Proiect Managementul Conservarii

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ,, Ion Ionescu de la Brad ” , IașiFacultatea de AgriculturăSpecializarea : Inginerie economică în agricultură

PROIECT LA MANAGEMENTUL CONSERVĂRII ȘI PROCESĂRII PRODUSELOR ALIMENTARE

Profesor indrumător:Conf. dr. George Ungureanu

Student:Popa

RoxanaGrupa: 473 IEA

Iasi, 2015

Fundamentarea strategiei dedezvoltare a producției la

SC ULEROM SA

CUPRINS

CAP. I - Concepte de baza ale managementului producției agroalimentare

1.1 Locul si rolul industriei alimentare in economia României1.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de productie

1.3. Structura industriei alimentare: Procesarea uleiului1.3.1 Indicatori de prelucrare a productiei vegetale

CAP. II - Evoluția societății comerciale și diagnosticul acesteia

2.1. Obiectul de activitate

2.2. Obiectivele proiectate

2.3. Capacitatea de productie

2.4. Profilul de producție

2.4.1 Producția realizată 2.4.2. Productia prognozata 2.4.3. Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

2.5. Justificarea necesitatii si oportunitatii realizarii productiei proiectate

CAP. III - Stabilirea amplasamentului și dimensiunii unei intreprinderi agroalimentare

3.1 Stabilirea dimensiunilor suprafețelor de producție și de depozitare

3.2. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru productie

3.3. Etapele procesului de amplasare

3.4. Metode de amplasare

3.5. Fundamentarea elaborării planului general de organizare a firmei

CAP. IV – Alegerea și descrierea schemei adoptate și de analiză a factorilor de producție

4.1. Schema tehnologică a uleiului

4.2. Descrierea procesului de fabricație

4.3. Principalele caracteristici ale materiilor prime, auxiliare și ale produsului finit

CAP. V – Optimizarea producției cu ajutorul metodelor economice

5.1. Metode clasice

5.2. Metodele functiei de productie

5.3. Programare liniara

ConcluziiBibliografie

CAP. I - Concepte de baza ale managementului producției agroalimentare

1.1 Locul si rolul industriei alimentare in economia Romaniei

Indiferent de natura lor, vegetală, animală sau mixta, alimentele sunt indispensabile

pentru om, dat fiind faptul că acestea asigura energia şi substanţele nutritive de bază, foarte

necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice, creşterea şi dezvoltarea individului.

Se manifestă astăzi pe piaţa internă şi internaţională fenomenul de diversificare

extremă a categoriilor de produse alimentare care tot mai complexe şi colorat ambalate atrag

tot mai mulţi consumatori. Cu toate acestea trebuie sa spunem că produsele alimentare au

compoziţia complexă, greu de desluşit uneori de către consumatori si că asociate cu o

alimentaţie incorectă, săracă în nutrienţi necesari organismului, pot avea urmari negative

asupra populatiei.

Departe de noi, de a fi consideraţi agro-centrişti dimpotrivă, abordăm problematica

contribuţiilor agriculturii la dezvoltarea economică de ansamblu, descompunând aceste

contribuţii în opt funcţii importante pe care le îndeplineşte această ramură, din dorinţa de a

puncta şi argumenta într-un mod cât se poate de limpede rolul agriculturii în dezvoltarea

economiei româneşti.

În legătură cu aceste funcţii trebuie subliniate părerile lui Kuznets în acest domeniu: el

consideră că respectivele funcţii trebuie judecate şi apreciate prin prisma participării

agriculturii la creşterea PIB, prin producţia agricolă propriu-zisă, prin participarea sa la

schimburile pe piaţă, prin totalitatea cumpărărilor şi vânzărilor atât în cadrul economiei

naţionale şi în afară, cât şi prin furnizarea de mână de lucru şi capital sectorului industrial.

Rolul agriculturii în accederea spre dezvoltare este fundamental, pentru că fiind

sectorul dominant este firesc ca dezvoltarea sa să fie condiţia creşterii economice. S-ar putea

vorbi în această accepţiune şi de efectul de antrenare globală a agriculturii asupra celorlalte

sectoare, efect cu atât mai puternic cu cât agricultura are o greutate relativă mai importantă în

economie (cazul de fapt al României). Trebuie subliniat şi faptul că funcţiile agriculturii

evoluează proporţional şi cu gradul de industrializare dar şi în funcţie de specificul fiecărei

ţări, caracterizată prin propria sa structură economică şi socială. Adăugând ceea ce unii autori

ignoră (cei care abordează această problemă din punct de vedere funcţionabil) faptul că în

mod logic conform circumstanţelor istorice diferitele funcţii ale agriculturii nu sunt

întotdeauna compatibile între ele, configuraţiile funcţionale ale agriculturii trebuie analizate în

raport cu specificul lor temporal şi spaţial.

În cadrul economiei naţionale, aflată ea însăşi în ţara noastră într-un proces general de

restructurare, agricultura îndeplineşte mai multe funcţii, determinate de aportul său la

dezvoltarea economiei naţionale, ca una dintre ramurile cu mare capacitate de regenerare.

Trecem în revistă funcţiile sau contribuţiile agriculturii subliniind în special faptul că,

conţinutul şi configuraţia lor evoluează în timp şi spaţiu.

1. Principala funcţie a agriculturii este aceea de furnizoare de produse agro-alimentare

pentru consumul intern al populaţiei sau mai simplu aceea de a asigura alimentaţia populaţiei.

Acest rol vital al agriculturii are un statut deosebit, recunoscut în toate societăţile. Dar

aspectul nutriţional al alimentaţiei ascunde alte funcţii, scoase în relief prin analiza ricardiană.

După Ricardo, bunurile agricole sunt bunuri salariale şi acolo unde există o ofertă agricolă

abundentă, bineînţeles că şi preţurile agricole sunt joase, ceea ce permite practicarea unor

salarii joase rezultând profituri ridicate. Pe această cale indirectă agricultura facilitează

acumularea de capital în sectoarele non agricole.

Această funcţie a agriculturii stă la baza eforturilor de realizare în ţara noastră a

dezideratului privind asigurarea unui consum alimentar apropiat de cel din unele ţări din

Europa Occidentală.

Problema garantării securităţii alimentare nu se reduce numai la asigurarea cantitativă

a necesarului de consum, ci se referă şi la asigurarea unei anumite structuri calitative şi

sortimentale.

Pentru România, norma medie de consum după prevederile F.A.O. stabilite pentru

tările europene este de circa 2 700 kcal. şi minimum 55 g de proteine, din care circa 50 %

trebuie să fie de origine animală, deoarece au o valoare biologică ridicată.

Agenda alimentară a României se caracterizează în prezent prin instabilitatea ofertei

de produse agricole, prin structura calitativă deficitară a consumului de produse agro-

alimentare, în special în ceea ce priveşte produsele animale. În ultimii ani s-au accentuat

dificultăţile asigurării şi cu alte produse (zahăr, ulei, cartofi, cereale etc.).

Securitatea alimentară a ţării a fost afectată de descentralizarea brutală a sistemului

agro-alimentar, de nivelul nesatisfăcător al producţiei agricole şi de mutaţiile structurale din

economie, care pentru o perioadă de timp au un impact negativ atât în amonte cât şi în aval

faţă de agricultură.

2. Agricultura participă la satisfacerea nevoilor de bunuri de larg consum ale

populaţiei şi pe calea aprovizionării cu materii prime agricole a industriilor prelucrătoare .

Aceasta constituie de fapt cea de-a doua funcţie a agriculturii – furnizoare de materii

prime pentru industriile prelucrătoare. Între acestea şi agricultură există o dependenţă directă,

dar şi relaţii de condiţionare şi influenţare reciprocă. Nivelul de dezvoltare şi diversitatea

industriilor prelucrătoare depind nemijlocit de volumul şi sortimentul de materii prime

furnizate de către agricultură.

Stagnarea creşterii producţiei agricole, ca şi diminuarea cantitativă şi sortimentală a

produselor în ultima perioadă a acţionat ca o frână în creşterea şi dezvoltarea producţiei în

industriile prelucrătoare de materii prime agricole.

3. Agricultura constituie în acelaşi timp o importantă piaţă de desfacere pentru

mijloacele de producţie create în amonte de agricultură precum şi pentru bunurile industriale

de folosinţă îndelungată, necesare îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale ţărănimii.

În procesul de modernizare a agriculturii, de perfecţionare a bazei tehnico-materiale,

are loc un consum continuu de mijloace de producţie: maşini şi utilaje agricole, tractoare,

îngrăşăminte, erbicide, insectofungicide, diverse materii şi materiale. În acelaşi timp, odată cu

creşterea nivelului de trai al populaţiei rurale sporeşte cererea de bunuri de consum de

provenienţă industrială (aparate de radio şi tv., frigidere etc.). În felul acesta agricultura

reprezintă o vastă piaţă de desfacere, stimulând producţia industrială şi creşterea economică

de ansamblu.

4. Agricultura a constituit şi va constitui şi în continuare o sursă importantă de creare

a acumulărilor generale ale statului prin sistemul de impozite, taxe, tarife, preţuri etc.

5. În perioada comunistă numai o parte redusă din aceste acumulări se foloseau în

agricultură pentru reproducţia lărgită, cea mai mare parte a lor fiind transferată din agricultură

spre industrie, completând aşa numitul “Fond central de investiţii al statului”. Acest fond se

redistribuia în funcţie de cerinţele economiei naţionale în ansamblu, de fapt statul dirijându-l

cu prioritate spre industrie.

În perioada imediat următoare de industrializare a agriculturii, fluxul acumulărilor se

inversează, fapt demonstrat de experienţa ţărilor dezvoltate.

5. Prin crearea de surplusuri de productie destinate exportului, agricultura

îndeplineşte şi o funcţie socială de mare însemnătate pentru creşterea economică din celelalte

ramuri ale economiei naţionale, prin aceea că este încă furnizoare de forţă de muncă. Deşi au

intervenit mutaţii spectaculoase în structura populaţiei ocupate pe ramuri în ţara noastră (chiar

în agricultură a crescut ponderea populaţiei active de la 28 % în 1989 la 34,5 % în 1996),

agricultura alături de industrie va contribui la asigurarea resurselor de muncă pentru prestările

de servicii atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

În ultimii ani s-a înregistrat o tendinţă de scădere a contribuţiei agriculturii la

exporturile ţării noastre, la asigurarea unor resurse suplimentare de valută necesare dezvoltării

ţării. Sporirea producţiei agricole va permite ca agricultura să participe într-o măsură mare la

dezvoltarea comerţului exterior al ţării în condiţii de competitivitate şi de eficienţă ridicată,

dar numai după satisfacerea integrală a necesităţilor de consum alimentar al propriei

populaţii.

7. În condiţiile accentuării tendinţelor de poluare a mediului înconjurător agricultura

îndeplineşte o importantă funcţie ecologică, contribuind la refacerea şi întreţinerea mediului

înconjurător.

Armonizarea dezvoltării agriculturii cu protecţia mediului necesită măsuri îndreptate

spre creşterea contribuţiei pozitive a agriculturii faţă de mediul înconjurător, reducerea

poluării provocată de agricultură mediului, adoptarea unor politici agricole care să ţină seama

de mediul înconjurător.

Această funcţie a agriculturii, fundamentală, este rareori inclusă în cadrul rolului

sectorului agricol în creşterea economică. Ea capătă un rol strategic din ce în ce mai mare pe

măsură ce poluarea şi deşertificarea zonelor rurale atinge praguri intolerabile pentru societate,

pentru însăşi sistemele productive.

Conservarea resurselor naturale va obliga să nu se generalizeze agriculturile de tip

industrializat, mari consumatoare de energie, de humus, de apă, ci, din contră, să se găsească

căi de conciliere între rentabilitate şi agricultura conservatoare de mediu, ca modalitate de a

prezerva natura şi de a asigura sustenabilitatea.

Noţiunea de “sustenabilitate” (sau de “durabilitate”) va trebui extinsă şi asupra

aspectelor de densitate a populaţiei direct şi indirect legată de activitatea agricolă mai mult

decât în sensul strict al conservării şi protecţiei resurselor.

Revendicările actuale ale ţăranilor pentru venituri decente, pentru oprirea falimentelor

agricole, speranţa în stabilirea unui nou raport de forţe, faţă de puterea publică şi de

ansamblul societăţii graţie intrării în conştiinţa colectivă a caracterului vital al funcţiilor

agriculturii, în aceste momente când ea este supusă unor serioase dificultăţi, apar ca fiind

absolut normale.

8. În ansamblul funcţiilor pe care le îndeplineşte agricultura este necesar să fie

menţionată şi cea care se referă la participarea nemijlocită la crearea, dezvoltarea şi

împrospătarea periodică a rezervelor de stat de produse agricole necesare pentru situaţii

neprevăzute.

Industria alimentară în România

Pe aceasta structura a sectorului agricol ce avantajeaza Romania si o pozitioneza

alaturi de state ale Uniunii Europene precum Franta, Polonia, Spania si Italia, s-a construit o

industrie alimentara bine articulata in perioada economiei socialiste, aceasta fiind principala

contribuitoare la plata integrala a datoriei statului roman pentru imprumuturile externe din

anii 70.

Din nefericire, aceasta industrie se prabuseste imediat dupa 1989 urmarind de aproape

faramitarea marilor exploatatii agricole de stat, subfinantarea incurajarii lucrarii individuale a

loturilor si a neincurajarii procesului de asociere libera a acestora. Primele care se vor prabusi

vor fi depozitele de cereale plasate de obicei in apropierea garilor, urmate de pepinierele

pomicole si statiunile de cercetare, ambele care vor accelera declinul contributiei agriculturii

si industriei alimentare in PIB. Au urmat céntrelele de morarit din mediul rural, sectoarele

industriale de panificatie si conservare a fructelor si legumelor.

Industria alimentara din Romania a inregistrat o cifra de afaceri de aproape 9,76

miliarde de euro in 2010, avand o contributie de 8% in Produsul Intern Brut (PIB) si

asigurand locuri de munca pentru aproape 185.000 de angajati, potrivit datelor Federatiei

Patronale Romane din Industria Alimentara - Romalimenta. Ramura de procesare a carnii

detine cea mai importanta contributie in sectorul industriei alimentare, cu o cifra de afaceri de

1,3 miliarde de euro, urmata de panificatie, cu 1,1 miliarde de euro, si de bauturile racoritoare

nealcoolice, cu un miliard de euro. De asemenea, cu o pondere de 840 de milioane de euro in

total industrie alimentara se afla ramura de productie a carnii, iar produsele lactate

inregistreaza o cifra de afaceri de 800 de milioane de euro.

1.2. Definirea, locul, rolul si atributiile intreprinderii moderne de productie

Definirea

Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul economiei

nationale. Ea este veriga primara, de baza a economiei, la nivelul careia se desfasoara

activitatile de productie specifice profilului ei.

Întreprinderea de productie industriala este veriga organizatorica unde are loc fuziunea

dintre factorii de productie (resurse umane si material-organizatorice) cu scopul de a produce

si desface bunuri economice în structura, cantitatea si calitatea impusa de cererea de pe piata

si obtinerea de profit.

Unii autori sunt de parere ca întreprinderea este un sistem care produce bunuri si

servicii destinate vânzarii, realizate cu ajutorul mijloacelor fixe si umane, având structura si

finalitate economica, precum si autonomie decizionala.

Întreprinderea industriala, ca forma specifica de întreprindere, reprezinta o unitate

economica în care se desfasoara în mod direct, nemijlocit, procesul de productie industrial.

Ea mai poate fi definita si ca reprezentând o unitate de baza a eco nomiei nationale, care

dispune de resurse fizice, umane si financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseste

pentru realizarea procesului de productie pe baza principiilor de eficienta si rentabilitate, în

vederea obtinerii de bunuri, executarii de lucrari si servicii cu caracter industrial destinate

satisfacerii cerintelor pietei interne si externe.

