Iran, Abarkuh, Chiparosul lui Zoroastru
-
Upload
michaelasanda- -
Category
Travel
-
view
907 -
download
15
description
Transcript of Iran, Abarkuh, Chiparosul lui Zoroastru
Abarkuh este un mic orăşel, situat la o altitudine de 1509 metri, la graniţa dintre provinciile Yazd şi Fars, pe vechiul drum regal care ducea de la Shiraz la Yazd via Persepolis
Abarkuh a devenit un loc de pelerinaj datoriră chiparosului de 4500 de ani, înalt de peste 25 de metri despre care legendele spun că ar fi fost plantat de însuşi Zarathushtra (Zoroaster) fiind adus din paradis
Pentru zoroastrieni chiparosul (sarv) era un arbore sacru (ca şi platanul) fiind simbolul vieţii – arborele vieţii, bogat în simboluri.
Fiind veşnic verde este simbolul nemuririi (Amertat) şi al longevităţii dar şi al biruinţei vieţii asupra forţelor care au curmat viaţa altor forme de viaţă
Chiparosul (Cupressus sempervirens) este şi un simbol al încrederii, al libertăţii şi al justiţiei. Verticalitatea sa reprezintă un simbol de veridicitate, echitate şi dreptate.
Denumit Zoroastrian Sarv este monument naţional Iranian şi a devenit o atracţie turistică majoră fiind considerat cea mai veche formă de viaţă din AsiaMulţi atârnă panglici pe ramurile sale exprimându-şi o dorinţă
Chiparosul din Abarkuh este situat lângă o moschee care a fost construită pe locul unui templu Zoroastrian (chahar-taqi)
Chiparoşii sunt adesea pomeniţi în Shahnameh, marele poem epic iranian iar printre simbolurile dragi iranienilor, nici unul nu este la fel de popular ca şi el
Ori de câte ori un poet persan a vrut să descrie cel mai bine statura iubitei lui, el a numit-o „ca un chiparos”, comparându-i mişcările suple cu ale lui şi ori de câte ori a vorbit despre adevăr, dreptate şi tinereţe, a luat chiparosul ca model.
Gânditorii liberi l-au adoptat ca pe un simbol al libertăţii, o esenţă fără înşelăciune sau falsitate, interpretând faptul că poate trăi în pământ sterp ca pe un semn al luptei împotriva constrângerii.
Iar misticii au constatat că alţi copaci - care primăvara au frunze proaspete ce se ofilesc apoi lăsând crengile goale - înfăţişează atât perfecţiunea cât şi dezolarea, în timp ce chiparosul nu este niciodată dezolant.
Pictorii şi artiştii plastici au adoptat chiparosul, fiind una dintre temele lor preferate. Ori de câte ori un pictor a încercat să reprezinte paradisul sau un tărâm idilic, el l-a populat cu chiparoşi înalţi, iar arhitecţii, lucrătorii în stuc sau ceramică au folosit pe larg forma sa în creaţiile lor şi femeile au ţesut chiparoşi coloraţi în pânze sau covoare.Casa Tabatabaei din Kashan
Adăugând rândurile de chiparoşi care împodobesc pereţii de la Persepolis, păzind parcă şirurile de soldaţi persani, la chiparoşii rămaşi din perioada islamică, ne dăm şi mai bine seama de eternitatea chiparosului în cultura iraniană, şi devine mai clar secretul acestei permanenţe
Chiparosul lui Zoroastru nu a fost niciodată uitat de iranieni. Dimpotrivă, memoria sa a crescut tot mai puternic odată cu trecerea timpului iar poeţii şi artiştii au ţinut-o vie în lucrările lor.
Odată cu apariţia dinastiei safavide a urmat revenirea la teme naţionale iraniene, iar chiparosul lui Zoroastru a dobândit în continuare importanţă dar, din considerente religioase şi politice, numele lui Zoroastru n-a mai fost pomenit.
Palatul Chehel Sotun Isfahan
Conştienţi de popularitatea chiparosului în rândul populaţiei Safavizii au profitat de aceasta pentru a consolida în continuare crezul şiit şi au introdus chiparosul în ceremoniile de doliu. Un chiparos mic metalic, denumit "Alam” având incizate numele lui Allah, Mohammad, Ali şi descendenţii lor, este purtat în procesiunile de doliu