Relatia romanilor cu monumentele istorice este mult mai veche decat chiar constientizarea monumentului istoric

Relatia romanilor cu monumentele istorice este mult mai veche decat chiar constientizarea monumentului istoric. Biserica ortodoxa din Densus (Transilvania) datand din secolul al XIII-lea este realizata din ramasite ale capitalei fostei provincii romane Dacia. Cei patru stalpi de sustinere a unui turn-clopotnita central au la baza 4 pitre de mormant romane. Golurile de fereastra sunt realizate din tuburi de canalizare romana. In cornisa altarului a fost inglobata o sculptura ce reprezinta un leu. Fatadele laterale au fost ritmate cu coloane romane ce nu sustin nimic. Sunt doar elemente de articulatie a fatadei. Aceasta prima maniera de a utiliza monumentul istoric este defapt caracteristica tuturor zonelor care au avut la dispozitie cariere de materiale de constructie. La fel intreg teritoriul din jurul capitalei provinciei romane Dacia foloseste in evul mediu praful de marmura macinata din temple antice macinate in componenta mortarului de var. Practica a durat pana uin secolul al XIX-lea.

La Alba Iulia, dupa invazia tatara din 1241 se reconstruieste catedrala romano-catolica. In luneta portalului sudic este reprezentata Maiestas domini. La interior se afla o Maiestas domini mult mai primitiva ce provine de la prima catedrala, cea distrusa de tatari, si care a fost denumita Maiestas Domini I. Pana de curand s-a crezut ca luneta ce provine de la prima catedrala a fost montata in interiorul celei de a doua catedrale. Cercetarile efectuate in anii 70 au produs o surpriza aratand ca este vorba de aceeasi piesa de piatra care a fost sculptata pe partea posterioara ce a devenit partea vizibila din exterior. In dorinta episcopului catolic de atunci putem surprinde un stramos al constientizarii monumentului istoric.

La inceputul secolului al XVI-lea la Curtea de Arges (Valahia) se ridica noua Catedrala care va reutiliza fundatiile altarului de la o biserica anterioara. In acest caz dorinta de a reutiliza substanta de la un edificiu precedent este datorata unor supersitii crestine dar se poate face legatura cu pretuirea monumentului anterior. Noua constructie monumentala cu gabarite gigantice va avea tasari inegale care vor produce fisuri in structura peretilor. In literatura populara romana va aparea Legenda mesterului Manole care-si va folosi sotia ca liant in structura pentru a putea incheia santierul.

Romania moderna este formata din trei principate care pana la Primul razboi mondial au apartinut unor civilizatii diferite: Valahia, sub influenta bizantina si balcanica, Moldova sub influenta si est europeana iar Transilvania a apartinut civilizatiei central europene. Acest fapt se reflecta si in modul in care au aparut primele atitudini constiente privind protectia monumentelor precum si modul in care apar primele institutii de protectie.

Transivania devine parte a imperiului Habsburgic incepand cu secolul al XVIII si parte a Ungariei dupa actul compromisului din 1867.

In intreg imperiul functiona incepand cu 1850 asa numita kaiserliche-konigliche Central Comission zur Erfoschung und Erhaltung der Baudenkmaler. Aceasta comisie a reusit sa impiedice demolarea bisericii din Densus, ajunsa la sfarsitul secolului al XIX-lea in stare de ruina. Astazi este considerat ca cel mai valoros monument istoric medieval romanesc din Transilvania. Tot acum se institue primele masuri de protectie asupra capitalei antice a Daciei romane suprapusa de un sat modern. Masurile sunt totusi ineficiente pentru ca George Baritiu spune in 1882 masurile au venit cu sute de ani mai tarziu dupa ce vede intr-o vizita ca in interiorul amfitetrului se cultiva grau si orz.

La acea vreme nu exista nici un interes pentru bisericile de lemn astfel ca majoritatea bisericilor romanesti de lemn au fost inlocuite cu biserici de zidarie in cadrul unui proces de emancipare. In anul 1906 este clasata prima biserica de lemn din judetul Arad.

