si alte elemente nutritive (macro si microelemente). ngrasamintele complexe de tip cristalin (Cristalin I, Cristalin II), se recomanda mai ales pentru culturile din sere si solarii, aplicndu-se o data cu apa de udat (fertilizare hidrolizanta). ngrasamintele lichide de tip C, fiind foarte solubile, se recomanda a fi utilizate ca si ngrasamintele de tip cristalin. ngrasamintele complexe extraradiculare (foliare) se pot aplica n 1-4 reprize n 500 l apa/ha o data cu tratamentele fitosanitare, n cmp, sere si solarii; se aplica doze de 5-10 litri/ha sub forma de solutii n concentratii de 0,2-1,0-1,5%, n functie de tipul ngrasamntului folosit. ngrasamintele organo-minerale sau ionitice au ionii minerali fixati pe suport organic (praf de lignit, reziduri celulozice, praf de tur a), la care se adauga rasini b ureoaldehidice, sunt solide, granulate ( = 1 - 4 mm), neaglomerabile. Se administreaza la fertilizarea de baza, toamna sau primavara, n doze de 1600-3200 kg/ha, nlocuind cu bune rezultate gunoiul de grajd. Metode de fertilizare Metodele de fertilizare trebuie sa tina cont de scopul fertilizarii: - de mentinere a fertilitatii; - de cretere a fertilitatii; - de mbunatatirea conditiilor de nutritie din perioada de vegetatie. Eficienta fertilizari chimice este strns corelata cu metoda de aplicare ce trebuie sa tina cont de tehnologia de cultura, cerintele plantelor si nsuirile solului. Cantitatile de ngrasaminte calculate pentru culturile legumicole se32

sunt reprezentate prin: gunoiul de grajd, urina de

animale, gunoiul de pasari, mustul de grajd, mranita, composturile, turba si

LEGUMICULTURA

administreaza folosind metodele: fertilizarea de baza; fertilizarea starter (o data cu nfiintarea culturii); fertilizarea faziala. Fertilizarea de baza consta n aplicarea ngrasamintelor si ncorporarea lor n sol nainte de nfiintarea culturii. Toamna, nainte de aratura adnca, se administreaza ngrasamintele organice semidescompuse si ngrasamintele chimice greu solubile (2/3 din doza de P si K), iar primavara ngrasamintele organice bine descompuse (mranita) si ngrasamintele minerale uor solubile (jumatate din doza). Fertilizarea starter (o data cu nfiintarea culturii), cunoscuta si sub numele de fertilizare de pornire, are drept scop asigurarea nutritiei plantelor n conditii optime n primele 20-30 zile de la rasarire sau de la plantare. Fertilizarea faziala are drept scop completarea cerintelor plantelor pentru anumite elemente nutritive, pe faze de vegetatie. ngrasamintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular (foliar). Aceasta fertilizare nu suplineste ci completeaza fertilizarea de baza si cea starter. 4.1.2.3. Erbicidarea culturilor legumicole Daca, n general, combaterea buruienilor, concurente rapacee pentru hrana, apa, lumina si spatiu ale plantelor de cultura, constituie o preocupare deosebit de importanta n scopul obtinerii unor productii superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ, aceasta are o semnificatie deosebita n cazul culturilor legumicole. Combaterea chimica a buruienilor prezinta o mare complexitate, datorita: numarului mare de specii legumicole existente n cultura, dintre care unele (ceapa, legume pentru radacini tuberizate, legume cucurbitacee, legumele pentru frunze etc.) sunt deosebit de sensibile la concurenta buruienilor n perioada rasaririi (care uneori dureaza 10-20 zile) si imediat dupa aceasta, impunnd n lupta cu buruienile masuri speciale; diversitatii sistemelor de cultura practicate (culturi succesive, culturi asociate, culturi fortate si protejate cu mase plastice) care contribuie la folosirea intensiva a terenului, ceea ce impune utilizarea anuala a unor mari cantitati de gunoi de grajd, una din pri cipalele surse de mburuienare n determina de asemenea, deosebiri esentiale n combaterea buruienilor n comparatie cu alte culturi; conditiilor favorabile, create pentru plantele de cultura, n unele cazuri n conditii dirijate (sere), de care beneficia si buruienile za nregistrnd un ritm de crestere deosebit de rapid.

