Lector univ. dr. TEUŞDEA CLAUDIU

TENIS Curs în tehnologie IFR

1

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012 http://www.edituraromaniademaine.ro/

Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice

din Învăţământul Superior (COD 171)

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Tenis /Curs în tehnologie IFR/autor: Teuşdea Claudiu – Bucureşti, Editura Fundaţiei România

de Mâine, 2012

ISBN 978-973-163-887-4

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice mijloace tehnice,

este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului revine exclusiv autorului/autorilor.

2

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

TEUŞDEA CLAUDIU

TENIS – Curs în tehnologie IFR –

Realizator curs în tehnologie IFR

Lector univ. dr. TEUŞDEA CLAUDIU

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2012

3

4

5

CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………………….. 7

Unitatea de învăţare 1

ISTORICUL JOCULUI DE TENIS 1.1. Introducere............................................................................................................................................ 91.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ................................................................................. 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................................................... 1.3.1. Apariţia şi evoluţia tenisului pe plan internaţional şi naţional..................................................

9 10 10

1.3.2. Evoluţia materialelor, echipamentului de joc, sistemului competiţional de-a lungul timpului 11 1.3.3. Etapele evoluţiei tehnico-tactice.............................................................................................. 131.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................ 14

Unitatea de învăţare 2

TEHNICA JOCULUI DE TENIS 2.1. Introducere........................................................................................................................................… 172.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................................... 172.3. Conţinutul unităţii de învăţare ................................................................................................................... 18 2.3.1. Tehnica şi metodica predării prizelor rachetei........................................................................... 18 2.3.2. Tehnica şi metodica predării elementelor de mişcare în teren................................................... 21 2.3.3. Tehnica şi metodica predării serviciului..................................................................................... 2.3.4. Tehnica şi metodica predării returului........................................................................................ 2.3.5. Tehnica şi metodica predării loviturii de dreapta....................................................................... 2.3.6. Tehnica şi metodica predării loviturii de stânga......................................................................... 2.3.7. Tehnica şi metodica predării loviturilor de atac......................................................................... 2.3.8. Tehnica şi metodica predării voleului........................................................................................ 2.3.9. Tehnica şi metodica predării smeciului...................................................................................... 2.3.10. Tehnica şi metodica predării lobului......................................................................................... 2.3.11. Tehnica şi metodica predării passing-shotului..........................................................................

25 27 28 30 31 33 35 37 38

2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................................... 39

Unitatea de învăţare 3

TACTICA JOCULUI DE TENIS 3.1. Introducere........................................................................................................................................... 423.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.................................................................................. 423.3. Conţinutul unităţii de învăţare................................................................................................................... 43 3.3.1. Conţinutul tactic al loviturilor.................................................................................................... 43 3.3.2. Tactica jocului de simplu........................................................................................................… 47 3.3.3. Tactica jocului de dublu............................................................................................................. 3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................

54 60

6

Unitatea de învăţare 4

METODICA JOCULUI DE TENIS 4.1. Introducere........................................................................................................................................... 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ................................................................................ 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare....................................................................................................................

63 64 64

4.3.1. Indicaţii metodice generale........................................................................................................ 64 4.3.2. Cum predăm un procedeu tehnic?.............................................................................................. 65 4.3.3. Etapele învăţării tehnicii şi tacticii jocului de tenis...............................................................… 4.3.4. Structura lecţiei de tenis............................................................................................................. 4.3.5. Alegerea materialelor, echipamentul de joc............................................................................... 4.3.6. Raportul intre antrenamente şi competiţii la copii..................................................................... 4.3.7. Recomandări tehnico tactice pentru jucătorii începători............................................................

66 68 69 71 72

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................

Unitatea de învăţare 5

REGULAMENTUL JOCULUI DE TENIS

5.1. Introducere........................................................................................................................................... 77 5.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.................................................................................. 77 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare.................................................................................................................... 78 5.3.1. Dimensiunile terenului............................................................................................................... 5.3.2. Anexe permanente...................................................................................................................... 5.3.3. Probele jocului........................................................................................................................... 5.3.4. Structura meciului...................................................................................................................... 5.3.5. Metode alternative de ţinere a scorului...................................................................................... 5.3.6. Jocul continuu şi perioadele de repaus...................................................................................… 5.3.7. Schimbul terenului.................................................................................................................… 5.3.8. Mingea....................................................................................................................................... 5.3.9. Racheta....................................................................................................................................... 5.3.10. Arbitrii...................................................................................................................................... 5.3.11. Reguli pentru meciul de simplu............................................................................................... 5.3.12. Reguli pentru meciul de dublu ................................................................................................

78 79 80 80 81 81 81 82 82 82 83 84

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare........................................................................................... 84

Răspunsuri la textele de evaluare/autoevaluare..................................................................................... 88

7

INTRODUCERE

Cursul de bază este destinat studenţilor din facultăţile de educaţie fizică, fiind elaborat în concordanţă cu cerinţele programei analitice de specialitate.

Prin structură şi conţinut, cursul are caracter practico-metodic oferind o concepţie modernă de învăţare perfecţionare a tehnicii şi tacticii jocului de simplu, jocului de dublu, în concordanţă cu cerinţele jocului competiţional actual.

Cursul prezintă chinograme greşeli de execuţie, soluţii de corectare ale principalelor procedee tehnice, scheme tehnico-tactice pentru jocul de simplu, dublu, elemente de bază ale regulamentului de joc.

Prin conţinutul referitor la tehnica, tactica şi metodica tenisului, cursul poate fi util celor care lucrează în domeniu ,şi în mod deosebit studenţilor, oferindu-le informaţiile si cunoştinţele necesare formării lor ca buni specialişti ai domeniului.

Obiectivele cursului

Pentru studenţi, cursul de tenis de câmp vizează formarea deprinderilor şi priceperilor de bază necesare învăţării şi practicării tenisului de câmp, dobândirea cunoştinţelor metodice care să permită predarea noţiunilor de bază la nivelul începătorilor şi pregătirea pentru organizarea activităţilor competitive şi de agrement.

Competenţe conferite

Cursul dezvoltă următoarele aptitudini, competenţe: 1. Elaborarea programelor de antrenament la nivelul începătorilor; 2. Îndrumare şi asistare la antrenamente şi meciuri; 3. Capacitatea de arbitrare şi organizare a unei competiţii de tenis. Resurse şi mijloace de lucru Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, care se

găseşte în biblioteca universităţii precum şi de material publicat pe Internet sub formă de sinteze.

Structura cursului

Cursul este compus din 5 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. ISTORICUL JOCULUI DE TENIS (2 ore) Unitatea de învăţare 2. TEHNICA JOCULUI DE TENIS (4 ore) Unitatea de învăţare 3. TACTICA JOCULUI DE TENIS (4 ore) Unitatea de învăţare 4. METODICA JOCULUI DE TENIS (2 ore) Unitatea de învăţare 5. REGULAMENTUL JOCULUI DE TENIS (2 ore)

8

Teme de control (TC)

1. Descrieţi evoluţia materialelor, echipamentelor, sistemului competiţional de-a lungul timpului!

2. Descrieţi etapele evoluţiei tehnico tactice ale jocului de tenis de-a lungul timpului! 3. Descrieţi tehnica unui element tehnic la alegere!

4. Prezentaţi succesiunea metodică utilizată în predarea unui element tehnic la alegere!

5. Precizaţi conţinutul tactic al loviturilor! 6. Precizaţi fazele disputării punctului în jocul de simplu! 7. Precizaţi fazele disputării punctului în jocul de dublu! 8. Descrieţi etapele, sarcinile, mijloacele corespunzătoare procesului de învăţare

perfecţionare a tehnicii şi tacticii jocului de tenis! 9. Descrieţi conţinutul pregătirii şi raportul între antrenamente competiţii la copii! 10. Descrieţi structura şi regulile meciului de simplu! 11. Descrieţi structura şi regulile meciului de dublu!

Bibliografie obligatorie:

− Brown, J., Tenis – Trepte spre succes, Editura Teora, Bucureşti, 1997. − Bârcu, J., Pregătirea fizică, tehnico-tactică şi mentală în tenis, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2005. − Lăzărescu, A., Teuşdea, C., Tenis Tehnică, Tactică, Metodică. Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 1999. − Teuşdea, C., Tenis de câmp Caiet de lucrări practice. Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2007. − Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine

Bucureşti, 2007.

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă orală, ţinându-se cont de activitatea şi evaluarea pe parcurs la lucrările practice a studentului.

Nota finală se stabileşte în funcţie de următoarele procentaje: 60% examen; lucrări practice/proiect 20%; teste pe parcursul semestrului 10%; teme de control 10%.

Unitatea de învăţare 1

ISTORICUL JOCULUI DE TENIS

Cuprins

1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Apariţia şi evoluţia tenisului pe plan internaţional şi naţional 1.3.2 Evoluţia materialelor, echipamentului de joc, sistemului competiţional de-a lungul timpului 1.3.3. Etapele evoluţiei tehnico-tactice 1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere Tenisul de câmp face parte din marea familie a

jocurilor sportive fiind un sport individual şi de echipă în proba de dublu.

Prin procedeele tehnico-tactice utilizate în joc, precum şi prin scopul urmărit în pregătire şi joc, tenisul reprezintă atât un mijloc al educaţiei fizice, cât şi un sport, o disciplină sportivă.

Tenisul de câmp este îndrăgit şi practicat astăzi în toate colţurile lumii.

Este un mijloc accesibil tuturor vârstelor, poate fi practicat, începând cu vârsta de 5 ani până la 70 de ani şi chiar peste această vârstă, îşi aduce contribuţia atât la întărirea şi păstrarea sănătăţii, cât şi la dezvoltarea armonioasă a organismului.

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – cunoaşterea istoricului jocului de tenis; – cunoaşterea evoluţiei materialelor, echipamentului de

joc, sistemului competiţional de-a lungul timpului; – cunoaşterea etapelor evoluţiei tehnico-tactice.

9

Competenţele unităţii de învăţare:

− formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice despre

istoricului jocului de tenis, evoluţia materialelor, echipamentului de joc, sistemului competiţional de-a lungul timpului; cunoaşterea etapelor evoluţiei tehnico-tactice.

− cunoaşterea, înţelegerea, utilizarea noţiunilor specifice tenisului

− formarea capacităţii de ase pronunţa asupra unei probleme

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare 1.3.1. Apariţia şi evoluţia tenisului pe plan internaţional

şi naţional

Jocul de tenis, ca şi alte jocuri sportive, îşi are originea în jocul cu mingea, practicat de vechii eleni.

Primele menţiuni asupra existentei sale apar în secolul al XIII-lea, în Franţa practicat sub numele de jocul cu palma – jeu de paume.

Existau două variante de practicare ale acestui joc: – longue paume, practicat de marea masă de oameni în

aer liber; – courte paume practicat de nobilime în săli. La început, se practica cu mâna goală, iar mai târziu cu o

mănuşă , în scopul apărării palmei. În decursul timpului mănuşa a fost înlocuită cu o paletă

din lemn cu mânerul scurt şi suprafaţă mare de lovire. În secolul al XV-lea jocul apare în Anglia sub numele de

tenis, şi se trece la practicarea din sală în aer liber sub forme ca field-tennis care au exercitat o mare influenta asupra formării tenisului modern.

De ce 15-30-40? Asupra acestui subiect există două păreri.

Prima se referă la faptul că aceste cifre ar reprezenta valorile monezilor de 10 15 sous (veche monedă franceză) cu care jucătorii pariau pentru fiecare schimb de mingi în partidele de paume de la curtea regilor Franţei.

A doua părere pune notaţia pe seama sistemului cifric

10

11

dodecimal, astfel un joc valorează 60 de puncte. Pentru a câştiga un joc erau necesare patru mingi fiecare

valorând 15 puncte, 40 fiind o abreviere a lui 45, pentru a permite departajarea la egalitate când jucătorul mai trebuia să câştige 2 puncte consecutiv 10 plus 10 pentru a încheia ghemul.

Pentru a facilita prezentarea istoricul jocului de tenis, propun numai o enunţare cronologică a celor mai importante date şi personalităţi care au determinat apariţia şi evoluţia sa pe plan internaţional şi naţional:

În 1874 s-a recunoscut oficial creaţia maiorului W.C.Wingfield jocul de tenis.

În 1877– începe primul turneu de la Wimbledon. În 1881 începe primul turneu U.S. Championships. În 1891 începe primul turneu de la Roland Garros. În 1900 I-a ediţie Cupa Davis– echipe de seniori. În 1905 începe primul turneu Australian Championships. În 1913 se înfiinţează FILT actualmente FIT. În România tenisul de câmp apare în 1898-1899 – adus

de studenţii români plecaţi la burse în străinătate. În 1922 prima participare a echipei României în Cupa

Davis. În 1926-apare profesionismul în tenis. În 1929 se constituie Federaţia Societăţii Române de

Tenis (F.S.R.T.) actualmente FRT. În 1968 – FILT aprobă organizarea turneelor open cu

participarea laolaltă a amatorilor şi profesioniştilor. În 1973 - se înfiinţează ATP, iar primul lider mondial al

clasamentului ATP a fost Ilie Năstase. În 1988 la J.O. Seul tenisul este inclus în categoria

sporturilor olimpice. Tenisul a evoluat şi s-a răspândit pe toate continentele,

fiind practicat în majoritatea ţărilor globului atât ca formă de agrement, cât şi sub forma sa competiţională.

1.3.2. Evoluţia materialelor, echipamentului de joc,

sistemului competiţional de-a lungul timpului Tenisul s-a schimbat mult datorită revoluţiei tehnico-

ştiinţifice Efecte revoluţionare asupra evoluţiei tenisului au avut şi

au cuceririle ştiinţei şi tehnicii din ultimele decenii. Cu precădere industria materialelor sintetice a

determinat fabricarea a noi tipuri de suprafeţe de joc, rachete, corzi, mingi, plase, încălţăminte şi îmbrăcăminte.

Terenurile erau odinioară, acoperite cu dale de piatră, zgură, beton, scândură, iarbă, parchet, ajungând în prezent să fie făcute la comandă din materiale sintetice de diferite culori şi viteze.

Racheta – apare în secolul al XVI-lea iniţial având formă pătrată cu mânerul scurt, iar mai târziu formă rotundă cu mânerul lung.

Din punct de vedere al materialului din care sunt confecţionate rachetele au evoluat de la cele de lemn, aluminiu considerate ca neelastice până la cele cu un grad de elasticitate

12

crescut (grafit, bor, fibră de sticlă, kevlar, titanium). Suprafaţa capului rachetei a fost la început mică, după

care a crescut până la tipul jumbo (mare) după care s-a stabilizat la dimensiuni mijlocii (mid size) si mărite (oversize).

Lăţimea capului rachetei a evoluat de la tipul îngust la cel mare stabilizându-se la cele medii. În ceea ce priveşte lungimea rachetei a evoluat de la 81cm ajungând în prezent la 61cm lungime.

Greutate rachetei la început a fost de 450 grame, apoi de 311 grame, ajungând în prezent la 255 de grame.

Circumferinţa mânerului rachetei a evoluat între 170-118 mm.

Cordajul la început era făcut din fire de păr de cal, de-a lungul timpului apărând cele de nailon si din intestin natural de oaie sau bou.

Mingile la început au fost confecţionate din in şi piele umplute cu nisip, pietricele de râu sau chiar pilitură de fier, dar provocau traumatisme participanţilor.

Ludovic al XI-lea reglementează umplerea mingilor cu câlţi sau păr de animale pentru a se preveni accidentarea jucătorilor.

Invenţia cauciucului natural şi a mingiilor din cauciuc din secolul XI-XII, care aparţine aztecilor a adus o modificare importantă în evoluţia jocului mărind viteza de circulaţie a mingii şi interesul pentru acesta.

În ceea ce priveşte echipamentul de joc, pe la 1880 jucătoarele erau îmbrăcate în rochii albe, până la glezne, înflorate, cu mâneci lungi, gulere dantelate, iar pe cap purtau pălării cu boruri largi, ornate fantezist.

Primii jucătorii erau îmbrăcaţi în pantaloni albi lungi şi bluze albe.

În 1968 tenismenii profesionişti "cei 8 eleganţi" ai grupării lui Dave Dixon au fost primii în a adopta bluzele colorate pentru o mai uşoară identificarea a jucătorilor pe micile ecrane. Televiziune în culori a fost motorul principal al îndepărtării tenisului de la vechile canoane.

Timp de decenii regula echipamentului alb a fost respectată cu stricteţe, azi regula nu se mai respectă, apărând echipamente de diferite culori.

În ceea ce priveşte încălţămintea, la început se juca în pantofi.

Odată cu invenţia cauciucului, încălţămintea s-a perfecţionat continuu, apărând în ziua de azi încălţăminte corespunzătoare fiecărei suprafeţe de joc.

De-a lungul timpului au loc modificări radicale în organizarea turneelor de tenis.

Se trece de la sistemul turneelor izolate la sistemul turneelor în circuit cu durată variind de la o lună la 6/12 luni; de la participarea separată a jucătorilor (amatori, profesionişti) la sistemul open; – de la turneele individuale la cele pe echipe; de la sistemul eliminatoriu la sistemul turneu.

Jucătorii joacă pentru premii în bani, în schimb

13

organizatorii nu mai acordă nici un fel de alte condiţii cu privire la transport şi întreţinere.

O dată cu acest mod de organizare a competiţiilor se restrânge numărul locurilor pe tablourile finale, creându-se în schimb competiţii de calificare şi precalificare deosebit de dificile.

În acest mod, în vreme ce pentru un număr restrâns de jucători se asigură locuri consistente, zeci şi uneori sute de jucători îşi dispută dreptul de a ocupa restul de 4/8 sau 6 locuri râmase vacante pe tabloul principal al turneului.

