JOCUL DIDACTIC

Jocul reprezintă cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului şi acest lucru se ştie încă din cele mai îndepărtate timpuri. Cuvântul “joc” poate avea sensul de amuzant, poate semnifica un lucru ieşit din comun sau ceva întămplător, “jocul destinului”. Verbul “a se juca” este folosit în sensul de interpretare a rolului într-o piesă, în sens figurat desemnează simularea (a juca rol de comedie), ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca rol de conducere), riscul (a se juca cu viaţa). E. A. Pokrovshi evidenţiază faptul că jocul are şi alte particularităţi la alte popoare.1

Ulterior în toate limbile europene cuvântul “joc” a început să se extindă asupra unei largi sfere de acţiune umane, care, pe de o parte nu presupune o muncă grea, iar pe de altă parte oferă oamenilor veselie, satisfacţie. În literatura de specialitate, există mai multe forme de definire a jocului care diferă de la un autor la altul. Psihologul român Paul Popescu-Neveanu consideră jocul “ca formă de activitate specifică pentru copil şi hotârâtoare pentru dezvoltare lui psihologică. Sub influienţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga activitate psihică a copilului”.2 Georgeta Antohe şi Iuliana Huţupaş defineşte jocul ca fiind “activitate specifică umană, dominantă în copilărie, una din variatele activităţi desfăşurate de om, aflată în strânsă legătură cu acestea. 3

Ed. Claparède consideră că jocul, rezultând din imitaţie, este un substitut de activitate eficientă şi îndeplineşte un rol compensator în sensul satisfacerii trebuinţelor, intereselor copilului. La baza jocului sunt reacţiile circulare, ce se formează treptat, în joc îmbinând realul cu deviaţii imaginare. Sub imperiul trebuinţelor, copilul atribuie lucrurilor obişnuite semnificaţii neobişnuite, se introduce în roluri, personifică, aceasta reprezentând, aşa cum a arătat Th. Ribot, primii paşi ai imaginaţiei.4

J. Chateau consideră că jocul are un rol important, capital în dezvoltarea copilului şi chiar a adultului. Jocul este un prilej de afirmare a eului infantil, iar pentru adult un prilej de relaxare, un remediu împotriva

1 Melania Enache şi Maria Munteanu – Jocul didactic, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1998, pag 15;2 Paul Popescu-Neveanu– Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978, pag 396;3 Georgeta Antohe şi Iuliana Huţupaş– Psihopedagogia jocului, Editura Nivelau, Galaţi, 2002, pag 15;4 Claparède, Ed - L'ecole sur mesure, ediţia II, Paris, 1920, pag 132;

plictiselii. Tot J. Chateau consideră că locul este o pregătire pentru muncă, un exerciţiu nu un substitut al muncii, îndeplinind pentru copil rolul pe care-l îndeplineşte munca la adult. Jocul este calea de transmitere a plăcerii senzoriale în plăcere morală, întrucât el devine o acţiune intenţionată, cu o finalitate conştientă. J. Piaget defineşte jocul ca “pol al exerciţiilor funcţionale în cursul dezvoltării individuale, celălalt pol fiind exerciţiul neludic, când subiectul învaţă să înveţe într-un context de adaptare cognitivă şi nu numai de joc”.5

Având în vedere toate aceste achiziţii putem defini jocul ca o activitate ce constă în reflectarea şi reproducerea vieţii reale într-o modalitate proprie copilului, reprezenând totodată şi transpunerea pe plan imaginar a vieţii reale pe baza transfigurării realităţii, prelucrării aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului. Deşi la prima vedere activitatea de joc dă impresia unei activităţi relaxante, lejere, care nu implică mult consum de energie din partea celui care realizează această activitate, în esenţă ea este extrem de solicitantă pentru copil. Având în vedere durata şi ponderea pe care jocul o deţine în viaţa copilului J. Chateau afirmă că “aproape orice activitate desfăşurată de copil este joc”, după cum Ed. Claparède afirmă că “jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii, … este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă poate să acţioneze. Tot la joc şi la rolul pe care îl are în viaţa omului (copil sau adult), Fr. Schiller scria că “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”.6

