legea antifumat

download legea antifumat

of 43

Transcript of legea antifumat

  • 8/18/2019 legea antifumat

    1/43

     

    Parlamentul RomânieiCamera Deputaţilor 

    Comisia pentru sănătate şi familie

    Bucureşti, 14 decembrie 2015

    Nr.4c-8/430

    R A P O R T DE ÎNLOCUIREasupra proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea

    efectelor consumului produselor din tutun (PLx399/2011)

    În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, proiectul de Lege privind modificarea şi

    completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, a fost retrimis

    Comisiei pentru sănătate şi familie, prin adresa nr. PLx 399/2011 din 3 decembrie 2015, în vederea unei noi examinări şi

    întocmirii unui nou raport.

    La întocmirea prezentului raport de înlocuire, Comisia a avut în vedere:

    -  avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu observaţii şi propuneri (nr.263/11.03.2011);

  • 8/18/2019 legea antifumat

    2/43

    -  avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (nr.PLx.399/2011);

    Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi

    combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare, prin introducerea unor

    măsuri care au ca scop interzicerea totală a fumatului în toate spaţiile închise şi acoperite de folosinţă colectivă, dar şi în

    incinta instituţiilor academice şi de educaţie sau în alte spaţii. De asemenea, este extinsă categoria faptelor care constituie

    contravenţii şi se propune majorarea cuantumului minim al amenzilor contravenţionale.

    Prezentul raport înlocuieşte raportul depus anterior, înregistrat sub nr.4c-8/375 din 13 noiembrie 2015.

    La lucr ările Comisiei pentru sănătate şi familie au participat 18 deputaţi din totalul de 19 membri ai comisiei.

    Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

    Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art.73 alin.(1) din ConstituţiaRomâniei, republicată.

    Senatul, în calitate de primă Camer ă sesizată  a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 8 iunie 2011.

    Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată şi

    ale art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.

  • 8/18/2019 legea antifumat

    3/43

      În urma reexaminării din data de 11 decembrie 2015, Comisia pentru sănătate şi familie a hotărât să  propună 

     plenului Camerei Deputaţilor, adoptarea proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru

     prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu amendamentele redate în anexele care fac parte

    integrantă din prezentul raport:

    PREŞEDINTE, SECRETAR,

    Conf.dr.Florin BUICU Conf.dr.Camelia BOGDĂNICI

  • 8/18/2019 legea antifumat

    4/43

    Anexa

    I.  AMENDAMENTE ADMISE

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    1. 

     ___ Titlul LegiiLege privind modificarea şicompletarea Legii

    nr.349/2002 pentruprevenirea şi combatereaefectelor consumuluiproduselor din tutun

    Nemodificat.

    2. 

     ___ Articol unic: Legeanr.349/2002 pentru prevenireaşi combaterea efectelorconsumului produselor dintutun, publicată  în MonitorulOficial al României, Partea I,nr. 435 din 21 iunie 2002, cumodificările şi completările

    ulterioare, se modifică  şi secompletează  după  cumurmează:

    Art.I.  Legea nr.349/2002 pentru prevenirea şicombaterea efectelorconsumului produselor dintutun, publicată  în MonitorulOficial al României, Partea I,nr. 435 din 21 iunie 2002, cumodificările şi completările

    ulterioare, se modifică  şi secompletează  după  cumurmează:

    Pentru respectareanormelor de tehnică legislativă.

  • 8/18/2019 legea antifumat

    5/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    3. 

    „Art. 1. - Prezenta legestabileşte unele măsuri

     privind prevenirea şicombaterea consumului

     produselor din tutun, prinrestrângerea fumatului înspaţii publice închise, prininscripţionarea pachetelor cu

     produse din tutun, prindesf ăşurarea de campanii de

    informare şi educare a populaţiei, informareaconsumatorilor cu privire la

     produsele din tutun pe careurmează  să  le achiziţioneze,

     prin indicarea în produselefinale a conţinutului de

    gudron, nicotină  şi monoxidde carbon, precum şi unelemăsuri privind utilizareaingredientelor pentru

     ___ 1. Articolul 1 se modifică  şiva avea următorul cuprins:

    „Art. 1.  – Prezenta legestabilește unele măsuri privind

     prevenirea și combaterea

    consumului produselor dintutun, prin  interzicereacompletă a fumatului în toate spațiile publice închise,   înspaţiile închise de la locul demuncă și în locurile de joacă pentru copii, prin

    inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, prindesf ășurarea de campanii deinformare și educare a

     populației, informareaconsumatorilor cu privire la

     produsele din tutun pe careurmează  să  le achiziționeze, prin indicarea în produselefinale a conținutului de gudron,

    Propunerea deamendare a legii

     priveşte interzicereacompletă  a fumatuluiîn toate spaţiile

     publice închise, înspaţiile închise de lalocul de muncă  şi înspaţiile destinate prinexcelenţă  copiilor şi

    adolescenţilor, şi nudoar restrângereafumatului în acestelocuri (astfel cum esteîn actuala formă  alegii) sau doar îninstituţiile publice

    (astfel cum era propusă  iniţial în proiectul de lege).

  • 8/18/2019 legea antifumat

    6/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

     produsele din tutun, având cascop protejarea sănătăţii

     persoanelor fumătoare şinefumătoare de efecteledăunătoare ale fumatului,

     prevenirea r ăspândiriifumatului în rândulminorilor şi asigurarea unuinivel adecvat al calităţiivieţii populaţiei dinRomânia.” 

    nicotină și monoxid de carbon, prin unele măsuri privindutilizarea ingredientelor pentru

     produsele din tutun, având cascop protejarea sănătății

     persoanelor fumătoare și

    nefumătoare de efecteledăunătoare ale fumatului, prevenirea r ăspândiriifumatului în rândul minorilor șiasigurarea unui nivel adecvat alcalității vieții populației dinRomânia.”