Patrimoniul unguresc a fost afectat de sarbatorirea Mileniului in 1896. Cu aceasta ocazie multe biserici au fost demolate si reconstruite iar multe au fost romanicizate in procesul de restaurare. S-a practicat intens o purificare a monumentelor. Astfel biserica romanica de la Acas isi pierde pridvorul iar turnurile din fatada vestica ce aveau coifuri baroce sunt refacute cu prisme de caramida in stil neo-romanic. Castele ce se afla in stare de ruina sunt restaurate intr-o maniera asemanatoare lui Viollet-le-Duc. Castelul de la Hunedoara, ruina la inceputul secolului al XIX-lea este restaurat de catre Moller iar castelul de la Bontida in stil baroc capata o logie goticizanta.

Partea de nord a Moldovei unde se afla faimoasele biserici cu pictura exterioara (astazi incluse in Lista patrimoniului mondial) este deaemena anexata de Austria. Cercetatorul Romstorfer va fi primul care va intocmi un inventar si va face relevee a acestor monumente. Sediul unei sectiuni a Comisiei imperiale va fi in capitala provincie Cernauti (astazi in Ucraina).

In Valahia la mijlocul secolului al XIX-lea, in timpul domnitorilor Bibescu si Stirbei sunt activi constructorii arhitecti Moricz von Ott, Joseph Hartl si Iulius Fraivald. Activitatea acestora este in domeniul noilor constructii dar in primul rand activitatea lor consta in lucrari de urbanism si edilitare (canalizari, pavari, alinierii de stazi, indiguiri de rauri, adancirea albiilor raurilor, intocmiri de planuri de ansamblu pentru capitala Bucuresti). Acestia erau angajati direct de catre stat iar prezenta lor, ca arhitecti straini, este justificata de efortul urias facut de tarile romane de a se emancipa, de a se transforma din tari orientale in tari europene.

Tarile romane arau conduse dupa 1832 de Regulamentele organice, in urma tratatului de pace de la Adrianopol. Aceste regulamente aveau un rol echivalent cu o constitutie. In textul Regulamentelor se pomenesc monumentele care trebuiesc pastrate atunci cand erau insemnatoare. In mod normal, atunci cand principele Bibescu hotareste sa se ocupe si de cladirile noastre vechi dintre acestia isi va lege consultantii si colaboratorii. In 1844 se adreseaza sectiei ingineresti a Departamentului trebilor dinauntru a carui sef era inginerul Blarenberg. Pentru aceasta va fi desemnat Iohanes Schlatter care primeste titlul de arhitect manastiresc. De remarcat ca din aceasta titulatura nu se poate distinge daca va construi manastiri noi sau va restaura manstiri vechi. De numele lui Schlater vor fi legate toate reparatiile care se vor face pana la sfarsitul secolului al XIX-lea. Acesta era un arhitect eclectic care alatura cu multa usurinta clasicismul si goticul pe cladiri vechi de tip bizantin. Tot pentru acest tip lucrari va fi angajat si vienzul Anton Heft. Cu toate ca la acea vreme principatele romanesti nu erau inca unite arhitectii vor fi activi in ambele principate. Dupa schimbarea principelui cu Bibescu cu domnitorul Stirbei lucrarile vor continua cu aceeasi intensitate. Dintre cele mai importante monumente manastiresti restaurate si amplificate se pot numara Dealu, Tismana si Cozia. Arhitectul manastiresc Schlatter va lasa antreprenorii sa se descurce acordand importanta mai mare bisericii Sf. Gherghe din Bucuresti, distrusa de incendiul din 1847. Pentru aceasdta lucrare va fi adus arhitectul francez Xavier Villagrosse. Acesta a intocmit planurile de restaurare care prevedeau refacerea boltilor la o cata mai joasa decat cea initiala. Comisia care a analizat proiectul, compusa din Anton Heft, seful departametului de arhitectura, inginerul Borozin, devenit faimos prin ridicarea topografica care ii poarta numele, Alexandru Orescu inginer si arhitect si Johannes Schlatter, arhitect manastiresc au luat o decizie definitorie pentru mentalitatea epocii. Au decis ca spatiul interior rezultat prin coborarea boltilor este mai urat decat cel initial si prin urmare ar fi mai bine sa se demoleze biserica si sa fie refacuta din temelie. Comisia I-a recomandat lui Villagrosse sa pastreze planul si sa faca elevatia dupa cum crede el. La acea vreme Schlater este mai mult plecat la Viena fiind ocupat cu inceperea teatrului national din Bucuresti. Itre timp apar certuri intre Villagrosse si conducerea bisericii care ii reproseaza ca nu a respectat termenii din contract si anume ca a facut un plan mai mare care lasa fundatiile in interior, in acest fel constructia ajungand mai scumpa. Natura divergentelor lasa sa se vada care era ideea de restaurare atat a beneficiarilor si proiectantilor cat si a celor care erau experti consultanti in limbaj actual. Efect si mai devastatoare a suferit pictura bisericeasca care era cu si mai multa usurinta refacuta.