Importanţa locului pe care-l ocupă jocul în viaţa copilului este conferită de faptul că jocul satisface dorinţa firească de manifestere, de acţiune şi de afirmare a independenţei copilului. Prin joc, copilul învaţă să descifreze lumea reală, motiv pentru care H. Wallon apreciază jocul ca pe o activitate de preînvăţare. Jocul este prezent într-o formă sau alta în toate etapele de vârstă dar în special la vârsta copilăriei când ocupă o pondere mare în ansamblul activităţilor desfăşurate de copil. Din această cauză putem afirma că jocul are multiple şi variate valenţe informativ-formative în special la vârsta copilăriei, când jocul prezintă în desfăşurarea sa o serie de elemente psihologice operante la această vârstă. Valoare formativă a jocului se manifestă şi pe planul dezvoltării proceselor cognitive, cu deosebire a celor intelectuale (gândire, memorie, imaginaţie), care se ralizează concomitent cu dobândirea noilor

5 Georgeta Antohe şi Iuliana Huţupaş– Psihopedagogia jocului, Editura Nivelau, Galaţi, 2002, pag 16;6 Claparède, Ed - L'ecole sur mesure, ediţia II, Paris, 1920, pag132;

cunoştinţe care implică în mod necesar şi diversificarea actiunilor mentale. Jocul favorizează dezvoltarea abilităţilor imaginative, a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini despre obiecte şi fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după modelul acţiunilor concrete pe care le-a realizat cu obiecte în timpul jocului. Prin diferitele jocuri pe care copilul le practică se îmbogăţeşte şi se nuanţează viaţa afectivă, are loc un proces de emancipare afectivă a copilului. Astfel copilului i se dezvoltă sentimente de simpatie sau de antipatie pentru unii copii, sentimente ce se pot schimba cu uşurinţă uneori. Copilul fiind interesat de satisfacerea nevoilor şi dorinţelor momentane îşi poate transforma în prieten un copil cu care nu dorea să se joace doar pentru că acesta îi poate oferi posibilitatea de a participa la jocul dorit în acel moment. Tot prin joc se dezvoltă procesele cognitive şi nu în ultimul rând cele intelectuale, se acumulează cunoştinţe referitoare la realitatea înconjurătoare, se dezvoltă voinţa, atenţia. Se pun bazele formării unor trăsături careacteriale (simţul răspunderii pentru respectarea unor reguli obligatorii, solidaritatea, curajul, hotărârea, spiritul de cooperare etc.). O contribuţie importantă are jocul la conturarea şi dezvoltarea intereselor, înclinaţiilor, aptitudinilor, creativităţii şi ingeniozităţii. Atenţia şi calităţile ei găsesc un teren prielnic dezvoltării în cadrul jocurilor practicate de copil. Prin joc copilul dobândeşte deprinderi de autoservire, în scopul satisfacerii trebuinţelor proprii şi o dată formate acestea permit ca jocul să devină mai complex, cu o valoare formativă sporită. În cadru jocului se realizează treptat procesul de socializare a copilului, mai ales prin procesul de imitaţie şi asumare de roluri care îi permit pătrunderea în universul de convieţuire a oamenilor, ajutând la însuşirea normelor de comportare în societate. Copilul învaţă să înţeleagă şi să aprecieze conduita celorlalţi, învaţă să cunoască, fie şi parţial, valoare socială a acţiunilor umane, să raporteze faptele sale şi ale altora la regulile morale ce dirijează realităţile interumane. Jocul are un caracter universal, este o realizare permanentă, fiind întâlnit, în forme diferite, la toate vârstele, numai că în diverse momente are un alt loc şi rol, funcţiile sale variind de la o vârstă la alta. Prin joc copilul este iniţiat în tainele frumosului şi învaţă să-l creeze, realizându-se astfel importante sarcini ale educaţiei estetice, Concluzionăm că prin joc are loc o largă expansiune a personalităţii, realizându-se o absorbţie uriaşă de experienţă şi trăire de viaţă, de interiorizare şi de creaţie. Jocul îi permite individului să-şi realizeze “eul”, să-şi manifeste personalitatea, să urmeze pentru un moment, linia interesului său major, atunci când nu o poate face alte activităţi.

