Izvorul nopţii-Lucian Blaga Poezia face parte din volumul de debut al poetului, „Poemele luminii”, apărut în 1919. Este o operă lirică, o poezie de dragoste, concepută ca o adresare directă către fiinţa iubită. Prezenţa eului liric este evidenţiată, la nivel lexical, prin utilizarea mărcilor lexico-gramaticale ale eului liric: pronume personale şi adjective pronominale de persoana I şi a II-a, verbe la persoana I („ţi-”, „ta”, „îmi”, „tăi”, „mea”, „stau”).O altă modalitate de evidenţiere a prezenţei eului liric este adresarea directă către iubită.Titlul poeziei, o structură nominală, alcătuită din substantivul articulat hotărât în nominativ „izvorul” şi atributul substantival genitival „nopţii”, este o metaforă revelatorie pentru ochii iubitei şi orientează discursul liric.Poezia are o structură simplă: o frază amplă şi o propoziţie dezvoltată, care vine ca o concluzie; simetria discursului liric este asigurată de invocaţia cu care debutează şi se încheie poezia.Iubita este individualizată prin câteva trăsături: ”frumoaso” (adjectiv substantivat în vocativ, care sugerează perfecţiunea), „lumina mea” (metaforă care actualizează una din temele centrale ale volumului, lumina), ochii negri. Lumea pare că izvorăşte din ochii negri ai iubitei: ”ochii tăi, adâncii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste munţi/ şi peste văi şi peste şesuri”. Se observă aici că iubitei i se atribuie capacităţi demiurgice, textul fiind o inedită cosmogeneză.De fapt, discursul liric este construit pe opoziţia întuneric –lumină, câmpul lexical al cuvântului „întuneric” cuprinzând şi cuvintele „noaptea”, „negri”.Simbolul central al poeziei este ochiul. Ochii iubitei se asociază cu noaptea, deşi, în final, aceasta este numită, „lumina mea”, realizându-se un oximoron.Ochiul, element cu o bogată simbolistică în literatură şi mitologie, este aici o cale de comunicare cu marele univers, cu lumea cere există dincolo de aparenţe.Iubita apare astfel ca o făptură tainică, misterioasă, amestec de lumină şi întuneric,un fel de zeitate atotputernică şi învăluitoare.Pentru a-şi exprima ideile, eul liric apelează la figuri de stil precum: metafore revelatorii („izvorul nopţii”, „lumina mea”), enumeraţia prin „şi” (cu valoare cumulativă), evidenţiindu-se astfel fiecare termen al acesteia („peste munţi/ şi peste văi şi peste şesuri”), inversiune („Aşa-s de negri ochii tăi”), repetiţie („ochii”), hiperbolă („mare de-ntuneric”). Versul liber, de lungime inegală, lipsit de rimă, specific poeziilor moderne, are totuşi o muzicalitate aparte, susţinută şi de prezenţa aliteraţiei şi a asonanţei.O altă caracteristică a versului este ingambamentul sau enjambamentul (continuarea ideii în versul următor); astfel se şi justifică scrierea cu minusculă la început de vers.Deoarece eul liric îşi exprimă sentimentele în mod direct, apelând la figuri de stil şi imagini artistice, poezia „Izvorul nopţii”, de Lucian Blaga, este o operă lirică.