1.3.3. Etapele evoluţiei tehnico-tactice Continua dezvoltare a tenisului competiţional, pe echipe

şi individual, a fost generatorul perfecţionării atât a tehnicii, tacticii, metodicii de instruire, cât şi a materialelor şi terenurilor de joc.

Perfecţionându-se continuu, tenisul a dobândit forma şi conţinutul sub care îl cunoaştem astăzi.

Principalele etape ale progresului tehnico-tactic pe care le putem remarca pot fi enunţate astfel:

– Etapa I: mărirea vitezei de circulaţie a mingii prin lovirea ei în punctul culminant pe traiectoria ascendentă, până atunci mingea fiind lovită pe traiectoria descendentă.

– Etapa a II-a: unii jucători au recurs la soluţia deplasării adversarului în afara liniilor laterale ale terenului prin deschiderea unghiurilor şi trimiterea unor mingi de pe fundul terenului "în diagonală" (dreapta şi stânga), obligându-l pe adversar să parcurgă o distanţă mai mare (11 m faţă de 8,30m, ca în situaţia descrisă anterior).

– Etapa a III-a, hotărâtoare, a constat în micşorarea distanţei de zbor a mingii (deci a timpului de circulaţie) prin trimiterea ei în cros scurt şi în lung de linie din poziţii din ce în ce mai avansate paralel cu micşorarea timpului pe care îl are la dispoziţie adversarul pentru deplasarea la minge şi lovire.

Din analiza atentă a celor trei etape rezultă importanţa pe care o prezintă apropierea de fileu şi, prin aceasta, deschiderea mare a unghiurilor sub care poate fi trimisă mingea.

De asemenea, în timp, s-a trecut de la utilizarea prizelor neschimbătoare la cele schimbătoare, s-a schimbat efectul imprimat loviturilor şi biomecanica loviturilor.

Practicarea unui joc de tenis modern echivalează cu atacul la plasă din serviciu, din voleu pregătitor, din retur, din loviturile de dreapta şi de stânga din spatele terenului şi finalizarea prin voleu sau smeci.

1.4. Îndrumar pentru verificare/

autoverificare S

inteza unităţii de învăţare 1 Tenisul este un joc sportiv ce se dispută între doi sau

patru jucători, care îşi trimit mingea peste fileu cu ajutorul rachetelor. Jocul de tenis, ca şi alte jocuri sportive, îşi are originea în jocul cu mingea, practicat de vechii eleni. Primele menţiuni asupra existentei sale apar în secolul al XIII-lea, în Franţa practicat sub numele de jocul cu palma – jeu de paume.

Existau două variante de practicare ale acestui joc: – longue paume, practicat de marea masă de oameni în

aer liber; – courte paume practicat de nobilime în săli. De ce 15-30-40? Asupra acestui subiect există două

păreri. Prima se referă la faptul că aceste cifre ar reprezenta

valorile monezilor de 10 15 sous (veche monedă franceză) cu care jucătorii pariau pentru fiecare schimb de mingi în partidele de paume de la curtea regilor Franţei.

A doua părere pune notaţia pe seama sistemului cifric dodecimal, astfel un joc valorează 60 de puncte.

Pentru a câştiga un joc erau necesare patru mingi fiecare valorând 15 puncte, 40 fiind o abreviere a lui 45, pentru a permite departajarea la egalitate când jucătorul mai trebuia să câştige 2 puncte consecutiv 10 plus 10 pentru a încheia ghemul.

În 1874 s-a recunoscut oficial creaţia maiorului W.C.Wingfield jocul de tenis.

Tenisul s-a schimbat mult datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice

Efecte revoluţionare asupra evoluţiei tenisului au avut şi au cuceririle ştiinţei şi tehnicii din ultimele decenii.

Cu precădere industria materialelor sintetice a determinat fabricarea a noi tipuri de suprafeţe de joc, rachete, corzi, mingi, plase, încălţăminte şi îmbrăcăminte.

Din analiza atentă a celor trei etape ale evoluţiei tehnice şi tactice a jocului ale rezultă importanţa pe care o prezintă apropierea de fileu şi, prin aceasta, deschiderea mare a unghiurilor sub care poate fi trimisă mingea.

De asemenea, în timp, s-a trecut de la utilizarea prizelor neschimbătoare la cele schimbătoare, s-a schimbat efectul imprimat loviturilor şi biomecanica loviturilor.

Practicarea unui joc de tenis modern echivalează cu atacul la plasă din serviciu, din voleu pregătitor, din retur, din

14

15

loviturile de dreapta şi de stânga din spatele terenului şi finalizarea prin voleu sau smeci.

Concepte şi termeni de reţinut

Tenis, istoric.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

– Enunţaţi definiţia jocului de tenis! – Precizaţi originea, strămoşul jocului de tenis! – Precizaţi părerile despre notaţia punctelor în jocul de tenis! – Precizaţi anul oficial de naştere a tenisului de câmp şi autorul! – Precizaţi evoluţia materialelor, echipamentelor de joc, sistemului competiţional de-a lungul timpului! – Precizaţi etapele evoluţiei tehnico-tactice!

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

că propoziţia este falsă)! 1. Tenisul este un joc sportiv ce se dispută între doi sau patru jucători, care îşi trimit mingea

peste fileu cu ajutorul rachetelor. 2. Tenisul este un sport practicat numai de bărbaţi. • Alegeţi varianta corectă!

3. Jocul de tenis este de origine: a) franceză b) română c) latină d) elenă

16

4) Tenisul a apărut şi, mai ales, s-a dezvoltat datorită:

a) datorită revoluţiei tehnico-ştiinţifice; b) dezvoltării industriei materialelor sintetice; c) dezvoltării ştiinţelor sociale.

Bibliografie obligatorie Nicu, A. şi colaboratorii, Enciclopedia educaţiei fizice şi sportului din România. Editura

Aramis, Bucureşti, 2002. Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti,

2004.

Unitatea de învăţare 2

TEHNICA JOCULUI DE TENIS

Cuprins 2.1. Introducere 2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Tehnica şi metodica predării prizelor rachetei 2.3.2. Tehnica şi metodica predării elementelor de mişcare în teren 2.3.3. Tehnica şi metodica predării serviciului 2.3.4. Tehnica şi metodica predării returului 2.3.5. Tehnica şi metodica predării loviturii de dreapta 2.3.6. Tehnica şi metodica predării loviturii de stânga 2.3.7. Tehnica şi metodica predării loviturilor de atac 2.3.8. Tehnica şi metodica predării voleului 2.3.9. Tehnica şi metodica predării smeciului 2.3.10. Tehnica şi metodica predării lobului 2.3.11. Tehnica şi metodica predării passing-shotului 2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

2.1. Introducere Tehnica reprezintă ansamblul de procedee specifice ca

formă şi conţinut folosite în scopul practicării cu randament maxim a unui joc sportiv, în concordanţă cu cerinţele de joc competiţional (după Leon Teodorescu).

Prin tehnica tenisului înţelegem totalitatea procedeelor specifice folosite în scopul practicării cu maximum de randament al jocului.

Tehnica jocului de tenis a evoluat considerabil datorită mai multor factori, printre care enumerăm: – îmbunătăţirea metodicii învăţării şi perfecţionării procedeelor tehnice; – perfecţionarea procedeelor tehnice; – îmbunătăţirea gândirii tactice; – apariţia suprafeţelor de joc rapide; – participare la concursuri pe tot parcursul anului; – creşterea capacităţii de efort a jucătorilor.

17

2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: descrierea mecanismelor tehnice specifice prizelor

rachetei, formelor de deplasare în teren, loviturilor de bază; prezentarea exerciţiilor pentru învăţarea prizelor

rachetei, formelor de deplasare în teren, loviturilor de bază.

Competenţele unităţii de învăţare: formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice

despre tehnica prizelor rachetei, formelor de deplasare în teren, loviturilor de bază; cunoaşterea, înţelegerea, utilizarea noţiunilor

tehnice de bază specifice tenisului

Timpul alocat unităţii: 4 ore

2.3. Conţinutul unităţii de învăţare 2.3.1. Tehnica şi metodica predării prizelor rachetei

Jocul de tenis constă din lovituri succesive imprimate mingii de către jucător cu ajutorul rachetei.

Mâna şi racheta trebuie să formeze un ansamblu compact, în care racheta reprezintă prelungirea braţului care loveşte mingea.

Progresele tehnicii înseamnă întâi o ţinere corectă a rachetei în mână, o priză corectă, o înclinare a planului rachetei corespunzătoare prizei, o poziţie corectă a braţului faţă de rachetă şi faţă de corpul jucătorului.

Părţile rachetei (fig. 1) Corzile rachetei formează un plan a cărui suprafaţă

imprimă, prin contactul cu mingea, forţa, direcţia şi efectul loviturii.

18

Înclinaţia planului rachetei faţă de minge, direcţia în care

se deplasează înainte şi după impact determină traiectoria mingii, rotaţia ei în timpul zborului şi ulterior contactul cu suprafaţa terenului de joc.

În funcţie de priza rachetei, planul corzilor poate fi perpendicular pe sol, oblic înainte (închis) sau oblic înapoi, (deschis) faţă de traiectoria mingii.

Fig. 1

Mânerul rachetei – de formă octogonală prezintă 8

planuri (4 mari şi 4 mici), delimitate de 8 muchii (fig. 2).

Fig. 2

Prin priză se înţelege, ţinerea rachetei în aşa fel încât aceasta să favorizeze executarea corectă şi cu eficienţă a loviturilor.

Modul cum se aplică palma şi degetele pe mâner determină tipul de priză folosit.

Pentru identificarea prizelor se ia ca reper unghiul 19

format între degetul mare şi arătător "V-ul" (fig. 3).

Fig. 3 Tipuri de prize în funcţie de ţinerea rachetei: a. priza închisă (semiînchisă) b. priza continentală c. priza deschisă (semideschisă). e. cu o mănă f. cu două mâini. Pentru execuţia diferitelor lovituri pot fi utilizate

următoarele prize astfel (fig.4): – prize schimbătoare (priza închisă, semiînchisă) – priza neschimbătoare (continentală).

Fig. 4

Priza închisă (semiînchisă) se realizează când mânerul rachetei se prinde astfel încât (V-ul) să fie plasat pe una din faţetele superioare drepte ale acestuia (V-ul pe 1, V-ul pe 2).

Priza continentală se realizează când mânerul rachetei se prinde astfel încât (V-ul) să fie plasat la mijlocul distanţei dintre priza semiînchisă şi cea semideschisă (V-ul pe 3).

20

21

Priza deschisă (semideschisă) se realizează prin prinderea mânerului rachetei astfel încât (V-ul) să se afle în extremitatea stângă a muchiei superioare (V-ul pe 4, V-ul pe 5).

Recomandăm utilizarea prizei închise (semiînchise) în execuţia loviturii de dreapta, prizei deschise (semideschise) în execuţia loviturii de stânga şi a prizei continentale în execuţia serviciului, smeciului, voleului.

Metodica predării prizelor rachetei Pentru obişnuirea cu racheta recomandăm efectuarea

următoarelor exerciţii: – darea mâinii – oferirea rachetei fixarea prizei – ţinerea rachetei fixarea prizei – coborârea mâinii de pe cordaj fixarea prizei – sprijinirea rachetei pe banda fileului fixarea prizei – deplasarea rachetei în diferite planuri – ridicarea rachetei fixarea prizei: – de pe sol – sprijinite de gard, de fileu – din poziţie verticală Pentru obişnuirea cu mingea recomandăm efectuarea

următoarelor exerciţii: – dribling cu mâna pe sol – ţinerea mingii pe mână – aruncare prindere din aer – aruncare prindere după contactul cu solul – aruncarea la ţintă (6-7 metri distanţă) – suveica – mingile în diagonală Pentru obişnuirea cu mingea şi racheta recomandăm

efectuarea următoarelor exerciţii; – baterea mingii pe sol cu racheta – ţinerea mingii pe rachetă – ridicarea mingii de pe sol cu racheta prin batere,

tragere (prin mişcarea rachetei înainte înapoi pe suprafaţa mingii)

– ducerea mingii pe rachetă – oprirea mingii pe rachetă prin amortizare. 2.3.2. Tehnica şi metodica predării elementelor de

mişcare în teren Poziţia fundamentală Reprezintă poziţia între două acţiuni, din care jucătorul

poate efectua cu succes deplasări în oricare direcţie în vederea executării unei lovituri.

În poziţia fundamentală, picioarele sunt depărtate aproximativ cât lăţimea umerilor, greutatea corpului este repartizată pe ele, tălpile aproximativ paralele susţin greutatea corpului, fiind sprijinite pe partea lor anterioară (vârfuri), trunchiul uşor aplecat spre înainte, braţele îndoite din coate ţin racheta în poziţie mediană (fig. 5).

Fig. 5

Deplasările Pot fi efectuate cu următoarele procedee: a) paşi adăugaţi se utilizează la returul. de serviciu dar şi

la loviturile din spatele terenului. Acţiunea începe cu piciorul din partea direcţiei în care urmează să fie efectuată deplasarea, trecându-se greutatea corpului pe acest picior, în timp ce celălalt realizează o împingere în sol care determină deplasarea corpului.. În timpul efectuării deplasării, jucătorul execută răsucirea trunchiului ca o mişcare pregătitoare în vederea executării loviturii (fig. 6).

Fig. 6 b) paşi încrucişaţi se utilizează în schimbul de lovituri

pregătitor, şi în faza de apărare. Încrucişarea picioarelor se face în primul moment al

deplasării spre mingile care vin lateral (dreapta stânga). Acţiunea de deplasare este începută de către piciorul din

partea opusă direcţiei deplasării printr-un impuls în sol coordonat cu trecerea greutăţii pe piciorul opus, după care, prin deplasarea în lateral şi înapoi cu piciorul de sprijin, se răsuceşte trunchiul, simultan cu retragerea rachetei înspre înapoi realizându-se primul moment al loviturii, pregătirea ei.

22

Lovitura propriu-zisă se execută cu păşire spre înainte cu piciorul care a realizat pasul încrucişat iniţial (fig. 7).

Fig. 7

c) alergarea este modalitatea deplasărilor pe distanţe mai mari (4-10m), pe care trebuie să le facă jucătorul într-un minimum de timp care să favorizeze execuţia loviturii de răspuns în condiţii optime.

Jucătorul aleargă spre înainte pentru a executa o lovitură de atac, voleu sau pentru a respinge o lovitură scurtă, trimisă de adversar.

Când mingile sunt trimise lateral (dreapta sau stânga), jucătorul aleargă oblic înainte în aceleaşi scopuri sau înapoi când, după un atac la fileu, adversarul se apără printr-un lob.

Tehnica alergării înainte este asemănătoare cu alergarea atletică de viteză, dar este efectuată în poziţie mai joasă.

Opririle În momentul apropierii de locul de unde urmează să se

execute lovitura următoare, jucătorul reduce viteza deplasării printr-o uşoară situare a centrului de greutate pe spate, combinată cu aşezarea piciorului din spate cu întreaga talpă pe terenul de joc.

Opririle se pot realiza: – în poziţie deschisă, în cazul loviturilor de atac (fig. 8)

Fig. 8

23

– în poziţie închisă specifică loviturilor din schimbul de lovituri, de apărare cu trimiterea acestora în lungul liniei (fig. 9).

Fig. 9

– în poziţie intermediară specifică loviturilor din schimbul de lovituri, de apărare cu trimiterea acestora în cros.

Tehnica opririlor şi solicitările cu acest prilej, variază în funcţie de calitatea suprafeţei de joc (zgură, iarbă, lemn, material sintetic).

Pe suprafeţe rapide opririle se realizează din alergare, pe terenurile lente opririle pot fi precedate de alunecare.

Săriturile În timpul jocului, jucătorul este obligat uneori să

efectueze sărituri. Săriturile pot fi efectuate de pe loc(retur) sau precedate

de deplasare (atac, voleu). Săriturile pot fi efectuate de pe ambele picioare sau de

pe un picior (smeci, serviciu). Uneori săriturile se execută combinat cu o fandare în

scopul respingerii mingilor trimise puternic şi razant în situaţia atacului la fileu (passing-shot).

Metodica predării elementelor de mişcare în teren Învăţarea formelor de deplasare în teren se realizează la

început fără (cu rachetă), prin efectuarea următoarelor de exerciţii:

– rostogoliri cu prinderea mingii de tenis (pas adăugat, pas încrucişat, alergare, oprire, reaşezare)

– deplasări cu prinderea mingii de tenis după contactul cu solul (pas adăugat, pas încrucişat, alergare, oprire, reaşezare)

– schimbări de direcţie (din alergare deplasare spre înainte, şi cu pas adăugat)

– evantaiul fără pivotare (deplasare laterală cu pas adăugat oprire în doi timpi; alergare oblic înainte cu pas adăugat oprire în doi timpi; alergare înainte oprire într-un timp prin săritură pe ambele picioare)

– evantaiul cu pivotare (idem cu exerciţiu anterior oprirea se realizează prin pivotare pe piciorul din spate şi păşire cu cel din faţă).

Pentru a facilita descrierea biomecanică a loviturilor prezentate în continuare, vom utiliza următoarea structură: 24

1. Priză specifică-descriere. 2. Poziţia fundamentală specifică-descriere. 3. Pregătirea loviturii: a. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii b. retragerea rachetei c. acţiunea trunchiului 4. Lovitura propriu-zisă: a. acţiunea braţelor b. acţiunea trunchiului c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii 5. Finalul loviturii a. acţiunea braţelor b. acţiunea trunchiului c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii. 2.3.3. Tehnica şi metodica predării serviciului

Serviciul cu semipendulare (fig. 10).