Scurte definitii: Vom defini unii termeni folositi în descrierea activitatilor care au loc în

cadrul întreprinderilor, cu scopul de a întelege mai bine complexitatea acestora.

Prin fabricatie se întelege acea parte a activitatii de productie care consta în folosirea

mijloacelor de munca existente, astfel ca, pornind de la anumite materii prime, sa se obtina

produsele finite la o calitate superioara, un cost scazut si la termenele de executie prevazute.

Activitatea de productie se realizeaza prin intermediul procesului de productie.

Procesul de productie al unei întreprinderi cuprinde totalitatea actiunilor constiente ale

oamenilor îndreptate cu ajutorul mijloacelor de munca asupra obiectelor muncii în vederea

transformari lor în bunuri materiale destinate pietei.

Procesul de productie reprezinta o componenta de baza a unui sistem de productie.

Fabricatia este o activitate de productie care transforma materiile prime în produse finite de

un nivel calitativ cât mai ridicat si cu costuri cât mai reduse. Procesul de productie este

format din:

- procesul tehnologic;

- procesul de munca.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operatiilor tehnologice prin care se

realizeaza un produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifica atât

forma si structura, cât si compozitia chimica a diverselor materii prime pe care le prelucreaza.

Procesele de productie sunt:

- elementare;

- complexe.

Procesele de productie elementare sunt acele procese prin care produsul finit se

obtine printr-o singura operatie tehnologica.

În cadrul procesului de productie continutul principal îl formeaza procesele de

munca.

Prin proces de munca se întelege actiunea muncitorului cu ajutorul uneltelor de munca

asupra obiectelor muncii în vederea transformarii lor în bunuri materiale.

Totalitatea activitatilor legate de fluxul material, adica de miscarea materiei prime în

transformarile succesive pâna la obtinerea produsul ui sau lucrarii finite, constituie functiunea

de productie. Din punct de vedere al rezultatelor si al existentei societatii comerciale aceasta

este functiunea principala.

Deoarece procesul de productie necesita, uneori, pe lânga efectuarea proceselor de

munca si actiunea unor procese naturale, putem afirma ca procesul de productie cuprinde

totalitatea proceselor de munca si a proceselor naturale ce concura la obtinerea produselor

care constituie obiectul activitatii întreprinderii.

Pe lânga procesele de munca în unele ramuri industr iale exista si procese naturale în

cadrul carora obiectele muncii sufera transformari fizice si chimice sub actiunea unor factori

naturali (industria alimentara - procese de fermentatie, în industria mobilei - procese de uscare

a lemnului etc.).

ROLUL

Rolul principal al unei întreprinderi consta în fabricarea de bunuri, executarea de

lucrari sau prestarea de servicii pentru a satisface cerintele pietei, în conditiile unui context

relational economic client-furnizor, în care întreprinderea joaca alternativ unul din aceste

roluri.

Privita în ansamblul, ca unitate organizatorica constituita pentru realizarea unei

activitati industriale, specifica ramurii sau subramurii din care face parte, întreprinderea este

atât utilizatoare de resurse, cât si sursa de bogatie si detinatoare de puteri economice.

Prin obiectul activitatii ei, o întreprindere industriala are rolul de a administra cu

eficienta maxima mijloacele de care dispune, de a asigura îndeplinirea ritmica si integrala a

productiei prevazute, ridicarea calitatii produselor, folosirea completa a capacitatilor de

productie, modernizarea proceselor tehnologice, cresterea productivitatii muncii, reducerea

continua a cheltuielilor de productie si sporirea pe aceasta baza a profiturilor.

În contextul noilor abordari ale conceptului de întreprindere în economia de piata,

aceasta este privita ca un grup de persoane, organizat pe baza unor criterii juridice, economice

si tehnologice, care concepe si realizeaza un proces de productie specific, în vederea oferirii

pe piata a produselor executate pentru satisfacerea anumitor nevoi si cerinte ale clientilor sai.

În functie de profilul activitatii întreprinderii, produsele executate se pot prezenta sub

forma de bunuri materiale pentru consum productiv (materii prime si materiale, energie,

echipamente de productie etc.) sau individual (bunuri alimentare, de larg consum, de folosinta

îndelungata s.a.), lucrari (tehnologice, de montaj, de reparatii sau de alta natura) si servicii

(personale, de afaceri, publice sau pentru alte necesitati).

ATRIBUTELE

Rol activ al întreprinderii industriale în procesul de dezvoltare a economiei nationale

se realizeaza prin atributiile sale în domeniile prezentate în figura 2.1.

A ÎActivitati de personal

T NCercetare-dezvoltareR T

I RB E

Financiar-contabilU PT RI I

ComercialI NL DE E Productie

R I L Stabilieste, executa si controleaza

O îndeplinirea indicatorilorR economici

Principalele atributii ale întreprinderilor în cadrul economiilor moderne

Referitor la acestea facem urmatoarele precizari:

1) În domeniul stabilirii indicatorilor economici, al executarii si controlului îndeplinirii

lor, atributiile se împart în doua mari grupe:

a) Privind elaborarea si fundamentarea indicatorilor economici, unde întreprinderea

realizeaza dimensionarea judicioasa a economiei, tinând seama de misiunea ei si obiectivele

strategice stabilite; pentru buna functionare a acestor indicatori economici, întreprinderea

asigura:

- studierea si cunoasterea temeinica a pietei interne si externe;

- contractarea întregii productii;

- valorificarea la maximum a potentialului productiv prin utilizarea integrala a capacitatii de

productie;

- elaborarea directa sau cu institute de profil, de studii si prognoze privind dezvoltarea de

perspectiva;

- elaborarea programelor speciale pe diferitele probleme si stabilirea sarcinilor ce revin

subunitatilor de productie, sectiilor, atelierelor s.a.

b) Privind executia indicatorilor economici, întreprinderea:

- urmareste îndeplinirea ritmica si integrala a acestora;

- tine evidenta statistica a realizarii productiei si a folosirii capacitatilor de productie ca si

a celorlalti indicatori.

2 În domeniul productiei, întreprinderea:

-organizeaza si asigura îndeplinirea programelor de productie în conditii de eficienta ridicata;

-asigura încadrarea în consumurile normate de materiale si valorificarea superioara a acestora;

-asigura realizarea ritmica a productiei, livrarea produselor în corelare cu termenele

contractuale precum si realizarea sarcinilor de cooperare în productie;

-asigura executarea productiei la parametrii calitativi stabiliti;

-organizeaza controlul tehnic de calitate;

-stabileste lucrarile de mica mecanizare;

-ia masuri pentru reducerea consumurilor specifice, optimizarea stocurilor de valori materiale

si eliminarea cheltuielilor neeconomicoase;

-foloseste rational, întretine, repara si modernizeaza mijloacele fixe;

-asigura încarcarea optima a capacitatilor de productie;

-ia masuri pentru realizarea parametrilor proiectati ai produselor;

-stabileste si întreprinde masuri pentru cresterea productiei;

-asigura alimentarea cu diferitele tipuri de energie si folosirea rationala a instalatiilor

energetice;

-aplica normele de protectie si igiena muncii s.a.

3. În domeniul comercial, întreprinderea are atributii ce se pot încadra în trei grupe:

a.Aprovizionarea tehnico-materiala.

Întreprinderea are ca atributii:

-elaborarea si fundamentarea programului de aprovizionare tehnico-materiala;

-asigurarea bazei materiale necesare realizarii în bune conditii a sarcinilor de plan;

-încheierea contractelor economice si realizarea aprovizionarii la termenele necesare;

-elaboreaza norme de stoc pentru materialele necesare;

- ia masuri pentru preîntâmpinarea formarii de stocuri supranormative si pentru valorificarea

operativa a celor disponibile;

- asigura receptia materialelor, depozitarea si conservarea lor s.a.

b) Marketing si desfacere.

Întreprinderea:

- încheie contracte economice si urmareste executarea întocmai a acestora;

- urmareste livrarea produselor la termenele si în condtiile prevazute în contracte;

- participa la prospectarea pietei interne si externe în scopul cunoasterii cerintelor consuma-

torilor;

- asigura reclama, participa la expozitii si târguri, elaboreaza si difuzeaza cataloage comerciale;

- ia masuri pentru introducerea în fabricatie numai a produselor care au asigurata desfacerea

prin contracte sau comenzi ferme;

- organizeaza si urmareste în exploatare instalatiile si utilajele livrate;

- realizeaza activitatii de „service";

- rezolva reclamatiile referitoare la calitatea productiei, cantitatea si termenele de

livrare s.a.

c) Comertul exterior si cooperarea economica internationala.

Întreprinderea:

- încheie contracte cu beneficiarii externi, asigurând fundamentarea indicatorilor economici

pentru export pe baza de contracte, contracte-cadru, comenzi sau conventii;

- actioneaza pentru asigurarea necesarului de comenzi si contracte pe perioade cât mai lungi,

intrarea în raporturi de cooperare cu întreprinderi si firme din alte tari;

- se ocupa cu organizarea corespunzatoare a productiei destinate exportului, de realizarea si

livrarea fondului de marfa destinat beneficiarilor externi;

- participa singura sau împreuna cu întreprinderile specializate de comert exterior la

prospectarea pietei externe, la negocierea si încheierea contractelor ferme, contractelor-cadru,

comenzilor sau conventiilor pentru productia de export, participând la cooperarea în productie

cu firme si organizatii din strainatate;

- urmareste permanent cresterea eficientei financiar-valutare a operatiilor de comert exterior;

- rezolva reclamatiile referitoare la calitatea si cantitatea productiei, termene de livrare s.a.

4) În domeniul financiar-contabil, atributiile se încadreaza în doua grupe:

a) Întocmirea si executia bugetului de venituri si cheltuieli.

Întreprinderea:

- elaboreaza bugetul de venituri si cheltuieli, urmarind sa-si acopere din veniturile obtinute

cheltuielile si sa obtina beneficii;

- elaboreaza propuneri pentru planul de credite si de casa;

- efectueaza studii si analize în vederea cresterii eficientei folosirii mijloacelor fixe, sporirii

beneficiilor, accelerarii vitezei de rotatie a mijloacelor circulante;

- stabileste nivelul stocurilor de materii prime, materiale, produse;

- ia masuri pentru executarea întocmai a bugetului de venituri si cheltuieli si crearea resurselor

financiare necesare pentru acoperirea costurilor de productie si de circulatie, desfasurarea

normala a activitatii economice, constituirea fondurilor proprii, rambursarea creditelor

bancare precum si mentinerea echilibrului între venituri si cheltuieli.

b) Alte atributii.

Întreprinderea:

- organizeaza si exercita controlul financiar-preventiv si controlul gestionar de fond asupra

gospodaririi mijloace-lor materiale si banesti;

- organizeaza si conduce contabilitatea, întocmind bilantul contabil si situatia principalilor

indicatori economico-financiari;

- stabileste preturi si tarife la produsele si serviciile executate;

- urmareste situatia valorilor materiale;

- face inventarierea bunurilor din patrimoniul întreprinderii s.a.

5) În domeniul cercetarii si dezvoltarii, atributiile întreprinderii se împart în trei grupe:

a) Cercetarea stiintifica, ingineria tehnologica si introducerea progresului tehnic.

Întreprinderea:

- elaboreaza în colaborare cu institutele de cercetare si proiectare de profil:

- planuri proprii de cercetare stiintifica, inginerie tehnologica si de introducere a progresului

tehnic;

- studii, documentatii si proiecte privind realizarea de produse noi si modernizarea celor

existente, dezvoltarea si modernizarea utilajelor, reutilari, extinderi de capacitati, perfectionari

de tehnologii s.a.;

- aplica în productie si valorifica studiile si cercetarile stiintifice;

- organizeaza activitatea de cercetare uzinala si introducerea progresului tehnic, normele de

consum de materiale si normele de munca;

- organizeaza activitatea de inventii si inovatii;

- asigura informarea, documentarea si propaganda tehnico-stiintifica.

b) Investitii si constructii.

Întreprinderea:

- elaboreaza planurile de investitii, de finantare si creditare a acestora;

- asigura din timp, potrivit legislatiei existente, documentatiile tehnico-economice necesare;

- încheie contracte de antrepriza si contracte de livrare a utilajelor, corelate cu termenele de

punere în functiune;

- urmareste realizarea obiectivelor de investitii si aproba receptia investitiilor care intra în

componenta sa.

c) Organizarea conducerii, a productiei si a muncii.

Întreprinderea asigura:

- organizarea pe baze stiintifice a activitatii de conducere si de productie;

- efectuarea de studii privind perfectionarea structurii organizatorice;

- realizarea sistemului informational;

- perfectionarea regulamentelor în vigoare;

- aplicarea celor mai moderne si eficiente metode de organizare, programare si urmarire, de

optimizare a fluxurilor de fabricatie;

d) îmbunatatirea organizarii si normarii muncii, organizarea rationala a locurilor de munca si a

muncii pe schimburi;

e) aplicarea studiilor si proiectelor de organizare s.a.

6) În domeniul activitatilor de personal, întreprinderea:

a) organizeaza orientarea profesionala, selectionarea, încadra-rea în munca si promovarea

personalului;

b) asigura evidenta cadrelor si aplicarea unor criterii obiective de apreciere anuala;

c) stabileste indicatorii referitori la asigurarea, pregatirea si perfectionarea fortei de munca pe

meserii si specialitati;

d) organizeaza perfectionarea pregatirii personalului muncitor;

e) asigura baza materiala a unitatilor scolare, dotarea acestora si cadrele de specialitate necesare;

f) asigura salarizarea personalului, aplicarea formelor de stimulare materiala;

g) ia masuri pentru îmbunatatirea conditiilor de munca, prevenirea accidentelor de munca,

folosirea rationala a fortei de munca si respectarea disciplinei muncii;

h) ia masuri pentru organizarea activitatii cu caracter administrativ, pentru înfiintarea de cantine,

crese, gradinite, grupuri sociale, pentru asigurarea asistentei medicale, a spatiului locativ, a

bazei materiale pentru actiuni cultural-sportive, întocmirea dosarelor de pensii, luarea de

masuri fata de persoanele care au comis abateri s.a.

1.3. Structura industriei alimentare: Procesarea uleiului

Privatizarea sectorului alimentar românesc aproape că s-a încheiat, dar se mai resimte

încă o prezenţă puternică a statului în unele subsectoare. Progresul înregistrat de privatizare e

posibil să fi contribuit la creşterea producţiei şi a productivităţii în industria alimentară,

începând cu anul 1990.

Opţiunile pentru proprietatea privată au atras, de asemenea, un flux crescut de investiţii

străine directe, dar nivelul ISD în sectorul alimentar (şi în agricultura primară) rămâne totuşi

scăzut.

Mai mult, investitorii străini preferă în general sectorul comerţului cu amănuntul şi al

restaurantelor, în timp ce ISD în sectorul de prelucrare sunt limitate la fabricile de bere şi

fabricile de lapte.

Drept rezultat, micii proprietari privaţi (care reprezintă două treimi din sector) sunt în

general lipsiţi de resurse financiare pentru îmbunătăţiri tehnologice, iar fabricile de stat

supradimensionate, cu tehnologie învechită, lucrează cu o capacitate şi eficienţă scăzute.

Privatizarea procesatorilor de stat care au mai rămas (în special în subsectoarele importante

ale zahărului şi fructelor) în combinaţie cu o promovare agresivă a ISD ar trebui să devină o

prioritate de prim rang.

Industria alimentară a României in cazul procesarii uleiului reprezintă 14% din producţia

industrială totală a ţării (18% din total industrii prelucrătoare), iar valoarea producţiei sale a

fost mai mare cu 43,5% în decembrie 2004 faţă de anul 2000 (comparativ cu creşterea de

25,0% pe total industrie prelucrătoare) în termeni reali.

Întreprinderile de comercializare a seminţelor

Majoritatea seminţelor comerciale produse în România se aflau sub controlul tehnic şi

financiar al SEMROM (pentru culturile mari) şi UNISEM. La începutul anului 1997,

SEMROM s-a divizat în cinci întreprinderi aflate în proprietatea statului, cu acoperire

regională independentă, în timp ce UNISEM a rămas aproape intact.

