JAPONIA

Ziua Naţionalã: 23 decembrieSuprafaţa: 377.835 km2

Populaţia: 127.463.611 loc.Limba oficialã: japonezaReligia: şintoism (50%), budism(44%)Denumire oficialã: JaponiaCapitala: TokyoMoneda: yen (JPY)Forma de guvernãmânt: monarhie constituţionalã cu guvern parlamentar

Japonia (în japoneză 日本 , se citeşte Nippon sau Nihon, sens literal: originea soarelui) este o ţară din Asia de Est, situată pe un lanţ de insule aflate între Oceanul Pacific şi Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Denumirea oficială este 日本国 Nipponkoku, textual Ţara de la originea soarelui. Este cunoscută în româneşte şi sub numele de Ţara Soarelui Răsare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum şi o multitudine de insule mici (peste 5000).

Japonia este localizată în Asia de Est, în nordul Oceanului Pacific, fiind formată din 4 insule importante, ce reprezintă un procent de aproximativ 95% din teritoriul Japoniei: Honshu, Hokkaido, Kyushu şi Shikoku, plus numeroase insule mici.

Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului şi placa Filipinelor se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce explică numărul mare de vulcani din Japonia (40 activi şi circa 150 inactivi) precum şi numărul mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susţine că aceste lucruri contribuie la frumuseţea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte, cât şi în apropierea zonelor de ţărm. Totuşi, lava şi cenuşa rezultate în urma erupţiilor vulcanilor au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populaţiilor care trăiesc în zona apropiată vulcanilor activi.

La 11 martie 2011 în Pacific, nu departe de oraşul Sendai de pe coasta de est a Japoniei, a avut loc un cutremur de magnitudinea 8,9, cel mai mare cutremur măsurat vreodată în Japonia. Seismul a fost urmat de un tsunami distrugător. V. Cutremurul din Sendai (2011).

2

Conform legendelor şi documentelor japoneze, Ţara Soarelui Răsare are o istorie de aproximativ două milenii şi jumătate. Pe teritoriul actual al Japoniei au trăit oameni încă din paleolitic şi neolitic. Există un consens aproape unanim că poporul ainu, de origine necunoscută (studii genetice recente sugerează legături cu populaţiile tungusice, altaice şi uralice din Siberia), a locuit din cele mai vechi timpuri în insulele arhipelagului nipon, iar japonezii sunt rezultatul amestecului dintre aceştia şi diferite populaţii malaeziene, provenite din insulele Pacificului, din Sud, cât şi a unor rase mongoloide venite de pe continentul asiatic, din Coreea, China sau Mongolia.

În secolul al V-lea î.e.n. s-au constituit mici unităţi statale în insula Kyushu şi în regiunea Kinki (Kyoto-Osaka). Pe la mijlocul sec al VI-lea e.n. începe să se exercite influenţa chineză asupra Japoniei, atât în organizarea statului şi a societăţii, cât şi în domeniul artelor şi modului de viaţă. Specialiştii japonezi susţin că istoria culturală propriu-zisă a Japoniei a început odată cu preluarea valorilor spirituale din China - filozofia budistă, diverse arte şi motive artistice -, pe care japonezii le-au adaptat, impregnându-le cu spiritul local şi dându-le strălucire de-a lungul secolelor.

Istoria modernă a Japoniei începe cu epoca Meiji (1867-1921), când are loc restaurarea puterii imperiale. Edo primeşte numele de Tokyo şi devine capitala statului. Are loc o puternică dezvoltare a economiei, o perioadă de modernizare, depăşind rapid structurile feudale. Devine un stat capitalist dezvoltat, care, pe plan extern, promovează o politică expansionistă, ce marchează trecerea la imperialism. Restauraţia Meiji nu a fost o revoluţie socială, ci a fost o revoluţie de sus .

Ca urmare, Japonia nu a devenit o democraţie ci era condusă de o elită politică. Împăratul nu mai era doar un simbol al statului ci lua parte activă la luarea hotărârilor cu ajutorul unui consiliu imperial, aşa-numitul Genrōin. În 1902 Japonia semnează un tratat de alianţă cu Marea Britanie, fapt care îi va fi de folos în iminentul război ruso-japonez.

