IRIDOLOGIA

Ochii sunt oglinda sănătăţii• Orice boală în fază acută, sau chiar viitoare, poate fi depistată prin examinarea atentă a irisului A început şi la noi să fie cunoscută metoda de diagnosticare prin observarea ochiului. Cercetînd configuraţia irisului, un specialist poate dezvălui boli ascunse sau faze incipiente ale bolii, multe din ele greu de nedepistat prin alte metode. Cu alte cuvinte, cititul în ochi oferă informaţii certe despre sănătate, orientînd medicul spre tratamentul adecvat. Este o metodă neinvazivă, complet nedureroasă, ieftină şi foarte sigură. Veche încă din antichitate, ştiinţa iridoscopiei prinde teren şi la noi, chiar dacă specialiştii pot fi număraţi pe degete. Iată în ce constă examinarea irisului şi cum putem face chiar noi această investigaţie care ne ajută să ştim mai multe despre starea de sănătate a fiecărui organ.  Orice afecţiune se vede pe iris Boala poate fi depistată uşor doar prin examinarea atentă a ochilor. Pe ce se fundamentează, de fapt, iridoscopia? Pe vechiul principiu chinezesc conform căruia fiecărui organ anatomic îi corespunde o suprafaţă de pe membrana irisului. Deci, fiecare părticică din organism e proiectată pe iris. Cînd sănătatea unui organ este afectată, centrii nervoşi superiori comandă nervului optic inserarea afecţiunii pe membrana irisului sub foma unei pete. Semnul care apare în sectorul respectiv îşi modifică forma, culoarea şi densitatea, în raport cu evoluţia bolii, fiind şters şi mic în fază incipientă şi întins şi întunecos în fazele avansate. Chiar dacă simptomele nu s-au manifestat încă, modificarea apare pe iris. Cu alte cuvinte ochii pot spune cu ce suferim, dar şi ce boli urmează să se declanşeze. Dacă afecţiunea se vindecă fără consecinţe negative asupra organismului, semnul dispare. În cazul în care boala a lăsat urme în organism, rămîn semne şi pe iris. Membrana acestuia păstrează chiar şi amprenta trecutului patologic al fiecărui individ.

Cu aparate speciale sau în oglindă Iridoscopia este un procedeu ştiinţific de diagnosticare a bolilor, cu nimic mai prejos decît investigaţiile clinice. De altfel, practica îndelungată în domeniu şi fundamentarea ei teoretică au dat naştere la o veritabilă ramură medicală: iridologia. Echipajele navetelor spaţiale americane sînt verificate medical mai întîi prin acest procedeu, deoarece el orientează medicii asupra analizelor de laborator ce trebuie efectuate. Investigarea irisurilor se face cu aparatură optică specială cuplată la calculator, însă poate fi efectuată şi cu dispozitive mai simple sau cu ajutorul unei lupe şi al unei surse de lumină (lanternă). Cum puteţi face chiar dumneavoastră acest lucru? Simplu! Folosind o oglindă. Trebuie să fim atenţi la modificări legate de culoare, formă, textură şi relieful irisului, pete sau cavităţi apărute în structura acestuia. Toate semnele identificate se compară apoi cu o „hartă“ a irisului normal. Specialiştii însă corelează informaţiile citite în ochi şi cu aspectul pielii, expresia feţei, limba, grupa sanguină. Semnele de pe iris diferă de la om la om, după cum unele sînt genetice sau dobîndite. Descoperirea lor cere intuiţie, dar mai ales experienţă. Iridoscopia se învaţă sau trebuie să-i lăsăm pe iridologi s-o facă.