Toate cele şase întreprinderi de seminţe au fost privatizate în 1998-1999. Ele trebuie să

“se lupte” pentru cote de piaţă şi să facă faţă competiţiei din partea importatorilor privaţi de

seminţe certificate de calitate.

Întreprinderile SEMROM lucrează în general cu marii producători de seminţe – asociaţii

juridice şi ferme de stat –, în timp ce micii fermieri sunt din ce în ce mai puţin încurajaţi să

producă seminţe (deşi aceasta este o activitate profitabilă). Unele întreprinderi SEMROM au

început, de asemenea, să importe seminţe, iar activităţile de import au o pondere din ce în ce

mai mare în cifra lor de afaceri.

Cifra de afaceri a întreprinderilor care comercializează seminţe a scăzut după reducerea

subvenţiilor directe pentru achiziţia de seminţe şi extinderea eligibilităţ ii pentru aceste

subvenţii la importatorii privaţi.

Privatizarea, competiţia crescut ă şi restrângerea activităţilor au condus la reduceri

semnificative ale forţei de muncă (cu mai mult de 30%), dar nu au fost raportate schimbări

manageriale majore.

1.3.1. Indicatorii de prelucrare a productiei vegetale

Constau în totalitatea operaţiilor îndeplinite în asociaţiile agricole conform unei anumite

tehnologii prin care produsele agricole vegetale sau animale sunt pregătite pentru a fi folosite

ca materie primă sau semifabricate ale diferitor ramuri ale industriei alimentare şi textile.

Transformarea amestecurilor obţinute după recoltare în produse care pot fi păstrate sau

folosite ca materie primă se realizează printr-o succesiune de operaţii care pot sau nu să

afecteze forma produsului de bază.

Ansamblul ordonat al operaţiilor prin care se realizează prelucrarea primară a unui

produs rezultat în urma recoltării poartă denumirea de proces tehnologic de prelucrare

primară.

Fazele distincte ale fiecărui proces tehnologic se numesc operaţii.

Operaţiile de prelucrare se realizeaza cu diverse utilaje, maşini şi instalaţii. Multiplul

de maşini şi utilaje pentru realizarea consecventă a procesului respectiv de prelucrare primară

alcătuiesc fluxul sau linia tehnologică.

În liniile tehnologice maşinile şi utilajele întrebuinţate trebuie corelate după capacitatea de

lucru în aşa fel ca fluxul tehnologic să nu se oprească în faza de prelucrare primară a

produsului.

Deci, o linie tehnologică de prelucrare primara a unui produs constă din mai multe operaţii,

maşini şi utilaje adecvate, care trebuie să fie corelate astfel ca fluxul tehnologic să lucreze fără

oprire.

Fazele componente ale fiecărui proces tehnologic sunt operaţiile tehnologice

Maşinile şi utilajul din industria prelucrării primare sunt maşini de lucru destinate

pentru efectuarea unor operaţii variate în cadrul procesului de producţie în conformitate cu

cerinţele impuse fiecărei operaţii.

După modul de lucru se deosebesc:

- Maşini şi utilaje cu acţiune periodică;

- Maşini şi utilaje cu acţiune continuu.

În cazul maşinilor cu acţionare periodică producţia de prelucrat este supusă acţionărilor de

prelucrare într-un anumit interval de timp, iar produsul finit este scos din maşina după

prelucrarea lui, după aceasta procesul se termină.

Cel mai mult se întalnesc maşini care lucrează în flux continuu de lucru. În cazul acestor

maşini are loc un proces stabilizat în timp precum şi încărcarea componentelor produsului

iniţial şi ieşirea produsului finit.

În general un sistem de maşini şi aparate de prelucrare trebuie să accepte totalitatea

operaţiilor sau proceselor în urma cărora din materia primă este obţinută produsul finit.

Sistemul de maşini şi utilaje se bazează pe analiza factorilor tehnici, energetici şi tehnico-

organizatorici.

Factorii tehnici principali sunt:

- Caracterul procesului de producţie;

- Metodele de conducere a procesului de producţie.

Factorii energetici sunt:

- Bilanţul dintre materialul intrat în sistem şi materialul ieşit din sistem;

- Bilanţul de energie intrată în sistem şi ieşit din sistem.

Factorii tehnico-organizatorici:

- Gruparea raţională a agregatelor de producere conform indicilor tehnico-economici;

- Mecanizarea proceselor de producere şi a sistemului de transportare a materiei prime

la sistem şi materialul finit de la sistemul respectiv.

Fermele cele mai perfecţionate de prelucrare a produselor sunt cele care sunt produse

continuu, pe bandă (transportoare), în care maşinile şi operaţiile sunt amplasate astfel încît

ţinîndu-se seama de fluxul şi capacitatea de lucru a maşinii şi utilajului montat în linie.

După caracterul producţiei în flux continuu pe bandă se deosebesc fluxuri pe o singură

linie şi pe mai multe linii şi anume:

- Divergente – pe o singură linie:

- Convergente – pe mai multe linii.

Fluxurile pe o singură linie se întalnesc în toate întreprinderile de prelucrare a producţiei

agricole, din care dintr-un anumit tip de materie primă se fabrică un singur produs omogen.

Fluxurile pe mai multe linii se întalnesc în întreprinderile în care producţia se împarte în

mai multe fluxuri de sinestătător, şi în fiecare se obţine un semifabricat care este necesar

pentru obtinerea produsului finit. Exemplu: Laptele integral din care putem să primim lapte de

consum, smantană de consum, produse lactate acide, smantană pentru baterea untului,

branzeturi.

Principala linie este aceea care constă din maşini şi utilaje destinate pentru transformarea

semiprodusului în produsul finit.

Liniile auxiliare sunt acele linii care îndeplinesc operaţiile auxiliare la finalizarea

produsului finit. Exemplu: fluxul de producere a branzeturilor proaspete din lapte, cu

ameliorarea lor cu diverse componente adăugătoare.

În funcţie de caracterul său, un sistem de maşini de mai multe linii se poate compune din:

1) Fluxuri divergente – dintr-un anumit produs se primeste o serie de produse finite;

2) Fluxuri convergente – cand mai multe fluxuri care execută o serie de semiproduse

convergente, intervin la executarea unui singur produs finit;

3) Fluxuri mixte – cand din mai multe materii prime se poate obţine o serie de produse

finite.

Pentru conducerea proceselor tehnologice cat şi dimensionarea utilajului necesar, trebuie

sa cunoasca bilanţurile de materiale şi energie ale procesului. Fiecare produs primar se

transformă în produsul finit prin îndeplinirea mai multor caracteristici.

CAP. II - Evoluția societății comerciale S.C. ULEROM S.A. Iași și

diagnosticul acesteia

2.1. Obiectul de activitate

Activitatea principală a societăţii consta in fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale

brute.

Obiectele secundare de activitate ale societăţii sunt:

Fabricarea uleiurilor rafinate;

Comerţ cu ridicata cu cereale, seminţe şi furaje; intern şi internaţional;

Comerţ intermediar cu materii prime agricole, animale vii, materii prime

textile şi semiproduse; intern şi internaţional;

Comerţ intermediar cu combustibili, minerale şi produse chimice pentru

industrie; intern şi internaţional;

Cultura cerealelor;

Servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii şi protecţia fitosanitară;

Alte servicii pentru agricultură;

Producerea aburului şi a apei calde;

Transportul şi distribuţia aburului şi a apei calde, captarea şi aducţiunea apei;

Întreţinerea şi repararea autovehiculelor;

Activităţi de testări şi analize tehnice;

Alte activităţi de servicii prestate în principal întreprinderilor; intern şi internaţional;

Depozitări; Închirierea altor mijloace de transport terestru intern şi internaţional.

2.2. Obiectivele proiectate

În ţară mai există fabrici care au posibilitatea de a prelucra boabe din soia în Vaslui,

Slobozia (care acum apartine tot grupuilui Alimenta prin Alisa Trading) si Buzău.

Aceste societăţi nu sunt dotate insa cu instalatii de delecitinizare a uleiului brut, iar

capacitatea de producţie cumulată reprezintă aproximativ 50% din capacitatea societăţii

Ulerom.

Practic aceste societăţi nu constituie concurenţa amentitatoare atata vreme cat

capacitate de prelucrare a boabelor de soia pentru Ulerom este de 540t/24h (159.300 tone

boabe soia pe an la un fond de timp de 295 zile).

Privind piata din punct de vedere al grupului, principalii concurenti sunt Bunge

Romania, Cargil, Topway Industries Craiova, Argus Constanta.

Gigantii americani Bunge si Cargil intentioneaza sa detina in 2005 cel putin jumatate

din productia de ulei a Romaniei, iar pe termen mai lung, obiectivul este obtinerea unei

cote de 70%. Grupul Bunge detine deja cele mai importante trei fabrici de ulei – Muntenia

Bucuresti, Unirea Iasi, si InterOil Oradea – pe care le-a cumparat dupa ce initial au fost

supuse unor ample procese de modernizare tehnica si tehnologica. Analistii sustin ca la

aceasta data grupul Bunge detine 35% din cota de piata, iar prin investitiile pe care le

preconizeaza tinteste spre o cota de 45%.

Cargil, care a achizitionat anul trecut fabricile de la Podari si Craiova, deschide o

perspectiva capitalului american care, pe termen mediu, ar putea controla industria de ulei

romaneasca.

Argus Constanta este singura companie cu capital autohton care prin investitiile

proprii a reusit sa construiasca o rafinarie moderna, capabila sa faca fata puternicilor

investitori straini. Conform unui studiu efectuat de Gfk Romania in 2002, Argus

Constanta este pe locul al doilea, avand o cota de piata de aproximativ 19%.

S.C. Topway Industries S.A. detine marcile Untdelemn de la Bunica si Solio care are

o cota de piata de 17% si distributie bine pusa la punct reusind, datorita campaniei de

comunicare la “Untedelemn de la Bunica” sa ramana in mintea consumatorului cu

imaginea traditiei in arta gatitului.

2.3. Capacitatea de productie

Capacitatea de producţie cumulată reprezintă aproximativ 50% din capacitatea

societăţii Ulerom. Practic aceste societăţi nu constituie concurenţa amenintatoare atata vreme

cat capacitatea de prelucrare a boabelor de soia pentru Ulerom este de 540t/24h (159.300 tone

boabe soia pe an la un fond de timp de 295 zile).

Ulerom este liderul pietei romanesti in procesarea de seminte oleaginoase, avand:

-2 fabrici cu 3 linii de fabricatie, cu o capacitate anuala de 480.000 de tone pentru soia,

floarea soarelui si rapita

-1 linie de imbuteliere completa cu o capacitate de 4.000 de sticle pe ora

-5 silozuri cu o capacitate de stocare de 225.000 de tone

Materiile prime utilizate sunt: seminte de floarea soarelui, seminte de rapita si boabe

de soia.

Procesarea celor 1500 de tone pe zi de seminte oleaginoase este axata in Iasi pe

procesarea de boabe de soia si in Targul Frumos pe procesarea de floarea soarelui si rapita.

Pe parcursul celor zece ani, investitiile au depasit cifra de 38 milioane de euro, fiind

directionate spre cresterea capacitatilor de stocare, imbunatatirea calitatii si performantelor

fabricilor, dar tinand cont tototdata si de respectarea cerintelor Uniunii Europene referitoare la

protectia mediului.

In Targul Frumos-aceasta avand 2 linii de procesare:

-prima linie proceseaza in special floarea soarelui:430 tone/zi si aproximativ 150.000

tone/an , sau 325 tone/zi rapita sau 250 tone/zi soia

-a doua procezeaza in special rapita: 450 tone/zi si aproximativ 150.000 tone/an

Aceasta fabrica are o capacitate de stocare :

-seminte:44.000 tone;

-sroturi: 4000 tone;

-uleiuri: 13.000 tone in 26 tancuri.

Capacitatile tehnologice:

- Degumare= 250 tone ulei brut/zi

- Neutralizare=250 tone ulei brut/zi

- Rafinare= 180 tone ulei brut/zi

- Imbuteliere= 96.000 butelii 1L/zi

Departamentele implicate in activitatea de productie, evidenta si rapoarte:

- Departamentul de productie

- Departamentul financiar contabil

- Departamentul comercial

- Laborator

- Management

In Iasi –are o capacitate de procesare de 600 tone/zi si 180.000 tone/an, proceseaza in

special soia.

Aceasta fabrica are o capacitate de stocare de :

-boabe:10.000 tone;

-srot: 4500 tone;

-ulei: 2700 tone.

2.4 Productii realizate

Intre structura de productie si cea organizatorica trebuie sa existe relatii de legatura si

conditionare.Printr-o structura de productie eficienta, societatea devine competitiva pe piata.

Structura produselor care sunt obtinute la societatea SC Ulerom SA este una foarte

diversificata .Societatea are productie principala si secundara, produsele rezultate fiind

urmatoarele:

Productia principala

Ulei brut

Ulei brut mixat

Ulei degumat

Ulei degumat neutralizat

Ulei imbuteliat in butelii de diferite capacitate

Coaja

Srot

Productia secundara

Acizi grasi

Zaturi de ulei

Plevuri

Structura de productie pentru fabrica din Targul Frumos:

Nr crt Produsul Cantitate

Tone/an %

1 Ulei brut de floarea

soarelui

110349,088

2 Ulei rafinat de floarea

soarelui

2731222,496

3 Srot floarea soarelui 18171 14,967

4 Ulei brut de rapita 7000 5,765

5 Ulei rafinat de rapita

00

1652813,613

6 Srot de rapita 00 9020 7,429

7 Ulei brut de soia 3021 2,488

8 Ulei degumat de soia 1200 0,988

9 Ulei rafinat de soia 11095 9,138

10 Srot de soia 4000 3,294

11 Coaja de soia 69705,741

12 Uleiuri vegetale

rafinate

(amestecuri)

2500

2,059

13 Produse secundare 3556 2,929

Total 121407 100

Ulei brut de floarea soareluiUlei rafinat de floarea soarelui Srot floarea soareluiUlei brut de rapita Ulei rafinat de rapita 00 Srot de rapita 00Ulei brut de soiaUlei degumat de soiaUlei rafinat de soia Srot de soiaCoaja de soiaUleiuri vegetale rafinateProduse secundare

2.4.1 Productii prognozate

Se prognozeaza o marire a capacitatii de productie in urmatorii ani cu cu un procent de

18% , ceea ce ii confera intreprinderii sa isi mareasca capacitatea de investitie .

In tabelul de mai jos avem detaliata prognoza capacitatii de productie.

Nr crt Produsul Cantitate

Tone/an %

1 Ulei brut de floarea

soarelui

1325611.3

2 Ulei rafinat de floarea

soarelui

3002522.1

3 Srot floarea soarelui 20123 15.4

4 Ulei brut de rapita 7156 6.1

5 Ulei rafinat de rapita

00

2536515.3

6 Srot de rapita 00 10025 8

7 Ulei brut de soia 3021 2.1

8 Ulei degumat de soia 2233 0.9

9 Ulei rafinat de soia 18652 9,138

10 Srot de soia 4000 3,294

11 Coaja de soia 69705.4

12 Uleiuri vegetale

rafinate

(amestecuri)

3622

2.0

13 Produse secundare 4522 2.6

Total 185246 100

2.4.2 Proiectarea costului de productie si a pretului de livrare

ACTIV 2012 2013 2014 PASIV 2012 2013 2014

Active

permanente 573 6388 57685

Pasive

permanente 13580 89924 82276

Active

curente/temporale 308339 666815 662047

Pasive

curente/temporale

29533

2

58327

9 636456

→Active de

trezorerie 20490 7627 1704

→Pasive de

trezorerie 0 0 0

TOTAL 308912 655203 700732 TOTAL

30891

2

65520

3 700732

Indicatorii de echilibru:

Indicatori de echilibru

financiar:2012 2013 2014

FR 13007 83536 24591

ACN 13007 83536 24591

NFR -7483 75909 22887

TN 20490 7627 1704

CF - -12863 -5923

AE 13580 89924 82276

D NFR - 83392 -53022

Interpretarea valorilor indicatorilor de echilibru:

Fondul de rulment

FR = Pasive permanente – Active permanente

Valoarea pozitiva a FR de-a lungul tuturor celor trei ani analizati este o situatie

favorabila, deoarece se respecta regula de finantare a nevoilor permanente din surse durabile,

ramanand o parte din aceste surse si pentru finantarea activelor circulante, contribuind astfel

si la realizarea echilibrului financiar pe termen scurt in partea de jos a bilantului financiar.