Pregătire 1. Priză de dreapta semi închisă 2. Aşezare în profil faţă de fileu la 45° 3. Braţul cu mingea înainte nivelul umărului; Mingea se aruncă sus înainte cu braţul întins; 4. Capul rachetei în buclă, cotul la înălţimea umărului. 5. Greutatea pe piciorul din spate. Lovire 1. Braţul cu racheta se întinde în sus pentru a lovi mingea 2. Braţul lansator coboară îndoit din cot la 90° ajutând la flexia anterioară a trunchiului. 3. Greutatea corpului trece pe piciorul din faţă 4. Trunchiul pivotează spre plasă bazinul este împins înainte.

Final 1. Braţul cu racheta se deplasează înainte, în jos, în partea opusă a corpului 2. Braţul opus întins se deplasează spre înapoi 3. Greutatea corpului trece pe piciorul din spate care păşeşte în teren; 4. Trunchiul aplecat înainte, paralel cu fileul

Fig. 10

25

Serviciul cu pendulare lungă (fig.11)

Comparativ cu procedeul anterior, diferă doar pregătirea loviturii, lovirea şi finalul sunt asemănătoare. Pregătire

1. Priză continentală 2. Aşezare în profil faţă de fileu la 45°; 3. Mâinile coboară şi urcă simultan 4. Mingea se aruncă în sus şi înainte, 5. Racheta se retrage prin înapoi sus în buclă, cotul la

înălţimea umărului 6. Greutatea pe piciorul din spate 7. Trunchiul pivotează spre partea braţului activ, bazinul

este împins înainte.

Fig. 11

Metodica predării serviciului

Învăţarea serviciului începe cu explicarea demonstrarea aşezării subiecţilor în teren.

Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta: – Individual: Aruncare mingii în sus cu mâna liberă şi prindere cu

braţul întins sus. Mâna activă ţine o minge după ceafă, mâna liberă aruncă

mingea, lovire cu mâna activă: de pe loc , cu păşire. -Pe perechi: Aruncarea mingii cu braţul activ întins deasupra capului,

de sus în jos înainte la un partener care o prinde şi repetă exerciţiul: de pe loc, cu păşire.

Exerciţii de imitaţie (fără minge): Imitarea prizei, după profesor, explicaţie, demonstraţie

corectare, sub controlul profesorului, pe perechi, individual. Imitarea mişcării analitic, global după profesor,

explicaţie, demonstraţie corectare, sub controlul profesorului, pe

26

perechi, individual. Execuţii analitice şi globale (cu minge): - din zona linei de serviciu, - treptat din zona linei de fund - plat, cu efect liftat şi tăiat. Execuţii sub formă de întrecere: - cine loveşte de mai multe ori mingea corect; - cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.

2.3.4. Tehnica şi metodica predării returului

Returul blocat (fig. 12) Pregătire

1. Priză de dreapta 2. Aşezare cu faţa spre fileul 3. Răsucirea trunchiul simultan cu retragerea scurtă rachetei 4. Avansare spre minge printr-o uşoară săritură pe ambele picioare Lovire 1. Mişcare scurtă blocată a rachetei spre înainte Final 1. Racheta se deplasează pe diagonală înainte în sus în faţa corpului 2. Trunchiul aplecat înainte.

Fig. 12

Returul lovit (fig. 13)

Pregătire 1. Priză de dreapta 2. Aşezare cu faţa spre fileul; 3. Răsucirea trunchiul simultan cu retragerea amplă a rachetei cu vârful deasupra umărului Lovire 1. Mişcare amplă a rachetei spre înainte şi în sus; 2. Trunchiul pivotează spre plasă; 27

3. Păşire în minge cu piciorul din faţă simultan cu apropierea piciorului din spate Final 1. Racheta se deplasează pe diagonală înainte şi în sus în faţa corpului 2. Trunchiul paralel cu fileul; 3. Piciorul din spate preia greutatea corpului, facilitând deplasarea spre fileu.

Fig. 13

Metodica predării returului de serviciu Învăţarea returului de serviciu începe cu explicarea

demonstrarea aşezării subiecţilor în teren.

Exerciţii pregătitoare: Prinderea mingii aruncată de un partener spre dreapta sau

stânga: – de pe loc, cu păşire; cu ieşire la minge. Oprirea mingii aruncată de partener spre partea dreaptă

sau stângă cu racheta. Exerciţii de imitaţie: Imitarea prizelor, loviturii, după explicaţie şi

demonstraţie, analitic, global după profesor, individual, cu controlul vizual.

Exerciţii la minge oferită, aruncată, servită: Execuţii analitice, globale de pe loc, cu păşire, după

deplasare. Exerciţii sub formă de întrecere: – cine loveşte de mai multe ori mingea corect; – cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă. 2.3.5. Tehnica şi metodica predării loviturii de dreapta

Lovitura de dreapta plată de pe loc (Fig. 14)

Pregătire 1. Priză de dreapta semi închisă; 2. Aşezare cu faţa spre fileul 3. Întoarcere cu umărul din faţă spre fileu simultan cu

28

retragerea rachetei; 4. Păşire către minge cu piciorul din faţă 5. Greutatea pe piciorul din spate Lovire 1. Deplasarea rachetei spre minge paralel cu terenul; 2. Contactul cu mingea în faţa piciorului din faţă 3. Braţul opus se deplasează înainte având rol de echilibrare şi amplificare a mişcării de lovire 4. Trunchiul pivotează spre plasă 5. Greutatea corpului, trece pe piciorul din faţă; Final 1. Deplasarea rachetei înainte şi în sus în faţa corpului 2. Braţul opus rămâne orientat spre plasă, participând la coordonarea mişcării 3. Reluarea poziţiei fundamentale.

Fig. 14 Metodica predării loviturii de dreapta Învăţarea loviturii de dreapta începe cu explicarea

demonstrarea aşezării subiecţilor în teren. Exerciţii pregătitoare cu mingea şi racheta: – din poziţia de lovire lăsarea mingii să cadă din mâna

stângă întinsă în dreptul piciorului stâng, prinderea ei cu mâna dreaptă care se deplasează înainte imitând mişcarea de lovire spre braţul întins în faţă.

– aruncarea mingii de la unul la altul şi prinderea ei după ricoşarea din sol: de pe loc, din deplasare

– lovirea mingii cu palma de la unul la altul. Exerciţii de imitaţie (fără minge): – Individual: Imitarea loviturii după explicaţie şi demonstraţie analitic

(din poziţia finală a părţii pregătitoare efectuarea loviturii propriu-zise şi terminarea mişcării de pe loc, cu deplasare la minge);

Imitarea loviturii global din poziţia fundamentală, după profesor, individual de pe loc, cu deplasare la minge.

Exerciţii la minge oferită, aruncată: – Pe perechi Exersarea analitică, globală a loviturii de pe loc, cu

deplasare la minge. Schimb de lovituri cu partenerul fără (cu) fileu distanţa

6m. 29

Execuţii sub formă de întrecere: - cine loveşte de mai multe ori mingea corect; - cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă. 2.3.6. Tehnica şi metodica predării loviturii de stânga

Reverul cu două mâni de pe loc (fig. 15) Pregătirea 1. Priză de rever cu două mâini; 2. Aşezare cu faţa spre fileul 3. Întoarcere cu umărul din faţă spre fileu simultan cu retragerea rachetei cu două mâini; 4. Păşire către minge cu piciorul din faţă 5. Greutatea pe piciorul din spate Lovirea 1. Deplasarea rachetei pentru lovirea mingii se face cu ambele mâini pe o traiectorie paralelă cu terenul 2. Punctul de lovire situat înaintea piciorului din faţă 3. Trunchiul pivotează spre plasă 4. Greutatea corpului trece pe piciorul din faţă; Final 1. Braţul dominant conduce executarea loviturii, celălalt dirijează racheta în finalul mişcării, capul rachetei este dus înainte şi sus 2. Reluarea poziţiei fundamentale.

Fig. 15

Reverul liftat cu o mână de pe loc (fig. 16) Pregătire 1. Priză semideschisă 2. Aşezare cu faţa spre fileul 3. Retragerea rachetei se face cu mâna liberă situată pe gâtul rachetei simultan cu pivotarea trunchiului 4. Păşire către minge cu piciorul din faţă 5. Greutatea pe piciorul din spate 30

Lovire 1. Braţul cu racheta se deplasează în direcţia mingii, de jos în sus spre înainte, 2. Punctul de lovire situat înaintea piciorului din faţă 3. Celălalt braţ eliberează racheta şi se deplasează pe lângă corp spre înapoi 4. Trunchiul pivotează spre plasă 5. Greutatea corpului trece pe piciorul din faţă; Final 1. Braţul cu racheta se deplasează în continuare înainte şi în sus, 2. Celălalt braţ se depărtează de corp, întinzându-se în direcţia opusă loviturii. 3. Reluarea poziţiei fundamentale.

Fig. 16 Metodica predării loviturii de stânga Învăţarea loviturii de stânga cu o mână sau cu două

mâini începe cu explicarea demonstrarea aşezării subiecţilor în teren.

Explicarea demonstrarea imitării schimbării prizei rachetei, loviturii de stânga cu o mână sau cu două mâini, de pe loc, cu deplasare la minge.

Succesiunea exerciţiilor utilizate şi formaţiilor de lucru este aceeaşi ca la lovitura de pe partea dreaptă

2.3.7. Tehnica şi metodica predării loviturilor de atac

Lovitura de atac

Pregătire 1. Priză de dreapta, sau de rever; 2. Aşezare cu faţa spre fileu 3. Deplasare la minge din alergare 4. În finalul deplasării greutatea pe piciorul din spate 5. Răsucirea trunchiului simultan cu retragerea rachetei pe o traiectorie în formă de semibuclă pentru lift şi direct pentru plat, tăiat; Lovire 1. Mişcare amplă a rachetei spre înainte şi în sus; 2. Punctul de lovire pe traiectoria ascendentă a mingii

31

32

3. Trunchiul pivotează spre plasă; 4. Păşire în minge cu piciorul din faţă simultan cu apropierea piciorului din spate Final 1. Deplasarea rachetei pe diagonală înainte şi în sus în faţa corpului 2. Mişcarea celuilalt braţ diferită în funcţie de procedeu. 3. Trunchiul paralel cu fileul; 4. Piciorul din spate preia greutatea corpului, facilitând deplasarea spre fileu

Lovitura de atac dreapta/fig. 17

Lovitura de atac rever /fig. 18

Metodica predării loviturilor de atac

Învăţarea loviturilor de atac începe cu explicarea demonstrarea aşezării subiecţilor în teren.

Exerciţii pregătitoare (cu minge şi racheta): Din poziţia de lovire prinderea mingiei oferite, aruncate

cu păşire. Acelaşi exerciţiu, cu execuţia globală de pe loc, din

mers, din alergare. Exerciţii de imitaţie: – priza şi poziţia fundamentală – execuţia analitică, globală de pe loc, din mers din alergare. Exerciţii la minge oferită, aruncată: – execuţii analitice, globale de pe loc, după deplasare.

Schimb de lovituri cu (partenerul). – La 2-3 schimburi de lovituri de pe fundul terenului se

exersează lovitura de atac. Exerciţii sub formă de întrecere: – cine loveşte de mai multe ori mingea corect; – cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă. 2.3.8. Tehnica şi metodica predării voleului

Voleu decisiv rever

Pregătire 1. Priză continentală; 2. Aşezare cu faţa spre fileu 3. Răsucirea trunchiul simultan cu retragerea scurtă a rachetei (mâna stângă susţine gâtul rachetei), axul umerilor formează cu fileul un unghi de 45°; 4. Greutatea corpului pe piciorul din spate Lovire 1. Braţul cu racheta parcurge un drum de sus în jos şi spre înainte, în momentul impactului se întinde din cot. 1.1. Contactul cu mingea scurt, in fata corpului intre înălţimea soldului si umăr 2. Celălalt braţ mână eliberează gâtul rachetei, şi se deplasează întins din cot în direcţie opusă loviturii 3. Trunchiul aplecat înainte, axul umerilor rămâne în unghi de 45° cu fileul; 4. Păşire în minge cu piciorul de partea mâinii active în momentul impactului Final 1. Braţul cu racheta continuă deplasarea spre înainte, cu viteză crescută, terminarea mişcării se face brusc, blocat. 2. Braţul opus rămâne întins în prelungirea axului umerilor 3. Greutatea corpului repartizată pe piciorul din faţă; celălalt picior rămâne pe sol 4. Trunchiului se menţine cu axul umerilor la 45° faţă de plan.

Voleu decisiv rever/Fig. 19

33

Voleul decisiv dreapta Pregătire 1. Priză continentală; 2. Aşezare cu faţa spre fileu 3. Răsucirea trunchiul simultan cu retragerea scurtă a rachetei (deschiderea braţelor) 4. Greutatea corpului pe piciorul din spate Lovire 1.Lovirea mingii în faţa corpului prin întinderea cotului, mişcarea rachetei de sus în jos spre înainte, 1.1. Contactul cu mingea scurt, in fata corpului intre înălţimea soldului si umăr 2. Braţul opus orientat spre înainte, participă la echilibrarea corpului 3. Trunchiul pivotează spre plasă; 4. Păşire în minge cu piciorul opus mâinii active în momentul lovirii Final 1. Braţul cu racheta continuă deplasarea spre înainte, cu viteză crescută, finalul mişcării se face brusc, blocat. 2.Braţul opus aproape paralel cu braţul activ orientat spre fileu. 3.Greutatea corpului este repartizată pe piciorul din faţă; celălalt picior rămâne pe sol 4. Trunchiul uşor aplecat înainte

Voleu decisiv dreapta /Fig. 20 Metodica predării voleului Învăţarea voleului începe cu explicarea demonstrarea

aşezării subiecţilor în teren. Exerciţii pregătitoare (cu mingea şi racheta)

Întinderea braţului activ înainte şi oblic înainte: de pe loc, cu păşire, din deplasare, individual, pe perechi. Aruncarea mingii de jos cu mâna liberă şi prinderea ei din zbor cu braţul activ, simultan cu ducerea acestuia în faţă, palma întâmpină mingea: de pe loc, cu păşire din deplasare.

34

35

Învăţarea prizei corecte: – explicaţie, demonstraţie prin imitare, sub controlul antrenorului, pe perechi cu control reciproc. Exerciţii de imitaţie – execuţia analitică, globală de pe loc, după deplasare (înainte, lateral). Exerciţii la minge aruncată, lansată: – execuţia analitică – execuţia globală – de pe loc, după deplasare (înainte, lateral). Voleu contra voleu din careul de serviciu Exerciţii sub formă de întrecere: – cine loveşte de mai multe ori mingea corect;- – cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă. 2.3.9. Tehnica şi metodica predării smeciului

Smeciul direct executat de pe loc

(fig. 21)

Pregătire 1. Priză continentală; 2. Aşezare cu faţa spre fileu 3. Racheta se retrage direct prin înainte sus deasupra capului în buclă 3.1. Braţul opus trece în extensie oblic în sus spre înainte pe direcţia sosirii mingii, contribuind la asigurarea echilibrului şi la stabilirea momentului optim de lovire 4. Picioarele pivotează spre partea braţului activ: – piciorul din spate (cu genunchiul îndoit) paralel cu plasa susţine greutatea corpului – piciorul din faţă (cu genunchiul întins) formează cu plasa un unghi de 450 având rol de sprijin 5.Trunchiul pivotează spre partea braţului activ; axul umerilor perpendicular pe fileu Lovire 1.Ducerea rachetei spre minge, prin extensia braţului care urcă în direcţia mingii, viteza rachetei maximă în momentul impactului, punctul de lovire în dreptul braţului opus 1.1. Braţul opus coboară îndoindu-se din cot până la nivelul şoldului. 2. Greutatea corpului trece pe piciorul din faţă, piciorul din spate se desprinde de sol şi se apropie de cel din faţă. 3. Trunchiul pivotează spre plasă; axul umerilor paralel cu fileul Final 1. Racheta descrie o traiectorie descendentă înspre partea opusă a corpului, viteza de deplasare a rachetei descreşte uniform; 1.1. Braţul opus, îndoit din cot la nivelul şoldului contribuie la flexia anterioară a trunchiului. 2. Piciorul din spate preia greutatea corpului (cu genunchiul îndoit) şi efectuează un pas înainte pe direcţia

36

loviturii; 2.1. Piciorul din faţă rămas în urmă (cu genunchiul îndoit ) îndeplineşte rol de sprijin. 3. Trunchiul aplecat înainte, axul umerilor paralel cu fileul.

Fig. 21

Metodica predării smeciului Învăţarea smeciului începe cu explicarea demonstrarea

aşezării subiecţilor în teren. Exerciţii pregătitoare cu mingea: Mingea aruncată de sus cu braţul activ întins oblic înainte

spre partener de pe loc, cu păşire. Mingea aruncată de partener deasupra capului: – prindere cu mâna liberă; – lovirea cu palma; – de pe loc, cu păşire, cu retragere, din săritură. Învăţarea prizei corecte: – explicaţie, demonstraţie, prin imitare, sub controlul

antrenorului, pe perechi cu control reciproc. Exerciţii de imitaţie: – execuţia analitică – execuţia globală. – după profesor, individual, – de pe loc, după deplasare Exerciţii la minge aruncată: – exersare analitică – exersare globală – de pe loc, după deplasare , după săritura mingii, din zbor Exerciţii la minge lobată de profesor: – exersare analitică – exersare globală – de pe loc, după deplasare, după căderea mingii, direct din

zbor. Exerciţii sub formă de întrecere – cine loveşte de mai multe ori mingea corect; – cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.

