Legile lui ManuCartea legii lui manu este un cod de legi care a fost intocmai citeva milenii in urma. Data precisa cind a fost intocmit codul de legi al lui manu nu a fost stabilita. Dispozitiile cartii legii lui manu poarta un character vadit religios. Legile lui manu cuprinde principii de teologie , de metafizica si cosmogonie, precept de morala, de pedagogie, de ecomonie, comert. Legea are colorit si sanctiune religioasa, practice, ca toate legile popoarelor vechi. Textul Legii, care este foarte concis, a fost lamurit de numerosii comentatori indieni. Printre acestia se numara Covindaragia, Medhatithi si Kulluka-Batta, despre care nu se stie in ce timp au trait. Acesta din urma este, dupa marturia celor mai multi sancritologi europeni cel mai de seama.Notiunea de families au sistem de drept.Denumirea "Marele sistem de drept romano-germanic" sau "familia de drept romano-germanic" grupeaza sistemul juridic francez si sistemele nationale inrudite: italian, spaniol, portughez, belgian, romanesc, cel din America latina etc., precum si sistemul german.S-a remarcat faptul ca denumirea este conventionala, cu toata influenta hotaratoare a elementului romanic, cat si a celui germanic - in procesul de formare al acestui mare sistem, deoarece un mare numar de sisteme nationale cuprinse in aceasta arie, nu isi gasesc sorgintea in nici unul din aceste doua drepturi, ci reprezinta rezultatul exportului de legislatie practicat de state ce au detinut altadata intinse imperii coloniale, ca Franta, Spania, Portugalia sau, in mai mica masura, Italia[1].Desigur ca aceasta fizionomie contemporana este rezultatul unui proces istoric indelungat, sinuos, cu perioade de acumulari si de salturi calitative, despre care se vor evoca doar cateva momente cardinale.In acest sens, trebuie semnalat rolul pe care l-au avut universitatile medievale in procesul de sintetizare a dreptului, de formare a unei doctrine juridice cu caracter universal. S-a apelat in acest scop la marele fond juridic pe care il reprezenta dreptul roman, la virtutile sale incontestabile in raport cu diversele cutume locale. In receptarea dreptului roman, rolul esential avut de Corpus Juris Civilis al lui Iustinian, codificarile care au avut loc in secolele al XV-lea si al XVI-lea, aportul glosatorilor si postglosatorilor la nasterea unui drept roman modernizat cunoscut sub denumirea de "usus-modernus pandectorum" au pregatit terenul unor noi pasi unificatori in familia dreptului romano-germanic cum au fost: codul bavarez din 1756, codul prusian din 1794, ca si codurile civile adoptate in secolul al XIX-lea, cum ar fi codul francez sau codul austriac, codul german din 1900, ori codurile elvetiene din 1881, 1907 si 1911.O influenta puternica asupra formarii sistemului de drept al statelor occidentale a avut-o si dreptul canonic catolic, cu partea sa de "drept canonic uman" avand ca sursa principala "Opus juris canonici", elaborat in secolul al XVI-lea si format din reunirea mai multor acte normative fundamentale ale bisericii catolice, precum decretul lui Gratian din anul 1150, "Decretaliile" papei Grigore al IX-lea s.a.In afara izvoarelor traditionale, dreptul canonic catolic are si izvoare moderne. Principalul, pe care se bazeaza, de fapt, intregul drept canonic actual, este asa numitul "Codex juris canonici", adoptat in anul 1917 si datorat papei Benedict al XV-lea, act care avea in vedere transformarile care s-au produs in moravurile societatii occidentale."Inchegarea marelui sistem romano-germanic s-a infaptuit astfel in decursul multor secole, timp in care s-au diseminat diferite fonduri normative. Dreptul roman, cutumele "barbare" si dreptul canonic - dar indeosebi cel dintai - au reprezentat in acest proces sursele cele mai insemnate si mai bogate de principii si de norme. Sistemul rezultat nu se poate insa reduce la nici unul dintre acestea.Sinteza care s-a produs a condus la aparitia unui drept nou, modern, care a stiut sa se degreveze de toate regulile medievale care ar fi reprezentat frane in calea dezvoltarii societatii"[2].Liniile initiale ale acestei sinteze nu pot fi intelese fara analiza celor doi mari pioni, sistemul juridic francez si sistemul juridic german, cu privire la care mentionam doar cateva aspecte, in special din epoca moderna.Istoria dreptului francez se imparte in trei perioade. Cea dintai, purtand denumirea de "ancien droit", se intinde de la origini pana la data de 17 iunie 1789, cand s-a format Adunarea Constituanta. Cea de a doua - care este perioada revolutiei franceze - este cunoscuta sub numele de "dreptul intermediar" si dureaza pana la inceputurile perioadei codificarilor napoleoniene.In sfarsit, cea de a treia este cea inceputa in timpul imperiului si care continua si astazi, codurile elaborate sub Napoleon gasindu-si aplicarea pana in zilele noastre.Prin "ancien droit" (dreptul vechi) se inteleg numeroasele cutume aflate in vigoare pe intreg teritoriul de astazi al Frantei. Contradictiile dintre cutume, caracterul fragmentar si incomplet al unora dintre ele au determinat necesitatea redactarii lor.Astfel au aparut marile culegeri de cutume, denumite "cutumiere" dintre care amintim: "Marile cutumier al Normandiei" din secolul al XIII-lea sau "foarte vechea cutuma din Bretania" (le tres ancienne cutume de Bretagne) din secolul al XIV-lea.In anul 1454, regele Charles al VII-lea a emis celebra ordonanta din Montil les Tours, prin care a stabilit obligatia redactarii cutumelor, ceea ce a condus la o activitate laborioasa care a durat mai mult de un secol si a avut ca rezultat stabilizarea cutumelor. In afara dreptului cutumiar trebuie semnalate ordonantele (edicte declaratii, scrisori patente), acte normative emanand de la puterea regala, care isi gaseau aplicare pe intreg regatul.Revolutia franceza a furnizat substanta profundelor transformari legislative petrecute in perioada asa-numitului "drept intermediar".Sensul numeroaselor legi adoptate dupa 17 iunie 1789 a constat in inlaturarea mecanismului statului feudal si in crearea unui mecanism propriu celui modern in conturarea cadrului juridic propice dezvoltarii relatiilor capitaliste.Un moment de referinta in formarea marelui sistem ramano-germanic il reprezinta elaborarea si adoptarea codului civil al lui Napoleon, cel mai raspandit act normativ aflat in vigoare in lumea moderna.Napoleon nu a fost jurist, ca cei chemati sa redacteze codul adoptat intre anii 1803 si 1804, sub forma unui numar de 36 de legi, care au fost reunite intr-un singur cod la 21 martie 1804. Dar, ca om de stat eminent, Napoleon a intuit necesitatea politica a legii civile, a luat parte activa la dezbateri, s-a ghidat dupa ideea de bine, a impulsionat si a perorat, a dovedit vointa si tenacitate, a imprimat un stil. A dorit un cod simplu, clar, logic si l-a avut. Multi recunosc in frazele scurte si limpezi, elocventa sa simpla, spiritul sau incandescent. Se spune ca Stendhal citea zilnic pentru a-si imbunatati stilul, o pagina sau doua din codul civil. Despre aceasta creatie juridica insusi imparatul afirmase: "adevarata mea glorie nu consta in a fi castigat 40 de batalii, Waterloo va sterge amintirea atator biruinte. Ceea ce va trai vesnic este codul meu civil"[3].In forma sa finala codul cuprindea 2.281 de articole si inlatura vestigiile oranduirii feudale din regimul proprietatii mobiliare si imobiliare - dreptul de proprietate fiind "drept sacru si inviolabil de care nimeni nu poate fi privat decat in baza unei juste si prealabile indemnizatii" - din raporturile succesorale, din relatiile de familie, promovand constant principiile de libertate, egalitate si fraternitate promovate de revolutia franceza.La codul civil s-au adaugat codul comercial (1806) si codul de procedura civila (1807), conturandu-se astfel dreptul privat francez, care a fost apoi receptat in teritorii prin diferite cai de raspandire, cu un numar enorm de locuitori. Astfel, legea franceza a fost introdusa prin forta armelor in teritorii supuse imperiului (Belgia, Luxemburg, o parte din Elvetia, din Germania si Italia - pacea de la Amiens din 1802), infrangerea lui Napoleon neinsemnand abrogarea legislatiei napoleoniene.Dreptul francez a fost receptat in unele tari datorita calitatilor sale incontestabile si ascendentei culturii franceze (Romania, Portugalia, Spania, Egipt). Tarile care erau posesoarele unor vaste imperii coloniale (Spania, Portugalia, Olanda) au exportat legislatia provocand receptari de gradele 2 si 3. Cel de-al doilea val al receptarii directe a dreptului francez s-a produs in prima jumatate a secolului nostru in colonii franceze, acesta ramanand in vigoare dupa dobandirea independentei fostelor colonii[4].Cel de-al doilea mare pilon al dreptului romano-germanic il reprezinta sistemul juridic german. Un moment de seama in procesul de formare a sistemului german este reprezentat de codificarea realizata in Prusia in anul 1794 care cuprindea reglementari nu numai de drept privat, dar si de drept constitutional, administrativ, penal si drept canonic. Acesta exprima insa o epoca pe cale de disparitie, intruchipand spiritul statului politist.Marea perioada de inflorire a dreptului german a ramas insa secolul al XIX-lea, cele mai insemnate realizari legislative ale acestui secol au fost codul civil (Brgerliches Gesetzbuch - B.G.B.) promulgat in 1869 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1900 si codul civil general austriac (Allgemeines brgerliches Gesetzbuch - A.B.G.B.).Codul civil german (B.G.B.) - s-a apreciat - reprezinta unul dintre cele mai importante si originale monumente legislative ale marelui sistem juridic romano-germanic prin elementele sale inedite, limbajul tehnicist pe care il promoveaza definirea unor concepte de baza, structura sa originala. Astfel, codul consacra o parte generala care cuprinde toate principiile ce stau la baza reglementarii raporturilor civile; foloseste termeni cu sens invariabil; reglementeaza in detaliu promovand o "cazuistica abstracta" dar si clauze generale ca mijloc de adaptare la noi necesitati; are un grad de formalism mai redus in raport cu dreptul francez s.a.Contributia adusa de dreptul german la configurarea marelui sistem romano-germanic nu se limiteaza la teritoriul Germaniei. Influenta germana poate fi mentionata in Grecia, Elvetia, Danemarca, Norvegia, Japonia) s.a.