Ce ne spun pupilele?Primul lucru pe care-l observăm la iris este culoarea. Experienţa a demonstrat că persoanele care au irisul de culoare albastră sau gri au o predispoziţie genetică spre afecţiuni reumatice şi ale căilor respiratorii, alergii, astm, migrene. Cele cu iris căprui sînt predispuse să contacteze boli de sînge şi de circulaţie, diabet, spasme nervoase digestive, iar persoanele cu irisul verde spre boli hepatobiliare şi ereditare. Pot apărea şi modificări ale pupilelor care, de obicei, au următoarele semnificaţii: lipsă în partea de sus - boli de stomac, lipsă în partea de jos - afecţiuni intestinale, lipsă în partea stîngă - afectarea colonului descendent, lipsă în partea dreaptă - afectarea colonului ascendent, lipsă pe verticală - boală cerebrovasculară, elipsă înclinată spre stînga - afecţiuni ale pancreasului şi splinei, elipsă înclinată spre dreapta - afecţiuni hepatobiliare, dilatate - excitabilitate nervoasă, euforie, bucurie, relaxare, consum de cafea, alcool şi alte droguri, tratament cu tranchilizante, neuroleptice, hipnotice, sedative, analgezice, antibiotice, antidepresive, hipertensiune craniană, edeme cerebrale, restrînse - inhibiţie nervoasă, sperietură, panică, frică. Semne pe iris Culorile petelor pe care le descoperim pe iris oferă indicii asupra naturii afecţiunilor: roşiatică - leziuni cronice (hemoragii) în interiorul unor organe şi ţesuturi, albăstruie - exces de alimente toxice, gri - tulburări metabolice, gălbuie - afecţiuni intestinale, verzuie - boli hepatobiliare, albicioase - sistem limfatic deficitar. În bolile acute, semnul apare ca un triunghi subţire cu vîrful spre pupilă, iar în cele cronice, este lat şi are un

contur închis. Liniile radiale ca spiţele unei roţi puternic conturate exprimă exces energetic, hiperfuncţii organice, hiperexcitabilitate. Inelele închise sau deschise la culoare, continue sau întrerupte. sînt semnul unor afecţiuni nervoase cu rezonanţă cardiovasculară sau cerebrovasculară. Petele mai închise decît tenta irisului înseamnă că procesul de eliminare a toxinelor este deficitar sau că reacţia imunitară a organismului este inhibată. Marcajele coralifere oferă informaţii cu privire la afecţiuni pulmonare, iar cele în formă de strugure indică boli de ficat şi pancreas.

Pete albe sau negre Marginea superioară albicioasă a irisului semnifică afectarea vaselor sanguine craniene: ischemie cerebrală, scleroză cerebrală, hipertensiune craniană, circulaţie sanguină cerebrală deficitară. Cu cît zona albicioasă este mai întinsă, cu atît afecţiunea este mai gravă. Un cerc gros, negru, la exteriorul irisului, indică leucemie, umbrele radiale dense în zona de proiecţie a ficatului - hepatite cronice, un punct negru în zona de proiecţie a splinei - chist hidatic în splină, un punct negru în locul de proiecţie a hipofizei - diabet insipid sau adenom hipofizar, o umbră întunecată sau un punct negru în regiunea ce reprezintă creierul - sechele post-traumatism cerebral. Adînciturile de pe suprafaţa iriană sînt expresia unui deficit în funcţionarea organului corespondent, iar semnele în relief dau indicii asupra funcţionării în exces a acestuia. Asemenea pete permit diagnosticarea corectă, în special a afecţiunilor endocrine.

Irisul ne spune ce analize să facem Mai trebuie să ştim şi faptul că iridoscopia oferă informaţii doar despre funcţiile afectate ale organelor, nu şi despre ce boală este vorba. De pildă, se poate vedea pe iris că rinichiul este bolnav, însă nu se poate spune cu precizie dacă suferă de litiază renală, infecţie, tumoră. Ca atare, chiar dacă iridoscopia poate stabili că există o dereglare, pentru o terapie eficientă trebuie să apelăm şi la un laborator medical specializat. Totuşi, iridoscopia are avantajele ei, indicînd ce analize trebuie să facem, scutind medicul de investigaţii inutile. Cît despre acurateţea diagnosticului prin cercetarea ochiului, cele mai precise sînt cele pentru afecţiuni renale, pancreatice, ale splinei, hepatobiliare, hipofizare şi toxemice. Analizele de laborator le confirmă în proporţie de 100%. Se verifică şi aproximativ 90% din cele pentru infecţii, boli de colagen, afecţiuni ischemice cardiace şi cerebrale şi boli pulmonare, circa 80% pentru afecţiunile tiroidiene, paratiroidiene, uterine şi ovariene şi doar 70% pentru unele forme de cancer şi parte din dereglările glandelor sexuale şi suprarenale.

De la empirism, la curs universitar • Principiile iridoscopiei au fost descoperite în antichitate, de către vechii chinezi. Hipocrate spunea că „ochii exprimă starea de sănătate a trupului. Cercetează irisul globului ocular care seamănă cu o hartă, şi vei afla multe lucruri despre starea de rău sau de bine a organismului“. Ironizată şi pusă la îndoială, ca multe alte ramuri ale medicinii alternative, iridologia şi-a cîştigat abia în secolul XX recunoaşterea ştiinţifică. Părintele iridologiei este medicul ungur Ignacz von Peczely (1822-1911). El a stabilit conceptele de bază, precum şi harta generală a irisului cu cele 12 zone în care sînt proiectate părţile corpului. Astăzi, în Europa, iridologia este extrem de populară, universităţi din Rusia, Grecia, Egipt, Franţa studiază această disciplină în cadrul facultăţilor de medicină.