    Autor: dep.Aurelia Cristea(PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    4. 

     ___ ___ 2. La articolul 2, după  literai) se introduce o nouă  literă,litera i1) cu următorulcuprins:

  • 8/18/2019 legea antifumat

    7/43

  • 8/18/2019 legea antifumat

    8/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    locale, instituții sau unitățieconomice, de alimentație

     publică, de turism,comerciale, de învățământ,medico-sanitare, culturale,de educație, sportive, toate

    mijloacele de transport încomun, autogări, gări șiaeroporturi, de stat și

     private, spațiile închise de lalocul de muncă  sau altespații prevăzute de lege, cuexcepția spațiilor delimitateși special amenajate pentrufumat din incinta acestora.

    n) spații închise de la locul de muncă  se înțelege toatespațiile din imobilele

    construcții, precum haleleindustriale, spațiile dedepozitare, sălile de ședință,sălile de consiliu, holurile,

    indiferent de forma de proprietate ori de dreptul deacces;

    n) spaţiu de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu utilizatîn timpul orelor de muncă,inclusiv maşina de serviciu,

    ambulanţa, taxiul.”

    colective, indiferent de formade proprietate ori de dreptul deacces,  care are un acoperiş,plafon sau tavan şi care estedelimitat de cel puţin doipereţi, indiferent de naturaacestora sau de caracterultemporar sau permanent;

    n) spațiu  închis  de la locul demuncă  se înțelege orice spațiu  care are un acoperiş, plafonsau tavan şi care este

    delimitat de cel puţin doipereţi, indiferent de naturaacestora sau de caracterultemporar sau permanent,

    conformitate cu prevederile Ghiduluide implementare aarticolului 8 dinConvenţia Cadru

     pentru ControlulTutunului privind

     protecţia faţă expunerea la fum detutun, şi în acord cuLegea 319/ 2006

     privind protecţia şisecuritatea muncii.

    Prin definirea cât mailargă a spaţiilor în carefumatul este interzis seare în vedere evitareaapariţiei unor

    „excepţii” care ar putea impieta asupraaplicării legii astfelîncât unele categorii

  • 8/18/2019 legea antifumat

    9/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    coridoarele, toaletele,lifturile, birourile șicamerele. „

    aflat într-un loc de muncă,astfel cum este definit înLegea 319/2006 privindprotecţia şi securitateamuncii.” 

    Autor: dep. Aurelia Cristea(PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    de cetăţeni să  fiediscriminate din punctde vedere al asigur ării

     protecţiei sănătăţii.Totodată, legeacreează  cadrul generalde reglementareurmând ca, prin normede implementare, să sedefinească  exacttipurile de spaţii

     publice închise.

    6. 

     ___ 2. La articolul 2, după  literan) se introduc trei litere noi,lit.n1) - n3), cu următorulcuprins:

    “n1) spaţiu închis se înţelege

    orice spaţiu ce are unacoperiş, tavan ori plafon şieste delimitat de cel puţin unperete, indiferent de natura

    4. La articolul 2, după  literan) se introduc două noi litere,literele n1) şi n2), cuurmătorul cuprins:

    Se elimină.

  • 8/18/2019 legea antifumat

    10/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    acestora şi de caracterulpermanent sau temporar;

    n2) mijloc de transport încomun se înţelege orice vehiculutilizat pentru transportulcontra cost al persoanelor;

    n3) loc de joacă pentru copii seînţelege orice spaţiu publicdestinat utilizării de către copii,închis sau în aer liber “

    n1) Nemodificat.

    n2) loc de joacă  pentru copii seînţelege orice spaţiu închis sauîn aer liber, destinat utilizăriide către copii.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea(PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    Amendamentulintrodus la litera n1)are în vedere definireacu precizie amijloacelor detransport în comun,

     pentru a îmbunătăţiimplementarea legii.O atenţie specială esteacordată  spaţiilor încare copiii îşi petrec

    timpul liber, indiferentdacă  spaţiile sunt înaer liber sau închise,

     pentru a-i proteja atâtde efectul toxic alfumului de tutun cât şide posibila asociere a

    comportamentului defumător al adulţilor cuactivităţi recreativ.

    10 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    11/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    7. 

    „Art. 3. - (1) Se interzicefumatul în spaţiile publiceînchise.”

    (1¹)  Se interzice completfumatul în unitățile sanitare,de stat și private.”

    3. La articolul 3, alineatul (1)va avea următorul cuprins:

    „Art. 3. - (1) Se interzicefumatul în toate spațiile publiceînchise, spațiile închise de lalocul de muncă, mijloacele detransport în comun,  locurile de

     joacă  pentru copii, cu excepțiacelulelor pentru deținuți din

     penitenciarele de maximă siguranță .

     ___

    5. La articolul 3, alineatele(1) şi (11) se modifică  şi voravea următorul cuprins:

    „Art. 3. - (1)  Se interzicefumatul în toate spațiile publiceînchise, spațiile închise de lalocul de muncă, mijloacele detransport în comun,  locurile de

     joacă   pentru copii. De laprezentele prevederi facexcepție celulele pentrudeținuți din penitenciarele de

    maximă siguranță.

    (1¹)  Se interzice completfumatul în unităţile sanitare, de

    Se propuneinterzicerea fumatuluiîn  toate spaţiile

     publice închise astfelîncât să  crească 

     protecţia populaţieifaţă de efectele nociveale fumului de tutun.În penitenciarele de

    maximă  siguranţă, încelule stă  doar unsingur deţinut, motiv

     pentru care, dacă fumează, nu afectează niciun alt cetăţean şinici gardienii.