Jocul didactic reprezintă categoria cea mai cuprinzătoare şi reprezentativă a jocuriler cu reguli. Se defineşte ca un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria pe care le stârneşte, urmăreşte un set de obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică etc. a elevului. Se mai poate defini şi ca o activitate conştientă, o metodă ce cunoaşte o largă aplicabilitate, regăsindu-se pe anumite secvenţe de învăţare în cadrul tuturor activităţilor didactice ce au ca scop însăşi acţiunea de joc care îi satisface jucătorului dorinţele şi aspiraţiile. Este o activitate de învăţare dirijată, dar şi o metodă didactică. Jocul didactic îmbină elementul instructiv-educativ cu cel distractiv. Specific pentru aceste jocuri este că ele sunt special create şi organizate pentru a rezolva în procesul instructiv-educativ anumite sarcini didactice, pentru a rezolva obiective educaţionale precise şi variate. Termenul “didactic” asociat jocului accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă şi formativă specifice procesului de învăţământ. Jocul didactic este un tip de joc prin care învăţătorul consolidează, precizează şi verifică cunoştinţele predate elevilor, le îmbogăţeşte sfera de cunoştinţe. Conţinutul, sarcina didactică (problema intelectuală), regulile şi acţiunile de joc (ghicire, surpriză, mişcare etc.) conferă jocului didactic un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor propuse elevilor. Aceste tipuri de joc contribuie la realizarea unor obiective educaţionale variate şi complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului, organizându-se jocuri motrice sau jocuri sportive, sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieţii psihice (procese psihice senzoriale, intelectuale, volitive, spitit de observaţie, atenţie, motivaţie, trăsături de personalitate). De asemanea jocurile didactice pot contribui la rezolvarea unor sarcini specifice educaţiei morale, estetice. El are o componentă informativă şi una formativă. Jocurile didactice include mai multe elemente componente:

scopul jocului; conţinutul jocului; sarcina jocului; regulile jocului; elemente de joc / acţiunea de joc.

Scopul jocului reprezintă finalitatea spre care tinde jocul respectiv şi formează pe baza obiectivelor de referinţă prevăzute de programa activităţii educative. Scopul trebuie definit cu claritate şi precizie pentru a putea fi realizat. Avănd ca punct de plecare cerinţele programei, scopul are menirea de a le converti în finalităţi funcţionale de joc.

Scopurile jocului didactic pot fi foarte diverse: consolidarea unor cunoştinţe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacităţii de exprimare, de orientare în spaţiu şi timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaţionare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale. Conţinutul jocului include totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cu care copiii operează în joc, însuşite de către copii în activităţile anterioare. În funcţie de acestea, jocul având menirea de a consolida sau a verifica acele cunoştinţe. Conţinutul jocului trebuie să ţină cont de particularităţile de vârstă ale elevilor, să fie accesibil şi atractiv. Atunci când practica educativă o impune aceleaşi elemente de conţinut pot fi folosite în diverse jocuri didactice, cu condiţia ca acestea să dobândească individualitate şi să prezinte noutate prin modificarea celorlalte elemente constitutive ale jocului. În acest fel va reprezenta de fiecare dată pentru copil o formă nouă, variată, atractivă de activitate. Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să o rezolve. Indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului pentru a realiza scopul propus. Pentru copii sarcina didactică apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin valorificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de care dispun. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub forma unui obiectiv operaţional, ajutăndu-i pe copii să conştientizeze ce operaţii trebuie să efectueze în semn că insuşirea conţinutului s-a realizat. În ideea asigurării caracterului formativ al jocului este necesar ca sarcina didactică să nu solicite numai sau, în primul rând, procesele mnezice, ci să implice în rezolvarea sa gândirea (operaţiile sale), imaginaţia, creativitatea. Poate fi concepută ca o problemă de gândire, copilul fiind solicitat să compare pentru a stabili asemănări şi deosebiri, să analizeze, să sintetizeze, să generalizeze, să identifice, să denumească, să descrie, să reconstituie, să completeze, să corecteze. Trebuie să fie o concordanţă cu nivelul de dezvoltare a copilului, acceptabilă şi în acelaşi timp să prezinte atractivitate. Regulule jocului concretizează sarcina didactică, arată cum trebuie rezolvată problema intelectuală; arată căile de organizare a acţiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Regulile jocului sunt cerinţele care dirijează acţiunile copiilor: indică acţiunile de joc şi succesiunea lor, reglementează distribuirea rolurilor şi relaţiilor dintre copii, stimulează sau inhibă manifestările comportamentale ale participanţilor la joc. Între sarcina didactică şi regulile de joc există o strânsă corelaţie. Cu cât regulile sunt mai precise şi mai bine însuşite, cu atât sarcinile didactice sunt mai corecte şi uşor realizate, iar jocul este mai interesant şi atectiv. Foarte important pentru eficienţa jocului este ca participanţii la joc să li se trezească interesul pentru sarcina didactică şi regulile jocului, să li se creeze o stare emoţională pozitivă faţă de îndeplinirea acestora.

