Istoria vinului si cele mai prestigioase soiuri de vin

8/10/2019 Istoria vinului si cele mai prestigioase soiuri de vin

http://slidepdf.com/reader/full/istoria-vinului-si-cele-mai-prestigioase-soiuri-de-vin 1/17

1

ISTORIA VINULUI

ȘI CELE MAI PR ESTIGIOASE SOIURI DE VIN

Vinul este o băutură obţinută prin fermentaţia alcoolică totală sau par ţială a strugurilor proaspeţi,

zdrobiţi sau nu, sau a mustului de struguri. Este un produs agroalimentar, la care folosirea de aro-me sau de extracte este interzisă. Singura aromatizare acceptată este cea datorată contactului cu

lemnul de stejar al butoaielor în care se păstrează. Nu se pot numi „vinuri” băuturile obţinute prinfermentaţia unor fructe, flori sau din alte ingrediente (de exemplu vin de soc) prin termenul „vin”

înţelegându-se întotdeauna vin de struguri.

Vinurile se clasifică după: - culoare (la vinul alb, fermentaţia mustului are loc separat de pieliţe şi seminţe, la cele roşii şi înmai mică măsură la cele rosé, se practică maceraţia peliculară);

- conţinutul în alcool (vinul are între 8,5 și 15% alcool);

- conţinutul în zahăr (vin sec, vin demisec, vin demidulce, vin dulce);

- efervescență (se realizează adăugând înainte de îmbuteliere licoare de tiraj – zahăr şi levuri selec-ţionate la Champagne și la vinul spumant, sau bioxid de carbon la vinul spumos).

Tipuri de vinuri- Vinuri superioare din struguri albi (Chardonnay, Furmint, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Riesling,

Sauvignon Blanc, Gewürztraminer sau Traminer roz).

- Vinuri din struguri albi, de consum curent (Aligoté, Neuburger, Rkațiteli, Saint Emilion).

- Vinuri din struguri roșii, superioare (Cabernet Sauvignon, Gamay, Grenache, Merlot, Pinot Noir,

Pinot Meunier, Nebbiolo, Sangiovese, Syrah sau Shiraz, Tempranillo, Zinfandel).

- Vinuri din struguri roșii, de consum curent (Alicante Bouschet, Oporto, Burgund Mare).

- Vinul pelin este condimentat cu pelin.

- Vermutul se obține prin întreruperea fermentației cu spirt de vin, de cereale sau de cartofi.- Din vestitul strugure Nebbiolo, care crește doar într -o zonă mică în Italia, se fac vinurile Barolo

şi Barbaresco, care se numără printre vinurile cu cel mai bun potențial de învechire.- Cele mai importante tipuri de vinuri de la noi sunt: Muscat Ottonel, Pinot Alb, Riesling, Sauvig-

non Blanc, Fetească Neagră, Fetească Albă, Fetească Regală, Grasă și Tămâioasă Românească.

ISTORIA VINULUI

Istoria vinului începe acum 8.000 de ani, când viţa de vie a fost adusă din Asia Mică în regiuneamediteraneană. În anul 2000 î.e.n., arta vinului era deja cunoscută în Egipt, în insula Creta şi pe

teritoriul Israelului şi al Palestinei de astăzi, fapt dovedit de numeroase inscripţii în piatră şi pap i-rusuri egiptene.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vin_pelin

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vermut

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vermut

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vin_pelin



2

Grecia. Multe personaje mitologice sunt legate de vin şi vinificaţie. ÎnGrecia, zeul vinului era Dionysos. Se povestește că acesta călătorea

prin diverse ţări, învăţând oamenii să sădească viţa de vie şi să facăvin. Pentru a-şi arăta puterile de zeu, obișnuia să facă minuni. Într-ozi, fiind confundat cu un tânăr nobil, Dionysos a fost răpit de piraţi.Aceștia deja socoteau cât aur vor primi pe el, vânzându-l la târgul de

sclavi. Dar n-a fost să fie. Dionysos și-a arătat puterea. Ca prin minu-ne, funiile s-au dezlegat, iar catargul s-a acoperit în întregime de o

plantă căţărătoare, care a şi înflorit. Întreg vasul se înfrumuseţase cu

viţă de vie. Piraţii, uimiţi şi speriaţi, au sărit în apă, iar Dionysos i-a

transformat în delfini.

Egipt. Zeul vinului la egipteni era Sai. Spre deosebire de Dionysos, acesta avea o fire mai cal-

mă. Vinificatorii nu s-au putut hotărî mult timp cărui zeu să-i slujească – al pământului şi fertilită-ţii, care le-a dat viţa-de-vie, sau al apei, care uda planta? Au rezolvat problema uşor: au cr eat un

nou zeu. Aşa a apărut Sai – micul zeu al viţei de vie. Cu timpul, a fost din ce în ce mai apreciat,devenind şi zeul bogăţiei şi al belşugului. Mai apoi, a fost invitat la judecata lui Asiris, fiind con-

siderat de zei ca cel mai bun cunoscător al naturii umane, capa bil să spună cu exactitate cât timp îieste rezervat fiecărui om.

Imperiul Roman. La Roma, protectorul viilor, vinificaţiei şi vinului era zeul Bachus, pe care îlmai numeau și Libero. Înfășurat într -un cârcel de viţă de vie pe care atârnau struguri, însoţit de ocompanie gălăgioasă de pani şi sileni, se plimba pe coline şi prin păduri. Ziua de 17 martie erasărbătorită în cinstea lui, ca ziua Li beraliei. În acea zi, se bea mult vin și se organizau spectacole

de teatru şi jocuri amuzante. În Imperiului Roman vinul era foarte răspândit, romanii învățând și popoarele cucerite arta vinificaţiei.În antichitate, vinul se lăsa mult la păstrare. Sigilat în vase din lut (amfore) şi îngropat în sol răco-

ros, vinul se păstra 15-20 ani, şi doar după aceea era considerat bun pentru consum. Păstrarea vi-

nului în butoaie de lemn a fost inventată de gali. Romanii însă foloseau butoaiele pentru transpor-tarea vinului pe cale maritimă, iar pentru păstrare continuau să folosească amfore cu dopuri de

ceară, pentru a preveni contactul vinului cu aerul. După căderea Imperiului Roman, dopul a încetat

să mai fie folosit şi conceptul de păstrare a vinului a dispărut pentru mult timp. În Evul M ediu,

multe vinuri se păstrau în butoaie care nu se acopereau niciodată; fiind în contact continuu cu ae-

rul, ele deveneau în timp tot mai acide, de aceea cantităţile cele mai mari se beau în anul următor.

Franța. Primului căruia i-a venit ideea de a crea un vin lăsat la păstrare mult timp a fost proprieta-

rul celebrei podgorii Château Haut-Brion, de lângă Bordeaux, Franța. Când a obţinut şampania,călugărul Dom Perignon a fost condus de aceeaşi idee a perfecţionării băuturii. Trucul lui a confe-

rit vinului o aşa varietate de gust şi aromă, încât aristocraţia stătea la

rând

,implorând

u-l pecăl

ugă

r

să-i servească cu un păhărel. În tendinţa sa de a menţine în vin gustul cel nou, puţin gazat, el a re-

curs la dop, îmbinându-l cu vasul de sticlă, modernizat pe atunci. Pe parcursul a mai mult de o mie

de ani, dopurile erau nişte țăruși din lemn, înveliți în câlți şi înmuiați în ulei de măsline, pentru a

garanta o maximă ermeticitate.

