Istorie economica

STEFAN GHEORGHE

ISTORIE ECONOMICA

Stefan Gheorghe Istorie Economica

2

CUPRINS

CAPITOLUL 1. Introducere in Istoria Economica a Romaniei ..................................................... 4

1.1. Importanta studierii istoriei economice ................................................................................ 4

1.2. Periodizarea istoriei economiei ............................................................................................ 5

1.3. Primele forme de organizare sociala si economica la nord de Dunare ................................ 6

1.4. Primele forme de organizare social-economice ................................................................... 7

1.5. Aparitia statului dac centralizat ............................................................................................ 9

1.6. Organizarea economico-sociala a geto-dacilor .................................................................. 10

1.7. Stadiul dezvoltarii economice in perioada statului dac condus de Decebal ....................... 11

1.8. Consecintele cuceririi romane la N Dunarii ....................................................................... 12

1.9. Viata economica si sociala intre retragerea aureliana si intemeierea statelor medievale romanesti ................................................................................................................................... 13

1.9.1. Consecintele retragerii aureliene ................................................................................. 13

1.9.2. Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii ........................................... 15

1.9.3. Uniformizarea spatiului de la N Dunarii (aparitia cnezatelor, voievodatelor si tarilor romanesti) ................................................................................................................... 15

CAPITOLUL 2. Organizarea social-politica si economica in Evul Mediu romanesc .................. 17

2.1. Organizarea politico-statala a romanilor la inceputurile Evului Mediu ............................. 17

2.1.1. Intemeierea voievodatului Transilvaniei ..................................................................... 17

2.1.2. Intemeierea voievodatului Tarii Romanesti ................................................................ 17

2.1.3. Intemeierea voievodatului Tarii Moldovei .................................................................. 18

2.1.4. Dobrogea ..................................................................................................................... 18

2.2. Relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică a statelor medievale ................................. 19

2.3. Dreptul de proprietate; relatiile de productie in societatea feudala .................................... 20

2.4. Dezvoltarea economica a Principatelor Romane in perioada Regimului turco-fanariot ... 21

2.4.1. Contextul istoric .......................................................................................................... 21

2.4.2. Relatiile economice ale principatelor .......................................................................... 22

2.4.3. Măsuri administrative, economice şi sociale reformatoare ......................................... 22

2.4.4. Consecinte ale instaurarii regimului fanariot ............................................................... 23

CAPITOLUL 3. Principatele Române în prima jumatate a Secolului al XIX-lea ........................ 25

3.1. Consideratii generale asupra contextului European ........................................................... 25


3

3.2. Cerinte economice, sociale si politice ale revolutiei de la 1821 ........................................ 25

3.2.1. Economia românească în a doua jumatate a secolului al XIX-lea .............................. 26

CAPITOLUL 4. Dezvoltarea economica a Romaniei in secolul XX ........................................... 32

4.1. Economia românească în perioada neutralităţii 1914-1916 ............................................... 32

4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918 ......................................................... 33

4.2.1. Consecinţe economice, sociale şi politice ale Marii Uniri de la 1918 ......................... 34

4.3. Economia românească în perioada interbelică ................................................................... 36

4.3.1. Procesul refacerii economice a Romaniei (1919-1921) .............................................. 36

4.3.2. Etapa de crestere economica (1922-1929) ................................................................... 37

4.3.3. Perioada crizei economice (1929-1933) ...................................................................... 38

4.4. Depăsirea momentului crizei economice din anii 1929-1933 ............................................ 38

4.5. România între 1945-1990 ................................................................................................... 39

4.6. Economia Romaniei in perioada 1945-1989 ...................................................................... 40


4

CAPITOLUL 1.

INTRODUCERE IN ISTORIA ECONOMICA A ROMANIEI

1.1. Importanta studierii istoriei economice

Studierea evolutiei economice a spatiului romanesc a suscitat interesul numerosilor specialisti şi teoreticieni ai doctrinei economice cu scopul declarat de a intelege mecanismele ce guvernează dezvoltarea economica a unei comunitati pe termen scrut, mediu si lung. Primele preocupari in aceasta directie au cel mult un caracter descriptiv si urmaresc prezentarea nu doar a aspectului economic ci in principal a celui social si politic. Cronicarii moldoveni sau munteni, printre care amintim pe Dimitrie Cantemir, reliefeaza trasaturile specifice ale principatelor romane realizand o fresca utila asupra nivelului relatiilor economice si sociale la romani.

De partea cealaltă în Transilvania statutul politic, social si economic al romanilor transilvaneni este amintit in operele reprezentantilor Scolii Ardelene, generatiei pasoptiste si mai ales in cadrul miscarii memorandiste.

Interesul pentru partea economica este din ce în ce mai prezent in cadrul secolului al XIX-lea, nume precum Kogalniceanu, Ghica sau Bratianu realizând prin operele lor timide incercari de teoretizare a stiintei economice, Balcescu punandu-si definitiv amprenta istoriei gandirii economice. Debutul sec XX aduce cu sine o crestere a preocuparilor in directia dezvoltarii si modernizarii economiei romanesti, teoria sincronismului avand suficienti de multi adepti atat, in mediul politic cat mai ales in mediul economic. Participarea Romaniei la primul Razboi Mondial si relizarea Marii Uniri va adduce cu sine nu doar importante transformari politice, dimpotriva, va constitui un moment de relansare a politicilor economice si sociale in noul context dat de unificarea tuturor provinciilor romanesti si crearea unei piete unice nationale de peste 17 milioane de locuitori. In perioada interbelica dezvoltarea economica a Romaniei a dus in discutie necesitatea dezvoltarilor provinciilor romanesti aflate intr-un inferior stadiu de dezvoltare economica si sociala dar care prin potentialul lor economic puteau aduce un aport pretios economiei nationale (Basarabia, Bucovina, Oltenia, Dobrogea). Perioada interbelica reprezinta din punct de vedere economic politic sau cultural un maxim atins de Romania, intrucat, dupa cel de-al Doilea razboi mondial situatia economica si geopolitică a Europei nu va mai permite Romaniei sa joace un asemenea rol nici la nivel mondial si nici la nivel european. Dupa 1945 eforturile in directia teoretizarii economiei nationale si in principal a gandirii economice au fost umbrite de implicarea factorului politic care urmărea instituirea unor noi relizari denumite ideologic democratii populare. Dominaţia sovietica va fi omniprezentă după 23 august 1944 şi va urmari în mod constant anihilarea oricăror forme de opoziţie a intelectualitatii romanesti si in paralel va induce opiniei publice sentimentul ca noua ideologie comunista este cea justa.

Din punct de vedere economic implicaţiile sunt majore în sensul că, unui raport normal intre cerere si oferta i se substituie planificarea centralizată iar propietăţii private i se opune acum proprietatea de stat, omniprezenta la toate nivelele societatii. Autoritatile se straduiesc acum sa implementeze nu doar un nou


5

regim politic ci si unul economic fapt ce va contribui la catalogarea acestui regim ca fiind drept unul totalitar. După 1989 situatia politica si economica a Romaniei se inscrie peniste coordonate specifice fostului spatiu comunist din Europa Centrala si de Rasarit, trecandu-se la implementarea unei democratii reale pe plan politic iar, pe plan economic si social la liberalizarea raportului dintre cerere si oferta si instituirea unor masuri sociale de reala protectie a cetateanului. Cu toate aceste eforturi (exprimate si teoretizate) si in lucrarile unor specialişti de marcă, paşii facuti de Romania in aceasta directie au fost extreme de timizi, la 17 ani dupa si o data cu integrarea in U.E. argumentul economic al Romaniei este inca net inferior celui de dinainte de 89. Nevoile de specialisti in domeniul stiintelor a facut ca dupa anii 90 sa existe o adevarata explozie in privinta celor ce doreau sa devina economisti, acest interes, mentinandu-se constant chiar şi în prezent si asta datorită noilor realităţi sociale, economice si politice impuse de apartenenta la U.E. si de existenta societatii de consum. Politica economică comuna a Uniunii Europene are drept obiective crearea unei politici de bunăstare economico-socială, a unui model de dezvoltare economică, însă decalajele economice dintre centru şi periferie vor ramâne sesizabile, cel puţin la nivelul individului dupa toate analizele, pana in 2030.

1.2. Periodizarea istoriei economiei

Punctele de vedere diferite dintre economisti si istorici contribuie la amanarea stabilirii unui consens intre cele doua parti datorita, in special conditiilor sociale , economice si politice in care au evoluat natiunile diferite, Romania fiind un bun exemplu care ilustreaza corespondenta intre periodizarea universala a istoriei economice si cea nationala.

Periodizarea istoriei economice are in principal in vedere evolutia fortelor si relatiilor socio-economice capabile sa realizeze transformari evidente de la un nivel al dezvoltarii sociale la altul. In acest context putem identifica corespondenta pentru perioada istorica economica a Romaniei cu cea universala.

Exista in mod evident si particularitati date de intarzierea sau dezvoltarea timpurie a unor zone raportate la spatiul geografic romanesc:

1.Epoca straveche (epoca antica) corespunde din punct de vedere social aparitiei primelor forme de organizare si anume: ginta, tribul, unitatile tribale, statale si imperiile antice si cronologic este încadrata intre mileniul î.d. Hr. şi sârşitul secolului VIII. D. Hr.

2.Epoca medievala (Evul Mediu) cuprinde aproape 1000 de ani, adica secolul VII- Revoluţia lui Tudor de la 1821.

3.Epoca moderna are la baza revolutia de la 1821 si are drept reper final Marea Unire de la 1918.

4.Epoca contemporana tine de la formarea statului national unitar roman si pana in prezent.

Limitele si datele cronologice ce fixeaza diferite perioade si epoci.istorice au o valoare orientativa si nicidecum una absoluta, ele trebuind percepute doar ca niste repere care pot fi anticipate in majoritatea cazurilor de elemente specifice apoi care le succed sau pot fi urmate pana tarziu de elementele specifice perioadei istorice care le-au precedat.

Exemplu poate fi Revolutia lu Tudor Vladimirescu 1821 care desi constituie un reper istoriografic, general recunoscut şi care delimitează perioada medievală de cea modernă poate fi perceput mai exact atât din perspectiva cauzelor cât şi a efectelor.:


6

- elemente de modernitate în raporturile socio-economice apar încă de la 1600 (treptat se trece la munca cu lucratori, salariati, domeniul feudal incepe sa fie vazut ca o ferma agricola iar targurile si orasele in dezvoltare demografica isi asigura necesarul de produse alimentare din zonele rurale).

-de asemenea forme specifice oranduirii feudale in ceea ce priveste luteratul terenului agricol sunt prezente si dupa 1821 pana in prima parte a sec XX sub forma invoielilor agricole. Invoieli care nu sunt agreate de lege dar care nici nu pot fi impiedicate datorita conditiilor sociale specifice ale unor comunitati rurale.

1.3. Primele forme de organizare sociala si economica la nord de Dunare

Cercetarile arheologice au demonstrat existenta pentru acest spatiu a unei continuitati demografice incepand cu paleoliticul şi continuând pana la inceputul mileniului I i.d.Hr. Primele semne de organizare socială au fost identificate ca datând încă din julul anilor 600.000 î.d.Hr. pe Valea Dârjovului Formele organizare socială existente nu fac rabat de la regula generala a celorlalte tipuri de comunităţi din Europa acelei perioade, procesul de evolutie fiind in intregime sinonim. Relieful a favorizat aparitia pentru inceput a unor comunitati de agricultori care vor dezvolta un sistem economic, social si politic absolut specific. In aceste conditii comunitatile de agricultori de la N de Dunare vor avea un sistem special de relatii sociale, economice si religioase depinzand in totalitate de roadele pamantului, acestia avand culte religioase specifice (cultul fertilitatii) ce marcheaza in acest fel veneratia lor asupra pamantului. Concomitant dezvoltarea demografica va conduce la aparitia unei competitii intre comunitati astfel incat principalele obiective ale acestora vor fi in esenta:

- securitatea membrilor comunitatii

- asigurarea resurselor economice (hrana)

- cresterea demografica a comunitatii

Rezultatul firesc a unui asemenea proces s-a concretizat din punct de vedere social in aparitia unor structuri sociale insarcinate cu functii specifice elementul de diferenta intre indivizi este dat de proprietatea privata.Surplusul de hrana si bunurile economice pe care unii membri le inregistreaza in raport cu altii evident, surplusul de resurse poate fi acum realizat si prin alte mijloace (lupte, furt, luare in stapanire, etc.)

• Apar nobilii (cei care au un interes major in apararea comunităţii, întrucât, in caz de conflict aveau de pierdut cel mai mult).

• Apar preotii (prin pozitia lor sociala si dominanta in cadrul comunitatii aveau o serie de drepturi ce le garantau o imunitate participand la actul decisional)

• Apar oamenii liberi- aceştia constituie marea masa a populatiei din punct de vedere social si politic definesc adunarea razboinicilor ce se supune doar unei capetenii militare si are atributii decizionale importante

O data cu dezvoltarea schimburilor economice si aparitia inegalitatii sociale din punct de vedere politic membrii acestor comunitati isi deleaga competentele decizionale unor reprezentanti (cei avuti) din randul carora se alege capetenia militara si apoi cea politica. Relatiile de rudenie sunt extrem de importante, insa daca la inceput rudenia se socotea pe linie materna, o data cu cresterea rolului economic si militar al


7

barbatului in societate relatiile de sânge se vor socoti pe linie paternă (războinicul fiind elementul principal al comunităţii). Omogenizarea acestor structuri sociale va conduce la cresterea performantelor economice ale asezarilor umane si implicit va deriva de aici necesitatea aparitiei unor areale de locuire intarite menite sa protejeze comunitatea de intrusi. Dezvoltarea economica inegala a unor importante zone geografice va determina un flux continuu de informatii, schimburi economice, relatii sociale, cu repercursiuni extreme de importante.În epoca pietrei apare prima mare diviziune sociala a muncii care din punct de vedere al activitatii economice împarte lumea in:

- triburi de agricultori sedentari ( culte ale fecunditatii)

- triburi de pastori, razboinici migratoare ( culte uraniene, solare)

Organizarea sociala eficienta si avantajul tehnologic detinut de triburile de pastori le va permite acestora să se impună în fata comunitatilor de agricultori fenomenul fiind cunoscut in intreaga Europa drept indoeuropenizare. Indoeuropenizarea reprezintă un process extreme de important în procesul de constituire a popoarelor europene din antichitate în sensul ca noii veniti având o structură social superioară, o civilizaţie material superioară vor reuşi sa conieţuiască cu autohtonii sedentary ce divinizau cultele pământene. Noii veniţi vor reuşi, graţie tehnicii militare superioare si tehnologiei de prelucrare a bronzului, să se impună şi odată cu ei şi cultele uraniene vor avea de câştigat în faţa celor anterioare ce venerau fertilitatea şi fecunditatea. Generalizarea folosirii şi prelucrării metalelor va coincide cu apariţia poparelor antichităţii iar civilizaţia lor materială şi arta vor înregistra un nou avânt mai cu semaă în spaţiul central şi sud-est European. Gradul de perfecţionare al ceramicii, al armelor şi podoabelor reprezintă un criteriu important în recunoaşterea diferitelor stadia de cultură şi civilizaţie pentru diferitele comunităţi locale indiferent de spaţiu sau timp. Generalizarea folosirii pe scară largă a metalelor, începând cu mileniul II î.d.Hr, va da posibilitatea confecţionării unui număr ridicat de obiecte a caror întrebuinţare va fi dintre cele mai diverse. Sfârsitul epocii pietrei va aduce cu sine importante schimbari in cadrul noilor comunitati (rolul elitelor si al razboinicului fiind mult exagerat) dar in acelasi timp dezvoltarea economica va obliga comunitatile sa dezvolte relatii directe, ajungandu-se astfel cea dea doua mare diviziune sociala a muncii in cadrul comunitatilor (mestesugarii) detasandu-se acum de ceilalti membri. Întrucat agricultura ramane principala ocupatie cultivarea pamantului se face dupa reguli stricte, fiecare familie primind un lot egal prin rotatie asupra caruia al inceput nu aveau drept de proprietate ci doar de folosinta. Cultivatorul este stapan pe uneltele, vatra locuibila si roadele muncii sale, insa semne ale unei incipiente ierarhizari sociale sunt evidente, unii membrii reusind sa detina si functii de conducere si raspundere fapt ce le confera numeroase avantaje economice si sociale. Totodată, aceştia pot opta acum pentru stapânirea celor mai bune loturi de pamant arabil. Lucru care le asigură recolte mai mari si posibilitatea de a-si spori avutia, de a dobandi noi priviliegii si de a-si consolida pozitia sociala in cadrul familiei extinse, ginta, trib.

1.4. Primele forme de organizare social-economice

Studiile arheologice au demonstrat existenta vietii in nordul Dunării încă din paleolitic iar formele de organizare sociale sunt similare ca forma si structura cu cele existente in celelalte comunitati ale Europei.

Nevoile de subzistenţă şi lipsurile tehnologice (folosirea de unelte, arme rudimentare) au determinat asocierea indivizilor in comunitati care in functie de legaturile de rudenie vor constitui ginti la inceput, matre liniare si ulterior patelimiare care sunt forme incipiente de comunitati umane. In interiorul acestora, toate bunurile se impart in mod egal iar cresterea demografica, plecatnd de la un stramos roman, va face


8

ca mai multe ginti sa constituie un trib, iar mai multe triburi, un stat.

Asocierea in comunitati umane a avut la baza asigurarea unor necesitati vitale de securitate si de subsistenta care pe masura ce s-au implnit au contribuit si la aparitia altor trebuinte morale, religioase. Ginţi - familii cu un stramos comun.