Desi intentiile domnitorilor Bibescu si Stirbei au fost sa sprijine si sa patroneze o perioada de reparatii care sa imbrace vechile monumente cu formele stralucite din trecut, lucrarile sub conducerea arhitectilor straini nu s-au ridicat la asteptarile comanditarilor. Inloc sa opreasca lucrarile care comporta o schimbare, acestia erau animati de dorinta arzatoare de innoire. Parti care le socotesc prea darapanate, cum ar fi turle, clopotnite, pridvoare sunt cu usurinta eliminate si inlocuite cu forme occidentalizante pretextandu-se ca in acest fel se realizeaza armonia.

Acest tip de interventie a fost aspru criticat de teoreticienii restaurarilor din ultima jumatate de secol. Astazi, aceste interventii trebuiesc revazute pentru ca aduc un spor de farmec monumentelor si sunt o oglinda perfecta a dorintei de emancipare si occidentalizare exprimata intr-o forma plina de naivitate si candoare. Astazi aceste monumente ar putea fi amenintate de ceea ce se numestete desrestaurare.

Inainte de a aborda restaurarea monumentelor dupa Unirea principatelor din 1859 trebuie mentionat ca din ce in ce mai multi romani care fac parte din elita isi petrect ani buni in Franta, de regula pentru studii sau chiar impinsi in exil dupa 1848. Unul dintre acestia este moldoveanul Vasile Alecsandri, fiu de boier, scriitor, poet, revolutionar si animator al unirii principatelor. La Paris leaga prietenii cu literatii francezi. Unul dintre ei il va lua intr-o excursie in Pirinei. Numele lui este Prosper Mrime. In 1853 era inca Inspecteur gnral la Service des monuments historiques. Demisia sa formala survenind chiar in acel an; oricum inflenta sa a ramas puternica inca multi ani. Vasile Alecsandri va face parte din guvernul instaurat dupa unirea principatelor. Noul domnitor Alexandru Ioan Cuza hotareste sa restaureze biserica episcopala de la Curtea de Arges, pe care am mai amintit-o in legatura cu reutilizarea fundatiei altarului in anul 1863 la 4 ani dupa unire. Nu se cunoaste dar putem banui o influenta a lui Alecsandri in acest a directie. Italianul Gaetano Burelli va intocmi un proiect dar care nu va apuca sa fie realizat, Cuza fiind fortat sa abdice.

