LACUL de Mihai Eminescu

- operă lirică - INTRODUCERESemnificaţia titlului şi precizarea temei: a iubirii şi a naturii.

CUPRINS• prezentarea nucleului liric: visul întâlnirii cu iubita ideală• relevarea caracteristicilor genului liric:

modul de expunere predominant este descrierea

abundenţa figurilor de stil, cu exemple

prezenţa eului liric în text

sunt exprimate sentimente puternice: de iubire, dar şi de tristeţe

imaginile artistice creează o atmosferă adecvată sentimentelor exprimate, natura preluând emoţia poetică

atmosfera lirică este realizată şi cu ajutorul muzicalităţii interioare a versului, obţinută prin figurile de stil specifice şi prin elementele de versificaţie

ÎNCHEIEREDefinirea genului liric şi sublinierea apartenenţei textului la acest gen.

Poezia “Lacul” face parte dintre creaţiile eminesciene în care tema iubirii se asociază cu cea a naturii.

Natura este, şi aici – ca şi în alte poezii eminesciene precum “Dorinţa”, “Crăiasa din poveşti” sau “Floare-albastră” – cadrul iubirii romantice. Titlul poeziei este semnificativ, lacul fiind imaginea predominantă a peisajului, la care se raportează toate celelalte elemente ale decorului – trestiile, barca, luna, vântul.

Prin farmecul şi misterul ei prezenţa apei determină reveria. În decorul fascinant al codrului poetul visează la o dragoste ideală. Aceasta este şi tema poeziei – dorinţa arzătoare a îndrăgostitului de împlinire a iubirii – însă totul rămâne la stadiul de dorinţă, de posibilitate, pentru că visul nu se realizează.

Cu ajutorul descrierii, care este modul de expunere specific creaţiilor lirice, poetul imaginează cadrul întâlnirii cu “Ea” (scris subliniat), iubita ideală. Peisajul e dominat de imaginea “lacului albastru” încărcat cu “nuferi galbeni” (epitete cromatice). Asemeni unei oglinzi fermecate, lacul reflectă nu numai lumea exterioară, dar şi trăirile interioare ale îndrăgostitului. Natura capătă însuşiri umane prin personificări (lacul “tresărind”, “cutremură”, apa “sune”) şi epitete personificatoare (“blânda (lună)”, “lin (foşnească)”, “unduioasa (apă)”) şi preia zbuciumul sufletesc al poetului , emoţia lui determinată de aşteptarea fiinţei iubite.

Întrucât împlinirea iubirii este dorită dar nerealizată, poetul nu se poate adresa direct iubitei, motiv pentru care persoana a II-a lipseşte dintre formele verbale şi pronominale ale poeziei. Eul liric este însă prezent în text, el confesându-se, exprimându-şi emoţia la persoana I, care, din “eu” (“eu trec”), al momentului aşteptării din strofa a doua devine, după ivirea “Ei”, un posibil “noi” în formele verbale “să sărim” şi “să plutim” din strofele a treia şi a patra, ce surprind momentul visului de iubire, al reveriei. În ultima strofă, a revenirii la realitate, verbele au din nou forma de singular (“suspin”, “sufăr”) ce exprimă intensitatea tristeţii, ca şi epitetul “singuratic”.

Figurile de stil nu au darul numai de a exprima emoţia aşteptării şi durerea decepţiei ci şi pe acela de a sugera gingăşia şi delicateţea sentimentului de iubire la care aspiră poetul. Astfel, imaginile artistice, predominant auditive, realizate cu ajutorul unei metafore cu rol personificator (“glas de ape”) şi a două epitete, unul verbal şi altul substantival, folosite în inversiune (“lin (foşnească)”, “unduioasa (apă)”) sugerează un sunet lin, domol, armonios, în deplină concordanţă cu sentimentul de iubire.

Plină de vrajă este şi muzicalitatea interioară a versurilor realizată prin aliteraţii şi asonanţe. Asonanţele sunt realizate, în majoritate, prin accentuarea vocalei “a” (“unduioasa apă”, “galbeni (…) încarcă” etc.) iar aliteraţiile conţin repetarea silabei “să” (“să sărim”) şi a consoanelor “s” (să-mi scape), “v” şi “f” (“vântu- (…) foşnească”).

Rima de tipul abcb, în care rimează numai versurile al doilea şi al patrulea, creând la lectură impresia unui distih cu rimă împerecheată, ritmul trohaic şi măsura de 7-8 silabe, apropiate de versificaţia creaţiei populare, sporesc armonia versurilor, contribuind la realizarea unei atmosfere generale de seninătate, de calmă resemnare, deşi poezia surprinde un moment de iubire neîmplinită.

Exprimând sentimente puternice de iubire, dorinţă şi tristeţe într-un mod direct, prin confesiunea eului liric prezent în mod nemijlocit în text, sentimente accentuate de atmosfera realizată cu ajutorul figurilor de stil, al versificaţiei şi al motivului participării naturii la emoţiile eului liric şi având ca mod de expunere predominant descrierea, poezia “Lacul” întruneşte toate trăsăturile genului liric.

+