În functie de relief, comunitatile romane s-au specializat fie in cultivarea terenului, caz in care membrii acestora au devenit sedentari si s-au transformat in agricultori, fie anumite comunitati au ramas cu principala indeletnicire, cresterea animalelor, fapt pentru care au ramas incontinuare migratori. In functie de ocupatia lor de baza, agricultori sau crescatori de animale (sedentari sau migratori) comunitatile umane vor pune bazele unui set de valori, sociale, morale si religioase specifice care vor contribui la formarea culturii si identitatii acelor popoare.

În spatiul Carpato-Danubiano-Pontic comunitatile umane din preajma inceputului mileniului I inainte de Hr, fusesera deja constituite pe tiparul mai larg al comunitatilor europene si asiatice, astfel incat, tracii, prin ramura lor nordica, getii si ulterior dacii se vor individualiza ca triburi sedentare ce aveau ca principale ocupatii, arta razboiului, cultivarea terenului, vanatoarea, pescuitul, apicultura si cresterea animalelor.

Aceste îndeletniciri ii vor aduce pe geti si daci în contact cu populatiile avansate din punct de vedere tehnologic din sud, grecii, macedonenii şi ulterior romani astfel încât comerţul va contribui în mod esenţial la dezvoltarea societăţii geto-dace în sensul ierarhizarii sociale pe criterii materiale, proprietatea privată constituind martorul acestor transformări. Atâta vreme cât proprietatea în comun fusese omniprezentă în cadrul comunitatilor umane, progresul social fusese lent intrucat oamenii nu erau interesati de schimb si de productie. In momentul in care proprietatea privata personala castiga importanta atunci schimbarile se dinamizeaza, oamenii fiind interesati sa vanda si sa cumpere pentru a-si spori bunastarea materiala.

Dezvoltarea schimburilor comerciale dintre geti si daci pe de-o parte in mileniul I i Hr si celelalte popoare va contribui si la accelerarea procesului de coeziune statala, triburile singure nefiind capabile sa-si protejeze membrii. In prima jumatate a mileniului I i Hr, getii si dacii de la nordul Dunarii depasisera de ceva vreme atat stadiul de dezvoltare dat de epoca pietrei, cat si partial cel dat de civilizatia bronzului fiind integrati mai mult sau mai putin in ceea ce se numeste civilizatia fierului. Potrivit acestul stadiu principalele arme si unelte sunt facute din fier, un material care este mai rezistent decat bronzul si piatra, insa necesita o tehnologie de prelucrare net superioara celei necesare prelucrarii bronzului.Mărturiile arheologice si izvoarele istorice mentioneaza pentru inceputul mileniului I i.Hr. existenta marelui neam al tracilor din randul carora se evidentiaza ramura de N getii. Intrarea getilor in istorie se datoreaza tot unor acte economice pe care acestia ca autohtoni le dezvolta cu coloniile grecesti intemeiate pe tarmul Marii Negre incepand de la secolul VII i.Hr.Diferentele de cultura si civilizatie dintre geti si greci vor favoriza aparitia unor relaţii de buna vecinatate, traduse in fapte, prin dezvoltarea schimburilor comerciale intrucat, economiile lor erau absolute complementare. Intensificarea acestor schimburi comerciale prin troc la inceput va avea consecinte importante pe plan economic, social si politic atat pentru greci cat si pentru autohtoni. Ierarhizarea sociala se va accentua in cadrul ultimilor cresterea cererii de bunuri economice contribuind la preluarea modelului grecesc, cel de folosire a sclavilor in cadrul comunitatii la activitati economice.

Desi fenomenul nu are o asemenea amploare ca in cadrul economiei greco-romane totusi el exista, tracii si grecii regasindu-se ca etnii importante pe piata negotului de sclavi atat in Grecia cat si in Roma. Scalvii


9

consideraţi membrii inferiori ai familiei nu aveau drepturi politice si sociale fiind considerati in Antichitate drept unelte vorbitoare. Particularizarea getilor dunareni din marea masa a tracilor era un fapt deja implinit la sfarsitul secolului VI i.Hr. acestia traind organizati in triburi si uniuni tribale condusi de sefi militari si car detineau si disputau controlul economic si politic asupra unui teritoriu.

Potrivit relatiilor istoriografice getii erau un neam razboinic in cadrul caruia religia se afla la mare cinste “cei mai viteji si mai drepti dintre traci”-Herodot Istorii- care aveau ca principale ocupatii economice cultivarea pamantului,cresterea animalelor, vanatoarea, pescuitul, prelucrarea metalelor, mestesugurile si mineritul. Nivelul de dezvoltare economic si social al lor era sinonim cu cel al celorlalti europeni, germani si celti in schimb era inferior celui detinut de greci si alte popoare mediteraneene. Prima referinta facuta in istorie despre getii doborgeni se petrece odata cu expeditia lui Darius I regele persilor la Nordul Mării Negre contra scitilor, in drumul sau toate triburile tracilor din Balcani supunandu-se fara lupta cu exceptia getilor care “s-au purtat nesabuit si au fost pe data rapusi” acest eveniment aratand ca la acea perioada nu doar in Dobrogea ci si in intreaga Dunare se cristalizase desja importante structuri statale ce aveau organizare militara, politica, religioasa proprie. În cadrul acestora dezvoltarea economica era accentuata de inegalitatea sociala, doar elitele permitandu-si luxul de a cumpara produse manufacturiere grecesti, macedoniene sau romane. Masa getilor foloseau produse autohtone confectionate de mestesugari geti pe care le obtineau fie prin intermediul schimburilor de marfuri sau prin intermediul monedei. Incepand cu a doua jumatatea a mileniului I i.Hr. apar la inceput prin intermediul colonistilor greci si apoi al macedonenilor si romanilor monezi in spatial geto-dacic. Circulatia monetara desi sporadica este prezenta totusi pe intreg acest areal de locuire aratand compatibilitatea economiei geto-dacilor la cea a vecinilor lor.

1.5. Aparitia statului dac centralizat

Strangerea legaturilor economice dintre diferite formatiuni politice aflate la N de Dunare, unitatea religioasa si etnica vor favoriza in consecinta unificarea dacilor si a getilor sub conducerea lui Burebista in prima jumatate a sec I i.Hr. Desi forta militara a acestuia era impresionanta Strabon - Geographia- puteau ajunge la doua sute de mii de oameni, legaturile dintre centru si periferie erau rudimentare intrucat multe dintre comunitati fusesera incluse cu forta ( celtii, getii, dacii si cetatile grecesti).Administratia regala era organizata pe criterii elenistice, Burebista fiind considerat cel dinatai si cel mai mare dintre regii traci, centrul puterii sale fiind in Muntii Orastiei, din punct de vedere economic si politic autoritatea sa se intinde in V de la Dunarea mijlocie si patrulaterul boem pana in E la gurile Bugului, in N din Carpatii Padurosi pana in S la Muntii Haemus. Acest fapt a facilitat patrunderea produselor de factura greceasca si romana pe teritoriul statului dac. Intrucat schimburile comerciale erau absolute avantajoase pentru ambele parti, chiar daca din punct de vedere politic Burebista reprezinta o amenintare pentru romani la gurile Dunarii.Statul daca este considerat a fi unstat sclavagist începător având multe similitudini din punct de vedere economic cu sistemele asiatice. Vecinatatea cu Imperiul Roman va permite folosirea pe teritoriul geto- dacilor a uneltelor, armelor, podoabelor romane si a unor tehnologii superioare, acest lucru fiind absolut necesar partii la N de Dunare, Evidenta acestui fapt o constituie aparitia in aceasta perioada cat si dupa Burebista unor imitatii de factura dacica a dinarilor romani de argint, fapt ce evidentiaza nevoia acuta de moneda pentru cumpararea de produse pe piata geto dacica.La inceputul sec 1 i. Hr. societatea geto-daca, desi faramitata din punct de vedere politic dupa Burebista, din punct de vedere economic se pare ca reuseste sa constituie o piata economica unica.


10

Schimburile comerciale cu Imperiul roman, relatiile politice cu Imperiul Roman (bazate fie pe buna vecinatatea sau razboi) vor stimula dezvoltarea economica prin cresterea intensitatii schimburilor comerciale intre geto-daci si romani prin intensificarea circulatiei monetare si prin sporirea monedei pe piata dacica, specializarea si aparitia unor mestesuguri noi ce genereaza produse solicitate atat de geto-daci cat si de romani, devoltareaunor sectoare economice noi (minerit si metalurgia), transformarea societatii geto-dacice dintr-o societate autarhica bazata pe relatiile de consum (se produc bunuri economice nu doar pentru suficienţa menajelor cât şi pentru piaţă), creste randamentul si productivitatea societatii economice care produc bunuri destinate schimburilor si mai ales exportului:

- cereale • -animale • -ceara • -miere • -metalurgie • -neferoase • -sare

Apar acum si se dezvolta schimburi comerciale intre geti si greci sau geti cu romani in care obiectul de schimb erau sclavii. Drept urmare apar numeroase asezari cu caracter economic cum ar fi targuri cu polarizarea actiunilor economice dintr-un spatiu inconjurator, insa o adevarata viata economica nu intalnim decat in cadrul cetatilor grecesti de pe malul Marii Negre, aflate intr-un stadiu net superior de dezvoltare economica. Societatea geto-dacica este impartită în două clase sociale, criteriile de departajare fiind fără îndoială cele date de bunăstarea materială sau de valoarea proprietăţii personale, tarabostes reprezintând aristocraţia iar comati oamenii liberi. Existenţa sclavilor este recunoscută însa eficienţa lor economică este redusă graţie şi numărului lor redus. Dezvoltarea economică este probată de descoperirile arheologice ce atestă folosirea de către daci şi geţi a uneltelor de fier, a plugului cu brăzdar de fier pe lângă cel de corn de cerb, a uneltelor specializate pentru minerit şi metalurgie. Dezvoltarea tot mai intensă a schimburilor a determinat apariţia celei de a treia mari diviziuni sociale a muncii şi anume apariţia negustorilor, spaţiul cultural greco-roman contribuind din plin la acest lucru.

1.6. Organizarea economico-sociala a geto-dacilor

Primele informatii dintre geti si daci le avem pe filiera greaca (Herodot). Getii sunt amintiti la jumatatea mileniului I i Hr ca locuind de-o parte si de alta a Dunarii de la Marea Neagra si pana spre Muntii Carpati, fiind un popor desprins din neamult tracilor dar care se individualizeaza printr-o organizatie economica, politica si religioasa superioara si acare avea ca principala ocupatie: razboiul, agricultura, comertul si mestesugurile. Primele schimburi comerciale pe care getii le au sunt cele avute cu colonistii greci stabiliti pe tarmul vestic al Marii Negre de la care importau unelte, arme, podoabe, ceramica, vesminte si carora le exportau cereale, animale ,miere, ceara, sare si sclavi. Contactul dintre civilizatia superioara greaca si autohtoni va contribui si va accelera ierarhizarea si stratificarea societatii geto-dace in fc de averea personala. Strabon, in lucrarea sa "Geografia" ii aminteste pe geti si daci (anii 30 i Hr) fiind primul care afirma faptul ca getii si dacii sunt unul si acelasi popor, au aceeasi limba, port, obiceiuri. Getii si dacii sunt buni cultivatori de cereale (grau,mei), vita de vie, apicultori, vanatori, pescari. Getii locuiau in asezari fortificate cu pamant si lemn si intretineau un comert activ, fapt atestat de numeroase produse cu


11

specific subdunarean descoperite in aceasta perioada la nordul Dunarii dar si mai ales numeroase tezaure si depozite monetare gasite in aceleasi conditii.

Din punct de vedere economic, locuitorii de la nordul Dunarii se situeaza pe un nivel net inferior grecilor, macedonenilor si romanilor, fapt pentru care economiile celor 2 parti sunt complementare. Drept urmare, pe masura ce societatea geto-daca evolueaza, autohtonii intra in parteneriat in special cu colonistii greci de la tarmul marii, fiind angajati ca mercenari pt pauza depozitelor de marfuri.Comuniunea de limba, cultura si obiceiuri va face ca in prima jumatate a sec I i Hr, in timpul regelui Burebista, tinutul locuit de geti si daci sa fie unificat, Burebista devenind "cel dintai si cel mai mare dintre regii Traciei", fiind o reala amenintare econ si politica pt romani. Intre a doua jum a sec I i Hr si a II a jum a sec I d Hr nucleul statului dac se pastreaza in Muntii Orastiei, ins , puterea militara si economica a dacilor scade, dar contactul prelungit cu Imperiul Roman va face ca economia sa inregistreze progrese tehnologice remarcabile (introducerea brazdarului roman de Fier). In timpul lui Decebal, Dacia este reunificata cu un potential politic, economic, militar superior dar redus teritorial la granite. Bogatia economica a Daciei va atrage dupa sine derularea a celor 2 campanii militare din timpul imparatului Traian. Serbarile ocazionale de cucerire a Daciei au durat 123 zile, iar Tezaurul dacic capturat de romani a fost evaluat la peste 100000 kg de metale pretioase.Odata cu transformarea Daciei in provincie romana (o mare parte a teritoriului), organizarea administrativa si economica a Daciei in perioada stapanirii romane a avut ca principal argument exploatarea zacamintelor de Au,Ag, Fe si sare (de asemenea si cultivarea cerealelor), iar pe de alta parte a avut un obiectiv strategic acel de a diviza lumea barbara impedicandu-i pe vecinii imperiului sa se coalizeze impotriva lui printr-o frontiera intarita, nr mare de soldati, prin acorduri aconomice cu acestia, "subsidii financiare".

1.7. Stadiul dezvoltarii economice in perioada statului dac condus de Decebal

Începând cu a doua jumatate a secolului I are loc un proces coagulare politica a structurilor si formatiunilor statale de la N de Dunare, nucleul central fiind in interiorul arcului carcaptic in zona Muntilor Orastiei.Cum ar fifactori religiosi, etnici, economici etc. ii vor ajuta pe geto-daci sa refaca unitatea statala pregatindu-se sa intre in competitie cu Imperiul Roman la gurile Dunarii. In acest moment relatiile daco-romane se pot caracteriza in primul rand prin relatii de conflict (getii trec Dunarea si jefuiesc provinciile romane de la S de Dunare urmarind si eliberarea conationalilor lor). Cu romanii au si relatii politice cordiale bazate pe subventionarea pacii de catre romani prin plata unor stipendii capeteniilor geto-dacice in urma carora acestea se vor oblige sa protejeze frontierele romane. Din punct de vedere economic si politic statul dac in timpul lui Decebal cuprinde o arie geografica mai mica avand ca extremitati Tisa in V, Carpatii Paudrosi in N, Nistru in E si Dunarea la S. Omogenitatea teritoriului este mai mare iar nivelul de dezvoltare economica si sociala este mai uniforma. Spre deosebire de perioada anterioara izvoarele istorice (Dio Casius) mentionaza faptul ca “Decebal a pus prefecti in fruntea cetatilor si agriculturii” fapt ce poate fi interpretat un real efort de organizare administrativa. Aceste functii au competenta de a asigura buna desfasurare a lucrurilor, interesul pentru agricultura, arata clar preocuparea catre export si incasarea de venituri si achizitia de unelte, arme, podoabe.

In perioada lui Decebal se recunosc din punct de vedere arheologic numeroase exemple de asezari miniere, getii fin mesteri in prelucrarea metalelor neferoase si a sarii. Izvoarele istorice vorbesc frecvent nu doar de vitejie si religie la geto-daci, dimpotriva sunt amintite puterea si bogatia deosebita a statului dac. Statul dac in timpul lui Decebal atinge maximul dezvoltarii economice si politice, situatie reliefata


12

de tratatele dintre daco romani cat si de izvoarele istorice, nivelul schimburilor comerciale si gradul de devoltare. Autorii antici amintesc faptul ca anterior cuceriri romane limba latina este frecvent vorbita la N Dunarii si acest lucru este pus in exclusivitate pe seama unui nivel ridicat al schimburilor comerciale. La sfarsitul secolului I i.Hr. Dacia reprezinta o atractivitate pentru romani din punct de vedere economic, politic si strategic, forta economica, politica si militara a statului dac condus de Decebal este acum mult superioara celei a lui Burebista fapt ce va contribui la depunerea unui real efort de catre romani pentru a cuceri Dacia in urma a doua razboaie grele care se vor finaliza cu desfiintarea statului dac si transformarea sa in provincie romana. Economia Daciei si a Imperiului Roman devin complementare.

1.8. Consecintele cuceririi romane la N Dunarii

La 6 august 105 d.Hr. un document atestă faptul că la acea vreme cea mai mare parte a teritoriului Daciei fusese tranformata în provincie romană, deşi, totusi se mai poarta lupte razlete, acum se desfasoara un puternic efort de organizare si pacificare a provinciei. Pentru a detine un control absolut asupra noii prvincii sunt aduse foţe militare de elita- legiuni- care vor supraveghea populatia si care vor asigura si paza provinciei Avand o functie strategica mare noua provincie daco- romana va beneficia de atentie sporita fiind inclusa in randul provinciilor de rang imperial conduse de guvernatori militari, reprezentanti directi ai împaratului. Importanta strategica si politica a noii provincii nu deriva doar din argumentul militar bogatia provinciei atragand atentia barbarilor si a altor locuitori din Imperiu ce se vor muta in Dacia. In acest timp Dacia romana devine un focar de latinitate prin numarul mare al militarilor, colonistilor, veteranilor, functionariilor care asigura buna administrare a provinciei. Noii veniti si colonistii romani vor primi si ei pamant la fel ca si veteranii dreptul roman obligand sa cultive terenul agricol in caz contrar putandu-se ajunge si la pierderea dreptului de proprietate.Conform normelor romane autohtonii sunt pe de o parte indemnati sa practice activitati agricole si comerciale, pe de alta parte pentru a creste randamentul si nivelul schimburilor comerciale dintre provincii si restul Imperiului sunt adusi specialisti in minerit, mestesugari etc. Abundenta resurselor economice ale solului si subsolului va face din Dacia una dintre cele mai reprezentative provincii ale Imperilui si care beneficiind de toate atuurile va ajunge intr-un timp scurt de stapanire romana sa uniformizez nivelul de dezvoltare economica si culturala a locuitorilor provinciei.

