Jan Tomaso_Altarul Unui Dumnezeu Necunoscut

download Jan Tomaso_Altarul Unui Dumnezeu Necunoscut
  • date post

    13-Sep-2015
  • Category

    Documents

  • view

    18
  • download

    4

Embed Size (px)

description

Beletristica

Transcript of Jan Tomaso_Altarul Unui Dumnezeu Necunoscut

Jan Tomaso (nuvela crestina)

ALTARUL UNUI DUMNEZEU NECUNOSCUTJan TomasoPartea I

Jan Tomaso incepuse sa fie un client obisnuit al localului Imperialul. Venea aproape zilnic, in vechiul cartier unde copilarise, in barul prietenului sau, Jared. Acolo nimeni nu il intreba ce face, nimanui nu-i pasa ce anume ajunse sa fie. Iar asta isi dorea Jan. O bautura si o clipa de liniste. Obosise sa fie cine era. Obosise sa fie Jan Tomaso, cel mai apreciat scriitor al noii generatii...si viitorul senator. Cel putin asa isi doreau unii. Nu si el. El dorea sa uite si sa fie uitat.

Venea des coborand din autobuzul aglomerat, el care avea o frumoasa colectie de masini sport, amestecandu-se in multimea care nu reusea sa-l remarce, imbracat obisnuit, dar elegant. Privea schimbarile acestui cartier ce fusese inainte de Al Doilea Razboi Mondial un cartier al inaltei burghezi, transformat de sovietici dupa 1945 intr-un cartier muncitoresc, cu blocuri inalte, cenusii, cu apartamente inghesuite de doua sau trei camere. Acum se straduia sa redevina un cartier modern, cu case construite pentru clasa de mijloc, dar era o lupta ce parea ca o pierde.

Dupa recapatarea independentei in 1991, capitala Kronelandiei, Tosen, se schimbase cu pasi marunti, dar fermi. Multe fabrici se inchisesera nefiind profitabile sau doar pentru a fi vandute la fier vechi. In cartierul 9 cum ii spusesera rusii, lucrurile erau asemanatoare. Unele zone fusesera demolate, iar vilele celor imbogatiti apareau ca ciupercile dupa ploaie. Asa era in toata tara.

Jan era bogat. Fusese un muncitor sarac, dar care era mai fericit, atunci cand se luptase sa isi cumpere o masina de spalat sau un televizor. Acum cand orice banca i-ar fi dat in cateva minute chiar si 10 milioane de coroane, bani pentru toate extravagantele sale, statea in acest local vechi, darapanat, pe care il prefera birourilor somptoase de la Asociatia Scriitorilor, ori de la editura Odin unde era vicepresedinte, iar socrul sau presedinte. Intrase cu cateva manuscrise, timid, fiind convins ca i se va rade in nas, cum se intamplase la celelalte edituri. Editura Odin era in prag de faliment si nimeni nu mai credea in miracole. Dar Johan Stark, patronul editurii Odin a avut curajul si inspiratia sa il publice. Stark s-a agatat de un pai...Dar a fost un bilet castigator. A fost un succes neasteptat pentru toti. Bani au inceput sa curga in contul lui Jan. Au urmat alte carti, care au crescut averea celor implicati. Jan a inceput sa orbitezein jurul batranului Stark. A fost cea mai mare greseala. Dar Jan era naiv si ahtiat dupa o lume stralucitoare, a carei poarta era Johan Stark.

Anna, sotia lui Jan a fost singura care ura succesul avut de sotul ei. Jan se schimba devenea rece. Neintelegerile, apoi certurile din ce in ce mai dese au distrus casnicia. Jan devenea o fiinta rapace, cinica si nepasatoare. Anna era o fata simpla, cu mult bun simt, sincera , iubind adevarul, dar care era tot mai departe de lumea in care Jan incepuse sa traiasca. Nu stiuse sa fie o femeie de lume. Era reprosul principal al lui Jan, care era prea ametit de succesul sau, ca sa mai aiba timp de altcineva decat de el. Nu dorea decat sa scrie si sa fie in compania celor ce erau creama societatii Kronelandiei. Bancherii, sportivii, industriasii, intelectuali care apartineau doar politicului si desigur, politicienii, stapanii care tineau destinele micului stat baltic in mana... Oricine avea bani si influenta, constituia o atractie deosebita pentru Jan.

