Iona-Marin Sorescu

In acceptia moderna a cuvantului,drama s-a configurat in sec al 18lea,dar si-a aflat stralucirea in romantism.

Romanticii au creat drama istorica,Victor Hugo,definind-o “o oglinda in care se imbina grotescul si sublimul,teribilul si bufonul,tragedia si comedia” tinzand sa exprime scenic complexitatea vietii,drama prezinta aintr-o forma familiar un continut grav care nu exclude elementele comice. Trasaturile definitorii ale acestei specii sunt conflictul puternic care se dezvolta prin personaje complexe. Aceste personaje descriu conditia tragica a existentei,datorita modului in care traiesc o drama a optiunii,fiind incapabili sa traiasca absolutul unui adevar fundamental. Din aceasta perspectiva,drama descrie complexitatea vietii dar si a sufletului omenesc.

In literatura romana,drama apare in perioada pasoptista,prin creatiile unor scriitori ca Vasile Alecsandri “despot-voda” sau Bogdan Petriceicu Hasdeu “razvan si vidra”. Sfarsitul de secol 19,oglindeste aceeasi tema din perspectiva dramaturgului Barbu Stefanescu Delavrancea ce creaza trilogia “apus de soare” viforul si luceafarul”. In perioada interbelica,formulele estetice ale dramei se

diversifica datorita conceptiei unor scriitori cum ar fi Camil Petrescu care creeaza drama de idei(“Jocul Ielelor” si “sufelte tari”) sau Lucian Blaga creatorul dramei expresioniste care asociaza conflictul dramatic miturilor fundamentale(Mesterul Manole).

Pe baza acestei traditii in domeniul dramei se configureaza formulele dramatice modern dintr-o perspectiva noua ce asimileaza trasaturi ale neomodernismului. Astfel asistam la estomparea granitelor intre speciile dramatice comedie,tragedie,drama,reluarea parodica a unor structure din dramaturgia anterioara(personajul caracter si conflictul) creearea unui stil artistic in care se imbina alaturi de limbajul intelectualizat,limbajul familiar sau chiar argotic,piesa de teatru devenind adesea un discurs implicit despre viata ca spectacol.

Alaturarea tragicului si comicului,preferinta pentru parabola,mit,absurd si insertia liricului in text,aparitia personajului idee,lipsa conflictului,renuntarea la succesiunea temporala a evenimentelor,disparitia dialogului si reflectarea timpului si spatiului cu valoare simbolica,sunt cateva aspecte ce reflecta specificitatea dramaturgiei contemporane in literatura romana.

Important reprezentant al literaturii postbelice,Marin Sorescu,prezinta in literatura romana o formula dramatica bazata pe simbioza intre tragic si comic intr-o maniera poetica. Aflat intr-un dialog cu miturile pe care le prezinta dintr-o perspectiva polemica,scriitorul are ca punct de plecare latura ontologica a existentei in special filozofia existentialista ce se regaseste in creatiile unor filozofi ca nietze si heideger,sau a unor scriitori cum sunt albert camu si Emil Cioran.

Modelul sau artistic numit teatrul parabolic sau allegoric,considerat de Nicolae Manolescu,o apocalipsa bufona,are ca punct de plecare imaginea conditiei umane in contemporaneitate.

Tema destinului central in dramaturgia universal,este prezentata din pperspectiva omului modern care a pierdut contactul cu sacrul si se confrunta cu o fatalitate profana,psihica sociala si politic. Pierzandu-si statutul de erou,identitatea sa devine generic,iar existenta sa este marcata de criza si absurd.

Drama Iona,una dintre creatiile dramatice ce alcatuiesc trilogia “setea muntelui de sare” alaturi de operele “paracliserul” si “matca” apare in 1968. Subintitulata de creatorul ei “tragedie in 4 acte”,opera adduce in prim-plan tragedia existentei umane sub forma unei

lupte a individului cu destinul,dorinta de a-l infrunta,demersal initiatic de a se regasi pe sine si de a-si defini fiinta si aspiratia de a despasi absurdul existentei prin adevar si cunoastere. Latura ce contine caracteristicile dramei se regaseste prin coflictul interior,prin asocierea tragicului cu elementele comice,dar si prin limbajele scenice ce includ complexitatea vietii.

