Ministerul Stiintei si Educatiei Al Republicii Moldava

Liceul teoretic: ,,Vasile Alecsandri’’

Catedra Stiinte Socio-Umane

Proiect de investigare Independenta:

Tema: Arta rom âneasca în epoca moderna

A efectuat: eleva clasei a XI-,,D’’

Alaiba Nicolae A verificat E. Niculita

Chisinau 2012

Bibliografie:http://ro.wikipedia.org/wiki/Arta_rom%C3%A2neasc%C4%83_%C3%AEn_secolele_XIX_%C8%99i_XX

http://www.referate-ok.com/cauta-referate-literatura--si-arta-romaneasca-in-epoca-moderna.html

http://www.totpal.ro/florin-rogneanu-arta-romaneasca/

Algoritm de cercetare: 1.Introducerea

2.Arta româneasca- influența curenților occidetali la modernizarea ei

3.Arhitectur

4. Sculptura

5. Pictura

6.Concluzii si opinii proprii

1.Introducere: Arta romaneasca a fost direct influentata de-a lungul timpului de evolutia destinului istoric care, prin asezarea celor trei provincii romanesti – Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca, intre granitele a trei mari imperii: Imperiul turcesc, Imperiul tarist si Austro-Ungar, a trebuit sa supravietuiasca si sa depaseasca vicisitudinile vremurilor.

Aparuta la sfarsitul secolului al XIV-lea, arta culta romaneasca s-a manifestat ca o continuatoare a artei traditionale bizantine, cu deosebire prin pictura monumentala religioasa, pictura religioasa de sevalet, in tempera (icoane), sculptura decorativa si ceramica decorativa. Sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea a marcat aparitia primului stil de arta culta romaneasca, stilul cantacuzin-brancovenesc, care s-a manifestat cu deosebire in domeniul arhitecturii, picturii monumentale religioase si in domeniul artelor decorative (metal, tesaturi, lemn). Conditiile impuse de Imperiul turcesc celor trei provincii romanesti au facut ca abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea sa apara in Romania pictura si grafica laica de sevalet, aceasta perioada fiind cunoscuta si sub denumirea de perioada artistilor primitivi, adica acei artisti cu studii de specialitate facute in strainatate, in special la Academiile de Arta de la Viena si Roma.

2. Arta româneasca- influența curenților occidetali la modernizarea ei Arta românească în secolele XIX, XX ne dezvăluie transformările apărute în arhitectură,

pictură și sculptură, datorită diverselor curente occidentale ce aduceau aerul modernist și în România. Astfel în arhitectură, neoclasicismul, clasicismul,eclectismul sau linia națională sunt curente ce aduc elemente noi în construcția clădirilor pentru a le da o înfățișare cât mai plăcută. Putem aminti arhitecți de seamă precum: Ion Mincu, Petre Antonescu, Alexandru Orăscu și alții. Sculptura aduce elemente noi, moderniste, prin schimbarea stilului de lucru și ai viziuni artistice fiind realizate nenumărate capodopere artistice. Numeroși sculptori realizează sculpturi în piatră, lemn sau modelaj precum: Karl Storck, Carol Storck, Ion Georgescu,Wladimir Hegel, Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși. Pictura ne aduce o întreagă paletă de schimbări majoritatea pictorilor români făcându-și studiile la Paris, la München sau în București încearcă să-și definească propriul stil de lucru îmbinând elemente ale modernismului cu cele ale tradiționalismului.