Regulile trebuie să fie simple, uşor de reţinut şi posibil de respectat de către toţi copiii. Elementele de joc / acţiunea de joc include căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă, distractivă activităţii desfăşurate de copii. Conceperea lor depinde de ingeniozitatea cadrului didactic. Se sugerează folosirea unor elemente de surpriză, de aşteptare, întrecerea individuală sau de grup, mişcarea, ghicirea, reconpensarea rezultatelor bune, penalizarea greşelilor comise, aplauze. Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de cele folosite în alte activităţi similare, în caz contrar existând riscul ca acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, însăşi esenţa jocului fiind în acest caz compromisă. În cazul jocurilor în care se folosesc şi materiale didactice, reuşita jocului depinde şi de calitatea materialelor, care trebuie să fie adecvate conţinutului, variate şi atractive, uşor de manevrat şi să provină din mediul apropiat, familiar copiilor (planşe, jetoane, figuri geometrice, jucării, fişe individuale, obiecte naturale). Acţiunea de joc este acţiunea prin care se realizează sarcina de joc. Acesta antrenează copiii la o activitate intelectuală al cărui efort nu este conştientizat, dinamizează participarea şi favorizează obţinerea performanţelor. Acţiunea de joc cuprinde momente de aşteptare, surpriză, ghicire, mişcare şi întrecere.7

Metodologia organizării şi desfăşurării jocurilor didactice Există la copii o artă de a se juca, aşa cum există o artă de a munci, căci pentru copil jocul este o muncă. Jocul didactic reuşeşte mai bine decât orice alt gen de activitate şcolărească să îmbine elementele instructive cu cele educative şi distactive. Evicienţa lui depinde în mare măsură de felul în care învăţătorul reuşeşte să asigure concordanţa între tema jocului şi modul în care ştie să folosească cuvântul. El poate fi organizat ca activitate obligatorie sau ca secvenţă în structura altei activităţi. Ca activitate de învăţare dirijată, jocul necesită: proiectarea judicioasă, într-o succesiune de activităţicare asigură însuşirea cunoştinţelor ce vizează conţinutul jocului, cunoaşterea jocului sub toate aspectele, procurarea şi confecţionarea materialului adecvat. Pregătirea unui joc didactic începe cu alegerea lui. Selectarea jocului se realizează în funcţie de obiectivele propuse şi de caracteristicile clasei de elevi. În concordanţă cu acestea, trebuie ales materialul didactic. Orice material didactic trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe: accesibilitate, adecvare la conţinutul jocului, simplitate, claritate,

7 Marian Barbu – Metodica predării limbii şi literaturii române în ciclul primar, Editura “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2003, pag 136;

