Întâi de toate, trebuie precizat ca s-au facut încercari de aproximare în spiritul determinismului linear pentru diferite procese si functii psihice, însa acestea nu s-au impus ca achizitii teoretice unanim acceptate. Asa cum se va vedea, si acest lucru trebuie precizat înca de la început, unele pozitii contestatare fata de legitatea în psihologie se datoreaza stadiului limitat al cunoasterii stiintifice în general si al cunoasterii psihologice în special. Altele deriva din observarea unor dificultati reale, obiective, ce reies din însasi natura obiectului studiat, a metodelor folosite în investigarea acestuia. În prezent, unele din aceste dificultati au fost depasite, psihologia fiind capabila sa le surmonteze.

Una dintre criticile aduse încercarilor de a formula legi care sa guverneze fenomenele psihice este ca psihologia studiaza individualul, ori aceasta realitate nu dispune de legi care sa fie generale, universale. H. Pieron afirma în 1934 ca o psihologie stiintifica a individului este practic imposibila.

Alta pozitie critica reproseaza ca legile psihologiei nu reusesc sa surprinda relatiile numerice, cantitative dintre fenomene. S-a mai spus ca legile psihologiei sunt de natura compozita, nefiind specifice psihologiei, ci apartinând mai multor stiinte. Într-adevar, asa cum subliniaza psihologia astazi, legile sale dispun de conotatii diverse: fiziologice, fizicaliste, socio-culturale etc.. Ca exemplu în acest sens putem da legile reflexelor conditionate ale lui Pavlov, deseori confundate cu legile psihologiei, fiind de fapt legi ale activitatii neuro-corticale.

La fel, legea generala a afectivitatii stabilita de Georges Dumas este o legitate de natura nervoasa. Ontologic este greu de precizat ca ar exista legi pur psihice. Asa cum o dovedeste istoria stiintei, psihologia se elaboreaza într-o zona cu predilectie interdisciplinara. Dar acceptarea acestui fapt nu îndreptateste pe nimeni sa afirme ca nu exista legi ale psihologiei, asa cum o face V. Pavelcu, odata cu progresele înregistrate in domeniul inteligentei artificiale: "necesitatea cautarii legilor psihologiei este caduca, nestiintifica, din moment c multe din procesele considerate pur psihice pot fi realizate de o masina".

Ultima dintre contestarile aduse legilor psihologiei se refera la capacitatea ei de previziune, stipulându-se ca este imposibil sa se anticipeze cum se va comporta cu certitudine un individ într-o situatie data.

Wallon sustinea înca din 1934 ca: "Plecând de la individ, este imposibil de prevazut cu toata certitudinea ce va face, ce va deveni acesta; la fel, plecând de la situatii, de la mediu, relatiile individului nu mai pot fi prevazute".

Psihologia este ultima dintre stiintele care pot pretinde adevarul absolut. O examinare comparativa a legitatilor din mecanica, fizica, chimie, biologie, sociologie, pune în evidenta faptul ca, de la formele inferioare de miscare ale materiei catre cele superioare, coeficientul de probabilitate al legii scade treptat. Relatiile mecanico-fizice actioneaza inexorabil, reactiile chimice se produc numai în anumite conditii, iar cele biologice sunt, asa cum arata Claude Bernard, si mai mult dependente de conditii adiacente. Astfel, proprietatile de previziune, pe masura ce urcam pe scara complexitatilor, scad din ce în ce mai mult. Dupa Helmer si Rescher, psihologia se înscrie în cadrul stiintelor inexacte, rationamentul lor fiind in-formal.

Caracteristicile legilor psihologiei, din perspectiva ei ca stiinta inexacta, sunt urmatoarele: probabilistice, statistice, teologice sau finaliste şi caracter compozit

- caracterul probabilistic: asa cum s-a mentionat anterior, una dintre pozitiile contestatare fata de legile psihologiei se refera la incapacitatea acestora de predictie, mai precis, de predictie absoluta. Ce înseamna aceasta? Ca psihologia nu poate afirma cu toata certitudinea cum va actiona, ce va face un individ. Nu cu toata certitudinea, spunem noi, ci cu o anumita probabilitate. Deci psihologia poate emite previziuni si este de dorit ca probabilitatea sa fie cât mai mare. Nivelul de predictie este stabilit dupa criterii statistico-matematice si exprima, în ultima instanta, forta explicativa a psihologiei. Pentru a pune în

evidenta caracteristici si dependente cu semnificatie(aplicabilitate) generala trebuie sa recurgem la aproximari si rationamente statistice;

- caracterul statistic: natura statistica a legilor psihologice se exprima în aceea ca nu fiecare din manifestarile comportamentale ale individului este la fel de semnificativa pentru caracterizarea si definirea lui. Unele exprima mai consistent "natura" lui, altele mai superficial; unele au o frecventa mai mare, altele apar cu totul episodic; ceea ce pentru un individ sau chiar pentru un grup este specific, legic, pentru un alt individ sau grup este irelevant, întâmplator. Legicul, necesarul în dinamica comportamentului uman îsi croieste permanent calea prin întâmplator. De aceea, descoperirea si formularea legilor în psihologie trebuie mediate de operatii speciale de selectie, comparatie si testare a gradelor de semnificatie a diferitelor masuratori în care exprimam dependentele între variabile. În orice cercetare, psihologul este obligat sa opereze si sa se confrunte cu doua ipoteze: o ipoteza numita specifica potrivit careia ,rezultatele obtinute sunt obiectiv semnificative, adica exprima o legitate, si o ipoteza nula-care postuleaza ca aceste rezultate se datoreaza actiunii unor factori pur întâmplatori, si, deci, nu sunt legic relevante. Respingerea unei ipoteze si mentinerea celeilalte presupune aplicarea prealabila a unui test de semnificatie, bazat pe procedee statistice speciale. si chiar si atunci când ipoteza specifica se dovedeste plauzibila, cea nula nu trebuie îndepartata definitiv, chiar atunci când probabilitatea întâmplarii este foarte mica. Desprindem de aici specificul legitatii statistice care guverneaza fenomenele în domeniul psihologicului; dinamica acestora se asociaza în orice moment cu o anumita probabilitate, mai mare sau mai mica, niciodata univoc determinata si maxima.

- caracterul teleologic: legile în psihologie au un caracter finalist evident propunându-si sa explice produsul vietii psihice-si anume-fapte psihice subiective(finalitate psihocomportamentala);

- caracterul compozit: legile în psihologie sunt nespecifice fiindca viata psihica nu poate fi rupta de determinarile sale multiple.

Rezumând, în psihologie există – după B. Lomov (1986) – mai multe grupe de legităţi:

♣ legile psihofizicii, care se referă la identificarea, diferenţierea şi recunoaşterea semnalelor, precum şi la formarea asociaţiilor;

♣legităţi care dezvăluie dinamica proceselor psihice: succesiune legică a fazelor  percepţiei, învăţării etc.

♣ legităţi ale dezvoltării psihice a omului, cum ar fi stadiile dezvoltării inteligenţei ş. a.