Ca și în țările din sud-estul Europei, pe teritoriul României la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se resimte influența culturii bizantine. Îndeosebi în Moldova, și Țara Românească, această cultură se dezvoltă mai rapid. Spre deosebire de cele două țări românești, în Transilvania sunt prezente influențe ale curentelor artistice provenite din zona Europei centrale. Astfel, întâlnim influențe și chiar putem vorbi de arta romanică, gotică, renascentistă, sau barocă. În secolul al XIX-lea, numit și „secolul națiunilor”, datorită noilor condiții politice, se pune accent pe legăturile cu Occidentul și astfel, se produce trecerea de la epoca medievală la epoca

modernă. Pe teritoriul României, multă vreme au coexistat elementele orientale și occidentale, dând artei românești o imagine pitorească. România face legături directe și cu țări precum Franța și Italia de unde tinerii ce merg să studieze, aduc idei noi ce vor puse în practică în timpul revoluției din 1848. Atât Occidentul cât și Orientul, aduc schimbări accelerate determinând un efort de sincronizare a culturii și artei românești cu țările din aceste locuri. Asimilarea în ritm accelerat a schimbărilor în arta și cultura românească, au dat naștere unor fenomene specifice cum ar fi așa-zisa „ardere a etapelor” în care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluția normală. V. Florea, în lucrarea „Arta românească modernă”, afirmă în legătură cu acest fenomen.

3. Arhitectura NeoclasicismulChiar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea neoclasicismul, este prezent punându-și amprenta în edificii religioase, care adaptează elemente decorative specifice clasicismului pe structuri de tip bizantin. Aceste influențe, se observă și în cadrul arhitecturii, caselor boierești. După anul 1830, construcția de edificii mari se accentuează, dar din lipsă de specialiști se apelează la arhitecți străini. Clădirea Universității București, a fost construită în stil neoclasic ca și Hotelul Bulevard de primul arhitect român important, Alexandru Orăscu, acesta terminându-și studiile în Germania. Primele cursuri de arhitectură, vor fi predate la Iași și la București.

Universitatea din Bucureşti , vechiul sediu.

EclectismulNumeroși arhitecți francezi, formați în spiritul eclectismului au realizat în București un număr mare de construcții, ce aveau un aer parizian, de aici provenind și supranumele lui de „micul Paris”. Exemple de arhitectură eclectică pot fi: Palatul Băncii Naționale, 1885 (arhitect C. Bernard și A. Galleron), Atheneul Român, 1888 (arhitect A. Galleron), Casa de Economii și Consemnațiuni, 1900, (arhitect Paul Gottereau), toate din București.

La sfârșitul secolului XIX, în paralel cu arhitectura eclectică, se afirmă și arhitectura veche românească, valorificându-se tradițiile arhitecturale românești. În arhitectura veche românească, se pune accent pe orientarea romantică care presupune preluarea stilistică din arhitectura gotică. Exemple elocvente sunt: Casa Filipescu (Casa Universitarilor) din București, reprezentând cel mai tipic monument de inspirație romantică de la noi, Castelul Peleș, din Sinaia, 1880, (arhitecți Doderer și Schultz), Palatul Administrativ din Iași, 1925 (arhitecți I. D. Berindei). Linia națională a fost inițiată de Ion Mincu, aceasta fiind numită și stil neo-românesc. Ion Mincu, îmbină în mod armonios, elemente din arhitectura noastră medievală, punând accent pe pridvorul cu arcade sau arcaturile în acoladă, elemente ce pot fi observate la Casa Lahovary (1886), Bufetul de la Șosea (1892) sau Școala Centrală de fete (1890), toate fiind construite în București

Vechiul sediu Palatul Bancii Nationale

. Un alt arhitect român, Petre Antonescuva continua stilul lui Ion Mincu. Acesta a creat clădirea primăriei din București sau Palatul Administrativ din Craiova. Stilul lui I. Mincu este preluat de o serie de arhitecți care pun în valoare elementele ornamentale din stilul brâncovenesc, aceștia fiind: Grigore și Cristofi Cerchez, Nicolae Ghica–Budești sau I. Socolescu. Arhitectura românească din 1900 (sau Arta 1900), are influențe provenite din mai multe curente de la începutul secolului XX, dar și din stilul neoromânesc. Construcții ce aparțin acestui stilului specific aniilor 1900 se pot găsi în Transilvania, având

influențe ale secesionismului vienez, exemple putând fii: Palatul Culturii din Târgu Mureș terminat în 1913 (de arhitecții Jacab Dezso și Marcel Komor). Curentul Art Nouveaufrancez, va fi mai prezent în fostul regat, unde putem întâlni ce exemple Hotelul Athenée Palace și Casinoul din Constanța.