Câştigând războaiele cu China (1894-1895, obţine insulele Formosa şi Penghu) şi cu Rusia ţaristă (1904-1905, obţine partea de sud a insulei Sahalin) Japonia devine încet cu încet o mare putere care nu mai putea fi ignorată de puterile occidentale. După instituirea protectoratului asupra Coreei (1905), Japonia o anexează în 1910.

În Primul Război Mondial (1914-1918) Japonia participă alături de puterile Antantei. Economia continuă să se dezvolte în ritm accelerat, concomitent cu pregătirile pentru război. În 1931 Japonia ocupă Manciuria, iar în 1937 declanşează războiul pentru cucerirea Chinei. Însă aventura militaristă a Japoniei, care a suferit pentru prima dată în lume efectele dezastruoase ale exploziilor atomice la Hiroshima şi Nagasaki, a avut ca deznodământ capitularea necondiţionată la 2 septembrie 1945.

Energiile concentrate spre refacerea întregii ţări şi dezvoltarea susţinută a economiei au permis Japoniei să devină o putere economică de o importanţă recunoscută, cu o intensă viaţă culturală.

Clima Japoniei se caracterizează printr-o largă diversitate de climate, schimbări dramatice de vreme, şi anotimpuri bine definite, toate acestea datorinduse faptului că Japonia se

3

întinde peste mai multe zone climatice de la nord la sud şi este influenţată atmosferic de continentul Euroasiatic la vest şi de Oceanul Pacific la est.

Cu toate că suprafaţa ţării nu este prea mare (377.000 km²), arhipelagul se întinde de la 20ºN în partea cea mai sudică a ţării, Insula Okinotorishima) până la 45°30’N în partea cea mai nordică a insulei Hokkaidō.

Fauna Japoniei se caracterizează prin animale tropicale tipice regiunii de sud-est din Asia, animale ale zonei temperate coreano-chineze şi animale siberice subarctice. Fauna Japoniei include şi unele specii şi relicve nemaiîntâlnite în regiunile înconjurătoare. Acestea populează de obicei Insulele din sudul Kyūshū-ului sau în Insulele Bonin, dar uneori chiar şi insula Honshū.

Flora Japoniei este deosebit de variată datorită faptului că arhipelagul japonez se întinde de la nord la sud peste 3.500 km şi datorită climei la fel de variate. Botaniştii apreciază că în Japonia există cam 5-6.000 de specii de plante endemice.

Topografia Japoniei se caracterizează în primul rând prin instabilitatea geologică a arhipelagului japonez, care este partea de sus a unui lanţ de munţi numiţi uneori şi Cercul de foc al Pacificului-circum, care se întinde din Asia de sud-est până la Insulele Aleutine. Munţii acoperă cca. 75% din suprafaţa Japoniei.

De-a lungul insulei Honshu, de la nord la sud, sunt trei lanţuri de munţi: munţii Hida (sau „Alpii japonezi”), munţii Kiso şi munţii Akaishi. Există 25 de piscuri de peste 3000 m înălţime, cel mai înalt fiind Muntele Fuji (3776m).

Japonia are 256 de vulcane, dintre care 80 sunt active (de exemplu, Muntele Aso, Muntele Asama şi Muntele Mihara). Câmpiile Japoniei sunt relativ mici şi puţine, acoperind cca. 25% din suprafaţa ţării, cea mai largă fiind Câmpia Kantō (13000km²). Alte câmpii notabile sunt câmpiile Nobi, Kinki, Echigo, Sendai şi Ishikari. Râurile sunt, în majoritatea lor, scurte şi repezi. Cel mai lung râu este Shinanogawa (367 km). Cel mai mare lac este Lacul Biwa (672 km²).