Folosirea recipientelor din sticlă cu dopuri a revoluţionat tehnica de păstrare a vinului. Aceste vi-

nuri se deosebeau mult de celelalte existente pe atunci. Descrierea lor se întâlnește foarte rar, dar

se ştie că vinurile de Bordeaux erau de culoare roz şi nu roşii. Volnay, cel mai elegant dintre vinu-

rile roşii moderne de Burgundia, a fost roz până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În Champagne,

nimeni nu ştia ce culoare va avea vinul în anul următor , dar aici s-a făcut următorul pas în istoria

vinificaţiei. Ca în multe alte zone climaterice răcoroase, vinurile din Champagne aveau tendinţanaturală de a „ juca” pronunţat. Această particularitate este rezultatul acţiunii temperaturii, care



3

încetineşte procesul de transformare a zahărului natural din struguri în alcool. Cantitatea de zahăr rămasă continua încet să fermenteze, producând bioxid de carbon.

Cam în aceeaşi perioadă a fost descoperit încă un secret – proprietăţile miraculoase ale unei ciu-

perci de mucegai. Din neglijență, vinificatorii din Tokay (Ungaria) au întârziat cu recolta şi au fostconstrânşi să facă vin din struguri veștejiți. Au obţinut un vin formidabil, cu un gust nou, un elixir

miraculos, care în curând a fost onorat la masa regelui Ludovic al XIV-lea.Odată cu răspândirea europenilor în toată lumea, s-a răspândit şi vinul lor. La mijlocul secolului al

XVI-lea, spaniolii au început să cultive viţa-de-vie în Mexic şi mai apoi în Peru, Chile şi Argenti-na. În Africa, viţa-de-vie a apărut pe la mijlocul secolului al XVIII-lea. California şi Australia aufost sădite cu viţă de vie la sfârșitul secolului al XVIII-lea iar în Noua Zeelandă, câteva decenii

mai târziu.

Europa în secolele XVIII-XIX. La începutul secolului al XVIII-lea, britanicii au devenit renumiţi pentru vinurile lor alcoolizate, mai ales Portwine. Aceasta s-a întâmplat din cauza războaielor când

taxele pentru vinurile rafinate franțuzești deveniseră prea mari. La început, englezilor nu le-a prea

plăcut Portwine-ul, dar cu timpul s-au obişnuit cu el şi au ajuns să-l considere drept ceva naţional,

ca şi fulgii de ovăz. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, lumea vinificaţiei a redobândit, în sfârșit, majoritatea capacită-ţilor pierdute. Părea că evoluţia va garanta o lentă dar stabilă îmbunătăţire a fabricării de vinuri.

Dar curând a urmat cea mai mare catastrofă din istoria vinificaţiei. În 1863, nu departe de plantaţi-ile sudice din Valea Rhônului, a apărut un păduchi de rădăcină – filoxera. Aceasta a ajuns în Eu-

ropa din America, odată cu vița de vie americană, adusă în scop de selecţie. Filoxera, în timpulcelei mai periculoase faze de dezvoltare, trăieşte între rădăcinile plantei şi se hrăneşte cu acestea.Plantele americane ela boraseră un sistem natural de apărare împotriva filoxerei, pe când cele eu-

ropene nu aveau o asemenea imunitate. Parazitul sorbea din ele viaţa, lăsând răni incurabile; f run-

zele cădeau, iar plantele mureau.

„Ciuma” se răspândea cu o viteză îngrozitoare. Către sfârșitul anilor ‘60

ai secolului al XIX-lea, întreaga Vale a Rhônului şi regiunea Bordeaux erau infectate, filoxera ajungând repede și în Por tugalia. Mulţi vinifica-

tori din Bordeaux s-au mutat în Rija, Spania; insecta i-a ajuns peste 5

ani. Alţi vinificatori din sudul Franţei s-au mutat în Algeria şi au săditacolo primele plante de viţă-de-vie; în 1887 filoxera i-a urmat. În anii‘70 ai secolului al XIX-lea, Madeira, o parte însemnată a Spaniei, Bur-

gundia, Australia, Germania şi Ungaria au devenit și ele victime. Proce-

sul ireversibil al acestei infecţii nu a fost înțeles mult timp şi pe parcur-

sul acestei perioade negre plantele europene erau duse în Australia, Califor nia şi Africa de Sud.

Italia a fost atacată de filoxeră în 1888, Champagne în 1891 şi Xeres din Spania în 1894.

Au fost folosite diferite mijloace pentru a lupta cu filoxera.Până

la urmă, problema s

-a rezolvat

simplu. Plantele americane aveau imunitate împotriva filoxerei, dar vinul lor era de calitate slabă.Dar după ce planta europeană a fost altoită pe rădăcina americană, vinificatorii au observat că auobţinut tot ce poate fi mai bun din ambele plante și în plus au scăpat de filoxeră în mod natural.

Astfel, dacă nu ar fi fost planta americană, n-am fi ştiut vinul în starea lui modernă.De atunci, arta altoiului a evoluat mult. Primele altoiuri se prindeau foarte greu, dar creau un vin

de excepţie şi mult timp s-a considerat (în mod corect) că vinurile din perioada filoxerei erau mai

fine şi se păstrau mai bine decât urmaşele acestora. Acum există o mulţime de butaşi obţinuţi de la plantele americane rezistente la filoxeră, fiecare dintre ele cores punzând unui anumit soi de viţă-

de-vie, unei anumite str ucturi de teren şi unei anumite clime, în diverse combinaţii. Astfel, butaşiicorespund plantelor din care astăzi se obţin vinurile cele mai fine şi care au fost obținuți prin se-

lecţie – mii de mutaţii, adaptări la climă, la structura solului şi la relief.



6

(secolul I î.e.n.). Cert este că prima atestare istorică datează din anul 1345, când călugării francezi

au adus strugurele în Rheingau (Alsacia), unde a fost cultivat începând cu anul 1470.

Pinot Noir de o notabilă calitate se găseşte în Germania, Austria, Franţa, Italia, Elveţia, Spania

(Catalania), Noua Zeelandă, Australia, regiunea de coastă a Californiei în Statele Unite ale Ameri-

cii, Canada, Chile, Africa de Sud, precum şi unele ţări din Asia. În România, plaiurile Drancei

sunt vestite pentru calitatea excepțională a vinurilor roșii!

Caracteristici: Pinot Noir este un strugure genetic instabil, ceea ce înseamnă că se modifică foarteuşor, fapt care are ca rezultat dificultatea menţinerii constante a parametrilor săi. Se estimează căexistă în lume peste 1000 de clone diferite ale familiei Pinot. Unele dintre acestea au devenit c u-

noscute ca varietăţi independente: Pinot Blanc, Pinot Gris, Pinot Meunier. Instabilitatea sa geneti-

că în combinaţie cu condiţiile meteorologice pretenţioase, cerute de această varietate, face din P i-

not Noir un strugure dificil de crescut şi întreţinut, chiar şi pentru cel mai experimentat enolog.