Activul curent net (Activul circulant net)

ACN = Active curente – Pasive curente

Cum ACN este egal cu FR inseamna ca inseamna ca in perioada 2012-2014 valoarea

ACN va fi pozitiva ilustrand o situatie favorabila a firmei.

Necesarul de fond de rulment:

NFR=(Active curente–Active de trezorerie)–(Pasive curente–Pasive de trezorerie)

Indicatori 2012 2013 2014

CA 250716 409552 533015

Cheltuieli din exploatare (fara am si proviz) 228815 334862 522838

Amortizari si provizioane 1000 1000 1000

Dobanzi 0 0 3027

Solduri intermediare de gestiune in varianta anglo-saxona:

INDICATORI 2012 2013 2014

EBITDA 21901 74690 10177

EBIT 20901 73690 9177

EBT 20901 73690 6150

PN 17557 61899 5166

Prag de rentabilitate 229815 335862 523838

Imp/profit 3344 11790 984

CAF 18557 62899 6166

Indicatori 2013 2014

CF

exploatare(metoda

indirecta)

-20493 59188

CFD pt actionari -14445 12814

CFD pt creditori 0-3027

CF total -34938 68975

Se observa ca firma a inregistrat valori pozitive doar ale CF-ului de exploatare,in 2014

datorita CAF-ului mare(datorat profitului net inregistrat) si in 2013 datorita valorii negative si

foarte mari a variatiei fondului de rulment.CF-ul de finantare este negativ in 2013 datorita

dividendelor distribuite.CF-ul de investitii este negativ in 2013 deoarece firma a facut

investitii in imobilizari.

Diagnosticul rentabilitatii

Rentabilitatea financiara a unei firme poate fi diagnosticata prin calcularea ratelor de

rentabilitate aferente dobanzii,capitalului propriu si activului economic


PN 17557 61899 5166

Kpr 13580 89924 82276

ROE 129.28 % 68.83 % 6.27%

Dobanda 0 0 0

Datorii financiare 0 0 3027

Rdob 0 0 0

AE 13580 89924 82276

RAE 129.28 % 68.83 % 6.27 %

ROE=Rata rentabilitatii financiare =

PNK pr

Rdob=

dobandadatorii . financiare

RAE=

PN +dobanziAE

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele resurselor angajate în procesul de

exploatare fără a lua în considerare mecanismul de finanţare (provenienţa surselor de

finanţare), rezultatul excepţional şi incidenţa fiscală (impozitul pe profit).

Rata rentabilităţii financiare măsoară performanţele resurselor proprii angajate în

procesul de exploatare, ţinând cont de influenţa politicii de finanţare a firmei

Pentru a exprima cât mai exact dependenţa între rata de rentabilitate financiară şi cea

economică, cea mai potrivită expresie pentru rata de rentabilitate financiară este cea care are

la numărător profitul curent (varianta cu profitul brut are în vedere neglijarea cheltuielilor

excepţionale, iar varianta cu profitul net face în plus abstracţie de impozitul pe profit.).

* Rata de rentabilitate =

EfectEfort =

Re zultatCA

∗ CAActiv

∗ PasivCapital .investit

=Re zultatCapital .investit


Rezultat (PN) 17557 61899 5166

CA 250716 409552 533015

Activ(A. Imobilizate) 573 6388 57685

Capital ( propriu) 13580 89924 82276

Rata de marja 7.002% 15.11% 0.96 %

Viteza de rotatie 437.54 64.11 9.24

Rata de structura 129.28% 67.33% 6.13%


CApre 229815 335862 523838

CAprg 233159 347652 524822

Pozitia relativa fata de pragul

de rentabilitate de exploatare

0.09 0.21 -0.009

Pozitia relativa fata de pragul

de rentabilitate global

0.07 0.17 -0.01

Indicatorii de Lichiditate

a) Lichiditate curenta =

ActiveCurentePasiveCurente

Acest indicator vizează capitalul circulant si oferă garanţia acoperirii datoriilor curente

din active curente. Valoarea recomandata pentru acest indicator este în jurul valorii de 2

b) Lichiditate imediata =

ActiveCurente−StocuriPasiveCurente

Acest indicator se mai regăseşte sub denumirea de „Testul acid” si are aceeaşi semnificaţie cu

indicatorul anterior, dar pe o arie mai restrânsa.

c) Lichiditate cash/instantanee =

ActiveCurente−Stocuri−CreantePasiveCurente

d)


Lichiditate curenta 1.05 1.14 1.04

Active curente-Stocuri 228860 328907 483393

Lichiditate imediata 0.77 0.56 0.75

AC-Stocuri-Creante 20490 7627 2704

Lichiditate instantanee 0.06 0.01 0.004

Indicatori de Solvabilitate


Kpr/Pasiv 0.04 0.13 0.11

Datorii totale/Pasiv 0.99 0.98 0.91

Datorii fin/Pasiv 0 0 0.004

levier 0 0 0.036

2.5. Justificarea necesitatii si oportunitatii realizarii productiei proiectate

Analizand evolutia indicatorilor se constata urmatoarele:

-capacitatea societatii de a-si achita datoriile a avut o evolutie constanta in perioada analizata.

Avand in vedere faptul ca rata lichiditatii imediate trebuie sa tinda catre 1, in toti cei

trei ani, firma a avut o capacitate de a-si plati datoriiledin ce in ce mai slaba;

-rata lichiditatii curente, indicator ce ofera garantia acoperirii datoriilor curente din activele

curente, a oscilat de-a lungul anilor, cea mai mica valoare inregistrandu-se in anul 2012;

-rata datoriilor totale la total activ masoara procentajul, din totalul fondurilor, asigurat de

creditori;creditorii prefera rate ale obligatiilor mari, deoarece au o incredere mare in aceasta

societate ,data fiind dimensiunea sa, si sustinerea pe care o are;cea mai mare valoare a acestui

indicator s-a inregistrat in anul 2013;

-marja de profit, indicator ce arata profitabilitatea agentului economic, are cea mai mare

valoare in anul 2014, in anul 2013 fiind negativa, fapt datorat cheltuielilor foarte mari .

Fondul de rulment

-reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia ca diferenta

intre capitalurile permanente si activul imobilizat.

Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative. Se observa ca fondul de

rulment a crescut dealungul anilor,marja de securitate fiind mai mare, cea mai mare valoare

fiind de 124346473. Valorile ridicate constituie premisa unei capacitati sporite de plata.

2012 2013 2014

capital propriu 307538153 9633755 35077835

datorii t.l. 293602318 149154354 180757196

capital permanent 601140471 158788109 215835031

Active imobilizate 571312432 59254417 91488558

fond de rulment 29828039 99533692 124346473

Rotatia stocurilor

-se calculeaza ca raport intre stocuri inmultite cu 365 zile si cifra de afaceri.

Anul 2012 2013 2014

Stocuri 906614452 136331116 160506040

CA 2138443993 241484348 223308386

Viteza de rotatie a stocurilor(zile) 154 206 262

Analizand graficul de mai sus se observa o crestere continua a duratei in zile a unei rotatii

a stocurilor, dat fiind faptul ca stocurile au crescut de la un am la altul.

Rata disponibilitatilor

-se calculeaza ca raport dintre disponibilitatile banesti si total active.

2012 2013 2014

Disponibilitati banesti 70453556 20621370 12498273

Total Activ

167447430

8

246510802 277144590

Rata disponibilitatilor 4,2 8,3 4,5

CAP. III - Stabilirea amplasamentului și dimensiunii unei intreprinderi

agroalimentare

3.1 Stabilirea dimensiunilor suprafețelor de producție și de depozitare

Procesarea celor 1500 de tone pe zi de seminte oleaginoase este axata in Iasi pe procesarea

de boabe de soia si in Targul Frumos pe procesarea de floarea soarelui si rapita.

Pe parcursul celor zece ani, investitiile au depasit cifra de 38 milioane de euro, fiind

directionate spre cresterea capacitatilor de stocare, imbunatatirea calitatii si performantelor

fabricilor, dar tinand cont totodata si de respectarea cerintelor Uniunii Europene referitoare la

protectia mediului.

Cele 2 fabrici sunt situate in :

Targul Frumos-aceasta avand 2 linii de procesare:

-prima linie proceseaza in special floarea soarelui:430 tone/zisi aproximativ 150.000

tone/an , sau 325 tone/zi rapita sau 250 tone/zi soia

-a doua procezeaza in special rapita: 450 tone/zi si aproximativ 150.000 tone/an

Aceasta fabrica are o capacitate de stocare :

-seminte:44.000 tone;

-sroturi: 4000 tone;

-uleiuri: 13.000 tone in 26 tancuri.

Capacitatea de rafinare a uleiului este de 180 tone pe zi si 54.000 tone pe an.

Aici se imbuteliaza 4000 recipiente PET 1L pe ora si 28.800.000 recipiente pe an.

Capacitatile tehnologice:

- Degumare= 250 tone ulei brut/zi

- Neutralizare=250 tone ulei brut/zi

- Rafinare= 180 tone ulei brut/zi

- Imbuteliere= 96.000 butelii 1L/zi

Departamentele implicate in activitatea de productie, evidenta si rapoarte:

- Departamentul de productie

- Departamentul financiar contabil

- Departamentul comercial

- Laborator

- Management

Iasi –are o capacitate de procesare de 600 tone/zi si 180.000 tone/an, proceseaza in

special soia.

Aceasta fabrica are o capacitate de stocare de :

-boabe:10.000 tone;

-srot: 4500 tone;

-ulei: 2700 tone.

Slilozurile sunt situate in:

Targul Frumos

-noul siloz are o capacitate de in magazinare vertical de 44.000 tone;

-silozul vechi are o capacitate de 44.000 tone depozitate vertical si 5000 de tone in

depozitul plan.

Letcani

-silozul are o capacitate de 44.000 tone depozitul fiind vertical.

Iasi

-silozul are o capacitate de 44.000 tone intr-un depozit vertical si 10.000 tone

depozitate intr-un depozit plan.

In fabrica din Iasi se pot procesa boabe de soia, din care se obtin srot de soia cu continut

inalt de proteine si ulei de soia crud sau degumat..

Uleiul brut de soia se foloseste ca: ulei rafinat pentru consumul uman, materie prima

pentru margarina si grasimi, supliment in alimentatia animalelor sau in aplicatii tehnice (ex.

biodiesel).

Produc srot de diferite calitati (cu concentratie puternica intre 43% si 46%) pentru a

satisface nevoile tuturor clientilor.

Cu o marja de productie de 80%, srotul de soia este principalul produs al procesarii

boabelor de soia. Srotul de soia constituie element proteic de baza in hrana animalelor, in

special pentru pasari si porcine dar si pentru vacile de lapte si carne.

Etapele procesului tehnologic in aceasta fabrica sunt:

- Producere abur tehnologic

- Decojirea

- Presa+ Extractie

- Mixarea srotului cu coaja-se face pentru a obtine un srot cu grad de proteina mai

scazut in functie de solicitarile pietei

In fabrica de la Targul Frumos se proceseaza seminte de floarea soarelui si rapita

rezultand sroturi si uleiuri crude, degumate, rafinate sau partial rafinate, in functie de cerintele

clientilor.

Srotul este un produs secundar al procesarii semintelor de floarea soarelui sau rapita.

Srotul de floarea soarelui reprezinta un element proteic de baza in hrana animalelor, in special

a porcinelor. Avand o calitate superioara, de 36% continut de proteina, satisface atat nevoile

clientilor locali cat si externi.

Uleiul de floarea soarelui este folosit aproape in exclusivitate in industria alimentara

ca ulei rafinat pentru consum uman. Ulerom vinde uleiul brut si rafinat de floarea soarelui,

vrac sau imbuteliat, atat pe piata interna cat si la export.

Rafinaria de ulei de la Targul Frumos rafineaza ulei crud de floarea soarelui, rapita

sau soia, sau mixturi ale acestora, in functie de solicitarile clientilor.

Uleiul rafinat se inbuteliaza in recipient PET de 1L, 5L sau 10L atat sub marcile

proprii cat si ale clientilor.

3.2. Metode de dimensionare a suprafetei necesare pentru productie

O problema care se cere rezolvata din punctul de vedere a organizarii suprafetelor

productiei o constituie tipul optim de amplasare a locurilor de munca pe suprafetele de

productie si modul in care se va face circulatia produselor si deplasarea personalului pentru

executarea operatiilor de prelucrare. Din acest punct de vedere pot fi adoptate trei solutii si

anume:

proiectarea pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat;

proiectare pe baza procesului tehnologic sau pe grupe omogene de masini;

proiectare in functie de produsul prelucrat sau pe linii tehnologice.

a) Proiectarea pe baza pozitiei fixe a obiectului de prelucrat consta in aceea ca

produsul care trebuie prelucrat ocupa o pozitie fixa, iar muncitorii impreuna cu

echipamentele tehnologice se deplaseaza la acesta, in ordinea impusa de

succesiunea operatiilor tehnologice. Acest tip de organizare a procesului de

productie se recomanda a se folosi in acele unitati de productie care fabrica

produse grele si de dimensiuni mari, numarul produselor este mic, iar procesul

tehnologic este relativ simplu.

b) Proiectarea pe baza procesului tehnologic presupune faptul ca utilajele au o pozitie

fixa; in acest caz deplasarea fiind efectuata de produsele care urmeaza a fi prelucrate.

Utilajele sunt grupate pe grupe omogene de masini asemanatoare din punctul de vedere al

tehnologiei de prelucrare. Va exista in acest caz grupa de masini: strunguri, freze, raboteze,

etc. Acest mod de amplasare a locurilor de munca este specific unitatilor de productie cu tip

de productie de serie mica sau unicate.

c) Proiectarea in functie de produsul prelucrat se foloseste in unitatile de productie care

au un tip de productie de serie mare sau de masa. Amplasarea utilajelor se face in cadrul unor

linii tehnologice specializate in fabricarea unui produs sau a unor produse asemanatoare din

punct de vedere tehnologic, in succesiunea impusa de fluxul tehnologic al produselor.

In urma analizei modului de organizare a procesului de productie poate rezulta

necesitatea unor modificari de fluxuri tehnologice sau de amplasari sau reamplasari de utilaje.

In acest caz este nevoie sa se faca o dimensionare judicioasa a suprafetelor de productie.

Pentru aceasta se folosesc mai multe metode dintre care mai utilizate sunt urmatoarele:

■ metoda pe baza de calcul;

■ metoda prin elaborarea unui proiect sumar;

■ metoda pe baza tendintei coeficientilor si a extrapolarii.

a) Metoda pe baza de calcul consta in stabilirea necesarului de masini, utilaje si instalatii si a

necesarului de suprafata pentru fiecare tip de utilaj sau instalatie in parte. In final se

calculeaza suprafata pe total grupe de utilaje prin inmultirea normativului de suprafata si

numarul de utilaje de acelasi tip.

Tot pe baza normativelor de suprafata se stabilesc si suprafetele necesare deplasarii

muncitorilor, a mijloacelor de transport sau pentru depozitarea materiilor si materialelor sau a

echipamentelor tehnologice.

Suprafata totala de productie se obtine prin insumare la suprafata de productie

suprafetele necesare serviciilor auxiliare sau de deservire sau pentru administratia

intreprinderii.