Ateneul român   din Bucureşti, imagine de epocă.

4.Sculptura. După mijlocul secolului al XIX-lea, se dezvoltă în România sculptura ronde-bosse. Karl Storck, german la origine se stabilește în București și având un stil neoclasic, realizează o operă varită remarcându-se în portretistică („portretul lui Theodor Aman”) dar realizând și numeroase monumente, cum ar fi: „Domnița Bălașa”, „Spătarul Mihail Cantacuzino” (București). Acest sculptor are o contribuție deosebită în ceea ce privește începuturile învățământului academic, predând la catedra de sculptură din București. Fiul său, Carol Storck fiind elevul acestuia, își va continua studiile în Italia și Statele Unite ajungând astfel la un nivel profesional de invidiat. Carol Storck creează portrete („B. P. Hasdeu”), alegorii („Progresul”, „Electricitatea”), și sculptură

monumentală („Carol Davilla”). În prima jumătate a secolului XX, sculptura românească va fi marcată de doi mari sculptori și anume Dimitrie Paciurea și Constantin Brâncuși.

Ion Georgescu, fiind și el elev al Școlii de Arte Frumoase din București, realizează portrete într-un mod realist datorită unor vaste cunoștințe anatomice(„Actorul Miahil Pascaly”), dar are și înclinații spre romantism(„Copiliță rugându-se”). Acesta are realizări și în domeniul sculpturii monumentale, creând statuia lui „Gheorghe Lazăr” din Piața Universității din București și statuia lui „Gheorghe Asachi” de la Iași, dar și figuri alegorice „Justiția” și „Agricultura” de la Banca Națională din București. Un oponent al neoclasicismului lui Georgescu este Ștefan Ionescu-Valbudea, ce pune accent pe anatomia umană, caracterizată prin forță și dramatism. Dintre lucrările sale se remarcă „Mihai Nebunul” și „Speriatul” fiind tratate cu un modelaj nervos, anticipând

opera îndrăzneață a lui Paciurea. Un alt sculptor, Wladimir Hegel de origine poloneză, stabilit în București realizează câteva lucrări importante printre care se numără și „Monumentul pompierilor din Dealul Spirii” din București. Acesta, în calitate de profesor îi va avea ca elevi pe D. Paciurea și C. Brâncuși.

Dimitrie Paciurea - Himera pamantului

Constatin Brincusi- sculptor

Constantin Brâncuși (1876-1957)

Constantin Brâncuși, remarcat prin talentul său, frecventează cursurile Școlii de Arte și Meserii din

Craiova, Școala de Belle-Arte din București apoi Școala de Arte Frumoase din Paris. Brâncuși se află la

polul opus față de Paciurea, abordând alt stil în sculptură. El învață tehnica modelajului în atelierul lui

Rodin din Paris. Printre numeroase lucrări cum ar fi: „Portretul pictorului Dărăscu”, „Orgoliu”, „Supliciu”,

„Rugăciunea”, „Sărutul”, „Cumințenia pământului”.

Unele lucrări sunt inspirate din stilistica artei bizantine („Rugăciunea”). În cele două lucrări: „Sărutul” și

„Cumințenia pământului”, Brâncuși renunță la modelaj folosind cioplitul în piatră pentru a da senzația unei

lucrări arhaice. În 1910, acesta începe să sculpteze în lemn, întorcându-se la tehnicile sculpturii din arta

românească populară dar și din sculptura africană precum este sculptura numită „Pasărea măiastră”. În

1918 sculptează în lemn primele coloane, care vor căpăta formă definitivă în 1938 sub forma „Coloanei

fără sfârșit” făcând parte din ansamblul de la Târgu Jiu. Ansamblul de la Târgu Jiu a fost realizat în

memoria soldaților căzuți în primul război mondial. Traseul pe care sunt amplasate elementele

ansamblului începe de la „Masa tăcerii”, se continuă cu „Poarta sărutului” reprezentând teritoriul iubirii,

apoi biserica așezată pe același ax și se încheie cu „Coloana” ca simbol al ascensiunii spirituale.