Note degustare: Un vin tânăr, cu aromă complexă și intensă de fructe roșii, coapte, combinată cu

parfumuri florale (violete și petale de trandafir) și îmbogățită de savoarea mirodeniilor (rozmarin,

mentă, scorțișoară). Pe măsură ce se maturează, devine mai complex și apar nuanțe de stafide, fân,

tutun sau piper negru. Culoarea este roșu-maroniu transparent, cu nuanțe violacee. Face pereche

ideală cu carnea de miel, rață, fazan și cu paste. Este responsabil pentru celebritatea preparatului

franțuzesc Coq au vin (pui fiert în vin r oșu). Alcool: 12,5%.

Pinot Meunier este o varietate de strugure de culoare neagră, folosit frecvent în producerea şam-

paniei. Pinot Meunier este o mutaţie a varietăţii Pinot Noir. Îşi trage numele (meunier = morar) de

la praful alb depus pe partea inferioară a frunzelor, care se aseamănă cu făina. Pinot Meunier esteuna dintre cele trei varietăţi de struguri folosite în producerea şampaniei, celelalte două fiind Pinot

Noir şi Chardonnay). Recent, Meunier a devenit recunoscut internaţional datorită pulpei și aromei

bogate cu care contribuie în producerea şampaniei. Pinot Meunier nu este eligibil în a primi statu-

tul de grand cru, de aceea şampaniile produse în întregime din Pinot Meunier sunt mult mai raredecât şampaniile pe bază de Pinot Noir. Un mare avantaj al Meunier-ului este că înfloreşte târziuşi se coace devreme, excluzând în acest fel riscul îngheţării în primăvară şi cel al ploilor abundente

din toamnă. Producătorii de vin spumos din alte regiuni au încercat să planteze Pinot Meunier cuscopul de a produce şampanie, dar în general este foarte rar găsit ca varietate inde-

pendentă. Vinul roşu Meunier este foarte plăcut, asemănător cu un Pinot Noir rustic

cu arome florale. În Germania se produce un vin ieftin demisec din Pinot Meunier,

numit Schwarzriesling.

Riesling este considerat cel mai bun dintre vinurile albe. S-a născut în Burgundia,

unde a fost cultivat încă din anul 1400, sau poate chiar dinainte. Apoi a fost cultivat

în diverse părți ale lumii, cu soluri și climate diferite. La fel de bine s-a adaptat șicondițiilor geo-climatice din România, producând vinuri fructoase și pline de tine-

rețe, europene prin identitate dar universale prin calitate.

Note degustare: Aroma puternică și distinctivă a Riesling-ului italian re prezintă un

mix perfect de parfumuri florale (sânziene, trandafiri, violete), fructe (mere, pere,

piersici, pepeni) și minerale (cremene, calcar) acestea din urmă imprimându-i șicalitatea de vigurozitate. Acest Riesling nebaricat este un vin echilibrat, uniform șisprinten în același timp, care invadează cerul gurii cu savoarea lui desăvârșită. Este

companionul potrivit pentru mâncăruri ușor picante, însoțite de sosuri, indiferent de

tipul cărnii cu care au fost preparate.

Sauvignon Blanc. Charles Wetmore, fondatorul Cramei Cresta Blanca, a fost cel care a adus înCalifornia primele vițe de Sauvignon Blanc în 1880, provenind din faimosul Sauternes Château

Y'Quem, care produce cel mai scump și mai faimos vin de desert. Deoarece vițele au prins viață și puteri în noua lor casă din Livermore Valley, Sauvignon Blanc a devenit unul dintre marii favoriți ai vinurilor albe consumate în California.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Pinot_Noir





7

Note degustare: Un vin tânăr și vibrant, proaspăt și aromat. Identitatea îi este dată de aromele de

iarbă, ardei și grepfrut. Dar însoțirea lor cu gustul de pepene și lămâie verde și combinarea cu

arome de vanilie, unt și minerale este de-a dreptul delicioasă! De culoare galben-pai cu tente ușorverzui, cu o aciditate naturală ridicată, este un vin nervos, însuflețit, deosebit de plăcut. În plus,

mirosul pregnant de frunză de viță și de iarbă proaspăt cosită îl face ușor de recunoscut. Val Duna

Sauvignon Blanc este vinul perfect, cu ajutorul căruia te poți relaxa în lumea haotică de azi. Este

ușor de asortat la mâncare și provoacă plăcerea de a-l bea, de la primul până la ultimul strop!

Châteuneuf du Pape – celebrul vin orchestră. Franţa este una dintre mar ileţări viticole ale lumii, ocupând locul 3 ca suprafaţă după Spania şi Italia, cu

943.000 hectare, şi locul 2 la producţia de struguri şi de vin. Actualmente, su-

prafaţa viticolă a Franţei este cantonată în 14 regiuni: Bordelais, Bourgogne,

Beaujolais, Champagne, Alsace, Jura, Savoie, Côtes du Rhône, Provence, Cor-

se, Languedoc, Roussilon, Sud-Oest Garone şi Vallée de la Loire. Iată poves-

tea unui vin celebru, obţinut în sudul Franţei, lângă Avignon, regiunea Côtes

du Rhône, în a cărui compoziţie intră 13 soiuri, fiecare dintre ele asigurând o

anumită însuşire și formând vinul orchestră Châteauneuf du Pape:

În secolul al XIV-lea, Avignon devenea cetatea Papei. Jan al XXII-lea, suvera-nul pontif, pune să se construiască un castel încăpător şi liniştit, departe de agi-

taţia de la Curte, care dă satului din apropiere numele de Châteauneuf du Pape

(Noul castel al Papei). Legenda spune că Papa a dat ordin ca în gradina caste-

lului să se planteze viţă de vie, cultivată în secret, spre folosirea exclusivă acelor din castel. Viţa de vie se răspândeşte în zonă începând cu secolul alXVIII-lea. În timp, din raţiuni pur negustoreşti, s-au comis numeroase erori în

plantaţii, printre care și aceea că s-au luat în cultură soluri în afara arealului castelului și s-au plantat soiuri din alte zone. Hotărât să pună lucrurile la punct,

energicul baron Pierre le Roy de Boisaumarie, jurist şi viticultor, înființează înanul 1923 primul sindicat pentru apărarea denumirii de origine, care fixează şiregulile calitative de producţie. Graţie acestei inițiative, pe 28 iunie 1929, Tri-

bunalul civil din Avignon hotărăşte acordarea denumirii de origine

Châteauneuf du Pape, stabilind soiurile ce pot fi cultivate, sistemul de tăiere, producţia maximă pe hectar, regulile de vinificare a strugurilor, tăria alcoolică minimă etc.

Repere geografice. Terenul situat pe malul stâng al Rhônului, între Orange şi Avignon, cuprindecomuna Châteauneuf du Pape şi localităţile Bedarrides, Courthézon, Orange şi Sorguies. Marea

Mediterană, în retragerea ei de-a lungul anilor, şi apoi Fluviul Rhône au desăvârşit opera de erozi-

une, marcându-şi cu fermitate traseul. Prezenţa pietrişului pe o mare suprafaţă din zonă constituie

motiv de mirare pentru vizitatori. Acest teren, dispus în terase sau platouri, pare destinat pentru

viticultură. La calităţile solului se adaugă şi Mistralul – vânt dominant, care atenuează insolaţia şi

împiedică

excesulde umiditate din atmosferă.