    Unităţile deînvăţământ necesită  oabordare la fel de

    11 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    12/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

     învăţământ, precum şi celedestinate protecţiei şiasistenţei copilului, de stat și

     private.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea(PSD), dep.Kerekes Karoly,dep.Bonis Istvan (UDMR) şiComisia pentru sănătate şifamilie

    strictă  din punct devedere al interdicţieifumatului ca şiunităţile medicaledeoarece oameniiîncep să  testeze

     primele ţigări întimpul gimnaziului şiliceului, şi devinfumători zilnici întimpul studiiloruniversitare.Interzicerea completă 

    a fumatului presupuneinterdicţia de a fuma şiîn spaţiile deschise.

    8.   ___ ___ 6. La articolul 3, după alineatul (11) se introduce unnou alineat, alineatul (12) cu

    următorul cuprins:

    „(12) În spaţiile prevăzute laart.2 lit.n1) este interzisă 

    12 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    13/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    inclusiv utilizarea ţigareteielectronice.”

    Autor: dep.Cristian Horia(PNL) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    9.  Art. 3.

    „(2) În spaţiile publice

    închise, fumatul este permisnumai în camere specialamenajate pentru fumat, curespectarea următoarelorcondiţii obligatorii:

    a) să  servească  exclusivfumatului;

     b) să  nu fie spaţiu de

    4. La articolul 3, alineatul (2)se abrogă.

    7. La articolul 3, alineatul (2)se modifică  şi va aveaurmătorul cuprins:

    „(2) Fumatul este permis numai

    în camere special amenajate,exclusiv în zona de tranzit aaeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelorcondiţii:

    Nemodificat.

     b) să  nu fie spaţiu de trecere 

    Pentru o exprimare

    corectă  şi completă  aacestor situaţii.

    13 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    14/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    tranzit sau de acces în spaţiul public închis;

    c) să  fie dotate cusisteme de ventilaţiefuncţionale care să  asigureeliminarea fumului de tutun;

    d) să  fie dotate cuscrumiere şi extinctoare şi să fie amenajate în conformitatecu prevederile legale învigoare privind prevenirea şi

    stingerea incendiilor;e) să  fie marcate, la locvizibil, cu unul dintreurmătoarele indicatoare princare să  se indice: «Camer ă 

     pentru fumat», «încă pere în

    care este permis fumatul»sau «Loc pentru fumat»,astfel încât orice persoană să 

     poată  fi avizată  asupra

    sau de acces în spaţii publice închise;

    c) să  fie dotate cu sisteme deventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă;

    d) să fie dotate cu scrumiere şiextinctoare şi amenajate înconformitate cu prevederilelegale în vigoare privind

     prevenirea şi stingerea

    incendiilor;e) să  fie marcate la loc vizibilcu indicatoare: «Camer ă pentrufumat», «Loc pentru fumat».

    Autor: Dep.Horia Grama

    (PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    14 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    15/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    faptului că  numai în acelspaţiu se poate fuma.”

    10. 

    Art.3.

    „(21) Persoaneleresponsabile din instituţiilemenţionate conform art. 2lit. m) şi n) vor elabora şivor pune în aplicare

    regulamente interne princare să  delimiteze spaţiile

     în incinta cărora estepermis fumatul de cele încare este interzis fumatul,prin marcarea ultimelor cu

    indicatoare prin care să  seindice: «Fumatul interzis»sau folosirea semnului 

    5. La articolul 3, alineatul (2¹)va avea următorul cuprins:

    „(2¹) Persoanele responsabiledin instituţiile menţionateconform art. 2 lit. m) şi n) vorelabora şi vor pune înaplicare regulamente interneprin care este interzis fumatul

     în incinta instituţiei, prinmarcarea cu indicatoare:"Fumatul interzis" saufolosirea semnuluiinternaţional, respectiv

    ţigareta barată  de o linietransversală.

    8. La articolul 3, alineatele(2¹) , (3), (4) şi (41) se abrogă.

    Autor: dep. Aurelia Cristea(PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    Alineatele respectivestabilesc condiţiile pecare trebuie să  lerespecte spaţiile

     pentru fumat.În condiţiile înfumatul este interzis întoate spaţiile închise,aceste prevederi îşi

     pierd obiectulreglementării.

    Prevederile alineatului(2¹) se abrogă deoarece au fostincluse în articolul 5

    întrucât ambele textereglementează  aceeaşisituaţie şi anumeresponsabilitatea

    15 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    16/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    internaţional, respectivţigareta barată  de o linietransversală.

    (3) Fumatul este permis în baruri, discoteci,restaurante şi alte spaţiipublice cu destinaţiesimilară, numai în spaţiispecial amenajate pentru

    fumat, cu respectareaurmătoarelor condiţiiobligatorii:a) să reprezinte cel mult50% din suprafaţaspaţiului public închisdestinat clienţilor;b) să  fie delimitate derestul spaţiului public

     închis, astfel încât să  se

    6. La articolul 3, alineatul (3)şi va avea următorul cuprins:

    (3) Fumatul este permis înbaruri, discoteci, restauranteşi în alte unităţi cu destinaţiesimilară, organizate exclusivpentru fumători, în care

    accesul tinerilor cu vârsta sub18 ani este interzis.”

    aplicării legii de cătreadministratoriispaţiilor publiceînchise.