De ce să alegi iridoscopia? 1. Afli la ce boli eşti predispus genetic şi, în funcţie de ele, poţi alege tratamente, alimentaţie sau cure de slăbire adecvate. 2. Descoperi care dintre afecţiunile pe care le ai sînt în fază acută şi care s-au cronicizat. 3. Poţi acţiona şi asupra cauzelor care determină boala, nu numai asupra simptomelor, poţi urmări evoluţia unei anumite terapii asupra sănătăţii organului afectat şi o poţi schimba dacă semnele de pe iris nu dispar. Iridologii întocmesc o fişă fiecărui pacient şi stochează în arhiva calculatorului imaginile irisului. La control, se compară imaginile vechi cu cele noi.

Harta irisului Utilizînd o lupă pentru mărire şi un dispozitiv de fotografiat cu microscop, iridologii examinează ochiul în funcţie de culoarea acestuia şi de aparenţa sa structurală, şi detectează semne neobişnuite cum ar fi pigmenţii sau liniaturile neregulate. Iar prin comparaţie, iridologul stabileşte diagnosticul. Prin această metodă poate fi urmărit îndeaproape modul în care progresează procesul vindecării. Şi la o observare mai atentă a părţii albe a globului ocular, pot fi remarcate multiple particularităţi. Dacă admitem o divizare a acestei zone în 12 părţi egale, vom obţine o hartă astrologică completă care poate furniza corespondenţe exacte, legăturile pe care ochiul le are cu întregul corp - astfel se poate face o determinare a stării de sănătate a unui individ. Pe ochi pot apărea uneori pete de diferite culori, galbene, verzi, maronii sau albastre, fiecare cu o semnificaţie specifică. Fiecare culoare determină în urma apariţiei sale, în funcţie de zonă, o modificare a unei funcţii organice ori vegetative, deci un dezechilibru.

Harta iridoscopica a irisului stang

A - emisfera cerebrală stîngăB - partea stîngă a epifizeiC - partea stîngă a hipofizeiD - partea stîngă a frunţiiE - ochiul stîngF - partea stîngă a nasului, narina stîngă şi sinusul stîngG - maxilarul superior stîngH - partea stîngă a buzelorI - partea stîngă a timpanului şi a conductului auditiv externJ - maxilarul inferior stîngK - partea stîngă a faringeluiL - paratiroidele stîngiM - partea stîngă a laringeluiN - partea stîngă a rectului şi a organelor genitale externe (penis şi vulvă)O - membrul inferior stîngP - partea stîngă a uterului (prostatei)R - partea stîngă a vaginuluiS - ovarul (testiculul) stîngT - partea stîngă a vezicii urinareU - ureterul stîngV - partea stîngă a colonului transvers şi colonul descendentZ - rinichiul stîngX - suprarenala stîngă a - partea stîngă a intestinului subţireb - corpul şi coada pancreasuluic - splinad - inimae -partea stîngă a diafragmeif - plămînul stîng şi partea stîngă a traheeig - sînul stîngh - membrul superior stîng şi umărul stîngi - lobul stîng al timusuluij - partea stîngă a limbii şi a guriik - glanda salivară sublinguală stîngăl - lobul stîng al tiroideim - partea stîng a feţein - partea stîngă a cefeio - partea stîngă a trunchiului cerebralp - urechea medie şi internă stîngăr - partea stîngă a creierului mics - partea stîngă a coloanei vertebrale (a vertebrelor cervicale - C1 la C7, dorsale - D1 la D12 şi lombare - L1 la L5, a sacrumului şi a coccisului). 