2. 3.10. Tehnica şi metodica predării lobului

Pregătire 1. Priză de rever cu o mână sau de dreapta; 2. Aşezare cu faţa spre fileu 3. Alergare şi fixarea piciorului din faţă; 4. Retragere scurtă (lob defensiv); 4.1. Retragere completă (lob ofensiv) simultan cu flexia

accentuata în articulaţia genunchilor Lovire 1. Planul rachetei „deschis” (lobul plat, tăiat) 1.1. Deplasarea în faţă a rachetei, de jos în sus, oblic

înainte 2. Planul rachetei semideschis, semiînchis (lobul liftat) 2.1. Mişcare accelerată a rachetei de jos în sus oblic înainte

simultan cu extensia în articulaţia genunchilor Final 1. Deplasarea rachetei înainte sus deasupra capului (lobul

plat, tăiat); 2. Racheta se deplasează oblic înainte sus deasupra capului

(lobul liftat) 3. Revenire în poziţia de aşteptare pentru lovitura următoare.

Lobul de rever

Fig. 22

Metodica predării lobului Învăţarea lobului începe cu explicarea demonstrarea

aşezării subiecţilor în teren. Explicarea demonstrarea exersarea lobului defensiv la

minge oferită, lansată de pe loc, din alergare cu plecare de la mijlocul terenului de la linia de fund, în prezenţa unui adversar pasiv care treptat devine activ.

Explicarea demonstrarea exersarea lobului ofensiv la minge oferită, lansată de pe loc, din alergare cu plecare de la mijlocul terenului de la linia de fund, în prezenţa unui adversar pasiv care treptat devine activ.

Execuţia lobului simultan cu smeciul: -lob defensiv (plat, tăiat)– smeci direct/smeci căzut de pe loc,

din alergare. -lob defensiv-smeci direct/smeci căzut -lob ofensiv liftat de pe

loc; din alergare.

37

Exerciţii sub formă de întrecerei: -cine loveşte de mai multe ori mingea corect; -cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.

2.3.11. Tehnica şi metodica predării passing-shotului

Passing-shotul de rever (fig. 23)

Pregătire 1. Priză de rever 2. Aşezare în profil faţă de fileul prin încrucişarea picioarelor; 3. Deplasare spre minge cu piciorul opus direcţiei de deplasare printr-un impuls in sol coordonat cu trecerea greutăţii pe piciorul din spate 4. Răsucirea trunchiului simultan cu retragerea scurtă şi liniară a rachetei Lovire 1. Mişcare amplă a rachetei spre înainte şi în sus; 2. Braţul opus eliberează racheta şi se deplasează pe lângă corp spre înapoi 3. Trunchiul pivotează spre plasă; 4. Păşire spre minge cu piciorul care a realizat pasul încrucişat iniţial simultan cu trecere înainte cu piciorul opus Final 1. Deplasarea rachetei pe diagonală înainte şi în sus în faţa corpului, mişcarea braţului opus în jos spre înapoi 2. Trunchiul paralel cu fileul; 3. Deplasare spre un nou plasament.

Fig. 23 Metodica predării passing-shotului Învăţarea passing-shotului începe cu explicarea

demonstrarea aşezării subiecţilor în teren. Execuţia globală a procedeului la minge oferită, lansată

de pe loc, din alergare cu plecare de la mijlocul terenului de la linia de fund, în prezenţa unui adversar pasiv care treptat devine activ.

Execuţia globală a procedeului la minge oferită, lansată din colţul terenului, de pe loc, din alergare în prezenţa unui adversar

38

pasiv care treptat devine activ. Exerciţii sub formă de întrecere: -cine loveşte de mai multe ori mingea corect; -cine loveşte de mai multe ori mingea peste plasă.

2.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 2

Prin priză se înţelege, ţinerea rachetei în aşa fel încât aceasta să favorizeze executarea corectă şi cu eficienţă a loviturilor.

Modul cum se aplică palma şi degetele pe mâner determină tipul de priză folosit.

Pentru identificarea prizelor se ia ca reper unghiul format între degetul mare şi arătător "V-ul" (fig. 3).

Tehnica formelor de deplasare în teren include poziţia fundamentală, deplasări, opririri, sărituri.

Pentru a facilita descrierea biomecanică a loviturilor prezentate anterior, vom utiliza următoarea structură:

1. Priză specifică-descriere. 2. Poziţia fundamentală specifică-descriere. 3. Pregătirea loviturii:

a. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii b. retragerea rachetei

c. acţiunea trunchiului 4. Lovitura propriu-zisă:

a. acţiunea braţelor b. acţiunea trunchiului

c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii 5. Finalul loviturii

a. acţiunea braţelor b. acţiunea trunchiului

c. acţiunea picioarelor şi transferul greutăţii.

Concepte şi termeni de reţinut

Tehnica, metodica, mijloace, priza rachetei, serviciul lovitură, returul lovitură; – lovitura de dreapta lovitură executată de către dreptaci pe partea dreaptă a corpului, iar de

către stângaci pe partea stângă. – lovitura de stânga lovitură pentru care dreptacii deplasează racheta prin faţa corpului,

ajungând în partea stângă, un stângaci deplasează racheta similar în partea dreaptă. – lovitura de atac lovitură după execuţia căreia jucătorul se apropie de fileu. – voleul lovitură executată înaintea contactului mingii cu suprafaţa de joc.

39

40

– smeciul lovitură puternică executată de deasupra capului. – lobul lovitură înaltă, peste adversar. – passing-shotul lovitură razantă, executată din spatele terenului cu scopul de a depăşi un

adversar aflat la fileu.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

– Precizaţi tehnica şi metodica prizelor rachetei! – Precizaţi tehnica şi metodica formelor de deplasare în teren! – Precizaţi tehnica şi metodica serviciului! – Precizaţi tehnica şi metodica returului! – Precizaţi tehnica şi metodica loviturii de dreapta! – Precizaţi tehnica şi metodica loviturii de stânga! – Precizaţi tehnica şi metodica loviturilor de atac din schimbul pregătitor! – Precizaţi tehnica şi metodica voleului! – Precizaţi tehnica şi metodica smeciului! – Precizaţi tehnica şi metodica loburilor! – Precizaţi tehnica şi metodica passing-shoturilor!

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

ca propoziţia este falsă).

1. Serviciul se execută după contactul mingii cu solul. 2. Lovitura de dreapta lovitură executată de către dreptaci pe partea dreaptă a corpului, iar

de către stângaci pe partea stângă. 3. Lovitura de stânga lovitură pentru care dreptacii deplasează racheta prin faţa corpului,

ajungând în partea stângă, un stângaci deplasează racheta similar în partea dreaptă.

41

• Alegeţi varianta corectă! 4. Pentru identificarea prizelor rachetei se ia ca reper: a)V-ul b) B-ul e) E-ul f) F-ul

Bibliografie

– Brown, J., Tenis – Trepte spre succes. Editura Teora, Bucureşti, 1997. – Lăzărescu, A., Teuşdea, C., Tenis Tehnică, Tactică, Metodică. Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 1999. – Teusdea, C., Tenis de câmp Caiet de lucrări practice. Editura Fundaţiei România de Mâine Bucureşti, 2007.

– Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.

Unitatea de învăţare 3

TACTICA JOCULUI DE TENIS

Cuprins 3.1. Introducere 3.2 Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 3.3. Conţinutul unităţii de învăţare 3.3.1. Conţinutul tactic al loviturilor 3.3.2. Tactica jocului de simplu 3.3.3. Tactica jocului de dublu 3.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

3.1. Introducere Tactica constă din tehnica raţional utilizată, respectându-se

regulamentul de joc şi spiritul de sportivitate. în scopul obţinerii victoriei.

Tehnica şi tactica se află în raport de interdependenţă. Tehnica este factorul primordial în determinarea orientării

tactice a jucătorilor. În aceeaşi măsură, adoptarea unei anumite orientări tactice reclamă stăpânirea unui anume volum de cunoştinţe şi deprinderi tehnice.

3.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare

– conducerea, înţelegerea, descrierea conţinutului tactic al loviturilor, a tacticii jocului de simplu, a tacticii jocului de dublu.

Competenţele unităţii de învăţare

– formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice despre conţinutul tactic al loviturilor, tactica jocului de simplu, tactica jocului de dublu.

42

– cunoaşterea, înţelegerea, utilizarea noţiunilor tactice de

bază specifice tenisului

Timpul alocat unităţii: 4 ore

3.3. Conţinutul unităţii de învăţare

3.3.1. Conţinutul tactic al loviturilor

Principalele mijloace de exprimare în joc ale jucătorului le reprezintă loviturile.

Utilizarea loviturilor în succesiune, dirijarea şi gradarea vitezei constituie modalităţi prin care se valorifică tactic loviturile.

Dirijarea loviturilor în diverse direcţii constituie mijlocul prin care se determină modificările plasamentului pe teren a adversarului.

Conţinutul tactic al loviturilor în tenis este determinat de: A) direcţia loviturilor În raport cu axele terenului, loviturile pot fi dirijate: –în diagonal lung– scurt –în lung de linie. –median Orientarea loviturilor în diagonală are drept scop

îndepărtarea adversarului de axul longitudinal al terenului. Loviturile lungi în diagonală se utilizează în timpul

schimbului de lovituri pregătitor pentru îndepărtarea adversarului din plasamentul median din spatele terenului.

Loviturile scurte în diagonală, se utilizează în cazurile când adversarul atacă la plasă, sau când acesta a fost îndepărtat din plasamentul median.

Trimiterea loviturilor în lung de linie nu oferă adversarului posibilităţi unghiulare avantajoase; în acest caz lungimea traiectoriei este mai redusă decât la loviturile în diagonală. Din acest motiv timpul aflat la dispoziţia adversarului pentru deplasarea la minge şi pregătirea loviturii este mai scurt.

Loviturile trimise median se utilizează pentru surprinderea adversarului

B) lungimea loviturilor Diferă în funcţie de faza de joc şi de procedeul tehnic

folosit. De exemplu în schimbul de lovituri pregătitor, plimbarea

43

44

adversarului prin trimiterea de mingii lungi alternativ în lungul liniei şi în diagonală, către colţurile terenului, împiedică declanşarea atacului advers şi favorizează trimiterea de către acesta a mingilor semi scurte care reclamă declanşarea propriilor acţiuni decisive

C) traiectoria mingii; Dirijarea înălţimii loviturilor se face prin trimiterea

acestora în aşa fel încât înălţimea traiectoriei mingilor să corespundă situaţiei tactice din momentul respectiv.

La începutul disputării punctului înălţimea traiectoriei mingilor deasupra plasei se recomandă a fi între 20-30 cm..

În timpul schimbului de lovituri executate din apropierea liniei de fund, înălţimea traiectoriei mingilor deasupra plasei se recomandă a fi între 50-80 cm.

În declanşarea atacului la plasă, înălţimea traiectoriei mingilor deasupra plasei se recomandă a fi între 30-40 cm.

În faza de finalizare înălţimea traiectoriei mingilor deasupra plasei se recomandă a fi între 10 20 cm.

În faza de apărare pot fi adoptate mai multe soluţii şi anume:

– trimiterea mingilor razant peste plasă în lungul liniei laterale, scurt în diagonală sau la picioarele adversarului;

– trimiterea de loburi ofensive la 3-4 m înălţime care să-l depăşească pe adversarul aflat prea aproape de plasă;

– trimiterea de loburi defensive la peste 5m înălţime este recomandabilă a fi utilizată când jucătorul aflat în apărare a fost îndepărtat din terenul de joc, când smeciul adversarului nu este eficient sau când adversarul joacă cu faţa la soare.

D) viteza mingii; Trimiterea loviturilor cu înălţimi variate are influenţă

directă asupra vitezei ce se imprimă mingii. şi efectului. Loviturile razante se trimit cu viteză mare se execută plat

sau cu efect liftat. Loviturile cu traiectorie semiînaltă sau înaltă pot fi

executate plat, liftat sau tăiat. Viteza loviturilor în timpul jocului poate varia astfel: * creşterea treptată a vitezei loviturilor; * alternarea loviturilor rapide cu cele lente; * alternarea loviturilor lungi şi rapide cu lovituri scurte şi

lente; * schimbarea ritmului loviturilor. Prin aceste modalităţi se pot aplica în joc schimbări

eficiente, pentru a provoca greşeli în acţiunile adversarului. Modificările vitezei mingii sunt specifice diferitelor faze

ale disputării punctului şi sunt influenţate de suprafaţa de joc. La începutul disputării punctului viteza mingii poate fi

mare sau moderată. În timpul schimbului de lovituri pregătitor, viteza mingii

este redusă, urmărindu-se cu precădere lungimea şi precizia loviturilor.

În faza de pregătire a atacului a finalizării şi a apărării mingea poate fi trimisă cu viteză moderată sau mare. Totodată, este deosebit de important ca jucătorii să ştie să primească

mingea, indiferent de viteza acesteia E) efectul imprimat mingii; Efectul mingii este determinat de: – priza rachetei; – poziţia planului rachetei în momentul loviturii; – direcţia în care se deplasează racheta în mişcarea de

lovire; – locul pe suprafaţa mingii, unde racheta ia contact cu

mingea raportat la axele verticale şi orizontale; – finalul mişcării. În teoria jocului se cunosc următoarele efecte: Efectul liftat constă din mişcarea de rotaţie a mingii în

sensul deplasării ei. Acest efect se obţine cu o mişcare de lovire executată de jos în sus înspre înainte. Racheta ia contact cu mingea în partea din spate şi sub centrul de greutate al acesteia (Fig.24).

Fig. 24

Mingea astfel lovită are o traiectorie înaltă, iar după contactul cu terenul sare destul de înalt şi repede (fig. 25).

Fig. 25

Acest efect este utilizat la toate loviturile din fazele disputării punctului atât din jocul de simplu cât şi de dublu.

Efectul tăiat constă din mişcarea de rotaţie a mingii în sens opus direcţiei de deplasare. Efectul tăiat se obţine prin lovitură executată de sus în jos spre înainte. Racheta ia contact cu mingea în partea din spate şi uşor deasupra centrului ei de greutate.(Fig. 26).

Fig. 26

45

46

Astfel lovită, mingea are o traiectorie întinsă, zborul lent, iar după contactul cu terenul de joc, o săritură joasă (fig. 27).

Fig. 27

Loviturile tăiate se utilizează la toate loviturile din fazele disputării punctului atât din jocul de simplu cât şi de dublu.

Efectul top spin imprimă mingii o mişcare de rotaţie spre înainte asemănătoare efectului liftat. Lovirea mingii se realizează în partea din spate şi deasupra centrului de greutate al acesteia. Acest efect determină o viteză mare de zbor a mingii pe o traiectorie curbată, cu căderea accelerată după punctul maxim. După contactul cu solul săritura mingii este înaltă şi se îndepărtează rapid de locul de aterizare de pe sol.

Se utilizează la serviciu, retur, smeci şi alte lovituri.Lovitura plată fără efect este aceea în care mingea ia

contact cu centrul rachetei care se deplasează exact pe direcţia viitoarei traiectorii a acesteia, având corzile în poziţie verticală.

Traiectoria mingii este determinată de forţa de lovire, rezistenţa aerului şi greutatea mingii

Astfel lovită, mingea în timpul zborului are traiectorie aproape orizontală iar după contactul cu solul este joasă şi rapidă (fig. 28).

Fig. 28 Se utilizează la toate loviturile de finalizare din fazele

disputării punctului atât din jocul de simplu cât şi de dublu. F) precizia loviturilor Pentru obţinerea preciziei jucătorii trebuie să fie capabili

să trimită mingea în direcţia corespunzătoare fazei de joc. Precizia şi viteza loviturilor reprezintă calităţi cu influenţă decisivă asupra eficienţei în joc.

G) plasamentul jucătorului, plasamentul loviturilor. Jucătorul poate ocupa două plasamente în timpul

jocului: – Plasamentul defensiv. La primirea serviciului, jucătorul se plasează în funcţie

de modul cum serveşte adversarul. Primitorul se plasează de obicei la linia de fund sau doi la paşi în faţa sau spatele acesteia în funcţie de forţa serviciului.

În timpul schimbului de lovituri pregătitor jucătorii se plasează în centrul terenului la linia de mijloc. Distanţa faţă de linia de fund în spatele liniei sau în faţa ei este condiţionată de lungimea loviturilor trimise de adversar.

47

– Plasamentul ofensiv- Concepţie modernă de joc, reclamă ca la prima ocazie de

a ataca, jucătorul să se deplaseze în apropierea plasei (1,5-2,5 m) de unde execută de regulă finalizările.

Plasamentul din apropierea plasei este condiţionat de direcţia în care s-a trimis lovitura de atac. Întotdeauna jucătorul trebuie să fie plasat pe bisectoarea unghiului format de locul unde adversarul loveşte mingea şi extremităţile laterale ale propriului teren de joc.

În ocuparea plasamentului se va avea în vedere faptul că în terenul propriu sunt zone unde nu este indicat să stea jucătorul.

O astfel de zonă interzisă, în cazul jocului de simplu, este situată între linia de serviciu şi zona situată la 1 m de linia de fund. Peste această zonă jucătorul trebuie să treacă repede. Trecerea peste zona periculoasă se face înainte ca mingea să fi fost lovită de adversar.

În cazul loviturilor, teoria unghiurilor se aplică prin dirijarea acestora raportat la lungimea şi lăţimea terenului de joc. O dată cu primul serviciu şi continuând cu desfăşurarea jocului, se va urmări în permanenţă plasamentul adversarului. Cum se constată că adversarul a lăsat o parte mai liberă, imediat trebuie dirijată lovitura în direcţia respectivă.

Jucătorul care aşteaptă lovitura adversarului, la primirea serviciului sau în timpul disputării jocului, se va plasa în funcţie de locul de unde acţionează adversarul.

3.3.2. Tactica jocului de simplu

În întâlnirile de simplu un rol important revine tactici individuale.

