Kafka, Franz - La Galerie
2
LA GALERIE Dacă vreo călăreaţă oarecare de circ, firavă şi ofticoasă, ar fi silită cu plesnituri din bici de către un şef nemilos să se învîrtească neîntrerupt în manej, luni de-a rîndul, în faţa unui public nesăţios, şi să salte pe crupa unei gloabe făcînd bezele şi mlădiindu-se din mijloc, şi dacă acest joc ar continua în vuietul orchestrei şi al ventilatoarelor înspre viitorul cenuşiu ce se deschide necontenit înainte, însoţit de aplauzele care aci se sting, aci izbucnesc iarăşi din palmele ce sînt de fapt nişte ciocane cu abur — poate că atunci un tînăr spectator de la galerie ar coborî în goană pe lunga scară dintre staluri, s-ar repezi în manej şi, în plin cîntec al fanfarei ce se adaptează mereu, ar striga : opriţi! Dar întrucît nu astfel se petrec lucrurile, ci o femeie frumoasă, îmbrăcată în alb şi roşu, ţîşneşte în arenă zburînd printre draperiile pe care lachei maiestuoşi le trag în lături dinaintea ei, întrucît directorul, cău tîndu-i privirile, îi răsuflă în faţă ca un animal devotat, o saltă grijuliu pe calul vînăt- rotat, de parcă nepoata lui cea mai dragă ar porni într-o călătorie primejdioasă, nu se poate hotărî să dea semnalul pocnind din bici, apoi printr-un efort de stăpîaire de sine, îl dă în fine, după care aleargă pe lîngă cal cu gura căscată, urmăreşte cu ochi ageri salturile călăreţei, abia putînd înţelege măestria ei, încearcă s-o avertizeze cu strigăte în englezeşte, îndeamnă la atenţie încordată pe rîndaşii care ţin cercurile, iar înainte de marele salto mortale, imploră, cu braţele ridicate, orchestra să tacă şi în cele din urmă o ridică pe micuţă de pe calul tremu-rînd o sărută pe amîndoi obrajii şi nici o omagiere din partea publicului nu i se pare îndestulătoare, în timp ce ea, săltîndu-se în vîrful picioarelor şi sprijinindu-se de el, în norul de praf care încă îi înconjoară, întinde braţele în lături şi-şi lasă căpşorul pe spate, vrînd să împartă cu tot circul fericirea ei — întrucît astfel se petrec lucrurile, spectatorul de la galerie îş i reazimă faţa de balust radă şi, lăsîndu-se furat de marşul final ca de un vis greu, plînge fără voie.
-
Upload
sabina-hondru -
Category
Documents
-
view
221 -
download
0
Transcript of Kafka, Franz - La Galerie
8/9/2019 Kafka, Franz - La Galerie
http://slidepdf.com/reader/full/kafka-franz-la-galerie 1/1
LA GALERIE
Dacă vreo călăreaţă oarecare de circ, firavă şi ofticoasă, ar fi silită cu plesnituridin bici de către un şef nemilos să se învîrtească neîntrerupt în manej, luni de-arîndul, în faţa unui public nesăţios, şi să salte pe crupa unei gloabe făcînd bezele
şi mlădiindu-se din mijloc, şi dacă acest joc ar continua în vuietul orchestrei şi alventilatoarelor înspre viitorul cenuşiu ce se deschide necontenit înainte, însoţitde aplauzele care aci se sting, aci izbucnesc iarăşi din palmele ce sînt de faptnişte ciocane cu abur — poate că atunci un tînăr spectator de la galerie ar coborîîn goană pe lunga scară dintre staluri, s-ar repezi în manej şi, în plin cîntec alfanfarei ce se adaptează mereu, ar striga : opriţi!Dar întrucît nu astfel se petrec lucrurile, ci o femeie frumoasă, îmbrăcată în albşi roşu, ţîşneşte în arenă zburînd printre draperiile pe care lachei maiestuoşi letrag în lături dinaintea ei, întrucît directorul, căutîndu-i privirile, îi răsuflă în faţăca un animal devotat, o saltă grijuliu pe calul vînăt- rotat, de parcă nepoata luicea mai dragă ar porni într-o călătorie primejdioasă, nu se poate hotărî să deasemnalul pocnind din bici, apoi printr-un efort de stăpîaire de sine, îl dă în fine,după care aleargă pe lîngă cal cu gura căscată, urmăreşte cu ochi ageri salturilecălăreţei, abia putînd înţelege măestria ei, încearcă s-o avertizeze cu strigăte înenglezeşte, îndeamnă la atenţie încordată pe rîndaşii care ţin cercurile, iar înaintede marele salto mortale, imploră, cu braţele ridicate, orchestra să tacă şi în celedin urmă o ridică pe micuţă de pe calul tremu-rînd o sărută pe amîndoi obrajii şinici o omagiere din partea publicului nu i se pare îndestulătoare, în timp ce ea,săltîndu-se în vîrful picioarelor şi sprijinindu-se de el, în norul de praf care încăîi înconjoară, întinde braţele în lături şi-şi lasă căpşorul pe spate, vrînd săîmpartă cu tot circul fericirea ei — întrucît astfel se petrec lucrurile, spectatorulde la galerie îşi reazimă faţa de balustradă şi, lăsîndu-se furat de marşul final cade un vis greu, plînge fără voie.