    16 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    17/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    asigure izolarea completă de acesta;c) să  nu fie spaţiu detranzit sau de acces înspaţiul public închis;d) să  fie dotate cusisteme de ventilaţie

    funcţionale care să  asigureeliminarea fumului detutun;e) să  fie dotate cuscrumiere şi cu extinctoareşi să  fie amenajate în

    conformitate cuprevederile legale învigoare privind prevenireaşi stingerea incendiilor;f) să  fie marcate la locvizibil cu unul dintreurmătoarele indicatoare:

    «Loc pentru fumat»,«Spaţiu pentru fumat",«încăpere în care estepermis fumatul».

    17 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    18/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    (4) Prevederile alin.(2) şi (3) nu se aplică spaţiilor publice închise alcăror proprietar, managersau conducător alinstituţiei stabileşte şiafişează avertismentul: «în

    această clădirefumatul este completinterzis», «în această instituţie fumatul estecomplet interzis», «înaceastă  unitate fumatul

    este complet interzis.»(41) Prevederile alin. (3) nuse aplică  barurilor,discotecilor, restaurantelorşi altor spaţii publice cudestinaţie similară, a cărorsuprafaţă  a întregului

    spaţiu public închisdestinat clienţilor este maimică  de 100m2, dacă proprietarul sau

    7. La articolul 3, alineatele (4)şi (4¹) se abrogă.

    18 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    19/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    managerul acestorastabileşte şi afişează avertismentul: «în această unitate fumatul estepermis».

    11. 

    Art. 3.

    „(5)  Se interzice vânzarea la bucată a țigaretelor.”

     ___ 9. La articolul 3, alineatul (5)se modifică  şi va aveaurmătorul cuprins:

    „(5)  Se interzice vânzarea la bucată  a ţigaretelor  , țigărilorde foi și cigarillos.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea şiComisia pentru sănătate şifamilie

    Consumul de ţigări defoi şi cigarillos esteîncurajat de

    comercializarea la bucată  deoarece astfelse obţine reducerea

     preţului per bucată,ceea ce favorizează consumul acestor

     produse care,

    conţinând cantităţicrescute de nicotină,gudron şi monoxid de

    19 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    20/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    carbon, facilitează instalarea dependenţeide nicotină  şi apariţiaefectelor negative,  înspecial în rândultinerilor.În plus, interdicţia

    vânzării la bucată doara ţigaretelor este denatur ă  a crea condiţiidiscriminative decomer ţ.

    12. 

    Art. 3

    „(7¹) Se interzicecomercializarea produselordin tutun în spitale şi unităţi

    de învăţământ, cu excepţiaunităţilor de învăţământsuperior.”

    8. La articolul 3, alineatul (7¹)va avea următorul cuprins:

    „(7¹)  Se interzicecomercializarea produselor dintutun în spitale şi unităţi  de

    învăţământ.”

    10. La articolul 3, alineatul(7¹) se modifică  și va aveaurmătorul cuprins:

    „(7¹)  Se interzicecomercializarea produselor dintutun  în unitățile sanitare şi 

    cele  de învățământ, de stat șiprivate.”

    Comercializarea produselor din tutun îninteriorul sau în

    apropierea unităţilorsanitare şi deînvăţământ facilitează accesul persoanelor

    20 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    21/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    Autor: dep. Aurelia Cristea şiComisia pentru sănătate şifamilie

     bolnave, respectiv alminorilor şi al tinerilorla aceste produse.Deoarece fumatul

     poate agrava bolile şiafectează  vindecarea/recuperarea, este

    recomandat ca accesul persoanelor bolnave laaceste produse să  fiecât mai limitat. Astfel,se propuneinterzicereacomercializării

     produselor din tutun îninteriorul tuturorinstituţiilor şiunităţilor medicale,indiferent de tipul lor.

    13. 

     ___ 9. La articolul 3, după alineatul (7¹) se introduce unnou alineat, alin.(7²), cuurmătorul cuprins:

    Se elimină.

    21 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    22/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    „(7²) Se interzicecomercializarea produselor dintutun în unităţile economicesituate la o distanță  mai mică de 250 metri față de orice punctde acces în spitale și în unitățide învățământ. Distanţa se vamăsura pe drumul rutier cel maiscurt.”

    14. 

    „Art.5.  - Proprietarii saumanagerii care administrează spaţiile publice în care esteinterzis fumatul au obligaţiade a afişa la loc vizibilsimboluri care interzicfumatul.”

     ___ 11. Articolul 5 se modifică  şiva avea următorul cuprins:

    „Art. 5. - Persoaneleresponsabile din instituţiile şiunităţile  care administrează spaţiile menţionate la art. 2lit. m), n), n1) şi n²)  vorelabora şi vor pune înaplicare regulamente interne

    pentru aplicarea art. 3,alin. (1) şi (1¹), inclusiv prinprevederea încălcării ca

    Pentru o bună implementare a legiieste necesar ă responsabilizarea

     personalului careadministrează  spaţiileînchise şi oferirea unei

     pârghii legale pentru aexercita un controllocal, independent de

    22 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    23/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    abatere disciplinară  gravă  şimarcarea spaţiilormenţionate cu indicatoareprin care să  se indice"Fumatul interzis" şifolosirea simboluluiinternaţional, respectiv

    ţigareta barată  de o linietransversală.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea şiComisia pentru sănătate şifamilie

    cel al instituţiilorstatului.De asemenea, pentrurespectarea legii estevitală informarea celorcare folosesc spaţiileînchise menţionate

    despre existenţainterdicţiei legale.

    15. 