Prin tactică individuală înţelegem totalitatea acţiunilor jucătorului, organizate şi coordonate raţional, în limitele prevederilor regulamentului tenisului, al spiritului sportivităţii, în scopul obţinerii victoriei prin valorificarea calităţilor proprii şi a deficienţelor din pregătirea adversarului prin atacarea acestuia în punctele vulnerabile ale apărării şi prin pregătirea acţiunilor decisive.

În apărare, sarcina principală este aceea de a contracara acţiunile de atac ale adversarului sau de a anihila atacul acestuia, împiedicându-l să realizeze puncte, prin anticiparea acţiunilor, surprinderea adversarului prin lovituri mascate.

Un rol important în tactica jocului îl are impunerea propriului ritm de joc.

În cadrul tacticii individuale trebuie să se facă diferenţa între:

-tactica generală (de bază) care reflectă concepţia de joc a sportivului.

– tactica specială (de meci) care rezultă din adaptarea tacticii de bază la condiţiile concrete care diferă de la meci la meci

În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura

48

jocului de simplu distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se realizează ele se diferenţiază şi condiţionează în succesiune astfel:

A) Începerea disputării punctului Serviciul este una din loviturile de bază în jocul de tenis. Precizia şi eficienţa serviciului, au repercusiuni asupra

desfăşurării ulterioare a disputei pentru câştigarea punctului. Eficienţa serviciului este determinată de viteza mingii, precizia, lungimea, efectul loviturii şi suprafaţa de joc.

În execuţia serviciului se disting următoarele direcţii diagonal(lung, scurt), median, la t-eu.

Execuţia celor două servicii, pe care le permite regulamentul, se realizează cu procedee diferite.

Jucătorii înalţi (peste 1,80m), realizează cele două servicii prin procedeul plat, liftat sau tăiat.

Jucătorii a căror înălţime se situează sub 1,80 m de regulă execută serviciul prin procedeul tăiat sau liftat.

Pe terenurile rapide săritura mingii este joasă, iar ricoşarea din sol foarte rapidă, ceea ce creşte eficienţa serviciului şi scade precizia returului de serviciu. datorită timpului foarte scurt pe care îl are la dispoziţie primitorul, din momentul contactului mingii cu suprafaţa de joc, până în clipa executării loviturii propriu-zise.

Se recomandă utilizarea serviciului succedat de atacul la plasă.prioritar în diagonală deoarece îl îndepărtează pe jucătorul primitor de plasamentul median, lăsând liberă o mare parte din teren spre care poate fi orientată lovitura următoare.

Eficienţa primul serviciu oferă următoarele avantaje: – favorizează atacul la plasă din cauza returului nesigur; – dă încredere servantului şi provoacă stare de

nesiguranţă la adversar; – se realizează economie de efort. Pe terenurile lente pentru execuţia primului şi celui de al

doilea serviciu, se recomandă trimiterea mingii spre partea stângă a adversarului cu accent pe precizie, lungime care va trebui să avantajeze servantul în schimbul ulterior de lovituri şi îl împiedică pe primitor să declanşeze atacul la plasă.

Nu este recomandabil atacul la plasă după efectuarea serviciului pe terenurile lente, deoarece viteza mingii scade, iar săritura ei este înaltă, favorizând precizia şi eficienţa returului.

În tenisul actual serviciul nu este numai o lovitură de punere a mingii în joc, el trebuie să constituie începutul acţiunii de destrămare a rezistenţei adversarului în vederea creării situaţiilor care să favorizeze finalizarea

Returul de serviciu are aceeaşi importanţă în joc ca şi serviciul. Se realizează cu ajutorul loviturilor de pe partea dreaptă şi de pe partea stângă şi însumează elemente sporite de dificultate, generate de calităţile serviciului, de acţiunile ulterioare întreprinse de servant. Se execută în funcţie de:

– forţa, precizia şi efectul serviciului advers; –acţiunea servantului ulterioară efectuării serviciului; – partea şi direcţia spre care a fost servită mingea. Pentru reuşita returului, primitorul trebuie să aibă în

vedere următoarele cerinţe: – să ocupe plasament cât mai avantajos; – să anticipeze direcţia şi efectul mingii din observarea

locului de unde serveşte, modul cum adversarul îşi aruncă mingea, cum loveşte mingea.

– să trimită mingea în limitele terenului advers; – să nu ofere servantului posibilităţi de atac sau finalizare.

La primirea serviciului, jucătorul se plasează în zona liniei de fund a terenului, uşor deplasat spre stânga faţă de traiectoria unghiului format de locul unde se află servantul şi extremităţile laterale ale careului de serviciu în care va servi (Fig.29).

Fig. 29

Pe terenurile rapide în cazul serviciilor foarte puternice se recomandă returul blocat.

Pe terenurile lente, în cazul când serviciul adversarului, primul sau al doilea este scurt sau slab, se recomandă returul lovit urmat de atacul la fileu în vederea finalizării punctului.

În cazul servantului care atacă la plasă, după efectuarea serviciului se recomandă trimiterea returului în lungul liniei, scurt în diagonală, căzut spre picioarele adversarului, puternic pe mijloc.

Când adversarul nu atacă la plasă imediat după efectuarea serviciului, cele mai indicate direcţii pentru a trimite returul sunt cros lung scurt, lung de linie, median.

Eficienţa returului este influenţată de suprafaţa de joc. Pe terenurile rapide creşte eficienţa serviciului şi scade

eficienţa returului, pe terenurile lente raportul între cele elemente tehnice este invers proporţional.

Având în vedere aceste considerente, se impune să apreciem returul serviciului ca o acţiune tactică căreia în învăţare şi antrenament este necesar să i se acorde atenţie deosebită.

B) Schimbul de mingi pregătitor Se execută utilizând loviturile de pe partea dreaptă şi

stângă şi are drept scop: – împiedicarea declanşării atacului advers; – crearea situaţiei care să favorizeze declanşarea atacului

49

50

şi finalizarea punctului. Loviturile pot fi direcţionate: în lungul liniei, diagonal

(lung, scurt), median. Succesul acestei faze a disputării punctului este

determinată de mobilitatea pe teren a jucătorului, de capacitatea de a lovi din mişcare şi de a dirija mingea în direcţia pe care o reclamă situaţia de joc.

Conţinutul şi durata jocului din zona liniei de fund variază în funcţie de calitatea suprafeţei de joc.

Pe terenurile rapide, datorită eficienţei cunoscute a serviciului, schimbul de mingi din fundul terenului. este mai redus (3-5 lovituri).

Pe terenurile lente, jucătorul trebuie să ţină mingea în joc până în momentul când se iveşte situaţia care să reclame declanşarea atacului.

Se recomandă aplicarea următoarelor tacticii: 1) dacă adversarul se deplasează greu sau nu loveşte

eficient din mişcare; se recomandă trimiterea mingii alternative lung spre colţurile terenului advers (cros– lung de linie).

2) dacă adversarul are o parte mai slabă, se recomandă atragerea acestuia spre colţul de unde loveşte mai bine şi trimiterea loviturii rapide spre partea vulnerabilă sau direct pe partea vulnerabilă.

3) tactica distanţelor mari, constă în deplasarea adversarului pe distanţe cât mai mari. În acest caz se combină loviturile lungi cu cele scurte, cele trimise în lungul liniei cu cele în diagonală (lungă scurtă).

4) schimbările de ritm dovedesc eficienţă împotriva tuturor categoriilor de adversari, astfel după o succesiune de 3-5 sau mai multe lovituri în ritm moderat, se poate efectua o lovitură rapidă care de regulă îl surprinde şi îl pune în dificultate pe adversar.

5) alternarea loviturile lungi şi rapide cu cele scurte şi lente.

6) atragerea adversarului către unul din colţurile terenului prin trimiterea de lovituri succesiv în direcţia respectivă şi surprinderea lui cu o lovitură rapidă în partea opusă lung sau diagonal scurt.

Toate aceste tactici de a manevra şi surprinde pe adversar trebuie să conducă la trimiterea de către acesta a unei mingii în zona interzisă a loviturilor, moment în care se declanşează atacul la plasă sau se realizează direct finalizarea prin lovituri decisive. Între două lovituri, jucătorul trece prin poziţia fundamentală, ocupând plasament corect pe terenul de joc, cu scopul de a acţiona cu maximum de şanse indiferent de acţiunea adversarului. Acţionarea din poziţie fundamentală sau trecerea prin această poziţie favorizează rapiditatea acţiunilor în toate direcţiile, în funcţie de sarcinile de joc cărora trebuie să le facă faţă jucătorul.

În această poziţie, jucătorul urmăreşte cu privirea mingea, pentru a sesiza cât mai de timpuriu direcţia deplasării viitoare (Fig. nr 30).

Fig. 30

C) Declanşarea atacului la plasă Acţiune tactică complexă constă din trimiterea mingii

lung, spre unul din colţurile terenului advers, însoţită de deplasarea jucătorului spre plasă în vederea ocupării unui plasament ofensiv. care să permită finalizarea punctului.

Lovitura de atac se poate realiza prin următoarele procedee: serviciu atac la fileu; retur lovit; voleu pregătitor; lovitura de dreapta, lovitura de rever;

Principalele direcţii în care poate fi efectuată lovitura de atac sunt următoarele: lung de line, median ,scurt în diagonală sau pe contre-pied.

Se recomandă trimiterea loviturii de atac prin procedeul liftat sau tăiat. Prin utilizarea procedeului tăiat, mingea zboară lent, traiectoria are lungime, iar după contactul cu suprafaţa de joc, ricoşarea este joasă.

Atacul la plasă este influenţat de suprafaţa de joc. În cazurile în care meciul se dispută pe teren cu

suprafaţă rapidă, atacul poate fi efectuat atât după primul cât şi după cel de-al doilea serviciu.

Pe terenurile lente se impune declanşarea atacului la plasă, când adversarul trimite mingea în zona B.

În realizarea atacului este foarte important ca jucătorul să-şi coordoneze deplasarea spre plasă cu zborul mingii trimise de el în terenul advers, ocupând un plasament uşor deplasat lateral spre partea colţului de teren advers, spre care a fost trimisă mingea.

Acesta trebuie să treacă repede peste „zona interzisă” (Zona A) situată la 1 m de linia de fund până la linia de serviciu, înainte ca mingea să fie lovită de adversar şi să nu joace mingea spre zona B similară din terenul advers, unde traiectoria scurtă oferă adversarului posibilitatea să-l paseze.

Atacul la plasă poate fi efectuat într-un timp sau în doi timpi.

La atacul într-un timp, după efectuarea loviturii de atac,

51

jucătorul ajunge în poziţie avansată, care să permită finalizarea punctului (fig. 31).

Fig. 31

La atacul efectuat în doi timpi. după efectuarea loviturii de atac, în timpul deplasării spre plasă, jucătorul este nevoit să execute un voleu pregătitor, urmat de deplasarea spre zona din apropierea plasei (fig. 32).

Fig. 32

D) Finalizarea Se realizează cu precădere prin efectuarea unui voleu

decisiv sau a smeciului. Voleul decisiv se trimite, în cazul în care adversarul a

fost atras spre unul din colţurile terenului, lateral în partea opusă, în lungul liniei pe contre-pied sau se execută stop voleul pentru a-l surprinde pe acesta.

52

53

În cazurile când, la mingea de atac adversarul răspunde cu lovitură înaltă (lob), finalizarea se realizează prin smeci. În aceste situaţii este recomandabil ca smeciul să fie efectuat direct din zbor, iar mingea să fie trimisă lung, puternic către partea de teren liberă.

Din apropierea plasei, smeciul se trimite lateral, iar cu cât se execută mai departe de plasă, mingea se trimite lung spre unul din colţurile terenului.

Jucătorii trebuie să reţină că orice lob ne smeciat poate determina schimbarea situaţiei. În situaţiile când lobul este foarte înalt şi vizibilitatea mingii este redusă în special de soare, se recomandă efectuarea smeciului după contactul mingii cu solul.

Se impune, în această situaţie ca înainte de efectuarea loviturii, să se urmărească plasamentul adversarului.

Se recomandă finalizarea tuturor mingilor lente şi înalte din zona plasei prin lovituri decisive sau din atac trimise spre partea de teren liberă.

Finalizarea punctului este influenţată de suprafaţa de joc Pe suprafeţe rapide datorită vitezei cu care ricoşează

mingea din sol, majoritatea punctelor se câştigă cu ajutorul serviciului, voleului şi smeciului.

Pe suprafeţe lente punctul poate fi finalizat prin soluţiile tactice prezentate la schimbul de lovituri pregătitor dar şi cu lovituri decisive executate din zona liniei de fund a terenului de joc.

Recomandăm orientarea jucătorilor către concepţia de joc ofensivă, bazată pe finalizarea punctului din zona plasei cu ajutorul voleului şi smeciului.

E) Apărarea. Împotriva adversarului care atacă, în funcţie de modul

cum acţionează acesta, de situaţiile concrete de joc şi, posibilităţile proprii, jucătorul în apărare trebuie să aleagă soluţii care să împiedice finalizarea.

Cele mai eficiente soluţii sunt: – passing-shotul în lungul liniei; – passing-shotul în diagonală (scurtă lungă), -passing-shotul median; – lovitura căzută spre picioarele adversarului care

atacă. – lobul. Loviturile în apărare se execută cu viteză mare, efect

liftat, plat şi razant. Passing-shotul în lungul liniei necesită o mare precizie,

dar este foarte eficientă, fiind greu de interceptat. se foloseşte cu precădere când atacul s-a iniţiat de aceeaşi parte în care se trimite lovitura de apărare.

Dacă după efectuarea loviturii de atac, adversarul nu reuşeşte să ajungă în plasament median avansat, passing-shotul în diagonală scurtă sau lungă trimis de adversar îl va surprinde, oferind câştig de cauză jucătorului din apărare.

Împotriva jucătorului care atacă la plasă după efectuarea serviciului, returul trimis uşor, căzut la picioare sau înspre acesta este foarte eficient. În această situaţie cel care atacă greşeşte

54

voleul, sau uneori, fiind obligat să lovească de jos, ridică mingea, caz în care câştigarea punctului devine o formalitate pentru jucătorul în apărare.

Dacă jucătorul aflat în apărare este scos mult în afara terenului se recomandă trimiterea unei mingi înalte lob defensiv spre zona liniei de fund., pentru câştigarea timpului necesar reluării plasamentului corect,

Se mai recomandă utilizarea lobului ofensiv în situaţiile când adversarul se apropie prea mult de plasă sau când acesta dovedeşte slăbiciuni în execuţia smeciului.

Jocul în apărare necesită mare precizie, fapt ce obligă jucătorii să stăpânească foarte bine jocul de picioare şi să fie înarmaţi cu pregătire fizică deosebită.

3.3.3. Tactica jocului de dublu

Dublul este o probă pe echipe în care partenerii colaborează, se completează reciproc.

Din aceste motive alcătuirea formaţiei de dublu nu este o simplă alăturare a doi jucători.

Între parteneri trebuie să existe afinitate, respect, încredere reciprocă, prietenie.

Desigur, un rol foarte important revine şi capacităţilor tehnico-tactice ale componenţilor formaţiei. Pornind de la premiza că proba de dublu este caracterizată prin permanentă ofensivă, jucătorii trebuie să ştie să plaseze serviciul (în special primul serviciu), să returneze precis, să fie siguri şi eficienţi la voleu, smeci şi în apărare.

În dispunerea fiecărui punct, problema esenţială o constituie dobândirea plasamentului ofensiv de ambii componenţi ai echipei.

Plasamentul jucătorilor pe teren: Plasamentul clasic Servantul se plasează la mijlocul distanţei dintre linia

laterală de simplu şi punctul median al terenului. După efectuarea serviciului, el se deplasează pe o direcţie perpendiculară pe plasă, cu scopul de a ajunge pe aceeaşi linie cu partenerul său.

Partenerul servantului se plasează în faţa primitorului, aproape de plasă aproximativ 2 m. El se plasează mai aproape de plasă la primul serviciu, la al doilea serviciu se retrage la aproximativ jumătatea distanţei dintre linia de serviciu şi plasă.

La distanţa menţionată faţă de plasă, partenerul ocupă un plasament către linia mediană, atât cât să-i permită să supravegheze şi să poată intercepta eventualele lovituri trimise de adversar în zona culoarului lateral.

Primitorul se plasează pe linia de fund a terenului, la primul serviciu, şi puţin în interiorul terenului, la cel de-al doilea serviciu. Locul ocupat de primitor în această zonă depinde de poziţia din care se execută serviciul, de regulă însă deplasat spre linia laterală, pentru a nu fi surprins cu un serviciu în diagonală.

Partenerul primitorului se plasează în faţa liniei de serviciu, într-o poziţie uşor deplasată către linia mediană. La

55

primirea celui de-al doilea serviciu, partenerul primitorului va avansa puţin. Dacă jocul se dispută pe suprafaţă de joc rapidă, partenerul primitorului ocupă la primul serviciu plasament în faţa liniei de fund, el înaintând spre o poziţie avansată la executarea serviciului doi (fig. nr 33).

Fig. 33

Plasamentul australian Caracteristic acestui plasament este aşezarea partenerul

servantului la plasă în aceeaşi jumătate de teren cu servantul. Se utilizează pentru a-l surprinde pe adversarul care returnează bine în diagonală (Fig. 34).

Fig. 34

Plasamentul median -este plasamentul în care partenerul servantului se aşează la plasă pe linia mediană ce împarte careurile de serviciu.