In perioada stapanirii in Dacia este caracterizata din punct de vedere economic prin:

- dezvoltarea unei infrastructuri specifice romane

- aparitia unor asezari urbane, colonii si municpii locuite de catre romani in cadrul carora este folosita o arhitectura tipic romana

- se intensifica circulatia monetara si comerciala in interiorul provinciei cat mai ales intre provincie si restul Imperiului

- cresterea productiei este certificate acum prin organizarea

mestesugarilor si a negustorilor in organizatii si asociatii profesionale organizate ierarhic (colegii sau bresle cu atributii specifice)

- stapanirea romana va aduce cu sine in provincie folosirea unor tehnologii economice si a unor unelte de lucru performante care vor contribui la sporirea randamentuluimuncii si a productiei si schimbului


13

- efortul de romanizare va aduce cu sine integrarea printre autohtoni a noilor veniti in

numar mare care vor avea un aport deosebit in devoltarea economica a provinciei

- numarul mare de militari romani cantonati de la inceput la hotare si in provincie (peste 50.000) demonstreaza interesul puternic si atentia de care se bucura Dacia, si demonstreaza un nivel ridicat al schimburilor comerciale desfasurate intre armata romana si autoritati

- din punct de vedere material nivelul productiei este net superior celui detinut de daci

anterior, romanii aducand o tehnica de productie noua, de calitate atat in prelucrarea metalelor, ceramica, haine ca o caracteristica a provinciei sunt descoperite pe intreg spatial monezi de factura romana, insa ponderea dinarilor de argint scade folosindu-se moneda romana marunta de arama semn al unei precaritati pe o parte a populatiei provinciei si a unei puternice circulatii monetare

- dinarii romani sunt folositi sporadic avand o functie de teraurizare,

semn ca exista un element important de populatie ce are posibilitati materiale deosebite

- materialele arheologice atesta numeroase locuinte romane pe intreg teriotoriul provinciei, fapt ce poate fi pus pe seama unui puternic flux economic atat in interiorul provinciei cat si in exteriorul ei , din punct de vedere politic, economic, militar Dacia romana functioneaza ca un tampon intre economia Imperiului si lumea externa care vor dezvolta relatii economice si de buna vecinatate cu provincial romano-daca

- cucerirea Daciei a incadrat atat din punct de vedere economic, politic,

material si spiritual pe daco-romani in cadrul circuitului commercial international de la acea data ajutand la relatia de productie in societatea geto-daca.

Cucerirea Daciei si transformarea unei mari parti in provincie romana va favoriza dezvoltarea sociala si economica a acestor tinuturi si implicit va aduce standardele lumii romane la gurile Dunarii cu tot ceea ce presupune din punct de vedere economic, politic si cultural. Din punct de vedere material lumea daco-romana se situeaza peste nivelul atins de societatea dacica si acest fapt presupune o crestere substantiala a fluxurilor de bunuri si servicii in spatiul noii provincii.

1.9. Viata economica si sociala intre retragerea aureliana si intemeierea statelor medievale romanesti

1) Consecintele retragerii stapanirii romane din Dacia

2) Forme de organizare sociala si economica obstea teritoriala

3) Crearea primelor comunitati economice si sociale la Nordul

Dunarii (romanii, tari, cnezate si voievodate)

1.9.1. Consecintele retragerii aureliene

Criza economica si politica din secolul II-III d. Hr. ce dicteaza statul roman are reprcusiuni majore la nivelul provinciilor imperiului in sensul ca subtierea bazei economice contribuie la slabirea capacitatii de reactie a autoritatii centrale. Perioada de pace relative (lipsa unor noi cuceriri romane) dublata de


14

sistemul economic de tip sclavagist va face ca ub scurt timp numarul acestora sa scada (la fel si productia si randamentul muncii acestora, scalvii nefiind interesati in acitvitatea pe care o prestau). Aceste noi realitati conduc la aparitia unor noi relatii de productie, marii proprietari de terenuri incredintand spre lucru taranilor liberi sau unor sclavi suprafete de terenuri cultivabile prelevându-se de la acestea o dare in bani (sau in produse).Pentru teritoriul provinciei romane Dacia colonatul s-a dezvoltata mai putin pe de o parte lipsei de reactie iar pe de alta parte datorita existentei in general a unei mici proprietati taranesti bine reprezentate si care desi nu poseda numeroase bunuri materiale, se mentine in perioada stapanairii romane si datorita modelului propus anterior de societatea geto-daca. Retragerea aureliana este impusa de factori militari si politici specifici, in conditiile in care mentinerea provinciilor de la N de Dunare ar fi pus in cumpana frontiera dunareasca a Imperiului; pentru a asigura frontiera de N a Imperiului vor fi retrase in timpul Imparatului Aurelian, armata si administratia de pe teritoriul Daciei legiunile romane fiind folosite pe Dunare. Populatia daco-romana cifrata la peste 1 milion de locuitori a ramas pe loc legata fiind de bunurile economice pe care le poseda, de traditii si mai ales datoria constientizarii faptului ca acest teritoriu le apartine.

Retragerea armatei si administratiei romane nu va lasa vechea provincie fara aparare desi aceasta va fi expusa in totatlitate popoarelor migratoare. Din punct de vedere economic consecintele vor fi dezastruoase pentru prosperitatea provinciei in sensul ca dupa aceasta data economia provinciei se ruralizeaza (nemaiexistand cerere, se reduce si oferta de produse si bunuri economice astefel incat vor produce doar pentru propria lor suficienta economica). Relatiile comerciale din interiorul provinciei decad intrucat retragerea administratiei romane lipseste provincia de principalul beneficiar de pe piata, si anume institutile statului. De asemenea:

• lipsa cererii atrage dupa sine decaderea mestesugurilor care nu mai au piata de desfacere pentru bunurile lor

• caile de comunicatie atat din interiorul provinciei cat si legaturile cu S Dunarii sunt nesigure astfel incat rutele comerciale aproape ca dispar in intregime

• retragerea armatei si a administratiei presupune incetarea totala a invenstitiilor si a lucrarilor edilitare, presupunea incetarea circulatiei mometare si disparitia treptata a acesteia de pe piata provinciei

• lipsa criculatiei monetare arata existenta unei populatii daco-romane sarace, precum si reintoarcerea la schimbul economic bazat pe marfa contra marfa

• in acelasi timp schimburile comerciale si de populatie dintre daco- romani si dacii liberi cresc in intensitate intrucat are loc un proces de patrundere pe de o parte a dacilor liberi in interiorul fostei provincii, iar pe de alta parte are loc un proces de migrare a populatiei daco- romane in teritoriul locuit de dacii luberi pentru a se pune la adapost de atacurile migratorilor

• expuse in primul rand atacurilor populatiei migratoare asezarile urbane vor resimti din plin socul noilor veniti si treptat acestea nu vor mai avea valoare administrative, valoare comerciala, depopulandu-se, populatia retragandu-sa in zone mai ferite.

Din punct de vedere social se pun bazele acum unor forme de organizare ce imprumuta mult din traditia geto-daca care este structurata pe relatii de buna vecinitate si care se argumenteaza dupa normele specifice dreptului roman transmise acum pe cale orala.


15

1.9.2. Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii

Aparitia obstii teritoriale pe intreg cuprinsul fostei Dacii reprezinta rezultatul unui indelungat proces de uniformizare etnica, spirituala si materiala rezultat in urma derularii unor relatii economice si sociale intre popoarele daco-romane. Organizarea obstii teritoriale la romani, ca unitate sociala comuna este fundamentata pe existenta proprietatilor in comun (in devalamasie) asupra teritoriului obstei (teren agricol, paduri, livezi, pasuni, luciu de apa, mori).In cadrul obstii toti membrii sunt egali in drepturi, fiecare faimilie primind prin rotatie un lot de teren arabil egal, acestia fiind stapani pe roadele muncii lor.Cu timpul relatiile economice specifice din cadrul obstii fac posibila si aparitia proprietatii private (la inceput constand doar din vatra casei, unelte, arme si podoabe) iar ulterior anumiti membrii ai obstii reusesc sa pastreze pentru sine atat loturi importante de pamant cat mai des anumite functii de conducere in cadrul obstii care le confera anumite privilegii in raport cu ceilalti. In felul acesta din punct de vedere social se realizeaza o ineglaitate sociala care va dinamiza relatiile economice atat din cadrul obstii cat si din afara acesteia. Retragerea romana va da posibilitatea popoarelor migratoare sa intre in contact cu populatia autohtona si sa suplineasca intr-o oarecare masura rolul si functia acesteia (in schimbul prelevarii unei parti din roadele muncii). Acest parteneriat intre migratori si autohtoni este perfect acceptabil atat din punct de vedere economic si social cat mai ales din punct de vedere politic si militari intrucat noii veniti indeplinesc functia de protejare a provinciei in timpce populatia acesteia desfasoara vechile activitati economice.Faptul ca populatia daco-romana nu este supusa la plata unor impozite in bani demonstreaza pe de o parte lipsa monedei si caracterul rudimentar al economiei preponderant agricole, iar pe de alta parte demonstreaza o stapanire lejera fara amprenta efectiva (chiar efemera) asupra autohtonilor. Economia populatiei daco-romane este una de subzistenta, se produce doar pentru consum, vechile deprinderi mestesugaresti din perioada stapanirii romane fiind in cele mai multe cazuri abandonate.Avand un nivel de organizare sociala si politica inferior populatiei daco-romane mirgatorilor le-a fost mult mai usor sa perceapa impozite colective de la comunitati si nu impozite individuale asa cum fiscul roman o facea cu succes. In conditiile date acest parteneriat intre daco-romani si noii veniti se vor baza pe relatii economice profitabile pentru ambele parti dar, in esenta ele vor contribui la aparitia si dezvoltarea acestor structuri social statale la N Dunarii.

1.9.3. Uniformizarea spatiului de la N Dunarii (aparitia cnezatelor, voievodatelor si tarilor

romanesti)

Din punct de vedere social, economic si cultural se va desfasura in sec VIII-IX d.Hr. dupa ce populatia autohtona va resimti influentele trecerii migratorilor la S Dunarii exceptie fac slavii care desi trec in masa la S Dunarii in sec VIII vor intra in contact cu populatia autohtona si vor pune bazele pe intregul areal locuit de daco-romani unor formatiuni statale. Relatiile de productie din cadrul obstelor teritoriale se vor dinamiza sub impulsul schimburilor comerciale cu noii veniti sau cu Imperiul Roman, mai tarziu cu cel Byzantin, care desi trece prin perioade dificile reuseste sa detina un control politic si chiar economic asupra teritoriului de la N Dunarii.Cresterea fortei economice a obstilor teritoriale se datoreaza atat factorilor interni cat si externi si drept consecinta reinteresarea tuturor membrilor obstii teritoriale in conservarea situatiei existente, si treptata se va ajunge la situatia in care unii dintre membrii instariti ai obstii sa aiba un interes major in raport cu ceilalti. Vor aparea astfel structuri specializate similare celor existente in cadrul statului precum armata sau alte adunari reprezentative. Avand un interes comun mai multe obsti se reunesc in cadrul unor romanii populare sau in cazul de criza vor pune bazele unor mici formatiuni politice cnezate sau voievodate, tari conduse de voievozi sau cnezi ce aveau ca principala


16

functie mentinerea securitatii comunitatii. Forta economica a acestora este una evidenta de vreme ce diploma Cavalerilor Ioaniti atesta pentru teritoriul dintre Carpati si Dunare o serie de formatiuni politice extreme de bogate cu un comert infloritor, Voievodatul lui Lotovoi, Cnezatele lui Ioan si Farcas, Tara lui Seneslau voievodul romanilor; cronicile maghiare atesta pentru sec IX-X, voievodatele lui Gelu, Glad si Menumorut si ulterior voievodatele lui Ahtum si lui Gyula, care depindeau politic si economic cu Bizantul. Cronicile arabe, rusesti si poloneze atesta pentru spatiul de la E de Carpati in aceasta perioada a unor numeroase formatiuni politice care se remarca nu doar din punct de vedere economic si militar Tara Brodnicilor, Tara Berladcinilor, Tara Vrancei precum si o seama de alte formatiuni statale in zona Campulung, Siret, Baia, Hotin, Suceava si Orhei.


17

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA SOCIAL-POLITICA SI ECONOMICA IN EVUL ME DIU

ROMANESC

2.1. Organizarea politico-statala a romanilor la inceputurile Evului Mediu

Generalizarea la N Dunarii a unor formatiuni statale specifice de tipul tarilor, cnezatelor si voievodatelor reprezintala cumpana dintre cele doua milenii primele forme de coagulare, in primul rand sociala si economica si in al doilea rand politica a romanilor. Atat obstea teritoriala precedenta cat si cnezatele si voievodatele nu reprezinta decat pasi intemerdiari absolut necesari in evolutia spre o piata economica si o organizare politica absoluta si comuna tuturor locuitorilor din spatiul capato-danubiano-pontic.

2.1.1. Intemeierea voievodatului Transilvaniei

In secolul al X-lea functionau in interiorul arcului carpatic 3 formatiuni politice romanesti cu o organizare sociala si politica incipienta, de tip feudal si care sunt nevoite sa faca fata presiunii exercitate de maghiari. Izvoarele amintesc deducatul lui Menumorut in Crisana, voievodatul lui Gelu in Transilvania si ducatul lui Glad in Banat. In secolul al X-lea izvoarele itorice amintesc de existena a doar 2 astfel de formatiuni politice urmand ca in secolul urmator sa fie atestat documentarla1176, dupa o lunga perioada de framantari politice, Leustachie voievodul. In acest nou contrast voievodatul Transilvaniei este inclus in cadrul regatului maghiar, voievodul fiind vasal regelui iar structurile de conducere sunt acaparate de catre nobilii maghiari. Faptul ca se mentine forma de organizare sociala a voievodatului (specific romanilor) demonstreaza ca regalitatea maghiara nu a avut forta necesara sa impuna un alt model de organizare intrucat cel existent era viabil si recunoscul de majoritatea populatiei de origine română.

2.1.2. Intemeierea voievodatului Tarii Romanesti

La S de Carpati Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247 enunta ca etape intermediare pana la Basarab I cnezate si voievodate ce dezvolta o bogata activitate comerciala si care se afla cel putin teoretic sub suzeranitate maghiara.Unificarea formatiunilor politice dintre Carpati şi Dunare demonstreaza existenta unei culture comune tuturor romanilor.Unificarea politica realizata de Basarab I demonstreaza ca din punct de vedere economic si social conditiile sunt indeplinite, teritoriul Tarii Romanesti aflandu-se si la intretaierea a doua principale rute comerciale europene (N-S si E-V) fapt ce contribuia la cresterea substantiala a veniturilor statului de pe urma taxelor si impozitelor de tranzit. Pe langa taxele de tranzit in porturile Dunarii, in interiorul tarii si in trecatorile Carpatilor la granite se desfasoara un puternic comert cu cereale, vite, miere, sare si alte produse pe care economia autohtona le putea oferi in schimbul


18

uneltelor, armelor, podoabelor, matasuri aduse de negustorii straini.Aceasta este o preocupare constanta a negustorilor atat autohtoni cat si straini, fapt confirmat de repetatele privilegii comerciale pe care majoritatea domnitorilor munteni le acorda unor centre economice puternice precum Brasovul, Bistrita sau Sibiul. In aceste orase transilvanene regalitatea maghiara acordase la randul eiprivilegii economice si feudale autohtonilor incurajundu-se astfel dezvoltarea economica si comertul ce aduceau importante venituri fiscale. Este de remarcat ca in intreg Evul Mediu romanesc piata economica pentru care functionau cele 3 mari orasenegustoresti este piata romaneasca, relatiiloe lor comerciale fiind desfasurate in procent de peste 90% pe piata romaneasca. Din punct de vedere economic relatiile comerciale (in special cele de tranzit) cunosc o dezvoltare fara precedent datorita puternicului flux comercial dintre Europa Occidentala si Orient, negot dominat de cetatile italiene Genova, Florenta si Venetia. Un semn al realei forte economice a noului stat aparut intre Carpati si Dunare il constituie politica dusa de Basarab I ce reuseste sa afirme Tara Romaneasca pe plan extern, mai cu seama dupa victoria de la Posada din1330 cand reuseste sa obtina independenta fata de regatul maghiar. Urmasii sai la tron, Nicolae Alexandru(1356-1364), Vladislav Vlaicu(1364-1376) sau Radu I (1376-1385) si Dan I (1385-1386), vor continua aceiasi politica de consolidare a autoritatii centrale si de intarire a independenteichiar dacă relatiile cu regalitatea maghiara vor imbraca forme mai puternice (domnitorii romani se vor declara vasali pentru a detine posesiunile romanesti de peste munti, (Amlasul si Fagarasul).

