I . LEASING – sursa moderna de finantare

1.1.Apariția leasing-ului

Apariția leasingului ca noțiune și răspândirea lui ca formă de finanțare datează din anii

'50, insă baza economică s-a format mai devreme, în perioada premergătoare celui de al doilea

război mondial. Fără a aprofunda evoluția tipurilor de leasing, pentru înțelegerea planului

structurii economice și problematica juridică a leasingului, este de ajuns să privim în urmă până

la punctul când industrialul a ajuns la o recunoaștere a faptului că în procesul de valorificare a

produselor nu este necesar transferul imediat al dreptului de proprietate și echivalarea integrală a

contravalorii acestuia în momentul incheierii contractului.

Un astfel de moment istoric economic a fost în 1877, cand Bell Telephone Company din Statele

Unite ale Americii a oferit posibilitatea folosirii aparatelor telefonice din producția proprie contra

unui cost de folosința fără achitarea totală a contravalorii produsului.

Schimbarea radicală însă a adus-o structura economică de dupa al II-lea război mondial, în

Statele Unite ale Americii după 1950, iar un deceniu mai târziu și în țările Europei Occidentale,

după revitalizarea economiei acestora.

În Statele Unite ale Americii oamenii de afaceri au realizat pentru prima dată că investițiile

decapitalizate se pot realiza nu numai prin finanțarea clasică bancară. A apărut atunci pe piața

mijloacelor de producție acel finanțator care s-a auto-asigurat astfel incât, s-a prezentat în calitate

de cumpărător al obiectului față de furnizor și, pastrandu-și dreptul de proprietate asupra

obiectului, l-a dat in folosința întreprinzătorului.

Astfel pe de o parte s-a născut un contract de vânzare-cumpărare între producător și Locator

(firma de leasing), pe baza căruia Locatorul a achiziționat de la producător bunul specificat de

utilizator, iar pe de altă parte a luat ființa un contract specific de chirie, în baza căruia utilizatorul

în schimbul unei rate de leasing (redeventă) a dobândit dreptul de folosința asupra obiectului,

locatorul păstrându-și dreptul de proprietate asupra obiectului, incasând rata de leasing.

Pe langă această formă, deja clasică, a leasingului s-au dezvoltat și alte forme de leasing, fiecare

cu un rol comun și anume: finanțatorul (locatorul) este proprietarul obiectului iar utilizatorul pe

intreaga durată a contractului deține numai dreptul de folosință.

Prin raspândirea mondială a contractelor de leasing s-a creat necesitatea reglementării civile a

acestora. Regulile diferite, aplicate de unele țări au adus la nesiguranța pe piața internațională a

leasingului

Pe plan mondial, în 1989 SUA ocupa primul loc pe piața leasingului cu circa 115 Md USD sau

două treimi din operațiuni. Statele europene dezvoltate ocupau și ele circa un sfert din totalul

operațiunilor din lume, atingând 61 miliarde ECU în 1988.

In anul 1972 s-a inființat Federația Europeană a Societaților de Leasing, denumită

LEASEUROPE care controlează circa 80% din industria leasing-ului european.

Ponderea investițiilor finanțate prin leasing în totalul investițiilor derulate de țările member

LEASEUROPE este de circa 21%, fiind inferioară celei din Statele Unite ale Americii unde este

de 33%. Există țări europene în care leasingul deține o pondere de 32% în totalul investițiilor din

țara respectiva (exemplu Marea Britanie) în timp ce în Grecia este de 5%.

Principala concurența provine din sectorul bancar, societățile de leasing fiind obligate să reducă

costurile operațiunilor, să dezvolte noi facilități sau să se specializeze pe domenii.

     

1.2. Ce este leasing-ul?

Primele definiții ale termenului de leasing au fost făcute în Franţa iar mai apoi în Germania,

Belgia, şi Statele Unite ale Americii.

Conform tuturor acestor definiţii leasing-ul este o operaţiune de un tip particular, creaţie a

dinamicii vieţii comerciale internaţionale.

