lectia8

18
Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita 8.INFRACTIUNI SI CONTRAVENTII LA LEGEA CIRCULATIEI OBIECTIVE 9 Infractiuni in circulatia rutieră 9 Contraventii la legea circulatiei Infractiunea este fapta deosebit de gravă care prezintă pericol social , fiind săvârsită cu vinovătie si care este prevăzută de legea penală si pedepsită de aceasta cu inchisoare sau cu amenda penala. Infractiunile la legea circulatiei rutiere : Art. 84 - Nerespectarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice, care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, atrage răspunderea penală şi se sancţionează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Art. 85 - (1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Art. 86 - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care încredinţează cu ştiinţă un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Art. 87 - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Transcript of lectia8

Page 1: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita

8.INFRACTIUNI SI CONTRAVENTII LA LEGEA CIRCULATIEI

OBIECTIVE

Infractiuni in circulatia rutieră Contraventii la legea circulatiei

Infractiunea este fapta deosebit de gravă care prezintă pericol social ,

fiind săvârsită cu vinovătie si care este prevăzută de legea penală si pedepsită de aceasta cu inchisoare sau cu amenda penala.

∗ Infractiunile la legea circulatiei rutiere :

Art. 84 - Nerespectarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice, care întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni, atrage răspunderea penală şi se sancţionează potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă. Art. 85 - (1) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat sau neînregistrat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani. (2) Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (3) Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Art. 86 - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care încredinţează cu ştiinţă un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora. Art. 87 - (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

Page 2: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care conduce un autovehicul sau un tramvai şi care se află sub influenţa unor substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora. (3) Substanţele sau produsele stupefiante, precum şi medicamentele cu efecte similare acestora se stabilesc de către Ministerul Sănătăţii Publice, iar lista acestora se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (4) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani. (5) Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Art. 88 - (1) Recoltarea probelor biologice se face în unităţile de asistenţă medicală ambulatorie de specialitate autorizate în acest sens sau în instituţii medico-legale şi se efectuează numai în prezenţa unui reprezentant al poliţiei rutiere. (2) Stabilirea concentraţiei de alcool sau a prezenţei în organism de substanţe ori produse stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face în instituţiile medico-legale autorizate, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii Publice. (3) Stabilirea prezenţei alcoolului în aerul expirat sau testarea preliminară a prezenţei în organism a substanţelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate. (4) Stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat se face de către poliţia rutieră, cu ajutorul unui mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (5) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată de poliţistul rutier cu un mijloc tehnic certificat şi depistată ca având o concentraţie de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, poate solicita acestuia să i se recolteze probe biologice de către unităţile sau instituţiile medicale prevăzute la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibaţiei de alcool în sânge. (6) Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testată cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este obligată să se supună recoltării probelor biologice sau testării cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic. (7) Conducătorilor de autovehicule sau tramvaie, testaţi în trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indică prezenţa, în produsele biologice, a unor substanţe sau produse stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, li se recoltează obligatoriu probe biologice.

Page 3: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Art. 89 - (1) Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracţiuni, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a şterge urmele accidentului de circulaţie din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului. (3) Nu constituie infracţiune fapta conducătorului de vehicul care, în lipsa altor mijloace de transport, el însuşi transportă persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului. (4) Nu constituie infracţiunea de părăsire a locului accidentului fapta conducătorului autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară, dacă acesta anunţă de îndată poliţia şi după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare. (5) Nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului, dacă victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie. Art. 90 - (1) Fapta conducătorului de vehicul sau a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a consuma alcool, produse ori substanţe stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice ori până la testarea cu un mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic sau până la stabilirea cu un mijloc tehnic certificat a prezenţei acestora în aerul expirat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani. (2) Nu constituie infracţiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor stupefiante, după producerea accidentului de circulaţie şi până la sosirea poliţiei la faţa locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto. Art. 91 - Neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (6) de către medicul de familie, în cazul producerii unui accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afecţiunilor medicale ale conducătorului de vehicul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Art. 92 - (1) Fapta săvârşită cu intenţie de a sustrage, distruge, degrada ori de a aduce în stare de neîntrebuinţare indicatoarele, semafoarele, amenajările rutiere sau crearea de obstacole pe partea carosabilă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Page 4: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic. (3) Organizarea sau participarea, în calitate de conducător de vehicul sau de animale, la întreceri neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează blocarea cu intenţie a drumului public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic. (5) Lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumurilor publice a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani. Art. 93 - (1) Îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea unor reparaţii sau intervenţii tehnice de către persoanele care au asemenea atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulaţie care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii unei persoane, se pedepseşte conform legii penale. (2) Repararea autovehiculelor având urme de accident, fără autorizaţia eliberată de poliţie, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (3) Nu constituie infracţiunea prevăzută la alin. (2) repararea autovehiculelor având urme de accident, în baza atestării validităţii constatării amiabile de accident. Art. 94 - (1) Efectuarea unor lucrări de construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public şi amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care nu respectă condiţiile stabilite în autorizaţia de construcţie, eliberată în condiţiile legii, pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcţiilor amplasate în zona acestuia. (3) Persoana autorizată de administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (4) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (3) se sancţionează şi persoana autorizată de către administratorul unui drum public sau de către executantul unei lucrări pe partea carosabilă, care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat victime omeneşti sau pagube materiale.