Deabia in timpul lui Carol I se incepe restaurarea monumentelor romanesti intr-un sens care este apropiat de intelesul de astazi al termenului. In 1867 Carol I face o calatorie prin tara si va fi profund impresionat de biserica de al Curtea de Arges dar si de starea proasta in care se afla. Hotareste sa transforme biserica in necropola regala. Avand in vedere frocofilia guvernului roman si prestigiul de care se bucura Viollet-le-Duc, va fi invitat in Romania pentru restaurarea bisericii. Acesta refuza, invocand implicarea in alte lucrari, dar il va trimite pe colaboratorul sau Anatole de Baudot. Acesta va face cercetari si masuratori si va intocmi un detaliat raport impartit in trei capitole iar mai apoi va realiza impreuna cu Viollet-le-Duc un proiect. Cu exeuitia si supravegherea lucrarilor va fi insarcinat Andre Lecomte de Nouy. Acesta era un elev al lui Vedremer, Baudot si Viollet-le-Duc. Acesta a lucrat mult in Franta si in strainatate. In 1868 face o calatorie in Orient dupa care in 1875 soseste in Romania unde va ramane pana la sfarsitul vietii, murind la Bucuresti in 1914.

Aceasta restaurare este de o importanta coplesitoare pentru Romania inflentand pentru multa vreme intelesul termenului de restaurare. Multe parti vor fi refacute, eliminate iar imprejmuirea bisericii va fi amplificata urmand un perimetru mai amplu decat cel initial. Pentru a nu intra in prea multe detalii se poate preciza ca detalii de cornisa care erau de tabla au fost inlocuite cu detalii de piatra CHENAUX. Cladirile din imprejurimi vor fi complect demolate si inlocuite cu un ansamblu nou ce va fi terminat deabuia dupa Primul razboi mondial. Dar ce se poate intradevar reprosa acestor lucrari de restaurare il reprezinta caracterul orientalizant al unor detalii inventate. Ageasmatarul din fata intrarii prin ajurarile puternice pare mai degraba o piesa araba sau turceasca decat romaneasca. Probabil o influenta a amintirilor din voiajul levantin. Lecomte de Nouy va restaura in 1880 si biserica Trei Ierarhi (1634-1653) din Iasi (Moldova) unde va inalta cornisa turnurilor.

In 1884 la Craiova va demola biserica Sf. Dumitru si o va reconstrui mai mare cu aproximativ 10%. La fel va proceda si la Targoviste cu biserica mitropolitana. In 1888 tot la Iasi va demola biserica Sf. Nicolae care va fi refacuta integral cu toate dimensiunile mai mari cu 5%. Dupa aceste ipravi va intra in conflict cu intelectualitatea romana care incepe sa protesteze la acest tip de restaurare. Arhitectul N. Gabrielescu care lucrase sub conducerea lui si care era de curand intors din Franta de la studii si de unde stia ca teoriile lui Viollet-le Duc incepeau sa fie criticate si considerate perimate se va transforma in unul din opozantii lui prin virulente articole in presa. Incetul cu incetul autoritatea de nezdruncinat a lui Lecomte de Nouy este erodata. In restaurari incep sa fie activi arhitecti romani care sosesc de la studii din Franta dar care vor perpetua greselile celui dintai. Unul dintre acestia va fi Ion Mincu, considerat intemeietorul scolii nationale de arhitectura. Acesta va inlocui orientalizarile lui Lecomte de Nouy cu romanizarile sale care isi au originea in arhitectura Valahiei din secolul al XVIII-lea, un stil ce reprezinta o renastere valaha ce e defapt un baroc oriental sosit pe filera turceasca. Acest arhitect se incadreaza in curentul numit semanatorism. Astazi acest curent este considerat o reactie culturala la modernizarea fortata a Romaniei la sfarsitul secolului al XIX-lea. In anul 1907 Comisiunea Monumentelor Publice se transforma in Comisia Monumentelor Istorice. Aceasta va milita impotriva reconstruirilor promovand ideea ca o constructie trebuie pastrata in starea pe care ne-a lasat-o trecutul (Grogore Cerchez).

