CULTURA NOUA PE TERITORIUL ROMÂNIEI

Alexandru Ţîrdea, anul I, grupa D

Importanţa studierii culturii arheologice Noua rezidă în faptul că situarea acesteia la

finalul epocii bronzului târziu şi începutul Hallstattului coincide cu momentul în care pe

teritoriul ţării noastre apar populaţiile care vor da naştere, mai târziu, grupului etnic geto-dac.

Studierea culturii Noua aduce răspunsuri la întrebările legate de modul în care s-au închegat

diferitele grupuri etnice prezente pe teritoriul României, oferind o viziune de ansamblu asupra

unui fenomen de sinteză culturală care a produs primele etnii importante din partea răsăriteană

a Europei. Prin complexitatea problemelor pe care le aduce în discuţie, cultura Noua iese din

sfera spaţiului carpato-dunarean, ilustrând un fenomen istoric universal, nu doar o parte a

evoluţiei istorice de pe teritoriul românesc.1

Cultura Noua, pe cât de importantă este pentru spaţiul carpatic, pe atât de neglijată a

fost de cercetătorii istorici. Principalul exeget al acestei teme este Adrian C. Florescu, care a

realizat o monografie a culturii Noua, publicată în revista Arheologia Moldovei, în 1964. Din

păcate, respectiva ediţie este o veritabilă raritate, motiv pentru care singura modalitate prin

care a putut fi realizată lucrarea de faţă a fost culegerea informaţiilor răsfirate disponibile în

numeroase alte cărţi şi reviste de specialitate, majoritatea având ca referinţă centrală

materialul scris de A.C. Florescu.

ORIGINEA

Cultura Noua s-a dezvoltat pe un fond preexistent, aparţinând culturilor din bronzul

mijlociu (cu precădere Monteoru, Costişa-Komariv). În urma contactului cu elemente

provenite din cultura Sabatinovka, prezentă pe teritoriul actual al Ucrainei, s-a format cultura

Noua.2 În bronzul târziu şi în Hallstatt au existat mişcări masive de populaţii, astfel că dinspre

bazinul Volgăi, acolo unde sălăşluia cultura Srubno-Hvaliansk, s-au produs migraţii spre vest,

către râurile Dniepr şi Bug, în vreme ce alte populaţii au continuat deplasarea până în zona

Carpaţilor, întâlnind populaţii locale din sud-estul actualului teritoriu ucrainean şi din spaţiul

carpato-danubian, declanşându-se o sinteză etnică, astfel fiind creat ceea ce astăzi numim

1 Adrian C. Florescu, Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România. Aşezări şi necropole, CCDJ, IX, 1991, p. 16.2 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 281.

1

complexul cultural Noua-Sabatinovka, atestat în Moldova.3 Istoricii utilizează frecvent

noţiunea de complex arheologic atunci când studiază una dintre cele două culturi datorită

faptului că între ele există numeroase asemănări. Mult timp s-a crezut că elementele culturii

Noua nu existaseră în Dobrogea, însă descoperirile ulterioare au dovedit faptul că şi în această

zonă sunt observabile aşezările şi ceramica specifice culturii Noua, dar cu mici diferenţe,

ajungându-se la concluzia existenţei unei culturi diferite în această regiune4, motiv pentru care

complexul arheologic mai devreme amintit poarta astăzi denumirea Noua-Sabatinovka-

Coslogeni. Referindu-ne strict la cultura Noua, la naşterea acesteia au participat cultura

Monteoru, responsabilă de imprimarea unui aspect original, numit moldovenesc, apoi culturile

Costişa şi Wietenberg. Aceasta din urmă a introdus în cadrul culturii Noua elemente

transilvănene. Se presupune, de asemenea, şi participarea culturii Tei la acest proces

îndelungat. 5 Aşadar, observăm că această cultură este rezultatul influenţelor provenite nu

doar din partea răsăriteană, ci şi din partea celor mai importante aşa-numite “culturi clasice” 6

ale bronzului de pe teritoriul României.

EVOLUŢIA CULTURII

Cultura Noua (denumită astfel după o suburbie a oraşului Braşov, unde a fost

descoperit un mormânt datând din această perioadă istorică7) aparţine perioadei târzii a epocii

bronzului şi celei de tranziţie spre epoca fierului, suprapunând cultura Monteoru (faza finală),

culturile Costişa şi Wietenberg şi fiind suprapusă, la rândul ei, de orizontul hallstattian vechi

canelat.8 Din punct de vedere cronologic, există două faze în evoluţia culturii Noua, deosebite

prin felul aşezărilor şi al necropolelor. Prima fază (Noua I) este situată la trecerea din bronzul

mijlociu la cel târziu, în vreme ce faza a doua (Noua II) apare în perioada finală a bronzului.

Există şi teorii legate de o a treia perioadă, contemporană cu debutul Hallstattului în vestul

ţării, dar încă nu putem demonstra pe baza dovezilor o asemenea afirmaţie.9 Cu toate că epoca

3 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Reflexions concernant le complexe Noua-Sabatinovka-Coslogeni en contexte europeen, CCDJ, X, 1993, p. 9.4 Sebastian Morintz, Niţă Anghelescu, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni, SCIVA, 21, 3, 1970, p. 378.5 Dumitru Berciu, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Editura Ştiinţifică, 1966, Bucureşti, p. 211.6 Petre I. Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, 37, 1, 1986, p. 29.7 D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, Bucureşti.8 Dumitru Berciu, op. cit., p. 211.9 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 285.