2.1.3. Intemeierea voievodatului Tarii Moldovei

Coagularea politica la Rasarit de Carpati va face ca in scurt timp dupa intemeierea voievodatului Transilvaniei si al Tarii Romanesti se se ajunga la un stat de sine stator absolut independent de coroana maghiara – ce se facea vinovata de infiintarea unei marci de aparare aici sub conducerea lui Dragos, un voievod roman maramuresean - a carui extindere se va face spre S si la Rasarit urmarind linia Carpatilor, Dunarea si hotarul Nistrului. Procesul se deruleaza sidatorita populatiei autohtone care se rascoala de sub dominatia maaghiara, alungand-ui pe reprezentantiiregalitatii maghiare. Bogdan I Latcu (1369-1377), Petru I (1377-1392) siRoman I (1392-1394) vor cosolida statul moldav inlaturand ultimile resturi ale dominatiei tatare din sud si vor pune bazele unui stat unitar si centralizat pe harta Europei. Din punct de vedere comercial sunt atestate o serie de nuclee economice (targuri) asezate pe principala ruta comerciala a Rasaritului Europei si care face legatura dintre comertul scandinav (dintre Marea Baltica si Marea Neagra). In porturile Chilia si Cetatea Alba de la gurile Dunarii ca de altfel si prin cetatile de granita Orhei si Hotin se desfasoara un puternic comert de tranzit aducator de venituri importante la visteria statului. Principalele centre comerciale sunt Baia, Siret, Suceava, Roman, Barlad. Schimburile comerciale se desfasoara in moneda straina atat maghiara, poloneza cat si italiana sau byzantina cursul de schimb este unul valabil si presupune mari diferentieri chiar de la o regiune la alta.

2.1.4. Dobrogea

Din punct de vedere politic teritoriul dintre Dunare si Mare reintra in circuitul bizantin incepand cu sfarsitul secolului al IX-lea dupa aproximativ 3 secole de cvasie indepedenta in timpu carora sunt atestate documentar cel putin 3 formatiuni politice avand conducatori slavi. Reintegrarea in circuitul bizantin a condus la dezvoltarea comertului

si mestesugurilor atata in orasele de la tarmul Marii Negre cat si in cetatile (factoriile) aflate pe malul


19

drept al Dunarii si intemeiate de iatalieni. Nucleul statului dobrogean este in S acesteia (Tara Carvanei) atestat documentar in secolul al XI-lea. Slabirea dominatiei binzantine va da posibilitatea unor despoti locali precum Balica sa se rupa de Bizant desi se pare ca astia erau vasali tarilor bulgari.

2.2. Relaţiile comerciale şi dezvoltarea economică a statelor medievale

In Evul Mediu romanesc schimburile comerciale dintre tarile romane reprezinta o constanta extrem de importanta in cadrul relatiilor de buna vecinatate si a celor politice, atat regalitatea maghiara cat si conducatorii voievodatului Transilvaniei, Moldovei si Tarilor Romanesti vor constientiza faptul ca dezvoltarea mestesugurilor si a comertului reprezinta o sursa importanta de venituri fiscale ce contribuie la intarirea autoritatii centrale şi administrative. De astfel, acest proces de unificare statala este simultan în întreaga Europa şi este condiţionat de cresterea schimburilor comerciale si de incurajarea dezvoltarii mestesugurilor poate tot in Europa; Liga hanseatica din N Germaniei (formata din centre comerciale si libere din punct de vedere feudal), republicele italiene si orasele flamande se dinamizeaza din punct de vedere economic in primul rand si ulterior din punct de vedere politic. Economia tarilor romane (Moldova si Tara Romaneasca) este una agricola in care relatiile de productie se afla intr-un stadium incipient de dezvoltare feudala.Inegalitatea sociala este acum evidenta insa majoritatea populatiei este formata din tarani liberi din punct de vedere economic ( razesi in Moldova, mosneni in Tara Romaneasca ) exista insa si un mic procent de populatie ce locuieste in targurile comerciale (domnesti) si care dezvolta activiăţi manufacturiere(comerciale). Rascoalele repetate ale ţaranimii din Transilvania (1437;1514) prezinta un tablou destul de sumbru al unorrealitati sociale dure ce apasau asupra celei mai numeroase coategorii sociale –taranimea- care statea la baza procesului de productie economica. Spre deosebire, locuitorii oraselor erau liberi nefiind in niciun fel legati de seniorul local feudal. Acesti oraseni se bucura de privilegiile domnesti fiind scutiti de taxe si impozite si sunt pusi la adapost de încercările marilor feudali (boierimea/nobilimea) de a-i “subjuga”dinpunct de vedere economic.Situatia este similara si in Transilvania insa nici aici nobilii maghiari nu au forta necesara de a se impune, orasele regale bucurandu-se de imunitati si privilegii. Având o baza economica stabile si venituri fiscale numeroase, conducătorii ţarilor române reusit să demonstreze ca stapanesc din punct de vedere politic situatia chiar daca de drept sunt vasali fi ai regelui maghiar, fie ai regelui polon. Forta economica le da un statut privilegiat, voievodul Transilvaniei fiind considerat al doilea om in stata dupa regale maghiar in timp ce domnitorul Moldovei este unul din vasalii importanti ai regelui polon (permitandu-si sa-si imprumute suveranul cu mari sume de bani fapt fara precedent). Tot semn al unei dezvoltari economice durabile este construirea unei retele de fortificatii atat in zonele de granita cat si in interior. Desi ne aflam in plin proces de feudalitate toate aceste realizari nu ar fi putu fi posibile fara implicarea financiara si politica masiva a voievozilor romani intrucat cetatile nou construite vor reprezenta autoritatea centrala in teritoriu. Deasemenea in aceasta perioada se trece pe scara larga la edificarea unor importante lacase de cult construite cu specialisti straini si puse sub ascultarea unor stareti de cele mai multe ori greci, semn al unor importante legaturi cu Bizantul. La baza acestui proces de dezvoltare statala sta fara indoiala sporul demografic al statelor medievale romanesti, izvoarele indica pentru Transilvania circa 550000 locuitori, pentru Tara Romaneasca 400000 in timp ce pentru Moldova aproximativ 200000. Activitatea predominanta a acestei populatii este fără, îndoială, agricultura cu activităţile conexe. Totusi, ca o caracteristica a negotului celor doua tari romnesti, Moldova si Tara Romaneasca o constituie exportul de animale, boii moldovenesti fiind renumiti in spatiul nordic ca si ovinele provenite din Tara Romaneasca. Schimbul de produse dintre Orient si Occident va asigura importante beneficii unor orase de granita


20

precum Cetatea Alba, Chilia, sau Braila, Brasov, Suceava, Giurgiu, Turnu, Sibiul si Bistrita. Alaturi de sporul natural, dezvoltarea vietii urbane va contribui din plin la cresterea in intensitate a productiei mestesugaresti si a schimbului de produse cu alte zone.Mitropoliile celor doua tari, romanesti sunt absolute independente si doar din punct de vedere spiritual depind de Patriarhia din Constantinopol. Un alt semn al dezvoltarii economice a tarilor romane este construirea unor resedinte domnesti precum Baia, Suceava, Iasi in Moldova, Campulung, Targoviste si Bucuresti in Tara Romaneasca, capitale ce vor concentra un important flux comercial. Desi din punct de vedere economic Moldova si Tara Romaneasca nu desfasoara activitati manufacturiere (mestesugaresti de referinta) ele au importante beneficii de pe urma comertului de tranzit, asigurandu-se in acest fel domnitorilor romani sursa de finantare pentru derularea cu succes a campaniilor militare. Impulsionate de schimburile comerciale in crestere tarile romane vor fi nevoite sa bata moneda proprie incepand cu a doua jumatate a secolului al XIV-lea; in Tara Romaneasca se pun in circulatie ducati, dinari si bani de argint in timp ce in Moldova se bat grosi de arama.In momentul in care comertul dintre Europa Apuseana si Orient va fi obstructionat de statul otoman atunci indepedenta economica si politica a tarilor romane va deveni un fapt petrecut. Atingerea Dunarii de catre statul otoman precum si cucerirea Constantinopolului vor reprezenta din punct de vedere economic inceputul unei lungi perioade de decadere a intregului spatiu central si S-E European datorat instituirii monopolului comercial de catre turci. In acelasi timp, disputa pentru acapararea principalelor centre comerciale ce apartineau tarilor romane se va acutiza, domnitorii romani fiind lipsiti in cele din urma de ele precum si de importantele venituri fiscale ce confereau forta economica si politica voievodatelor lor. Consecinta fireasca va fi orientarea spre mai multe rute ocolitoare spre Indii, descoperirea Lumii Noi si mutarea centrului comertului mondial din Marea Mediteraneana in Atlantic.

2.3. Dreptul de proprietate; relatiile de productie in societatea feudala

Societatea feudala este structurata pe criteriul stapanirii personale asupra pamantului, domnul/regele fiind seniorul suprem toti celalti fiindu-i supusi. Piramida sociala este completata cu vasali de rang inferior care au proprii lor seniori, la baza acesteia fiind taranimea(libera si dependenta). Exista patru tipuri de proprietate in Evul Mediu Romanesc:

1. proprietatea domneasca/regala pentru Transilvania

2. proprietatea feudala (nobiliara/ boiereasca)

3. proprietatea bisericeasca

4. proprietatea taraneasca (exista doua tipuri, proprietatea a taranimiii libere si cea a taranimii dependente).

Domeniul feudal reprezinta unitatea de baza a economiei medievale romanesti, in cadrul sau desfasurandu-se relatiile de productie specifice. Nobilul/boierul in Moldova si Tara Romaneasca sunt posesorii cu drepturi depline asupra feudului (mosiei sau domeniului feudal) chiar daca pentru unele cazuri acestia au primit la origine doar dreptul de uzufruct asupra acestuia si nu un drept deplin de proprietate, pe care in timp l-au transmis ulterior urmasilor lor in cadrul aceleiasi familii. Veniturile domeniului sunt exploatate de catre feudal de cele mai multe ori cu putin simt practic, sporirea acestora facandu-se pe seama taranimii ce este impovarata cu noi dari si impozite ce o determina sa nu produca bunuri decat in limita nevoilor proprii, comertul si productia destinata schimbului nefiind deloc incurajata. Abuzurile determina in scurt timpo spoliere a avutului taranimii care va ajunge in scurt timp


21

sa fie dependenta de seniorul feudal. (neputându-si indeplini obligatiile feudale numeroase comunitati se vor aservi cu totul seniorului local).

2.4. Dezvoltarea economica a Principatelor Romane in perioada Regimului turco-fanariot

2.4.1. Contextul istoric

Debutul regimului fanariot in Tarile Romane se situeaza odata cu inceputul secolului alXVIII-lea cand ultimii domnitori romani din principate, Dimitrie Cantemir in Moldova (1711) si Stefan Cantacuzino in Tara Romaneasca(1716) sunt inlaturati din scaun de catre puterea suzerana. Ocupand un loc important in conducerea imperiului otoman, grecii fanarioti vor aviza direct administrarea principatelor fenomenul nefiind deloc unul specific romanesc, dimpotriva, el regasindu-se si in cazul altor provincii aflate sub suzeranitate otomana. Solutia gasita de turci a fost determinata de noua configuratie politica din Europa Centrala si de Sud-Est unde recesiunea otomana antrenase miscarile de eliberare ale populatiilor in cauza. Sistemul dominatiei otomane, stat tipic feudal cu putine sanse de modernizarea relatiilor sociale si a dezvoltarii economice, cauzeaza o stagnare a progresului economic si social al intregului spatiu supus influentei turcesti. Din punct de vedere politic, autonomia celor doua tari romanesti este acum grav stirbită deoarece domnii sunt numiti direct de catre sultan, fara asentimentul tarii, sunt straini si nu reprezinta interesele acesteia in raporturile cu imperiul, dimpotriva. (pentru a-si mentine tronul ei fac mari concesii politice si fiscale impunand noi contributii datorate Portii Otomane.) Administrarea principatelor se caracterizeaza acum printr-o fiscalitate excesiva, ministrii fanarioti exploatand excesiv si sistematic avutia celor doua tari romane, in contextul in care Imperiul Otoman nu mai beneficia de de resursele economice rezultate din cuceriri. Fiind un stat slab dezvoltat, sub aspectul relatiilor sociale si al organizarii politice si administrative, Poarta Otomana va dovedi o reala incapacitate de a eficientiza propria economie fiind nevoita sa apeleze la sporirea haraciului, peschesurilor, vanzarea functiilor(domniilor), carora le confera semnificatie economica. Atenţia sporită de care beneficiazaTarile Romane in aceasta perioada reflecta importanta economica a lor pentru Poarta Otomana nevoita sa aplice masuri noi de administrare a principatelor pentru evitarea unor posibile crize economice din imperiu. (printre obligatiile economice ale celor doua principate se regaseste si aceea de a furniza aprovizionarea cu alimente a ConstantinopoluluiEforturile facute pe plan politic de majoritatea domnitorilor fanarioti vizeaza intarirea autoritatii centrale si supunerea controlului marii boierimi pamantene, indepartata din functiile de conducere si nevoita sa asiste la pierderea rolului sau politic si mai cu seama si economic. Regimul sufera si datorita numeroaselor rapturi teritoriale ale Tarilor Romane carora puterea suzerana este incapabila sa le mai facă faţă. Consecintele economice sunt dezastruoase, rechizitiile suferite in cursul campaniilor militare sunt impresionante si conduc la o stare de saracie generalizata ce antreneaza chiar miscari de populatie si criza autoritatii centrale in ultima instanta.Intarirea dominatiei otomane asupra Ţarilor Romane in această perioada coincide cu slabirea accentuata a prestigiului si a fortei economice pe plan extern si precede miscarile de eliberare nationala si sociala ce vor izbucni in Balcani.


22

2.4.2. Relatiile economice ale principatelor

Pe plan intern se observa totusi, sub impulsul ideilor iluministe o timidă încercare de a reconfigura economia romaneasca pe principii economice moderne. Nivelul schimburilor comerciale creste, numârul târgurilor şi importanţa economică a oraşelor deasemenea. Principala ocupatie este în continuare agricultura, cu activitatile colaterale de unde si interesul pentru detinerea unor suprafete cat mai mari de teren arabil. Realtile sociale intre cei care detin teren si cei care nu sunt structurate pe principii feudale asa ca imobilismul acestora se reflecta si in slabele performante economice in raport cu Europa Apuseana. Se dezvoltă unele ramuri ale industriei alimentare comertul dar exportul de cereale reprezinta sursa principala de venit a principatelor. Tot acum din punct de vedere social, si avand importate implicatii economice se deruleaza un fenomen de instrainare a mosiilor boierimii pamantene, noii proprietarii avand un simt practic mult mai dezvoltat si trecand in consecinta la deposedarea de pamanta a taranimii libere, si inrobirea acesteia pentru a obtine maximum de beneficii de pe urma exploatarii pamantului. Schimburile neechivalente dintre Tarile Romane si Poarta Otomana sunt suportate de catre acestea, produsele intrate in circuitul economic otoman inregistrand preturi de 4-5 ori mai mici decat cele curente pe piata europeana. Monopolul comercial otoman, instituit asupra comertului exterior al principatelor, va face ca doar dupa satisfacerea nevoilor financiare ale Porţii Otomane să se permită exportul pe celelalte piete a unor produse de baza. Pentru a intarii aceste reguli domnitorii fanarioti sunt desori trasi la raspundere si obligati sa ia masuri dure contra celor ce practica un negot clandestin si mult mai profitabil cu tarile europene “platind vama cucului”.

Totusi, complementaritatea economică a principatelor române cu piaţa occidentală reflectă o preocupare intensă a comercianţilor români de a desfaţura afaceri în Transilvania, la Viena sau în Polonia acolo unde situaţia economică permitea obţinerea de câştiguri “normale” pe piaţă. Deasemenea numărul celor care se ocupau de negoţul permanent cu Imperiul Otoman este semnificativ, mulţi locuitori ai principatelor reuşind să strângă averi impresionante şi să ocupe funcţii adminstrative importante la Constantinopol. În concluzie, relatiile economice ale Tarilor Romane in aceasta perioada se caracterizeaza printr-un deficit substantial care dublat de volumul mare de obligaţii economice faţă de Poarta Otomana va conduce la accentuarea stagnării economice a Principatelor şi la importante consecinţe sociale.