    „Art.9. - Posturile de radioşi de televiziune naţionale

     pun la dispoziţieMinisterului Educaţiei şiCercetării, Naţionale,

     ___ 12. Articolul 9 se modifică  şiva avea următorul cuprins:

    „Art.9. – În vederea difuzării de materiale promoţionale de

     prevenire şi combatere a

    consumului produselor dintutun, posturile de radio şi deteleviziune pun la dispoziţie un

    23 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    24/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    Ministerului Sănătăţii şiFamiliei şi MinisteruluiTineretului şi Sportului unspaţiu de emisie deminimum 30 de minutesă ptămânal, din care 50% la

    ore de maximă  audienţă, pentru difuzarea de materiale promoţionale de prevenire şicombatere a consumului

     produselor din tutun.”

    spaţiu de emisie de minimum30 de minute să ptămânal, pentru Ministerul Educaţiei şiCercetării Ştiinţifice, Ministerul Sănătăţii, MinisterulTineretului şi Sportului  şi

    organizaţiilornonguvernamentaleindependente de industriatutunului  şi care au caobiectiv al activităţilorreducerea consumului de

    tutun, în condiţiile prevăzutela alin.(1) al art.44 din Legeanr.95/2006 privind reforma

     în domeniul sănătăţii,republicată, cu modificările şicompletările ulterioare.”

    Autor: dep.Florin Buicu şiComisia pentru sănătate şi

    24 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    25/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    familie

    16.  Art. 10

    „a) nerespectarea

     prevederilor art. 3 alin. (1) şi(1¹) se sancţionează  cuamendă  contravenţională  dela 100 lei la 500 lei;

     b) nerespectarea prevederilorart. 3 alin. (2), (2¹), (3), (4¹),(5), (5²), (6), (6¹) şi (7¹) şi aleart. 4 alin. (2) sesancţionează  cu amendă 

    contravenţională  de la 250lei la 1.000 lei;”

    10. La articolul 10, literele a)și b) vor avea următorulcuprins:

    „a) persoanele fizice care nu

    respectă  prevederile art. 3 alin.(1), (1¹), (5), (5²), (6¹), (7¹) şi(7²) se sancționează cu amendă contravențională de 300 lei.

     b) persoanele juridice care nurespectă prevederile art. 3, alin.(1), (1¹), (5), (5²), (6), (6¹), (7¹)şi (7²) și ale art. 4 alin. (2) sesancționează  cu amendă 

    contravențională de 5000 lei, la prima abatere, şi cususpendarea  autorizaţiei de

    13. La articolul 10, literele a)și b) se modifică și vor aveaurmătorul cuprins:

    „a) nerespectarea de către

    persoanele fizice aprevederilor  art. 3 alin. (1) și(1¹) se sancționează cu amendă contravențională  de la 100 leila 500 lei.

     b) nerespectarea de cătrepersoanele juridice aprevederilor  art. 3 , alin. (1),(1¹), (5), (5²), (6), (6¹), (7¹), șiale art. 4 alin. (2)  se

    sancționează  cu amendă contravențională de 5.000 lei la

     prima abatere,  cu amendă 

    Este necesar ă 

    diferenţierea sancţiuniiaplicate pentrunerespectarea art. 3alin.(1) şi (1¹) în funcţiede natura persoaneicare încalcă  legea,fizică sau juridică.Alineatele (5), (5²),(6¹), (7¹) şi alearticolului 3 nu pot fiîncălcate de persoanefizice deoarece acestea

    nu au dreptul de acomercializa produsedin tutun.Sancţiunile trebuie să 

    25 

    N

  • 8/18/2019 legea antifumat

    26/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    funcţionare, 

    la a doua abatere.” contravențională  de 10.000lei și cu sancțiuneacomplementară  desuspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care adus la suspendarea activităţiila a doua abatere; săvârșirea

    unei noi contravenții laaceastă  lege se sancţionează cu amendă  contravențională de 15.000 lei și cu sancțiuneacomplementară  de închiderea unităţii.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea(PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    fie cât mai aspre pentru a descuraja practica actuală  princare proprietarii

     prefer ă  să  plătească amenzi în detrimentulrespectării legii.

    Suspendarea activităţiitrebuie f ăcută  atât camăsur ă  provizorie,

     până  la remediere, câtşi ca sancţiune.Ordonanța nr. 2/2001

     privind regimul juridical contravenţiilor

     prevede la art. 5 că amendacontravențională  esteo sancțiunecontravenţională 

     principală, iarsuspendarea activitățiiși închiderea unităţii

    26 

    Nr

  • 8/18/2019 legea antifumat

    27/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    sunt sancţiunilecontravenţionalecomplementare, motiv

     pentru careconsider ăm că la a 2-aabatere și următoareasă  fie aplicată 

    sancțiunecontravențională 

     principală  însoțită  desancțiunecontravențională complementar ă.

    17. 

     ___ 11. La articolul 10 seintroduce un nou alineat,alin.(2), cu următorulcuprins:„(2) Sumele provenite dinamenzile contravenţionale

     prevăzute la lit.a) şi b) alealin.(1) se fac venit la bugetulde stat şi se virează  către

    Se elimină.

    27 

    Nr

  • 8/18/2019 legea antifumat

    28/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

     bugetul Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea programelornaţionale de sănătate.”

    18. 

    „Art. 11.  - Sancţiunile prevăzute la art. 10 lit. a) seaplică  persoanelor fizice;sancţiunile prevăzute la art.10 lit. b) şi c) se aplică  atât

     persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, după caz; sancţiunile prevăzute laart. 10 lit. d) se aplică 

     persoanelor juridice.”

     ___ 14. Articolul 11 se modifică șiva avea următorul cuprins:

    „Art. 11.  - Sancțiunile prevăzute la art. 10 lit. c) şi d)se aplică  persoanelor

     juridice.”

    Autor: dep. Aurelia Cristea şiComisia pentru sănătate şifamilie

    Pentru corelarea cunoile sancţiuni

     prevăzute la art. 10.