Harta iridoscopica a irisului drept

A - emisfera cerebrală dreaptăB - partea dreaptă a epifizeiC - partea dreaptă a hipofizeiD - partea dreaptă a frunţiiE - ochiul dreptF - partea dreaptă a nasului, narina dreaptă şi sinusul dreptG - maxilarul superior drept:H - partea dreaptă a buzelorI - partea dreaptă a timpanului şi a conductului auditiv externJ - maxilarul inferior dreptK - partea dreaptă a faringeluiL - paratiroidele drepteM - partea dreaptă a laringeluiN - partea dreaptă a rectului şi a organelor genitale externe (penis şi vulvă)O - membrul inferior dreptP - partea dreaptă a uterului (prostatei)R - partea dreaptă a vaginuluiS - ovarul (testiculul) dreptT - partea dreaptă a vezicii urinareU - ureterul dreptV - colonul ascendent (cu apendicele) şi partea dreaptă a colonului transversZ - rinichiul dreptX- suprarenala dreaptă a - cecul şi partea dreaptă a intestinului subţireb - capul pancreasuluic - ficatul şi vezicula biliarăd - stomacul, pilorul şi duodenule - esofagul şi partea dreaptă a diafragmeif- plămînul drept şi partea dreaptă a traheeig - sînul drepth - membrul superior şi umărul drepti - lobul drept al timusuluij - partea dreaptă a limbii şi a guriik - glanda salivară sublinguală dreaptăl - lobul drept al tiroideim - partea dreaptă a feţein - partea dreaptă a cefeio - partea dreaptă a trunchiului cerebralp - urechea medie şi internă dreaptăr - partea dreaptă a creierului mics - partea dreaptă a coloanei vertebrale (a vertebrelor cervicale - C1 la C7, dorsale - D1 la D12 şi lombare - L1 la L5, a sacrumului şi coccisului). 

Iridologia citeste bolile in ochi* Cercetătorii susţin chiar că în funcţie de tipul ochiului, poate fi determinată esenţa personalităţii unui om .Se spune că ochii sînt oglinda sufletului. Pînă la urmă ştiinţa a demonstrat că ei pot fi şi o fereastră a trupului. Iridologia susţine că fiecărei zone a corpului nostru îi corespunde un spaţiu bine stabilit la nivelul irisului, partea colorată ce înconjoară pupila. Cu alte cuvinte, iridologia este ştiinţa care studiază semnele sau petele irisului şi formele pupilelor. Fiecare formă, culoare, model şi fibră a irisului ascunde o semnificaţie profundă şi foarte precisă pentru un iridolog. Cunoaşterea acestor semne, chiar şi la un nivel destul de superficial, poate ajuta foarte mult în prevenirea unor boli şi în aflarea cauzelor altora. În ultimii ani, cercetătorii au mers chiar şi mai departe. Ei au demonstrat că în funcţie de tipul ochiului, poate fi determinată esenţa personalităţii unei persoane şi în ce măsură un om a reuşit să atingă un echilibru între partea mentală, cea emoţională, cea fizică şi cea spirituală a vieţii sale.

Bufniţa revelatoareStudiul ochiului ca „oglindă a sănătăţii corpului“ datează de mai bine de 6,000 de ani. Egiptenii au fost printre primii care s-au interesat de structura ochiului, în mod deosebit de iris şi de asocierile sale cu organismul, cu organele vitale ale acestuia. Această ştiinţă a fost practicată în China, de medicii curţilor imperiale, dar şi în Grecia antică, de către medicul Hippocrate. Totuşi, prima referire la iridologie, acceptată şi de lumea medicală, s-a făcut la 1670 în lucrarea medicului german Phillipus Meyens, „Chiromatica Medica“. Bazele iridologiei moderne au fost însă puse de un medic care în copilărie a făcut o descoperire îngrijind o bufniţă beteagă. Era pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Micul PeycleyPovestea se petrecea în Ungaria, unde un băiat, pe care îl chema Peycley, avea o bufniţă. Într-o bună zi, străduindu-se să scape din strînsoarea mîinii copilului, bufniţa şi-a rupt un picior. Atunci, băiatul a observat că pe ochiul bufniţei, cel de pe aceeaşi parte cu piciorul rupt, a apărut o pată. Tatăl băiatului a imobilizat piciorul bufniţei cu o atelă. Băiatul urmărea cu mare atenţie starea bufniţei sale şi a sesizat că pe măsură ce piciorul ei se vindeca, în jurul petei de pe ochi creştea un inel alb. Copilul habar nu avea că făcuse o mare desoperire ştiinţifică. Dar a ţinut minte întîmplarea.