Anna era catolica, mergand des la biserica, rugandu-se pentru casnicia ei. Incepea sa creada ca a pierdut! Jan nu mai era al ei, ci al unei lumi fara suflet. Jan murea in fiecare zi cate putin...

Anna statea, uneori, de vorba cu parintele Abel. Acesta dorea sa o ajute pe Anna. Se rugau impreuna, si el un crestin adevarat, incerca sa ii aline poveriile si durerea. Dar nu putea ajunge la inima lui Jan. Jan era protestant...De fapt nu ami era nimic, imbatat de succes, ametit de incredibila realizare. Nu mai credea in Dumnezeu, pentru ca suferinta din lume,il determina sa refuze existenta vreunui Creator. Si mai ales in societatea aleasain care traia acum, era periculos sa spui ca crezi in Dumnezeu. Religia creata de aceasta societate era adularea omului. Nu a celui virtuos, ci a celui care nu ami are suflet, nu mai crede decat in el, a carui speranta si credinta este sa se urce in varful unei lumii pe care apoi sa o poata domina. Era religia puterii, care nu avea nimic cu crestinismul, sau cu o alta religie. Era un ateism in care nu exista Dumnezeu, ci Omul. De fapt era un teism modificat, adaptat sa includa Omul ca singura fiinta care este in tot Universul. Crestinismul pierduse lupta. Dincolo de stele nu mai era nimic...

Parintele Abel se intalnise odata la Jan in casa. Iar acesta beat si furios il dadu afara pe preot si ii ceruse sa nu mai vina cu prostiile lui religioase. Eventual daca avea chef de un scotch era binevenit, dar sa nu vina cu Biblia. Pentru ca el ura Biblia, o carte care in viziunea lui era plina de minciuni, care inrobesc omul! Ajungeau cei doua mii de ani de ev mediu intunecat generat de ea si de slujitorii ei. Adevarul si stiinta biruisera! Pacea si fericirea nu trebuia sa le mai vina de la un Dumnezeu ascuns printre galaxii... Ci de la adevarul adus de stiinta! Ea mantuia, ea facea totul posibil. Prin Om!

Auzindu-l sotia lui avea lacrimi in ochi. Brusc parea imbatranita cu 20 de ani. Se sfarsise!

- Cat timp e casa mea, eu hotarasc cine intra aici. Si desigur, cine sta aici, facand referire la Anna. Daca iti place religia si nu iti place noul meu statut, nu ai decat sa iti urmezi vocatia crestina a inimii, taranco, si sa pleci la vreo manastire...Eventual pentru totdeauna! Si acolo sa te rogi cat vrei pentru sufletul meu pacatos!... Javre crestine ce sunteti! Mereu omenirea a stat in bezna din cauza religiei voastre! M-am saturat de voi! Lumea intrega s-a saturat! E finalul vostru!

- Afara! racni Jan ca un apucat. Afara cu religia voastra!

Il apuca pe preot de haina si il zvarli afara. Acesta cazu pe alee lovindu-se la un genunchi. Ii lua Biblia si o arunca undeva cat mai departe.

Privirea lui Jan avea ceva inspaimantator in ea. Era ca un demon iesit din iad. Jan ridica mana grea sa o loveasca. Se opri in ultima clipa. Anna gemu de parca o lovise o barda. Se retrase incet in camera ei. Dupa doua zile Jan isi dadu seama ca sotia lui nu mai era acolo. Il parasise. Jan se simtea liber. Era in sfarsit fericit exact asa cum isi dorise! Scapase de o pacoste religioasa si morala.

