Jurământul Lui Hippocrate1

6
Jurământul lui Hippocrate este un jurământ atribuit lui Hippocrate, medic din Grecia antică, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui jurământ sunt și astăzi valabile, ca păstrarea secretului profesional sau interzicerea relațiilor intime cu pacienții. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei. În multe universități, absolvenții facultăților de medicină rostesc la sfârșitul ceremoniei de încheiere a ciclului universitar jurământul lui Hippocrate: "Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea și Panacea și pe toți zeii și zeițele, pe care îi iau ca martori, că voi îndeplini acest jurământ și poruncile lui, pe cât mă ajută forțele și rațiunea: Să respect pe cel care m-a învățat această artă la fel ca pe propriii mei părinți, să împart cu el cele ce-mi aparțin și să am grijă de el la nevoie; să-i consider pe descendenții lui ca frați și să-i învăț această artă, dacă ei o doresc, fără obligații și fără a fi plătit. Să transmit mai departe învățăturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu și numai acelor discipoli care au jurat după obiceiul medicilor, și nimănui altuia. Atât cât mă ajută forțele și rațiunea, prescripțiunile mele să fie făcute numai spre folosul și buna stare a bolnavilor, să-i feresc de orice daună sau violență. Nu voi prescrie niciodată o substanță cu efecte mortale, chiar dacă mi se cere, și nici nu voi da vreun sfat în această privință. Tot așa nu voi da unei femei un remediu abortiv. Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața. Nu voi opera piatra din bășică, ci voi lăsa această operație celor care fac această meserie. În orice casă voi intra, o voi face numai spre folosul și bunăstarea bolnavilor, mă voi ține departe de orice acțiune dăunătoare și de contacte intime cu femei sau bărbați, cu oameni liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi în timpul unui tratament voi păstra în secret, pentru că aici tăcerea este o datorie.

description

despre juramintu lui hipocrate

Transcript of Jurământul Lui Hippocrate1

Jurmntul lui Hippocrateeste un jurmnt atribuit luiHippocrate, medic dinGreciaantic, care cuprinde ndatoririle morale ale unuimedicn exercitarea profesiunii sale. Multe din principiile acestui jurmnt sunt i astzi valabile, ca pstrarea secretului profesional sau interzicerea relaiilor intime cu pacienii. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau aeutanasiei.n multe universiti, absolvenii facultilor demedicinrostesc la sfritul ceremoniei de ncheiere a ciclului universitar jurmntul lui Hippocrate:"Jur peApollomedicul, peEsculap, peHigeaiPanaceai pe toi zeii i zeiele, pe care i iau ca martori, c voi ndeplini acest jurmnt i poruncile lui, pe ct m ajut forele i raiunea: S respect pe cel care m-a nvat aceast art la fel ca pe propriii mei prini, s mpart cu el cele ce-mi aparin i s am grij de el la nevoie; s-i consider pe descendenii lui ca frai i s-i nv aceast art, dac ei o doresc, fr obligaii i fr a fi pltit. S transmit mai departe nvturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu i numai acelor discipoli care au jurat dup obiceiul medicilor, i nimnui altuia. Att ct m ajut forele i raiunea, prescripiunile mele s fie fcute numai spre folosul i buna stare a bolnavilor, s-i feresc de orice daun sau violen. Nu voi prescrie niciodat o substan cu efecte mortale, chiar dac mi se cere, i nici nu voi da vreun sfat n aceast privin. Tot aa nu voi da unei femei un remediu abortiv. Sacr i curat mi voi pstra arta i mi voi conduce viaa. Nu voi opera piatra