    19.  Art. 12„(2) Nerespect

    prevederilor art. 3 alin. (2),(2¹) şi (3) se sancţionează cu suspendarea temporară a activităţii, până  la

    area ___ 15. La articolul 12, alineatul

    (2) se abrogă.

    Autor: dep. Aurelia Cristea şiComisia pentru sănătate şifamilie

    Au fost abrogatearticolele pentru care

    erau prevăzutesancţiuni.

    28 

    Nr

  • 8/18/2019 legea antifumat

    29/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    remedierea situaţiei care adus la suspendareaactivităţii.”

    20. 

    „Art.141  – Constatareacontravenţiilor şi aplicareasancţiunilor se fac de către

     persoanele împuternicite înacest sens de cătreMinisterul Sănătăţii Publiceşi de către Autoritatea

     Naţională  pentru ProtecţiaConsumatorilor.”

     ___ 16. Articolul 141  se modifică şi va avea următorul cuprins: 

    „Art.141. - Constatareacontravenţiilor şi aplicareasancţiunilor se fac de către

     persoane împuternicite în acestsens de către MinisterulSănătăţii şi Autoritatea

     Naţională  pentru ProtecţiaConsumatorului, cu excepţiaprevederilor lit.a), b) şi c) aleart.10, unde constatareacontravenţiilor şi aplicareasancţiunilor se fac de cătrereprezentanţi ai poliţiei localesau ai Ministerului Afacerilor

    Pentru indicarea cu precizie a organelorcare constată  abaterilede la prezenta lege.

    29 

    Nr.

  • 8/18/2019 legea antifumat

    30/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    Interne.” Autor: dep.Florin Buicu (PSD),dep.Cristian Horia (PNL) şiComisia pentru sănătate şifamilie

    Art. II. Prezenta lege intră învigoare în termen de 45 dezile de la data publicării înMonitorul Oficial alRomâniei, Partea I.

    21. 

    Autor: dep.Aurelia Cristea

    (PSD) şi Comisia pentrusănătate şi familie

    Este necesar pentru a preciza momentulintr ării în vigoare aacestor modificări alelegii.

     ___ ___

    22.   ___ ___ Art.III. Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şicombaterea efectelorconsumului produselor dintutun, publicată în Monitorul

    Pentru respectareanormelor de tehnică legislativă.

    30 

    Nr.

    http://../sintact%203.0/cache/Legislatie/temp1901316/00092239.htmhttp://../sintact%203.0/cache/Legislatie/temp1901316/00092239.htm

  • 8/18/2019 legea antifumat

    31/43

    Nr.crt. Text iniţial Text Senat Amendamente

    propuse/autorulamendamentului

    Motivare

    Oficial al României, Partea I,nr. 435 din 21 iunie 2002, cumodificările şi completărileulterioare, precum şi cumodificările şi completărileaduse prin prezenta lege, seva republica în Monitorul

    Oficial al României, Partea I,dându-se textelor o nouă numerotare.

    Autor: Comisia pentru sănătateşi familie

    31 

     

  • 8/18/2019 legea antifumat

    32/43

    Anexa

    II. AMENDAMENTE RESPINSE

    Nr.

    crt.

    Text iniţial Amendament propus/autor

    amendament

    Motivare

    a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Camera

    Decizională 

    1.

    Art. 1. - Prezenta lege stabileşteunele măsuri privind prevenireaşi combaterea consumului

     produselor din tutun, prinrestrângerea fumatului în spaţii

     publice închise, prininscripţionarea pachetelor cu

     produse din tutun, prindesf ăşurarea de campanii deinformare şi educare a

     populaţiei, informarea

    Articolul 1 se modifică  şi vaavea următorul cuprins:

    „Art. 1.  – Prezenta legestabilește unele măsuri privind

     prevenirea și combatereaconsumului produselor din tutun,

     prin  interzicerea completă  afumatului în spaţiile de joacă pentru copii  şi restrângerea

    fumatului  în spaţii publiceînchise,  prin inscripționarea pachetelor cu produse din tutun,

    a) Pentru o exprimare completă şicorectă.

     b) Pentru o exprimare mai clar ă anormei şi pentru folosirea unitar ă a termenilor şi noţiunilor.

    CameraDeputaţilor

    32 

    Nr. Text iniţial Amendament propus/autor Motivare Camera

  • 8/18/2019 legea antifumat

    33/43

    crt.ţ p p

    amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe careurmează să le achiziţioneze, prinindicarea în produsele finale aconţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, precum şiunele măsuri privind utilizarea

    ingredientelor pentru produseledin tutun, având ca scop

     protejarea sănătăţii persoanelorfumătoare şi nefumătoare deefectele dăunătoare alefumatului, prevenirea r ăspândiriifumatului în rândul minorilor şiasigurarea unui nivel adecvat alcalităţii vieţii populaţiei dinRomânia.

    (Text Legea nr.349/2002) 

     prin desf ășurarea de campanii deinformare și educare a populației, informareaconsumatorilor cu privire la

     produsele din tutun pe careurmează să le achiziționeze, prinindicarea în produsele finale a

    conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon, prin unelemăsuri privind utilizareaingredientelor pentru produseledin tutun, având drept scop

     protejarea persoanelor fumătoare

    și nefumătoare de efecteledăunătoare ale fumatului, prevenirea r ăspândirii fumatuluiîn rândul minorilor, protecţiatinerilor şi dezvoltarea lor 

     într-un mediu sănătos  șiasigurarea unui nivel adecvat al

    calității vieții populației dinRomânia.”

