În anii 700 înainte de Hristos,etruscii în nordul Italiei foloseau proteze dentare confecționate din dinți de origine animală și umană.

În Evul Mediu protezele dentare erau rar folosite, persoanele de rang înalt de asemenea suferind de edentații neprotezate, astfel încât, Regina Elizabeta I a Angliei ,în aparițiile publice se folosea de materiale textile albe pentru a-și ascunde lipsa dinților.

În secolul 15 ,dinții erau sculptați din oase și fildeș și se atașau de dinții restanți prin fire de metal sau mătase.

Cea mai veche proteză totală -anii 1500- încă utilizabilă s-a descoperit în Japonia și este confecționată din lemn.Are formă asemănătoare cu cele moderne, și se bazează tot pe principiul succiunii.

În 1770 este confecționată prima proteză dentară cu dinți din ceramică de către Alexis Duchateau.

După 1850 protezele dentare s-au realizat din vulcanit-o formă de cauciuc întărit în care se montau dinții ceramici,urmând ca în secolul 20 acestea să fie înlocuite de materiale acrilice.

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri a existat preocuparea pentru restaurarea morfologică a arcadelor dentare, care în etapa contemporană a dobândit noi valențe, prin progresele realizate de științele exacte(chimie, biologie) și a gnatologiei clinice în special.

Leziunile coronare, edentația parțială sau totală, reprezintă o îmbolnăvire a întregului organism, cu importante repercusiuni îndeosebi asupra aparatului digestiv și uneori chiar asupra comportamentului neuropsihic.

Îmbolnăvirea, cu localizare la nivelul unor elemente ale aparatului dento-maxilar, necesită tratament complex curativ și profilactic. Astfel se poate face următoarea analogie:medicul generalist prescrie medicamente și recomandă regimuri alimentare, iar echipa stomatolog-tehnician dentar confecționează proteze dentare cu rol curativ pentru restaurarea funcțiilor sistemului stomatognat (masticația,fonația,fizionomia), și profilactic pentru conservarea troficității țesuturilor pe care le acoperă sau cu care vin îm contact. Acțiunea curativă a tratamentelor protetice se apreciază prin restaurarea satisfăcătoare a funcțiilor aparatului dento-maxilar, iar acțiunea profilactică se evidențiază progresiv, în timp, prin durabilitatea restaurărilor protetice, prin menținerea troficității structurilor câmpului protetic.

Mulți pacienți se adresează medicului stomatolog cu speranța de a obține restaurări protetice optime din punct de vedere estetic, pentru zona frontală și masticator pentru zona laterală. Complexitatea particularităților morfo-clinice ale câmpului protetic reprezentate de forma, dimensiunea, poziția și culoarea dinților, relația dintre arcadele dentare și caracteristicile specifice materialelor utilizate pentru confecționarea protezelor nu sunt întotdeauna favorabile să-i ofere solicitantului rezolvarea pe măsura așteptărilor

Frecvent sunt obținute restaurări protetice satisfăcătoarea pentru funcțiile sistemului stomatognat, unele dintre ele se dovedesc a fi efemere, după o perioadă scurtă de timp pacientul se declară foarte nemulțumit, iar consultația de specialitate confirmă acest lucru.

Ulterior, din cauza acțiunii nocive a protezelor asupra unor structuri, acestea devin ineficiente, reprezentând în final un insucces terapeutic total. În asemenea situații a fost neglijat aspectul profilactic al tratamentului și nu s-a cunoscut, sau s-a minimalizat, acțiunea iatrogenă, ceea ce a determinat modificări morfo-patologice profunde unor țesuturi.După aceste insuccese se impun tratamente complexe în urma cărora să se realizeze proteze corecte, care să dureze o lungă perioadă de timp.