atractivitate, vizibilitate din orice poziţie şi valoare artistică. De aceea învăţătorul trebuie să stabilească scopul şi să ţină seama de măsura în care jocul se subordonează obiectivelor curente ale lecţiei (înţelegerea, consolidarea, formarea deprinderilor, evaluarea). Denumirea jocului este un alt aspect al pregătirii pentru folosirea lui în procesul de învăţare şi are o importanţă deosebită pentru că trebuie să vizeze esenţa acestuia. De aceea titlul jocului trebuie formulat în cât mai puţine cuvinte pentru a fi reţinut uşor de elevi. De multe ori denumirea jocului revine pe parcursul desfăşurării acestuia ca un laitmotiv care menţine atenţia elevilor şi îi încurajează. O dată ales jocul didactic, trebuie studiat cu atenţie conţinutul acestuia pentru a vedea dacă este accesibil, atractiv şi recreativ. Ultima etapă de pregătire a jocului didactic constă în elaborarea proiectului jocului, parte componentă a proiectului lecţiei în care urmează a fi folosit acesta. În proiect trebuie să apară clar dublul scop al activităţii adică din punct de vedere al conţinutului şi din punct de vedere al acţionării asupra proceselor psihice. Organizarea jocului presupune asigurarea unui cadru adecvat desfăşurării activităţii ca şi pregătirea şi antrenarea elevilor. Desfăşurarea jocului conţine o succesiune de secvenţe în care este prezentat jocul, se realizează familiarizarea copiilor cu jocul la o participare activă, efectivă. Jocul se însuşeşte pe măsura desfăşurării lui. Desfăşurarea jocului didactic reclamă parcurgerea mai multor etape: • introducerea în joc constă în captarea atenţiei copiilor print-un element de surpriză, o noutate, un scurt dialog atractic, o jucărie. De asemenea, introducerea în joc se poate face prin scurte expuneri care să stârnească interesul şi atenţia elevilor sau versuri, ghicitori. • prezentarea materialului didactic se face în aşa fel încât să fie stimulat interesul elevilor pentru folosirea acestuia. În unele jocuri atmosfera introductivă este creată chiar de prezentarea materialului didactic. • anunţarea titlului jocului şi a obiectivelor orientează copiii în specificul acestei activităţi didactice. Această etapă trebuie să se realizeze în termeni foarte clari, precişi şi cât se poate de sugestiv. • familiarizarea elevilor cu jocul are ca obiective: trezirea interesului pentru joc, pentru tema jocului (crearea motivaţiei); crearea unei atmosfere relaxante, de bună dispoziţie, favorabilă performanţelor; prezentarea şi intuirea materialului didactic; prezentarea şi înţelegerea sarcinilor didactice şi a regulilor jocului, condiţie de bază pentru buna desfăţurare a jocului şi pentru realizarea obiectivelor operaţionale. Metodele de însuşire a jocului diferă în funcţie de grupa de vârstă, de complexitatea jocului, de experienţa de joc a copiilor, de sarcinile jocului.

• explicarea şi demonstrarea jocului –cea mai simplă modalitate de însuşire a jocului de către copii, frecventă la cei mici este prin acţiune. Explicarea şi demonstrarea jocului se realizează prin desfăşurarea efectivă a lui – calea inductivă. Calea deductivă presupune explicarea prealabilă a jocului, sarcinile didactice, regulile, acţiunile de joc urmate de aplicat. Explicarea şi demonstrarea jocului are un rol hotărâtor pentru desfăşurarea ulterioară a activităţii, cadrul didactic trebuind să rezolve acum următoarele probleme care condiţionează reuşita jocului: să explice sarcina didactică a jocului; să precizeze acţiunile pe care trebuie să le efectueze elevii pentru realizarea sarcinii didactice; să actualizeze cunoştinţele, priceperile, deprinderile ce constituie conţinutul jocului; să precizeze regulile ce trebuie respectate în joc; să dea indicaţiile necesare cu privire la folosirea materialului didactic de către copii; să precizeze sarcinile conducătorului de joc; dacă jocul presupune competiţie, să indice cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru a fi desemnat câştigătorul jocului; în cadrul jocurilor pe echipe, se constituie echipele. În acestă etapă cadrul didactic trebuie să se asigure că toate problemele au fost bine însuşite de către copii, ceea ce va permite ca în desfăşurarea jocului să nu fie întreruperi pentru explicaţii suplimentare. Explicarea jocului va fi însoţită de demonstrarea acţiunilor ce urmează a fi realizate de copii. Demonstrarea va fi făcută de învăţătoare care poate fi ajutată şi de unii elevi. • executarea propriu-zisă a jocului este etapa principală în desfăşurarea acestuia. Desfăşurarea jocului şi performanţele copiilor relevă gradul de înţelegere a jocului, nivelul însuşirii cunoştinţelor implicate în conţinutul jocului, capacitatea intelectuală şi abilităţile motrice ale elevilor. Ele trebuie să urmărească gradul de îndeplinire a acţiunii în succesiunea normală; gradul de respectare a regulilor; rezolvarea rapidă şi corectă a sarcinilor didactice; activizarea tuturor copii după posibilităţile lor; îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice; stimularea spiritului de independenţă a copiilor; asigurarea unui ritm vioi bazat pe interesul constant, pe o atmosferă relaxantă; antrenarea unor copii la conducerea jocului. Eficientizarea jocului didactic nacesită conceperea a 1-2 variante, adică: -introducerea unor elemente noi de joc; -complicarea jocului prin sarcini didactice mai complexe, cu un grad ridicat de dificultate; -prezentarea unor materiale didactice suplimentare;