2

bronzului este cunoscută lacunar şi inegal, atât din punct de vedere zonal, cât şi al etapelor de

evoluţie10, majoritatea istoricilor acceptă faptul că existenţa culturii Noua are loc în intervalul

cuprins între sfârşitul secolului al XIV-lea şi secolul al XII-lea11, dar este plauzibil să vedem

punctul de plecare al fenomenului Noua încă din secolul al XV-lea BC, cultura dezvoltându-

se în secolele XIV – XII BC şi găsindu-şi sfârşitul la încheierea secolului al XII-lea BC.12

ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Cultura Noua este răspândită în Moldova, podişul Transilvaniei şi nord-estul

Munteniei. În Dobrogea întâlnim varianta regională a acestei culturi, cunoscută sub denumirea

de Coslogeni.13 Elementele Noua au fost descoperite şi în afara graniţelor ţării noastre, în mod

special în Republica Moldova, de la Nistrul mijlociu până la Prut, iar în Ucraina începând din

regiunea subcarpatică şi ajungând până în sudul ţării.14 Putem observa că populaţia culturii

Noua obişnuia să ocupe o zonă geografică ce ar putea fi caracterizată de diversitatea formelor

de relief şi a peisajului, arheologii descoperind urmele existenţei acestei culturi în arii de

silvostepa, în zona subcarpatică, precum şi în cea intracarpatică.15 Explicaţia acestui fenomen

este legată de preocuparea predominant pastorală a oamenilor din cultura Noua.

AŞEZĂRI ŞI LOCUINŢE

Culturile Noua, Sabatinovka şi Coslogeni se remarcă prin aşezările de tip sălaş sau

cenuşar, identificate în decursul săpăturilor arheologice efectuate de-a lungul timpului.16

Referindu-ne strict la cultura Noua, se poate afirma cu siguranţă că numitul tip de locuinţă

este specific acestor populaţii, deoarece urme de cenuşare (zolniki) au fost descoperite în

întreg spaţiul cuprins între Nistrul superior şi mijlociu şi munţii Apuseni.17 Aşezările Noua nu

sunt fortificate18, iar tipul predominant de locuinţă este coliba19, cu pereţii şi acoperişul

10 Nicolae Ursulescu, Dragomir Popovici, Contribuții la cunoașterea ritului funerar din bronzul mijlociu în nordul Moldovei, SCIVA, 38, 1, 1987, Bucureşti, p. 72.11 D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, Bucureşti.12 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Alexandru Vulpe, Alexandru Avram, Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 285.13 D. M . Pippidi, Dicționar de istorie veche a României, Editura Științifică si Enciclopedică, 1976, Bucureşti.14 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 281.15 Sebastian Morintz, Niţă Anghelescu, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni, SCIVA, 21, 3, 1970, p. 413.16 Ibidem, p. 404.17 Ibidem, p. 405.18 Dumitru Berciu, op. cit., p. 211.19 Ibidem, p. 212.

3

realizate din nuiele, trestie şi lut.20 Aşezările Noua ocupă poziţii joase, un fapt constatat încă

de la începutul studierii acestei culturi şi explicat prin prisma specificului economic pastoral

al culturii şi nevoia continuă de mari cantităţi de apă.21 Au fost observate, studiind hărţi ale

distribuţiei aşezărilor Noua, aglomerări de-a lungul arterelor hidrografice, indiferent de ordin,

asemănătoare cu modul de dispunere în cuiburi.22 În afara acestui aspect, se poate observa şi o

anumită predilecţie pentru ocuparea zonelor însorite.23 Din cauza caracterului pastoral al

comunităţilor Noua, aflate mereu în mişcare, dar şi a unei lipse de date exacte, nu se cunosc

ariile pe care le ocupau, în medie, aşezările acestei culturi. Cercetările de suprafaţă au scos la

iveală aşezări care se întind pe distanţe de peste 500 m, de-a lungul aceleiaşi terase (ex: zonele

Pârteştii de Jos, Frătăuţii Noi, Todireşti, toate în Podişul Sucevei), ocupând o suprafaţă de

aproximativ 3-4 ha.24

Asupra numeroaselor cenuşare descoperite în zona ocupată de cultura Noua au existat

polemici, necunoscând-se cu exactitate scopul acestor movile de cenuşă. Istoricii înclină spre

opinia conform cărora aceste aşezări mici, plate sau nivelate, au un scop profan, fiind resturi

de locuinţe şi neavând nicio legătură cu aspectele religioase (sacrificii sau cultul vetrei).25

Sunt menţionate, în interiorul cenuşarelor, precum şi în spaţiul dintre acestea, prezenţa unor

podine din lut, având dimensiuni estimate la cca. 3-4 m, afişând un contur rectangular şi fiind

dispuse la distanţă unele de altele. În unele cenuşare au fost găsite şi amenajări interioare de

tipul vetrelor, amplasate, cu precădere, la marginea podinelor şi mai rar în centrul acestora.26

Podinele locuinţelor erau construite direct pe solul de călcare şi erau realizate din pământ

galben, amestecat cu pleavă şi prundiş bine tasat şi acoperit cu lipituri subţiri din lut şi

pleavă.27 Vatra era mereu construită pe platformă şi amplasată în centrul încăperii. Forma ei

era rotundă, diametrul redus, situat în jurul valorii de 0.7 m, rar ajungând la 1 m.28 Trebuie să

menţionăm şi faptul că între locuinţe se întâlnesc vetre cu diametrul mai mare decât al acelora