În România au existat mai multe moduri de a definii operaţiunea în sine. Datorită progresului

economic, societăţile comerciale româneşti s-au văzut nevoite de a încheia astfel de operaţiuni de

leasing, avînd drept model practica internaţională, care de cele mai multe ori a iscat neînţelegeri,

controverse în ceea ce priveşte aplicarea, operarea şi stingerea raporturilor, între părţile

contractante.

Avînd în vedere situaţiile litigoase cauzate, leguitorul, în anul 1997, prin O.G. nr. 51, a pus

bazele reglementării juridice a operaţiunii de leasing care astfel a permis accesul comercianţilor

români la aplicarea unui nou raport comercial.

Această operaţiune trebuie privită atât din punct de vedere juridic, cît şi economic.

Leasing-ul, sub aspect juridic, este considerat a fi o operaţiune complexă prin care părţile îşi

delimitează corect, de la bun început, drepturile şi obligaţiile ce le revin. Sub aspect economic,

leasing-ul este definit ca fiind o formă modernă de comerţ exterior, de import-export, sistem

original de finanţare, sub forma închirierii unor mijloace de producţie sau un acord prin care

locatorul transmite locatarului, în schimbul unei plăţi, dreptul de a uzita un bun pentru o perioada

convenită de timp.

În prezent definirea leasing-ului în activitatea comercială română, se găseşte în conţinutul

primului articol din O.G nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, ca

fiind o operaţie prin care o parte, denumită locator/finanţator, transmite dreptul de folosinţă

asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilate părţi, denumită utilizator, la solicitarea

acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing

locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul la opţiune a utilizatorului de a cumpăra bunul,

de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raportuile contractuale.

În doctrină, Leasing-ul a primit mai multe definiţii. Majoritatea autorilor au căzut de acord

asupra faptului că cea mai elaborată definiţie aparţine unui grup de specialişti francezi, care au

enunţat leasing-ul – credit bail-ul- ca fiind o operaţiune prin care un stabiliment financiar

dobândeşte proprietatea unui bun pe care îl închiriază clientului său utilizator pentru o perioadă

irevocabilă, ce coincide, de regulă, cu perioada de amortizare. La sfârşitul acestei perioade,

utilizatorul are facultatea de a dobândi proprietatea bunului pentru o valoare reziduală, în baza

promisiunii unilaterale de vânzare, consfiinţite de stabilmentul financiar, putând totodată să

reînnoiască contractul pentru o chirie mai mică, sau să restituie bunul.

1.3.Tipuri de leasing

Formele leasing-ului sunt diferite, fiind determinate și folosite în funcție de posibilitățile de

finanțare ale furnizorului, de limitele pieței, gradul de organizare și desfacere a produselor la

export.

Leasing-ul financiar este acel tip de leasing care indeplineste cel putin una dintre urmatoarele

conditii:

-la expirarea contractului de leasing este prevazuta , in mod expres , trecerea dreptului de

proprietate de la locator la utilizator;

-riscurile si beneficiile dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii

contractului de leasing;

-chiar daca la final dreptul de proprietate nu este transferat , perioada de folosire a bunului in

sistem de leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului ;

-utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult

50% din valoarea de intrare.

Leasing-ul financiar are o pondere de peste 90% la nivelul anului 2006 , atat din punct de vedere

al numarului total al contractelor cat si din punct de vedere valoric.

Leasing-ul operational este acel tip de leasing care nu respecta nici una dintre conditiile

enumerate mai sus si care caracterizeaza leasing-ul financiar.

Altfel spus , daca leasing-ul financiar reprezinta mai mult un sistem de finantare asemanator in

foarte multe privinte creditului bancar , leasing-ul operational reprezinta mai mult o modalitate

de inchiriere a unui bun.

Leasing-ul cross – border sau leasing-ul extern este caracterizat prin faptul ca una dintre partile

contractului ( cel mai adesea finantatorul ) este nerezident.