5.PicturaLa începutul secolului al XIX-lea, își face simțită prezența tradiția occidentală și pe meleagurile

românești. În pictură această tradiție este confirmată prin numărul mare de portrete. La sfârșitul secolului al XVIII-lea pictorii se diferențiază de vopsitorii de tot felul, astfel ei sunt numiți „zugravii de subțire” iar ceilalți „zugravii de gros”. Pictorii de pe meleagurile României provin din

rândul iconarilor, a foștilor pictori de biserici sau din pictorii străini experimentați în țările de unde provin. Portretele realizate de „zugravii de subțire” sunt hieratice, prezentând naivități de desen și în general convenționalism. Spre deosebire de pictură, arta grafică este mai detailată insistând pe realizarea detaliului în vestimentație, fie orientală sau occidentală. Lucrările realizate în această perioadă erau în mare parte anonime deoarece, autorii nu își puneau semnătura neavând conștiința paternității artistice. Se fac remarcați la începutul secolului al XIX-lea pictori ca Nicolae Polcovnicul(„Autoportret”), Ion Baromir, Eustatie Altini îmbrățișând neoclasicismul vienez și având calități de colorist,Giovanni Schiavoni stabilit o perioadă la Iași realizează chipul unui personaj, cum este „Vornicul Burada”, stăpânind foarte bine știința clarobscurului. Un merit deosebit îl are un alt reprezentant al școlii italiene pe nume Niccolò Livaditti ce introduce și la noi portretul de grup(„Familia Vornicului Alecsandri”). Cehul Anton Chladek lucrează portrete folosind o tehnică miniaturală, dar este cunoscut și prin faptul că va avea printre ucenicii săi și pe Nicolae Grigorescu.

În prima jumătate a secolului XIX, în domeniul învățământului artistic, apar și în România,

primele inițiative. Astfel, Gheorghe Asachi inaugurează „clasul de zugrăvie” de la Academia

Mihăileană din Iași recomandându-le pictorilor, realizarea „tabloanelor istorice”. La Colegiul

„Sfântul Sava” din București, la catedra de desen se află Carol Valstain ce a realizat „Portret în

albastru” stabilind o armonie de tonuri reci. În anul 1848 în momentele de entuziasm ale

revoluției, pictura românească având tente de romantism, trece printr-o schimbare aceasta fiind

la nivelul transmiterii mesajului artistic. Alt pictor este șiConstantin Daniel Rosenthal ce va fi

cunoscut prin realizarea tabloului alegoric „România revoluționară”, creând „o figură eroică,

nobilă și blândă”. Ion Negulici, renumit în arta portretului(„N. Bălcescu”, „C. A. Rossetti”)

realizează o lucrare deosebită prin prospețimea culorilor numită „Bărăția din Câmpulung”. Barbu

Iscovescu printre lucrările sale cele mai cunoscute, întâlnim și portretele unora dintre

conducătorii revoluției cum ar fi „Avram Iancu”.