întâlnite în interiorul spaţiilor de locuit, cu un diamentru de cca. 1 – 1.2 m, protejate de

20 Bogdan Petru Niculică, Epoca mijlocie și târzie a bronzului în Podișul Sucevei. Teză de doctorat, Facultatea de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2006, p. 203.21 Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 201.22 Ibidem, p. 203.23 Ibidem, p. 202.24 Ibidem, p. 202-203.25 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.26 Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 203.27 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, Geneza culturii Noua în zonele de curbură ale Carpaților răsăriteni, ArhMold, XIII, 1990, p. 55.28 Ibidem, p. 55.

4

construcţii cu caracter sezonier, care nu erau menite a fi folosite drept locuinţe. Acest tip de

vatră poate fi întâlnit doar în cenuşarele de dimensiuni mari, unde spaţiul dintre locuinţe poate

atinge valori de 6 – 8 m.29 Toate aceste detalii vin în sprijinul ideii conform căreia cenuşarele

reprezintă resturile unor locuinţe utilizate de populaţia culturii Noua. Cu toate acestea, există

şi o teorie originală şi plauzibilă referitoare la semnificaţia cenuşarelor. Eugen Comşa a lansat

ipoteza conform căreia aceste aşezăminte reprezintă nişte depozite ale unor obiecte casnice

aruncate în urma unui proces de curăţenie.30 Incinerarea obiectelor casnice nefolositoare este

un proces care se mai practică şi în zilele noastre, în special în localităţile cu populaţie de

origine turcă din Dobrogea. Este posibil ca ceea ce unii arheologi să considere a fi urme ale

unor aşezări din epoca bronzului să fie doar reminiscenţe ale unor obiecte carbonizate, iar

aşezările propriu-zise să fie încă nedescoperite.31 Ipoteza emisă de Eugen Comsa nu şi-a găsit

încă o demonstraţie ştiinţifică, motiv pentru care o voi considera doar o idee cu caracter

polemic. De altfel, în unele cenuşare descoperite la Cândeşti32 s-au putut observa gropi adânci,

rotunde sau ovale, cu o umplutură constituita din oase, cenuşă, cărbune, cochilii, piese din os

şi chiar bronz,33 aşadar un tip de depozit de reziduuri.

UNELTE

Cultura Noua, deşi situată în Bronzul târziu, se remarcă printr-o sporită producţie de

unelte şi arme de silex (cuţite curbe, vârfuri de săgeată cu baza concavă sau dreaptă), piatră şi,

în mod special, din corn şi os (ace, străpungătoare, seceri, omoplaţi crestaţi). Ca mărime,

statistica ne arată că cele mai multe piese din piatră sunt de mărime mijlocie, urmate de cele

microlitice şi macrolitice.34 Uneltele realizate din bronz sunt mai rare şi se găsesc în estul ariei

de răspândire a culturii Noua, fiind o urmă a influenţei răsăritene asupra populaţiei.35

Explicaţia pentru aparenta lipsă a bronzului şi excesul de unelte din silex, piatră şi os este

legată de depărtarea comunităţilor culturii Noua de centrele metalurgice aflate în Transilvania,

fapt care a condus la o lipsă acută de cupru în interiorul culturii.36 Prin această trăsătură,

29 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 55-56.30 Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, The Archaeology of Fire in the Bronze Age of Romania, Editura Vavila Edinf, Giurgiu, 2001, p. 28.31 Ibidem.32 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 54.33 Ibidem, p. 56.34 Alexandru Paunescu, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970, p. 80.35 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.36 Ibidem, p. 283.

5

cultura Noua se distinge în peisajul epocii bronzului, oamenii acestor comunităţi devenind

experţi ai prelucrării osului, lăsând în urmă tipuri unice de creaţii de acest tip: vârfuri de săgeţi

şi cuţite realizate din coastele animalelor şi omoplaţi crestaţi.37 Această din urmă piesă apare

frecvent în toate complexele de locuire şi putea fi folosită ca daltă sau cuţit răzuitor.38 Un alt

tip de unealtă finită şi des întâlnită este secera-tupik, realizată prin prelucrarea părţii inferioare

a maxilarului de porc sau vită.39 Mai întâlnim şi un alt tip de seceră, foarte bine finisată,

obţinută prin înlăturarea unor părţi laterale ale maxilarului şi conturarea unei curburi

interioare mai accentuate, unealta căpătând forma unui cosor masiv.40 Cuţitele din os erau

realizate pentru scopuri numeroase, deoarece s-au găsit nu doar cuţite utilizate pentru tăiat, ci

şi numeroase cutite-razuitoare, cu lamă dublă, una folosită pentru a tăia, iar cealaltă pentru a

răzui. În repertoriul culturii Noua regăsim şi un tip de cuţit cu mânerul prelucrat într-o daltă.