Page 5: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita

Contraventii la legea circulatiei

Contraventia este orice nerespectare a unei reguli de circulatie cu conditia să nu fie infractiune .

• Încălcarea dispoziţiilor prevăzute în legislaţia rutieră constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una din următoarele sancţiunile contravenţionale complementare:

a. aplicarea punctelor de penalizare (2, 3, 4 sau 6); b. suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe timp limitat; c. confiscarea bunurilor destinate săvârşirii contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă

de urgenţă ori folosite în acest scop. Sunt supuse confiscării:

• mijloacele speciale de avertizare luminoase şi sonore deţinute, montate şi folosite pe alte autovehicule decât cele cu regim de circulaţie prioritară;

• dispozitivele care perturbă funcţionarea mijloacelor tehnice de supraveghere a traficului; • plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare care nu corespund standardelor în

vigoare şi care sunt montate pe vehicule; vehiculele cu tracţiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autorităţile publice locale

d. imobilizarea vehiculului; e. radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului în cazurile prevăzute de

lege; ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar.

Sancţiunile contravenţionale complementare se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. Amenzile contravenţionale Amenzile contravenţionale se stabilesc în cuantumul determinat de valoarea numărului punctelor-amendă aplicate. Un punct amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului. Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă li se stabilesc clase de sancţiuni cărora le corespunde un număr de puncte-amendă, în funcţie de gravitatea faptelor şi de pericolul social pe care acestea îl prezintă. Clasele de sancţiuni sunt următoarele:

a. clasa I de sancţiuni - 2 sau 3 puncte-amendă; b. clasa a II-a de sancţiuni - 4 sau 5 puncte-amendă; c. clasa a III-a de sancţiuni - de la 6 la 8 puncte-amendă; d. clasa a IV-a de sancţiuni - de la 9 la 20 puncte-amendă; e. clasa a V-a de sancţiuni - de la 21 la 100 puncte-amendă.

Contravenţiile prevăzute la clasa a V - a de sancţiuni se aplică persoanelor juridice. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac direct de către poliţistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României de către poliţiştii de frontieră. Constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Intrarea în România a cetăţenilor străini sau a cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate este condiţionată de prezentarea dovezii achitării amenzilor datorate bugetului de stat sau local pentru contravenţii săvârşite pe teritoriul României, la regimul circulaţiei. În cazurile constatării faptei cu un mijloc tehnic certificat sau mijloc tehnic omologat şi verificat metrologic, procesul-verbal se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după

Page 6: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita stabilirea identităţii conducătorului de vehicul, menţionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori. Contravenientul, cu excepţia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data primirii procesului-verbal de constatare a contravenţiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte - amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege. Amenzile privind circulaţia pe drumurile publice se fac venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii şi Consemnaţiuni – CEC S.A. sau la casieriile autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor instituţii publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale; indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcţionează, de cetăţenia, domiciliul sau de reşedinţa contravenientului ori de locul săvârşirii contravenţiei, precum şi la ghişeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanţă se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut de lege. Puncte de penalizare Săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: a) 2 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte:

1. folosirea incorectă a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circulă din sens opus;

2. folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip “mâini libere”;

3. nerespectarea obligaţiei de a purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice centura de siguranţă ori căştile de protecţie, omologate, după caz;

4. depăşirea cu 10 – 20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

5. circulaţia pe un sector de drum pe care accesul este interzis; 6. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii

de circulaţiei sau a direcţiei de mers; 7. nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe autostrăzi,

drumuri expres şi pe drumuri naţionale europene (E). 8. oprirea neregulamentara. 9. utilizarea incorecta a luminii farurilor fata de autovehiculul din fata

b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 1. oprirea nejustificată sau circulaţia pe banda de urgenţă a autostrăzilor sau oprirea pe

partea carosabilă a drumurilor expres sau a drumurilor naţionale europene (E); 2. depăşirea cu 21 – 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru

categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

3. nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulaţie sau a direcţiei de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

4. nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

5. nerespectarea semnificaţiei indicatorului “ocolire” instalat pe refugiul staţiilor de tramvai;

Page 7: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita 6. stationarea neregulamentara 7. utilizarea farurilor de ceata in alte imprejurari decit atunci cind se impune

c) 4 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 1. nerespectarea obligaţiilor care îi revin în cazul vehiculelor rămase în pană sau avariate; 2. depăşirea cu 31 – 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru

categoria din care face parte auto vehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

3. circulaţia în timpul nopţii sau ziua, pe timp de ceaţă, ninsoare abundentă sau ploaie torenţială, cu un autovehicul fără lumini sau fără semnalizare corespunzătoare.

4. conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare este eliberată fără drept de circulaţie sau durata acesteia a expirat.

5. refuzul inminarii documentelor la cererea politistului

d) 6 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 1. refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică a acestuia; 2. nerespectarea semnificaţiei semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată care

dirijează circulaţia la trecerile la nivel cu calea ferată; 3. depăşirea cu 41 – 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru

categoria din care face parte auto vehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic;

4. circulaţia sau staţionarea pe spaţiul interzis care separă sensurile de circulaţie pe autostradă;

5. staţionarea ori parcarea autovehiculelor pe autostradă în alte locuri decât cele special amenajate şi semnalizate;

6. executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, circulaţia sau traversarea de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile.

7. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor “Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere”, “Trecerea la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere” sau “Oprire” instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată;

8. schimbarea direcţiei de mers prin viraj spre stânga, dacă prin aceasta se încalcă marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de circulaţie;

9. pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă prin aceasta se produce blocarea circulaţiei în interiorul intersecţiei.

F. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune:

a. pentru o perioadă de 30 de zile dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare;

b. pentru o perioadă de 60 de zile dacă titularul permisului de conducere cumulează, din nou, cel puţin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce;

În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai săvârşeşte, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o faptă care atrage suspendarea, perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile. Hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliţiei rutiere, care îl are în evidenţă contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenţii. Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenţiei.

Page 8: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment. Contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliţie pe raza căreia domiciliază sau, după caz, are reşedinţa, în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise, pentru a preda permisul de conducere. Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin. precedent, în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la lit. a) şi b). La cererea motivată a titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere al judeţului sau al municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române, dar nu mai puţin de 30 de zile, în condiţiile prevăzute în regulament. În cazurile în care a fost încălcată o regulă de circulaţie care atrage, ca sancţiune contravenţională complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie să se prezinte, obligatoriu, conform convocării, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie. În cazul nepromovării testului de cunoaştere a regulilor de circulaţie, perioada de suspendare se prelungeşte până la promovarea testului. Precizăm că sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se aplică şi instructorului auto atestat aflat în procesul de instruire practică a persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere ori examinatorului aflat în timpul desfăşurării probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

Abaterile la regimul circulaţiei care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce 1. Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a. depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;

b. neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare al autovehiculului sau tramvaiului;

c. neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept; d. nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; e. nerespectarea regulilor privind depăşirea; f. nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea

atribuţiilor de serviciu; g. nerespectarea prevederilor art.71 alin.(2) din prezenta lege.

2. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a. nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

b. nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public;

c. nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană;

Page 9: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita d. circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra

de depăşire 3. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a. conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune;

b. conducerea vehiculului cu defecţiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, constatate de poliţia rutieră împreună cu specialiştii Registrului Auto Român;

c. neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune;

d. depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate.

Restituirea permisului de conducere Permisul de conducere se restituie titularului:

a. la expirarea perioadei de suspendare; b. la încetarea măsurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal; c. în baza rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei procurorului prin care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărirea penală sau încetarea urmăririi penale;

d. în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitive prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal de constatare a contravenţiei a fost anulat;

e. la încetarea cauzelor pentru care a fost retras permisul de conducere pentru afecţiuni medicale care sunt incompatibile cu calitatea de conducător de autovehicul sau tramvai, certificată printr-un act medico-legal.

În cazurile în care conducătorul de autovehicul sau tramvai trebuie a săvârşit o faptă pentru care se dispune, pe loc, reţinerea permisului de conducere şi aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce, titularul permisului este obligat să se prezinte, conform convocării, pentru verificarea cunoaşterii regulilor de circulaţie. În cazul nepromovării testului de cunoaştere a regulilor de circulaţie, perioada de suspendare se prelungeşte până la promovarea testului.

Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la serviciul poliţiei rutiere în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare, de la data înregistrării acesteia, până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere a fost eliberată fără drept de circulaţie, la data depunerii plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, şeful poliţiei rutiere pe raza căreia a fost săvârşită fapta menţionează pe dovadă că titularul permisului are drept de circulaţie pentru o perioadă de 30 de zile. Prelungirea dreptului de circulaţie se face de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti ori înlocuitorul acestuia sau de către şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române ori adjunctul acestuia pe a cărei rază de competenţă a fost săvârşită contravenţia, din 30 în 30 de zile, în baza unui certificat eliberat de instanţa de

Page 10: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita judecată care confirmă că dosarul este în curs de soluţionare, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti. Plângerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimite în termen instanţei de judecată pe raza căreia a fost săvârşită fapta. În cazul în care fapta unui conducător de autovehicul sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei citează unitatea de poliţie din care face parte agentul constatator, părţile implicate în eveniment şi societatea de asigurare. În cazul în care instanţa investită cu soluţionarea cauzei a respins plângerea contravenientului împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, sancţiunea contravenţională, inclusiv cea complementară, îşi produc efectele după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti şi expirarea valabilităţii dovezii înlocuitoare a permisului de conducere. Executarea sancţiunii contravenţionale complementare se prescrie în acelaşi termen în care se prescrie sancţiunea contravenţională principală. (În actuala reglementare, executarea sancţiunii complementare se prescrie într-un an de zile de la data constatării faptei ceea ce nu este corect, întrucât sancţiunea principală – amenda contravenţională – se prescrie în 5 ani.