Determinarea necesarului de masini, utilaje sau instalatii se poate face prin utilizarea

unor relatii de calcul specifice. Acestea sunt diferentiate dupa cum utilajele sunt de prelucrare

mecanica, elaboreaza sarje sau sunt folosite in turnatorii.

Pentru utilajele din prelucrari mecanice numarul acestora se determina cu ajutorul relatiei:

unde:

- Qj- cantitatea de produse de tipul j ;

- tnj- norma de timp pe unitatea de produs j;

- Knj- coeficientul de indeplinire a normelor pentru produsul j;

- Td- timpul disponibil al utilajului.

Pentru utilajele care elaboreaza sarje, necesarul acestora se stabileste cu ajutorul relatiei:

unde:

-Q- cantitatea de produse care trebuie fabricata;

-Gmp- greutatea materiei prime care intra o singura data in instalatie;

-Kp- coeficientul de transformare din materie prima in produs finit;

-Td- timpul disponibil al instalatiei;

-ds- durata de elaborare a unei sarje.

In turnatorii necesarul de instalatii de turnare se determina cu ajutorul relatiei:

unde:

Q- cantitatea de produse care va fi turnata in rame;

-Np/rama- numarul produselor care se formeaza pe o rama de turnare;

-Nrame/ora- numarul de rame realizate intr-o ora;

-Td- timpul disponibil al instalatiei de turnare.

Calculul necesarului de suprafata se face pornind de la fiecare utilaj in parte pentru care

se calculeaza suprafata totala de productie dupa relatia:

St = Ss + Sg + Se

unde:

-Ss- suprafata statica;

-Sg- suprafata de gravitatie;

-Se- suprafata de evolutie.

Suprafata statica reprezinta suprafata pe care se aseaza efectiv utilajul, putandu-se

determina in functie de dimensiunile acestuia.

Suprafata de gravitatie este necesara pentru deservirea de catre muncitor a locurilor de

munca, sau pentru depozitarea materialelor. Aceasta suprafata se determina dupa relatia:

unde:

-N- numarul laturilor din care poate fi deservit utilajul de catre muncitor

Suprafata de evolutie este necesara pentru deplasarea personalului din sectie si pentru

efectuarea diferitelor transporturi si se determina cu ajutorul urmatoarei relatii:

Se =(Ss + Sg)K unde:

-K este un coeficient de suprafata, ale carui valori sunt cuprinse intre 0,05 si 3 in functie de

specificul locului de munca.

b) Metoda pe baza unui proiect sumar consta in aceea ca se elaboreaza un proiect de

detaliu care sa ofere o prima orientare asupra spatiilor necesare in functie de solutiile de

amplasare adoptate. Dimensionarea spatiilor pe baza normativelor de utilizare a spatiului se

foloseste in mod frecvent in cazul in care anumite tipuri de suprafete se repeta de la un proiect

la altul.

In concluzie, folosirea acestei metode se bazeaza pe normativele existente pentru diferitele

masini sau utilaje.

Astfel, pentru masinile mici este necesara o suprafata de 10-12 mp, pentru cele mijlocii

15-25 mp, iar pentru cele mari 30-45 mp.

La fel se stabileste suprafata de productie necesara pentru activitati de control tehnic de

calitate sau auxiliare.

c) Metoda pe baza tendintei coeficientilor sau a extrapolarii . Pe baza acestei metode se

pot determina indicatori precum raportul dintre suprafata utila si suprafata totala, sau intre

suprafata construita si cea utila, etc

Suprafetele de productie se pot determina si prin extrapolare, adica tinandu-se seama de

tendinta acestor coeficienti si necesarul de suprafata estimat intr-o perioada viitoare.

3.3. Etapele procesului de amplasare

O intreprindere poate prospera in cazul unui amplasament favorabil.

La alegerea amplasamentului unei intreprinderi este necesar de luat in calcul urmatoarele

etape :

Numărul și structura populației și puterea de cumpărare a acesteia;

Natura produsului și frecvența cumpărării diferitelor produse;

Intensitatea traficului pietonal;

Apropierea concurenților;

Vecinătatea cu alte afaceri;

Numărul locurilor de parcări;

Costul amplasării;

Condițiile contractului de încheiere;

Imaginea localului;

Reglementări și norme specifice;

Accesibilitatea pentru clienți;

Existența transportului public;

Existența unui număr suficient de locuri de parcare;

Posibilitatea extinderii ulterioare a afacerii;

Cât de ușor și de repede pot găsi clienții afacerea;

Mărimea cheltuielilor suplimentare pentru promovarea amplasamentului respectiv, etc.

Disponibilitatea forțelor de muncă calificate - Se va avea în vedere reducerea

şomajului din zonă şi evitarea fluctuaţiilor de personal în unităţi deja existente.

● Apropierea de sursele de materie primă - Acest factor are o pondere însemnată în situaţia în care procesul de producţie necesită un volum mare de materiale, al căror transport este

costisitor;

Apropierea de piețele de desfacere pentru bunurile finite;

Accesul la căile de transport - Se urmăreşte amplasarea sistemului industrial cât mai

aproape de calea ferată, reţeaua de transport auto sau transport pe apă.

Costul transportului;

Costul și calitatea utilităților;

Prevederile legale referitoare la protecția mediului înconjurător.

- Metode de amplasare

Lucrarile de specialitate prezinta mai multe metode prin care decizia de amplasare poate fi optimizata:

a) tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

b) metoda utilitatilor aplicata analizei amplasarilor

c) analiza dimensionala a amplasarilor

d) metoda pragului de rentabilitate

e) metoda centrului de greutate

f) programarea liniara, algoritmul de transport.

a) Tabelul comparativ al principalilor factori de influenta

Tab 3.4.1

Principalii factori de influenta

Factorii de influenta Internationali Nationali Regionali LocaliStabilitate politica Legislatie relevanta Sindicate de munca Climatul mediului industrial Fezabilitatea întreprinderilor Restrictii de capital Taxele pentru firmele straine Restrictii curente PIB, tendinta Tendintele investitiilor straine Restrictii pentru forta de munca strainaClimat Limbaj Preferinte manageriale Facilitati de localizare Accesul la aria de distributie Costul vietii Standardul de viata Localizarea pietei / clienti Localizarea furnizorilor Proximitatea colaboratorilor Forta, abilitati si priceperi somaj, absenteism Nivel de salarizare Restrictii de dezvoltare

Structura taxelor ?Controlul mediului ?Comunicatii internationale, nationaleTransport (aerian, tren, sosele)

Accesibilitatea teritoriului si costuri

Costul terenului

Costul constructiei

Închirieri

Costul serviciilor

Zonarea si restrictii de plan (urbanizare)

Accesul la utilitati

Accesul la achizitie si pregatire

Atitudinea si cultura comunitatii

Accesibilitatea energiei

Costul energiei

Impactul în mediu

Acces la subcontractari

Acces la amplasament

Caracteristicile locului

Acces spatii adiacente

Acces transport

Parcari

Transport local

Alte facilitati

b) Metoda utilitatilor

Utilitatea se exprima prin gradul de satisfactie pe care-l înregistreaza decidentul optând

pentru o cale sau alta de rezolvare a problemei de conducere în raport cu interesele si

obiectivele sale si ale organizatiei . Teoria utilitatii a fost elaborata de John Newman si Oscar

Morgenstein în 1944, formulând functiile, proprietatile si modul în care se poate aplica în

procesul decizional.

Utilitatea este un indicator adimensional si permite ca valorile diferitelor caracteristici ale unei variante decizionale sa fie însumate.

Atât în cazul produselor, proceselor cât si în cel al amenajarilor utilitatea evalueaza gradul

de satisfactie dupa mai multe criterii sau caracteristici care au fiecare o pondere în definirea

utilitatii de ansamblu, pondere stabilita de un decident sau un grup de lucru dupa o serie de

metode care elimina subiectivismul sau partizanatul.

Teoria utilitatilor se dovedeste a fi deosebit de elastica pentru ca permite includerea în analiza atât a factorilor cantitativi, fiecare exprimat prin unitati de masura specifice, cât si a factorilor calitativi exprimati prin valori relative apreciate în functie de un etalon prestabilit.

Etapele de lucru în metoda utilitatilor:

1. Se nominalizeaza variantele de amplasare Vi, i = (1..m).

2. Se dezvolta lista factorilor relevanti Fj, j = (1..n) care reprezinta criteriile de

apreciere a variantelor de amplasare.

3. Se aloca fiecarui factor un coeficient de importanta Kj în functie de obiectivele

propuse. Se prefera ca suma acestora sa fie egala cu 1; ∑Kj = 1

4. Se determina consecintele criteriilor de apreciere asupra fiecarei variante si se construieste matricea consecintelor. (tab. 3.4.2) astfel încât pentru fiecare amplasare Vj sunt

nominalizate consecintele aij în functie de fiecare criteriu Fj.

Tab.3.4.2

Tabelul consecintelor în metoda utilitatilor

Amplasare FactoriF1 ... Fj ... Fn

V1 a11 a1j a1n

...Vi ai1 aij ain

...Vm am1 amj

Se precizeaza ca în matricea consecintelor se regasesc valorile reale exprimate în

unitatile de masura caracteristice si cele calitative apreciate în valoarea lor relativa. Tabelul

centralizeaza consecintele fara a tine cont de unitatea de masura specifica fiecarui criteriu de

apreciere.

5. Se alege o scara de nivel pentru a transfera consecintele în utilitati, de obicei de la

1 la 10, pentru a aprecia adimensional consecintele detasându-le de unitatile de masura.

6. Se transforma consecintele în utilitati. Pentru fiecare factor de influenta se va

identifica consecinta cea mai nefavorabila careia i se va acorda nivelul de utilitate 1, iar pentru

cea mai favorabila nivelul de utilitate 10. Pentru valorile intermediare, utilitatile pot fi

determinate prin interpolare sau cu relatia:

Unde :

uij - reprezinta utilitatea corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul

j aij - consecinta corespunzatoare amplasamentului i în functie de factorul j

(aj)u=1 - consecinta cea mai nefavorabila la nivelul factorului j

(aj)u=10 - consecinta cea mai favorabila la nivelul factorului j

7. Se construieste matricea utilitatilor similara cu cea a consecintelor.

În tabelul 3.4.3 se vor nominaliza si valorile coeficientilor de importanta pentru fiecare criteriu de apreciere Kj.

Tab.3.4.3

Tabelul utilitatilor

AmplasareFactori

F1 ... Fj ... Fn Utilitatea totala

V1 u11 u1j u1n

...

Vi ui1 Uij uin

...

Vm um1 umj umn

Kj K1 ... Kj ... Kn

8. Se calculeaza utilitatea totala aferenta fiecarei variante de amplasare cu formula:

adica ponderând utilitatile cu coeficientii de importanta alocati si în final efectuând suma utilitatilor ponderate pe fiecare varianta de amplasare.

9. Se face recomandarea de amplasare conform variantei cu utilitatea totala maxima.

Avantajele metodei:

- în analiza pot lua în considerare atât factori calitativi cât si factori cantitativi de care depinde eficienta amplasarii;

- metoda este logica si usor de aplicat si are un grad de generalizare remarcabil.

Dezavantajele metodei:

- se induce un anumit grad de subiectivism în etapele de stabilire a factorilor si a importantei acestora în functie de obiectivul sau obiectivele propuse;

- varianta optima rezultata nu concorda întotdeauna cu anumite considerente majore care nu au fost luate în calcul si deci varianta optima nu poate fi aplicata datorita acestor restrictii (securitatea oamenilor, riscuri etc.).

Managementul activităţilor logistice presupune nu numai decizii referitoare la deplasarea

bunurilor ci şi decizii despre:

− unde, ce şi cât să se producă,

− care să fie nivelul stocului în fiecare etapă procesului de producţie,

− fluxul informaţional între actorii implicaţi în lanţul logistic şi

− locul de amplasare a uzinelor şi centrelor de distribuţie.

Deciziile referitoare la amplasare sunt cele mai dificile şi critice în realizarea unui lanţ

logistic eficient. Fluxul informaţional este şi acesta relativ flexibil, putîndu-se modifica în

funcţie de strategiile corporatiste şi diferitele alianţe. Deci, transportul, stocul şi informaţia pot

fi reoptimizate rapid ca răspuns la modificările apărute în lanţul logistic.

O limitare importantă modelului de amplasare cu cerere fixă este presupunerea cădere

la centrele de distribuţie la clienţi sunt trimise vehicule încărcate la capacitatea maximă. În

majoritatea cazurilor, transporturile sunt efectuate la capacităţi sub capacitatea maxima de

transport a vehiculelor şi pe o rută cu opriri intermediare între facilităţi şi diverşi clienţi. În

cazul vehiculelor încărcate la capacitate maximă, costul unei livrări este independent de

celelalte livrări efectuate, pe când, în cazul transporturilor incomplete, costul livrărilor

depinde de amplasarea celorlalţi clienţi şi de ordinea în care aceştia sunt serviţi.

3.Analiza dimensionala în amplasarea întreprinderilor

În general când avem de rezolvat o problema multidimensionala se poate utiliza metoda elaborata de Bridgeman [4]. Sa presupunem ca avem de ales între mai multe variante de amplasare i = (1..m) carora putem sa le asociem o serie de costuri de tip scor datorate unor

factori de influenta j = (1..n). Aceste costuri sunt echivalente cu Oi1, Oi2, ., Oij, ., Oin.

Fiecare factor are un coeficient de importanta de tipul W1, W2, ., Wj, Wn. Meritul,

sau valoarea, pentru fiecare varianta de localizare se obtine prin formula:

În aceste conditii se compara variantele doua câte doua:

Concluzia este stabilita de rezultatul raportului:

- daca MA/MB>1 se alege varianta B.

- daca MA/MB<1 se alege varianta A.

4.Metoda pragului de rentabilitate

Universalitatea pragului de rentabilitate face posibila utilizarea analizei cantitate - cost si pentru a compara economic alternativele de amplasare.

Problema se poate rezolva grafic sau algebric si comporta etape bine precizate:

1. Se determina CF - costurile fixe si CV - costurile variabile pentru fiecare varianta de

amplasare. În faza initiala pentru fiecare varianta de amplasare se determina costurile fixe CFi

care sunt independente de cantitatea executata si costurile variabile CV = cV x Ng dependente

de cantitatea executata Ng.

Apoi vom determina CT costurile totale pentru fiecare varianta i.

2. Pe o diagrama cumulativa vor fi reprezentate variatiile cheltuielilor totale CTi pentru

amplasamentele propuse.

3. Printr-o analiza a rezultatelor obtinute se selecteaza localizarile care au costurile totale

cele mai scazute asociate unei productii precizate. Se obtin mai multe variante fezabile în

functie de cantitatea de produse executate, rezultate care vor fi interpretate si valorificate dupa

o procedura logica.

5.Metoda centrului de greutate

. Metoda centrului de greutateMetoda presupune alegerea poziţiei de amplasare pe baza distanţei medii faţă de

beneficiari/furnizori, această distanţă calculându-se în raport cu un punct de origine arbitrar ales. Această distanţă se poate afla pentru situaţii uni, bi sau tridimensionale. În caz unidimensional se măsoară distanţele de-a lungul unei axe (est/vest). În cazul bidimensional distantele se măsoară pe două axe N-S şi E-V. Dacă nu se dau şi alte date privind tarifele sau volumele de transportat, poziţia de amplasare, denumită și centru de greutate, este dată de distanţa medie a beneficiarilor/furnizorilor faţă de origine. Dacă însă volumele, tarifele variază între amplasamente, atunci se vor lua în calcul şi factori precum volum - distanţă sau tarif - greutate - distanţă.

Pentru exemplificare, să presupunem că se amplasează un depozit care va primi produsele de la mai multe uzine şi apoi le va distribui către mai mulţi beneficiari. Pentru simplificare să presupunem că se consideră trei firme A,B,C cu următoarele date:

A furnizează firmelor B şi C 10 tone la un preţ de 5 u.m./tkm; B este aprovizionat cu 2 tone la un preţ de 8 u.m./tkm; C este aprovizionat cu 8 tone la un preţ de 4 u.m./tkm.