În general, aceste unelte sunt realizate din coastele animalelor, renunţându-se din start la

capetele osului, după care pornindu-se un proces de ascuţire, încercându-se şi obţinerea unei

curburi a lamei. Porţiunea rămasă neascuţita constituia mânerul.41 În ceea ce priveşte şi alte

tipuri de unelte, în localitatea Cavadineşti, jud. Galaţi, s-au descoperit două părţi laterale de la

o zăbală realizată din psalii de os42, utilizată pentru strunirea cailor. Sunt menţionate şi

spatule, şlefuitoare, precum şi obiecte din os despre al căror scop nu se pot spune prea multe.43

Pentru muncile agricole erau utilizate tot unelte din os, în unele complexe de locuire găsindu-

se săpăligi lucrate din corn de cerb sau din oase femurale.44

Nu trebuie uitate uneltele din piatră, acestea având, la rândul lor, scopuri variate.

Observăm două mari grupuri de obiecte din piatră: cosoarele şi topoarele–ciocan. Primele

erau realizate din piatră dură, dar există şi instrumente obţinute din roci de duritate mai

scăzută, de tipul marnelor. Topoarele aveau ceafa cilindrică şi tăişul curbat. Se remarcă o grijă

deosebită a creatorilor în ceea ce priveşte realizarea topoarelor, fiind întotdeauna îndepărtate

toate asperităţile rezultate din primele stadii de finisare.45

37 D. M . Pippidi, Noua, în Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, Bucureşti.38 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 59.39 Ibidem.40 Ibidem.41 Ibidem.42 Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.43 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 59.44 Ibidem.45 Ibidem.

6

În perioada de încheiere a epocii bronzului, metalurgia cunoaşte o dezvoltare

remarcabilă în cadrul culturii Noua. Depozitele de bronz din perioada orizontului E (sec. al

XIII-lea BC) aparţin unei serii numite Uriu – Domăneşti, caracterizându-se prin prezenţa a

numeroase tipuri de seceri (cu buton, cu cârlig, cu languette), a securilor şi topoarelor cu

gaura longitudinală (aşa-zisul tip celt).46 Dintre piesele specifice culturii Noua amintim lama

de cuţit din foaie de bronz (semnalată la Cândeşti, Băleni, Gura Dobrogei şi Botoşana)47,

precum şi acele simple, cu capul inelar sau cu protuberanţă, împungătoare şi mici dăltiţe.48 În

complexele de locuire, dar şi în gropile utilizate pentru depozitarea materialelor nefolositoare,

s-au descoperit râşniţe lucrate din gresie, cu una dintre feţe tocită de la întrebuinţarea

îndelungată, precum şi frecătoare din piatră dură.49 Mai menţionăm şi fusaiolele din lut ars

(mai rar din os), lenticulare şi arareori tronconice, uneori ornamentate cu cercuri alternând cu

şiruri de împunsături concentrice sau caneluri radiale.50 Concluzia pe care o putem trage

urmărind repertoriul uneltelor culturii Noua este aceea că se poate vorbi de o adevărată

“industrie a osului”51, prelucrarea acestui material fiind una dintre cele mai importante

ocupaţii ale purtătorilor acestei culturi.

CERAMICĂ

Cultura Noua se doesebeste în universul epocii bronzului printr-o ceramică sărăcăcios

decorată, uneori acest element de estetică lipsind cu desăvârşire.52 Formele reprezentative

pentru această cultură sunt vasul în formă de sac (categorie nelipsită în aşezările de tip Noua,

fiind numeric cel mai bine reprezantată în ambele faze ale culturii53), precum şi cel cu torţi

supraînălţate, terminate cu buton discoidal la partea superioară.54 Aceste forme şi, în special,

ceaşca cu două torţi cu buton, sunt o moştenire pe care cultura Noua a dobândit-o de la

culturile Monteoru, Costişa şi Sighişoara-Wietenberg, aflate în ultima fază a evoluţiei lor.55 În

vara anului 1960, în satul Şopteriu-Fânaţe, com. Urmeniş, jud. Bistriţa-Năsăud, pe “Dealul

46 Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.47 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 61.48 Ibidem.49 Ibidem.50 Ibidem.51 Ibidem, p. 6252 Vladimir Dumitrescu, Arta preistorică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974, p. 341.53 George Marinescu, Un mormânt de tip Noua descoperit în Transilvania, SCIVA, 26, 3, 1975, p. 401.54 Vladimir Dumitrescu, Alexandru Vulpe, Dacia înainte de Dromihete, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1988, p. 73.55 Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 341.

7

Urmenişului”, în punctul “La Lut” a fost descoperit un mormânt de inhumaţie cu inventar

ceramic.56 Au fost găsite un vas-sac, o ceaşcă cu două torţi supraînălţate, dar şi o toartă

fragmentară a unei alte ceşti.57 Studiile au relevat faptul că vasul a fost realizat dintr-o pastă

grosieră, amestecată cu pietricele şi cioburi pisate. Piesa a fost arsă neuniform, căpătând o

culoare roşcat-negricioasă. Forma era tronconică, având pereţii uşor arcuiţi, iar sub buză era

vizibil un brâu în relief alveolat. Ceaşca avea o formă bitronconică şi era dotată cu două torţi

supraînălţate. Spre deosebire de vasul-sac, acest element ceramic a fost realizat cu o grijă

deosebită, dintr-o pastă fină, negricioasă, uniform arsă, cu luciu la exterior.58 Astfel de ceşti au

fost descoperite şi în alte complexe funerare: Văleni, Largu, Alba Iulia, Piatra Neamţ.59 În

afară de cele două categorii principale de vase s-au identificat şi alte tipuri, întregind