33

LEGUMICULTURA

Reiese clar de ce, printre masurile de lupta (preventive si curative) mpotriva buruienilor n legumicultura, utilizarea erbicidelor reprezinta o veriga tehnologica absolut necesara. n acest scop se utilizeaza un nu mar mare de erbicide, sub diferite forme, dintre care o parte sunt eficiente pentru un nu mar restrns de buruieni, n special anuale si cu o mare selectivitate pentru plantele legumicole. Pentru a ntelege mai bine modul lor de actiune, domeniul de utilizare, timpul si modul de aplicare este necesara cunoasterea gruparii lor pe baza naturii chimice a substantei active ca si a caracteristicilor grupei din care fac parte. Erbicidele cu actiune sistemica germinala sau de absorbtie prin coleoptil sau hipocotil se aplica fie la pregatirea patului ger inativ (ppi) daca sunt volatile, m fiind necesara ncorporarea lor n sol (Treflan, Balan, Ro Neet), fie la se manat sau dupa semanat (pr), pentru a surprinde buruienile n curs de ger inare (Dual-500, m Ramrod, Dymid etc.). Erbicidele de contact neselective se aplica cu una-doua zile nainte de rasarirea plantelor de cultura (pr), dar dupa ce buruienile au rasarit (Gramoxone), iar cele selective cu absortie foliara se aplica postemergent (Basagran, Semeron etc.). Dupa modul lor de actiune erbicidele pot fi mpartite n: erbicide sistemice si de contact. Erbicidele sistemice sunt absorbite de frunze sau radacini si apoi sunt transportate n tesuturile ntregii plante. Erbicidele de contact distrug buruienile n urma contactului direct cu ele. Actiunea lor are n general un caracter acut si planta piere repede. La aplicarea erbicidelor n culturile legumicole se va tine cont de urmatoarele aspecte principale: - alegerea celui mai eficient erbicid; - stabilirea celei mai eficiente doze de aplicare; - stabilirea momentului si tehnicii de aplicare; - factorii care influenteaza aplicarea etc. Doza aplicata este specifica fiecarui produs si depinde de: continutul preparatului n s.a.; natura acestuia; forma de prezentare (lichida, pudra muiabila, granule); tehnica de aplicare; conditiile de sol si meteorologice; continutul n humus al solului; cantitatea de ngrasaminte organice aplicate; compozitia

34

LEGUMICULTURA

floristica a buruienilor; modul de aplicare (n benzi sau pe toata suprafata) si numarul de reprize n care se aplica erbicidul; costul unitatii de produs etc. Dozele de erbicide se exprima n kg pentru erbicidele granulate sau sub forma de pudra muiabila si n litri pentru cele lichide. Momentul erbicidarii se stabilete n functie de: natura erbicidului folosit (volatil sau nevolatil); specia cultivata si sistemul de cultura practicat; compozitia floristica a buruienilor de pe suprafata de teren pe care se erbicideaza. Epoca (momentul) de aplicare a erbicidelor poate fi: nainte de nfiintarea culturilor, cu ncorporare n sol pentru cele mai multe dintre erbicide (ppi), daca sunt volatile; n timpul semanatului, o data cu introducerea semintelor n sol; n perioada de la semanat la rasarirea plantelor de cultura si a buruienilor (preemergent); dupa ce plantele de cultura au rasarit si au un stadiu de cretere mai avansat dect buruienile care nu au depasit faza de rozeta cu 2-3 frunze la buruienile dicotiledonate sau 5-6 cm n naltime la buruienile monocotiledonate (post emergent); dupa ce rasadurile s-au prins si au nceput sa creasca (postplantare); n timpul perioadei de vegetatie, cnd este nevoie. Temperatura aerului cea mai favorabila pentru aplicarea erbicidelor este de 16-20C. La temperaturi scazute actiunea erbicidelor este ntrziata. Temperaturile ridicate au efect nefavorabil, deoarece deter ina o pierdere rapida a m substantelor ce se volatizeaza u or (Dymid, Treflan, Balan etc.). Umiditatea relativa a aerului influenteaza pozitiv eficacitatea erbicidelor de contact, aplicate postemergent, deoarece reduce procesul de volatizare si favorizeaza absorbtia substantelor active ale erbicidelor de catre organele vegetative ale buruienilor. La o umiditate relativa scazuta (sub 65%), eficienta erbicidelor scade mult datorita pierderilor mari de substanta prin volatizare. Vnturile influenteaza erbicidarea printr-o distribuire neuniforma a solutiilor la suprafata solului sau a plantelor de buruieni. Depunerea erbicidelor pe plantele din cultura respecti a sau din culturile v nvecinate poate provoca pagube nsemnate n cazul cnd culturile sunt sensibile la erbicidul folosit. De aceea, nu se recomanda aplicarea erbicidelor atunci cnd viteza vntului depaseste 15-20 km/ora. Regimul de precipitatii poate mari sau micsora eficacitatea tratamentelor. Eficienta erbicidelor de contact aplicate postemergent se reduce considerabil, daca dupa tratament survin precipitatii abundente. Daca nsa la 4-5 ore dupa erbicidare survine o ploaie moderata de 10-12 mm, eficacitatea lor poate sa sporeasca. Lipsa precipitatiilor timp de 10-12 zile dupa erbicidare cu erbicide sistemice reduce mult35