din bic, ci voi lsa aceast operaie celor care fac aceast meserie. n orice cas voi intra, o voi face numai spre folosul i bunstarea bolnavilor, m voi ine departe de orice aciune duntoare i de contacte intime cu femei sau brbai, cu oameni liberi sau sclavi. Orice voi vedea sau voi auzi n timpul unui tratament voi pstra n secret, pentru c aici tcerea este o datorie. Dac voi respecta acest jurmnt i nu l voi clca, viaa i arta mea s se bucure de renume i respect din partea tuturor oamenilor; dac l voi trda devenind sperjur, atunci contrariul."Juramintul lui Hippocrate din perspective biblica si a realitatii

Cu toii cunoatem c la absolvirea studiilor, fiecrui medic i se cere s depunJurmntul lui Hippocrate. Nu tiu ci au avut posibilitatea s citeasc textul acestui jurmnt. Eu am rmas micat foarte mult, mai ales cnd am fcut o comparaie a celor cuprinse n Jurmntul lui Hipocrat cu Sfintele Scripturi i cu realitatea zilelor noastre. V invit s citii articolul i pe parcurs, voi prezenta tot textul Jurmntului lui Hipocrat pas cu pas, asumndu-mi dreptul de a-l mpri pe paragrafe. Fiecare paragraf din articol va fi un comentariu asupra paragrafului respectiv din Jurmntul lui Hipocrat. nainte de a ncepe aceast analiz, este potrivit s spun cteva cuvinte despreHippocrate. Nscut pe insula Kos n jurul anului 460 nainte de Hristos, acest om celebru a ajuns s fie cel mai vestit medic al Greciei antice. Dup ce a nvat arta medicinei de la tatl su, a cltorit mult prin Grecia n calitate de medic itinerant i a fost recunoscut de toi ca un practician foarte bun. Prin anii 420 nainte de Hristos s-a ntorsn patrie, pe insula Kos unde a fondat o coal de medicin. Apoi a mai fondat nc o coal de medicin n Tessalia. Motenirea lsat de el este Corpus Hippocratum, un volum care cuprinde 70 de lucrri de medicin, dintre care istorii cred c ase i aparin cu siguran lui, iar celelalte fiind scrise de ali autori. Celebrul medic i fondator al colilor de medicin a alctuit acest jurmnt pentru discipoli ca n felul acesta s-i oblige la moralitate i responsabilitate. Deci, s vedem ce este scris n Jurmntul lui Hipocrat care i azi este depus de ctre studenii celor mai multe faculti de medicin. Rspundere fa de Autoritatea Suprem Jurmntul lui Hipocrat ncepe cu aceste cuvinte: Jur pe Apollo medicul, pe Esculap, pe Higea i Panacea i pe toi zeii i zeiele, pe care i iau ca martori, c voi ndeplini acest jurmnt i poruncile lui, pe ct m ajut forele i raiunea Cel mai mult probabil c Hipocrat nu a cunoscut Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament. El a crescut i a trit ntr-o societate politeist, dovad fiind c la nceputul acestui jurmnt enumer zeii medicinei i apoi toi zeii i zeiele cunoscute grecilor. n primul secol, cnd Apostolul Pavel a venit n cultura greac cu mesajul Evangheliei Domnului Isus Hristos, Luca, autorul crii Faptele Apostolilor, l-a nsoit pe Pavel i a scrs: Dar, chiar dac n vremea lui Hipocrat grecii nu cunoteau pe Dumnezeul adevrat, ei nu au negat existena autoritii supreme, existena dumnezeirii. Tocmai acesta i este factorul de baz care determin morala. Dac oamenii nu recunosc autoritatea suprem a lui Dumnezeu, ei nu mai au nici un temei pentru moralitate. Responsabilitate fa de nvtor Prima din lista angajamentelor incluse n Jurmntul lui Hipocrat este: S respect pe cel care m-a nvat aceast art la fel ca pe propriii mei prini, s mpart cu el cele ce-mi aparin i s am grij de el la nevoie; s-i consider pe descendenii lui ca frai i s-i nv aceast art, dac ei o doresc, fr obligaii i fr a fi pltit. Dup zei, primul n lista