repertoriul ceramic al culturii Noua. Sunt întâlnite des castroanele cu corp tronconic, bogat

ornamentate.60 S-a observat că în timpul primei etape a culturii au apărut vase cu buza uşor

răsfrântă şi întărită, decorate minimalist.61

Deşi există descoperiri de ceramică neglijent prelucrată, în mod normal purtătorii

culturii Noua acordau o importanţă deosebită calităţii vaselor pe care le făureau. Pasta din

care se lucrau aceste obiecte era de bună calitate sau chiar fină, cu o culoare cenuşie, uneori

brun-cenuşie, cu cioburi pisate mărunt în componenţă, cu pete negricioase sau brune la

exterior şi prezentând luciu, aşa cum s-a observat într-unul dintre cele mai importante situri

arheologice ale culturii Noua: cel de la Truşeşti, jud Suceava.62

PLASTICĂ

Decoraţia ceramicii Noua este săracă, ea rezumându-se la brâuri alveolare, incizii şi,

mai rar, la caneluri,63 acestea din urmă fiind dispuse oblic, uneori piezişe pe partea centrală a

vasului, reducându-se de cele mai multe ori la simple caneluri – pliseu, la câte două sau trei

linii canelate orizontal pe gâtul ceştilor.64 Puţine vase au elemente ornamentale deosebite, de

56 George Marinescu, op. cit., p. 401.57 George Marinescu, op. cit., p. 401.58 Ibidem.59 Ibidem.60 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 66.61 Ibidem.62 Adrian C. Florescu, Șantierul arheologic Trușești, Materiale, III, 1957, Bucureşti, p. 207.63 Dumitru Berciu, op. cit, p. 212.64 Vladimir Dumitrescu, op. cit., p. 341.

8

tipul triunghiurilor haşurate şi a benzilor de linii sau crestături, acestea aflându-se sub semnul

influenţei culturii Monteoru final.65

Ornamentul plastic în relief, dispus în forma unei potcoave, este aplicat pe vasele-sac,

dar aceasta decoraţie este mai des întâlnită în cultura Coslogeni decât la purtătorii culturii

Noua.66 Se poate observa influenţa exercitată de cultura Srubno-Hvalinsk în felul în care

anumite vase sunt ornamentate cu măturiţa, cu impresiuni de degete şi prin imprimarea unui

decor cu sfoară, menit a sublinia brâul. Aceste caracteristici sunt străine de mediul autohton,

deci reprezintă clar o influenţă răsăriteană.67 În ceea ce priveşte decoraţia ceştilor, s-a putut

observa dispunerea canelurilor oblic şi, mai rar, concentric, nelipsind nici “S”-urile legate,

benzi incizate, arcade asociate cu caneluri sau combinate între ele. Cel mai des, decorurile

lipsesc sau sunt realizate într-o manieră neglijentă. Mai trebuie precizat, în aceeaşi ordine de

idei, şi că micile împunsături devin, foarte des, alveole, de multe ori fiind asociate cu caneluri

atunci când acestea sunt foarte adânci şi scurte.68

VIAŢA ECONOMICĂ

Pătrunderea culturii Noua în spaţiul românesc a accentuat importanţa păstoritului,

purtătorii acestei culturi având că principală îndeletnicire creşterea animalelor.69 În spaţiul

Noua, cât şi în culturile Sabatinovka şi Coslogeni are loc o mare dezvoltare în ceea ce priveşte

creşterea vitelor, în vreme ce cultivarea plantelor este practicată într-o măsură redusă.70 Pentru

cultura Noua există un bogat material faunistic care a putut fi studiat, în urma expertizelor

obţinându-se concluzii pertinente referitoare la viaţa economică a purtătorilor culturii Noua.

Se poate observa că bovinele se găsesc în întregul spaţiu, iar procentul de vânători este mult

mai scăzut decât în neo-eneolitic.71 Urmărind evoluţia resturilor animale pe o perioadă

îndelungată de timp, ni se relevă faptul că talia bovinelor s-a redus de-a lungul vremii, cele

din bronzul târziu fiind mai joase decât în debutul epocii72, probabil ca rezultat al domesticirii

efectuate de oameni. În contrast, porcinele cresc în masivitate, tot ca efect al domesticirii,

65 Sebastian Morintz, Niță Anghelescu, op. cit., p. 408.66 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 64.67 Ibidem, p.65.68 Ibidem.69 Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu, Istoria României. Compendiu, Editura Didactică și Pedagogică, 1974, Bucureşti, p. 20.70 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 283.71Sergiu Haimovici, Contribuția arheozoologiei la reconstituirea istoriei din neolitic până la epoca romană, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, p. 37.72 Ibidem.

9

arheologii observând că animalele crescute de comunităţile Noua sunt cele mai mari din

Europa Centrală.73 Ovinele, la rândul lor, au o talie înaltă. Interesant este faptul că oamenii

culturii Noua domesticiseră calul, utilizându-l pentru diverse munci74 (dovada fiind o zăbală

realizată din psalii de os, menţionată şi în secţiunea referitoare la unelte). Cabalinele au o

înălţime mai mare la greabăn, existând exemplare de peste 1.4 m. Totodată, se cunoaşte faptul

că se obişnuia castrarea masculilor. Câinii se găsesc în număr redus, dar apar o multitudine de

rase, de diferite talii, predominând exemplarele de mărime medie. În concluzie, parcurgând

statistica, remarcăm predominanţa bovinelor în dauna ovi-caprinelor şi a porcinelor (aceste

animale având o frecvenţă redusă).75 De asemenea, aceste descoperiri ne relevă caracterul

societăţii culturii Noua, unde vânătoarea joacă un rol minor, oamenii preocupându-se, în

principal, de creşterea animalelor cu scopul precis de a le folosi pentru hrană.