Cazurile de reţinere a certificatului de înmatriculare Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare se reţine de către poliţia rutieră în următoarele cazuri:

a. vehiculul nu are efectuată inspecţia tehnică periodică sau aceasta a expirat; b. nu sunt respectate normele referitoare la transportul produselor periculoase; c. avariile existente la autovehicul, remorcă sau tramvai nu au fost reparate în termenul

prevăzut în regulament; d. vehiculul circulă noaptea fără faruri sau lămpi de semnalizare, dispozitivele de iluminare

şi semnalizare luminoase, mijloacele fluorescent-reflectorizante, prevăzute în normele tehnice în vigoare;

e. vehiculul circulă cu defecţiuni la sistemele de iluminare-semnalizare sau cu alte dispozitive decât cele omologate;

f. sistemul de frânare de serviciu este defect; g. sistemul de frânare de ajutor sau de staţionare este defect; h. mecanismul de direcţie prezintă uzuri peste limitele admise; i. anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în cartea de

identitate a vehiculului, prezintă tăieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate peste limita legal admisă;

j. zgomotul în mers sau staţionare depăşeşte limita legal admisă pentru tipul respectiv de vehicul;

k. motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise; l. elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezintă uzuri pronunţate ori nu

sunt compatibile, fiind de natură să provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;

m. autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale afişe sau reclame publicitare, folii neomologate şi/sau nemarcate corespunzător ori accesorii, care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât şi din exterior;

n. autovehicul are aplicat pe partea frontală şi/sau posterioară a acestuia afişe, înscrisuri sau reclame care diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare;

o. autovehiculul prezintă scurgeri de carburant sau lubrifiant; p. plăcuţele cu numerele de înmatriculare sau înregistrare nu sunt conforme cu standardul

sau au aplicate dispozitive de iluminare, altele decât cele omologate;

Page 11: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita q. datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare nu concordă cu caracteristicile

tehnice ale vehiculului; r. vehiculul nu a fost radiat din circulaţie în cazurile prevăzute în prezenta ordonanţă; s. vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin

accidente de circulaţie, conform legii; t. deţinătorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de înmatriculare sau de înregistrare,

în conformitate cu prevederile legale; u. vehiculul nu are montată una din plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de

înregistrare; v. vehiculul are lipsă elemente ale caroseriei ori aceasta este într-o stare avansată de

degradare. w. lipsa dotărilor obligatorii pe autovehicule destinate învăţării conducerii autovehiculelor

în procesul instruirii persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, prevăzute de reglementările în vigoare;

În situaţiile prevăzute la lit.b), d), f), h, l), r), s), p) şi t) la reţinerea certificatului de înmatriculare sau de înregistrare, poliţistul rutier eliberează conducătorului de vehicul dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie, iar în cazurile prevăzute la alin.(1) lit. a), c), e), g), i), j), k), m), n), o), u) v), x) şi y) dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru 15 zile. În situaţiile prevăzute lit.b), r), s), p) şi t), o dată cu reţinerea certificatului de înmatriculare, poliţistul rutier retrage şi numerele de înmatriculare sau de înregistrare.

Cazurile de imobilizare a vehiculelor Imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia din următoarele fapte:

a. conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat ori cu număr de înmatriculare sau de înregistrare fals, ori fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare;

b. conducerea unui vehicul a cărui stare tehnică pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deteriorează drumul public sau afectează mediul;

c. conducerea unui vehicul cu încălcarea regulilor referitoare la transportul mărfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;

d. conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură contravenţională sau penală, după caz;

e. refuză să se legitimeze; f. se află sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau a substanţelor stupefiante sau

a medicamentelor cu efect similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi asigurată de o altă persoană;

g. nu respectă timpii de conducere şi de odihnă prevăzuţi de lege. Imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducătorul acestuia ori unul din pasageri săvârşeşte o faptă de natură penală sau este urmărit pentru săvârşirea unei infracţiuni. Pentru oprirea forţată sau imobilizarea în cazurile prevăzute de lege poliţia rutieră poate utiliza dispozitive speciale omologate.

Page 12: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita

9. CONDUCERE PREVENTIVA

De la bun inceput, vreau sa va spun – „Conduita Preventiva” nu este nici in afara si,

cu atit mai putin, in opozitie cu „Regulile de circulatie”! Mai curind este o „continuare” a legii, o completare a acesteia, integrind atit regulile de circulatie (buna cunoastere si respectarea acestora) cit si tehnicile de conducere potrivite pentru diversele situatii de trafic ce pot sa apara. Ba mai mult, chiar Codul rutier spune la art. 35. : „Participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu puna în pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private.”