    33 

    Nr. Text iniţial Amendament propus/autor Motivare Camera

  • 8/18/2019 legea antifumat

    34/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    Autor : dep.Horia Grama (PSD)2. Art. 2

    m) spații publice închise seînțelege toate spațiile din

    instituțiile publice centrale șilocale, instituții sau unitățieconomice, de alimentație

     publică, de turism, comerciale,de învățământ, medico-sanitare,culturale, de educație, sportive,

    toate mijloacele de transport încomun, autogări, gări șiaeroporturi, de stat și private,spațiile închise de la locul demuncă  sau alte spații prevăzutede lege, cu excepția spațiilordelimitate și special amenajate

     pentru fumat din incintaacestora.

    La articolul 2, literele m) și n)se modifică  și vor aveaurmătorul cuprins:„m) spaţiu public  se înţelegeorice spaţiu accesibil publicului

    sau destinat utilizării colective,indiferent de forma de

     proprietate ori de dreptul deacces cu excepţia spaţiilordelimitate şi special amenajatepentru fumat din incintaacestora;

    n) spaţiu de la locul de muncă se

    a) Pentru completarea definiţiei şi precizarea excepţiilor.

     b) S-a hotărât interzicerea totală afumatului în spaţiile publiceînchise, f ăr ă excepţie.

    a) Pentru completarea definiţiei şi

    CameraDeputaţilor

    34 

    Nr. Text iniţial Amendament propus/autor Motivare Camera

  • 8/18/2019 legea antifumat

    35/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    n) spații închise de la locul  demuncă  se înțelege toate spațiiledin imobilele construcții,

     precum halele industriale,spațiile de depozitare, sălile deședință, sălile de consiliu,holurile, coridoarele, toaletele,

    lifturile, birourile și camerele. 

    (Text Senat)

    înţelege orice spaţiu utilizat întimpul orelor de muncă,  inclusivambulanţa şi taxiul, după  cumsunt stabilite de cătreangajator.”

    Autor :dep.Horia Grama (PSD)

     precizarea excepţiilor. b) Pentru o exprimare completă şicorectă  a normei, f ăr ă  nici oexcepţie.

    3. Art.2.

    n1) spaţiu închis se înţelege oricespaţiu ce are un acoperiş, tavanori plafon şi este delimitat de cel

     puţin un perete, indiferent de

    natura acestora şi de caracterul permanent sau temporar;

    La articolul 2, după litera n) seintroduc trei noi litere,

    lit.n

    1

    ) – n

    3

    ), cu următorulcuprins:

    Nemodificat.

    CameraDeputaţilor

    35 

    Nr.t

    Text iniţial Amendament propus/autord t

    Motivare) t t ţi

    CameraD i i lă

  • 8/18/2019 legea antifumat

    36/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    n

    2

    ) mijloc de transport în comunse înţelege orice vehicul utilizat pentru transportul contra cost al persoanelor;

    n3) loc de joacă  pentru copii seînţelege orice spaţiu public

    destinat utilizării de către copii,închis sau în aer liber “

    (Text Senat)

    Nemodificat.

    n3)  spaţiu de joacă  pentru copii

    se înţelege orice spaţiu public  închis sau deschis, destinatutilizării de către copii,  în scoprecreativ sau pentru activităţisportive;”

    Autor :Dep.Horia Grama (PSD)

    a) Pentru o exprimare corectă  şi

    completă a definiţiei. b) Completarea din finalul textuluinu este necesar ă.

    4.

    Art. 3. - (1) Se interzice fumatulîn toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul demuncă, mijloacele de

    La articolul 3, alineatul (1),(11), (2),  (5) şi (71) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    „Art. 3. - (1) 

    Se interzicefumatul în toate spațiileprevăzute la art.2 a prezenteilegi, cu excepția celulelor pentru

    a) Pentru o exprimare mai clar ă şiconcisă. b) Pentru o exprimare completă şicorectă.

    CameraDeputaţilor

    36 

    Nr.t

    Text iniţial Amendament propus/autord t

    Motivare) t t ţi

    CameraD i i lă

  • 8/18/2019 legea antifumat

    37/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    transport în comun, 

    locurilede joacă  pentru copii,  cuexcepția celulelor pentrudeținuți din penitenciarele demaximă siguranță .

    (Text Senat)

    (1¹)  Se interzice completfumatul în unitățile sanitare, destat și private. 

    (Text Legea nr.349/2002)

    (2)  În spaţiile publice închise, fumatul este permisnumai în camere specialamenajate pentru fumat, curespectarea următoarelor condiţiiobligatorii:

    a) să  servească  exclusivfumatului;

    deținuți din penitenciarele demaximă siguranță.

    (11) Se interzice complet fumatul în spaţiile cu destinaţie defurnizare de servicii medicaleşi servicii de educaţie de toatenivelurile, de stat și private.

    (2) Fumatul este permis numai încamere special amenajate pentrufumat, cu respectareaurmătoarelor condiţii:

    Nemodificat.

    a) Pentru enunţarea completă  alocurilor în care fumatul esteinterzis.

     b) Pentru folosirea terminologieiconsacrate.

    37 

    Nr.crt

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională

  • 8/18/2019 legea antifumat

    38/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

     b)  să  nu fie spaţiu de tranzitsau de acces în  spaţiul public

     închis;

    c)  să fie dotate cu sisteme deventilaţie funcţionale care să 

    asigure eliminarea fumului detutun;

    d) să  fie dotate cu scrumiereşi extinctoare şi să fie amenajateîn conformitate cu prevederilelegale în vigoare privind

     prevenirea şi stingereaincendiilor;

    e) să  fie marcate, la locvizibil,  cu unul dintreurmătoarele indicatoare princare s

    ă  se indice: «Camer 

    ă 

     pentru fumat», «încăpere încare este permis fumatul» sau«Loc pentru fumat», astfel încât

     b) să nu fie spaţiu de tranzit saude acces în spaţii publice  închise;

    Nemodificat.

    d) să  fie dotate cu scrumiere şiextinctoare şi amenajate înconformitate cu prevederilelegale în vigoare privind

     prevenirea şi stingerea

    incendiilor;

    e) să  fie marcate, la loc vizibil,cu indicatoare:  «Camer ă  pentrufumat», «Loc pentru fumat».