AcademismulStilul academic pătrunde încet încet pe la mijlocul secolului al XIX-lea și în România, deși în pictură se regăsesc și elemente venind dinspre Romantismsau Realism. Deși există o paletă mare a genurilor, portretul rămâne încă de actualitate. Un important pictor academist român este Gheorghe Tattarescucare mai întâi ca „zugrav de subțire” își arată interesul pentru portretism. Fiind atras de arta academică de factură clasică și formându-se în spiritul frumosului ideal dobândit prin absolvirea „Academiei di San Luca” din Roma, reîntors în țară relizează numeroase compoziții mitologice și religioase(„Agar în deșert”), dar și numeroase ansambluri de pictură murală bisericească. O compoziție deosebită este „Deșteptarea României”, transmițând cu generozitate idealuri naționale este tratată cu mai puțin interes. Tattarescu este capabil de a transmite sentimente deosebite prin lucrările sale pline de prospețime cum sunt „Portretul lui Bălcescu” sau „Peștera Dâmbovicioara”. În a doua jumătate a secolului XIX, artiști români acordă o importanță momentului Unirii Principatelor, un exemplu fiind compoziția istorică a ardeleanul Constantin Lecca numită „Uciderea lui Mihai Viteazul”. Constantin Lecca ca și pictorul Mișu Popp, pictează portrete feminine punând în valoare sufletul feminin. Gh. Panaiteanu-Bardasare, un alt pictor important școlit la Academia din München, dobândind un stil de pictură de o corectitudine „pedantă și rece” înființează Școala de Arte Frumoase din Iași. Tot în sfera academismului găsim și pe „Carol Popp de Szathmary” pictor și grafician cu înclinații romantice. Față de Tattarescu, acesta pune accent pe observarea directă a realității și realizează în picturile sale aspecte pline de pitoresc surprinse în târguri sau bâlciuri, oameni și monumente adunate în călătoriile sale prin țară sau orient folosindu-se de creion sau aparatul de fotografiat.

România Revoluţionară”   de   C. D. Rosenthal

Pictori români Theodor Aman (1831-1891)

O importanță deosebită pentru pictura românească este Theodor Aman (1831-1891) fiind un artist

desăvârșit cu studii academice la Paris și cu succese deosebite cum ar fi în 1853 „Autoportretul” și

compoziția „Bătălia de la Oltenița” din 1854. Aman este interesat de tehnicile artistice ale picturii,

gravurii sau sculpturii folosind toate genurile din pictura secolului al XIX-lea. Respectă normele

compoziției academice și pictează evenimente istorice trecute exemplu fiind „Izgonirea turcilor la

Călugăreni” și „Vlad Țepeș și soli turci”, dar și lucrări inspirate din evenimentele contemporane cum este

„Hora Unirii la Craiova”. Fiind foarte talentat, a putut să abordeze diverse modalități de tratare, mai

moderne, realiste, romantice, și chiar preimpresioniste. Ca desenator, Theodor Aman este apreciat

datorită manierei asemănătoare neoclasicilor ce finisau fiecare formă în parte și subordonau culoarea

desenului, exemplu fiind compoziția neterminată „Boierii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”.

Pictorul fascinat de stilul de viață al bucureștenilor, pictează petrecerile date în atelierul său, realizând o

adevărată cronică mondenă pictată. Exemple de astfel de picturi sunt:„Petrecere cu lăutari”, „Bal mascat

în atelier”, „Serată”, „Dama cu câinele”, „La fereastra atelierului cel mic”. Viața la țară este o altă temă

abordată de pictor, realizând lucrări de mici dimensiuni în care personajele sunt plasate în mijlocul

peisajului căpătând prospețime datorită libertății pensulației și luminozității culorilor. Exemple pot fi:

„Hora la Aninoasa”, „Glume de peste Olt”, „În grădina pictorului”, sau „Siestă în grădină”. Datorită

faptului că gravura autohtonă era la început, Aman abordează și această secție artistică și învață

tehnicile reușind lucrări deosebite în acvaforte („Autoportret”, „Țăran cu căciula în mână”). Artistul are un

merit deosebit și în învățământ deoarece înființează în București în anul 1865 „Academia de Belle-

Arte” pe care o va conduce timp de peste 25 de ani. El organizează „Pinacoteca Statului” și tot el

inițiază expoziții colective ca la Paris, prima fiind „Expoziția artiștilor în viață” din 1865.