FiguraAmplasarea pe baza metodei centrului de greutateCoordonatele centrului de greutate se calculează pe baza formulei următoare:

Ti *Vi * Zi Z

i Ti *Vii

în care: T; reprezintă tariful de transport pe tonă şi km pentru fiecare amplasament i; Vi - cantitatea ce urmează a fi transportată de la sau până la fiecare amplasament i;

Zi - distanţa în km, între o origine arbitrar aleasă şi fiecare punct i.RezolvareDacă considerăm doar distanţele faţă de origine şi calculăm distanţa medie, iară a ţine seama

de diferenţele de tarife și de volume de transportat, punctul va avea coordonatele W'(95,33 ; 49,00).Aplicând în schimb metoda centrului de greutate, pe baza datelor prezentate în tabelul 3.1,

punctul ales va avea următoarele coordonate:

X TA *VA * X A TB *VB * X B TC *VC * X CTA *VA TB *VB TC *VC

5 *10 * 73 8 * 2 * 95 4 *8 *118

8946

91.29kmEst5 *10 8 * 2 4 *8 98

Y T

A *V

A *Y

A

T

B *V

B *Y

B

T

C *V

C *Y

C TA *VA TB *VB TC *VC

5 *10 * 22 8 * 2 *84 4 *8 * 41 38.33kmNord 5 *10 8 * 2 4 *8

TabelulProblema centrului de greutate

Tarif de Cant. Dist. Dist.faţă detransport faţă deB/F v origine pe axa T VX T V Y T UT - originetone Nord (Y)um/tkm pe axa Est

A 5 10 73 22 3650 1100 50

B 8 2 95 84 1520 1344 16

C 4 8 118 41 3776 1312 32

Total 8946 3756 98

W’ 95,33 49,00

Coordonatele centrului de 91,29 38,33greutate (W)

Se observă că punctul ales (W) este mai apropiat de firma A în comparaţie cu W'. Dat fiind

faptul că firma A înregistrează costuri ridicate de transport şi cantităţile transportate sunt mai mari,

este normal ca depozitul sâ fie amplasat mai aproape de această firmă. Aşadar depozitul va fi amplasat

la 91,3 km distantă spre Est şi 38,3 km distanţă spre Nord în raport cu punctul de origine ales.

3. Metoda comparării costurilor totale. În cazul acestui model de analiză, problema este alegerea unui amplasament din mai multe predeterminate în funcţie de costuri, dar nu de cele de distribuţie, ci în funcţie de costurile fixe şi variabile ale unității agro-alimentarei. Pot fi luate în calcul

şi costurile de distributie, dar cestea constituie doar o parte a costurilor fixe şi/sau variabile ale

întreprinderii.

Costurile totale ale unei firme se împart în costuri fixe şi costuri variabile. Costurile fixe sunt

acele costuri independente de volumul producţiei, respectiv de cererea de produse manifestată pe piaţă.

Se includ aici cheltuielile cu chiria clădirilor, a terenului ocupat, cheltuielile cu amortizarea, cu

încălzirea şi iluminatul general al unităţii, cheltuielile cu impozitele pe clădiri şi pe proprietate etc.

Costurile variabile sunt dependente de volumul producţiei, volum dimensionat şi în funcţie de

cererea pietei. În această categorie intră cheltuielile cu forta de muncă (cu disponibilitate diferită de la

o zonă la alta), cheltuielile cu materialele necesare pentru producţie (mai mult sau mai putin

accesibile), cheltuielile de transport, care pot fi sensibil diferite de la un amplasament la altul. Paşii

care se parcurg în rezolvarea acestui gen de probleme sunt următorii:

se stabilesc mai multe variante de amplasare;

se estimează costurile fixe şi variabile pentru fiecare alteinativă la diferite niveluri ale cererii;

se reprezintă grafic alternativele, trecând pe abscisă nivelurile cererii iar pe ordonată costurile totale pentru fiecare alternativă;

se stabileşte punctul de intersecţie al graficelor corespunzător acelui nivel al cererii pentru care costurile totale ale diferitelor variante de amplasament sunt egale;

se identifică valorile sau intervalele de valori ale cererii pentru care o variantă este preferată alteia.

3.5. Fundamentarea elaborării planului general de organiazare a firmei

Odata stabilit locul de amplasarea al viitoarea intreprinderi, se trece la proiectarea

lucrarilor de contructii- montaj si de instralatii, precum si la proiectarea tehnologica si de

productie. In ambele cazuri se ridica probleme specificare care .de regula sunt rezolvate de

grupe diferite de specialisti dar intre aceste grupe se strabileste un flux permanent de relatii si

conditionari proprii tehnologiei de proiectare si de exceptie a viitoare intreprinderi.

Din ansamblul problemelor solutionate , in procesul de proiectare a viitoare intreprinderi, cele privind organizarea si amenajarea spatiala a nivelului intreprinderii sunt

cuprinse si rezolvate in cadrul planului general de organizare a intreprinderii.

Planul general de organizare a intreprinderii este lucrarea de proiectare prin care se

stabileste desfasurarea spatiala a porcesului de productie, amplasarea caldirilor, constructiilor

si instalatiilor in stransa coordonare cu relieful, cu necesitatile de amenajare a terenului si cu

sistemul de transport intern ce vor fi lolosite intr-un tot unitar tehnic si arhitectural in vederea

functionarii eficiente a viitoarea intreprinderi.

Elaborarea unui plan general de organizare a intreprinderii preiznta o importata

economica deosebita. Astfel, decalitatea solutiilor adoptate prin intermediul acestuia depinde

atat realizarea in bune conditii a activitatii de proiectare si constructie a intreprinderii

respective, cat si modul de desfasurare a proiectiei si eficienta economica a activitatii

productive a intreprinderii dupa punerea sa in functiune.

Planul general de organizarea a intreprinderii este format din planuri care solutineaza mai multe grupe de probleme care privesc :

Incadrarea in zona sau platforma industriala

Zonificarea teritoriului intreprinderii

Asigurarea unei retele de transport adecvate

Lucrarile de terasament necesitate de intreprindere;

Instalatii sanitare, de alimentare cu apa, canalizare etc;

Instalatii energetice;

Instalatii electrice;

Instalatii si amenajari speciale;

Spatii verzi, plantatii, zone de protectie, locuri de odihna;

Organizarea lucrrilor de executie;

Amenajari privind protectia si tehnica securitatii muncii in interiorul

intreprinderii;

La elaborarea planului de organizare a intreprinderii trebuie avute in vedereanumite

difereniteri, cum sunt cele date de felul ramurii din care face parte intreprinderea, de gradul de

integrare al acesteia, de tipul de productie, de gradul de concentrare si specializare,cooperare

sau combinare, de natura proceselor tehnologice desfasurate.

De asemenea pentru elaborarea unui plan general eficient este necesar sa se tina seama de o serie de elemente de baza, care pot fi grupate dupa continutul lor in urmatoarele categorii care se refera la:

Procesul tehnologic .Prin proiectarea viitoare intreprinderi trebuie sa se prevada folosirirea celor mai avansatesi eficiente procedee si echipamentte tehnologice si sa asigure un grad ridicat de mecanizare, automatizare si robotizare a procesului de productie;

Circulatia materialelor si a oamneilor pe teritoriul intreprinderii. Este necesar

ca fluxul de materiale sa aiba un caracter continuu, sa fie cat mai scurte posibil si sa se evite

intoarcerile sau strangularile de flux. Fluxurile de oameni pe teritoriul intreprinderiitrebuie

sa fie cat mai scurte, fara a exista incrucisari ale acestora cu fluxurile de materiale.

Alimentarea cu diferite utilitati. Se impune stabilirea unei structuri si amplasari rationale a instalatiilor si retetelor energetice necesare pentru asigurarea diferitelor forme de energie (electrica, termica, abur etc) atat in afara cat si in interioru intreprinderii

Conditiile naturale, climatice, geologice, hidrologice si topografice.

Amplasarea constructiilor si caldirilor intreprinderii trebuie facuta tinand seama de pozitia

fata de punctele cardinale, asigurandu-se o iluminare naturala optima si de directia si

frecventa vanturilor dominante in regiunea reswpectiva, pentru a se evita imprastierea

diverselor degajari (fum, gaze etc)pe teritoriul intreprinderii.

Elementele de ordin arhitectonic, urbanistic si constructiv. Solutiile de

proiectare trebuie sa asigure incadrarea intreprinderii in stilul arhitectural al zonei, diferitele

claddiri sau constructii trebuind grupate in anumite zone in raport cu specificul productiei,

cu conditiile sanitare si cu gradul de nocivitate.

Protectia contra incendiilor. Aceasta cerinta impune respectarea unor distante

minime intre calridisi constructii i functie de gradul de pericol de incendiu al procesului

tehnologic care se desfasoara in interiorul acestora, amplasarea in zone izolate a

subunitatilor care prezinta un pericol ridicat de incendiu.

Conditiile tehnico-sanitare. In functie de natura procesului tehnologic care se desfasoara in cadrul intreprinderii, prin planul general de organizare se prevad solutii de amplasare care tin sema de cerintele de ordin tehnico-sanitar.

CAP. IV – Alegerea și descrierea schemei adoptate și de analiză a factorilor de

producție

4.1 Schema tehnologica a uleiului

Prelucrarea si procesarea semintelor se va face prin metode fizice fara a afecta calitatea

productiei si fara a modifica continutul de elemente care constituie ingredientele ce trebuie sa

existe in produsul final obtinut.Prin implementarea proiectului, societatea urmăreşte

asigurarea unui nivel ridicat de calitate ale produselor obţinute prin tehnologie modernă , la

standardele impuse de UE, realizând un control amănunţit, bazat pe o aparatură

ultraperformantă.

Obiectivul general al proiectului „Asamblarea unei linii de procesare si prelucrare a

ssemintelor oleaginoase” îl constituie achiziţionarea şi montarea unei linii de productie a

uleiului in conformitate cu normativele de mediu ale Uniunii Europene.

Astfel, investiiţile propuse a se realiza prin acest proiect vizează următoarele:

achiziţionarea de instalaţii performante la nivelul standardelor Uniunii Europene în

vederea prelucrarii semintelor oleaginoase ;

crearea condiţiilor de desfăşurare în condiţii optime a activităţii şi de protecţie a

mediului înconjurător.

Utilizarea utilajelor,instalatiilor si echipamentelor nou achizitionate in conditii

eficiente din punct de vedere tehnic si economic pentru a valorifica productia obtinuta

in cadrul plantatiei.

Uleiul se va produce dupa după următoarea schemă tehnologică:

SEMINTE OLEAGINOASE

RECEPTIE (cantitativa si calitativa)

DEPOZITARE

CURATIRE

USCARE

DECOJIRE

TRATAMENT HIDROTEHNIC (DECOJIRE)

PRESARE EXTRACTIE CU SOLVENTI

TURTE ULEI BRUT DE PRESA MISCELA SROT

DISTILARE

DESOLVENTIZARE

ULEI BRUT DE EXTRACTIE

RAFINARE

DESMUCILAGINARE

NEUTRALIZARE

SPALARE

USCARE

DECOLORARE

WINTERIZARE

DEZODORIZARE

ULEI RAFINAT

Fig.4.1 – Schema tehnologica a obtinerii uleiului

4.2. Descrierea procesului de fabricație

Curatirea semintelor are ca scop indepartarea impuritatilor organice, minerale si a

prafului.

Uleiurile vegetale se extrag din seminte, pulpa, sau miezul unor fructe, sau chiar din

samburii unor plante, denumite oleaginoase.

Compozitia chimica a semintelor oleaginoase variaza cu specia vegetala din care

provine. Se considera ca semintele au un cntinut de 0,5 g ulei/g proteina.

Compozitia chimica a semintelor si uleiurilor poate fi influentata de umiditate

solului, procedeele agrotehnice aplicate, temperatura mediului.

Precuratirea semintelor oleaginoase are ca scop prevenirea unor deprecieri ale materie

prime in timpul depozitarii.

Depozitarea semintelor oleaginoase. Depozitarea si reducerea umiditatii semintelor

oleagonoase creaza conditi necesare unei depozitari in care pericolul degradarii materiei prime

prin respiratie, incingere, degradare este micsorat.

Maturarea semintelor oleaginoase se poate continua si dupa recoltare.Stabilitatea este

influentata de trecerea enzimelor din starea lor activa in starea inactiva. Incheierea maturarii

imbunatateste randamentul de prelucreare a semintelor in uleiuri.

In timpul depozitarii se evita accesul luminii in silozuri, pentru a preveni autooxidarea

grasimilor.

Decojirea se realizeaza prin lovire , frecare, presare sau taiere; folosindu-se in acest

scop utilaje speciale. Este necesar de examinat materialul iesit de la decojire si procentul de

seminte nesparte. In materialul descojit se determina procentul de miez, continutul de ulei in

coaja si umiditate.

Macinarea are ca scop ruperea membranei celulare si destramarea stucturii

ectoplasmei, creandu-se conditii favorabile pentru extractia uleiului

Continutul de mic de ulei si mediul favorizeaza in general o buna macinare. In timpul

macinarii se creeaza conditi prielnice oxidarii uleiului.

Prajirea are ca scop modificarea proprietatilor fizice-chimice ale macinaturii pentru ca

la presare sa se obtina randamentul maxim in ulei.

Umectarea se realizeaza prin adaugarea de apa favorizand fenomenul de udare

selectiva, potrivit caruia fortele de suprafata care retin uleiu se satureaza cu apa eliminand

uleiul. Incalzirea macinaturii duce la scaderea tensiunii superficiale si vascozitatii uleiului.

Presarea macinaturii reprezinta una dintre cele doua operatii finale ale procesului

tehnologic de obtinere a uleiului brut. Pentru fabricatiile de ulei care nu au extractie, presarea

incheie procesul de obtinere a uleiului brut.

Prin presare, uleiul se separa din macinatura cu randament supus presararii.

Procesul de presare este infuentat de: tipul de presa, presiunea exercitata, durata

presarii, umiditatea macinaturi, temperatura macinaturii, grosimea stratului de material supus

presarii

Csterea presiunii trebuie sa se faca gradat, pentru a evita infundarea capilalelor si,

impiedicarea scurgerii uleiului.

Cresterea presiunii si durata de presare influenteaza asupra cantitati de ulei expulzat,

numai pana la o limita, dupa care randamentul nu mai este modificat .

Purificarea uleiului de presa are ca scop retinerea suspensilor mecanice si organice, cum

si a urmelor de apa. Acestea pot micsora conservabilitatea uleiului si ingreuna operatie de

rafinare.

Purificarea uleuiului brut cu presa se realizeaza prin trecerea uleiului pe sita vibratoare,

uscarea si filtrarea uleiului.

Factorii care influenteaza filtrarea sunt: presiunea si viteza de filtrare, structura sau

natura precipitatului depus, grosimea precipitatuluyi, vascozitarea lichidului cere se filtreaza,

si temperatuta lichidului care se filtreaza.

La uleiul brut se determina sedimetul si aciditatea iar la brochen umiditatea si continutul

de ulei.

Rezultatul purificarii se masoara prin continutul de impuritati si apa a uleiului rezultat.

In acelasi timp se verifica aciditatea libera, gustul, mirosul si culoarea.

Extractia cu dizolvanti prezinta avantajul ca asigura extragerea aproape integrala a

uleiului, mai ales atunci cand se practica o schema tehnologica moderna, care cuprinde si

presare anterioara.

In industrie extractia este influentata de sructura materialului supus extractiei,

proprietatile dizolvantului si regimul de extractie a macinaturii. Structura anterioara a

macinaturii permeabilitatea dizolvantulu, gradul de degresare al macinaturii.

Umiditatea optima a macinaturii este de 6-9 %.

Cresterea temperaturii dizolvantului favorizeaza procesul de extractie a uleiului.