Fata de de leasing-ul intern , la leasing-ul cross – border apar urmatoarele deosebiri :

-plata redeventelor catre societatea de leasing nerezidenta este o plata externa , ca urmare , de

regula , comisioanele bancare sunt mai ridicate;

-incasarea redeventelor de catre societatea de leasing nerezidenta de la utilizatorii rezidenti are

regimul impozitarii cu retinere la sursa , ceea ce face ca taxa de redeventa (withholding tax ) sa

trebuiasca a fi platita de catre utilizator ;

-in afara taxei de redeventa , utilizatorul mai plateste TVA –ul aferent redeventei (direct

autoritatilor fiscale);

- in privinta importului produselor ce fac obiectul contractului de leasing , facilitatile fiscale de

care beneficiaza utilizatorul sunt echivalente si anume ; neobligativitatea de a plati taxele vamale

si TVA – ul de import la momentul importului , acestea se vor achita la sfarsitul perioadei de

leasing , aplicate la 20% din valoarea de intrare a bunurilor.

Avantajul acestui tip de leasing este acela ca bunurile ce fac obiectul unui astfel de contract se

incadreaza in regimul vamal de admitere temporara pe toata durata contractului, beneficiind de

exonerare totala de la obligatia de plata a sumelor aferente drepturilor de import , inclusive a

garantiilor vamale.

Conform unor studii realizate de Asociatia Societatilor de Leasing din Romania impreuna cu

Leaseurope,potentialul pietei romanesti a leasing-ului este de circa 4 miliarde de euro , nivel ce

ar putea fi atins in 2-3 ani.

Cel mai important este leasing-ul auto cu o cota de piata de aproximativ 90% .

Cum piata leasing-ului auto a atins o anume saturare in ceea ce priveste expansiunea din punct de

vedere valoric , cresterea e de asteptat sa apara pe segmentul leasing-ului imobiliar si a celui

pentru echipamente , domenii mai putin dezvoltate in momentul de fata.

Leasing-ul imobiliar alaturi de cel pentru echipamente industriale , echipamente agricole si IT,se

va dezvolta si ca urmare a extinderii geografice.

La ora actuala peste 90% din volumul afacerilor se deruleaza in Bucuresti.In viitor ,insa , firmele

de leasing ar putea sa isi construiasca retele de nivel national, process care a demarat deja,in

special in cazul companiilor de leasing detinute de banci , companii care folosesc reteaua de

sucursale a bancilor mama.

In prezent companiile de leasing sunt constituite din firme care au ca actionari principali bancile

( ponderea lor fiind de 30% din total ) sau anumiti producatori sau furnizori de produse (15% )

precum si din firme de leasing independente , acestea din urma formand majoritatea (55% ).

Sale & lease-back este cel tip de leasing in care o persoana vinde companiei de leasing un bun

pe care il recumpara in rate.

Cum functioneaza acest mechanism?

Spre exemplu , o persoana are un imobil de 150,000 de euro si in acelasi timp are nevoie de

150,000 de euro pentru a starta o afacere.

Aceasta persoana vinde imobilul respectiv si primeste in schimb 150,000 de euro ,

contravaloarea imobilului pe care il recumpara in rate.Pe toata durata contractului , proprietarul

devine chiriras.

Cert este ca beneficiarul imprumutului are dreptul de a folosi banii primiti in orice scop propus ,

fara a avea obligatia de a prezenta un plan de afaceri, intrucat la mijloc este un contract de

vanzare – cumparare propriu – zis , in timp ce la banca se realizeaza o finantare cu un scop

précis.

In activitatea de leasing , costurile sunt mai mari insa libertatea de miscare este un avantaj care

cantareste foarte mult.

1.4. Caracteristicile activitatii de leasing

O caracteristica importanta a activitatii de leasing o reprezinta cursul la care urmeaza a fi

efectuate platile referitoare la; dobanda , principal , comision de analiza , asigurarea CASCO si

RCA , chltuielile legate de inmatriculare .

Foarte putine persoane care achizitioneaza un bun in leasing iau in considerare si acest element

de cost considerand – in mod eronat – ca rapotul euro –leu din contractul de leasing este cel al

BNR.