Populaţia

În martie 2009 populaţia Japoniei era de 127.076.183 persoane, ceea ce o făcea a 11-a cea mai populată ţară din lume. Japonia este cunoscută pentru omogenitatea etnică şi lingvistică a populaţiei sale, precum şi pentru legile stricte de imigraţie. Japonia este o societate urbană (doar cca. 5% din populaţie fiind agricultori) concentrată în câteva enclave de-a lungul Oceanului Pacific, zona metropolitană Tokio-Yokohama (populaţie: 35 milioane) fiind cel mai mare oraş din lume.

Rata natalitãţii: 9,37 ‰ Rata mortalitãţii: 9,17 ‰

Grupuri etnice: japonezi (99%), alţii (coreeni, chinezi, brazilieni, filipinezi etc.

4

Agricultură

Agricultura asigură ¾ din necesităţile populaţiei în produse alimentare. Agricultura japoneză dispune de puţine terenuri arabile, care însă sunt lucrate cu multă grijă. Ramura principală este cultura plantelor. Principala cultură este orezul, care se cultivă în micile cimpii litorale, irigate, precum şi pe pantele munţilor. Datorită selecţiei, chimizării şi muncii insistente a ţăranului japonez, se obţin recolte bogate de orez la hectar. Dintre celelalte culturi, mai importante sunt: bumbacul, citricele, trestia de zahăr, tutunul, ceaiul, grîul, cartoful, sfecla de zahăr, soia şi diverse legume. Este foarte răspîndit dudul, ale cărui frunze sunt folosite la creşterea viermilor de mătase. Japonia de rînd cu China, este principalul producător de mătase naturală.

În ultimii ani se înregistrează o creştere substanţială a suprafeţelor plantate cu pomi fructiferi, caracteristici pentru zona temperată, şi citruşi.

În sectorul zootehnic preponderent se cresc bovine şi porcine. O îndeletnicire a japonezilor este pescuitul organizat în baza uneia dintre cele mai dezvoltate flote de pescuit din lume, cu un număr impresionant de porturi specializate (peste 600). Japonia ocupă locul 3 în producţia mondială de peşte după China şi Peru.

Sectoare agricole si zootehnice: orez, sfeclã de zahãr, legume, fructe, carne de porc şi pasãre, lactate, ouã, peşte.

Industrie

• Industria construcţii de maşini: autoturisme, nave maritime- Locul 1 pe glob

• Industria siderurgică: Locul 1 pe glob

• Industrie chimică: ciment, textilă

• Agricultura: cultura plantelor: orez, trestie, ceai, legume, pomi fructiferi

• Sericicultura: creşterea viermilor de mătase

• Pescuitul: Locul 3 pe glob

• Transporturile: foarte dezvoltate, rutiere, legatura dintre cele 4 insule se realizează prin tunele submarine (cel mai mare tunel are 54 km lungime), cele mai dezvoltate companii aeriene din Asia.

Resurse naturale: resurse minerale nesemnificative, peşte.

Aspecte privind mediul înconjurãtor: poluarea aerului şi apei de la emisii de automobile şi instalaţii industriale; acidificarea lacurilor şi degradarea rezervelor de apã;

5

Japonia este cel mai mare consumator de lemn tropical, contribuind la epuizarea acestor resurse din Asia şi alte locuri.

Economie.

Cooperarea dintre guvern şi industrie, e eticã profesionalã şi solidã, înalta tehnologie şi un segment de apãrare redus (1% din PIB) au ajutat Japonia sã avanseze cu o mare rapiditate la rangul de a doua ţarã din lume sub aspect tehnologic (dupa SUA) şi a treia la nivelul paritãţii de cumpãrare (dupa SUA şi China). O caracteristicã notabilã a economiei este modul în care producãtorii, furnizorii şi distribuitorii lucreazã împreunã, în grupuri numite “keiretsu”. O a doua caracteristicã importantã este granatarea angajãrii pe viaţã pentru o mare parte din populaţia activã de la oraşe. În prezent, aceste caracteristici sunt în declin. Japonia este puternic dependentã de importul de materiale de construcţii şi carburanţi. Micul sector agricol este masiv subvenţionat şi protejat, cu producţii agricole printre cele mai mari din lume (/ha). De obicei cu rezerve suficiente de orez, Japonia trebuie sã-şi importe 60% din alimente, sub aspect caloric. Japonia menţine una dintre cele mai mari flote de pescuit oceanic, realizând 15% din pescuitul de pe glob. Timp de 3 decenii, Japonia a avut o creştere economicã rapidã: 10% în anii 1960, 5% în anii 1970 şi 4% în anii 1980. Creşterea a încetinit la 1,7% în anii 1990. La aceasta a contribuit si criza financiarã care a cuprins Asia în 1997. Între 2000 şi 2003, tentativele guvernului de a impulsiona creşterea economicã au avut puţin succes. Datoria publicã, de 17% din PIB, şi îmbãtrânirea populaţiei sunt douã probleme majore pe termen lung.