În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura jocului de dublu , distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se realizează ele se diferenţiază şi condiţionează în succesiune astfel:

A) Începerea disputării punctului B) Atacul la plasă C) Jocul la plasă D) Finalizarea E) Apărarea. A) Începerea disputării punctului Serviciul atac la fileu este unul din mijloacele de bază

ale jocului de dublu. De regulă, pierderea ghemului pe serviciu echivalează cu

pierderea setului. Principala calitate a serviciului trebuie să fie siguranţa,

lungimea şi precizia şi nu forţa, astfel încât să fie urmat de atacul la plasă şi să nu permită trecerea în atac a echipei adverse.

Serviciul se dirijează spre reverul adversarului, cu efect liftat sau tăiat. Desigur că pentru a-l deranja şi pentru a-l surprinde pe adversar procedeul şi direcţia serviciului pot fi alternate.

În multe cazuri, odată cu execuţia serviciului începe favorizarea acţiunilor partenerului, adică aducerea lui în joc (Fig.35)

Fig. 35

56

Returul de serviciu se dirijează către zona spre care înaintează servantul. Cele mai indicate direcţii către care este indicat să se dirijeze returul sunt:

– scurt în diagonală; – căzut spre picioarele servantului care avansează spre

plasă; – razant şi puternic pe mijlocul ternului; – lob peste partenerul servantului. Cele mai indicate procedee de a returna serviciul sunt

returul blocat cu efect liftat, tăiat şi returul lovit cu înaintare spre minge, care se trimite plat.

De regulă, returul serviciului nu se trimite în direcţia partenerului servantului, aflat la plasă, pentru că se deschid unghiurile către o mare zonă de teren, imposibil de apărat.

În situaţiile când partenerul servantului îşi părăseşte frecvent zona pentru a intercepta returul, este recomandabil să se trimită, din când în când, returul puternic, razant, în lungul liniei din culoarul de dublu.

Primitorul se plasează pe teren, respectând regula unghiurilor, adică să ocupe o poziţie pe bisectoarea unghiului format de locul ocupat de servant şi extremităţile propriului careu de serviciu.

Serviciul poate fi returnat prin lovitură plată, liftată sau prin o lovitură blocată (fig. 36).

Fig. 36 La returnarea serviciului se urmăreşte:menţinerea mingii

în teren; evitarea intercepţiei de către partenerul servantului; punerea în dificultate a servantului care avansează spre plasă; trecerea în atac prin procedeul lovit.

57

Împotriva aşezării australiene, returul eficient este executat: puternic median, în lungul liniei, lob în diagonală.

B) Atacul la plasă Se realizează din serviciu, voleu pregătitor şi din retur,

respectându-se regulile tactice ale atacului. Jucătorii aflaţi la plasă îşi modifică plasamentul,

deplasându-se uşor către partea de teren unde au trimis mingea. C) Jocul la plasă. Determină în mare măsură echipa învingătoare, ca o

consecinţă a situaţiilor generate de serviciu sau returul acestuia, rezultă o varietate de posibilităţi de care trebuie să profite jucătorii, în vederea finalizării punctului.

Se desfăşoară din toate plasamentele cunoscute, din care derivă alte două aşezări în care: un cuplu se află la plasă şi celălalt în zona liniei de fund sau ambele cupluri se află în zona plasei (fig37).

Fig. 37

D) Finalizarea punctului Echipa care serveşte de regulă are avantajul iniţiativei, în

majoritatea cazurilor aceasta se concretizează în câştigarea punctelor şi a ghemurilor. În multe cazuri partenerul servantului interceptează returul lent sau înalt al adversarului şi finalizează prin lovitură de voleu sau smeci.

Intercepţia se realizează când jucătorul de la plasă anticipează direcţia în care va trimite adversarul lovitura şi acţionează în momentul când acesta loveşte mingea şi nu mai poate modifica direcţia şi traiectoria acesteia.

Partenerii pot să stabilească anumite semne prin care să-şi comunice intenţiile şi acţiunea pe care o vor întreprinde, caz în care intercepţia poate fi considerată organizată. În acest caz, acţiunea este condusă de către jucătorul de la plasă. De regulă, această combinaţie o realizează formaţia care serveşte.

58

59

În cazul în care un cuplu se află la plasă şi celălalt în zona liniei de fund, finalizarea se realizează prin trimiterea:

– voleului decisiv în cros scurt; – smeciului decisiv în cros scurt sau median. Când cele două cupluri se află în zona plasei, executând

succesiune de voleuri până la câştigarea punctului de către una din echipe. finalizarea se realizează astfel:

– voleu se trimite scurt sau lung diagonal, median sau către picioarele unuia dintre adversari,

– din voleu se poate trimite un lob care surprinde şi determină retragerea adversarilor din zona plasei.

Răspunsul la o asemenea acţiune este de obicei un lob care poate favoriza finalizarea cu smeci decisiv în cros scurt sau median.

În toate cazurile se urmăreşte constrângerea adversarilor la acţiuni de apărare.

Adversarul este obligat să trimită lovituri din voleul de jos, demivoleu sau o lovitură cu o traiectorie înaltă, care favorizează loviturile decisive.

E) Apărarea Se realizează prin passing-shoturi trimise rapid, puternic

pe mijloc, lovituri scurte în diagonală sau razant către picioarele adversarilor şi loburi.

Loburile defensive trimise lung şi înalt spre zona liniei de fund a terenului se folosesc în situaţiile când unul din jucători este scos mult în afara terenului pentru câştigarea timpului necesar reluării plasamentului median.

Se recomandă utilizarea lobului ofensiv în situaţiile când adversarul se apropie prea mult de plasă sau când acesta dovedeşte slăbiciuni în execuţia smeciului.

În cazul când unul din jucătorii de la plasă este depăşit, cu un lob partenerul său este cel care aleargă în diagonală înapoi pentru a respinge mingea. Acesta comunică intenţia partenerului său care trebuie să schimbe partea, retrăgându-se şi el într-o poziţie paralelă cu coechipierul. cu faţa la adversari.

Pentru evitarea neînţelegerilor dintre parteneri este indicat ca în diverse situaţii de joc să se respecte următoarele reguli:

– mingile trimise median se resping de jucătorul care loveşte cu lovitura de dreapta;

– în duelul de voleuri din apropierea plasei, mingile sosite median le respinge jucătorul care a lovit anterior;

– loburile mediane le respinge jucătorul de pe partea stângă;

– împotriva unei echipe formată din un jucător dreptaci şi unul stângaci, majoritatea loviturilor se trimit median;

– loviturile în diagonală le respinge jucătorul aflat în partea spre care a fost trimisă mingea;

– nu se recomandă utilizarea în joc a loviturilor scurte sau a stop-voleului.

Jocul de dublu este influenţat de calitatea suprafeţei de joc.

Pe suprafeţele lente serviciul se returnează cu mai mare regularitate şi precizie, se impune ca servantul să înainteze spre plasă şi să execute cu precizie şi decisiv voleul sau smeciul. Deoarece eficienţa loviturilor din apărare este crescută, intercepţia se realizează mai dificil.

Pe terenurile rapide se amplifică eficienţa serviciului voleului, smeciului simultan cu scăderea eficienţei returului, loviturilor din apărare. Partenerul servantului, aflat în apropierea plasei, poate acţiona eficient prin intercepţii la returul adversarului.

3.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 3 Conţinutul tactic al loviturilor în tenis este determinat de

următoarele elemente: A) direcţia loviturilor; B) lungimea loviturilor; C) traiectoria mingii; D) viteza mingii; E) efectul imprimat mingii; F) precizia loviturilor G) plasamentul jucătorului, plasamentul loviturilor.

În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura jocului de simplu distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se realizează ele se diferenţiază şi condiţionează în succe-siune astfel:

A) Începerea disputării punctului; B) Schimbul de mingi pregătitor; C) Declanşarea atacului la plasă; D) Finalizarea E) Apărarea.

În disputarea punctului, ca unitate de bază în structura jocului de dublu , distingem faze al căror scop şi mijloacele prin care se realizează ele se diferenţiază şi condiţionează în succesiune astfel:

A) Începerea disputării punctului B) Atacul la plasă C) Jocul la plasă D) Finalizarea E) Apărarea. Plasamentele în jocul de dublu sunt următoarele. – clasic, australian, median.

60

61

Concepte şi termeni de reţinut

Tactica; conţinutul tactic al loviturilor mijloacele de realizare în joc a loviturilor; tactica

jocului de simplu faze, plasamentul jucătorilor, plasamentul loviturilor; tactica jocului de dublu faze, plasamentul jucătorilor, plasamentul loviturilor

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi conţinutul tactic al loviturilor! 2. Precizaţi fazele disputării punctului în jocul de simplu! 3. Precizaţi fazele disputării punctului în jocul de dublu!

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

ca propoziţia este falsă).

1. Tactica constă din tehnica raţional utilizată, respectându-se regulamentul de joc şi spiritul de sportivitate. în scopul obţinerii victoriei.

2. Conţinutul tactic al loviturilor este reprezentat de fazele disputării punctului.

• Alegeţi varianta corectă! 3. Jocul de simplu, dublu este compus din: a) 3 faze b)5 faze c)7 faze 4. Jocul de dublu este compus din: a) 3 faze b)5 faze c)7 faze

62

Bibliografie

– Brown, J., Tenis – Trepte spre succes, Editura Teora, Bucureşti, 1997. – Lăzărescu, A., Teuşdea, C., Tenis Tehnică, Tactică, Metodică. Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 1999. – Teusdea, C., Tenis de câmp Caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2007. – Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.

Unitatea de învăţare 4

METODICA JOCULUI DE TENIS

Cuprins 4.1. Introducere 4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 4.3. Conţinutul unităţii de învăţare

4.3.1. Indicaţii metodice generale 4.3.2. Cum predăm un procedeu tehnic 4.3.3. Etapele învăţării tehnicii şi tacticii jocului de tenis 4.3.4. Structura lecţiei de tenis 4.3.5. Alegerea materialelor, echipamentul de joc 4.3.6. Raportul intre antrenamente şi competiţii la copii 4.3.7. Recomandări tehnico tactice pentru jucătorii începători

4.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

4.1. Introducere Prin metodica utilizată la învăţarea şi perfecţionarea

tehnicii şi tacticii jocului de tenis antrenorul trebuie să rezolve următoarele sarcini: – crearea unei reprezentări corecte a elementului şi procedeului predat; – asigurarea unei execuţii corecte a mişcărilor; – formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice specifice; – formarea perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice, corecte şi eficiente.

Orientarea metodică în predarea jocului de tenis are la bază o serie de principii şi metode care corespund principiilor şi metodelor de instruire din educaţia fizică şi antrenamentul sportiv.

63

4.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare:

– formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice despre metodica predării jocului de tenis, structura lecţiei de tenis, metodele de alegere a materialelor, echipamentelor de joc, modul de pregătire la nivelul începătorilor;

– cunoaşterea, înţelegerea, utilizarea noţiunilor metodice specifice tenisului.

Competenţele unităţii de învăţare:

La sfârşitul acestei unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

să cunoască, să înţeleagă, metodica predării tehnicii şi tacticii jocului să aleagă cele mai eficiente metode, mijloace pentru

învăţarea diferitelor procedee tehnice să cunoască, să înţeleagă structura lecţiei de tenis să utilizeze metodele de alegere a materialelor,

echipamentelor de joc să respecte indicaţiile metodice generale în procesul de

pregătire la nivelul începătorilor.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

4.3. Conţinutul unităţii de învăţare 4.3.1. Indicaţii metodice generale

Prin metodica utilizată la învăţarea şi perfecţionarea tehnicii şi tacticii jocului de tenis antrenorul trebuie să rezolve următoarele sarcini:

– crearea unei reprezentări corecte a elementului şi procedeului predat;

– asigurarea unei execuţii corecte a mişcărilor; – formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice

specifice; – formarea perfecţionarea deprinderilor tehnico-tactice,

corecte şi eficiente. 64

65

Orientarea metodică în predarea jocului de tenis are la bază o serie de principii şi metode care corespund principiilor şi metodelor de instruire din educaţia fizică şi antrenamentul sportiv.

În continuare vom enunţa aceste principii şi metode, fără a mai dezvolta conţinutul lor ce se regăsesc în teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportive.

În lecţia de tenis se pot aplica următoarele principii didactice (generale şi specifice) şi metode de instruire.

După Septimiu Florian Todea principiile şi metodele didactice generale sunt următoarele:

– Principiul participării active şi conştiente – Principiul intuiţiei – Principiul accesibilităţi – Principiul sistematizării şi continuităţi. – Principiul modelării (legării teoriei de practică.)

– Principiul. durabilităţii(însuşirii temeinice) Metodele de instruire: – Metoda verbală explicaţia. – Metoda intuitivă demonstraţia, observaţia. – Metoda practică exersarea (analitică, globală) După Nicu Alexe principiile specifice antrenamentului

sportiv sunt următoarele: – Principiul continuităţii – Principiul creşterii în trepte a eforturilor şi a solici-

tărilor optime. – Principiul priorităţii efortului specific competiţional – Principiul individualizării. În procesul învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii

jocului de tenis recomandăm metoda verbală, metoda intuitivă, metoda practică şi problematizarea (după Gheorhe. Cârstea).

Subliniem faptul că alegerea metodei se va face în funcţie de sarcina ce urmează a fi rezolvată, de vârsta şi nivelul de pregătire al executanţilor.

4.3.2. Cum predăm un procedeu tehnic?

Mulţi oameni cred că singura calificare necesară antrenorului este să fi practicat acel sport. Este de ajutor să fi practicat acel sport, dar trebuie mult mai mult pentru a antrena cu succes.

Chiar dacă nu aţi practicat tenisul de câmp puteţi învăţa să antrenaţi cu succes dacă folosiţi următoarele etape în predarea unui procedeu tehnic prezentate în continuare.

Prezentarea exersării a.1.-atragerea atenţiei jucătorilor a.1.1.-anunţarea cu entuziasm ca noutate sub formă de ştire, povestire, glumă. a1.2.-vorbiţi rar cu ton normal şi priviţi în ochii sportivilor. a1.3.-poziţionaţi sportivi în 2-3.-rânduri în faţa dumneavoastră pentru a putea fi văzut şi auzit, dar nu cu faţa la soare. a.2.-denumirea procedeului a.2.1.-menţionaţi corect denumirea şi tipul procedeului.

66

a.3.-explicarea importanţei procedeului a.3.1.-oferiţi motive pentru învăţarea procedeului şi

descrieţi cum acesta ajută pe jucători să progreseze şi se leagă cu alte procedee.

B Demonstrarea b.1.-utilizaţi forma corectă b.2.-demonstraţi procedeul de mai multe ori. b.3.-demonstraţi. lent pentru ca sportivii să poată vedea toate momentele mişcării b.4.-demonstraţi din diferite unghiuri pentru ca sportivii să aibă o perspectivă cât mai largă b.5.-demonstraţi pe ambele părţi atât pe partea dreaptă cât şi pe cea stângă

C Explicarea c.1.-în explicaţie se utilizează termeni simpli c.2-explicaţia este însoţită de demonstraţie c.3-.legaţi explicaţia de un alt procedeu însuşit anterior. c.4.întrebaţi sportivi dacă au înţeles descrierea dumneavoastră c.5.-puneţi-i să repete explicaţia dumneavoastră c.6.-puneţi întrebării: – Ce facem prima oară ? – Ce facem în continuare ? c.7.-urmăriţi execuţia subiecţilor sesizaţi greşelile, corectaţi şi repetaţi explicaţia însoţită de demonstraţie

c.8.-utilizaţi cuvinte diferite pentru ca subiecţii să poată înţeleagă din perspective diferite.

D Asigurarea exersării d.1.-acordarea ajutorului subiecţilor sub aspectul: – deplasării la minge, – momentelor loviturii, – efectului imprimat. d.2.-observarea continuă a execuţiei subiecţilor: – corectaţi şi repetaţi explicaţia însoţită de demonstraţie. d.3.-asiguraţi ajutor individual.

4.3.3. Etapele învăţării tehnicii şi tacticii jocului de tenis

Deprinderea procedeelor de lovire a mingii şi a regulilor tactice, specifice tenisului, necesită o muncă sistematică şi îndelungată, atât din partea elevului, cât şi a antrenorului sau profesorului.

Învăţarea jocului de tenis trebuie să înceapă la 5-6 ani, să se desfăşoare sistematic, urmărind formarea la jucători a deprinderilor tehnico-tactice, corecte şi eficiente.

Procesul învăţării, volumul deprinderilor şi cunoştinţelor se planifică pe o perioadă de 6-8 ani.

Ulterior, în funcţie de progresele realizate, planificarea pregătirii la copii, juniori se individualizează. În eşalonarea sarcinilor învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii vor fi avute în vedere cerinţele jocului competiţional, punându-se accent pe modul cum utilizează copiii, juniorii, loviturile în meci.

Modul cum se eşalonează loviturile, cum se învaţă ele şi cum se accentuează interesul pentru anumite lovituri, asigură

67

orientarea copiilor spre o anumită concepţie de joc. Orientarea jucătorilor spre o anumită concepţie de joc se

realizează în funcţie de particularităţile morfofuncţionale care apar între indivizi şi care reclamă individualizarea orientării tactice după vârsta pubertăţii.

Eficienţa concepţiei tactice este determinată de includerea în planul de învăţare a tuturor elementelor specifice jocului ofensiv; de aceea jucătorii trebuie să deprindă până la vârsta de 13-14 ani toate elementele specifice fiecărei etape din fazele disputării punctului în jocul de simplu şi în jocul de dublu, menţionate la unitatea de învăţarea 3.

În anii de pregătire, copiii şi juniorii trebuie să deprindă mijloacele cu ajutorul cărora să poată realiza conţinutul şi sarcinile fazelor disputării punctului în jocul de simplu şi în jocul de dublu prezentate anterior la unitatea de învăţare 3.