Extractia macinaturii se poate realiza atat in baterii de extractie cat si in instalatii cu flux

continuu. La extractia in baterii, controlul de calitate va urmari respectatea normelor

tehnologice de incarcare a extractului cu macinatura si benzina.

Distilarea miscelei se refera la procesul de ulei dizolvat intr-o cantitate determinatade

dizolvant. Greutatea specifica este influentata de raportul cantitativ dintre ulei si dizolvant si

de temperatura.

Eliminarea dizolvantului din srot se realizeaza prin aburirea srotului urmata de

uscare, pana la o umiditate de 8-9 % pentru eliminarea dizolvantului..

Rafinarea uleiurilor vegetale are ce scop eliminarea unor substante de insotire din uleiul

brut(mucilagii, acizii grasi liberi, pigmenti vegetali),.

Prin rafinare se amelioreaza proprietatile uleiurilor cum sunt culoarea, aciditatea libera,

gustul si mirosul, transparenta, consevabilitatea.

Rafinarea trebuie astfel condusa incat sa se obtina minimim de pierderi de grasime.

Rafinarea se realizeaza in functie de impuritatile din uleiul brut prin:

• metode fizice: sedimentare, centrifugare, filtrare, distilare;

• metode chimice: neutralizarea alcalina, rafinarea acida, decolorarea

chimica, neutralizarea prin esterificare;

• metode fizico-chimice: hidratatea, decolorarea prin adsortie,

rafinarea cu dizolvanti selectivi;

Filtrarea este influentata de presiunea vascozitati uleiului si temperatura sa, grosimea

stratului de de separat.

Uscarea in industria uleiului se realizeaza utilizand, in general, actiunea caldurii.

La indicarea metodei de uscare si a regimului de uscare aplicat, controlul de calitate va

urmari:

►-evitarea supraincalzirii semintelor, printr-o temperatura prea ridicata;

►-mentinerea unei durate cat mai reduse de deshidratare pentru a evita , la

temperaturi ridicate, unele procese enzimetice;

Uscarea se poate realiza in uscatoare rotative, uscatoare tambur si in instalatii de

iradiere cu radiatii infrarosii.

Viteza de uscare depinde de umiditatea initiala si finala a semintelor oleaginoase,

de temperatura mediului in care are loc uscarea si de intensitatea de miscare a agentului.

Uscarea uleiurilor se realizeaza la o temperatura de 90-95oC, la o presiune de

reziduala de 100-160 mm Hg.

Decolorarea (albirea) are ca scop obtinerea unui ulei cu o coloratie cat mai

slaba.Decolorarea se face utizand absorbanti si este influentata de ai multi factori: natura

substantei absorbante, temperatura, timpul de contact dintre adsorbant si ulei, starea de

agitare.

Prezenta acizilor grasi liberi cum si a urmelor de sapun micsoreaza eficienta

docolorarii cu adsorbanti, datorita faptului ca sunt adsorbanti preferentiali.

Cantitatea de pamant decolorant pentru uleiul de dovleac este de 4-5%

Vintetizarea (deceruirea sau demargarinizarea) este o operatie prin care se elimina din

ulei cerurile si gliceridele care se solidifica la temperatura camerei.

Temperatura de cristalizare este de 5-7oC, iar in vederea obtinerii de cristale cu

dimensiuni mari se introduc ce centre de cristalizare granule de kiselgur in proportie de 0,5%.

Filtrarea se face in filtre tip Seitz, iar pentru formarea stratului filtrant se aplica

dozele de 1 kg cristal

Dezodorizarea consta in indepartarea substantelor care confera uleiului gust si miros

strain.Dezodorizarea este obligatorie pentru uleiurile comestibile obtinute prin extractie.

Gustul si mirosul uleiurilor sunt provocate de unele componente naturale, de produsi

rezultati din alterarea materiei prime sau a uleiului in timpul depozitarii sau a operatiilor de

prelucrare.

Aceste substante sunt hidrocarburile nesaturate , compusi cu gust amar, aldehide sau

cetone, rezultate din degradarea grasimilor.

Prin dezodorizare se urmareste eliminarea mirositoare fara antrenarea gliceridelor.

Tensiunea de vapori fiin redusa la presiunea atmosferica, temperatura de fierbere

este de 193-263oC pentru eliminarea de metilului si cetonelor.

Pentru reducerea temperaturii de distilare se lucreaza fie sub vacuum, fie utilizandu-

se antrenarea cu gaz inert.

Pentru a evita hidroliza gliceridelor se va aplica, pentru uleiurile vegetale,

temperatura maxim de 185-200oC. Ca gaz inert se folosesc vaporii de apa.

In timpul dezodorizarii de pierde de la 0,2-0,8%ulei.

Conditiile de calitate ale uleiurilor comestibile sunt inscrise in STAS 12-62 si

ulterioare.

Uleiurile se pastreaza in rezervoare ferite de actiunea lumini si umiditatii care

favorizeaza producerea unor fenomene de degradare.

Rezervoarele trebuie sa fie etanse, pentru a impiedica patrunderea prafului si

mirosurilor straine.

In timpul depozitarii uleiul poate suferii procese de degradare (hidroliza enzimatica

absortia unor substante volatine, mirositoare,...)

Rancezirea hidrolitica se caracterizeaza prin cresterea aciditatii, in timp ce rancezirea

oxidativa duce fie la formarea metil-cetonelor puternic mirositoare (rancezirea cetonica), cum

si a unor peroxizi si in final la aldehide si acizi cu catena mijlocie.

4.3. Principalele caracteristici ale materiilor prime auxiliare și ale produslui finit

Produsul „ulei comestibil” este obtinut din seminte de floarea soarelui prin presare sau

extractie cu solvent si rafinare. Uleiul comestibil trebuie fabricat dupa instructiuni tehnologice

aprobate de catre organul central coordonator, cu respectarea dispozitiilor legale sanitare.

Materia prima si materialele auxiliare utilizate la fabricarea uleiului rafinat de floarea

soarelui trebuie sa corespunda documentelor tehnice normative de produs si dispozitiilor

legale sanitare.

Caracteristici organoleptice Condiţii de admisibilitate

Aspect – la 600 C pt uleiul in ambalaje de

desfacere

Limpede, fara suspensii sau sedimente

culoarea galbenă

rniros placut, fara miros străin;

gust plăcut, fara gust străin;

Caracteristici fizico-chimice Conditii de admisibilitate

Aciditate libera exprimata in acid oleic - % max 0,1

Culoare de iod, mg l/100 cm3, max 7

Apa si substante volatile, % max 0,06

Impuritati insolubile in eter etilic, % max 0,05

Sapun, % max 0,02

Substante organice nesaponificabile, % max 1

Indice de iod, g, l/100g 119.....135

Indice de saponificare, mg KOH/g 184.....198

indice de peroxids, meg/kg. max 12

Plumb, mg/kg, max Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Cupru, mg/kg, max Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Zinc, mg/kg, max Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

Arsen, mg/kg, max Cfm reglementarilor sanitare in vigoare

CAP. V – Optimizarea producției cu ajutorul metodelor economice

5.1. Programare liniara

Programarea liniară este folosită în optimizarea alocării resurselor si ţine cont de două

elemente: obiective şi restricţii.

Aceasta poate fi folosită în gestiunea producţiei pentru rezolvarea unor probleme:

- de repartizare a producţiei pe diferite maşini în condiţiile maximizării

profitului;

- privind transportul produselor între locurile de munca şi între acestea şi

punctele de distribuţie;

- de determinare a cantităţilor din diverse bunuri ce trebuie produse.

Programare liniară a apărut ca un model matematic dezvoltat în timpul celui deal

doilearăzboi mondial pentru a planifica cheltuielile, a reduce costurile pentru armată şi

marirea pierderilor in armata inamica.

Acesta a fost ţinut secret până în 1947. În perioada postbelică,multe industrii au i-au găsit

utilitatea în planificarea productiei de zi cu zi.

Fondatorii acestei metode sunt Leonid Kantorovici, un matematician rus, care a dezvoltat

probleme de programare liniara in 1939, George B. Dantzig, care a publicat metoda simplex

in1947 si John Neumann, care dezvoltat teoria dualitatii in acelasi an.

Programarea liniară este operantă mai ales în cazul deciziilor de rutina referitoare la

problemele structurate dar foarte complexe, cum ar fi programarea factorilor de fabricaţie a

unui produs, alocarea raţională a materiilor prime şi utilajelor pe secţii, ateliere etc.

Ea ajută manageriisă determine cea mai bună alocare a resurselor (materiale, umane,

financiare, temporale) pentrurealizarea unui obiectiv cuantificabil..

Condiţiile care stau la baza utilizării acestui model sunt următoarele:

a) variabilele modelului trebuie să fie cuantificabile (în unităţi naturale, valorice sau

temporale);

b) relaţiile dintre variabile trebuie să fie liniare, adică o schimbare petrecută într-o

anumităvariabilă provoacă o modificare proporţională în altă variabilă;

c) relaţiile dintre variabile trebuie exprimate sub formă de ecuaţii matematice;

d) ecuaţiile sunt însoţite de restricţiile pe care trebuie să le respecte variabilele decizionale;

e) variabilele şi relaţiile dintre ele sunt cunoscute şi controlabile de către decident;

f) trebuie maximizat sau minimizat un singur obiectiv cuantificabil.

Programarea liniara este o tehnica matematica folosita in determinarea alocarii optime

a resurselor pentru activitati competitive. Urmatoarele cerinte trebuie indeplinite:

Stabilirea listei variabilelor si codificarea acestora;

Specificarea functiei obiectiv (ex. Min ori Max );

Identificarea diferitelor activitati (resurse de munca, pamant, limita imprumutului,

productii, vanzari, inchirieri etc.);

Stabilirea restrictiilor prin identificarea si cuantificarea diferitelor resurse constante

(reale, care limiteaza resursele fizice, institutionale si subiective si constante contabile);

Cunoasterea marimii inputurilor si outputurilor (analiza senzitiva) .

Stabilirea listei variabilelor si codificarea acestora. Lista variabilelor cuprinde culturile

care intrunesc conditii favorabile de dezvoltare in cele doua zone sau care au fost cultivate in

functie de nevoile familiale, cerintele pietei, nevoile membrilor asociati etc. Lista variabilelor

modelului economico-matematic de optimizare a culturilor si de stabilire a marimii optime a

societatilor agricole cu personalitate juridica cuprinde un numar de 10 sortimente care se

regasesc in cadrul celor 6 grupe de marime a societatilor agricole.

Specificarea functiei obiectiv. In vederea intocmirii modelelor de optimizare tehnico-

economica a sistemului de cultura a plantelor se utilizeaza anumite functii-obiectiv cat mai

sintetice (maximizarea profitului brut, maximizarea productiei totale, maximizarea profitului,

maximizarea cantitatii de energie produsa, minimizarea consumului de energie, minimizarea

cheltuielilor de productie etc.), deoarece folosirea unor criterii cu sfera restransa de actiune

conduce la solutii partiale, care nu raspund tuturor aspectelor ce asigura functionalitatea

eficienta a sistemului..

Prin optimizare se incearca a se obtine o eficienta maxima prin minimizarea efortului (a

cheltuielilor totale) si maximizarea rezultatului (maximizarea cifrei de afaceri; maximizarea

veniturilor agricole; maximizarea profitului), iar conceptul de optim se defineste, in acest caz,

ca un program x .R n care minimizeaza sau maximizeaza o functie obiectiv si, in acelasi timp,

satisface toate restrictiile tehnico-economice.

Modelarea matematica a diferitelor aspecte concrete ce se refera la activitatea economica

si tehnica a exploatatiilor agricole, contribuind pe aceasta cale la ridicarea eficientei

economice. Rezolvarea problemelor economice cu ajutorul programarii liniare consta in

transpunerea problemelor economice si tehnice intr-o forma matematica de exprimare, de

redare a continutului problemelor in expresie matematica.

Adaptarea rapida la tehnici noi de productie in ultimii ani are rezultat cresterea continua

a marimii exploatatiilor agricole, care este asociata cu descresterea numarului acestora.

Exploatatia agricola trebuie sa fie suficient de mare pentru a prevedea nu numai operatii

eficiente, ci sa obtina un venit suficient pentru bunastarea acesteia. Intre marimea si

dimensiunea exploatatiilor agricole exista relatii de conditionare reciproca.

Marimea optima este data de capacitatea de productie a tuturor resurselor umane,

financiare, materiale care asigura venituri ridicate la costuri cat mai reduse

Problema care se pune este de a determina acea marime, respectiv dimensiunea

exploatatiei agricole profilate pe cultura plantelor de camp care determina viabilitatea

economica a exploatatiilor agricole in economia de piata. Optimizarea marimii medii a

exploatatiilor agricole are drept scop utilizarea cu maxima eficienta a conditiilor

pedoclimatice, economice si sociale de care dispune unitatea agricola pentru desfasurarea unei

activitati profitabile.

Realizarea acestui deziderat la intocmirea lucrarilor de optimizare presupune luarea in

considerare a unui sistem de criterii si premize, cele mai importante fiind: cunoasterea in

detaliu a potentialului productiv al pamantului; elaborarea unui program unitar pentru toate

culturile; obtinerea de produse agricole la nivelul cererii pietei; promovarea concentrarii si

specializarii productiei in exploatatiile agricole, indiferent de forma de proprietate asupra

pamantului si de organizare.

Precizarea metodelor si tehnicilor de calcul la intocmirea unui studiu de optimizare este

deosebit de importanta, deoarece da posibilitatea aprecierii masurii in care un fenomen

cercetat este cuprins si analizat. Intrucat dimensionarea teritoriala a societatilor agricole cu

personalitate juridica este determinata in mod obiectiv de nivelul dezvoltarii fortelor de

productie din agricultura si de gradul utilizarii lor, este necesar ca aceasta sa fie stabilita mai

intai pe baza analizelor statistice de eficienta economica a productiei pe grupe de exploatatii.

Pentru alocarea optima a resurselor in agricultura, care reprezinta probleme de programare

neliniara, se foloseste metoda punctajului sau se utilizeaza metode de transformare a

modelelor cu restrictii in modele fara restrictii, cele mai importante fiind: metoda

multiplicatorilor lui Langrange, metoda multiplicatorilor Kühn si Tucker, metoda functiilor de

penalizare etc.

Activitatea moderna a productiei agricole din cadrul exploatatiilor agricole a devenit

tot mai complexa iar rezolvarea problemelor decizionale devine tot mai anevoioasa prin

metodele traditionale, ceea ce implica folosirea de metode moderne cum ar fi cele de

programare liniara. Aceasta metoda economico-matematica, prin care se adancesc studiile de

analiza, previziune sau optimizare si se inlocuieste sistemul real cu un model al acestuia, ofera

pentru problema cercetata un optim matematic si unul economic. Utilizarea programarii

liniare impune ca necesare transpunerea intr-o forma matematica de exprimare a problemelor

tehnice si economice, precizandu-se ce se urmareste sa se determine prin calcule matematice,

stabilindu-se elementele necunoscute ale modelului, conditiile in care se desfasoara activitatea

sub aspect cantitativ si calitativ al resurselor solicitate, precum si restrictiile ce se creeaza intre

diferitele elemente ale acestora care, exprimate matematic, devin restrictiile modelului; care

este functia obiectiv a modelului, in baza careia se realizeaza optimizarea .

Modelarea matematica a diferitelor aspecte concrete ce se refera la activitatea

economica si tehnica a exploatatiilor agricole, contribuind pe aceasta cale la ridicarea

eficientei economice. Rezolvarea problemelor economice cu ajutorul programarii liniare

consta in transpunerea problemelor economice si tehnice intr-o forma matematica de

exprimare, de redare a continutului problemelor in expresie matematica, pentru a putea fi

integrata intr-un anumit sistem de relatii .

In literatura de specialitate si in vorbirea curenta economica patrunde tot mai mult

notiunea de optim, ceea ce implica lamurirea notiunii de optim care este indisolubil legata de

cea de programare. In cazul in care dorim o combinare a factorilor de productie, se pot obtine

o multitudine de solutii. Problema care se pune este de a determina care din aceste solutii este

optima, sau care dintre acestea este mai putin acceptabila .