Rezulta ca dincolo de “simpla” respecare a regulilor de circulatie, in situatia aparitiei unui accident, va fi interpretata si atitudinea conducatorului, tehnica sa de conducere, posibilitatea sau imposibilitatea sa, de a prevedea si evita producerea accidentului. Conducerea preventiva – reprezinta comportamentul conducatorului auto caracterizat prin urmatoarele trasaturi fundamentale: • anticiparea situatiilor ce pot deveni periculoase (anticiparea greselilor participantilor la trafic), ceea ce presupune cunoasterea si recunoasterea particularitatilor celorlalti participanti in mod aprofundat • evitarea accidentelor pe cale de a se produce sau evitarea angajarii in accidente care s-au produs • alegerea celei mai bune variante pentru a iesi cu minimum de consecinte dintr-un accident ce nu a putut fi evitat, sau corectarea unei decizii gresite care sa diminueze consecintele unui accident • adaptarea modului de deplasare la conditiile de drum, trafic, vizibilitate, conditii meteo nefavorabile. Pe scurt, conduita preventiva, este ceea ce trebuie sa faca conducatorul auto, dincolo de ceea ce il obliga legea sa faca, pentru preintimpinarea unui eveniment rutier sau pentru minimizarea efectelor acestuia, in timpul producerii si dupa ce s-a produs, in pofida greselilor celorlalti participanti la trafic. De asemenea, toate tehnicile de conducere preventiva se bazeaza pe curtoazie si respectul fata de toti participantii la trafic.

Motto-uri: Da semnale clare!

Sa vezi si sa fii vazut! Condu si pentru ceilalti!

Respecta, pentru a fi respectat!

TEHNICILE DE BAZA ALE CONDUCERII PREVENTIVE Tehnicile de baza ale conducerii preventive se bazeaza in primul rind pe :

• pregatirea mentala pentru efectuarea cursei • vederea, observarea si concentrarea la pericolul potential • actiunea si reactia soferului, avind in vedere viteza sa de reactie Pregatirea mentala a cursei are in vedere „Proiectarea acesteia”, realizarea asa

numitei „Proiectii mentale”, adica trebuie sa te gindesti inainte de cursa, unde ai de mers, pe

Page 13: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita unde vei merge, de ce ai nevoie pentru realizarea cursei (daca masina este corespunzator echipata, daca are o stare tehnica buna, daca cunosti drumul). Vederea este cel mai important simţ folosit in timpul conducerii autovehiculului; este simtul prima,r prin intermediul caruia soferul dobindeste informatiile necesare identificării traficului. Circa 90% din stimulii privind circulatia exterioara sunt receptionati de catre conducatorul auto pe cale vizuala, ceea ce denotă importanţa posedarii de către acesta, a tuturor componentelor vizuale. Din situatiile europene de specialitate, rezulta ca peste 85% din participantii la trafic au vederea ameliorabila. Accidentele care se produc datorita unor deficiente ale vederii niciodata nu sunt atribuite acesteia, ele sunt incadrate in urmatoarele cauze generatoare de accidente: excesul de viteza, neatentia in conducere, oboseala, consumul de alcool, etc. Actiunea si reactia soferului se refera la stapinirea tehnicilor de conducere a autovehiculului, in functie si de temperamentul, aptitudinile, virsta, sanatatea si reactiile voastre. Incercati pe parcursul intregi scoli sa „invatati sa conduceti”, nu sa invatati sa obtineti permisul de conducator!

Fireste ca vei reactiona corect, atunci cind vei cunoaste pericolele, factorii de risc ce apar in anumite situatii de trafic. Iata in cele ce urmeaza citiva din factorii posibili de risc pentru unele puncte caracteristice ale drumului:

FACTORI DE RISC – PERICOLE POSIBILE

PUNCTE CARACTERISTICE CURBA

In lectia dedicata mijloacelor de semnalizarea am vorbit despre amplasarea indicatoarelor si obligatiile „legale” pe care le presupun acestea. Acum voi prezenta doar pericolul ce apare in aceste zone si cum poate fi el minimizat sau chiar evitat. Pericolul semnalizat si asupra caruia suntem avertizati in aceasta zona este „derapajul” - alunecarea necontrolata a masinii, derapaj ce poate sa apara atunci cind viteza masinii nu corespunde cu raza virajului (cu cit virajul este

mai „strins” cu atit viteza trebuie sa fie mai mica). Asadar, pentru a evita pericolul ce poate sa apara in curba, trebuie redusa viteza din timp, eventual cuplarea unei treapte de viteza inferioare si accelerarea de la jumatatea spre iesirea din curba, pentru a ajuta masina sa urmareasca traseul corect la trecerea prin curba. De asemenea trebuie stiut ca „nu se taie curba folosind contrasensul” si nu se fac manevre in zona, mai ales daca vizibilitatea este scazuta! DRUM INGUSTAT

Page 14: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Datorita faptului ca drumul nu mai are aceeasi latime, poate sa apara pericolul „acrosarii” – masini care circula in sensuri diferite sa se „agate”. Pentru a evita acest pericol, trebuie redusa viteza si trebuie circulat cit mai pe partea dreapta. In toata zona nu se executa manevre si daca trecerea vehiculelor unele pe linga altele este prea periculoasa sau chiar imposibila, atunci unul din conducatori trebuie sa se opreasca sau chiar sa manevreze inapoi vehiculul pina intr-un loc mai „larg” pentru a lasa pe celalalt sa treaca.

