Istorie Greaca

2
Mică Cristina Mădălina Facultatea de Istorie Universitatea din București Scrisoare de intenție Stimate Domnule/ Stimată Doamnă, Vă adresez această scrisoare pentru a-mi exprima dorința de a realiza stagiul obligatoriu de practică în cadrul Arhivelor Naționale ale României. Sunt studentă în anul II a Facultății de Istorie din cadrul Universității din București. Am ales această instituție deoarece reprezintă principala instituție de acest profil din România având și un prestigiu de care se bucură încă din momentul fondării, anul 1831. Se poate vorbi de Arhivele Țării Românești din 1 mai 1831 și de cele le Moldovei de la 1 ianuarie 1832. Arhivele stabilesc norme ale activității arhivistice, implementează măsuri pentru gestionarea arhivelor, preiau documente pentru Fondul Arhivistic Național al României, inventariază, selecționează și conservă documentele deținute, conservă documentele pe microfilm sau pe alte suporturi, administrează baza de date arhivistică, editează periodicul Revista Arhivelor și alte publicații de specialitate, stabilește dacă un anumit document aparține Fondului Arhivistic Național al României, autorizează mutarea temporară a anumitor documente pentru scopuri științifice și culturale, ține legătura cu instituțiile de profil, pune în aplicare convențiile internaționale în domeniu și participă la congresele și conferințele internaționale ale arhiviștilor, de asemenea, asigură protecția documentelor din depozite. Am ales să realizez stagiul de practică în această instituție pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite în cadrul cursurilor și pentru a îmbina teoria cu practica în vederea pregătirii pentru meseria de arhivist, deoarece consider că această meserie poate fi învățată doar practicînd- o, iar eu îmi doresc să văd ce înseamnă cu adevărat această

description

Istorie greaca

Transcript of Istorie Greaca

Page 1: Istorie Greaca

Mică Cristina MădălinaFacultatea de IstorieUniversitatea din București

Scrisoare de intenție

Stimate Domnule/ Stimată Doamnă,

Vă adresez această scrisoare pentru a-mi exprima dorința de a realiza stagiul obligatoriu de practică în cadrul Arhivelor Naționale ale României. Sunt studentă în anul II a Facultății de Istorie din cadrul Universității din București.

Am ales această instituție deoarece reprezintă principala instituție de acest profil din România având și un prestigiu de care se bucură încă din momentul fondării, anul 1831. Se poate vorbi de Arhivele Țării Românești din 1 mai 1831 și de cele le Moldovei de la 1 ianuarie 1832. Arhivele stabilesc norme ale activității arhivistice, implementează măsuri pentru gestionarea arhivelor, preiau documente pentru Fondul Arhivistic Național al României, inventariază, selecționează și conservă documentele deținute, conservă documentele pe microfilm sau pe alte suporturi, administrează baza de date arhivistică, editează periodicul Revista Arhivelor și alte publicații de specialitate, stabilește dacă un anumit document aparține Fondului Arhivistic Național al României, autorizează mutarea temporară a anumitor documente pentru scopuri științifice și culturale, ține legătura cu instituțiile de profil, pune în aplicare convențiile internaționale în domeniu și participă la congresele și conferințele internaționale ale arhiviștilor, de asemenea, asigură protecția documentelor din depozite.

Am ales să realizez stagiul de practică în această instituție pentru aprofundarea cunoștințelor dobândite în cadrul cursurilor și pentru a îmbina teoria cu practica în vederea pregătirii pentru meseria de arhivist, deoarece consider că această meserie poate fi învățată doar practicînd-o, iar eu îmi doresc să văd ce înseamnă cu adevărat această meserie direct de la profesioniști. Consider că a intra în contact cu documentele de arhivă pentru un student la Facultatea de Istorie este un lucru esențial și această oportunitate mă poate ajuta foarte mult și în pregătirea lucrării de licență.

Vă mulțumesc,

Mică Cristina Mădălina.