Cursul de schimb luat in considerare in derularea contractului de leasing difera destul de mult de

la o companie de leasing la alta .Foarte multe societati de leasing utilizeaza cursul de vanzare al

bancii cu care lucreaza , la care adauga sau nu un anume procent.

Spre exemplu , Eurial Leasing IFN SA este cursul BNR + 1 %.

O alta formula pentru calculul cursului de schimb la care se efectueaza platile este si cea care ,

pornind de la cursul BNR la care se adauga un procent de 0-1,5 % din respectiva cotatie pentru

obtinerea unui curs final.

Diferenta obtinuta este de cateva sute de lei intre cotatia cea mai impovaratoare si cea mai

rezonabila.La 10,000 de euro , ea este in valoare maxima de 600 RON adica , aproximativ 150

de euro.

Momentul luat in calcul la stabilirea cursului este si el foarte important prin influenta pe care o

poate avea asupra costurilor.De obicei in contracte , momentul efectuarii platii de catre utilizator

este cel practicat uzual , riscul de curs de schimb fiind preluat , in acest mod , de firma de

leasing.

Exista insa societati de leasing care transfera riscul de curs de schimb datorat evolutiei raportului

leu – euro in timp asupra utilizatorului , considerand ca moment al calcularii cursului de schimb

data la care banii utilizatorului au ajuns in contul sau sau data emiterii facturii (Eurial Leasing

IFN SA)

Diferentele aparute fata de momentul realizarii platii ii sunt facturate utilizatorului , la achitarea

urmatoarei facturi.

In cazul Eurial leasing , principalul si dobanda sunt calculate la cursul din momentul semnarii

contractului , diferenta de curs fiind intre cursul contractului si cursul BNR +1% din ziua emiterii

facturii.

O alta caracteristica a contractului de leasing o reprezinta achitarea in avans a contractului.

Multi care se hotarasc sa achiziotioneze un automobile in leasing se afla in cumpana atunci cand

au de ales intre credit si leasing.Fiecare dintre modalitati are avantaje si dezavantajele sale legate

de costuri , complexitatea formalitatilor cerute pentru obtinerea finantarii.

Modul in care se face rambursarea anticipata este , insa , de prea putine ori , tratat cu atentie

cuvenita desi in functie de acest aspect , titularul finantarii poate realiza economii sau poate avea

pierderi de cateva sute sau mii de euro in functie de valoarea finantata.

Daca in cazul creditului lucrurile sunt destul de clare : dobanda se calculeaza la sold iar in cazul

platii in avans este necesara plata unui comision de 1-4 % din valoarea sumei rambursate inainte

de termenul stabilit prin contract , in cazul leasing-ului rambursarea anticipata presupune o

tratare mai atenta.

Exista mai multe abordari ale acestui apect.

Cel mai avantajos pentru client dar practicata de un numar restrans de firme de leasing este

procedura prin care dobanda se calculeaza la sold si nu se percepe nici un comision pentru platile

realizate in avans.

A doua modalitate in care rambursarea anticipata este tratata de firmele de leasing , este

calcularea dobanzii la sold si aplicarea unui comision de 1-3 % la suma platita in avans.

Pana aici , nimic nou fata de credit.Diferentele apar insa de acum incolo.

Destul de multe societati de leasing nu recalculeaza dobanda in cazul platii anticipate.Daca

societatea care finanteaza se incadreaza in aceasta categorie, inseamna ca nu economisti

deloc.Asta inseamna ca desi ati utilizat finantarea doar o parte din perioada contractului ,veti

plati dobanda pentru intreaga perioada.

O formula intermediara intre aceasta abordare si cele prezentate anterior este dobanda

diferentiata.

Acest procedeu presupune ca pentru suma platita in avans titularul de contract sa beneficieze

doar de o reducere a dobanzii initiale si nu de o recalculare la sold.

In cazul Eurial Leasing IFN SA , inchiderea anticipata implica : dobanda aferenta lunii in care se

efectueaza rambursarea anticipata , capitalul ramas de plata in luna in care se inchide anticipat

contractul , un comision de 150 de euro.