2.4.3. Măsuri administrative, economice şi sociale reformatoare

Durata efemeră, de cele mai multe ori, a domniilor ii va obliga pe domnitorii fanarioti sa procedeze la o contabilizare exacta a veniturilor si cheltuielilor pentru obtine maximum de beneficii de pe urma administrarii principatelor. Intrucat durata unei domnii medie este de 3 ani timpul scurt va obliga pe fanarioti sa puna ordine in finantele statului, sa se ingrijeasca de buna administrare a principatelor si sa ientifice noi oportunitati de crestere a veniturilor pentru a face fata solicitarilor otomane sporite. In acelasi timp sistemul de cumpararea a tronului ii va determina pe domnitorii fanarioti sa liciteze sume astronomice pentru scaunul principatelor, recurgand la creditori ce trebuiau despagubiti odata ce pretendentii ocupau tronul principatelor. Sumele mari de mani vehiculate arata ca totusi principatele detineau un potential economic imens si costurile aferente ocuparii scaunului domnesc puteau fi returnate intr-un timp relativ scurt. De altfel, asta era si prima preocupare a noilor domni, strangerea impozitelor fiind cruciala pentru mentinerea bunelor raporturi cu poarta otamana. Una dintre cele mai importante măsuri cu caracter economic si social a fost data de introducerea impozitului unic pe cap de locuitor capitatia, desi se va mai practica sistemul impozitelor colective, similar celui platit de obştea


23

teritorială în vechime.Modalitatea de impunere fiscală reprezintă aşadar o îmbinarea a sistemului individual cu cel colectiv, visteria statului stabilind cuantumul impozitelor pe cap de locuitor pentru fiecare. În situatiile, dese de altfel, în care un membru al unei colectivităţi părăsea comunitatea aceasta era impusa la plata impozitului aferent, prin aceasta masura urmarindu-se descurajarea actelor de fuga de pe mosii si o oarecare stabiitate fiscala. In acelasi timp se observa o repartizare a impozitelor pe categorii fiscale de populatie, scutelnicii (boierii mari si mici, neamuri si mazili, comunitatii scutite de plata, sau aflate in posesia unor manastiri, etc) si toti ceilalti locuitori care erau obligati sa suporte plata impozitelor catre stat. Concret, birnicii reprezentau categoria contribuabililor(majoritatea populatiei) iar clasa privilegiatilor (cuprinde pe boieri, cler, negustoari sau oraseni). La sfarsitul perioadei fanariote statisticile aratau pentru Tara Romaneasca ca aproape ½ din populatie intra in randul scutelnicilor, cealalta jumatate fiind nevoita sa suporte si contributia aferanta celorlalti. Mai mult decat atat, orice schimbare de domnie atragea recoltarea veniturilor restante, chiar si acelor percepute deja, situatia ilustrativa fiind recoltarea in 12 sferturi anuale a capitatiei! Din punct de vede administrativ atributiile fiscale erau coordoonate decatremarele vistiernic care raspundea in fata domnitorului de organizarea si incasarea eficienta a datorilor fiscale ale populatiei. In aceasta actiune el era ajutat de un corp de slujbasi ce primeau leafa din visteria statului, raspunzand printre altele si de incasarea tributului de catre Poarta Otmana. Practica arata ca domnitorii fanarioti, in incercarea lor de a se achita de obligatiile economice fata de Imperiul Otoman, recurgeau la tot felul de abuzuri nicio alta institutie neputan ingradi abuzurile adminstratiei fanariote (sfatul domnesc, organ reprezentativ in Evul Mediu este acum redus la calitatea de divan, un consiliu ce il ajuta uneori pe domn sa guverneze tara.) Din punct de vedere social reformele lui Nicolae Mavrocordat privind eliberarea robilor demonstreaza ca la acea data situatia economica impunea schimbari majore ce vor si avea loc. Din punct de vedere politic are loc o reorganizare a administratiei, se introduc slujbasi salariati si nu in ultimul rand acestia sunt specializati pe functiile ce le ocupa. Se incearca stabilizarea fiscala a masei rurale, demonstrand un adevarat program politic de reforme iluministe. Optiunea fanariota se grefeaza pe continuarea unui proces de modernizare a raporturilor sociale,economice si politice incepute in principate in conditiile unei mobilitatirural excesive si a necesitatii consolidarii regimului. Programul de reforme, debuteaza in 1741 si vizeaza reorganizarea administrativa, judiciara si fiscala a instiutiilor statului inspiritul ideii de rationalizare a statului. Se urmareste deasemenea si sporirea competentei statului in asigurarea raporturilor de proprietate. Eficienta reformei fiscale din Tarile Romane prefigureaza alte initiative de pe continent, sau le urmeaza si garanteaza in ultima instanta o politica fiscala coerenta. De asemenea reglementarea de catre puterea centrala a raporturilor dintre stapanii de pamant si tarani urmareste asigurarea unui echilibru intre privilegiile boieresti si calitatea reformei fiscale din principate.

2.4.4. Consecinte ale instaurarii regimului fanariot

Regimul fanariot va contribui in mod decisiv la intrarea principatelor romane in circuitul economic modern si european, gratie masurilor eficiente luate pe plan administrativ, economic, social si politic. Sub impulsul modrnismului, si constituind avangara Portii Otamane in Europa, fanariotii nu au ramas indiferenti la avantajele trecerii la un sistem modern de administrare a tarii deoarece aceasta va presupune o ordine mai buna in finante si implicit o stabilitate a domniei. Reformele vor face pasul catre modernitate in principate si vor asigura baza necesara dezvoltarii viitoare a acestoa in contextul primei jumatati a secolului al XIX-le.


24

In acesta perioada in cele doua principate românesti sau succedat la tron 40 de domnii în Tara Romaneasca si 36 in Moldova, fapt ce ilustreaza o grava instabilitate politica si administrativa. Concurenta acerba inte familiile fanariote pentru ocuparea tronului va face ca acestea sa furnizeze importante daruri in bani, bacsisuri, blanuri, produse cu scopul declarat de a obţine bunăvoinţa marilor dregători otomani. Chiar şi aşa per ansamblu nu se poate nega faptul că, domnitorii fanarioţi aveau deschidere europeană, în contextul secolului luminilor, reuşind să pună în ordine finanţele şi sistemul administrativ al tarii. Măsurile moderne, puse în practică, chiar dacă vin din considerente speciale, au avut darul de a stopa menţinerea vechilor legături feudale dinamizând societatea românească. Măsurile adoptate în această perioada sunt în cele mai multe cazuri similare cu ceea ce se practică deja în Europa Apuseană şi nu fac decât sa racordeze economia principatelor din punct de vedere formal la cea a celorlate state europene.

Tot acum, se urmăreşte realizarea unei separaţii a visteriei personale a domnului faţă de cea a ţării, condiţiile tulburii obligandu-i pe fanarioţi să aplice aceste măsuri pentru a se proteja în eventualitatea unei schimbări din funcţie. Tot ca o măsura de precauţie, se introduce sistemul vânarii funcţiilor şi rangurilor boiereşti, domnia realizând importante venituri anticipate şi cointeresând prin arendarea unor importante venituri fiscale ale ţării pe respectivii dregători fapt ce va conduce la generalizarea abuzurilor asupra contribuabililor. Totusi pe plan general se identifica o organizare şi o rigurozitate sporita în finanţele statului, domnitorii fanarioţi fiind condiţionaţi în scaun de plată contribuţiilor către Poartă şi pentru o buna achitare a acestora ei trebuiau să aiba o imagine exactă a veniturilor şi cheltuielilor statului. Mijloacele, considerentele şi abuzurile ce au stat la baza acestei modernizari in administrarea tarii insa au fost grefate pe o stare de inapoiere economica si socială evidenta care a ingreunat dezvoltarea relatiilor moderne in principate.

Expresie a încercărilor fanariote de modernizare economică, administrativă, socială şi politică sunt diferitele reglementări juridice ce au ca obiect eficientizarea relaţiilor sociale şi economice între locuitorii celor două principate:

• Reformele lui Constantin Mavrocordat

• Capetele de porunci (Tara Romaneasca1714)

• Codul lui Mihai Fotino (Tara Romaneasca 1765)

• Pravilniceasca Condica a lui Alexandru Ipsilante (Manualul de legi, 1780, Muntenia)

• Pandectele lui Toma Carra (Moldova 1806)

• Manualul juridic al lui Andronache Donici( Moldova 1814)

• Codul civil al lui Scarlat Calimah (1817Moldova)

• Legiuirea lui Caragea (1818 Muntenia)


25

CAPITOLUL 3.

PRINCIPATELE ROMÂNE ÎN PRIMA JUMATATE A SECOLULUI AL

XIX-LEA

3.1. Consideratii generale asupra contextului European

Inceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaza, pe plan extern, prin intensificarea divergentelor teritoriale dinte Marile Puteri angrenate in conflicte militare de anvergura. Anul 1815 reprezinta pentru principalele monarhii europene sfarsitul epocii napoleoniene ce prefigura schimbari majore ce ar fi putut periclita soarta capetelor incoronate ale Europei. Chiar si asa difuzarea ideilor revolutiei franceze prin intermediul armatelor lui Napoleon se va face pe intregul continent asa incat ele vor ajunge si in principatele romane. Sfânta Alianţă (incheiata la Viena in 1815 intre Austria, Prusia şi Rusia) isi va asuma dreptul de a reprima inca din fasa orice incercare de destabilizare a situatiei politice existente in Europa. Problemele generate de “omul bolnav ala Europei” –Imperiul Otoman- vor atrage atentia statelor eurpene ce vor incerca sa solutioneze cauza prin indepartarea Portii Otomane din Europa. (principalele interesate fiind Rusia si Austria). Dintre popoarele Europei Centrale si de Sud-Est, grecii se aflau pe o treapta de dezvoltare sociala, economica si politica net superioara celorlalte state fapt pentru care vor fi primii sprijiniti de catre opinia publica occidentala in incercarea lor de a se elibera de sub dominatia otomana.

Principatele romane suporta acum finalul regimului fanariot care, cu toate incercarile de modernizare a societatii de catre regim acesta se dovedeste incapabil sa raspunda cerintelor vremii. Dezvoltarea relatiilor de productie, a schimbului si interesul tot mai mare pentru rentabilizarea productiei vor contribui, in mod paradoxal la adancirea decalajului dintre realitatea de fapt si starea de drept. Mai mult decat atat, importante considerente politice si nationale fac acum ca sistemul domniilor fanariote sa fie mai putin dorit ca niciodata, mare parte a boierimii pamantene, marginalizata si exclusa de la treburile publice, isi doreste revenirea la domniile pamantene si alegerea domnitorilor din randul ei. Aceasta reactie vine pe fondul amenintarii de a pierde si privilegiile economice dupa ce le pierduse pe cele politice in favoarea grecilor.

Opţiunea boierimii din principate nu are nimic naţional şi social, ea reprezintă doar o reacţie de clasa la ameninţările regimului. O caracteristică a societăţii o reprezintă generalizarea sistemului sudiţilor (supusi străini care se bucură de protecţia puterilor străine şi care au o serie de privilegii fiscale fiind scutiţi de plata impozitelor către stat). Generalizarea acestei practici are loc pe fondul implicarii tot mai accentuate a statelor straine în afacerile interne ale Ţărilor Române şi acest lucru afectează autonomia şi veniturile fiscale ale ţării.

3.2. Cerinte economice, sociale si politice ale revolutiei de la 1821

In perioada ce a precedat revolutia lui Tudor Vladimirescu regimul obligatiilor feudale impuse taranimii s-a inasprit, in locul darii in banii clacasilor li se impune de catre boieri si arendasii de mosii plata in zile


26

de claca intrucat veniturile mosiei cresteau daca bunurile economice erau distribuite pe piata si nu acordate ca pana atunci taranilor. Puse in cumpana, cele doua mari categori de obligatii ale taranilor, cele fata de proprietarul agricol si cele fata de domnie, balanta va inclina in favoarea clor din urma. Monopolul comercial otoman nu permiteau, prin existenta numeroaselor vami interne, dezvoltarea unor categorii sociale astfel ca nemultumirile erau evidente in toate straturile si paturile sociale ale populatiei. La acesta stare de lucruri se adauga contextul international framantat de rascoale in spatiul Balcanic, conjunctura favorabila si pentru incercarile de eliberare a Tarilor Romane de sub dominatia otomana.Declansarea in ianuarie 1821 a revolutie de catre Tudor Valdimiresc reprezinta expresia unor importante nemultumiri sociale si economice a locuitorilor din principate, exprimate in propgramul revolutionar de la 1821. Documentele programatice ale revolutiei sunt:

• Proclamatia de la Pades (Tismana) februarie 1821;

• Proclamatia de la Bolentin Vale martie 1821;

• Proclamatia de la Bucuresti 23 martie 1821;

Factorul principal in izbucnirea rascoalei il constiuie partida boierimii pamantene care solicita pentru sine un program minimal de reforme ce ar fi vizat doar schimbari de natura politica la nivelul conduceii principatului Tara Romaneasca. Aceste ar fi constat doar in schimbarea conducerii grecesti si revenirea la domniile pamantene si reformarea justitiei si a armatei. Printre masurile sociale si economice preconizate de Tudor, el insusi un prosper negustor, sunt amintite:

1. suprimarea vamilor interne

2. inlaturarea elementelor nepemantene din dregatoriile publice si din cele bisericesti

3. crearea unei armate nationale formata din oameni scutiti de dari

4. desfiintarea privilegiilor pentru straini

5. sa se pastreze doar darile din vremea lui Ioan Voda Caragea

6. scutirea de dari a viitorului domn, Tudor

7. dregatorile sa fie acordate nu pe bani sau nastere ci pe vrednicie

Adeziunea populaţiei Ţării Româneşti la mişcarea lui Tudor va reprezenta semnalul că radicalizarea programului revoluţionar reprezintă singura cale de succes. Totuşi odată ce obiectivele minimale au fost îndeplinite, marea boierime s-a dezis de acţiunea “domnului Tudor” astfel încât acesta a fost părăsit de apropiaţii săi şi asasinat din ordinul şefului mişcării de eliberare greceşti ETERIA, Alexandru Ipsilanti.

3.2.1. Economia românească în a doua jumatate a secolului al XIX-lea

1) Proiecte economice şi sociale enunţate în cadrul revoluţiei române de la

1848

2) Dezvoltarea în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza

3) Doctrine economice şi politice în spaţiul românesc

4) România la cumpăna secolului XIX si XX; economie societate şi cultură


27

La jumatatea secolului al XIX-lea principatele romane inregistreaza deja progrese semnificative in privinta relatiilor de productie si de schimb fata de momentuldestramarii monopolului comercial otoman (Pacea de la Adrianopol din 1829). Intr-o perioada scurta de timp (1829-1848) principatele romane au fost racordate la sistemul economic european, nivelul schimburilor comerciale atingand valori uriase fata de perioada anterioara.Revoluţia română de la 1848 va constitui un bun prilej de exprimare a unor prefaceri sociale si politice generate de intensificarea volumului schimburilor comerciale si de apropierea principatelor fata de principalele state europene, In prima jumătate a secolului al XIX-lea Transilvania constituie in continuare una din provinciile defavorizate de Imperiul Habsburgic. Chiar daca in raport cu celalte state romanesti are o prezentare mult mai buna in privinta numarului de intreprinderi comerciale, a dezvoltarii unorramuri industriale noi ( constructii, metalurgitului, prelucrarea leamnului, industria textile, hartia, pielarie, etc.) fata de cele romanesti.Orientarea comertului transilvan din puncul de vedere al volumului este in continuare excedentara in raport cu Moldova si Tara Romaneasca,iar in privinta schimburilor cu celalte provincii ale imperiuluiTransilvania inregistreaza pierderiimportante de capital datorita unui nivel economic inferior. Aceasta situatie se pastreaza in linii mari si in a doua jumatate a secolului al XIX-lea cu mentiunea ca acum se generealizeaza pe intreg cuprinsul Transilvaniei, Banatului si al Bucovinei aparitia unor societati cu profil de intrajutorare financiara proprii romanesti ce vor concentra capitalul autohton si vor da posibilitatea efectuarii unor investitii masive in industrie.Un reper important al dezvoltarii economice il constituie numarul kilometrilor de cale ferata care la inceputul secolului XX il depasea pe cel detinut de vechiul regat. Dezvoltarea sistemului bancar va da posibilitatea aparitiei unor relatii moderne de schimb si in teritoriile aflate sub dominatie austriaca ajutand printre altele la afirmarea romanilor din aceste teritorii, la sprijinirea unor idealuri sociale si nationale.In Moldova dintre Prut si Nistru situatia este una specifica intrucat inprimii ani de dominatie tarista (incepand cu 1912) nu se inregistreaza schimbari majore in organizarea provinciei insa, dupa revolutia de la 1848 are loc un process de rusificare fortata ce va impiedica o dezvoltare nationala a provinciei, principalele eforturi fiind canalizate in directia pastrarii identitatii nationale. Cu mici exceptii principala ramura economice ramane agricultura si in consecinta asistam la o slaba dezvoltare a relatiilor sociale si economice intrucat Rusia tarista ramane pe mai departe un stat conservator si feudal.