Poezia Izvorul noptii de Lucian Blaga este o opere lirica deoarece aici autorul isi exprima in mod direct gandutile sentimentece trairile ,referitoare la pesaona iubita prin intermediul eului liric.Titlul este unul sugestiv,fiind o metefora a ochilor iubiteice raspandesc in jur mister si taina,dar totodata si in inima eului liric.Acesta este alcatuit dintr-un substantiv in cazulnominativ ,izvorul, si unul in cazul genitiv ,noptii, care contureaza ideea de mister a persoanei iubite.Simbolul principal al txtului este ochii iubitei.acesta se repete de 3 ori ,fiind insotit de structuri care impreuna cu el formeaza epitete sau chiar metafore:,ochii negri, ; ,ochii adancii,.Alt simbol il constituie campul lexical al cuvantului intuneric a carui elemente serepete de mai multe ori.teme tectului ete iubirea dar descrierea i se face persoanei iubite,respectiv ochilor acesteia care sunt considerati oglinda sufletului ei.     Sentimentele eului liric sunt de iubire dar si de dezamagire deoarece eul liric nu reuseste sa descopere secretul persoanei iubite,dar si pentru ca ea nu ii raspunde el facand un monolog.Apar marcile eului liric care sunt puse la persoana 1,respectiv verbe, stau,si de pronume ,imi,.Figurile de stil si imaginile artistice sunt foarte importante deoarece contureaza imaginea naturii si a iubitei.Figurile de stil sunt numeroase.avem epitete:,ochii negri, acest epitet cromatic arata insusirea extaraordinara  a ochilor care sunt negrii pentru ca imprastie in jur mister si necunoscut.Metafore:mare de intumeric aceata metafora compara marea de intuneric cu noaptea care se revarsa din ochii iubitei.exista o enumeratie careprezista elementele naturii,vai pste munti si peste sesuri.Aceste elemente iau din insusirile iubitei deoarece iubita ofera spre pastrare gandurile sale naturii.exista si repetitia ,ochii, care este folosita pentru a sublinia faptul ca simbolul textului este ocii iubitei.La baza poeziei sat un oximoran mai exact ochii negrii-lumina mea,care nu poare fi inteles.Sunt folosite imagini artistice.Predomina imaginile vizuale care contureaza imaginea cuplului si a naturii.imaginea ochii asa de negri prezista simbolul principal al textului.Poezia este constitiita ca un monolog .incepand cu o invocatie ma precis substantivul ,fromoaso, care sta in cazul vocativ.acest monolog este format dintr-o fraza ampla formata la randul ei din 5 propozitii si o propozitie dezvoltata.este alcatuita din versuri inegale si nuu are rima.M asura este de 3 - 12 silabe

Emoţie de toamnă-N.Stanescu Propoziţia “A venit toamna” nu este simpla constatare a rotirii ciclice a anotimpurilor, ci, asociată celei care urmează, “acoperă-mi inima cu ceva”, sugerează înstrăinarea, diminuarea sentimentului de dragoste. Toamna simbolizează, în plan concret, apropierea frigului, pălirea lumini solare, iar în plan figurativ-răcirea sentimentelor, distanţarea între îndrăgostiţi, stingerea iubirii.Eul liric, îndrăgostit îşi strigă dezamăgirea si-i cere iubitei un gest de revenire, o speranţă în renaşterea iubirii: “acoperă-mi inima cu ceva”. Substantivul “umbra” semnifică absenţa iubitei, amintirea ei, dar propoziţia “acoperă-mi inima […] cu umbra ta” include sensul aşteptării, împlinirea speranţelor, chiar în absenţa iubitei. Versul al treilea aduce o exprimare clară a temerii de despărţire: “Mă tem că n-am să te mai văd uneori”, ceea ce a duce la revolta întregii fiinţe a poetului: “Că or să-mi crească aripi ascuţite pana la norii”. Metafora întărită prin epitet “aripi ascuţite” pare a exprima măsura durerii. Poetul nu e un om obişnuit, el dă glas simţirilor prin arta sa. Aceeaşi metaforă exprimă posibilitatea ca eul deznădăjduit să-şi transfigureze suferinţa într-o înălţare pe culmile creaţiei, oricât de dureroasă ar fi, iar hiperbola “până la nori” poate semnifica inexistenţa unei limite în manifestarea sentimentelor în plan artistic. Îndrăgostitul se teme de ademenirea iubitei într-o alta relaţie de dragoste, simbolizată prin metafora “ochi străin”, care o va face să sufere: “şi el o să se închidă co-u frunză de pelin”. În plan concret, pelinul exprimă gustul amar, iar în plan metaforic – amărăciunea unei asemenea relaţii nesincere, care eşuează, a unei iubiri neîmplinite.Toate aceste gânduri şi presupuneri îl determină pe poet să transforme propriile sale trăiri “speranţa, teama, tristeţea, deziluzia creata”. Înecarea cuvintelor în mare sugerează găsirea altor modalităţi de exprimare, înlăturarea sensurilor cunoscute, banalizate şi înveşmântarea lor cu altele, mai profunde, mai ascunse, mai încifrate, a căror căutare presupune sensibilitate şi cunoaştere artistică. Şuierarea lunii, răsărirea ei şi prefacerea ei “într-o dragoste mare” înseamnă asocierea elementelor naturii, ale cosmosului, frământărilor sufleteşti ale artistului, dar şi investirea lor cu simboluri în procesul creaţiei poetice.Poezia cuprinde elemente specifice planului terestru şi cosmic, căci eul poetic, în manifestarea sa, nu cunoaşte limite.