Procesul de învăţare perfecţionare a tehnicii şi tacticii jocului de tenis este condiţionat de următorii factori prezentaţi în continuare:

1. Succesiunea învăţării loviturilor:

1.1. – dreapta, reverul, – serviciul, returul, – atacul, – voleul, smeciul, – stopul,– demivoleul – passing-shotul, lobul

1.2. 2. Condiţiile de exersare: uşurate; izolate; cu adversar. 3. Numărul de subiecţi :în grup; cu partener; individual. 4. Structura mişcării: analitică; globală. 5 .Structura motrică: de pe loc; din mers; din alergare. 6. Locul de execuţie: careul de serviciu; linia fund. 7. Efectul imprimat mingii: plat; liftat; tăiat; top-spin. 8. Direcţia: median; lung de linie; cros (lung, scurt). Etapele învăţării tehnicii şi tacticii jocului de tenis 1. Obişnuirea cu mingea, cu racheta şi terenul de joc Sarcini: dezvoltarea ambidextriei; pregătirea mâinilor şi a picioarelor pentru obişnuirea cu mingea, cu racheta şi cu deplasarea în teren. Mijloace: Se recomandă exerciţiile prezentate la 1.1., 1.2. 1.1. Obişnuirea cu mingea, cu racheta Sarcini: învăţarea mânuirii: mingii; rachetei; mingii şi rachetei; îmbunătăţirea coordonării mână ochi minge. Mijloace: baterea mingii din deplasare pe teren cu mâna, racheta; aruncări, prinderi cu mingea; oprirea mingilor pe rachetă;

68

ducerea mingii pe rachetă; ţinerea mingii pe rachetă; ridicarea mingii de pe sol cu ajutorul rachetei.

1.2. Obişnuirea cu terenul de joc Sarcini: acomodarea cu dimensiunile terenului; învăţarea formelor de deplasare în teren; învăţarea urmăririi, deplasării în vederea lovirii mingii; învăţarea aşezării în teren; învăţarea plasamentelor. Mijloace: deplasări cu prinderea mingii rostogolite; deplasări cu prinderea mingii din aer, după contactul cu

solul; schimbări de direcţie;

evantaiul; evantaiul cu pivotare. 2. Învăţarea mecanismului de lovire Sarcini: deprinderea loviturii propriu-zise şi finalul loviturii; deprinderea pregătirii loviturii. Mijloace: exerciţii pregătitoare cu mingea; exerciţii de imitaţie ( priza, procedeul respectiv); exerciţii individuale la minge oferită, aruncată, lansată; exerciţii cu partener; exerciţii sub formă de întrecere; utilizarea aparatelor ajutătoare.

4.3.4. Structura lecţiei de tenis

Lecţia face parte din ciclul de lecţii prevăzute într-o anumită etapă în care se rezolvă sarcinile parţiale ale unui ciclu. În stabilirea sarcinilor şi caracterului lecţiei, se va ţine seama de activitatea depusă anterior, de etapa de antrenament precum şi de sarcinile şi obiectivele ce trebuie realizate. Scopul unui ciclu de lecţii este îndeplinirea obiectivului corespunzător etapei de pregătire lecţiile din cadrul ciclului subordonându-se acestuia. Lecţiile de tenis se clasifică în funcţie de următoarele criterii astfel: 1. Scopul urmărit: lecţii de învăţare, consolidare, perfecţionare, evaluare, mixte. 2. Conţinutul lecţiei: lecţii de pregătire fizică (generală, specifică), tehnică, tactică teoretică, psihică. 3. Numărul de participanţi lecţii colective, în grup, individuale. În cadrul lecţiei se urmăreşte abordarea tuturor factorilor antrenamentului şi realizarea unei densităţi optime. În funcţie de numărul exerciţiilor folosite şi de gradul de

69

solicitare la efort, lecţia are un anumit volum, complexitate şi o anumită intensitate. Eşalonarea exerciţiilor în lecţie, succesiunea lor determină o anumită structură a lecţiei. Lecţia este structurată pe 3 părţi: pregătitoare, fundamentală , încheiere, legate în mod unitar. Partea pregătitoare – de încălzire urmăreşte introducerea treptată în efort a colectivului cu care se lucrează şi realizarea unei excitabilităţi optime a sistemului nervos, volumul intensitatea şi complexitatea efortului mică spre medie. Conţinut: variante de mers, variante de alergare, complexe de gimnastică generale, specifice (cu racheta); jocuri de mişcare, concursuri, ştafete (cu racheta); exerciţii de imitaţie cu racheta, de pe loc, din mers, din alergare; lovituri de la linia de fund efectuate cu intensitate şi ritm moderat. Partea fundamentală – rezolvă sarcinile lecţie prin mijloacele selecţionate. La început se pot efectua exerciţii pentru dezvoltarea vitezei şi îndemânării, sau exerciţii privind învăţarea sau perfecţionarea anumitor lovituri. Spre sfârşit jocurile cu temă şi fără temă. Prima parte a jocului va avea o anumită temă, iar în continuare jocul va decurge normal, dându-se indicaţia aplicării în joc a celor învăţate sau perfecţionate în prima parte a lecţiei. Volumul intensitatea şi complexitatea efortului maximă. Partea de încheiere urmăreşte prin mijloacele utilizate o revenire aproape de normal a organismului şi realizarea unei stări de bună dispoziţie. Volumul intensitatea complexitatea efortului scăzută. Se fac aprecieri de către antrenor asupra comportării executanţilor precum şi asupra gradului de realizare a temei şi sarcinilor lecţiei. Conţinutul părţii de încheiere: – exerciţii cu mingea pe terenul de joc, stretching, jocuri de mişcare, exerciţii cu caracter de forţă şi rezistenţă.

4.3.5. Alegerea materialelor, echipamentul de joc

Vârsta optimă de începere 5-6 ani, când se recomandă practicarea mini tenisului pe terenuri cu dimensiuni reduse, cu rachete mici şi mingii de burete.

Alegerea rachetei este o acţiune capitală în începerea învăţării jocului.

Racheta trebuie adaptată ca grosime a mânerului mâinii jucătorului.

Pentru a putea determina grosimea corectă a mânerului, în funcţie de mâna dumneavoastră folosiţi următoarele metode:

70

a) degetul mare şi inelarul să nu atingă podul palmei în momentul strângerii rachetei.

b) vârful degetului mare în momentul strângerii rachetei. să atingă prima articulaţie a degetului mijlociu.

c) măsurarea distanţei din vârful inelarului până la a doua linie a palmei, distanţa obţinută trebuie să fie apropiată de circumferinţa mânerului. (118-180mm)

d) ţineţi racheta în mâna cu care jucaţi, forma mânerului trebuie să se potrivească conturului mâinii trebuie să o simţiţi confortabil şi să o manevraţi uşor.

e) încercaţi o rachetă dacă se răsuceşte în mână în momentul loviturii, este posibil ca mânerul să fie prea mic dacă mâna şi braţul vă obosesc s-ar putea ca acesta să fie prea mare.

Greutatea, lungimea rachetei trebuie aleasă corespunzător vârstei de începere, sexului,.

La copii se recomandă ca racheta să fie uşoară în cap. Ca lungime racheta trebuie să fie scurtă la 5 ani, medie la

6 ani, junior 7 ani, normală la 8 ani. La juniori seniori, veterani se poate alege de la început o

rachetă normală. Determinarea echilibrului rachetei se realizează prin

aşezarea rachetei pe degetul arătător. Dacă racheta rămâne imobilă, echilibrarea este bună. Dacă se înclină în partea mânerului ea este uşoară în cap,

dacă se înclină în partea capului este grea în cap. Cu o rachetă uşoară în cap mânuirea este mai uşoară dar

controlul este mai dificil. Cu o rachetă grea în cap forţa loviturilor va fi crescută de masa de inerţie ceea ce va atenua vibraţiile , dar cu un risc de oboseală crescut la nivelul articulaţiei mâini, cotului ,umărului.

Un echilibru bun la centru este la o rachetă a cărui braţ are cca 34cm.

Cordajul rachetei pentru un debutant este indicat un racordaj de nailon solid şi care suportă o tensiune de 18kg forţă.

La avansaţi, performanţă se pot folosi racordajele din fibre naturale, care sunt sensibile la umiditate, cu fragilitate la lovituri, dar prezintă avantajul de a fi mai suple şi suportă o tensiune de 28 32 kg forţă pentru maximum de forţă şi control asupra mingii.

Determinarea tensiunii cordajului rachetei. -se realizează prin apăsarea cu ambele degete în acelaşi timp în sus, în jos, în centrul cordajului, ţinând cadrul cu ambele mâini, tensiunea trebuie să fie identică pe toată suprafaţa cordajului.

Ţinuta jucătorului, jucătoarei este compusă din şort, tricou, fuste, rochii. Este bine ca acestea să fie alese astfel încât să nu deranjeze în mişcări şi din bumbac întrucât este cel mai eficace absorbant al transpiraţiei.

Alte accesorii necesare: manşete, banderole din bumbac absorbante, şapcă pentru protecţia împotriva soarelui.

Încălţămintea trebuie aleasă cu o jumătate de număr mai mare, astfel încât să permită purtarea a 2 perechi de ciorapi sau a unei perechi speciale prevăzute cu o supra-căptuşeală pentru protecţia degetelor şi călcâielor.

71

În alegerea încălţămintei trebuie să se ţină seama şi de suprafaţa pe care se joacă:

– pe suprafeţele dure se recomandă încălţăminte cu talpă netedă;

– pe suprafeţele lente se recomandă încălţăminte cu talpă în relief antiderapantă.

Mingiile de antrenament şi de concurs trebuie alese în funcţie de suprafaţa de joc:

– mingile cu presiune mare pe suprafeţe lente – mingile cu presiune medie, mică pe suprafeţe medii, suprafeţe rapide. Mingiile trebuie schimbate în caz de uzură deoarece schimbă tehnica loviturilor.

4.3.6. Raportul intre antrenamente şi competiţii la copii

Raportul dintre antrenamente şi competiţie variază în funcţie de categoria de clasificare şi vârstă. Găsirea raportului optim între antrenamente şi competiţii de-a lungul unei perioade mai mult sau mai puţin îndelungate (1 an, 2 ani, 4 ani), plasarea competiţiilor, alegerea partenerilor în aşa fel ca să fie utili pregătirii, implică studiu amănunţit, previziune şi în ultimă instanţă experienţă profesională.

Principiul călăuzitor în stabilirea raportului dintre antrenamente şi activitatea competiţională a jucătorilor de tenis este acela al creşterii volumului activităţii competiţionale în raport direct proporţional cu creşterea clasificării sportive.

Activitatea de iniţiere la tenis începe la vârsta de 5-6– ani. Procesul de învăţare şi perfecţionare durează de regulă 8-10 ani. actualmente micşorându-se la 6-8 ani, astfel scăzând şi vârsta performanţei.

La iniţiere în primul an, activitatea se desfăşoară în exclusivitate în lecţii de antrenament. În cadrul acestora se predau primele noţiuni despre formarea simţului mingii ,rachetei ,şi al terenului, elementele-tehnico tactice de bază ale jocului de simplu, activitatea competiţională oficială nu este recomandabilă. Se planifică întreceri, jocuri cu teme prin care se urmăreşte dobândirea corectitudinii exerciţiilor, formarea regularităţii loviturilor. Se dezvoltă calităţile motrice generale ,specifice ,calităţile psihice, cunoştinţele teoretice specifice.

La sfârşitul primului an de pregătire se recomandă aplicarea de probe şi norme de control pe factori de esenţă motrică şi intelectuală ai antrenamentului.

În anul doi de activitate, copiii trebuie să fie angrenaţi în competiţii „de casă” şi cu caracter local. Ponderea cade în continuare pe antrenamente, în cadrul cărora se consolidează perfecţionează elementele planificate în primul an, paralel cu învăţarea unor lovituri noi. Se continuă dezvoltarea calităţilor menţionate anterior şi aplicarea probelor şi normelor de control. periodic

La 8-10 ani se pune accent în continuare pe antrenamente, în cadrul cărora se consolidează perfecţionează procedeele tehnico tactice ale jocului de simplu , paralel cu învăţarea unor

72

lovituri noi. Se continuă dezvoltarea calităţilor menţionate anterior şi aplicarea probelor şi normelor de control periodic.

Angrenarea în competiţii 10 maxim-la grupa de vârstă respectivă plus maxim 4 la categoria superioară din volumul întregii activităţi.

La 11-12 ani se consolidează, perfecţionează jocul de simplu în ambii ani de activitate. În primul an se predau elementele tehnico tactice de bază ale jocului de dublu, urmând ca în anul următor să se consolideze, perfecţioneze procedeele respective. Se continuă dezvoltarea calităţilor menţionate anterior şi aplicarea probelor şi normelor de control. periodic Angrenarea în competiţii 12 maxim-la grupa de vârstă respectivă plus maxim 4 la categoria superioară din volumul întregii activităţi.

La 13-14 ani, elementele de bază ale jocului de simplu dublu trebuie stăpânite şi să se contureze concepţia de joc către care se orientează jucătorul Volumul activităţii competiţionale la aceste categorii de sportivi se cifrează la 30-45 acţiuni pe an. Angrenarea în competiţii 14 maxim-la grupa de vârstă respectivă plus maxim 4 la categoria superioară din volumul întregii activităţi.

Ponderea trebuie să cadă pe competiţiile de casă, locale, naţionale, internaţionale, cu participare atât la simplu cât şi la dublu.

4.3.7. Recomandări tehnico tactice pentru jucătorii începători

– practicarea tenisului de procentaj; – serviciul 1,2 în teren cu efect spre reverul adversarului; – returul în teren spre reverul adversarului; – menţinerea mingii în joc prin lovituri de dreapta, lovituri de stânga, trimise lung de linie, cros spre fundul terenului; – atacul la plasă de câte ori se iveşte ocazia; – voleul trebuie executat cât mai departe de adversar sau în picioarele adversarului; – smeciul este bine să fie trimis în diagonală sau la picioarele adversarului; – passing-shotul executat rapid, median; – lobul executat înalt, lung spre re adversarului, – descoperirea slăbiciunilor adversarului şi exploatarea acestora; – evitarea direcţionării tuturor loviturilor spre partea slabă a adversarului; – respectarea pauzelor dintre puncte conform regulamentului 20 secunde; – păstrarea concentrării pe toată durata antrenamentului, meciului;

4.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 4

În lecţia de tenis se pot aplica următoarele principii

didactice (generale şi specifice) şi metode de instruire. După Septimiu Florian Todea principiile şi metodele

didactice generale sunt următoarele principii: – participării active şi conştiente – intuiţiei – accesibilităţi – sistematizării şi continuităţi. – modelării (legării teoriei de practică.) – durabilităţii(însuşirii temeinice) Metodele de instruire: – verbală explicaţia. – intuitivă demonstraţia, observaţia. – practică exersarea (analitică, globală) După Nicu Alexe principiile specifice antrenamentului

sportiv sunt următoarele: – continuităţii – creşterii în trepte a eforturilor şi a solicitărilor optime. – priorităţii efortului specific competiţional – individualizării. În procesul învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii

jocului de tenis recomandăm metoda verbală, metoda intuitivă, metoda practică şi problematizarea (după Gheorhe. Cârstea).

Subliniem faptul că alegerea metodei se va face în funcţie de sarcina ce urmează a fi rezolvată, de vârsta şi nivelul de pregătire al executanţilor.

Etapele predării unui procedeu tehnic sunt: prezentarea, explicarea, demonstrarea, asigurarea exersării.

Etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de tenis sunt:

1. Obişnuirea cu mingea, cu racheta şi terenul de joc. 2. Învăţarea mecanismului de lovire. Lecţia de tenis este structurată pe 3 părţi: pregătitoare, fundamentală, încheiere, legate în mod unitar.

73

74

Alegerea materialelor şi echipamentelor de joc se

realizează după anumite criterii prezentate în continuare: vârstă, sex, suprafaţă de joc etc.

Principiul călăuzitor în stabilirea raportului dintre antrenamente şi activitatea competiţională a jucătorilor de tenis este acela al creşterii volumului activităţii competiţionale în raport direct proporţional cu creşterea clasificării sportive.

Recomandările tehnico tactice pentru jucătorii începători vizează în principal practicarea tenisului de procentaj, respectarea pauzelor dintre puncte conform regulamentului 20 secunde, păstrarea concentrării pe toată durata antrenamentului, meciului.

Concepte şi termeni de reţinut

– Metodica, metodă; procedeu; modalitate; manieră, factor element, principiu; etapă; fază; conţinut; lecţia; alegerea; raport.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Precizaţi principiile didactice (generale şi specifice), metodele de instruire utilizate în lecţia de tenis!

2. Precizaţi etapele predării unui procedeu tehnic! 3. Precizaţi mijloacele cu ajutorul cărora se poate realiza conţinutul şi sarcinile fazelor

disputării punctului în anii de pregătire, la copii şi juniori! 4. Precizaţi factorii care condiţionează procesul de învăţare a tehnicii şi tacticii jocului de

tenis! 5. Precizaţi etapele învăţării şi perfecţionării tehnicii şi tacticii jocului de tenis! 6. Precizaţi structura, conţinutul şi sarcinile profesorului în lecţia de tenis! 7. Precizaţi metodele, factorii care condiţionează alegerea materialelor şi echipamentului de

joc! 7. Precizaţi raportul intre antrenamente şi competiţii la copii! 8. Precizaţi indicaţiile tehnico tactice pentru jucătorii începători!

75

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

ca propoziţia este falsă). 1. Principiul călăuzitor în stabilirea raportului dintre antrenamente şi activitatea competiţională

a jucătorilor de tenis este acela al creşterii volumului activităţii competiţionale în raport direct proporţional cu creşterea clasificării sportive.