VIAŢA SPIRITUALĂ

Nu se poate afirma cu exactitate ce tip de cult urmau purtătorii culturii Noua.

Ceramica, cea care ne oferă detalii preţioase în această direcţie, nu conţine ornamente care ne-

ar putea îndreptăţi să emitem teorii referitoare la credinţele pe care aceşti oameni le-au

adoptat. Merită să supunem atenţiei faptul că în mormintele aparţinând culturii Noua (ex:

Brăeşti, Truşeşti, Săbăoani) se găsesc mult mai des oase de animale76, aspect care ar putea

indica o legătură spirituală între om şi animal, despre care purtătorii culturii bănuiau că ar fi

existat. Ţinând cont de specificul economic al culturii Noua, unde creşterea animalelor

asigura subzistenţa, această teorie este plauzibilă. Existenţa unor figuri zoomorfe în inventarul

de descoperiri legat de cultura Noua ar fi oferit contur acestei supoziţii, însă piesele de acest

tip sunt o raritate pentru această cultură. Un caz deosebit este cel al unei piese de os,

reprezentare zoomorfă, cu partea superioară de formă tetraedrică, cu cele trei colţuri sculptate

schematic în formă de capete de animal, iar partea inferioară a piesei de formă tronconică,

goală în interior şi perforată transversal, pentru a fi fixată la o tijă. Acest obiect a fost

descoperit la Truşeşti77, în anii ’50, iar forma sa ne determina să credem că ar putea reprezenta

vârful unui sceptru sau un obiect decorativ de caracter magico-religios.78

73 Ibidem.74 Ibidem.75 Sergiu Haimovici, op. cit., p. 37.76 Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, op. cit., p. 93.77 Adrian C. Florescu, Santierul arheologic Trusesti, Materiale, III, 1957, Bucureşti, p. 208-209.78 Ibidem.

10

Descoperirile ulterioare au conturat noi teorii legate de viaţa spirituală a purtătorilor

culturii Noua. Săpăturile efectuate la Cândeşti au adus la lumină dovezi ale practicării unor

ritualuri magico-religioase, dar şi locuri special construite pentru acest scop.79 În acest sens s-

a observat prezenţa a două tipuri de locuri de cult: unele situate în preajma locuinţelor,

precum şi o construcţie folosită pentru ritualurile întregii comunităţi tribale.80 S-au descoperit

două locuri de cult, cu o orientare precisă nord-sud, la distanţe de cca. 6 m de locuinţe. Unul

dintre ele fusese amenajat într-o groapă cu o adâncime de 1.5 m de la suprafaţa actuală şi

aproximativ 0.8 m faţă de baza solului cenuşiu cu resturi Noua I. Pe fundul gropii fusese

aplicată o lipitură groasă din lut şi pleavă, urmată de încă o lipitură, mult mai fină. În centru

fusese delimitată o suprafaţă de 50 cm, găsindu-se resturi de cărbune ars, cenuşă, arsură şi

câteva oase calcinate, peste care fusese aşezat un borcan. Cu siguranţă că acest loc a fost un

loc de cult utilizat de o familie care locuia în apropiere.81 Resturile carbonizate indică ideea

unui foc sacru, menţinut mult timp aprins, deoarece baza gropii era transformată într-o masă

de arsură roşie. Acest foc avea un rol important în ritualurile magico-religioase practicate de

oameni. Cea de-a doua groapă avea dimensiuni mai reduse, însă stratul de lut era aplicat şi pe

pereţi, în vreme ce resturile carbonizate fuseseră depozitate într-un borcan acoperit cu capac,

situat la marginea gropii. Orientarea nord-sud a celor două gropi este o dovadă a scopului

ocult pe care acestea îl deserveau, iar modul diferit de construcţie ne relevă faptul că aceste

locuri erau utilizate pentru ritualuri diferite. Există şi alte astfel de locuri, însă au fost parţial

distruse de populaţiile care au trăit ulterior pe acest teritoriu. 82

La Cândeşti a fost făcută o altă descoperire importantă pentru descifrarea vieţii

spirituale a purtătorilor culturii Noua. Într-unul dintre cenuşare au fost descoperite urmele a

cinci locuinţe dispuse radiar, în centrul perimetrului găsindu-se o groapă de aceeaşi factură ca

şi cele menţionate anterior, cu o orientare către sud, dar cu singura deosebire că această

cavitate fusese săpată cu două trepte.83 Resturile de cărbune fuseseră acoperite cu un borcan

cu gura în jos. Această situaţie deosebită ne relevă faptul că în cazul în care mai multe

locuinţe erau dispuse radial, locul de cult era amplasat în centrul perimetrului delimitat de

acestea.84

79 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 56.80 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 56.81 Ibidem.82 Ibidem.83 Ibidem.84 Ibidem, p. 57.