responsabilitilor i obligaiunilor este nvtorul sau profesorul, chiarnaintea pacientului. i dac cineva nu tie a pstra respect fa de cel care l-a nvat, nu mai poate avea respect fa de nimeni. Profesorul merit un respect ca i cel pe care trebuie s-l dm prinilor despre care una din cele zece porunci spune: Cinstete pe tatl tu i pe mama ta, pentru ca s i se lungeasc zilele n ara, pe care i-o d Domnul, Dumnezeul tu. (Exodul 20:12) Respectul pentru Hipocrat nsemna nu doar cuvinte, ci i grija de nevoile financiare ale celui ce te-a nvat arta (nu este numit nici meserie, nici profesie) i prezenaalturi de el cnd va fi n nevoie. Mai mult, respectul acesta avea s se extind i fa de descendenii nvtorului, adic fii, nepoi sau strnepoi i nu prin a le da bani, ci a-i nva arta. Biblia vorbete foarte mult cu privire la felul cum trebuie s te pori cu cel ce te-a nvat i mai ales care te nva Cuvntul lui Dumnezeu.Unul din aceste pasaje spune: Responsabilitatea fa de nvtur Nici urmtorul aliniat al Jurmntului lui Hipocrat nu pomenete despre pacient, pentru c se refer n ntregime la nvtur, cu privire la care medicul se obliga astfel: S transmit mai departe nvturile acestei arte fiilor mei, fiilor maestrului meu i numai acelor discipoli care au jurat dup obiceiul medicilor, i nimnui altuia. Daccitii nco dat cu atenie, vei vedea cu siguran c acest jurmnt trebuia s fie depus nainte de a ncepe s nvee cineva arta medicinii i nu la absolvire, cum se obinuiete astzi. De ce? Pentru c cunotinele sunt periculoase cnd ajung la dispoziia oamenilor lipsii de moralitate. De altfel, nu medicii sunt cei care fac avorturile? Dar, vom ajunge i la acest subiect care tot este cuprins n Jurmntul lui Hipocrat. Apostolul Pavel i-a scris ucenicului su iubit, Timotei, astfel: i ce-ai auzit de la mine, n faa multor martori, ncredineaz la oameni de ncredere, care s fie n stare s nvee i pe alii. (2 Timotei 2:2) nvtura Cuvntului lui Dumnezeu, nu este una pe care El ar fi cerutvreo dat s o inem ascuns. Trebuie ns s le ncredinm doar oamenilor de ncredere s fie nvtori, ca s o transmit altora. Om de ncredere este acel care pstreaz nvtura aa cum a primit-o i nu o va dilua cu alte nvturi, nu-i va afecta calitatea. Fiecare preot este chemat s fie un om de ncredere i s se in strns de nvtura sntoas a Domnului Isus aa cum este lsat pe paginile Sfintelor Scripturi. Responsabilitate fa de pacient Dup ce a stabilit responsabilitatea medicului fa de zei, fa de nvtor i fa de nvtur, Jurmntul lui Hipocrat scrie aceast obligaiune pentru medic: Att ct m ajut forele i raiunea, prescripiunile mele s fie fcute numai spre folosul i buna stare a bolnavilor, s-i feresc de orice daun sau violen. Dup mine altfel nici nu poate fi,nu e posibil s fie altfel,asta e adevrata vocaie i ndatorire a unui medic. Responsabilitate fa de viaa uman Nu n toate cazurile de boal viaa omuluieste pus n pericol sau, cel puin, nu este pus n pericol imediat. Dar fiecare pacient i fiecare medic trebuie s realizeze valoarea vieii umane. Urmtoarele paragrafe ale Jurmntului lui Hipocrat se refer la valoarea vieii umane i viitorul medic trebuia s se oblige astfel: Nu voi prescrie niciodat o substan cu efecte mortale, chiar dac mi se cere, i nici nu voi da vreun sfat n aceast privin. Tot aa nu voi da unei femei un remediu avortiv. Un adevrat medic va aprecia totdeauna viaa la valoarea pe care a pus-o Dumnezeu n ea i nu va face nimic care poate contribui la luarea vieii cuiva. i aici trebuie s ne gndim ce valoare are viaa uman pentru tine? Responsabilitate fa de limita cunotinelor i colaborare Nimeni nu