LEGUMICULTURA

efectul. n acest caz, la 5-6 zile dupa erbicidare, trebuie sa se aplice o udare prin aspersiune, cu 150-200 m3 apa/ha. 4.2. TEHNOLOGIA GENERALA A PRODUCERII RASADURILOR DE PLANTE LEGUMICOLE Importanta si necesitatea folosirii rasadurilor Plantele legumicole cu cea mai mare pondere pentru legumicultura tarii noastre se cultiva prin rasad (tomatele, ardeii, patlagele vinete, varza, conopida, castravetii, salata pentru culturi protejate etc.). Obtinerea unor productii timpurii, superioare din punct de vedere cantitativ si calitativ este conditionata de producerea unor rasaduri de calitate. Rasadurile sunt plante legumicole tinere, de o anumita vrsta, produse n constructii destinate acestui scop sau n teren neprotejat. Cu toate ca pentru producerea rasadurilor se fac cheltuieli suplimentare, folosirea lor este absolut necesara datorita avantajelor pe care le prezinta: asigura conditii pentru obtinerea unor productii extrati purii si timpurii superioare; m contribuie la ealonarea productiei si a consumului de produse legumicole proaspete; asigura desimea optima la unitatea de suprafata si uniformitatea culturilor; permite largirea arealului de cultura a speciilor ter mofile si micoreaza consumul de seminte etc. Organizarea producerii rasadurilor privete n pri ul rnd dimensionarea acestei m verigi tehnologice, n legatura cu proportia culturilor care se nfiinteaza prin rasad, raportata la scara ntregii productii. n tara noastra trebuie sa se produca anual aproximativ 10-12 miliarde rasaduri, pentru plantarea a cca. 150.000 ha cultivate cu legume nfiintate prin rasad (Butnariu H. si colab., 1990), ceea ce presupune un necesar de 3500-4000 ha destinate producerii acestor rasaduri. n acest scop, producerea rasadurilor este organizata att n microferme specializate ct si n sectoare cu productie de tip gospodaresc. Fermele specializate sunt proiectate n module cu capacitatea de productie pna la 15-20 milioane rasaduri ntr-un ciclu. Aceste ferme sunt organizate n cadrul societatilor comerciale sau asociatii ale cultivatorilor. 4.2.1. Pregatirea constructiilor, mainilor si utilajelor, pamnturilor si inventarului pentru producerea rasadurilor