11

Cea de-a doua categorie de locuri de cult este reprezentată tot de un tip de gropi, însă

situate în afara cenuşarelor şi având dimensiuni mai mari decât cele descoperite în interiorul

aşezărilor.85 Cu un diametru de 2.5 m, perfect rotundă şi cu aceeaşi orientare nord-sud, aceasta

groapă, descoperită tot la Cândeşti, a fost construită cu mare grijă, implementându-i-se un

prag semicircular, trei trepte de acces şi o podea lucrată din lut. Urmele de ardere

demonstrează prezenţa unui foc îndelungat, iar materialele arse au fost, de asemenea

depozitate, într-un vas. 86 Situarea acestui loc la marginea aşezării arată importanţa acestui loc,

unde se practicau ritualuri la care participau toţi membrii comunităţii, dovedind că purtătorii

culturii Noua aveau o viaţă spirituală complexă.

Revenind la supoziţia conform căreia reprezentanţii acestei culturi ar fi considerat că

există o legătură sacră între om şi animal, nu trebuie să fim descurajaţi de lipsa figurilor

zoomorfe, deoarece nu ar fi exclus ca în cadrul ritualurilor să se fi adus ofrande din carne de

animal pentru a obţine protecţia şi sporirea turmelor. Trebuie menţionat faptul că nici în

culturile care au precedat Noua nu găsim un inventar larg al figurilor zoomorfe, aşadar nu este

exclus ca reprezentanţii culturii Noua să fi preluat credinţele culturilor anterioare.87

RITUL FUNERAR

Necropolele descoperite de-a lungul vremii sunt mărturia indubitabilă a faptului că

ritul funerar predominant în cadrul culturii Noua este cel al inhumaţiei.88 Mormintele găsite la

Truşeşti şi Piatra Neamţ, în Moldova, respectiv Cluj şi Archind (jud. Bistriţa-Năsăud),89 în

Transilvania ne oferă informaţii nu doar asupra felului în care purtătorii culturii îşi îngropau

defuncţii, ci şi asupra structurii antropologice a populaţiei. Din punct de vedere statistic,

înmormântarea prin incinerare este rară în cazul acestei culturi, ea apărând în aproximativ 10-

14% pe teritoriul Moldovei, acest ritual întâlnindu-se mai ales în faza Noua I (necropolele de

la Săbăoani, Brăeşti, Căbeşti) şi mai rar în cea de-a doua fază (necropolele de la Doina şi

Ciritei).90 În ceea ce priveşte poziţia corpului defunctului, remarcăm preferinţa pentru cea

fetală, adică trupul în poziţie chircită. Cercetările efectuate la Săbăoani, la “Groapa lui Ghiţă”,

între 1967-1968, au scos la iveală şaisprezece morminte plane, cu o adâncime cuprinsă între

85 Ibidem.86 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 57.87 Ibidem.88 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 283.89 Ibidem.90 Christian Schuster, Alexandra Comșa, Traian Popa, op. cit., p. 86.

12

0.4 şi 1.08 m, dintre care paisprezece erau de inhumaţie, trupurile fiind plasate în poziţie

chircită. Celelalte două erau morminte de incineraţie.91 S-a observat că necropolele culturii

Noua, spre deosebire de aşezări, ocupă poziţii înalte (martori de eroziune, promontorii,

platouri, terase înalte).92 Interesant este că descoperim o profundă unitate în cadrul

comunităţilor, cimitirele păstrând vechiul caracter tribal, toţi defuncţii fiind depuşi în acelaşi

loc, neţinându-se cont de grade de rudenie sau orice alte delimitări legate de familie.93

Descoperirea scheletelor din mormintele Noua a permis studierea purtătorilor culturii

din punct de vedere antropologic. Astfel s-a ajuns la concluzia că structura antropologica a

acestei culturi este eterogenă94, în Transilvania predominând elementele brahicefale, în vreme

ce în Moldova regăsim frecvent formele dolico-mezocefale.95 Ceea ce se poate spune despre

triburile culturii Noua din Moldova este că în componenta lor era bine reprezentat tipul

mediteranoid, dar şi cel nordic, la care se adăugă şi unele trăsături cromagnoide.96 Prezenţa

elementelor protoeuropoide atenuate s-ar putea datora populaţiilor caracterizate prin

mormintele cu ocru. Acestea au trăit pe teritoriul României la sfârşitul neoliticului şi ar fi

putut influenţa cultura Monteoru.97

SFÂRŞITUL CULTURII

Cultura Noua se încheie odată cu epoca bronzului, la finalul secolului al XII-lea BC98.

Nu se cunoaşte modul în care s-a stins această perioadă din istoria spaţiului românesc, însă

numeroşi istorici au căutat să ofere explicaţii prin care cultura Noua să fie aşezată într-o

legătură cu etnicii traci. Apartenenţa etnică a purtătorilor culturii Noua este un subiect încă

deschis, unii cercetători punând-o sub seama tracilor, iar alţii a traco-cimmerienilor.99

Conform ultimelor interpretări, pătrunderea cimmerienilor în aria culturii Noua ar trebui

admisă, deoarece triburile Srubna, care au ajutat la formarea acestei culturi, erau formate din

cimmerieni.100 Această penetraţie s-ar fi produs în secolele XIV – XII BC, însă acest fapt ar