Sectoare economice: agricultura: 1,6% ; industrie: 25,3% ; servicii: 73,1%.

Forţa activã: 66,44 milioane

Rata şomajului: 4,1%

Dispute internaţionale:

Are dispute cu Rusia asupra insulelor Etorofu, Kunashiri, Shitokan, Hamobai, ocupate de sovietici în 1945 şi administrate în prezent de Rusia. Este şi motivul pentru care între Rusia şi Japonia nu a fost semnat încã un tratat de pace, încheind astfel formal ostilitãţile din al doilea rãzboi mondial. Japonia şi Coreea de Sud îşi disputã insulele Liancourt Rocks (Dokdo – denum. Coreeanã ; Takeshima – denum. japonezã), situate în mijlocul Mãrii Japoneze / Mãri de Est, ocupate de Coreea de Sud din 1954. China şi Taiwan revendicã şi ele stãpânirea asupra insulelor nelocuite Senkakushoto (Diaoyu Tai). Japonia a declarat unilateral o porţiune din Marea Chinei de Est zonã economicã exclusivã, pentru a derula prospecţiuni pentru petrol şi gaze naturale.

Rolul Japoniei în sistemul geopolitic mondial actual.

Japonia a reuşit sã se impunã, pe arena mondialã, în primul rând prin dezvoltarea economicã deosebitã, cunoscutã dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. În prezent, Japonia reprezintã al doilea stat ca putere economicã de pe glob, dupã SUA, fiind un lider de necontestat

6

în lumea tehnologiilor de vârf. Dezvoltarea economicã a Japoniei nu s-a realizat pe baza unor resurse naturale deosebite, ci, în primul rând, pe efortul uman desfãşurat în domeniul cercetãrii şi al dezvoltãrii tehnologice. Japonia este un exemplu concludent de ceea ce se poate realiza prin eforturi umane deosebite, prin ordine şi disciplinã în muncã.

Japonia este ţara cu cea mai mare productivitate a muncii, deţinând poziţii fruntaşe în producţia mondialã de ciment, cauciuc sintetic, fontã şi aliaje de fier, matale neferoase, vehicule auto, energie electricã, roboţi industriali, bunuri de consum şi nave maritime, ca numãr de vase.

În ultimele decenii, Japonia s-a remarcat ca putere regionalã şi globalã pe scena politicã, prin adoptarea unei politici de nealiniere la diferitele organizaţii şi tratate militare, deşi în ultimii ani s-a implicat, chiar prin trimiterea de trupe de menţinere a pãcii, în unele conflicte locale sau zonale.

Rolul major al Japoniei este însã unul economic, reprezentând pentru ultimele decenii ale secolului XX, motorul dezvoltãrii economice din zona pacificã. Decenii la rând, Japonia a deţinut cele mai înalte ritmuri de dezvoltare, reuşind sã se impunã ca o putere regionalã, dar şi ca una globalã, secondând SUA. Deşi în ultimul deceniu ritmurile de dezvoltare nu au mai cunoscut aceleaşi valori ridicate specifice anilor ’70 ai secolului trecut, previziunile economice sunt pozitive, iar creşterea importanţei geopolitice în zona Pacificului va deveni, cu siguranţã, o realitate a deceniilor urmãtoare.

7