Datorită calităţilor sale excepţionale – tărie, catifelare, culoare, forţă, nuanţe, arome, buchet, ar-

monia gustului, vigoare, marii degustători ai vremii au numit vinul Châteauneuf du Pape

,,simfonia celor 13 soiuri”. Astfel, din fiecare instrument (soi) se revarsă cele mai frumoase sune-

te: Grenache, Syrah, Murvedre, uvertura celor trei soiuri dominante, dă vinului tărie şi catifelare,culoare şi forţă; celelalte soiuri, cu nuanţe insolite şi fine, vin să completeze armonia prin tonuri

uşoare şi subtile. Vinul excelează, oferind buchete cu aromă intensă. Simfonia celor 13 soiuri dă

naștere unei pasiuni fără egal pentru acest vin de excepție, care este Châteauneuf du Pape. Iată șinumele membrilor orchestrei: Grenache, Syrah, Murvedre, Cinsault, Counoise, Muscardin,

Vaccarese, Terret Noir, Clairette, Grenache Blanc, Burbulenc, Picpoul și Picardon.

Vinul de Porto. Douro Valley este defileul săpat în munte de râul cu acelaşi nume. În ciuda greu-tăţilor, într -un loc bogat în şisturi de piatră, tenacitatea şi sârguinţa de generaţii a portughezilor au



9

Din secolul al XV-lea, comerțul cu vin de Malaga s-a dezvoltat și mai mult, iar spaniolii au înfiin-

țat o castă a vinului în oraș. Apogeul comerțului cu vin de Malaga a fost atins în secolele XVII șiXVIII, statisticile oficiale arătând că exporturile de vin de Malaga erau mai mari decât cele de vin

de Porto și Sherry la un loc. Chiar și astăzi arheologii continuă să găsească rămășițe antice de pe

vremea fenicienilor, grecilor și romanilor, cum ar fi prese și amfore pentru vin, fapt ce dovedește

că Malaga este unul dintre cele mai vechi locuri din Europa în care s-a produs vin. Timp de secole,

numeroși scriitori faimoși au făcut referire la vinul de Malaga, printre ei numărându-se WilliamShakespeare și creatorul stilului de jurnal personal, Samuel Pepys.

Vinul de Madeira. Regiunea Madeira include insulele Madeira și Porto Santo (Por-

tugalia) care sunt foarte diferite din punct de vedere climatic, prima fiind îm pădurită

și cu o climă temperată, iar cea de-a doua mai degrabă uscată și caldă. Solul este

vulcanic, iar viile sunt așezate în terase până la malul mării. Shakespeare mențio-

nează într-una din piesele sale, Henry I, vinul de Madeira. Vinul de Madeira a fost

servit și în 1776, la toastul în cinstea votării Declarației de Independență a Americii.

Astfel, acest vin este unul special, băut la ocazii memorabile, istorice.

Vinul de Madeira a devenit faimos din întâmplare. Inițial nu s-a vândut așa cum

sperau producătorii și s-a întors cu vasele pe mare. A ajuns înapoi după mai multezile de fur tună și vreme caldă, timp în care a căpătat o aromă specială, ușor învechi-

tă, calitatea lui crescând miraculos. Astfel, vinul a ajuns să valoreze greutatea lui înaur. Astăzi este amestecat și întărit cu coniac portughez cu 20% alcool, metodă por-

tugheză. Din acest motiv, rămân câteva urme de zahăr în vin. Imediat după fermen-

tare este încălzit între 30° și 60° și ținut cam 6 luni, timp în care este răcit și încălzit alternativ în butoaie de stejar, realizându-se o oxidare gradată. Acest sortiment este

făcut din struguri roșii și albi, astfel culoarea lui este de la maroniu deschis până la

închis, în funcție de gradul de oxidare.

Vinul de Madeira se găsește în patru variante, în funcție de soiul de struguri folosiți: sec, Verdelho

demisec, Boal demidulce și Malvasia dulce. Este un vin versatil, perfect pentru desert, având o

aciditate naturală ridicată. Nu se deteriorează repede după desfacerea sticlei. Una dintre companii-le care se ocupă de producerea acestui vin se numește chiar Compania de vin Madeira. La fel de

cunoscut este și vinul produs de compania Vihnos Barbeitos. În America se comercializează vinul

Rainwater, tot un vin de Madeira.

Vinurile de Madeira sunt unice în lume prin caracteristicile atribuite lor de solurile vulcanice și prin procedeul curios de preparare și îmbuteliere. Madeira este singurul vin care nu se alterează la

contactul cu aerul, dat fiind procesul de producție. Vinul rămâne bun de băut în orice condiții cli-

matice. Băutura a fost preferata multor oameni de stat, printre care George Washington, Thomas

Jefferson și Theodore Roosevelt. Calitățile acestui vin au fost descoperite în ur mă cu 400 de ani de

către englezi. Ulterior, locuitorii insulei au profitat de pe urma comercializării excepționalului vin.

În secolul al XVI-lea,

odată cu expansiunea Marii Britanii,

îndrumul lor spre Indii,

corăbierii en-

glezi s-au oprit pe insula Madeira din vecinătatea Portugaliei pentru provizii. Ei au dus vinul până

în Indii, unde nu au reușit să-l vândă, și l-au adus apoi înapoi, deschizând butoaiele abia la întoar-

cere. Englezii au observat că vinul lor nu numai că a supraviețuit temperaturilor ridicate la care

fusese supus în timpul călătoriei care tăiase de două ori Ecuator ul, ci și-a schimbat chiar gustul,devenind mai bun. În scurt timp, aceste plimbări au devenit baza preparării vinului, chiar dacă mai

târziu practica a fost abandonată. Locuitorii insulei au tras foloasele de pe urma acestei descope-

riri, astfel că, în prezent, vânzătorii de vinuri de Madeira sunt printre cei mai bogați negustori din

lume. Odată cu plecarea englezilor de pe teritoriul lor, localnicii au sădit butași de viță-de-vie pe

aproape toată insula. După 30-40 de ani, vinul a fost preparat și după alți 20 de ani, comercializat.

Tot în secolul al XVI-lea, Madeira a fost atacată de corsari, care, chiar dacă devastau și furau tot

ce prindeau, au contribuit la recunoașterea vinului pe plan mondial. Unul dintre cei mai brutali șimai cruzi pirați era Bertrand de Montluc, care, pe lângă ulei, zahăr și icoane din aur și argint, a

furat și vin, pe care mai târziu l-a vândut în Franța și Anglia pe bani mulți. Acesta și mulți alți pi-



10

rați, jefuind și vânzând bunurile în țări străine, au contribuit la cunoașterea și aprecierea vinului înîntreaga lume. Totuși, de abia în secolul al XVII-lea insula Madeira a ajuns cunoscută în toată Eu-

ropa pentru vinurile ei și a început să-și comercializeze produsele în cantități impresionante.

Din 1668 și până în 1750, importul de băuturi alcoolice spre America a fost inter zis, cu o singură

excepție: cea a vinurilor de Madeira. O dată în plus, istoria este de partea locuitorilor micii insule

portugheze, iar vinul fabricat de ei este pus în valoare, devenind preferatul unor personalități poli-

tice ale vremii. Se organizau petreceri la care, alături de mâncăruri simandicoase, se consumaudoar vinuri de Madeira.