Titlul dramei defineste simbolic modalitatea de a stabili o identificare din punct de vedere ontologic cu Iona,erou mitic inghitit pentru pacatele sale de catre un peste,pedeapsa divina ce il face constient de moarte,freseala si nevoia de credinta.

Mircea Eliade considera ca pestele care inghite pe Iona simbolizeaza moartea,burta acestuia –infernul,iar a fi inghitit inseamna a muri,a patrunde in infern in noaptea cosmica a haosului dinainte de creatie. Aparitia acestui simbol in contextul teatrului modern,defineste personajul generic prizonier de la inceput intr-un destin nefast fara posibilitatea evadarii,desi n-a comis niciun pacat. Aceasta viziune artistic ace surprinde claustrarea si imposibilitatea liberului arbitru,descrie conotatiile filosofice ale mesajului operei. Actiunea de a pescui devine simbol al

cautarii,al cunoasterii,iar aceasta cautare se deruleaza intr-o lume inchisa fara posibilitatea de a o depasi.

Conflictul dramatic pe care-l imagineaza scriitorul in relatie cu tema existentei modern,este conflictul cu propriul eu,bazat pe discrepanta intre idealul personajului in cee ace priveste cunoasterea,libertatea si adevarul,in contradictie cu damnarea de a trai intr-un orizont inchis,claustrant.

In functie de aceste elemente: dialogul cu miturile,categoria estetica tragicul,actiunea dramatica si conflictul,se prefigureaza tematica operei,Prin stabilirea reperelor ce defines omul modern,lupta,conditia umana a acestuia,dorinta sa de cunoastere absoluta,de libertate,de traire plenara in adevar si dragoste. Moartea celalalt aspect esential al existentei,apare ca o eliberare dintr-o existenta banala,meschina,punanad in lumina un suflet pur insetat de absolut. Spatiul simbolic creat pentru desfasurarea epica a acestei problematici,are ample conotatii metaforice. Burta pestelui,plaja,moara de vant,acvariul,se incadreaza in zona imaginarului si configureaza o existenta tragica,limitata,dar si nevoia de cautare a unei identitati prin retragerea in spatii cunoscute,intime,care sa-l individualizeze:

casa,corabia,banca in mijlocul oceanului,sunt perspective care-l sustrag de la existenta sa marcata de esec.

Relatiile temporale surprind timpul psihologic care potenteaza starile personajului. Optiunea scriitorului pentru solilocviul(monolog autoadresat) este determinata de tema esentiala a operei care este singuratatea. Intr-un dialog cu cititorii,scriitorul recunoaste ca Iona este o proiectie a eului “imi vine sa spun ca Iona sunt eu,ca omenirea intreaga este Iona,ca Iona este omul in conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii”. Astfel monologul allegoric si metaphoric,individualizeaza personajul din perspectiva singuratatii pe care o regasim ca atribut esential al conditiei ontologice a lui Iona inca din incipit in indicatiile scenice. Ca orice om singur,Iona vorbeste tare cu sine.

In tabloul 1,scena este conturata simbolic in cercuri concentrice intre razele timpului. Spatiul scenic defineste limitele omului modern,condamnat sa traiasca intr-un orizont inchis. Singuratatea si lipsa de comunicare a personajului devin surse ale nefericirii sale. Aflat in asteptarea unui eveniment care sa-I schimbe viata,un ideal menit sa-l transforme ( pestele

fabulous care intarzie),Iona incearca prin joc sa pacaleasca soarta potrivnica si adduce de acasa pesti deja captive pe care-I arunca in navod. Dorinta sa de ideal este inlocuita cu iluzii marunte. In viziunea sa,lumea este o succesiune de spatii limitate,el insusi aflandu-se in gura pestelui.