poate pretindec cunoate totul. De aceea, nimeni nu trebuie s-i depeasc limitele cunotinelor i deprinderilor sale. La aceasta s-a referit Hipocrat n urmtorul paragraf cnd le cere viitorilor medici s jure astfel: Sacr i curat mi voi pstra arta i mi voi conduce viaa. Nu voi opera piatra din bic, ci voi lsa aceast operaie celor care fac aceast meserie. Unii din arogan, alii din lcomie se apuc s fac lucruri de care nu au suficient competen sau nu au de fel. Un medic cu fric de Dumnezeu nu va face nici odat astfel i va fi gata ori de cte ori nu tie s o recunoasc i s trimit pacientul la alt medic, care este suficient de competent n materie. Aceasta implic o colaborare sntoas ntre medici, dar se refer i la noi, toi oamenii care slujim unii la alii n diferite feluri. Responsabilitatea privitoare la morala comportamentului sexual Urmtoarea obligaiune a jurmntului spune: n orice cas voi ntra, o voi face numai spre folosul i bunstarea bolnavilor; m voi ine departe de orice aciune duntoare i de contacte intime cu femei sau brbai, cu oameni liberi sau sclavi. Dumnezeu spune clar n Sfintele Scripturi c curvia i preacurvia aduc blestem, boal i nenorocire n familie i afecteaz nu doar sntatea fizic dar i soarta etern a oamenilor. Responsabilitatea pstrrii secretelor Oamenii au diferite motive din care nu vor s li se fac cunoscut boala. Unii din pricina c au dobndit aceste boli prin comportament imoral, iar alii sunt intimidai de boala lor sau un oricare alt motiv. n procesul diagnosticrii i a tratamentului, medicul poate ajunge s cunoasc lucruri intime, foarte personale. De aceea urmtoarea obligaiune pe care trebuia s i-o nsueasc un viitor medic era: Orice voi vedea sau voi auzi n timpul unui tratament voi pstra n secret, pentru c aici tcerea este o datorie. Lucrul acesta este folositor nu doar medicilor, ci i tuturor oamenilor i muli nu pot avea nici odat prieteni adevrai pentru c nu pot pstra secretele ncredinate sau lucrurile pe care au ajuns s le cunoasc fr ca cineva s fi intenionat s le spun lor. Realizeaz binecuvntrile i consecinele Ultimul paragraf al renumitului Jurmnt a lui Hipocrat este intenionat s-l fac contient pe cel ce se oblig cu acest legmnt cu privire la beneficiile respectrii sau consecinele clcrii lui. Iat coninutul acestui ultim paragraf: Dac voi respecta acest jurmnt i nu l voi clca, viaa i arta mea s se bucure de renume i respect din partea tuturor oamenilor; dac l voi trda devenind sperjur, atunci contrariul. Generaia de astzi distruge una dup alta valorile de veacuri. Vedem aceasta peste tot. Au recunoscut-o i autorii articolului despreJurmntul lui Hippocratedin enciclopedia Wikipedia care au scris: Multe din principiile acestui jurmnt sunt i astzi valabile, ca pstrarea secretului profesional sau interzicerea relaiilor intime cu pacienii. Altele sunt subiecte controversate, cum ar fi interzicerea avortului sau a eutanasiei. Faptul c avortul i eutanasia au devenit subiecte controversate pentru unii medici, arat c viaa uman nu mai are valoare n ochii lor. Avnd n vedere cum sunt azi distruse valorile ce in de comportamentul sexual al oamenilor, dac nu ntreprindem nimic, ne putematepta ca nu peste mult timp s devin pentru medici subiecte controversate i pstrarea secretului profesional sau interzicerea relaiilor intime cu pacienii. Odat cu dezicerea oamenilor de la aceste valori, vin i consecinele, multe i grave i aceasta pentru c Dumnezeu este acelai ieri, azi, i n veci. El este Tatl luminilor i n El nu este nici schimbare, nici umbr de mutare. S-I cutm faa, studiind Cuvntul Lui Biblia.