Astăzi, vinurile de Madeira continuă să aibă mare căutare, ele putând fi cumpărate de la magazine-

le de vinuri vechi și scumpe. Recent, la o licitație de vinuri vechi din New York, o sticlă de vin de

Madeira datând din 1800, și care a aparținut lui Thomas Jefferson, a fost vândută cu 22.000 dolari!

În prezent, vinul este preparat prin îmbuteliere în butoaie speciale, încălzite în niște bazine enorme

pline cu apă la temperatura de 40-45°C. O lună în aceste căzi echivalează cu 2-3 ani de maturizare

nor mală, la soare. După trei luni, temperatura se scade gradat până la cea a atmosferei exterioare.

Vinul este lăsat încă 15 ani în aceste butoaie la decantat, apoi încă 2-3 ani în sticle, astfel încât osticla de vin de Madeira este comercializată după 20 de ani de la culegerea strugurilor.

Există și un festival al vinului în insula Madeira, datând din secolul trecut. Sărbătoarea debutează

la începutul lunii septembrie și durează 3 săptămâni, timp în care locuitorii insulei își amintesc devechile obiceiuri de preparare a vinului din secolul al XVI-lea. La Estreito de Camara de Lobos,

localitate situata la 12 km de Funcham, capitala insulei, unde se află cea mai bogată și mai întinsă

vie, ei culeg strugurii, pe care îi toarnă în niște butoaie imense și-i zdrobesc cu picioarele, dansând

și cântând.

Vinul de Xeres (Jerez sau Sherry) se produce în sudul Spaniei, în regiunea Jerez de

la Frontera, din soiurile de bază Palomino și Pedro Ximenes. Din soiul Palomino se

obțin cele mai fine mărci.

Vinurile de Xeres sunt vinuri de desert oxidate biologic, denumite și vinuri de li-

chior. Vinurile de desert oxidate biologic se prepară prin alcoolizare sau alcoolizare

și îndulcire, folosindu-se distilat de vin, must concentrat mai mult sau mai puțin ca-ramelizat și must alcoolizat.

Vinurile de desert sunt vinuri bogate în alcool și zahăr și au calități gustativ-

olfactive specifice. Sunt băute în timpul sau după servirea desertului. Ele sunt obți-nute din strugurii anumitor soiuri de viță de vie, cultivate în anumite podgorii, care

la maturitatea tehnologică tre buie să acumuleze un conținut de zahăr specific tipului

de vin de desert. În principiu,vinurile de desert rezultă în urma fermentării incom-

plete a mustului, sistarea fermentației obținându-se pe cale artificială sau natur ală.

După conținutul de zahar și conform legislației, se obțin următoarele sortimente:

demiseci 4-12 g/l: demidulci 12-50 g/l; dulci 50-80 g/l; licoroase cu peste 80 g/l. Se

numesc vinuri de lichior deoarececompozițion

al (tăria

alcoolică

și conținutul

de

glucide) și organoleptic, aceste vinuri se apropie de lichioruri. Ele sunt numite șivinuri de desert și nu trebuie confundate cu vinurile licoroase. Vinurile de lichior se produc fără să

se folosească bioxid de sulf, sunt foarte rezistente la alterări microbiene și au o viață foarte lungă.

Vinurile de Xeres sunt vinuri generoase, cu un conținut de 16-20% vol. alcool, 10-40 g/l zaharuri,de culoare galben pai până la galben închis, specifică vinurilor oxidate, cu buchet pronunțat carac-

teristic, complex și fin.

Vinul Tokay. Pentru Ludovic al XIV-lea, Tokay era regele vinurilor . În epocă, acesta era vinul cel

mai gustat („prise”) în Europa, apreciat pentru proprietăţile lui medicinale, dar şi pentru aroma

intensă şi efectul înviorător. Şi astăzi el rămâne remarcabil, chiar şi numai pentru originalitatea

elaborării sale, potenţialul de păstrare (conservare) fiind uimitor: cele mai bune vinuri (din anii derecoltă cei mai buni) se pot învechi timp de două secole.



12

erau cunoscute în antichitate. Prin poziţia sa geografică, beneficiară a unui climat mediteranean demare favorabilitate pentru cultura viţei de vie, Grecia se înscrie între ţările recunoscute pentru pr o-

ducţia de vinuri de înaltă calitate. Relieful frământat, solul pietros, situat pe un subsol de mar năcalcaroasă sau de tuf friabil şi marea luminozitate, căreia Grecia îi datorează prestigiul de ţară cucel mai frumos cer al bastru, favorizează obţinerea unor vinuri de calitate. Datorită aşezării insulare, peninsulare şi continentale, Grecia prezintă numeroase şi variate mici

regiuni vitivinicole cu microclimate şi condiţii ecologice specifice. La condiţiile naturale generoa-se se adaugă şi numărul mare de soiuri, despre care poetul latin Virgiliu spunea că „ar fi mai uşorde numărat firele de nisip ale mării decât varietăţile de viţă de vie”. Această situaţie avantajeazăobţinerea unei largi palete de vinuri cu originalitate şi personalitate. Dintre acestea, ca urmare a

unei tradiţii ce vine din antichitate, vinurile în mod natural dulci ocupă primele locuri.

Conform legislaţiei vitivinicole elene, vinurile în mod natural dulci sunt elaborate plecând de lamusturi bogate în zahăr, a căror fermentaţie alcoolică se opreşte în mod natural, fără niciun adaosde alcool sau alţi fortifianţi. Conţinutul în alcool al unor astfel de vinuri nu trebuie să fie mai micde 13% vol., iar conţinutul în zahăr trebuie să depăşească 50 g/L. Aceste vinuri trebuie să fie ela-

borate pornind de la struguri cu un conţinut de zahăr de cel puţin 252 g/L şi care, prin stafidire lasoare, să ajungă la o bogăţie mai mare de 300 g/L. Într -un vin astfel obţinut, zahărul şi alcoolul

trebuie să provină exclusiv din strugurii vinificaţi, fiind interzis orice adaos de zahăr, alcool, mustconcentrat etc.

Dintre vinurile în mod natural dulci care se produc în Grecia, cu caracter mai mult

sau mai puţin permanent, în funcţie de gradul de favo rabilitate a anului, sunt de

menționat cele de Santorini, Samos, Lesbos şi Muscatul de R hodos.

Vinul de Santorini. Insula Santorini, numită şi Thera, este cu adevărat de neuitat.

Santorini a fost mult mai mare, dar jumătate din insulă s-a scufundat în anul 1450

e.n., în urma unei erupții vulcanice. Fira, capitala insulei, se află chiar lângă crater,

la aproape 300 de metri de nivelul mării, oferind o imagine spectaculoasă. Coasta

de vest oferă și peisajele cele mai interesante, iar arhitectura insulei se remarcă prinspecificul său. Coasta dinspre sud-est este acoperită de plaje. Pe insulă poți găsi f e-lurite vinuri, de o savoare deosebită şi printre cele mai bune din Grecia, făcutedintr-un două soiuri de struguri, numite Assyrtiko și Aidani. Assyrtico este conside-

rat de greci soiul cel mai bun din bazinul mediteranean, iar Aidani se impune prin

gustul său uşor de muscat. Culese la supracoacere, ele dau vinuri care sunt cunoscu-

te încă din cele mai vechi timpuri sub numele de Nycteri, denumire ce se înscrie şiastăzi pe etichetele sticlelor. Tot în insula Santorini şi tot din aceleaşi soiuri se pr o-

duce şi un „vin de paie” numit Liastos sau Helios.