1) Proiecte economice si sociale enuntate in cadrul revolutiei romane de la 1848

Izbucnirea revolutiei romane de la 1848 reprezinta un moment de maxima importanta in privinta afirmarii identitatii nationale al exprimarii unor doleante, cererii) sociale si politice pe fondul cresterii economice generale.Revolutia europeana de la 1848 “ fu ocazia si cauza decalansarii revolutiei romanesti” (Nicolae Balcescu). In Europa Apuseana clasa conducatoare a revolutiei este burghezia care datorita numarului, rolului si fortei ei economice doreste obtinerea unor pozitii politice pe plan national si in consecinta pentru a avea succes in lupte contra vechii nobilimi, isi propune adoptarea unor programe economice, sociale si politice radicale, vizand prin aceste masuri atragerea de partea ei a ceoralate categorii sociale, in special cea a lucratorilor industriale. In consecinta obicetivele revolutiei europene in apusul continetului (in statele dezvoltate din punct de vedere economic) sunt mai mult sociale si economice si au in vedere adoptarea de masuri in scopul liberalizarii relatiilor sociale si a dezvoltarii economice.Spre deosebire de aceasta situatie in C si S-E Europei se inregistreaza o cu totul alta situatie caracterizata prin faptul ca popoarele din acest spatiu greografic se afla sub dominatie straina, nu au constituite state nationale indepedente si in consecinta dezvoltarea lor economica este inferioara celui din apusul continentului. Agricultura este in continuare organizata pe criterii feudale si


28

constituie principala ramura economica aducatoare de venit in timp ce in Apus locul acesteia este luat de industrie.Inobilismul relatiilor sociale si economice faceca aici numarul celor angrenati in activitati comerciale (al burgheziei) sa fie unul absolut inferiorfata de Apusul continentului si ca atare fosta economie a burgheziei sa fie modesta; principalul rol economic il au in continuare marii proprietari de teren (boierimea si nobilimea).Din punct de vedere social avem si o alta deosebire si anume ca dezvoltarea economica inegala face ca in Apus sa avem un proletariat numeros in timp ce in Centrul si Rasaritul continentului numarul si forta acestuia nu are preamare relevanta, taranimea reprezinta principala categorie sociala; in timp ce in apus burghezia conduce si organizeaza revolutia de la 1848 propunandu-si masuri economice si sociale radicale, la rasarit e Elba revolutia este data de marea boierime, nobilime, ce are un program revolutionar mult mai moderat si cu obiective politice si nationale ce urmaresc moderat si obiective politice si nationale ce urmaresc fie realizarea unitatii nationale, a indepedentei sau ambele. Principatele romane nu fac exceptie de la acest cadru general si in consecinta principalele masuri si proiecte sau programe revolutionare au un character moderat, de clasa intrucat rolul burgheziei este detinut in principate de reprezentantii boierimii liberale care scoliti in Apus se intorc acasa si doresc transpunerea in practica a unor idei si reforme noi. Aici insa ei se lovesc de rezistenta marii boierimi ce nu agreaza schimbari bruste in peisajul social considerand ca acestea iar ameninta pozitia. Drept urmare sunt constituite deja 2 tabere:

- cea refomatoare ( boierimea liberala )

- cealalta conservatoare

Principalele acte sau documente programatice ale revolutiei de la 1848 sunt:

1. Petitiunea proclamatiunie 15 martie, 1848, Iasi

2. Petitiunea nationala Blaj, mai , Transilvania

3. Proclamatia de la Islaz, iunie, Tara Romaneasca

4. Dorintele Partidei Nationale din Moldova, august 1848 Brasov

Toate aceste documente revolutionare au un caracter national si mai putin social sau economic intrucat ele sunt redactate de catre reprezentanti ai boierimii si acestia nu erau pregatiti pentru realizarea unor schimbari si reforme sociale. In cosecinta suportul acordat revolutiei de catre principala categorie sociala (taranimea) este unul minim intrucat acesteia nu i se ofera nimic. Precizari pentru impunera unor reforme sociale precum cea a revolutionarilor moldoveni “….grabnica imbunatatie a starilor locuitorilor sateni…” nu exprima altceva decat constientizareauneisocietati si nu a masurilor care trebuiesc adoptate. Aceasta situatie se regaseste si in Tara Romaneasca acolo unde guvernul revolutionar a condus tara timp de 2 luni nevrandu-se punerea in practica decat a unor decizii de moment ce vizau apararea revolutiei de interventia straina. Cu toate acestea sprijinul popular manifestat de populatia urbana s-a dovedit cu prilejul celor 2 incercari de lovitura de stat organizate de Partida Conservatoare.Insuccesul revolutiei romane ( si a celei europene) are drept principala cauza interventia armata straina in teritorile romanesti (tarista, otomana si habsburgica).Cu toate acesteadesi se restaureaza regulamentele organice totusi prin activitatea revolutionarilor de la 1848 majoritatea plecati in exil se va face o buna propaganda in strainatate in privinta idealurilor politice (nationale) de Moldova si Tara Romaneasca.


29

2) Dezvoltarea social-economica in perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza

Insuccesul revolutiei romane de la 1848 nu va reprezenta o abandonare a idealurilor nationale de unitate si indepedenta ce vor fi intr-un mod fericit indeplinite dupa razboiul Crimeiei (1853-1856) Rusia pe de o parte si Turcia, Franta, Anglia si Sardinia. Cu prilejul conferintei de pace de la Paris se ia in discutie soarta principatelor, consultarea vointei populatiei prin adunarile ad-hoc, iar dispute dintre Partida Unionista si cea care se opune unficarii principatelor este transata la 1859 cu prilejul dublei alegeri de la Iasi si Bucuresti a lui Al Ioan Cuza drept domn al Moldovei si Tarii Romane. In acest fel s-a gasit o cale de mijloc ce impaca pentru moment pe adeptii unirii cat si pe cei care se opuneau acesteia in tara si in strainatate. Domnia lui Al Ioan Cuza debutează cu un set de reforme, sociale, politice si economice menite a realize unificarea administratiei, legislatiei si nu in ultimul rand a dezvoltarii economice reale a celor 2 principate. Din punct de vedere economic si organizatoric principalele masuri adoptate de Cuza si apropiatii sai se vor referi la redistribuirea avutiei nationale prin cele 2 legi si anume legea secularizarii averilor manastiresti prin care 11% din terenul arabil al principatelor (si al veniturilor aferente) este reintrodus in circuitul national si reforma agrara in cadrul careia aproape jumatate de milion de ţărani împărtiti în 3 categorii, vor fi împroprietăriţi prin desfasurarea fostilor sau vechilor proprietari de catre stat. Noii împroprietariti nu puteau să îşi vândă loturile de teren vreme de 15 ani si erau impusi la plata unei contributii financiare catre stat.

Cu veniturile obţinute din despagubire vechii proprietari puteau sa realizeze investitii majore fie in agricultura fie in industrie intrucat erau exceptate suprafetele de teren arabil ce insumau 500 de Ha fără a fi calculate râurile, livezile, viile, iazuri, sau păşuni, iar cele 500 de Ha de teren arabil erau considerate pe membru al familiei. Din punct de vedere social si economic masura a fost binevenita pe termen mediu si lung insa pe termen scurt ea a avut efecte catastrofale deoarece in 1864 si 1865 nivelul productiei agricole a fost cu mult inferior fata de nivelul precedent.

Domnia lui Al Ioan Cuza este importanta deoarece prin reformele ei economice si sociale a facut imposibilă reintoarcerea la situatia anterioara si a inscris Romania pe drumul modernizarii, relatiilor sociale, economice si politice. Romania este acum un stat modern si capabil sa profite de caracterul international la 1877 şi să obţină indepedenta. Pâna la declansarea Primului Razboi mondial dezvoltarea economica a Romaniei si stabilitatea politica vor reprezenta succesul procesului de modernizare a societatii romanesti. Între 1859-1866 evoluţia economică a Romaniei este marcata de profunde transformari datorate atât factorilor demografici dar mai ales a deschiderii Principatelor Unite catre Occident. Prin porturile de pe Dunare, mai ales in Galati se exportau cantităţi importante de cereale, cherestea, păcură, vin, sare si alte produse manufacturiere fiind importate cu precădere din Franta si Anglia, masini, unelte, produse textile,obiecte de lux etc. Statutul de porto-franco pe care atât Galaţiul dar şi Brăila îl deţineau deja in 1837 favoriza dezvoltarea economică a zonelor adiacente celor doua porturi astfel încât atat Brăila dar mai ales Galaţi înregistreaza o dezvoltare economica urbana si portuara fără precedent. La sfarsitul domniei lui Cuza statul român păşise ferm pe calea modernizării sociale si politice. Odată cu abdicarea acestuia de la tron si venirea principelui Carol I de Hohenzolen ca Domn al Principatelor mai 1866 se va instaura o perioada de real progres si stabilitate econ si legislativa, Romania moderna oferind pana la 1914 cadrul legislativ absolut necesar pentru dezvoltarea pe coordonatele trasate deja de Europa apuseana. Dupa obtinerea independentei 1878 dar si inainte de acest moment dezvoltarea economica incepe sa aiba ca principal reper industria extractiva si de prelucrare a titeiului precum si sectorul bancar. Veniturile generate la bugetul statului vor da posibilitatea efectuarii unor investitii majore in special in domeniul transporturilor acolo unde Romania era absolut deficitară.


30

3. Doctrine economice şi politice în spaţiul românesc

Chiar daca s-au facut pasi insemnati pt cresterea standardelor de viata a populatiei rurale, ca o caracteristica privind dezvoltarea economica a Romaniei ramane capacitatea de cumparare a populatiei rurale la standarde minime, fapt ce impune posibilitati limitate de expansiune a industriei. Totusi la sf sec IXX si inceputul sec XX, in decursul a 5 decenii de prefaceri eco-sociale si politice Romania moderna finalizeaza procesul de tranzitie de la economia feudala la economie de piata, de la sistemul invoirilor agricole la cele doua reforme agrare majore din 1864 si ulterior in 1921. Marea Unire de la 1918 va consacra principiile fundamentale ale democratiei politice sociale si economice prin constitutia de la 1923. Din punct de vedere doctrinar, partidele politice isi disputa monopolul asupra cailor de urmat privind dezvoltarea economica a Romaniei, atat partidul liberal cat si cel consevator propunand in perioadele când se aflau la guvernare, solutii la dezvoltarea economica in functie de grupurile de interes pe care le promovau. Liberalii de pildă erau adeptii dezvoltarii industriei manufacturierii si industrializarii economiei nationale prin intermediul capitalului autohton ( "prin noi înşine") in timp ce conservatorii aduceau ca solutie dezvoltarea agriculturii si a industriilor conexe in etape ( politica paşilor mărunţi). In a doua jumătate a secolului al XIX-lea economia românească este angrenata in circuitul economic european mai ales ca agricultura constituie principala ramura economică a tarii şi, pe aceste considerente economia romaneasca este una absolut complementara cu cea a statelor occidentale. Cresterea economica are la baza nu doar schimburile tot mai puternice cu Europa apuseana, dar si alti factori contribuind la cresterea veniturilor statului si ale contribuabiilor precum:

− obtinerea independentei in 1878

− cresterea demografica

− dezvoltarea accelerata a zonelor urbane pe langa Bucuresti si Iasi apar Galati Ploiesti, Braila, Pascani, Craiova

− perioada de relativa stabilitate (de pace)

− existenta unui cadru national unitar, legislativ

− incurajarea aparitiei si dezvoltarii unor noi ramuri industriale si anume: industria extractiva, ind de prelucrare a titeiului, dezv sist bancar, ind celulozei si hartiei, sticla, ciment, ind alimentara, confectii, ind constructoare de masini si transporturile atat rutiere cat mai ales fluviale si maritime (Constanta).

Factori care franeaza dezvoltarea aconomica

− lipsa de coerenta in promovarea politicilor protectioniste

− incheierea unor acorduri vamale si comerciale defectuase pt economia nationala cu Austro-Ungaria

− lipsa unor politici sociale care sa ajute micii proprietari de terenuri agricole din zonele rurale (taranimea)

− infrastructura deficitara

Din punct de vedere financiar, dupa 1878, Romania a fost nevoita sa apeleze la creditul strain pt a compensa deficitul de credit autohton astfel ca isi face aparitia capitalul strain Marmorosh Banc, Banca Romaneasca Albina. Acumularile de capital generate de masurile protectioniste (legea bogatiilor solului si subsolului) au determinat investitii masive in sectorul industrial si in agricultura, contribuind pe de o


31

parte la cresterea numarului de ateliere, fabrici, masini, unelte si a lucratorilor industriali iar pe de alta parte va contribui la cresterea nr lucratorilor salariati din agricultura (lucratori agricoli). Agricultura chiar daca nu este cel mai performant sector economic, gratie potentialului si investitiilor facute reprezinta la 1900 principala sursa de venituri a populatiei in jur de 70% din populatie contribuind si in proportia cea mai mare la exporturi.

4. România la cumpăna secolului XIX si XX; economie societate şi cultură

La începutul secolului al XX-lea societatea românească se afla în pragul unei provocări fară precedent în istoria recentă a a României. Problema principală o constituia efortul de modernizare, mai costurile acestui process ce ameninţau deja să transforme radical relaţiile politice, sociale si de muncă dintre propietarii de teren şi cei care lucrau terenul agricol. Reforma agrară din 1864 îndeplinise doar parţial aşteptarile tuturor parţilor implicate astfel ca importanţa rezolvării acestei problem era majoraă dat fiind faptul că agricultura rămâne principala ramură economică. Implicaţiile sociale, politice si economice sunt evindente astfel ca autorităţile şi mai ales partidele politice, Liberal şi Conservator îşi afirmă în mod public dorinţa de a rezolva favorabil acest aspect al problemei agrare constituit de redistribuirea ceva mai echitabilă a terenului agricol şi a celei electorale. Desele frământări sociale de la sfărşitul secolului al XIX–lea prefigurau deja marea răscoală ţărănească izbucnită în 1907 pe fondul accentuării diferendelor dintre ţărani şi moşieri. În principiu este vorba despre cele peste 1 milion de ha de teren agricol, deţinute de propietarii de moşii, peste 1000 de ha, din marea proprietate şi care sunt destinate exproprierii. Deasemenea, va fi readusă în discuţie şi problema schimbării legii electorale şi acordarea votului universal, reform fără de care înfăptuirea României contemporane ar fi rămas doar un simplu proiect. ( pondera agriculturii în crearea produsului social, a venitului naţional şi în ocuparea populaţiei evidenţiază importanţa economic a agriculturii). Structura socială reflect pe deplin realităţile existente, ăn 1913 peste 81% din populaţie locuia încă în mediul rural. Între 1901 şi 1914 ritmul de creştere al produsului social al României a fost în medie de 7,5% iar venitul naţional de 5,6%. Creşterea ritmului de industrializare a economiei naţionale va permite, pe de o parte, accentuarea ponderii industriei la realizarea venitului social de la 20% în 1901-1902 la 25% în 1912-1913 iar pe de altă parte va contribui la scăderea venitului national din produsul social de la 65% în 1901-1902 la 55,7% în 1912-1913 ca efect al cheltuielilor necesare introducerii de maşini unelte şi utilaje în procesul de producţie. Cu tot efortul de modernizare a economiei, industria nu reuşea să facă faţă cerinţelor interne, gradul scăzut de prelucrare a produselor şi materiilor prime contribuia la diminuarea randamentului cu de 2-3 ori mai puţin în raport cu statele puternic industrializate. Eforturile făcute în direcţia protejării industrie naţionale – vezi războiul vamal cu Austro-Ungaria, tariful vamal Costinescu 1904, acordarea de facilităţi întrprinzătorilor autohtoni, etc - se vor lovi permanent de nevoia de atragerii de resurse fiscale la bugetul statului şi în consecinţă vor contribui la contractarea de credite atat externe cât şi interne, datoria publică crescând într-un ritm vertiginos. Proporţia mică în ceea ce vizează concentrarea capitalului industrial era evidenţiată de mărimea întreprinderilor, majoritatea nefiind altceva decât nişte ateliere cu un număr mic de angajaţi. O anchetă făcută în anul 1913 de autorităţi identifica 379 din 629 întreprinderi cu un număr mai mare de 100 de lucrători. O piedică serioasă în calea dezvoltării societăţii româneşti, a creşterii nivelului de trai al populaţiei o reprezenta cu siguranţă şi lipsa de unitate a provinciilor româneşti, mare parte din teritoriu şi din populaţia românescă trăind sub dominaţie străină în teritorii istorice româneşti precum Basarabia, Banatul, Crişana, Maramureşul sau Transilvania. Pentru împlinirea acestor idealuri istorice România trebuia să ia decizii istorice iar, ocaziile se vor ivi cât de curând odată cu declanşarea Primului Război Mondial.


32

CAPITOLUL 4.

DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN SECOLUL XX

4.1. Economia românească în perioada neutralităţii 1914-1916

Declanşarea Primului Război Mondial reprezintă un moment de cotitura în istoria contemporană a statelor lumii datorită atât cauzelor cât şi consecinţelor pe care le-a generat. Lupta pentru împărţirea şi reîmpărţirea lumii, pe considerente preponderent economice va găsi majoritatea statelor beligerante nepregătite pentru susţinerea unui efort economic de război aşa de îndelungat, printre care se va număra şi România. Problema finanţării cheltuielilor militare va fi una extrem de presantă pentru guvernele statelor ce se vor implica în conflict, singura soluţie creditarea externă. România se va situa încă de la început în prima linie a frontului disputat de cele două blocuri militare şi politice, Puterile Centrale, respective Antanta. Clasa politică şi deasemenea opinia publică se vor diviza în două tabere pe considerente de simpatie sau oportunitate politică susţinând intrarea ţării în război de o parte sau de alta. Ambele părţi beligernate promiteau mai mult sau mai puţin voalat susţinerea intereselor româneşti în provinciile aflate sub dominaţie străină, Antanta garantaând drepturile românilor din Banat, Transilvania, Buncovina, aflate sub dominaţie austro-ungara sa se unească cu Vechiul Regat în timp ce Puterile Centrale susţineau dreptul României de a se uni cu Basarabia, teritoriul dintre Prut şi Nistru care se afla sub ocupaţie ţaristă. Având în vedere acestă situţie precum şi lipsa de pregătire a României pentru a purta o campnie militară de success, Consiliul de Coroană va hotărâ adoptarea unei neutralităţi armate în primi ani ai războiului 1914-1916. Disputa dintre beligeranţi nu a ţinut cont de statutul de neutralitate al României, fiecare parte urmărind să ocupe poziţii dominante în economia românească, fiind folosite toate armele economice posibile de la cumpărarea de acţiuni în domeniul industrial sau bancar mergând până la acordarea de credite statului roman, cumpărarea de cantităţi mari de cereal şi petrol pentru a atrage România de o parte sau de cealaltă. În anul 1916 potiţia statelor Antantei se întărise puternic în detrimental statelor Puterilor Centrale, capitalul francez, englez, olandez sau belgian reprezentau deja peste 61% din întregul capital străin al societăţilor industriale din ţară în timp ce capitalul german şi austro-ungar nu mai deţinea decât aproximativ 36%. Disputa v-a fi sustinută şi în planul creditării, Italia si Anglia numărându-se printre statele care au finanţat pregătirile militare ale României. Războiul a surprins total nepregătită economia românească nu doar pentru participarea efectivă la conflict, ci şi pentru situaţia de neutralitate deoarece cele două tabere îşi vor boicota reciproc relaţiile comerciale oriunde pe glob chiar şi cu statele neutre. Blocajul economic va constitui o lovitura suficient de puternică atât pentru importul dar mai ales pentru exporturile româneşti mai ales după intrarea Turciei în război de partea Puterilor Centrale. Mai mult decât atât, armata română era slab dotată comparativ cu a celorlate ţări beligerante, costurile înzestrării fiind extrem de ridicate. Reprezentarea suficient de slabă a industriei constructoare de maşini, fără a deţine o ramura dezvoltată a industrie chimice, economia românească nun era capabilă să facă faţă războiului, mai ales că rezultatele fuseseră făcute publice încă din timpul participării României la Campania din Balcani. Dotarea armatei a avut de suferit şi datorită afacerilor mai puţin avantajoase pe care statul le-a încheiat cu


33

diferite firme, scandalurile fiind de notorietate publică. Totuşi, pentru a suplini lipsa de personal calificat se vor deschide mai multe şcoli de ucenici pentru a pregăti strungari, personal ethnic, ajustori, etc. Situaţia producţie agricole reflectă cel mai bine eforturile guvernului român de a creşte producţia, statisticile oferite fiind evidente: în 1913 producţia de grâu a crescut de la 2229 mil tone la 2440 mil tone iar suprafaşa cultivată cu porumb a crescut de la 1.600.000 ha la 2.100.000 ha în aceeaşi perioadă. Pentru moment necesitatea constituirii rezervelor de stat va fi primordial pentru susţinerea economic a efortului de război astfel încât autorităţile române vor opri exportul produselor cerealiere dar, recolta bună din 1915 a determinat, la cererea exportatorilor acordarea unor permise speciale pentru exportul de cereale. Preţurile mici de achiziţie oferite de germani şi austro-ungari vor impulsiona statul român să exporte cereale cu precădere în statele Antantei însă, blocarea strâmtorilor Bosfor şi Dardanele de Turcia va avea efecte decisive privitor la scăderea veniturilor încasate din exporturi de statul sau firmele româneşti.Între anii 1914-1916 se va înrăutăţi foarte mult situaţia locuitorilor de la oraşe datorată în primul rând şomajului în ramurile industriale care nu aveau o colaborare directă cu armata.( estimările ating cifra de 100.000 de şomeri, martie 1915 2/3 din muncitorii din Bucureşti nu aveau de lucru iar în Galaţi 44%.) Preţul produselor alimentare va creşte vertiginos iar chiriile la fel. Sărăcirea lucrătorilor industriali va fi accentuată şi de concentrările massive făcute de stat pentru creşterea numeric a armatei.