Pod mobil - anunţa existenţa pe drumul pe care ne deplasăm, a unui pod mobil (care se ridică la trecerea unor ambarcaţiuni şi in măsura în care acesta ar fi in curs de ridicare, coborire sau ridicat şi ar trebui sa ne oprim). Este caracteristic zonelor in care se găsesc canale de navigaţie sau riuri. Trebuie sporita atentia, supravegheata instalatia (similara cu cea de la calea ferata pazita) care

uie sporita atentia, redusa

pentru a ult viteza.

hicule. Recomandari - evitarea depăşirilor si a opririi

itarea

cru ar putea sa urprinda (mai ales in mediu rural). Obligatie legala - reducerea vitezei.

comunica pozitia podului si redusa viteza atit la apropierea de pod cit si la traversarea acestuia. Ieşire spre un chei sau mal abrubt – atrage atentia ca drumul este construit in rambleu si diferenta intre partea carosabila si zona de siguranta este mare. Trebviteza si urmarita partea carosabila pentru a nu iesi si plonja in decor. Drum alunecos - avertizeaza ca drumul poate deveni alunecos in anumite condiţii - ploaie, ninsoare, mizga, mai ales in zone rurale, unde pe partea carosabila se deplaseaza si vehicule ce intra venind din cimp (si lasa noroi pe carosabil) sau in zone deluroase unde in condiţii de ploaie, curg ape noroioase ce ajung pe partea carosabila. Trebuie urmarita partea carosabilavedea in ce conditii se gaseste si daca este umeda sau alunecoasa se reduce m

Improşcare cu pietris - anunţa exista pericolului improşcării pietrisului, la rularea cu viteze mari şi spargerea parbrizelor celorlalţi participanţi la trafic. Reducerea vitezei, rularea cit mai pe partea dreaptă si mărirea distanţei intre vesau staţionarii pe aceste sectoare de drum. Căderi de pietre – avertizeaza asupra pericolului caderilor de pietre. Sporirea atentiei si evclaxonarii (atunci cind nu se interzice prin indicator), precum si a stationarii in aceste zone. Presemnalizarea trecerii de pietoni, este indicatorul care anunta existenta pe drumul public a unei treceri de pietoni (semnalizata corespunzator), mai ales acolo unde acest lus

Page 15: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Drum cu denivelari, ne avertizeaza de faptul ca pe drumul public pe care ne deplasăm apar pe carosabil, in profil longitudinal, deformaţii (valuri, hopuri), care ar putea duce la pierderea controlului autovehiculului, mai ales la rularea cu viteze mari. Obligatie legala - reduce

manevrele si pe

reducem vitez a ca la urcare si sa

nu rulaţe,

terenuralul orar 7,00 – 22,00! (dupa aceasta ora,

copii, n

, pot prezenta

te specific

viteza este atrasa de animalele care sunt conduse in afara partii carosabile sau acostament!

rea vitezei. Urcare cu inclinare mare, avertizeaza ca drumul are o declivitate, rampa, diferenta de

nivel fiind de 10m la 100m parcursi. Drum cu declivitate pronunţată este recunoscut si semnalizat ca atare, ca fiind drumul la care diferenta de nivel depaseste 7%. Pe un astfel de drum cel care urca are prioritate fata de cel care coboara. La virf de rampa se interzic toatetoata lungimea se interzice stationarea. Nu avem obligatia sa reducem viteza. Coborire periculoasa anunta o panta pronuntata. Nici aici nu avem obligaţia sa

a. Se recomanda doar ca sa folosim aceeasi treapta de vitez

m pe "liber"sau cu motorul oprit! Atenţie copii, se instalează pe sectoarele de drum care au in vecinatate şcoli, gradinii de sport etc. si pe care este posibilă apariţia surprinzătoare a copiilor în carosabil. Obligă legal, la reducerea de viteza in intervu ar mai trebui sa se gaseasca in aceste locuri) Biciclişti, anuntă existenţa unei piste pentru biciclişti, in paralel cu drumul pe care ne

deplasam si ne obligă conformm normelor de conduita preventiva la reducerea de viteza, in eventualitatea în care pista intersecteaza drumul. În acest caz bicicliştii pierd prioritatea fată de vehiculele care se deplaseaza pe drumul public, dar ei, neavind o pregătire rutieraun pericol pentru conducătorii de autovehicule, acestia trebuind sa fie prevazatori. Animale, ne anunta de faptul ca pe drumul public pot fi intilnite animale domestice. Eszonelor rurale. Obliga din perspectiva conduitei preventive la reducerea de viteza. Obligatia legala de a reduce