O alta caracteristica a leasing-ului o reprezinta cesionarea contractului.

Spre deosebire de achizitionarea unui bun in rate,in sistemul de leasing proprietar nu este cel care

achita ratele ci finantatorul.Acest fapt este foarte important atunci cand intervine o problema in

achitarea ratelor de leasing.Avantajul celui care cedeaza contractul este acela ca isi va recupera o

parte din banii platiti ( de la noul utilizator – cel care preia contractul ,nu de la firma de leasing) ,

in vreme ce persoana care preia acel contract va cumpara un autoturism mai ieftin , plata urmand

sa o faca esalonat sin u pe loc.

Procedura este foarte simpla.

Sunt necesare doar doua semnaturi pe un contrat de novatie , dupa cum este numit de catre

specialisti actul juridic ce trebuie incheiat in aceasta situatie.Insa , in acest caz finantatorul

trebuie sa isi dea acordul asupra acestei operatiuni.

In cazul Eurial Leasing , cesionarea unui contract implica urmatoarele :

- cel care cedeaza contractul trebuie sa aiba soldul 0;

-in cazuri exceptionale (cu acordul Directorului general ) , cesiune poate fi realizata cu preluarea

soldului de catre cesionar.In acest caz se procedeaza la stornarea facturilor emise pe cedent si

repunerea lor pe fisa cesionarului.In cazul in care facturile cedentului cuprind penalizari , suma

lor va constitui taxa de analiza.

-se procedeaza la analizarea dosarului cesionarului : In cazul in care situatia financiara a

cesionarului nu este potrivita pentru suportarea ratelor de leasing , Eurial Leasing procedeaza la

respingerea dosarului , cesiunea devenind astfel imposibila;

-cedentul trebuie sa achite o taxa de cesiune in valoare de 150 de euro in timp ce costul pentru

cesionar este de 2% din valoarea de capital ramasa de rambursat.

1.5.Leasingul în Europa

Dintre statele europene care au folosit acest instrument, se pare că Franţa este prima ţară care a

adoptat moda leasing-ului. Operaţiunile de leasing sunt reglementate de Legea nr.66-455/1966

privind întreprinderile care practică creditul-locaţia- şi Decretul nr. 72-665/1972 privind

publicitatea operaţiunilor de credit-locaţie în materie mobiliară şi imobiliară. Clasificarea de bază

a operaţiunilor de credit-locaţie- porneşte de la natura bunului ce constituie obiectul contractului

bilateral de locaţiune, existând trei tipuri de credit-locaţie: mobiliară, imobiliară, credit-locaţia

fondului de comerţ.

Jurisprudenţa franceză a statuat că, din punct de vedere economic, leasing-ul este o operaţiune

financiară dar care se realizează juridic cu ajutorul contractelor de tip clasic. Mai precis este

vorba de o locaţiune însoţită de o operaţiune de finanţare şi de o promisiune de vînzare. În ceea

ce priveşte natura juridică, întâi trebuie delimitat leasing-ul între părţi, dar şi între acestea şi terţi.

În Franţa, leasing-ul nu are un caracter translativ, astfel că finanţatorul, în calitatea sa de

proprietar, cu drepturi depline, este îndreptăţit la capitalizarea şi amortizarea bunului,

utilizatorului nerămânându-i decât să înregistreze ratele, ca fiind cheltuieli deductibile. Leasing-

ul în Franţa este mai mult un contract de închiriere, privit ca o operaţiune de creditare, cunoscut

sub denumirea de credit-bail.