5.3 Metoda „Just in Time” (J.I.T)

Aceasta metodă este considerată de specialişti ca o condiţie importantă pentru

obţinerea unei organizări superioare a producţiei, iar aplicarea ei contribuie la reducerea

costurilor de producţie aferente stocurilor de materii prime, materiale, piese şi subansambluri.

Ea a apărut ca o replică la metodele clasice de organizare, care au la bază existenţa stocurilor

tampon, constituite în vederea contracarării diferitelor evenimente cu caracter negativ care pot

să apăra în derularea producţiei (opriri accidentale ale utilajelor, absenţa personalului,

desincronizări între ateliere, defecte de calitate etc.)

La baza metodei J.I.T. stă principiul reducerii la minimum sau eliminarea stocurilor de

materii prime, materiale, piese, subansamble şi producţie neterminată şi implicit reducerea

globală a costurilor aferente acestor stocuri, indiferent de volumul producţiei. Minimizarea

tuturor categoriilor de stocuri se face concomitent cu creşterea calităţii produselor. Conform

acestei metode trebuie să se producă numai ce se vinde şi exact la timp.

Implementarea metodei J.I.T. presupune realizarea a şase acţiuni fundamentale:

amplasarea raţională a verigilor organizatorice cu scopul de a reduce costurile

aferente operaţiilor care nu creează valoarea ( în principal operaţiile de transport);

reducerea timpilor de pregătire-încheiere în scopul realizării unui timp optim

de schimbare a seriei;

realizarea unei fiabilităţi maxime a maşinilor în scopul reducerii costurilor

aferente staţionării determinate de căderile accidentale ale acestora;

realizarea unei producţii de calitate superioară; realizarea activităţii de control

al calităţii după principiul „control total în condiţiile controlului selectiv”

realizarea unei relaţii de parteneriat cu furnizorii;

educarea şi formarea forţei de muncă utilizând cele mai eficiente metode.

Metoda J.I.T. se bazează pe principiul numit „producţia cu fluxuri trase” conform

căruia toate comenzile de fabricaţie trebuie transmise ultimului loc de muncă al procesului

tehnologic (de regulă montajul general), acesta transmiţând necesarul de piese şi

subansambluri locului de munca precedent şi aşa mai departe. Prin acest mod de lucru,

metoda J.I.T. se deosebeşte de sistemele clasice de producţie, care se bazează pe principiul

„producţia de fluxuri împinse” conform căruia piesele realizate la primele locuri de muncă

sunt împinse înainte, fără să intereseze daca ele vor intra imediat în fabricaţie sau se vor stoca

în magazii intermediare.

Metoda J.I.T. oferă multiple avantaje, care pot fi grupate astfel:

reducerea costurilor prin reducerea stocurilor, reducerea rebuturilor,

reducerea timpului de munca şi reducerea modificărilor fată de proiectul iniţial;

creşterea veniturilor prin îmbunătăţirea calităţii produselor şi creşterea

volumului vânzărilor.

reducerea investiţiilor, atât prin reducerea spaţiilor de depozitat cât şi

prin minimalizarea stocurilor;

îmbunătăţirea activităţii de personal; forţa de muncă este foarte bine pregătită,

motivată material, ataşată firmei şi responsabilă faţă de rezultatele muncii; toate aceste trăsături determină creşterea productivităţii muncii.5.4. Metoda PERT ((Program Evaluation and Review Technique – Tehnica Evaluării

Repetate a Programului)

Se aplică în cazul producţiei de unicate complexe şi de mare importanţă, la care operaţiile succesive trebuie realizate prin respectarea restricţiilor de prioritate şi de termene.

Diagrama PERT conţine informaţii despre sarcinile dintr-un proiect, perioadele de

timp pe care se întind, şi dependenţele dintre ele. Forma grafică este o reţea de noduri

conectate de linii direcţionale (numită şi “reţeaua activităţilor”). Nodurile sunt cercuri sau

patrulatere şi reprezintă evenimente sau borne (“milestones”) din proiect. Fiecare nod este

identificat de un număr. Liniile direcţionale, sau vectorii care leagă nodurile reprezintă

sarcinile proiectului, iar direcţia vectorului arată ordinea de desfăşurare a sarcinilor. Fiecare

sarcină este identificată printr-un nume sau printr-un indice, are reprezentată durata necesară

pentru finalizare, şi, în unele cazuri, chiar numărul de persoane responsabile şi numele lor

(figura5.2.1).

Fig.5.2.1- Reprezentare a diagramei PERT

Modul de folosire al analizei PERT:

Cel mai important concept al analizei PERT este drumul critic.

Drumul critic = acel drum de la începutul la sfârşitul reţelei, a cărui activitate însumează un total de timp mai mare decât orice alt drum din reţea.

Drumul critic este o bază pentru stabilirea calendarului unui proiect, deoarece durata totală a unui proiect nu poate să fie mai mică decât timpul total al drumului critic.

Totodată întârzierile în activităţile componente ale drumului critic pot pune în pericol

întregul proiect. De aceea este necesar ca acestor activităţi să li se acorde o atenţie mult mai mare.

Etapele în analiza PERT:

1. Planificarea:

- identificarea sarcinilor şi estimarea necesarului de timp pentru acestea

- aranjarea sarcinilor şi a evenimentelor într-o secvenţă fezabilă

- desenarea diagramei

2. Încadrarea în timp:

- stabilirea, acolo unde este posibil, a datelor de început şi de sfârşit

3. Analiza:

- calcularea datelor minime posibile, a datelor maxime permise şi a marjelor de timp pentru fiecare eveniment. Acest lucru se face lucrând de la stânga la dreapta şi apoi de la dreapta la stânga diagramei ;

- evaluarea oportunităţii planificării propuse şi, dacă este necesar, revizuirea ei;

5.5 Metoda CPM (metoda drumului critic)

Principiul analizei drumului critic constă în divizarea unui proiect (acţiuni complexe)

în părţi componente, la un nivel care să permită corelarea logică şi tehnologică a acestora,

adică să facă posibilă stabilirea interacţiunilor între părţile componente. Aceste părţi

componente sunt activităţile unor acţiuni complexe.

La definirea listei de activităţi specialistul care participă la această operaţie foloseşte experienţa sa pentru a răspunde, pentru fiecare activitate la întrebările:

”ce alte activităţi succed sau preced în mod necesar această activitate ?”; ”care este durata activităţii ?”.

Ia naştere în acest fel un tabel care conţine activităţile proiectului, intercondiţionările între activităţi şi duratele acestora.

Un astfel de tabel trebuie să conţină cel puţin următoarele elemente:

activităţi: în această coloană se enumeră activităţile proiectului, fiind puse în evidenţă printr-o denumire sau printr-un simbol (codul activităţii);

condiţionări: se precizează, pentru fiecare activitate, activităţile imediat precedente,

prin simbolurile lor; activităţile de start nu au activităţi precedente, în căsuţă fiind trecută o liniuţă;

durata: pentru fiecare activitate se precizează durata de execuţie, într-o anumită unitate de măsură. Durata unei activităţi este o constantă.

Modelele de analiză a drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului printr-un graf, elementele tabelului asociat acestuia fiind suficiente pentru a construi graful corespunzător.

În tabelul 5.3 este prezentat un proiect, activităţile fiind notate prin litere mari A, B, C,

…. Activităţile A şi B sunt activităţile de început ale proiectului. Activitatea A este direct precedentă activităţii C. De asemenea, activitatea C este direct precedentă activităţilor E şi F.

Tab.5.3

Nr.crt Activitatile proiectuluiActivitatile direct

Durateprecedente(conditionari)

1 A - 3

2 B - 2

3 C A 2

4 D B 6

5 E B 4

6 F C,D,E 4

7 G E 1

Printre avantajele metodei CPM (şi în general ale analizei drumului critic) evidenţiem:

determinarea cu anticipaţie a duratei de execuţie a proiectelor complexe;

pe timpul desfăşurării proiectului permite un control permanent al execuţiei

acestuia;

explicitarea legăturilor logice şi tehnologice dintre activităţi;

evidenţierea activităţilor critice;

evidenţierea activităţilor necritice, care dispun de rezerve de timp;

permite efectuarea de actualizări periodice fără a reface graful;

oferă posibilitatea de a efectua calcule de optimizare a duratei unui proiect, după criteriul costului;

reprezintă o metodă operativă şi raţională care permite programarea în timp a activităţilor ţinând seama de resurse.

Dezavantajele acestei metode sunt în principal:

greutatea desenării grafului, fiind foarte greu de reprezentat exact toate

condiţionările din proiect, în condiţiile în care acestea sunt foarte complicate

iar desenul trebuie să fie destul de simplu şi clar încât să fie inteligibil şi deci

util;

chiar dacă se respectă toate regulile de construire a grafului, rămân încă destule variante de desenare astfel încât două reprezentări ale aceluiaşi

proiect făcute de doi indivizi pot să nu semene aproape deloc.

din cele de mai sus se vede că reprezentarea este greoaie chiar dacă toate

condiţionările ar fi de tipul "terminare – început" cu precedenţă directă,

încercarea de a forma graful în condiţiile existenţei şi a celorlalte tipuri de

interdependenţe ducând foarte repede la un desen extrem de încărcat şi greu

de folosit.

5.3 Metoda „Just in Time” (J.I.T)

5.5 Arborele de decizie

Arborii de decizie sunt instrumente utile pentru reprezentarea problemelor decizionale

cu mai multe stadii. Acţiunile posibile din orice moment sunt prezentate ca ramuri care pornesc

dintr-un punct decizional, reprezentat de un pătrat mic. Diversele rezultate posibile ale unei

acţiuni apar ca ramuri ce pornesc dintr-un punct şansă, marcat printr-un nod sub forma unui cerc,

la capătul ramurii corespunzătoare unei acţiuni. Fiecărei ramuri îi este asociată o probabilitate de

la un punct şansă spre un rezultat. Valorile asociate fiecărui rezultat sunt reprezentate la capătul

ramurilor corespunzătoare.

Fig.5.5 – Structura generala a agborelui de decizie

După construirea arborelui, se poate identifica derularea acţiunii prescrisă de criteriul

valorii aşteptate, prin folosirea metodelor de înfăşurare înapoi şi retezare (elagaj). Înfăşurarea

înapoi constă în calcularea valorii aşteptate pentru fiecare nod. Se începe cu nodurile care nu au

succesori, cele mai îndepărtate în viitor. Pentru un nod decizional fără niciun succesor de tip

şansă nu există incertitudine la alegerea acţiunii. Valoarea nodului decizional reprezintă profitul

acţiunii respective. Unui nod şansă fără niciun succesor de tip decizional i se atribuie valoarea

aşteptată a profiturilor asociate ramurilor care ies din el.

Pentru un nod decizional ai cărui succesori şansă au fost evaluaţi, se alege acţiunea care

conduce către nodul şansă cu cel mai mare profit. Toate celelalte acţiuni posibil asociate

respectivului nod decizional nu mai sunt luate în considerare, ramurile fiind retezate. Nodului

decizional i se atribuie valoarea pe care o are nodul şansă aflat la capătul acţiunii selectate.

Pentru un nod şansă ai cărui succesori decizionali au fost evaluaţi, se calculează valoarea

aşteptată a tuturor nodurilor decizionale succesoare.

Acest proces se repetă în mod sistematic până când se evaluează nodul decizional aflat

în rădăcina arborelui, ce reprezintă decizia care se va lua. Acele părţi ale arborelui de decizie

care pot fi atinse pornind din rădăcină şi urmând ramurile care nu au fost retezate oferă o

soluţie completă a problemei multi-decizionale.

CONCLUZII

Ideea de baza a acestui proiect consta in faptul ca uleiul reprezinta unul din produsele

alimentare indispensabile vietii. Nu exista cineva care sa nu fi folosit uleiul vreodata si tocmai

de aceea, de-a lungul timpului, au iesit pe piata numeroase firme care comercializeaza si produc

bunuri de acest gen .Oferta de marfuri este axata pe calitate premium, dar si pe una accesibila

consumatorilor.

Pentru a satisface cerintele diversificate ale clienţilor, S.C. ULEROM S.A..va obţine, prin

tehnologia implementată produse de calitate, fără conservanţi, la preţuri mai mici în comparaţie

cu a principalilor concurenţi.

Productivitatea actuală a muncii este de 7,2, iar prin implementarea proiectului, creşterea

capacităţii de producţie şi a numărului de angajaţi se va ajunge la o productivitate a muncii de

21,12.

Prin prezentul proiect s-a urmărit observarea schimbărilor ce au loc la nivelul

întreprinderii S.C. ULEROM S.A. în urma implementării unui proiect de investitii.

Au fost analizati principalii indicatori economici pentru a se putea observa rentabilitatea

capitalului si durata în care se va recupera investitia.

Prin implementarea proiectului capacitatea totală de producţie a firmei va creşte de la 434

tone pe an, la 868 tone pe an, realizându-se un plus de 434 tone pe an. Se va obţine o creştere cu

50 % a capacităţii de procesare a semintelor oleaginoase.

De asemenea în urma achizitiilor efectuate de către societate aceasta îsi va spori

profiturile, astfel societatea va înregistra în anul 2015 un profit de 114715.69 lei, în 2016 un

profit de 122215.21 si în 2017 un profit de 128181.22 lei

Pe lânga acest profit va mai înregistra un profit net de 472083,37 lei de pe urma cultivării

solului.

Toate aceste rezultate se datorează unui management eficient si a unui personal calificat

care dă dovadă de măiestrie si pricepere în tot ceea ce face.

Firma va avea o mai mare influenţă asupra pieţei, oferind produse de calitate, la preţuri

mai mici decât ale concurenţei, mărindu-şi veniturile şi în final profitul.

Propuneri

Indeplinirea politicii si a obiectivelor intreprinderii;

- imbunatatirea performantelor si cresterea eficacitatii managementului organizational prin aplicarea principiilor managementului calitatii;

- imbunatatirea continua a calitatii serviciilor/produselor prin identificarea si corectia neconformitatilor constatate in desfasurarea implementarii planului calitatii;

- sustinerea angajatilor in a intelege rolul lor in cadrul organizatiei, aceasta oferindu-le o mai buna intelegere a scopului si importantei muncii lor;

- cresterea gradului de satisfactie a clientilor prin analiza cerintelor acestora si definirea proceselor care contribuie la realizarea de produse pentru satisfactia clientilor;

- castigarea increderii clientilor companiei, furnizand produse care indeplinesc in mod consecvent cerintele unui standard inalt si eficient;

- dobandirea de catre persoanele din managementul calitatii a abilitatilor si tehnicilor de auditori interni de calitate prin cursuri in domeniu;

- adaptarea rapida si sistematica la modificarile conditiilor pietei;

- transparenta si eficienta proceselor interne ale companiei;

- evitarea erorilor in locul corectarii lor;

- economisire de timp si bani.

Bibliografie

http://facultate.regielive.ro/cursuri/marketing/analiza-diagnostic-143242.html

http://www.referat.ro/referate/

Analiza_dignostic_strategica_a_organizatiei_in_mediul_sau_de_referinta_47e65.html

http://es.scribd.com/doc/55121087/Carte-Management-Strategic

http://www.referat.ro/referate_despre/profilarea_si_specializarea_intreprinderilor_agricole.html

http://www.scritube.com/economie/Modelul-lui-Michael-Porter-de-15163217.php

http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/management/exemplu-matricea-bcg-146819.html

http://biblioteca.regielive.ro/seminarii/economie/modelul-bcg-22998.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/studiu-de-fezabilitate-sc-ulerom-sa-113164.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/prezentarea-sc-ulerom-sa-90928.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/prezentarea-sc-ulerom-sa-90928.html

http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/studiu-de-fezabilitate-sc-ulerom-sa-113164.html

Proiect Managementul Conservarii

Documents

Transcript of Proiect Managementul Conservarii