In tabloul al doilea,regasim personajul in interiorul pestelui printer oscioare si alve prins de viata,de semiobscuritatea unui spatiu capcana,cu mainile dibuind in cautarea a ceva de care sa se agate. Intuieste “tarziul din el insusi” si banalitatea existentei sale si are o prima clipa de luciditate atunci cand constientizeaza iminenta mortii. Singurul refugiu la care se poate gandi este o banca de lemn,un lacas de stat cu cappul in maini,in mijlocul sufletului,dovada ca singura posibilitate de a supravietui si de a estompa frica de moarte este luciditatea.

In tabloul al 3 lea regasim personajul in burta unui alt peste care-l inghitise pe primul,din capcana caruia reusise sa se elibereze. Intr-o alta etapa a existentei sale,Iona se simte atras acum de o moara de vant ce simbolizeaza un alt ideal,dar cu luciditate se freest pentru ca-si doreste o alta cale. In incercarea de a comunica cu cei asemeni lui,captive ei insisi intr-o

existenta banala(cei doi pescari cu barne in spate),se izbeste de un refuz si constientizeaza ca existenata individuala este o optiune personala afirmand ca toti “trebuie sa traim”. Dorindu-si lubertatea,reuseste sa taie cu ajutorul unghiilor o fereastra prin care sa evadeze,dar constata ca nu a reusit decat sa patrunda intr-un alt peste si mai mare. Apropierea mortii se insinueaza lent,iar personajul gaseste ca sursa a supravietuirii intoarcerea in trecut,in comportamentul arhetipal care implica pentru fiecare etapa a existentei,o renastere “mama m-ai naste-ma odata prima viata nu mi-a iesit,dar poate a doua oara…” . in cele din urma scrie un bilet cu propriul sau sange incearca sa-si trimita lui insusi un bilet crezand inca in posibilitatile sale.

Tabloul al 4lea il surprinde pe Iona intr-o gura de grota,spartura ultimului peste spintecat. In fata lui se profileaza ceva nedefinit “nisipos,murdar de alge,ceva ca o plaja”. Uimirea lui Iona se naste in momentul in care isis da seama ca libertatea si lumina visate,orizontul absolut,cunoasterea in care credea,nu ii apar decat intr-o forma limitata. Pentru a trai cu aceasca deziluzie se intoarce in trecut unde se regaseste pe sine. “cum ma numeam eu? Iluminat

Iona,mi-am adus aminte Iona,eu sunt Iona” . constiinta gasirii absolutului in sine insusi este pusa in valoare prin gestul sau final prin drumul pe care il allege spre centrul fiintei sale,fiind singura posibilitate prin care se desavarseste actul cunoasterii si se poate elbera de singuratate,moartea simbolica insemnand de fapt eliberarea sufletului sau sacru si a laturii sale divine.

Critical literar Valeriu Cristea in opera Fereastra Criticului,considera ca peretii de balena suprapusi ar configure trupul lui Iona,temnita sufletului sau,Iona fiind captive de faot in propriul sau trup hiperbolizat,iar spintecarea burtilor ar insemna iesirea din temnita materialitatii terifiante,iar moartea o renastere.

Eugen simion crede ca gestul sa final este o maniera de a isi infrange destinul prin depasirea conditiei umane.

Constructia personajului

Personajul literar in teatrul contemporan nu mai prezinta tipicitatea sociala sau morala din dramaturgia traditionalista. Acesta exprima prin stilizare,o umanitate generica si evolueaza intr-un spatiu cu