36

LEGUMICULTURA

La pregatirea constructiilor pentru producerea rasadurilor se va tine cont de specificul bazei materiale folosite, lundu-se urmatoarele masuri: - n cazul serelor nmultitor se vor efectua urmatoarele lucrari: revizia tehnica si reparatiile curente (aceste lucrari se fac de catre echipe de muncitori specializati si se executa imediat dupa desfiintarea culturii anterioare si ndepartarea resturilor vegetale, mobilizarea solului, maruntirea solului, dezinfectia solului si a scheletului serei, evitarea reinfestarii); - la solariile ncalzite biologic: verificarea scheletului, montarea foliei, dezinfectia solului, introducerea biocombustibilului, urmarirea temperaturii, aezarea substratului; - la solariile simple: verificarea scheletului, montarea foliei, afnarea solului, asezarea substratului; - n cazul rasadnitelor cu ncalzire biologica: confe ctionarea de noi tocuri, repararea tocurilor vechi, confectionarea de noi ra de aerisire, repararea celor me vechi, dezinfectia tocurilor si a ramelor, pregatirea biocombustibilului, instalarea tocurilor, acoperirea lor cu ferestre, introducerea amestecului nutritiv. Masinile si utilajele se pregatesc prin reparare si punerea lor n stare de functionare. Pregatirea amestecurilor de pamnt consta n: maruntire, omogenizare, cernere, dezinfectie, sporirea fertilitatii si corectarea pH-ului. nainte de folosire, mranita si turba, se maruntesc cu ajutorul mainilor de maruntit, se omogenizeaza. n scopul ndepartarii impuritatilor (cioburi de sticla, pietre, resturi vegetale grosiere-nemineralizate etc.) componentele se cern. n functie de cantitatea de amestec ce urmeaza a fi pregatita se alege si linia tehnologica corespunzatoare pentru pregatirea a mestecului nutritiv. n cazul unor cantitati mici, lucrarile de pregatire a amestecului de pamnt se efectueaza manual. Dupa preparare si omogenizare, amestecurile nutritive se aaza n platforme de aproximativ 3 m latime si 2,5 m naltime. Dupa pregatire amestecurile nutritive se dezinfecteaza cu aburi sau cu substante chimice. La dezinfectia cu aburi n interiorul platformelor se introduc conductele de dezinfectie termica, racordate la conducta de transportare a aburului. Apoi se acopera platformele cu prelate de polietilena termorezistenta si se introduce aburul sub presiune la temperatura de 120C, mentinndu-se pna n momentul cnd n37

LEGUMICULTURA

interiorul platformelor se nregistreaza o temperatura de 90C. Dupa dezinfectare, pentru a se evita reinfestarea, platformele se mentin n continuare acoperite. Dezinfectia pe cale chimica se face pe platforme betonate sau pe prelate din material plastic, pe care amestecul nutritiv se aaza n straturi succesive, peste fiecare strat administrndu-se cantitatile corespunzatoare de substante dezinfectante (cele solide se administreaza prin mprastiere iar cele lichide cu ajutorul unor maini de stropit sau cu stropitori). Dupa administrarea substantelor dezinfectante, amestecul nutritiv se omogenizeaza si se acopera cu o folie de polietilena. Daca se foloseste imediat dupa trecerea timpului de actiune si de pauza, nainte de utilizare se face proba de fitotoxicitate a a mestecului nutritiv. yAmestecuri de pamnt folosite la producerea rasadurilor Amestecurile nutritive folosite la producerea rasadurilor trebuie sa ndeplineasca urmatoarele conditii: sa fie bogate n substante hranitoare, uor asimilabile de catre plante; sa aiba permeabilitate pentru apa si aer; culoare nchisa (n scopul absorbirii unei ct mai mari cantitati de energie solara); sa fie lipsite de agentii patogeni si daunatori; sa aiba reactie neutra (pentru legu mele din grupa verzei, castraveti si pepeni) sau uor acida (pH 6,0-6,5 pentru majoritatea speciilor). La pregatirea amestecurilor, turba se folosete numai dupa ce i s-a corectat reactia, prin adaugarea de var (cca.2 kg/ 3), astfel ca pH-ul sa fie de 6-6,5. De m asemenea, la pregatirea amestecurilor, n special cnd acestea se utilizea pentru za repicarea rasadurilor, se adauga 0,5-0,7 kg/m3 superfosfat si 0,2-0,4 kg/m3 sulfat de potasiu. Dat fiind timpul de pauza destul de ndelungat pentru unele produse chimice dezinfectante, pregatirea amestecurilor de pamnt se face din timp; pna la ntrebuintare acestea se tin adapostite n soproane, iar n lipsa acestora se fac gramezi de forme regulate si se acopera cu prelate de P.E. Rasadurile de plante legumicole pot fi produse pe strat nutritiv (repicate sau nerepicate) sau n forme cu sau fara presarea amestecului nutritiv. n multe tari producatoare de legume se practica, ntr-o masura tot mai mare, tehnologia de producere a rasadurilor n cuburi nutritive, rezultate prin presarea amestecului nutritiv, n care se seamana samnta drajata sau nedrajata, sau se face repicarea rasadurilor. Pentru simplificarea tehnologiei de producere a rasadurilor, se fac experimentari si cu pastile obtinute din turba puternic presata,