Poate si ca o consecinta a reastaurarilor lui Lecomte de Nouy in 1892 este adoptata prima Lege a monumentelor istorice. Primul inventar al monumentelor istorice este publicat intre 1894 si 1909. Din 1904 apare Buletinul Monumentelor Istorice. Toate aceste manifestari sunt real;izate sub influenta franceza. Poate de aici apar divergentele legate de patrimoniul bisericesc care are cu totul alt statut. Biserica Ortodoxa Romana va protesta chiar de la inceputuri la intruziunea culturala in biserica si mai ales la realizarea inventarului patrimoniului mobil.

Comisia Monumentelor Istorice va avea o influenta majora asupra patrimoniului grupand pe cei mari specialisti dar si prin faptul ca a fost inzestrata de la bun inceput cu fonduri substatiale.

Grigore Cerchez va restaura intre 1911 so 1914 biserica Sf Nicolae din Curtea de Arges (1352). Aici vor fi pastrate chiar si doua contraforturi adaugate la inceputul secolului al XIX-lea. Lucrarile sunt valabile chiar si astazi. Aceasta restaurare va influenta activitatea Comisiei intre cele doua razboaie mondiale.

Aceasta prima etapa de protectie institutionalizata a patrimoniului sta sun semnul activiatii lui Lecomte de Nouy si a contrareactiei la acivitatea lui.

Arhitectul francez traieste un parasdox: isi dedica toata energia restaurarilor romanesti pierzand contactul cu Franta si implicit cu evolutia disciplinei ajungand sa fie hulit de tinerii arhitecti romani care se intorc din Franta cu ultimele noutati invatate.Idealul romanesc national este implinit in 1918. Toate cele trei provincii sunt reunite la care se adauga si jumatatea estica a Moldovei detinita pana atunci de imperiul tarist. Exaltarea nationala e pe culmi. Faptul se va reflecta si in maniera de restaurare.

Mai intai se vor infiinta sectiuni noi pentru Transilvania, Basarabia si Bucovina. Specialisti din zonele respective vor fi cooptati. Monumentele vor fi privite ca monumente nationale iar restaurarile vor avea un caracter purificator. Monumentele vor uneori si transformate pentru a fi in acord cu principiile estetice ale modernismului. Intr-o epoca in care este preamarita puritatea estetica si in restaurare vom asista la o puritate stilistica. In zona Valahiei si sudul Moldovei, zone cu miscari seismice importante, nici o biserica nu si-a pastrat turla initiala. Acestea au fost inlocuite in decursul timpului cu turle de lemn, de regula imbracate in tabla de zinc cu motive clasiciste. Bisericile ortodoxe restaurate in aceasta perioada au primit o noua turla realizata din beton armat imbract in caramida. Aceste noi turle erau de regula putin mai zvelte in acord cu estetica anilor 20-30.

In cazul Bisericii Kretzulescu din Bucuresti tencuiala a fost in intregime eliminata si pastrat paramentul de caramida rosie. Biserica, o emblema a Bucurestiului, s-a impus in aceastaa forma. Astazi si restaurarea interbelica este perceputa ca o faza de evolutie a monumentului.