Primele diagnostice din ochiBăiatul de atunci a crescut şi a devenit medicul Inguatz von Peycley. Într-o zi, i-a fost adus la spital un pacient care avea piciorul rupt. Examinîndu-l atent, doctorul Peycley a observat că la nivelul ochiului de pe partea cu piciorul beteag, omul are o pată similară cu cea sesizată în copilărie la ochiul bufniţei bolnave. Urmărind evoluţia pacientului respectiv, medicul a remarcat că pe parcursul vindecării lucrurile s-au petrecut la fel ca la pasăre. Inelul alb, care anunţa vindecarea, a apărut şi în ochiul pacientului. Abia atunci tînărul medic a realizat că a făcut o descoperire. Cînd, mai tîrziu, doctorul Peycley a consultat un alt pacient care avea de data aceasta o mînă ruptă, el a remarcat o pată similară, dar localizată în altă parte a irisului. Apoi, el a examinat ochii tuturor pacienţilor care aveau diferite boli şi, gradat, a făcut o adevărată hartă a irisului în funcţie de boala sau tulburarea organismului. Dobîndind experienţă în acest domeniu al iridodiagnosticului şi perfecţionîndu-se gradat, doctorul Peycley ajunsese chiar să nu mai fie de acord cu unele dintre diagnosticele colegilor săi. Şi s-a dovedit că diagnosticele sale erau mult mai precise decît ale multor specialişti, În 1881, Peycley a publicat o carte despre cercetările sale asupra noii metode, intitulată „Descoperiri în domeniul ştiinţelor naturale şi medicinii; instrucţiuni în studiul diagnosticării semnelor irisului“.

Alzheimer se poate „citi“ din timp • Boala Alzheimer este greu de remarcat în stadiul incipient. Însă poate fi depistată din timp în ochi. Cercetătorii americani au anunţat că au reuşit să observe primele semne ale bolii Alzheimer în ochi. Aceste semne sînt nişte concentraţii de proteină specifică, aglomerate în creierul bolnavilor de Alzheimer, care provoacă pierderea bunei funcţionări psihice. Concentraţiile respective din creier sînt imposibil de descoperit în organism prin analizele cunoscute. Pot fi observate însă la nivelul ochiului, înainte ca boala să se dezvolte. Proteinele anormale din ochi se descoperă cu ajutorul unor fascicule scurte de infraroşu. Metoda descoperă urmele depozitelor de la nivelul cristalinului. Tehnica va putea fi utilizată în viitor la descoperirea timpurie a bolii, dar şi la verificarea modului în care organismul pacientului reacţionează la tratament.

Necazurile afectează vederea • Sănătatea ochilor depinde şi de sănătatea întregului corp, dar şi de cea a minţii. Tensiunea mentală determină o tensiune fizică ce afectează vederea, provocînd miopia. Stresul mental determină blocarea sistemului nervos, nervii optici şi muşchii oculari fiind şi ei supuşi blocajului. Însăşi concentrarea tensională de a vedea mai bine nu face decît să obosească şi mai mult ochii. Cînd cineva este fericit sau are un suflet bun, i se „citeşte“ în ochi. În schimb, ochii psihopaţilor sînt, în general, dezechilibraţi, avînd mărimi diferite şi irisul decolorat. Începuturile celei mai răspîndite forme de demenţă pot fi observate cercetînd ochii pacientului.

Ce spun culorile semnelor din ochi • NEGRUL- Semnalează blocaje sau stagănari de tipul calculilor (exces glucidic) • GALBENUL- Avertizează asupra unei disfuncţii de natură hepatică sau o îmbolnăvire a vezicii biliare (caz în care galbenul capătă tentă maronie) • VERDELE- Indică un exces de energie negativă (adesea asociat cu natura psihologică a individului), indică excesul de stimulente, culoarea fiind asociată cu cancerul sau cu blocarea unei funcţii organice. • ALBUL- Denotă un exces de produse lactate ce poate provoca depunere abundentă de mucus în rinichi atrăgînd după sine dereglarea funcţională a acestuia. Poate fi vorba şi de reumatism sau depunerea de toxine în ţesutul muscular. • FIRIŞOARELE ROSII- Sînt de regulă semnele unor excese de hrană şi băutură, fapt ce indică disfuncţia pancreasului, a splinei sau a stomacului. • FIRIŞOARE PORTOCALII- Indică exces de tutun sau predispoziţie la nevralgii, uneori şi anemie. • CATARACTELE- De obicei se datorează exceselor de cafea, zahăr, ca urmare a creşterii alarmante a zahărului din organism. Aspectul şi culoarea irisului mai reflectă şi echilibrul psihosomatic al unei persoane. Astfel, un examen minuţios al diferitelor semne, cum ar fi: punctele, petele, norii etc., dezvăluie unui specialist boli mai vechi sau netratate. Bătăile rapide ale pleoapelor arată ca organismul este supus unui exces de apă. Prin ochi se poate citi şi temperamentul unei persoane, prin felul în care ne priveşte un interlocutor. Chiar dacă muşchii feţei mimează un gest ce doreşte să mascheze starea de suflet a acelei persoane, ochii o trădează.