Istoria Egiptului AnticIstoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă longevitate întinzându-se pe mai bine de

trei milenii. Apogeul a fost fără îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și singuri intermediari

între oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât și interne (tulburări sociale). Istoria

Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr., regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un

imperiu puternic care a dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani. Istoria Egiptului

antic este împărțită în mai multe perioade corespunzătoare dinastiei , faraonului. Datarea

evenimentelor în egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calendaristice nu sunt

confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă

corespunzătoare datelor convenționale egiptene .

Perioada predinastică a Egiptului (înainte de 3100 î.Hr.)

Perioada protodinastică a Egiptului (Aproximativ 3100 - 3000 î.Hr.)

Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului (Dinastiile I–II)

Vechiul regat al Egiptului (Dinastiile III–VI)

Prima Perioadă Intermediară a Egiptului (Dinastiile VII–XI)

Regatul Mijlociu (Dinastiile XII–XIV)

A doua perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XV–XVII)

Noul Regat al Egiptului (Dinastiile XVIII–XX)

A treia perioadă intermediară a Egiptului (Dinastiile XXI–XXV) (cunoscută și ca perioada

Libiană)

Perioada târzie a Egiptului (Dinastiile XXVI–XXXI)

Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul istoriei.Lunca fertilǎ a Nilului a oferit

oamenilor posibilitatea de a dezvolta o economie agricolă stabilă și o societate complexă,

centralizată, care a devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii vânǎtori-

culegǎtori s-au mutat în valea Nilului pânǎ la sfârșitul Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120

de mii de ani. Până la sfârșitul paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai

cald și uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii. Istoria

propiu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor două regate mai

vechi, a celui din Deltă (Egiptul de Jos) și a celui din Valea Nilului (Egiptul de Sus). Apariția

statului egiptean - primul stat din lume - trebuie considerată ca o necesitate imperioasă a

coordonării pe întreg spațiul al Văii Nilului, a sistemului de irigații și îndiguiri care aveau să

domolească furia inundațiilor anuale ale fluviului și să le facă folositoare agriculturii.

Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte și de alta a Văii Nilului, în

deșerturile arabice și libice dar și cele ce erau în Nubia, putea invada și jefui ținuturile bogate

ale Egiptului.

Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întâi două state,

apoi unul singur). Amândouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul

domniei faraonilor - prin particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin

administrațiile separate. Legătura dintre aceste două regate autonome a fost totdeauna

faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. Dealtfel la moartea lor, faraonii din imperiul

vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea mumia defunctului rege,deci era

cenotaf - dar exista un mormânt pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de Nord pentru

același faraon. De câte ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea

tendința să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.

În epoca neolitică sursele arheologice capătă un caracter mai precis prin faptul că apare arta

figurativă : omul, până acum invizibil, este reprezentat artistic tot mai des. Apoi dezvoltarea

ceramicii decorate oferă elemente mai precise a unei cronologii relative, care să poată stabili

și preciza concluziile ce se pot trage din evoluția și perfecționarea ustensilelor. Pe de altă

parte unele date despre situația Egiptului în epoca predinastică pot fi aflate din studiul

textelor Piramidelor care se referă la epoci cu mult anterioare primei dinastii istorice a

Egiptului. În perioada predinastica , clima egipteanǎ a fost mult mai puțin aridǎ decât este

cea de astăzi. Mari regiuni din Egipt au fost acoperite de savană și traversate de pășuni.

Vegetația și fauna au fost prolifice în toate împrejurimile și regiunile Nilului pentru populațiile

mari de păsări de apă ca ibișii. Vânătoarea a fost o practicǎ comună pentru egipteni, fiind

perioada în care mai multe animale au fost domesticite. [1] Traiul în așezările permanente în

Egiptul Antic pe la mijlocul mileniului VI î.en. se baza în special pe cultura cerealelor și

creșterea animaleleor (vaci, capre, oi și porci)[1]. Obiectele din metal au luat locul celor din

piatră. Tăbăcitul pieilor de animale, olăritul și țesutul erau activități normale. Elementele

funerare din această perioadă includ vase ceramice, bijuterii, unelte, arme si alimente (carne

și fructe uscate[2]). Morții erau îngropați cu fața spre vest [3]

Figurine din fildes si oase

Acum aproximativ 7500 de ani , triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie

de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor , asupra

tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele.

Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura

Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscutǎ pentru ceramica

de înaltǎ calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului. [2]

Stilul de viață al badarienilor se baza pe agricultură, pescuit și creșterea animalelor.

Artefacte străine indică legǎturi cu populații îndepǎrtate (până in Siria). În această perioadă

apar mobila, vasele decorate, tacâmurile, pieptenele și figurinele. Existența stratificării

sociale este dedusă din descoperirea mormintelor membrilor înstăriții ai comunității într-o

anume secțiune a cimitirelor. Ritualurile funerare în epoca badariană nu diferă prea mult de

cele de la Merimide și El-Omari, dar în cultura de la Nagada aceste ritualuri evoluează

repede. Atunci când coliba devine dreptunghiulară în locul celei ovale sau circulare,

mormântul devine și el dreptunghiular și se menține astfel în toată perioada predinastică. În

același timp, groapa era căptușită cu cărămidă nearsă, lucrându-se un fel de cavou care are

chiar bolți laterale, în care se așezau alimente, apoi o scară de coborâre în cavou. Cadavrul

nu era învelit în piei de animale sau în pânză, ci așezat mai întâi într-un fel de coș lucrat din

nuiele, apoi într-un adevărat sarcofag, coșciug lucrat din pământ ars în foc ca un vas de

argilă, dar cel mai des într-un coșciug lucrat din scânduri. Alături de cadavru se depuneau

numeroase vase de ceramică sau de piatră. Cea mai mare parte dintre defuncți erau culcați

pe o parte, în poziția fetală (cu picioarele la piept), cu capul către sud, dar fața întoarsă către

răsărit (ca în epoca faraonică).

Cultura Badari a fost urmată de culturile Amratian (Naqada I) și Gerzeh (Naqada II) [3] , care

au adus o serie de îmbunătățiri tehnologice. Încă din perioada Naqada I, egiptenii

predinastici au importat obsidian din Etiopia , folosit pentru a modela lame și alte obiecte

pentru cioplit. [4] Cultura Naqada apare în jurul anului 4500 î.Hr. , constând în vase ceramice

cu forme geometrice, umane și animale atât pictate cât și sculptate. Forma vaselor a devenit

specializată în funcție de loc, precum moodelele de case dreptunghiulate (incluse în

elementele funerale). Există dovezi că alchimiștii egipteni au descoperit mortarul în jurul

aniilor 4000 î.Hr. prin una din cele mai vechi reacții chimice cunoscute .