-introducerea unor reguli noi;-organizarea unor întreceri;-utilizarea fişelor de muncă independentă.

• încheierea jocului didactic – în acestă secvecţă se rezolvă unele sarcini didactice de sinteză; se reproduce sau se audiază un text literar sau un cântec; se pot îndeplini acţiuni inpuse de temă. Se fac aprecieri frontale şi individuale, se stabilesc câştigătorii, recompensaţi prin aplauze sau surprize, premii.8

Devine tot mai evidentă necesitatea organizării şi desfăşurării jocurilor cu conţinut şi sarcini interdisciplinare. Aceasta accentuează latura formativă şi educativă a jocului didactic, sporesc atractivitatea şi facilitează antrenarea proceselor psihice Jocul didactic constituie puntea de legătură între joc (privit ca activitate distractivă) şi activitatea intelectuală. El crează premisele cunoaşterii temeinice a elevilor atât sub aspectul cunoştinţelor, priceperilor, cât şi sub aspectul capacităţilor intelectuale generale, al trăsăturilor de personalitate. În urma cercetării întreprinse am constatat că utilizând jocul didactic în procesul de predare învăţare, activitatea didactică a îmbinat ineditul şi utilul cu plăcutul, devenind în felul acesta mult mai interesantă şi mai atractivă. Prin joc didactic copiii şi-au angajat întregul potenţial psihic, şi-au cultivat iniţiativa, flexibilitatea gândirii, şi-au dezvoltat spiritul de cooperare, spiritul de echipă. Însuşirea cunoştinţelor cu ajutorul jocurilor didactice permite dezvoltarea mobilităţii, flexibilităţii gândirii, folosirea unor strategii euristice de învăţare. Formele de organizare şi desfăşurare a jocurilor didactice trebuie să se îmbine judicios, constituind un sistem suplu, operativ, deschis în raport cu obiectivele instructiv-educative specifice urmărite în lecţie. Jocurile didactice au drept scop, pe de o parte, instruirea într-un anumit domeniu al cunoaşterii, iar pe de o altă parte, sporirea interesului pentru activitatea respectivă prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocului care facilitează atingerea scopului instructiv-educativ urmărit. Cercetările arată că în nici o altă activitate nu este copilul atât de activ şi de cointeresat în ceea ce face, cum este în joc sau în ocupaţia ludică e îi aparţine în exclusivitate, pentru că jocul îi stimulează la maxim activismul său caracteristic. Să le permitem copiilor să înveţe jucându-se nu este un răsfăţ ieftin. Copilul trebuie pus în situaţia de a simţi satisfacţia succesului muncii depuse de el. Fără succes e greu de admis că individul poate fi concis şi determinat să depună eforturi, să persevereze şi să se angajeze pe o anumită linie.

BIBLIOGRAFIE

8 Pachiţa Domniţeanu– Metodica predării matematicii în ciclul primar, Editura Geneze, Galaţi, 2002, pag 96;

1. Enache, Melania şi Munteanu,Maria– Jocul didactic, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1998;2. Popescu-Neveanu, Paul– Dicţionar de psihologie, Editura Albatros, 1978;3. Antohe,Georgeta şi Huţupaş, Iuliana– Psihopedagogia jocului, Editura Nivelau, Galaţi, 2002;4. Claparède, Ed - L'ecole sur mesure, ediţia II, Paris, 1920;5. Barbu, Marian– Metodica predării limbii şi literaturii române în ciclul primar, Editura “Gheorghe Alexandru”, Craiova, 2003;6. Domniţeanu, Pachiţa– Metodica predării matematicii în ciclul primar, Editura Geneze, Galaţi, 2002.