Bisericile din Moldova vor fi si ele restaurate modificanduse de regula acoperisul, folosind ca model tabloul votiv din interiorul pictat al acestora. Acoperisurile au fost transformate din cauza unor detalii care nu au rezistat bine in timp: degajarea turlei intre pantele acoperisului producea infiltratii la bolta centrala, care este intotdeauna pictata. Coifurile turlelor au fost deasemenea modificate in timp capatand forme caracteristice secolului al XVIII-lea. Aceste transformari au fost percepute ca o indepartare de stilul national sub influenta ruseasca in cazul Moldovei sau sarbesti in cazul Valahiei. Toate acestea au fost indepartate si inlocuite incercandu-se crearea a cat mai multe monumente nationale. Arhitectii cei mai importanti ai epocii sunt Stefan Bals si Horia Teodoru. Specialisti romani vor participa si la reuniunea de la Atena in urma careia s-a elaborat Carta de la Atena din 1931. Biserica Ortodoxa Romana va initia o serie de restaurarii incepand cu anul 1927 si mai ales 1927. In 1926 este emisa Legea de protectie a patrimoniului religios iar in 1927 apare Regulamentul afacerilor religioase. Aceste legi incearca sa puna un acord intre statului Bisericii Ortodoxe de proprietar al monumentelor si obligatia intretinerii monumentelor. Multe din lucrarile de restaurare incepute in entuziasmul interbelic vor fi terminate deabia dupa cel de al doilea razboi modial. Aceasta perioada se caracterizeaza prin cresterea profesionalismului in ce priveste tehnicitatea interventiilor, dorinta de nationalizare a monumentelor si inceputurile dezbaterilor privind autenticitatea. Autenticitatea viza in primul rand forma si nu si substanta.

Cap_3_socialism

Dupa razboi in Romania se instaleaza regimul comunist iar o parte insemnata a Moldovei este ocupata de Uniunea Sovietica. Regimul comunist duce o politica de prigonire a elitelor in general intand in aceasta categorie si intelectualii si deci speciaistii in monumente istorice. Deasemenea o politica pronuntat antireligioasa nu este favorabila restaurarii monumentelor din care majoritatea sunt biserici. Totusi din motive propagandistice la sfarsitul anilor 50, dupa ce se va iesi din marea mizerie de dupa razboi, vor fi demarate cateva importante restaurari: Neamt, Cluj Biserica Sf. Mihai etc. Acestea executae de specialisti cu temeinica formare profesionala de dinainte de razboi vor fi de foarte buna calitate.

Specialistii domeniului vor fi in schim activi in domeniul inventarierii: in 1955 se va publica lista monumentelor compusa din patru capitole. Lista a ramas in vigoare mai bine de un sfert de secol. Protectia monumentelor va fi minimala in aceasta prima perioada a socialismului. Se va infiinta Comitetul stiintific al monumentelor si muzeelor in 1951.

Romania va trimite 2 specialisti in 1964 care vor participa la redactarea Cartei de la Venetia (Grigore Ionescu si Gheorghe Curinschi).

Pe la mijlocul deceniului al saselea cand in lagarul socialist incepe sa se manifeste un aer de destalinizare, conducatorii comunisti romani, speriati ca ii va cuprinde valul schimbarilor, joaca cartea nationalimului; ce mai tarziu va degenera in national-comunism. In acest context monumentele istorice nu mai sunt privite doar ca un produs gustat de o elita nefolositoare. Este intrezarita valoarea lor propagandistica pentru un regim politic care dorea sa se arate atasat de valorile nationale. Perioada dintre 1965 si 71 este cea mai buna pentru restaurarile din Romania. Directia monumentelor Istorice infiintata in 1955 se va amplifica ocupandu-se de inventariere, proiectare, executie si finantare. Acum sunt restaurate manastirile din Moldova, bisericile de lemn din Transilvania precum si multe alte monumente. Restaurarile fiind facute de acelasi atelier sufera de un sort de manierism. Echipele de executie sunt tot ale ale Directiei monumentelor istorice. Din 1969 Romania devine membra ICCROM iar din 1970 membra ICOMOS.

In 1977 se va organiza la Suceava, in nordul Bucovinei un Simposion UNESCO relativ la picturile murale. Restaurarile romanesti se bucura de recunoastere si apreciere universala.

Tot in 1977 are loc devastatorul cutremur de pamant. Dictatorul roman Ceausescu, isi descopera cu ocazia vizitelor facute prin Bucuresti, talente de urbanisnt. Noile perspective cu axe lungi create prin prabusirea de cvartale intregi l-au stimulat in acest sens. In aceste perspective se suprapuneau uneori monumente istorice pe care le dorea demolate. Aparand o opozitie din partea specialistilor Directia monumentelor istorice a fost brusc desfiintata iar atributiunile i-au fost preluate de Comitetul Culturiii si Eduicatiei Socialiste, un organism obedient cu functiuni in primul rand de propaganda. Acest act a fost surprinzator mai ales prin faptul ca cu cateva luni inainte avusese loc Simpozionul UNESCO din Bucovina.