Page 16: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Animale, caracteristic zonelor împadurite, anunţă posibila prezenţă a animalelor salbatice pe caro

ona in care se executa lucrarile poate fi si ingustata si eventua

reglementată prin semafo

- zboara

din perspectiva conduitei preventive la sporirea atenţiei si evitare

ine la normal (sens dublu) si se vor aplica din nou regulile

emna. Din perspectiva conduitei preventive se reco

rea de viteza, deoarece s-ar putea sa fie nevoie să ne oprim p

conducatorul acestuia nefiind educat in domeniul legislatiei

la ocolind centrul acesteia. Obliga din

e sau vireaza la dreapta, precum si datorita faptului ca drumul este denivelat din cauza liniilor.

sabil. Obliga din perspectiva conduitei preventive la reducerea de viteza. Lucrări, ne avertizeaza ca pe carosabil se executa lucrari. Obligă la reducerea de viteza

din perspectiva conduitei preventive. Zl pot exista si restrictii de viteza. Semafoare, anunţă trecerea printr-o intersectie in formă de T, are, pentru a nu fi surprinsi de acest lucru. Obligă la sporirea atenţiei. Aeroport, ne informeaza despre faptul ca rulam in apropierea unui aeroport si nu trebuie

sa fim surprinsi de zgomotul pe care l-ar putea produce un avion care decoleaza sau aterizeaza la joasa altitudine. Recomandare - nu priviţi după avioane cind conduceţi autovehiculul. Vint lateral, se instaleaza pe sectoarele de drum pe care bat vinturi laterale si pe care

ruleaza frecvent camioane de mare tonaj, care dislocuiesc importante volume de aer, impingind sau absorbind autoturismele. Obliga

a fenomenului de absorbţie. Circulaţie in ambele sensuri, se instaleaza pe sectoarele de drum cu sens unic, inainte

de sfirsitul acestuia, anuntind ca circulatia rev drumului cu dublu sens de circulatie. Alte pericole, se instaleaza pe sectoarele de drum periculoase, locul periculos respectiv,

nebeneficiind de un indicator special pentru a-l desmanda reducerea vitezei si sporirea atentiei. Intersecţie de drumuri, se instaleaza in afara localităţilor, pentru a semnaliza o

intersectie de drumuri de aceeasi categorie, intersectie nedirijata, in care se va aplica regula prioritaţii de dreapta. Obligă legal la reduce

entru a acorda prioritate de dreapta. Intersecţie cu un drum fără prioritate, se instaleaza pe drumul cu prioritate in afara

localitatilor, inaintea unei intersectii dirijate. Confirma pentru cel care î-l intilneste, faptul ca prin intersectia respectiva, el este cel care are prioritate. Recomandare - deoarece la acea intersectia s-ar putea prezenta un vehicul cu tractiune animala,

rutiere, circulati cu atentie sporita.

Presemnalizare intersectie cu sens giratoriu, se instaleaza inaintea intersectiilor dirijate cu sens giratoriu, avertizindu-ne de faptul ca trebuie sa dăm prioritate vehiculelor care circula prin interiorul intersectiei si ca in intersectie vom circuperspectiva conduitei preventive, la reducerea vitezei. Trecere la nivel cu linii de tramvai, se instaleaza inaintea intersectiilor prin care circula si tramvaie si liniile acestuia fac viraj, fie la dreapta, fie la stinga. Obliga din perspectiva conduitei preventive la reducerea vitezei, deoarece in intersectii nedirijate tramvaiul in mers are prioritate cind merge inaint

Page 17: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita Trecere la nivel cu o cale ferata pazită, avertizează că ne apropiem de o trecere la nivel prevazuta cu bariere, semibariere sau instalatie luminoasa şi acustica. Obligă la reducerea de viteza, asigurindu-ne de faptul ca barierele sau instalaţia, nu sunt pe cale de a intra in functiune, dar si datorită denivelarilor de la trecerea peste liniile de cale ferata (asa numitul "spate de magar" la platformele amenajate necorespunzator). Panouri suplimentare pentru trecerea la nivel cu calea ferata, se instaleaza din 50 in 50 m, incepind de la 150m, anuntind apropierea de o cale ferata (pazita sau nepazita). In localitati, din raţiuni de spatiu se poate monta un singur panou - cel cu o singura dunga. Dupa ultimul panou, adica la mai putin de 50m de calea ferata sunt interzise toate manevrele. Trecerile de pietoni

