nainte de a semna romane istorice, abundente si dinamice, Maurice Druon se facuse pretuit pentru vivacitatea analitica ndreptata n directia marii finante, a politicienilor, a academicienilor, a armatei, a lumii saloanelor din preajma celui de al doilea razboi mondial. Dupa cteva evocari de campanie, fostul combatant de pe Loire, apoi din Rezistenta, era, la 30 de ani, Goncourt-ul anului 1948. Rasunatorul premiu i-l adusese Marile familii, opera n traditia realista a lui Balzac, Bourger, Martin du Gard. Era primul si cel mai temeinic volum al trilogiei Sfrsitul oamenilor, net superior celorlalte: "o fresca neagra a elitei franceze", "povestirea urni descompuneri sociale" care, cum observa Pierre de Boisdeffre "mbraca o amploare aproape epica".Cu Marile familii, radiografie a unor aparitii dezumanizate, privite cu luciditate necrutatoare, prozatorul se angaja, mpreuna cu Robert Merle, cu Henri Troyat si alti protestatari, n batalia noului realism, curent cu att mai pretios cu ct se opunea nenumaratelor tendinte ducnd spre absurd, spre contemplarea pesimista a raului, spre esoterism, n esenta spre fuga de real. Fondul etico-social al noului romancier se arata, dupa experienta tragica a razboiului, nvestit cu trasaturi progresiste. El afirma, n numele umanismului, simpatia pentru anonimi, respectul opiniilor, necesitatea colaborarii ntre popoare. Unii vedeau n temeritatile limbajului sau un revolutionar; altora le aparea mai spectaculos omul de lume, nclinat spre critica. Superficialitatea patrunde n Voluptatea de a fi si n alte pagini, nu lipsite totusi de talent. Ironistul din Memoriile lui Zeus, ultima-i scriere, se redreseaza dnd parodiei o functie ascutit demascatoare.