Santierele de restaurare in curs au fost parasite de la o zi la alta. La cativa ani dupa acest eveniment santierul de la Cotmeana, de exemplu, parea in pauza de masa a muncitorilor; existau schele si scule de constructie abandonate. Dar cea mai mare pierdere a fost imprastierea specialistilor: atat calificati, cercetatori si arhitecti, cat si mesteri constructori. Acestia formau intradevar un corp profesional de elita. Toate formele de invatamant pentru restaurare au fost abolite. Imediat dupa 89 cand s-a reinfintat DMI numarul acestora era de aproximativ 10%; multi au emigrat, multi s-au retras din activitate. Din acest motiv efectul dictaturii comuniste a fost mult mai devastator decat s-ar fi parut la prima vedere.Cap_4_dupa 89

La mai putin de o luna de la evenimentele din 89 care au condus la decesul lui Ceausescu s-a reinfintat DMI. La un prim inceput a functionat cu o structura organizatorica preluata dupa cea comunista: cercetare, proiectare, inventariere, executie si finantare intr-un singur compartiment. S-a emis un decret de catre autoritatile provizorii care tinea locul Legii monumentelor istorice. Cu personalul inca disponibi la acel moment s-a inceput refacerea activitatii intrerupte in urnma cu un sfert de secol. In scutra vreme, societatea romaneasca s-a scindat: puterea politica a fost reacaparat de fostii comunisti, societatea civila era firava si naiva si marea masa a populatiei manipulata de cei dintai. In mod inevitabil noua Directie a Monumentele Istorice a ajuns pe pozitii opuse cu puterea politica. In 1993 se face o restructurare prin care forul de decizie al DMI este complect subordonat Ministrului. A urmat o noua imprastiere a specialistilor. S-a inceput activitatea privata in proiectare, cercetare si executie. In acelasi timp activitaea aeconomica a fost atinsa de coruptie. Santierele care se deschideau erau in functie de diverse interese ale proiectantilor sau ale antrprenorilor. Intre 1996 si 2000 guvernul este unul democratic dar ineficient si subminat de mafia comunista. Bugetul afectat lucrarilor de restaurare este relativ generos. In aceasta perioada incepe seria interventiilor veroase in centrele istorice. Coruptia reuseste sa contamineze si puterea democratica. Multe cladiri istorice clasate sunt demolate doar pentru ca terenul de sub ele este mai valoros decat cladirea in sine.

Dupa 2000 comunistii revin la putere. Coruptia se generalizeaza, Romania capatand renumele de cea mai corupta tara din Europa. Acum se deschide seria abuzurilor inimaginabile centrle istorice, protejate din punct de vedere legal. Orice tentativa de stopare a acestora este promt sanctionata, de data aceasta nu din motive politice ci de catre mafia investitorilor care colucrau cu puterea politica. In acelasi timp bugetul alocat de Ministerul Culturii pentru restaurari a fost redus aproape la zero. Ministrul Culturii a devenit din motive demagogice si al cultelor. In acest fel initiativele particulare ale parohiilor, in loc sa fie sanctionate de catre structurile de protectie a monumentelor erau tolerate fiind sub tutele aceluiasi minister. Au aparut materiale si elemente noi de constructie, nepotrivite pentru zonele cu tesut istoric care au fost aplicate neselectiv intr-un cadru legal de protectie facut sa fie ineficient. In perioada scursa de la schimbarile din 1989 patrimoniul s-a deteriorat grav, poate mai mult decat in perioada comunista. In decembrie 2004 puterea politica s-a schimbat, dar deocamdata prioritatile sunt altele.