38

LEGUMICULTURA

prevazute cu o mica adncitura n care se pune samnta sau se repica rasadul (strip-pots). 4.2.2. Tehnologia producerii rasadurilor n sere nmultitor Pregatirea solului consta n mobilizarea lui la adncimea de 30-32 cm, cu masina de sapat solul n sere si solarii (MSS-1,4) si maruntirea lui cu freza viticola (FPV-1,3) sau cu cea pentru pasuni (FPP-1,3). Sub registrele de ncalzire si la capetele traveelor mobilizarea solului si maruntirea lui se face manual (cu hrletul si grebla). Cu ocazia lucrarilor de pregatire a solului trebuie sa se adune toate radacinile care apar la suprafata, daca acestea prezinta gale sau brunificari datorita atacului diferitilor agenti patogeni. Dezinfectia solului serei se realizeaza pe doua cai: ter ic si chimic . m Pregatirea patului germinativ consta n: - aezarea pe fiecare travee a cte doua folii de polietilena cu latimea de 1,4 m fiecare, ramnnd ntre ele o poteca cu latimea de 40 cm pe care se circula pentru ngrijirea rasadurilor; - aezarea substratului nutritiv (care a fost pre gatit si dezinfectat n prealabil) n grosime de 6-7 cm, ct mai uniform; - tasarea uoara, udarea si acoperirea cu folie de polietilena recuperabila pentru ncalzirea substratului nutritiv. Semanatul pe pat nutritiv se face manual, prin mprastiere, repartiznd semintele ct mai uniform. Dupa terminarea acestei lucrari semanatura se acopera cu un strat de 0,5 cm mranita sau amestec nutritiv, se taseaza, se uda cu apa tehnologica, se eticheteaza si se acopera cu folie de polietilena. Pentru castraveti si pepeni galbeni semanatul se face n ladite, ntr-un amestec de nisip si turba sau numai n nisip. Dupa semanat laditele se pun pe registrele de ncalzire si se acopera cu folie de polietilena. Pentru producerea rasadurilor necesare nfii tarii culturilor n sere se poate n semana si direct n ghivece din material plastic sau cuburi nutritive, lucrarea putndu-se efectua manual sau mecanizat. n momentul n care plantele ncep sa rasara se nlatura folia de polietilena si se scade temperatura cu cteva grade pentru a evita alungirea rasadurilor. Repicatul consta n scoaterea rasadurilor de la locul unde au vegetat de la rasarire si transplantarea lor (introducerea sistemului radicular n substratul nutritiv) la o distanta mai mare ntre rnduri si plante pe rmd, n scopul asigurarii39

LEGUMICULTURA

unei suprafete de nutritie mai mari si a unui regim de lumina mai bun. Momentul optim pentru repicat este cnd rasadurile se afla n faza de aparitie a pri ei frunze m adevarate (tomate, legumele din grupa verzei, salata) sau la aparitia celei de a doua frunze adevarate (ardei si patlagele vinete). La castraveti si pepeni aceasta lucrare se face la 3-4 zile de la rasarire, cnd cotiledoanele au pozitie orizontala. Operatiile de pregatire a constructiilor si amestecului nutritiv sunt asemanatoare cu cele de la semanat. Lucrarile de ntretinere aplicate rasadurilor se refera la: dirijarea factorilor de microclimat (caldura, lumina, gaze, umiditate) si mentinerea lor la nivel optim, fertilizarea faziala, combaterea buruienilor, rarirea rasadurilor, aplicarea substantelor bioactive, combaterea bolilor si daunatorilor, calirea rasadurilor nainte de plantare n solarii, sere-solar si c mp. 4.2.3. Tehnologia producerii rasadurilor n solarii si sere-solar cu substratul ncalzit pe cale biologica Pregatirea solului consta n nlaturarea tuturor resturilor vegetale de la cultura anterioara ca masura obligatorie de fitoprotectie si afnarea superficiala a solului. Primavara devreme se face acoperirea solarului cu folie de polietile na. Pregatirea biocombustibilului. nainte de amenajarea patului cald, gunoiul trebuie sa porneasca n fermentatie, proces ce se realizeaza prin punerea lui n platforme de ncalzire. n aceste platforme gunoiul se aaza cu 7-8 zile nainte de amenajarea patului cald. Platforma se cladeste din straturi succesive, de gunoi pastrat si proaspat, groase de 25-30 cm, primul si ultimul strat fiind de gunoi pastrat. n platforma (lata de 2 m), gunoiul se asaza ct mai afnat si pentru a nu se tasa sub propria greutate, platforma