Vinul de Samos, în mod natural dulce, este produs în insula Samos, situată în partea de est a Mă-

rii Egee. Se obţine din struguri stafidiţi în urma expunerii la soare timp de mai multe zile. Prin

deshidratare, concentraţia în zaharuri poate ajunge la 500 g/L, iar în urma fermentării mustului,

rezultă un vin de 12-15 % vol. alcool şi un conţinut în zahăr de la 50 la 200 g/L. Culoarea sa aurieşi gustul atrăgător, la care se adaugă aroma de muscat şi cea do bândită prin maturare şi învechire,îi conferă o notă originală, fiind îndreptăţită denumirea de „nectar ”, sub care este livrat în consum.Cele mai reuşite vinuri sunt cele obținute din plantaţiile aşezate pe pantele dintre oraşele Samos șiKarlovassi, unde se întâlnesc şi cramele cele mai importante în care se elaborează acest faimosnectar de Samos.

Vinul de Lesbos este un vin în mod natural dulce, produs în insula Lesbos, pe care turcii au nu-

mit-o ulterior „grădina imperiului”, datorită bogăţiei, fertilităţii şi minunatelor sale privelişti. Vi-

nurile de aici sunt cunoscute şi apreciate încă din antichitate. Se povesteşte că atunci când a venitvremea ca marele gânditor Aristotel (384-322 î.e.n.), să-şi desemneze urmaşul la conducerea şcolii peripatetice, el a avut de ales între Eudemos din Rodos şi Teofrast din Lesbos. Nedorind să jig-



13

nească pe niciunul dintre ei, Aristotel a cerut să i se aducă două cupe cu vin, una din Rodos şi unadin Lesbos. Gustând vinul din Rodos, filozoful a exclamat „iată un vin sănătos şi plăcut”. Cu toţiiau crezut că-şi exprimase astfel hotărârea. Dar gustând şi din vinul de Lesbos, adăugă imediat

„acesta însă este cu mult mai dulce”. Alegerea a fost făcută!

Vinurile dulci produse în Cipru. Ciprul este un stat insular, situat în bazinul

oriental al Mediteranei, la circa 100 km de coasta Libanului. Conturată de ţăr-muri ca nişte dinţi de ferestrău, insula este scăldată de soarele mediteraneancare, din primăvară până în toamnă, încălzeşte dealurile acoperite cu plantaţiiviticole, iar în iarnă face să strălucească zăpada pe culmile munţilor. Pe insulă, viţa de vie se cultivă de mai bine de 3.500 de ani. În secolul al XV-

lea î.e.n., insula era locuită de ahei, una dintre cele patru ramuri ale vechilor

greci. În antichitate era cunoscută ca insula Afroditei, datorită cultului dedicatde greci Zeiţei Dragostei. În templul din Paphos, în sud-vestul insulei, se des-

făşurau mari festivităţi şi un pelerinaj anual, de la care nu lipsea vinul local.

În epoca miceniană (sec. XIII î.e.n.) locuitorii aveau relaţii comerciale cu cele-

lalte populaţii din Marea Egee. Există dovezi că mai târziu, vinul a făcut parte

din produsele pe care coloniile greceşti şi feniciene de pe insulă le schimbaucu alte produse de pe arii tot mai largi din lumea antică. Vinurile de Cipru erau

cunoscute şi apreciate în Egipt, Grecia continentală şi chiar la Roma. La un muzeu din Cipru se

află o amforă car e datează din anul 900 î.e.n. Lucrările arheologice au scos la iveală mozaicuri şialte obiecte care atestă îndelungata tradiţie cipriotă în practica vitivinicolă. Vechea literatură grea-

că descrie calităţile excepţionale ale vinului dulce din Cipru, care se bea îndoit cu apă, câteodată

chiar cu apă de mare.În decursul timpului, insula a fost stăpânită de egipteni, hitiţi, fenicieni, asirieni, perşi, macedo-

neni, romani, bizantini, arabi, de armate ale cruciaţilor, de veneţieni, de turci şi de englezi. Situatăla răscrucea drumurilor comerciale dintre Europa, Asia Mică şi Africa de Nord, insula atrăgea şi

prin zăcămintele ei de cupru, renumite în antichitate, când acest metal era deosebit de important.De altfel, însăşi denumirea de Cipru derivă din kypros, care înseamnă cupru. Din istoria ei agitată, merită semnalat faptul că Richard Inimă de Leu a cucerit insula în anul 1191,în timpul celei de-a treia cruciade. Cronica acestei cruciade povesteşte că la prima sosire a regelui

în Cipru i s-a organizat un banchet, la care s-au servit cele mai bune vinuri locale şi că acestea„erau diferite de vinurile din toate celelalte ţări”. Richard Inimă de Leu a vândut insula mai târziucavalerilor templieri, care la r ândul lor au cedat-o ex-regelui Ierusalimului, păstrându-şi doar câte-

va teritorii, numite comandarii. Termenul de „comandarie” desemna domeniul acordat unui ordin

religios sau militar, precum şi reşedinţa comandor ului acelui ordin. Pe aceste comandarii, templie-

rii au avut fericita inspiraţie de a cultiva viţă de vie, producând un vin care era consumat mai mult

pe plan local. Datorită cavalerilor templieri şi ulterior celor ioaniţi, vinul devine celebru, fiind cu-

noscut în O

ccident sub denumirea de Commandaria, nume păstrat

şi în prezent.

Vinul de Commandaria este cel mai cunoscut vin alb, în mod natural dulce, produs în Cipru. Poar-

tă în sine darurile unui sol generos şi ale unui climat prielnic, precum şi bogăţia unei tradiţii vitico-

le milenare, marcată de fluctuaţiile unei istorii zbuciumate. Filip al II-lea August, rege al Franţei,l-a supranumit „Apostolul vinurilor”. Henri d’Andeli scrie în 1223, în poemul său „Bătălia vinur i-lor” ( La bataille des vins), că vinul de Commandaria se situează în fruntea vinurilor creştinătăţii.În 1352, la Londra, s-a servit vin Commandaria la un celebru banchet, rămas în istorie sub numele

de „Banchetul regilor”. Henry Richard, şeful corporaţiei viticultorilor, l-a oferit în cinstea r egelui

Petru I al Ciprului. La banchet au participat şi alţi patru monarhi: Eduard al III-lea al Angliei, Da-

vid al Scoţiei, Valdemar al Danemarcei şi Jean al II-lea al Franţei. Două secole mai târziu, reginaElisabeta I a Angliei i-a acordat lui Walter Raleigh monopolul importului vinurilor de Cipru prin

portul Southampton. Spre gloria acestor vinuri şi spre nenorocirea ţării care le producea, în anul1571, sultanul Suliman al II-lea, poreclit „beţivanul”, i-a ordonat comandantului armatei să cuce-

rească insula Cipru, pentru că „acolo se află acea comoară pe care numai regele regilor e demn să



14

o posede”. Sub dominaţia turcească şi din cauza interdicţiei impuse de religia islamică, producţiavinului a scăzut foarte mult, nu însă şi faima lui. Producţia vinurilor Commandaria a început să seredreseze după anul 1878, când englezii au luat în stăpânire insula. Suprafaţa plantaţiilor creşte lacirca 22.000 ha, reprezentând 10% din terenurile cultivabile.