„ Vlad Ţepeş ” şi soli turci

Nicolae Grigorescu (1838-1907)

Un alt mare pictor român, Nicolae Grigorescu (1838-1907), aduce un suflu nou în pictura românească.

Până la vârsta de 23 de ani, Grigorescu picta icoane (Căldărușani) și biserici(Agapia). În 1861, ajunge la

Paris cu o bursă de studii devenind elev alȘcolii de Belle-Arte și studiind conștiincios pe marii maeștri cum

ar fi Rembrandt, Rubens sau Géricault. Pictorul inițiază un nou mod de a gândi plastic fiind mai aproape de

peisajul plein-air-iștilor de la Barbizon. Totodată este influențat și de pictura lui Millet, Corot sau Courbet el

realizează un stil personal contopind stilurile celor trei. Experiența acumulată face ca Grigorescu să fie un

deschizător de drumuri din punct de vedere al viziuni, un exemplu fiind lucrarea „Paznicul de la

Chailly”(1867) punând accent în principal pe trăirile sufletești ale personajelor. Cea mai importantă

schimbare se evidențiază în peisaj, stil nepracticat înainte de plecarea în Franța și foarte rar abordat de

înaintașii săi, dar care îl va urma în întreaga activitate. Noul stil al lui Grigorescu constă în delimitarea

formelor plastice de pete de culoare și nu de linie utilizând o pensulație rapidă și energică. Cu timpul stilul

se perfecționează ajungând a fi o variantă proprie a plein-air-ismului deosebindu-l de cel al barbizoniștilor

cât și de cel al impresioniștilor. În 1877, Grigorescu este prezent pe front ca reporter și realizează o

compoziție istorică(„Atacul de la Smârdan”) punând în valoare mișcarea unui personaj din câteva linii. Ca

peisajist, Grigorescu, nu urmărește specificul etnografic ci, sugestiile plastice. Peisajul realizat de acesta,

are o tentă lirică înfățișând seninătatea verilor toride de pe meleagurile românești luminate puternic,

determinând un univers ireal. Importanța luminii în peisajele grigoresciene este deosebită subordonând

componența limbajului plastic și anume forma, culoarea și spațiul. Față de motivele din nordul Franței

pictate în tonuri intense, folosind pensulația energică, peisajele din România sunt realizate cu o tendință de

a așterne o „surdină” ce se va accentua o dată cu scurgerea timpului. La bătrânețe, Grigorescu, pictează

care cu boi sau ciobănași reluând astfel subiectele sale de succes. Tehnica folosită dă posibilitatea

artistului de a pune în evidență pe pânză vibrațiile sentimentului. Lucrările mai cunoscute ale lui Grigorescu

sunt: „Mocan”, „Vatra la Rucăr”, „Evreul cu Gâsca”, „Case la Vitré”, „Andreescu la Barbizon”, „Țărancă

torcând”, „Întoarcerea de la târg”, autoportrete.

Nicolae Grigorescu - Toamna la Fontainebleau

Această operă de artă bi-dimensională, redată în această imagine, este domeniu public în întreaga lume, datorită fie morţii autorului, fie datei publicării acesteia. Ca atare, această reproducere este, de asemenea, parte a domeniului public. (Cele de mai sus se aplică reproducerilor create în Statele Unite ale Americii, Germania şi multe alte ţări. Vedeţi şi articolul dedicat procesului Bridgeman Art Library  

6 Concluzii și opinii proprii

Arta românească a fost direct influenţată de-a lungul timpului de evoluţia destinului istoric care, prin aşezarea celor trei provincii româneşti – Transilvania, Moldova şi Ţara Românească, între graniţele a trei mari imperii: Imperiul turcesc, Imperiul ţarist şi Austro-Ungar, a trebuit să supravieţuiască şi să depăşească vicisitudinile vremurilor.