91 Bogdan Petru Niculică, op. cit., p. 205.92 Ibidem.93 Marilena Florescu, Adrian C. Florescu, op. cit., p. 54.94 Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.95 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Scurtă istorie a Daciei preromane, Editura Junimea, Iași, 1978, p. 93.96 Maria Cristescu, Contribuție la studiul antropologic al unor schelete de la sfârșitul epocii bronzului (Cultura Noua) și începutul epocii fierului din Moldova, ArhMold, 1, 1961, p. 142.97 Ibidem.98 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 285.99 Ibidem.100 http://en.wikipedia.org/wiki/Thraco-Cimmerian

13

presupune că procesul etnogenezei tracilor ar fi fost încheiat în perioada ce a urmat bronzului

târziu.101 În opinia lui Mircea Petrescu-Dâmboviţa, sfârşitul culturii Noua a însemnat o sinteză

etnică, produsă la începutul Hallstattului, dezvoltând o nouă populaţie, care, din punct de

vedere istoric şi lingvistic, era tracă.102

CONCLUZII

Cultura Noua are o importanţă majoră în contextul dezvoltării populaţiei de pe

teritoriul ţării noastre. Răspândirea pe o arie vastă, caracterul eterogen al populaţiei, precum şi

preocupările economice specifice spaţiului balcanic au fost motorul unui proces prin care

spaţiul românesc a fost populat de triburi de oameni cu trăsături comune, care, în urma

sintezei hallstattiene, au devenit un grup etnic cunoscut sub numele de traci. Rolul culturii

Noua este acela de a fi păstrat tradiţiile epocii bronzului tracic şi de a le fi transmis primei

epoci a fierului,103 iar privind dintr-o altă perspectivă, am putea afirma că evoluţia acestei

culturi a reprezentat un prim episod din lungul proces al etnogenezei poporului român.

101 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, op. cit., p. 285.102 Mircea Petrescu-Dâmbovița, Reflexions concernant le complexe Noua-Sabatinovka-Coslogeni en contexte europeen, CCDJ, X, 1993, p. 9.103 Dumitru Berciu, op. cit., p. 212.

14

BIBLIOGRAFIE

1. BERCIU, Dumitru, Zorile istoriei în Carpaţi şi la Dunăre, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.

2. CRISTESCU, Maria, Contribuție la studiul antropologic al unor schelete de la sfârșitul epocii bronzului (Cultura Noua) și începutul epocii fierului din Moldova, ArhMold, 1, 1961, p. 129-149.

3. CONSTANTINESCU, Miron; DAICOVICIU, Constantin, Istoria României. Compendiu, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974.

4. DUMITRESCU, Vladimir, Arta preistorică în România, Editura Meridiane, Bucureşti, 1974.

5. DUMITRESCU, Vladimir; VULPE, Alexandru, Dacia înainte de Dromihete, Editura Științifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1988.

6. FLORESCU, Adrian C., Șantierul arheologic Trușești, Materiale, III, 1957, p. 203-219.

7. FLORESCU, Adrian C., Repertoriul culturii Noua-Coslogeni din România. Aşezări şi necropole, CCDJ, IX, 1991, p. 13-167.

8. FLORESCU, Marilena; FLORESCU, Adrian C., Geneza culturii Noua în zonele de curbură ale Carpaților răsăriteni, ArhMold, XIII, 1990, p. 49-76.

9. HAIMOVICI, Sergiu, Contribuția arheologiei la reconstituirea istoriei din neolitic până la epoca romană, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

10. MARINESCU, George, Un mormânt de tip Noua descoperit în Transilvania, SCIVA, 26, 3, 1975, p. 401-405.

11. MORINTZ, Sebastian; ANGHELESCU, Niţă, O nouă cultură a epocii bronzului în România. Cultura de tip Coslogeni, SCIVA, 21, 3, 1970, p. 373-417.

12. NICULICĂ, Bogdan Petru, Epoca mijlocie și târzie a bronzului în Podișul Sucevei. Teză de doctorat, Facultatea de Istorie din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2006.

15

13. PĂUNESCU, Alexandru, Evoluția uneltelor și armelor de piatră cioplită descoperite pe teritoriul României, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970.

14. PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Mircea, Reflexions concernant le complexe Noua-Sabatinovka-Coslogeni en contexte européen, CCDJ, X, 1993, p. 9-15.

15. PETRESCU-DÂMBOVIȚA, Perioada târzie a epocii bronzului, în Istoria românilor. Vol. 1: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

16. PIPPIDI, Dionisie M., Noua, Dicţionar de istorie veche a României, coord. D. M. Pippidi, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976.

17. ROMAN, Petre I., Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul României, SCIVA, 37, 1, 1986, p. 29-56.

18. SCHUSTER, Christian; COMSA, Alexandra; POPA, Traian, The Archaeology of Fire in the Bronze Age of Romania, Editura Vavila Edinf, Giurgiu, 2001.

19. URSULESCU, Nicolae; POPOVICI, Dragomir, Contribuții la cunoașterea ritului funerar din bronzul mijlociu în nordul Moldovei, SCIVA, 38, 1, 1987, p. 72-76.

PAGINI WEB

20. http://en.wikipedia.org/wiki/Thraco-Cimmerian

ABREVIERI

1. ArhMold – Arheologia Moldovei, Institutul de Arheologie Iași.

2. CCDJ – Cultură și civilizație la Dunărea de Jos, Muzeul Dunării de Jos din Călărași.

3. Materiale – Materiale și cercetări arheologice, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București, Comisia Națională de Arheologie.

4. SCIVA – Studii și cercetări de istorie veche și arheologie, Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” București.

16