Zona de producere a vinurilor Commandaria se află pe versanţii sudici ai masivului central Troo-

dos, la altitudini de 400-800 m, pe terenuri ce aparţin unui număr de 14 sate, dintre care cele mai

importante sunt Kalo, Choria, Agios și Constantinos. Solurile, foarte superficiale, sunt formate perocă vulcanică în partea de sus sau pe formaţiuni sedimentare în partea de jos. Creşterea şi dezvol-

tarea viţei de vie este condiţionată aici de precipitaţiile foarte variabile şi de frecvente per ioade de

secetă. De notat că viile din Cipru au contribuit la crearea unor podgorii şi vinuri celebre din alte

părţi. Astfel în secolul al XV-lea s-a plantat viţă din Cipru în insula Madeira, celebră azi pentruvinul ei. Aceeaşi origine i se atribuie Tokay-ului din Ungaria, precum şi Marsalei din Sicilia.

Principalele soiuri de viţă de vie cipriotă sunt: Mavro negru, Xynisteri alb şi Muscat de Alexa n-

dria. O menţiune foarte importantă este că filoxera nu a pătruns în Cipru, fapt pentru care viţa devie se cultivă pe rădăcini proprii. Producătorii se limitează la soiurile locale, evitând introducerea

unor soiuri din afară, care ar putea prezenta riscul aducerii acestui dăunător. Producerea vinului de Commandaria, întemeiată pe o tradiţie străveche, se face după o metodă

specifică, numită mana. În anul 1580, în lucrarea sa intitulată „Descriere insulei Cipru”, Étiennede Lusignan, referindu-se la metoda mana, arată că „Există o viţă anume, cu struguri negri, care se

coc la sfârşit de iulie, dar care se recoltează în septembrie. Odată recoltaţi, ei sunt aşezaţi pe ac o-

per işul caselor şi lăsaţi la soare timp de 3 zile, astfel încât căldura să elimine din conţinutul de apă.După aceea, strugurii sunt zdrobiţi, iar ciorchinii şi seminţele se îndepărtează înainte de ferment a-

ţie”. Mustul obţinut era pus la fermentare în ulcioare de lut cu fundul conic, îngropate pe jumătateîn pământ. Vinul rezultat rămânea așa mai mulţi ani. În Evul Mediu, vinurile de Commandaria se

păstrau 30 şi chiar 100 de ani. Astfel, în 1683, Wilbrand van Oldenburg nota că se poate găsi vinde 100 de ani şi că pe măsură ce se învecheşte, devine tot mai bun. Mai spunea că, după obiceiul

locului, la nunta fiului, tatăl scotea cel mai vechi vin, vasul fiind apoi reumplut cu un vin mai tâ-năr. De-a lungul timpului, această practică s-a dezvoltat, devenind un procedeu specific de matura-

re şi învechire a vinului, descris de abatele Mariti în anul 1781, sub aceeaşi denumire, mana. În zilele noastre, după cules şi triere, țăranii ciprioți întind strugurii pe acoperişurile relativ plate

ale caselor, pe care au aşternut frunze de viţă. Uneori strugurii sunt aşezaţi pe bucăţi de pânză în-

tinse pe pământ printre butuci şi rânduri. După cca 20 de zile de expunere la soare, strugurii ajunşila supramaturaţie (semi stafidiţi) au un potenţial alcoolic de 18-20% vol. În mod tradiţional, zdro-

birea lor se face cu o roată şi apoi cu picioarele. În prezent se face cu ajutorul zdrobitului mecanic.

Mustul este colectat în ulcioare mari de lut sau în butoaie de stejar , unde are loc fermentaţia alcoo-

lică. După desăvârşirea acesteia, vasele se menţin pline. Tragerea vinului de pe drojdie şi alte 2-3

pritociri cu completarea necesarului de dioxid de sulf se efectuează la locul de producere a vinului.

În toamna celui de-al doilea an, mai precis cu câteva săptămâni înainte de declanşarea culesului,

micii producători vând vinul la Limassol, unde există mari antrepozite şi firme de condiţion

are,

stabilizare şi comercializare. Există şi obiceiul ca vinul să se păstreze timp îndelungat pe dro jdie,

care nu numai că nu-i dăunează, dar chiar îl îmbunătăţeşte. Conform reglementărilor vitivinicole cipriote, strugurii destinaţi producerii vinului Commandaria

trebuie să aibă la recoltare minimum 212 g/L zahăr la soiul Xynisteri, şi 258 g/L la soiul Mavro.Prin expunerea lor la soare, trebuie să crească la 390-450 g/L. În prezent, operaţiile de vinificaredar mai ales cele de maturare, condiţionare, stabilizare şi învechire se fac după procedee moderne,

practicate de marile firme din oraşul port Limassol. Sub raport organoleptic, vinul Commandaria are un parfum asemănător celui de fructe uscate, ungust de miez de nucă şi o culoare galben pai când este tânăr. Prin învechire, devine galben auriu şicăpătă o savoare foarte plăcută. Este dulce siropos, catifelat, dens, particularizându-se net de alte

vinuri dulci de mare marcă. Commandaria, cel mai renumit vin al Ciprului, este şi cel mai vechi vin din lume. Este un vin dul-

ce de desert, a cărui producţie este ţinută în secret. Un lucru este totuşi sigur: gustul acestui vin



15

este irepetabil, datorită faptului că producătorii nu termină niciodată un butoi până la ca păt, ci înfiecare an îl amestecă cu vinul nou. Astfel, şi un vin gustat azi are picături ale unor epoci demult

apuse. Commandaria rămâne mândria, arta și tradiţia producătorilor ciprioți.

Soiuri de struguri din România

- Dobrogea: Pinot Gris, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon.- Dealurile Moldovei : Grasă de Cotnari, Frâncușă de Cotnari, Tămâioasă Românească, FeteascăAlbă, Muscat Ottonel, Merlot.

- Dealurile Munteniei și Olteniei : Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Fetească Regală, Pinot Noir,

Fetească Neagră, Merlot.

- Dealurile Banatului: Riesling, Pinot Gris, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvig-

non, Pinot Noir.

- Podișul Transilvaniei: Fetească Regală, Fetească Albă, Muscat Ottonel, Traminer.

- Soiuri autohtone: Crâmpoșie selecționată, Fetească Neagr ă, Negru de Drăgășani, Novac, Bă- bească Neagră, Cadarcă, Busuioacă de Bohotin.

Feteasca Neagră. Toate lucrările de specialitate apărute în România și în alte țări subliniază fa ptulcă soiul Fetească Neagră are caracter de unicitate. Ca plantă, este practic unul dintre puținele so-

iuri dacice care se mai întâlnește azi în cultură. Longevitatea lui se explică prin calitatea bună a

vinurilor roșii obținute, marea rezistență la ger și secetă, vigurozitatea deosebită de care dispune.