Indiferent unde ar apărea, la intersectii, in apropierea statiilor mijloacelor de transport in comun, sau in apropierea şcolilor, trecerile pentru pietoni constituie un important factor de risc in circulatia urbana, si nu numai, datorita prostului obicei al pietonilor, de a se angaja in trecere fara o minima asigurare - legea neobligindu-i la acest lucru, considerind trecerea de pietoni un fel de "proprietate personala"

pe care ii vom vedea mergind "alene"sau purtind discutii cu prietenii. Asteptati-va la asta si nu va enervati! Niciodata disputa nu trebuie inceputa de cel de la volan, macar pentru faptul ca este mai educat in ce priveste circulatia pe drumurile publice si ajutat fiind de masina, oricum va ajunge unde are nevoie inaintea pietonului, care poate a asteptat in frig un mijloc de transport in comun. Obligatia clara a conducatorului in preajma trecerilor pentru pietoni este - reducerea vitezei, si

observarea fluxului de pietoni ce se deplaseaza pe trotuar, anticipind intentia lor de a se angaja in trecere. Este inutil sa amintim interzicerea opririi sau stationarii pe sau in apropierea trecerilor, situatie care ar amplifica si mai mult riscul producerii de accidente in aceste zone! Circulatia pe timp de noapte se constituie intr-un factor de risc datorat utilizarii gresite a luminii de drum si a celei de intilnire de catre unii conducatori, sau proastelor reglaje la

nivelul farurilor ajungîndu-se la "orbire", fără sa mai vorbim de prezenta pe carosabil a vehiculelor simple, cu tracţiune animală sau chiar a pietonilor, fără sa le fie in nici un fel semnalizata prezenta - chiar daca toti din cei amintiti mai sus au obligatia sa-si semnalizeze prezenta pe drumul public in cazul in care circula noaptea. Daca circulati noaptea, asigurativa ca farurile va sunt reglate si reglajul lor poate fi corectat usor, din interior, in functie de incarcaarea autovehiculului, folositi corespunzator luminile farurilor, schimbind din timp la intersectarea cu un alt autovehicul si concomitent reduceti viteza si pastrativa in permanenta atentia concentrata asupra drumului pentru a putea recunoaste la timp eventualele alte vehicule nesemnalizate ce se deplaseaza pe partea carosabila sau pietonii. Circulatia in conditii meteo defavorabile (ploaie, polei, gheata, zapada, etc) este o adevarata "aventura"la care nu ar trebui sa se incumete decit soferii peste care au trecut macar 12 luni de vechime. Daca totusi ati fost surprins de ploaie in timpul deplasarii, reduceti viteza puneti in functiune stergatoarele de parbriz si daca nu ati facut-o inainte de deplasare, asigurativa ca

Page 18: lectia8

Curs Legislatie Rutiera si Conduita Preventiva Prof. Cristinel Mihaita

instalatia spalatorului de parbriz functioneaza. Ginditi-va la ce fel de pneuri aveti, pentru cele mai uzate sau pentru cele speciale pentru asfalt - lise - poate aparea fenomenul de acvaplanare.

Toamna, pot aparea diferente importante de temperaatura de la o zona la alta (in cazul in care faceti curse lungi), diferente de temperatura ce pot surprinde prin aparitia poleiului pe sectoare scurte - in special pe poduri sau in zonele inalte, a cetii in zonele joase, sau a noroiului pe sectoare de drum din preajma cimpurilor fermelor agricole sau in mediu rural.

Iarna, dupa parerea autorului, nu poate surprinde decit "autoritatile"nu si pe soferi, de aceea cind faceti deplasari in sezonul rece, acordati mult mai mult timp pregatirii pentru cursa, iar daca nu sunteti prea priceput la mecanica, apelati la un mecanic calificat sau macar la un prieten mai vechi si mai priceput in ale şoferiei. Va amintim ca pneurile trebuie sa fie daca nu speciale - pentru zapada - macar sa nu fie uzate, obligatoriu in portbagaj trebuie sa aveti un set de lanturi antiderapante, parbrizul sa fie tratat cu substante ce impiedica aburirea, uleiul motor si cel din cutia de viteze, din tipul de iarna (15W/40 respectiv 80W/85), instalatia de aclimatizare in stare buna de functionare si benzina suficienta!

Primavara, aşteptaţi-va la multe găuri aparute in iarna, precum si la prezenta nisipului si a altor materiale antiderapante ce au fost utilizate iarna si care acum numai antiderapante nu sunt! Manevrele ce se executa pe drumul public, in special depasirea, se constituie in factori de risc ce duc la accidente de circulatie, mai ales atunci cind sunt executate incorect sau hazardat si mai ales la viteze mari.

Evitati asadar sa opriti pe drumurile intens circulate, iar daca nu ati gasit nici o parcare iesiti in afara partii carosabile. Nu deschideţi uşile fără să vă asiguraţi si, mai ales, nu le lasaţi deschise. Folosiţile pe cele de pe partea dreapta a autovehiculului si atentie la copii din masina!

Executati o depăsire doar daca este nevoie, faptul ca un alt conducator se deplaseaza si el pe drumul public, nu va transforma in concurenţi ce trebuie sa ajunga unul inaintea altuia undeva! Nu fortati depasirea sub nici o forma, obligind pe ceilalti sa faca manevre de evitare a coliziunii cu voi!