În Regatul Unit legislaţia civilă este lacunară în ceea ce priveşte leasing-ul, acesta fiind

reglementat în legislaţia contabilă prin “United Kingdom Consumer Credit Act” înfiinţată în

1974. Leasing-ul în Marea Britanie nu este privit ca fiind un contract comercial viabil, în cele

mai multe cazuri capitalul alocat de companii este foarte redus de la 100% la 25 %. Operaţia de

leasing este cunoscută ca double –dip lease. Această formă de leasing constă în faptul că

finanţatorul britanic dă în locaţiune un bun unui utlizator din SUA. Finanţatorul îşi păstrează

titlul de proprietate, fiind îndreptăţit să dea 25% credit –dip no.1. Cu toate acestea, dacă

utlizatorul American optează pentru reînnoirea contractului la valoarea nominală, va fi

considerat, de autorităţile fiscale americane, ca fiind adevăratul proprietar al bunului şi va putea

să pretindă investirea taxei de credit –dip no.2. Cel puţin contrară şi ciudată este reglementarea

autorităţilor fiscale din ambele state. Astfel, finanţatorul britanic este considerat adevăratul

proprietar al bunului, în timp ce organele fiscale ale SUA îl consideră pe utlizatorul american ca

fiind proprietarul de drept.

Leasing-ul în Germania. Legislaţia germană nu oferă o definiţie a leasing-ului, contractele de

leasing fiind asimilate unei închirieri sau unei vânzări în rate, cunoscute, în Germania, sub

denumirea de konsguter. Aşadar, în acest caz leasing-ul reprezintă închirierea bunurilor destinate

consumului, adică o formă de leasing operaţional. Reglementări legale privind leasing-ul sunt

prevăzute în legislaţia fiscală.

Un sistem des folosit în Germania este forfaitering, utilizat de societăţile care cedează contractele

de leasing încheiate cu utlizatori, în favoarea băncilor.

Leasing-ul în Belgia este cunoscut sub denumirea de location fianeemem, iar în Italia –

locazione finanziario.

Leasing-ul în Asia este mai puţin cunoscut, singurul stat în care acesta îşi face simţită eficienţa

financiară este Japonia. Chiar dacă acest contract operează în Japonia, acesta nu are o

reglementare juridică, regăsindu-se în legea impozitului pe societăti și în cadrulnormelor

financiar-contabile de înregistrare a operaţiunilor de leasing.

În Japonia sunt cunoscute trei forme de leasing: leasingul financiar, leasingul operaţional si

leasingul de întreţinere. Acesta din urmă este cea mai răspândită formă de leasing utlizată în

relaţiile comerciale japoneze, datorită avantajelor care decurg din el. Astfel, în preţul locaţiei

sunt incluse reaparaţiile de accidente, asigurarea pieselor de schimb, obţinerea certficatului

japonez periodic de permis, precum şi inspecţiile periodice.

Bunurile mobile care sunt introduse în ţară noastră de către utlizatori, persoane fizice sau juridice

române, în baza unor contracte de leasing închieate cu societăţi de leasing, persoane juridice

străine se încadrează în regimul vamal de admitere temporară pe toată durata contractului de

leasing, cu exonerare totală de la obligaţia de plată a sumelor aferente dreptului de import,

inclusiv a garanţiilor vamale.

1.6. Reglementări UNIDROIT

  

   La 28 mai 1988 la Ottawa, sub egida UNIDROIT-lui a fost reglementat leasingul financiar.

Scopul acestei decizii a fost formularea unei baze legislative comune, care să constituie baza

rezolvării unor eventuale litigii pe parcursul derulării contractelor de leasing internațional.

Statele participante la convenția UNIDROIT au recunoscut importanța eliminării anumitor

impedimente juridice din calea leasingului financiar internațional pentru echipamente și au

menținut echilibrul între interesele diferitelor părți implicate în tranzacție. Conștiente de

necesitatea de a da leasingului financiar internațional mai multa accesibilitate și știind ca

regimurile juridice care guvernează contractul tradițional de încheiere trebuie să fie adaptate

relațiilor tripartite caracteristice care apar în cadrul operațiunilor de leasing financiar, statele

semnatare au recunoscut utilitatea stabilirii anumitor reguli uniforme legate în principal de

aspectele dreptului comercial și civil al operațiunilor de leasing financiar internațional.