2. Lecţia de tenis este structurată pe 3 părţi: pregătitoare, fundamentală , încheiere, legate în mod unitar.

• Alegeţi varianta corectă! 3. Alegerea rachetei de tenis depinde de: a) vârstă b) sex c) limbă d) naţionalitate 4. Etapele învăţării tehnicii şi tacticii jocului de tenis sunt în număr de: a) 2; b) 3; c) 5.

76

Bibliografia

– Brown, J., Tenis – Trepte spre succes. Editura Teora, Bucureşti, 1997. – Lăzărescu, A., Teuşdea, C., Tenis Tehnică, Tactică, Metodică. Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 1999. – Teusdea, C., Tenis de câmp Caiet de lucrări practice, Editura Fundaţiei România de Mâine,

Bucureşti, 2007. – Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.

Unitatea de învăţare 5

REGULAMENTUL JOCULUI DE TENIS

Cuprins 5.1. Introducere 5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 5.3. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Dimensiunile terenului 5.3.2. Anexe permanente 5.3.3. Probele jocului 5.3.4. Structura meciului 5.3.5. Metode alternative de ţinere a scorului 5.3.6. Jocul continuu şi perioadele de repaus 5.3.7. Schimbul terenului 5.3.8. Mingea 5.3.9. Racheta 5.3.10. Arbitrii 5.3.11. Reguli pentru meciul de simplu 5.3.12. Reguli pentru meciul de dublu

5.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

5.1. Introducere Jocul de tenis ca şi celelalte jocuri sportive se desfăşoară

după un regulament de joc specific care permite desfăşurarea meciului în condiţii egale pentru fiecare jucător, jucătoare, echipă.

5.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare Obiectivele unităţii de învăţare: – formarea unui ansamblu de cunoştinţe teoretice despre

regulamentul jocului de tenis; – cunoaşterea, înţelegerea, utilizarea noţiunilor de

regulament de joc.

77

Competenţele unităţii de învăţare:

La sfârşitul acestei unităţii de învăţare, studenţii vor fi capabili:

să cunoască, să înţeleagă, să practice tenisul după regulamentul de joc.

Timpul alocat unităţii: 2 ore

5.2. Conţinutul unităţii de învăţare

5.3.1. Dimensiunile terenului

Terenul de tenis are formă dreptunghiulară. În partea mediană este împărţit transversal de un fileu

susţinut de un cablu metalic ale cărui capete sunt trecute şi fixate peste părţile superioare ale celor doi stâlpi.

Când proba de simplu se desfăşoară pe terenul de simplu se utilizează fileul de simplu, centrele stâlpilor se fixează la 0,914m în afara terenului de fiecare parte a sa.

În cazul în care proba de simplu se desfăşoară pe un teren comun (simplu, dublu) se utilizează fileul de dublu, beţele de simplu se fixează la 0,914m în afara terenului de simplu de fiecare parte a sa., iar centrele stâlpilor se fixează la 0,914m în afara terenului de dublu de fiecare parte a sa. Fileul trebuie să fie bine întins astfel încât să acopere spaţiul dintre cei doi stâlpi şi trebuie să aibă ochiuri suficient de mici pentru a preveni trecerea mingii printre ele. La mijloc fileul trebuie să fie bine fixat de jos cu o chingă. Liniile care delimitează capetele şi părţile laterale ale terenului se numesc linii de fund şi laterale. De fiecare parte a fileului, la o distanţă de 6,40m de acesta şi paralel cu el se marchează liniile serviciu.

Linia mediană de serviciu împarte spaţiul de fiecare parte a fileului cuprins între liniile serviciu şi cele laterale în două părţi egale numite careuri de serviciu. Semnul de mijloc se marchează în interiorul terenului perpendicular pe linia de fund împărţită în două jumătăţi egale prin prelungirea imaginară a liniei mediane de serviciu (fig. 38).

78

Fig. 38 5.3.2. Anexe permanente În cadrul anexelor permanente ale terenului de tenis enumerăm: fileul, stâlpii; cablu metalic, clama de fixare; banda de mijloc, beţele de simplu, gardul lateral, gardul din spatele terenului, tribunele, locurile fixe şi mobile aşezate în jurul terenului împreună cu ocupanţii lor: arbitrul central, arbitrii de: linie, de greşeală de picior, de fileu, copii de mingi, banca jucătorului.

79

5.3.3. Probele jocului În competiţiile oficiale probele jocului de tenis sunt următoarele: Simplu ( Masculin, Feminin); Dublu( Masculin, Feminin); Dublu Mixt ( Masculin, Feminin). 5.3.4. Structura meciului Un meci de tenis se dispută după sistemul: 2 din 3 seturi, sau 3 din 5 seturi. la 2 din 3 seturi meciul este câştigat de cel care i-a primele 2 seturi, la 1-1 la seturi se dispută setul decisiv; la 3 din 5 seturi meciul este câştigat de cel care i-a primele 3 seturi, la 2-2 la seturi se dispută setul decisiv. Setul este compus din 6 ghemuri, câştigă setul cel care ajunge primul la 6 la diferenţă de 2 ghemuri. Jocul de tiebreak – se desfăşoară când scorul ajunge „şase jocuri egal” în oricare set cu excepţia celui decisiv, în afara situaţiei în care s-a hotărât şi anunţat altfel la începutul meciului (fig. 39).

Fig. 39 Ghemul este compus din 4 puncte: 15, 30, 40, la al 4 punct câştigat se termină ghemul; la 40 egal 40, se dispută încă 2 puncte pentru terminarea ghemului. Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat se termină ghemul. -Avantaj Primire plus 1 punct câştigat se termină ghemul.

80

81

Arbitrul de scaun anunţă: 15-0, 30-0, 40-0, Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat, ghem dacă servantul câştigă punctele. 0-15,0 30-0,0 40, Avantaj Primire plus 1 punct câştigat, ghem dacă primitorul câştigă punctele. 5.3.5. Metode alternative de ţinere a scorului – Joc de tiebreak decisiv înlocuieşte setul decisiv, se dispută când scorul într-un meci este egal. – Maxi tiebreak. – Scor fără avantaj dacă scorul este egal 40, următorul jucător care ia un punct câştigă ghemul. 5.3.6. Jocul continuu şi perioadele de repaus – Pauza între puncte, 20 secunde din momentul ieşirii mingii din joc la sfârşitul unui punct până mingea este lovită pentru punctul următor. – Pauza la schimbul terenului (90) de secunde din momentul în care mingea iese afară la sfârşitul jocului până când mingea este lovită pentru primul punct al jocului următor. Conform ultimei prevederi de regulament pauza la schimbul terenului se face începând de la al treilea ghem al setului. – La terminarea fiecărui set, trebuie să fie o pauză de set 120 de secunde din momentul în care mingea iese afară la sfârşitul jocului până când mingea este lovită pentru primul punct al jocului următor. – În cazul unei leziuni accidentale, arbitrul poate permite o întrerupere unică de trei (3) minute pentru acea leziune. – Pauza pentru toaletă poate fi luată când este nevoie, durata pauzei nu trebuie să depăşească cinci (5) minute , cu excepţia cazului când se ia la o schimbarea a părţii terenului, în care caz jucătorul primeşte în plus nouăzeci (90) de secunde. – Pauza pentru schimbarea îmbrăcămintei poate fi luată numai la schimbarea părţii de teren, durata pauzei nu trebuie să depăşească şase (6) minute şi treizeci de secunde, aceasta incluzând cinci (5)minute pauza plus nouăzeci de secunde (90) secunde schimbarea părţii de teren. Notă: În ambele cazuri, jucătorii trebuie să fie însoţiţi de

arbitru principal sau de un arbitru oficial.

5.3.7. Schimbul terenului Jucătorii trebuie să schimbe părţile de teren la sfârşitul 1, al celui de la 3 şi al fiecărui din două în două jocuri ce urmează în fiecare set, precum şi la sfârşitul fiecărui set, în afara situaţiei în care numărul total de jocuri dintr-un

82

astfel de set este par, în care caz schimbarea nu se face până la terminarea primului joc al setului următor. 5.3.8. Mingea Mingea de tenis de formă rotundă, trebui să aibă suprafaţă exterioară uniformă alcătuită dintr-un înveliş ţesut de culoare albă sau galbenă. Dacă există îmbinări, acestea trebuie să fie fără cusături. Diametrul mingii poate varia între: 6,35-6,68cm., iar greutatea între 56,70gr, 59,47 gr. 5.3.9. Racheta Racheta pentru a fi în concordanţă cu regulile tenisului trebuie să se încadreze în următoarele standarde: Lungime totală racheta nu trebuie să depăşească 73,66cm. Rama rachetei nu trebuie să depăşească 31,75cm ca lăţime totală. Suprafaţa de lovire nu trebuie să depăşească 39,37cm ca lungime totală şi 29,21cm ca lăţime totală. 5.3.10. Arbitrii În meciurile de tenis oficiază o brigadă de arbitri compusă din arbitrul central de scaun, arbitrii de linie, arbitrul de greşeală de picior (fig. 40). Responsabilităţile acestor oficiali sunt următoarele: Arbitrul principal de concurs: urmăreşte arbitrajul la toate meciurile turneului., poate întrerupe meciul din cauza: întunericului, vremii nefavorabile. stării terenului. Arbitrul central de scaun: verifică starea terenului, înălţimea fileului., efectuează tragerea a sorţi., urmăreşte evoluţia scorului, îl trece în foaia de arbitraj, îl anunţă celor prezenţi, controlează schimbarea mingilor la numărul de ghemuri stabilite, dictează rejucarea punctului, avertismente, sancţiuni, eliminării, deciziile acestuia pot fi schimbate de arbitrul principal de concurs. Arbitrii de linie (10): anunţă dacă mingea este afară ridicând braţul., dacă este în teren coboară ambele braţe încrucişat. Deciziile acestora pot fi schimbate de Arbitrul central de scaun Arbitrul de greşeală de picior: stabileşte dacă serviciul a fost efectuat corect.

Fig. 40 5.3.11. Reguli pentru meciul de simplu Durata încălzirii înainte de începerea meciului este 5 minute. Alegerea părţii de teren şi a dreptului de a fi Servant sau Primitor în primul joc trebuie decisă prin tragere la sorţi. Jucătorul care câştigă tragerea la sorţi poate alege sau cere adversarului său să aleagă: a. Dreptul de a fi Servant sau Primitor, în care caz celălalt jucător trebuie să aleagă partea de teren; sau b. Partea de teren, în care caz în care caz celălalt jucător trebuie să aleagă dreptul de a fi Servant sau Primitor Jucătorii trebuie să stea în părţile opuse ale fileului; jucătorul care pune primul mingea în joc se numeşte Servantul şi celălalt Primitor. Servantul are dreptul la două încercări, el execută servicii alternative în careul din dreapta şi stânga primitorului, care se deplasează de la dreapta spre stânga pentru a returna. Serviciul se repetă dacă mingea servită atinge fileul şi cade în careul de serviciu. În timpul serviciului servantul trebuie: să nu-şi să schimbe poziţia mergând sau alergând; să calce linia de fund. Puteţi câştiga punctul dacă adversarul: – face dublă greşeală la serviciu; – trimite mingea în fileu sau în afara liniilor ce delimitează terenul; – loveşte mingea după ce a căzut de 2 ori de a o lovi; – aruncă racheta pentru a lovi mingea; – atinge fileul cu corpul sau racheta în timp ce mingea este în joc – bagă racheta în celălalt teren pentru a lovi mingea

83

înainte ca aceasta să treacă fileul – poartă sau prinde mingea pe cordajul rachetei – atinge mingea cu orice alt obiect sau parte a corpului – atinge sau prinde mingea care iese în afara terenului

înainte de contactul cu solul. 5.3.12. Reguli pentru meciul de dublu Pentru jocul de dublu terenul trebuie să fie lat de

(10,97 m), adică mai mare cu (1,37 m) pe fiecare latură faţă de terenul pentru jocul de simplu.

Regulile privind încălzirea, tragerea la sorţi şi modalităţi de câştigare a punctului sunt similare de la jocul de simplu.

Ordinea la serviciu la dublu trebuie să fie hotărâtă la începutul fiecărui set după cum urmează:

Perechea care trebuie să servească în primul joc al fiecărui set trebuie să hotărască care dintre jucători trebuie să facă aceasta, iar perechea adversă trebuie să hotărască asemănător pentru al doilea joc.

Partenerul jucătorului care a servit în primul joc trebuie să servească în al treilea; partenerul jucătorului care a servit în al doilea joc trebuie să servească în la patrulea joc, şi aşa mai departe, în aceeaşi ordine în toate jocurile următoare ale setului.

Ordinea la primire la dublu trebuie să fie hotărâtă la începutul fiecărui set după cum urmează:

Perechea care trebuie să primească în primul joc trebuie să decidă care partener trebuie să primească primul serviciu, iar acel partener trebuie să continue să primească primul serviciu în oricare joc impar din acel set.

Perechea adversă trebuie să hotărască care partener trebuie să primească primul serviciu în al doilea joc şi acel partener trebuie să continue să primească primul serviciu în oricare joc par din acel set. Partenerii trebuie să primească serviciul alternativ în fiecare joc.

5.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 5

Probele jocului de tenis sunt: Simplu (Masculin, Feminin); Dublu( Masculin, Feminin); Dublu Mixt (Masculin, Feminin). Un meci de tenis se dispută după sistemul: 2 din 3 seturi, sau 3 din 5 seturi. La 2 din 3 seturi meciul este câştigat de cel care i-a primele 2 seturi, la 1-1 la seturi se dispută setul decisiv. La 3 din 5 seturi meciul este câştigat de cel

84

85

care i-a primele 3 seturi, la 2-2 la seturi se dispută setul decisiv. Setul este compus din 6 ghemuri, câştigă setul cel care ajunge primul la 6 la diferenţă de 2 ghemuri. Jocul de tiebrea k – se desfăşoară când scorul ajunge

„şase jocuri egal” în oricare set cu excepţia celui decisiv, în afara situaţiei în care s-a hotărât şi anunţat altfel la începutul meciului.

Ghemul este compus din 4 puncte: 15, 30, 40, la al 4 punct câştigat se termină ghemul; la 40 egal 40, se dispută încă 2 puncte pentru terminarea ghemului. Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat se termină ghemul. Avantaj Primire plus 1 punct câştigat se termină ghemul. Arbitrul de scaun anunţă: 15-0, 30-0, 40-0, Avantaj Serviciu plus 1 punct câştigat, ghem dacă servantul câştigă punctele. 0-15,0 30-0,0 40, Avantaj Primire plus 1 punct câştigat, ghem dacă primitorul câştigă punctele. În meciurile de tenis oficiază o brigadă de arbitri compusă din arbitrul central de scaun, arbitrii de linie, arbitrul de greşeală de picior (fig. 40). Jucătorii trebuie să schimbe părţile de teren la sfârşitul 1, al celui de la 3 şi al fiecărui din două în două jocuri ce urmează în fiecare set, precum şi la sfârşitul fiecărui set, în afara situaţiei în care numărul total de jocuri dintr-un astfel de set este par, în care caz schimbarea nu se face până la terminarea primului joc al setului următor. Pentru jocul de dublu terenul trebuie să fie lat de (10,97

m), adică mai mare cu (1,37 m) pe fiecare latură faţă de terenul pentru jocul de simplu.

Regulile privind încălzirea, tragerea la sorţi şi modalităţi de câştigare a punctului sunt similare de la jocul de simplu.

Concepte şi termeni de reţinut Dimensiunile terenului; anexe permanente; meci competiţie; dublu mixt; scorul; set; tiebreak;

arbitru de linie; arbitru de scaun; arbitru principal oficial. Întrebări de control şi teme de dezbatere

– Precizaţi dimensiunile terenului! – Precizaţi anexele permanente! – Precizaţi probele jocului! – Precizaţi structura meciului! – Precizaţi metodele alternative de ţinere a scorului! – Precizaţi durata pauzelor în timpul jocului, la schimbarea terenului, la sfârşitul setului! – La ce număr de ghemuri se schimbă partea de teren? – Precizaţi dimensiunile mingii!

86

– Precizaţi dimensiunile rachetei! – Precizaţi componenţa şi rolul brigăzii de arbitrii! – Care sunt regulile pentru meciul de simplu, dublu.

Teste de evaluare/autoevaluare • Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi ca propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi

ca propoziţia este falsă). 1. Tiebreak modalitate de încheiere a unui set, în situaţia în care ambii jucători (sau ambele

echipe) au câştigat fiecare şase ghemuri. 2. Terenul de tenis are formă pătrată. • Alegeţi varianta corectă! 3. Partea de teren în timpul setului se schimbă la: a) cifre impare b) cifre pare 4)Mingea de tenis are formă:

a) rotundă; b) ovală;

87

Bibliografie

– Brown, J., Tenis – Trepte spre succes, Editura Teora, Bucureşti, 1997. – Bârcu, J., Pregătirea fizică, tehnico-tactică şi mentală în tenis. Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 2005. – Lăzărescu, A., Teuşdea, C., Tenis Tehnică, Tactică, Metodică, Editura Fundaţiei România

de Mâine, Bucureşti, 1999. – Teuşdea, C., Tenis de câmp Caiet de lucrări practice. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007. – Teuşdea, C., Tenis Noţiuni de bază. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2007.

88

RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE

Unitatea de învăţare 1: 1) adevărat; 2) fals; 3) d; 4) a,b Unitatea de învăţare 2: 1) fals; 2) adevărat; 3) adevărat; 4)a Unitatea de învăţare 3: 1) adevărat; 2) fals; 3) a; 4)a Unitatea de învăţare 4: 1) adevărat; 2) adevărat; 3) a,b; 4)a Unitatea de învăţare 5: 1) adevărat; 2) fals; 3) a,; 4)a