4.2. Efortul economic de război al României 1916-1918

Situaţia economică se va înrăutăţi şi mai mult odată cu intrarea României în război la 14/27 august 1916. După o scurtă campanile victorioasă în Transilvania forţele conjugate ale Austro-Ungariei, Germaniei şi Bulgariei vor determina retragerea armetelor române pe aliniamentul Carpaţilor si Dunăre evidenţiind slăbiciunile din dotarea armatei naţionale. Forţa ofensivă a Puterilor Central va continua si armata română, cu tot sprijinul aliat,va fi nevoită să cedeze trecătorile Carpaţilor, Turtucaia, la sud de Dunăre, iar în urma bătăliei de pe Neajlov-Argeş să evacueze parte din teritoriul naţional. Refugierea autorităţilor, a armatei si a unui număr important de locuitori în Moldova va crea serioase dificultăţi economice, sociale şi politice la care se vor adăuga cele militare, frontal fiin stabilizat pe linia Carpaţilor Orientali si Focşani, Nămoloasa, Galaţi si Dunăre. În teritoriul ocupat de inamic se va institui o administraţie filo-germană, cu unicul scop de a ajuta la jefuirea bogăţiilor solului şi subsolului în folosul Puterilor Centrale. Pregătirile militare privind iminenta intrare în război a României nu vor trece neobservate, ca de altfel şi efortul financiar şi economic pe măsură. Costurile se vor cifra la impresionanta sumă de 539 mil lei in 1913-1914, 542,5 mil în 1914-1915 atingând 831mil lei în exerciţiul bugetar 1916-1917. Anii de neutralitate au reprezentat în esenţă o perioada de agravare a fiscalităţii pentru cei mai mulţi dintre locuitori, autorităţile încasând riguros orice tip de impozit. Prin realizarea unui împrumut naţional guvernul liberal a reuşit sa reduca datoria pe care o avea faţă Banca Naţională. Intrarea efectivă în război va accentua declinul economiei româneşti asta datorită deznodământului nefericit al campaniei din prima parte a războiului. Ofensiva armatei române din august 1916 în Transilvania se va încheia mult prea repede, după numai patru luni de la declanşarea operaţiunilor inamicul reuşise să ocupe Oltenia, Muntenia şi Dobrogea lipsind astfel autorităţile române de importante resurse materiale şi umane necesare frontului, populaţiei evacuate dar nu numai. Înfrângerile din prima parte a campaniei militare se vor solda cu apeoximativ 100.000 de morţi, 150.000 răniţi şi 250.000 de prizonieri, pierderi care vor determinat noi recrutari şi încorporîri ale ţăranilor şi muncitorilor accentuând scăderea producţiei industriale şi agricole. Evacuarea în Moldova şi stabilizarea frontului pe crestele Carpaţilor Orientali şi aliniamentul Focşani-Nămoloasa-Galaţi a oferit un scurt răgaz pentru a pregăti refacerea armatei romîne cu sprijinul constant ala aliaţilor. Deşi anterior


34

condiţiile prevăzute în convenţia de alianţă cu Antanta au fost parţial îndeplinite de aliaţi colapsul economic, militar şi politic prefigurat asupra României şi pericolul trecerii resurselor acestei sub ocupaţia Puterilor Centrale a determinat suplimentarea ajutorului economic şi militar acordat statului român care va reuşi cu eforturi deosebite să înregistreze în vara anului 1917 singurele victorii ale Antantei de pe teatrele de operaţiuni la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. În teritoriul ocupat Puterile Centrale vor institui un regim dur de dominaţie prin intermediul administraţiei militare care va avea drept obiectiv aservirea economiei româneşti efortului lor de război. Se va trece la distrugerea tuturor componentelor industriei româneşti ce nu putea fi făcute funccţionale pentru ocupant sau care nu puteau fi dislocate în statele Puterilor Centrale. Industria de extragere şi prelucrare a ţiţeiului, alimentară, căi ferate, portuară, etc. De o atenţie deosebită se vor bucura exploatările petrolifere, agricultura, circulatia monetară sau transporturile. Exporturile de produse româneşti, legale sau mai putin legale, consumul pe loc al armatei de ocupaţie vor diminua şi mai mult potenţialul economiei naţionale (1,2 mil tone grâu, 495 mii tone porumb, 860.000 vite, 106.000 porci, etc). În teritoriul neocupat cheltuielile vor creşte mult în raport cu diminuarea resurselor fapt ce determină apariţia deficitelor bugetare şi înăsprirea fiscalităţii. Numărul mare de refugiati, civili sau militari, reorganizarea rezistenţei armate sau apărarea şi administrarea teritoriului vor împovăra bugetul de stat şi aşa deficitar. Agricultura şi industria vor fi reorganizate pe criteria cvasimilitare, exploatarea câmpurilor petrolifere şi a pădurilor se va accentua iar pentru a face faţă cheltuielilor militare autorităţile vor contracta noi împrumuturi la Banca Naţională de 1,2 mld lei în 1917, şi 1,5mld lei în 1918. Creşterea masei monetare aflate în circulaţie (de la 700 milioane lei în 1913 la 2 miliarde lei în 1918) se va solda cu adâncirea inflaţiei şi creşterea preţurilor evidenţiindu-se necorelarea dintre nevoile pieţei şi circulaţia monetară. Deprecierea leului va impune restricţii la exportul de aur, Banca Naţională achiziţionându-ul chiar la preţuri mari de pe piaţa internă.

4.2.1. Consecinţe economice, sociale şi politice ale Marii Uniri de la 1918

Sfârşitul Marelui Razboi, asa cum este el cunoscut in istoriografia occidentala, reprezinta un moment de cotitura in istoria statelor participante si in special a Europei, continent ce a fost principalul teatru de razboi. Pierderile umane si materiale au fost nemaiintalnite pana la acea vreme si fiind cifrate la aprox 9 milioane de morti, 5 milioane de disparuti, 7 milioane de infirmi si 15 milioane de raniti. La acestea se vor adauga pierderile economice cifrate la peste 330 miliarde de dolari dintre care mai mult de 200 de miliarde reveneau aliatilor, iar in privinta productiei industriale europene, aceasta a scazut cu circa 40%, productia agricola cu 30 % iar inflatia a crescut de peste 10 ori. Din punct de vedere politic asistam la prabusirea celor 3 mari imperii multinationale: Imperiul Tarist, Austro-Ungaria si Imperiul Otoman iar pe locul sau vor aparea noi state politice independente precum Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Finlanda, tarile baltice, iar altele isi vor desavarsi unitatea nationala: Romania, Iugoslavia. Infrangerea Puterilor Centrale va avea importante consecinte nu doar politice dar si economice intrucat noile state vor urmari sa-si consolideze pozitiile de independenta politica si economica pe plan international. Chiar daca, la conferinta de pace de la Paris statele invingatoare vor impune Germaniei si aliatilor sai reparatii de razboi absolut uriase, acestea nu puteau nici macar ipotetic sa anuleze efectele sociale, economice si politice ale razboiului. Mai mult decat atat, razboiul va contribui definitiv la pierderea de catre Europa a pozitiei de lider in domeniul economic, aceasta fiind nevoita sa-si reorganizeze domeniile grav afectate de razboi. State precum Canada, Japonia si Elvetia vor inregistra mari profituri de pe urma relatiilor comerciale cu beligerantii dar mai ales datorita creditarii reconstructiei de razboi necesare statelor europene. Economia Statelor Unite iese cel mai bine din razboi, aceasta controland deja in 1919 sume


35

mari de capital in economiile statelor europene, gratie imprumuturilor masive acordate. Ea va domina intreaga lume de acum incolo, inclusiv Europa pe care o va transforma intr-o piata de desfacere atat a marfurilor cat mai ales a capitalului. Dacă la 1913 Statele Unite detineau active in strainatate peste 3,5 miliarde de dolari, iar in economia americana, capitalul strain investise aprox 6,8 mil de dolari, la sfarsitul razboiului investitiile straine scazusera la jumatate in timp ce valoarea capitalului american plasat in strainatate se dublase contribuind la cresterea venitului national cu 30% in 1919 fata de 1911.

In privinta economiei romanesti, aceasta va inregistra mutatii deosebite datorita reintregirii intr-un singur stat a tuturor provinciilor romanesti in urma unor importante manifestari nationale precum cele din martie 1918 de la Chisinau, noiembrie de la Cernauti si incheiate la 1 dec 1918 la Alba Iulia. Reprezentantii celor 3 provincii istorice romanesti si anume Basarabia, Bucovina si Transilvania vor vota pentru unirea cu Romania, actul lor politic constituind implinirea unui deziderat milenar al tuturor romanilor de a trai intr-un singur stat national, unitar si independent. Romania Mare va reprezenta acum o tara de marime medie in Europa gratie aportului economic, territorial si demografic cu care fiecare province va contribui la realizarea Romaniei Mari. Procesul va fi totusi unul de durata si va impune costuri suplimentare generate de reorganizarea administrative teritoriala, legislativa, economica, culturala, politica.

Provinciile romanesti unite in 1918 cu tara se aflau intr-o situatie la fel de dificila cu vechiul regat datorita dominatiei straine, insa per ansamblu Marea Unire de la 1918 va contribui in mod decisiv la cresterea potentialului economic al Romaniei dupa cum urmeaza:

− Populatia Romaniei va creste de la aprox 7 milioane la aproape 18 milioane de locuitori

− Prin desfiintarea barierelor vamale se realizeaza un sistem unitar al economiei nationale (economiile noilor provincii si al vechiului regat sunt complementare)

− Va creste potentialul resurselor naturale si materiale si intelectuale.

− In plan social, se produc mutatii evidente,

− Ponderea economica a marilor proprietari de terenuri, a arendasilor scade in favoarea burgheziei (a intreprinzatorilor), rolul acestei categorii sociale fiind de acum si unul politic.

Integrarea in cadrul economiei nationale a resurselor si a capacitatilor tehnice productive ale teritoriilor romanesti aflate sub dominatie straina va diversifica capacitatea economica a Romaniei Mari facilitand strangerea legaturilor economice intre diferitele domenii precum si cresterea potentialului productiei transporturilor, resurselor umane si materiale de peste 2.5 ori fata de potentialul economic a statului roman antebelic. Participarea Romaniei la razboi alaturi de aliati se va concretiza din punct de vedere economic in doar 1% din suma totala de peste 132 miliarde de marci pe care Germania trebuia sa le achite aliatilor sub titlul de reparatii de razboi (in timpul conferintei de la Spa, suma era absolut infima in comparatie cu distrugerile si pagubele provocate de Puterile Centrale Romaniei). Desi Austria, Ungaria si Bulgaria avea stabilite obligatii fata de Romania de 10.5 % (reparatii orientale) totusi Cei Patru Mari ( SUA, Anglia, Franta si Italia) vor impune statelor mai mici (puteri regionale) plata unor rate de eliberare, datorii pe care tarile respective le contractasera in timpul razboiului. De asemenea, Marile Puteri doreau ca statele succesoare Austro-Ungariei sa contribuie sis a suporte proportional datoriile si reparatiile de razboi, in 1924 Romaniei stabilindu-i-se o suma de 235 milioane franci, aur drept cota de eliberare si rambursare de catre aliatii sai. România nu a platit aceste sume dar nici nu a primit sumele cuvenite din partea Germaniei stabilite la Spa. Sistemul monetar si cel bancar vor suferi transformari generate de retragerea in 1921 a monedelor straine aflate in circulatie concomitant cu extinderea prerogativelor Bancii


36

Nationale a Romaniei asupra intregului teritoriu national. Din punct de vedere al refacerii economice chiar si in conditiile cresterii potentialului economic al Romaniei dupa Unire, nivelul productiei antebelice si al exporturilor in diverse domenii va fi atins in 1921 si 1924, fapt ce va contribui la adancirea crizei economice de după razboi. Noul cadru national impunea generalizarea unor reforme si masuri populare precum reforma agrara din 1921 (cea mai radicala din centrul si rasaritul Europei) in cadrul careia peste 1 milion de familii ţărănesti vor primi pământ prin exproprierea moşiilor ce cuprindeau mai mult de 500 hectare de teren agricol. Acordarea votului universal si elaborarea unei constitutii unitare pentru toti romanii, in 1923 vor reprezenta masuri politice cu importante implicatii sociale si economice.

Unirea de la 1918 va face din Romania Mare un stat de importanta medie pe harta Europei din punct de vedere teritorial si demografic, iar din punct de vedere economic, statul roman va reusi sa devina in perioada interbelica cel mai important competitor din centrul si sud-estul Europei.

4.3. Economia românească în perioada interbelică

Perioada interbelică se subimparte din punct de vedere economic în 4 etape si anume:

− etapa refacerii economice 1919-1921

− etapa cresterii economice 1922-1929

− etapa crizei economice din 1929-1933

− etapa cresterii economice 1034-1939

4.3.1. Procesul refacerii economice a Romaniei (1919-1921) a presupus realizarea unor obiective absolute similare cu cele avute de multe din statele europene afectate de război si s-a caracterizat prin:

− necesitatea refacerii productiei industrial si agricole

− reglementarea circulatiei monetare si stagnarea inflatiei

− echilibrarea balantei comerciale si de plati si a bugetului de venituri si cheltuieli

− refacerea infrastructurii, transporturilor si reluarea cresterii economică

Reluarea progresului economic se va face insa lent si in mod inegal insa dupa depasirea crizei alimentare din 1920-1921, Romania va reusi sa-si concretizeze refacerea economică prin atragerea investitiilor de capital, cresterea numarului intreprinderilor si a muncitorilor si mai ales prin sporirea fortei motrice si a inzestrarii tehnice a intreprinderilor. Guvernarea liberala va elabora o legislatie economica protectionista aferenta doctrinei liberale “prin noi insine” si care urmarea cresterea gradului de mobilizare a resurselor capitalului autohton concomitent cu limitarea capitalului strain in economia romaneasca. Prin legea minelor din 1924 se va interzice concesionarea exploatarii bogatiilor solului si subsolului, capitalului strain intr-o proportie mai mare de 40%, potrivit noii constitutii insa sub presiunea politica si economica externa legea va fi modificata in sensul ca cetatenii romani vor putea detine 50,1% din capital iar capitalul strain 49,9%. Totusi refacerea economica si dezvoltarea industriei nationale va fi posibila tot datorita prezentei capitalului strain, fapt ce dovedeste ca, desi politica de protejare a capitalului autohton era mult


37

mai prezenta decat in trecut, Romania reprezenta inca una dintre cele mai atractive piete din Europa pentru investitiile straine. Totodata are loc si o redistribuire a ponderii capitalului strain, cel francez, englez, olandez si american, fiind mult mai prezent decat cel german sau austro-ungar. Refacerea agriculturii va fi strans legata de reforma agrara din 1921 ce va expropria peste 66% (peste 6 milioane de hectare) din suprafata detinuta de mosiile cu peste 100 de hectare. Taranii vor fi improprietariti cu loturi de teren agricole de pana la 5 hectare prin rascumparare insa in primii ani ai reformei, productia agricola va fi una mai mica decat cea antebelica, ulterior dezvoltarea agriculturii si a productiei agricole va contribui si la ameliorarea celei mai imp categorii sociale si va intensifica procesul de stratificare sociala. Refacerea eco nationale va dura mai mult decat refacerea economica a marilor puteri, insa odata cu depasirea nivelului productiei si exporturilor antebelice statul va prelua intr-o masura mai mare controlul asupra comertului incurajand exportul de produse finite si impunand un regim de taxe pentru exportul de cereale si produse alimentare. In 1926, valoarea exporturilor va depasi valoarea importurilor iar exportul de petrol va depasi 40% din totalul exporturilor.