deschidere simbolica. Pescarul Iona,captive inlauntrul monstrului marin este un personaj fara istorie. Amintirile lui tot mai vagi ar putea apartine oricui. Nesansa,dedublarea,singuratatea,dar si candoarea spiritului bufon,apartin unui personaj modern,prizonier intr-un spatiu inchis. Eroismul personajului contrasteaza cu cel al personajului mitic si se asociaza cu deruta,cu amnesia si cu un patetism temperat de ironie si umor. Personajul lui marin sorescu a fost sociat cu eroii teatrului existentialist sau ai teatrului absurdului datorita rolului important pe care il joaca in piesa motivul spatiului inchis (asemeni operei autorilor Jean Paul Sartre,Eugen ionescu) sau motivul sinuciderii ( Albert Camille). Ceea ce Marin Sorescu adduce original in crearea personajului este incercarea acestuia de a reduce necunoscutul la cunoascut,straniul la familiar,apocalipticul si tenebrele la accesibil. Singurul domeniu al existentei sale superioare este cuvantul “fac ce vreau,vorbesc”. Personajul stapaneste lumea si-si tempereaza frica prin cuvant,isi anihileaza groaza prin imagini obisnuite,banale,pentru a supravietui. Spatiul coordonata esentiala a existentei,este o metafora pentru mai multe stari sau etape din viata personajului. Acesta poate sa reprezinte un spatiu al vietii si al mortii compus dintr-un mozaic de

motive:gura pantece,grota,plaja,sau spatiul simbolic al idealurilor creat prin semnificatia unor metafore cum ar fi : casa,banca,copacul.

Unul dintre motivele prin care personajul este descris,este motivul lumii pe dos ce descrie conditia sa de pescar inghitit de un peste. Astfel lumea lui Iona devine un spatiu carnavalesc,bufon,avandu-l drept singur actor. Iona este o simbioza intre traire,sentiment,spatiu,voce lirica si miscare,un personaj dramatic ce valorifica un erou singular ca unicitate a personajului si ca atitudine unica particulara a omului cu lumea.

Pentru Iona lumea nu poate fi imaginata in afara constiintei sale.

Caracterizarea directa este facuta prin intermediul indicatiilor scenice “foarte singur”,textul oferindu-ne revelatia introspectiei si a monologului interior ce pun in valoare diferite posturi ale personajului. Treptat,personajul uni al piesei se divide in voci care exprima fiecare imagini ale eului scindat.

Iona pescarul,erou pragmatic,vazut mai ales in ipostaza sa de fiinta sociala,Iona ghinionistul,traind in orizontul nenorocului,Iona visatorul,ce nazuieste sa prinda

pestele cel mare,Iona victima captiv in sferele determinarilor care ii anuleaza libertatea,Iona cautatorul prorpiului adevar al identitatii sinelui de adancime,profund;Iona luptatorul,care se opune absurdului existentei;Iona arheul care nazuieste sa traiasca renascandu-se permanent;Iona ascetul cu o barba ca a chivnicilor de pe fresce si Iona iluminatul,hotarat sa razbata la lumina.

Aceste ipostaze pun in valoare mai multe conflicte interioare. Conflictul intre real si ideal,conflictul intre rtraire si gandire,conflictul intre latura rationala si cea sentiimentala fara a anula permanent conflictul primordial,ontologic,intre viata si moarte.

Personaj simbol,Iona este o voce a umanitatii,un erou tragic ce se revolta superior impotriva limitelor ontologice. Ucigandu-si eul material,el elibereaza eul spiritual divin. Eroul sorescian fiinteaza mai ales prin limbaj:ironia,umorul negru,absurdul,parabola discursului sau,alterneaza cu meditatii despre oameni si lucruri,despre viata si moarte. Ceea ce confera personajului nu doar complexitate ontologica cu si o uimitoare adancime filozofica,menita sa surprinda umanitatea complexa,generic,decrisa prin Iona.

In opinia mea,drama Iona poate sa fie considerata capodopera dramaturgiei lui Marin Sorescu datorita formulei artistice originale si problematicii existentiale a omului aflat in cautarea adevarului despre sine si despre lume,ca singura forma de iesire de sub absurdul exisentei .cee ace surprinde este modul in care scriitorul surprinde viata sub forma unei initieri ce culmineaza cu identificarea suprematiei drumului spre centru: cunoasterea de sine,initierea in propria constiinta.