Legea lui Adolf Wagner

„cu cât societatea devine mai civilizată, cu atât statul este mai scump”

În epoca contemporană în toate ţările economic dezvoltate statul a devenit într-adevăr agent economic esenţial. Ultimele decenii ale sec.XX le este caracteristic procesul de creştere a cheltuielilor publice. În baza constatărilor efectuate s-a stabilit că există „legea creşterii cheltuielilor publice” denumită şi legea lui Wagner. În condiţiile actuale verificarea acestei legi se efectuează în baza coeficientului de elasticitate a cheltuielilor publice.

Economistul german Adolph Wagner încă la sfîrşitul secolului al XIX-lea a arătat că la toate popoarele civilizate rolul statului în viaţa socială şi economică creşte, ceea ce atrage după sine sporirea cheltuielilor publice. Experienţa înregistrată privind creşterea cheltueililor publice şi existenţa cauzelor de majorare a lor i-au permis lui Wagner să califice acest fenomen ca o lege.

Evoluţia cheltuielilor publice, exprimate în preţuri curente este influenţată de modificarea puterii de cumpărare a monedei naţionale. Deprecierea monetară atrage după sine majorarea preţurilor, respectiv creşterea nominală a cheltuielilor pe care le efectuează autorităţile publice pentru procurarea unor cantităţi determinate de bunuri şi servicii. Şi invers, în situaţia reducerii preţurilor ca urmare a unor factori conjuncturali, pentru aceeaşi cantitate de bunuri statul va plăti o sumă mai mică de bani.

Creşterea reală a cheltuielilor publice se bazează pe creşterea PIB şi pe sporirea părţii lui, care se redistribuie către autorităţile publice. Aceasta teorie se refera la faptul ca asigurarea sociala este un bun creat cind tarile se imbogatesc indeajuns de mult. Teoria sustine, din punctul de vedere al ipotezei lui Wagner A. (1892), ca sporirea venitului explica dezvoltarea guvernamentala in general. Efectele venitului ar putea functiona prin citeva mecanisme. Efectul direct este cererea reducerii saraciei in tarile mai bogate. Aici apare un efect indirect, daca asigurarile de pensii si asigurarile de sanatate devin mai tirziu o constringere a dezvoltarii. Intr-un asemenea caz, ne-am putea astepta ca asigurarea sociala sa fie redusa in perioadele cu crestere scazuta. Efectele venitului pot fi vazute in nasterea sistemelor de asigurari de pensii britanice si australiene din 1908. Conform seriei istorice a lui Maddison, in 1900, numai Statele Unite ale Americii au avut un produs intern brut per capita mai ridicat decit aceste doua tari. Ambele tari au adoptat sisteme redistributive in 1908, care ar putea reflecta „un gest pentru redistribuire” care creste o data cu bunastarea (Wagner A., 1892).

Legea lui Wagner presupune că ponderea cheltuielilor publice în PIB creştea odată cu creşterea venitului pe locuitor.

G/Y = f [Y/N] cu ΔG/ΔN > 0Unde: G – cheltuielile publice, Y – produsul intern brut, N – numărul populaţiei, ΔG – sporul cheltuielilor publice, ΔN – sporul populaţiei.

Din raţionamentul lui Wagner rezultă că, o elasticitate a cheltuielilor publice în raport cu venitul supraunitară. Sursele acestui fenomen se găsesc în noile nevoi pe care le-a generat complexitatea crescută a organizării sociale în urma industrializării şi urbanizării. Consecinţele în plan economic, arătau o implicare din ce în ce mai mare a puterii publice în administraţie, protecţie socială, legislaţie, educaţie, asistenţă socială.Potrivit concepţiei lui Wagner despre politica socială, creşterea cheltuielilor publice reprezenta rezultatul apariţiei a două categorii de nevoi noi:

1. Nevoia de investiţii grele, nerentabile pe termen scurt, care necesitau investiţii publice. Concluzia lui Wagner, arăta că, pe termen lung, pe măsura creşterii economiei, statul trebuia să investească mai mult în infrastructura publică;

2. Nevoia de bunuri superioare. Cu cât nivelul de viaţă era mai ridicat, cu atât creştea consumul de bunuri superioare (recreere, cultură, educaţie, sănătate), adică de bunuri a căror elasticitate la venit era mai mare decât 1. Cu alte cuvinte, consumul acestor bunuri creştea mai rapid decât venitul mediu al populaţiei.

În termenii noii politici economice, această lege îşi găsea suportul financiar în instrumentul reformelor economice – impozitul progresiv – şi în acţiunile de moderare a veniturilor.

Tema:

Legea lui Adolf

Wagner

Efectuat: Nastas Alina FA 1006 G

Coordonator:Hortopan DoinaProfesor de FP