4.3.2. Etapa de crestere economica (1922-1929)

Cresterea economica din prima decada a perioadei interbelice va reprezenta o continuare fireasca atat a procesului de crestere consecutiva a volumului productiei comertului dar si datorita stabilitatii monedei nationale si cotatiei pe care aceasta o avea pe pietele financiare international. Totusi masurile economice luate de autoritatile romane, nu se puteau inscribe decat in tendinta generala adoptata de majoritatea guvernelor statelor europene, astfel ca pe plan European si international asistam la o crestere a concurentei produselor la export (cerealele romanesti, partial petrolul sunt concurate puternic de cerealele americane importate de statele europene de peste ocean. In acest context, statul roman a fost nevoit sa contracareze prin masuri economice apararea intereselor economice nationale si acest lucru s-a facut atat prin intermediul protejarii capitalului autohton dar si prin controlul si dirijarea economiei nationale. Cresterea economica va fi ajutata si de acordarea de comenzi importante in domenii diverse de catre stat firmelor private, atat pt inzestrarea armatei dar si pentru realizarea unor obiective de infrastructură (industria metalurgică, industria energetică, trasporturi, industria prelucrătoare, textile, maşini, alimentară). Avântul economic in aceasta perioada se regaseste atat in domeniul investitiilor realizate in industrie ( de la 40 miliarde la 75 miliarde-1929) dar si in domeniul industriei prelucratoare, extractive sau electrice unde ponderea cresterii acestor sectoare se pastreaza. Avantul economic este fara indoiala sustinut de cresterea la scara internationala a cererii de petrol fapt ce contribuie la dezvoltarea infrastructurii, a industriei constructoare de masini, cailor ferate, santierelor navale si nu in ultimul rand a transporturilor aeriene. Importurile sunt formate in special din produse industriale, instalatii, utilaje, automobile si anumite materii prime deficitare. Totusi, importurile vor ajuta la sustinerea cresterii economice nationale prin faptul ca utilizarea unor tehnici industriale eficiente va contribui la cresterea randamentului si a productiei atat cele industriale cat si agricole. Pentru sustinerea acestei cresteri economice sanatoase , in 1927 guvernul liberal va fi nevoit sa realizeze stabilizarea monetara iar Banca Nationala a inceput revalorizarea leului prin angajamentul de a nu mai emite moneda peste plafonul atins in dec 1924 deoarece masa monetara sporise de peste 12 ori fata de nivelul antebelic. Datoria publica a tarii va creste in mod constant ajungand in 1927 la aproape 6 miliarde de lei si asta in conditiile in care din 1924, bugetul Romaniei este excedentar (desi veniturile bugetare au crescut de 13 ori, cheltuielile vor creste de 18 ori fata de nivelul antebelic).


38

4.3.3. Perioada crizei economice (1929-1933)

Desi criza economică a avut efecte mai dure peste ocean, totusi, acestea s-au resimtit suficient de puternic şi în Europa, mai ales în statele puternic industrializate. Parte a economiei europene având o economie industrial-agrară, România va suporta efectele crizei economice într-un mod oarecum original, ele resimţindu-se mai mult la nivelul sectoarelor economice puternic industrializate: producţia agricolă, în timpul crizei economice a fost una destul de bună, iar faptul ca preţul de export al cerealelor pe piaţa internatională s-a prăbuşit va avea un dublu efect. Pe de o parte va contribui la scaderea veniturilor statului si ale exportatorilor, iar pe de alta parte cerealele vor fi consummate pe piata interna. In anii crizei economice statul a avut mari probleme in privinta achitarii datoriei sale externe contractate atat de guvernele liberale si taranesti, insa exportul de titei va reprezenta singura sursa de venituri chiar daca pretul acestuia va scadea la jumatate (nivelul productiei va creste in aceasta perioada pentru a compensa scaderea pretului iar cantittatea de titei extras se va mari in mod evident gratie investitiilor facute de cap strain). Singura, industria extractivă, va face nota discordanta cu celelalte ramuri economice care, datorită crizei vor contribui la izbucnirea unor mişcări sociale de proportii precum grevele minerilor, ceferiştilor si petrolistilor dar nu numai. Instabilitatea economică şi cea socială vor contribui din plin la instabilitatea politică şi, în consecinţă la nesiguranţa în actul decizional in ultima instanţă din anul 1933. România, prin intermediul partidului National Taranesc aflat la guvernare va accepta reîntoarcerea lui Carol al II lea pe tron si desfiinţarea regenţei. Economia românească în intervalul 1929-1933 va resimţi şi în plan financiar, nivelul investitiilor financiare, el fiind drastic diminuat mai ales in sectoarele metalurgice si siderurgiei. Potenţialul economic al României va fi serios afectat astfel că, pentru a face faţă deficitelor bugetare uriaşe România va înceta plata datoriei externe şi va recurge la o politică de diminuare drastică a cheltuielilor mergând chiar până la suspendarea temporară a plăţii salariilor unor categorii de bugetari.

4.4. Depăsirea momentului crizei economice din anii 1929-1933

s-a facut in mod treptat, economia romaneasca revenindu-si cu greu dupa o astfel de grea încercare, nivelul productiei si al exporturilor de dinaintea crizei fiind atins in 1934-1934. Cresterea economica sustinută se va inregistra in toate ramurile industriale dar odata cu aparitia primelor amenintari la adresa pacii si securitatii internationale, statele lumii printre care si Romania vor acorda o atentie sporita inzestrarii armatelor nationale cu echipamente militare. Anii 1936 -1937 reprezintă anii de maxima dezvoltare economica atat in privinta productiei cat si a exporturilor din intreaga perioada interbelica, însă aceasta crestere economica va fi stopata de izbucnirea in 1939 a celui de-al Doilea Război Mondial. În deceniul următor crizei economice statul român încheie contracte şi acorduri de colaborare economică cu un număr important de state diversificându-şi semnificativ relaţiile economice atât din perspectiva exporturilor cât şi din cea a importurilor. Acest fapt se datorează atât participării României la o serie de târguri şi expoziţii internaţionale precum cele de la Milano şi Praga din 1933 sau cele din 1937 de la Belgrad Milano, Bari sau Praga. Deosebit de fructuoase, sub aspectul încheierii de schimburi comerciale, s-au dovedit participarile româneşti la expoziţii internaţionale din Japonia în 1935, Expoziţia Universală de la Bruxelles din 1937, Expoziţia de la Berlin din 1939 sau cea de la New York. Un impact deosebit asupra evoluţiei economie româneşti în perioada imediat anterioară declanşării celui de al doilea război mondial va fi dat de Tratatul economic româno-german din 23 martie 1939. Prevederile acestui acord vor subordona din punct de vedere economic statul român cu toate eforturile ce se vor face ulterior de statele occocidentale pentru scăderea ponderii germane asupra exporturilor de cereale şi petrol. Exporturile


39

româneşti se vor corela potrivit unui plan economic cu necesităţile statului german care se obligă să furnizeze echipament militar pentru armata română. Practic, prin înfiinţarea de societăţi mixte româno-germane în domenii de interes major, întreaga economie a României va fi supusă unui adevărat monopol german. Semnarea acestui tratat a fost extrem de controversată în epocă, autorităţile române urmărind prin acesta să tempereze pretenţiile statelor vecine de revizuire a graniţelor. Cel de al treilea Reich nu va ţine cont de dorinţa părţii române de garantare a frontierei vestice decât atunci după ce pretenţiile Ungariei şi ale Bulgariei vor fi satisfăcute macar parţial. Mai mult decât atât, prin semnarea de către Germania şi Uniunea Sovietică a Pactului de neagresiune din vara anului 1939, întreaga opinie publică internaţională va fi luată prin surprindere. Unele dintre prevederile secrete ale acestui pact se refereau şi la România, mai precis la modificarea frontierei sale răsăritene în favoarea U.R.S.S.-ului slăbind şi mai mult potenţialul economic, politic şi militar românesc pe scena internaţională. Statul român devine acum o pradă cu adevărat uşoară, fiind extrem de uşor de atras de partea germană în condiţiile în care aliaţii tradiţionali, Anglia şi Franţa se vor afla în imposibilitate de a sprijini România. Economia românească va fi puternic afectată de cedările teritoriale din vara anului 1940 precum şi de declanşarea celui de al doilea război mondial. Pregătirile de război şi participarea efectivă la conflict atât înainte cât mai ales după 23 august 1944 vor contribui şi mai mult la slăbirea economică a României cu toate că efortul de război o situează pe un onorabil loc patru în topul statelor care au luptat în războiul antihitlerist. Costurile economice sunt si mai relevante dacă ţinem cont de faptul ca economia românească a fost vlăguită de Germania pe perioada cât România a luptat alături de aceasta, respectiv iunie 1941-august1944, de pierderile masive suferite pe front şi nu numai pricinuite de aliaţi, de pierderile suferite din partea Germaniei şi a aliaţilor săi după 23 august 1944 şi nu în ultimul rând de întreţinerea practică a celor două armate de ocupaţie germană şi sovietică înainte şi după întoarcerea armelor din 23 august 1944.

4.5. România între 1945-1990

1. Refacerea economică postbelică

2. Instituirea economiei planificate de tip socialist

În primii ani postbelici principala problemă economică a României va consta în refacerea şi repunerea în circuitul economic a tuturor instalaţiilor industriale şi a terenurilor agricole distruse de război. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât un număr important de locuitori căzuseră pradă ororilor conflictului, aproximativ 1 milion de morţi, răniţi şi dispăruţi nu mai puteu contribui la reconstrucţia ţării devastată de război. Cuantumul redus al resurselor materiale şi umane datorat distrugerilor suferite pe parcursul anilor de conflict, dezorganizarea producţiei, statutul internaţional conferit României, prin Convenţia de Armistiţiu din 12 septembrie 1944 dintre Naţiunile Unite şi România, obligaţiile economice şi dificultăţile trecerii la economia de pace vor impune adoptarea unor măsuri economice cu caracter dirijist şi etatist în scopul impulsionării refacerii economice şi a normalizării societăţii româneşti. Adoptarea unui plan economic menit să eficientizeze situaţia economică şi implicit cea social-politică va fi întârziată datorită jocului politic disputant între partidele politice tradiţionale şi Casa Regală pe de o parte şi reprezentanţii partidului comunist sprijiniţi de Uniunea Sovietică de cealaltă parte care aveau ca şi obiectiv politic instaurarea unui regim asemănător modelului oferit de statul sovietic. Inflaţia galopantă şi seceta din anii 1945-1947 vor îngreuna şi mai mult misiunea autorităţilor române de a reface potenţialul economic al ţării cu toate eforturile legislative făcute în acest sens iar impunerea guvernului controlat de comunişti în martie 1945 condiţionează şi mai mult refacerea economică de climatul politic. Reforma agrară din 23


40

martie 1945 are principal obiectiv desfiinţarea marii proprietăţi funciare şi câştigarea unei adeziuni populare în vederea obţinerii sprijinului politic necesar noii puteri. Odată cu legitimarea autorităţilor comuniste în urma câştigării alegerilor din noiembrie 1946, prin fraudă, procesul de trecere a României de la economia de piaţă la cea centralizată întră în linie dreaptă iar măsurile economice luate vor întârzia refacerea economică, obiectivul politic şi economic al autorităţilor comuniste fiind cu totul altul. În decembrie 1947 ultimul obstacol în transformarea României dintr-un stat independent economic şi politic este înlăturat prin forţarea abdicării Regelui Mihai şi transformarea statului din monarhie constituţională în republică.

4.6. Economia Romaniei in perioada 1945-1989

Evolutia agriculturii dupa 1945 este data de Reforma Agrara din 23 martie care desfiinta marea proprietate funciara si instituia monopolul statului asupra productiei de cereale chiar daca aparent un numar important de familii taranesti vor fi impropietarite cu teren agricol datorita conditiilor dure ale razboiului precum si datorita ineficientii muncilor agricole, productia globala de la nivelul anului 1938 luata ca element de referinta va fi depasita tarziu abia in 1971 chiar daca raportarile oficiale vorbeau de productii record la hectar. Incheierea procesului de colectivizare a contribuit la reunirea loturilor de teren arabil in asociatii ale agriculorilor (cooperative agricole de productii sau CAP-uri) sau ferme de stat (intreprinderi agricole de stat IAS) care totalizau peste 90% din suprafata arabila din Romania. Dupa 1945 dar mai ales dupa 1947, Romania inregistreaza un process de transformare economica si politica si anume dupa abdicarea Regelui Mihai si abolirea monarhiei de la 30 dec 1947 se va realiza trecerea de la economia de schimb la cea planificata. Instituirea regimului comunist si trecerea la dictatura clasei muncitoare vor eroda institutiile democratice astfel incat, atat in plan politic dar si in plan economic, vom asista la o scadere a initiativei si a performantelor tuturor celor angrenati in institutiile statului. Inlaturarea proprietatii private si reconsiderarea rolului proprietatii de stat va avea consecinte nefaste asupra randamentului, atat in domeniul productiei industriale dar si in cel al productiei agricole. Trecerea la economia planificata, pentru toate statele din fostul lagar socialist va reprezenta un moment de cotitura in dezvoltarea lor economica in sensul ca refacerea lor economica de dupa razboi va fi mult ingreunata de urmatorii factori:

- Adoptarea noului sistem politic si economic

- faptul ca din pc de vedere economic si politic se stitueaza ca si randament sub nivelul economiei de piata sau a liberului schimb

- timpul necesar cu destructurarea vechiului sistem economic, implementarea celui nou si motivarea cetatenilor va fi sufficient de mare pt ca in 1989 decalajul dintre Europa occidental sic ea central si est europeana sa fie mult mai mare.

Argumentele poztive a Romaniei planificate de sistemul centralizat constau in faptul ca au fost adoptate masuri concrete privind cresterea productiei in toate domeniile economice, realizarea unor obiective de infrastructura, de interes national si regional si realizarea unor obiective importante precum construirea de scoli, spitale , drumuri , cai ferate, aeroporturi, absolute indispensabile trecerii Romaniei la stadiul de tara mediu dezvoltata. Pentru a obt independ eco si a impiedica Romania sa devina “un granar” al c.a.e.r.-ului (conf planului rus valev), autoritatile romane in frunte cu Ghe Gheorighiu Dej vor trece la un amplu process de masuri de dezvoltare industrial a Romaniei, menite sa evidentieze rolul industriei romanesti in


41

cadrul lagarului socialist. Consecintele acestui program, din pc de vedere politic au fost cat se poate de benefice pentru partidul comunist, in sensul ca prin cresterea nr de unitati industriale si cresterea nr de lucratori salariati din cadrul acestuia se va spori sustinerea politica a regimului, insa din pc de vedere economic , acest lucru va deschide calea aparitiei unor intreprinderi putin rentabile si mari consumatoare de energie ale caror produse vor fi necompetitive pe piata occidental datorita costurilor mari si calitatilor reduse. In acest contest ,lipsa de concurenta intre intreprinderile de stat si asigurarea pietei interne cu produsele specifice vor intari si mai mult caracterul necompetitiv si neperformant al economiei centralizate, cu consecinte nefaste pe termen mediu si lung asupra cresterii bunastarii sociale. Intreprinderile romanesti vor excela in putine domenii la export iar acest avantaj se va pierde usor in contextual in care cele mai multe dintre intreprinderile romanesti foloseau o tehnologie neperformanta, invechita si produceau produse de uz caznic si de consum mult sub standardele celor occidentale. Instituirea economiei planificate in Romania a suprimat orice decizie a managerilor la nivelul factorilor de raspundere, astfel incat, statul nu mai agreaza in niciun fel intreprinderile private decat in domeniul serviciilor si acelea sub un control strict. Totusi, ca si avantaje, economia planificata da posibilitatea statului sa realizeze obiective economice concentrand resursele acolo unde este cazul, fara apelul la finantarea externa sau la capitalul privat. Statul controleaza bine prin politici monetare si fiscal cantitatea de bani de pe piata reducand inflatia, economia planificata favorizeaza statul in ansamblul sau in timp ce economia de piata favorizeaza mai mult piata si regiunile locale. Ca si minusuri, statul nu poate identifica preferintele consumatorului, excesele, deficitele in materie de productie , fapt ce contribuie la lipsa de produse sau alimente de pe piata. Impactul in viata personala este unul f mare in sensul ca oportunitatile de angajare sunt limitate. Din pc de vedere social, autoritatile comuniste s au preocupat de cresterea gradului de alfabetizare a populatiei astfel incat,peste 95% din populatie in 1999 stia sa scrie si sa citeasca, iar prin intermediul unitatilor scolare de profil se crea forta de munca specializata in special pentru domeniile de mare importanta (ind siderurgica, metalurgica). La sfarsitul anilor 80 chiar daca potentialul agricol al Romaniei era in continuare remarcabil fata de cel al celorlalte state comuniste, dezvoltarea industriala atinsese un nivel maxim ce putea incadra Romania in categoria tarilor mediu dezvoltate si care aveau o pondere importanta in special cantitativa in productia globala in domenii precum otel ,carbune, energie, agricultura. Din pacate, acentual pus pe dezvoltarea industriei grele a neglijat sectorul serviciilor si mai cu seama cel financiar bancar astfel incat odata cu prabusirea comunismului in Romania si in intreaga Europa central si de rasarit, majoritatea statelor foste comuniste se vor gasi, ca de altfel si Romania in situatia de a fi extrem de vulnerabile pt a trece din nou la economia liberului schimb. Cei 50 de ani de izolationism au marit decalajul dintre economiile occidentale si cele ale statelor foste socialiste astfel incat ultimele nu se vor putea alinia la standardele impuse de piata decat platind niste costuri sociale si economice foarte mari. Nici integrarea in Uniunea Europeana pentru multe din statele foste socialiste nu reprezinta o certificare a valorii de piata a economiilor lor, in sensul ca discrepantele economice si sociale sunt in continuare mult prea evidente.

Istorie economica

Documents

Transcript of Istorie economica