    38 

    Nr.crt

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională

  • 8/18/2019 legea antifumat

    39/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    orice persoană  să  poată  fiavizată  asupra faptului că numai în acel spaţiu se poatefuma. 

    (Text Legea nr.349/2002)

    (5)  Se interzice vânzarea la bucată a țigaretelor.

    (Text Legea nr.349/2002)

    (7¹) Se interzice comercializarea produselor din tutun în spitale şiunităţi de învăţământ.

    (Text Senat)

    „(5) Se interzice vânzarea la bucată a ţigărilor şi  ţigaretelor.

    (7¹)  Se interzice comercializarea

     produselor din tutun în  spaţiiledestinate furnizării serviciilormedicale şi de educaţie, publicesau private.”

    Autor : dep.Horia Grama (PSD)

    a) Pentru o exprimare completă. b) Pentru folosirea terminologieiconsacrate din directivele UE.

    a) Pentru o exprimare completă.

     b) Nu mai are obiect.

    5. Art. 10 La articolul 10, literele a) și b)se modifică  și vor aveaurmătorul cuprins:

    CameraDeputaţilor

    39 

    Nr.crt

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională

  • 8/18/2019 legea antifumat

    40/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    „a) persoanele fizice care nurespectă  prevederile art. 3 alin.(1), (1¹), (5), (5²), (6¹), (7¹) şi(7²) se sancționează cu amendă contravențională de 300 lei.

     b) persoanele juridice care nurespectă  prevederile art. 3, alin.(1), (1¹), (5), (5²), (6), (6¹), (7¹)şi (7²) și ale art. 4 alin. (2) sesancționează  cu amendă contravențională  de 5000  lei, la

     prima abatere, şi cu suspendarea autorizaţiei de funcţionare,  la adoua abatere.

    (Text Senat)

    „a) nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (1) de către  persoanelefizice se sancționează cu amendă contravențională de 1000 lei;

     b) nerespectarea  prevederilorart. 3 de către persoanele juridice se sancționează  cuamendă  contravențională  de10.000  lei la prima abatere,20.000 lei la a doua abatere şisuspendarea activităţii până laremedierea situaţiei.Săvârșirea unei noicontravenții la această  lege sesancţionează  cu amendă contravențională  de 50.000 leiși sancțiunea complementară 

    de închidere a unităţii.”

    Autor: dep.Florin Buicu (PSD)

    a) Pentru o exprimare corectă  şicompletă a acestor sancţiuni.

     b) Sancţiunile propuse trebuie să fie graduale şi în concordanţă  cu

     posibilităţile persoaneisancţionate.

    40 

    Nr.crt.

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională

  • 8/18/2019 legea antifumat

    41/43

    crt. amendament a) argumente pentru susţinereb) argumente pentru respingere

    Decizională 

    6.

    Art.141  – Constatareacontravenţiilor şi aplicareasancţiunilor se fac de către

     persoanele împuternicite în acestsens de către MinisterulSănătăţii Publice şi de cătreAutoritatea Naţională  pentruProtecţia Consumatorilor.

    (Text Legea nr.349/2002)

    Articolul 141  se modifică  şi vaavea următorul cuprins:

    „Art.141. - Constatareaabaterilor de la prezenta legese face de către personalul

    direcţiilor de sănătate publică,personalul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor  şi personalul MinisteruluiAfacerilor Interne.”

    Autor :dep.Horia Grama (PSD)

    a) Pentru indicarea cu precizie aorganelor care constată  abaterilede la prezenta lege.

     b) Pentru o exprimare completă şicorectă a normei.

    CameraDeputaţilor

    7. După  articolul 142  seintroduce un nou articol,art.14

      ___ CameraDeputaţilor

    3, cu următorul cuprins:

    „(14

    3

    ) Restaurantele, barurile,discotecile, spaţiile de recreereşi altele asemenea în care sefumează, vor achita o taxă 

    a) Pentru asigurarea unor fondurisuplimentare în bugetulMinisterului Sănătăţii.

     b) Norma propusă  nu mai are

    41 

    Nr.crt.

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    42/43

    ) g p ţb) argumente pentru respingere

    suplimentară  de 20.000 lei/an,care va fi utilizată  astfel:

     jumătate din suma încasată anual va suplimentaprogramul MinisteruluiSănătăţii de reducere aefectelor fumatului şi jumătate

    din sumă  pentru proiectederulate de MinisterulSănătăţii pentru programele şicampaniile de informare alepopulaţiei.”

    obiect după  modificarea şicompletarea noului Cod fiscal.

    Autor: dep.Florin Buicu (PSD)

    Art. II.  Prezenta lege intr ă  învigoare la data de 1 ianuarie2016.

    8. a) Este necesar pentru a precizamomentul intr ării în vigoare aacestor modificări ale legii.

     ___ CameraDeputaţilor

     b) S-a hotărât ca intrarea învigoare a legii să  fie condiţionată de publicarea acesteia înMonitorul Oficial al României,Partea I.

    Autori: dep.Horia Grama şidep.Florin Buicu (PSD)

    42 

    Nr.crt.

    Text iniţial Amendament propus/autoramendament

    Motivarea) argumente pentru susţinere

    CameraDecizională 

  • 8/18/2019 legea antifumat

    43/43

    ) g p ţb) argumente pentru respingere

    43