Nichita Stanescu este unul dintre marii poeti romani contemporali care a creat un limbaj poetic nou, capabil sa transpuna in versuri o anumita viziune asupra lumii inconjuratoare. Calitatea limbajului sau si noutatea lui consat in multimea de metafore folosite si in prospetimea exprimarii.Poezia „Emotie de toamna” face parte din volumul „O viziune a sentimentelor”, iar titlul ei este o metafora deoarece cuvantul toamna exprima o stare sufleteasca iar cuvantul emotie simbolizeaza starea de teama deoarece sentimentul iubiri este pe cale sa se stinga din cauza scurgerii ireversibile a timpului. Poezia are 2 parti si surprinde starile si sentimentele indragostitului, a Eului liric, care descopera fragilitatea sentimentului de iubire odata cu venirea toamnei.Prima parte alcatuita din 6 versuri scoate in evidenta teama indragostitului ca iubirea va fi tulburata din trecerea timpului.          De aceea, pentru a-si putea pastra sentimentele puternice de iubire, el isi implora iubita sal protesteze cu dragoste si sai aline tristetele: „a venit toamna, acoperami inima cu ceva, cu umbra unui copac, sau mai bine cu umbra ta”. Cuvintele inima si umbra sunt metafore care sugereaza trairea sufleteasca.Indragostitul este speriat la gandul ca iubirea i se va stinge daca nu isi poate vedea iubita. Degradarea sentimentului de iubire poate fi determinat si de instrainarea iubitei si suferintelor. Aceste stari sunt redate cu ajutorul metaforelor: aripi, ochi straini, frunza de pelin, care semnifica nevoia de zbor, instrainarea, suferinta si durerea singuratatii. Partea a doua alcauita din ultimile 4 versuri ne sugereaza idea ca datorita intensitatii ei, iubirea nu dispare ci eventual este transpusa intr-un alt plan, cel al creatiei, al unei lumi imaginare, deoarece indragostitul este in stare sa transforme tot ce il inconjoara. Astfel, iubirea isi pastreaza puritatea si forta printr-o continua regenerare: „si atunci ma apropri de pietre si tac, iau cuvintele si le inec in mare. Suier luna si o rasar, si o prefac intr-o dragoste mare.Intreaga poezie cuprinde atat elementele terestre: „toamna”, „mare”, cat si elementele cosmice: „norul”, „luna”, eul liric penduland intre cele 2 spatii. Intre elemtele planului natural le intalnim si pe cele fundamentale universului: „pamantul”, „apa”, „aerul” si „focul” care in poezie ne sunt sugerate de cuvintele: „pietre”, „mare”, „nori”, „luna”.  Pentru asi exterioriza sentimentele, poetul foloseste verbe la toate cele 5 timpuri. Formele de viitor exprima increderea in persistenta sentimentului iubirii cea ce mai diminueaza din tristetea indragostitului. Din punct de vedere al versificatiei observam ca prima strofa formata din sase versuri (sextina) are rima imperecheata iar cea dea doua strofa care este un catren are rima incrutisata masura versurilor este inegala varind de la 7 la 15 silabe.Poezia „Emotie de toama” ca si celelalte poezii ale lui Nichita Stanescu se remarca prin originalitate, prin bogatia metaforica a limbajului poetic, prin lirism si sinceritate, caracteristici specifice intregului volum „O viziune a sentimentelor”, pe care critic literar Eugen Simion il considera romanul unei idile.