Glumind, putem spune ca Feteasca Neagră are în sevă sânge de dac. De-a lungul timpurilor, Fe-

teasca Neagră a fost cunoscută în popor și sub alte denumiri: Poama Fetei Neagra, Păsăreasca

Neagră, Coada Rândunicii. Datorită vechimii sale de peste 2000 de ani de când este luat în cultură,ca și prestigiului calitativ, soiul Fetească Neagră poate fi numit pe drept cuvânt decanul de vâr stă

al soiurilor românești, demonstrând o dată în plus că în România, viticultura are o tradiție.

Note degustare: Feteasca Neagră are toate caracter isticile tipice soiului: de la cu-

loare – roșu- purpuriu cu nuanțe pământii, până la gustul tipic de prună afumată .

Este soiul cel mai îndrăgit de români, pentru personalitatea lui deose bită, pentrusavoarea și plăcerea inegalabilă pe care o creează. Se recomandă a fi consumat du-

pă ce „a respirat” puțin. Se potrivește foarte bine la antreuri calde (cârnăciori, ficat,creier) sau la platourile reci românești, cu toba și șuncă afumată, icre, salată de vi-

nete, ardei copți și telemea.

Feteasca R egală este un soi autohton, dominant între vinurile albe, seci, pentru

prospețimea, vinuozitatea și fructozitatea lui, cu un parfum mai puțin pronunțat dar

cu o aromă care îl diferențiază. Se impune prin echilibrul lui în componente. Acidi-

tatea, deseori mai ridicată decât la multe alte vinuri, îi im primă o notă de vioiciune,

atr ăgătoare

pentru mulți consumatori, convinși

și

de aroma specifică, ușor de rec

u-

noscut. Este un vin demi-dulce, cu 12% alcool, indicat a fi savurat pe loc și nu păs-

trat. Vinul Fetească Regală este de culoare galben-verzui și, după 1-2 ani de matu-

rare, atinge nuanța paiului de grâu. Este apreciat pentru lejeritate, echilibru și ar-

monie. Prospețimea și fructozitatea specifică fac din Feteasca Regală vinul alb cel

mai băut din România. Cu ușoare nuanțe aurii, se simte aciditatea de lămâie șiaroma de miere. Se intuiesc arome de caramel și flori de câmp. Se asortează cu pește afumat, fruc-

te de mare, sos de usturoi, pastramă și carne albă. Are un echilibru foarte bun, o corpolență sufici-

entă, un parfum mai puțin pronunțat dar o aromă specifică. Limpiditatea strălucitoare, armonia șistabilitatea sunt argumente în favoarea sa.

Muscat Ottonel este un soi de origine franțuzească, din categoria soiurilor aromate, răspândit înaproape toate podgoriile din România, dar nu pe supr afețe mari, fiind folosit mult în cupaje (ames-

tecarea mai multor varietăți de vin). Este o varietate de struguri foarte veche și, datorită parfumu-



16

lui său puternic și distinctiv, a fost probabil unul dintre primele soiuri identificate și cultivate.

Aproape orice țară mediteraneană produce un vin faimos, bazat pe acești struguri.

Note degustare: Este un vin modern, ușor, delicat și fructos. Tipicitatea soiului este ușor de recu-

noscut – miere de albine, pere, iasomie, lămâiță, lăcrămioare, nuanțe de mosc. Trebuie consumat

bine răcit și este un partener plăcut al mâncărurilor condimentate cu chili, curry, piper verde, cor i-andru sau al fripturilor cu ananas, portocale marinate ori glasate. Ca vin de desert, este prietenos și

generos. Conținutul în alcool: 12,5% vol., demisec.

Podgoria Cotnari face parte din regiunea viticolă a Podișului Moldovei, fiind situa-

tă în cea mai mare parte a sa pe Coasta Cotnari - Hârlău, un segment important din

marea Coastă Moldavă. Reputatul academician Valeriu D. Cotea o apreciază ca fiind

„una dintre cele mai r enumite regiuni viticole din țara noastră”. Această regiune se

distinge prin versanții bine însoriți, personalitatea viței de vie, finețea vinurilor albeobținute aici și mai ales prin dragostea tradițională a locuitorilor pentru cultura vinu-

lui. „Podgoriile sfinte” de la Cotnari, cum le-a numit Dimitrie Cantemir, sunt rodul

unei îndeletniciri străvechi. Din antichitate și până astăzi, vița de vie a îmbrățișat ne-

întrerupt dealurile molcome ale zonei, profitând din plin de particularitățile acesteia.

Podgoria este adăpostită de vânturi și de curenții locali reci, datorită fenomenului de phoenizare a maselor de aer, ce determină un proces de încălzire. Perioada mai - sep-

tembrie este caracterizată de o nebulozitate redusă, favorizând insolația, creștereastrugurilor și acumularea zahărului în boabe. Solurile sunt extrem de favorabile cul-

turii de viță de vie. Au o textură luto-nisipoasă, sunt bogate în humus și baze schim-

babile. Iată de ce Grasa de Cotnari nu s-a adaptat în nicio altă podgorie din România

sau din lume. Podgoria a fost mereu dăruită cu „buna potrivire de oameni înțelepți șide la natură”, cum spunea Mihail Sadoveanu.

CUM ASOCIEM VINUL CU MÂNCAREA

- la peşte, stridii, melci, crustacee – vinuri albe seci, spumoase ușoare, şampanie brută; - la antreuri şi aperitive – vinuri albe, seci sau demiseci, vinuri rosé;

- la carne albă (viţel, miel, porc) şi la carne de pasăre – vinuri roşii buchetoase, uşoare, mai puţin pline, vinuri albe seci aurii;

- la carne roşie (ovină, bovină) – vinuri de marcă roşii, pline, generoase şi puternice; - la vânat, aceleaşi recomandări ca mai sus, rezervându-se însă vinurile delicate şi elegante pentruvânatul cu pene şi vinurile pline pentru vânatul cu păr; - la sfârșitul mesei – vin roşu sau vin alb licoros;

- la brânzeturi, după cum urmează: la cele fermentate, de consistenţă moale – vinuri roşii puternice, de mare sevă; la cele de consistenţă semi-dură, cu pete verzi în interior – vinuri roşii uşoare;

la brânză de oi – vinuri rosé, albe seci, roşii nesăţioase şi fructuoase;

la brânză proas pătă, ca o pastă topită – vinuri albe şi rosé dulci;

- la desertul zaharat – vinuri spumante, demidulci, vinuri dulci naturale;

- la fructe – vinuri albe dulci, spumante, demidulci;

- la cafea – vinars (distilate învechite, de tip coniac), rachiu de fructe, lichioruri de marcă.

La recomandarea gastronomilor și somelierilor, ordinea de servire a vinului este următoarea:

Vinurile ușoare înaintea celor cu tărie alcoolică mai ridicată;

Vinurile seci înaintea celor dulci;

Vinurile albe mai întâi și apoi cele roșii;Vinurile tinere mai întâi și apoi vinurile vechi;

Antreurile sunt însoțite de vinuri albe, seci, ușoare, tinere sau spumante brute;La supe și ciorbe nu se servesc vinuri;

La pește, vin alb sec; cu cât peștele este mai gras, cu atât vinul trebuie să fie mai acidulat;

Istoria vinului si cele mai prestigioase soiuri de vin

Documents

Transcript of Istoria vinului si cele mai prestigioase soiuri de vin