Isi depusese actele de divort. Anna le semna si in cateva saptamani deveni oficial un om liber. Apoi dupa doi ani se casatorise cu fiica lui Stark, dupa ce o curtase cum curteaza un om de afaceri o afacere buna, care ii oferea noi oportunitati. Nu era iubire, erau doar calcule reci. Fiecare considera ca facuse doar o investitie. Stark dorea sa publice romanele lui Jan, sa il controleze in totalitate, iar acesta avea nevoie de Stark pentru a urca pe scara catre inalta societate. Si cu toate ca nu era interesat de functii in cadrul editurii accepta sa fie numit vicepresedinte al ei. Jan dorea mai mult! Mult mai mult!

Helen era frumoasa, inteligenta, rece, educata, o fiinta cu care te puteai afisa in lume, dar care nu iti oferea in intimitate nimic, decat un gen de vulgaritate cinica. Se considera superioara sotului, doar pentru ca studiase Belle Arte. Iar acesta cu toata inteligenta lui, facuse o facultate de istorie la 37 de ani. Atunci si-o permisese! Si chiar daca Helen nu profesa, il trata ca pe un intretinut. Nici nu o interesa ceea ce studiase, isi mai dadea cu parerea la cate un vernisaj, invaluind priceperea sau nepriceperea, intr-un limbaj complicat si inutil, care i se parea lui Jan fascinant. El, un om al literelor, nu intelegea nimic. Era o limba pe care nu o puteau intelege numai cei care o studiaseratimp de cinci ani in institutele de arta.

In restul timpului Helen isi omora timpul cu prietenele ei, fiind ziua ocupata in cateva organizatii de binefacere si noaptea in cluburile selecte ale Tosenului, de data asta cu prietenii ei. Jan nu o intreba unde se duce sau de unde vine. Era un mariaj care nu avea nimic cu casnicia. Nici macar cu o prietenie intre doi oameni. Imparteau o afacere, atata tot.

Jan devenea tot mai trist. Ajunsese in varful piramidei. Poate mai repede decat se asteptase! Ar fi trebuit sa fie fericit! Visul sau se implinise! Dar acolo unde ajunsese nu era nimic. Si nu era nimeni. Era singur. Era doar un obiect. Religia puterii era o minciuna. Era un cosmar. Folosea si era folosit de altii. Tot mai des isi aducea aminte de Anna, de fiinta aceea plapanda, dar care il iubise. Stia ca nimeni nu il va mai iubi ca ea. Stia ca devenise o marfa, care atata timp cat putea fi vanduta, era apreciata. Un singur roman care sa fie un esec putea sa-l arunce din aceea lume din aur si diamante inapoi de unde plecase. Nu isi dorea sa dispara in anonimat, sa fie o fila din Wikipedia. Dorea sa fie viu, sa fie ovationat, sa fie in top. Degeaba! Ovatiile nu-l mai puteau seduce. Erau minciuni ca intreaga viata pe care o traia. Nu mai avea nimic, avand totul...Uneori si-ar fi dorit sa fie din nou cu Anna, sa fie din nou tineri si saraci, dar plini de speranta. Acum avea bani,multi bani. Dar nu o mai avea pe Anna si nu mai avea speranta. Bogatia devenise cea mai mare saracie a sa. Casa mare in care locuia i se parea ca il domina, parca il privea ca pe un intrus. Atatea camere in care nu intra niciodata. O menajera facea curat zilnic cateva ore, de multe ori platita inutil. Isi amintea de apartamentul micut, in care el isi petrecuse tineretea si incepuse sa ii duca dorul.

Ce caut, Doamne, eu aici?! se intrebase intr-o seara de iarna in acel palat inutil. Venise de la un club unde cativa amici jucasera cu el bridge si bausera, povestind tot felul de bar