Leasingul financiar este definit în această convenție internațională ca o tranzacție prin care firma

de leasing încheie un contract de leasing cu un utilizator, în urma acestuia încheindu-se un

contract cu furnizorul pentru procurarea unui/unor obiect(e), în baza specificației primite de la

utilizator, iar contra plății unei rate de leasing acesta din urmă are dreptul de folosință asupra

obiectului.

 Întelegerea dintre societatea de leasing și Utilizator nu consideră dreptul de opțiune acordat la

expirarea derulării contractului un factor de principiu; o cerință de bază a aplicării acestui drept o

constituie necesitatea ca sediul societății de leasing, sediul Utilizatorului și furnizorului să fie

inregistrate în țări diferite semnatare ale acestei reglementări, sau în caz contrar sunt valabile

legislațiile țărilor semnatare ale contractelor de vânzare-cumpărare.

 Aplicarea reglementărilor UNIDROIT se pot exclude numai în cazul când toți participanții la

semnarea lui, precum și semnatării contractului de leasing se înțeleg în acest sens.

Art.3 se referă la faptul că respectiva Convenție se aplică atunci când locatorul și utilizatorul au

sediul în state diferite.

Excluderile contractului sunt cuprinse în art.5. "Aplicarea prezentei Convenții poate fi exclusă

doar dacă fiecare parte la contractul de furnizare și fiecare parte la contractul de leasing consimte

la excluderea sa."

În baza art.9 din UNIDROIT, Utilizatorul contractului este obligat să întrețină corespunzător

obiectul, să-l folosească pentru scopul definit în contract și să-l mențină în forma în care l-a

primit la livrare, ținând seama și de uzura normală a acestuia sau de modificările convenite în

prealabil de către părți.

La expirarea contractului de leasing Utilizatorul, dacă nu își exercită dreptul de cumpărare a

obiectului sau nu prelungește termenul contractului, este obligat să predea obiectul societății de

leasing în stare funcțională.

Un punct de bază al reglementării îl constituie faptul că pe langă firma de leasing și Utilizatorul

își poate exercita față de furnizor dreptul ce îi revine din valabilitatea termenului de garanție a

obiectului. Dreptul aferent termenului de garanție cuprinde posibilitatea returnării în baza

contractului de livrare încheiat sau declararea nulității acestui contract. Utilizatorul nu are drept

de renunțare la contract.

 Alin.13 al reglementării prevede că în cazul când Utilizatorul nu respectă prevederile

contractului, firma de leasing are dreptul unilateral de a rezilia contractul de leasing cu daune-

interese. Daunele-interese cuprind cuantumul ratelor de leasing care au ramas de plătit până la

expirarea contractului de leasing. Trebuie însă menționat că firma de leasing își poate exercita

acest drept ca urmare a atenționării în prealabil a Utilizatorului prin oferirea unei posibilități de

soluționare a problemei ivite.

 Având în vedere că operațiunile de leasing sunt de multe tipuri (Financiar, Operațional, Direct,

Comercial, Sales and lease-back, Subleasing, etc.) existând toate premisele pentru răspândirea

lor explozivă in economia României, crearea cadrului legislativ are o importanță majoră pentru

corelarea reglementărilor legale si contabile.

Experiențele internaționale în domeniile legislației civile, a taxelor si contabilității au la bază o

serie de criterii.

 Aceste contracte sunt considerate în legislația civilă drept contracte "SUIS GENERIS", nu

numai ca înțelegeri atipice. Independența lor presupune totuși că deși se pot încadra ca activitați

diverse, multe contracte au în comun baze de concepție care le dau specificul de contract de

leasing.

Din punctul de vedere al legislației civile, baza caracteristică acestor contracte constă în

separarea dreptului de proprietate, al dreptului de posesie și al dreptului de folosință, dar pentru

că se adaugă o serie de puncte specifice de la caz la caz, aceste contracte nu pot fi considerate

doar înțelegeri pentru folosință.

Operațiunile de leasing cunosc în prezent o rată a creșterii de la an la an, de peste 25%, ceea ce

reprezintă o dinamică, poate unică, în economia mondială.